Degete ?Lasă-mă să-ţi spun acumdespre femeea fără degete:A venit într'o seară,pe când lipiam cearşaful de

ferestre,ca să fac baia de seară.Eram gol până 'n degetşi ea era femeea oarbă şi fără

nici un degetîn deget.Când m'a pipăit gol, s'a speriatşi mi-a spus să-i pun mâna pe

sân să-mi confirme;

când mi-am agăţat degetul desfârcul ei alb

mi 1-a furat în ventriculşi a dispărut aşa cum a venit.Şi la prietenul meu din camera

vecinăşi la vecinul prietenului meu din

camera vecină,tot câte un deget.Clădirea fără deget este porecla

clădirii noastre.

Aceasta-i povestea femeii caren'avea niciun deget.

" €B

000 0UI (A

3" CDSD B>

3£

§

ucă

facCL

3'SLCDfem

2.goale

"S2.

ELcr

•2.

crătrâilor

re"CD

c

5'CD

D-CD

ECD*

"2

aaia

CD

sa

roa

CD

C/3CD

CDta-re

o '

o£LcTprin

55'mene

sa

noi,:oţi

saC

TdO>-!

CD

C/l

r-lipi

ja

2

2.C/3

3

cr

3occrrajii

5'gură.

sac

s>"faCDO£

CD

CD

D .

£

3o£CM

O.rentei

CD

| sla

cr

CDinCD

C_

;o.i

reşoa

reo

sac

•anii

sa

bărbile

sacrre

M

8>

sş

• 2 »

fîl«Mi & ffl

l

(33

P

P

TIi-t»

a.

OS-

•co

3̂

OoUiP4-

« 1

P

-00p

o" * BO.

H 1"H O29 ^

H ' ^.. Î3

95li*

9i

0

$ t

\

•axe 9

Moriendo

Pe pământiii bătătorii de vârfuri roşii, pe pământul cucreieri împrăştiaţi ca stropii gândurilor, pe pământul burete-lui cu suspine, o inimă cariată de plumb minuscul, un caprătăcit de groaza simfonică a aortelor de fer, îşi deapănă uşorfilmul viselor trecute.

Înaintea gangului suprem, se mai întreabă: „Dece acea-stă părăsire de sine pentru părăsirea celorlalţi?" Dece uitareadorului din secundele în cari iubirea te învăluie ca un vest-mânt cambrat ? Oare în balanţa vremii un plumb cântăreştemai mult decât plămădirea vitală a unui mecanism secret ?

T Ă C E R E !Tăcere în gând întocmai ca tăcerea din lumea tăcută.

Nici un sgomot numai palpită aerul afară de aburirea vapo-roasă a spiritului.

Ce minunată scară de imagini în oglinda infinită a trecu-tului ! Câtă varietate de figuri şi idei. Ce antiteză caracteristică.

Acum, o formă pe pământ, mai târziu o formă sub pă-mânt. Ce distanţă mică; ce uşor calcul pentru nota vitalăcare se cântă din ce în ce mai şters. Brusc un crescendo(ultimul), te revoltă, te face să mai sgăîţăi microfonul vieţii,îţi ridică nervii, te înduioşează de tine, te face crud cu ceilalţi

te transformă într'un zeu al bunătăţii, al rugăminţilor şi alpromisiunilor largi, ca un elastic.

Ha! Ha!Tu eşti cel care râzi sau a râs cineva de jos, ştii de

unde nu se râde niciodată. Nu, nu, de sus se aud valurileunei chemări dulci ca sărutarea primului stiop de viaţă Val-vărtej te ocupi de lucrul cel mai simplu. De sus sau de jos.,,sau poate din tine râde forţa care te părăseşte, care se duceca o vagabondă la azilul unui integru, ce râde; de ceace tuplângi Te ridici ca să vezi apusul tău, roşu ca o culoare.

Şi nemulţumit, cazi pe spate pentru ca razele perpendi-culare să te fixeze bine de pămât de pământul din care aifost clădit.

Loc bătut în lacrimi, sufletul nu-i decât o poartăîngheţată,

îar rănile, guri pentru blestemul nopţilor, plâng.In cutiile suprapuse, valuri agită un zidŞi murmurele scoboară frânghia şiragului mut.Paşii tăi, suspendaţi în alb, şi-au pierdut imagi-

nea lorŞi numai ochii, ţintesc tirul, puncte sub oblon.Viziunile agăţate în pervaz şoptesc fragmente

din trecutIar tu neliniştită condensezi dorul spasmului

estompat.Mihaîl HUBERTMshail HUBERT

Gând

Când ai să treci nebun pe lângă mine

Să nu mă storci cu ghetele în mers,

Deasupra ta un cântec se cuvine

Iar dedesubt cu guma este şters.

Privirea ta va călări pe-o undă

Şi dacă totuşi inima de şea

Inebunită o să se pătrundă

Şi o să plângă singură de ea,

Va fi un clown şi toţi vor fi paiaţe

Iar vântul nostru preschimbat în cer

Va fi cusut din miile de aţe

Şi aţe toate o pomană cer.

Gravură de S. PERAH1M

(urmare în pagina 7-a)

© 0

Q O

I

20

0 *Ml î"*

5 CM p* u

3 * 2

OO

WO»

>N>'•

8)O

0 » o » Oo

te)

oW>N

S

Q0"o

3

3rCO

S f â r ş i tM'am aruncat pe cărnuri ca pe nişîe cear-

ceafuri udeşi mi-am descompus pietrele de "moară ale

pământului,stâlpuljpus.~semn de exlamare pe trupul gol

al străzii,s'a sfărâmatşi hipopotamii s'au aruncat în fântânile

aprinse.Ce descompuse s'au simţit nudurile interioareşi cum se căutau degetele să taie cuţitele !Odăile se golesc din ce în ce mai mult,fumul eşit din noi a astupat toate casele,lichidul răcit din pereţi se scurge pe aceeaşi

pereţişi mă formează iarăşi aşa cum am fost.Şi iar încep cântările nebuneşi iar se aştern paravanele pe aleitrăsurile cară lemne şi foc pentru începuturi,cărnurile prăvălesc bolovani învesmâtaţi în

fosfor,salturile arcurilor sarşi trupurile pe fusul braţelor, titireze.Şi cum alergau mâinile în' noica un transatlantic în aeroplanele noastre,degetele s'au înecat în adâncurile moi

de gumă-arabică.Visele te trezesc din viseşi ozonificările se cântă prin casă cu arca-

nele.Ca aeroplanele am spus că se duc pintenii

prin noicărămizile se prăvălesc una câte unaiar gura se umple cu celălalt din noi,ne înăbuşăşi ne rupe.Ce viscol trage corcoduşii cruzi din genele

tale!grilajul gurii sare ca nucile de ţipetele eşi-

te din tine,lucrurile din casă aleargă din drum de

frica sunetelorşi glasurile pleacă.Rotiţele şi pompele cu explozii îşi retu-

şează puterile,circul interior se urcă pe frânghii,gimnastica anotimpului o văd pe pulpa taşi ceaţa şi bruma în pupile.„Caracude" ţipă oamenii mecanici în spinareiar noi ne căutăm cu unghiile

•05

x ţatt o

tai

2«">• &> C i N )d. J*

ora.o

oftlc

oo § 1

ore

-•O

cape

s

** » •"

a» a.-

' fa

0 Ce s

§}<

îffl§3

t^j/.rjr, ţ '

Os S3

•50

C©

::>î.:

o £c

2

oţi'.

gO

N ore

I12. Ă 6» O- ©

a i

s - SS? -&38

5.

ro

OS3C

s

s-S-gre si.

B "

5* 3

o^ 93

CArep

5 P

i- î

83 C m

3 s

B S re. 3 * i .e.o

O

O

^ B o»&,-K> p »i r i , ^ ^ ^ H*. O

fl)(A

P SO

2S;(fl P !

s.5on

o83

p

5H |

u « * g " J e 3-Bi P Pi ST S* 3 "O

. K- ^ ? °8 §

DraperiiorizontaleHumă aquaticăHumă sălbaticăSângele: vântulVântul: vestmântulVestmântul: pământulMai ţipă sângeleMai ţipă ghiareleDe ţipă, frânge-leSub mii de ghiareMai cântă inimaMai cântă melciiMai cântă pieptulMai cântă... Cine ?Sub tineDedesubtCeva ţi-am suptCeva, cevaCeva e ruptŞi undeva omida urlăPocneşte surlaCum ţipă măştile

Cum ţipă gâşteleNu, nu,Nu mai ţipaTe rog frumosTaciAltfel ştii... azi...Câinele meu... spânzurat în

braziIar va înviaTe rog taciMă muşcă cu buzele roşiiTe rog taciMă suge cu buzele roşiiTe rog taciMă soarbe cu buzele roşiiTaci. Taci. T a c i .Am urlatCântarea CântărilorCosciugul: guraŞi zarea zărilor,S'a zis natura.Te rog taciUn glob coboară şi caută vocisă le gâtue rădăcinaTe rog taci

Şi sting luminaNu mişcaII vezi... pluteşte acumPluteşte şi mârăe'ncetŞi caută ceva viuCa să 1 ia şi să-1 ducăIn coiful lui negruŞi-apoi să

j din pagina 3-a)

Gravură de S, PERAHiM

Cu sânge mă măsor şi pentru sângeîmi strâng picioarele picior peste piciorO voce 'n vânt şi vântul ne înfrângeUn cântec ros şi aspru plin de dor.

Un saltimbanc suspină pe o aţă,Un imn se şterge, guma lui e reaŞi cântă'n vânt prohod de dimineaţăO noaptea aspră, galbenă şi grea.

Papuc ucis de raze şi privire,Nemernic scrum pe vârful de catargŞi pentru cântec sânge şi iubireŞi am plecat să râd nebun în larg.

(ss) D. Amprent

•— Urechea inimei de se va clăti, întris-tare spune.— Vintricelul de se va clăti, dobândă veiavea dela un boer sau pomană.— Ţâţa dreaptă de se va clăti, multă şe-dere la un loc nu vei face.— Buricul de se va clăti, cinste şi mărire vei

,(Carie de semne. Trepetnicul cel marc,între care se cuprinde ioate semnelece se fac la om: bătaia ochilor, abuzelor şi în scurt toate mişcările şîîncheeturile corpului omenesc ce suntdate dela natură. Tălmăcite).

1

FredyGoldşfein

Am ascultat în-tr'o scară povesteamea şi a lui „Alge",în seara când acestFredy Goldştein învârstă numai de 6ani —vârsta copiilorcari ştiu să numerepână la zece—mi-adescântat m ă s u ţ ade noapte şi cărţilerăvăşite pe jos şi acântat aceste imnuricare rup inimile.

Fredy Goldşteina povestit întuneri-cului poeme, le-astrigat ca o rană pecare mânuţele lui

moi şi albe o pipăe cu teamă, le-a strigat în minej>rin mine, şi am copiat în acea noapte amprentele"cuvintelor cele mai pure am copiat lovituri de- fogor şi clopote şi clopote.

Am umblat printre pereţi să caut adâncul cuvin-telor, am crezut că visez, că mi s'au scurs ochii,că mi s'a despicat ţeasta, totuşi Fredy Goldştein,copilul de 6 ani neîmpliniţi, vorbea cu îngerii şieu eram numai un câine bătut care ştie să plângăşi şfie să scrie.

A doua zi, când am citit poemele lui Puiu şilui Sesto, au înţeles şi ei că prin noi trece o luntrecu fipefe şi au văzut şi ei că poeţii au numai gurăşi inimă. .

Din momentul acela Fredy Goldştein a devenitprietenul nostru scump de care ne proptim şi cucare vom urla de aci încolo sfâşierile, până acolo

• tinde încetează sfâşierile.g. 1.

doraNUtE CRITIC, adu oala.

PovesteEra odată care nu s'a povestit: era un moş

şi o babă. Nu un moş şi-o babă... un curcan.El a dat fuga la biserică şi cu nasul

peste cap a înviat-o pe curcana. Şi s'a datde 3 ori peste cap şi s'a făcut păsăricămoşul şi baba; şi s'a dat peste cap şi s'afăcut aeroplan, şi a sburat, a sburat, asburat... /

A ţipat baba. Moşul nu a ţipat.S'a dus departe la o pădure şi un hoţ

a vrut s'o prindă pe aeroplană ca s'o îm-puşte.

Odată s'a dărâmat cerul peste el şi s'areparat singur; dar el era mort,

Odată buf, buf, buf cu tunul: era un răsboi.Tosi au murit aproape: buf, buf, buf cu

tunuri. Numai patru mai era: buf, buf, buf cutunurile şi era ploaie multă.

A doua zi era general: buf, buf, buf cutoate tunurile; şi câteva tunuri erau stri-cate că le-a dat jos pe oameni. Şi un tuni-a dat în haină şi în mână şi a plesnit.

Şi calul era mare cât un cer.Ovrei tosi. ruşii, românii, tosi, tosi.Moldovii tosi, ho! ho! au murit.— Mă! cât costă chitanţele astea.— Ia dă chitanţele astea. Ii dă cu tunul

şi îi ia toate chitanţele.Vine o cucoana şi îi spune:— Ai luat, domnule, toate chitanţele

dela un om bătrân?Vine la el un soldat.— Poftiţi în timpul războiului...

studio grafic „Steaua Artei" b-dul Măria, 2

Se duce repede să ia ffrrjjuri, până n'amai avut tunuri şi a luat puşca şi sabia.

— Pe ăsta să nu-1 omoare.]. Omorîţi pefata aia, buf, buf.

La înmormântare o învie. S'a dus, s'a dus,s'a dus, în timpul răsboiuluj,— povestea-tata— chitanţele le-am mânCat cu tunuri.

In ţară era regele. Vede pe principesaîmbrăcată in căpitan-general. Crede că nu-ipuşcă adevărată şi o împuşcă.

Şi-a murit omul ăla.— Am să te pun la colţ... Nu ţi-am zis?— N'am auzit.— Ei, te iert! Altădată să nu mai faciŞi el s'a făcut mare general.Şi săreau tosi ochii dela oameni.O mână era pe un pom. o altă mp*iă

pe alt pom şi o picioarâ pe un mort.Şi oamenii săreau pe cer şi a rupt tot.

cerul şi buf, buf... şi gataaaa.

PovesteA fost odată un moş şi o babă.Moşul a murit în răsboi şi baba i-a lipit

bucăţele de cai şi a înviat şi nu s'a văzut caii.— La mulţi ani, să creşti mare.Şi a plecat prin pădure,(a,"£k^at, a plecat.Şi doi os i-a dat palmeişi^/^urile s'au

făcut soldaţi şi i-au spusJM'-'rS ' \— Vino să-ţi arăt casa mea. -.L'a pus la uşă ca să facă armeftă.Hop! cu Turcele şi cu tunele.Şi s'a închis tablourile.

Fredy GOLDŞTEINFredy GOLDŞTBIN