J U R N A L D E B O R D

Dezvoltarea cercetării științifice și protecția patrimoniului natural și cultural 1

Oceanica

E.I.S.A.S.D.Echipajul de Intervenție și Salvare a Animalelor Sălbatice aflate în Dificultate deși a avut o perioadă de funcționare de 5 luni de zile după care activitatea a fost suspendată din rațiuni financiare, nu a fost exclus dintre proiectele S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club. Acesta și-a demonstrat atât utilitatea cât și importanța ca instrument de monitorizare a stării generale a ecosistemelor din zona Dobrogei.

Ideea a pornit de la faptul că odată cu stabilirea și promovarea unui număr de apel pentru semnalarea cazurilor de delfini eșuați pe coastă am început să primim și semnalări ale unor animale aflate în dificultate (rănite ori bolnave). La început refuzam preluarea acestor apeluri ulterior însă, acestea înmulțindu-se, am decis să creăm o structură funcțională care să se preocupe de cazuri. Inițial am estimat recepția a aproximativ 70-80 de cazuri pe an. Așa am alcătuit și bugetul E.I.S.A.S.D., asigurat integral din contribuția financiară, logistică, umană și de timp a membrilor și voluntarilor organizației noastre.

După primele 5 luni de funcționare primisem deja peste 500 de apeluri și intervenisem la peste 400 de cazuri. Bugetul a fost cu mult depășit. La fel și capacitatea membrilor noștri de a acoperi cu resurse financiare acest demers. De atunci și până astăzi nu am identificat, încă, o sursă financiară care să poată acoperi necesarul funcționării permanente a echipajului. La u l t i m a întâlnire

a staff-ului S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club pe această temă am calculat că ar fi nevoie pentru dotarea acestei structuri cu necesarul de echipament și amenajarea unui spațiu adecvat, de o sumă echivalentă cu 140.000 euro, iar pentru funcționarea anuală la un volum de intervenții mediu de 700 cazuri/an, în zona Dobrogei, ar fi nevoie de aproximativ 30.000 euro. Sunt bugete prea mari pentru a putea fi în prezent suportate doar din buzunarele voluntarilor și membrilor noștri.Importanța funcționării echipajului destinat animalelor sălbatice în dificultate este una deosebită. Pe lângă latura morală, umanistă a unui astfel de program, el este unul

deosebit de util. În primul rând pentru că oferă informații asupra stării generale a ecosistemelor, apoi pentru că poate trage un semnal de alarmă în timp util asupra apariției unor probleme de tipul epizootiilor (boli transmisibile ale animalelor), apariției unor specii invazive, prezenței unor fenomene de poluare, etc. După cum am constatat în perioada în care acest echipaj a funcționat, dar și după aceea prin apelurile care au continuat să fie înregistrate la numărul nostru de telefon, foarte mulți oameni sunt interesați și sunt dispuși să apeleze la o structură specializată atunci când observă un animal sălbatic în dificultate. Și nu este vorba doar de publicul localităților urbane. De multe ori am primit solicitări telefonice de la persoane care locuiesc în sate sau comune, nu dintre cele mai dezvoltate, deși numărul de apel nu era unul special gratuit ci unul cu tarif normal, într-o rețea de telefonie mobilă !Organizația noastră are printre membrii săi medici veterinari, biologi și voluntari instruiți pentru lucrul cu animale sălbatice. Singura piedică în repornirea funcționării acestui program o reprezintă lipsa disponibilităților financiare și a unei dotări logistice complete.

Răzvan POPESCU-MIRCENI

Societatea de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin

Am dezlegat misterul morții pescărușilor, din vara 2011 !Vreme de mai bine de un an echipa noastră a făcut eforturi susținute pentru e l u c i d a r e a miste rului morții a câteva sute de pescăruși... Pag. 2

Expediție în IndiaColegii noștri, dr. Gabriel Chisamera și dr. Costică A d a m , ambii de la Muzeul de I s t o r i e N a t u r a l ă “ G r i g o r e Antipa” urmează să plece într-o expediție științifică internațională în India…Pag. 2

Un exemplar de Accipiter nisus cu probleme...D e ș i a c t i v i t a t e a E.I.S.A.S.D. a fost suspendată de aproape un an și jumătate, continuăm să primim apeluri care ne s emnalaează a n i m a l e sălbatice în dificultate.Pag. 2

Cronicar de expediție : Fuga în sud (2)...

În acest număr noi aventuri pline de savoare descrise cu umor de ...

Pag. 3 - 4

Despre clima, hidrologia și biologia Mării MediteraneOdinioară, dicționarele precizau că "Geonomia este ramura geologiei ce studiază legile fizice de c a r e d e p i n d …

Pag. 5

Companiile pot deduce până la 20% din valoarea impozitului pe profit, în condițiile în care sponsorizează activitățile noastre!

Pag. 6

Revistă lunară. 6 pagini / 10 Lei Numărul 4 - Ianuarie 2013

®

Publicație editată de S.E.O.P.M.M. Oceanic - Club

E C H I P A O C E A N I C - C L U B Î N A C Ț I U N E

2 Dezvoltarea cercetării științifice și protecția patrimoniului natural și cultural

S C H I M BĂR I L E C L I M AT I C E : O M U L S A U N AT U R A ?Din ce în ce mai des constat, nu fără indignare, cum din ce în ce mai mulți oameni își dau cu presupusul, cu o atitudine pseudo-profesională, despre subiecte legate de mediul înconjurător. Cu alte cuvinte așa cum cu toții “ne pricepem” la politică și la fotbal am ajuns să ne pricepem la problematica funcționării și protecției mediului înconjurător. Probabil pentru că oamenii au nevoie de certitudini, din cele mai vechi timpuri. Așa apar dogmele, un fenomen deosebit de periculos în știință/cercetare. Partea cea mai proastă în toată povestea asta este că atunci când trebuie să identifici și să implementezi soluții la o problemă dată, ancorarea în dogmatism conduce aproape în toate cazurile la eșecuri lamentabile. Așa a apărut curentul “climatist”, cum îmi place să îl numesc, în forma sa cunoscută astăzi printre militanții ecologiști. Este un fapt schimbarea climei. Este un fapt natural influențat de atât de mulți factori încât nici măcar nu putem afirma că îi cunoaștem pe toți. Este cert că omul are propria sa influență în cadrul acestui fenomen. Rolul omului însă se pare că nu este acela de a implementa direcția schimbării ci doar viteza cu care aceasta se produce și poate avea un impact semnificativ asupra unor caracteristici climatice mai degrabă locale decât planetare. Cu siguranță că dispariția suprafețelor împădurite cu un ritm alarmant contribuie semnificativ la viteza cu care se produc schimbările climatice. Partea mai rea a acestui proces este însă pierederea capitalului genetic, a biodiversității adăpostită de acele păduri. Tind să cred că poziția orbitei planetei pe care locuim față de Soare, poziție care variază în timp, are un rol cu mult mai important chiar și decât toate emisiile de gaze cu efect de seră produse de activitățile umane în prezent și care se ridică la un procent de sub 5% din cât CO2 rezultă din procesele de putrefacție care au loc în natură și din fenomenele geologice naturale.În concluzie îmi permit să afirm că omul are mai mult un rol de accelerator al unor procese de schimbare climatică. Acest fapt conduce la o reducere importantă a capacității de adaptare a biosferei în ansamblu față de schimbările produse. Ar fi mult mai important și mai urgent să ne preocupe stoparea pierderii capitalului natural, a biodiversității, pentru cunoașterea și protecția căreia, din păcate, astăzi se alocă mult mai puține resurse la nivel global decât pentru combaterea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Răzvan POPESCU-MIRCENI

Am dezlegat misterul morții pescărușilor, din vara 2011 !Vreme de mai bine de un an echipa noastră a făcut eforturi susținute pentru elucidarea misterului morții a câteva sute de pescăruși și pe lângă aceștia și cormorani și alte specii de păsări, pe parcursul sezonului estival 2011 și în toamna acelui an. Toate indiciile de atunci, simptomele manifestate de păsări, conduceau către ipoteza unui agent infecțios. Cu toate acestea analizele efectuate ieșeau negative.

În perioada de funcționare a Echipajului de Intervenție și Salvare a Animalelor Sălbatice aflate în Dificultate, în anul 2011, dar și ulterior, ne-au fost semnalate și am înregistrat și prin echipele noastre aflate în teren, un număr mare de cazuri de păsări, în special pescăruși și cormorani, care prezentau o simptomatologie asemănătoare. Puternic deshidratate, având capacitatea de zbor puternic afectată în prima fază când le identificam, ajungeau să aibă ulterior membrele inferioare paralizate. Nu se puteau hrăni și nu puteau ingera apă. Nu răspundeau la tratamente cu antibiotice de spectru larg. După câteva zile de staționar în baza noastră, orice li se administra regurgitau. Mai apoi la unele dintre păsări apăreau necroze puternice în zona aripilor: carnea li “se topea” practic de vii și cădeau penele. Din câteva sute de cazuri doar 7 au reușit să își revină și să fie

eliberate în natură, restul murind. La cele mai multe dintre acestea am efectuat necropsiile,

a m p r e l e v a t eșantioane și am efectuat însămânțări pentru a identifica

agentul patogen. Nu erau evidente leziuni interne și rezultatele analizelor erau negative.

Întâmplarea a făcut ca unul dintre colegii noștri să urmărească pe canalul tv Viasat Nature un material documentar despre o echipă similară cu Echipajul nostru de Intervenție. Aceștia se confruntau cu aceeași problemă la care nu îi dădeau de cap. Norocul lor a fost că unul dintre veterinari a observat și a reușit să surprindă și în imagini momentul în care, o pasăre (un răpitor de zi) trecând prin vecinătatea unei linii de înaltă tensiune, s-a produs un arc electric. Ulterior acea pasăre a fost identificată și preluată în centrul lor. Aici aceasta a suferit aceeași simptomatologie ca și celelalte. Cauza a fost deci: electrocutarea !

Deoarece am păstrat o parte dintre cadavrele păsărilor în camera congelator a bazei noastre, am trecut imediat la acțiune investigându-le atent. Am descoperit relativ rapid pe toate acestea câte două mici leziuni , bine ascunse de penaj, în geberal câte una în zona aripii și o a două în zona capului: erau leziunile punctelor de intrare și respectiv de ieșire a curentului electric din organism. Investigând apoi atent traseele nervilor am putut observa pe acestea leziuni greu sesizabile, dar ușor de

confundat cu o aparență normală a țesutului nervos. Am refăcut harta distribuției cazurilor și am coroborat-o cu datele referitoare la condițiile meteo din zilele cu un aflux mare de cazuri și ne-am dat seama de ce au fost pescărușii cei mai afectați. Stolurile de pescăruși migrează adesea între zonele de plajă și câmpuri agricole. Pe ruta acestora erau mai multe linii electrice de înaltă tensiune. Zilele cele mai “aglomerate” erau zile în care umiditatea atmosferică relativă era cea mai ridicată.

Marius PALADE

Expediție în India.Colegii noștri, dr. Gabriel Chisamera și dr. Costică Adam, ambii de la Muzeul de Istorie Naturală “Grigore Antipa” urmează să plece într-o expediție științifică internațională în India.

Expediția este una de tradiție, organizată anual, în ultimii 20 de ani, de către Meghalaya Adventures Association și Muzeul de Istorie Naturală din Geneva pentru explorarea și cartarea peșterilor din India. Deschizător de drumuri în acest proiect, pentru cercetătorii români, este prietena noastră Oana Chachula, biolog în cadrul Muzeului Național de Istorie a României, care are la activ alături de această echipă o participare în cadrul expediției din anul 2012.

Plecarea colegilor noștri este pregătită pentru data 1 februarie 2013.

Theodor MAHU

Un exemplar de Accipiter cu probleme, a fost adus la sediul nostru.Deși activitatea E.I.S.A.S.D. a fost suspendată de aproape un an și jumătate, continuăm să primim apeluri care ne semnalaează animale sălbatice în dificultate.

La începutul lunii Decembrie 2012 am primit un apel și apoi o vizită la sediu din partea unui domn

binevoitor din localitatea Lazu care a identificat și a preluat

un exemplar de Accipiter nisus. Acesta era în i n c a p a c i t a t e parțială de zbor.

D i n păc a t e vreme de două

săptămâni am încercat să îl reabilităm, dar

situația sa se înrăutățea cu fiecare zi. În final acesta nu a mai primit mâncare și apă. Diagnosticul a fost : electrocutare.

Raluca GRIGORE

http://ro.da-vinci-learning.com

Un partener de încredere pentru formarea armonioasă a copiilor dumneavoastră

C R O N I C A R D E E X P E D I Ț I E

Dezvoltarea cercetării științifice și protecția patrimoniului natural și cultural 3

Fuga în sud (2)Continuăm prezentarea în serial a jurnalelor de călătorie ale dr. Corneliu Pârvu din perioada 2005 - 2012 cuprinse în cartea “Libertatea lui Gecko” ce va fi publicată în colecția organizației noastre. În acest număr noi aventuri pline de savoare descrise cu umor de seniorul Cornel.

… (continuare din numărul 3)

Troia ba! Küçükkuyu da!

11 iulie. Ameţiţi de noaptea nedormită, nu ştiu când trecem pe lângă Dardanos, când lăsăm în dreapta la câţiva km, Truva (Troia), pe care sper să o vedem la întoarcere, deşi în limbajul de teren al biologilor „la întoarcere” înseamnă „ ad calendas grecas”. Ca să nu uit de Dobrogea, apare şi Mahmudiye, apoi trecem peste râul Meandros (Menderes). Pe după amiază, ajungem pe ţărmul golfului Edremit, într-un loc pe care ” turciţii ” noştri îl ştiu prea bine, pentru că se pare că a fost printre primele escale ale clubului şi au rămas prieteni cu patronul campingului şi cu ţărmul Mării Egee.( Se numeşte Küçükkuyu , greu de scris şi mai ales de pronunţat. De fapt e vorba de o fâşie, Allah ştie cât de lungă, de ţărm, îngrădită cu plasă de sârmă, unde şi-au făcut o afacere diverşi patroni de campinguri, printre care şi omul nostru; pe nişte panouri la şosea, scrie: Şirin Kamp, Öğretmenin yeri. Oto Park. Ultimele două cuvinte însemnând după toate probabilităţile, parching auto.( Prima impresie e mai degrabă proastă. E mult praf (iarbă, dacă a fost vreodată, prin primăvară, s-a dus demult). Oricât de încet ar merge, fiecare maşină care intră sau iese, ridică vălătuci groşi de praf, ce se depune pe corturile apropiate, pentru că e înghesuială. Ne iese în întîmpinare patronul şef, zis Bir Patron (bir = 1), un tip de vreo 60 de ani, măsliniu, rotund la faţă, cu o coroană de păr alb, ca un sfânt păgân, după ochii negri ca tăciunele, cu un zâmbet larg cu strungăreaţă, ce-i arată o prietenie afectuoasă lui „Efendi Răzvan”: - Ai venit cu harabaua veche? ( Turcii spun harabá şi maşinilor noi nouţe. Ne oferă pe loc, cea mai moale, gălbuie şi afânată parcelă de ... praf, unde vom putea să ne pudrăm precum găluştile cu prune, noi, corturile, bagajele şi vehiculul.

( Ca un erou este însă primit Dudu, care, venind pe aici de copil, are multe cunoştinţe în materie de turci şi de turcă, limbă în care se descurcă. Ce altfel de rimă să-mi iasă, dacă eu mă simt ca o curcă... plouată?: obosit, nedormit, transpirat. Beau o bere, adică trei, o cafea ( nu turcească, ci ness, pentru că e complicat de făcut,

zice „profesorul”, Iki Patron, iki însemnând doi, cu un zâmbet dulce ca o baclava, figură bahică tipică). După ce ne instalăm laboratorul într-un cort mai mult înalt decât spaţios, scoatem instrumentele de colectare şi plecăm la prospectat dealul de peste drum, acoperit cu o livadă de măslini. Mediul de aici este alcătuit doar din câteva elemente: marea, plaja (pietroasă rău!) şi o plantaţie de măslini mare cât o pădure. Pământul şi iarba înaltă sunt foarte uscate, sfărâmicioase. Culmea e că zboară totuşi ceva insecte, unele chiar mari, chiar mai mari decât am văzut eu până acum. Par să fie din neamul leilor furnicilor, Myrmeleonidae sau Ascalaphidae, oricum sunt neuropteroidee, adică nişte insecte cu patru mari aripi pergamentoase, cu multe nervuri, ca libelulele. E Palpares libeluloides cu anvergura de peste 10 cm, din care colectăm vreo 10 exemplare. Kiş se uită după păsări şi cuiburi, Van ne pozează pe noi, la lucru. Pădurea măslinilor e pustie. Pe la jumătatea dealului ne întâmpină cu un nechezat, un căluţ negru, legat cu o sfoară lungă, de un copăcel. Are şi un vas de plastic pentru apă dar evident că e gol. Îi torn conţinutul sticlei noastre de apă de 1.5 l, care nu e deajuns, dar atâta avem.

( Van se întoarce în kamp iar eu cu Kiş, rămânem să colectăm tot ce se poate, adică insecte, inclusiv câţiva tăuni atraşi de căluţul singuratic. Fixăm şi cîteva capcane cu apă, de tip Barber, (nişte pahare goale de iaurt în care punem formol diluat), săpând din greu câte o groapă mică, cu lopăţica specială, în solul tare ca betonul, apoi ne întoarcem în tabără, unde vom dormi prima noapte în cort. Între timp se instalează o briză binefăcătoare pentru pielea mea, deja de culoarea cârnatului prăjit. Am zbârcit-o! Bir Patron ne oferă loc la o masă de camping, chiar deasupra apei care foşneşte calm, la atingerea ţărmului.

Alarmă în zori

( 12 iulie. Zori roz, homerici, pe ţărmul mării, unde, pe cât de prăfuit şi nesemnificativ era peisajul aseară, pe atât de frumos, linştit şi reconfortant e acum. Ne delectăm cu răcoarea primelor ore ale dimineţii, la „masa noastră” de aseară, albă, rotundă, de plastic, aşezată chiar pe buza platoului, stând cu grijă pe scaunele albe, de plastic, crăpate la încheieturi şi cusute cu sârmă ruginită de acţiunea aerosolilor. Spălături stomacale matinale cu bere şi afumări ritualice cu ţigări, cafele, lecţie de turcă, cu învăţarea câtorva numerale, pentru a şti câte beri să cerem la bufet: 1 - 2 – 3 - 4 - 5 - bir, iki, uç şi atât, pentru că până la 5 uit mereu iar Van e obligat să se lupte cu amnezia mea precoce: 5 e beşi. Credeam că 5 e bere; mult se spune buyuk şi puţin, mic küçükk (aha!). Campingul e plin cu turci în concediu. Relaxaţi, zâmbitori, unii bruneţi sau chiar foarte bruneţi, alţii blonzi cu ochi albaştri. Zâmbetul lor deschis, mă cucereşte. Sunt ei înşişi la ei acasă dar ne tolerează cu blândeţe şi pe noi, străinii.

( După micul dejun lălăit, pentru refacere, încropim un plan: vom pleca cu harabaua, zoologii în căutarea unor porţiuni umede, iar ceilalţi, conduşi de Kera, vor să ajungă la o cetate. Vedem o fântână care pare să vină dintr-o deréa (vale îngustă, ca un canal), cu oarece vegetaţie deci Kiş şi cu mine desantăm aici, înarmaţi cu filee entomologice, urmând să fim recuperaţi la întoarcere. După plecarea maşinii constatăm repede, că în afară de tufişurile de lângă fântână, totul e uscat. Totuşi găsim 2 ţestoase de apă, pe care le fotografiem. Kiş cumpără de la un ţăran o pungă mare cu măsline murate, din cobiliţa lui plină. Sunt brune, nu negre, dar mai parfumate şi mai gustoase decât cele din magazinele noastre. Apoi mergem la mare, unde măcar e răcoare. Unul caută cuiburi de lăstun de mal, pentru teza de doctorat, iar celălalt, adică eu, nişte musculiţe ce se dezvoltă în solul umed. Când zărim pe şosea dubiţa bleu, explicăm prin semne colegilor să meargă la tabără pentru că noi ne întoarcem pe jos, cu intenţia de a colecta insecte pe marginea drumului, unde sunt plante cu flori. Pantomima noastră e pricepută de coechipieri, ca dovadă că ne lasă, fără remuşcări, în plin soare şi se duc.( Găsim, la întoarcere, oala, mare de 6 kg, plină cu ciorbă fierbinte de legume (şi din plic) din care mâncăm câte două porţii. O porţie înseamnă un castron mare de inox. Kera spune că Van a gătit singur, curăţînd cartofi, ceapă şi morcovi, pentru 6 persoane. După amiază se fac scufundări, soldate cu numeroase cochilii, colectate mai ales de cei doi Kera. Mă amuză explicaţiile date cu aer profesoral de Van celor două domniţe ghiaure din echipaj: - La intrarea în apă, în mod reflex se declanşează micţiunea, iar fiecare scafandru face pipi în costumul lui de neopren, chiar dacă e nou nouţ; de aceea aceste costume sunt strict personale. ( Inaugurez cu Kiş ”Registrul Probelor”, stabilind capul de tabel, pregătim soluţiile de alcool 70%, formalină 4%, pungile de plastic, etichetele de calc şi încercăm să facem faţă, fiecare cum putem, căldurii ce nu va diminua decât la venirea brizei de seară, aşteptată de toată suflarea campingului. Acvaticii sunt mereu în apă dar tereştrii suferă de căldură.( Bir Patron nu ne lasă nebagaţi în seamă şi ne aduce şi cafea turcească, dând de înţeles că a făcut asta ca un omagiu adus celei pe care o place: bruneta Dana. Şi Dudu are succes, cu cârlionţii lui, la fetiţele, pe care le cunoaşte din copilărie. Până la urmă vine briza, binecuvântată de vocalizele de seară ale muezinului, aflat în turnul moscheii din mica localitate de pe ţărm.( Într - un târziu, pe neaşteptate, în kamp- ul cuprins de liniştea răcoroasă, vine o veste incredibilă: - A dispărut tingirea! (nume turcesc pentru oala mare, element esenţial al supravieţuirii nomazilor săraci ce suntem). E un fapt cu atât mai surprinzător cu cât Van ne asigurase mereu că de ani de zile, de când vine pe aici, nu i-a dispărut niciodată nici cel mai mic obiect. Este anunţat Bir Patron care începe instantaneu o anchetă. Prin faldurile corturilor străbate, ca briza, un cuvânt: tingiri, tingiri, tingiri ? Oare la tingire cum spun? După un timp, suficient de lung pentru ca noi, turcii şi mai ales Van să guste din plin neplăcerea

C R O N I C A R D E E X P E D I Ț I E

4 Dezvoltarea cercetării științifice și protecția patrimoniului natural și cultural

acestei pierderi ce ameninţă prosperitatea şatrei noastre, tot Van anunţă: - S-a găsit tingirea!- Unde era? - Sub calabalâc. Vestea bună are un feed back sonor la fel de rapid ca şi alarma iniţială: - Tingiri ! tingiri! tingiri! Cuvântul străbate din nou, ca un zefir, tabăra atinsă de siestă. Onoare otomană reperată, prietenie româno-turcă salvată! Prietenie? Parcă eram duşmani. Ce face timpul din imperii!

„Castelul de bumbac”

( 13 -14 iulie. Dis de dimineaţă, pe răcoare, mergem în „pădurea” de măslin să recoltăm capcanele, cărând şi o găleată cu apă pentru căluţul care ne primeşte cu nechezatul cunoscut. Vasul lui e uscat, iar în capcanele noastre, formolul a făcut cristale şi a prins insectele în ele. Nu e bine! Trebuia să facem o soluţie mai diluată, ca să nu polimerizeze. Kiş notează speciile de păsări după cântecele lor matinale. I-ar trebui un reportofon. Ne întoarcem în tabără, unde toţi şi-au strâns bagajele pentru plecare, căci azi avem drum lung până la Pammukkale. Ne luăm rămas bun de la Bir Patron şi de la Iki Patron, tipul cu aer european, cu mustăcioară, care, de câte ori mă întâlnea prin praful campingului, îmi zâmbea complice, pentru că desigur vânzătorul de bere îi raportase că mă hidratez cel mai vârtos cu Efes Pilsen şi mă întreba: - Haw are you mister Professor ? ( Bârfa spune că şi el e profesor, dar, din cauza băuturii sau a banilor, a devenit birtaş de Kamp. Las’ că nu-i rău nici aşa! E frumos pe aici.Plecăm, grăbiţi să scuturăm praful din Şirin Kamp, chiar pe ţărmul mării, pe la Ayvalik, Aliağa, Menemen, Izmir, Aydın, prin depresiunea Menderes, Nazili, către Pammukale, nume sonore ca şi cuvintele cântecelor ce le auzim la radio. E din ce în ce mai cald, mai multă lumină şi localităţile din ce în ce mai colorate. Mersul în plină zi, în maşina fără aer condiţionat, ne obligă să deschidem uşa, dar asfaltul încins aruncă pe noi o căldură de föhn, ce ne aminteşte că trebuie să bem multă apă. Închidem uşa. E prea cald. O deschidem din nou. Până la urmă ajungem la Pammukkale, unde ne cazăm repede într-un camping redus ca dimensiune, dar cu iarbă şi duşuri. E cel mai plăcut eveniment de la plecarea din Constanţa. ( Van scoate din „cămară” (spaţiul de sub bancheta de la mijloc) ceapă, cartofi, morcovi, paste, supă din plic, butelia turcească de culoare „turquoise” şi pregăteşte supa fierbinte. Drumuri lungi, drumuri scurte, intercalate cu ciorbă de cartofi. Cam asta se pare că e partitura expediţiei.( Corturile sunt montate la umbra portocalilor şi a eucalipţilor cu frunze cam ca ale sălciilor, dar cu margini ondulate. Seara, la lumina lămpii, colectez nişte gândaci de forma şi dimensiunile unor seminţe (mari) de floarea soarelui, din familia Elateridae, coloraţi în roşu şi negru; ei au un fel de coif cefalic şi un mecanism care le permite ca atunci când îi aşezi cu partea ventrală în sus, să sară la o înălţime de câteva zeci de cm, fapt care pe Dudu îl face să ţopăie şi să

strige de plăcere. Noapte caldă, somn bun, unii în cort, alţii pe saltele, afară.( Dimineaţă plăcută, până la ivirea soarelui şi puţin după. Apoi începe căldura. Plecăm prin soarele nemilos, spre cetatea Hierapolis, urcând un deal cu o formaţiune geologică incredibilă: scurgeri albe, de calcar precipitat, care acoperă o bună parte din deal. Van: - Pammukale, în turceşte, înseamnă „Castelul de bumbac”. - Au şi turcii metaforele lor. ( Concreţiunile imaculate ce se revarsă în cascade pietrificate şi bazinele cu apă verde-albăstruie sunt magnifice. Parcă suntem în mijlocul unui tort de frişcă de dimensiuni o l i m p i e n e . Hefaistos a produs aici o capodoperă pe care Zeus nu s-a îndurat s-o lase în subterane. Tot ce se vede este rezultatul acţiunii apei termale asupra carbonatului de calciu. Vizitarea se face cu picioarele goale şi cu sandalele în mână. ( Amfiteatrul cetăţii este excelent conservat (sau restaurat). Tot drumul şi chiar în ruine, am colectat insecte, melci, am fotografiat şopârle ca nişte ”zoologi printre ruine” ce suntem. În amfiteatrul cetăţii, cei de jos spun ceva în şoaptă iar noi, cei de sus, de pe banchetele de piatră, auzim clar, ca în telefon, totul.

Dinastia ţestoaselor

14 – 15 iulie. Lacul Salda, la care ajungem coborând abrupt pe un substrat lateritic, roşu, e albastru ca scrobeala folosită de mama în copilărie, iar ţărmul alb, ca spuma laptelui muls de bunica în oala de pământ. E ca o mare căreia i se zăresc totuşi ţărmurile, în depărtare. Dacă nu ne-am topi de căldură, aş stărui mai mult să-mi dau seama unde am mai văzut astfel de nuanţe pastelate de bleu: în scrobeala din copilărie, în acuarelele lui Dufy din albumele Clarei sau pe Marea Iavei, în 1991. Dar e cald. Kera spune că se simte minunat, ca o şopârlă la soare şi că i-ar place să dea o tură în fugă, de jur împrejurul lacului. Îl cred, că prea n-are fir de grăsime pe el. Totuşi circumferinţa lacului pare să aibă multe zeci de km. ( Eu mi-s muntean la origine. Cu cizmele de cauciuc, fileul, taşca şi pălăria de fetru trasă pe ochi, încep colectările. Cu Van şi cu Kiş, patrulez pe marginea lacului, tapisată cu atîtea cămăşi goale de larve de libelule (exuvii), încât piciorul calcă pe moale. Nu credeam că pot fi atâtea larve în vreun lac de pe Pământ. Stranii mai sunt şi libelulele! Noi ne gândim la ele ca la nişte fiinţe eminamente zburătoare, puternice şi frumos colorate dar ele trăiesc câţiva ani ca larve acvatice şi doar câteva săptămâni în aer, pentru reproducere. Ce să mai zicem de efemeroptere, care, ca adulţi, nici nu se hrănesc. Trăiesc intens, cumplit, câteva ore, iubirea şi pier! Vorba lui Eminescu: O oră şi să mor! Interesul naturii e reproducerea şi nu longevitatea! La o scară mai mare, cam asta e şi viaţa noastră: un

zbor fermecat, intens, dintr-un neant în altul. Bordura albă a lacului, văzută de noi de sus, nu era de spumă, ci de pietriş alb, de calcar. Apa aduce în mod ciudat, mulţi peştişori morţi, cu dimensiuni între 2 şi 4 cm, dungaţi cu alb şi negru, ca nişte zebre minuscule. E o enigmă ce ar trebui dezlegată. Mai sunt şi peşti vii, din care Van prinde câţiva, cu un fileu entomologic. Odată băgat în apă, îl folosesc şi eu pentru a prinde câteva lipitori. ( Kiş găseşte 2 carapace mici de ţestoasă de uscat, Testudo graeca iar Van recoltează cu fileul mic, o probă de nisip (endopsamobiontă, cum îi zice el, fără să se bâlbâie: endos = dinlăuntru, psamos = nisip, bionta = animale mici, carevasăzică). De asemenea punem în alcool, o parte dintr-o plantă acvatică, ce domină masa apei. Asta o fi ucis peştii? După mai multe drumuri dus – întors, pe malul lacului, mergem la maşină şi încercăm să ne hidratăm cu apa fierbinte ca o ciorbă. Kera îşi continuă plaja începută în centrul Constanţei, fumând şi scriindu-şi jurnalul pe capotă. Căldura nemiloasă, lui îi dă o stare plăcută, de bună dispoziţie de vacanţă. În fond, nu e în vacanţă? La plecare, împingem microbuzul veteran la deal şi în vârful dealului simt că o să cad şi o să mor de căldură şi deshidratare. În localitatea Doğanbaba, la magazinul sătesc de unde cumpărăm alimente, mi se spune că religia nu permite bere. Nu mi-aş fi închipuit că berea e ceva diabolic. Punem corturile tot pe malul lacului Salda, unde, surpriză!: la un bufet solitar în vastitatea naturii topite de căldură, se prăjeşte peşte la comandă şi se oferă bere rece, Efes Pilsen, la discreţie! Comand peşte arătând cu degetul: - Balîk? - Yes! ( După alegerea locului de campare, Van rămâne să gătească, cei doi Kera să se scalde, iar noi, cei de la Antipa, plecăm să vedem cum arată biotopii şi să colectăm prin soarele lichefiant. Găsim multe carapace de pui de ţestoase de uscat, mici, mijlocii, mari şi un mascul mare, viu: o întreagă dinastie. Masculii se deosebesc de femele prin faptul că au o concavitate în plastron, pentru a nu cădea de pe femelă, în timpul acuplării. Aceşti pui de ţestoasă, din care n-au rămas decât carapacele pline de sare, nereuşind să ajungă la apă, îmi trezesc mila. Îmi amintesc de puii de păsări căzuţi din cuiburi. Natura e nemiloasă, face risipă de viaţă, doar ca să-şi perpetueze genele. Poate de aia şi noi oamenii, suntem atât de mulţi: ca să aibă ea de unde să aleagă pe cei mai buni. Unde vrea să ajungă cu asta, cu moartea ca instrument de lucru? E posibil să nu aibă chiar nici un scop? ( Prindem un şarpe şi o şopârlă, iar la fileul entomologic pică nişte tăuni. „Cosim” intens amândoi şi montăm 20 de capcane, în sol, pentru nevertebrate. Se înserează. La tabără, gust din bucatele lui Van: omleta foarte sărată şi ciorba „rece” adică pe la vreo 30 de grade. Îmi pun cortul sus pe deal, între pini. Ceilalţi vor dormi pe saltele, lângă apa lacului. Amurgul, extrem de colorat şi fotogenic, testează fiabilitatea aparatelor foto; dacă până vine noaptea nu se strică, sunt bine făcute.

Corneliu PÂRVU

… continuare în numărul viitor

S E Î N T Â M P L Ă Î N N A T U R Ă

Dezvoltarea cercetării științifice și protecția patrimoniului natural și cultural 5

Despre clima, hidrologia și biologia Mării Mediterane.

Odinioară, dicționarele precizau că "Geonomia este ramura geologiei ce studiază legile fizice de care depind schimbările operate în formă superficială a Pamântului" (Enciclopedia Română ediția 1900, t. II, p. 528) iar ulterior, trecând prin Grigore Antipa, Emmanuel de Martonne și Albert Demangeon, cuvântul a început să însemne "Știința relațiilor dintre diferitele fenomene naturale, și dintre acestea și acțiunea omului". Astăzi, geonomia ne permite să descriem o unitate geografică precum este Mediterana, în mod global, pluridisciplinar, legând între ele toate fenomenele care afectează mediul natural sau uman.

( Biologii spun despre clima Meditaranei că este mărginită de aria de răspândire a măslinului (Olea europaea). Climatologii spun că este o climă "temperată iarna și subtropicală vara, situată la marginea sudică a climelor temperate, și nordică a climelor subtropicale". Geografii o definesc ca o climă temperată cu 4 anotimpuri, în care toamna, primăvara și iarna sunt răcoroase și ploioase, în timp ce vara nu pică nici un mililitru de apă. Pluviozitatea este concentrată toamna și primăvara, manifestându-se prin precipitații foarte violente. Prin urmare, hidrologia este torențiala în anotimpurile ploioase, dar în stază vara, când majoritatea micilor ape curgătoare sunt uscate. Problema apei a existat dintotdeauna în bazinul Mediteranean, unde au fost inventate cisternele și apeductele. Varietatea reliefului produce nenumărate microclime, versanții și depresiunile orientate la Nord sau situate în altitudine, având o climă mult mai rece decât cele orientate la Sud sau situate mai jos, cu diferențe câteodată mari (iarna grea și înzăpezită în centrul

Spaniei, în munții Magrebului, în Balcani sau în Anatolia, în timp ce pe țărm înfloresc

migdalii (Prunus dulcis) și mimozele (Mimosa pudica).

( Marea Mediterană nu întotdeauna a avut clima zisă "mediteraneană" pe care o cunoaștem astăzi, atât de însorită (peste 225 de zile însorite pe an). Acum 25.000 de ani, pe vremea glaciației Würm IV, semăna mult cu Norvegia actuală, iar nivelul

mării fiind cu 90 m sub cel de azi, strămoșii noștri neandertalieni intrau pe jos în peșteri ale căror deschideri se găsesc în zilele noastre la zeci de metri adâncime, și vânau cerbi, mistreți sau mamuți acolo unde astăzi traulerele, talianele sau carmacele prind scorpene, calcani, toni, pălămide sau sparoși…( Bilanțul hidric este negativ, fiindcă acea climă blândă, atât de căutată, care face din Mediterana prima destinație turistică din lume, este foarte uscată (de fapt, vara, este pur și simplu clima deșertică din Sahara). Cele 69 de fluvii, printre care doar Ebrul, Ronul, Padul, Nilul și fluviile Mării Negre aduc o cantitate însemnată de apă, nu reprezintă decât 283 km3 pe an, o cantitate mult inferioară evaporării care se ridică la 115 km3 pe oră ! Așadar, majoritatea apei din Mediterana este de fapt dăruită de Atlantic prin Gibraltar, printr-un schimb de ape asemănător cu cel din Dardanele și Bosfor: apele mai sărate și mai grele ale Mediteranei (36 de grame de sare pe litru) se preling în ocean printr-un șuvoi submarin, bine cunoscut de navigatori (precum în Dardanele și Bosfor, se preling spre Marea Neagră), în timp ce cantități mult mai mari de apă oceanică de

suprafață intră în Mediterana. S-a calculat că schimbarea întregii ape a Mediteranei prin acest proces se efectuează în mai puțin de un secol.( Acum 6 milioane de ani, în perioada Messinină, mișcările tectonice au închis strâmtoarea Gibraltarului (azi

largă de 14 km și adâncă de 400m.): în 480.000 de ani întraga Mediterană s-a evaporat, lasând loc unui deșert torid în bazinele căruia sarea s-a depus în straturi de mii de metri. După încă 500.000 de ani de ariditate, Gibraltarul s-a deschis din nou, apele Atlanticului au revenit (într-o cascadă atât de vijelioasă, încât depozite de sare de origine eoliană se întâlnesc până în Anatolia) și Mediterana a redevenit o mare, dar sarea depozitată în bazine a rămas, firește, devreme ce apele oceanice erau deja sărate și deci, aveau o capacitate de dizolvare a sării foarte mică. ( Producția de pește este slabă în Mediterana, care nu dispune de puternicii curenți și de upwelling-urile dătătoare de săruri minerale și deci de plancton, ale oceanelor: ea reprezintă abia 2 % din totalul mondial. Dar este o producție de calitate și de mare valoare adăugată: tonii roșii, sepiile, caracatițele, cernele (zise și "meruși" sau "epinefeli") se vând cumpărătorilor asiatici (care le expediază în țările lor cu avionul) pe sume de sute de euro kilogramul. Pescuitului i se adaugă conchilicultura și piscicultura, astăzi în dezvoltare

rapidă, cel puțin pe coastele nordice ale Mediteranei.( Clima și solurile uscate și feruginoase ale Mediteranei sunt prielnice plantelor xerofile, vegetația naturală fiind formată din paduri de stejari ilex sau de plută, de pini și de chiparoși, cu trestii și papură în zonele joase și mlăștinoase. Oamenii au cultivat timpuriu măslinul, migdalul, smochinul și vița-de-vie, care împreună cu cerealele au permis dezvoltarea civilizațiilor antice, bazate pe pâine, vin și ulei. Mult mai recent au fost introduși numeroși pomi fructiferi de origine asiatică, pepenii, apoi felurite fructe și legume din America (cărora li s-au adăugat cactee și agave) și de curând palmieri, curmali africani, eucalipți australieni, mimoze, actinidii (cunoscute prin fructele lor "kiwi") și carpobrotidele (zise și "vraja Capului de Buna Speranță") care pe alocuri proliferează necontrolat, neavând aici niciun dușman natural.( Sub pânza apei, specificitatea zonei litorale mediteraneene este prezența preriilor de Posidonii, o familie de plante cu flori, submarine, cu frunze lungi, silicoase, înalte până la 1,5 m., care constitue pentru faună un adăpost și un loc de reproducere indispensabil în această mare, unde zona epicontinentală este strâmtă și unde adâncimea depășește 200m. adesea la mai puțin de un kilometru de țărm. Posidonia vie reține nisipul formând astfel pături de sediment numite "matte", iar frunza de Posidonie moartă, adusă de valuri la mal, apără țărmurile joase de eroziune și constituie un îngrășământ apreciat.( Fauna mediteraneană este, sau mai bine zis era, diversificată, mai ales în specii mici si cu nevoi reduse, dar biomasa nu a fost niciodată mare. Supraviețuirea, inclusiv a oamenilor, era anevoioasă: Mediterana a fost, secole de-a rândul, o zonă de emigrare, iar puterile și imperiile care s-au dezvoltat pe malurile ei au făcut-o fie prin comerț mai degrabă decât prin producție, fie prin cucerirea altor teritorii mai bogate, cu altfel de climă. Până în ziua de astăzi, Mediterana a rămas o zonă care trăiește mai ales din resurse exterioare: banii turiștilor sau subvențiile Uniunii Europene.

Ion CEPLEANU-GALTIER

V E N I Ț I A L Ă T U R I D E N O I !

6 Dezvoltarea cercetării științifice și protecția patrimoniului natural și cultural

5 sponsori de tradiție ai S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club

Companiile pot deduce până la 20% din valoarea impozitului pe profit, în condițiile în care sponsorizează activitățile noastre!Codul Fiscal: Titlul 2, Cap. II, articolul 21, alineatul (4), litera p) “contribuabilii care efectuează sponsorizări şi/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum şi cei care acordă burse private, potrivit legii, scad din impozitul pe profit datorat sumele aferente, dacă totalul acestor cheltuieli îndeplinește cumulativ următoarele condiţii: 1. este în limita a 3 la mie din cifra de afaceri; 2. nu depăseşte mai mult de 20% din impozitul pe profit datorat.” Reflectarea în contabilitate a operațiunii de deducere a 20% din impozitul pe profit – acțiuni de sponsorizare prin acordarea de numerar – cash sau virament bancar :- contul 6582 = %

“Donații și subvenții acordate” - contul 531 (acordarea de numerar) „Casa” - contul 512 (virament bancar) “Conturi curente la bănci” Puteți susține activitatea noastră:- Ca voluntari: pentru aceasta trimiteți un mesaj

la adresa club@oceanic.ro cu exprimarea dorinței de a voluntaria în cadrul organizației noastre, datele de contact și un scurt C.V. atașat.

- Ca donatori: puteți face donații în bani (lei-RON) în contul RO 06 BTRL 0140 1205 7024 90XX deschis la Banca Transilvania sucursala Constanța, Agenția Tomis Mall, pe numele S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club. De asemenea puteți face donații în echipamente și consumabile și pentru aceasta vă rugăm să ne contactați la adresa club@oceanic.ro

- Ca sponsori: pentru a stabili detalii legate de preferințele asupra activității pe care doriți să o sponsorizați precum și pentru încheierea documentelor vă rugăm să ne contactați la adresa e-mail : raluca@oceanic.ro sau la numărul de telefon 0744 507 709

Vă mulțumim !Toate programele noastre pe termen lung sunt operaționale și toate proiectele noastre punctuale sunt puse în practică prin implicarea membrilor, voluntarilor și partenerilor noștri și cu susținerea materială: logistică și financiară a sponsorilor și donatorilor !

Consiliul de conduceredr. Răzvan Popescu-Mirceni — Director coordonatordr. Corneliu Pârvu — Director științificRăzvan Zaharia — Director executivRaluca Grigore — Director de programedr. Constantin Chera — Coordonator al Corpului de experțidr. Marius Palade — Coordonator al Corpului de voluntari

Directori departamente: Cătălin Stanciu - Misiuni expediționare; Răzvan Radu - Tehnici de pătrundere sub apă; Lucian Ghimeș - Navigație; dr. Virginia Schröder - Biooceanografie și Geooceanografie; Victor Gheorghiu - Speologie; Cristian Iohan Ștefănescu - Imagine / film; Elena Gheorghiu - Campanii publice/educație; Victor Păduraru - Relații internaționale, reprezentare externă și mass-media

Relații publiceRaluca GRIGORE - tel: +4 0744 507 709 fax: +4 0341 101 585 ( ( e-mail: club@oceanic.ro

S.E.O.P.M.M. Oceanic-ClubStr. Decebal Nr. 41Constanța 900674ROMÂNIA

Ajută-ne să publicăm o carte !În anul 2010 s-au împlinit 5 ani de când echipa Oceanic - Club în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța au demarat un program de cercetare în regiunea biogeografică mediteraneană.S-au împlinit mai mult de 5 ani de muncă continuă pe care coordonatorii volumului împreună cu ceilalți 18 autori (reputați cercetători, specialiști de marcă în domeniile abordate de carte) doresc să îi împărtășească publicului românesc.Am scris cartea, am ilustrat-o, am machetat-o și a venit momentul să o ducem la tipar. Numai că, dacă până aici a fost posibil să realizăm totul pe bază de voluntariat, am ajuns într-un moment în care fără resurse financiare nu putem continua să dăm viață acestui volum. Avem nevoie de 8.000

de Euro pentru a scoate un prim tiraj de 1.000 de exemplare.Oferim în schimb spațiu publicitar pe ultima copertă și între paginile cărții și un număr de 30 de exemplare ale volumului tipărit.

Vă puteți abona la Oceanica pentru a primi revista gratuit în format electronic trimițând un mesaj la adresa club@oceanic.ro sau o puteți comanda în format tipărit contra sumei de 10 RON/exemplar. Plata se face în numerar, la sediul nostru sau prin virament în contul RO 06 BTRL 0140 1205 7024 90XX deschis la Banca Transilvania sucursala Constanța pe numele S.E.O.P.M.M. Oceanic-Club

ATENȚIE !!! © Textul, siglele, desenele și fotografiile din prezenta publicație a Societății de Explorări Oceanografice și Protecție a Mediului Marin Oceanic-Club, numită Oceanica, fac obiectul proprietății intelectuale și drepturilor de autor ! Reproducerea parțială sau totală a textului, siglelor, desenelor și fotografiilor care apar în prezenta publicație, atât în format electronic cât și în format tipărit, fără acordul scris al asociației noastre sau al autorilor, constitue infracțiune și va face obiectul demersurilor noastre în instanțele competente pentru recuperarea daunelor interese !