ORDINEA JURIDICĂ A UNIUNII EUROPENE

- Dată de ansamblul de norme care guvernează raporturile juridice la care Uniunea participă- Aceasta reprezintă raporturile dintre UE și statele membre, rap dintre pers fizice și juridice ce

aparțin sau nu statelor membre, rap dintre UE și alte organizații internaționale.- OJUE dată de 2 categorii de norme: 1. Norme cu valoare de legi fundamentale, constituționale

(tratatele institutive și modificatoare). 2. Norme cu valoare de legi ordinare, elaborate de instituții (izvoare derivate și complementare).

- Clasificare a normelor – izvoare primare, izvoare derivate sau dreptul derivat, secundar, norme de drept care provin din angajamentele externe ale UE, izvoare complementare, izvoare nescrise.

IZVOARE PRIMARE (DREPT PRIMAR, ORIGINAR) – Tratatele institutive ale Comunităților: T. De la Roma, Tratatele care modifică tratatele originare (T. De la Lisabona, semnat 2007 intrat în vigoare 2009, T. Nissa semnat 2001 intrat în vigoare 2003, T. Amsterdam semnat 1997 intrat în vigoare 1999, T. Maastricht semnat 1992 și intrat în vigoare 1993, Actul unic European semnat la Luxemburg și Haga în 1986 intrat în vigoare 1987)

- Protocoale și declarații anexate tratatelor originare sau tratatelor care le modifică- Dispozițiile protocoalelor- Instrumente juridice de felul: trat și acte care modifică sistemul instituțional al UE, tratatele și

actele care aduc modificări reglementărilor bugetare, tratatele și actele cu privire la aderarea noilor state.

IZVOARE DERIVATE (DREPT DERIVAT) – Ansamblul actelor unilaterale ale instituțiilor UE. Cuprinde regulamentul, directiva, decizia, recomandarea, avizul.

- Regulamentul: obligatoriu în toate elementele sale, orice aplicare incompletă este interzisă, este obigatoriu cu privire la scopul final de atins și la formele/mijloacele prin care se ajunge la îndeplinirea acestuia.

- Directiva: este obligatorie numai cu privire la scopul final propus, lăsând la dispoziția statelor membre forma și mijloacele prin intermediul cărora se poate ajunge la îndeplinirea sa. Se adresează anumitor state membre, în caz excepțional se adresează tuturor statelor membre.

- Decizia: importantă pentru destinatarii desemnați, obligatorie în ceea ce privește formele/mijloacele , scopul final propus. Obligatorie numai pentru subiectele de drept intern din anumite state membre.

- Recomandarea și avizul: nu au forță de constrângere, au rol orientativ, nu sunt izvoare de drept în adev sens al cuvântului.

- Categorii de angajamente externe ale comunităților uniunii: acorduri încheiate de Comunități/Uniune cu statele terțe sau cu organizațiile internaționale, actele unilaterale adoptate de organele înființate prin acordurile externe ale Comunităților(Consiliul internațional pentru cacao), unele tratate încheiate de statele membre ale Comunităților/Uniunii cu state terțe.

IZVOARE COMPLEMENTARE – Cele care rezultă din acordurile încheiate între statele membre în domeniile de competență naționale. În măsura în care obiectul lor se situează în prelungirea obiectivelor definite de tratate atunci ele poartă denumirea de drept comunitar și pot fi considerate norme de drept

al UE: convenția (recurgerea la procedee clasice de angajament, inițiativă luată de comun acord cu Consiliul și Comisia), deciziile și acordurile convenite prin reprezentanții guvernelor statelor membre reunite în cadrul Consiliului, declarațiile, rezoluțiile și luările de poziție ale Comunitpților/Uniunii, care sunt adoptate de comun acord cu statele membre.

JURISPRUDENȚA (izvoare nescrise ale dreptului UE): exercitarea de către Curtea de Justiție a unei activități normative, recurgerea la principii generale de drept (p securității juridice – prescrierea și decăderea din drepturi, neretroactivitatea, p dreptului la apărare – impune respectarea caracterului contradictoriu al procedurii, p egalității, p proporționalității – orice obligație impusă destinatarului trebuie să fie limitată la strictul necesar pentru atingerea obiectivului cercetat, impune numai sacrificiu suportabil).

DREPTUL PRIMAR AL UNIUNII EUROPENE

Tratatele institutive – prevăd instituții cărora le atribuie puteri, între care fixează raporturi, operează un partaj de competențe și de puteri între instituțiile Comunităților Europene și statele membre.

- Fixează obiective de acțiune, edictează norme materiale și determină regulile esențiale de urmat în elaborarea dreptului derivat, prevăd și obiective care nu sunt economice sau sociale, precum cele cu privire la cetățenia europeană, educație, cultură și sănătate.

AUTONOMIE ȘI LEGĂTURĂ

Până la 1 decembrie 2009 instituțiile își desfășurau atribuțiile în cadre juridice distincte, aplicând reguli diferite. Deși exista o autonomie a tratatelor, Curtea de Justiție a recurs la prevederile cuprinse într-un tratat pentru a interpreta sau aplica un alt tratat.

PRIORITATEA TRATATELOR INSTITUTIVE FAȚĂ DE ALTE IZVOARE ALE DREPTULUI UE – Tratatele prevalează asupra tuturor actelor de drept comunitar derivat.

APLICABILITATEA DREPTULUI UE în dreptul intern al statelor membre

a) Aplicabilitatea imediată – principiu compatibil cu un sistem de integrare: monism, normele de drept ale Uniunii se integrează în dreptul intern al statelor membre, judecătorii naționali sunt obligați să aplice dreptul UE. / se integrează automat în ordinea juridică a st membre

b) Aplicabilitatea directă – capacitatea de a completa patrimoniul juridic al pers particulare cu noi drepturi și obligații. Conferă drepturi și impune obligații în mod direct, dreptul de a cere să se aplece tratate, regulamente, decizii, directive sau altele și obligativitatea judecătorului de a se folosi de aceste texte. Tratatele institutive au primit efect direct în trei etape:

- Obligația de a nu face: vezi stabilirea/mărirea taxelor vamale- Obligația de a face: nu permite nicio posibilitate de apreciere- Dispozițiile tratatului care enunță si numai un principiu au efect direct. Dispozițiile care enunță

obligații având caracter general ptr statele membre, nu produc efect direct pentru persoane fizice și juridice, acestea neputându-le invoca în fața instanțelor.

CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE – Aspecte generale

Preocupările referitoare la drepturile fundamentale sunt oarecum recente. Dezvoltarea Comunităților Europene și a UE a avut în vedere aspecte de natură economică. Nu au fost incluse în tratate prevederi referitoare la drepturile fundamentale deoarece acestea erau asigurate la nivel european de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În lipsa unor astfel de reglementări Curtea de Justiție a Com Europene avea sarcina de a se pronunța cu privire la situații în care se aducea atingerea acestor drepturi.

1. Pentru prima oară Tratatul de la Maastricht face referire la principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului, libertăților fundamentale și statul de drept.

2. Tratatul de la Amsterdam, 1997 – potrivit noii prevederi Uniunea se întemeiază pe principiul libertății, democrației, respectării dreptului omului și a libertăților fundamentale, precum și ale statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. În același timp se prevedea și o sancțiune în situațiile în care se constata încălcarea gravă a drepturilor fundamentale => suspendarea drepturilor care decurg din Tratat.

Decizia declanșării unui proces privind elaborarea Cartei – decizie adoptată în cadrul Consiliului European/Koln(1999). 2007 se proclamă și se semnează Carta Europeană Dreptulrilor Fundamentale. 1 decembrie 2009 – odată cu intrarea în vigoare a T. Lisabona, CDFUE dobândește forță juridică obligatorie.

CONȚINUTUL CARTEI

- Catalog al drepturilor omului, ansamblul drepturilor civile, politice, economice și sociale ale cetățenilor statelor membre ale UE.

- Preambul, 54 de articole, 6 titluri: 1. DEMNITATEA: demnitatea umană este inviolabilă și trebuie respectată și protejată,

garantarea dreptului la viață, pedeapsa cu moartea este interzisă, tortura, pedepsele inumane, tratamentele degradante, sclavia, munca forțață, practici de eugenie, utilizarea corpului uman și a părților sale ca sursă de profit și clonarea ființelor umane în scopul reproducerii => interzise. + libertăți...

2. LIBERTATEA - DREPTUL LA VIAȚA PRIVATĂ ȘI DE FAMILIE, a domiciliului și a secretului comunicațiilor, garantarea protecției datelor cu caracter personal, dreptul la căsătorie, întemeierea unei familii, libertatea de gândire, de conștiință și de religie (libertatea de a-și schimba religia și de a-și manifesta religia în public sau în particular), libertatea de exprimare și informare (art 11) – lib de opinie, primi inf, transmite inf sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. , libertatea de întrunire și asociere, dreptul la educație, libertatea de a inființa instituții de învățământ..., dreptul de a-și căuta un loc de muncă, de a lucra, de a se stabili, de a presta servicii în orice stat membru, libertatea de a moșteni bunuri, de a deține proprietăți și de a le folosi (lib desfășurării unei activ comerciale), dreptul de azil. Interzicerea expulzărilor colective, extrădarea de asemenea.

3. EGALITATEA – egalitate în fața legii a tuturor persoanelor. Interzice orice discriminare (rasă, sex, etnie, culoare, originea etnică socială, caracteristici genetice, limba, religia ori convingerile, opinii politice, averea, apartenența la o minoritate, handicap, vârstă, orientare sexuală etc.). Art. 23 – asigurarea egalității între femei și bărbați în toate domeniile, inclusiv

în ceea c privește încadrarea în muncă, munca și renumerarea. Art 24 – drepturile copilului, interesul superior al copilului trebuie să fie considerat primordial, dreptul de a menține relații personale și contacte cu ambii părinți (dacă nu sunt contrare interesului său). Drepturile pers în vârstă, integrarea pers cu handicap.

4. SOLIDARITATEA – dreptul muncii și protecția socială, garantarea informării și consultării , dreptul de negociere și de acțiune colectivă – dr de a negocia și a încheia convenții colective și de a recurge în caz de conflicte de itnerese la acțiuni colective pentru apărarea intereselor lor (grevă). Reglementarea condițiilor de muncă – concedii plătite, perioade de odihnă zilnică. Dreptul la cond de muncă care să respecte sănătatea, demnitatea și securitatea sa. Protejarea copiilor împotriva exploatării. Asistență socială, medicală.

5. DREPTURILE CETĂȚENILOR – dreptul de a alege și de a fi ales în Parl European, alegerilor locale. Dreptul de a sesiza Ombudsmanul European, dr de petiționare, libertatea de circulație și de ședere, protecție diplomatică și consulară.

6. JUSTIȚIA – accesul la J., dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil. Respectarea dreptului la apărare și este prezumată nevinovată până ce vinovăția va fi stabilită. Dreptul de a nu fi judecat, condamnat de 2 ori pentru aceeași infracțiune.

7. DISPOZ GENERALE CARE REGLEMENTEAZĂ INTERPRETAREA ȘI APLICAREA CARTEI – nu modifică competențele și sarcinile stabilite de tratate, respectarea principiului subsidiarității, dispozițiile se adresează statelor membre numai în măsura în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii și nu dreptul național.

DREPTUL DERIVAT

1. REGULAMENTELE – aplicabilitate generală, obligatorii, se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, intră în vigoare la data prevăzută de textul lor sau în a 20a zi de la publicare. O directivă aplicată cu încălcarea regulamentului interior al Consiliului va fi anulată.

2. DIRECTIVELE – obligatoriu cu privire la rezultatul ce trebuie atins, impun rezultate, lasă la latintudinea destinatarilor alegerea formei și mijloacelor prin care rezultatul să fie finalizat. Neîndeplinirea obligației de transpunere la expirarea termenului de transpunere poate constitui încălcarea dreptului Uniunii Europene, acțiune îndreptată împotriva statului. Transpunerea presupune eliminarea din legislația internă a normelor ce sunt incompatibile cu directiva.

3. DECIZIILE – în cazul în care se indică destinatari, obligatorie doar pentru aceștia, produc efecte.4. RECOMANDĂRILE ȘI AVIZELE- nu sunt obligatorii. Modalitatea prin care instituțiile europene își

exprimă o opinie sau oferă o informație. Nu au efect direct.5. ADOPTAREA ACTELOR JURIDICE LEGISLATIVE ALE UE- 2 proceduri de adoptare a actelor juridice

ale UE:- PROCEDURA LEGISLATIVĂ ORDINARĂ – inițiativa legislativă ce aparține Comisiei, 4 momente

distincte: prima lectură- primirea propunerii legislative de la Comisie – Parlam Europ adoptă propria poziție în rap cu aceasta – trimisă la Consiliu – acesta fie adoptă actul cu formularea care corespunde poziției Parlamentului European, fie, dacă poziția nu este aprobată de Consiliu, acesta adoptă poziția sa în prima lectură iar Comisia inf Parl Europ cu privire la poziția sa.

- A doua lectură – dacă în termen de 3 luni Parl Europ aptrobă poziția Consiliului sau nu se pronunță, actul se consideră adoptat. Se propun modificări la poziția Consiliului. Dacă Consiliul aprobă modificările actul este adoptat. Dacă modificările Parlamentului nu sunt aprobate, se convoacă comitetul de Conciliere.

- Concilierea – membrii consiliului + și tot atâția memrii din partea Parlamentului. Misiunea comitetului este de a ajunge la un acord, cu majoritatea calificată a membrilor.

- A treia lectură – continuarea procedurii legislative ordinare, după ce comitetul de conciliere, în termenul de 6 luni, aprobă proiectul comun.

- Prevederi speciale

DOMENII DE APLICARE A PROCED LEGISL ORDINARE

- Sesrv de interes economic general. - Inițiativele cetățenești- Excluderea unui stat membru din an activități din sfera de aplicare a dispozișiilor- Imigrarea și lupta împotriva traficului de ființe umane - Măsurile necesare ptr utiliarea moendei euro- Energia- Sănătatea publică etc.

PROCEDURA LEGISLATIVĂ SPECIALĂ

Procedură prin care actele juridice ale UE pot fi adoptate de către Parlamentul Europ, cu participarea Consiliului, sau invers. Necesară realzarea unanimității în cadrul Consiliului, precu li obținerea unei aprobări din partea Parlamentului. Comisia poate interveni în cadrul procedurii modificând unele elemente neesențiale. DOMENII DE APLICARE: justiție și afaceri interne, buget, fiscalitatea.