1

Titlu:

O iluzie fără sfârșit

Subtitlu: (Jurnalul unui anonim) Editor: Self Publishing

Categorie: Science Fiction Fantasy

Format carte: Tiparita

Pret: 19.00 Lei

Autori:

Constantin M. N. Borcia Vezi detalii suplimentare

2

ISBN 978-606-8669-21-21

Numar de pagini

184

Editie 1

Limba Romana

Scurta Descriere

„Am fost întrebat de către un prieten, dacă eu însumi am încercat să comunic în timp... Ştiţi ce i-am răspuns ? I-am răspuns aşa: „Dragă prietene, acestea sunt chestiuni care mă privesc, sunt chestiuni intime şi cred că oricărui om ar trebui să i se ofere cel puţin şansa de a avea mici secrete... Dacă s-ar şti totul despre un om acesta ar fi pur şi simplu umilit... Unde ar mai fi atunci demnitatea umană ? Dacă un om a pierdut demnitatea şi speranţa, atunci a pierdut totul ! Ei bine, prietenul se pare că a înţeles ce am vrut să spun şi nu a mai insistat... I-am mai spus că eu nu am încercat să conving pe nimeni despre existenţa comunicării temporale, întrucât, fiecare se va convinge singur, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul...“ Constantin Borcia

Data Publicarii

2015

Tara Publicarii

ROMANIA

Continut Adulti

Nu

Dimensiuni 13,33 x 20,32 [cm x cm]

Mod Legare Brosat

COMENZI PENTRU CITITORI, LIBRĂRII, BIBLIOTECI, DEPOZITE DE CARTE suport@self-publishing.ro tel. 0740.531108 În anul 2012 am publicat la editura Printech cartea „MISTERELE TIMPULUI ŞI LIBERTATEA GÂNDIRII (ESEU ŞTIINŢIFICO-FANTASTIC)“. În această carte îmi exprimam părerea că ar fi posibil să se comunice în... timp!... De ce, dacă se tot vorbeşte de călătoria în timp, nu se vorbeşte şi de comunicarea în timp? În definitiv, orice călă- torie este însoţită de comunicare... Ar trebui aşadar ca şi călătoria în timp să fie asociată cu... o anumită formă de comunicare... Într-o comunicare temporală se transmit in- formaţii (care pot fi spre exemplu imagini, cuvinte, senti- mente, etc.), dar nu se transmit... obiecte, aşa cum este cazul călătoriei în timp... Scriam în introducerea la cartea menţionată: „Comunicarea în timp înseamnă un anumit contact, o

3

anumită legătură între două sau mai multe persoane, între două sau mai multe conştiinţe situate în epoci diferite. Pre- cum se ştie, comunicarea în spaţiu se realizează prin limbaj (verbal sau prin scris, prin semnale diverse). Comunicarea în spaţiu se poate realiza şi prin telepatie, după cum au fost de acord diverşi cercetători. Este oare imposibilă o legătură între mai multe per soane situate diferit în timp, spre exem- plu, o persoană aflată undeva în antichitate şi alta situată undeva în epoca modernă? Poate că nu…“ Ei bine, după ce am scris cartea respectivă, m-am gândit să mai scriu o completare, pe care poate că o voi publica în viitor, precum şi un fel de ficţiune care să se bazeze tocmai pe această idee... Rezultatul este ceea ce urmează... Cu bine, cu pace, Constantin M.N. Borcia

● CUPRINS PROLOG – FENOMENE CIUDATE... / 13 JURNALUL UNUI ANONIM / 17 EPILOG – SCRISOARE CĂTRE MINE ÎNSUMI / 167 Cuvânt de încheiere al autorului / 173 Text in English – An excerpt... / 177

● PROLOG – FENOMENE CIUDATE... Deşi mi se atrăsese atenţia că în apartamentul cu numă- rul 158 al unui bloc de locuinţe de pe bulevardul 1 Mai, s-au petrecut lucruri stranii, nu am dat crezare acestor zvo- nuri şi l-am cumpărat. M-am instalat în apartament cu tot ce aveam (mobilă, covoare, aparate electrocasnice, etc.) şi am continuat să duc o viaţă obişnuită, dedicându-mă marii mele pasiuni, arta fotografică... Într-o zi, m-am întâlnit cu fostul proprietar al aparta- mentului care m-a avertizat din nou. Mi-a spus că există o cameră în acel apartament, în care se petrec tot felul de fe- nomene ciudate… Se sparg obiecte din sticlă, se rup părţi din mobilier, se încălzesc obiecte din metal, se sparg be- curi, se defectează aparate, se alterează alimente, uneori se dezintegrează diverse obiecte! Oamenii care au locuit acolo, mi-a mai spus fostul proprietar, fie au murit, fie s-au îmbol- năvit, fie au paralizat... După un timp, am uitat de toate acestea şi chiar în acea cameră stranie, mi-am instalat mi- cul meu laborator foto. Într-o zi, întorcându-mă de la nişte prieteni pe care îi vizitasem şi intrând în cameră, am găsit sticlăria spartă! Tot corpul îmi tremura, picioarele mi s-au înmuiat, dar cu un ultim efort am pus mâna pe un aparat şi am fotografiat... Poziţie după poziţie... La un moment dat am căzut şi n-am mai ştiut de nimic... După un timp mi-am revenit, am ieşit afară, în stradă şi m-am plimbat până noaptea târziu... M-am întors, am luat aparatul de fotogra- fiat, am scos filmul şi l-am developat... Am văzut imagini fantastice: globuri de diferite mărimi şi culori, artificii, pete neregulate de culori diferite, spirale, curbe neregulate, linii

4

întrerupte, linii frânte, spectre... Am ieşit cu filmul din ca- meră... L-am privit apoi ore în şir hipnotizat, stupefiat... Ce era? Ce reprezenta? „Explicaţia“ oferită de un prieten a fost următoarea. Ca- mera reprezenta un loc în care se concentrau energii cos- mice... De ce se focalizaseră acele energii cosmice şi cum anume se focalizaseră tocmai aici, asta nu se putea şti... Se putea însă constata că atunci când aveau loc asemenea con- centrări de energii cosmice se produceau acele fenomene stranii... Impactul dintre fluxurile de energie cosmică şi or- ganismele vii se sfârşea de regulă cu moartea organismelor sau chiar cu dezintegrarea lor... Cam asta a fost ceea ce mi-a spus prietenul... Era şi el surprins, intrigat... O altă „explicaţie“ mi-a fost oferită de un parapsiholog, care mi-a spus că acele ciudăţenii se datorau unei entităţi energetice, unui aşa-numit „vampir galactic“, o fiinţă plasmatică stranie, care hoinărea prin ga- laxie şi câteodată se oprea pe o planetă oarecare. În acest caz se oprise pe Pământ, iar modul de a-şi face simţită pre- zenţa, a fost ceea ce am constatat eu... Un medium, adică o persoană înzestrată cu însuşiri paranormale, mi-a spus că acele evenimente stranii, se datorau unui spirit puternic, malefic, care, cândva, într-o viaţă demult trecută, fusese o căpetenie crudă, sângeroasă şi care îşi continua acţiunea distrugătoare şi după moarte... Cam asta a fost tot ce am putut să aflu... După un timp, am plecat undeva, departe, departe, lăsând în urmă acea locuinţă stranie, pentru tot- deauna... Dar, mai înainte de a pleca, scotocind prin apartament, am găsit un caiet, un caiet vechi... Este posibil să fi aparţinut fostului proprietar al apartamentului, care dispăruse inex- plicabil, dar la fel de posibil este să fi aparţinut altcuiva!... După ce am citit ceea ce era scris pe caiet, mărturisesc că am fost foarte, foarte emoţionat!... Şi aveam şi de ce să fiu... Pe prima pagină era scris: „Jurnalul unui Anonim (Întâlnire cu necunoscutul...)“ Apoi, erau câteva însemnări, câteva ficţiuni... Reproduc în cele ce urmează, ceea ce era scris în jurnal... Cei ce vor avea bunăvoinţa să citească, vor putea să afle câteva dintre gândurile, trăirile şi viziunile unui om care a dispărut cândva, undeva, de parcă nu ar fi existat nici- odată!...

● JURNALUL UNUI ANONIM (Întâlnire cu necunoscutul...) NU ŞTIU, NU VOI ŞTI NICIODATĂ… Spuneţi-mi ce este lumea? Lumea aceasta ce mă înconjoară, Spuneţi–mi ce este vremea? Vremea aceasta ce mă omoară… Unde este clipa care s-a dus? Cum va fi clipa ce va să fie?

5

Ce este clipa ce nu s-a dus, Mereu aprinsă, mereu vie? Ceva se naşte şi ceva dispare, Şi ce va fi, mereu a fost, În lumea unde nu am scăpare, Unde totul are un rost… Se tot perindă mereu alte zile, Necontenit vine altă şi altă vreme, Oh, singur eşti copile, Nu ai de ce te teme!...

* În sfârşit, vreau să mai scriu încă ceva, mai înainte de a mă prăbuşi într-un abis nesfârşit... Iată... Multe lucruri nu vor mai fi peste un milion, peste un mi- liard de ani... Atunci nu va mai fi nimic din ceea ce simt şi cunosc, decât, poate, gândurile hoinare care îmi trec acum prin minte, despre absolut, neant, eternitate, devenire, ab- surditate... Şi încă ceva vreau să mai scriu, mai înainte de a mă pierde în... abisul timpului... CÂTĂ DISPERARE! … O stea s–a stins în depărtare În Univers s–a prăbuşit, Lăsând în urmă însingurare Şi un mister nemărginit…

Nu este singura care dispare, Altele o vor urma, Şi niciodată, vai, în zare, Ele nu se vor mai arăta!

S–a stins o stea în depărtare Mirajul ei m–a părăsit, Este linişte şi deprimare Şi un gol negru, răvăşit…

Şi totuşi, mai văd o licărire, Steaua încă nu s–a stins, Dar nu–i decât o amăgire, Fiindcă astrul nu s–a mai aprins!

O stea s–a stins în depărtare, Chemarea ei n–a mai venit, Oh, câtă disperare Este în sufletu–mi veşnic rănit!…

S-a stins o stea în depărtare, Undeva s-a stins o viaţă, Lăsând în urmă o amintire Şi un suflet trist, fără speranţă!...

●

6

Când mă gândesc la omul care a scris acest jurnal, măr- turisesc că mă cuprinde tristeţea... O tristeţe copleşitoare... Cine a fost? Unde a dispărut? De ce a dispărut? Poate că, voi reuşi să-l găsesc, cândva... Cine ştie?... Dacă l-aş întâlni, oare ce i-aş fi putut spune? Cred că... doar atât... TU NU EŞTI CEL DIN URMĂ!… Oh, neliniştit visător, Tu nu eşti singurul, Tu nu eşti cel din urmă! După tine, Mai sunt şi alţii care vor veni Şi vor fi gânduri şi speranţe În viitorul fără de sfârşit, de nepătruns… Peste morminte, Se vor înălţa mereu nenumărate stele, La nesfârşit, la nesfârşit, la nesfârşit!…

●

Cuvânt de încheiere al autorului Poate că ar fi fost mai bine să nu mai adaug nimic... To- tuşi, nu mă pot opri să nu reiau una dintre concluziile cărţii deja citate la început: „Ce înseamnă libertatea gândirii? Libertatea gândirii îns- eamnă de fapt o gândire care nu se supune dogmelor, teorii- lor acceptate de o mulţime de savanţi, sistemelor filozofice sofisticate, credinţelor religioase... Gândirea liberă este lipsită de fanatism, este lipsită de necuviinţă... În ultimă instanţă, libertatea gândirii este opusă controlului mental! Libertatea gândirii înseamnă PROPRIA TA GÂNDIRE, fiind dincolo de critică, dincolo de ridicol, dincolo de ignoranţă, înseamnă, în definitiv, o gândire... binevoitoare. Cred că numai oamenii care au o gândire liberă, lipsită de prejudecăţi, pot să afle ce este timpul, dimpotrivă, oamenii care se îndoiesc de orice sau care cred orice, ignoranţii, cei care critică orice, cei care se limitează numai la un singur punct de vedere, la o singură concepţie, la un singur sistem filozofic sau la o singură teorie, ei bine, toţi aceştia, nu vor afla prea multe despre timp, despre existenţă… Toţi aceştia… se vor pierde în timp… Dar, în definitiv, oricine poate fi curajos şi liber… Şi atunci timpul îşi va dezvălui secretele… Toţi cei curajoşi şi liberi, vor avea parte de o existenţă… deosebită… Va fi ceva… dincolo de orice închipuire…“ Într-o altă carte, şi anume în „Generatorul de idei“, scriam următoarele, la un moment dat: „S-ar putea ca Timpul să fie ceva maleabil... Ca şi plasti- lina... Cu plastilina poţi să modelezi orice fel de figurine sau orice fel de alte obiecte... În cazul Timpului, poţi modela orice fel de evenimente... Nu contează că au devenit... trecut, nu contează că evenimentele s-au consumat... Ele s-au con-

7

sumat, dar numai pentru noi, cei câţiva indivizi care au par- ticipat la acele evenimemente... Aşa cum viitorul se poate schimba, tot aşa şi trecutul se poate schimba! Dacă s-a schimbat ceva în istorie, atunci instantaneu s-a genereat o LUME VIRTUALĂ sau o LUME POSIBILĂ... Asta nu în- seamnă că s-a distrus ceva... Nu s-a distrus nimic!... Nu s-a făcut nimic altceva decât să... se creeze ceva... Trebuie să fie clar că timpul liniar (caracterizat prin durată, prin trecut, prezent şi viitor...) este un caz particular de TIMP!... Ceea ce există, în toată... splendoarea lui, este TIMPUL RAMIFI- CAT! TIMPUL RAMIFICAT, sau HIPERTIMPUL, cu o multitudine de lumi virtuale (sau lumi posibile) – o multitu- dine de trecuturi, de prezenturi, de viitoruri... Este evident că timpul ramificat se compune din nenumărate timpuri lini- are!... Timpul ramificat se mai numeşte şi timpul bandă sau timpul plan spre deosebire de timpul liniar, obişnuit... Pentru că, timpul plan, reprezintă de fapt, a cincea dimensiune a Universului!... Trecerea de la timpul liniar (trecut, prezent, viitor), la timpul multiliniar sau neliniar, respectiv timpul ramificat, se poate face într-un anume fel... Referitor la... timpul ramificat ar trebui precizat ceva... În fiecare clipă, timpul se multiplică, existând nenumărate direcţii de evoluţie pentru viitor şi respectiv, nenumărate direcţii de evoluţie pentru trecut!... Cineva putea sau nu să aibe un infarct, dar mai înainte de a avea infarctul, putea sau nu să urmeze o anumită şcoală, să se ducă sau nu în diverse localităţi, şi aşa mai departe, fiecare dintre aceste posibilităţi determină pen- tru un anumit individ, bifurcarea timpului şi crearea de lumi virtuale sau posibile... Şi ceea ce este valabil pentru un indi- vid, este valabil pentru oricine şi pentru orice... Rezultă ne- numărate LUMI POSIBILE... Noi nu le luăm în considerare pentru că nu avem capacitatea să procesăm cantitatea asta imensă de informaţie... Unde sunt lumile astea posibile? Ei bine într-o dimensiune superioară, respectiv în dimensiune a cincea... Nişte fiinţe care ar exista într-un spaţiu cu două di- mensiuni le-ar fi poate imposibil să înţeleagă ce ar însemna dimensiunea a treia şi cu atât mai mult dimensiunile supe- rioare... Pe de altă parte, trecerea de la un anumit viitor la alt viitor sau de la un trecut, la alt trecut, se poate face, aşa- dar, într-un anumit fel, într-o altă dimensiune a Universu- lui... Tot aşa cum codul genetic coordonează evoluţia unui organism, asamblarea perfectă a celulelor pentru a forma organismul, tot aşa există un fel de cod cosmic, prin care sunt coordonate evenimentele din Univers...“ Ei bine, am fost întrebat cândva, de către un prieten, după ce a citit cărţile astea, dacă eu însumi am încercat să comunic în timp... Ştiţi ce i-am răspuns? I-am răspuns aşa: dragă prietene, acestea sunt chestiuni care mă privesc, sunt chestiuni intime şi cred că oricărui om ar trebui să i se ofere cel puţin şansa de a avea mici se- crete... Dacă s-ar şti totul despre un om acesta ar fi pur şi simplu umilit... Unde ar mai fi atunci demnitatea umană?

8

Dacă un om a pierdut demnitatea şi speranţa, atunci a pierdut totul! Ei bine, prietenul se pare că a înţeles ce am vrut să spun şi nu a mai insistat... I-am mai spus că eu nu am încercat să conving pe ni- meni despre existenţa comunicării temporale, întrucât, fie- care se va convinge singur, mai devreme sau mai târziu, într-un fel sau altul... Vă doresc numai bine, Cu deosebită consideraţie, Constantin M.N. Borcia Joi 11 septembrie 2014 – miercuri 17 septembrie 2014, Adâncata; Vineri 26 decembrie 2014 – Duminică 25 ianuarie 2015, Bucureşti