Obiective Turistice pe Nistru

2

CUPRINS:

INTRODUCERE .................................................................................................................................................................. 4 I CARACTERIZAREA RÎULUI NISTRU. ZONAREA TURISTICĂ A RÎULUI NISTRU ............................................. 6 II POTENŢIALUL TURISTIC ARHEOLOGIC-ARHITECTONIC ............................................................................... 10

2.1 ORHEIUL VECHI .......................................................................................................................................................... 10 2.2 ORAŞUL TIGHINA (BENDER) ........................................................................................................................................ 15 2.3 ORAŞUL SOROCA ........................................................................................................................................................ 15 2.4 SATUL ŢÎPOVA............................................................................................................................................................ 16 2.5 SATUL SAHARNA ........................................................................................................................................................ 18 2.6 SATUL PURCARI.......................................................................................................................................................... 21

III MONUMENTE ISTORICE ......................................................................................................................................... 24 3.1 MONUMENTUL LUI VASILE LUPU (ORHEI) ................................................................................................................... 24 3.2 ZIDUL NEGRU (BENDER) ............................................................................................................................................. 24 3.3 CLOPOTNIŢA DE LA CHIŢCANI ..................................................................................................................................... 25 3.4 MONUMENTUL “CRUCEA ISTORICĂ” ............................................................................................................................ 26 3.5 MONUMENTUL “USPENIA” (CĂUŞENI) ......................................................................................................................... 27

IV MONUMENTELE ARHITECTURII RELIGIOASE ................................................................................................. 28 4.1 MĂNĂSTIRILE RUPESTRE ............................................................................................................................................. 28

4.1.1 Mănăstirea Japca ............................................................................................................................................... 28 4.1.2 Mănăstirea Saharna ........................................................................................................................................... 29 4.1.3 Mănăstirea Ţîpova.............................................................................................................................................. 31 4.1.4 Mănăstirea Molovata.......................................................................................................................................... 35 4.1.5 Mănăstirea Butuceni ........................................................................................................................................... 36

4.2 COMPLEXELE MĂNĂSTIREŞTI....................................................................................................................................... 38 4.2.1 Călărăşeuca ....................................................................................................................................................... 38 4.2.2 Rudi ................................................................................................................................................................... 39 4.2.3 Cosăuţi ............................................................................................................................................................... 41 4.2.4 Coşeleuca ........................................................................................................................................................... 42 4.2.5 Dobruşa ............................................................................................................................................................. 43 4.2.6 Pripiceni-Curchiul .............................................................................................................................................. 44 4.2.6 Noul-Neamţ ........................................................................................................................................................ 45

4.3 SCHITURILE RELIGIOASE ............................................................................................................................................. 48 4.3.1 Schitul Cosăuţi ................................................................................................................................................... 48 4.3.2 Schitul Pripiceni-Curchiul .................................................................................................................................. 49 4.3.3 Schitul "Cuibul de vulturi" .................................................................................................................................. 49

V MONUMENTELE DE ARHITECTURĂ DEFENSIVĂ ............................................................................................... 51 5.1 CETATEA SOROCII ...................................................................................................................................................... 51 5.2 CETATEA HOTIN ......................................................................................................................................................... 53 5.3 CETATEA TIGHINA ...................................................................................................................................................... 54 5.4 CETATEA “FARFURIA TURCULUI” ................................................................................................................................ 56 5.5 CETATEA HORODIŞTEA CEA MARE .............................................................................................................................. 57

VI ATRACŢIILE TEHNICO-ECONOMICE ŞI CULTURALE MODERNE ................................................................. 59 6.1 BECIURILE DE LA CRICOVA ......................................................................................................................................... 59 6.2 BECIURILE DE LA PURCARI .......................................................................................................................................... 62

VII MONUMENTELE HIDROLOGICE DE PE RÂUL NISTRU ................................................................................... 65 7.1 LIMANUL CUCIURGAN ................................................................................................................................................ 66 7.2 ALBIA VECHE A NISTRULUI ......................................................................................................................................... 66

VIII MONUMENTELE FLORISTICE ............................................................................................................................. 67 IX REZERVAŢIILE PEISAGISTE .................................................................................................................................. 68

9.1 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ “ŢÎPOVA” ........................................................................................................................ 68 9.2 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ”SAHARNA” ..................................................................................................................... 69

3

9.3 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ”TREBUJENI” .................................................................................................................... 70 9.4 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” IAGORLÎC” ..................................................................................................................... 71 9.5 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” POIANA-CURATURA” ..................................................................................................... 71 9.6 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” CLIMĂUŢII DE JOS”......................................................................................................... 72 9.7 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” DECĂLĂU” ..................................................................................................................... 73 9.8 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” RUDI-ARIONEŞTI” .......................................................................................................... 74 9.9 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” HOLOŞNIŢA” .................................................................................................................. 75 9.10 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” HRUŞCA” ..................................................................................................................... 75 9.11 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” VALEA ADÂNCĂ” ......................................................................................................... 76 9.12 REZERVAŢIA PEISAGISTICĂ ” LA 33 VADURI” ............................................................................................................ 77

X MONUMENTELE STÎNCOASE ................................................................................................................................... 78 10.1 MONUMENTUL STÂNCOS DE LA JAPCA ....................................................................................................................... 78 10.2 MONUMENTUL STÂNCOS MÂGLA............................................................................................................................... 78 10.3 SURPĂTURA DE LA RAŞCOV....................................................................................................................................... 79 10.4 MONUMENTUL STÂNCOS DE LA ŢÂPOVA .................................................................................................................... 80 10.5 MONUMENTUL STÂNCOS VÂLCEAUA CNEAZULUI ...................................................................................................... 80 10.6 MONUMENTUL STÂNCOS VÂLCEAUA COLCOTOV ....................................................................................................... 81 10.7 STÂNCA DE LA SAHARNA .......................................................................................................................................... 81 10.8 STÂNCA GRIMIDON ................................................................................................................................................... 83

XI MONUMENTELE CULTURAL-ISTORICE .............................................................................................................. 84 11.1 CASA LUI PUŞKIN ...................................................................................................................................................... 84 11.2 CASA LUI DONICI ...................................................................................................................................................... 86 11.3 CONACUL FAMILIEI LUI SERGHEI LAZO ...................................................................................................................... 88 11.4 CĂSUŢA ELENEI SÂRBU ............................................................................................................................................ 89 11.5 TEIUL LUI STAMATI .................................................................................................................................................. 89 11.6 CASA LUI STAMATI ................................................................................................................................................... 90

XII MONUMENTELE NATURALE (GEOLOGO-PALEONTOLOGICĂ) ................................................................... 92 12.1 MONUMENTUL NATURAL CARPOV IAR ....................................................................................................................... 92 12.2 MONUMENTUL NATURAL LA IZVOARE ....................................................................................................................... 92 12.3 MONUMENTUL NATURAL RAŞCOV ............................................................................................................................. 93 12.4 MONUMENTUL NATURAL RÂPA NĂMĂLVA ................................................................................................................ 94 12.5 MONUMENTUL NATURAL RÂPA LUI MAFTEI............................................................................................................... 95 12.6 MONUMENTUL NATURAL RÂPA RĂSPOPENI ............................................................................................................... 96 12.7 MONUMENTUL NATURAL RÂPA DE LA CALFA ............................................................................................................ 96 12.8 MONUMENTUL NATURAL AŞEZAREA ALCEDAR .......................................................................................................... 97 12.9 MONUMENTUL NATURAL PEŞTERA BECHIR ................................................................................................................ 99 12.10 MONUMENTUL NATURAL PEŞTERA OFATINŢI ........................................................................................................... 99

XIII MONUMENTELE DE ARHITECTURĂ PEISAGISTICĂ ................................................................................... 101 13.1 PARCUL ŢAUL ........................................................................................................................................................ 101 13.2 REDIUL MARE ........................................................................................................................................................ 103 13.3 PARCUL DE LA MÂNDÂC ......................................................................................................................................... 104 13.4 PARCUL DE LA IVANCEA.......................................................................................................................................... 106 13.5 PARCUL DE LA HÂNCĂUŢI ....................................................................................................................................... 106 13.6 PARCUL DE LA BĂLĂBĂNEŞTI .................................................................................................................................. 107

XIV POTENŢIALUL TERITORIULUI PARCULUI NAŢIONAL PRECONIZAT “NISTRUL DE JOS” DIN PUNCT DE VEDERE AL DEZVOLTĂRII TURISMULUI ........................................................................................................ 107 CONCLUZII .................................................................................................................................................................... 114 BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................................................................. 115

4

INTRODUCERE

Actualmente, turismul s-a dovedit a fi o bună alternativă de diversificare economică

pentru multe ţări şi, în mod special, pentru cele în curs de dezvoltare.

Unul din aspectele economice caracteristice turismului îl reprezintă dinamismul şi

elasticitatea acestui domeniu chiar în cazurile de criză.

Cercetările specialiştilor în domeniu ne demonstrează că turismul este un sector vital

al economiei mondiale şi are o tendinţă de creştere permanentă la nivel internaţional.

Iniţierea dezvoltării turismului în Republica Moldova necesită o organizare,

planificare şi dirijare, la nivel de Stat, a activităţii turistice, care nu poate fi realizată decât

prin intermediul structurilor organizatorice respective.

Dar politica şi strategia statului privind dezvoltarea turistică a Republicii Moldova

trebuie să fie elaborată şi realizată în baza concepţiei de dezvoltare durabilă.

Asrfel, dezvoltarea turismului în Republica Moldova va trebui să manifeste o

concordanţă între dezvoltare şi anumite criterii de durabilitate: cu alte cuvinte, dezvoltarea

turistică trebuie să fie suportabilă pe termen lung sub aspectul ecologic, viabilă economic

şi echitabilă sub aspectul etic şi social pentru populaţia locală. O bună gestiune a activităţii

turistice, susţinută de o politică activă a statului, poate garanta un caracter durabil de

dezvoltare a turismului în Republica Moldova.

Potenţialul turistic al Republica Moldova, constând din forme de relief specifice,

climă favorabilă practicării turismului în tot cursul anului, diversitate şi bogăţie relativă a

florei şi faunei, monumente istorice, de artă şi de arhitectură, alte componente ale

patrimoniului cultural o situează printre ţările cu posibilităţi deloc neglijabile de dezvoltare

a acestei activităţi.

Din păcate, percepţia Republicii Moldova, ca spaţiu turistic în afara graniţelor sale

este, cel mai adesea, departe de realitate din lipsă de informaţie.

Astfel se impune, ca necesitatea obiectivă, ideea elaborării unui sistem informatic

complex, unic şi performant, de informare a marelui public din ţară şi peste hotare, asupra

Republicii Moldova şi potenţialului său turistic.

5

Din punct de vedere al tehnologiilor, la nivel mondial se remarcă schimbări profunde

generate de tendinţa generală de-a edifica o societate informaţională.

Astăzi, un sistem modern de prelucrare a informaţiei poate trata practic orice tip de

informaţie înregistrabilă pe un suport magnetic sau optic: date numerice, text grafică,

sunete, voce şi imagini video. Asistăm astfel la un salt revoluţionar în prelucrarea

informaţiilor. Saltul este spectaculos, reprezentând un mod cu totul nou de receptere a

informaţiei, tehnologia multimedia.

Multimedia combină trei mari inovaţii ale secolului: telecomunicaţiile, tehnica de

calcul şi audio-vizualul. Aplicaţiile acestei noi tehnologii pot fi limitate doar de lipsa de

fantezie a realizatorilor.

Unul din avantajele societăţii informatice va fi un acces mai uşor la informaţia privind

patrimoniul turistic şi cultural. Pentru a atinge acest scop este necesară o mai puternică

cooperare globală pentru a accelera înregistrarea numerică a patrimoniului nostru naţional

şi a dezvolta sistemele tehnice.

Scopul meu în această lucrare este de a caracteriza principalele obiective turistice şi

anume a acelor care se află de-a lungul rîului Nistru. Obiectivul dat reprezintă unul din cel

mai important punct turistic, atrăgând numeroşi turişti din ţară, cît şi de peste hotare.

6

I CARACTERIZAREA RÎULUI NISTRU. ZONAREA TURISTICĂ A RÎULUI NISTRU

Botezat de romani Tiras (ceea ce înseamnă „apă repede”), de turci Turla, de greci

Dinastris, a rămas pentru romîni Nistrul – fluviu cu semnificaţii deosebite în istoria acestui

popor. Mai mult de jumătate din pămîntul republicii e situat în bazinul acestei artere

fluniale. Întreaga istorie a poporului, pornind de la cele mai vechi civilizaţii, s-a plămădit

pe malurile apei sale repezi, rezistînd peste milenii şi asigurîndu-şi perenitatea şi

stabilitatea în timp şi spaţiu.

Nistrul îşi are obîrşia în munţii Carpaţi, la poalele vîrfului Razluci, la o altitudine de

759 m. Îşi poartă apele pe pămînt ucrainean pe o distanţă de cca 700 km, intrînd în spaţiul

nostru în aval de Hotin, lîngă satul Naslavcea, de unde, şerpuind printre stînci şi holde

mănoase, pe o distanţă de 660 km, îşi încheie calea în Marea Neagră, lîngă Cetatea Albă.

La vărsare formează un liman mare. Îşi adună apele de pe o suprafaţă de 72 100 km2. Cei

mai mari afluenţi ai Nistrului, în limitele Republicii Moldova sunt: Răut, Ichel, Botna,

Ciorna, Bîc (din partea dreaptă), Ocniţa, Camenca, Beloci, Molochiş, Rîbniţa, Iagorlîc (din

partea stîngă).

În cursul de mijloc rîul are un caracter furtunos, cu o curgere rapidă şi turbulentă. În

albia minoră apar la suprafaţa apei praguri din stînci dure (lîngă Naslavcea, la Cosăuţi),

peste care apa cade zgomotos, formînd vîrtejuri. Acesta a fost un motiv în plus ca fluviul

sa fie botezat în antichitate „apă repede”. În multe locuri valea sa este îngustă, cu maluri

înalte, care au mai păstrat pe alocuri din abundenţă verdele covor al pădurii ce coboară

pînă la oglinda apei. Din loc în loc pantele înalte sunt intersectate de defileele adînci ale

rîuleţelor ce se varsă în albia Nistrului. În acest segment se află cele mai multe puncte de

întîlnire cu afluenţii săi.

Peisajele naturale sunt de un pitoresc deosebit. Înbinarea dintre stâncile enorme,

cioplite de-a lungul mileniilor de apa curgătoare, de ploaie şi vînt; defileele împădurite,

prin care îşi murmură cântul etern râuleţele grăbite, formând cascade de apă zgomotoase,

au creat configuraţii geografice irepetabile. Departe de hotarele ţării sunt cunoscute

7

peisajele de la Rudi-Arioneşti, Saharna, Ţîpova, Raşcov, Valea-Adîncă, Călărăsăuca, “La

33 de vaduri”, Climăuţi etc. Cronicarul Miron Costin a înveşnicit frumuseţea acestor

meleaguri în Letopiseţul de la 1654:

“… De-ar fi cunoscut ăst loc zeiţele grece

Din Olimpul lor aici ar fi vrut să plece.

Peste tot câmpii mănoase şi păţuni întinse.

Care alte ţări mai au culmi de frumuseţi atinse?”

În cursul inferior, în aval de Dubăsari, apa fluviului se domoleşte, valea şi albia se

lărgesc, malurile devin line, joase. Pe ambele maluri se întinde pe o lăţime de 10-15 km

lunca netedă, cu grădini şi livezi. Deşi aparent liniştită, albia fluviului şerpuieşte graţios,

formînd pe alocuri (Şerpeni, Delacău) coturi cu schimburi bruşte ale direcţiei de curgere:

când la vest la est, când în sens invers. Doar în aval de Tighina, fluviul aproape se

calmează şi curge lin spre Marea cea mare.

Ca toate apele ce izvorăsc din munţi, Nistrul are un caracter foarte capricios. În

documentele istorice şi în cele mai noi, de până la 1970, sunt înregistrate numeroase

revărsări ale fluviului, deseori cu un caracter catastrofal. Însă, acestea aveau şi un rol

pozitiv în menţinerea echilibrului natural în zonă. Inundaţiile din lunca inferioară a

fluviului aduceau din munţi şi de pe dealuri mâlul hrănitor ce îmbogăţea solurile sărace.

Astfel se făcea că lunca Nistrului inferior în aval de Tighina era o grădină înfloritoare,

renumită prin livezile de meri, peri şi pruni. Această regiune era numită “ California

basarabeană” căci, în perioada interbelică, numai fructele ei alcătuiau 1/3 din exportul de

mere al României.

În 1954, lângă Dubăsari, se construieşte primul baraj şi lac de acumulare, care

regularizează cursul fluviului şi stopează vuiturile, lipsind pământurile din lunca inferioară

de mâlul aducător de hrană solurilor. Nu mai au loc inundaţii catastrofale, în schimb,

faima livezilor de aici s-a pierdut în negura vremii. Solurile au sărăcit total, s-au salinizat,

iar astăzi sunt aproape cele mai degradate din spaţiul nostru. Mai tîrziu se construiesc pe

Nistru încă două lacuri de acumulare, dintre care cel mai mare este între Otaci şi Movilău.

Aceste stopări artificiale ale cursului firesc al fluviului, însoţite de consumul mare de apă

pentru irigaţii, întreprinderi industriale şi alimentarea populaţiei urbane, au dus la scăderea

8

catastrofală a cantităţii şi nivelului apei şi la degradarea substanţială a ihtiofaunei. În unele

perioade, la vaduri şi praguri, poţi trece de pe un mal la altul cu piciorul.

Dar omul nu a pricinuit “fluviului sacru” doar aceste pagube. Ani în şir, de pe

malurile şi din albia minoră s-au extras cantităţi enorme de nisip şi prundiş. Prin aceste

exploatări a fost lărgită albia, au fost distruse malurile ei naturale, care au rămas apoi să fie

surpate de apa curgătoare şi, în consecinţă, viteza apei a scăzut simţitor. Ca urmare a

tuturor acestor necazuri, râul este ameninţat cu colmatarea-fenomen manifestat prin

depuneri groase de mâl la fundul albiei. Apa Nistrului, prin natura sa, se remarcă printr-un

grad înalt de turbiditate. Dimitrie Cantemir amintea în „Descrierea Moldovei”: “Apa pe

care o cară (Nistrul-n.n.), chiar dacă este limpede, este totuşi grea şi foarte dăunătoare

sănătăţii celor ce o beau ”.

Un alt pericol, şi mai grav, este poluarea apei cu reziduuri industriale, cu pesticide şi

îngrăşăminte minerale spălate de ploi de pe cîmpurile agricole, cu reziduuri menajere etc.

conform analizelor efectuate în ultimii ani, gradul de mineralizare al apei creşte de la 290-

450 mg/dm3 în nord până la 365-580 mg/dm3 în sud. Comparativ cu anii ’50 mineralizarea

apei râului s-a majorat cu 50%.

S-a mărit considerabil concentraţia elementelor biogene (compuşi ai azotului şi

fosforului), care provoacă “înflorirea” apei, adică acoperirea suprafeţei acvatice cu un strat

gros de alge microscopice, consumatoare de oxigen. Acest fenomen duce la scăderea

cantităţii de oxigen în apă, fapt ce provoacă asfixierea organismelor acvatice. În aval de

oraşe s-au depistat concentraţii sporite de amoniac, azotaţi şi detergenţi, ca rezultat al

deversărilor de ape reziduale, epurate insuficient. În mâlul depus la fundul fluviului este

sporit conţinutul de metale grele-compuşi cancerigeni.

După proprietăţile fizico-chimice şi bacteriologice, apa Nistrului este în general de

clasa a 2-a a calităţii -“poluare moderată”- iar în segmentele din zona centrelor industriale

apa este de clasa a 3-a - “poluată”.

În condiţiile deficitului de apă din ţinut, unde aproape jumătate din populaţie

consumă, într-o formă sau alta, apa Nistrului, este strict necesar controlul asupra

deversărilor ce se produc în ea, folosirea instalaţiilor moderne eficiente de filtrare şi

epurare a apelor ce revin în râu după utilizarea lor în economie, interzicerea lucrărilor de

9

exploatare a zăcămintelor, plantarea fâşiilor forestiere de protecţie pe o lăţime de cel puţin

500 m pe ambele maluri ale râului.

Regiunea de Nord-Est (Nistreană)

Această regiune îşi are axa de sprijin pe râul Nistru şi afluenţii lui în limitele podişului

Moldovei de Nord (malul drept al râului), cu altitudinile maximale de 260 m la Nord

(dealul Lipnic) şi 348 m în partea de sud-est (dealul Visoca), situîndu-se în limitele părţii

de nord-est a judeţului Edineţ şi nord-vest a judeţului Soroca.

Regiunea Nistrului de Mijloc

Aria acestei regiuni ocupă întreg spaţiul Colinelor Nistrului din dreapta râului,

inclusiv valea râului Răut şi spaţiul marginii de sud-vest a înălţimii podoliei din stânga lui,

pînă la valea râuşorului Iagorlîc, mai la nord de oraşul Dubăsari. Are un teritoriu cu relief

fragmentat. Înălţimile maximale constituie 335-338 m în nord-vestul şi în partea centrală a

colinelor menţionate. Regiunea dată se evidenţiază prin cea mai mare varietate de

monumente naturale şi prin unele monumente antropice deosebit de valoroase. Spre

deosebire de regiunea Nord-Vest, formaţiunile de recife aici sunt reprezentate numai în

câteva locuri (lângă Dobruşca şi Camenca). În schimb, în aria acestui spaţiu sunt mai

frecvente astfel de obiective cum ar fi copacii seculari, izvoarele de ape minerale bune

pentru tratament, mănăstirile în stâncă, monumentele arheologice. De-a lungul Nistrului şi

Răutului sunt reprezentate pe lerg landşafturile fragmentate cu numeroase defilee, stânci,

canioane, grote, peşteri, decopertări geologice şi paleontologice. Un loc deosebit îl ocupă

canionul râului Răut cu o suprafaţă de 1000 hectare, care se întinde de la oraşul Floreşti şi

până la gura râului Ciuhur pe o distanţă de 30 km.

10

II POTENŢIALUL TURISTIC ARHEOLOGIC-ARHITECTONIC

2.1 Orheiul Vechi

Complexul arheologic Orheiul Vechi este amplasat în valea râului Raut, un afluent de

dreapta al Nistrului, între satele Trebujeni şi Butuceni, raionul Orhei, la distanţa de 60 km

spre nord-est de la oraşul Chişinau, într-o zona istorico-geografica bine delimitată, vestită

şi conştientizată de către autohtoni din timpurile străvechi drept Codrii Orheiului sau Ţara

Orheiului - care reprezenta în vremurile istorice o unitate teritorial-administrativă distinctă

ce se includea perfect în şirul multiplelor ţări medievale româneşti din imensul spaţiu

carpato-nistrean.

La Orheiul Vechi natura şi civilizaţia umană s-au împletit organic, formând un tablou

perfect al lucrărilor lor milenare. Numele rezervaţiei arheologice şi, respectiv, cel al

complexului muzeal, provine de la denumirea unei localităţi istorice, orasul medieval

Orhei, care a existat pe aceste meleaguri în sec.XV-XVI, denumire evoluată în Orheiul

Vechi, după părăsirea aşezării date şi întemeierea în alt loc a unui oraş nou, cu acelaşi

nume, perpetuată până la etapa actuală.

Complexul muzeistic Orheiul Vechi reprezintă un sistem de monumente istorice şi

landşafturi naturale amplasate pe promontoriile meandrice, formate de albia sinusoidală a

Răutului între satele Trebujeni şi Butuceni. Din cadrul complexului Orheiul Vechi fac

parte două promontorii gigantice (Pestere şi Butuceni), la care se alătură alte trei

promontorii adiacente (Potarca, Selitra şi Scoc) amplasate în lant de la nord spre sud .

Promontoriul central sau locul propriu-zis al Orheiului medieval ăi al altor situri

arheologice din diferite epoci istorice cu o arhitectură reprezentativă, valuri de pământ,

citadele, complexe din piatră, poarta denumirea de Pestere, nume provenit de la multiplele

peştere săpate în malul de vizavi al Răutului. Promontoriul are o formă ovală neregulată,

orientat de la vest spre est, cu lungimea de 2000m, laţimea maximală de 700m este

11

înconjurat din trei părţi (nord, est şi sud) de apa Răutului, adunată într-un canion foarte

adânc, săpat în straturile de calcar sarmaţian (de circa 16-18 milioane ani vechime), cu

maluri stâncoase şi priporoase, cu o înălţime de până la 100-120m, constituind o adevărată

fortăreaţă naturală. Unica cale de acces în spaţiul respectiv la etapa actuala ca şi în

vremurile istorice se găseşte la vest, în locul unde albia râului, după o întorsătură lentă

spre nord, se apropie foarte mult de un segment al canionului deja parcurs, îngustând

substanţial talpa promontonului (până la 100m în lăţime), care datorită malurilor abrupte

dinspre nord şi sud reprezintă unica punte de legătură directă cu interiorul teritoriului

nominalizat.

Partea de nord a promontoriului este înaltă, reprezentînd o culme de deal cu marginea

priporoasă şi inaccesibilă, care spre est şi spre sud coboară în panta, trecînd uşor în lunca

râului, străjuită din aceleaşi părţi de versantele stîncoase ale promontoriului Butuceni,

aflate vizavi, pe malul opus al Răutului. La etapa actuală, pro-montoriul Pestere, în

sectorul de nord, de-a lungul malului său abrupt, este traversat de şoseaua Brăneşti-

Trebujeni, care pătrunde aici dinspre vest, prin aceeaşi poartă de acces apromontoriului,

poarta folosită de catre oamenii locului de zeci de mii de ani. Şoseaua întretaie teritoriul

promontoriului de la vest spre est, coborând treptat spre podul din beton armat din preajma

de est a satului Trebujeni. Din partea centrală a promontoriului, de la şoseaua descrisă, se

desprinde o mlădiţă de drum care coboara la vale spre Răut, apoi face o întorsătură spre

vest, ajungând la un alt pod contemporan, tot din beton armat, aflat peste Răut la captul de

vest al promontorilui Butuceni ăi al satului cu acelaşi nume.

Promontoriul Butuceni completează esenţial landşaftul şi peisajul Orheiului Vechi.

Este situat la sud de promontoriul Pestere, reprezentând împreună un complex integru,

care armonizează din toate punctele de vedere. Promontoriul Butuceni are un aspect

geologic extraordinar, cu zeci de plasturi calcaroase înşiruite perfect orizontal, o mulţime

de peşteri spaţioase şi grote mai mici, săpate în pereţii stâncoşi. Pe de alta parte,

promontoriul este minunat şi din punct de vederi al peisajului său unical, iazului

arheologic evident, care denotă la fiecare pas fortificaţii antice din pământ şi piatră,

complexe rupestre sacrale subterane, alte vestigii străvechi care impresionează şi copleşesc

12

pe orice vizitator care vine la Orheiul Vechi, lăsându-i o amintire extraordinară despre

locurile văzute.

Figura 2.1- Orheiul Vechi

Promontoriul Butuceni are o formă alungită de 3000 m, o lăţime de la 300 m în

extremitatea de nord-est până la 15 m în partea sa de mijloc, fiind orientat de la est spre

vest, cu o pronunţată curbură spre nord-vest în partea apuseană. Promontoriul Butuceni, la

fel ca şi promontoriul Pestere, reprezintă o fortăreaţă naturală evidentă. Dinspre nord,

acesta din urmă, este apărat de malul aproape vertical al Răutului, dinspre vest şi sud este

străjuit de malul inaccesibil de vizavi al Răutului, la fel de priporos, dar mult mai înalt, iar

dinspre sud-est şi est - de marginea stâncoasă la fel de priporoasă a promontoriului din

preajma satului vecin Morovaia. Calea de acces în interiorul fortăreţei naturale de pe

promontoriul Butuceni se găsea la capătul lui de nord-est, mai exact în partea de nord a

acestui sector, unde exista o trecătoare cu lăţimea de 200 m, străjuită dinspre est şi vest de

canionul Răutului din preajma satului Trebujeni, în primul caz, şi de canionul unui afluent

de stânga al Răutului din preajma satului Morovaia, în cel de-al doilea caz. Partea

superioară a promontoriului Butuceni are un aspect relativ orizontal, dar cu înclinare în

trepte spre vest. În partea centrală a promontoriului este amplasată o biserică creştină de rit

ortodox cu hramul Sfânta Maria, construită în anul 1904, care se impune ca o dominantă în

zona Orheiului Vechi, dându-i complexului arheologic un aspect pe cît de sobru, pe atît de

misterios.

În prezent, ca şi în vechime, promontoriul este traversat de la est spre vest de un

drum, care vine din partea accesibilă spre cea centrală şi de vest. În partea centrală a

13

promontoriului, de la drumul menţionat, coboară o cale laterală foarte abruptă, care duce

în interiorul satului Butuceni, aflat la talpa promontoriului, în partea lui de sud, în preajma

luncii Răutului.

Figura 2.2- Complexul muzeal Orheiul Vechi

La nord de Orheiul Vechi, la distanţa de circa 1.5-3.0 km, se găsesc alte trei

promontorii, la fel de frumoase şi interesante din punct de vedere al reliefului şi

monumentelor arheologice din cadrul lor ca şi primele două despre care am vorbit. Unul

din ele, este amplasat în dreapta Răutului (Potarca), iar celelalte două pe malul stâng

(Selitra şi Scoc). La sud de promontoriul Butuceni, chiar în faţa lui, se află Ruptura

Bacotei cu promontoriul Chiliilor, un mal priporos - splendid monument geologic plin şi el

de vestigii arheologice. Aceste promontorii completează în mod substanţial imaginea

complexului arheologic al Orheiului Vechi, aducând cu sine elemente noi de ordin

peisagistic, natural, în general, şi istorico-cultural în special. Zona Orheiului Vechi din

cele mai vechi timpuri beneficiază din plin de condiţii favorabile pentru gospodăria

agricolă, diferite îndeletniciri auxiliare şi relaţii comerciale: pământuri mănoase din

cernoziom, bune pentru o agricultură intensivă; păţuni bogate în stare să hrănească turme

imense de bovine şi ovicaprine; păduri seculare cu lemn de calitate; piatră de calcar bună

pentru construcţie; argilă de diferite tipuri bună pentru construcţie şi confecţionarea

ceramicii; apa curgătoare navigabilă cu peşte din belsug, o vecinătate de doar 7 km cu

Nistru - cel mai mare râu de la răsărit de Carpaţi etc.

14

Aceste bogăţii şi priorităţi evidente, ca şi caracterul fortificat al reliefului, au fost

observate de către oameni din cele mai vechi timpuri, care totdeauna s-au străduit să

folosească avantajele nominalizate pentru organizarea unei vieţi cotidiene perpetue în

ţinutul dat. Toate acestea luate în ansamblu au determinat caracterul permanent al

habitatului uman din regiunea Orheiului Vechi, începând din vremurile preistorice, care cu

unele mici întreruperi a continuat până în perioada medievală târzie şi etapa

contemporană.

Complexul arheologic Orheiul Vechi este menţionat de către oamenii de cultură

începând cu sec. XVIII. Printre personalităţile ilustre care au atras atenţia asupra

antichităţilor de la Orheiul Vechi se enumera marele cărturar şi om de ştiinţă Dimitrie

Cantemir, poetul Constantin Stamati etc. Dar identificarea ruinelor de lângă satele

Trebujeni şi Butuceni cu oraşul medieval Orhei a fost făcută pentru prima dată de către

istoricul Vladimir Kurdinovskii, care pe la 1906 sublinia, ...anume în locul acesta, unde

Răutul coteşte brusc de la Trebujeni spre Butuceni, a fost aşezat Orheiul... Din anul 1947

sub conducerea lui Gheorghe Smirnov în cadrul complexului Orheiul Vechi au fost iniţiate

săpături arheologice care prin efortul mai multor cercetători au continuat decenii în şir,

inclusiv la etapa actuală.

Pachetul turistic

SERVICII TURISTICE:

Transport Asistenţa ghidului Taxe de intrare

Preţurile sunt în € pentru o persoană.

Preţuri Grup (pers) 1 2 3—8 9—16 17—32 33—49

Turul Orheiului Vechi, 3.5 ore 60 45 36 21 16 12

Turul Orheiului Vechi + masa, 4.5 ore 77 62 55 38 35 30

15

2.2 Oraşul Tighina (Bender)

Bender este un oraş situat pe malul drept al Nistrului, la 60 km de Chişinău, avea 72

mii locuitori în anul 1969. a luat fiinţă la sfârşitul sec. XIV-începutul sec. XV-lea lîngă

cetatea Tighina. Pînă atunci acolo a existat un punct vamal moldovenesc pe Nistru.

Ocupând Tighina, în 1583, turcii i-au dat denumirea de Bender (oraş fluvial).

Bazele oraşului de azi au fost puse în 1814, când pe malul Nistrului, la 600 m mai la

sud de cetate, a început construirea unei localităţi noi. În 1818 Bender ajunge centru

judeţean, iar în a doua jumătate a secolului XIX-lea este un mare centru comercial.

Edificii şi instituţii culturale şi artistice: Palatul culturii cu 1500 locuri, cinematograf,

câteva teatre populare; un ansamblu popular de cântece şi jocuri, un muzeu etnografic.

La Bender şi în împrejurimile lui au fost create zone de odihnă (două plaje, trei

parcuri, un stadion, un bazin de înot, terenuri sportive, două case de odihnă în pădurea

Mereneşti, un camping). Locuri de interes istoric şi turistic: cetatea Bender, cimitirul

ostaşilor căzuţi în Marele război pentru apărarea Patriei.

2.3 Oraşul Soroca

Situat pe malul drept al Nistrului, la 160 km de capitala republicii la nord şi la 41 km

de satul Floreşti. Se învecinează cu raioanele Donduşeni, Drochia, Floreşti şi Camenca.

Este atestat documentar în anul 1499 cu o suprafaţă de 873 km3 .

Cea mai mare parte a teritoriului raionului este ocupată de podişul Sorocii, înclinat de

la nord spre sud şi puternic fragmentat. Altitudinea maximă este 353 m (dealul Vădeni).

Bogăţiile subsolului: nisip, calcar, prundiş, pietriş, granit şi gresie.

Ştefan cel Mare ridică pe vadul Nistrului o cetate de lemn, pe care Petru Rareş în

1543 o reconstruieşte din piatră. Cetatea a fost numită cu acelaşi nume al ţinutului.

În 1883 devine centru de judeţ. Totodată creşte şi populaţia oraşului. Majoritatea

populaţiei o constituie moldovenii. Alte naţionalităţi: ruşi, ucraineni, evrei, ţigani etc. La

începutul secolului XX la Soroca funcţionau multe întreprinderi industriale şi comerciale

mărunte cu un volum de operaţii de 950 mii ruble ruseşti.

16

La Soroca funcţionează două cinematografe, o casă de cultură, trei cluburi, instituţii

medicale, stadion, parc de cultură şi odihnă, apeduct, bază turistică, hotel. Ramurile

princupale ale economiei raionului sunt agricultura cu multe ramuri şi industria care

prelucrează materia primă şi mărfurile de larg consum. Mai există o coloană mobilă

mecanizată, o direcţie de construcţie şi o asociaţie de construcţie.

Cetatea Sorocii este construită în plan circular cu diametrul de 36, 5 m, zidurile de

circa 3 m grosime, 20 m înălţime cu metereze, patru turnuri circulare şi unul

dreptunghiular la intrare.

Mai există monumentul lui V.I. Lenin şi al eroilor căzuţi în Marele Război pentru

apărarea Patriei.

2.4 Satul Ţîpova

În partea de sud-est a raionului Rezina, deasupra malului stîncos al Nistrului, este

aşezat un sătuc nu prea mare, cu o înfăţişare patriarhală, numit Ţîpova. Situată pe un

platou, localitatea dominăîmprejurimile prin priveliştea ce-o oferă tuturor locuitorilor şi

vizitatorilor ei: malurile stîncoase, scăldate în verdeaţă, bătrînul Nistru ce-şi mînă domol

apele la vale, iar în depărtare, cît poate ochiul străbate, se întinde câmpia necuprinsă a

podoliei.

Figura 2.3- Privelişte generală

17

Satul Ţîpova s-a format relativ tîrziu pe lîngă mănăstirea deja existentă, fiind atestat

documentar abia la 1746. denumirea localităţii pare a se trage de la “ţipăt”. Dacă ar fi să

dăm crezare legendelor care circulă prin părţile locului, acesta ar putea fi în egală măsură

ţipătul îndureratului Orfeu, al preafrumoasei Lala, al nefericitului Haralambie etc. Dar mai

credibilă pare a fi versiunea conform căreia numele satului provine nu de la un ţipăt uman,

ci de la vuietul râuşorului Ţâpova care, nu departe de mănăstire, se prăbuşeşte “ţipând” de

pe maluri abrupte, formând numeroase cascade. Nu poate fi trecută cu vederea nici ipoteza

conform căreia denumirea satului s-ar trage de la vechea cetate geto-dacă, amintită mai

sus, care ar fi purtat în antichitate numele de “Ţipava”.

Figura 2.4-Privelişte generală

Doar pe parcursul a opt ani, din 1932 până în 1940, când Basarabia a fost anexată la

imperiul sovietic, localitatea s-a numit “Ştefan cel Mare”, după care a revenit la vechea

denumire.


18

La început satul era alcătuit din câteva răzeşii şi clăcăşii aşezaţi pe moşia mănăstirii.

La 1842, o dată cu desfiinţarea mănăstirii (şi alipirea ei la mănăstirea Saharna) moşia în

cauză a fost trecută în posesia mănăstirii Căpriana, ca mai târziu să se exproprieze în

întregime şi să se parceleze în loturi la ţărani.

În prezent Ţâpova-sat în componenţa primăriei Lalova, are o populaţie de circa 300

locuitori, ocupaţi prin tradiţia de veacuri cu agricultura, creşterea vitelor şi, într-o măsură

mai mică, cu vânătoarea, pescuitul, comerţul... Satul are şcoală primară, punct medical,

cămin cultural, magazin, câteva prăvălii etc. Cel mai impunător şi, totodată, mai valoros

edificiu al satului a fost şi rămâne, însă, mănăstirea din localitate. În prezent, când

agricultura trece printr-o criză profundă, anume de mănăstire sunt legate perspectivele

dezvoltării satului: satisfacerea necesităţilor materiale şi spirituale ale nenumăraţilor ei

vizitatori devine îndoelnică fără dezvoltarea în continuare a sferei de deservire, a

turismului rural, a meşteşugurilor populare...

2.5 Satul Saharna

Sat cu Nistrul tolonit la picioare şi stânci înalte în spate, aşezat la 7 km mai jos de

oraşul rezina şi 14 km de la staţia de cale ferată Râbniţa. Poziţia geografică: lo9ngitudinea-

26 grade 38 min, latitudinea- 47 grade 42 min. Vatră străbună cu uliţe înguste, case şi

garduri din piatră, ornamentate în stil tradiţional moldovenesc.

Figura 2.6-Vedere generală a satului Saharna

19

Nimeni nu poate spune cu precizie câte straturi de civilizaţie s-au suprapus pe această

vatră strămoşească. Şi nici care este etimologia cuvântului Saharna, în unele documente

fiind fixate şi numele de Sacarna sau Secăreni.

Figura 2.7-Mănăstirea din Saharna

La Saharna istoria şi-a lăsat amprentele sale pretutindeni. La “Horodiştea cea Mare”,

de pe coama dealului, rebotezată de localnici “La monument”, poţi ajunge pe două căi: ori

înfrunţi povârnişul pe o potecă aşternută de la mănăstire, pe lângă “Izvorul minunilor”,

printre stânci ciudate şi copaci seculari, cu rădăcini dezgolite, agăţându-te ici-colo de tufari

şi pietre, ca să urci, cu sufletul la gură, pe platou, într-o pajişte năboită de soare; ori faci un

ocolde cîţiva km, prin Saharna şi Saharna Nouă, laşi în urmă două iazuri, străbaţi un crâng

pitoresc de aluni şi nucari, orientându-te după fântâna cu cumpănă de la Odaia mănăstirii.


20

În stânga, printre stejarii seculari, albeşte cantonul pădurarului. În faţă, după ogoarele

mănăstirii, apare un val de pământ crescut cu iarbă şi urzici.

Dincolo de el, pe o păşune cu un monument în mijloc, pasc nestingherite vitele de la

Odaia mănăstirii.valul înalt de pământ leagă două râpi adânci, formând un triunghi enorm,

în centrul căreia se înalţă un obelisc masiv cu o placă comemorativă, care informează

călătorii că aceasta eate “Monument arheologic al culturii getice. Ocrotit de stat”.

Acum aproximativ 24 de secole, susţin savanţii, aici forfotea lumea. Fumegau ruguri,

zburdau copii, plecau şi veneau călăreţi, aducând dobânda de vânătoare.

Lângă satul Saharna, mai sus de mănăstirea rupestră, specialiştii au depistat două

cetăţui, construite pe promontorii de către populaţia getică în secolele IV-III înaintea erei

noastre, adică 2300-2400 ani în urmă.

Una din horodişti, denumită şi “Horodiştea cea Mare de la Saharna”, este foarte

impunătoare, fiind întemeiată pe suprafaţa unui promontoriu cu maluri prăpăstioase,

apărată din partea dealului de un val înalt de aproximativ patru metri şi trei mari bastioane

semirotunde, din care două sunt situate la capetele opuse ale valului de apărare, iar al

treilea-la mijlocul lui. Săpăturile arheologice au scos la lumina zilei materiale ce au permis

specialiştilor să stabilească: cetatea era menită pentru refugiu.

Figura 2.9-Crucea de la Saharna

A doua cetăţuie, numită convenţional “Horodiştea cea Mică de la Saharna”, era nu

mai puţin impunătoare decît cea precedentă, dar a fost distrusă, cu toate că ea mai

figurează în lista monumentelor de însemnătate republicană, luate sub ocrotirea statului.

Valul cetăţii şi bastionul de lângă el erau ridicate din pământ amestecat cu pietriş. Când

21

ambele au fost nivelate, iar conţinutul lor împrăştiat, s-a constatat că distrugerea cetăţii a

adus daune pământului arabil din jur, care s-a acoperit cu pietriş.

Rezervaţia naturală Saharna se extinde pe o suprafaţă de 600 de hectare.

Pe o distanţă de 5 km râul Saharna formează 22 cascade, cea mai mare “Groapa

Ţiganului”- are o înălţime de peste 10 m. În defileu au răzbit la suprafaţă izvoare

tămăduitoare.

Figura 2.10-Una din cele 22 de cascade din Saharna

E unicală flora şi fauna. Impresionează arborii seculari cu braţe-candelabre, mulţimea

speciilor de plante rare ce cresc acolo, stîncile înalte şi ciudate, în care se vede sedimentată

istoria de milenii a acestor meleaguri.

2.6 Satul Purcari

Satul Purcari este aşezat pe malul drept al fluviului Nistru, ce se revarsă în Marea

Neagră prin limanul Nistrului, fluviu ce face hotar la Nord-Est provinciei Basarabia-

actualmente făcând parte din R.S.S. Moldovenească din U.R.S.S.

Purcarii se învecinează la Nord-Vest cu satul Răscăeţi, la Sud-Est cu satul Olăneşti, şi

la Sud-Sud-Vest cu satele Antonovca, iar la Nord şi Nord-Est cu fluviul Nistru. Oraşul cel

mai apropiat de Purcari este Tighina.

Satul Purcari, este o aşezare de moldoveni destul de veche. El a înfruntat multe sute

de ani şi a avut nefericirea să fie călcat de tătărime şi de turci, în perioada năvălirilor

22

locuitorii plecau din calea năvălirilor, luînd drumul către codru, având carele cu două

preţepuri, cum îşi amunteau bătrânii din povestirile celor dinaintea lor. Denumirea de

Purcari, se presupune că ar veni de la Valea Porcului, unde se zice că ar fi fost prima

aşezare, apoi succesiv, în legătură cu năvălirea tătarilor sau a turcilor, după ce fugeau din

calea duşmanilor şi reîntorcându-se la locul de unde fugise, se mutau dintr-o vale în alta,

aşa că părăsind Valea Porcului, când se înapoiau se aşezau pe rînd: în Valea Hazmei, în

Valea Adîncă şi în Valea Cornii.

O dată precisă de cînd a luat naştere această aşezare nu se poate spune. O mărturie

despre vechimea lui, sunt bisericile ce le-a avut Purcarul şi arhivele din aceste biserici.

Această aşezare, în decursul vremii, a avut trei biserici. Cea mai veche biserică purta

denumirea de ... “ Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. Când a fost construită, nu se ştie, în

arhivă nu se precizează. Se spune că această biserică a ars pănă-n temelie, fiind construită

din lemn. Bătrînii povestesc că într-o sîmbătă seara, după vecernie, palmarul a uitat să

stingă un capăt de lumânare şi a ars. Aceasta s-a întâmplat cam pe la 1800, căci în anul

1807-1811 a fost construită a doua biserică din piatră.

Actele din arhiva acesteia, vorbesc că biserica a fost zidită de ţăranul IHe Danilescul,

toată pe cheltuiala sa, şi a fost sfinţită în anul 1811 cu denumirea de “Buna Vestire”.

Această biserică a durat pînă în anul 1890, cînd a fost lovită cu un trăsnet care i-a produs o

stricăciune ireparabilă din care cauză a fost închisă. Primul preot la această biserică a fost

fiul lui IHe Danilescul.

Ca să apreciem vechimea satului Purcari, socotind de la data actuală 1969 putem

spune că are peste 400 de ani, iar ca naţionalitate, ne-o spun destul de limpede numele pur

românesc-moldovenesc-al locuitorilor ce au populat satuîn decursul celor 400-500 de ani.

Din însemnările bisericeşti se vede că satul era populat de cîteva familii destul de mari

care s-au strecurat până-n zilele noastre, ca de exemplu neamul Slobozenilor, Danielestii,

Turuţă, Tărchilă, care sunt temelia acestei aşezări de pe malul Nistrului. Celelate familii

aflate în Purcari mai încoace, sunt tot români-moldoveni. Originea satului este pur

moldovenească.

Ocupaţia principală a sătenilor era plugăritul şi creşterea vitelor. Pământul îl arau cu

pluguri primitive din lemn. Pe malul Nistrului aveau grădini de pomi,de legume şi de

23

zarzavaturi. Prin văile Hazma şi Valea Adîncă, cultivau viţa de vie. Dintre varietăţile de

struguri mai răspândite erau rara-neagră, brumărie, bătută albă şi neagră, plavai, ţîţa

caprei, ochiul boului etc.

Dintre podgorenii mai principali în Purcari au fost: Hermanson, de provinienţă rus,

Brunovschi Christian-polonez, Mani Adolf-elveţian, familiile Smidt-germani, Mordvinov

Ivan-general rus. Aceştia formau tagma aşa zisă a viticultorilor care produceau vinuri de

calitate superioară, fiind evidenţiate la diferite expoziţii sub denumirea de “Vinuri de

Purcari”. Aceste vinuri au ajuns să fie căutate la Odesa, Moscova, şi mai ales vinurile

negre având un procent ridicat de alcool-15 grade şi cu un gust şi un buchet ales.

Pe la anul 1880, a apărut “filoxera”, care în cîţiva ani a distrus toate viile indigene.

Aceşti viticultori şi-au refăcut viile, planând viţe altoite aduse de prinn Franţa şi Germania.

Cu această refacere a viilor, au dispărut vechile varietăţi de struguri şi au apărut altele noi.

Purcărenii, după ce li s-au distrus şi viile lor, luînd exemplu de la viticultori, au plantat şi

ei viţă altoită, aşa că cu timpul şi-au refăcut şi ei viile, învăţînd de la aceşti străini cum să-

şi îngrijească noile plantaţii de vie.

24

III MONUMENTE ISTORICE

3.1 Monumentul lui Vasile Lupu (Orhei) La intrarea în Orhei , dinspre Chişinău, pe un mic dîmb, se înalţă figura turnată în

bronz a domnitorului Moldovei Vasile Lupu, care a fost cârmaciul ţării în anii 1634-1653.

Monumentul ne îl reprezintă pe domnitor plin dde voinţă, cu ochii emanând înţelepciune,

cu mâna întinsă puţin înainte, ţinând în ea un manuscris, făcut sul. Om de stat energic,

iluminist de samă, cîrmaciul ţării, ce stabilise raporturi de prietenie şi rudenie cu hatmanul

cazacilor-Bogdan Hmelniţchii.

Vasile Lupu a fost fondatorul cunoscutului aşezământ de învăţământ moldovenesc al

Academiei Slavo-Greco-Latine (1640); tot el a inaugurat în 1641 prima tiparniţă

moldovenească. Tipografia a fost fondată datorită sprijinului lui Petru Movilă, mitropolitul

Kievului, descendent al familiei de domnitori moldoveni.

Vasile Lupu a contribuit la înbunătăţirea raporturilor culturale dintre Moldova şi

Rusia.

În anii domniei lui Vasile Lupu au înflorit raporturile prieteneşti de legătură culturale

ale Moldovei cu Lvovul. În acest centru cultural au fost ridicate mai multe clădiri

moldoveneşti, împodobite cu obiecte de artă moldovenească. Conducătorii oraşului, la

rîndul lor, au adus un vădit prinos la dezvoltarea culturii noastre, trimiţându-ne tiparniţe şi

artişti, educând în şcolile lor o adevărată pleiadă de cărturari moldoveni.

Deocamdată nu se poate confirma prin documente, dar există presupuneri, că în anii

1613-1636, anume aceşti meşteri ar fi ridicat zidurile catedralei orheene-una din ctitoriile

domnitorului. Aicea, lîngă care şi-a găsit locul şi monumentul lui Vasile Lupu.

3.2 Zidul Negru (Bender)

La Bender, acolo unde pulsul vieţii nu conteneşte nici ziua, nici noaptea, printre

nesfârşitele şine de metal poleit, şi-a găsit locul o mică oază verde, unde vizitatorii nu

25

numai aud zgomotul trenurilor, nu numai observă coşurile fabricilor, uită de tot şi de toate.

Ei se lasă aprofundaţi în acel glorios trecut, de care e mîndru bătrânul oraş şi întreaga

republică.

În luna ianuarie a anului 1918, ocupând Chişinăul, oştirile României burgheze s-au

îndreptat spre Bender. Dar au fost întâlnite cu foc de artilerie şi mitraliere.

Prima luptă s-a dat în apropierea gării Bulboaca. Duşmanii au suferit pierderi mari şi

s-au retras. Dar peste puţin timp, venindu-le în ajutor noi forţe, au continuat ofensiva. Pas

cu pas ei se apropiau de oraşul, ce devenise un sdevărat lagăr militar. Pe străzi se dădeau

lupte grele. Dar puterile erau inegale, mai ales că în ajutorul ocupanţilor veniseră şi

numeroase detaşamente de intervenţi francezi. Oraşul a căzut în mânile lor. În aceeaşi zi

au început represiile. Grupe de arestanţi erau duşi spre zidul de beton al atelierelor

feroviare, unde ocupanţii îi împuşcau.

Toată noaptea au răsunat rafale de arme. Iar dimineaţa, de-a lungul zidului, zăceau

peste o sută de corpuri neînsufleţite ale luptătorilor pentru Puterea Sovetelor la Bender.

Acesta este un loc trist, îmbibat cu sânge omenesc, un loc de reculegere. Oamenii

muncii din partea locului îi zic de atunci “Zidul Negru”.

Întru amintirea acelor zile, pentru înveşnicirea memoriei celor căzuţi, orăşenii au

transformat o parte din zid, ce se păstrase, într-un evocator monument.

3.3 Clopotniţa de la Chiţcani

Timp de secole moşiile satelor Chiţcani şi Copanca aparţineau mănăstirii Neamţ.

Guvernul le-a dat voie monahilor refugiaţi să fondeze o nouă mănăstire în satul Chiţcani.

În anul 1864 au început lucrările de construcţie.

Se vede, că pentru întocmirea proiectului a fost invitat un arhitect bun, deoarece

aceste a reuşit să creeze un complex foarte pitoresc, alegând pentru el un loc foarte

frumos. Dintre construcţiile care s-au păstrat în primul rînd merită atenţie biserica mare

(de vară) făurită într-un minunat stil moldovenesc, clădirea vechii biblioteci mănăstireşti şi

clopotniţa. Clopotniţa este înălţată, construită foarte bine din punct de vedere ingineresc.

26

În ceea ce priveşte stilul ei, arhitectul s-a folosit de tradiţiile ruse. Ca formă ea seamănă

întrucîtva cu renumita clopotniţă din Pecerscaia Larva din Kiev; înălţată din osârdia

mitropolitului Petru Movilă-moldovan de obârşie.

Dacă te urci în vârful clopotniţei pe scările de metal, ce au fost montate în anul 1974

în cursul restaurării monumentului, în faţa ochilor ţi se desfăşoară o privelişte de neuitat,

iar dacă vei avea norocul să urci sutele de trepte într-o zi senină şi răcoroasă, se poate

întâmpla să vezi, sclipind la orizont, luciul Mării Negre.

Satul Chiţcani devenise un mic cap de pod, de pe care pornise marea ofensivă a

unităţilor militare sovieticde, cunoscută în istorie sub numele de operaţia Iaşi-Chişinău.

Această operaţie a adus la eliberarea pământurilor Moldovei de sub jugul fascist.

Fosta clopotniţă cheamă oamenii nu la rugăciuni, ci la reculegere, le insuflă nu teamă

de imaginarul D-zeu, ci mîndrie pentru părinţii noştri eroi.

În apropiere de această clopotniţă-muzeu, pe o mică piatră din mijlocul Chiţcanilor,

mereu împodobit cu flori vii, este mormântul frăţesc al ostaşilor sovietici căzuţi pe

teritoriul satului. Multe nume de soldaţi au fost cioplite pe plăci de marmoră. Nume

neuitate de eroi, nume de oameni, ce şi-au dat viaţa în numele vieţii noastre. Iar pe un deal,

ce domină şi satul, şi întreaga luncă a Nistrului, este înălţat un monument întru amintirea

glorioasei operaţii Iaşi-Chişinău şi celor, ce au înfăptuit-o.

3.4 Monumentul “Crucea istorică”

La intrarea în satul Cosăuţi în 1999 a fost înălţat monumentul “Crucea istorică” în

memoria jerfelor regimului totalitar, instalat în locul celui distrus în 1957 (autori – meşterii

pietrari locali Ion Lozan, Veaceslav Lozan, Ion Sapojnic, Constantin Gâtlan şi Ion Palii, în

frunte cu primul). Monumentul reprezintă o construcţie înaltă de 4,6 m cu 4 nivele din

piatră de Cosăuţi şi granit, încununată cu o cruce, pe care este scris: “În amintirea celor

deportaţi în Siberia, celor căzuţi în cel de-al doilea război mondial: români, nemţi, ruşi,

unguri, italirni, evrei...1940-1956. Fie voia ta, Doamne ”. mijloacele au fost strânse de la

săteni.

27

3.5 Monumentul “Uspenia” (Căuşeni) Evocatorul monument de arhitectură şi artă moldovenească-fosta biserică “Uspenia”

din Căuşeni e una din cele mai vechi construcţii de rit religios, ce s-a păstrat pe teritoriul

Moldovei. Este singura clădire cu picturi murale din evul mediu moldovenesc.

Monumentul a provocat cele mai vii discuţii printre specialiştii din domeniul istoriei

artelor.

“Uspenia” se află în centrul oraşului Căuşeni. Dar dacă treci pe stradă fără să o cauţi

se poate întâmpla nici să nu observi clădirea. Îi poţi ajunge cu mâna streaşina acoperişului

din olane “turceşti”, că e întrată cu vre-un metru în pământ. Pe dinafară seamănă cu o

simplă şi sărăcăcioasă casă ţărănească. Mai bine zis, pare a fi un mic hambar cu ferestruice

zăbrelite.

De intri, încă, înăuntru, coborând treptele de piatră, pe loc te pomeneşti într-o

frumoasă lume a frumosului. În primul rînd te impresionează bolta, ce pare a fi susţinută

pe câteva nervuri. Este o boltă mare, clădită din blocuri de piatră, ce se sprijină pe patru

stâlpi decorativi ascunşi aproape pe de-a întregul în ziduri groase. Se mai pot observa

gurile unor oale de lut ars amplasate în boltă. Sînt vase de rezonanţă, ce se foloseau în evul

mediu pentru a îmbunătăţi acustica sălii.

Clădiri de acest fel se construiau în secolele XVI-XVII. Se zice că această clădire ar fi

fost construită din nou pe locul unei alte biserici arse, în a doua jumătate a secolului

XVIII. De aceea această biserică este numită “monument cu multe taine”.

28

IV MONUMENTELE ARHITECTURII RELIGIOASE

4.1 Mănăstirile rupestre

Orice călătorie pe Nistru oferă o revelaţie deosebită: ansambluri monastice, ca nişte

cuiburi de rîndunele, ce se alipesc malurilor stâncoase, abrupte, aproape verticale.

Complexele arhitecturale mănăstireşte se înşiruie de-a lungul apelor, campanilele

bătrânilor clopotniţe şi catedralele mănăstireşti se avântă în văzduhuri, despicând norii

alburii. Pe alocuri se întrevăd până şi rîndurile de ferestre ale fostelor mănăstiri, cizelate în

stâncă şi comunicând prin scări trainice de piatră: “Cosăuţi” sau “Bechir” (Soroca),

“Galata” (lîngă Hotin), “Molovata”, “Ţîpova”, “Saharna”, “Japca”, “Peştera”, “Butuceni”

şi “Cetatea Albă”.

Mănăstirile rupestre basarabene au o istorie aparte şi prezintă cîteva din cle mai vechi

monumente de arhitectură de pe teritoriul Basarabiei din secolul XIII-XiV.

4.1.1 Mănăstirea Japca

Mănăstirea rupestră Japca este situată în judeţul Soroca, în imediata apropiere a unui

complex mănăstiresc toponimic analog, la 45 km depărtare de oraşul Soroca (în direcţie

sudică), 4 km mai jos de oraşul Camenca, şi 16 km de gara Cobîlnea.

Încăperile mănăstirii: biserica, 15 chilii şi trapeza sunt situate într-o stîncă. În zonă se

găseşte şi clopotniţa cu patru clopote, din care cel mai mic cîntăreşte 8 kg, iar cel mai mare

96 kg. Interacţiunea dintre încăperi este complicată şi interdependentă. Ele trec una în alta,

creînd astfel o anfiladă. În timp, mănăstirea a încetat să exercite complet funcţia de cult,

deoarece în apropiere apăruse unn complex mănăstiresc de piatră. Mănăstirii rupestre i-a

mai rămas o slabă funcţie spirituală şi una principală-de refugiu.

Documentele de epocă atestă că mănăstirea rupestră “Japca” a fost întemeiată de

monahul Iezechil, venit aici în secolul XVII, de la mănăstirea “Deleni” din dreapta

29

Prutului. Faţada mănăstirii are cinci ferestre mici şi o intrare orientată spre nord-est. În faţa

bisericii se află o terasă cu lungimea de 31 m.

Biserica este împărţită în tre zone, exceptând altarul. Prima prezintă un oval regulat-

pridvorul, a doua, de formă patrulateră, prezintă pronaosul, a treia are o configuraţie

neregulată-naosul. Altarul are o formă semicirculară, pristilul lui fiind cizelat într-o stâncă

integră. La 8,5 m depărtare sunt situate chiliile. Între ele şi biserică, în stâncă este săpată o

nişă înclinată, sub care se află o bancă de piatră.

Această biserică-cu hramul “Înălţarea Sfintei Cruci” a fost restaurată în 1852 de

stareţăul Casian şi de comunitatea mănăstirii. Un timp a fost închisă din cauza năvălirilor

barbarilor. Apoi, fiind redeschisă, aici se oficiau sistematic serviciile religioase sau

rugăciuni contra secetei, pentru sfinţirea apei, la cererea enoriaşilor.

Funcţionează şi în prezent.

4.1.2 Mănăstirea Saharna

Mănăstirea este situată la 45 km depărtare de oraşul Orhei, 85 km de oraşul Chişinău,

7 km de oraşul Rezina, lăngă satul Saharna, în defileul unde rîuleţul Saharna se revarsă în

fluviul Nistru. Despre pitorescul satului Saharna vorbeşte elocvent şi veridic jurnalitul

Tudor Ţopa. El spune că “plaiuri mai pitoreşti, mai darnice, mai ademenitoare decât la

Saharna, nu se pot întâlni nicăieri. Aici se îmbrăţişează armonios viile, livezile şi pădurile,

stîncile abrupte, ce se ridică falnic şi arogant de-a dreptul în ceruri, deasupra maiestosului

fluviu Nistru”.

Nucleul istoric al manăstirii îl constituie un vechi schit rupestru intemeiat in 1776. În

anul 1777 cu 200 de metri mai jos a fost intemeiată mănăstirea sf.Treime. Complexul

monastic era amplasat pe două terase centrul compoziţional îl alcătuiau clădirile din lemn

al bisericii de vară şi bisericii de iarnă, casa stareţului, chiliile şi trapeza. În prima jumătate

a secolului al XIX-lea, construcţiile de lemn au fost înlocuite cu clădiri de piatră. Între

1818-1821 pe terasa superioară a fost construită biserica de vară sf. Treime cu o clopotniţă

în partea de vest. Iar în 1836 a fost ridicată biserica de iarnă Adormirea Maicii Domnului.

30

Figura 4.1-Vedere generală

Pretutindeni te însoţeşte o abundenţă năvalnică de fermecătoare peisajele, de corul

excelent al unei adevărate “guri de rai”. De la stînca Grimidon, locul cel mai înalt al

traseului ce uneşte oraşul Rezina cu mănăstirea, drumul coteşte brusc la dreapta şi ajuge la

poalele complexului mănăstiresc Saharna. Aceata este hramul “Sf. Treime”. Ansamblul

este situat între trei văi înguste şi este înconjurat de piscuri stîncoase şi abrupte. Unele

documente fac trimiteri la 1777, an ce corespunde reînoirii bisericii de către schilnicul

Bartolomeu. În 1857, mănăstirea a fost din nou reparată şi reamenajată, iar în anul 1900 a

fost extinsă şi i s-a adăugat un iconostas din lemn deosebit de original. Mănăstirea rupestră

este construită din două încăperi, din chilii, edificiul bisericii şi spaţii auxiliare. Are

dimensiunile de 17×5 m. Terasa largă uneşte toate elementele ei şi formează o

compoziţiealungită, multiaxial-simetrică în ansamblu şi asimetrică în elementele

componente. Planul bisericii “Buna Vestire ”are forma uni patrulater cu lungimea de 5,3 m

şi lăţimea de 4,1m. Înălţimea este de 2,5m. Pereţii şi plafonul mănăstirii sînt într-o stare

bună. Planificarea ei structurală se caracterizează printr-o interdependenţă complicată a

spaţiilor ce trec unul în altul şi creează anfilada încăperilor, marirea lor treptată şi

extinderea exteriorului faţadei. În prezent mănăstirea funcţioneză.

31

Pachetul turistic

4.1.3 Mănăstirea Ţîpova

Este situată pe malul drept al Nistrului, lîngă satul Ţîpova, judeţul Chişinău, la 42 km

de oraşul Rezina, 48 km depărtare de gara Rîbniţa şi 40 km de oraşul Orhei.

Mănăstirea este zidită pe vîrful unei stînci abrupte, deschizînd o privelişte

fermecătoare a luncii fluviului Nistru.

Figura 4.2- Scitul Adormirii de la Ţâpova.

32

Pe poteci înguste, pline de taine şi vraje, urcînd printre stînci abrupte, ajunge la

intrarea în mănăstirea care e situată la marea înălţime. Ea a fost fondată la înc. sec. XVI,

unele documente istorice atestînd-o mai devrema sec. XII-XIV.

Despre mănăstirea-cetate de la “Ţîpova” sau creat cîteva legende. Se spune că anume

aici marii domnitori Ştefan cel Mare s-ar fi cununat cu soţia sa Maria Voichiţa.

O altă legendă relatează că în zona acestei mănăstiri si-a sfîrşit viaţa poietul din

mitologia greacă Orfeu şi că mormîntul lui s-ar afla într-o nişă de la poalele cascadei,

putînd fi recunoscut după o lespede cu 7 găuri. Se mai spune că în 1756 domnitorul Radu

Racoviţă ar fi donat moşiilor schitului mănăstirii “Dobrivăţ” din judeţul Vaslui.

Mănăstirea rupestră “Ţîpova” e perfect armonizată cu natura din jur. Este săpată în rocile

calcaroase. Primele încăperi ale scitului au fost construite mai la nord de actuala

manăstire, într-o stîncă, pe deasupra unui mal abrupt.

Figura 4.3-Vedere generală la Ţâpova

Cu lumea înconjurătoare scitul era unit cu o cărare foarte îngustă, marginită pe de-o

parte de prăpastie, ceea ce le ajuta pe călugări să se apere de atacurile duşmanilor. În

vremurile mai apropiate călugării s-au mutat mai spre vîrful muntelui. Partea nouă a

mănăstirii se deosebeşte de cea veche prin forme geometrice bine pronunţate.

33

Figura 4.4-Vedere generală

În biserică se afla un iconostas şi cinci rinduri de icoane din a doua jumătate a

secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea. Meşterii populari anonimi ţineau

cont de relieful localităţii, străduindu-se să transforme colosul de piatră într-o compoziţie

arhitecturală subordonată unei concepţii artistice.

Figura 4.5-O mănăstire rupestră de la Ţâpova

Într-adevăr, locul situării mănăstirii rupeste este foarte pitoresc, oferind o

excepţională şi incomparabilă panoramă. Mănăstirea include trei niveluri, numărînd mai

multe încăperi inclusiv două biserici. Prima se zice că a fost construită în sec. XIII—XIV,

34

a doua mai recent, în sec. XVI—XVIII, clopotniţa, chiliile, trapeza, cămările, şi alte

încăperi gospodăreşti—în sec. XIX.

Figura 4.6-Stâncele Nistrului cu rămăşiţele chiliilor dinTâpova

Cele peste 20 de încăperi sînt unite între ele prin scări şi galerii interioare, de trecere

şi legătură. Impresionază mai ales biserica “Adormirii Maicii Domnului”, care e destul

Figura 4.7-Interiorul Bisericii rupestre Adormirea Maicii Domnului

de spaţioasă, fiind de tip bazivical şi avînd pereţii tencuiţi, calota semisferică boltită

imiţînd cerul. Mănăstirea a fost închisă în 1949 şi redeschisă în 1994. În prezent,

funcţionează.

35

Pachetul turistic

4.1.4 Mănăstirea Molovata

Mănăstirea este situată pe malul basarabean, stîncos şi abrupt al fluviului Nistru, lîngă

satul Molovata. Aparţine judeţului Chişinău.

Este constituită din două încăperi, săpate într-o stîncă abruptă şi aproape verticală, pe

un mal foarte înalt.

Biserica are formă neregulată, naosul, aproape pătrat, are dimensiunile 3,7 m şi 3,8 m

şi se aprofundează în stîncă la o adîncime de 10 m. Întrarea în biserică şi întrările în chilii

sunt lăturate, ocupă un spaţiu nu prea mare 1,92-3,9 m şi au înălţimea de 1,76 m.

Complexul are peste tot aceleaşi înălţimi, excepţie făcând naosul bisericii, înălţimea

căruia depăşeşte 2,9 m.

Compoziţional, planul mănăstirii se caracterizează printr-o zonare funcţională,

discretă în edificii de cult şi spaţii locative, separate prin întrări, care nu comunică intern,

ci doar extern, prin cărărui înguste.

Toate mănăstirile rupestre din Basarabia se caracterizează printr-un arhitectural

popular moldovenesc.

36

4.1.5 Mănăstirea Butuceni

Mănăstirea rupestră “Butuceni” (jud. Orhei) este situată pe râul răut, lângă satul cu

acelaşi nume, la 15 km depărtare de oraşul Orhei. Este amplasată pe un promontoriu (cap)

de pe malul drept, stâncos şi abrupt al Răutului, constituit din roci calcaroase.

Se încadrează în şirul celor 6 complexe de peşteri, descoperite în zona Butucenilor,

din care, după cum au stabilit arhitecţii V. Grosu şi C. Vasilachi, s-au format mai târziu 2

mănăstiri. Prima a fost mănăstirea “Butuceni”,biserica căreia a fost construită în anul 1675

de pârcălabul de Orhei, Bosie. În peretele ei de nord sunt săpate 3 deschizături care duceau

spre o terasă astăzi ruinată.

Arhitectura mănăstirii este cunoscută printr-o sobrietate notorie şi o autentică

severitate. În coridorul propriu-zis al mănăstirii se poate ajunge străbătând o galerie.

Figura 4.8-Mănăstirea Butuceni

37

Biserica constă dintr-un pronaos de formă neregulată, cu o suprafaţă de 3,6m2 , naosul

având dimensiunile de 6x4m. În ea se păstrau cărţile bisericeşti şi alte vestigii. S-a păstrat

masa altarului, săpăturile în pereţi indicând locul icoanelor.

Biserica mănăstirii posedă o clopotniţă de plan patrulater, cu 2 niveluri, decorată cu

deschizături orientate în patru părţi. Clopotniţa se ridică deasupra stâncii şi e păstrată

excelent până în zilele noastre. Stilul ei arhitectural se apropie de cel clasicist.

Figura 4.9-Interiorul lăcaşului din Butuceni

Mănăstirea avea 12 chilii. Una din ele, cu dimensiuni mai mari, se presupune că

fusese a egumenului, spaţiul lor era de un ascentism exacerbat. Pe vremuri, mănăstirea

exercitase funcţia de bastion şi de refugiu.

Se presupune că unii călugări ar fi trăit în peşterile din stâncă, situate la o distanţă de

500 m, în direcţia altei mănăstiri.

38

La 1 km depărtare există încă un complex, mai vechi, cu doar câteva încăperi săpate

tot în piatră-mănăstirea “Peştera”. Uşile sunt blocat cu cărămidă. Cea mai mare peşteră

este rezervată bisericii propriu-zise, aceasta din urmă semănând cu biserica de la

complexul “Butuceni” şi fiind tot uninavală.

A doua mănăstire “Peştera” are spaţiile bazilicale interconectate şi complexe. Ele

crează o anfiladă a încăperilor situate pe axa longitudinală. Odată cu cele două complexe,

a fost închisă şi mănăstirea (în 1816).

În prezent, mănăstirea “Butuceni” funcţionează.

4.2 Complexele mănăstireşti

Mănăstirile şi schiturile din Basarabia sunt adevărate centre de cultură tradiţională

autohtonă şi de spiritualitate românească. E un fapt despre care ne relatează Mihail

Sadoveanu, făcându-ne să ne amintim de istoricul bogat al mănăstirilor, arhivele cărora

erau pline de cărţi şi documente, de obiecte de artă populară şi de cult.

4.2.1 Călărăşeuca

Mănăstirea este situată în judeţul Edineţ, în apropiere de satul Călărăşeuca, la 60 km

depărtare de oraşul Soroca, 95 km de oraşul Hotin, 180 km de Chişinău, 7 km de oraşul

Otaci, 0,5 m de fluviul Nistru vizavi de oraşul Movilău (Ucraina), într-unul din cele mai

frumoase defilee, format din coline stâncoase şi păduri seculare verzi. Este pitoresc

înconjurată din trei părţi de coline mari şi stâncoase, acoperite de păduri. Spre nord, unde

curge fluviul Nistru, localitatea este deschisă. Din actele vechi se poate de afirmat că

mănăstirea a fost iniţial un schit al mănăstirii “Sf. sava”, închinată Sfântului Mormânt, ca

metoc în care stăteau reprezentanţii moldoveni, datori să-şi administreze moşiile.

Când anume a fost întemeiată mînîstirea nu se ştie. Conform relatării lui M. Sârbu, în

anul 1780, când biserica veche de lemn n-a mai fost în stare să satisfacă necesităţile

spirituale ale călugărilor, un creştin, Hagi Marcu Donici din oraşul Movilău, cerând

39

binecuvântarea patriarhului de Ierusalim, Avraam, ar fi construit o biserică de vară şi o

clopotniţă din piatră, pe care a sfinţit-o în 1782 cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”.

A primit din partea patriarhiei binecuvîntarea de a se numi egumen pe viaţă al acestei

mănăstiri cu dreptul de a-i administra bunurile şi de a purta grijă călugărilor.

În 1853 s-a construit din piatră o a doua biserică de iarnă, cu hramul “Sf. Mitrofan”.

Aici se păstrau pe timpuri în faţa icoanei principale a bisericii o parte din moaşele acestui

sfânt. În afară de biserici, din cadrul mănăstirii mai făceau parte trapeza fraţilor cu două

chilii, o trapeză cu două niveluri destinată muncitorilor, corpul secundar de case cu două

niveluri, cu fundament din piatră, pentru cazarea fraţilor. În jurul mănăstirii era un zid

trainic. Mănăstirea avea 300 ha de păduri, livezi cu pomi fructiferi, vii şi stupină.

În 1916, călugării au fost transferaţi pe la alte mănăstiri, iar la “Călărăşeuca” au fost

aduse călugăriţele refugiate de la mănăstirea “Virov” din podolia ocupată de ruşi.

Mănăstirea s-a bucurat de un sprijin considerabil din partea moşieriţei Maria Cantacuzino,

care a dăruit mănăstirei pământuri; a lui Hagi Marcu Donici, care a zidit biserica

“Adormirea Maicii Domnului” în anul 1882.

Mănăstirea avea o prisacă mare şi bogată, situată într-o frumoasă livadă de pomi

fructiferi, nu departe de grădina de zarzavaturi. Pământul era lucrat cu dragoste de maici,

multe dintre care aveau studii superioare.

În anul 1961 ea a fost închisă. În incinta mănăstirii s-a organizat întreprinde3rea

economică de fructe din Călărăşeuca.

În anul 1991 a fost redeschisă, astăzi se aud din nou dăngătele clopotelelor.

4.2.2 Rudi

Este situată în judeţul Soroca, plasată pe pe locul unde rîul Bulboaca se varsă în apele

Nistrului. Se ascunde printre codrii seculari de pe stîncile abrupte ale Nistrului, mai fiind şi

înconjurată de o incintă din piatră. Biserica mănăstirii a fost construită de Duca Vodă, în

1777, pe moşia fraţilor Andronache şi Teodor Rudi, cu mijloacele lor şi ale negustorului

Donciul din Movilău.

40

Ea a fost finisată pe timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, 1828. Data fondării

este confirmată de inscripţiile ce s-au păstrat pe zidul bisericii. Şi pentru că pe acest loc se

afla un izvor, apa căruia făcea minuni, anume aici a fost zidită mănăstirea “Rudi” a fost

închis în 1846, printr-o decizie a autorităţilor ierarhiale şi a fost subordonat parohiei din

satul Rudii de Jos. Locaşul a fost închis pe motiv că moşia familiei Rudi a fost cumpărate

de boierul Mihail Bogos; care a ruinat şi distrus şi avutul mănăstirii.

Mănăstirea îşi reea activitatea peste 75 de ani, la 24 octombrie 1921. Au fost

construite 8 chilii pentru fraţi, o bucătărie, depozite, un beci, un bloc de piatră cu trei

balcoane, o şcoală pentru dascăli care în 1940 a fost transferată la Bălţi. În 1948

mănăstirea a fost din nou închisă. În incinta ei a fost organizată o şcoală de tip sanatorial

pentru copii.

În 1992 mănăstirea se redeschide. Cele două biserici de pe teritoriul mănăstirii şi-au

reluat activitatea. Una din ele, biserica de vară “Sf.Treime” constituie centrul

compoziţional al mănăstirii. Clădirea bisericii, asemeni unei flori sculpate, are absidele în

formă de petale rotungite, iar turla binereliefată are forma unui pistil. Privit din apropiere,

edificiul capătă o monumentalitate lucidă, absidele semicilindrice se transformă în trei

turnuri impunătoare, ce se unesc parcă pentru a ridica pe umerii lor tamburul cu acoperiş

în formă de şatră.

Monumentul se caracterizează prin forme compacte. Perţii bisericii “Sf. Treime” sunt

ornamentaţi cu arcuri situate în două, iar uneori în trei registre. Ritmul arcurilor pare a fi

vioi şi variabil. Pitorescul formelor caracterizează şi arhitectura din interiorul bisericii. Pe

teritoriul mănăstirii, alături de biserica “Sf. Treime” se mai află corpul cu 2 etaje şi cu un

turn al fostei şcoli pentru dascăli, construită în anul 1936 de renumitul arhitect şi profesor

universitar V.A. Voiţehovschi, (originar din Soroca), şi cîţiva meşteri iscusiţi din Vălcineţ.

Clădirea se inscrie reuşit în ansamblul general al mănăstirii, fiind proiectată în acelaşi

stil vechi moldovenesc cu influienţe romantice. Este construită din piatră brută

neprelucrată, încununată cu o turlă poliedrică.

Biserica “Sf.Treime” este renumită prin picturile şi frescele sale, amplasate în nişe şi

executate, la opinia noastră, de pictori italieni. Lungimea bisericii este de 18,0m, lăţimea-

41

12,0m, coieficientul proporţiilor—1,5. Înălţimea turlei, împreună cu crucea e de 20m.

Biserica de iarnă e mai mică şi se înalţă pe un turn în stil rural autohton.

Mănăstirea Rudi se caracterizează printr-un stil vechi moldovenesc bine pronunţat.

Uşi şi ferestre cu ancadramente semicirculare pot fi întîlnite şi la biserica “Sf. Dumitru”

din Orhei, constuită de domnitorul Vasile Lupu, precum şi la paraclisul din cetatea Hotin.

Profilurile ancadramentelor sunt proprii formelor arhitecturale anterioare şi poartă

amprenta stilului renascentist şi a celui gotic. Orientarea bisericii “Sf. Treime” după altar

este estetică cu o deviere de 20º spre nord.

Mănăstiea “Rudi” este situată pe locul de înfrăţire a braniştilor Călărăşeuca, Arioneşti

şi Rudi, unde se îmbina de minune monumentele naturii cu rarele specii silvice, introduse

deja în “Cartea Roşie”.

4.2.3 Cosăuţi

A fost fondată în anul 1792, în judeţul Soroca. În anul 1812 schitul a fost transformat

într-o mănăstire situată pe malul stâng al pârâiaşului Iorginţi. Malul surpându-se, n-a mai

rămas loc liber pentru un locaş nou. În prezent schitul noueste plasat pe malul drept al

râuleţului. Locul este foarte pitoresc, înconjurat de păduri seculare, vii şi livezi.

Mănăstirea era situată într-o vale adâncă, înconjurată de coline împădurite şi

stâncoase. Fusese întemeiată de ieroschimonahii Pavel şi Gavriil, pe o moşie care

aparţinea pe atunci, în 1792, episcopiei de Huşi. Era plasată la 4 km de satul Cosăuţi.

Către anul 1819-anul unirii mănăstirii “Cosăuţi” cu “Călărăşeuca”-aici erau 7 clădiri,

toate învechite de timp: o biserică cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, o clopotniţă cu

5 clopote mici, chilii pentru egumen şi fraţi, o trapeză. Mănăstirea avea o incintă şi se afla

pe pământul moşierului Iordache Bartolomeu, care a dăruit-o fiicii sale Ilinca. Până în

1812, locaşul avea statut de schit, în acest an mitropolitul Basarabiei, Gavriil Bănulescu-

Bodoni transformându-l în mănăstire.

42

Figura 4.10-Privelişte generală a satului Cosăuţi

În arhitectura nouă a mănăstirii, predomină stilul tradiţional moldovenesc, cu motive

eclectice. Planul bisericii de vară are forma trilobadă cu proscomidia semicirculară la nord

şi cu diaconiconul înspre sud.

Mănăstirea a fost aproape demolată. În 1993, conform deciziei sătenilor şi cu

aprobarea Înalt Preasfinţiei Sale Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove,

s-au început lucrările de construcţie. Biserica poartă hramul “Acoperământul Maicii

Domnului”. Până la 14 octombrie, ziua hramului bisericii, i-a fost pus acoperişul, s-au

instalat crucile şi clopotele, s-au construit trapeza şi chiliile. A apărut încă un centru de

cult al spiritualităţii româneşti.

Astăzi schitul, a cărui arhitecturi e dominată de elemente ale stilului moldovenesc,

funcţionhează. Au venit călugări de la Soroca şi din Saharna.

4.2.4 Coşeleuca

Se găseşte în judeţul Soroca. Este situată la 7 km de mănăstirea “Dobruşa”, la 40 km

depărtare de oraşul Soroca, la 28 km de oraşul Şoldăneşti şi la 3 km de gara Cobâlnea.

Este plasată pe o pantă, lângă râul Nistru. Din partea de est, mănăstirea este deschisă, iar

43

din celelalte părţi înconjurată de păduri. A fost întemeiată în 1786 de evlavioasa răzăşiţă

din satul Cotiujeni Maria Tocanos, călugăriţă cu numele Mitrodora.

În 1841, în locul bisericii de lemn a fost construită biserica de vară, cu hramul

“Adormirea Maicii Domnului”. Monumentul a avut drept ctitori pe arhimandritul

Nicandru, confesor la casa arhierească din Chişinău, sora acestuia, schimonahia Irina, care,

în anul 1841 fusese egumenă a mănăstirii. Biserica de iarnă “Sf.Împăraţi Constantin şi

Elena” a fost construită tot cu susţinerea lor, precum şi a schimonahiei Elena.

La început, mănăstirea nu avusese chilii construite. Fiecare dintre acele 57 de maici

trebuia să-şi construiască chilie proprie.

La mănăstire funcţiona un mic atelier de ţesut covoare. Mai era şi o şcoală primară,

unde învăţau surorile. Pe lângă mănăstire exista şi un azil pentru orfanii clericilor şi pentru

copiii săraci ai mirenilor din împrejurimi.

Mănăstirea a fost închisă în anul 1960. odată cu închiderea ei, toate cărţile şi

documentele au fost date drept dispărute. În clădirile mănăstirii funcţionase un spital de

boli pulmonare. Apoi mănăstirea a fost transmisă colhozului vecin. Numai clădirile

bisericilor au putut rezista vandalismului ateu, tot restul fiind distrus şi ruinat.

În 1989, au început lucrările de restabilire a mănăstirii redeschise.

Egumena Cicalia Păduraru a izbutit să obţină surse pentru restaurarea bisericii de

vară. Cu sprijinul gospodăriilor agricole vecine s-a restaurat şi biserica de iarnă.

4.2.5 Dobruşa

Mănăstirea este situată la 58 km de oraşul Orhei, 100 km depărtare de Chişinău, 4 km

de la Cotiujeni şi 9 km de la gara Cobâlnea, lângă localitatea Şoldăneşti, pe o colină

înclinată şi înconjurată de dealuri acoperite de păduri seculare. Din partea sud-vestică,

complexul mănăstiresc este deschis, iar din partea nordică şi sudică-înconjurat de coline

împădurite. De sub una din coline izvorăsc trei pârâiaşe care străbat grădinile şi viile

mănăstirii şi care, unindu-se, formează spre vest trei heleştee ce se varsă în râul Dobruşa.

Mănăstirea are una din cele mai frumoase şi pitoreşti poziţii spaţiale şi gospodăreşti.

44

A fost întemeiată în 1772 de către călugărul Ioasaf, cerând aprobarea ieromonahului

Efimie de la mănăstirea “Curchiul”, împreună cu sătenii din împrejurimi, a construit

mănăstirea într-o frumoasă poiană, unde creştea un păr sălbatic, o minunată biserică din

bârne. Odată cu apariţia bisericii pe malul râului Dobruşa au apărut primele bordeie-vatra

unui nou sat.

Pe piscul colinei, în locul vechii bisericuţe din lemn, funcţionează biserica din piatră,

construită pe teritoriul cimitirului din apropiere. S-au mai tidit apoi clopotniţa de lângă

catedrală, trapeza cu trei niveluri pentru fraţi, bucătăria, arhondaricul din piatră cu 14

camere şi depozitul. Au mai fost construite câteva chilii din lemn pe fundament din piatră.

În 1908 mănăstirea avea 1872 ha de teren arabil, situate în diferite locuri. Pe lângă

mănăstire funcţiona un atelier pentru producerea ţiglei, câteva mori şi o fabrică de ulei.

În cadrul mănăstirii mai funcţiona un cor şi un seminar. Mănăstirea “Dobruşa”

reprezenta un mare centru de cultură şi un centru spiritual care deţinea unul din locurile de

frunte în Basarabia.

În 1919, mănăstirea avea peste 2000 de ha de pământ. În 1940 cunoştea o deplină

înflorire.

În 1959 fusese închisă. În clădirile mănăstirii a fost organizată o şcoală-internat

auxiliară. Într-un timp foarte scurt, elevii au distrus icoanele şi au risipit biblioteca.

A fost redeschisă în anul 1993. actualmente este părţial restabilită.

4.2.6 Pripiceni-Curchiul

Mănăstirea este situată în judeţul Orhei la 16 km depărtare de oraşul Rezina şi la 22

km de gara Râbniţa.

Datează din 1808, când un căpitan din armata ţaristă, ardeleanul Teodor sabău,

cumpărând de la Dumitrache Clemente o parte din moşia satului Pripiceni, a dăruit-o

mănăstirii “Curchiul” din judeţul Orhei. Tot în acelaşi an soţia căpitanului a cumpărat şi

cealaltă parte a moşiei şi a dăruit-o aceleiaşi mănăstiri. Călugării mănăstirii au ridicat, în

1817, un schit de lemn. În rezultat satul se devide în două părţi: Pripiceni-Răzeşi

45

(Măzăreşti cu moşia pitarului Teodosiu) şi Pripiceni-Curchiul, aparţinând moşiei

mănăstirii “Curchiul”. Se spune că în 1834-1835 guvernul ţarist a transferat la Pripiceni

familii din nordul Basarabiei şi Podoliei.

Între anii 1870-1873 a fost înălţată biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului”,

iar în anul 1903 s-a construit biserica de iarnă “Sf. Dumitru” din Pripiceni-curchiul.

Arhitectura bisericilor poartă amprenta stilului moldovenesc de construcţie rurală cu

elemente ale clasicismului tardiv: plan regulat în formă de cruce, situată pe o axă

longitudinală. Se observă plasticitatea arhitectonică a stilului baroc, mai ales în silueta

pitorească a turlei bisericii de vară “Adormirea Maicii Domnului ”, în conturul profilurilor

arhitecturale. Faţada ei simetrică are pilaştri, frontoane şi ferestre originale în formă ovală.

Schitul avea o moară şi o fabrică de ulei. Era în stare înfloritoare.

Din 1919 schitul devine îndependent de mănăstirea “Curchiul”.

În anul 1959, din ordinul ateiştilor agresivi, el a fost închis. Totul a fost distrus. În

incintă a fost instalat un spital.

Schitul s-a redeschis în 1993. s-au întors călugării. În prezent el funcţionează.

Egumen este ieromonahul Alipie.

4.2.6 Noul-Neamţ

Este situată în judeţul Tighina, pe malul fluviului Nistru. E plasată pe un minunat

platou în formă de peninsulăcreată pe apele Nistrului şi înconjurată din trei părţi de apele

lui. În faţă se înalţă o clopotniţă cu 5 niveluri, urmată de turlele bisericilor şi chiliile albe

ce contrastează vara cu verdeaţa abundentă şi suculentă a grădinilor, pădurilor şi viilor

înconjurătoare.

Mănăstirea “Noul Neamţ” şi-a luat denumirea de la vechea lavră din dreapta Prutului,

adică de la mănăstirea "Neamţ“, fiind considerată mitoc al acesteia. Întrucît ea a fost

întemeeată pe una din moşiile de la Chiţcani, se mai numeşte şi mănăstirea “Chiţcani”.

Păstrînd timpul de viaţă călugărească din lavra “Neamţ”, cu ordinea păstrată din

timpurile strălucite ale egumenului Paisie Veliciovschi, ea este vizitată cu multă evlavie de

46

credincioşi, fiind considerată printre cele mai autoritare mănăstiri basarabene. Întemeerea

mănăatirii dateză de pe timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Figura 4.11-Mănăstirea de la Noul-Neamţ

Se spune că mai mulţi călugări din vechea lavră “Nemţ”, nefiind de acord cu

secularizarea, au trecut Prutul în Basarabia. În fruntea lor se afla unul dintre confesori,

numit Andronic Popovici. Împreună cu ieromonahul Teofan Cristea, care se găsea la

moşia mănăstirească Chiţcani, au cerut binecuvîntarea arhiepiscopului Chişinăului

Antonie să rămînă în Basarabia, mai rugîndu-l să intervină pe lîngă Sfîntul Sinod de la

Sankt-Petersburg pentru a li se da dreptul de stăpînire a moşiilor Copanca şi Chiţcani.

Dolianţele călugărilor au fost satisfăcute printr-un ordin din 1860.

Prin decretul imperial din 1864 li s-a permis să întemeeze aici o nouă mănăstire, cu

numele “Noul Neamţ” şi cu hramul “Înălţarea Domnului”. Serviciile religioase se făceau

în două limbi: română şi slavonă. În incinta mănăstirii se găsesc 4 biserici, clopotniţa, casa

egumenului, chiliile fraţilor, trpeza, spitalul, şcoala şi tipografia, în cadrul căreia au activat

renumiţi copişti.

47

Cea ami veche dintre toate este biserica parohială “Sf. Nicolae”, construită între anii

1830—1834, în tradiţiile stilului arhitectural moldovenesc tardiv (sec. XVIII). Pînă în anul

1867, cînd sau finisat lucrările de construcţie a caredrei “Sf. Înălţare”, biserica “Sf.

Nicolae” a îndeplinit rolul de catedrală.

Clădirea catedralei mănăstirii a fost construită între 1867—1878. Biserica “Sf.

Cruce” e înăţată în anul 1885. La sf. sec. XIX a fost ridicată clopotniţa cu cinci niveluri.

Construită de renumitul arhitect basarabean Al. Bernardazzi. Tot din acea periodă datează

şi biserica “Adormirea Maicii Domnului”.

Majoritatea chiliilor au fost zidite pe timul arhimadritului Gherman. Tot atunci s-au

construit şi clădirile admininstrative şi auxiliare. Mănăstirea avea 502 hectare de pămînt,

livezi, vii, grădini şi stupină.

Mănăstirea prezintă un mare interes istoric, artistic şi pesajistic.

În 1962 ea a fost închisă. În vechea biserică parohială s-a instalt depozitul spitalului,

în biserica de vară şi în cea de iarnă—alte depozite ale apărării civile. În corpurile cu chilii

funcţiona un spital de psihiatrie. Biblioteca a fost nimicită. Templele şi icoanele s-au

păstrat bine. În clopotniţă a fost organizat un muzeu istori.

S-a redeschis în 1992. În prezent e restsurată. La mănăstire funcţionează un corp de

bărbaţi. De cîţiva ani, pe lîngă mănăstire activează un seminar teologic, care a dat deja

cîteva promoţii.

Pachetul turistic

48

4.3 Schiturile religioase

4.3.1 Schitul Cosăuţi

A fost fondat în anul 1792, în judeţul Soroca. În anul 1812 schitul a fost transformat

într-o mănăstire situată pe malul stâng al pârâiaşului Iorginţi. Malul surpându-se, n-a mai

rămas loc liber pentru un locaş nou. În prezent schitul noueste plasat pe malul drept al

râuleţului. Locul este foarte pitoresc, înconjurat de păduri seculare, vii şi livezi. Mănăstirea

era situată într-o vale adâncă, înconjurată de coline împădurite şi stâncoase. Fusese

întemeiată de ieroschimonahii Pavel şi Gavriil, pe o moşie care aparţinea pe atunci, în

1792, episcopiei de Huşi. Era plasată la 4 km de satul Cosăuţi.

Către anul 1819-anul unirii mănăstirii “Cosăuţi” cu “Călărăşeuca”-aici erau 7 clădiri,

toate învechite de timp: o biserică cu hramul “Naşterea Maicii Domnului”, o clopotniţă cu

5 clopote mici, chilii pentru egumen şi fraţi, o trapeză. Mănăstirea avea o incintă şi se afla

pe pământul moşierului Iordache Bartolomeu, care a dăruit-o fiicii sale Ilinca. Până în

1812, locaşul avea statut de schit, în acest an mitropolitul Basarabiei, Gavriil Bănulescu-

Bodoni transformându-l în mănăstire.

În arhitectura nouă a mănăstirii, predomină stilul tradiţional moldovenesc, cu motive

eclectice. Planul bisericii de vară are forma trilobadă cu proscomidia semicirculară la nord

şi cu diaconiconul înspre sud.

Mănăstirea a fost aproape demolată. În 1993, conform deciziei sătenilor şi cu

aprobarea Înalt Preasfinţiei Sale Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove,

s-au început lucrările de construcţie. Biserica poartă hramul “Acoperământul Maicii

Domnului”. Până la 14 octombrie, ziua hramului bisericii, i-a fost pus acoperişul, s-au

instalat crucile şi clopotele, s-au construit trapeza şi chiliile. A apărut încă un centru de

cult al spiritualităţii româneşti.

Astăzi schitul, a cărui arhitecturi e dominată de elemente ale stilului moldovenesc,

funcţionhează. Au venit călugări de la Soroca şi din Saharna.

49

4.3.2 Schitul Pripiceni-Curchiul

E situat în judeţul Orhei la 16 km depărtare de oraşul Rezina şi la 22 km de gara

Râbniţa.

Datează din 1808, când un căpitan din armata ţaristă, ardeleanul Teodor sabău,

cumpărând de la Dumitrache Clemente o parte din moşia satului Pripiceni, a dăruit-o

mănăstirii “Curchiul” din judeţul Orhei. Tot în acelaşi an soţia căpitanului a cumpărat şi

cealaltă parte a moşiei şi a dăruit-o aceleiaşi mănăstiri. Călugării mănăstirii au ridicat, în

1817, un schit de lemn. În rezultat satul se devide în două părţi: Pripiceni-Răzeşi

(Măzăreşti cu moşia pitarului Teodosiu) şi Pripiceni-Curchiul, aparţinând moşiei

mănăstirii “Curchiul”. Se spune că în 1834-1835 guvernul ţarist a transferat la Pripiceni

familii din nordul Basarabiei şi Podoliei.

Între anii 1870-1873 a fost înălţată biserica de vară “Adormirea Maicii Domnului”,

iar în anul 1903 s-a construit biserica de iarnă “Sf. Dumitru” din Pripiceni-curchiul.

Arhitectura bisericilor poartă amprenta stilului moldovenesc de construcţie rurală cu

elemente ale clasicismului tardiv: plan regulat în formă de cruce, situată pe o axă

longitudinală. Se observă plasticitatea arhitectonică a stilului baroc, mai ales în silueta

pitorească a turlei bisericii de vară “Adormirea Maicii Domnului ”, în conturul profilurilor

arhitecturale. Faţada ei simetrică are pilaştri, frontoane şi ferestre originale în formă ovală.

Schitul avea o moară şi o fabrică de ulei. Era în stare înfloritoare.

Din 1919 schitul devine îndependent de mănăstirea “Curchiul”. În anul 1959, din

ordinul ateiştilor agresivi, el a fost închis. Totul a fost distrus. În incintă a fost instalat un

spital.

Schitul s-a redeschis în 1993. S-au întors călugării. În prezent el funcţionează.

Egumen este ieromonahul Alipie.

4.3.3 Schitul "Cuibul de vulturi"

Cel care a vizitat vreodată mănăstirea rupestră de la Ţâpova, se străduieşte să revină

aici ori de câte ori are prilejul s-o facă. Datorită schitului de piatră, numit şi "cuibul de

50

vulturi", dar şi locurilor nespus de pitoreşti, această mănăstire ar putea atrage mai mulţi

turişti, atât din republică, cât şi din străinătate. De la înălţimea stâncii în care e săpat

schitul, bărcile care plutesc pe Nistru par a fi de mărimea unei frunze, iar câdurile de

păsări - nişte puncte albe pe suprafaţa parcă înţepenită a apei. Sus, în înalturi, deasupra

cuiburilor lor, ţipă vulturii. În aer pluteşte o aromă de flori şi iarbă.

Apa, aerul, piatra şi verdeaţa - totul este deosebit aici. Schitul este săpat în malul

drept al Nistrului, în pietrele albe, stâncoase. El este alcătuit din două rânduri etajate.

Istoricii presupun că primele chilii au fost săpate în piatră încă în mileniul I al erei noastre,

mănăstirea fiind una din cele mai vechi nu doar în Republica Moldova, ci şi în sud-estul

Europei. Schitul a servit populaţiei locale drept adăpost împotriva numeroşilor cotropitori:

turci şi tătari, polonezi şi maghiari, cazaci şi moscali. Schitul are chilii şi două biserici,

ambele fiind ruinate.

Ultima reparaţie a fost facută la sfârşitul secolului XVII.

51

V MONUMENTELE DE ARHITECTURĂ DEFENSIVĂ

5.1 Cetatea Sorocii

Se găseste în mijlocul oraşului Soroca, la circa 160 km spre nord de Chişinău.

Aşezată în câmp, lângă coline, pe Nistru destul de mică, dar foarte întărită, are un zid în

patru colţuri, foarte tare, apătar de turnuri înalte şi este clădit din piatră de cremene ce se

găseşte din belşug pe colinele dimprejur.

În perioada medievală cetatea Soroca făcea parte dintr-un vast sistem defensiv al

Moldovei, care includea: 4 cetăţi la Nistru, 2 cetăţi pe Dunare şi 3 cetăţi în nordul ţării. În

aşa fel, cu un adevarat "brau de cetăţi din piatră", erau protejate hotarele ţării.

Cetatea din Soroca este cea mai mică din cetăţile de pe Nistru. Însă după pierderea

Benderului, Soroca a ajuns cetatea cea mai de seamă împotriva Lehiei.

Cetatea Soroca a fost construită la trecătoarea peste Nistru pe locul unor fortificaţii

mai vechi. La 1499, din porunca Voievodului Ştefan cel Mare, este înălţată o cetate pătrată

din lemn pe locul fortăreţei genoveze Olihonia (Alciona).

Figura 5.1-Cetatea Sorocii

Între anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea este rezidită din

temelie de piatră, aşa cum o vedem şi astăzi, adică rotundă cu diametrul de 37,5 m şi cu

cinci bastioane egal depărtate între ele. Meşterii au pus la baza calculelor lor legea

52

supremă a armoniei "secţiunea de aur", fapt care face cetatea unicală printre mostrele de

arhitectură defensivă din Europa.

Intrarea se face printr-un turn dreptunghiular. Celelalte turnuri au formă circulară. În

întreaga construcţie se resimte influenţa artei de fortificaţie genoveză.

Figura 5.2-Vedere generală a cetăţii Soroca

Turnurile cilindrice ieşite controlează înprejurimile. Planul circular contribuie la

repartizarea eforturilor defensive în mod unitar pe toate direcţiile, iar proiecţiile ricoşează

de la suprafeţele convexe fără a le pricinui mari daune. Curtinele şi turnurile au o grosime

de 3,05-3,1 m, doar turnul de acces are o grosime mai mică. Curtea măsoară în diametru

30,5 m. Turnurile cilindrice se înalţă deasupra pânzelor de zid cu circa 4 m. Turnul de

intrare are un plan dreptunghiular. În cetate se pătrunde printr-un culoar boltit în leagăn,

divizat în două tronsoane egale de trei arce dublouri.

Figura 5.3-În interiorul cetăţii de la Soroca

53

Cetatea Soroca mai este cunoscută şi drept loc unde s-au întrunit oştirile moldovene

sub conducerea celebrului om de stat Dimitrie Cantemir şi armatele ruseşti conduse de

ţarul Petru I în timpul campaniei de la Prut împotriva ostaşilor turci în a. 1711. În cetate au

mai fost: Bogdan Hmelniţchi, Timus Hmelniţchi, Alexandru Suvorov ş.a.

Fortăreaţa este unicul monument medieval din Moldova, care s-a păstrat aşa cum l-au

conceput meşterii, iar în bastionul de la intrare există o biserică mică militară.

Azi cetatea este reconstruită, are acces la toate turnurile, în biserică se desfăşoară

ceremonii, deţine un muzeu şi chiar un ghid pentru turişti.

5.2 Cetatea Hotin

Cetatea Hotinului-cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei

medievale, face parte din şirul de cetăţi, care au stat ca nişte pietre de hotar la malul

Nistrului. Apărătorii vrednici ai acestui ţinut din nordul principatului Moldovei au ţinut

piept hoardelor de invadatori şi venetici ce au râvnit la pământui străbun de-a lungul

întregii istorii a neamului nostru. Cetatea cu turnurile înalte a sfidat norii negri de plumb şi

ploile năprasnice de foc şi de sânge, ce s-au abătut necontenit asupra ecestor pământuri

mănoase, dar năpăstuite de soartă, iar curajul apărătorilor ei bagă frica în asediatori, făcea

s- li se moaie genunchii şi să o ia razna îndărăt.

După una din versiunile mai mult sau mai puţin întemeiate pe cercetări, documente şi

mărturii de epocă, cetatea Hotinului a fost înălţată în secolul al XIV-lea.

Dintr-o altă sursă aflăm că cetatea a fost înălţată la începutul secolului al XV-lea din

însăşi averea lui Alexandru cel Bun cu sprijinul lui Vitold, marele cneaz al Lituaniei.

Ţinând cont de aspectul şi arhitectura edificiului, avem tot temeiul să acceptăm alternativa

şi cea de-a doua versiune.

Cîteva momente din cronica luptelor pentru această cetate sunt semnificative pentru

destinul ei. La 1538 generalul polonez Tarnovski aruncă în aer zidurile. Petru Rareş în a

doua sa domnie, le restabileşte şi sporeşte capacitatea de apărare.

54

În anul 1562 domnitorul Ioan Heraclie Despot cedează Hotinul prietenului său Albert

Laski. Bogdan al IV-lea repetă gestul predecesorului său, oferind-o în dar nobilului

Dobrovolski. Dar vine la domnie un alt domnitor vrednic, Ion Vodă cel Viteaz, care

cucereşte cetatea şi o pune sub stăpânirea legitimă a moldovenilor.

La 1712 turcii pun mâna pe cetate, o repară şi o întăresc. Anume pe timpul ocupaţiei

lor e ridicată în interiorul cetăţii o moschee. După o sută de ani Hotinul fu stăpânit de ruşi,

cetatea îşi pierdu importanţa de altă dată, ca mai apoi la 1856 să fie desfiinţată şi lăsată

pradă uitării.

Nici până în ziua de azi cetatea Hotinului nu a scăpat de sub stăpânirea străină,

pământul pe care se înalţă fiind şi el înstrăinat de adevăraţii moştenitori.

Se zice că prin anii treizeci ai secolului nostru cheia de la cetatea Hotinului se mai

păstra în Finlanda, în colecţia unui oarecare general Mannerheim.

5.3 Cetatea Tighina

Tighina a făcut parte din marele şi binechibzuitul sistem defensiv al Moldovei

medievale, fiind pe vremuri una din cele mai puternice cetăţi.

O parte din cercetători presupun că istoria ei începe încă din timpurile străvechi şi că

prin secolul al XII-lea nişte negustori genovezi ar fi întemeiat aici o factorie, un punct

comercial de schimb cu ţările străine.

Oricum această ipoteză nu poate fi verificată şi argumentată atâta timp, cât încă din

motive foarte bine cunoscute nu sunt posibile săpăturile arheologice şi, prin urmare, nici

cercetările profunde, care ar face lumină în aceste pagini din istoria ţării noastre.

Nodul vamal de pe malul Nistrului e atestat pentru prima dată într-un document

obişnuit de epocă, o gramotă din 1408, dată de domnitorul Alexandru cel Bun unor

negustori din Liov, care le asigura unele privilegii comerciale.

Ca cetate de frontieră Tighina s-a dezvoltat în timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi a

lui Petru Rareş, iar la sfârşitul secolului al XIV-lea-începutul secolului al XV, pe locul

unde mai înainte fusese punctul vamal, a fost întemeiat oraşul cu acelaşi nume.

55

Figura 5.4-Cetatea Tighina

În anul 1538, cetatea construită din piatră reprezenta un patrulater, înconjurat din trei

părţi de un şanţ foarte adânc. Cetatea de sus avea 12 turnuri, iar cele patru posturi de pe la

colţuri deveniseră nişte bastioane bine fortificate, care aveau menirea să ia asupra lor tot

greul luptelor în caz de asediu neaşteptat. Cetatea de jos, mai modestă ca proporţii, avea

doar şase turnuri, dar prin poarta ei se aducea apa de la Nistru.

În anii 1705-1707 lucrările de întărire a acestui edificiu de o deosebită importanţă

militară au fost continuate de către meşterii moldoveni sub conducerea lui Dimitrie

Cantemir.

Dacă în viitorul apropiat nu vor fi întreprinse acţiuni urgente de salvare a cetăţîî

Tighina, acest monument de istorie şi arhitectură, va fi sortit pieirii şi va dispare pentru

totdeauna printre ruinele unui imperiu ce se mai întrezăreşte agonizând după sârmele

ghimpate care împresoară popoarele.

Cetatea îşi aşteaptă cuceritorii înarmaţi cu flori, care vorr păşi cu pietate dincolo de

zidurile străbunilor-apărători ai ţării, pentru a-i salva de cununa de spini şi sârma

56

ghimpată, pe care o poartă ca pe un blestem prin văile şi pe dealurile domoale, ce curg de

secole spre limanul multrâvnit şi luminos al libertăţii.

5.4 Cetatea “Farfuria turcului”

La nord-est de satul Rudi, raionul Donduşeni este o vale adâncă, pe fundul căreia

curge un pîrăiaş, care îşi are începutul de la un mare izvor de pădure şi-şi duce apele pănă

la măreţul Nistru. Aici se află un colţişor, o gură de rai a Moldovei din Valea Nistrului.

În lunca Nistrului, în partea dreaptă a pîrâiaşului pomenit, se află un loc numit de

către localnici “Farfuria Turcului”. Cercetarea locului cu această denumire a arătat, că aici

s-au păstrat până în zilele noastre rămăţiţele unei aşezări fortificate străvechi, care cu

adevărat, după formă, este asemănătoare cu o farfurie mare. Cetatea a fost construită pe

muchia unui vârf de deal, forma la îngemănarea a două văgăuni. Curtea interioară a cetăţii

cu diametrul de circa 50 m, e înconjurată de un val înalt de pămînt şi de un şanţ adânc la

exterior pe tot perimetrul fortăreţei.

În plan, cetatea are o formă ovoidală, cu diametrul de 60-70 m. Înălţimea valului de

pămînt din partea de nord a cetăţii are circa 6 m, iar din partea de sud numai 4 m. Şanţul

ineler al fortăreţei care înconjoară partea exterioară a cetăţii, s-a mîlit şi acum adâncimea

lui atinge 2m, iar înălţimea 2-4 m.

Specialiştii au stabilit, că cetatea a fost un centru fortificat a unei mari aşezări, care

ocupă un teren cu o suprafaţă de peste 5 ha.

Materialele arheologice ne vorbesc despre faptul că locuitorii aşezării făceau bordeie

şi semibordeie, în care trăiau şi lucrau.

Locuitorii se ocupau cu agricultura şi creşterea vitelor, cunoşteau mai multe

meşteşugării: siderurgia, olăritul, fierăria, torsul, ţesutul etc.

Cetatea “Farfuria Turcului” s-a păstrat bine până în zilele noastre. Este situată într-un

loc pitoresc şi prezintă interes nu numai pentru arhiologi, pentru istorici, pentru cercetaşii

ţinutului natal, dar şi pentru turişti.

57

5.5 Cetatea Horodiştea cea Mare

La Saharna istoria şi-a lăsat amprentele sale pretutindeni. La “Horodiştea cea Mare”,

de pe coama dealului, rebotezată de localnici “La monument”, poţi ajunge pe două căi: ori

înfrunţi povârnişul pe o potecă aşternută de la mănăstire, pe lângă “Izvorul minunilor”,

printre stânci ciudate şi copaci seculari, cu rădăcini dezgolite, agăţându-te ici-colo de tufari

şi pietre, ca să urci, cu sufletul la gură, pe platou, într-o pajişte năboită de soare; ori faci un

ocolde cîţiva km, prin Saharna şi Saharna Nouă, laşi în urmă două iazuri, străbaţi un crâng

pitoresc de aluni şi nucari, orientându-te după fântâna cu cumpănă de la Odaia mănăstirii.

În stânga, printre stejarii seculari, albeşte cantonul pădurarului. În faţă, după ogoarele

mănăstirii, apare un val de pământ crescut cu iarbă şi urzici.

Dincolo de el, pe o păşune cu un monument în mijloc, pasc nestingherite vitele de la

Odaia mănăstirii.valul înalt de pământ leagă două râpi adânci, formând un triunghi enorm,

în centrul căreia se înalţă un obelisc masiv cu o placă comemorativă, care informează

călătorii că aceasta eate “Monument arheologic al culturii getice. Ocrotit de stat”.

Acum aproximativ 24 de secole, susţin savanţii, aici forfotea lumea. Fumegau ruguri,

zburdau copii, plecau şi veneau călăreţi, aducând dobânda de vânătoare.

Lângă satul Saharna, mai sus de mănăstirea rupestră, specialiştii au depistat două

cetăţui, construite pe promontorii de către populaţia getică în secolele IV-III înaintea erei

noastre, adică 2300-2400 ani în urmă.

Una din horodişti, denumită şi “Horodiştea cea Mare de la Saharna”, este foarte

impunătoare, fiind întemeiată pe suprafaţa unui promontoriu cu maluri prăpăstioase,

apărată din partea dealului de un val înalt de aproximativ patru metri şi trei mari bastioane

semirotunde, din care două sunt situate la capetele opuse ale valului de apărare, iar al

treilea-la mijlocul lui. Săpăturile arheologice au scos la lumina zilei materiale ce au permis

specialiştilor să stabilească: cetatea era menită pentru refugiu.

A doua cetăţuie, numită convenţional “Horodiştea cea Mică de la Saharna”, era nu

mai puţin impunătoare decît cea precedentă, dar a fost distrusă, cu toate că ea mai

figurează în lista monumentelor de însemnătate republicană, luate sub ocrotirea statului.

Valul cetăţii şi bastionul de lângă el erau ridicate din pământ amestecat cu pietriş. Când

58

ambele au fost nivelate, iar conţinutul lor împrăştiat, s-a constatat că distrugerea cetăţii a

adus daune pământului arabil din jur, care s-a acoperit cu pietriş.

59

VI ATRACŢIILE TEHNICO-ECONOMICE ŞI CULTURALE MODERNE

6.1 Beciurile de la Cricova

Combinatul de vinuri de marcă şi şampanie “Cricova” este una din întreprinderile de

bază ale complexului vitivol al Republicii Moldova. Este situat în oraşul Cricova, 10 km

depărtare de municipiul Chişinău. Combinatul a fost fondat în anul 1952. În 1953 –

turnarea vinurilor în butoaie, 1954-turnarea primelor tiraje de şampanie clasică, 1957-

vânzarea primei partide de şampanie clasică, 1988-îmbutelierea primelor sticle de vin din

subsolurile Cricova.

Figura 6.1-La intrarea în beciul din Cricova

Din volumul total al producţiei numai 10% este realizat pentru piaţa din Moldova, 60-

70% se exportă în Rusia şi în ţările CSI, iar 20% se exportă în SAU, Germania, Belgia,

Japonia, Mexic, Suedia etc. În general, vinurile de marcă şi spumante, cu etichetele

întreprinderii “Cricova”, sunt cunoscute în 27 ţări ale lumii.

Figura 6.2-Vedere generală din beciurile din Cricova

60

Apreciind beciurile de la “Cricova”, recunoscutul vinificator cu faimă mondială,

profesorul M.A. gherasimov a menţionat: “în ceea ce priveşte microclima, beciurile de la

“Cricova” nu au un rival egal nu numai în republică, ci şi peste hotare”.

Aceste labirinturi se întind pe mai dine de 60 km la o mare adâncime sub pământ,

unde pe tot anul se menţine o temperatură constantă de +12oC şi o umiditate de 97%, care

sunt regimurile optime pentru maturaţia vinurilor de calitate superioară şi pentru

producerea vinurilor de şampanie.

Figura 6.3-În interiorul beciului din Cricova

Pe data de 2 februarie 1999 pe lângă Combinatul de vinuri de marcă şi şampanie

“Cricova” s-a format Centrul de Business şi Turism “Cricova-vin”.

Figura 6.4- „Combinatul de Vinuri Cricova”

61

În total la Cricova există 5 săli de degustare: Sala Mare-amenajată la nivel european,

aici este reprezentat întreg sortimentul de produse; sala “Casa Mare”-amenajată în stilul

casei mari moldoveneşti cu mobilier din lemn; sala “La fundul mării”-spectaculos

amenajată pentru a crea senzaţia că ne aflăm la fundul mării. “Sala lui Gagarin”-a fost

numită în cinstea cosmonautului, care a vizitat subsolurile din Cricova la data de 8

octombrie 1962.

Prima sală a fost construită în 1964. Altele fiind amenajate în 1979, cînd a avut loc

simpozionul mondial de viticultură şi vinificaţie, la care au participat peste 80 de ţări ale

lumii.

Aici există toate condiţiile pentru primirea vizitatorilor.

Pachetul turistic

Orele de excursii: 9.00; 11.00; 14.00.Transport- înălţime maximă 2 m.

Excursiile includ:

categoria 1:excursie cu durata de 40 min. categoria 2: excursie, degustare, gustări reci (caşcaval, tosturi, nuci, ciocolata). Durata

2 ore. Suvenire (1 sticlă şampanie + 1 sticlă vin alb). categoria 3: excursie, degustare, prânz, suvenire (1 sticlă şampanie + 1 sticlă vin alb).

Durata - 2,5 ore.

Categoriile 2 şi 3 sunt pentru grupuri de la 4 persoane. Serviciile ghidului (engleză, franceză, română, rusă cu excepţia limbilor turcă, germană, japoneză)

62

Notă:

Pp – preţ pentru o persoană.

Pax – numărul persoanelor

1c, 2c, 3c– categoriile 1-a,2-a,3-a.

6.2 Beciurile de la Purcari

Prin anul 1924, luase fiinţă o cooperativă viticolă denumită “Podgoriile Purcari” care

colectau struguri şi de la ţărani, fabrica un vin standard “Purcari” foarte mult apreciat şi

căutat. Această cooperativă a durat numai câţiva ani şi a dat faliment în ceea ce priveşte

cultura câmpului, aceasta se făcea prost.

Figura 6.5-Vedere generală a beciurilor din Purcari

Cu toate că în localitate se afla o şcoală de agricultură unde se făcea o agricultură

raţională cu unelte agricole perfecţionate, de purcăreni nu se prindea. Ei erau săraci şi nu

aveau cu ce să-şi cumpere unelte perfecţionate.

Figura 6.6- Vedere generală a beciurilor din Purcari

63

Abia în anul 1909 au început să apară plugul de fier cu o brazdă şi cu două brazde, iar

mai târziu au început să apară vânturători şi câteva secerători. Tot prin acest timp au apărut

prese de fabrică pentru struguri.

În prezent, fabrica de vinuri “Purcari” este amplasată în zona de sud a republicii

Moldova, la o distanţă de 100 km sud-est de oraşul Chişinău. Suma temperaturilor active

foarte înaltă permite cultivarea strugurilor care acumulează o cantitate mare de zahăr,

condiţie necesară pentru producerea vinurilor dulci. Această regiune este cunoscută în

Moldova şi peste hotare prin vinurile faimoase produse aici: Negru de Purcari, Purpuriu de

Purcari şi Roşu de Purcari.

Figura 6.7-În interiorul Beciului din Purcari

Pachetul turistic “Purcari”

64

Excursia*-vizita Vinăriei “Purcari”, ce cuprinde:

Partea industrială-secţia de prelucrare a strugurilor, secţia de păstrare a vinurilor, secţia de

îmbuteliere;

Partea istorică-vizitarea beciurilor unde are loc maturizarea vinului în butoaie,

maturizarea vinului în sticle; vizitarea colecţiei de vinuri “Purcari”; vizita complexului

turistic: sala de degustare, hotelul.

Degustarea ** are loc în sala de degustare a complexului turistic “Purcari” şi include 8

tipuri de vin de calitate Premium: Sauvignon de purcari-alb sec

Chardonnay de Purcari-alb sec

Pinot noir de Purcari-roşu sec

Merlot de Purcari-roşu sec

Cabernet Sauvignon de Purcari-roşu sec

Negru de Purcari-roşu sec

Roşu de Purcari-roşu sec

Cagor de Purcari-roşu desert

Gustare rece: asorti de caşcaval, pesmeţi, nuci, apă plată.

Cina-în dependenţă de meniu, se propun câteva tipuri de meniuri-tip la alegere.

Cazarea ***- are loc în “Vila Turistică” de cinci stele, unde sunt puse la dispoziţie 8

numere duble (telefon, TV, Internet).

Preţul cazării:

8 numere-120 Euro pe noapte (micul dejun inclus)

Suvenirul (este inclus în preţ) conţine: - 2 st. 0, 375 l

-Buclet prezentaţional al vinăriei

- Film prezentare

Durata excursiei 1,5-2 ore.

65

VII MONUMENTELE HIDROLOGICE DE PE RÂUL NISTRU

Născuţi în sate şi în timpuri diferite, dar, prin voia destinului, îmbrăţişând aceeaşi

profesie, interesantă şi zbuciumată, ne-am întâlnit adesea pe potecile stâncilor abrupte de

la Nistru, admirând splendoarea rezervaţiilor naturale Ţipova şi Saharna. Cuprinşi de

curiozitatea firească, am adunat cu dragoste dovezi despre aceste vetre strămoşeşti, cu un

trecut care merită preţuire şi cu un prezent demn de atenţie.

În repetate rânduri am cutreierat împreună aceste meleaguri, am participat la diferite

întruniri şi manifestări de odihnă lîngă cascade, unde vegetaţia bogată e stropită din belşug

cu apă, iar puţinele raze solare, pătrunzând cu greu prin frunzişul des, auresc şi piatră, şi

floare.

După ce hoinăreşti cîteva ore prin defileu, încîntat de simfonia cascadelor şi aroma

florilor, cărăruşa te scoate pe o pajişte triunghiulară, în creştetul piscului.

Acest loc este ocrotit de stat: sub ierburile dese de aici se ascunde o horodişte scitică

şi seliştea Saharna-Mare. Horodiştea e ocrotită din două părţi de pante abrupte, care parcă

ar forma un promontoriu de netrecut. Din a treia parte e străjuită de rămăşiţele unui vechi

val de pământ. La adâncimea de un metru şi jumătate arheologii au găsit urmele unor

ruguri, vetre, cuptoare; au fost descoperite numeroase cioburi de ceramică decorativă-vase

pentru brânză, fuse, jucării, precum şi lucruri metalice-scule, brelocuri, vîrfuri

triunghiulare de săgeţi. Într-o săpătură a fost găsit un atelier de olărie.

La 1,5 km sud-vest de satul Saharna Nouă se întinde braniştea Hriţca. Pădurea e

pitorească, luminoasă, aici creşte gorunul, frasinul, cireşul sălbatic, teiul. E bogat în specii

şi tufărişul de acolo: corn, măceş, păducel.

Bine a spus cine a spus: din trecut trebuie să luăm focul, dar nu cenuşa, iar naturii să-i

dăm posibilitatea să respire din plin cu dărnicie, pentru binele tuturor.

66

7.1 Limanul Cuciurgan

Reprezintă un lac nu prea mare care s-a separat în trecut din limanul Nistrului.

Lungimea lui este de 12 km şi lăţimea maximă de 4 km. Este foarte valoros din punct de

vedere floristic şi faunistic: aici a fost atestată prezenţa a numeroase specii relictare de

plante acvatice, rare în flora Republicii Moldova, ca şi a unor specii de animale pe cale de

dispariţie.

7.2 Albia veche a Nistrului

În categoria lacurilor naturale poate fi inclusă şi vechea albie a Nistrului, ce reprezintă

un meandru rupt din corpul mereu în mişcare a fluviului Nistru, care acum câteva secole

şi-a format o altă albie pe o cale mai scurtă. Îşi are începutul în partea de nord a satului

Copanca. Înconjurând trei sate-Copanca, Leuntea şi Talmaza-şi având configuraţia unei

potcoave, după ce formează cinci coturi bruşte în cursul său, se sfârşeşte în partea de nord-

est a satului Talmaza, nu departe de albia minoră a Nistrului. Localnicii numesc această

albie Nistrul Vechi, Nistrul Mort sau Nistrul Chior. El este deci, un bazin acvatic fără

scurgere. Are o lungime de cca 30 km. Lăţimea variază între 20 şi 50 m, iar adâncimea

între 0,5 şi 4 m. Se alimentează din izvoarele subterane, iar în verile secetoase, când

nivelul apei scade simţitor, este pompată în mod artificial apa din Nistru. Reprezintă o

importantă sursă de apă pentru irigarea câmpurilor cu legume şi livezi din lunca limitrofă.

Lacuri cu dimensiuni neînsemnate se mai află în lunca Nistrului în aval de satul

Talmaza. În cursul inferior al râului Bâc, lângă satul Calfa se aflau câteva lacuri naturale.

Lacul de jos avea o lungime de 4,5 km, o lăţime de 2,2 km şi o adâncime maximă de 2,5

m. În prezent volumul şi configuraţia acestor lacuri, precum şi componenşa apei lor se

schimbă sub acţiunea factorilor antropici.

67

VIII MONUMENTELE FLORISTICE

Sunt şi câteva monumente botanice reprezentate de sectoare cu vegetaţie silvică:

Cuhureşti (13 ha, preponderent cu specii de goruniş cu un amestec neînsemnat de stejar şi

de alte specii, în care stejarii ating înălţimea de 22 m), Bălţata (2,8 ha) din ocolul silvic

Cuhureşti şi Haraba (6 ha), din ocolul silvic Plopi, cu copaci seculari.

Din rezervaţiile naturale silvice în acest complex trebuie menţionate cele cu

denumirile de Sitişchi (90 ha) şi Vadul (135 ha) din ocolul silvic Camenca, Colohur (178

ha) din ocolul silvic Caterinovca, Erjova (123 ha) din ocolul silvic cu aceeaşi denumire,

Hligeni (70 ha) din ocolul silvic Mateuţi, Cobâleni (33,5 ha) şi Vâşcăuţi (24 ha) din ocolul

silvic Susleni.

Din monumentele botanice se evidenţiază sectoarele de vegetaţie silvică Lipnic (1,6

ha) şi Rudi Găvan (49 ha). În primul precumpănesc stejarii molizi (care ating o înălţime de

26 m, cu vârsta medie de 80-90 ani), mesteceni albi, pini obişnuiţi, goruni, tei. Sunt

atractive şi unele rezervaţii naturale silvice. Printre ele pot fi menţionate Pădurea Ocniţa

(103 ha), Mestecăniş (44 ha) şi Climăuţi (20 ha) din ocolul silvic Ocniţa, Băxani (45 ha).

Mai reprezentativă este a treia. Pădurea Baxani este situată pe unul din cele mai înalte

locuri ale Colinelor Nistrului. În arboret predomină gorunul, care atinge 22 m înălţime.

Vârsta medie a copacilor este de 60-70 ani.

În partea de nord a regiunii se află rezervaţia naturală de plante medicinale

Cernoleuca (337 ha) din ocolul silvic Donduşeni cu comunităţi de stejar cu mesteacăn şi

stejar cu cireş.

Sunt valoroase cele câteva monumente de arhitectură peisagistică aflate în aria

menţionată.

68

IX REZERVAŢIILE PEISAGISTE

9.1 Rezervaţia peisagistică “Ţîpova”

Este situată în cursul de mijloc al bazinului rîului Nistru între satele Ţîpova şi

Horodişte. Ea include terasele Nistrului şi valea rîuleţului Ţîpova care are formă de

canion cu adîncimea de 150-200 m. În albia rîuleţului s-au format multe cascade. Pe

versanţii canionului se întîlnesc forme eoliene de relief şi forme carstice peşteri,

pîlnii carstice.

Pe timp de iarnă terasele de la fundul defileurilor se acoperă cu gheaţă, peste care

continuă să se reverse cascadele.

În februarie stratul de gheaţă atinge grosimea maximă şi pe vreme însorită cascadele

formează curcubee locale, care împreună cu podoabele de zăpadă ce împrăştie în jur

scântei, formează peisaje de poveste.

Începând cu secolul al XI-lea şi până în secolul al XVII-lea aici era o mănăstire

rupestră, pe lângă care a funcţionat o şcoală parohială bisericească şi o şcoală de cântat de

doi ani.

Pe treptele înalte ale stâncilor de pe malul drept al râului Ţipova s-au păstrat ruinele

unei cetăţi getice. În timpul săpăturilor aici au fost găsite cioburi de amfore greceşti şi

veselă de lut, podoabe, iar în una din nişele de sub cascadă a fost descoperită o placă cu

şapte orificii şi o zidire de piatră sub care conform legendei, se află osemintele cântăreţului

mitic Orfeu.

O parte considerabilă a landşaftului e reprezentată de pante abrupte pietroase cu

vegetaţie de stâncă foarte săracă. Vegetaţia scundă este reprezentată de comunităţi de

bărboasă, mai cresc cimbru, jugărelul, laptele cîinelui. S-au păstrat trei masive de

pădure cu arţar tătăresc, arţar jugastru, din arbuşti se întîlnesc cornul, alunul,

scumpia, porumbarul.

69

Pentru întreg teritoriul de landşaft natural Ţipova, sunt caracteristice formele carstice

ale reliefului, dispariţia apei de suprafaţă din terasele de sus şi apariţia izvoarelor subterane

cu debit mare de apă.

Ca şi pe toate stâncile greu accesibile, aici sunt multe păsări răpitoare. Grotele

peşterilor servesc drept adăpost pentru lilieci, jderi, vulpi.

Primăvara răsună cântecele privighetorii, grangurului, turturicăi, iar câteodată mai

poate fi auzită şi prepeliţa.

9.2 Rezervaţia peisagistică ”Saharna”

Sectorul landşaftului natural Saharna este situat la nord-vest de satul Saharna ,

raionul Rezina, pe un teritoriu puternic accidentat al malului drept al Nistrului, cu o

adîncime de 175 m, care crează impresia unei prăpăstii fioroase. Suprafaţa rezervaţiei

este de 674 ha.

Satul este înconjurat de un vast amfiteatru de stânci. Împreună cu râpile din jur, ele se

adună într-un defileu, la o adâncime foarte mare. Defileul îşi datorează renumele

mănăstirii Troiţa, întemeiată la 1776. Talentul meşterilor anonimi a ştiut să amplaseze

frumoasele ziduri ale mănăstirii într-o armonioasă conveţuire cu natura din jur. Edificiul

răsare dintr-o cupă de piatră formată prin rotunjirea malurilor prăpăstioase. Privite de jos,

aceste maluri fac impresia unor munţi cu vârfurile pierdute în zare.

În albia rîuleţului Saharna s-au format 22 de cascade care produc un vuiet

puternic. Una dintre acestea are înălţimea de 4 m, lăţimea de 6 m şi a săpat în piatră

cu o adîncime de circa 10m. Versanţii verticali ai difileului sînt marcaţi de

numeroase nişe şi peşteri. În multe locuri versanţii stîncoşi sînt acoperiţi de păduri

de stejari seculari, arţar tătăresc, carpen, tei, vişin turcesc. În aceste păduri

vieţuiesc căprioare, cerbi, bursuci, vulpi, jderi.

În stîncile landşafului se observă şi astăzi ruinele unor mănăstiri din secolele

XII-XVII.

70

9.3 Rezervaţia peisagistică ”Trebujeni”

Este un peisaj unic, inegalabil ca frumuseţe şi valoare ştiinţifică, fiind o

adevăratăcarte de vizită a naturii meleagului nostru. Se desfăşoară în valea râului Răut,

între satele Furceni şi Trebujeni, pe o suprafaţă de 500 ha.

Răutul şerpuieşte printre recifi calcaroşi, formând de-a lungul epocilor geologice o

vale adâncă, cu pante repezi, pe alocuri abrupte, aproape verticale. Malul drept este

aproape în întregime împădurit. Printre verdele pădurii, dar şi pe coastele deschise, se

înalţă triumfal stânci enorme, de diferite culori şi forme bizare. Imensă, tăcută, domină

împrejurimile Stânca Corbului, numită astfel de localnici, deoarece în scobiturile

inaccesibile din stâncă îşi construiesc cuiburile unele răpitoare, nestingherite de

curiozitatea omului.

Stâncile fantastice îşi schimbă culoarea în funcţie de anotimp. Sunt minunate

primăvara, când florile galbene de ciuboţica-cucului, şoaldină şi spălaceasă le îmbracă în

culoare aurie, împestriţată pe ici-colo cu pernuţe roz-lila de cimbrişor şi salvie, ce te

îmbată cu miresmele florilor aromate. Spre seară, umbrele alungite ale străjerilor de piatră

se lasă peste apa Răutului, amintindu-ne de basmele copilăriei, cu zmei şi căpcăuni.

Printre arborii din pădurea deasă predomină stejarul pufos şi părul sălbatic, fiind

însoţiţi pretutindeni de păducel, porumbar, corn, scumpie, măceş. Povârnişurile abrupte,

stâncile cu grote, masivele silvice instalate pe terenuri aproape inaccesibile, au creat un

mediu perfrect pentru refugiul unui număr mare de specii de animale şi plante rare. Pe

poienile însorite înfloresc primăvara stânjeneii, ruscuţa, brânduşele, migdalul pitic; sub

coroanele arborilor îşi desfac petalele laleaua pestriţă, laleaua de pădure, crinul de pădure,

ghioceii, viorelele, lăcrămioarele.

Dintre păsările răpitoare rare au supravieţuit viesparul, hoitarul, uliul, corbul; liniştea

nopţii este străpunsă de ţipătul caprimulgului şi al buhăi. Dimineaţa vin să se adape din

apa Râului căprioare şi mistreţi.

În zona satului Trebujeni, râul şerpuieşte foarte puternic, malurile sunt abrupte,

atingând pe alocuri o înălţime de peste 100 m. Aici rezervaţia naturală se învecinează cu

renumitul monument istoric şi arheologic Orheiul Vechi.

71

9.4 Rezervaţia peisagistică ” Iagorlîc”

A fost înfiinţată în 1988. este situată la gura râului Iagorlîc, pe malul stâng al

Nistrului, în împrejurimile golfului Goieni. Teritoriul rezervaţiei se desfăşoară pe o

suprafaţă de 887 ha de teren uscat şi 270 ha de suprafaţă acvatică.

Rezervaţia a fost organizată în scopul conservării şi studierii condiţiilor ecologice

caracteristice bazinelor de apă din apropierea Nistrului. Din totalul de 719 specii de plante

vasculare, 50 de specii sunt rare. În special sunt periclitate plantele acvatice şi palustre şi

cele de stepă relictară primară: stânjenelul-galben, orzoaica-de-apă, obligeana, broscăriţa,

colilia, drobuşorul, celnuşa etc.

9.5 Rezervaţia peisagistică ” Poiana-Curatura”

Rezervaţia peisagistică ” Poiana-Curatura-Tarasova” cu o suprafaţă de 692 ha se află

în nordul sectorului Rezina, judeţul Orhei şi include terasele din preajma Nistrului între

comunele Socol şi Tarasova, precum şi minunatele canioane, care se deschid spre Nistru

mai la nord-vest de comuna Poiana şi Curaturi. În afară de povârnişurile pietroase precum

şi de terasele de jos de pe malul râului Nistru, în această rezervaţie peisagistică intră

fondurile forestiere Poiana; Curaturi-Corn; Curaturi-Tabara ale Gospodăriei silvice

Şoldăneşti. Pe această porţiune se găsesc terasele vechi ale Nistrului (IV-VI), care

formează eşituri abrupte cu o lungime de 50-70 m peste alte terase mai tinere (I-III). Din

terasele abrupte şi dezgolite se văd depunerile sarmatice. Depunerile sunt formate în temei

din straturi de lut margă cu sloiuri de torf vulcanic (7 m), iar mai sus-calcar (13 m). Ele

conţin rămăşiţe ale bogatei faune de moluşte. Orizontul în partea de jos este format din

nisipuri şi calcar ocsalit.

Porţiunile de pădure de pe crestele deasupra prăpastiilor sunt temei din tei auriu,

stejar petrofit, arţar, carpen, frasin, păr, cireş şi alte specii de copaci. Ele se întind în

dependenţă de umiditate, componenţa solului, straturilor de desupt. Frasinul obişnuit s-a

concentrat în vâlcele şi groape, unde capacitatea înfoiate şi umidităţii solului este mai

mare.

72

În partea mijlocie a povârnişurilor se întind păduri în deosebi formate din copaci pitici

de stejar, carpen, cireş, păr, vişin magaleb, în unele locuri cresc arbuşti denşi de măcieşi,

scumpie, corn, porumbele, mesteacăn european, drăcilă. Aici în perioada de toamnă gama

de culori este foarte bogată şi fermecătoare.

Din animalele sălbatice se întâlnesc: dihorele de stepă, dihorele de pădure, vulpea,

iepurile sălbatic, popândăul comun, popândăul pătat, veveriţa, căprioare, aici sunt multe

păsări cântătoare. Pe apa râului Nistru se întâlnesc colonii de raţe sălbatice, lebede, bâtlani,

berze albe şi negre, deasemenea se întâlnesc şobolanul de apă, vidra, ondatra.

Malurile stâncoase, grotele, peşterile naturale sunt locurile de viaţă pentru jderul de

piatră, coloniile de lilieci. În grotele inaccesibile trăiesc vulturii.

Majoritatea din aceste animale sunt introduse în Cartea Roşie a Republicii Moldova şi

sunt ocrotite de Stat.

Săpăturile arheologice au descoperit trei cetăţi şi câteva aşezări vechi. Omul s-a

aşezat aici foarte demult. Pe lângă Comune au fost găsite rămăşiţele ale culturii, medii şi

târzii ale paleolitului.

Mănăstirea Poiana, întemeiată la 1722-în 1816 rămaseră, aici puţini călugări, în timp

ce satul de reşedinţă nu avea biserică, Blagocinul mănăstirilor din Soroca, Onisifor, stareţ

la Cosăuţi, făcu atunci un raport pentru suprimarea mănăstirii şi predarea bisericii sale

satului, ceea ce Mitripolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni consimţi. Călugării fuseseră

repartizaţi la alte mănăstiri.

9.6 Rezervaţia peisagistică ” Climăuţii de Jos”

Rezervaţia peisagistică Climăuţii de Jos cu suprafaţa de 668 ha este situată la sud de

satul Climăuţii de Jos, de-a lungul râuleţului Cuşmirca în partea inferioară şi include în

componenţa sa ocolul silvic Şoldăneşti, Climăuţi, parcele 5-9; Socola, parcele 10-11;

Pridnestrovscoe, parcela 1. Un deosebit interes prezintă porţiunea defileului situat în

partea de jos a râuleţului cu apă mai multă şi viteza mult mai mare, care are o lungime de

cca 10 km, defileul având o adâncime de 150-200 m. Pe această porţiune râuleţul

73

Cuşmirca de două ori intersectează lanţul de stânci formate de pe urma mării sarmatice,

care se dezgolesc atât în partea stângă, cât şi în partea dreaptă, evidenţiind stâncile

pitoreşti aproape abrupte cu forme ciudate. Fundul defileului este îngust, cu multe praguri,

are o lăţime mai mare de 600-700 m în partea de sus (spre vest de Ţiglău), unde râuleţul

coteşte formând cascade şi gropi, dintre care Groapa Lidiei, care este cea mai mare şi are o

adâncime de mai mult de 4 m.

Pădurea este în temei alcătuită din stejar, frasin, arţar cu frunza ascuţită, arţar tătăresc,

arţar de stepă, tei, corn, păr, vişin magalebn, carpen. Din arbuşti se întîlnesc: drăcila,

păducelul, scumpia, măcieşul, porumbarul, mura. Plantaţiile artificiale de salcâm sunt

întâlnite în deosebi deasupra dealului.

Din plante se întâlneşte urzica, leunurul. Printre crăpăturile de piatră atârnă feriga, în

caverne se formează pernuţe de muşchi, iar porţiunile deschise ale pietrelor sunt

împodobite cu diferiţi licheni.

Din animalele sălbatice se întâlnesc: dihorele de pădure, vulpea, iepurile sălbatic,

popândăul comun, popândăul pătat, veveriţa, şoarecele gulerat, şoarecele de câmp şi

şoarecele de pădure.

Satul Socola, este atestat la 11 martie 1586. în terasa superioară a malului înalt, în

spatele satului Socola, este săpat cel mai vast, cel mai enigmatic şi cel mai necercetat

complex rupestru din această parte a Europei. Cercetătorii spun, că grotele ar fi de

provinienţă carstică, fiind apoi transformate de mâna omului în trainice refugii şi în lăcaşe

de cult.

Izvoarele, care alimentează râuleţul pe porţiunea defileului au debitul de 10-200 l/sec.

Cel mai mare dintre ele este Izvorul Pietroasei (în ascendent) şi izvorul Cărăuşilor (în

descendent).

9.7 Rezervaţia peisagistică ” Decălău”

În raionul Anenii-Noi este situată rezervaţia peisagistică ” Decălău”, ce se întinde de-

a lungul malului drept înalt al Nistrului, presărat cu stânci şi izvoare mari. Malul abrupt

74

este acoperit cu o pădure de stejar în vîrstă de 60 de ani. În patrimoniul acestui peisaj au

trecut loturile deluroase din ocolul silvic Grigoriopol. Alunecările de teren ce au avut loc

în 1932-1933 şi în anii 1972-1974 au deplasat blocuri de piatră împreună cu vegetaţia ce

se dezvolta pe ele, inclusiv şi unii arbori, care au continuat să crească. Acuma aceeaşi

arbori au devenit mari şi au tulpini strâmbe, ceea ce constituie o mărturire a alunecărilor

intense. În urma alunecărilor a fost distrus drumul ce ducea la casa pădurarului, s-a format

şi o băltoacă cu suprafaţa de 40-60 m2, din izvoarele abundente ce izbucneau intens în

primul an după alunecări.

9.8 Rezervaţia peisagistică ” Rudi-Arioneşti”

Peisaj geografic de un farmec deosebit, această rezervaţie este una din cele mai de

preţ nestemate din coroana de rezervaţii naturale din valea Nistrului de Mijloc. Este situată

la 10-15 km de oraşul Otaci, pe malul drept al Nistrului şi include în limitele sale trei

defilee împădurite: Rudi, Arioneşti şi Tătărăuca, cu o suprafaţă totală de 91 ha. Cel mai

impresionant este canionul Rudi. Are o lungime de 5 km şi o adâncime de până la 250 m.

Povârnişurile sunt priporoase, chiar abrupte. Fenomene inedite, ce însoţesc aceste locuri,

se întâlnesc chiar în partea superioară, la în ceputul defileului-stâncile cu fisuri eoliene. Pe

parcursul mileniilor vântul şi ploile au şlefuit calcarele sarmatice, creând forme bizare. În

zilele cu o anumită direcţie a vântului, ele emit sunete melodioase. Graţie acestui efect au

fost numite harpe eoliene, iar legendele leagă fenomenul ciudat de peregrinările miticului

cântăreţ Orfeu pe meleagul nostru.

Din mulţimea de izvoare ce cioplesc printre pietre, sclipind peste lespezi, şuviţele de

apă se adună într-un râuleţ, ce pe alocuri curge în cascade, ducându-şi cântul tot mai

grabnic spre Nistru. Localnicii spun că apa unor izvoare ar fi tămăduitoare. S-au creat şi

legende despre minunile ce le-ar fi săvârşit aceste ape izvorânde din farmacia ascunsă în

adâncul pământului.

Pe la mijloc defileul se lărgeşte. Aici, pe una din terasele naturale ale povârnişului

stâng, ascunsă de verdele abundent al arborilor seculari, se înalţă mănăstirea Rudi.

75

Biserica Sfânta Treime, datată cu anul 1777 este unul dintre cele mai interesante edificii

ale arhitecturii moldoveneşti de cult.

9.9 Rezervaţia peisagistică ” Holoşniţa”

Rezervaţia peisagistică Holoşniţa este reprezentată în fond de o pădure situată pe

terasele Nistrului din componenţa ocolului silvic Soroca. Landşaftul ei se caracterizează

printr-o serie de aflorimente carstice.

Sub ocrotirea statului sunt luate peste 10 monumente geologice şi paleontologice,

printre care (în ordinea de la nord spre sud) Stânca Japca din aria satului cu aceeaşi

denumire, Râpa lui Bechir (un defileu foarte impresionant cu o lungime de 10 km , şi

adâncimea de cca 100 m, lăţimea gurii de 375 m) la sud de Soroca. Stânca Japca reprezintă

un recif cu înălţimea de 140 m, situat pe o suprafaţă de 10 ha cu grote şi peşteri. În partea

de est a stâncii au fost depistate rămăşiţele unei mănăstiri rupestre.

9.10 Rezervaţia peisagistică ” Hruşca”

În partea de nord a ariei transnistriene a regiunii se află rezervaţia de plante

medicinale ”Hruşca” (170 ha) din ocolul silvic Camenca, pâlnia carstică de lângă satul

Hruşca şi complexul geologic Raşcov. În partea basarabeană se evidenţiază Râpa Namălvii

(100 ha, la sud de satul Bursuc), profilul geologic Socola (la vest de satul cu aceeaşi

denumire), aflorimentele de nisipuri şi gresii basarabene pe versanţii carierei din satul

Redi-Cereşnovăţ la sud de Soroca, (60 ha), aflorimentul Răspopeni (la un km spre sud de

satul Răspopeni), cariera părăsită de lângă staţia de cale ferată Şoldăneşti, cariera

(părăsită) din vestul satului Boşerniţa, pragurile Nistrului din prejma satului Cosăuţi-unica

dezgolire a rocilor vulcanice, amplasamentul de floră fosilă de lângă satul Ignăţei şi

amplasamentul fosil de dinoteriu aflat la sud de satul Pripiceni-Răzeşi.

Din aceste monumente geologice un interes deosebit prezintă râpa Namălvii. Aici la o

adâncime de 80 m a fost descoperită una din cele mai bogate şi interesante din Europa

76

concentrări de plante pietrificate. Depozitul de aici a păstrat pentru ştiinţă aproape 110

specii de plante vechi.

9.11 Rezervaţia peisagistică ” Valea Adâncă”

Această configuraţie geografică, situată în partea de nord-est a satului Raşcov, pe o

suprafaţă de 214 ha, include trei defilee cu maluri stâncoase, pe alocuri greu accesibile.

Gura unui defileu, abundent împădurit se deschide spre Nistru ca o insulă verde chiar în

centrul satului Raşcov, lângă biserica catolică Sf. Rostan. Cu maluri înalte până la 150-180

m, prăpăstioasa, defileul şerpuieşte iscusit prin masivul calcaros. Fiecare cotitură îţi oferă

alte privelişti, cu alte nuanţe.

Pe alocuri, cerul abia de se mai zăreşte printre coroanele arborilor. Stejarii seculari

stau de veghe în împărăţia lor liniştită de mai bine de o sută de ani. Aici toporul şi securea

n-au ajuns încă: rar cine s-ar încumeta să o facă pe pantele atât de abrupte. Liniştea este

tulburată doar de corul păsărelelor şi susurul apei numeroaselor izvoare ce se scurg pe

pante. Însă apa lor nu formează un pârâu, ci se pierde în golurile carstice. Poate formează

vreun râu subteran unde nimeni nu poate pătrunde.

Ceva mai la nord se deschide al doilea defileu, numit ca şi satul de aici Valea Adâncă.

Cheile mai înguste sunt numite de localnici mline-trad. moară. Probabil în vremurile apuse

aici erau instalate mori de apă.

Defileul Valea Adâncă nu cedează cu nimic prin pitorescul său în faţa primului.

Malurile lui sunt împădurite, ici-colo stânci izolate se înalţă deasupra coroanelor arborilor.

Din loc în loc se deschid gurile negre ale peşterilor şi grotelor. Pădurea de stejari, frasini,

arţari, tei ascunde un bogat covor ierbos şi arbustiv, cu specii rare şi valoroase: drobuşorul,

siminocul, clopoţei şi garofiţe. În competiţia pentru lumină intră mutătoarea, liana ce se

urcă pe ramurile arborilor spre o rază de soare.

O mare parte a defileului nu este împădurit şi aici stâncile îşi dezvăluie farmecul, o

adevărată expoziţie de monştri împietriţi.

77

9.12 Rezervaţia peisagistică ” La 33 Vaduri”

Rezervaţia peisagistică ” La 33 Vaduri” este situată în colţul de nord-est al republicii,

unde pe un spaţiu modest ca suprafaţă are loc o concentrare neobişnuită de monumente

geologice, paleontologice şi arheologice. Aici pe lunca îngustă, la confluenţă cu râuleţul

Chisărău, se înşiră casele satului Naslavcea, apărate de povârnişuri înalte şi prăpăstioase,

ca nişte ziduri de cetate. Ca un şanţ uriaş de apărare de sub zidurile cetăţilor medievale,

canionul înconjoară satul din partea sudică. Malurile canionului sunt împădurite. Albia

Chisărăului pe alocuri este întretăiată de vaduri. De aici şi denumirea rezervaţiei care

prezintă un micro-complex de diferite monumente naturale şi arheologice cu deosebite

calităţi peisagistice situate în fragmentul de povârniş, înconjurat de afluenţii Chisărăului-

râuleţele Bârnova şi Hărbova.

În trecutul nu prea îndepărtat, la numeroasele vaduri erau mori de apă. Valea

Chisărăului este unică şi prin aflorimentele de cremene de diferite nuanţe-de la roz până la

negru, situate la nord de satul respectiv.

78

X MONUMENTELE STÎNCOASE

10.1 Monumentul stâncos de la Japca

În apropiere de satul Japca, în raionul Camenca, se găseşte o stâncă pitorească, ce

depăşeşte nivelul apelor Nistrului în creştere cu 140 m. Stânca este alcătuită din recife

elicoidale cu nubecularii şi viermi ai Sarmaţianului mediu. Stratificaţia recifală din stâncă

atinge 40 m şi în mod vizibil formează o proeminenţă orientată spre est, condiţionând,

posibil, cotitura Nistrului. Sub formaţiile calcarurilor recifale se găsesc stratificări

nisipoase şi depuneri de calcar din scoici.

10.2 Monumentul stâncos Mâgla

La cotitura din dreapta Răutului se vede clar reciful “Mîgla” întins pe o suprafaţă de 5

ha şi cu o înăţime de 80,5 m. Aici la o înălţime de 30 m de apa rîului, se află o peşteră din

care poţi admira valea rîului Răut şi satele şiruite pe el inundate de verdeaţa pomilor.

Figura 10.1-Reciful Mâgla

79

În grotele ei au fost găsite unelte de muncă ale omului primitiv, dovadă că aici căutau

adăpost încă contemporanii paleoliticului. În secolele ulterioare valea Răutului încercuită

de malurile de piatră înalte şi inaccesibile care serveau şi drept fortificaţii naturale în

timpul incursiunilor triburilor străine, a fost loc de trai pentru strămoşii noştri – geţii.

Stîncile, de asemenea calităţilor caracteristice satului pietros în ultima instanţă i-au făcut

pe băştinaşi să-şi denumească aşezarea foarte simplu şi prozaic – Piatra.

O altă dovadă a acestei carscteristici pietroase a stratului de la suprafaţa carierei de

piatră, de unde locuitorii extrag calcarul şi-l exportă în alte regiuni ale ţării, raionului însă

nu-i exclus că utilizează şi ei ca material de construcţie. Însă o mare străinătate constă în

aceea că din acelaşi loc se poate extrage concomitent şi argilă şi piatră. De aceea putem

spune că satul este îndestulat cu materie primă de construcţie ieftină şi că frumuseţea

formelor de relief, ce oferă şi o multitudine de peisaje de o mare atractivitate turistică, îl

delimitează de satele din jur.

10.3 Surpătura de la Raşcov

Complexul Raşcov include partea de vest a Dealului Roşu din împrejurimile satului

Raşcov, Râbniţa, cu o suprafaţă de 123 ha. Este un exponent clasic al fenomenelor carstice

din ţinutul nostru. Din cauza golurilor carstice ce impregnează ca un burete spongios acest

zid natural, sunt frecvente alunecările de teren masive, rupturile şi rostogolirile de blocuri

uriaşe, prăbuşirile. Cea mai mare este fazela de aproape 50 m înălţime, ce s-a format în

urma unor ploiu abundente. Ploile şi vântul au dizolvat şi şlefuit calcarul moale, dând

stâncilor forme bizare: sfincşi, capete de cămilă şi elefanţi, ciuperci uriaşe, poduri

suspendate etc. Pentru speologi un neasemuit paradis îl reprezintă figura carstică de numai

5 m înălţime şi 50 m adâncime, cu o lungime de peste 500 m. Cu greu pătrund razele

solare în adâncul ei, zăpada şi gheţa persistă aici în unii ani până la începutul verii.

Aceasta alimentează cu apă rece Izvorul Domniţei din inima satului, alt monument al

naturii, numit astfel în amintirea lacrimilor de văduvă ale domniţei Ruxanda, fiica

domnitorului Vasile Lupu.

80

În fosta cetate Raşcov, ce a existat acum câteva secole pe locul satului, domniţa şi-a

trăit scurta şi nefericita căsnicie cu Timuş Hmelnitky, fiul Hatmanului cazacilor, Bogdan

Hmelnitky.

10.4 Monumentul stâncos de la Ţâpova

Nu mai puţin impresioneză şi stânca de la Ţâpova, de care te poţi apropia pe poteca ce

coboară de la satul Ţâpova, unde malul abrupt al Nistrului atinge înălţimea de 120 m.

Trecând pasarela de piatră, ce atârnă deasupra râpei pietroase, ajungi pe poteca de cornişă,

care îţi permite să ocoleşti stânca suspendatî deasupra Nistrului la o cotă de aproape 80 m.

Această stâncă, formată din cochilii de serpule şi nubecularii în urma dezagregării, a

căpătat un aspect destul de pitoresc, aproape fantastic.continuând drumul şerpuitor în

coborâre, ajungi la 15-20 m mai la vale de încăperile bisericii şi chiliilor tăiate în piatră.

Populaţia băştinaşă susţine, că tocmai în această mănăstire din stâncă a avut loc cununia

lui Ştefan cel Mare.

La sud de satul Ţâpova, de-alungul văii Nistrului, sunt luate în rezervaţie până la 100

ha de stânci denudate din fondul pământurilor colhoznice şi trei parcele din fondul silvic al

satului: Scala Horodişte, Stânca şi Scala Funduc, cu suprafaţa totală de 129 ha. Pădurea

de aici e asemănătoare acelei de la Saharna. Diferă întrucâtva speciile de arbori şi arbuşti.

De exemplu, în parcela păduroasă Scala Funduc predomină alunul şi scumpia, iar pe

terenul Stâncaabundă păducelul, măcieşul şi salcâmul (introduse, probabil, în ultimile

decenii).

10.5 Monumentul stâncos Vâlceaua Cneazului

Vâlceaua Cneazului este situată la sud de satul Mereşeuca (între oraşul Ocniţa şi

oraşul Otaci), motivele recifale aflate la sud de satul Visoca, porţiunile malului abrupt al

Nistrului (308 ha) între satele Naslavcea şi Lencăuţi, falia tectonică de la nord de la

81

Naslavcea şi Colina Casca, aflată la vest de satul Cremenciug din pădurea ocolului silvic

Otaci.

10.6 Monumentul stâncos Vâlceaua Colcotov

Este situată la periferia de est a oraşului Tiraspol, în cursul inferior al văii rîului

Nistru. Aici aflorează depozitele aluviale ale terasei a cincea a văii Nistrului cu grosimea

de 30m care sînt formate din prundiş, petriş, nisip, fiind acoperite de un strat de argile

loessoide. Aceste depozite s-au păstrat stratigrafic aproape complet, sînt unice şi servesc

drept etalon pentru depozitele de aceeaşi vîrstă din întrega Europă. În aceste depozite au

fost găsite rămăşiţele de fosile de animale: elefanţi, urşi, mamuţi, bizoni, cerbi gigantici,

rinoceri, cămile, lei, antilope etc.

10.7 Stânca de la Saharna

Printre sectoarele de landşafturi naturale din bazinul de mijloc al Nistrului un deosebit

interes îl reprezintă cel de lângă satul Saharna, raionul Rezina, care are o suprafaţă de 610

ha. Obiectele principale ale acestui unic monument al naturii sunt, bineânţeles, înaltele

dealuri stâncoase, străpunse de originale defileuri. Pe pereţii lor pot fi citite file interesante

despre trecutul preistoric al acestor meleaguri. Cel mai curios dintre ele e defileul Saharna,

săpat de apele râuleţului, ce poartă acelaşi nume. Adâncimea defileului atinge pe alocuri

175 m, pereţii lui sunt abrupţi, cu prăpastii fioroase. Râul Saharna în calea sa formează

circa 22 de cascade foarte muzicale. Una dintre ele, ce are înălţimea de vreo 4 m, care a

fost numită Groapa Ţiganului.

În pereţii defileului la diferite înălţimi se află numeroase nişe, grote şi peşteri. În

trecut ele au servit drept adăpost pentru oameni şi pentru diferite animale de cavernă,

astăzi aici trăiesc lilieci, jderi-de-piatră, şi păsări răpitoare, care ziua se află în ascunzişuri,

iar odată cu întunericul ies în căutarea hranei, la vânat.

Dacă urci spre o peşteră artificială de pe una din cele mai înalte şi pitoreşti stânci,

numită Grimidon, apoi din vârful ei împrejurimile se văd ca în palmă. Urcuşul este

82

anevoios. Cărările ce duc spre ea, bătătorite de sute de oameni din partea locului şi de

turişti, şerpuiesc printre mulţimea bolovanilor de piatră, rupţi de vreme din stâncă. E

nevoie să păşeşti de pe o piatră pe alta, să străbaţi desişuri puţin accesibile de tufari, să

treci cu inima în dinţi pe marginea unor prăpastii, de unde pârâiaşul Saharna, pare afi o

panglică strălucitoare, şi dacă mai depui unele eforturi, ajungi la gura largă a peşterii. La

intrare este linişte. Însă la câţiva paşi se aude un scârţîit şi nişte sunete scurte şi stranii.

Când ochii se deprind cu întunericul, de pe podul cu neregularităţi al camerei din stîncă te

privesc o sumedenie de ochi, mici, rotunzi, negri, strălucitori şi speriaţi. E o colonie de

lilieci. Mai apoi la suprafaţa podelei am observat măsele şi oase fragmentate de urs-de-

peşteră. Câţiva ani în urmă aici a fost descoperită o îngrămădire colosală de reminiscenţe

scheletice de urs, aparţinând multor animale de diferite vîrste: bătrâni, tineri, masculi şi

femele. Se crede că cca 100 de mii de ani în urmă, în peştera naturală ce era în stâncă se

afla bârlogul acestor animale de cavernă. În timpul unui eventual cutremur de pământ

peştera pe neaşteptate s-a năruit, astupând animalele în interiorul stîncii. Multă apă s-a

scurs pe Nistru, până când tăietorii de piatră au dat de scheletele animalelor de altădată.

Şi în stâncile de la Saharna s-au păstrat rămăşiţele unor cetăţi ale geţilor (secolul IV-

III î.e.n).

Pe teritoriul acestui landşaft natural sunt înregistrate o serie întreagă de aşezări

străvechi omeneşti tripoliene, scitice şi medievale, s-au descoperit, de asemenea, rămăşiţe

scheletice ale diverselor animale preistorice dispărute: mamut, rinocer, hienă.

Poalele şi povârnişurile stâncii sunt îmbrăcate cu păduri în care cresc specii rare de

arbori, arbuşti ţi plante ierboase. Aici cresc stejari seculari, arţarul-tătăresc, gorunul,

vişinul turcesc, păducelul, scumpia, poate fi întâlnită şi edera-căţărătoare. În pădure trăiesc

căprioare, cerbi, bursuci, păsări, pe faţa stâncilor se întâlnesc specii rare de şopârle şi şerpi,

iar în interiorul peşterilor se adăpostesc vulturi, vulpi, jderi şi alte animale.

83

10.8 Stânca Grimidon

Stânca Grimidon domneşte cu desăvârşire împrejurimile Saharnei. De pe ea se văd ca

în palmă oraşele Rezina şi Râbniţa. Nistrul până hăt la Ţâpova, defileul cu mănăstirea,

satele Saharna, Saharna Nouă, dar şi Ghidirim, Ofatinţi de pe celălat mal al Nistrului.

Această stâncă, despre care circulă cele mai neverosimile legende, a devenit un fel de carte

de vizită a Saharnei.

De la mănăstire, zvârcolindu-se nărăvaşă printre mormane şi stane de piatră, crescute

cu cimbru şi măcieş, cărăruia te urcă direct la cer. Poţi să fii surprins de panorama ce se

deschide din acest punct, descoperind în peisajul nistrean ceva nou, ademenitor.

Stânca Grimidon, vorbind la figurat, este pentru noi un pilon al istoriei, o carte scrisă

prin osârdia multor generaţii. La temelia ei, se văd grote şi intrări în fostele mine, masivul

de piatră rămănând pe veci cu zeci de guri deschise, parcă aşteptând doar întrebările.

De zăcămintele imense de nisip, calcar, şi argilă din zona Saharna-Mateuţi a profitat

nu numai mănăstirea, ci şi zeci de sute de alte întreprinderi, instituţii, organizaţii. Din

piatra extrasă aici au fost practic, reconstruite oraşele Rezina şi Râbniţa. Mulţi ani o mină

din partea locului a aparţinut oraşului Harkov din Ucraina. Cotileţii tăiaţi aicise încărcau în

vagoane şi erau expediaţi în diferite centre industriale din Ucraina. În masivul de calcar

dintre Saharna şi Măteuţi au rămas galerii subterane de sute de km, locuri formidabile

pentru creşterea ciupercilor, păstrarea producţiei agricole etc.

Anume datorită rezervelor masive de zăcăminte de calcar, argilă, nisip, calităţii lor şi

posibilităţilor de utilizare, în anii 80 ai secolului XX, în Valea Ciornei din apropierea

oraşului Rezina a fost construită una din cele mai mari fabrici de ciment din Europa.

Capacitatea primei din cele trei tranşe preconizate era de 1 mln 200 mii tone de ciment pe

an. În primii ani de activitate întreprinderea a depăşit obiectivul de !mln tone de ciment pe

an. Paralel cu întreprinderea s-a reconstruit şi rezina. În oraş au fost înălţate câteva cartiere

din blocuri cu 5 şi 9 etaje, mai multe instituţii de învăţământ, medicale, de cultură etc.

Oraşul şi fabrica au fost gazificate.

După destrămarea Uniunii Sovietice, întreprinderea a trecut prin mari încercări din

cauza pierderii pieţei de desfacere a cimentului, în anul 1999.

84

XI MONUMENTELE CULTURAL-ISTORICE

11.1 Casa lui Puşkin

Trei ani, 1820 - 1823, marele poiet rus s-a afl at în exil în Basarabia. Venind la

Chişinău, Puşkin se opreşte în casa comerciantului rus Naumov, unde a locuit din

septembrie până în noiembrie anul 1820. Casa a fost construită la sf. sec. XIX. Naumov,

întreţinea casa drept un hotel, unde poposeau înalţi cinovnici şi ofiţeri. La 10 februarie

1948 aici a fost deschisă casa-muzeu a lui A. S. Puşkin.

Figura 11.1-Portretul lui Puşkin

Muzeul are două camere mici, a căror interior redau atmosfera sec. XIX. Cele mai

interesante exponate sunt ediţiile tipografice ale poetului editate în timpul vieţii, copiile

manuscriselor poietului, dublicatele cărţilor din biblioteca puşkinistă.

Figura 11.2-Casa lui Puşkin

85

În capitală puteţi să Vă plimbaţi pe una din principalele străzi care poartă numele

marelui poet din anul 1899. Monumentul lui A. Puşkin se afl ă în parcul central al capitalei

“Ştefan cel Mare şi Sfânt” (arh. Opekuşin).

Merită de menţionat şi satul moldovenesc Dolna (70 km de la Chişinău), unde se

găseşte fosta moşie a familiei Ralli Arbore, adesea vizitată de Puşkin. Anume aici el a

întâlnit-o pe ţiganca Zemfira de care s-a îndrăgostit. Frumosul parc al moşiei, unde în anul

1973 a fost instituit monumentul poietului, izvorul Zemfi rei din apropierea Codrilor -

toate ne aduc aminte de marele Puşkin. Afl area în Moldova a fost benefi că pentru creaţia

poietului. Aici au fost scrise peste 160 de opere, inclusiv poiemele “Prizonierii din

Caucaz”, “Fraţii războinici”, “Havuzul din Bahcisarai”.

La 9 mai 1823, la Chişinău, Puşkin a început să scrie romanul în versuri “Evghenii

Oneghin”, care reprezintă o capodoperă mondială. Programul include rute prin locurile de

exil ale poetului în lunile iulie-august 1821: vizitarea casei muzeu A. S. Puşkin la

Chişinău, parcului orăşenesc pe unde perinda poietul cu frumoasa grecoaică Kalipso,

vizită la Dolna, unde se afl ă casa muzeu a poietului, poiana şi izvorul Zemfirei. Aflându-

te în aceste locuri te transferi în miraculoasa lume a naturii şi, exact poietului, te întrebi: ce

ascund cărările din jur? Dragoste, vis, linişte?

Pachetul turistic

Audi 1-2

locuri

Microbus 3-16

locuri

Neoplan 17-36 locuri

Mercedes 37-46 locuri

Neoplan 47-76 locuri

Elevi, studenţi 97 116 135 143 162 Cetăţeni din Moldova,

CSI, România

107 126 145 153 172

Cetăţeni străini (limbile engleză, franceză, turcă) 112 131 150 158 177

Cetăţeni străini (limba germană) 127 146 165 173 192

Cetăţeni din Japonia (japoneza) 127 146 165 173 192

Costul serviciilor este indicat în euro. Preţul include servicii transport, ghid, translator

86

11.2 Casa lui Donici

Drumul spre oraşul Orhei ne duce spre poalele unui deal înconjurat de copaci, unde se

afl ă satul natal al cunoscutului fabulist şi traducător Alexandru Donici. Casa muzeu a lui

A. Donici a fost deschisă la 19 septembrie 1976. Anume în această casă, în satul Bezin,

Orhei (34 km la nord de Chişinău), la 19 ianuarie 1806, în familia lui Dmitrie şi Elena

Donici, s-a născut feciorul Alexandru, care a devenit ulterior clasicul literaturii româneşti.

Casa este plasată în mijlocul unui parc mic, iar în preajmă se găsesţe o mică bisericuţă

stilizată a familiei Donici. Alexandru Donici şi-a început în tinereţe căriera militară la

liceul de profil din Petersburg, după care revine la baştină şi activează la început în

Chişinău, la Iaşi, apoi la Piatra-Neamţ. Practica avocatura, dar şi scrie mult.

Casa-muzeu are 4 camere.

Figura 11.3-Casa muzeu Donici

Două dintre ele, sala şi biroul de lucru al poietului, sunt amenajate cu diverse obiecte

caracteristice, sec XIX.

Celelalte două sunt săli expoziţionale, unde este prezentată viaţa de creaţie a

fabulistului. În apropierea casei se află biserica familiei Donici. Aceasta a fost construită

de tatăl scriitorului. Alături de biserică s-a păstrat clopotniţa. Acolo sunt înmormântaţi

părinţii fabulistului, fratele lui, soţia Anastasia şi feciorul lor Nicu.

87

Figura 11.4-Privelişte generală a casei lui Donici

Despre aceasta ne spune inscripţia de pe placa comemorativă, fi xată pe peretele

bisericii. Din complexul muzeistic fac parte izvorul “Stanca”, amenajat de către părinţii lui

Donici. Acest izvor până în prezent răcoreşte cu apa sa locuitorii satului.

Pachetul turistic

88

11.3 Conacul familiei lui Serghei Lazo

Conacul familiei lui Serghei Lazo datează din a doua jumătate a sec. XIX. Conacul

dat este localizat în judeţul Orhei satul Piatra.

Conacul este amplasat în mijlocul unei grădini, cu orientare spre valea Răutului.

Structura lui spaţială este derivată da la casa populară.

Tradiţională este distribuirea odăilor în jurul holului central, de unde are loc intrarea

directă în sufragerie, dormitoare şi în salon. Faţada principală, din cauza căderii reliefului,

este ridicată pe un soclu înalt şi umbrită de o galerie cu coloane şi cu o terasă în mijloc.

Formele arhitecturii autohtone au fost modificate sub influienţa clasicismului, dar se

observă cu uşurinţă şi formele primare-prispa cu coloane şi cerdacul, care aici au luat

forma galeriei. În acest local a copilărit Serghei Lazo, erou al războiului civil din Rusia.

Conacul este construit din piatră, iar semnificaţia patrimonială este: locală şi artistică.

În momentul de faţă starea de conservare a conacului este satisfăcătoare. Privind la

restaurarea conacului au fost menţionaţi anii următori 1967-1968.

Guvernul va aloca 300 mii de lei pentru reconstrucţia conacului familiei Lazo, care în

cadrul unei şedinţe a decis să aloce această sumă, din Fondul de rezervă pentru

reconstrucţia Conacului familiei Lazo, din satul Piatra, raionul Orhei.

Figura 11.5-Conacul familiei Lazo

89

Conacul familiei Lazo a fost construit în a doua jumătate a sec. al XIX-lea de Ion şi

Matilda Lazo. Sălile de expoziţie cuprind obiecte casnice, mobilier, fotografii, cărţi datând

din sec. al XIX-lea, care au aparţinut familiei Lazo.

Serghei Lazo (1894-1920) a fost considerat de istoriografia sovietică drept erou al

războiului civil din Rusia de la începutul secolului trecut. Aristocratul basarabean a intrat

în manualele de istorie din fosta URSS drept legendar comandant de oşti bolşevic şi

conducător al mişcării de partizani din Siberia, în timpul războiului civil din Rusia.

Potrivit acestor surse, plecat voluntar pe front, a avut un sfârşit tragic la doar 26 de ani – a

fost ars de viu în cuptorul unei locomotive. În prezent această legendă este contestată.

11.4 Căsuţa Elenei Sârbu

La o margine a satului Rudi, raionul Donduşeni, înconjurată de o mică livadă de pomi

pletoşi, se află o căsuţă ţărănească gârbovită de ani. Dar dacă ai păşi pragul, pe loc te

pomeneşti într-o romantică lume a luptelor revoluţionare.....

11.5 Teiul lui Stamati

La începutul secolului trecut, familia boierului Stamati, membru al căreia era şi

clasicul literaturii moldoveneşti Constantin Stamati, avea o moşie în satul Ocniţa din

actualul raion cu acelaşi nume.

În centrul satului era un conac boieresc-mai multe case cu acareturi înconjurate de un

parc.

Costache Stamati, care avea slujbă de ispravnic, mereu era nevoit să călătorească prin

judeţ ori să poposească pentru mai mult timp în capitala Basarabiei de atunci-Chişinău. Îi

plăceau aceste locuri cu sate pitoreşti, cu oameni sfătoşi-deţinători ai unor comori

folclorice.

Aici se odihnea, aici visa şi scria. Tot aici, din dorinţa lui, şi-a găsit locul odihnei de

veci.

90

Au trecut de atuncea ani. S-au schimbat generaţii. A căpătat un alt aspect satul. S-au

năruit casele boiereşti. Una singură a rămas în parcul, ce şi-a trăit şi el veacul-casa menită

primirii oaspeţilor.

A rămas şi mormântul lui Costache Stamati, lângă care a fost înălţată o frumoasă

şcoală medie, şi ... amintirea ce i se păstrează în partea locului.

Dar ... a mai rămas ceva! Într-un colţ al vechiului parc, în ciuda anilor, continuă să

crească un tei secular. Oamenii din sat îi zic Teiul lui Stamati. Bătrânii susţin, că anume

sub acest tei era o măsuţă şi o bancă unde tare îi plăcea lui conu Stamati, şi atuncea când

scria ceva, apoi numai aici, sub tei.

Cine ştie de o fi aşa cum spun oamenii. În orice caz, dendrologii susţin că mândrul tei

era de acum mare chiar la începutul secolului trecut. Şi lumea a dorit că anume acest conac

din sat să devină un simbolic monument al marelui scriitor Costache Stamati.

Oamenii din sat au fost aceia care i-au ridicat monument în satul Ocniţa, şi un bust în

aleea clasicilor din Chişinău.

11.6 Casa lui Stamati O personalitate remarcată în literatura autohtonă este Constantin Stamati (1786-

1869), care în opera sa a încercat să renască trecutul glorios pentru "luminarea neamului

său".

A fost un scriitor iluminist, care a rămas în literatura română prin creaţiile sale: "Suceava

şi Alexandru cel Bun în sec. XV", "Domnul Moldovei", "Marele Ştefan al VI-lea şi bravul

sau hatman Arbore", "Neneaca, cuconaşul ei şi dascălul", "Geniul vechi al românilor şi

românii de astăzi", "Despre Basarabia şi cetăţile ei vechi", etc.

Satul Ocniţa este legat de viaţa şi activitatea scriitorului Constantin Stamati.

Cumpărând moşia de aici de la moşiereasca Elena Sturza în 1884 şi construindu-şi un

conac spaţios în stil gotic, constantin Stamati a trăit în această localitate 25 de ani.

91

Figura 11.6-Casa lui Stamati

În 1866 este ales membru al Societăţii Literare Române. A avut mai multe pasiuni: a

fost membru al Societăţii de Medici şi Naturalişti, membru al Societăţii Imperiale de

Istorie şi Antichităţi din Odesa, cunoştea limba franceză, rusa şi greaca, a deţinut mai

multe funcţii importante la Chişinău. Era un bun prieten cu Al. Hajdeu, Gh. Asachi, C.

Negruzzi s.a., iar în timpul aflării în exil al poetului rus A. Puskin se împrietenesc şi

călătoresc împreună.

Decedând în 1869 scriitorul a fost înmormântat în cavoul familiei din curtea bisericii

din satul Ocniţa. Îm 1918 conacul a fost încendiat de către revoluţionarii aflaţi în trecere

pe aici, cavoul familiei Stamati fiind devastat şi prădat. Ruinarea clădirii a continuat şi

după 1944.

În 1968 la şcoala din acest sat a fost inaugurat muzeul Constantin Stamati. După două

decenii, în 1988 muzeul a fost mutat în atenansa restabilită a fostului conac. În încăpere

există un dulap cu cărţi din fosta bibliotecă a lui Constantin Stamati, printre care şi ediţii

rare. Într-un alt dulap se păstrează obiecte de ceramică, farfurii, monede vechi care au

aparţinut familiei scriitorului. În curtea casei –muzeu se află Teiul lui Stamati-un arbore cu

vârsta de peste 200 de ani şi bustul scriitorului.

Spre sfârşitul vieţii se retrage la conacul său de la Ocniţa, unde în 1869 se stinge din viaţă.

92

XII MONUMENTELE NATURALE (GEOLOGO-PALEONTOLOGICĂ)

12.1 Monumentul natural Carpov Iar

Satul Năslavcea, raionul Ocniţa, cea mai la nord localitate a Moldovei, e aşezat la

poalele unor dealuri stâncoase, e înconjurat de monumente naturale preistorice foarte

valoroase, fiind, astfel, un muzeu adevărat al naturii sub cerul liber. Unul dintre ele este

monumentul paleontologic Carpov Iar, ce se află într-o râpă de pe panta stângă a

pârâiaşului Chisărău, la vreo 2 km de la gura lui. A fost descoperit în 1947 de geologul

I.M. Suhov.

În baza secţiunii geologice se găsesc zăcăminte de cremene de diferite culori din era

paleozoică veche, urmate de depuneri de cretă, ce aparţin erei mezozoice mijlocie.

Însă cel mai interesant s-a dovedit a fi stratul de nisip şi de lut de vârstă sarmatică

timpurie (cca 15 mln de ani în urmă), în care a fost descoperit un cuib fosilifer de rămăşiţe

scheletice de peşti, arici-de-mare, crabi, insecte, plante şi alte organisme de importanţă

ştiinţifică. Aici au fost colectate vreo 150 de schelete a 14 specii de peşti de ape tropicale

şi temperate, multe fructe şi întipăriri de frunze, ce ţin de 60 de specii de diverse plante

(magnolia, palmierul, caştanul, arţarul etc.), formele apropiate ale cărora astăzi se întâlnesc

în Asia de Est şi America de Nord.

Pe teritoriul acestei rezervaţii în depunerile epocii pleistocene au fost descoperite

aşezări străvechi omeneşti, precum şi rămăşiţe scheletice de mamut, cal-fosil, cerb-polar

etc.

12.2 Monumentul natural La izvoare

Cine vine în orăşelul Otaci, raionul Ocniţa, rămâne uimit de râpa mare şi adâncă de

aproape 200 m, cu multe izvoare, din centrul acestei localităţi. Ajuns în albia ei, te

îndepărtezi de zilele noastre cu sute de milioane de ani. Istoria milenară a acestor

93

meleaguri e înscrisă în gresii şi calcare, ce conţin rămăşiţe de moluşte, răcuşori, alge şi de

alte organisme de mare, care au trăit aici cca 100-150 de mln de ani în urmă.

În calcarul de marnă, rămas de la era mezozoică, a fost descoperit un schelet aproape

întreg al unui ihtionozaur-reptilă uriaşă marină, asemănătoare la exterior cu peştele, dar

care avea lungimea de aproximativ 10 m. Aceasta este unica descoperire de rămăşiţe

scheletice de reptile acvatice mezozoice în Moldova.

În râpa din Otaci se întâlnesc de asemenea oase petrificate de mamut, rinocer, cerb-

gigantic şi de alte animale preistorice, urme de existenţă ale strămoşilor omului din epoca

petrei. Aici, ca şi la Năslavcea, ani în şir îşi fac practica de câmp la geologie studenţi de la

instituţiile superioare de învăţământ din Moldova, Odesa, Leningrad şi din alte oraşe ale

ţării, unde iau cunoştinţă pe teren cu pagini unicale ale istoriei geologice a teritoriului de

sud-vest al Uniunii Sovietice.

12.3 Monumentul natural Raşcov

Carsturile de la Raşcov cuprind partea de vest a Dealului Roşu din împrejurimile

satului Raşcov (Transnistria) cu o suprafaţă de 123 ha. Monumentul este un exponent al

fenomenelor carstice din R. Moldova. Din cauza golurilor carstice ce impregnează ca un

burete spongios acest zid natural, sunt frecvente alunecările de teren masive, rupturile şi

rostogolirile de blocuri uriaşe.

Partea de vest a muntelui a fost luată sub protecţia statului, constituind propriu-zis

complexul natural Raşcov.

Cea mai mare este faleza de aproape 50 m înălţime, ce s-a format în urma unor ploi

abundente. Ploile şi vântul au dizolvat şi şlefuit calcarul moale, dând stâncilor forme

bizare: sfincşi, capete de cămile şi elefanţi, ciuperci uriaşe, poduri suspendate etc. Pentru

speologi un neasemuit paradis îl reprezintă fisura carstică de 5 m lăţime şi 50 m adâncime,

cu o lungime de peste 500 m. Cu greu pătrund razele solare în adâncul ei, zăpada şi gheaţa

persistând aici în unii ani până la începutul verii. Aceasta alimentează cu apa rece "Izvorul

Domniţei" din sat, alt monument al naturii, numit astfel în amintirea lacrimilor de văduvă

94

ale domniţei Ruxanda, fiica domnitorului Vasile Lupu. În fosta cetate Raşcov, ce a existat

acum câteva secole pe locul satului, domniţa şi-a trăit scurta şi nefericita căsnicie cu

Timuş Hmelnitky, fiul Hatmanului cazacilor, Bogdan Hmelnitky.

12.4 Monumentul natural Râpa Nămălva

Rîpa Nămălva, formată cu zeci de mii de ani în urmă în stânca din sud-vestul satului

Bursuc, raionul Camenca, în rezultatul unei rupturi tectonice, cauzată de puternice mişcări

verticale ale scoarţei pământeşti, această râpă păstrează taine din timpuri foarte

îndepărtate. Primii cercetători ai obiectului în cauză, care mai târziu s-a dovedit a fi un

monument geologo-paleontologic unical în întreaga Europă. Începând cu anii 50, la

Bursuc veneau expediţii speciale.

În baza râpei Nămălva la suprafaţă ies rocile cretacice, care sunt schelete presate ale

animalelor de mare. Deasupra lor se află un strat de depuneri tortoniene, în lutul nisipos al

căruia se află aglomerări de scoici de moluşte, schelete de corali, briozoare şi de alte

animale de mare. Urmează apoi depunerile din epoca sarmaţianului timpuriu. Ele conţin

rămăşiţe de moluşte, peşti şi foci, imprimări de plante, insecte şi peşti, fructe şi seminţe de

plante din acele timpuri. Cercetătorii au demonstrat că în Râpa Nămălva au existat cândva

peste 110 specii de plante, dintre care 36 sunt noi pentru ţara noastră, iar unele pentru

ştiinţa paleobotanică în ansamblu. Peste 60% din plantele identificate sunt forme lemnoase

şi arbuşti, restul-plante ierboase.

Deci, vegetaţia meleagului nostru din sarmaţian se deosebea radical de cea

contemporană. Interesant este faptul că o mare parte de plante descoperite în aflorimentul

de la Bursuc fac parte din specii ce se întâlnesc astăzi în regiunile tropicale şi subtropicale

din Asia de sud-Vest, precum şi din America de Nord. Un deosebit interes prezintă

speciile de arbori şi de arbuşti înrudite cu plantele actuale din regiunea Mediteraniei. S-a

constatat de asemenea, că ierburile ce creşteau în Moldova cu milioane de ani în urmă au

ajuns aproape neschimbate până astăzi.

95

Cercetările care continuă vor contribui la descoperirea unor noi pagini ale cărţii

naturii preistorice din Moldova.

12.5 Monumentul natural Râpa lui Maftei

La periferia de nord-est a satului Ofatinţi, raionul Râbnişa, între două dealuri

stâncoase de vârstă sarmatică medie, de-a lungul Nistrului se întinde văgăuna Râpa lui

Maftei. Ea constituie un interesant monument geologo-paleontologo-arheologic.

În anul 1901, locuitorul satului Ofatinţi A.G.Cutacevici a găsit pe fundul râpei unelte

de cremene străvechi, uzate şi oase de animale preistorice, însă aproape 45 de ani la

această descoperire nimeni nu s-a interesat serios de ea.

Abia în anul 1946, pe când se făcea inventarierea colecţiilor aceste obiecte au tras

atenţia lui G.P.Sergheev, colaborator la muzeu. În vara aceluiaş an, arheologul dat, a

hotărât să cerceteze râpa unde au fost găsite obiectele cu pricina.

În rezultatul unui control riguros, la capătul de jos al râpei, în peretele de pe partea

stângă, au fost descoperite fragmente de oase şi bucăţi de cremene cu marginile ştirbite,

asemănătoare celora ce se păstrau în muzeu.

În anii 1963, 1971-1972 săpăturile au fost reluate de arheologii de la Academia de

Ştiinţe a Moldovei, la care au participat şi paleontologi, geologi şi geografi. Au fost

cercetate zeci de tone de pământ, constatându-se prezenţa a trei straturi de diferite culturi

arheologice.

Savanţii au ajuns la concluzia că în grota din Râpa lui Maftei se află una dintre cle

mai timpurii locuinţe ale strămoşilor neandertalieni din sud-vestul Uniunii Sovietice. Ei se

îndeletniceau cu confecţionarea obiectelor de vânat şi cu vânatul animalelor sălbatice. În

grotă au fost găsite topoare, răzuitoare, lame, aşchii zimţate din cremene, cca 2 mii de

rămăşiţe scheletice de vulpe, hienă-de-peşteră, leu-de-peşteră, mamut, cal, rinocer-cu-

blană, cerb nobil, bizon etc.

Cel mai des erau vânaţi urşii, mamuţii, caii şi bizonii.

96

Arheologii presupun că în Râpa lui Maftei mai sunt câteva locuinţe ale strămoşilor

noştri din îndepărtata epocă veche a pietrei. Deci, cercetările vor continua.

12.6 Monumentul natural Râpa Răspopeni

Aflorimentul Răspopeni din râpa cu aceeaşi denumire reprezintă un mormânt cu

rămăşiţe de oase ale animalelor vertebrate din perioada sarmaţianului târziu.

Aici au fost găsite fosile ale rinocerilor fără corn. În fondul Muzeului de Etnografie şi

Istorie Naturală din Chişinău se păstrează 15 cranii şi câteva sute de oase ale diferitor părţi

de schelete ale acestor animale.

Au fost selectate şi un număr mare de rămăşiţe ale hiparionilor, dinoteriilor,

mastodonţilor, gazelelor, porcilor şi altor animale. Râpa Răspopeni este luată sub ocrotirea

statului. Însă ea se află în pericol de deteriorare din cauza alunecărilor intense de teren.

12.7 Monumentul natural Râpa de la Calfa

Printre monumentele naturii inanimate din Moldova, luate sub ocrotirea statului, se

numără şi monumentul paleontologic de lângă satul Calfa, raionul Anenii-Noi. Aici, în

valea Bâcului, pe panta dreaptă a râului, încă la începutul secolului XX au fost găsite

câteva oase puternic pietrificate de maimuţă, rinocer, hiparion, mastodont, care au atras

atenţia savanţilor paleontologi din acele timpuri. Cu toate acestea, punctul fosilifer

descoperit a rămas multă vreme nestudiat.

Abia pe la începutul anilor 50, oamenii de ştiinţă au revenit la descoperirea de

altădată de la Calfa, întreprezând săpături paleontologice speciale. Mulţi ani a lucrat la

extragerea materialelor faunistice din pământ paleontologul A.N. Lungu. Ca rezultat, a

fost adunată o colecţie foarte bogată, variată şi destul de interesantă: mii de resturi

scheletice de mamifere, păsări, reptile, peşti, moluşte, de alte animale, precum şi de

diverse plante, îngrămădite la talpa unei stânci sarmatice cca 10-12 mln de ani în urmă de

şuvoaiele de apă.

97

Aici s-au descoperit patru straturi, depuse la diverse intervale de timp, de fosile,

fiecare având o grosime ce variază între 20 cm-1 m. Astfel s-a descoperit un adevărat

depozit de rămăşiţe scheletice ale organismelor străvechi. Relicva de la Calfa s-a dovedit a

fi cea mai bogată şi mai veche din epoca sarmaţiană pe întreg teritoriul părţii europene a

Uniunii Sovietice.

Cercetările minuţioase de laborator au arăta, că cele mai numeroase şi variate fosile

aparţin mamiferelor-peste 30 de specii. Au fost descoperite rămăşiţe scheletice de cai

străvechi-hiparioni, ce aveau mult comun cu zebrele de astăzi; de mastodonţi şi dinoteri-

rude îndepărtate ale elefanţilor contemporani; de rinoceri fără coarne, girafe, antilope,

cerbi dintre cei mai vechi din Europa, hiene gigantice, mahairozi şi alte carnivore, diverse

rozătoare, maimuţe, struţi, reptile uriaşe-varani, broaşte ţestoase şi alte animale puţin

cunoscute sau absolut noi pentru ştiinţă.

Fauna descoperită prezintă unul dintre cele mai timpurii complexe faunistice ale aşa-

numitei faune hiparionice, ce serveşte drept etalon pentru cercetările din alte regiuni ale

Europei şi Asiei.

Cuibul fosilifer de la Calfa continuă să rămână un izvor de cercetări ştiinţifice pentru

savanţi, căci în ultimul timp el a trezit şi interesul savanţilor de peste hotarele ţării noastre.

12.8 Monumentul natural Aşezarea Alcedar

Lângă satul Alcedar din raionul Şoldăneşti este un loc numit Cetăţuie sau La

Cetăţuie. Arheologii, cercetând terenul, au stabilit că aici se află urmele unei aşezări

medievale timpurii foarte mari (100 ha) cu o cetăţuie în centru.

Specialiştii au efectuat cercetări arheologice de mari proporţii. S-au descoperit zeci de

locuinţe şi construcţii auxiliare, sute de obiecte de uz casnic, instrumente şi alte lucruri,

mii de fragmente de vase de lut. Studiind materialele arheologice colectate, specialiştii au

stabilit că pe acest loc s-a fondat un cătun al tracilor în secolele VII-V înainte de naşterea

lui Hristos. Locuitorii acestui sat au avut o viaţă plină de evenimente cruciale, schimbând

de mai multe ori aspectul culturii, dar supravieţuind secolelor. Pe locul menţionat s-au

98

găsit urme de activitate exprimate prin materialele arheologice atribuite culturii tracice

(secolele VII-V î.e.n), daco-getice (secolele IV-III î.e.n), culturii daco-getice din perioada

dominaţiei aici a triburilor bastarnilor, culturii daco-geţilor liberi din perioada dominaţiei

Imperiului roman în Dacia (secolele I-IV e.n), culturii băştinaşilor din perioada dominaţiei

şi migraţiei popoarelor (secolele V-IX e.n).

În secolul X e.n. localitatea a fost cucerită de către tribul vechi rusesc cunoscut sub

denumirea de Ulici. Aceştia, ocupând satul în cauză şi alte localităţi din nordul Moldovei,

dar negăsind limbaj comun cu băştinaşii, au făcut o cetăţuie în centrul aşezării de

dimensiuni gigantice pentru perioada aceea (circa 100 ha). Urmele acesteia pot fi uşor

remarcate şi astăzi la suprafaţa pământului. Ea avea o formă circulară cu diametrul de

circa 80 m, fiind înconjurată de un şanţ de vreo 7 m lăţime şi până la 3 m adâncime. Pe

partea interioară a lui a fost ridicat un val de pământ de 4 m înălţime.. pe muchia valului

era construit un perete din bârne. În cetate locuiau probabil conducătorii tribului. Centrul

fortăreţei era menit pentru refugiul locuitorilor aşezării din jur în caz de primejdie. Aceasta

era lipsit de construcţii locative sau de altă natură. În cetăţuie s-a găsit o podoabă de argint

(grivnă) masivă, purtată cândva de conducătorul tribului vechi rusesc staţionat în satul

băştinaşilor din valea Nistrului de mijloc.

Un interes deosebit îl prezintă faptul că ulicii, cucerind satul băştinaşilorm au

construit cetăţuia pe vatra localităţii. La talpa valului de apărare al cetăţii s-au evidenţiat

urmele unei locuinţe din secolele VIII-IX e.n. ce aparţinea băştinaşilor.

Până în prezent a fost depistat numai cimitirul alogenilor. El se afla la 1 km distanţă

de aşezare, pe vârful unui deal şi consta din movile funerare. Fiecare movilă era locul de

înmormântare a unui neam. Răposaţii, fiind arşi pe rug, erau înmormântaţi în movila

neamului respectiv. Movilele funerare ale ulicilor din aşezarea de lângă satul actual

Alcedar s-au păstrat până în prezent şi pot fi văzute în pădurea din apropierea satului.

Pe la sfârşitul secolului XI e.n sau începutul secolului XII e.n aşezarea Alcedar a fost

părăsită de către locuitori. Băştinaşii, care au conlocuit aproape două secole cu ruşii vechi,

s-au asimilat probabil.

După ce a fost părăsită din motive necunoscute, viaţa aici nu şi-a revenit. Cetăţuia şi

aşezarea din jurul ei au rămas în păragină.

99

Monumentul în cauză prezintă un interes deosebit prin faptul că aici s-a evidenţiat

momentul ce ilustrează relaţiile dintre băştinaşi şi ruşii vechi în evul mediu timpuriu.

12.9 Monumentul natural Peştera Bechir Într-un deficileu de aproximativ 10 km lungime, aflat la 800 m de Soroca, chiar la

intrarea în oraş, se află o peşteră săpată de mînă de om şi care poartă numele haiducului

Bechir.Localnicii o mai numesc peştera călugărului sihastru, care a fost, de fapt, locaşul

unei mici mănastiri în piatră. Ea se află la vreo 4,5 m. Înălţimea de la locul de unde se

poate ridica pe peretele abrupt are două camere, una mai mare, alta mai mică, cu urme de

icoane pe pereţi:Isus Hristos, Maica Domnului, Sfîntul Nicolae făcătorul de minuni. A

ceastă peşteră şi astăzi este vizitată de iubitorii de istorie şi natură care la plecareîşi lasă

numele lor săpate adînc ăn piatra de calcar. O încercare de aşi imortaliza numele prin rana

adîncă lăsată în pereţi acestui locaş sfînt careşi are originile încă prin sec.VIII-XII e.n.

O vreme s-a afirmat că aceste mici schituri în piatră ar fi fost săpate prin sec. XVII-

XVIII. Dar specificul arhitectural, mărturiile arheologice descoperite, precum şi

informaţiile istorice vorbesc despre o dată mai timpurie.

12.10 Monumentul natural Peştera Ofatinţi

Cea mai veche aşezare umană paleolitică din Moldova de acest tip cunoscută astăzi

specialiştilor se află în peştera de lângă satul Ofatinţi, raionul Râbniţa. Această grotă se

află pe versantul de est al văii Nistrului, la marginea de nord-est a satului Ofatinţi, în locul

numit Râpa lui Maftei.

În 1901, când a fost descoperită, peştera mai avea circa patru metri în adâncul stâncii

şi peste 4 m în înălţime. În vechime însă, cavitatea grotei a fost mult mai mare, dar cu

vremea s-a surpat încetul cu încetul-proces care, din păcate, a dus la distrugerea completă

a acestui monument.

100

Cercetările arheologice ne fac să aflăm că în această peşteră a luat naştere una dintre

primele aşezări umane în Moldova-evenimjent de însemnătate crucială în istoria acestor

meleaguri-atestată cu 200-250 mii de ani în urmă. Numai pentru faptul că oamenii care au

locuit în grota de la Ofatinţi au fost primii, sau printre primii, care au călcat pe acest

pământ, au început însuşirea lui, numai pentru faptul că ei au stat la începutul istoriei şi

culturii Moldovei de astăzi, casa lor-peştera de la Ofatinţi-merită să fie ocrotită şi păstrată

ca un obiect muzeistic de cea mai mare însemnătate.

De altfel, grota a fost luată sub ocrotirea statului, şi lângă peşteră a fost înălţat un

obelisc cu inscripţii ce vin să sublinieze importanţa monumentului şi cheamă la ocrotirea

lui. Cu toate acestea, monumentul se distruge din cauza că de ocrotirea reală a acestui

monument nu răspunde nimeni.

Săpăturile arheologice în interiorul grotei şi în imediata ei apropiere au scos în relief

multe obiecte din epoca paleolitică confecţionate din silex, precum şi oase de animale,

instrumente de lucru din cele mai vechi în Moldova. În stratul cultural al peşterii au fost

găsite rămăşiţe de oase de animale sălbatice vânate de locuitorii grotei. Printre ele

specialiştii au determinat oase de urs cavernicol, hienă, leu, mamut, rinocer, cal, zimbru,

cerb gigantic-nobil şi nordic, lup şi vulpe.

101

XIII MONUMENTELE DE ARHITECTURĂ PEISAGISTICĂ

13.1 Parcul Ţaul

A fost înfiinţat în anul 1901 în prejma satului Ţaul şi are o suprafaţă de 46ha.

Cel mai mare parc din Moldova se găseşte în mijlocul satului Ţaul, la cca 200 km

nord de Chişinău. Parcul a fost amenajat la începutul sec. XX în preajma conacului

familiei Pommer. Parcul reprezintă una dintre cele mai reuşite lucrări ale arhitectului-

peisagist, apreciat de societatea înalta de atunci, I. Vladislavschi-Padalco.

102

Figura 13.1-Parcul Ţaul

Teritoriul parcului a fost proiectat într-o aşa manieră, încât principalele compoziţii să

succedă parcă în trepte rând pe rând de-a lungul aleelor, ce duc liniştite într-o vale

pitorească spre un lac mic. Colecţia dendrologică reprezintă circa 150 de specii de arbori,

arbuşti şi liane, dintre care peste 100 de forme sunt exotice.

Teritoriul parcului este împărţit în câteva parcele, care se deosebesc după specificul

landşaftului. În stânga intrării principale se află câteva construcţii ce formează un

ansamblu arhitectural deosebit.

În dreapta intrării se află o poiană mare cu o combinaţie de arbuşti care înfloresc în

diferite anotimpuri ale anului, de asemenea aici pot fi întâlnite şi diferite plante decorative

rare. În parc sunt mai multe poieniţe minunate, una dintre care este înconjurată cu fagi,

meri, un arţar american, cît şi stejari piramidali, frasini şi ulmi. În cazul în care doriţi să vă

pomeniţi într-o lume de poveste, vizitaţi Parcul din Ţaul.

Acest parc este compartimentat în 4 zone - două de silvoparc, una peisageră şi ultima

din pomi fructiferi.

Parcul convenţional este împărţit în partea superioară, unde se găseşte reşedinţa rurală

a boierului Pommer, o reţea deasă de alei cu compoziţii floristice diferite, şi partea de jos,

care aminteşte mai degrabă o pădure cu pâlcuri de arbori caracteristici diferitor zone

geografice. Fiind cel mai mare din Moldova, parcul Ţaul are şi o reţea impresionantă de

alei, cărărui şi drumuri de peste 12,5 km. Accesul vizitatorilor în parc este liber.

103

Nu demult, au fost efectuate lucrări ce ţineau de restaurarea şi restabilirea parcului,

fostul conac al familiei Pommer a fost transformat în hotel, ceea ce dă de înţeles că Ţaul se

merită de a fi vizitat.

În urma vizitei acestui parc, veţi avea posibilitatea să vă convingeţi de faptul că

Moldova este „o ţară din Basm”.

13.2 Rediul Mare

Este localizat în apropierea satului Rediul Mare şi a fost sădit din ordinul generalului

V. Dombrovschi. Este iniţiat în 1912-1914 după proiectul lui I. V. Vladislavschii-Padalca.

El cuprinde o suprafaţă mai mult de cinci hectare.

Plantaţiile de bază ale parcului se întind de-a lungul graniţelor iar partea centrală e

ocupată de poieni.

Rezolvarea planică-compoziţională are la bază sistemul de accesibilitate a câtorva

perspective dintr-un singur punct.

Grupurile de conifere din faţa fostului conac formează un fel de rame, prin care se

văd perspectivele îndepărtate ale poienilor mari, care în total sunt patru. Perspectiva din

stânga, care începe prin rama de molizi-argintii şi înţepători, se termină cu un arţar-

argintiu, culoarea căruia este mai deschisă decât la copacii din jur.

Pe marginile a două poieni în stânga şi în dreapta fostului conac veţi vedea un arţar-

argintiu, un stejar pedunculat, un plop alb, un castan sălbatic, un frasin. În altă poiană pe

fundalul arbuştilor se profilează grupuri de castani, de tei-caucazieni, de pini-roşii.

Reţeaua de drumuri este construită după principiul rutelor circulare, ceea ce permite

să priveşti consecutiv diferite sectoare ale parcului.

Parcul cuprinde diverse specii de foioase. Plantaţiile acestui landşaft numără 26 specii

şi forme de arbori şi arbuşti, printre care este şi castanul porcesc forma coroanei căruia

este sferică, arţari argintii, stejari pendunculaţi, plopi albi etc.

104

Figura 13.2-Planul Parcului din Rediul Mare

13.3 Parcul de la Mândâc

Dendroparcul “VILA MÂNDAC” este situat la o distanţă de 4 km de satul Mândâc şi

7 km de satul Cotova, în preajma căruia şerpuieşte drumul Mândâc-Cotova. Teritoriul

parcului–conac cuprinde o suprafaţă de 10 ha, inclusiv lacurile situate aici.

Acest parc a fost întemeiat în anul 1896 de către boierul Ohanowicz, originar din

Polonia.

Pe lângă parcul-conac au mai fost construite: conacul boierului, moara de apă cu un

apeduct puternic. Două podeţe din lemn şi cavoul familial. Conacul boieresc a fost

construit aproximativ în anul 1893, după o arhitectura poloneză. Astfel, construit din

cărămidă “româneasca”, amplasat cu 2 etaje, cu un beci mare cu 3 camere zidite din piatra,

cu un pod-mansardă şi cu 5 intrări în conac. Se spune că boierul era foarte precaut şi

niciodată nu ieşea pe uşa pe care intra. Un document istoric afirmă că în anul 1907

locuitorii satelor Mândâc, Cotova, Şuri, sub influenţa evenimentelor revoluţionare din

1905-1907, ocupă moşia boierului Ohanowicz.

105

Parcul prezintă o colecţie de specii a florei şi dendroflorei rare şi valoroase în

Republica Moldova. Aici putem întâlni aleea bătrâna de nuc negru, care are aproximativ

100 de ani, întunecoasa alee de fag, faimosul pin negru cu o coroană bogată de o vârstă de

100 de ani, un frasin stufos, ce îşi spală ramurile lungi până la pământ în apa din lacul

limpede. În total există 15 alei, 5 izvoare, 3 lacuri şi 2 pârăiaşe.

Flora - mure, fagi, patlagina-mare, podbal, toporaş-comun, toporaş mirositor,

lăcrămioare, pecetea-lui-Solomon, degeţel, papucul-doamnei, cicoare, galbenele,

sunătoare, cucuta-mare, cucuta-de-apa, dalac, boz.

Dendroflora - pin comun, pin negru, brad comun, salcâm galben, salcâm alb, tei

mirositor, ulm de camp, nuc, nuc negru, fag, frasin comun, frasin stufos, mesteacan alb,

salcie, alun, castan, plop canadian, prun păsăresc, malin comun, arţar canadian, arţar alb,

jugastru, crusin, măceş, caprifoi, păducel, liliac, soc.

Fauna - jder de pădure, nutrie, veveriţa, pars de alun, pars comun, pars de pădure,

chiţcan comun, chiţcan cu dinţi albi, chiţcan de apă, chiţcan mic, iepure de camp, arici,

tistar-comun, harciog-cenuşiu, nevăstuica, hermelina, dihore de pădure, liliac noptar de

iaz, noptar de apă.

Ornitofauna - cuc, gaiţa, pupăza, ciocănitoare pestriţă mare, ciocănitoare sură,

dumbrăveanca, piţigoi mare, piţigoi albastru, piţigoi moţat, macaleandru, sticlete, grangur,

porumbel turcesc, porumbel de scorbură, codobatura alba, privighetoare, turturica,

coţofana, cioara sură, pitulice, muscarul, egreta mica albă, cocostârc alb, buhai de baltă,

raţă sălbatică mare, fazan, gainuşa, uliul păsărilor, uliul găinilor, uliul de stuf, vânturelul

roşu, cucuveaua, ciuf de pădure.

Insecte - calosoma, buburuza, trombar, gândacul gropar, cărăbuş, licurici, carabida,

croitorul mare negru, calul de stepă, cerbul zburător, gândacul dubalar, bondarul paradox.

Fluturi - buha semănăturilor, fluturele de mare de noapte, fluturele galben, albiţa

vânătă, fluturele urzicar, apolon negru, fluturele apolon, fluturele tomares.

Reptile - şopârla verde, şopârla de caucaz, şarpe de casă, broască ţestoasă de apă.

106

13.4 Parcul de la Ivancea

În anul 1880 la marginea satului Ivancea (raionul Orhei) a fost pus începutul unui

parc cu o suprafaţă de 5 ha. În afara parcului aici mai erau şi 5 livezi, dar ele constituiau

un tot unic. Parcul domină împrejurimile pitoreşti şi, prin verdele îmbietor al coniferilor,

se conturează de departe.

Spre parc duce o alee de castani-sălbatici, coroanele cărora s-au împletit, formând o

cupolă, sub care e răcoare şi umbră, chiar şi în zilele de arşiţă. Deosebit de frumoasă este

această alee primăvara, când înfloresc castanii.

Spre deosebire de alte parcuri din Moldova, cel din Ivancea nu are o zonă de protecţie

şi doar la nord e apărat de o livadă. Anume în el sunt răspândiţi mulţi coniferi exotici:

molidul de Canada, a cărui arie de răspândire cuprinde Turcia şi munţii Caucaz; pinul-

moale de pe continentul Americii de Nord; bradul alb, ce creşte în Carpaţi.

Din partea de apus a conacului cresc doi molizi, cei mai mari din Moldova. Înălţimea

lor e mai mare de 20 m. În parc sunt şi rarităţi: un arbore ginco, un viguros tei-roşu, un

arbust decorativ din America de Nord, având florile cu un miros foarte plăcut, mălinul

american.

Minunat în orice anotimp, plin de trilul fermecător al păsărilor, cu aer proaspăt

îmbătător, interesant după variata colecţie dendrologică, parcul din Ivancea e considerat,

pe bună dreptate, unul dintre cele mai frumoase din republică.

13.5 Parcul de la Hâncăuţi

La sfârşitul secolului trecut lângă satul Hâncăuţi, raionul Ocniţa, pe o colină, parţial

ocupată de pădurea de stejar, a fost amenajat un parc pe o suprafaţă de 5 ha. La pregătirea

terenului pentru parc o parte din stejari au fost scoşi, iar alta a rămas pentru viitorul parc.

Aceşti giganţi cu înălţimea de 20 m, imprimă parcului frumuseţe, expresivitate.

107

Alte plantaţii se află în centrul şi pe marginea parcului. Sunt foarte frumoase

grupurile de mesteceni-albi, de arţari...La o margine creşte teiul-american cu frunze foarte

mari, în parc poţi întâlni şi un brad-caucaz, de 17 m înălţime.

13.6 Parcul de la Bălăbăneşti

Acest parc este unul dintre cele mai interesante din Moldova. El a fost amenajat la

hotarul dintre secolele XIX-XX şi se întinde pe o pantă în apropierea satului Bălăbăneşti,

raionul Criuleni, pe o suprafaţă de 5 ha.

Aleea ce duce spre parc începe cu doi arţari şi continuă cu un rând de brazi, în stânga-

cu un grad viu din maclură ce desparte parcul de panta învecinată.

Plantaţiile principale ale parcului sunt, parcă, îndreptată spre graniţele lui, iar în

centrul copacii cresc în grupuri ori singuratici. De pe partea ridicată a poienii se văd

coline, valea Nistrului, pădurea de plopi şi sălcii. Dintre conifere se impune un masiv de

pini-roşii, ce aminteşte o insulă verde în partea de sus a parcului şi se vede din depărtare.

Dendroflora numără peste 44 de specii şi forme de arbori şi arbuşti, cei mai mulţi

fiind exotici. Aici se întâlnesc gorunul cu frunzele ca de laur, pinul-galben cu cetina în

fascicole lungi (până la 20 cm) şi conurile mari cu ghimpi îndoiţi ciudat.

În parcul din Bălăbăneşti poţi admira şi alte specii rare de arbori şi arbuşti. Aceştia

sunt: frasinul de Pensilvania, chelreuteria şi tamarixul de Odesa.

XIV POTENŢIALUL TERITORIULUI PARCULUI NAŢIONAL PRECONIZAT “NISTRUL DE JOS” DIN PUNCT DE VEDERE AL DEZVOLTĂRII

TURISMULUI

Teritoriul parcului naţional preconizat se întinde pe lunca fluviului cu o lăţime

variabilă, într-o zonă de meandre puternică (aproximativ 30 meandre) şi pe terasele

adiacente cu pante deosebit de înalte. El se întinde de-a lungul fluviului Nistru, de la lunca

108

afluentului Botna până la hotarul cu Ucraina. Eterogenitatea iniţială a acestor locuri este

legată de trăsăturile caracteristice ale climei, influenţa fluviului şi complexitatea reliefului

adiacent. Toate acestea determină o bogăţie foarte înaltă de specii de plante şi o diversitate

mare a ecosistemelor şi landşafturilor.

Teritoriul menţine un complex de habitate păstrate naturale şi transformate, unde se

întâlnesc stepe de păiuş cu negară, vegetaţie de luncă (păduri umede, fâneţe şi mlaştini) şi

dumbrăvi-gârneţe aride-păduri unde arboretul alternează cu poieni încântătoare cu

vegetaţie de stepă. Aceste locuri includ un punct important de odihnă şi alimentare a

păsărilor de pe fluxul de migratori care trece pe aici. Pe acest teritoriu populează multe

plante şi animale rare, este deosebit de comod de a urmări păsările rare.

Hotarul de nord al parcului preconizat se află la 8 km de Bender, iar cel de sud-la 40

km de Odesa ce face acest teritoriu destul de accesibil. Din punct de vedere al organizării

tururilor internaţionale este importantă prezenţa aeroportului din Odesa şi planurile de

creare a unui aeroport în Tiraspol.

Distanţa de la Chişinău până la centrul parcului preconizat este de 110 km, fapt ce nu

constituie o problemă pentru transportul auto. Itinerarul Chişinău-Anenii Noi-Căuşeni-

teritoriul parcului include un punct atractiv de vizitare intermediară, o biserică de pe

timpul dominaţiei turceşti. De-a lungul parcului trece un traseu de importanţă republicană.

Parcul va fi situat în apropiere de o regiune de perspectivă în ceea ce priveşte

ddezvoltarea staţiunilor balneare la vest de Odesa, la 25 km de Belgorod-Dnestrovsk, cu o

cetate antică în regiune (construită în secolul XIII-XV) pe locurile oraşului antic Tir.

Obiectele naturale pentru demostrare. Elementele de peisaj natural foarte

impresionante includ: fragmente de gârneţ cu poieni frumoase; un fragment de stepă bine

păstrat; o pădure străveche de luncă, meandre închise, zone umede pitoreşti. Posibilităţile

de observaţie asupra naturii vii includ: elemente excelente de vegetaţie primară şi faună de

insecte de stepă, inclusiv unele specii rare; puncte de observare ascunsă păsărilor hidrofile

şi de baltă, inclusiv şi a celor rare; un punct foarte comod de observare asupra migrării, se

prea poate cel mai bun din regiune; pe teritoriul unor sectoare naturale în timpul

plimbărilor este foarte probabilă întâlnirea şi efectuarea observărilor asupra cerbului nobil,

109

căprioarelor, speciilor rare de şerpi, etc.; efectuarea observărilor asupra liliecilor cu

ajutorul aparatelor.

Obiectele de bază de vânătoare: cerbul nobil, căpriorul, mistreţul, fazanul şi iepurele.

Potenţialul pentru pescuitul amator: există posibilitatea de a pescui în fluviu, dar

aceasta depinde în mare măsură de situaţia tot mai deplorabilă de pe Nistru în general; este

posibilă dezvoltarea acestui serviciu în lacurile existente; tradiţional un loc bogat pentru

pescuit era braţul mort, în caz de reconstrucţie se prevede restabilirea resurselor de peşte;

un loc tradiţional de pescuit al populaţiei locale îl constituie canalul de-a lungul sectorului

natural Talmaza.

Pe teritoriul parcului sunt cunoscute 40 de monumente arheologice de diferite culturi

şi epoci, de exemplu, cimeriene, getice, sarmaţiene şi altele (nu toate sunt identificate).

Unele dintre ele pot fi pregătite pentru demonstrare, iar ruinele unei localităţi vechi

(comuna Palanca) sunt accesibile şi actualmente. Mai mult ca atât, majoritatea localităţilor

au fost întemeiate în secolele XV-XVI şi pot servi drept surse de descoperiri interesante în

stratul cultural de depuneri.

În cadrul parcului sunt situate 3 monumente paleontologice cunoscute de

faunămeotică din miocenul superior, teritoriul în întregime constă din depuneri

paleontologice în regiunea gurii fluviului, iar pe baza peisajelor din pietre se poate uşor

crea o expoziţie.

Pe teritoriul sectorul natural Talmaza există un loc de întruniri tradiţionale ale

turiştilor care organizează competiţii la tehnica turismului acvatic şi, de asemenea,

traversări ale traseului acvatic Nistru-Marea Neagră, care funcţionează de mulţi ani. Aici

este comodă efectuarea pe fluviu a plimbărilor cu caiacul şi cu alte bărci sportive, iar la

intrare în braţul turunciuc se află un fragment complicat de terasă. Aceasta permite

organizarea armonioasă a unei odihni active a populaţiei de diferite categorii de vârstă,

îmbinând elemente de plimbări cu slalomul nautic, care face parte din grupul sporturilor

extremale şi se solicită din ce în ce mai mult de amatorii de odihnă activă din ţările

dezvoltate.

Acest teritoriu include un punct de producere a celei mai cunoscute mărci de vin

moldovenesc (Negru şi Roşu de Purcari), care ar putea fi folosit la prezentarea procesului

110

de producţie, organizarea degustărilor şi a promovării. Localitatea este foarte favorabilă

pentru dezvoltarea turismului rural, iar funcţionarea acestuia va contribui la creşterea

produselor ecologic pure şi de o calitate înaltă.

Este foarte simplă, ca de altfel pe întregul teritoriu al Moldovei, organizarea

prezentărilor îndeletnicirilor locale, a tradiţiilor şi costumelor populare, şi e foarte

important faptul că muzeele şcolare din cel puţin 2 sate conţin obiecte vechi de uz casnic.

Relieful variat oferă posibilitatea de a planifica măsuri de terapie de întremare prin

organizarea unor trasee nu prea complicate sau plimbări prin pădure, pe malul fluviului

etc. Paralel cu produsele alimentare ecologic pure, aceasta permite practicarea în comun cu

clinicele şi organele administraţiei publice locale a unei odihne de întremare pentru

cetăţenii ţării şi vizitatorii străini, face posibilă restabilirea odihnei pentru copii într-un loc

anterior foarte solicitat.

Pentru realizarea programului pentru dezvoltarea industriei turismului în parcul

naţional sunt evidenţiate trei regiuni turistice ce se deosebesc prin direcţiile principale

pentru organizarea activităţii turistice, în conformitate cu caracteristicile acestora.

A. Regiunea turistică cu centrul de coordonare în comuna Talmaza.

Este posibilă organizarea odihnei de vară, desfăşurarea excursiilor în timpul anului şcolar,

activităţilor de instruire ecologică, marşuri sportive.

Localităţi: Copanca, Plop-Ştiubei, Leuntea, Grădiniţa, Cârnăţeni, Popeasca, Talmaza,

Cioburciu, Răscăieţi, Răscăieţii Noi.

Potenţialul regiunii şi factorii pozitivi:

1. Perdele forestiere extinse, iazuri şi gospodării piscicole situate în pădure, fluviul

Nistru şi albia veche, monumente ale naturii, rute tradiţionale ale turismului acvatic,

unicul prag pe Nistru de pe teritoriul Moldovei (un loc tradiţional de întruniri ale

turiştilor care organizează competiţii la tehnica turismului acvatic şi alte activităţi

turistice). Toate acestea oferă posibilităţi pentru organizarea unor excursii

interesante.

111

2. Pe fundalul lipsei în ţară a taberelor de odihnă pentru tineret şi adolescenţi, în

regiune există trei tabere de odihnă de vară pentru coipii. La momentul actual

funcţionează tabăra din comuna Cîrnăţeni, care se consideră una din cele mai bune

din Moldova. Distanţa până la Chişinău (furnizorul important de excursii)

corespunde distanţei până la comuna Saharna-unul diun principalele obiecte

turistice din ţară (nu este pregătit pentru vizitări, dar fluxul excursanţilor din ţară şi

de peste hotare constituie în mediu 700 persoane în zilele de odihnă din timpul

anului şcolar).

3. Numărul potenţial destul de mare al oamenilor ce se pot odihni aici.

4. Caracteristici adăugătoare: în regiune sunt prezente fabrici nu prea mari de

producerea vinului, o fermă de fazani; un număr relativ mic de ţânţari.

B. Regiunea turistică cu centrul în Olăneşti.

Este perspectiv pentru organizarea odihnei populaţiei din sudul Moldovei cu o zonă de

odihnă amenajată, plaje şi o infrastructură corespunzătoare.

Localităţi: Purcari, Viişoara, Olăneşti.

Potenţialul regiunii şi factorii favorabili:

1. O linie lungă de plaje late în zona de odihnă, ea se află mai sus pe cursul Nistrului

şi doar se învecinează cu comuna Olăneşti (în cazul inexistenţei unei zone

specializate de odihnă la sudul Moldovei).

2. Existenţa în comuna Purcari a unei fabrici de vin dintre cele mai cunoscute pe

teritoriul Moldovei cât şi peste hotarele ei.

3. Posibilitatea de a asigura aproape complet hrana turiştilor folosind produse locale.

C. Regiunea turistică cu centrul în comuna Tudora.

Se învecinează cu parcul naţional ce se organizează în regiunea Odesei din Ucrainha, este

perspectiv pentru colaborarea în domeniul organizării excursiilor şi altor activităţi turistice

pentru vizitatoti.

Localităţi: Crocmaz, Planca.

112

Potenţialul regiunii şi factorii favorabili:

1. Organizarea excursiilor ecoturistice în zonele inundabile ale parcului naţional

ucrainean este mai comodă din această regiune decât de pe teritoriul Ucrainei (ce

este oglindit în schema excursiilor organizate la momentul actual) şi poate fi

înzestrată mai bine cu obiecte turistice. Regiunea include puncte comode de

observare asupra migraţiei şi hrănirii păsărilor.

2. În comuna Palanca există un hotel cu 30 de locuri cu sistem de canalizare şi apă

caldă, iar în Crocmaz-o fermă de creştere a cailor de rasă.

3. Caracteristici adăugătoare: fabrica de producere a vinului din comuna Tudora,

situată aproape pe malul Nistrului; gospodăria piscicolă situată în comuna Palanca.

Categoriile turiştilor potenţiali şi utilizatorilor locurilor de odihnă

1. Amatorii odihnei active (sportiv, pedestru, acvatic) şi participanţii la activităţile

sportive (competiţii, întruniri, etc).

2. Cetăţenii străini, care temporar locuiesc în Moldova şi cei ce se odihnesc în

staţiunile balneare situate pe maulul mării din vecinătate.

3. Amatorii de odihnă în localităţile rurale, inclusiv agroturismul şi participanţii la

activităţile distractive speciale şi sărbători (de exemplu hramul satului).

4. Amatorii odihnei şi distracţiei exotice (observarea asupra naturii sălbatice,

turismul hipic, vânătoarea subacvatică, tururi pe la fabricile de vin, degustarea

vinurilor, mâncăruri din vânat, de exemplu de fazan etc.).

5. Elevii şi studenţii ce se odihnesc, inclusiv grupele din instituţiile superioare de

învăţământ, ce-şi petrec practica în câmp.

6. Persoanele ce se odihnesc pe plaje şi alte locuri special amenajate, inclusiv

populaţia locală.

7. Amatorii de vânătoare şi pescuit.

8. Persoanele ce au nevoie de programe active de întremare.

9. Participanţii excursiilor, seminarelor şi delegaţiilor pentru schimb de experienţă.

113

10. Amatorii autoturismului (din ţară şi de peste hotare).

Potenţialul social-economic în raport cu turismul

1. Existenţa unui număr relativ mare de agenţi economici.

2. Şase fabrici de vin şi o mini-fabrică de producere a berii.

3. Posibilitatea pescuitului (gospodării piscicole pe iazuri, Nistru, albia veche),

vânătoarei, plimbării pe apă şi cu caii (sunt 713 cai şi 7 măgăruşi).

4. Potenţialul cultural: meşteşugurile populare (împletire, sculptura în lemn, brodatul

şi confecţionarea altor suvenire), ansamblurile folclorice şi de estradă din regiune,

discotecile, muzeele din cadrul şcolilor, va fi organizat un muzeu în cadrul

parcului naţional (exponate ale naturi sălbatice, paleontologice).

5. Numărul populaţiei constituie aproximativ 50 000, inclusiv 734 pedagogi; există

13 organizaţii nonguvernamentale.

6. Pe teritoriul dat există un număr relativ mic de case de cultură în folosinţă.

Principalele neajunsuri

1. Starea deplorabilă în Moldova.

2. Drumuri interne de o calitate foarte joasă (pe teritoriul parcului).

3. Infrastructura dezvoltată slab şi deficitul de specialişti în domeniul turismului.

4. Deficitul de informaţie cu privire la parcul naţional, inclusiv despre posibilităţile

pentru populaţia locală.

5. Pe teritoriul parcului încă nu există agenţii şi operatori de turism pentru

organizarea odihnei vizitatorilor şi populaţiei locale.

6. Deficitul de cunoştinţe cu privire la organizarea ramurii turistice a populaţiei

locale.

114

CONCLUZII: Principalele două motivaţii ce au provocat deplasărele turistice în toate timpurile sunt dorinţa de a schimba (temporar) mediul de viaţă şi de a cunoaşte. Aceaste trăsături au fost caracteristice omului pe tot parcursul istoriei sale, el nu poate fi lipsit de ele. Din acest punct de vedere turismul va fi practicat ăntodeuna. Însă nivelul de dezvoltare a lui depinde de foarte mulţi factori. Impactul celor mai importanţi dintre ele asupra stării turismului moldovenesc este analizat în această lucrare. Cu excepţiea a cîtorva factori, extrem de puţini la număr, acest impact este imhibator, defavorizat, ceea ce s-a reflectat asupra volumului circulaţiei turistice ţi asupra stării infractructurii turistice. Starea fenomenului turistic în Republica Moldova se află într-o dependenţă aproape funcţională de situaţia politicoţeconomică a ţării, afirmaţie ilustrată de evoluţia turismului în ultimul deceniu, perioadă caracterizată de faptul că valoarea fondului turistic a trecul pe planul secund. Această situaţie a adus la omogenizarea treptată a tipurilor şi formelor de turism, care se limitează la „turismului de afaceri, de agrement, itinerant cu valenţe culturale”. De asemenea, s-ainversat bilanţul turistic al ţării ce poate provoca instalarea bilanţului negativ al plăţilor în turism. Influenţa acestora asupra economiei naţionale nu este pe deplin elucidata, dar ea nu poate fi semnificativă, ţinînd cont de dimensiunele circulaţiei turistice şi alte numeroase modalităţi de scoatere a captalurilor în afara graniţilor ţării. O tăsătură extrem de caracteristică turismului moldovenesc, în special a celui intern, este faptul că una sau alta dintre cunoştinţele unui individ poate să.i ducă, dacă este nevoi, în orice loc de pe teritoriul ţării demn de vizitat. Această situaţie prezintă pentru potenţialii turişti atît avantajele, cît şi neavantajele. Alegerea rămîne la latitudinea consumătorului turistic, care, de obicei, preferă ntot mai mul, din cauzele economiei, reducerea cheltuielilor. Această situaţie dminuează reclamei obiectelor turistice şi a centrelor de informare turistică. Una din soluţiile de ieşire din această situaţie ar fi axarea agenşiilor turistice pe turiăti tineri prin organizarea excursilor de scurtă durată în ţară şi nu numai. Activităţile în acest caz trebuie să se bazeze pe unele trăsături proprii tinerilor: romantizm, lipsa de experienţă, tendinţa de scăpare de sub supravegherepărinţilor, spiretul de colectivitate puternic exprimat etc. Poziţia economico-geografică a ţării şi situaţia economică internă, valoarea potenţialului turistic, reputaţia ţării pe plan european şi mondial fac extrem de dificilă revigoarea turismului moldovenesc. Toate măsurile de revitalizare a turismului în ţară, pentru ab fi reuşite, trebuie aplicate cu conştiinciozitate ţinînd cont de influenţa a cel mai puţin acestor patru factori. Pentru a rezolva problemele turismului în ţară trebuie aplicate la nivel guvernamental cîteva măsuri imortante:

Instalarea stabilităţii politice; Asigurarea legislaţiei favorabile desfăţurării activităţilor agenţilor turistice şi

investiţiilor străine; Atragerea măsuriilor srăine pe termin mediu şi lung; Aplicarea msurilor sistematice pentru ameliorarea imagiinii ţării pe plan

internaţional; Crearea de noi obiecte turistice de importanţă internaţionalăŞ

115

Înfrîngerea obiectelor turistice existente; Reclama atracţiilor turistie din ţară, folosind pe scară largă mijloacelor moderne

decomunicare; Promovarea turismului social; Organizarea turismului „sălbatic”; Cultivarea spiritului turistic, mai ales, la cei tineri.

BIBLIOGRAFIE

1. Anatolie David, „Comori ale naturii perificate”. Editura cartea Moidovenească, Chişinău, 1990; 2. Hîncu I. Ch, „Cetăţi antice şi medievale timpurii din Republica Moldova. Editura

ştiinţa, Chişinău, 2003;

3. Efros V. „Resursele recreative ale Republicii Moldova. Editura ştiinţa, Chişinău, 1991;

4. Enciclopedia sovetică Moldovenească. Redacţia principală a enciclopediei sovetice

moldoveneşt, Chişinău, 1974;





7. Gh. Remenco, „Comoara noastră-monumentele”. Literatură artistcă, Chişinău 1977;

8. Iftode L „Mănăstirea Ţîpova”, 2005;

116

9. Ion Gh. Hîncu, „străvechi monumente din Republica Noldova. Editura Arc, Chişinău,

1996;

10. Ion Gh. Hîncu, „Vestigii strămoşeşti”, Editura ştiinţa, Chişinău, 2001;

11. Jolodoncovschi A., S. Florea, „Turismul ecologic şi rural: realităţi şi perspective”,

Editura Prometeu, Chişinău, 2001;

12. Monumente de istorie şi cultură din Republica Moldova, Editura Ştiinţa, Chişinău,

1993;

13. Mştcu M., Sochircă V., „Geografia Republicii Moldova. Manual pentru clasa a IX,

Editura Lumina, Chişinău, 1996;

14. Nicolae şi Valentina Bulat „Pe un picior de plai”, ONG „Maetoniuum” Promovarea

turismului rural, Comuna Tătăranca Veche, Soroca, 2004;

15. Pavel Bălan „cetăşile sufletului. Mănăstir şi schituri basarabene”. Editura Arc, 2002;

16. Postolache Ch., „Vegetaşia Rpublica Moldova, Chişinău, Ştiinţa, 1995;

17. P.V.Leontiv „Bătrîne parcuri” , Chişinău ,Timpul, 1983;

18. P.V.Leontiv, V. Osadevi „Parcul din Ţaul”, Editura Timpul, Chişinău, 1981;

19. Rîmbu N., Mătcu M., „Geografia Republicii Moldova”. Manual pentru clasa a IX-a,

Editura Lumina, Chişinău,1996;

20. Rîmbu N., „ Geografia fizică a Republicii Moldova”, Chişinău, 2001;

21. Revista „Guta”, nr-3 (69), Martie 2002;

22. Rezervaţie peizagistice nistrene: Ţipova, Saharna,..., Colecţia „Natura” Chişinău 2002;

23. Sîrodev I. „Turismul în Republica Moldova, Chişinău, 2002;

24. Societatea ecologică „Biotica” (Stepele Nistrului de jos: bogăţie şi sărăcie”, Biotica,

Chişinău, 2005;

25. Tatiana Tofan-Burac „ABC-ul naturii”, „Natură”, Chişinău 1998;

26. Tropilă V., Ţopa T., „Mănăstiri basarabene”, Chişnău, 1995;

27. Turcov Elena „Direcţii de dezvoltare şi promovare a turismului în Republica Moldova,

Editura A.S.E.M., Chişinău, 2002;

28. Ţopa T., Iaşenco T., „Sharna, farmecul paradisului, Tipografia, Rezina, 2002;

29. Ţopa T., Iaşenco T., „Monomente milenare”, Chişnău, 1998;

30. V. N. Verina, P. Crfciuc, E.F. Beşleagă „Ocrotirea naturii”, Lumina, Chişinău, 1988;

117

31. Верина, В.Н. „Памятники природы ”

Obiective Turistice pe Nistru

Documents

Transcript of Obiective Turistice pe Nistru