O lacrimă la crucea lor

Program dedicat Zilei eroilor

Eroii nu ne părăsesc nicicandLi se aud profunzi prin secoli pașii.Noi trecem toți, dar ei rămân vibrândMereu contemporani cu toți urmașii.

Căci harta patriei e vatra lorCu piscuri, fluvii, șesuri și dumbravă;Ei sunt trecut, present și viitor,Baladă și istorie și slavă.

Eroii noștri-s aur sufletescȘi aripi scumpe înălțării noastre – Pe cerul țării, iată-i strălucescÎn chip de astre, cu viața lor de astre.

Ei au trecut prin ample epopeeȘi trupul viu și l-au făcut din raze.Ei azi sunt sentimente și idei,Pe marea vremii – faruri luminoase!

Să-i învelim a doua oară-n steagȘi steaguri să le punem pe morminte,În fiecare an și-n orice pragAl timpului spre înainte!

Eroii n-au mai apucat să plângă S-au închinat cu mâna stângăIn dreapta-şi ţineau dragostea de ţarăAu apucat doar să se-nchine şi să moară.

Azi trupul lor ascuns pe sub pământEste-n istorie CuvântDe rugăciune şi iubire pentru ţară.Ei au ştiut doar să se-nchine şi să moară..

Cu gândul la copii şi la părinţiAu murmurat Cuvântul către sfinţi,Simţind că nu e rană să te doarăMai tare decât dragostea de ţară.

Eroii noştri dorm cuminţiCu gândul la copii şi la părinţi.Simţind mai tare dragostea de ţară,Au apucat doar să se-nchine şi să moară.

Ei au căzut cu faţa la duşmani, Dar nu sunt morţi, căci inima lor bate De dincolo de moarte şi de ani ,De-a pururi pentru noi şi libertate.

Ei au căzut luptând pentru cei mulţi,Pentru cei goi şi pentru cei desculţi.Zid au făcut din trupurile lor,Pentru dreptatea noastră-a tuturor.

Pământ al ţării, tărâm de epopee!Vibrezi în inimile noastre toate.Stropită-ţi este sfânta libertateCu sângele eroilor fierbinte.

Hrisoavele cuvântă pentru noi,Ne este plin trecutul de eroi.Strămoşii se năşteau, trăiau, mureauŞtiind că toţi un drept la soare au.

Sub iarba ce-a crescut pe dâmburi de morminte,În mrejele uitării, zac mii de oseminte,A celor ce-au căzut pe câmpuri de bătaie,Sub ciuruit de gloanţe şi bombe cu văpaie.

Cu vuietul pe buze şi sânge prin tranşei, Ei au murit la Oarba, pe Someş, la Carei,Să-şi apere menirea şi scumpa noastră glie,Să-şi re-ntregească ţara.

«O… Dulce Românie!»Ai fost mereu râvnită de Est şi din Apus,De marile imperii ce biruri ţi-au impus.La buciumul ce sună şi astăzi din Carpaţi,Românii-şi iau aminte de marii lor bărbaţi,

De Mircea şi de Ştefan, de marele Mihai,De cei ce dorm în pace pe românescul plai.

Vin acum, la rândul vostru să v-aduc o închinare.Vin cu inima creștină și cu sufletul mai tare,Ca eroi de mari legende, vin să vă privesc în față,

Voi nepăsători de moarte, disprețuitori de viață,Ce-ati probat cu-avântul vostru lumei pusă in mirareCă din vultur, vultur naște, din stejar, stejar răsare!

*Deschideţi-vă cronici ale fiinţei noastre!Veniţi măreţe umbre din marele trecut!Şi spuneţi cum trecură prin lupte lungi şi aspre,Şi cum atâtea toate prin timp s-au petrecut.

Peneș Curcanulde Vasile Alecsandri

Plecat-am noua din Vaslui, Si cu sergentul, zece, Si nu-i era, zau, nimanuiÎn piept inima rece.Voiosi ca soimul cel usorCe zboara de pe munte, Aveam chiar pene la picior, S-aveam si pene-n frunte.

Toti dorobanti, toti caciulari, Români de vita veche, Purtând opinci, suman, itariSi cusma pe-o ureche.Ne dase nume de CurcaniUn hâtru bun de glume, Noi am schimbat lânga BalcaniPorecla în renume!

Din câmp, de-acasa, de la plugPlecat-am asta-varaCa sa scapam de turci, de jugSarmana, scumpa tara.

Asa ne spuse-n graiul sauSergentul Matraguna, Si noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie buna.

Trei zile-n urma am razbitPrin Dunarea umflata, Si nu departe-am tabarâtDe Plevna blestemata.În fata noastra se-naltaA Grivitei reduta, Balaur crunt ce-amenintaCu gheara-i nevazuta.

Si tunuri sute bubuiau...Se clatina pamântul!Si mii de bombe vâjâiauTrecând în zbor ca vântul.

Veni si ziua de asalt, Cea zi de sânge udă!Părea tot omul mai înaltFață cu moartea crudă.

Prin foc, prin spagi, prin glonti, prin fum, Prin mii de baionete, Urcam, luptam... iata-ne-acumSus, sus, la parapete."Allah! Allah!" turcii racnesc, Sarind pe noi o suta.Noi punem steagul românescPe crâncena reduta.

Ura! maret se-nalta-n vântStindardul României!Noi însa zacem la pamânt, Cazuti prada urgiei!

Să ne amintim de acei copii minunaţi ai neamului, care şi-au pus curajul la temelia neamului  românesc. Care, în loc să se ocupe cu activităţile potrivite vârstei lor fragede, s-au jertfit pe altarul patriei!

Nume ca Măriuca Zaharia Ion, Steliana Axente, Nicuşor Stârc zis Boabă, Marin Lungu, cel mai tânăr caporal al armatei române şi alţii a căror nume nu se cunosc, dar care au luptat pentru libertatea neamului … Şi s-au transformat în îngeri în pleiada sfinţilor martiri ai neamului!

Fragmente din Măriuca de Călin Gruia

“La un cot de drum zari nucul. Era cel mai inalt copac din tot satul. Fara sa vrea se gandi ca nici intr-un an nu rodise atata. Deodata auzi glasul Mariucai. Nu pricepea ce spune. Dar striga. Ce se intamplase oare?! Deslusi apoi limpede glasul fetei:

- Lungiti tragerea! Ai nostri ataca! Lungiti tragerea!

Si iar glasul Mariucai:- Bineee! Bineee!

Fruntea batranului se imbrobona de sudoare. Si iar izbucni glasul fetei:- Mai la stanga, mult mai la stanga… Bineee! Bineee!Deodata, coroana nucului se umplu de flacari si o bubuitura cutremura ferestrele caselor.

Bunicul simtea ca se-nabusa, ca i-a venit ceasul din urma.Cand intra in ograda vazu nucul sfartecat in doua. Pe o creanga mare, aplecata la pamant,

statea nemiscata Mariuca. Ca pe un pat de frunze si ramuri. O lua repede in brate si o striga pe nume. Dar fata nu-I raspunse. Batranul ramase neclintit in mijlocul ograzii.

Lumea se sfarsea.Trebuia sa cada soarele.Nu mai erau cuvinte!Abia catre apusul zilei se despietri o parte din inima lui si atunci I se paru ca dealurile,

copacii, vaile, casele, pasarile, fantanile, cararile, ulitele satului, pamantul, cerul o striga in felurite glasuri pe Mariuca. Si ea le raspunde:

- Sunt aici… Sunt aici… “

Întru cinstirea lor,  la Mărăşeşti, s-a ridicat un mausoleu unde eroii căzuţi pe altarul patriei îşi dorm somnul de veci. Aici vom găsi la loc de cinste osemintele  fetiţei erou Măriuca Ion Zaharia.

N-au murit la Plevna în zadar Stăbunii din legende şi poveşti.O dovedesc prea clarCuvintele: sunt , eşti

N-au murit în zadar părinţii părinţilor noştrila Mărăşeşti.O dovedeşte prea clar vorba pe care-o zic: sunt , eşti.

În Tatra n.au murit în zadarpărinţii noştri cei tineri, cereşti.Iată-ne rostim cu mândrie şi clar:sunt, eşti!

“Cei ce cazut-au pentru taraPe lanul campului bogatJertfind o-ntreaga primaveraNu au murit, ci-au inviat!”

Noi stam si astazi straja-ndelungata, Sus, sus, la ale vesniciei portiSa aducem iarasi jertfa ne’ntinata,

Luati aminte, noi nu suntem morti!

Cum stam noi jertfa lânga Dumnezeu, Din noi se-nalta flacara cea vie, Prin care-n ceruri amintim mereuCa este pe pamânt o Românie.

Si daca neamul plânge în nevoi, Noi stam de veghe sus necontenitSi cerem izbavire pentru voi, Caci numai pentru asta ne-am jertfit !

Sosi-va oare timpul, un drum mai mlădios,S-avem stindard în faţă, cuvântul lui Cristos?S-apară printre oameni, iubirea, armonia,Şi să dispară, veşnic, ura şi duşmănia?

O, Doamne, fie-ţi milă şi fă din noapte ziŞi scutură-i din ceruri, până se vor trezi,Pe cei bolnavi la minte, că nu mai simt ce doare.Dreptate! Libertate! Fă pace-intre popoare!