O scrisoare pierduta, de I

ION LUCA CARAGIALE O SCRISOARE PIERDUTO scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu--se intre comediile de moravuri si de caracter.Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata), pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.

Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului. Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul Farfuridi-Branzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in conflict. (tehnica bulgarelui de zapada).

Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje. Act subdiviziune autonom a unei piese de teatru, delimitat de o ridicare i de o lsare de cortin; Scen- subdiviziune a unui act dintr-o pies de teatru, delimitat fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea locului sau a timpului aciunii.Replica - rspunsul dat de un personaj interlocutorului su n cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.

Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.Piesa, unica in literatura romana prin actualitatea perpetua a conflictului si prin calitatea comicului pe care l degaja, aprea in anul 1884, fiind jucata pe scena Teatrului Naional. Titlul comediei "O scrisoare pierduta" are o semnificaie explicita, desemnnd "obiectul bucluca", generator de conflict, la fel cum, in "O noapte furtunoasa", numrul de la poarta, ntors pe dos, intr-o perfecta lume ntoarsa, declaneaz aciunea. Caragiale are o predilecie pentru misive secrete, scoase la iveala pe neasteptate, pentru obiecte lasate la ntmplare, ce se constituie intr-un veritabil "focos" al intrigii, in quiproquo pentru situatii noi.

Aciunea, sinuoasa, structurata in patru acte, mprita pe scene in nenumrate secvene, se desfasoara in "capitala unui judet de munte", avand ca obiectiv desemnarea, de catre partidul de guvernmnt, a unui candidat pentru Camera, complicata insa din cauza intrigilor si a luptelor intestine intre diversele grupuri de interese, subliniate prin bogate resurse ale comicului de situatie si ale comicului de moravuri. Factiunea dominanta alcatuita din Zaharia Trahanache, "prezidentul comitetului permanent" si al diferitelor comitete si comitii conexe unei astfel de functii a unui sef local de partid, si din Stefan Tipatescu, prefectul judetului - ar opta pentru desemnarea lui Farfuridi, ins inexpresiv, plat si lipsit de curaj. Pentru candidatura lupta insa, prin orice mijloace, cu o lipsa de scrupule tipica politicii de culise, si avocatul Nae Catavencu, director al ziarului "Racnetul Carpatilor", adept al curentului mai liberal al partidului, practicand arta santajului, in speta publicarea unui document compromitator, o "scrisorica de amor" a prefectului catre madam Zoe, sotia "onorabilului" si "stimabilului" sef de partid Zaharia Trahanache. Pierderea repetata a scrisorii, de catre destinatar si apoi de catre santajist, creeaz o aglomerare baroca de intamplari comice de mare savoare, la care participa, in secvente bine distribuite, toate personajele. Lovitura de teatru vine catre finalul piesei, cnd rvnita candidatura este atribuita unui trimis de la centru, Agamemnon Dandanache, mai prost decat Farfuridi si mai ticalos decat Catavencu, invechit insa in tactica si in arta santajului, detinator si el al unei "arme politice", al unei scrisori compromitatoare a unui personaj inalt, "nu spui tine... persoana insemnata", "becher", pe care nu o returneaza "andrisantului". El nu face asemenea "prostie", cum avea intentia Catavencu, dupa nominalizare, ci o pune la pastrare, "la loc sigur", intrucat "mai trebuie s-altdata... La un caz iar... pac la RazboiuF. Treburile murdare, de culise, le fac in piesa personajele mrunte, in special politaiul Ghita Pristanda, un fel de om de casa al cuplului Zoe-Tipatescu, dar drumul sinuos al scrisorii il complica si inocentul Cetatean turmentat, executant, cu un automatism absolut, ca fost postas, al unui singur principiu, ca scrisoarea sa ajung la "andrisantul cu domiciliul cunoscut".

Pe acest traseu, defileaz figurile tipice ale unei lumi aflate intr-o invalmaseala perpetua, se contureaz conflicte care se naruie in derizoriu, se rostesc replici si discursuri memorabile, ce vor deveni, de-a lungul timpului, expresii definitorii ale unui inimitabil comic de limbaj. De altfel, nu atat actele savarsite pe scena raman in memoria spectatorului, cat formulele memorabile, ticurile, efectele comice, expresiile relevante ale grotescului personajelor, ale demagogiei, servilismului, senilitatii inca active in politica, toate acestea definind protagonitii mai mult decat faptele lor, chiar decat miscarea scenica, desi in cazul lui Caragiale aceasta are traiectorii ce ating desavarsirea.

Memorabila rmne scena in care Pristanda prezint, in fata lui Tipatescu, printr-o numaratoare ilara, modul in care cele patruzeci si patru de steaguri au fost distribuite in oras: "Doua la primarie... Unul la scoala de baieti... Unul... la scoala de fete... Doua la catrindala... Doua la primarie, opsce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala, treizeci... patruzeci si patru, in cap... patruzeci si patru...". Replicile lui Pristanda, rostite intr-un automatism al unei viclenii specifice "misiei" sale, "Curat constitutional", "Curat misel", "Curat murdar!", extrag insasi esenta personajului, incapabil sa lege, in mod coerent, propozitii si fraze. stapanului, cu mici "ciupeli" de la "onorabilul" Catavencu sau chiar prin dubioasa afacere cu steagurile. Replicile sale urmeaza o anumita mecanica a gandirii, dar contin si viclenia simplista a slujbasului marunt care doreste, cu orice pret, sa ramana in gratiile sefului, executand "misiile" cele mai reprobabile. Una dintre acestea este actiunea de spionaj chiar la domiciliul adversarului, avocatul Nae Catavencu, director-proprietar al ziarului "Racnetul Carpatilor", |revista in care intelectualii de felul lui Catavencu, prin excelenta semidocti, isi expun in public mostrele de gandire politica. Dascalimea intrunita "in par" intr-o casa de pe o strada oarecare a acestui oras provincial comploteaza, prin santaj cu o "scrisorica" dobandita in imprejurari obscure, pentru a-si impune liderul in ardenta confruntare politica. Carnavalescul acestei situatii provine dintr-un complex de factori: limitarea personajelor la un orizont gnoseologic redus, jocul de carti, stosul, semn al hazardului, pe care il cultiva cu o patima greu de inteles, atmosfera infernala a locului, sugerata de fumul ce iese pe fereastra "ca de la vapor", in fine, participarea din umbra, de dincolo de fereastra, a lui Pristanda, la interceptarea dusmanului, nimeni altul decat dascalimea, popa si moflujii. Astfel, toti participantii la actiune sunt niste comedianti, regizori ai unei situatii burlesti, generatoare de ras, jocul, minor, pentru dobandirea puterii politice ilustrand chiar comedia puterii.

Comicul rezida, aici, din evolutia pe scena a unor personaje minore care isi asuma roluri majore, incompatibile cu propriile puteri. n acelasi registru minor, dar pe alta paralela ierarhica, se situeaza si stalpii puterii sau aspirantii aflati in proximitatea acesteia, Trahanache, Agamita Dandanache, Catavencu, Farfuridi si compania, debitand discursuri gongorice sau alambicate, pline de tautologii, de constructii imposibile, de nonsensuri ce se contrazic in planul semantic, expresie elocventa a modului pueril in care toti acestia concep societatea. Cu un aer de perfecta seriozitate, isi regizeaza rolurile cu minutie, nesesizand comicul propriei situatii. Personajele se eternizeaza ad-hoc prin acest continuum spatio-temporal pus la dispozitie cu darnicie de scriitor. Pentru ele nu exista evolutie, temporalitate, iar lumea se unilateralizeaza, devine un sir nesfarsit de gesturi si atitudini supuse dezideratelor politice, in timp ce, de fapt, nu se schimba nimic. Una dintre cutumele acestei lumi, daca se poate spune asa, este pastrarea aparentelor, vadita in primul, rand in incapacitatea lui Trahanache de a-1 banui pe Tipatescu de o relatie amoroasa cu i propria sotie, ceea ce duce la comicul de situatie, care, alaturi de cel de limbaj, realizeaza I structura ludica a piesei. in fond, cei care ajung la putere trebuie sa joace cat mai bine aceasta comedie, reliefata de Caragiale cu irepresibil umor, fiind o caracteristica generala a tuturor epocilor, atat trecute, cat si viitoare.in acest imens joc, personajele, "caracterele" (in engleza, character = personaj) din "O scrisoare pierduta" mimeaza solemnitatea, deferenta, nu-si adreseaza injurii in public, comportandu-se ca niste "domni seriosi", care stiu foarte bine ce au de facut si isi spun unul altuia venerabile sau onorabile, precum in scrisoarea lui Catavencu catre Trahanache: "Venerabile domn, in interesul onoarii d-voastre de cetatean si de tata de familie, va rugam sa treceti astazi dupa-amiaza intre orele 9 jum. si 10 a.m. pe la biuroul ziarului Racnetul Carpatilor si sediul Societatii Enciclopedice-Cooperative Aurora Economica Romana, unde vi se va comunica un document de cea mai mare importanta pentru d-voastra... Al d-voastra devotat, Catavencu, director-proprietar al ziarului Racnetul Carpatilor, prezident fundator al Societatii Enciclopedice-Cooperative Aurora Economica Romana". Stilul pretentios, implicand prea multe titluri personale, demonstreaza dorinta de parvenire si infumurarea personajului, precum si confuzia crasa facuta intre o societate avand caracter enciclopedic si o asociatie de prezervare si de miscare a banilor. Sintagmele folosite, tata de familie si cetatean onorabil, suna oarecum deplasat si ironic, pentru ca exprima doar o aparenta a respectabilitatii, nu si o realitate a ei.

Scena finala incheie piesa intr-o atmosfera de impacare a tuturor: Catavencu, deocamdata potolit in ambitiile sale politice, admis totusi in cercurile potente ale partidului ("Si asa zi, ai? d-ai nostri, stimabile? bravos! ma bucur", decide Trahanache), prezideaza banchetul, iar Pristanda striga in entuziasmul general: "Curat constitutional!". intr-o astfel de societate, "fara moral si fara printip", dupa cum se exprima Trahanache, totul este "sa ai putintica rabdare", adica sa astepti sa se intample ceva, chiar daca totul este repetabil, traiectoriile putand, cu putin noroc, sa se modifice favorabil. Este ceea ce se intampla la nesfarsit, pana astazi, personajele lui Caragiale fiind intr-o asteptare ce le face mereu contemporane, usor de recunoscut injur, oricand nesfarsita comedie a existentei lor putand sa o ia de la inceput.

ION LUCA CARAGIALE O SCRISOARE PIERDUTIon Luca Caragiale, unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii romne, autor al volumului Momente i schie, precum i al numeroaselor nuvele, fie c sunt fantastice (La hanul lui Manjoal), psihologice (Kir Ianulea, O faclie de Pate) sau realiste (Dou loturi), rmne formatorul opiniei dramatice. Comediile sale (O scrisoare pierdut, Conu Leonida fa cu reaciunea, Dale carnavalului, O noapte furtunoas), nltur prejudecata conform creia comedia era un gen literar facil, destinat divertismentului naiv. Prima dintre acestea reprezint capodopera dramaturgului, reunind toate trsturile eseniale ale acestei specii literare: prezentarea unor personaje schematizate, inferioare din punct de vedere moral, intelectual, social, implicarea acestora ntr-un conflict dramatic, care dezvluie mecanismele lor de aciune, rolul de amuzament prin diferite forme ale comicului, finalul fericit. Ca orice oper dramatic, textul este structurat n acte, delimitate n scene, iar elementele spaio temporale corespund acestui tip de text, prin limitare i precizare exact: primele dou acte au ca fundal salonul lui Tipatescu, actul 3 surprinde decorul primariei, iar actul 4 - gradina lui Trahanache. Textul este scris pentru a fi pus in scena, in acest sens evenimentele evolund direct in fata spectatorilor sau fiind relatate de personaje in secvente narative . De pild, n primul act, secvena numrrii steagurilor este evideniat prin relatarea lui Tiptescu despre plimbarea fcut cu Zoe n ora. Singurele interventii in text ale autorului sunt didascaliile, indicatiile scenice prin care sunt prezentate detaliile de decor, vestimentatia personajelor, mimica, gestica si miscarea lor scenica: Trahanache: (oprindu-se i privind la Tiptescu, care se plimb cu pumnii ncletai, cu mirare i ciud).Personajele au rol esenial , pentru c prin ele sunt evocate acele tipuri i moravuri contemporane, despre care vorbea Adrian Marino n studiul despre comedie din Dicionar de idei literare. Un merit incontestabil al lui Caragiale fa de predecesorul su, Alecsandri, este de a fi depit caracterul plat al personajelor operei prin complexitatea psihologic i prin dezvoltarea tuturor tipurilor de comic (de situaie,de moravuri, de caracter, de intenie, de limbaj) ca modaliti indirecte de caracterizare a personajului. Comicul desemneaz acea categorie estetica ce rezulta din contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce cred personajele despre sine si ceea ce sunt in realitate.

Fiind o comedie de moravuri, opera are ca tem prezentarea vieii politice a capitalei unui jude de munte, n preajma alegerilor. Titlul sugereaza pe de o parte intriga textului: pierderea unei scrisori compromitatoare pentru inalta societate dintr-un oras de munte; pe de alta parte prin articolul nehotarat din titlu se exprima faptul ca santajul politic prin instrumente precum documentele intime este un morav des intalnit in epoca, scrisoarea pierduta de Zoe fiind doar una dintre multele de acest tip ratacite atunci. Astfel, comicul de moravuri reiese din satirizarea unor defecte ale societatii: adulterul, minciuna, demagogia, coruptia, santajul, trdarea in prietenie.Un alt element care pune n eviden comicul de moravuri este conflictul, ce consta in confruntarea dintre doua sau mai multe personaje care au interese sau mentalitati diferite asupra unei realitati. Piesa aeaz n prim-plan doua conflicte. Primul, principal, opune cele 2 partide politice care isi disputa postul de deputat (partidul aflat la la putere, alctuit din Tipatescu, Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu i partidul din opozitie, reprezentat de Catavencu, Ionescu, Popescu.) Conflictul secundar se produce in sanul partidului aflat la puterei este generat de temerile de tradare din partea prefectului ale lui Farfuridi si Branzovenescu. Meritele lui Caragiale in constructia conflictului si a subiectului dramaticsunt acelea c a acordat roluri importante unor personaje secundare (Agamemnon Dandanache - elementul-surpriza si Cetateanul turmentat - elementul hazardului) i c a eliminat finalul previzibil si schematic, rezolvand conflictul in mod neasteptat, printr-o solutie de compromis (sosirea lui Agami Dandanache).

Comicul de caracter este cel mai important n pies, fiind evideniat prin caracteristicile definitorii ale fiecrui tip de personaj. Ele au trsturi standardizate, fiind reduse la scheme morale, abstracte, cu funcie comic. Prin faptul c nu evolueaz, la nivel psihologic, c sunt dominate de o trstur de caracter, c nu-i modific statutul, ele ar putea fi considerate personaje plate, conform delimitrii lui E. Forster. Personajele comediei ilustreaz aadar, tipuri umane, inventariate de criticul Pompiliu Constantinescu n Comediile lui Caragiale: Zoeadulterina cochet, Trahanache-ncornoratul ticait, Catavencu-demagogul, Pristanda-functionarul slugarnic, Dandanache-decrepitul, Farfuridi i Brnzovenescu-prostul fudul, Tiptescu-amorezul donjuan. Toi acetia ilustreaz, n plus i tipul politicianului corupt, demagog. Totui, meritul lui Caragiale este c personajele sale au complexitate psihologic, se individualizeaz prin atitudine, nume, limbaj. Astfel, Zoe este femeia cocheta, dar si voluntara, Trahanache reprezint ticitul nelat, ns toate faptele sale dezvluie resursele abilitii lui, spiritul su diplomatic, subordonat unui singur scop: meninerea unui anumit statut social i politic.Cele dou personaje sunt prezentate n mod direct de ctre autor n lista cu persoane de la nceputul piesei, unde Zaharia Trahanache este prezentat ca fiind prezidentul Comitetului permanent, Comitetului electoral, Comitetului colar i al altor comitete. Indicaiile autorului contureaz indirect personajul, prin semnificaia n plan moral sau intenional, a gesturilor i a mimicii. Astfel, Zoe este soia celui de sus, iar plasarea numelui ei la sfritul listei cu persoanelenu sugereaz lipsa puterii intr-o lume a brbailor, ci capacitatea de a-i manipula asemenea unui ppuar marionetele.Caracterizarea direct este realizat i de alte personaje, ilustrative n acest sens fiind dialogurile cuplului Farfuridi-Brnzovenescu, care se tem de trdare din partea lui Trahanache i a lui Tiptescu. De asemeanea, Zoe este considerat de ctre celelalte personaje o dam bine, expresie insinuant i echivoc, avnd n vedere comportamentul ei.Caracterizarea indirect a personajelor se realizeaz prin faptele, gesturile, atitudinile i replicile lor. Trahanache apare drept un ins calm, linitit, imperturbabil, cu o gndire plat i cu un temperament formal, dar viclean pentru c tie s disimuleze i s manevreze cu abilitate intrigi politice. De exemplu, atunci cnd el i ai lui sunt antajai nu se agit, ci abil rspunde cu un contraantaj, descoperind o poli falsificat de Caavencu. Cu aceeai abilitate politic i combate si pe Farfuridi i Brnzovenescu care l bnuiesc pe prefect de trdare i care ajung apoi s cread despre Trahanache: E tare, tare de tot...solid brbat. Recunoate imoralitatea i corupia la nivelul societii, dar practic nelciunea i frauda falsificnd listele de alegatori i promindu-i lui Dandanache unanimitate in alegeri. El nu admite ins imoralitatea n snul familiei i de aceea nu crede n autenticitatea scrisorii pe care o consider plastografie. Din acest punct de vedere, critica literar admite c Trahanache este un personaj echivoc, textul piesei oferind argumente pentru a susine att faptul c venerabilul cunoate adevrul despre adulterul Zoei, ct i argumente contra.De cealalt parte, Zoe, soia sa, este femeia voluntara i autoritar care, dei nu e membr a partidului din care soul i amantul ei fac parte, conduce totul din umbr datorit influentei pe care o are asupra acestora. Ea este doamna distins din societatea burghez, nefcnd parte, ca celelalte eroine, din lumea mahalalelor. Inteligent i ambiioas, ea ii impune voina in fata oricui, este o lupttoare hotrt i folosete tot arsenalul de arme feminine pentru a-i salva onoarea. Pentru a-l convinge pe Tiptescu s accepte candidatura lui Caavencu, recurge la rugmini i lamentaii: Fnic, dac m iubeti, dac ai inut tu la mine mcar un moment din viata ta, scap-m de ruine! sau trece la ameninrile cu sinuciderea: Trebuie s-mi cedezi ori nu i atuncea mor si daca m lai sa mor, dup ce-oi muri poate s se ntmple orice. Dei prea a fi sensibil i neajutorat, se dovedete a fi o lupttoare aprig: Am sa lupt cu tine om ingrat i far inima. n plus, ca elemente de construcie a textului dramatic, principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele i dezvluie inteniile, opiniile, dar monologul (n discursurile electorale) i aparte-ul (interveniile lui Pristanda) completeaz funciile acestuia, realizndu-se astfel, att caracterizarea personajelor, ct i prezentarea evoluiei aciunii.

Caragiale reuete, prin exploatarea resurselor comicului de caracter i de moravuri, s evidenieze structura moral a unor personaje, care la prima lectur strnesc amuzamentul, dar a cror satirizare are o intenie profund moralizatoare.Prin urmare, O scrisoare pierdut reprezint o oper complex, o frntur din complexitatea vieii sociale i politice, din marea fresca a societii urbane romneti din a doua jumtate a secolului al XIX-lea, care-i pstreaz actualitatea tocmai prin evocarea unor tipuri i moravuri mereu contemporane.

Ghita Pristanda - personaj de comedie, raisonneur (reflector), tipul functionarului servil Ion Luca Caragiale a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o adevarata radiografie a societafii romanesti, inaugurand o epoca literara de inalta valoare artistica, atat din punct de vedere tematic, cat "si al limbajului surprins cu maiestrie neegalata pana astazi. Caragiale se remarca prin arta compozitiei, fiind cel mai priceput creator de caractere din literatura romana, satirizand sclipitor incultura, imoralitatea, coruptia, prostia omeneascii in cea mai larga acceptie a cuvantului, trasaturi ce se manifesta nu numai la indivizi izolati, ci la intregi categorii sociale.Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale s-a jucat cu un succes rasunator pe scena Teatrului National din Bucuresti, la data de 13 noiembrie 1884. "O scrisoare pierduta" este o comedie realista de moravuri sociale si politice, in care Caragiale ilustreaza dorinta de parvenire a burgheziei in timpul campaniei electorale pentru alegerea de deputati. Pe fondul agitatiei oamenilor politici aflati in campanie electorala, se nasc conflicte intre reprezentantii opozitiei - Catavencu si grupul de "intelectuali independenti" - si membrii partidului de guvernamant- Stefan Tipatescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi si Branzovenescu, personaje ridicole puse in situatii cornice, cu scopul de a satiriza moravurile politice ale vremii. Ghita Pristanda, politaiul orasului, este tipul slugarnicului, prezent in piesa de la inceput pana la sfarsit in toate momentele cheie ale actiunii.Comicul de caracter se compune, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele politaiului, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.Pristanda este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care definite contradictia dintre esenta si aparenta. Politaiul orasului vrea sa para o autoritate oficiala, cu o profesie dificila in societate ("n-are si el ceas de mancare, de bautura, de culcare, de scuiare, ca tot crestinul..."), dar, in esenta, atributiile sale se resting la indeplinirea ordinelor verbale ale prefectului, nici una dintre preocuparile sale nu se consacra interesului public. "Scrofulos la datorie", este constient ca trebuie sa-si serveasca seful, nu din constiinta "misiei", ci mai ales dintr-o etica sustinuta de interesul personal: "famelie mare, renumeratie mica, dupa buget". Functionar servil, incalca legea din dispozitia superiorilor si-l aresteaza abuziv pe Catavencu, deoarece primise ordin "verbal" de la conu Fanica: "curat violare de domiciliu, da umflati-l!".Este arogant sau umil, in functie de imprejurari, penduleaza cu o siretenie primitiva avand ca centru de greutate propriul interes. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, slugarnic, se pune bine si cu Nae Catavencu in eventualitatea ca acestuia i-ar izbuti santajul si-l maguleste fara jena, dupa ce, in prealabil, ii perchezitionase casa cautand scrisoarea de amor si il arestase abuziv. Umil si lingusitor, profita de ocazie si se gudura pe langa Catavencu: "eu gazeta d-voastra o citesc ca Evanghelia totdeauna; ca sa nu va uitati la mine.. .adica pentru misie. ..altele am eu in sufletul meu, dar de! n-ai ce-i face: famelie mare, renumeratie dupa buget, mica...".Se preteaza la mici furtisaguri, ghidandu-se dupa o deviza a nevestei lui: "Ghita, Ghita, pupa-l in bot si-i papa tot, ca satulul nu crede la al flamand...". Comicul de situatie este ilustrativ in scena numararii steagurilor pe care ar fi trebuit sa le cumpere pentru a pavoaza orasul in cinstea apropiatelor alegeri (actul I, scena 1). Pristanda primise bani pentru patruzeci si patru de steaguri, insa el cumparase numai "vreo paispce... cinspce". Ca sa se disculpe de aluzia lui Tipatescu despre cum "a tras frumusel condeiul", Pristanda numara steagurile arborate de cate doua ori si aduna gresit, numai ca sa-i iasa la socoteala "patruzeci si patru, in cap...": "Doua la primarie, optspce, patru la scoli, douazeci si patru, doua la catrindala la Sf. Niculae, treizeci". Incultura, lipsa de instructie sunt evidentiate pregnant prin comicul de limbaj: deformeaza neologismele -"bampir", "famelie", "catrindala", "scrofulos", "renumeratie"-, are ticuri verbale ("curat") care frizeaza prostia. De exemplu, alaturarea cuvantului "curat" altor cuvinte, evidentiaza un nestapanit servilism, facandu-l penibil si ridicol: "curat misel", "curat murdar", "curat condei", "curat ca un caine", "curat violare de domiciliu", "curat constitutional". Comicul de nume al personajului Ghita Pristanda sugereaza principalele sale trasaturi de caracter -servil si umil fata de sefi, lipsit de personalitate-, deoarece pristandaua este un joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc.Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor remarcandu-se comicul de situatie, de caracter , de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg.Prin didascalii (parantezele autorului privind starile personajului) si indicatii scenice (sugestii regizorale), care sunt adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, autorul isi "misca" personajele, le da viata. La Pristanda, de exemplu, dramaturgul mentioneaza "(naiv)", "(schimband deodata tonul, umilit si naiv)", de unde reies principalele trasaturi ale personajului, prosatia si servilismul. In comediile sale, I.L.Caragiale ramane fidel propriei conceptii, conform careia cuvantul este cea mai sincera exprimare a gandirii, riscul eel mai mare prin care se poate demasca prostia, incultura, demagogia si fariseismul: "Niciodata gandirea n-are alt vrajmas mai cumplit decat vorba, cand aceasta nu-i vorba supusa si credincioasa, nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".