În căutarea fericirii ne „dezfericim” din ce în ce mai tare..Oricât ar încerca viaţa să ne ofere, strâmbam din nas de fiecare dată.

„Era mai bine dacă”...„Era perfect dacă”....„As fi cu adevarat fericit dacă ...”„Am să mă pot bucura după ce...”

Ca nişte babe morocănoase.Veşnic lipseşte câte un detaliu, veşnic căutăm altceva... ceva cam aşa... dar nu prea - prea ... nici foarte - foarte... dar să fie şi aia.. şi aia.... dar fără aia... cu puuuuuţinnn din aia.... atunci ar fi perfect! Atunci aş fi atât de fericit!

Şi lăsăm să treacă fericirile pe lângă noi, pentru că noi vrem una mai fericită... o fericire perfectă, fără cute, fără pense, cu un moţ în cap..Şi fericirea aia vrem să o primim de-a gata... ambalată frumos cu fundiţă roşie (sau verde pastel, că e în trend), cu instrucţiuni de folosire, şi dacă se poate să ne-o dea personal Dumnezeu, că El prezintă garanţie, ca să fim siguri că nu există cumva pe undeva o fericire mai fericită decât a noastră. A noastră sa fie originala, „de la mama ei”...

Cam ca în „Povestea unui om leneş” de Ion Creangă.- „Dar muieţi îs posmagii?”...

Uităm, plănuindu-ne tablouri de fericire, că „Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă”.Că trebuie să ne mişcăm fundurile comode şi să ne valorificăm singuri şanse care ni se ivesc.Şi că trebuie să „punem mâna” şi să lucrăm la fericirea noastră.Şi că fericirea este fericită dacă este luată în considerare în primă fază, în loc să se plece de la premiza că e greu de atins.

În rest.... era un banc pe care mi l-aş tatua pe mâna dreaptă, să îl văd de câte ori beau apă, şi să îl spun mai des la prietenii mei:Cică Ion era tare supărat, nefericit, şi se certa cu Dumnezeu în disperarea lui:- Doamne, de ce nu mă ajuţi?? Te rog cu umilinţă de atâţia ani să mă ajuţi să câştig la loto! Parcă nici nu exist pentru Tine!Dumnezeu, exasperat, răspunde:- Ioane... chiar vreau să te ajut! Dar da-mi o mică şansă! Joacă măcar odată!...

http://angeoudemon.ucoz.ro