Obligatia de plata a asiguratorului RCA in regres este o obligatie legala, el efectuand plata in temeiul legii, la termenele si dupa procedura stabilita de lege, cuantumul si modalitatea de plata a despagubirilor fiind stabilite si constatate de asiguratorul CASCO, in conformitate cu prevederile art. 54, 43 si 49 din Legea nr. 136/1995 si a dispozitiilor din norma de aplicare a acesteia.In cazul in care asiguratorul CASCO formuleaza actiune in regres impotriva asiguratorului RCA, instantele nu pot proceda la administrarea de probe in dovedirea temeiniciei despagubirilor solicitate in baza art. 22 din Legea nr. 136/1995, obligatia acestora fiind limitata in a verifica numai respectarea procedurii art. 64 din Norma de aplicare a legii, aprobata prin Ordinul CSA nr. 20/2008, de catre asiguratorul CASCO, luand act ca stabilirea despagubirilor s-a realizat prin procedura administrativa reglementata de art. 43 din lege si din norma de aplicare.Ca atare, nu exista posibilitatea reconsiderarii despagubirilor printr-o hotarare judecatoreasca intr-o actiune judiciara a obligatului legal debitor in regres, a asiguratorului RCA, impotriva creditorului in regres, asiguratorului CASCO nereglementata de legea speciala si in nici un caz in cadrul actiunii in justitie a creditorului in regres asiguratorul CASCO, in contra debitorului sau, asiguratorul RCA -, actiune pe care art. 64 din Norme o reglementeaza si care are ca finalitate obtinerea unui titlu executor pentru o creanta devenita scadenta in conditiile acestui text normativ.Sectia a II-a civila, Decizia nr. 2000 din 3 iunie 2014Prin sentinta civila nr. 17842 din 22 noiembrie 2012,Tribunalul Bucuresti, Sectia a VI-a civila, a admis in parte actiunea promovata de reclamanta SC O.V.I.G. SA, in contradictoriu cu parata SC R.S.A. prin mandatar SC C. Broker de Asigurare Reasigurare SA si cu intervenientul fortat F.D. A obligat parata la plata sumei de 203.002,66 lei reprezentand despagubiri si la plata sumei de 157.936,06 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate de la data de 15 iulie 2009 pana la data de 1 septembrie 2011, precum si la penalitati de intarziere de 0,1% pe zi in continuare, pana la achitarea integrala a debitului, respingand cererea impotriva intervenientului fortat.Prin cererea de chemare in judecata, inregistrata la data de 12 august 2011, reclamanta a solicitat obligarea paratei la despagubiri de 360.938,72 lei reprezentand 203.002,66 lei contravaloare indemnizatii de asigurari achitata de reclamanta asiguratului sau CASCO pentru auto asigurat si 157.936,06 lei reprezentand penalitati de intarziere calculate de la data scadentei 15 iulie 2009 pana la 1 septembrie 2011 si de 0,1%/zi in continuare, pana la achitarea integrala a debitului, solicitand, conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 136/1995, citarea in calitate de intervenient fortat a persoanei vinovate de producerea accidentului F.D. din data de 22 noiembrie 2008.Cererea de chemare in judecata a fost intemeiata pe dispozitiile art. 22, 42, 481, 49 din Legea nr. 136/1995, pe dispozitiile art. 4 pct. 4.5 si 4.6 din Regulamentul General privind Cartea Verde emis de BAAR, art. 26 si 64 din Ordinul nr. 20/2008 emis de CSA.Instanta de fond, din coroborarea probelor administrate in cauza, expertiza si inscrisuri, a stabilit situatia de fapt si a concluzionat ca parata in calitate de asigurator RCA datoreaza reclamantei asigurator de raspundere facultativa despagubirea platita de 203.002,66 lei.Instanta de fond a retinut, de asemenea, ca parata nu a formulat obiectiuni asupra sumelor solicitate in termenul de 15 zile prevazut de art. 64 din Normele pentru asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aprobate prin Ordinul 20/2008 al CSA, motiv pentru care datoreaza si penalitatile prevazute de acest act normativ.Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia nr. 363 din 16 octombrie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de parata impotriva sentintei.Instanta de apel a inlaturat criticile privind valoarea probatorie a procesului-verbal de contraventie, precum si criticile privind aprecierea probelor cu inscrisuri si expertiza administrate de instanta de fond, apreciind ca nefondate motivele de apel in sustinerea nulitatii raportului de expertiza si stabilind ca referatul intocmit la 6 octombrie 2011 in dosarul de dauna privind inspectia locului declarat al accidentului are natura unui raport de expertiza extrajudiciara fiind intocmit la cererea paratei, fara a avea puterea probatorie a unei expertize judiciare.Motivul de apel privind obligarea la plata penalitatilor a fost privit ca neintemeiat fata de incidenta dispozitiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, prevederile art. 4 pct. 4.5 si 4.6 din Regulamentul General privind Cartea Verde emis de BAAR, art. 6 din Conventia tip interbirouri Carte Verde, art. 42, 481, 49 din Legea nr. 136/1995 si a prevederilor art. 64 din Ordinul nr. 20/2008 al CSA.In contra acestei decizii a declarat recurs parata R.S.A. prin mandatar SC C. Broker de Asigurare SApentru motivul prevazut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. in a carui dezvoltare a aratat ca decizia atacata incalca:- prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. prin nesocotirea obligatiei instantei de a preveni orice greseala;- art. 208 C. proc. civ., prin nesocotirea faptului ca neconvocarea partilor si neefectuarea lucrarii in urma unei cercetari la fata locului determina nulitatea raportului de expertiza care a stat la baza pronuntarii hotararilor in cauza;- art. 3307alin. (4) C. proc. civ., prin incalcarea caracterului obligatoriu al celor stabilite prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 850 din 28 noiembrie 2006;- dispozitiile Ordinului CSA nr. 20/2008 in privinta consecintei unei eventuale culpe comune a celor doi conducatori auto [art. 28 alin. (1)], in legatura cu efectul obiectiunilor formulate de recurenta impotriva cererii de despagubire;- art. 261 pct. 5 C. proc. civ. prin nesolutionarea ultimului motiv privitor la irelevanta facturii proforme invocata de intimata in dovedirea caracterului just al despagubirilor.Recurenta, procedand la dezvoltarea motivelor, a aratat ca instanta a incalcat art. 129 alin. (5) C. proc. civ. intrucat, desi utile, pertinente si concludente, instanta de apel a respins probele cu interogatoriul intimatului-parat F.D. si expertiza tehnica auto.In ce priveste nesocotirea art. 208 C. proc. civ., recurenta a aratat ca instanta de apel trebuia sa observe ca cercetarea la locul accidentului este o premisa obligatorie a efectuarii unei expertize tehnice auto cu obiectivele incuviintate in cauza.Contrar celor retinute de hotararea atacata, instanta trebuia sa constate ca nu este tinuta de procesul-verbal intocmit de organele de politie, intrucat acest proces-verbal a fost intocmit pe baza declaratiilor celor doi conducatori auto, iar nu in baza unei investigatii a organelor de politie, fiind intocmit ulterior procedurii pretinsului accident, vinovatia urmand a se stabili de instanta pe baza de probe.Prejudiciul are drept cauza culpa exclusiva a asiguratului reclamantei ca rezultat al unei manevre executate gresit, situatie in care instanta trebuia sa constate ca pretentiile intimatei-reclamante sunt nefondate in raport de art. 28 alin. (1) din Ordinul CSA 20/2008.Instanta a nesocotit art. 64 din Ordinul CSA nr. 20/2008 ignorand ca, fata de culpa proprie a intimatei, aceasta nu poate pretinde pretentii si faptul ca prin refuzul de a se conforma solicitarilor recurentei, intimata a impiedicat modul de stabilire si de plata a daunei.Instanta trebuia sa observe ca indiferent de modul de raportare, la termenul de 15 zile prevazut de art. 64 alin. (2) lit. a) sau la cel de 30 zile prevazut de art. 64 alin. (3) din Ordinul CSA 20/2008, relatiile solicitate de recurenta in legatura cu modul de stabilire a daunei echivaleaza cu formularea unor obiectiuni in legatura cu acest aspect, fapt care a facut ca obligatia de plata sa nu fie scadenta.Un argument esential in sustinerea apelului a vizat, a aratat recurenta, faptul ca factura proforma invocata de intimata in cuantificarea pretentiilor sale nu poate dovedi prin ea insasi dauna totala a autoturismului avariat si nu s-a facut dovada ca aceasta provine de la o societate specializata in domeniul reparatiilor auto, ceea ce inseamna o nesocotire a dispozitiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., lipsa unei motivari corespunzatoare echivaland cu lasarea nesolutionata a cererii de apel, fapt care impune casarea cu trimitere pentru rejudecare, recurenta fiind impiedicata sa-si exercite drepturile in acord cu principiile unui proces echitabil si cu cerintele art. 6 din Conventia europeana.Recursul nu este fondat.Recurenta si-a intemeiat recursul pe motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. atrage modificarea hotararii, raportandu-se la dispozitii legale de drept procedural constand in nerespectarea rolului activ al judecatorului reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ. in incuviintarea probelor pe care le-a solicitat si in neevaluarea probelor administrate de instanta de fond cu respectarea prevederilor legale, anume art. 208 C. proc. civ., art. 29 alin. (1) din Ordinul CSA 20/2008, sau a celor statuate prin decizia Curtii Constitutionale nr. 850/2006 cu privire la valoarea probatorie a procesului-verbal de contraventie incheiat pe baza declaratiilor celor doi conducatori auto, iar nu in baza unei investigatii a organului de politie.S-a mai criticat gresita aplicare a prevederilor art. 64 din Ordinul CSA nr. 20/2008 prin neechivalarea informatiilor solicitate reclamantei cu obiectiile la care refera acest text de lege si nerespectarea art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin neexaminarea argumentului constand in valoarea probatorie a unei facturi proforme. In ce priveste incalcarea art. 3307alin. (4) C. proc. civ. raportat la decizia Curtii Constitutionale mentionata, se constata ca acest text de lege nu are ca obiect de reglementare obligativitatea deciziilor Curtii Constitutionale.Se observa asadar ca, exceptand critica cu privire la aplicarea art. 64 din Ordinul CSA 20/2008 in ce priveste respectarea termenului normativ prin neechivalarea informatiilor pe care le-a solicitat recurenta-parata cu obiectiile la care acest text refera, toate criticile de nelegalitate vizeaza procedura de incuviintare si administrare a probelor din perspectiva unora din dispozitiile legale care o reglementeaza sau a celor statuate prin decizia instantei de contencios constitutional cu caracter obligatoriu, susmentionata.Inalta Curte constata ca actiunea cu care reclamanta a investit instanta de fond s-a intemeiat pe dispozitiile art. 20 din Legea nr. 136/1995 care reglementeaza regresul asiguratorului, in speta al asiguratorului CASCO, prin subrogare in drepturile asiguratului sau, in contra asiguratorului de raspundere civila, in limitele obligatiei acestuia.Conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, in forma in vigoare la data incheierii politelor de asigurare:In limitele indemnizatiei platite, asiguratorul este subrogat in toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurarii contra celor raspunzatori de producerea pagubei, cu exceptia asigurarilor de persoane,iar in cazul in care in vigoare era o asigurare obligatorie de raspundere civila pentru pagube produse prin accidente de vehicule, si impotriva asiguratorului de raspundere civila,in limitele obligatiei acestuia, conform art.54. // Asiguratorul poate renunta, in totalitate sau in parte, la exercitarea dreptului prevazut la alin.1.Punerea in aplicare a acestei dispozitii legale este realizata de art. 64 din Norma 2008 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, aprobata prin Ordinul nr. 20/2008 al CSA in vigoare la acea data, articol inclus in Titlul IIIPlata despagubirilor,in aplicarea art. 53 din Legea nr. 136/1995, conform caruia prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor conform legii se stabilesc si: nivelul despagubirilor, conditiile de plata, facilitatile si penalizarile aplicabile asiguratilor.Conform art. 64 alin. (2) din acest act normativ,In cazul in care in drepturile persoanei prejudiciates-a subrogat asiguratorul acesteia, conform prevederilor art. 22 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare,asiguratorul RCA efectueaza plata despagubirilorastfel:a) daca nu exista obiectii intemeiate asupra sumelor solicitate, acestea se vor achitain cel mult 15 zile calendaristice de la data avizarii scrise, efectuata de asiguratorul subrogatin drepturile persoanei pagubite, insotita de documentele justificative.//Actiunea in justitie impotriva asiguratorului RCA poate fi exercitata, in mod alternativ, la //; b)daca exista obiectii intemeiateasupra sumelor solicitate, acestea se vor comunica asiguratorului CASCO in termenul prevazut la lit.a),urmand ca in termen de 30 de zile calendaristice de la solutionarea obiectiilor sa se efectueze plata. (3) In cazul neformularii obiectiilor in termen de 30 de zile,asiguratorul RCA nu mai poate emite obiectii, datoria devenind scadenta.(4) Daca asiguratorul RCA nu isi indeplineste obligatiile in termenele prevazute la alin.(2) si (3) sau le indeplineste defectuos, la suma solicitata pentru plata asiguratorului RCA se aplica o penalizare de 0,1%,calculata pentru fiecare zi de intarziere.Se observa asadar ca obligatia de plata a asiguratorului RCA in regres este o obligatie legala, el efectueaza plata in temeiul legii, la termenele si dupa procedura stabilita de lege, iar plata consta in despagubirile al caror cuantum si modalitate au fost stabilite si constatate de asiguratorul CASCO, in conformitate cu prevederile art. 54, 43 si 49 din Legea nr. 136/1995 si a dispozitiilor din Norma 2008 in aplicarea acestora, neexistand posibilitatea reconsiderarii acestora printr-o hotarare judecatoreasca intr-o actiune judiciara a obligatului legal debitor in regres, a asiguratorului RCA, impotriva creditorului in regres, asiguratorului CASCO, nereglementata de legea speciala, si in nici un caz in cadrul actiunii in justitie a creditorului in regres asiguratorul CASCO, in contra debitorului sau, asiguratorul RCA -, actiune pe care art. 64 din Norme o reglementeaza si care are ca finalitate obtinerea unui titlu executor pentru o creanta devenita scadenta in conditiile acestui text normativ.Conform prevederilor legale susmentionate cuantumul, intinderea si modalitatea legala de stabilire a despagubirilorsunt in sarcina asiguratorului care efectueaza plata acestora, dupa caz, asiguratorului CASCO, pentru propriul asigurat, in situatia unei asigurari CASCO, sau asiguratorului RCA, pentru terta persoana indreptatita legal, in situatia unei asigurari RCA.Despagubirile se stabilesc si se efectueaza de asiguratorul care efectueaza plata in temeiul politei de asigurare conform art. 43 din Legea nr. 136/1995,fiein baza documentelor pe care textul le prevede in conformitate cu legislatia in vigoare,fieprin hotarare judecatoreasca.In procedura administrativa, potrivit art. 43 din Norma, despagubirile se stabilesc in conformitate cu art. 43 si 54 din Legea nr. 136/1995, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza actelor eliberate de persoanele cuprinse in formularul Constatare amiabila de accident ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competente sa constate accidentele de vehicule, pe baza instiintarii sau a procesului-verbal de constatare a pagubelor intocmit de asigurator.Prin hotarare judecatoreasca, despagubirile se stabilesc numai in cazurile limitativ prevazute de art. 45 din Norma 2008, cand: se formuleaza pretentii de despagubiri pentru lipsa de folosinta a bunului avariat ori distrus, pentru partea respectiva de despagubire; se formuleaza pretentii de despagubiri pentru hartii si obiecte de valoare; nu se pot trage concluzii cu privire la persoana raspunzatoare de producerea prejudiciului, la cauzele si imprejurarile producerii accidentului, precum si la cuantumul prejudiciilor produse.In situatia in speta, asiguratorul CASCO a platit asiguratului sau despagubiri stabilite in conformitate cu documentele si criteriile prevazute de lege si norma de aplicare a acesteia, valorificand prima alternativa prevazuta de art. 43 din Legea nr. 136/1995.Intrucat obligatul in regres, asiguratorul RCA, nu a efectuat plata in conditiile reglementate de art. 64 alin. (2) din Norma 2008, asiguratorul CASCO a intentat actiunea in justitie de fata impotriva asiguratorului RCA, cale procedurala reglementata de aceasta norma in favoarea sa, pentru datoria devenita scadenta in conditiile acestui text, solicitand si penalitatile pe care alin. (4) al art. 64 le instituie pentru situatia neindeplinirii obligatiei de plata la termenele prevazute la alin. (2) si (3).Termenele de plata la care refera aceste alineate sunt de cel mult 15 zile calendaristice de la data avizarii scrise, efectuata de asiguratorul subrogat in drepturile persoanei pagubite, insotita de actele justificative, sau de cel mult 30 de zile calendaristice de la solutionarea obiectiilor intemeiate asupra sumelor solicitate daca au fost formulate in termenul de cel mult 15 zile, in caz contrar, asiguratorul RCA nemaiputand emite obiectii, datoria devenind scadenta.Instanta de fond a constatat ca parata-recurenta nu a respectat termenul de 15 zile pentru formularea obiectiilor, ca prin mail-ul din data de 23 iulie 2009 cu depasirea termenului, parata nu a formulat obiectii, ci a solicitat relatii, constatare confirmata de instanta de apel in verificarea calculului penalitatilor, aspect care, vizand temeinicia hotararii, nu poate forma obiect de verificare pentru instanta de recurs.Critica recurentului sub aspectul aplicarii art. 64 din Norma 2008 nu poate fi primita intrucat, pe de o parte, refera la o modalitate de calcul a termenului, anume pe zile libere, alta decat modalitatea reglementata de acest articol,pe zile calendaristice, cu consecinta unei concluzii contrare, iar, pe de alta parte, opunand operatiunea de echivalare a relatiilor solicitate cu obiectiile la care refera textul normativ, confirma inexistenta acestora, echivalarea nefiind permisa de actul normativ in rigoarea sa procedurala.Obiectiile la care refera alin. (2) lit. a) al art. 64 din Norma nu constituie o cauza de exonerare a platii, plata trebuie efectuata: ..asiguratorul RCA efectueaza plata despagubirilor astfel..,ci de deplasare a datei scadentei de la care in caz de neplata curg penalitatile, de asemenea reglementate de acest articol.Legea nr. 136/1995, distinct de art. 22, prin art. 58 reglementeaza un al doilea caz de regres, de aceasta data al asiguratorului RCA, de recuperare a sumelor platite drept despagubiri de la persoanele raspunzatoare de producerea pagubei in cazurile limitativ prevazute de text, in aplicarea caruia art. 57 din Norma 2008, aplicabilmutatis mutandissi primului caz, dispune casuma de recuperatreprezinta: a)despagubirea stabilita in lei, in cazul in careplata acesteia s-a facut de catre asigurator in lei;b)despagubireastabilita si platita invaluta, echivalata in lei la cursul de schimb al pietei valutare comunicat de Banca Nationala a Romanieila data efectuarii platii externe de catre asigurator.Astfel cum a statuat si Curtea Constitutionala prin examenul de constitutionalitate a art. 58 din Legea nr. 136/1995, interpretandu-l, In cazurile prevazute de art. 58 din Legea nr. 136/1995, asiguratorul areun rol de simplu garant al platii despagubirilor avansand, fara a o suporta finalmente,o suma care va reintra in patrimoniul sau pe calea regresului.In toate celelalte situatii asiguratorul nu este doar un simplu garant, ci adevaratul debitor al despagubirii care se cuvine tertului prejudiciat, deoarece el nu doar avanseaza, ci suporta, efectiv si definitiv, prejudiciul cauzat prin culpa asiguratului sau.(deciziile nr. 317/2013 si 77 din 11 februarie 2014).Ca atare, sesizate cu o actiune in regres, in mod gresit instantele au procedat si la administrarea de probe in dovedirea temeiniciei despagubirilor solicitate in baza art. 22 din Legea nr. 136/1995 si art. 64 din Norma 2008, obligatia instantelor fiind limitata de aceste norme care reglementeaza regresul asiguratorului CASCO impotriva asiguratorului RCA in a verifica numai respectarea procedurii art. 64 din Norma de catre parata, luand act ca stabilirea despagubirilor s-a realizat prin procedura administrativa reglementata de art. 43 din lege si din Norma de aplicare de catre asiguratorul reclamant care a si platit suma astfel stabilita.Drept urmare, invocarea de catre recurenta-parata a deciziei Curtii Constitutionale nr. 850/2008 in argumentarea criticii sale cu privire la acordarea prin decizia atacata de valoare probatorie procesului-verbal de contraventie intocmit de organul constatator pe baza declaratiilor conducatorilor auto a caror coniventa o acuza, nu prin constatare proprie, este neavenita in acest cadru procesual. Aceasta decizie statueaza asupra posibilitatii asiguratorului de a formula actiune in justitie in baza contractului de asigurare incheiat, pentru stabilirea cuantumului despagubirilor ce se vor acorda in functie de vinovatia asiguratului pe baza de probe, prin actiune directa, cand asiguratorul, care ca debitor direct trebuie sa faca plata, nu a optat pentru a stabili despagubirea administrativ, ci prin hotarare judecatoreasca. Or, actiunea din cauza de fata este o actiune in regres, cu o reglementare legala, avand ca obiect obligarea la intoarcerea sumei reprezentanddespagubiri deja stabilite in conditiile legii de un asigurator si platite de acesta in aceleasi conditii legale, intr-un mecanism juridic cu o reglementare de asemenea legala instituit de legiuitor in considerarea caracterului aleatoriu al contractului de asigurare si a faptului ca odata produs riscul asigurat, despagubirea trebuie platita.Inalta Curte constata, asadar, pentru considerentele expuse, ca motivele de nelegalitate subsumate art. 304 pct. 9 C. proc. civ. constand in critica aplicarii art. 64 din Norma 2008 aprobata prin Ordinul 20/2008 al CSA in aplicarea art. 22 din Legea nr. 136/1995 nu poate fi primita, ca cele privind aplicarea dispozitiilor legale mentionate supra in incuviintarea, administrarea si evaluarea de probe in temeinicia despagubirilor acordate sunt ramase fara suport, fata de confirmarea legalitatii deciziei atacate sub aspectul aplicarii reglementarii art. 64 din Norma care are drept consecinta inutilitatea analizarii temeiniciei obligatiei de plata, context in care este ramasa fara obiect si critica relativa la art. 261 pct. 5 C. proc. civ., situatie fata de care recursul declarat a fost respins ca nefondat cu observarea si a prevederilor art. 274 C. proc. civ.