omor

4
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova nr.41re-82/2005 din 21.11.2005 * * * Acţiunile condamnatului au fost recalificate de la alin.(3), lit.g) la alin.(2), lit.a), art.145 CP, deoarece el fiind minor a fost condamnat pentru omor intenţionat săvîrşit în circumstanţe agravate, dar pentru această infracţiune deja a executat pedeapsa stabilită. Prin sentinţa Judecătoriei Hînceşti din 23 septembrie 2004, B.V., moldovean, căsătorit, anterior condamnat, cetăţean al Republicii Moldova a fost condamnat în baza art.145 alin.(3) lit.g) Cod penal la 25 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis. Potrivit sentinţei, condamnatul B.V. anterior condamnat în anul 1976 în baza art.88 CP RM pentru omor săvîfşît cu circumstanţe agravante, aflîndu-se în stare de ebrietate, la 01.08.2003, pe la ora 19, lîngă stîna de oi din apropierea s.Boghiceni r-l Hînceşti, în baza relaţiilor ostile cu B.I. cu scopul omorului premeditat intenţionat, prin împuşcătură din arma de vînătoare IJ-17 i-a cauzat ultimului, conform concluziei expertizei medico-legale, vătămări corporale grave, periculoase pentru viaţă, ce au adus la decesul victimei. Sentinţa în cauză a fost atacată cu apel de către inculpat şi apărătorul său M.Ş., invocîndu-se motivul că sentinţa este ilegală şi la pronunţarea ei instanţa de fond nu a dat o apreciere obiectivă a probelor. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02.12.2004 apelurile inculpatului şi avocatului au fost admise parţial, sentinţa fiind casată în partea stabilirii pedepsei, cu rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care B.V. a fost condamnat în baza art.145 alin.(3), lit.g) Cod penal la 20 ani închisoare cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, motivîndu-şi aplicarea limitei minime a sancţiunii legii penale. Decizia a fost atacată cu recurs ordinar de procuror care a invocat că instanţele judecătoreşti au dat o încadrare juridică greşită acţiunilor lui B.V. în baza art.145 alin.(3) lit.g) Cod penal, care contravine dispoziţiilor stipulate în art.31 CP (red.2002), art.4 alin.(1) din Protocolul nr.7 al CEDO, ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la 24 iulie 1997, în vigoare de la 01.12.1997,

description

omor

Transcript of omor

Hotrrea Plenului Curii Supreme de Justiie a Republicii Moldova nr.41re-82/2005 din 21.11.2005 * * * Aciunile condamnatului au fost recalificate de la alin.(3), lit.g) la alin.(2), lit.a), art.145 CP, deoarece el fiind minor a fost condamnat pentru omor intenionat svrit n circumstane agravate, dar pentru aceast infraciune deja a executat pedeapsa stabilit. Prin sentina Judectoriei Hnceti din 23 septembrie 2004, B.V., moldovean, cstorit, anterior condamnat, cetean al Republicii Moldova a fost condamnat n baza art.145 alin.(3) lit.g) Cod penal la 25 ani nchisoare cu executarea pedepsei n penitenciar de tip nchis. Potrivit sentinei, condamnatul B.V. anterior condamnat n anul 1976 n baza art.88 CP RM pentru omor svft cu circumstane agravante, aflndu-se n stare de ebrietate, la 01.08.2003, pe la ora 19, lng stna de oi din apropierea s.Boghiceni r-l Hnceti, n baza relaiilor ostile cu B.I. cu scopul omorului premeditat intenionat, prin mpuctur din arma de vntoare IJ-17 i-a cauzat ultimului, conform concluziei expertizei medico-legale, vtmri corporale grave, periculoase pentru via, ce au adus la decesul victimei. Sentina n cauz a fost atacat cu apel de ctre inculpat i aprtorul su M.., invocndu-se motivul c sentina este ilegal i la pronunarea ei instana de fond nu a dat o apreciere obiectiv a probelor. Prin decizia Curii de Apel Chiinu din 02.12.2004 apelurile inculpatului i avocatului au fost admise parial, sentina fiind casat n partea stabilirii pedepsei, cu rejudecarea cauzei i pronunarea unei noi hotrri potrivit modului stabilit pentru prima instan, prin care B.V. a fost condamnat n baza art.145 alin.(3), lit.g) Cod penal la 20 ani nchisoare cu executarea pedepsei n penitenciar de tip nchis, motivndu-i aplicarea limitei minime a sanciunii legii penale. Decizia a fost atacat cu recurs ordinar de procuror care a invocat c instanele judectoreti au dat o ncadrare juridic greit aciunilor lui B.V. n baza art.145 alin.(3) lit.g) Cod penal, care contravine dispoziiilor stipulate n art.31 CP (red.2002), art.4 alin.(1) din Protocolul nr.7 al CEDO, ratificat de Parlamentul Republicii Moldova la 24 iulie 1997, n vigoare de la 01.12.1997, astfel recurentul consider c aciunile condamnatului ar trebui recalificate n baza art.145 alin.(1) Cod Penal. Prin decizia Colegiului penal lrgit al Curii Supreme de Justiie din 05 aprilie 2005 recursul procurorului a fost respins ca inadmisibil fiind nentemeiat. Condamnatul B.V. a declarat recurs n anulare n care solicit recalificarea aciunilor sale de la art.145 alin.(3) lit.g) CP n baza art.145 alin.(1) CP. Plenul consider recursul admisibil i ntemeiat, urmnd a se admite din urmtoarele considerente. Potrivit art.453 alin.(1) pct.1) lit.a) CPP hotrrea judectoreasc irevocabil de condamnare poate fi atacat cu recurs n anulare n scopul reparrii erorii de drept comise la judecarea cauzei care are efect asupra situaiei condamnatului prin faptul c este cazul rencadrrii juridice a aciunilor lui n baza unei legi mai blnde. Astfel, conform hotrrilor judectoreti pronunate n cauza lui B.V., hotrri devenite irevocabile, dnsul este condamnat pentru svrirea repetat a omorului premeditat.Calificnd aciunile condamnatului n baza art.145 alin.(3) lit.g) CP dup semnul calificativ omor premeditat comis de persoana care anterior a mai svrit omorul unei persoane, avnd n vedere c anterior, n 1977, el a fost condamnat n baza art.88 CP (red.1961), instanele de judecat au comis o eroare de drept.Art.31 Cod penal stipuleaz c se consider repetare a infraciunii svrirea a dou sau mai multe infraciuni identice, prevzute de aceeai norm penal, cu condiia c persoana nu a fost condamnat pentru vreuna din ele i nu a expirat termenul de prescripie.Conform sentinei Colegiului penal al Judectoriei Supreme a RSSM din 09.03.1977, B.V., fiind minor, a fost condamnat pentru omor intenionat "svrit n circumstane agravante, i dnsul pentru aceast infraciune deja a executat pedeaps stabilit.Prin urmare, n sensul prevederii art.31 CP aceast mprejurare nu i se poate imputa la calificarea faptelor prejudiciabile svrite de el la 01.08.2003.Condamnarea lui B.V. dup semnul svririi repetate a infraciunii contravine i art.4 din Protocolul nr.7 al Conveniei Europene pentru Aprarea Drepturilor Omului la care Republica Moldova este parte, conform cruia nimeni nu poate fi urmrit sau pedepsit penal de ctre jurisdiciile aceluiai Stat pentru svrirea infraciunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotrre definitiv conform legii i procedurii penale ale acestui Stat.innd seama de aceste prevederi, Plenul consider c aciunile condamnatului, conform circumstanelor de fapt ale cauzei, care corect snt stabilite de instanele de judecat, urmeaz a se recalifica de la alin.(3) lit.g) la alin.(2) lit.a) art.145 CP ca svrire a omorului premeditat al unei persoane. Exist premeditare atunci cnd hotrrea de a svri infraciunea de omor premerge executrii ei n aa fel nct ntre luarea hotrrii infracionale i punerea n executare a acesteia s-a interpus un interval de timp n care fptuitorul a desfurat o activitate pregtitoare.Premeditarea este compus din dou elemente care se completeaz reciproc (chibzuirea, meditarea asupra aspectului tactic de svrire a infraciunii, pregtirea instrumentelor, nlturarea de obstacole, aciuni pentru a mpiedica descoperirea faptei sau a fptuitorului i ulterior executarea faptei).Aciunile real ntreprinse de condamnatul B.V. n situaia cnd dimineaa ntre el i partea vtmat a avut loc conflictul, iar spre sfritul zilei el i-a scos arma, a ncrcat-o, a venit la locul infraciunii, mergnd o distan considerabil, s-a instalat ntr-un ascunzi, de unde l-a strigat pe B.I. i la momentul apariiei n vizorul lui a prii vtmate a efectuat intind mpuctura fatal, se constat c condamnatul a svrit omorul cu premeditare.Astfel, n conformitate cu prevederile art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) CPP n spea examinat Plenul consider c hotrrile judectoreti adoptate urmeaz a fi casate parial, n latura calificrii faptei prejudiciabile svrite de condamnat, cu adoptarea unei noi hotrri de condamnare a acestuia n baza art.145 alin.(2) lit.a) CP.La stabilirea pedepsei pentru infraciunea svrit Plenul ine seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prevzute de art.75 CP, de circumstanele atenuante i agravante reinute de instanele de fond i apel, inclusiv de concluzia c termenul de pedeaps s se stabileasc n limita minim a sanciunii normei penale respective.

__________Practica cu privire la cauzele penale i contraveniile admin. a CSJHotrrea Plenului CSJ a RM din 21.11.2005 nr.41re-82/2005 - Aciunile condamnatului au fost recalificate de la alin.(3), lit.g) la alin.(2), lit.a), art.145 CP, deoarece el fiind minor a fost condamnat pentru omor intenionat svrit n circumstane agravate, dar pentru aceast infraciune deja a executat pedeapsa stabilit.