Nu Am Ales Să Fiu Un Om Obişnuit

1
Nu am ales să fiu un om obişnuit, E dreptul meu să nu fiu la fel ca toată lumea; Caut oportunitatea de a-mi dezvolta fiecare talent pe care Dumnezeu mi l-a dăruit, Nu vreau să fiu întreţinut și umilit și să aștept de la ceilalţi să aibe grijă de mine. Vreau să-mi asum riscuri calculate, să visez și să construiesc, să cred că am dat greş, dar să reușesc; Refuz să ofer încurajări în schimbul ajutorului; Nu voi da la schimb libertatea pt beneficii, nici demnitatea pt un ajutor nedrept. Nu mă voi înjosi niciodată în faţa vreunui stăpân pământesc și nici nu voi tremura în faţa vreunei ameninări; Face parte din moștenirea mea să stau drept, mândru și să nu-mi fie frică să gândesc și să acţionez de unul singur; ‘’Bucură-te de beneficiile creaţiei Mele, înfruntă-I pe cei din jur și spune: Iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, ce am reușit!

description

Nu Am Ales Să Fiu Un Om Obişnuit

Transcript of Nu Am Ales Să Fiu Un Om Obişnuit

Nu am ales să fiu un om obişnuit, E dreptul meu să nu fiu la fel ca toată lumea;Caut oportunitatea de a-mi dezvolta fiecare talent pe care Dumnezeu mi l-a dăruit, Nu vreau să fiu întreţinut și umilit și să aștept de la ceilalţi să aibe grijă de mine. Vreau să-mi asum riscuri calculate, să visez și să construiesc, să cred că am dat greş, dar să reușesc; Refuz să ofer încurajări în schimbul ajutorului; Nu voi da la schimb libertatea pt beneficii, nici demnitatea pt un ajutor nedrept. Nu mă voi înjosi niciodată în faţa vreunui stăpân pământesc și nici nu voi tremura în faţa vreunei ameninări; Face parte din moștenirea mea să stau drept, mândru și să nu-mi fie frică să gândesc și să acţionez de unul singur;‘’Bucură-te de beneficiile creaţiei Mele, înfruntă-I pe cei din jur și spune:Iată, cu ajutorul lui Dumnezeu, ce am reușit!