Omagiu_mamei

7/31/2019 Omagiu_mamei

http://slidepdf.com/reader/full/omagiumamei 1/45

OMAGIU MAMEI(program 8 martie)

CUPRINS:

Deschidere - 98/100 Un nume scump1. Rugăciune – (bărbaţi)2. Introducere -3. Tema I – COR: Când amintiri4. Tema II A -5. Tema II B - Poezie: Prin ochii mamei -

6. Tema III – 7. COR 99/100 Dumnezeu printr-o mamă…

COR + COM 99/100 (de învăţat)8. Povestire: Mame, conduceţi cu sceptrul iubirii!– 9. Gânduri despre mama – 10. COR: Părinţi şi copii11. O inimă de mamă -12. Model – 13. Poezie:Mulţumesc… mamă –

DUET: Mama mea m-a iubit -14. Închidere 99/100 Dumnezeu printr-o mamă…15. Rugăciune – (bărbaţi)16. Împărţire flori (fond muzical)17.Postludiu – ieşire

Deva, 5 martie 2005



INTRODUCERE

Dumnezeu a creat toate lucrurile în mod desăvârşit.Priviţi semnul nepătat al cerului, munţii cei falnici, covorul

de verdeaţă, pomii plăcuţi şi florile ce răspândesc parfum şiîncântare; ascultaţi concertul păsărelelor, priviţi zborullegănat al fluturilor. Totul este scăldat în lumină, culoare,armonie, farmec.

Ce ar mai fi putut fi adăugat acestor frumuseţidesăvârşite? Şi totuşi, Dumnezeu a încununat creaţiunea Sacu o nestemată, a cărei strălucire reflectă caracteristica Sa

principală: dragostea.„Inima cea nobilă a unei mame – spune Calvin – este

cel mai frumos lucru din tot ce a creat Dumnezeu.”

În inima ei încap bucuriile şi durerile noastre, visurileşi deznădejdile noastre, planurile şi eşecurile noastre. Înochii ei calzi găsim mângâiere, încurajare sau sfânta

avertizare de primejdiile ce ne urmăresc. Mâna ei, oricât deaspră ar fi, ar deveni prin munca anilor trudiţi pentru noi,este cea mai sfântă atingere, cel mai scump balsam ce poatevindeca orice rană de pe trup sau din suflet.

Zâmbetul ei senin îşi croieşte drum prin hăţişurilesufletului, îşi sapă galerii şi în inima de piatră; singuraocrotire care ne rămâne în vremile de restrişte.

Mamele deţin cheile propăşirii şi succesuluiumanităţii. Nu în zadar spunea fericitul Augustin: „Daţi-mi

altfel de mame şi vă voi da altfel de oameni!”

Mame, care au în ochi zâmbetul bunătăţii, care au pe buze surâsul dragostei şi înţelegerii, mame în al căror sufletse odihneşte cerul – iată mamele, de care omenirea are

nevoie!Da, mame creştine, mame cu simţul responsabilităţii pentru micile odrasle, pentru care ele au primit cel mai



mare mandat din toate timpurile: „Ia acest copil şi creşte-l

pentru Mine!”

Mama nu are de pictat pe pânză o figură frumoasă, ca pictorul, nici de tăiat în marmură un chip ales, ca sculptorul.

Ea nu are, ca scriitorul, de întrupat în cuvinte puternice, uncuget nobil şi nici să exprime un sentiment frumos prinmelodie, ca muzicianul. Ceea ce are ea de făcut, este de adezvolta într-un suflet omenesc asemănarea dumnezeirii.

Dumnezeu să binecuvânteze pe toate mamele care şi-au înţeles nobila misiune de a conduce în siguranţă paşiicopiilor lor pe singura cale care duce în Împărăţia Sa!

Amin.



TEMA I

Când Dumnezeu a spus: „Nu este bine ca omul să fie

singur”, istoria femeii era abia la început.Oare a întrezărit Creatorul, că femeia era aceea care

va modifica armonia întregului Univers. Oare, aceea care s-a numit Eva trebuia să mănânce din pomul oprit? Eraaceasta în planul lui Dumnezeu?

Nu. Hotărât nu. Creerea a fost o lucrare cu totulspecială. Ea urma să fie o cunună a bunătăţii şi a gingăşiei.

Spre a-i sublinia rolul distinct, Dumnezeu a făcut din

aceasta o lucrare cu totul aparte. A lăsat să se scurgă zilelecreaţiunii şi apoi din om, spre a-l întregi şi a-l cununa, afăcut FEMEIA. De aceea Solomon poate spune înProverbe 12,4: „O femeie virtuoasă este o cunună pentru

bărbatul ei.”

Am putea oare să ne imaginăm Universul sau numai pământul, lumea actuală, fără a simţi influenţa sau prezenţaunei femei?

NU. Aceasta este imposibil pentru că Dumnezeu,simţind necesitatea prezenţei ei lângă om, a creat-o egală cuomul, spre a fi prezentă în toată istoria Universului.

FEMEIA este chemată să pună la lucru toatădestoinicia, pentru a răspândi în jur o mireasmă plăcută de

viaţă, pentru că ea este aceea care are în mâinile ei, nunumai destinul propriu. Ca soţie influenţează viitorulsoţului ei, iar ca (şi) MAMĂ făureşte caracterele copiilor ei.

Pretutindeni se simte influenţa ei.„Ea se îmbracă cu tărie şi slavă şi faptele ei o laudă

la porţile cetăţii.”



TEMA II AFără să fi ştiut sistemele filozofice ale gândirii

universale şi fără să fi studiat alte tratate de etică saueducaţie, FEMEIA oricărei vremi a dat omenirii cele mai

înălţătoare exemple de gândire, de cunoaştere acaracterului, de făurire a viitorului. Aceasta, pentru căDumnezeu a încredinţat FEMEII marea răspundere acaracterului şi a înzestrat-o cu acea inexplicabilă putere alepădării de sine şi a iubirii.

Oare acum, în epoca marilor descoperiri ştiinţificecând, în multe domenii se folosesc calculatoare, memorii

electronice, computere, poate exista ceva, un aparat de oriceformă sau dimensiune care posedă cea mai înaltă ştiinţă,oare, există ceva care să aibă o înrâurire mai pronunţatădecât a mamei asupra minţii fragede şi curate a unui copil?

Nu. (Hotărât nu.) Numai mama posedă acelnemaipomenit barometru al discernământului, al înţelegerii

situaţiilor, al aprecierilor.Când mama îşi vede pentru prima dată fiul, „oschiţă” şubredă de om, care scânceşte fără să ştie de ce, sevede deodată descurajată şi neputincioasă. Oare îl va auzicândva spunându-i MAMĂ?...

Şi deodată, nu se ştie prin ce miracol, se reculege şiconcentrată asupra celui căruia îi va dărui de acum încolo

întreaga ei afecţiune, începe să înţeleagă fiecare sunet,fiecare mişcare, fiecare strigăt.

Fiorul dragostei va fi limbajul care va lega douăinimi: a copilului de a MAMEI.

Nici un scut nu va apăra mai bine ca pieptul MAMEI,nici un ochi nu va vedea primejdia de departe ca ochiul

MAMEI. Dumnezeu i-a lăsat o armă de apărare denepătruns: DRAGOSTEA. Ea acoperă totul şi în special pecel pe care îl strânge la pieptul ei.



TEMA II B

Şi iată-l cum, adunând luni şi ani, cel mic descoperămersul şi cuvântul. Primejdiile cresc şi odată cu ele şi

vigilenţa MAMEI.E timpul când prin spaţiul nesfârşit şi netulburatcălătoresc rugăciunile MAMEI, liniştite şi insistente. Acum,după oboseala zilei în bătaia năvalnică a unei inimi micicare visează şi în ecoul aşteptărilor, răspunsul ceruluisoseşte neîntârziat.

Astăzi, la vârsta de dincolo de copilărie uneori nu

reuşim să înţelegem. Simţim că suntem într-o greşeală şitotuşi încercăm s-o înecăm în apele murdare alenerecunoaşterii.

Dar... MAMA, aceea fiinţă delicată, care urmăreştecu gelozie numai binele nostru, intervine.

Este aceeaşi ca şi în trecut, numai parcă metodele s-

au schimbat. Nu mai suntem noi cei care plângeam, ci ea.Aleargă de la noi şi încearcă cele mai mari sforţări, pentru ane devia hotărârea greşită, rămâne pe genunchi până

primeşte asigurarea că totul va fi bine, frumos, desăvârşit.Viaţa aceasta alterată de păcat a convins-o că

metodele şi strategiile folosite pentru a învinge piediciledin calea ei şi a copilului ei, se cer învăţate numai de la

Dumnezeu.Prin rugăciune sufletul şi trupul cresc. În primul rând

aceasta a învăţat mama.Dacă fiul ei a crescut în condiţii de dăruire şi uneori

de deznădejde, de multe ori fără ca el să ştie, este ca astăzisă aibă inima mai plină de satisfacţii şi de o plată

binemeritată prin ascultarea odraslei ei.Ea este cel mai apropiat exemplu pentru caracterulcopilului ei.



Ştie să fie intransigentă, atunci când drumul copiluluiocoleşte drumul drept al adevărului, ştie momentul cândtrebuie să-i descopere din adevărurile vieţii la timpul lor şiştie când trebuie să-i zâmbească pentru a fi încurajat. Ca o

toamnă bogată, mama îşi dăruieşte fructele ei sufleteşticopilului ce vrea să-i semene.Oricare ar fi momentul vieţii fiului ei sau fiicei,

trebuie să cadă la învoială cu inima şi mintea lor, că mamaîşi caută rostul ei, aducând fiilor cele mai frumoaseînvăţături lăsate de Dumnezeu pentru creşterea lor spiritualăşi fizică.

Şcoala mamei credincioase are imaginea sfaturilor divine trimise de Creator.

Şi copii trebuie să înţeleagă că prin ea sunt binecuvântaţi şi ei.

Amin!



PRIN OCHII MAMEI

Sprijinită de un înger se aşează lângă patCa să-şi spună iarăşi ruga mai fierbinte şi mai tristăDespre cer, despre iubire, despre-o fată şi-un băiatŞi îşi drege-ncet obrazul cu un capăt de batistă.

Ochii umezi cată-n suflet ne’nţelesul să destrame,

Dragostea în ea sporeşte zi de zi ca-ntr-o fântână,Inimă de mamă bună, fără vină, fără taine,Chiar şi timpul se opreşte să o prindă-ncet de mână.

Stă şi azi lângă fereastră să-şi petreacă parcă dorulCând îşi pune ochelarii să citească din scrisori;

Tremurând se-nalţă gândul să-şi înceapă-n taină zborulPână unde îşi găseşte iar lumina ochilor.

Pentru ea viaţa-i iubire şi veghere şi speranţă,Lângă ea-i miros de pâine şi te simţi mereu acasă.Când sunt toţi în jurul mesei cântecul spre cer se-nalţăŞi din nou copilăria face viaţa mai frumoasă.

Peste drumurile vieţii ruga ei încă veghează,Şoapta mamei cu iubire se-mpleteşte-n gândul tăuCând eşti trist sau când eşti vesel, când e zi sau însereazăMama-n rugă, pentru tine, luptă iar cu Dumnezeu.

Gabriel Rusu, Şansa eternităţii, pag. 134



TEMA III

Astăzi, când lumea întreagă este angajată prin păcatîntr-o alergare inexplicabilă, pe un drum fără un ideal sigur

şi când evenimentele premergătoare revenirii Mântuitoruluinostru se succed cu o viteză fulgerătoare, FEMEIA,MAMA, primeşte o floare, se oglindeşte în ea şi rămâneaceeaşi ca la început – coroană a creaţiunii – ajutor potrivit

pentru acela despre care Dumnezeu a zis: „Să-l facem după

chipul Nostru şi după asemănarea Noastră.”

FEMEIA nu se va schimba niciodată, pentru că însuşi

Dumnezeu a sădit în ea acea dragoste, acea dăruire de sinecare o ridică pe cele mai înalte culmi. FEMEIA va rămâneîntotdeauna să vegheze asupra viitorului, să lase prin însăşi

personalitatea ei, prezentul de tot ceea ce înseamnăveşnicie.

Iar noi, trăim în prezent şi tragem de perdeaua

viitorului încărcaţi cu sacii plini ai trecutului.Clipă de clipă aşteptăm să auzim ecoul chemăriidivine la viaţă, aşteptăm să vedem „ceruri noi şi un pământ

nou”, dar înainte de aceasta mai facem un popas, mairămânem o clipă să privim înapoia pleoapelor noastre spretrecut.

Vrem să vedem pe MAMA. Ea a rămas în vraja

amintirilor şi fiecare gest al ei, fiecare cântec, fiecarerugăciune înălţată pentru paşii nesiguri pe care-i facem subochii ei, cerând ocrotirea ne apar ca monumente de iubire şicredinţă.

Viitorul, va fi, mai luminos, prezentul mai sigur,când vom lumina cu făclia trecutului imaginea pe care

MAMA ne-a lăsat-o pentru a cunoaşte mai bine, căcinstind-o, din naturaleţea de fiu şi fiică, avem frumuseţeafăgăduinţelor promise: „cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta,



pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă

Dumnezeul tău.”

Privim la MAMA! Retrăim imagini duioase, petrecute odată sub ocrotirea zâmbetului ei şi dintr-o dată,

viaţa capătă alte dimensiuni şi vrem să facem ceva, săaducem o floare, să aducem o rugă pentru mama noastră...Gestul nostru, nu v-a acoperi niciodată meritele ei,

dar ea, va crede că am răsplătit-o îndeajuns şi de bucurie va plânge şi tot ceea ce-şi doreşte mai mult, este să ne vadă câtmai curând, acolo sus, la Marea de Cristal, odată cu toţiimântuiţi!

Amin.



POVESTIREMAME, CONDUCEŢI CU SCEPTRUL IUBIRII!

Cu ani în urmă ziarul englez, „Cristian Wsaskly”

raporta următoarele:Mama unei grupe voioase de copii aşezase masa cumultă grijă pentru primirea unor oaspeţi de elită, când,deodată, copila ei a răsturnat peste faţa de masă sclipitor dealbă, castronul cu sos gras.

„Ce puteam să fac?” părea prea mult pentru nerviimei obosiţi. Eram gata să alung de la masă pe acest stângaci

copil al meu, când un îndemn bun mă reţinu. Am văzutexpresia de pe faţa micuţei - adânc mâhnită, înspăimântată,o privire vrednică de milă, cum nu mai văzusem vreodată.

Instantaneu mi-a venit în minte un tablou petrecutmai demult, care persista în faţa ochilor mei. Figura copileimele dă pe faţă sentimente pe care eu însumi le-am trăit cu

20 de ani în urmă. În mintea mea, m-am revăzut, o fetiţămică, neastâmpărată, de vreo 8 ani, în fericita casă părintească. Era într-o după-amiază vijelioasă. Tocmaiapăruseră lămpile cu petrol şi tatăl meu cumpărase unexemplar mare.

În faţa ferestrei de la bucătărie se îngrămădise multăzăpadă, aşa încât lampa trebuia să ardă, deşi încă nu era

noapte. Mama zăcea bolnavă la etaj. Ca să nu fie deranjatăde gălăgia noastră, noi, copii, stăteam la bucătărie.

Îmi dădeam mare importanţă la pregătirea mesei deseară, sau cel puţin aşa îmi închipuiam. În râvna mea de aface treabă, am luat lampa de gaz pentru a aduce ceva din

pivniţă. Voiam s-o pun pe pervaz dar, vai! Lampa nu avea

destul loc şi căzu jos pe ciment. Nu voi uita niciodată şocul prin care am trecut. Am rămas paralizată. Îmi era teamă săies din beci, dar şi să rămân acolo. Şi spre mai mare spaimă,



am auzit vocea tatălui meu din bucătărie. Mereu şi mereune-a avertizat să fim atenţi cu lampa şi acum, iat-o jos, înmii de cioburi.

Vocea lui mi-a dat îndemnul de a veni sus, ca să

întâmpin cearta sau bătaia, sau amândouă. Îmi dădeamseama că merit aceasta şi nici nu aşteptam altceva. Aşa, amurcat scara întunecoasă. La intrarea în bucătărie, am dat detatăl meu, care avea o faţă atât de întunecată încât m-amtemut.

Nu era nevoie să spun ce s-a petrecut.El auzise când s-a spart lampa şi de altfel putea să

citească şi el de pe faţa mea aceasta. Fraţii şi surorile meleaşteptau ca vrăjiţi să vadă ce avea să urmeze. Şi ei stăteauînspăimântaţi pentru că această lampă fusese obiectulmultor avertizări. Eu însămi eram aşa de speriată încât nuam putut spune nici măcar un cuvânt, când m-am uitat dinnou la faţa tatălui meu, am văzut dintr-o dată toată mânia

dispărută din ochii lui.Cred că el a descoperit în ochii mei, ceea ce eu amdescoperit astăzi în privirile copilei mele. În clipaurmătoare m-a luat în braţele lui puternice şi m-a strâns tarela piept. Apoi mi-a vorbit cu atâta dragoste, atât de

prietenos: „Nu-ţi face griji, draga mea copilă, ştiu că s-a

întâmplat un necaz. Data viitoare să iei lampa cea mică,

când te duci în pivniţă.”Ce revelaţie de sentimente am trăit în acea clipă!

Eram, atât de copleşită de sentimente de dragoste şi derecunoştinţă, că am început să plâng, ca şi când ar fi vrut sămi se frângă inima. Nici o pedeapsă nu m-ar fi lovit măcar

pe jumătate şi nimic nu ar putea alunga această întâmplare

din amintirea mea.Câtă iubire simt astăzi pentru tatăl meu, da, astăzicând fetiţa mea a răsturnat sosul şi mi-a readus totul atât de



viu în amintire! Mă întreb, dacă mă va iubi şi ea, douăzecide ani mai târziu, tot aşa de mult, pentru că prin exemplultatălui meu, am primit puterea să strâng la piept pe micuţamea fetiţă şi să-i spun, că ştiu, că nu a făcut-o intenţionat.

Îi va ajuta oare şi fetiţei mele, când va fi şi ea mamă,aşa cum mi-a ajutat şi mie astăzi?Mame, conduceţi cu sceptrul iubirii. Este cel mai

scurt drum spre inimă! Iubirea iartă totul; iubirea acoperătotul, iubirea crede totul, iubirea nădăjduieşte totul! Iubireaîn veci se va revărsa din belşug peste fii şi fiicele voastre.

Amin!



GÂNDURI DESPRE MAMA!

„Nu mă pot împărţi în patru”, se răspunde lasolicitările ce depăşesc posibilităţile de cuprindere a

problemelor, a necesităţilor. Dar, aţi văzut persoana ce seîmparte în patru, cinci, în zece – după cum este nevoie?Dincolo de timp, de vârstă, de cotidian, vom găsi pe cinevacare să se împartă altora până la uitare de sine. Îi vom danumele MAMA!

Cine nu cunoaşte că o mulţime de peste cinci mii de

persoane au fost hrănite cu cinci pâini şi doi peşti? Dar, v-aţi gândit vreodată că aceasta era, de fapt, hrana unui

băieţel? Dar… v-aţi gândit la mâinile care pregătiserăaceastă hrană şi o dăduse copilului să aibă, că poateÎnvăţătorul va întârzia până spre seară vorbind mulţimii?Minunate mâini au fost acelea! Să le dăm nume – mâini de

mamă. Nu şi-a propus nimeni până în prezent să realizezeun aparat cu care să se măsoare intensitatea unor sentimente. Dar, într-o împrejurare cineva a întins coardeleunui suflet, să vadă dacă rezistă unei solicitări foarte mari…

Cunoaşteţi cazul din Biblie?… Vă amintiţi desigur deînţeleapta judecată a lui Solomon în legătură cu

paternitatea. Pentru aflarea adevărului, el a fost violent faţăde sentimentele unei mame. Rezultatul: mama care încercaorice pentru a-şi revendica fiul, de dragul salvării lui, îloferea adversarei ei. „Mi se rupe inima” – spunea ea şitotuşi prefera să rămână lipsită de copil – Un paradox? Nicivorbă: o inimă de mamă.



O INIMĂ DE MAMĂ

Pe lângă zidurile cetăţii, o mamă văduvă, strângealemne ca să coacă ultima pâine pentru ea şi fiul ei. „Apoi,

vom muri” – zicea ea. V-aţi gândit câtă durere simţeaaceastă femeie, când un străin îi cerea ultima bucată de pâine? Dacă nu putea să salveze sau să prelungească viaţacopilului ei, cel puţin să nu i-o scurteze. Cu ce drept scurtaviaţa copilului oferindu-i unui străin ultima pâine, a fostcugetarea ei.

- „Fă aşa” i s-a zis şi aşa a făcut. O minunată

ascultare care lucrează spre bine. Şi multă vreme a avut cesă mănânce ea, familia ei şi Ilie. Să-i dăm un nume - acesteifemei, acestei văduve, să-i zicem MAMA.

Şi astfel acest strop divin, mama, se dă pe sine, seuită, se abandonează dacă vreţi, se împarte în două, în nouăşi în oricât este necesar. Acest „vas slab” se dovedeşte

destul de tare când este vorba de sacrificiu. Solicitărileaparent mărunte, împing de multe ori veghea ei dincolo demiezul nopţii, până în al doilea răsărit. Cine stă săcântărească? Cine se gândeşte să măsoare? Cine este gata să

preţuiască? Cine este pregătit să ajute? Şi de la o vremefizicul cedează, slăbeşte, sufletul şi el. Şi de la o vremeaceea care a pregătit totul, care a investit totul, simte nevoia

ca cel puţin o fărâmă să i se întoarcă. Desigur, nu se va plânge dacă nu o va primi.

Dar, cât de nepreţuit i-ar fi un cuvânt, un gest poate,o consideraţie, îmbrăţişarea unui fiu, sărutul unui nepoţel,ca prin aceasta să poată face legătura cu cei ce vor veni

până la sfârşitul timpului, când răsplătirea cea veşnică se va

da şi nu se va cere. Amin!



MODEL

- „Maestre, vreau o pânză pentru o femeie, pentru

mama mea sau a dumneavoastră.” M-am adresat unui

pictor şi atelierul îi era plin de culoare, iar penelul şi pânzaaşteptau - Pictorul mamei- era tulburat, nu ştia ce să aleagă,ce să facă, mâinile nu-l mai ascultau. I se cere prea mult?Poate. L-am lăsat să caute printre lucrurile sale, sau în ele,acel ceva, prin care să exteriorizeze căldura intimă a unuisentiment sau mesajul jertfei peste timp sau cine ştie ce altăduioşie.

- „Maestre, scrie un cântec despre o femeie, despre o

mamă, mama mea sau a dumneavoastră” – i-am zismuzicianului şi m-a privit îndelung. Rătăcit nu-şi găseadrumul printre note, gândul nu reuşea să prindă armonia ce-o dorea şi chiar atunci când credea că stăpâneşte acordul

căutat îi scăpa ceva ce era esenţial parcă. Deodată se ridică.Un cântec despre mama – spune-ţi! Nu pot scrie nici unuldar ştiu un cântec minunat, dacă doriţi, vi-l cânt, un cântecînvăţat de la mama. Plecasem…şi se auzea focul unuicântec şi fiecare notă era o lacrimă şi nu ştiu cine plângeamai mult, eu, vioara sau sunetele poposite aici în amintiridespre mama.

- „Maestre, haidem lângă lacul albastru. Voi sta

cuminte ca o salcie pletoasă. Căci vreau să-mi şopteşti un

poem despre o femeie, despre o mamă, despre mama mea

sau a dumneavoastră.” I-am zis poetului şi a mers cu mine până a marginea lacului. Dar, tăcea. Amurgul sângera

depărtarea şi se reflecta în ochii lui adânci, mari ca fântânilecerului şi tăcea…



Ce vorbe, ce şoapte se pregăteau dincolo de aceste priviri tăcute, rănite, ce gânduri răvăşite de căutare defrumos…şi aşteptam şi el tăcea…

Târziu când stelele coborau pe limpezimea bolţii

până aproape de apă, îmi şopti: O, mamă! Dulce mamă! – şităcu din nou şi pentru totdeauna tăcu – Ce mai încape

dincolo de aceste vorbe? – gândise cineva.Am plecat tăcut; el a rămas acolo într-o tăcere

deplină. Ce bine e să gândeşti în tăcere despre mama!

Ce să gândeşti despre mama?… Că mama este un

erou şi că nici o altă misiune nu se poate asemăna cu a ei, înimportanţă. Este un Dumnezeu sus şi lumina şi gloria de latronul Său vine asupra mamei credincioase ce se străduieştea-şi îndruma copii pe calea cea bună, care duce în veşnicii.Mama nu are de pictat pe pânză o figură frumoasă, ca

pictorul, nici ca sculptorul, de întrupat în marmură. Ea nu

are ca scriitorul de întrupat un cuget nobil în cuvinte puternice şi nici ca muzicianul să exprime un sentimentfrumos prin melodie. Ceea ce are ea de făcut este ca prinajutorul lui Dumnezeu să dezvolte într-un suflet omenesc,asemănarea dumnezeirii.

Mame, fiţi model înaintea copiilor voştri şi

asemănarea cu Hristos nu va întârzia să se arate în ei!Amin!



MULŢUMESC… MAMĂ

Mulţumesc pentru zâmbet, mamă,Întotdeauna spune mult, încălzeşte, cheamă,

Trimite valuri de linişte, de siguranţăŞi eşti pentru mine prima mea importanţă;Simt cum împreună cu glasul tău clădescAdăpostul meu sufletesc…

Pentru zâmbet, mamă, mulţumesc.

Mulţumesc pentru mâinile tale

Ce mă cuprind pentru sărutare…Pe ele am crescut de-am ajuns mare,Le-am cunoscut la primii paşi de încercareŞi-acum mai simt cum fruntea netezescŞi cum obrajii reci mi-i încălzesc…

Pentru mâinile tale, mamă, mulţumesc.

Mulţumesc pentru ochii tăi ca două lumini de stea:Ce grijă şi lacrimi se poate admira…Mă însoţesc peste tot şi în toateDeschizând orizontului meu seninătate,Mă aşteaptă, mă cheamă, mă dorescŞi nu pot să-i uit căci îi iubesc…

Pentru ochii tăi, mamă, mulţumesc.

Mulţumesc pentru inima ta bună şi mareÎn adâncul căreia am găsit întotdeauna iertareMereu câte un dar ai scos din ea,Prezentă totdeauna dragostea,

Nu oboseşti să dai, nu preget să primescŞi prin această dragoste eu cresc…Pentru inima ta bună, mulţumesc.



Caut un dar pentru tine mamăDe care să-ţi aminteşti mereu, mereu…Poate un desen cu chipul tău

Pe care îl voi pune-n ramăPoate o poveste, sau o poezie,Poate o faptă sau o bucurie,Poate un cântec, sau o scrisoare,Poate o binecuvântare,

Ca mulţumire, pentru iubirea ta cea mare.

Mulţumesc pentru mama mea, DoamnePentru chemarea ei de înger păzitor…Ai desfăcut mâinile Tale pline de daruriŞi harul s-a făcut în inima ei dor Şi dorul ei în mine îl găsescDe-a fi primit de Tatăl Meu ceresc,

Pentru mama mea, Doamne,Mulţumesc.

George Uba, Străinul din Galilea, pag. 207



PLEDOARIE PENTRU MAMA

Mama este mai frumoasă ca-n icoană,Este toată numai o sclipire,

Nici nu ştiu dacă mai e zidireSă trăiască mai frumos a vieţii dramă.

Nu se poate fiindcă mama e persoanaCe trăieşte pentru alţii clipa,Orişicât de grea i-ar fi risipa,Ea nu vrea să fie nici măcar icoana.

Eu nu cred că voi puteţi avea dreptateFiindcă nimeni nu mi-a stat aproape,

Nimeni n-ar fi gata să mă scape,Cum e mama, pe lumină ori pe noapte.

Ba, vă spun că sigur, niciodată maman-ar lăsa iubirea să-i apunădacă noaptea lumii fără lunăşi-ar desface peste mine nori sau teama.

Eu sunt sigur că iubirea mamei meleLimpezeşte mai devreme cerul,

Ruga ei, mai tare decât fierul,Schimbă-n sărbători şi ceasurile rele.

Cum să tac, dacă eu ştiu că numai mamaEste cea mai bună dintre toate?

Nu i-a oferit nimeni palate,

Dar ea trece înainte, nu ia seama.Vreau să spun că până dincolo de zare



Şi pân’ la margini de minuni cereşti Nu vei putea, oricine dacă eşti,Să mă convingi că mama-i ca oricare.………………………………………

Oricât ar vrea să ne convingă cinevaCă undeva în astă lumeMai poate fi ceva anumeLa fel de preţuit şi-asemeneaCu mama fiecăruia pe nume,Oricât s-ar strădui, tot n-ar putea,Doar mama mea e unică pe lume.

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 217



RĂMÂI CE EŞTI

Încă de mult

Te-a făcut Creatorul un complement. Nici atribut al unui şef, Nici predicat,Deci nu eşti slugă,

Nici subiect,Ca să devii multiplu ori defect,Tu eşti făcută

Din sânge nobil şi din os perfectLa modul optativ, neîntrecută.

Se vede că dai sens oricărui verb,Tu eşti culoarea declinăriiŞi poţi înmuguri la omul tău pe braţ

Ori la copii pe uitătură,Deci fii aşa cum Dumnezeu ţi-a scris:Minune,Clipă de luminăŞi căldură.

Rămâi fără egal, ca la-nceput,

La fel numai cu tine.Şi doar atât să faci:Primeşte-ţi lauda – Fără să ştii – iubireaŞi preţuirea ce ţi se cuvin.

Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 215



ROSTIRE

Spui mamăŞi printre miroase-a pâine caldă,

A nopţi albite şi a trudă.Deodată, inima începe să vadăCum roua zorilor străluce mai udă.

Spui mamăŞi simţi peste umăr un soi de căldură.În mâinile aspre e-un soare,

Un izvor părăsit de cântar şi măsură,Care curge tăcut chiar când doare.

Mamă… spui,Şi ţi-i dor neoprit de acasă.Ţi se umple cărarea subit,

Peste vise cuvinte de bine se lasăŞi te simţi încă-o dată iubit.

Spui doar mamăŞi te simţi iar şi iar jucător de şotron,Clipe uitate se întorc la lumină,Iar pruncia ţi se urcă pe tron

Ca şi-atunci când e calea senină.

Spune mamă,Ca şi cum ai rosti un colind de iubire,Ca şi cum ai trăi o minune.Spune acum şi mereu, făr’ oprire;

Ea e darul divin pentru lume.Daniel Chirileanu, Corigenţi la… a doua venire, pag. 221



ŞTIU DOAR ATÂT

Nu ştiu cine te-a-nvăţatSă trăieşti frumos pe lume;Ştiu atât, că ai un numeMai domol şi mai curatDecât soarele apuneŞi eşti bună ne-ncetat.

Nu ştiu cine ţi-a-nfloritZâmbetul din poarta guriiŞtiu atât: că nu te-nfuriiCând vreodată obositDepăşesc pragul măsurii

Ori te critic răzvrătit. Nu ştiu mamă, nu ştiu tot,Cât s-ar cuveni să ştieBlânda mea copilărie.Ştiu atât: că n-am să pot

Nici acum, nici în vecie

Să te răsplătesc de tot.

Rog pe tata să îţi deaUn alint şi-o preţuirePentru marea ta iubirePentru frumuseţea ta.

Şi te rog! drept răsplătireIa şi mulţumirea mea!



Rog pe Dumnezeul meuSă-ţi lumine doru-n zareSă rămâi netrecătoareŞi să nu-ţi mai fie greu!

Mama mea, fermecătoare;Te iubesc mereu, mereu!

Daniel Chirileanu, Corienţi la… a doua venire, pag. 324



DE VORBĂ CU MAMAMamă,Tu nu eşti zână şi nici zeu,

Nu eşti prieten, şi stăpân,

Copil de şcoală şi bătrân;Eşti alergând, răstimpul greuDar, de rămas, rămâi mereuCeva din om,Ceva din Dumnezeu.

Să ştii,

Eşti ceasul bun ce-mi dă ocolCând visele îşi spală ochii de nămol;Tu-mi scuturi pleoapa în lumină,Ca limpezimea zorilor, senină,Iar când tristeţile îmi cer obolTu-mi despleteşti al vremii rotocol

Şi iarăşiTotul mi-este mai uşor.

Ce dacă Nu eşti idol, nici măcar erou?Tu eşti al dragostei curat ecou.Tu niciodată nu vei fi regină,

Iubeşti prea mult, ca să devii străinăŞi lacrimile tale, blând izvor Petrec târziu în nopţile cu nor O caldă strângere de mână.

Eşti, mamă, buna mea stăpână

Cu chip de dumnezeuŞi chip de om.Daniel Chirileanu, Corienţi la… a doua venire, pag. 326



C Â N T E C

În graba lumii tot mai spre ruină,În alergarea omenirii înapoi

Doar mama e luptând să nu devinăBanalitate şi noroi.

Departe de-a fi sfânt sau eroină,Străină de tratate şi războiSe luptă singură, să redevinăMinunea liniştii din noi.

E mult prea complicat de dat un numeAcelor ce trăiesc frumos, murind mereuCa nişte constelaţii peste lume,Tăcute, orişicât de greu.

E mult prea simplu să n-o iei în seamăŞi-i poţi rosti adesea numele grăbitDe parcă nu-i nimic, e doar o mamăCu plânsul tot mai pustiit.

Doar ea cu inima de zână bunăSe-mparte tuturor, în mod egal

Ea nu va deveni nicicând maşină,Cu dragoste de mercenar.

Din totdeauna mama este mamă;Un mod frumos de-a-L învăţa pe Dumnezeu.Ea niciodată n-are să se teamă,

Ea va iubi la fel mereu.Daniel Chirileanu, Corienţi la… a doua venire, pag. 328



M A M E I

A trecut ziua ta,

Dragă mamă… Nu ţi-am spus „La mulţi ani!” Nu ţi-am dat nici măcar un sărutDar tu m-ai iubit şi-ai tăcut…

COPILĂRIE

Când m-am născut,Pentru o clipă, pământul a tremuratSperiat.Apoi, totul a intrat în normal,

Mama m-a mângâiat încet pe capŞi m-a pus la sân.În copilărie,Am fost special doar pentru ea,Iar eu am privit-o ca pe un zeu.La optsprezece aniM-am urcat pe umerii ei aplecaţi

Şi-am plonjat în tinereţe,Plângând de dorul mamei.Pentru o clipă, pământul a tremuratSperiat,Apoi totul a intrat în normal…

Norel Iacob, Oglindă de buzunar, pag. 70-71



PENTRU MAMA

Am rugat primăvara să-mi dăruiascăcea mai gingaşă floare a eica să ţi-o ofer şi mi-a dat un ghiocel proaspăt.Abia îşi scosese fruntea din iarbăŞi soarele îl făcea să pară… strălucitor

Era o minune de puritate şi parfum.Visam cum îl vei primicum îmi vei zâmbicum îl vei pune în vază.Însă înainte de a ajunge să ţi-l dauCăpşorul lui delicat, alb s-a plecat.Am crezut că prin el voi reuşi să-ţi vorbesc

despre curăţia amintirii talece-o păstrez de ani în inima mea.Însă n-a rezistat era prea delicatMi-am dat seama că primăvaraŞi florile nu sunt de ajuns ca să-ţi vorbeascăde

recunoştinţa ce o port în mine pentru tine.Un ghiocel e o minune a naturii,îi stă bine acolo, printre verdele pământuluiaşa are mai multă putere.În bătaia vântului, răzbind rămăşiţele de zăpadăe o mărturie pentru Părintele lui.

Reflectând, mi-am dat seamacă nimic nu ar fi mai valoros să-ţi dau



ca inima meaTot o floare de primăvarărăsărită în strălucirea soarelui de apriludată şi mângâiată de tine.

Această minune nu o poţi vedeaînsă o ştii, e acolo în adâncul sufletului meuCând bat vânturile aspre ea mă ţineCând vin bucurii ea râde împreună cu mine.

Nu am ceva mai preţios să-ţi ofer nici măcar primăvarasau florile, căci nici una din ele

nu este… ca inima mea pentru tine.

Loredana Olteanu, Lacrimi sub stele, pag. 99



M A M A

O dimineaţă,un hohot de râs,un cântec,un pic de dulceaţă.

Câteodată o vioară,o pălărie mare de soare,

o lacrimă,şi un pic de seară.

Uneori un fel de morişcă,un pumn de cireşe proaspete,o floarea-soarelui galbenă,un pic de frişcă.

Mai mereu o mirare,o bomboană de ciocolată,o rochie albastră,un pic de soare.

Deodată – o tresărire,o ploaie de vară,o rugăciune,o picătură (cam cât un ocean) de iubire.

George Uba – Amalia Uba, Torente de linişte, pag. 92



O SCUMPĂ MAMĂ!

O scumpă mamă, ce-am putea,În pragul dalbei primăveri,Să-ţi oferim, de ziua ta,Când totul dai, nimic nu ceri?

Cu dragoste tu ne-ai vegheatDin fragedă pruncie chiar Şi răni adânci ne-ai vindecatCu glasul tău blând, plin de har.

Acum, când în al vieţii-amurgPorţi nimb de raze argintiiŞi încă ştergi lacrimi ce curgPe-obraz, gândind la-ai tăi copii.

Cu ce-am putea să răsplătimJertfirea unei vieţi întregi

Ca în coroana ta să fimMici stele strălucind pe veci?

În florile ce-ţi oferimE pusă toată dragosteaCe-n inimă noi o simţimPentru trudită viaţa ta!

O, mamă! Mâna-ţi sărutăm



Şi obrazul ars de-al vremii stres,Căci te-ai jertfit, ca să purtămChip nou şi caracter ales.

Să-ţi răsplătească DumnezeuTot ce-ai făcut, spre-a ne salva,Să fim cu toţii un trofeuPentru Împărăţia Sa!

Amin.



PENTRU MAMA!Pentru mama, Doamne-ţi cer,Dă-mi te rog un colţ de cer,Ca să-i fie bucurie,Mama mi-l va da tot mie.

Dă-mi şi-o rază de luminăDin mărirea Ta divină,Ca să văd comori de stelePrintre ochii mamei mele.

Şi mai dă-mi te rog şi mie,

Câţiva stropi de apă vie,Mamei până-n veşnicieLoc de lacrimă să fie.

Cum răsare în grădinăFloricică viorieCu sclipiri de bucurie

Vreau şi eu, de-acum-nainteSă-ţi răsar mămico ţie!

Şi cum creşte pe colinePomu-n zare maiestos,Bun şi mare şi frumos,

Să te-ascult, să te iubesc,Ţie, mamă, vreau să-ţi cresc.Şi cum curge izvoraşul



Ducând viaţa prin pustiu,Ca răspuns la rugăciune,Un izvor de fapte bune,Ţie mamă, vreau să-ţi fiu.

M A M A!

M-a-ntrebat cândva mămicaSă-i arăt cât o iubescAm întins a mele braţeŞi ca să-i dovedesc

Cum mânuţele sunt scurte,Am privit în sus spre steleŞi din ochi, sorbind-o dulce:„Te iubesc până la stele.”



O IUBESC PE MAMA!Pentru cine rabdă mama,Suferinţi ce mult o dor?Pentru noi ca să ne fieDrumul mai uşor.

Pentru cine credeţi oareCă aleargă zi de zi?Pentru noi aleargă mama,Să ne strângă bucurii.

Pentru cine plânge oare

Mama-n taină pe-nserat?Pentru noi, ca să ne ducăSus, în cerul minunat.

Că sunt mic, Nu-i nimic,Ştiu şi eu să fac ceva:

Ascult pe mamaIubesc pe Domnul,Şi-ntruna cânt aşa:Că sunt mic,

Nu-i nimic,O iubesc pe mama mea.



MAMĂ DRAGĂ!Mamă dragă, ce-aş puteaSă-ţi ofer de ziua ta?Sunt cuprind de fericireÎn faţa acestei sărbătoriŞi cu multă bucurie

Îţi ofer aceste flori.

Dar odată cu acesteaAzi solemn făgăduiescC-am să fiu copil cuminteSă-te-ascult, să te iubesc.



PRIVESC LA CHIPUL TĂU…Privesc la chipul tău plăcut,Copilul meu, ce parcă ieri,Din leagăn trimiteai tăcutSurâsul primei primăveri!

Trecut-au anii ca un visCu albe nopţi, cu dulci vegheri;Cu rugi fierbinţi, cu har promis,Scăldat în scumpe mângâieri.

Cu primii paşi pe stâncă puşi

Şi mâini unite-n rugăciuni,Mereu de Dumnezeu conduşi,Am înfruntat nori şi furtuni.

Din dragoste ţesut-am fir Pentru al pânzei caracter Cerând al Duhului Sfânt mir

Să te păstreze pentru cer.

Tu ai crescut şi azi păşimAlături gând cu gând unind.Isus ne vrea ai săi să fim,Mandatul vremii împlinind.

În inimă te port mereuPe-altar de rugă necurmat



Să te-ocrotească Dumnezeu,Copilul meu, de El salvat!

M A M A

Dumnezeu să-ţi dăruiascăscumpă mamă mângâiereMâna Lui să-ţi şteargă ochii,de-orice lacrimi şi durere.Să-ţi văd chipul totdeauna luminat de bucurie,

Cea mai fericită mamă,Doamne, mama mea să fie.

MAMEI!Ochii tăi ne-au adusMai mult soare sub cer Glasul tău a împărţit

Bucurii ce nu pier.

Braţul tău s-a jertfitSă trăim pentru susPentru tot ce-ai făcut

Nu-s cuvinte de-ajuns.

Mamă, în chipul iubitCâte gânduri aduni,



Şi le pui frumuseţiÎn şirag de minuniŞi din tot ce trăieştiFaci un larg de frumos.

Casa ta parcă nu eDe aici, de pe jos,Iar acum când cu dragSă ne-ajuţi, zăboveşti,Îţi trimite de susTatăl, daruri cereşti.



M A M A!

Tu porţi adânc însemnul luptei sfinte,Înscris-n-atâtea feluri de frumos,

În gânduri şi în palme bătuciteÎn viaţa ta, în glasul tău duios.

Mereu din ochii proaspeţi de iubireCitim pe faţa ta un UniversCând cucereşti o nouă dăruire,

Istoria îşi vrea un astfel mers.La sânul tău s-a pregătit izbândă,În preajma ta se sapă hotărâriIar, de departe gânduri ne inundăSă fim ai vieţii noastre noi martiri.

Tu porţi adânc însemnul luptei sfinteÎnscris-n-atâtea feluri printre noi



Măicuţa mea cu gânduri bătucite,Vreau să-ţi sărut obrajii amândoi.

Amin.

CANON

(pe melodia „Căutaţi întâi Împărăţia cerului”)

Scumpă mamă azi primeşteMulţumirea meaPentru toată truda ta.

Dumnezeu să-ţi răsplăteascăŞi mereu să-ţi deaBinecuvântarea Sa.

Aleluia.



DE ZIUA MAMEI!

De ziua mamei, copilaşii

Aduc măicuţei, mii de floriCu poezii azi drăgălaşiiÎmpart al dragostei fiori.

Dar, scumpi copii, n-ar fi mai bine,Să dăm în fiecare zi,

Onoarea care se cuvineMăicuţei, spre a o ferici?

Căci zilnic ea de dimineaţă,Munceşte-ntruna pentru noi,Şi prin exemplul ei ne-nvaţăSă devenim ca ea eroi!

Să-i dăm deplină ascultareÎn orişice ne-ar porunciŞi fericirea cea mai mare

Noi astfel îi vom dărui.

O, Doamne Sfânt, ne dă puterePe mama noi s-o ascultăm,Să nu-i aducem vreo durere.



Ajută-ne să n-o-ntristăm.

Să-i fim într-una bucurie,Cât timp ni-e dat pe acest pământ

Şi-apoi, în marea veşnicie,Să fim cu ea în cerul sfânt.Amin.

ODĂ MAMEI!(pe melodia „Odă bucuriei”)Corul de copii

Fie ruga şi cântareaPentru slava celui Sfânt,Fie ceas de sărbătoarePentru mame, pe pământ.

Domnului-I-aducem laudăPentru mama ce ne-a dat,Şi dorim cu ea în ceruriSă-L slăvim neîncetat.

Ascultare şi iubire Noi ca flori îi oferim

Şi cu-a noastre scumpe mameLui Isus ne dăruim.

El sfinţească viaţa noastrăŞi ne umple de Duh SfântCa flori în grădina vieţii

Să fim şi pe-un nou pământ.Ruga ce-o-nălţăm acuma



Din inimile fierbinţiE ca Domnul s-ocroteascăPe ai noştri scumpi părinţi.

Pasul El să vi-l conducăÎn restul vieţii pământeştiPână când toţi vom ajungeSus, în slăvile cereşti.

Omagiu_mamei

Documents

Transcript of Omagiu_mamei