Opera si activitatea literara a scriitorilor studiati in clasa a IX a loan Slavici (1848-1925)ProzatorOpera si contextul cultural loan Slavici (1848-1925) este un important scriitor al Perioadei Marilor Clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Creanga, I.L. Caragiale si Titu Maiorescu. Opera sa este o veritabila fresca a satului si targului transilvanean din cea de-a doua jumatate a secolului al XlX-lea, fapt ce il determina pe criticul literar George Calinescu sa o asocieze cu Comedia umana a scriitorului francez Honore de Balzac.

Scriitorul debuteaza cu o povestire publicata in Convorbiri literare in 1871, cu sprijinul lui Eminescu, pe care il cunoscuse la Viena in perioada studiilor universitare (drept si stiinte).

Debutul editorial are loc in 1881, cu volumul Novele din popor, urmat in 1884 de Padureanca. Scrie mai multe romane Ultimul armas , Din batrani, Din pacat in pacat, dintre care singurul reusit este Mara, publicat initial in foileton, in 1894, in revista Vatra si apoi in volum, in 1906.

Scrie o culegere de povesti pentru copii Zana zorilor. Isi exerseaza talentul si in domeniul dramatic, prin Fata de birau si Toane sau vorbe de claca, doua comedii ce raman doar la stadiul unor notabile incercari literare.

Actul creativ este dublat de o bogata activitate jurnalistica. Intre 1872 si 1873 este redactor la ziarul umoristic Gura satului, apoi, in 1874, la ziarul conservator Timpul. In 1884 se stabileste la Sibiu, unde intemeiaza revista Tribuna, in paginile careia promoveaza drepturile culturale ale romanilor din Ardeal. Colaboreaza la Vointa nationala, apoi coordoneaza revistele Corespondenta romana si Vatra, cea de-a doua alaturi de Cosbuc si Caragiale. In 1909 scoate ziarul Minerva cu un supliment intitulat "Minerva literara ilustrata", la care colaboreaza o generatie de tineri scriitori, ca Mihail Sadoveanu, St.O.Iosif, Dimitrie Anghel, Emil Garleanu, iar in timpul Primului Razboi Mondial conduce cotidianul Ziua. Ultimele colaborari le are cu Adevarul literar si artistic si Omul liber. Ioan Slavici se stinge din viata la 17 august 1925 in locuinta fiicei sale, Lavinia, fiind inmormantat la schitul "Brazi" de langa Panciu.Opera lui Slavici este remarcabila; ea nu idealizeaza si nu trateaza cazuri de izolare. Oamenii sunt darzi, lacomi, intreprinzatori, intriganti, cu parti bune si rele, asa cum trebuie sa fie o lume comuna. Daca ar fi avut mai multa capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umana a satului. Limba impiedicata e un instrument de observatie excelent in mediul taranesc. Scriitorul deschide nuvelele printr-un fel de acord stilistic: Ierte-l Dumnezeu pe dascalul Pintilie!...Pe parintele Trandafir, sa-l tina D-zeu! ...Strange, drege si culege ca sa aiba pentru sine si pentru altii.

Opera

. Povesti : "Zana-Zorilor", "Florita-din-Codru", "Ileana cea sireata", "Doi feti cu stea in frunte", "Spaima-Zmeilor";

. Nuvele : "Popa Tanda", "Scormon", "Gura satului", "Budulea Taichii", "Moara cu Noroc", "Comoara", "Padureanca" etc, adunate in 6 volume de "Novele din popor" (1881);

. Romane: "Mara" (1894), "Din batrani" (1920), "Din doua lumi" (1920), "Cel din urma Armas" (1922);

. Teatru: "Fata de birau" (comedie - 1871), "Gaspar Gratiani"(1888) si "Bogdan-Voda" (postuM) - drame istorice;

. Memorii: "inchisorile mele" (1921), "Amintiri" si "Lumea prin care am trecut" (1924).

Tudor ARGHEZI( 23 mai 1880, Bucuresti - 14 iul. 1967, Bucuresti)Poet si prozator Tudor Arghezi a fost un scriitor romn cunoscut pentru contribuia sa la dezvoltarea liricii romneti sub influena baudelairianismului. Opera sa poetic, de o originalitate exemplar, reprezint o alt vrst marcant a literaturii romne. A scris, ntre altele, teatru, proz (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire i Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum i literatur pentru copii. A fost printre autorii cei mai contestai din ntreaga literatur romn. Numele su adevrat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul su, Arghezi, provine, explic nsui scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argeului.

Anul 1896 este anul debutului su literar. La 30 iunie public n ziarul Liga Ortodox, condus de Alexandru Macedonski, poezia Tatl meu, semnat I.N. Theodorescu. La cenaclul lui Macedonski l va cunoaste pe Grigore Pisculescu (Gala Galaction), cu care va rmne prieten apropiat. ntre 1897 i 1899 public versuri i poeme n proz la Revista Modern i Viaa nou pe care le semneaz pentru prima oar cu pseudonimul Ion Th. Arghezi. ntrerupe studiile i se angajeaz, n urma unui examen de chimie, ca laborant la fabrica de zhr Chitila.

La 19 ani a intrat la mnstirea Cernica, unde a stat patru ani, pn n anul 1904. n 1904, a publicat mpreun cu Vasile Demetrius o revist proprie, Linia Dreapt, care a ncetat s mai apar dup doar cinci numere. Arghezi, Gala Galaction i Demetrius au fost legai printr-o strns prietenie. n 1905 a nceput un ir de cltorii n strinatate.

S-a rentors n Romnia n 1910, i a publicat lucrri n Viaa Romneasc, Teatru, Rampa, i n revistele lui N. D. Cocea Facla i Viaa Social, dar i n revista Cronica n colaborare cu Gala Galaction; s-a aflat ntr-o perioad n care a avut o activitate literar prolific, scriind versuri, pamflete politice i articole polemice cu care i-a ctigat notorietatea n cercurile teatrale, politice i literare ale vremii. Cocea a contribuit la succesul lui Arghezi, publicnd unul din primele poeme ale poetului, Rug de sear

In 1927 apare cu mare ntrziere prima sa carte de poezii "Cuvinte potrivite", iar un an mai trziu tot sub direcia sa, apare ziarul "Bilete de papagal". Dup aceast dat, Tudor Arghezi va publica mai multe volume de versuri, romane, nenumrate articole. Va impune n literatura romn ca specie literar tableta. n 1929 public prima sa carte de proza, "Icoane de lemn". n 1931 va publica placheta de versuri "Flori de mucigai" legat, ca i "Poarta neagr", de anii de detenie. Tot acum, pentru copii, public volumul n proza "Cartea cu jucrii", inaugurnd o direcie secundar n creaia scriitorului, ce va continua, mai apoi, cu poemele tiute de colari: "Cntec de adormit Mitzura", "Buruieni", "Mrioare", "Prisaca", "Zdrean" s.a. Manualele colare cuprind multe creaii ale sale destinate copiilor din toat lumea. n 1934 public romanul "Ochii Maicii Domnului" , tema principal fiind dragostea materna i devotamentul filial. Continu s scrie poeme i n 1935 public volumul "Versuri de sear". n 1936 apare "Cimitirul Buna-Vestire", roman, dar care poart subtitlul "poem". n 1942 vede lumina tiparului romanul "Lina", de fapt un lung poem n proz. n 1943, sub genericul "Bilete de papagal" (ziarul "Informaia zilei") public ndeosebi pamflete usturtoare, pentru care e cercetat de poliie. La 30 septembrie, apare pamfletul "Baroane", n care l atac pe ambasadorul german von KilingerScriitorul va fi interzis imediat dup publicarea acestuia in 1948 i se retrage din viaa public n csua lui de la Mrior unde ar fi supravieuit, dup cum afirma, din vnzarea cireelor.n perioada 1952 - 1967 poetul va fi "reabilitat" treptat, la sugestia lui Gheorghe Gheorghiu Dej, este distins cu premii i titluri, ales membru al Academiei Romne, srbtorit ca poet naional la 80 i 85 de ani.

Opera:

Cuvinte potrivite, poezii, 1927

Icoane de lemn, tablete, 1929

Poarta neagr, tablete, 1930

Flori de mucigai, poezii, 1931

Cartea cu jucrii, poezii, 1931

Tablete din ara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933

Ochii Maicii Domnului, 1934

Crticica de sear, poezii, 1935

Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934

Versuri, 1936

Ce-ai cu mine vntule?, 1937

Lina, roman, 1942

Eminescu, studiu critic, 1943

Versuri alese, 1946

Bilete de papagal, 1946

Prisaca, 1948, poeme pentru copii

1907-Peizaje, 1955

Pagini din trecut, publicistic, 1955

Cntare omului, 1955

Frunze, 1961

Poeme noi, 1963

Cadene, 1964

Silabe, 1965

Rzlee, 1965

Versuri lungi, 1965

Ritmuri, 1966

Litanii, 1967

Noaptea, 1967.

O FurnicaOctavian PALER ( 2 iul. 1926, com. Lisa, jud. Brasov - 7 mai 2007, Bucuresti.)Poet, prozator, eseist si memorialist.Venit in Bucuresti de la 11 ani, ca bursier al Liceului "Spini Haret" (1937-1944). Datorita unor imprejurari de familie, urmeaza ultima clasa la Liceul "Radu Negru" din Fagaras, sustinand bacalaureatul la Sibiu in 1945. Student, simultan, la Facultatea de Litere si Filosofie si Facultatea de Drept (1945-1949). Declina propunerea de a ramane asistent la Catedra de estetica, recomandat de T. Vianu. Din 1949, angajat la Radiodifuziune, unde ajunge corespondent special si apoi redactor-sef adjunct (1958) la redactia culturala. Corespondent Agerpres la Roma timp de 3 luni, in 1964. Director general al Televiziunii Romane (1965-1968), primul organizator al festivalului "Cerbul de aur". Mutat pe postul de director general adjunct la Radio, raspunzand de emisiunile muzical-cul-turale (1968-1970). Redactor-sef la Romania libera din 1970; demis in aug. 1983, din motive politice. Pensionat medical din acelasi an. A debutat in 1958 in rev. Luceafarul cu poemul Ulciorul, urmat de o schita si un reportaj literar. Editorial, debuteaza tarziu, in 1970, cu un volum de poezii, Umbra cuvintelor urmat de Drumuri prin memorie, memorialul unor calatorii in Egipt, Grecia (1972) si Italia (1974), editie revazuta in 1999. Tot un jurnal de calatorie este Caminante (1980), urmarea unui itinerar mexican. Rodul fascinatiei miturilor antice este Mitologii subiective (1975), PALER se vadeste adeptul unei literaturi confesive sau parabolice, in care dezbaterea etica devine esentiala. In ipostaza de prozator, publica romanele Viata pe un peron (1981) si Un om norocos (1984), ultimul provocand reactii contradictorii in presa vremii. Premiile Uniunii Scriitorilor (1972, 1980) ; Premiul Academiei (1978). Din 1990 este director onorific al cotidianului Romania libera, la reconstructia caruia contribuie decisiv. Devine un influent analist- lucid si polemic - al fenomenului socio-politic postrevolutionar.Opera:

Umbra cuvintelor Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia) Drumuri prin memorie II (Italia) Viaa pe un peron Scrisori imaginare Aprarea lui Galilei Aventuri solitare Deertul pentru totdeauna Un om norocos Mitologii subiective Caminante, (1980)(Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania)

Autoportret ntr-o oglind spart, (2004)

Caminante. Jurnal i contrajurnal mexican, (2005), ediia a doua, adugit

Viaa ca o corid Un muzeu n labirint Eul detestabil Vremea intrebrilor Rugai-v s nu v creasc aripi Don Quijote n est Polemici cordiale Calomnii mitologice, editura Historia (2007)

Convorbiri cu Octavian Paler (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), editura Corint, 2007

Poeme, editura Semne-Artemis, 2008

Deseori i se atribuie un text de larg circulaie n samizdat-ul internautic, i anume Interviu cu Dumnezeu. n repetate rnduri, Octavian Paler a negat paternitatea acestui text.Duiliu ZAMFIRESCU( 30 oct. 1858, com. Plainesti ,jud. Vaslui - 3 iun. 1922, Manastirea Agapia, jud. Neamt.

Prozator, poet si dramaturg.

Din copilarie, este familiarizat cu lb. franceza, muzica, lecturile cele mai diverse. Scoala primara o face la Focsani (1865-1869): tot acolo, si gimnaziul (1869-1873); Liceul Matei Basarab" din Bucuresti (1873-1876), cu intinse lecturi, indeosebi din romantici si primele incercari literare. Bacalaureatul in 1876 la bucuresti si facultatea de Drept la Bucureti unde este liceniat n 1880. n anul 1867 este iniiat n loja masonic ieean Steaua Romniei.Este magistrat la Hrova i Trgovite, apoi avocat i redactor la Romnia liber. n 1885, intr prin concurs la Ministerul de Externe, iar dup trei ani, mbrind cariera diplomatic, este secretar de legaie la Roma pn n 1906, cunoscnd perfect italiana. Se cstorete acolo cu Henriette Allievi i are doi copii (Henrietta i Alexandru), nscui i crescui n Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.

n 1906, revine n ar i e secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea n vila sa de la Odobeti. Dup rzboi, a fost ministru de externe n Guvernul Averescu (13 martie - 13 iunie 1920). S-a stins din via la Mnstirea Agapia.

A scris versuri, proz scurt, piese de teatru, dar cea mai important contribuie a sa la literatura romn o reprezint romanele sale din Ciclul Comnetenilor (Viaa la ar, Tnase Scatiu, n rzboi, ndreptri, Anna, ceea ce nu se poate). Acestea se constituie n primul ciclu din literatura romn, asemntor ciclului lui Emile Zola Les Rougon-Macquart. Cele cinci volume au fost scrise departe de ar, la Roma, cnd autorul lucra la legaia romn din Italia. La acestea se adaug primul roman epistolar din literatura noastr, Lydda. Prin intermediul familiei Comneteanu, reprezentant a vechii boierimi, opus parveniilor de teapa odiosului personaj Tnase Scatiu, romancierul ne ofer imaginea complex a societii romneti de la finele veacului al XIX-lea.

In 1883 debutase editorial cu Fara titlu. Poeme si nuvele, care incheie si prima etapa a creatiei, o data cu ruptura de Macedonsky si intrarea in cercul ,Junimii".

In 1885 este prof. la Liceul Sf. Gheorghe" sub directia lui Anghel Demetriescu si la pensionul Elenei Miller - Verghy (pana.in 1888); obtine, prin examen, postul de atasat la Ministerul de Externe.

Incepe colaborarea sa la Convorbiri literare, cu Noapte buna, Locotonentul Sterie, Spre Mare (1887), Conu Alecu Zaganescu, Subprefectul si Strabunii nostri (1888). In acelasi an publica volumul : Novele , a carui aparitie coincide cu plecarea la Roma unde ramane pana in 1892. Perioada romana e una din cele mai fecunde pentru poet si prozator: numeroase poeme cu subiect italic.

Traduce din Carducci (cu care se imprieteneste, in pofida marii diferente de varsta), romanul Lume noua, Lume veche (1891) si inceputul elaborarii ciclului Comanestenilor, incepe studiul (neterminat) despre Leon Tolstoi (1892).

Mutat la Atena (1892), apoi la Bruxelles (unde gireaza si postul de la Haga), e avansat prim-secretar de legatie (1893) si readus la Roma (1894), unde va ramane pana in 1906.

Incepe in acesti ani publicarea in Convorbiri literare a romanelor Viata la tara (1894), Tanase Scatiu (1895), In razboi (1897).

Paralel, publica volumele de poezii Alte orizonturi (1894), Imnuri pagane (1897), Poezii noua (1899).

Vol. Novele romane (1895) , Romanul indreptari (in foiletonul revistei Literatura si arta romana (1902), Ceea ce nu se poate (in Convorbiri 1906), romanul ce va incheia ciclul editat in 1911 in vol. sub titlul schimbat, Anna sau Ceea ce nu se poate. O intinsa corespondenta cu Titu Maiorescu dezvaluie, in toata aceasta perioada, preocuparile estetice si de creatie ale lui Duiliu Zamfirescu, care se reveleaza totodata un excelent epistolier. Ales membru al Academiei (1908), rosteste discursul de receptie Poporanismul in literatura in mai 1909, declansand una din cele mai acerbe polemici literare, care-i opune practic, aproape intregul front literar (inclusiv pe fostul sau mentor, Maiorescu). Din 1906, secretar general la Ministerul de Externe, el este numit in 1909, delegatul Romaniei in Comisiunea Europeana a Dunarii si in Comisiunea mixta a Prutului (ambele cu sediul la Galati), functie pe care o detine pana la demisia din 1918. Citeste la Academie poemul eroic Mirita (1910) si prezinta mai multe comunicari, intre care Metafizica cuvintelor si estetica literara (1911). O data cu editarea in volum a romanului epistolar-filosofic Lydda , scrisori romane (1911), ZAMFIRESCU se indreapta spre teatru, scriind si reprezentand succesiv O amica, Lumina noua (1912), Poezia departarii (1913), Voichita (1915). Publica ultimul sau volum de poezii Pe Marea Neagra (1919) si pregateste pentru tipar volumul de proze de memorialistca O muza (aparut postum, 1922). Lasa neterminate savuroase pagini de memorii, Portrete 1914. Moare in timpul unei excursii la Agapia, fiind inmormantat la Focsani.Ion Luca CARAGIALE ( 30 ian. 1852, satul Haimanale (azi I. L. Caragiale), jud. Dambovita - 22 iun. 1912, Berlin (Germania); Dramaturg si prozator.A fost un dramaturg, nuvelist, pamfletar, poet, scriitor, director de teatru, comentator politic i ziarist romn, de origine greac. Este considerat a fi cel mai mare dramaturg romn i unul dintre cei mai importani scriitori romni. A fost ales membru post-mortem al Academiei Romne.

Opera lui Ion Luca Caragiale cuprinde teatru (opt comedii i o dram), nuvele i povestiri, momente i schie, publicistic, parodii, poezii. Caragiale nu este numai ntemeietorul teatrului comic din Romnia, ci i unul dintre principalii fondatori ai teatrului naional. Operele sale, n special comediile sunt exemple excelente ale realismului critic romnesc.

Pentru piesele originale care nregistrau cele mai multe reprezentaii, Teatrul Naional din Bucureti acorda n primul deceniu al secolului trecut premii bienale. Printre autorii premiai n luna aprilie 1912 s-a aflat si I. L. Caragiale, pentru piesele: D-ale carnavalului, O noapte furtunoas i Npasta .

Urmeaza clasele primare si Scoala Domneasca la Ploiesti si urmatoarele patru clase in particular si la Gimnaziul "Sfintii Petru si Pavel" din acelasi oras. Intre 1868 si 1870 frecventeaza cursurile Conservatorului din Bucuresti, clasa de declamatie si mimica, avandu-l ca profesor pe unchiul sau, dramaturgul Costache Caragiali.

In 1870 renunta la postul de copist pe care il ocupa la Tribunalul Prahova si se angajeaza ca al doilea sufleor si copist la Teatrul National din Bucuresti. In aceasta perioada, incepe sa publice in gazetele politice si umoristice de orientare liberala Ghimpele, Telegraful, Asmodeu, si este girant responsabil la Alegatorul liber (1875-1876) sau corector la Unirea democratica (1876-1877).Intre 1877 si 1881 colaboreaza, cu articole , reportaje, note sau traduceri la ziarul politic al junimistilor Timpul si tot acum frecventeaza sedintele Junimii, in revista careia isi va publica alaturi de M. Eminescu si Ion Creanga, principalele piese de teatru (O noapte furtunoasa - 1879; Conu Leonida fata cu Reactiunea- 1880; O scrisoare pierduta- 1885; D-ale carnavalului- 1885; Napasta- 1890). In 1879 face prima calatorie in strainatate, la Viena, ca invitat al lui Titu Maiorescu. In 1881 este revizor scolar in districtele Suceava si Neamt, de unde se muta, la cerere in 1882, in circumscriptia Arges-Valcea.Tot in cursul anului 1889, apare la Editura Socec primul volum al lui Caragiale Teatru, prefatat de Titu Maiorescu, prin studiul sau din 1885 si anume Comediile d-lui I. L. Caragiale. Urmeaza mai multe volume , brosuri si pliante, care impreuna cu Calendarul Claponului (1878), Calendarul Moftului roman (1902) si cu principalele gazete editate de Caragiale , singur sau in colaborare (Claponul -1877; Natiunea romana - 1877; Bobamacul- 1878-1879; Moftul roman- 1893; 1901-1902; Vatra- 1884-1903), alcatuiesc cea mai complexa oferta facuta de un scriitor clasic roman circuitelor de difuzare literara si publicului. In ciuda acestei activitati prodigioase, care ar fi trebuit sa-l consacre inca din timpul vietii, lui CARAGIALE i s-a refuzat sistematic acreditarea sociala sau culturala, asa incat, dupa un sir de deceptii care culmineaza cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902), inventat de obscurul scriitor Caion, si dupa cateva proiecte nerealizate de a se muta la Sibiu (1891), la Brasov (1892) sau la Cluj (1904), scriitorul se stabileste cu familia la Berlin, in primavara anului 1905. Incercase pana atunci sa se opuna numeroaselor obstructii prin gesturi spectaculoase (initiativele comerciale ca berar sau ca mandatar al restaurantului din gara Buzau) si printr-un complicat joc al aliantelor politice cu junimistii, cu liberalii si conservatorii, trecand de la Timpul, la Vointa nationala (1885), Constitutionalul (1889), Gazeta poporului (1895), Ziua (1895) sau Epoca (1896-1897), dar, invins de fiecare data, a recurs la solutia extrema, a exilului voluntar, caruia i-a acordat o semnificatie ultimativa. De la Berlin unde continua sa scrie, imbogatind literatura romana cu cateva din capodoperele ei narative (Kir lanulea, Calul Dracului), CARAGIALE surprinde pe toata lumea, facand cea mai completa si mai radicala analiza politica a momentului, in studiul 1907. Din primavara pana-n toamna, publicat partial si in revista vieneza Die Zeit. In vara anului 1908 se angajeaza intr-o ultima actiune politica mai importanta, alaturi de Take Ionescu, liderul Partidului Conservator-Democrat, o formatiune politica proaspat infiintata, dar si aceasta experienta se incheie printr-o deceptie. A murit la Berlin dupa ce respinsese ideea jubileului de saizeci de ani, organizat in tara.1