OMUL ÎN OGLINDÃ

VERSURI

2

3

EDITURA UNIVERSITARÃBucureºti, 2014

OMUL ÎN OGLINDÃ

VERSURI

ALEXANDRA MIHALACHE

4

Colecþia FILOLOGIE

Redactor: Gheorghe IovanTehnoredactor: Ameluþa ViºanCoperta: Angelica MãlãescuDesene copertã: Vasile Aionesei

Editurã recunoscutã de Consiliul Naþional al Cercetãrii ªtiinþifice(C.N.C.S.) ºi inclusã de Consiliul Naþional de Atestare a Titlurilor,Diplomelor ºi Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.) în categoriaediturilor de prestigiu recunoscut.

© Toate drepturile asupra acestei lucrãri sunt rezervate, nicio partedin aceastã lucrare nu poate fi copiatã fãrã acordul Editurii Universitare

Copyright © 2014Editura UniversitarãDirector: Vasile MuscaluB-dul. N. Bãlcescu nr. 27-33, Sector 1, BucureºtiTel.: 021 – 315.32.47 / 319.67.27www.editurauniversitara.roe-mail: redactia@editurauniversitara.ro

Distribuþie: tel.: 021-315.32.47 /319.67.27 / 0744 EDITOR / 07217 CARTEcomenzi@editurauniversitara.roO.P. 15, C.P. 35, Bucureºtiwww.editurauniversitara.ro

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiMIHALACHE, ALEXANDRA Omul în oglindã / Alexandra Mihalache. - Bucureºti :Editura Universitarã, 2014 ISBN 978-606-591-922-8

159.9

DOI: (Digital Object Identifier): 10.5682/9786065919228

5

Cuvânt înainte

În oglindã omul poate vedea decât exteriorul.Interiorul sãu este cel care îi deschide sau îiînchide ochii. Adevãraþii ochi sunt cei ai minþii.Toþi ne putem privi, însã doar puþini se pot vedeacu adevãrat.

“Omul în oglindã” se adreseazã iubitorilorde filosofie, meditaþie asupra vieþii ºi condiþieiumane, dar ºi a satirelor. Prezenta lucrareconþine 30 de poeme moralizatoare ºi satiricecare alcãtuiesc un dicþionar filosofic de pãcate,virtuþi ºi stãri interioare.

Prin realizarea acestei lucrãri, mi-am propusa reda într-o perspectivã auto-reflexivãuniversul uman, cugetând atât asupra omului,cât ºi a condiþiei umane. De asemenea, mi-ampropus a transmite o moralã cu fiecare poem cecontureazã o trãsãtura a omului sau o trãire care-ldefineºte.

6

Lucrarea urmãreºte o analizã finã cuamprentã personalã a defectelor ºi calitãþilorumane, surprinse în paralel, cât ºi a stãrilorsufleteºti ºi definitorii ale condiþiei umane.Aceasta este ,în ansamblu, o contemplare asupravieþii având ca nucleu omul, în jurul cãruia sedezbate o amplã meditaþie, vizat fiind atât caexistenþã unicã, cât ºi surprins ca piesã asocietãþii, determinând anumite aspecte.Poemele care surprind aspecte negative alesocietãþii sau defecte umane transmit o uºoarãtentã de ironie fiind satirice.

“Comportamentul este oglinda în carefiecare îºi reflectã imaginea”, afirma celebrulom de ºtiinþã Johann Wolfgang Goethe. Acestmotto stã la baza lucrãrii mele care pune înevidenþã lumea interioarã a omului, o lume carepoate apãrea în ochii celorlalþi în diferite forme.Nu toþi vedem la fel pentru cã nu toþi gândim lafel .Uneori omul vede doar ceea ce vrea sã vadã.

Alexandra Mihalache

7

I. STÃRI ªI DESTIN

8

9

Destinul

Cartea vieþii se deschide-n timp ºi spaþiuªi fiecare filã-a ei revelatoareCe ne supune la un exerciþiuE scrisã-n caractere muritoare.

Viaþa e începutul unui efemerCe a plecat sã caute sfârºitul,Iar omul ,trecãtor de fel,Se luptã a gãsi desãvârºitul.

Alegerile noastre-n astã viaþãNu sunt decât sentinþe-n viitor,Va fi senin sau va fi ceaþã,Aici destinu-i grãitor.

Cãci libertatea de care dispunemNe dã puterea de-a ne modela,Dar ne-nvârtim stingheri într-un sistemÎn care nu oricine poate evolua.

Voinþa e o forþã ce ne stimuleazãSã dãm un sens aparte vieþii noastre,Mulþi se complac atunci când eºueazãCã totul este scris în astre.

10

Dar astrele doar predispunªi omul este cel care dispuneCãci în momentul ce-i e oportunVa reuºi sã îºi clãdeascã-un nume.

Nimic nu este purã întâmplareCãci acþiunea noastrã are-o consecinþã,E doar o ºansã ce ne iese-n caleUrmând-o cu nãdãjduinþã.

Destinul este corelat cu caracterulªi ºansa este cea care-l marcheazã,Aºa se contureazã viitorul,O clipã oportunã guverneazã.

Când se produce-un act inevitabilCe nu depinde de voinþa noastrã,Constaþi atunci cã eºti un incapabilDe-a controla clipa nefastã.

Sunt douã sensuri care schimbã mersulCe n-am putea ca sã le stãpânim,ªansa ce-apare sprijinind demersulªi un necaz de care tot fugim.

11

Un om obiºnuit îºi duce traiulTrecând prin timp fãrã a pune o pecete,Pe când eroul îþi rãpeºte graiulRãmas în timp ºi spaþiu cu acurateþe.

Istorie prin viaþa sa scrie ºi geniulªi nu oricine geniu poate fi,Dar prin voinþã tu poþi fi eroulCãci tu alegi dacã te vei jertfi.

Destinul e-ntâlnirea cu neprevãzutul,Când e destin nu mai alegem noiCãci de-am alege toþi sã fim ca geniulÎn lume n-ar mai exista eroi.

12

Fericirea

O armonie între cuget ºi trãire ,Un joc marcat ºi limitat de timp,Ceea ce omul a calificat drept fericireE-al primãverii anotimp.

Nicicând nu va avea un curs constant,O defineºte instabilitateaªi ritmul ei e galopant,Iar scurtã-i durabilitatea.

Cãci fericirea nu-nseamnã perfecþiuneCi doar o plãsmuire într-un obiectivªi definit de imperfecþiuneOmul va fi mereu contemplativ.

ªi în frânturi de timp se evalueazã,Sunt doar momente care te fac fericitCând realizezi cã ai tot ce conteazãªi-un vis de-al tãu devine împlinit.

Atunci când este stare permanentãEa se rezumã doar la mulþumireCãci fericirea nu e consecventã,Ea însãºi e redefinire.

13

Eºti împãcat cu tine însuþi,Poþi spune cã eºti mulþumit,Dar sunt momente-n care cugeþiSimþindu-te ºi fericit.

Omul o vede-n diferite feluriªi îi dã conotaþii variateCãci ne deosebim prin þeluriDar ºi prin esenþialitate.

Iar geniul e mereu nefericitPentru cã el aspirã la deplinãtateªi spre deosebire de un om obiºnuitEl vede fericirea prea departe.

Fericirea presupune libertateªi este corelatã cu iubireaDeoarece un suflet în singurãtateNu-ºi va gãsi în veci menirea.

Alegerea e fundamentul fericiriiªi-nþelepciunea o condiþie substrat,Aºa e dat în legea firiiSã ne orientãm în mod deliberat.

14

N-o regãsim în lucruri materialeCãci banii n-o pot cumpãra,Ea este pentru lume o valoare,Doar sufletul o poate câºtiga.

Dacã prin averi s-ar dobândiªi doar bogatul ar putea s-o simtã,În ce valori s-ar oglindiªi câtã lume-ar fi nedreptãþitã?!

Sunt multe fericiri în astã lumeCe-aºteaptã sã fie descoperiteCare se vor ivi în timp anumeSã îþi arate cãi nebãnuite.

Fericirea e ecoul sufletescCe se rãsfrânge în a noastrã fiinþãAvând un vãl nepãmântescªi emanând mereu credinþã.

15

Iubirea

Iubirea-i poezia vieþii noastreCea mai puternicã lege a firii,Ea duce inima pânã la astre,E chintesenþa omenirii.

Iar fiecare vers ce o descrieE-al veºniciei cer netulburatªi nimeni nu poate sã ºtieAlt sens al vieþii mai adevãrat.

Este expresia ce poate dovediSensul profund a ce este posibil,Cãci doar substanþa sa poate vãdiAtingerea a tot ce pare imposibil.

Iubirea-i corelatã cu speranþa,Nu prinde orizont fãrã credinþãªi o consolideazã temperanþaCrescând profund în valuri de dorinþã.

Fãrã iubire omul va rãmâne doar deºertªi sufletul-i va fi mereu însinguratCãci doar iubirea poate-n mod concretSã fie-un univers transfigurat.

16

Fãrã sacrificiu sunt doar vorbe-n vânt,Un vânt ce-mprãºtie iluzii-nºelãtoare ,Iar omul rãtãcind pe-acest pãmântDescoperã puterea ei nemuritoare.

Iubire-apare fãrã sã o cauþiAtunci când nu te-aºtepþi sã o-ntâlneºti,Iubirea-i vrednicã fãrã s-o lauzi,Te-nvaþã sã oferi, nu sã primeºti.

Ea iartã totul cu seninãtatePrivind cu-ncredere spre viitor,E-o demonstraþie-n deplinãtateCã omul este veºnic iubitor.

Este rãspunsul cãtre-o altã fiinþã ,Este chemarea cãtre regãsireªi nu apare drept o consecinþãCãci nu existã cauze-n iubire.

Iubirea este armã în rãzboiul fericiriiIar uneori poþi deveni rãnit,Aºa s-au scris sentinþele iubiriiDucând în lume un rãzboi nestãpânit.

17

Iar omul care fuge de iubireNu poate fi rãnit de-aceastã armã,Dar pierde ºansa cãtre fericireFiindcã e reþinut de teamã.

Iubirea-nseamnã evadare pentru sufletEa aspirând mereu la libertateªi metamorfozare pentru cugetFiind o idealitate.

Iubirea-nseamnã adevãr ºi dãruinþã,Reînnoirea fiinþei-ncetat,Întâi de toate e fãgãduinþãªi-apoi devine timp nelimitat.

Ritmul iubirii nu are mãsurã,Ea însãºi este ritmul sufletescCare-n oricare conjuncturãVa releva un sens nepãmântesc.

Iubirea construieºte universul,Iubirea construieºte-un viitor,Ea depãºind cu mult firesculDevine-un glas nepieritor.

18

Definiþia iubirii este viaþaCãci doar iubind poþi spune cã trãieºti,E soarele ce-apare dimineaþaÎn razele cãrui te regãseºti.

Forþa care poate schimba lumeaEste o forþã necondiþionatã,Doar omul ce a cunoscut iubireaA cunoscut ºi viaþa totodatã.

Mergând pe-aleea viselor eterneIubirea e autodepãºire,Sã învãþãm sufletul a-l aºterneGãsind rãspunsuri doar pentru iubire,

19

Libertatea

Libertatea e o disciplinã necesarãªi lipsa ei e cel mai drastic neajuns,Iar daca e ceva ce ne doboarãE suferinþa de a fi constrâns.

E-o lege-a firii sã deþinem libertate,E lege-n suflet ºi în gând,Iar omul fuge de captivitateAtunci când asupririle-l pãtrund.

E un proces mereu în pregãtire,Dar totodatã-i posibilitate,Sã ai puterea de-a decideAsta înseamnã libertate.

Poþi sã fii liber sufleteºte,Poþi sã fii liber prin cuvânt,Dar nu uita cã-i omeneºteA respecta în primul rând.

Cãci libertatea nu înseamnã haosªi nu rãneºte-n jurul sãu,E o experienþã cu chip sacruCe se distinge evident de rãu.

20

Sã fii liber respectând pe altulAsta e lege omeneascã,Iar libertatea e respectulCelor ce stiu ca sã trãiascã.

A te elibera de tot ce te supuneA fi tu însuþi oriºicândÎnseamnã a te recompuneSpre libertate vrednic alergând.

Prizonierul e doar un rãtãcitorCe încã nu s-a regãsit pe sineªi cautã ecoul eliberatorÎn profunzimile sale divine.

Iertarea-i libertate pentru sufletIar adevãru-i libertate pentru gândCãci doar consolidat de cugetOmul e liber pe acest pãmânt.

Curajul e si el o libertate,Fãrã de el poþi spune cã eºti subjugat,Dar trebuie întâi de toateSã îþi gãseºti curajul adecvat.

21

Libertatea pentru om e nãzuinþãªi-un ideal greu de atinsCe presupune-n drumul sãu credinþãªi împlinirea unui vis.

Pentru cã libertatea absolutãLa care toþi visãm necontenitE taina care ne frãmântã,E visul ce-a rãmas neîmplinit.

Putem obþine doar un strop de libertateÎn cursa noastrã cãtre infinit,Omu-i frânturã din eternitateIar libertatea doar l-a mãrginit.

22

Tristeþea

Tristeþea dã un sens aparte fericirii,Doar cel s-a-ntristat vreodatã poate ºtiCã ea aduce echilibrul omeniriiAºa cum dupã noapte vine zi.

Tristeþea nu semnificã întunecimeCi frãmântãri care pe om îl traverseazãªi gânduri ce-l atacã cu cruzimeªi îndoiala grea care îl guverneazã.

E un mister ce încã nu s-a desluºitCe naºte implicit alte mistere,ªi-n cursa lui cãtre desãvârºitOmul aleargã printre patimi ºi durere.

Un om trecut prin multe suferinþe,Un om ce des tristeþea l-a cuprinsA realizat cã dincolo de neputinþeSperanþa niciodatã nu s-a stins.

Un zâmbet poate face ca tristeþeaSã ia un chip de strãlucire mângâiatªi poate readuce tinereþeaÎntr-un anume loc ce timpul l-a uitat.

23

Iar lacrima e simbolul emoþiei vãdite,Ea e tristeþe revãrsatã la exterior,E mesagerul inimii dezlãnþuiteªi-al gândului ce-a devenit pãtrunzãtor.

Tristeþea este-a sufletului ranã,Tristeþea este-a gândului durere,Iar uneori devine o capcanãªi poate duce la depreciere.

În timp ce melancolicul cade în meditaþiiCel trist e-nchis în sfera sa interioarã,Melancolia un joc de aspiraþii,Tristeþea e un vânt ce te doboarã.

Omul se-nvârte într-un cerc delimitatDe stãri lãuntrice care îl motiveazãªi dând tristeþii locul meritatAºa el cercul stãrilor îl completeazã.

Tristeþea e precum un asfinþit de soareIar bucuria e precum un rãsãrit,Doar împreunã ele sunt fãptuitoareAle unui peisaj complet deosebit.

24

ªi ce-ar fi lumea de tristeþea ar lipsi,Tablou perfect pe pânzã trecãtoare?Doar o imagine care ar depãºiCondiþia umanã pieritoare.

Tristeþea este timpul care n-a fructificatªi spaþiul ce-a rãmas necunoscutªi fiindcã timpul ce-l avem e limitatCuvântul ei e dureros de neplãcut.

Sã rupi tãcerea unui suflet întristat,Sã-þi regãseºti ecoul mulþumirii,Sã vezi în neajuns un rãu fundamentatAºa învingi tristeþea omenirii.

25

II. DEFECTE, PÃCATE. VALORIªI VIRTUÞI

26

27

Alcoolismul

Multe vicii are omulCare-l rod ºi îl transformã,Dar alcoolul e parfumulCare nu-ºi gãseºte normã.

Cel care îl foloseºteªi-l apucã drept nãravTreptat el se otrãveºteDevenind decât un sclav.

N-ai sã fugi de realitateCând te-aºezi lângã pahar,Nu e raþionalitateCi trãieºti imaginar.

O discuþie-ntreþine,Dã avânt pentru idei,Dar alcoolul nu deþineAle rezolvãrii chei.

Câteodatã omul vedeO soluþie-n paharªi convins atunci el credeCã îl scapã de amar.

28

Prieten de-l vei alege,El e cel nepotrivit,Cãci alcoolul nu-nþelegeCe necazuri te-a lovit.

Îmbãtat poþi fi de multe,De ce-i bine ºi frumos,Iar prieteni sã te-asculteGãseºti de eºti generos.

Când bei, vine ºi curajul,ªi spui drept , fãrã ocol,Te reclamã ambalajulÎmbibat tot de alcool.

Scuze nu poþi sã-i gãseºti,E-o plãcere-n slãbiciunePe care n-o potoleºtiDecât cu deºertãciune.

Doar la stadiu de plãcereE viciu obiºnuit ,Dar când tot mai multe cere,Viciu te-a nãpãstuit.

29

Rareori are mãsurãªi omul îl controleazã,Cãci paharul dus la gurãRaþiunea i-o vâneazã.

Bãutura e o boalãCe o iei cu bunãºtiinþã,Ea îþi lasã viaþa goalãªi fãrã nãdãjduinþã.

Tristã e finalitateaCând rãmâi doar cu paharul,Dar frumoasã-i realitateaCând îi vezi elementarul.

Un duºman alcoolul esteCãci cu timpul iþi ia totªi-n final te umileºteªi te lasã un netot.

Într-un târziu vei constataCã nu mai ºtii ce ai fãcutªi tulburat vei realizaCã minþile þi le-ai bãut.

30

Avariþia

Avarul încã n-a-nþelesCã nu ia nimic cu el,Tot ce-ascunde-un interesEste trecãtor de fel.

Cel zgârcit agoniseºteNeºtiind cã dãruind,Sufletu-i se-mbogãþeºte,Tot mai bun el devenind.

Avariþia-i o cheieªi-ncuiat e un avar,De-i bãrbat sau e femeieSufletu-i este amar.

Cel zgârcit se-nchide-n sufletLimitându-se la elFãrã ca sã aibã-n cugetVreo speranþã sau vreun þel.

Rãtãcind în astã lumeªi stãpân pe buzunareA uitat de fapte buneªi de oricare valoare.