Numa Pompilius

Numa Pompilius (n. 753 - d. 673, rege al

Romei: 715-673) a fost al doilea rege legendar al Romei antice, fiind succesorul lui Romulus.

După strania și misterioasa moarte a lui Romulus, domnia a căzut în mâinile lui Numa Pompilius.

Lăudat pentru înțelepciunea sa naturală, domnia lui Numa Pompilius a fost marcată de pace și

prosperitate. La numirea ca rege, fiind sabin la naștere, a mărit Senatul pentru a include 100 de

nobili sabini care veniseră la Roma în timpul domniei lui Romulus. Acești oameni erau numiți, de

asemenea, patricieni, în timp ce descendenții lor aveau să devină elita Republicii.

Numa Pompilius a reformat Calendarul roman ajustându-l pentru anul solar, instituind la fel de bine

mai multe ritualuri religioase ale Romei. El a organizat zona din și din afara Romei în districte pentru

un management mai ușor. El este, de asemenea, creditat pentru organizarea primelor bresle

profesionale ale Romei.

Numa Pompilius este amintit ca cel mai religios dintre regi (surclasându-l chiar pe Romulus), iar în

timpul domniei sale, a introdus Flamenii, Virginele vestale ale Romei, Pontifii și Colegiul Pontifilor. De

asemenea, în timpul domniei sale se spune că un scut din partea lui Jupiter ar fi căzut din cer cu

soarta Romei scris pe el. Numa Pompilius a ordonat copierea scutului în unsprezece exemplare,

acestea devenind sacre romanilor.

Domnia sa avea să dureze 41 de ani și avea să aibă o moarte naturală, ușoară.

Tullus Hostilius

Tullus Hostilius. Consemnat de tradiţie drept cel de-al treilea rege al Romei, a domnit între anii 673 şi 642 î.Hr.; era considerat fiul lui Hostius Hostilius, care a căzut în războiul împotriva sabinilor în vremea domniei lui Romulus. Istoriografia modernă tinde să recunoască în acest personaj o figură istorică reală, ce nu trebuie identificată cu Romulus, aşa cum s-a propus în trecut. Faptele sale sunt învăluite într-o aură de legendă, iar portretul pe care ni-l oferă tradiţia, de rege războinic şi feroce, dornic să reînvie fastul militar al lui Romulus mai degrabă decât domnia paşnică a lui Numa Pompilius, este îmbogăţit de nenumărate ornamente literare şi detalii imaginare.

Tradiţia îi atribuie supunerea Albei Longa, în cadrul căreia se înscriu lupta dintre Horaţii şi Curiaţi şi războiul împotriva cetăţilor Veies şi Fidene, care s-au aliat împotriva Romei şi au fost învinse, nu fără dificultate. Celebră este şi tortura pe care i-a rezervat-o lui Metius Fufetius, regele sau dictatorul din Alba ce încercase să trădeze: acesta a fost legat de două care şi sfâşiat, iar cetatea a fost distrusă şi locuitorii ei deportaţi pe colina Caelius.

Firea războinică a suveranului pare să se domolească, potrivit legendei, abia către sfârşitul vieţii sale, când Tullus, sătul de războaie, amintindu-şi vremurile liniştite ale lui Numa, a vrut să le reînvie. Dar zeii nu i-au primit darurile şi promisiunile; el a fost distrus împreună cu familia sa de focul lui Iupiter.

Dintre numeroasele legende şi povestiri populare ce au în centru figura suveranului, o putem considera fondată pe cea despre sfârşitul independenţei cetăţii Alba Longa; de asemenea, s-a confirmat atribuirea construirii aşa-numitei Curia Hostilia de la Roma, propusă de legende, unui rege pe nume Hostilius.