olimpiada REL VII

23
Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie Temeiuri scripturistice “Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3); “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5,8); Temeiuri patristice “Intreaba lumea, podoaba cerului, si vezi daca nu iti raspunde dupa intelegerea ei: “Dumnezeu ne-a creat!”. (Fericitul Augustin) Dictionar: a se revela=a se face cunoscut, stiut; a se descoperi; a se dezvalui; a revela=a evidential, a observa, a remarca, a sublinia; canonic=recunoscut de Biserica; Evanghelie=vestea cea buna; revelatia divina primita prin Mantuitorul si mesajul Acestuia; Revelatia divina (descoperirea dumnezeiasca)=actiunea prin care Dumnezeu se descopera oamenilor (le face cunoscuta voia Sa, dorintele si poruncile Lui) pentru ca ei sa-L adore cu vrednicie, sa-I implineasca voia, si prin aceasta sa se mantuiasca. Revelatia divina naturala (Om-Dumnezeu)=toate invataturile despre existenta si insusirile lui Dumnezeu, desprinse privind zidirea Domnului-natura. Revelatia divina supranaturala (Dumnezeu-Om)=descoperirea lui Dumnezeu prin trimisii Sai: ingeri, prooroci, apostolic, insotita de semen si minuni. Revelatia desavarsita (deplina) - prin Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Incheiata cu ultima scriere a Noului Testament (Apocalipsa). Pastrarea si transmiterea revelatiei supranaturale s-a facut prin: Sf. Scriptura (Biblia/Cuvantul lui Dumnezeu)=colectia cartilor sfinte, scrise de prooroci, apostoli sau alti oameni bineplacuti lui Dumnezeu, sub inspiratia Duhului Sfant. “Testament”-mostenitor al Imparatiei Cerurilor. Interval - 1500 ani. VT(revelatia de la Adam-venirea Domnului Hristos)- 39 carti canonice si 14 carti/fragmente “bune de citit” -1400 ani. VT-momentul important-legamantul incheiat de Dumnezeu cu poporul evreu (Moise) pe Muntele Sinai – “Legea Veche”-Decalogul. NT (revelatia facuta de Insusi Fiul lui Dumnezeu si trasmisa de Sf. Apostoli )-27 carti canonice -100 ani. NT-momentul important-legamantul incheiat de Dumnezeu cu intreaga omenire pe Crucea Golgotei, prin rastignirea Fiului Sau – “Legea Noua”/”Legea Iubirii”-Fericirile. Temeiuri scripturistice “Cercetaţi Scripturile … acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5,39); “nicio proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1, 20-21); “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate”. (II Timotei 3,16); “Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II Tesaloniceni 2,15); Inspiratia divina=lucrarea divina asupra unui om prin care Dumnezeu (Duhul Sfant) ii lumineaza acestuia mintea si il indeamna sa spuna / scrie adevarurile descoperite, ferindu-l de greseli pe tot parcursul vorbirii sau scrierii. (II Timotei 3,16); - Conlucrare (lucrare impreuna) scriitor-Duhul Sfant. Sf. Traditie=totalitatea adevarurilor revelate care nu se cuprind in Sf. Scriptura, ci au fost transmise prin viu grai de Mantuitorul si Sf. Apostoli, unele fiind mai tarziu consemnate in scris si pastrate de Sf.Biserica pana in zilele noastre. 1

description

imprumutate

Transcript of olimpiada REL VII

Page 1: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie Temeiuri scripturistice

“Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.” (Ioan 17,3); “Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.” (Matei 5,8);

Temeiuri patristice “Intreaba lumea, podoaba cerului, si vezi daca nu iti raspunde dupa intelegerea ei: “Dumnezeu ne-a creat!”. (Fericitul Augustin)

Dictionar:a se revela=a se face cunoscut, stiut; a se descoperi; a se dezvalui;a revela=a evidential, a observa, a remarca, a sublinia; canonic=recunoscut de Biserica;Evanghelie=vestea cea buna; revelatia divina primita prin Mantuitorul si mesajul Acestuia;

Revelatia divina (descoperirea dumnezeiasca)=actiunea prin care Dumnezeu se descopera oamenilor (le face cunoscuta voia Sa, dorintele si poruncile Lui) pentru ca ei sa-L adore cu vrednicie, sa-I implineasca voia, si prin aceasta sa se mantuiasca.

Revelatia divina naturala (Om-Dumnezeu)=toate invataturile despre existenta si insusirile lui Dumnezeu, desprinse privind zidirea Domnului-natura.

Revelatia divina supranaturala (Dumnezeu-Om)=descoperirea lui Dumnezeu prin trimisii Sai: ingeri, prooroci, apostolic, insotita de semen si minuni. Revelatia desavarsita (deplina) - prin Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Incheiata cu ultima scriere a Noului Testament (Apocalipsa). Pastrarea si transmiterea revelatiei supranaturale s-a facut prin:

Sf. Scriptura (Biblia/Cuvantul lui Dumnezeu)=colectia cartilor sfinte, scrise de prooroci, apostoli sau alti oameni bineplacuti lui Dumnezeu, sub inspiratia Duhului Sfant. “Testament”-mostenitor al Imparatiei Cerurilor. Interval - 1500 ani.

VT(revelatia de la Adam-venirea Domnului Hristos)- 39 carti canonice si 14 carti/fragmente “bune de citit” -1400 ani. VT-momentul important-legamantul incheiat de Dumnezeu cu poporul evreu (Moise) pe Muntele Sinai – “Legea Veche”-Decalogul.NT (revelatia facuta de Insusi Fiul lui Dumnezeu si trasmisa de Sf. Apostoli)-27 carti canonice -100 ani. NT-momentul important-legamantul incheiat de Dumnezeu cu intreaga omenire pe Crucea Golgotei, prin rastignirea Fiului Sau – “Legea Noua”/”Legea Iubirii”-Fericirile.Temeiuri scripturistice

“Cercetaţi Scripturile … acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5,39); “nicio proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.” (2 Petru 1, 20-21); “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea întru dreptate”. (II Timotei 3,16); “Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II Tesaloniceni 2,15);

Inspiratia divina=lucrarea divina asupra unui om prin care Dumnezeu (Duhul Sfant) ii lumineaza acestuia mintea si il indeamna sa spuna / scrie adevarurile descoperite, ferindu-l de greseli pe tot parcursul vorbirii sau scrierii. (II Timotei 3,16);- Conlucrare (lucrare impreuna) scriitor-Duhul Sfant.

Sf. Traditie=totalitatea adevarurilor revelate care nu se cuprind in Sf. Scriptura, ci au fost transmise prin viu grai de Mantuitorul si Sf. Apostoli, unele fiind mai tarziu consemnate in scris si pastrate de Sf.Biserica pana in zilele noastre.

Monumente/documente ale Sf. Traditii:1. Hotararile formulate la cele 7 Sinoadele Ecumenice;2. Viata bisericeasca oglindita in datinile, obiceiurile si practicile sale;3. Cultul divin oglindit in cartile de cult;4. Scrieri ale Sf. Parinti;5. Monumente de arta bisericeasca: inscriptii, arhitectura, pictura, sculptura, monumente funerare;6. Marturisiri de credinta mai noi ale Bisericii;

Traditie e aceea care a fost crezuta intotdeauna de toti (in Biserica), pretutindeni (in orice biserica ortodoxa din lume), de catre toti (consemnata de toti parintii si scriitorii bisericesti la fel).Temeiuri scripturistice

“Multe având a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină.” (II Ioan 1,12); “Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră.” (II Tesaloniceni 2,15); “Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.” (Ioan 21,25);

Temeiuri patristice “Este evident ca Apostolii n-au predat prin scrisori, ci multe fara de scrisori, dar si acestea sunt vrednice de credinta.” (Sf. Ioan

Gura de Aur); Invataturi morale: Sa-L slavim pe Dumnezeu; Sa ne curatam sufletul pentru a-L primi pe Dumnezeu; Sa ascultam si sa implinim voia lui Dumnezeu;

1

Page 2: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

VECHIUL TESTAMENT (39 cărţi canonice)

Pentateuhul (Cele 5 cărţi) lui MOISE:1. FACEREA - Descrie facerea lumii şi începuturile istoriei poporului ales.2. IEŞIREA - Istoriseşte ieşirea poporului evreu din robia egipteană şi rătăcirea lui, timp de 40 de ani, prin pustie.3. LEVITICUL - Descrie rânduielile privind preoţia şi slujbele divine.4. NUMERII - Prezintă recensământul poporu-I lui evreu înainte de intrarea în Canaan.5. DEUTERONOMUL - Repetă principalele învăţături de credinţă, morale şi sociale descoperite de Dumnezeu.

IOSUA NAVI şi JUDECĂTORI - Prezintă intrarea poporului evreu în Canaan şi împărţirea ţării la cele 12 triburi, precum şi evenimente istorice petrecute până în vremea ungerii primului rege.

I REGI, II REGI, III REGI, IV REGI - Prezintă istoria poporului evreu sub cei mai importanţi regi ai săi.

IOV, PILDELE LUI SOLOMON, ECCLEZIASTUL - înfăţişează învăţături şi sfaturi folositoare pentru viaţă. PILDELE LUI SOLOMON, ECCLEZIASTUL şi CÂNTAREA CÂNTĂRILOR – scrise de Solomon.

PSALMII, CÂNTAREA CÂNTĂRILOR şi PLÂNGERILE LUI IEREMIA - Exprimă înalte trăiri ale sufletului credincios în relaţie cu Dumnezeu. PSALMII – Scrişi de David. (151 psalmi)

ISAIA şi MALEAHI – Aflăm cum a transmis Dumnezeu, prin profeţi voinţa Sa cu privire la viitorul poporului evreu: anunţarea unor pedepse grele pentru păcatele făcute şi făgăduinţa venirii Mântuitorului, Care să aducă eliberarea din robia păcatelor.

NOUL TESTAMENT (27 cărţi canonice)

EVANGHELIA după MATEI, EVANGHELIA după MARCU, EVANGHELIA după LUCA, EVANGHELIA după IOAN - Sfintele Evanghelii consemnează viaţa şi învăţăturile Domnului nostru Iisus Hristos.

FAPTELE APOSTOLILOR - prezintă o scurtă istorie a începuturilor Bisericii şi călătoriile misionare ale unora dintre Apostoli.

EVANGHELIA după LUCA şi FAPTELE APOSTOLILOR – scrise de Sf. Apostol şi Evanghelist LUCA.

Epistola către … ROMANI, I CORINTENI, II CORINTENI, GALATENI, EFESENI, FILIPENI, COLOSENI, I TESALONICENI, II TESALONICENI, I TIMOTEI, II TIMOTEI, TIT, FILIMON, EVREI, Epistola lui … IACOV, I PETRU, II PETRU, I IOAN, II IOAN, III IOAN, IUDA - Epistolele c o n ţ i n scrisori trimise de unii dintre Apostoli unor B i s e r i c i sau unor persoane apropiate.

Epistola către … ROMANI, I CORINTENI, II CORINTENI, GALATENI, EFESENI, FILIPENI, COLOSENI, I TESALONICENI, II TESALONICENI, I TIMOTEI, II TIMOTEI, TIT, FILIMON, EVREI – scrise de Sf. Ap. PAVEL;

APOCALIPSA - prezintă o profeţie despre timpurile din urmă.

EVANGHELIA după IOAN şi APOCALIPSA – scrise de Sf. Apostol şi Evanghelist IOAN (Teologul sau Apostolul Iubirii).

2

Page 3: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Crearea lumiiTemeiuri scripturistice

“Prin credinţă înţelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd.” (Evrei 11,3); “o singură zi, înaintea Domnului, este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi.” (II Petru 3,8); “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facere 1,1); “"Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.” (Facerea 1,26);

Temeiuri patristice “Dumnezeu a vrut sa ne nastem unii din altii spre a fi legati unii de altii prin dragoste si a fi egali.” (Sf. Ioan Gura de Aur); “Omul nu este aproape nimic; dar daca se tine seama de Creatorul sau si de lucrarea prin care Acesta i-a dat existenta, el e ceva

mare.” (Sf. Grigorie de Nissa); “Dumnezeu s-a facut OM, pentru ca pe OM sa-l indumnezeiasca.” (Sf. Atanasie cel Mare);

Dumnezeu Tatal a luat hotararea de a aduce la existenta lumea, tot El a facut planul lucrarii; Dumnezeu Fiul (Cuvantul) a dus la indeplinire planul Tatalui, iar Dumnezeu Duhul Sfant a venit sad ea viata, sa plineasca si sa desavarseasca toate.

Dumnezeu Tatal este Creatorul lumii nevazute/ vazute si Proniatorul (Purtator de grija) ei. “Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.” (Art. 1, Crez).Toate create prin puterea Cuvantului Sau/Omul “zidit” de Dumnezeu.Motivul (creatiei)-Dumnezeu creaza lumea din iubire, bunatate si milostivire.Scopul (creatiei) – fericirea creatiei si premarirea lui Dumnezeu (Creatorul).Lumea-creata in timp, dupa un anumit plan, din nimic.

“La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul.” (Facere 1,1);“Cer”-lumea nevazuta (ingerii).

Ingerii-fiinte spirituale, rationale, marginite, fara trup material, inferioare lui Dumnezeu, superioare omului, create de Dumnezeu ca fiinte pline de bunatate si inzestrate cu libertate si vointa proprie. Reprezentati cu aripi in icoane-se deplaseaza repede, implinind rugaciunile.Misiunea lor:

1. sa slaveasca pe Domnul;2. sa faca cunoscuta voia Domnului;

3. sa pazeasca/sfatuiasca pe oameni;4. sa mijloceasca intre Dumnezeu si oameni.

Cele 9 cete ingeresti: serafimi, heruvimi, scaune/ domnii, puteri, stapanii/ incepatorii, arhangheli, ingeri.Misiuni: Nasterea, Botezul si Invierea Domnului, Buna Vestire.

“Pamant” - materia necesara - lumea minerala, vegetala si animala (care ne inconjoara).Zilele creatiei:

1. Materia bruta fara forma precisa. Lumina spirituala;2. Bolta cereasca despartind apele de sus de cele de jos-incepe organizarea materiei din prima zi. Cerul (Atmosfera terestra).3. Mari, oceane, rauri si vegetatie.4. Luminatorii – Soarele, luna si stelele.5. Vietuitoarele din apa (pesti) si din aer (pasari).6. Vietuitoarele terestre (animalele) si omul.7. S-a odihnit.

OMUL- Dumnezeu l-a facut pe om cu “mainile Lui”, printr-un act direct si personal, creat fiind ca unitate trup-suflet: trupul-luat din

tarana (materie=muritor), sufletul-natura spirituala=nemuritor;- Chipul lui Dumnezeu in om = sufletul (ratiune, vointa libera, sentiment/sensibilitate);- “Chipul”-dar oferit prin creatie; la asemanarea cu Dumnezeu omul ajunge prin implinirea voii Domnului;- omul conduce/transforma lumea; - omul - libertatea de a alege insotita de responsabilitate pt faptele sale;- intai a creat Dumnezeu lumea, apoi omul, pt ca lumea a fost creata pt om, iar omul pt Dumnezeu;- lumea nu poate fi inteleasa fara om, asa cum nici omul nu poate fi inteles fara lume;- OMUL legat prin trup de lumea vazuta, iar de lumea nevazuta este legat prin suflet. (face legatura dintre vazut si nevazut, unind

in el ambele lumi).Starea primordiala a omului:

Toata creatia (inclusiv omul) era “buna foarte”; Omul a primit de la Dumnezeu puterea de a stapani pamantul; Cu ajutorul ratiunii Adam (pamant) intelege rostul fiecarui animal si gaseste nume potrivit lor; Adam nu cunostea pacatul; Ingrijirea Raiului pentru Adam nu era un efort, ci intrebuintarea darurilor primite; Dumnezeu le-a interzis sa guste din “pomul cunostintei binelui si raului”, sadit de El - pedeapsa cu moartea;

3

Page 4: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-aPacatul stramosesc:

Adam si Eva puteau alege intre ascultare si neascultare, dar ispititi de diavol, au cazut in pacat (sarpele pe Eva, Eva pe Adam) – pacatul stramosesc/pacatul originar;

Adam si Eva nu si-au cerut iertare, nu si-au recunoscut vina, in mod indirect L-au acuzat pe Dumnezeu (vina: Adam pe Eva, Eva pe sarpe);

Biserica Ortodoxa – pacatul stramosesc se mosteneste si reprezinta o piedica in calea mantuirii omului. Se sterge prin Sf. Taina a Botezului.

Urmarile pacatului stramosesc: Izgonirea din Rai; Chipul lui Dumnezeu in om (sufletul= ratiune, vointa, semntiment) a suferit (s-a intunecat); Moartea trupeasca (suferinte, boli); Nasterea de copii insotita de durere (femeia); Limitarea omului de a stapani natura;

Invataturi: Lumea a fost creata de Dumnezeu din nimic, prin puterea Cuvantului Sau; Dumnezeu a creat totul din iubirea Sa nemarginita pentru ca a putut si a vrut; Omul e creat dupa Chipul lui Dumnezeu (sufletul) si poate ajunge la asemanarea cu El (sfintenie);

Purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de lume“Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus”(Filipeni 4,7)

DictionarPronie divina (providenta dumnezeiasca)=purtarea de grija pe care Dumnezeu o manifesta in mod permanent fata de intreaga creatie si in special fata de om.

Nr.crt. Aspecte Modalitati de manifestare Scopul1. Conservarea - prin legile nescrise din natura

- prin pastrarea lucrurilor si fiintelor in forma originara- pastrarea identitatii creatiei aflata in continua miscare

2. Cooperarea - Pentru lumea universala-legi- pentru om – libertate de alegere intre bine sir au- luminarea mintii spre bine si respectarea voii omului

- mantuirea omului- ferirea de rau- oprirea de la pacat- evolutia naturii

3. Guvernarea (Conducerea)

- legi pentru natura- se face prin impreuna-lucrare cu omul

- innoirea creatiei- mantuirea omului

Obs. Cele 3 aspecte se intrepatrund, se realizeaza simultan si nu succesiv, prin lucrarea, pronia complexa a lui Dumnezeu asupra creatiei Sale.

Invataturi: Biserica Ii aduce slava si multumire lui Dumnezeu printr-o serie de slujbe ce se desfasoara zilnic (in manastiri si catedrale),

sau cel putin in sarbatori (in bisericile parohiale) numite “Cele sapte Laude Bisericesti”; Daca ne propunem un scop bun, Dumnezeu vine cu harul Sau si ne da ajutor; Daca ne indreptam spre o fapta rea, Dumnezeu ne lumineaza mintea spre a intelege urmarile faptelor noastre; Dumnezeu nu anuleaza libertatea noastra; Dumnezeu lucreaza toate spre folosul si mantuirea noastra; In toate sa vedem “pronia divina”;

Puterea credintei si a prieteniei-Vindecarea slabanogului din Capernaum 4

Page 5: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

( Marcu 2, 1-12; Matei 9, 1-8; Luca 5, 18-26 )

“Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog, pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.” (Marcu 2, 1-12)

Dicţionar:Slabanog=infirm, paralitic, bolnav;Capernaum=localitate din Israel, astazi in ruine, in care a copilarit Domnul Hristos;

Plan de idei1. Intoarcerea Domnului in Capernaum;2. Vindecarea sufletului celui slabanog;3. Atitudinea carturarilor;4. Vindecarea minunata si imediata;

Învăţături: Puterea credintei si a prieteniei adevarate; Sa-I ajutam pe cei bolnavi si sa ne rugam pentru acestia; Sa-I multumim lui Dumnezeu pentru toate; Sa avem credinta lucratoare prin iubirea fata de semeni; Adevaratul prieten se implica sufleteste; Prietenia se vede la vreme de bucurie si la vreme de necaz; O prietenie intre oameni este adevarata atunci cand suntem in primul rand prieteni ai lui Hristos, cand respectam

cuvantul Sau si Il implinim; Cei 4 prieteni au aratat ca adevarata credinta este un efort continuu, pt ca Imparatia Cerurilor se ia prin nevointe;

Prietenia1. Definitia – apropierea dintre oameni care au idei si fapte asemanatoare, izvorate din iubire.2. Criteriile – statornicia, iubirea, sinceritatea, respectul, egalitatea, intelegerea, spiritual de sacrificiu;3. Roadele – dubleaza bucuriile noastre, ne elibereaza de povara gandurilor, intareste pe cei slabi, etc.4. Modele de prietenie 1. Iisus Hristos; 2. Maica Domnului; 3. Ingerul pazitor;

4. Sfintii; 5. Preotul duhovnic;6. Parintii trupesti;

7. Parintii sufletesti; 8. Familia; 9. Prietenii;

Sfintii-prietenii Mantuitorului; Sf. Vasile cel Mare-Sf. Grigorie de Nazians; Sf. Ioan Casian-Sf. Gherman al Dobrogei;

Mihai Eminescu-Ion Creanga; pictorul Iosif Iser-poetul Ion Minulescu;

poetul Vasile Alecsandri-marele actor Matei Milo;

Temeiuri scripturistice “Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.” (Isus Sirah 6,14); “Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc.” (Ioan 15,14);

Temeiuri patristice “Prieten adevarat este acela care indura necazurile, nevoile si nenorocirile aproapelui, atunci cand acela este incercat, ca de ale

sale, fara zgomot si fara tulburare.” (din Troparul Sf. M.Mc. Dimitrie); “Sa nu-ti ingadui sa incalci dumnezeiestile porunci de dragul prieteniei.” (Sf. Antonie cel Mare);

“Prietenul la nevoie se cunoaste!”“Prietenia indoieste bucuriile si injumatateste necazurile.” (Francis Bacon)“Vom castiga prietenia unui om cultivand in noi insusirile pe care le pretuim in el.” (Socrate)

5

Page 6: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Hristos, Lumina lumii: Vindecarea orbului din naştere (Ioan 9, 1-41) (Lumina divină – o adevărată făclie nestinsă)

“Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ţi s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. Şi a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Şi au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, şi I-au zis: Oare şi noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă aţi fi orbi n-aţi avea păcat. Dar acum ziceţi: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.” (Ioan 9, 1-41)

Dicţionar:Tina=pământ;Scăldătoarea Siloamului=un bazin cu apa care izvora dintr-un izvor din localitatea Siloam, Israel. Acolo, din cand in cand se pogora Duhul Sfant si vindeca pe cei care intrau in acel moment in apa.A periclita=a pune in pericol, a primejdui;

Învăţături:1. Hristos Domnul este Lumina sufletelor noastre;2. Rabdarea si ascultarea aduc vindecare (binefacere) de la Dumnezeu;3. Dumnezeu inlatura orbirea trupeasca si orbirea sufleteasca a omului;4. Luminarea sulfeteasca este mai importanta (necesara/folositoare) decat luminarea trupeasca;5. Dumnezeu isi arata puterea si ajuta, acolo unde omul nu poate;6. Sa-L rugam (asteptam) pe Domnul sa vina in viata noastra si sa ne lumineze trupeste si sufleteste;7. Eu de părinţi ascult, voia Îi împlinesc şi bine trăiesc!

Atotputernicia lui Dumnezeu-Învierea lui Lazar (Ioan 11, 1-45) 6

Page 7: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

„Şi era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei. Iar Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul şi I-a şters picioarele cu părul capului ei, al cărei frate Lazăr era bolnav. Deci au trimis surorile la El, zicând: Doamne, iată, cel pe care îl iubeşti este bolnav. Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească. Şi iubea Iisus pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr. Când a auzit, deci, că este bolnav, atunci a rămas două zile în locul în care era. Apoi, după aceea, a zis ucenicilor: Să mergem iarăşi în Iudeea. Ucenicii I-au zis: Învăţătorule, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, şi iarăşi Te duci acolo? A răspuns Iisus: Nu sunt oare douăsprezece ceasuri într-o zi? Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică, pentru că el vede lumina acestei lumi; Iar dacă umblă cineva noaptea se împiedică, pentru că lumina nu este în el. A zis acestea, şi după aceea le-a spus: Lazăr, prietenul nostru, a adormit; Mă duc să-l trezesc. Deci I-au zis ucenicii: Doamne, dacă a adormit, se va face bine. Iar Iisus vorbise despre moartea lui, iar ei credeau că vorbeşte despre somn ca odihnă. Deci atunci Iisus le-a spus lor pe faţă: Lazăr a murit. Şi Mă bucur pentru voi, ca să credeţi că n-am fost acolo. Dar să mergem la el. Deci a zis Toma, care se numeşte Geamănul, celorlalţi ucenici: Să mergem şi noi şi să murim cu El. Deci, venind, Iisus l-a găsit pus de patru zile în mormânt. Iar Betania era aproape de Ierusalim, ca la cincisprezece stadii. Şi mulţi dintre iudei veniseră la Marta şi Maria ca să le mângâie pentru fratele lor. Deci Marta, când a auzit că vine Iisus, a ieşit în întâmpinarea Lui, iar Maria şedea în casă. Şi a zis către Iisus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Dar şi acum ştiu că oricâte vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da. Iisus i-a zis: Fratele tău va învia. Marta i-a zis: Ştiu că va învia la înviere, în ziua cea de apoi. Şi Iisus i-a zis: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac. Crezi tu aceasta? Zis-a Lui: Da, Doamne. Eu am crezut că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Care a venit în lume. Şi zicând aceasta, s-a dus şi a chemat pe Maria, sora ei, zicându-i în taină: Învăţătorul este aici şi te cheamă. Când a auzit aceea, s-a sculat degrabă şi a venit la El. Şi Iisus nu venise încă în sat, ci era în locul unde Îl întâmpinase Marta. Iar iudeii care erau cu ea în casă şi o mângâiau, văzând pe Maria că s-a sculat degrabă şi a ieşit afară, au mers după ea socotind că a plecat la mormânt, ca să plângă acolo. Deci Maria, când a venit unde era Iisus, văzându-L, a căzut la picioarele Lui, zicându-I: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit. Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-aţi pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus. Deci ziceau iudeii: Iată cât de mult îl iubea. Iar unii dintre ei ziceau: Nu putea, oare, Acesta care a deschis ochii orbului să facă aşa ca şi acesta să nu moară? Deci suspinând iarăşi Iisus întru Sine, a mers la mormânt. Şi era o peşteră şi o piatră era aşezată pe ea. Iisus a zis: Ridicaţi piatra. Marta, sora celui răposat, I-a zis: Doamne, deja miroase, că este a patra zi. Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu? Au ridicat deci piatra, iar Iisus Şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: Părinte, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Eu ştiam că întotdeauna Mă asculţi, dar pentru mulţimea care stă împrejur am zis, ca să creadă că Tu M-ai trimis. Şi zicând acestea, a strigat cu glas mare: Lazăre, vino afară! Şi a ieşit mortul, fiind legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză şi faţa lui era înfăşurată cu mahramă. Iisus le-a zis: Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă. Deci mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ce a făcut Iisus au crezut în El.” (Ioan 11, 1-45)

Idei principale:1. Boala lui Lazar si atitudinea Domnului;2. Pregatirea ucenicilor de catre Domnul Iisus pentru calatorie;3. Convorbirile Domnului Iisus cu Marta si Maria;4. Minunea invierii lui Lazar;

Învăţături morale: Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, Ziditorul nostru, Stapanul vietii si al mortii; Sufletele celor adormiti sunt vii si dupa iesirea din trup si asculta de porunca Mantuitorului; Invierea din morti este o realitata dovedita de Domnul Hristos; Învierea lui Lazăr reprezintă simbolul învierii tuturor oamenilor; Hristos este modelul prietenului adevarat; Dragostea ramane si dupa moarte; Prietenia se dovedeste in necazuri; Cel care are prieten pe Hristos, are totul; In masura in care avem o credinta vie in Hristos, in aceeasi masura vom fi vii in vesnicie;

MARTA - fire curajoasă, în întâmpină pe Mântuitorul; - prezenţă de spirit; - curaj în suferinţă; - credinţă nobilă;

MARIA - fire sensibilă, stătea în casă;- dragoste;

7

Page 8: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Căinţă şi iertare – Pilda fiului risipitor ( Luca 15, 11-32 ) “Nu există păcate de neiertat, în afară de păcatul nepocăit.” (Sfântul Isac Sirul)

“Şi a zis: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Şi el le-a împărţit averea. Şi nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit averea, trăind în desfrânări. Şi după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă. Şi ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei ţări, şi acesta l-a trimis la ţarinile sale să păzească porcii. Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea. Dar, venindu-şi în sine, a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu sunt îndestulaţi de pâine, iar eu pier aici de foame! Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta; Nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi. Şi, sculându-se, a venit la tatăl său. Şi încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său şi i s-a făcut milă şi, alergând, a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat. Şi i-a zis fiul: Tată, am greşit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Şi a zis tatăl către slugile sale: Aduceţi degrabă haina lui cea dintâi şi-l îmbrăcaţi şi daţi inel în mâna lui şi încălţăminte în picioarele lui; Şi aduceţi viţelul cel îngrăşat şi-l înjunghiaţi şi, mâncând, să ne veselim; Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. Şi au început să se veselească. Iar fiul cel mare era la ţarină. Şi când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a răspuns: Fratele tău a venit, şi tatăl tău a înjunghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos. Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre; dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el viţelul cel îngrăşat. Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat. (Luca 15, 11-32)

Dicţionar:Pocăinţă=părere de rău;Desfrânare=destrăbălare; imoralitate; depravare;

Idei pricipale: a. Tatăl împarte averea celor doi fii ai săi. b. Fiul cel mic îşi risipeşte averea în păcate şi ajunge păzitor la porci. c. Fiul cel mic conştientizează ca a greşit şi hotărăşte să se întoarcă la tatăl său pentru a-i cere iertare. d. Tatăl iartă pe fiul cel mic şi se bucură nespus pentru întoarcerea lui. e. Tatăl linişteşte pe fiul cel mare care era supărat de primirea făcută fratelui risipitor.

TATĂL FIUL MARE FIUL MICÎnsuşiri pozitive Însuşiri

negativeÎnsuşiri pozitive Însuşiri negative Însuşiri pozitive Însuşiri negative

- dreptatea - bunătatea - dragostea -generozitatea- răbdarea - blândeţea

- ascultarea- dreptatea- cuminţenia

- invidia- mânia

- pocăinţa- smerenia- îndreptarea

- desfrâul- necumptarea- neascultarea

Simbolurile din pildă:Tatal=Dumnezeu;Fiul mic=oamenii care petrec în păcate, risipind darurile lui Dumnezeu;Fiul mare=oamenii credinciosi, care-L asculta pe Dumnezeu şi Îi implinesc poruncile;

Averea=darurile lui Dumnezeu (talantii);Ţara îndepărtată=păcatul;Slugile=îngerii;Roşcovele=asemanatoare pacatului-la inceput sunt dulci (păcatul), apoi amare si asemanatoare paielor;

Darurile Tatălui:Haina=Sfantul Botez;Pecete şi inel=harul Sfantului Duh;Încalţăminte=sa nu fie vatamat cand umbla pe calea Domnului (de serpi-diavolul) (robii mergeau inainte desculti, el fiul=incaltaminte)Viţelul cel gras=Fiul lui Dumnezeu, Domnul Hristos – se dă spre împărtăşire (la Sfânta Taină a Împărtăşaniei/Euharistiei, în timpul Sfintei Liturghii);

Învăţături morale: Să fim ascultători faţă de Dumnezeu şi faţă de părinţi; Dumnezeu iartă pe cei păcătoşi care se întorc la El; Să cerem iertare celor pe care i-am supărat; Să ne mărturisim păcatele; Să nu fim invidioşi;

8

Page 9: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Bogăţia darurilor lui Dumnezeu – Pilda talanţilor (Matei 25, 14-30) “Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor.” (Iacov 1,17)

“Şi mai este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor.” (Matei 25, 14-30)

Dicţionar:A da socoteală cuiva (de ceva)= a plăti ceea ce i se cuvine;Stăpân (aici)= persoană în serviciul căreia se află slujitorii;Talant= monedă veche de aur sau argint, cu o valoare mare;Zaraf= persoană care se ocupă cu schimbul banilor;

Simbolurile din pildă:Stăpânul=Domnul Iisus Hristos;Plecarea Stăpânului=Inaltarea Domnului Hristos la cer;Talanţii=darurile oferite de Dumnezeu oamenilor; Călătoria=perioada dintre prima si a doua venire a Mantuitorului;Momentul întoarcerii Stăpânului=momentul venirii Mântuitorului pentru Judecata de Apoi;

Lucrarea cu talanţii=punerea lor în slujba semenilor; Ascunderea talantului=refuzul de a pune in valoare darurile primite de la Dumnezeu, fiecare in parte; Talanţii=binele şi cinstea pe lumea aceasta oamenilor; toate darurile sufleteşti şi pământeşti:

Daruri sufleteşti: viaţa, mintea, înţelepciunea, toate talentele, sănătatea. Daruri pământeşti: priceperea de a lucra, de a chivernisi bine, bogăţiile pământeşti.

Învăţături morale: Dumnezeu daruieste tuturor oamenilor “talanti” (daruri) necesari mantuirii (fiecaruia dupa putere); Avem datoria sa inmultim “talantii” (darurile) incredintati noua de Dumnezeu - vom da socoteala pentru tot; Inmultirea “talantilor” (darurilor) aduce mantuirea sufletului si mostenirea Imparatiei Cerurilor;

9

Page 10: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Rugăciunea în viaţa noastră“Căutaţi pe Domnul cât Îl puteţi găsi, strigaţi către Dânsul cât El este aproape de voi.” (Isaia 55,6)

Ce este rugăciunea? Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu.“Rugăciunea este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu.”“Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu.” (Evagrie Monahul)“Rugăciunea este cheia vistieriei darurilor dumnezeieşti.” (Fericitul Augustin)

De ce este însoţită rugăciunea? De semne văzute: Sf. Cruce, metanii, stat în genunchi.Orice rugăciune începe cu semnul Sf. Cruci şi formula: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”“La fiecare pas şi la fiecare faptă ne însemnăm … cu semnul Sf. Cruci.” (Tertulian) Sfânta Liturghie este cea mai importantă rugăciune şi slujbă a Bisericii.

Scopul Sfintei Liturghii este: Sfinţirea Darurilor (pâinea şi vinul se prefac, la rugăciunea preoţilor şi a Bisericii, în mod real, dar tainic, în Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfinţiea Credincioşilor prin împărtăşirea cu Sfintele Daruri

CRITERIUL TIPURI DE RUGĂCIUNE1. După conţinut - de laudă (preamărire) – acatistele; - binecuvântăm, lăudând pe Domnul.

“În toate zilele bine Te voi cuvânta şi voi lăuda numele Tău în veac şi în veacul veacului.” (Ps.144,2)- de mulţumire – rugăciuni adresate lui Dumnezeu şi sfinţilor pentru toate binefacerile şi încercările primite;“Rugaţi-vă neîncetat. Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus pentru voi.” (I Tesaloniceni 5, 17-18)Exemplu: Rugăciunea lui Noe la ieşirea din arcă. A poporului evreu la ieşirea din robia egipteană.- de cerere – paraclisele; - cerem de la Dumnezeu tot ce ne trebuie pentru viaţa noastră.Exemplu: Rugăciunea Mântuitorului în Grădina Ghetsimanii/pe Crucea Golgotei.

2. După scop Rugăciuni de binecuvântare, călătorie, în caz de boală, pentru părinţi, pentru copii, etc.

3. După timp - de dimineaţa; - de prânz; - de seara;- de noapte; - înainte şi după masă; - când se aud clopotele Bisericii;“Privegheaţi, dar, în toată vremea, rugându-vă!” (Luca 21,36)

4. După formă lăuntrică – este convorbirea sufletului cu Dumnezeu; verbală

5. După subiect (persoana care se roagă)

- personală (particulară)- fiecare credincios în parte;- publică - anumite momente stabilite de Biserică; - locuri special amenajate (Biserici, Paraclise); - Sf. Liturghie, Sf. Taine, Cele 7 laude, Ierurgiile.

6. Rugăciunea inimii – numită “Rugăciunea lui Iisus” “ Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”

Rugăciunea inimii este permanentă dispoziţie a minţii şi inimii de a se dărui lui Dumnezeu prin rugăciunea repetată. Este practicată de părinţii isihaşti, dar şi de credincioşii evlavioşi. Este o rugăciune de pocainţă care întăreşte, luminează şi ajută mult celui care o practică.

7. Rugăciunea este: - Rugăciunea este expresie a relaţiei personale cu El;- Rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu;- Rugăciunea este modalitatea prin care ne putem apropia mai mult de El.- “Rugăciunea este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu.”- “Rugăciunea este vorbirea minţii cu Dumnezeu.” (Evagrie Monahul)- “Rugăciunea este cheia vistieriei darurilor dumnezeieşti.” (Fericitul Augustin)

8. Felul rostirii ei Cu buzele (rostire); Cu mintea (gandită-raţiunea); Cu inima (simţire).

9. Scopul/ Foloasele rugăciunii - dobândim de la Dumnezeu orice dar de folos sufletului: “Toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi.” (Matei 21,22) “Cereţi şi vi se va da.” (Matei 7,7)- întărirea firii pentru ferirea de greşeli în viitor;- oprirea de la păcat;- evaluarea propriei credinte si a vointei de a depasi raul;- întărirea sufletului;- oferă liniştea personală şi a celorlalţi;- cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lumii;- răsplata – Raiul (Împărăţia Cerurilor);

10

Page 11: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

10.Foloasele rugăciunii PĂCĂTOS(nicio rugăciune, nici cea bine făcută, nici cea rău făcută, nu este pierdută înaintea lui Dumnezeu)

- iertarea păcatelor (tâlharul pe cruce); “Cel ce se aşează la rugăciune, pune capăt păcatului,iar cel ce pune capăt rugăciunii, începe a păcătui.” (Fericitul Augustin)

- darul pocăinţei şi al întoarcerii la Dumnezeu

11. Foloasele rugăciunii DREPT(cel ce nu se roagă, cade uşor în păcat şi nu poate să se mântuiască)

- îl ocroteşte;- îl fereşte de ispita păcatului; “Să stăruim în rugăciune” (Matei 26,41)

12. Când ne împlineşte Dumnezeu rugăciunea?

1. Când e însoţită de fapte bune şi de post;2. Când chemăm mijlocirea sfinţilor;3. Când e făcută de mai mulţi, împreună.

13. Când NU ne împlineşte Dumnezeu rugăciunea?

1) Când cerem ceva păgubitor;2) Când nu suntem vrednici (ne rugăm fără evlavie şi fără încredere).

14. Cum trebuie făcută rugăciunea?

1. În numele Domnului Hristos; “Adevărat, adevărat zic vouă: Orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă va da.” (Ioan 16,23) 2. Să ne rugăm cu mintea întreagă şi cu evlavie;3. Să fie făcută cu stăruinţă;4. Să fie făcută supunându-ne voii lui Dumnezeu: “Nu voia mea, ci voia Ta să fie!” (Luca 22,42) “Facă-se voia Ta…” (Matei 6,10) 5. Să fie făcută cu umilinţă;6. Să fie făcută cu încredere în Dumnezeu;

15. Locul rugăciunii În Biserică;“Casa Mea, casă de rugăciune se va chema!” (Matei 21,13)“Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu,acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” Matei 18,20 Oriunde;“Voiesc da ca să se roage bărbaţii în tot locul.” (I Timotei 2,8)Exemplu: Mântuitorul se ruga pretutindeni: în templu, în foişor, în munte, în Grădina Ghetsimani, etc.

16. Lupta omului in viaţă: - cu sine;- cu diavolul;- cu tentaţiile păcătoase;

11

Page 12: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristosrugăciunea atotcuprinzătoare a Bisericii

“Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6,54)

Dicţionar:Sfântul Antimis=bucată de pânză dreptunghiulară pe care este pictată Icoana Aşezării în mormânt a Mântuitorului. Aceasta are în mijlocul părţii de sus un loc special unde se află o părticică din moaştele unui sfânt. Fără Sfântul Antimis nu este posibilă săvârşirea Sfintei Liturghii;Epicleză=rugăciune de invocare a Duhului Sfânt;Cult divin=totalitatea slujbelor Bisericii;Proscomidiar=scobitură în peretele din nord al Sf. Altar din bisericile ortodoxe, unde se pregătesc Darurile de pâine şi vin ce vor fi transformate la Epicleză în Trupul şi Sângele Mântuitorului;

Ce este Biserica , privită ca locaş de rugăciune?

locaşul sfânt în care se adună credincioşii pentru a-L preamări pe Dumnezeu.

Care este fapta şi dovada cea mai înaltă prin care omul cinsteşte si preamăreste pe Dumnezeu?

sacrificiul sau jertfa.

Ce este jertfa? Dăruirea plină de iubire şi evlavie în cinstea lui Dumnezeu; Hristos S-a adus pe Sine jertfă pentru mântuirea noastră.

Cum se numeste slujba prin care se reactualizează , în chip nesângeros, jertfa lui Hristos?

Sfânta Liturghie – prin ritualul ei repetă şi simbolizează întreaga viaţă şi activitate activitate a Mântuitorului pe pământ: Naşterea, predicarea Evangheliei, Răstignirea, punerea în mormânt, etc, iar momentul cel mai important este prefacerea Darurilor în trupul şi Sângele Mântuitorului (Epicleză);

Când/cum a săvârşit-o? Relataţi acel moment:

… înainte de Patima Sa, la Cina cea de Taină. Serbând atunci Paştile cu ucenicii Săi, Iisus luând pâinea si binecuvântănd a dat ucenicilor Săi , zicând: “ Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu.” Luând apoi paharul şi mulţumind, le-a dat lor , zicând: “ Acesta este Sângele Meu al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.” ( Matei 26, 26-28).

Mântuitorul le-a dat Sfinţilor Săi Apostoli, la Cină , sub forma nesângeroasă a pâinii şi a vinului, această jertfă pe care trebuiau să o aducă de atunci înainte Ucenicii săi, după porunca Sa: “ Aceasta să faceţi, întru pomenirea Mea!” (Luca 22, 19) Urmând porunca Învăţătorului lor iubit, Sfinţii Apostoli şi mai apoi ucenicii lor comemorau zilnic Jertfa Mântuitorului. Ei se adunau pentru rugăciune, mulţumeau şi se rugau îndelung, ca Domnul să prefacă pâinea şi vinul de pe masa lor în Însuşi Sfântul Său Trup şi Sfântul Său Sânge, cu care apoi se împărtăşeau. Acelaşi lucru l-au facut mai târziu şi urmaşii sfinţiţi ai Sfinţilor Apostoli, adică arhiereii şi preoţii, cărora ei le-au împărtăşit harul dumnezeiesc de a săvârşi această Sfânta Taină. Astfel a luat naştere slujba numită Sfânta Liturghie.

Ce este Sfânta Liturghie? Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujba a cultului ortodox, prin care pâinea şi vinul care se aduc lui Dumnezeu ca jertfă nesângeroasă se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor şi se oferă credincioşilor pentru împărtăşire spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci. Sfânta Liturghie este cea mai aleasă şi mai înaltă slujbă prin care membrii

Bisericii Îl cinstesc, Îl slăvesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu.Cine poate săvârşi slujba Sfintei Liturghii? (Săvârşitorii)

arhiereii, preoţii. Numai arhiereii şi preoţii sfinţiţi după rânduiala canonică a Bisericii pot săvârşi Sf, Liturghie. În afară de preotul săvârşitor al sfintei Jertfe, pentru săvârşirea Sf. Liturghii mai este nevoie de cel puţin un cântăreţ care să dea răspunsurile la strană şi să ajute pe preot în anumite momente ale slujbei.

Cine mai poate participa la Sf. Liturghie?(Participanţii)

orice membru al Bisericii şi oricine doreste să devină membru.

Unde se săvârşeşte Sf. Liturghie? În biserică sau în paraclis şi în capele sfinţite.

12

Page 13: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

(Locul) Sf. Liturghie se poate săvârşi şi afară, numai în cazuri cu totul excepţionale-exemplu-pe câmpul de luptă, si numai cu binecuvântarea episcopului locului.

Când se săvârşeşte Sf. Liturghie? (Timpul)

în mănăstiri zilnic, iar în bisericile de mir duminicile şi în sărbători; dimineaţa.Există în anul bisericesc câteva zile în care nu se săvârşeste Sf. Liturghie, nici măcar în mănăstiri. Aceste zile se numesc zile aliturgice şi sunt notate pe calendar. O astfel de zi este Vinerea Patimilor.

Pregătirea pentru participarea la Sfânta Liturghie

mergem “ în Casa lui Dumnezeu”( Matei 5, 23-24; I Timotei 2, 8-9; Evrei 10, 22) pregătim trupul – Ne spălam, ne îmbrăcam cu haine curate şi decente, de sărbătoare; pregătim sufletul - rugăciune, cu înfrânare de la păcate şi cu împăcarea inimii, alungând din ea orice ură. dacă vrem să ne împărtăşim , trebuie să postim şi să ne spovedim înainte; dacă putem, pregătim un dar pentru altar: lumânări, tămâie, prinoase din rodul pământului. Nu trebuie să uităm nici prescura, vinul şi pomelnicul cu numele celor vii şi ale celor adormiţi.

În Biserica Ortodoxă există trei Liturghii

1. Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (10 ori pe an); 2. Liturghia darurilor mai înainte sfinţite sau Sf. Grigore Dialogul (doar in Postul Mare); 3. Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur (restul anului si de cateva ori in Postul Mare).

Cele trei Liturghii se săvârşesc în anumite perioade ale anului. De cele mai multe ori, în cursul anului bisericesc se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur.

Rânduiala acestor Liturghii carte numită Liturghier, care se află totdeauna în Sf. Altar, la îndemâna preotului liturghisitor.

Timpul slujirii Ceasul al III-lea (ora 9.00) când Domnul a fost răstignit pe Cruce şi când S-a pogorât Duhul Sfânt asupra Sf. Apostoli.

Ce Sfântă Taină are loc în timpul Sf. Liturghii?

Sfânta Euharistie / Sfânta Împărtăşanie

Sfânta Liturghie este cea mai importantă slujba a cultului ortodox, prin care pâinea şi vinul care se aduc lui Dumnezeu ca jertfă nesângeroasă se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin pogorârea Sfântului Duh asupra lor şi se oferă credincioşilor pentru împărtăşire spre iertarea păcatelor şi viaţa de veci.

Sfânta Liturghie este cea mai aleasă şi mai înaltă slujbă prin care membrii Bisericii Îl cinstesc, Îl slăvesc şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu.

13

Page 14: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

Legea cea Nouă - FERICIRILE (Matei 5,1-12) Dicţionar:

Predică=cuvânt de învăţătură;Fericit, fericiţi=cel (cei) care se află într-o stare de deplină mulţumire sufletească; lăudat, preamărit;Smerenie=atitudine umilă, supusă, respectuoasă; Comportare modestă, plină de bunăcuviinţă; evlavie, pioşenie;Virtute=însuşire morală pozitivă a omului; integritate morală; puterea de a realize binele în toate formele dorite şi poruncite de Dumnezeu

“Fericirile” au fost rostite de Mântuitorul, pe un munte cânt ţinea o predică, de atunci muntele s-a numit Muntele Fericirilor.“Fericirile” constituie legea morală adresată tuturor oamenilor.Destinatarii acestor “Fericiri” n-au fost numai Apostolii, ci toţi oamenii care doresc dobândirea fericirii veşnice. Mântuitorul

Iisus Hristos începe pregătirea Apostolilor pentru misiunea lor prin prezentarea acestei liste de fericiri ce pot fi primite dacă se dobândesc anumite virtuţi.

Cele nouă fericiri ne apar ca treptele unei scări împărăteşti care are prima treaptă smerenia, iar ultima răbdarea cu bucurie a prigoanei pentru Hristos. Fiind vorba de virtuţi prin care ne facem fericiţi , aceste Cuvinte ale Mântuitorului evidenţiază şi rolul nostru în dobândirea mântuirii, pe lângă credinţă şi harul dumnezeiesc.

1. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor." virtutea (smerenia) şi răsplata (împărăţia Cerurilor).Expresia „sărac cu duhul": „Sărac cu duhul" înseamnă smerit, modest, supus, plin de respect. Omul smerit , oricât de multe fapte

bune ar face, consideră că nu a făcut de ajuns şi se străduieşte să înfăptuiască şi altele. Cel smerit vede în realizările sale şi ajutorul lui Dumnezeu.

2. "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia." virtutea (pocăinţa) şi răsplata (mângâierea divină); Expresia „cei ce plâng..." Nu orice plâns este aducător de fericire, ci doar plânsul (părerea de rău) este pentru păcatele săvârşite.3. „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul." virtutea (blândeţea) şi răsplata (pământul, dar mai ales împărăţia

cerurilor); Explicaţia cuvântului „blând" - „...paşnic, prietenos, blajin etc."Blândeţea este forma de manifestare concretă a iubirii prin care este biruită mânia, lăcomia şi violenţa. Omul blând se simte

mulţumit oriunde ar fi şi răspândeşte pace şi armonie în jurul său.4. „Fericiţi cei flămânzi si însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura." virtutea (dreptatea) şi răsplata (desăvârşirea); Pentru a arăta rolul vital al dreptăţii Mântuitorul Iisus Hristos foloseşte metafora „flămânzesc şi însetează de dreptate". Aceasta

este construită din realităţile vitale omeneşti: a mânca şi a bea, faţă de care nu se poate trăi. Foamea şi setea de dreptate sugerează dorinţa nemărginită de a împlini voia lui Dumnezeu.

5. "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui." virtutea (milostenia) şi răsplata (milostivirea divină); Prin faptele de milostenie îl întâlnim pe Dumnezeu Însuşi „întrucât aţi făcut unuia dintre foarte aceşti mici fraţi ai Mei, Mie Mi-

aţi făcut"(Matei 25.40) le-a spus Mântuitorul Hristos ucenicilor când le-a prezentat criteriile fundamentale ale judecăţii viitoare. Mila se concentrează în faptele milei trupeşti (ajutorare materială) şi faptele milei sufleteşti (ajutorare spirituală) izvorâtă din dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele.

Faptele de milostenie - „...să hrăneşti pe cei flămânzi, să oferi apă celui însetat, să îmbraci pe cel gol, să cercetezi pe cel bolnav şi pe cei aflaţi în suferinţă , să îndrepţi pe cei păcătoşi, să ierţi, să încurajezi pe cei întristaţi, să răsplăteşti răul cu bine, să te rogi pentru aproapele tău, etc."

Cei ce săvârşesc fapte de milostenie vor avea parte de mila lui Dumnezeu.6. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu." virtutea (curăţia inimii) şi răsplata (bucuria vederii lui

Dumnezeu); Curăţia inimii înseamnă absenţa oricărui păcat, gândul curat, gândul curăţit de orice patimă. Curăţia gândului transformă inima

într-un loc în care poate fi contemplată prezenţa lui Dumnezeu. Aşa cum soarele se reflectă mai mult într-o oglindă curată, tot aşa cu cât inima este mai curată, cu atât bucuria vederii lui Dumnezeu este mai intensă. Această bucurie este inexprimabilă în cuvinte.

7. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema." virtutea (concilierea) şi răsplata (demnitatea de fiu a lui Dumnezeu).

„Făcătorii de pace" sunt acei creştini care încearcă să înlăture orice dezbinare, ură şi invidie dintre oameni. Ei îndeamnă pe cei înrăiţi la împăcare şi prin faptele lor caută să trăiască în pace şi armonie cu Dumnezeu, cu ei înşişi şi cu semenii. De aceea sunt consideraţi fii ai lui Dumnezeu.

8. „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” virtutea (dreptatea) şi răsplata (moştenirea împărăţiei Cerurilor).

Dreptate înseamnă adevărata credinţă în Dumnezeu. Cei care dau dovadă de răbdare în timpul prigonirii şi suferinţei pentru credinţă în Dumnezeu, vor fi răsplătiţi de Acesta.

9. „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocări şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea" virtutea (statornicia în credinţă) şi răsplata (fericirea veşnică).

“Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”Această fericire completează pe cea dinainte. Ea se adresează în mod deosebit Apostolilor, care aveau să-L mărturisească pe

Hristos, chiar cu preţul vieţii. Nu oricine este prigonit va câştiga Împărăţia Cerurilor, ci cel care suferă pentru Hristos fiind nevinovat.

14

Page 15: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-aConcluzie: Virtuţile cuprinse în aceste nouă Fericiri alcătuiesc o adevărată scară a desăvârşirii. La acest urcuş

duhovnicesc ne cheamă Mântuitorul. El va fi alături de noi prin harul Său şi vom urca plini de bucurie, treaptă cu treaptă, această minunată scară spre cer. „Fericirile" sunt atât de importante pentru viaţa oamenilor încât se cântă la Sfânta Liturghie şi la slujba înmormântării ;

Dacă în Decalog ni se arată ce nu trebuie să facă un credincios, în Fericiri ni se sugerează ce trebuie să facă un creştin pentru a dobândi fericirea veşnică.

Regulile de comportament prezentate de Mântuitorul în “Fericiri”…

Învăţături morale Fericirile sunt reguli de viaţă pentru cel ce vrea să Îl urmeze pe Hristos; Cei care urmează sfaturile Mântuitorului, vor fi răsplătiţi de Dumnezeu; Fericirile sunt o expunere sintetică a virtuţilor care trebuie să-şi pună pecetea pe viaţa creştinului; Fericirile constituie legea morală adresată tuturor oamenilor; Cei care urmează sfaturile Mântuitorului Iisus Hristos vor fi binecuvântaţi veşnic de Dumnezeu; Fericirile alcătuiesc o adevărată scară a desăvârşirii; Fericirile se cântă la Sfânta Liturghie şi la slujba înmormântării ;

Nume de personalităţi biblice şi creştine care au dobândit în viaţa lor virtuţile amintite în Fericiri. 1. smerenia: model este Mântuitorul Iisus Hristos „care S-a făcut Om pentru mântuirea noastră"; 2. pocăinţa: fiul risipitor din pilda cu acelaşi nume , tâlharul de pe cruce; 3. blândeţea: Mântuitorul Iisus Hristos care ne spune - „învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre"; 4. dreptatea: Iov, dreptul Simeon (Luca 2.25), Zaharia şi Elisabeta, Sfântul Ioan Botezătorul (Luca 1. 6), dreptul losif (Matei 1.9); 5. milostenia: samarineanul milostiv din pilda cu acelaşi nume; Mântuitorul Iisus Hristos , care fiind pe cruce , se ruga -„Părinte, iartă-le lor că nu ştiu ce fac"; 6. curăţia inimii: Maica Domnului este modelul curăţiei inimii; 7. concilierea: Mântuitorul Hristos poate aduce lumii şi fiecăruia în parte pacea cea adevărată,dacă este urmată învăţătura Sa; 8. prigoniti pentru dreptate: Mântuitorul Iisus Hristos, Apostolii, martirii;

9. statornicia în credinţă: Sfinţii Apostoli, martirii.

FERICIRILE“Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi cei ce Mă caută, Mă găsesc.” (Pilde 8,17)

1. „Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor."2. "Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia."3. „Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul."4. „Fericiţi cei flămânzi si însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura." 5. "Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui."6. „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu."7. „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema."8. „Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor.” 9. „Fericiţi veţi fi, când vă vor ocări şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea." “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.”

Fericire = stare de mulţumire sufletească intensă şi deplinăa) Virtute b) Răsplata

1. smerenia 1. împărăţia cerurilor2. pocăinţa 2. mângâierea divină3. blândeţea 3. împărăţia cerurilor4. dreptatea 4. desăvârşirea5. milostenia 5. milostivirea divină6. curăţia inimii 6. bucuria vederii lui Dumnezeu7. concilierea 7. demnitatea de fiu a lui Dumnezeu8. dreptatea 8. moştenirea împărăţiei cerurilor9. statornicia în credinţă 9. fericirea veşnică

c) Fericirile = reguli de viaţă pentru cel ce vrea să-L urmeze pe Hristos; expunere sintetică a virtuţilor care trebuie să-şi pună pecetea pe viaţa creştinului.

15

Page 16: olimpiada REL VII

Spiroiu Misu – Scoala “Mircea Voda”, Calarasi OLIMPIADA clasa a VII-a

16