„Înţelepciunea este folosirea corectă a cunoştinţelor” · obţinute în anul şcolar 2009...

Revista Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci”

1

„Înţelepciunea este folosirea corectă a cunoştinţelor”

Bianca Maria MARIN – eleva de aur

a Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” din Oneşti

„Succesul, în mare parte, stă în voinţa de a învinge; să ne străduim

deci şi să stăruim”; cu aceste

cuvinte Seneca ilustra ceea ce noi

considerăm că este o realitate a

instituţiei noastre: succesul.

Patronul spiritual al

colegiului nostru, Nadia Comăneci

sau „Zeiţa de la Montreal”, a

redefinit acest termen, obţinând

prima notă de 10 în istoria

gimnasticii. Peste ani, un alt nume

avea să continue seria notelor de 10:

Bianca Maria Marin. Succesele

Biancăi la concursurile şcolare

(internaţionale, naţionale sau

judeţene) a făcut ca numele

instituţiei noastre să aibă aceeaşi

rezonanţă ca şi acum 34 de ani. În

rândurile care urmează, vom

enumera rezultatele deosebite

obţinute în anul şcolar 2009 –

2010:

Premiul I – etapa

internaţională a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatura română,

mai 2010;

Premiul special pentru expresivitate si acurateţea discursului

acordat de Societatea de Ştiinţe Filologice la etapa internaţională a

Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură română, mai 2010;

Premiul I obţinut cu punctaj maxim – etapa naţională a Olimpiadei

de Limbă, Comunicare şi Literatură română „G. Călinescu”, februarie

2010;

NADIA, noiembrie 2010

2

Premiul special pentru erudiţie, acordat la etapa naţională a

Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi Literatură română „G. Călinescu”,

februarie 2010;

Premiul I – faza judeţeană a Olimpiadei de Limbă, Comunicare şi

Literatură română „G. Călinescu”, februarie 2010;

Premiul I la secţiunea traduceri – faza naţională a Concursului de

Creaţie „Laudă seminţelor celor de faţă şi-n veci tuturor” din cadrul

Festivalului Internaţional „Lucian Blaga”, mai 2010;

Marele Premiu, secţiunea creaţie – poezie – etapa naţională a

Concursului Naţional „Mihai Eminescu”, Bucureşti, iunie 2010;

Marele Premiu şi diploma „Remember Mihai Eminescu” acordat de

Fundaţia Internaţională pentru Cultură, Ştiinţă şi Morală Civică „Mihai

Eminescu” pentru contribuţia la promovarea valorilor culturii româneşti

şi universale întru Eminescu, Bucureşti, iunie 2010;

Premiul I pentru lucrarea “Cimitirul vesel de la Săpânţa, expresie a

atitudinii paradoxale în faţa morţii” prezentată în cadrul Simpozionului

– concurs internaţional “Confluenţe”, ediţia I, Oneşti, decembrie 2009;

Premiul III secţiunea engleză – germană - Concursul Cangurul

lingvist – faza naţională;

Premiul I secţiunea engleză – germană – Concursul Cangurul

lingvist – faza judeţeană – cel mai mare punctaj la clasa a IX-a;

Diploma de Excelenţă acordată de către Guvernul României pentru

palmaresul realizat în domeniul educaţiei şi poziţia de excelenţă deţinută

în galeria de olimpici ai şcolii româneşti, respectiv de către Ministrul

Educaţiei, Cercetării şi Inovării în noiembrie 2009 pentru rezultate

deosebite obţinute la olimpiadele şi concursurile internaţionale desfăşurate

în anul şcolar 2008-2009.

Cununa de lauri a Biancăi a fost îmbogăţită cu încă două

performanţe notabile. Coroniţei de „Miss Boboc” obţinută la începutul

anului şcolar 2009-2010 i s-a adăugat Diploma de Excelenţă acordată de

Colegiul Sportiv „Nadia Comăneci” pentru rezultatele obţinute în acest an

şcolar.

Şi povestea Biancăi nu se opreşte aici, pentru că, aşa cum spunea

Rabindranath Tagore, „o singură floare pune în evidenţă un copac mare. O

singură stea conferă armonie imensităţii cerului întunecat”.


3

Bianca Maria Maria, eleva numai de nota 10 la Oneşti,

a fost pentru o lună „studenta” notată cu A+ la Oxford Royale Academy

Cu un an în urmă, timp de două săptămâni, şi-a perfectat cunoştintele de

limba engleză. Acum a studiat 4 module: Biologie Medicală, Psihologie

Experimentală, Business Management, Politică şi relaţii internaţionale şi două

workshop-uri: Business challenge şi Oratorie şi dezbateri.

„A fost o lună de muncă îndârjită, dar a meritat din toate punctele de

vedere. Am reuşit să cunosc şi să mă cunosc”, a declarat Bianca. „Oxfordul te

învaţă că trebuie să fii the best!”

Printre colegii veniţi din toată lumea (73 de ţări), Bianca s-a remarcat,

reuşind să urce pe podiumul premianţilor, ca „acasă”. „Trebuia să-mi răsplătesc

părinţii pentru efortul material, şi nu numai, de a mă trimite acolo.”

Caracterizările profesorilor de la Oxford, ce însoţesc foaia matricolă pentru

fiecare curs, coincid cu cele ale profesorilor de la şcoală. Iată câteva exemple:

Biologie Medicală – A+

A fost o plăcere să îi predau Biancăi: este cu adevărat interesată de biologia

medicală şi a avut contribuţii fantastice în clasă. Raţionamentele şi abilităţile ei

de chestionare au un standard foarte ridicat, iar comentariile ei au fost profunde.

Cred că lucrarea scrisă a Biancăi este excelentă şi eseul ei a fost apreciat în mod

special.

Prof. Dr. Sharla Duncan

Managementul Afacerilor – A+

Bianca este inteligentă şi clar focusată. Ea a scris eseuri perceptive

demonstrând judecată, precum şi claritate. Fiind capabilă să interacţioneze cu

uşurinţă şi având o dispoziţie prietenoasă, ea a contribuit foarte mult la succesul

cursului de managementul afacerilor.

Prof. Dr. Bimal Prodhan

Politica si Relaţii Internaţionale - A

A fost o bucurie să îi predau Biancăi; ea întotdeauna ajunge în clasă cu un

zâmbet pe faţă, este constant angajată şi atentă şi lucrează extrem de mult.

Contribuţiile ei la discuţiile de grup au fost întotdeauna bine gândite, inteligente

şi echilibrate. Lucrarea sa scrisă, în apărarea teoriei constructivismului, a

demonstrat o abordare creativă şi independentă supra subiectului şi exemplele

utilizate au fost bine alese. Bianca a avut de asemenea o contribuţie foarte bine

structurată şi cuprinzătoare la o prezentare privind terorismul.

Prof. Dr. Michael Froggatt


4

Psihologie Experimentală – A+

A fost o bucurie să-i predau Biancăi în ultimele două săptămâni. Ea este

foarte deşteaptă şi întotdeauna contribuie în clasă cu intervenţii (puncte de

vedere) atente şi profunde. Ea a predat o lucrare scrisă excepţional de bună şi

prezentarea ei a fost notată mai slab doar pentru că a fost cam scurtă. Îi doresc

Biancăi toate cele bune pentru viitor şi sunt convinsă că se va descurca bine în

orice domeniu va decide să urmeze.

Prof. Dr. Laura Taylor

Debut strălucit în noul an şcolar 2010-2011 la Colegiul Sportiv

„Nadia Comăneci” Oneşti

Eleva Bianca Maria Marin din clasa a 10-a, a obţinut Marele Premiu al

Universităţii Tehnice a Moldovei şi Premiul de Excelenţă al Bibliotecii

Universităţii la Simpozionul Internaţional

În perioada 23-25 sept 2010 s-a desfăşurat la Chişinău a V-a ediţie a

Festivalului Internaţional „Cucuteni 5000 – Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte”,

sub egida Universităţii Tehnice a Moldovei.

Cu 5 ani în urmă, aceasta împreună cu Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”

din Iaşi au iniţiat această manifestaţie ştiinţifică şi culturală.

Lor li s-a adăugat Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, ce a

organizat ediţia a IV-a a Simpozionului.

Pare mai puţin obişnuit ca un asemenea simpozion să se manifeste sub

egida unor universităţi tehnice. Este însă cert că ştiinţa şi tehnica fac parte din

cultura şi civilizaţia unui popor, reprezentând componente ale societăţii umane şi

ale istoriei.

Istoria trebuie concepută ca o sumă a dezvoltării tuturor laturilor sociale,

materiale şi spirituale ale societăţii.

Se ştie, cine nu are trecut nu are nici viitor. Organizatorii consideră că

fiecare membru al unei naţiuni trebuie să conştientizeze acest adevăr şi să facă

ceva pentru a-l materializa.

Tematica Simpozionului s-a înscris în acest context, fiind structurată pe

două mari domenii:

A. Cucuteni 5000 Redivivus

B. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte. Istoria tehnicii


5

Comunicările ştiinţifice au fost prezentate împreună, participanţii având

posibilitatea să le audieze pe toate.

În proporţie de 90%, participanţii au fost academicieni, profesori

universitari şi cercetători ai unor prestigioase centre din ţară şi străinătate.

Iată câteva exemple:

1. Acad. EUGEN GREBENICOV – Membru al Academiei de

Ştiinţe din Rusia – matematician

2. Acad. ION BOSTAN – Rectorul UTM

3. Acad. GH. GHIDIRIM – Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie a

Republicii Moldova

4. Acad. VALERIU CANTER – Moldova

5. Prof. Dr. Ing. DAN SEMENESCU – Universitatea Paris – Sorbona

6. Prof. Dr. Ing. ALEXANDRE HERLEA – Universitatea Belfort, Franţa

7. Din Germania au participat Prof. Dr. PETER LORENTZ şi Prof. Dr.

FLORIN IONESCU

8. Prof. Dr. Ing., Doctor Honoris Causa LORIN CANTEMIR – Univ. „Gh.

Asachi” Iaşi, membru al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România

9. Prof. Dr. FLORIN TĂNĂSESCU, secretar general al Academiei de Ştiinţe

Tehnice din România

Profesori universitari, lectori, cercetători ştiinţifici, personalităţi marcante

ale Universităţilor din Iaşi, Cluj, Timişoara, Sibiu, Bacău, Braşov, Galaţi şi

Bucureşti. De la Iaşi amintim în primul rând pe cel ce, timp de 12 ani, a fost

rectorul Universităţii, Prof. Dr. Ing. MIHAI GAFIŢANU.

„Eu am făcut parte din grupul celor 4 reprezentanţi ai Universităţii „Vasile

Alecsandri” Bacău, condus de d-nul Prorector, prof. dr. ing. MIHAI PUIU.

„Curajul” de a mă „înfia” i-a fost insuflat de d-nul director al CCD Bacău,

Gabriel Stan, ce cunoştea preocupările şi activităţile mele extraşcolare. Ambilor le

mulţumesc pentru încrederea acordată şi sunt fericită că nu le-am înşelat

aşteptările.

Am fost singura eleva ce a participat la acest simpozion. A fost pentru mine

o experienţă ce m-a marcat puternic. Am învăţat mult şi multe, am cunoscut

oameni minunaţi, o elită a intelectualilor autentici.

Lucrarea prezentată s-a intitulat „Planningul familial în contextul

civilizaţiei cucuteniene – O fascinantă şi plauzibilă ipoteză” şi e rezultatul unei

serioase documentări ce datează din anul 2009. Precizez că nu este prima lucrare

despre civilizaţia cucuteniană.”

„Distincţiile acordate mă intimidează, mă onorează şi mai ales, mă

obligă”, a declarat Bianca la înmânarea premiilor.


6

„Succesul înseamnă a continua când ceilalţi renunţă.”

Rezultatele elevilor Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” la

concursurile şcolare în anul şcolar 2009-2010

Bruno Andreas Măriuț:

• Premiul al II-lea la Faza Județeană a Olimpiadei de

Limba şi Literatura Italiană;

• Mențiune la Faza Națională a Olimpiadei de Limba şi

Literatura Italiană (oral), Cluj-Napoca;

Elena Lorela Miron:

• Premiul al III-lea la Faza Județeană a Olimpiadei de

Limba şi Literatura Italiană;

Prof. coord. Lucia Iachim

Nona Andreea Gaieş:

• Premiul al II-lea la Faza Judeţeană a Sesiunii de comunicări şi referate

ştiinţifice ale elevilor la disciplina istorie;

• Menţiune la Faza Naţională a Sesiunii de comunicări şi referate ştiinţifice ale

elevilor la disciplina istorie (Focşani, iulie 2010);

• Premiul al III-lea la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Istorie;

Alexandru Botezatu:

• Premiul al III-lea la Faza Judeţeană a concursului „Istoria în dimensiune

virtuală”;

• Premiul al III-lea la Faza Judeţeană a Sesiunii de comunicări şi referate

ştiinţifice ale elevilor la disciplina istorie;

Doina Mamaliga:

• Menţiune la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Istorie;

Andrei Fânaru

• Premiul al III-lea la Faza Judeţeană a Olimpiadei de Istorie;

Prof. coord. Bogdan F. Romandaş


7

„Campionii nu se nasc în sălile de sport. Campionii sunt făcuţi din

ceea ce au mai adânc sădit în ei: o dorinţă, un vis, o chemare.”

Rezultatele sportive obţinute de elevii Colegiului Sportiv

„Nadia Comăneci” în anul şcolar 2009-2010

GIMNASTICĂ

Catedra de gimnastică : Aurica Nistor, Daniel Nistor, Carmen Bogasiu, Tabita

Trandafir, Mirela Tufă, Ioana Grava, Loredana Coţofanu.

Diana Chelaru - Sportiva componentă a Lotului Naţional de Junioare

Locul al III-lea (cu echipa) Campionatele europene de gimnastică -

Locul al III-lea(sol) Birmingham, Mai 2010.

Locul I (medalie Campionatele internaţionale ale

de aur sol si sărituri) României, 2 Mai 2010

Locul al III-lea (medalie

de bronz-bârnă)

Mirela Grădinaru – Calificată la etapa finală a Campionatului Naţional

de Junioare- Buzău , 2010

HANDBAL

Catedra de handbal: Neculai –Alexandru Popescu, Viorel Antohi, Romeo Lupeş

Handbal- băieţi:

Vlad Rotaru: Locul al III-lea în serie cu echipa de Juniori II

Promovare a sportului la centrul de excelenţă Sighişoara

Handbal- Fete:

Bianca Amăriuţei – selecţionată la Lotul Naţional de Junioare

Participare la doua etape a campionatului naţional de handbal - Junioare II

LUPTE

Simona Panţîru: Locul al III-lea la Campionatul Naţional de Lupte libere,

Mangalia 2010

Locul al III-lea, Cupa Vasile Puşcaşu ediţia I, Brăteşti, 2010

Locul al V-lea, la Campionatul Naţional Şcolar, Sfântu Gheorghe, 2010

Locul al V-lea, la Campionatul Naţional de Lupte libere, Tg. Mureş, 2010


8

Cătălina-Elena Ghinea:

Locul al III-lea la Campionatul Naţional de Lupte libere, Mangalia, 2010

Locul I , Cupa Vasile Puşcaşu ediţia I, Brăteşt,i 2010


Cosmin Coman:

Vicecampion naţional Republica Moldova

Locul I, Campionatele Naţionale, 2009

Locul al III-lea, Campionatele Naţionale, 2010

George Scorbură:

Locul al III-lea, la Campionatele Naţionale, 2010

Răzvan Ene:

Locul al III-lea, la Campionatele Naţionale, 2009

Locul al II-lea, la Campionatele Naţionale, 2010

Locul I cu echipa, la Campionatele Naţionale, 2010

Locul I cu echipa, la Campionatele Naţionale, 2010

Gioni Anghelescu:

Locul al V-lea la Campionatul Naţional de Lupte libere, Mangalia, 2010

Locul I , Cupa Vasile Puşcaşu ediţia I, Brăteşt,i 2010


ATLETISM

Alexandra Aichimoaiei:

Locu al III-lea, Balcaniadă, 2010

Locul al III-lea, Campionatele Şcolare, 2010

Locul al II-lea, Campionatele Naţionale cu echipa, 2010

Locul al III-lea, Campionatele Naţionale, 2010

HALTERE

Frenţ Marian – locul I la categoria 77 kg, stilul total - Campionatul Naţional

Juniori I, Botoşani

locul I la categoria 77 kg, stilul smuls - Campionatul Naţional Juniori I, Botoşani

locul I la categoria 77 kg, stilul aruncat - Campionatul Naţional Juniori I,

Botoşani

Blidari Tiberius – locul I la categoria 45 kg, stilul aruncat - Campionatul

Naţional de Juniori II B, Galaţi

locul I la categoria 45 kg, stilul smuls - Campionatul Naţional de Juniori II B,

Galaţi


9

locul I la categoria 45 kg, stilul total - Campionatul Naţional de Juniori II B,

Galaţi

locul II la categoria 45 kg, stilul total - Cupa României Juniori II, Bistriţa

Blidari Silviu – locul III la categoria 36 kg, stilul smuls– Campionatul Naţional

de Juniori II M, Galaţi

locul III la categoria 36 kg, stilul total - Campionatul Naţional de Juniori II M,

Galaţi

locul III la categoria 36 kg, stilul total – Cupa României Juniori II, Bistriţa

Purice Vlăduţ – locul III la categoria 69 kg, stilul total – Campionatul Naţional

Juniori I „Cupa României”, Bucureşti

Locul II la categoria 69 kg, stilul total – Campionatul Naţional Juniori I B,

Botoşani

Locul II la categoria 69 kg, stilul smuls – Campionatul Naţional Juniori I B,

Botoşani

Locul II la categoria 69 kg, stilul aruncat – Campionatul Naţional Juniori I B,

Botoşani

Păun Mihaela – locul III la categoria 75 kg, stilul total - Campionatul Naţional

Juniori I F, Botoşani

locul III la categoria 75 kg, stilul aruncat - Campionatul Naţional Juniori I F,

Botoşani

locul III la categoria 75 kg, stilul smuls - Campionatul Naţional Juniori I F,

Botoşani

Moroşanu Rodica - locul III la categoria 48 kg, stilul smuls - Campionatul

Naţional de Juniori II F, Galaţi

locul III la categoria 48 kg, stilul aruncat - Campionatul Naţional de Juniori II F,

Galaţi

locul III la categoria 48 kg, stilul total - Campionatul Naţional de Juniori II F,

Galaţi

locul III la categoria 48 kg, stilul total - Campionatul Naţional de Tineret şi Cupa

României, Oneşti

Doroftei Emanuel - locul II la categoria 56 kg, stilul aruncat - Campionatul

Naţional de Juniori II B, Galaţi

locul III la categoria 56 kg, stilul total - Campionatul Naţional de Juniori II B,

Galaţi

locul III la categoria 56 kg, stilul total - Campionatul Naţional de Tineret şi Cupa

României, Oneşti


10

„Dacă vrei să te faci romancier, dragă cititorule, deschide miezul si

scoate din călimară universul. ” (T. Arghezi)

Existenţa

Mă rotesc în zigzag

Să găsesc rostul meu

Într-o realitate

ce-şi afirmă existenţa

Şi-n cea mai ireală realitate.

Caut imposibilul

Ce-şi afirmă existenţa

în posibil,

Iar existenţa e îmbrăcată

Însăşi în haina existenţei.

Succesiune

Ploi, picături, continuitate,

Apus, răsărit, ocean,

Aer, văzduh, umiditate,

Strop, cădere, noian…

Tot şi toate se succed

În univers, în infinit,

Tot şi toate purced

Dintr-un vis nemărginit.

Viaţă, privire, orizont,

Frunză, cer, lumină,

Nor şi rază, tot

Soarbe a vieţii tulpină.


11

Portativul universului

Melodia lui Celine Dion îmi răsună în minte şi împreună cu

ea contemplu posibilităţile de a avea un succes la olimpiada de

istorie… Ce este istoria? Prefer să o asociez cu un munte imaginar pe

care noi nu-l putem ajunge… Arhonte, indo-europeni, piramide –

toate se învârt în mintea mea unde nu există gravitaţie pentru a le

plasa într-un timp bine precizat. Şi vorbind despre piramide,

asociez viaţa cu o piramidă în trepte ca piramida de la Saqqara care

este o capodoperă tridimensională la fel ca şi viaţa. Ultima treaptă

pe care călcăm toţi până la urmă este un apogeu, un pod al vieţii

unde ne sfârşim călătoria iniţiatică prin moarte, care de fapt

înseamnă o altă viaţă, o altă dimensiune a sufletului nostru care

din acest moment poate să contemple materia perceptibilă a vieţii

fiind un spirit dornic să cunoască dincolo de realitate care de fapt

este o închisoare trupească şi sufletească. Îmi imaginez că sunt un

spirit şi mereu văd cum zbor deasupra munţilor conici, nemişcaţi

care totuşi îmi vorbesc prin intermediul simţurilor interioare…

Mă abandonez universului, acolo unde este totul şi de fapt

nimic. Aş vrea să călătoresc pe un portativ al universului si să-i

simt muzica care mă va duce spre culmile unui vis în vis. Vreau să-

i iau un interviu şi să-mi povestească la un „Hanu Ancuţei” stelar

despre sufletul lumii. Să-mi spună ce simte când se reîncarnează

într-un om… Despre New York, Tokio, Paris. Sau despre senzaţiile pe

care le-a avut atunci când a stat în vârful turnului Eiffel.

De aici se naşte dorinţa, visul meu de a călători pe corabia

vieţii care să mă ducă pe valurile ei spre a simţi gustul lumii… Din

univers, al cărui portativ va fi caietul meu unde-mi voi scrie

romanul care va avea doi autori: Universul şi Eu.

Doina Mamaliga

Clasa a X-a E


12

Copilărie

Copilăria, ce

frumos şi

minunat lucru,

şi totuşi ce trist

că se termină

atât de repede.

Copilăria,

partea aceea

vieţii când

suntem atât de

inocenţi, când

suntem feriţi de problemele lumii , când tot ce ne înconjoară nu e decât

dragostea nemăsurabilă, necondiţionată a părinţilor, şi cercul mic de

prieteni cu care ne petrecem ziua de dimineaţă până seara… Când ştii că

nu te înfrunţi cu atâtea probleme, te izbeşti de dezamăgiri, dar imediat te

ridici şi ierţi, lumea amintirilor inocente,calde, a jocurilor pe care le

inventam, poate descoperind unele noi. O lume total diferită!

Copilăria avea să fie plină de spontaneitate, ceva imaginabil de

frumos, s-a transformat acum în una plicticoasă, petrecută doar în faţa

noii tehnologii!

Unde sunt copiii aceia inocenţi care îi auzeam de dimineaţă până

seara râzând, tocind străzile cu paşii lor micuţi.. Copilăria trece, vom

ajunge la vârsta în care doar ne vom întreba cum de a trecut aşa repede şi

ce am făcut cu ea?

Însă, Lucian Blaga spune „Copilăria este inima tuturor vârstelor”.

Deşi anii înaintează, îmbătrânim, să nu lăsăm niciodată copilul inocent,

sincer, curat, să plece niciodată din inimile noastre!

O, Copilărie, dulce cântec!


13

Ce cred munţii despre stele ?

O întrebare destul de interesantă care nu mi-a trecut niciodată prin

gând. Stelele aşezate deasupra munţilor. Stelele veghează în fiecare noapte

munţii,iar ei nu sunt lipsiţi de priveliştea aceasta paradiziacă. Mici

punctuleţe le revedem în fiecare seara,pe acelaşi cer înstelat, dar oare de

câte ori ne-am întrebat „de ce sunt acolo?”. De ce Dumnezeu a creat acele

puncte fastuoase care ne luminează deseori paşii.

Eu aş crede că munţii sunt invidioşi pe stele. Eu una sunt. Ele

reprezintă o parte din strălucirea lui Dumnezeu. Munţii pot spune asta cel

mai bine pentru că ei sunt cei mai apropiaţi de stele. Mi-aş imagina o

comunicare între munţi şi stele. Stelele fiind „mai aproape de Dumnezeu”

şi totodată mai aproape de munţi, transmit munţilor „ceea ce comunică

Dumnezeu”. Cum s-ar simţi munţii fără stele?. Dacă stelele nu ar lumina,

munţii ar fi întunecoşi, reci. Atunci când cerul este fără stele, probabil

munţii se simt singuri pentru că sunt obişnuiţi cu priveliştea care o au în

fiecare seara. Stelele oferă munţilor concertul minunat de „balerine”.

Balerine graţioase care cu fiecare mişcare,fiecare punct de strălucire, redă

munţilor „zâmbetul” care le lipsea.

Teoretic , munţii sunt reci, întunecoşi fiind acoperiţi de mulţi

copaci. Practic, eu cred că munţii sunt mai călduroşi şi mai veseli decât

oricine pentru că ei se bucură tot timpul când cerul este înstelat de

dragostea pe care Dumnezeu şi-o revarsă peste noi. Ei sunt mult mai

recunoscători pentru stelele care le avem aproximativ zilnic pe boltă. Ei se

bucură în fiecare noapte de delicateţea acelor „balerine” extraordinare.

Ar trebuie sa fim recunoscători pentru fiecare stea, deoarece

Dumnezeu ne-a dăruit câte o steluţa fiecăruia. Munţii privesc stelele ca pe

cele mai elegante balerine care transmit căldura, pace, strălucire. Fără

stele, munţii se simt singuri.

Mi-aş dori sa fiu o stea, să luminez în întuneric tot timpul pentru

Dumnezeu. Mi-aş dori să fac parte din concertul minunat de balerine şi să

ofer munţilor cea mai divină audienţă.


14

Pentru mama

În cele mai grele momente

din viaţă

În noapte şi lungă

dimineaţă

În lacrimi,zâmbete sau

grea povaţă

Ştiam că lângă mine vei

fi o viaţă,

Mamă.

În rugăciuni sincere tu m-ai purtat

Şi cu dragoste inima mi-ai mângâiat

Ţi-ai arătat dragostea în orice zi a vieţii mele

Şi m-ai protejat cu grele lacrimile tale.

Când greu eram de suportat

Tu cu dragoste m-ai mângâiat

Din cerul înstelat cu mii de stele

Tu eşti steaua cea mai glorioasă

Tu, mama mea frumoasă.

Nona Andreea Gaieş

Clasa a XII-a B


15

Călătorie în lumea necuvântătoarelor

A venit primăvara! Câteva raze de lumină şi căldură bucură faţa tuturor

plantelor şi animalelor. Pământul de catifea aşteaptă apariţia firicelelor de

iarbă, verzi ca smaraldul. Ghioceii plăpânzi şi gingaşi îşi scot capul de sub

plapuma albă de nea şi se bucură de revenirea la viaţă. Toporaşii, lăcrămioarele

şi alte flori cu parfumuri îmbătătoare se închină minunaţilor ghiocei. Copacii

înverzesc şi înmuguresc, cinstind mingea de foc de pe cerul albastru ca safirul. Cu

zumzetul lor şi căutarea de nectar, albinele trezesc toate animalele şi insectele din

lume. Furnicile încep munca şi zic:

,,Hai să-i punem şi pe greieri la treabă,

să nu se mai milogească şi să ceară la

iarnă pomană!”. Greierii, de frica

furnicilor, au lăsat chitara, au început

să adune nişte frăguţe ca să-şi facă o

magazie cu provizii şi au început să

adune nişte merinde, să nu moară de

foame. Buburuzele, ţânţarii, fluturii,

omizile şi alte insecte ies din scorburile

copacilor, mănâncă ce apucă şi trec la

treabă. E sezonul hărniciei!

O vrăbiuţă, zăpăcită de mirosul

ameţitor al floricelelor, cade de pe o

crenguţă de alun şi ajunge pe burta

ursului Martin. Speriat, ursul ia de sub

pernă bâta de baseball şi ameninţă:

- Mor-mor! Cine mă trezeşte când somnul e mai dulce? Nu răspunde nimeni!?

Oare, a fost vântul!? Vai de mine, m-am speriat din nimic! hhh… Ce să-i faci?

Îmbătrânesc. Vrăbiuţa, sfioasă, a ieşit din colţul întunecat în care s-a ascuns şi a

spus:

- Iartă-mă, nea Martin! Cred că m-am îmbătat de la mirosul suav şi delicat al

parfumului de levănţică cu care ne îmbie Miţa, furnica. Mă ierţi?

- Te iert cu o condiţie: să te duci să-mi cumperi şi mie o sticluţă cu parfum!

- Am înţeles! Vin mai târziu cu sticluţa de parfum. La revedere, nea Martin!

- La revedere, Max!

Vrăbiuţa a pornit spre magazinul furnicii Miţa. Pe drum s-a hotărât să-şi

cumpere un hotworm de la nea Manole, iepurele.

- Bună ziua, nea Manole! Mai aveţi vreun hotworm?


16

- Bună, Max! Sigur că mai am! Doar viermii au ieşit din scoarţele copacilor.

Poftim! Un hotworm proaspăt!

- Mulţumesc! La revedere, nea Manole!

- La revedere!

După ce a terminat de mâncat, vrăbiuţa Max a plecat spre magazinul

furnicii Miţa. Pe drum, s-a întâlnit cu ariciul Pogonici. Acesta îl salută:

- Bună, Pogonici!

- Bună, Max! Te joci cu mine?

- Desigur!

Înainte de a începe joaca, Max şi

Pogonici au fost la casa lui Cristi, a lui Ion şi

a lui Betty. Toţi au acceptat propunerea celor

doi şi au pornit spre teren. Animăluţele au

jucat leapşa, baba-oarba, fotbal, baseball şi

handbal. Pe la ora 19:00, Max îşi aduce

aminte de promisiunea sa faţă de nea Martin.

- Prieteni, trebuie să plec. Pa!

- Pa!

Max a zburat cu o viteză de 1.000.000

de km pe oră. Într-o secundă a ajuns la

magazinul furnicii Miţa.

- Tanti Miţa, sărut-mâna! Vă rog să mă

iertaţi că vin la această oră târzie când

trebuie să închideţi magazinul dar, vă rog, spuneţi-mi că mai aveţi parfum de

levănţică!

- Bună, te iert şi da, mai am. Ţi-l dau într-un minut! Poftim!

- Mulţumesc! La revedere!

- La revedere, Max!

Max a zburat ca vântul de repede şi a ajuns în bârlogul lui nea Martin.

- Nea Martin, am adus parfumul. Unde-l pun? Nea Martin!

- Ce? Unde? Când? Cum? De ce?

- Ţi-am adus parfumul.

- Mulţumesc şi poftim!

- Ce e asta?

- Un mic cadou. Să o deschizi când vei ajunge acasă! Acum pleacă, s-a întunecat!

- La revedere! Şi mulţumesc!

- La revederere!

Când ajunge acasă, Max deschide cutia şi găseşte un borcan cu miere pe

care scria: ,,Prietenii adevăraţi, la nevoie se cunosc”. Aceasta a fost una dintre cele

mai frumoase zile pe care le-a trăit Max, cea mai jucăuşă vrăbiuţă de pe pământ.

Sânziana Momanu

Clasa a VI-a


17

„Literatura ca răspuns la „teroarea istoriei”

Ceea ce se numeşte îndeobşte „literatura închisorilor comuniste” reprezintă unul

dintre aspectele cele mai semnificative ale literaturii noastre contemporane şi o experienţă

unică în întreaga istorie a creaţiei literare româneşti. De aceea nu-i deloc lesne să scrii

despre o astfel de literatură, care trebuie judecată adesea cu măsuri diferite faţă de

producţia literară curentă. Ne aflăm, mai exact spus, în faţa unui alt raport cu esteticul, a

unui alt tip de relaţie între creator şi operă. Spiritul critic trebuie să devină mai maleabil

şi mai nuanţat, spre a nu risca posibilele confuzii de planuri sau chiar împieta. Aici se

amestecă, în proporţii nemăsurabile, elemente etice, estetice, psihologice, religioase,

filosofice, politice; judecata trebuie să fie complexă şi să vizeze sinteza adeseori inefabilă a

acestor elemente.

La o privire generală, literatura de gulag se împarte în poezie şi proză. Această

diviziune este una mai degrabă formală, dar are şi implicaţii mai adânci, care ţin de

fondul şi dinamica interioară a discursului. Poezia este creaţia „originară” a

închisorilor, elaborată mental în chiar toiul prigoanei, reprezentând, aş zice, răspunsul

imediat la încercările şi suferinţele de atunci (întruchipare contemporană a ceea ce Mircea

Eliade numea „teroarea istoriei”); are astăzi o mare forţă mărturisitoare şi a avut ieri o

uriaşă funcţie „purificatoare” şi „salvatoare”.

Nu este o exagerare să se spună că poezia aceasta a fost la vremea ei hrană şi

cuminecătură, dar şi „răzbunare” imediată a spiritului împotriva celor ce au căutat să-l

pervertească sau să-l sugrume.

Întotdeauna, în vremuri de restrişte, poporul a simţit nevoia versurilor. În trecutul

îndepărtat, şi-a alinat durerile cu doina, dar în doină nu atât melodia alina, ci versul,

adică cuvântul. Poezia concentraţionistă ca dimensiune şi valoare este un fenomen

românesc, unic în lume.

Începând cu Rusia şi ajungând până la Cuba, creatorii închişi ca anticomunişti au

căutat să exprime suferinţele, dramele şi stările infernale prin care au trecut, spre a le face

cunoscute întregii lumi. O acţiune care să cuprindă întreaga masă a deţinuţilor politici şi

să angreneze atâtea talente ca în România, nu a apărut însă. Au fost în istoria

spiritualităţii universale nenumărate grupuri culturale, şcoli literare, academii ce au

dezbătut probleme teoretice, filosofice şi chiar practice si au adus o contribuţie majoră la

patrimoniul cultural – spiritual al omenirii, dar „şcoala poetică”, formată între zidurile

închisorilor comuniste se deosebeşte fundamental de toate celelalte, ea având cu totul alt

sens, altă menire şi altă structură.


18

Aceste ziduri cu obloane şi zăvoare de fier, în regimul celei mai sălbatice asupriri,

în mod paradoxal, au ocrotit cu puterea credinţei, sămânţa nealterată a Conştiinţei

naţionale. Acolo s-a păstrat, a licărit şi s-a manifestat candela sufletului românesc iar din

chinurile şi suferinţele poeţilor închişi - după cum spunea Horia Vintilă - „a ţâşnit

sângele sfânt care a făcut posibilă poezia din acest nou Gral”, poezie ce se constituie în

documente aspre şi vii, mărturii de netăgăduit ale rezistenţei Româneşti. Este cazul poeziei

lui Radu Gyr care îşi depăşeşte simpla funcţie estetică, căpătând o adevărată funcţie

soteriologică. A stat în temniţă şi a creat Tomaso Campanella, dăruind „Cetatea soarelui”. A

stat şi Silvio Pellico şi ne-a dăruit şi el „Le mie priggioni”. Şi au stat în temniţă Francois

Villon şi Oscar Wilde, dăruind lumii nemuritoarele „Testamente” şi „Balada închisorii

Reading”. Dar condiţiile în care, în plin secol XX, a stat Radu Gyr – sub trei regimuri de

dictatură – lasă mult în urmă sub raportul densităţii lor pe cele îndurate de autorii

amintiţi mai înainte. Istoria a fost nedreaptă cu acest poet, al cărui destin tragic este deja

cunoscut. Cu toate că nu a rămas dator cu nimic tribunalului judecăţii oamenilor, după

atâţia ani de la lichidarea închisorilor politice comuniste, Radu Gyr continuă să fie un

nume „prigonit”, puţin cunoscut generaţiilor mai tinere (care abia de-au auzit vag, în cel

mai bun caz cu titlu de curiozitate, că oarecând, într-un exotic ungher de temniţă, cineva

a scris o poezie stranie: „Azi-noapte Iisus mi-a intrat în celulă.”)

În acel univers concentraţionar nu au ieşit opere la birou, cu stiloul pe o coală albă

de hârtie în faţă sau cu alte instrumente pe care le folosesc creatorii de valori spirituale.

Acolo s-a creat în gând. Gândul era stiloul, creionul, maşina de scris sau coala albă de

hârtie. Gândul era imaginaţia, inspiraţia, revelaţia, memoria care transmitea prin cuvânt

altuia care memora şi difuza în lumea oropsiţilor medicamentul tămăduitor. Poeziile lui

Radu Gyr nu au rămas şi nu au fost litera moartă, încremenită pe nişte coli de hârtie.

Poezia lui a fost ca argintul viu, a alunecat, s-a mişcat, a incitat, a încurajat, a fost ceva

dătător de viaţă. A fost un miraculos medicament. Câţi deţinuţi au evitat înfrângerea,

dezarmarea, deznădejdea, dezechilibrul, chiar moartea lentă!... Acolo, în mijlocul celor

mai degradante mizerii materiale, poezia li s-a relevat ca o formă de rezistenţă spirituală,

ca un mijloc de a-şi păstra integră condiţia umană. Din versurile lui, oamenii şi-au făurit

arme, ori biete cârje, spre a-şi obloji rănile lor şi a celor din jur. Opera acestuia

mărturiseşte cu fiecare vers forţă a mesajului, profunzime a cugetului, plasticitate a

limbajului şi verticalitate a spunerii. Cu atât mai grăitoare ne apare aceasta nouă, astăzi,

prin contemplarea imparţială a destinului exemplar al unui om care a suferit atâţia ani

de detenţie politică pentru faptul de a fi îndrăznit să-şi susţină crezul şi credinţa în

Dumnezeu, credinţa că trebuie să prindem un crâmpei din cer în tot ceea ce facem aici pe

pământ. Trebuie să avem ochii aţintiţi spre valori mai înalte decât zidurile în care trăim,

patul în care dormim sau mâncarea ce o digerăm. Omul e om numai în măsura în care

visează la mărirea neamului său şi se integrează în zbuciumul lui istoric şi spiritual.

Poetul a reuşit să sintetizeze prin creaţia sa idealul generaţiei din care a făcut parte

şi să-l transmită printr-un unic patos mesianic generaţiilor „Ierusalimului altor aurori” şi

opera sa reprezintă un adevărat simbol al acestei generaţii încătuşate, o adevărată


19

mărturie a structurii ei spirituale. Poeziile lui Radu Gyr se constituie în adevărate

memorii de închisoare. Tot ce a putut cuprinde sufletul său - oameni, sentimente, urcuşuri

şi pogorâşuri duhovniceşti, morţi omeneşti şi îngereşti – a fost aşternut pe hârtie cu

sensibilitate, dar şi cu conştiinţa marii răspunderi înaintea lui Dumnezeu şi a miilor de

morţi de la Aiud, Piteşti, Gherla sau Canal.

A avut tăria de caracter de a susţine primatul spiritului asupra materiei şi

conştiinţa unei identităţi româneşti autentic creştine, mai ales atunci când acest lucru s-a

tradus concomitent prin asumarea unui calvar ce a însemnat aproape douăzeci de ani de

detenţie politică.

El ne apare astfel drept o paradigmă a unui ideal uman spre care fiecare este

chemat cu nedisimulată admiraţie – mai ales noi, cei tineri, şi atât de lipsiţi uneori de

orientare şi repere culturale autentice.

Când se va scrie poate

istoria literară a temniţelor

comuniste (Radu Gyr a fost

acolo la originea unei

adevărate „şcoli poetice sui

generis”) va putea fi evaluată

integral harismatica lui

personalitate, dar şi

miraculoasa dimensiune

psiho-noetică a acestei

aventuri transfiguratoare a

logos-ului răstignit. Până

atunci, pentru a reîntregi

imaginea unui poet trecut

prin infern şi purgatoriu,

exilat în propria lui patrie şi reînviind prin operă, suntem datori la incitarea memoriei

noastre de a readuce în actualitate, în viaţa noastră intimă, sufletească, a fiecăruia dintre

noi pe cei ce şi-au jertfit viaţa pentru o frumuseţe nouă, adevărată, morală, artistică,

naţională. Suntem datori să încercăm a realiza o osmoză între fiinţa lor din eternitate cu

spiritul nostru, pentru opera de înnoire, de renaştere naţională şi cosmică pe care au vrut

s-o înfăptuim şi să nu uităm că aşa cum spunea poetul: ”Înfrânt nu eşti atunci când

sângeri, / nici ochii când în lacrimi ţi-s / Adevăratele înfrângeri sunt

renunţările la vis...”.

Prof: Ana Dogaru


20

Planningul familial în contextul civilizaţiei cucuteniene

O fascinantă şi plauzibilă ipoteză

Orice simbol preistoric reprezintă o formă de limbaj mult mai profund, ce

nu se poate explica niciodată exhaustiv, în termeni discursivi. Simbolul are o

bogăţie nesfârşită de semnificaţii. Întreaga simbolistică a artei preistorice se reduce

la o divinitate creatoare feminină, ale cărei aspecte caracteristice sunt legate de

cunoaştere şi înţelepciune. Aceasta este esenţa Marii Zeiţe Supreme (sau “Marea

Mama”) care pătrunde întregul univers, menţinându-i forma şi armonia. În

cultura Cucuteni întâlnim foarte multe reprezentări feminine, raportul statistic

fiind de o statuetă masculină la 40 de reprezentări feminine, ceea ce generează

nedumeriri. Ne punem întrebarea: “Ce rol avea femeia in cultura Cucuteni:

divinitate, preoteasă, conducătoarea clanului, războinică, mamă?”

La cucutenieni întâlnim Marea Zeiţă Supremă în diverse ipostaze. Ea este

recunoscută în tot ce reprezintă frumosul

Universului înconjurător. Nu întâmplător ceramica

culturii Precucuteni este de o raritate şi

complexitate uluitoare. Marea majoritate a acestora

are forme deosebite ce ţin de geometria sacră a

spaţiului carpato-danubian. Femeia este parte

integrantă a Cosmosului în expansiune. Cosmosul ca

organism viu este parte din corpul Zeiţei

Primordiale care se reînnoieşte periodic. Acest aspect

se reflectă la nivelul microcosmic prin taina

apariţiei vieţii şi a ciclicităţii acesteia în lumea

minerală, vegetală, animală şi umană. Femeile

comunităţii imitau şi repetau actul primordial al

apariţiei vieţii în Pântecele Pământului.

Zămislirea şi naşterea sunt versiuni microcosmice ale unui act împlinit pe

pământ. Îngroparea simbolică a zeiţelor sub platforma noii construcţii echivala cu

o nouă naştere, act vegheat chiar de Mama Cosmică. Femeia este o reflectare a

Marii Zeiţe. Ea este legată de fertilitatea telurică, de Mama Pământ.

Prin cultivarea pământului femeia era omologată cu pământul roditor,

asimilată gliei, iar seminţele şi muncile agricole, unirii conjugale.

Solidaritatea dintre viaţă, fertilitate, moarte şi postexistenţă era în strânsă legătură

cu concepţia ciclului cosmic ilustrat de bogăţia simbolistică a culturii antice

precucuteniene.

Pentru elucidarea unor aspecte încă enigmatice ale vieţii spirituale a

cucutenienilor, cercetătorii au studiat tezaurul de la Poduri – Dealu Ghindaru,

judeţul Bacău şi cel de la Isaiia – Balta Popii, judeţul Iaşi. Ei s-au oprit asupra

conotaţiilor religioase şi magice ale „Zeiţelor de la Isaiia”, ce fac parte dintr-un


complex religios aparţinând civilizaţiei Precucuteniene II, de acum circa 6000 de

ani.

Într-un vas de lut ars, de formă aproximativ pătrată, cu gura rotundă – cu

diametrul la mijloc de 21cm şi înălţimea de 17cm au fost găsite:

21 de statuete feminine, în poziţie şezând. Cea mai mare are 8,4cm şi cea mai

mică 1,9cm.

13 scaunele – tronuri

21 de conuri cu un orificiu vertical – erau falusuri miniaturale, reprezentări ale

principiului masculin

21 de biluţe

un colier format din 42 de mărgele de lut perforat (cilindrice şi rotunde)

Simbolismul Marii Zeiţe Emanatoare (cea mai mare din complex,

măsurând 8,5cm şi detaşându-se net faţă de celelalte 20; face parte din cele 4

statuete cu picioarele desfăcute şi decorate cu împunsături: pe cel drept 7 perechi

de împunsături, iar pe cel stâng 6) nu se reduce doar la cel al fertilităţii şi

fecundităţii, ci îl vizează şi pe cel legat de marile iniţieri în misterele

universului fizic şi subtil. În mod sugestiv ea e aşezată pe „tronul” cu alveole

incizate în formă de spirale. Centrul spiralei corespunde (prin poziţia şezând pe

tron a zeiţei) cu zona genitală, ceea ce semnifică faptul că de aici se declanşează

declinul magic al energiei fundamentale cu multiple valenţe – a regenerării şi a

perpetuării.

Spirala tronului are un sens de orientare în plan orizontal, yin (în sensul

acelor de ceasornic) reflectând aspectul de recepţie al Creaţiei sau identificându-se

cu Natura Manifestatoare.

Spirala se continuă şi pe spătarul tronului, pe un plan vertical. Între cele

două planuri, orizontal şi vertical, se produce o schimbare bruscă a sensului de

orientare a spiralei dinspre yin spre yang. Astfel spirala îngemănează principiul

feminine (receptiv, orizontal) cu cel masculin (vertical, emisiv) încununat de

prezenţa la partea superioară a celor

două “coarne de taur”. Din această

simbolistică reiese ideea cuplului

universal divin, simbol întâlnit pe

numeroase canoane preistorice ale

civilizaţiilor străvechi. Tronul „are pe

revers” incizii pictografice care par a

sugera importanţa aspectului ancestral al

Marii Zeităţi.

Faptul că vasul cu „zeiţe” a fost

îngropat sub locuinţa sacră demonstrează

existenţa unui totem întâlnit şi în alte

aşezări. Acesta era legat de protecţia casei

şi de rodnicia, fertilitatea şi prosperitatea

familiei tribale.


22

Alături de vasul cu cele 21 de zeităţi au fost descoperite două statuete “decapitate”

– una masculină şi alta feminină, de dimensiuni mari faţă de cele din tezaur. Se

pare că ele au fost puse intenţionat alături de vas, fiind un simbol al întregului,

al armoniei celor două principii minerale yin si yang, masculin si feminin.

S-a descoperit şi un fragment de brăţară realizată din cupru. Se ştie că acest

metal are rezonanţe cu planeta Venus, asigurând celor ce îl poartă rezonanţă cu

toate formele care exprimă Numărul de Aur – carismă, inventivitate, inspiraţie,

armonie mentală şi afectivă, etc.

Atât statuetele de la Isaiia cât şi cele de la Poduri au fost pictate cu o vopsea roşie

din pigmenţi naturali. Se simbolizează dinamismul, evoluţia, regenerarea, viaţa.

O abordare diferită a statuetelor feminine din cultura Cucuteni vine din

partea doctorului Romeo Dumitrescu. Acesta ne

oferă „o viziune medicală asupra statuetelor de

la Isaiia”, conducându-ne spre ideea că femeilor

cucuteniene le era cunoscut planning-ul

familial.

Moinesteanul Romeo Dumitrescu, medic

de formaţie şi notoriu suţinător al arheologiei

culturii Cucuteni, pe baza tratatelor de

ginecologie şi a documentării pe tema plasticii

antropomorfe a analizat din punct de vedere

medical cele două tezaure. Analizând piesele

componente a semnalat următoarele dileme pe

care şi-a propus apoi să le elucideze:

De ce, în cazul celor două complexe

descoperite la aproape 150km distanţă (în linie

dreaptă) unul faţă de celălalt, asemănările sunt

atât de pregnante (21 de statuete, 13 tronuri)?

De ce, prin mărime, formă, redare a

trăsăturilor sexuale (picture şi/sau incizie)

statuetele sunt tratate diferit, neexistând două identice (nici măcar asemănătoare)?

De ce reprezentarea feminină este atât de schematică în general, dar atât de

descriptive în ceea ce priveşte trăsăturile sexuale (triunghiul pubian, sânii,

şoldurile)?

La Isaiia, statuetele feminine au fost dispuse împreuna cu biluţe (21

perforate parţial, 42 total) scăunele şi conuri într-un recipient. S-a presupus că

biluţele şi conurile formează reprezentări phalice. Despre statuete şi scăunele, dr.

Romeo Dumitrescu consideră că ele ar trebui interpretate ca o “trusă de

fertilitate”, în legătură cu ciclul menstrual optim.

Tratatele medicale de specialitate afirmă că perioada menstruală durează

între 21 şi 35 de zile, timp în care mucoasa avansează şi se retrage, apoi este

eliminată timp de 3-5 zile. Toate acestea se datorează influenţei anumitor

hormoni: estrogen, progesterone şi luteina. Ele menţionează de asemenea că astăzi

perioada menstruală de 21 de zile este rar întâlnită (în special în Guyana, Africa


Centrală şi la unele populaţii izolate din zonele muntoase). Acest tip de perioadă

menstruală este moştenit genetic, adică o fiică, a cărei mamă a avut o perioadă

menstruală de 21 de zile, va avea şi ea aceeaşi perioadă, cu o perioadă foarte

fertilă între 13-15 zile. Atribuind fiecărei zile câte o statuetă, iar primelor 13

câte un scăunel şi aranjându-le conform calendarului menstrual, dr. Romeo

Dumitrescu sugerează următoarele grupări:

4 statuete cu picioarele desfăcute

9 statuete simple cu scăunele

7 statuete cu sâni, simbol al maturităţii depline, al „iniţiatelor” fertile

3 statuete cu incizii pe abdomen, dintre care două aparţin grupului cu sâni.

Statuetele cu picioarele desfăcute pot sugera menstruaţia (prin inciziile sau

pictura de pe coapse şi picioare). Mai mult decât atât, la statuetele de la Poduri,

până şi decorul care sugerează îmbrăcămintea e diferit la 4 sau 5 statuete. Pe

următoarele 9 scaunele sunt amplasate statuetele fără sâni şi, apoi, cele cu sâni.

Statueta nr 13 prezintă o incizie pe abdomen şi scaunul (nr 6) pe care e aşezată

are pe partea superioară semnul triunghiului pubian. Următoarele 7 statuete au

sâni şi primele două dintre ele au incizii pe abdomen. Ultima statuetă este extrem

de mică, având o structură similară embrionului.

Suprapunând schema peste perioada menstruală lunară, Romeo Dumitrescu

găsea o explicaţie logică a complexelor. Astfel, schema finală ar arăta că primele 4

statuete cu picioarele desfăcute ar corespunde perioadei menstruale. Aici e plasat

un scaun diferit de celelalte: partea superioară reprezintă o spirală punctată, în

timp ce partea inferioara prezintă un decor în formă de XIX, care se regăseşte şi pe

partea superioara a altui scăunel descoperit la Poduri, ceea ce poate indica o

interdicţie. În Biblie exista o interdicţie absolută de a face sex în timpul acestei

perioade, urmată de o perioadă de

necurăţenie, care corespunde cu

următoarele statuete.

Concluziile privind semnificaţia

complexelor de la Isaiia şi Poduri, din

punct de vedere medical, sunt

următoarele:

•Într-o perioadă când puterea rezida

în număr, precucutenienii şi

cucutenienii aveau nevoie de cât mai

mulţi copii.

•Acest ansamblu de statuete

reprezintă o schemă a perioadei fertile şi a perioadei menstruale.

•Probabil că fiecare cuplu primea în dar o “trusă de fertilitate” înainte de

căsătorie.

•Comparând perioada menstruală actuală, de 28 de zile, cu cea a femeilor

cucuteniene, probabil de 21 de zile, este extrem de probabil ca rata de fertilitate a

cucutenienilor să fi fost cu 30% mai mare ca a noastră. Acest fapt ar putea explica

explozia demografică sesizată în culturile Precucuteni şi Cucuteni.


24

Probabil că, după menopauză sau după moartea femeii, aceste “truse de

fertilitate” erau aruncate şi statuetele distruse ritual, ceea ce ar explica raritatea

lor.

Chiar dacă ar oglindi o perioadă menstruală normală, de 28 de zile,

statuetele pot fi rearanjate astfel încât teoria prezentată să fie validă.

Prezenţa conurilor cu simbolistica falică, corespunzătoare celor 21 de

statuete, prezenţa semnelor de pe scăunele, accentuarea trăsăturilor organelor

genitale feminine, toate sugerează prezenţa acestor „truse” ca metaforă a

sexualităţii şi contracepţiei. Toate statuetele sunt realizate ca şi cum o femeie şi-ar

fi văzut şi studiat corpul, cu detalii asupra părţii reproductive. Se pare că

statuetele erau făcute de către femei, atente la toate aceste detalii. Această

civilizaţie, care a trăit aproape 1200 de ani, a atins o cifră demografică ce nu a

depăşit 1,2 milioane de locuitori. Cucutenienii erau foarte bogaţi în ceea ce

priveşte resursele de hrană şi foarte atenţi la fertilitate. „Dacă peste 3000 de ani,

spune dr. Romeo Dumitrescu, casele noastre ar fi cercetate de către un arheolog,

este extrem de probabil ca el să descopere un album cu fotografii ale mamelor sau

prietenelor noastre, un pachet cu 21 de pilule contraceptive, un pachet de

prezervative sau un test de sarcină şi se va întreba de ce apar atâtea reprezentări

feminine în acel album, de ce sunt 21 de sfere şi la ce folosesc celelalte obiecte şi

de ce civilizaţia noastră a pierit. Sunt acestea obiecte de cult, idoli, obiecte

matriarhale şi de ce de 21 de pilule mici şi roz?”

Lumea ştiinţifică ar trebui să reflecteze mai mult asupra artefactelor din

trecut şi asupra analogiei simbolice dintre fenomenele trecute şi cele prezente.

Amprenta trecutului este o reflectare în oglinda prezentului şi chiar o „prognoză”

a viitorului.

Cheia viitorului se regăseşte simbolic în toate produsele arhaice ale

populaţiilor preistorice. Trebuie să ne aplecăm mintea şi inima la acestea şi vom

găsi taina „destinaţiei” omului

modern1.

Bianca Maria Marin

Clasa a X-a D

Prof. coord. Irina Ifrim

1 Fragment din comunicarea susţinută la al V-lea simpozion „Cucuteni 5000 Redivivus” –

Chişinău 2010, premiată cu Marele Premiu al Universităţii Tehnice a Moldovei.


„Istoria este cea dintâi carte a unei naţii. Într-însa ea îşi vede trecutul,

prezentul şi viitorul.” (N. Bălcescu)

Trecute vieţi de Doamne

moldovene

Icoanele doamnelor şi

domniţelor moldave, aceste „figuri

care nu meritau să fie uitate”, au

fost cu meşteşug înviate de C. Gane

în lucrarea sa, Trecute vieţi de

doamne şi domniţe. Povestea lor o

reluăm şi noi în rândurile care

urmează, pentru a redescoperi acel

colb de cronică mai puţin ştiut,

dar care poate a influenţat mai

mult decât ne-am fi aşteptat

istoria Moldovei.

Numele de botez al Doamnelor nu

este niciodată neutru. El este

primul „marcator” social, primul

atribut, prima emblemă. El îl

identifică pe cel care–l poartă –

pe durata vieţii, dar şi după moarte – şi ţine seama de sensibilitatea sa cea

mai profundă. Atitudinea Bisericii faţă de antroponime, cultul sfinţilor şi

structurile de înrudire influenţează alegerea patronimului, care trebuie să

răspundă la următoarele întrebări: cum, de către cine şi de ce este ales

acest nume?

Statutul Doamnelor: Doamnele au avut un rang inferior bărbatului pe tot

parcursul Evului Mediu. Acesta izvora din gândirea religioasă

caracteristică acestei perioade. Argumentaţia îşi are originea în Vechiul

Testament, respectiv Cartea Facerii: „Nu este bine ca bărbatul sa fie

singur”, „Să-i dăm un ajutor (adjutorium) potrivit pentru el (simile sibi)”.

Bărbatul a apărut primul; el păstrează întâietatea. El însuşi este făcut

după chipul lui Dumnezeu. Femeia nu este decât un reflex, secund, al

acestei imagini. „Carne din carnea lui Adam”, trupul Evei a fost plăsmuit


26

din cel al bărbatului. Ceea ce o situează într-o poziţie minoră. Totuşi,

căsătoria nu aboleşte inegalitatea: de obârşie minoră, femeia este fragilă.

Datorită ei, bărbatul a fost izgonit din Paradis. Statutul inferior al

Doamnelor în raport cu tronul este evidenţiat şi de rolul deţinut de către

aceasta la înscăunarea Domnului: „Soaţei domnului, dacă o are,

mărturiile de cinstire sunt arătate de jupânesele boierilor în odaia ei de

primire, dar la încoronare, fiind un lucru sfânt, ea nu este părtaşă”.

Căsătoria: Într-o societate medievală foarte nesigură din punct de vedere

politic, biserica creştină apare ca singura societate cu adevărat organizată

şi stabilă, iar creştinismul se impune drept principalul element de unitate

al civilizaţiei medievale. Din acest punct de vedere ierarhia stărilor de

viaţă se bazează efectiv pe postulatul conform căruia condiţia trupească

este rea. Din această perspectivă, căsătoria , deşi este o taină, nu are

valoare pozitivă; ea nu este decât un remediu pentru concupiscenţă şi o

concesie făcută slăbiciunii omeneşti. Eros nu înseamnă sex, dragostea

ideală, dragostea sublimă semnifică uniunea dintre suflete şi inimi. E

interesant de remarcat, că voievozii noştri n-au cunoscut instituţia

căsătoriei morganatice – recunoscută de biserică, dar nu şi de statutul

dinastic, din cauza rangului nobiliar inferior al soţiei; suveranii apuseni

contractau căsătorii doar cu persoane de rang egal, din case domnitoare

suverane; voievozii români îşi alegeau soţiile şi din familii boiereşti

autohtone, deci din rândul supuşilor lor, fără ca această diferenţă să fie

un impediment.

Povestea domniţelor nu a fost întotdeauna una fericită. Este şi cazul

Elenei, fiica lui Ştefan cel Mare, care era să fie ţarina Rusiei. Domniţa

Elena, căsătorită în 1483 cu ţareviciul Ivan Ivanovici al Moscovei, a avut o

viaţă grea şi un sfârşit tragic, murind la 18 ianuarie 1505.

A te machia – un păcat de moarte: Ce gest mai banal astăzi pentru o

femeie decât machierea? În Evul Mediu însă, machierea era asimilată

unui păcat de neiertat. Fulgerele şi trăsnetele predicatorilor se abăteau

atunci asupra acestei arme a diavolului, destinată a duce la pierzanie

femeile şi pe soţii lor.

Viaţa Doamnelor, cu bucurii şi tristeţi, a marcat istoria noastră şi nu

putem să nu parafrazăm, în final, celebrele cuvinte: „În spatele unui

Domn puternic, a stat o Doamnă puternică!”

Nona Andreea Gaieş

Clasa a XII-a B

Prof. coord. Bogdan F. Romandaş


Misterele Graalului

Ne-a fost cu neputinţă să reconstituim în câteva

pagini „Misterul Graalului”, aşa că ne-am mulţumit cu

trecerea în revistă, cât mai clar posibil, ce va construi, să

sperăm, un mic vademecum pentru cei ce vor dori să o

pornească la drum prin încâlcita şi fascinanta pădure a

simbolurilor medievale. Vom căuta să răspundem la

câteva întrebări de bază, cum ar fi: Ce este Graalul?,

Când s-a înfăţişat?, Care i-au fost izvoarele?, Care i-au

fost formele?, În ce texte s-a vorbit despre el?...

Termenul gracus e atestat în langue d’oil, aşadar în

franceza veche, nu ca un nume propriu, ci ca un

substantiv comun. Corespondentul său latin este gradalis

sau gradale, indicând strechina mare şi adâncă ori dacă

vrem, un soi de tavă, destul de comună la mesele

medievale. E posibil ca, la origini, termenul să se fi referit la un obiect de uz

comun, cotidian,mai degrab ă umil.

Dar mai exact, ce e graalul ???

Graalul este asociat (în mod automat, inclusiv de oamenii de o cultură

remarcabilă) notr vibrante din „Minunea Vinerii Mari” pe care Maestrul (fiind

vorba de deţinătorul gralului) o fixase pentru totdeauna: Graalul este cupa în care

a fost adunat sângele lui Iisus Hristos, iar în jurul său se desfăşoară o complexă

viaţă spirituală şi rituală al cărei mister va fi reînviat de un cavaler fără păcat

dar şi fără discernământ, un „pur nebun” în stare naturală care, prin cunoaşterea

binelui şi a răului şi prin lupta împotriva forţelor întunericului, va fi în măsură

să reînnoiască ritualurile şi să purifice sălaşul, misticul Montsolreat = Muntele

Graalului. Aceasta este doar o ipoteză a ceea ce înseamnă Graalul. În acele

timpuri existau mai multe definiţii ale Gralului care în unele momente se

suprapun.

Sursele Graalului

S-a realizat pe bună dreptate că, din punct de vedere istoric, cele mai

reprezentative texte referitoare la Graal ne-au determinat să ne gândim la un

curent subteran care a apărut la un moment dat, care s-a retras însă imediat şi s-

a făcut din nou invizibil, ca şi cum s-ar fi confruntat cu un obstacol sau o

primejdie. Scrierile despre Graal se îngrămădesc într-o perioadă scurtă,

niciunul dintre ele nu pare a fi anterior ultimului sfert din secolul XII şi nici

posterior primului sfert din secololul XIII. Iar această perioadă corespunde cu

apogeul tradiţiei medievale, perioada de aur a cavaleriei înalte, cruciadelor şi a

templierilor.

Virtuţile Graalului

În diferitele texte în care apare Graalul, e prezentat în esenţă sub trei forme:


28

1. Obiect imaterial, înzestrat cu mişcare proprie, de natură nedefinită şi

enigmatică („nu era de lemn, nici de vreun metal oarecare, nici din piatră, din

corn sau os”).

2. Piatra „piatră cerească” şi „piatră a luminii”.

3. Cupă sau ceas, deseori de aur şi uneori împodobit cu nestemate, atât în această

formă, cât şi în formele precedente, „doamnele” sunt cele care poartă Graalul, în

schimb, nu figurează niciun preot.

O formă intermediară e cea a unei cupe obţinută dintr-o piatră (deseori un

smarald). Graalul este calificat uneori ca „sfânt” , alteori ca „bogat” – „e lucrul

cel mai bogat pe care cei vii l-ar putea avea”, se spune în cartea Morte D`Arthur.

Acest text, asemeni multor altora din aceeaşi perioadă, foloseşte termenul

„sangreal” ce s-ar putea preta următoarelor 3 interpretări: Saint Graal – Sfântul

Graal; Sang Real – Sânge Real; Sang Royal - Sânge Regal

Principalele virtuţi ale Graalului se pot rezuma dupa cum urmează:

1. Virtutea luminii – virtutea iluminatoare - Graalul răspândeşte o lumină

supranaturală. Robert de Boron descrie apariţia Gralului în temniţa lui Iosiv din

Arimateea, ca pe o mare lumină, adăugând că Iosiv, „de cum a văzut pocalul a

fost pătruns cu totul de Sfântul Duh”.

2. Nu e doar lumină şi forţă supranaturală iluminatoare, ci dă oamenilor tot ce

îşi doresc. Wolfram scrie că „Odată adus în sala de mese ori atunci când apărea ca

prin farmec deasupra mesei întinse, fiecare cavaler primeşte întocmai ceea ce îşi

doreşte mai mult”.

3. Virtutea vieţii. Se manifestă şi în capacitatea de a vindeca răni mortale, de a

reînnoi şi prelungi viaţa într-un mod supranatural. La Manessier scrie că

„Perceval si Hector, luptându-se unul cu altul, rămân amândoi răniţi de moarte

şi îşi aşteaptă sfârşitul, când, la miezul nopţii, purtat de un înger cu înfăţişare

împărătească, Graalul apare şi îi însănătoşeşte complet si instantaneu”.

4. Graalul induce o putere de victorie şi stăpânire. După Robert de Boron, toţi cei

ce izbutesc să îl vadă se vor bucura de desfătarea eternă, nu vor fi deposedaţi

niciodată de drepturile lor şi nu vor fi niciodată înfrânţi în luptă.

5. Daca Graalul are pe de o parte o virtute însufleţitoare, pe de altă parte el

reprezintă o virtute de temut, distrugătoare. Graalul fulgeră, Graalul orbeşte. El

poate acţiona ca un fel de hău. Nescien, un cavaler ce a avut Graalul scrie:

„Recunosc în Graal obiectul dorinţei pe care o nutream când eram un tânăr

cavaler, însă când am devenit custodele lui, am început să tremur, să îmi pierd

vederea, iar odată cu aceasta mi-am pierdut şi orice stăpânire asupra propriului

meu trup. Acest aspect primejdios al Graalului trebuie considerat ca fiind cazul

limită a ceea ce Graalul poate înfăptui în funcţie de natura diferită a celor ce

intră în contact cu el. Forţa Graalului distruge pe oricine îl atinge fără a crea

calificarea adecvată.

Această trecere în revistă a virtuţilor atribuite Graalului ilustrează partea, ca să

spunem aşa, subiectivă a căutării sale.


Graalul ca piatră Luciferică

Graalul este, înainte de toate, piatra luciferică întrucât, după acelaşi Wolfram, el

fusese adus pe Pământ iniţial de o ceată de îngeri. Pentru el e vorba de îngerii

care au fost condamnaţi să coboare pe pământ fiindcă au fost neutri în momentul

răzvrătirii lui Lucifer. Păzit de ei, Graalul nu şi-a pierdut virtuţile.

O altă tradiţie spune că: o piatră a sărit din coroana lui Lucifer când

arhanghelul Mihai l-a lovit pe acesta. E piatra celor aleşi, căzută pe pământ din

cer, această piatră luciferică fiind Graalul.

Se mai spune că piatra căzută pe pământ e un smarald de pe fruntea lui Lucifer.

Ea a fost tăiată de un înger credincios şi astfel apărând Graalul, dat lui Adam în

paradisul terestru, până când Adam însuşi a căzut şi a fost alungat din acel loc.

Set, unul din fiii lui Adam, reuşeşte să regăsească pentru o vreme paradisul

terestru, aducând de acolo cu sine Graalul.

Sediul Graalului

Călătoria spre locul în care se spune că ar fi Graalul trebuie considerată , în

esenţă sub specie interioritatis, adică în termenii unor deplasări ale conştiinţei,

într-o lume ce le rămâne închisă oamenilor. Această călătorie reia un simbolism

iniţial general şi universal, abstracţie făcând acele referinţe specifice, ce duc la

tradiţii a Avealonului şi a Insulei Allee (Raiul în evul mediu). Pindor spunea că

la aceste tărâmuri hiperboreene nu se ajunge nici pe pământ, nici pe mare şi că

numai eroilor le-a fost dat să găsească drumul, Graalul aflându-se într-un castel

irezistibil şi imposibil de găsit. Doar celor aleşi le e dat să îl găsească, fie printr-o

întâmplare fericită, fie printr-o vrajă. Graalul e invizibil pentru cei nebotezaţi.

Castelul e prezentat ca solid, puternic si cu ziduri netede care l-ar face singur

chiar şi când ar fi asediat de toate armatele din lume. Dar cel ce porneşte în

căutarea lui, din nenorocire, nu îl găseşte şi totuşi mulţi pornesc în această

căutare. Locul pe care se află acest castel e pustiu, sălbatic şi periculos numit

Montsalvatsche din ţara numită Terne de Salvatsche. Drumul spre acest ţinut e

plin de lupte şi, pentru a-l vedea, trebuie să ajungi acolo fără să-l ştii. Cavalerii

Graalului sau templierii împiedică bărbaţii să se apropie cu excepţia celor

indicaţi de o inscripţie ce apare chiar pe Graal.

Graalul are un conţinut viu, un „mister” care, până astăzi, poate fi considerat

în egală măsură necunoscut. El se află în legătură cu o tradiţie metafizică, în

sensul cel mai riguros al termenului. Dar, din punct de vedere al unei discipline

care ştie să surprindă realitatea a ceea ce se ascunde îndărătul simbolurilor şi a

miturilor primordiale, şi, mai apoi, din acela al unei metafizici a istoriei, acest

mister poate fi descifrat potrivit semnificaţiei sale adevărate şi profunde. În esenţă

Graalul este principiul unei forţe transcendente şi dătătoare de nemurire legată de

starea primordială şi care continuă să existe chiar şi în perioada „decăderii”: a

involuţiei sau a decadenţei omenirii.

Roxana Burlică, Elena Ciocan, Cosmin Melu,

Mădălina Munteanu, Alexandra Săidăcaru

Clasa a XII-a A

Prof. coord. Mihaela Breahnă


30

„Dumnezeu este sufletul pereche al întregii lumi.”

Sfântul Apostol Andrei

„Am aflat pe Mesia, Care se tălmăceşte Hristos" (Ioan 1:46)

Sf. Apostol Andrei a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret,

fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului

Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al

Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în

Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: „Iată Mielul

lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii" (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei,

lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe

Mesia, care se tâlcuieşte Hristos" (Ioan, 1, 41). Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre

dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel

dintâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre

dânsul.

Din zilele acelea, ca şi ceilalţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat

Mântuitorului, însoţindu-l pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul

nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor

faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc,

dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos şi, mai presus de

toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit

în credinţă, în ziua Învierii.

La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la

cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea,

pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sorţul să meargă în

Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până

la Dunare şi Scitia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia. Însă, a umblat în

aceste locuri nu în graba, ci în fiecare zăbovind şi răbdând multe Împotriviri şi

nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în

Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi străbătând celelalte ţări, a ajuns la

ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a atras de la idoli la Hristos. Tot din

Tradiţie mai ştim că Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind

răstignit la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i

s-a spus „Crucea Sfântului Andrei". Dumnezeului nostru slavă!

Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe 30 noiembrie.

Iuliana-Alexandra Olteanu

Clasa a X-a B


Desen, Sfântul Andrei

Ambarus Gabriel Cristian

Clasa a V-a

11 ani


32

"Apei i-a fost dată puterea magică de a deveni seva vieţii pe Pământ".

(Leonardo da Vinci)

Apa – miracol al vieţii

Definiţie. Structură şi proprietăţi

ÁPĂ, ape, s.f. Lichid incolor, fără gust şi fără

miros, compus hidrogenat al oxigenului, care

formează unul din învelişurile Pământului,

hidrosferă..

Formula moleculei de apă: H2O (2 atomi de

hidrogen sunt legaţi de un atom de oxigen), a fost stabilită de italianul Stanislau

Cannizzarro. Apa curată este transparentă, inodoră şi nu are gust. În strat subţire

este incoloră iar în strat mai gros, albastră.

Anomaliile apei

Atât de obişnuită, de cotidiana şi de familiară, apa este totuşi un lichid

uluitor ; Pentru apă, parcă n-ar exista legi, ea nu se comportă la fel ca alte

substanţe. Dar, datorită capriciilor ei, viaţa a putut să se dezvolte şi să existe în

apă.

Prima anomalie: ţinând seama de structura ei chimica şi de categoria de

substanţe din care face parte, apa ar trebui să se topească şi să fiarbă la

temperaturi mai scăzute, care nu exista pe Pământ. N-ar exista deci pe Pământ

nici apă lichidă, nici solidă, ci doar sub formă de vapori.

A doua anomalie: căldura specifică ridicată. La apă, aceasta este de zece ori

mai mare decât la fier. Apa se încălzeşte de cinci ori mai încet decât nisipul, dar

şi procesul de răcire este lent. Datorită capacităţii excepţionale a apei de a absorbi

căldura, vietăţile marine nu sunt niciodată ameninţate nici de o puternică

supraîncălzire, nici de o răcire excesivă.

A treia şi a patra anomalie sunt strâns legate de prima: apa are căldura

latenta de vaporizare şi căldura latenta de topire foarte mari. Pentru a evapora

apă dintr-un ceainic va fi nevoie de 5,5 ori mai multă căldură decât pentru a o

fierbe. Dacă nu ar exista această proprietate, multe lacuri şi râuri ar seca reped şi

viaţa din ele ar pieri.

A cincea anomalie: îngheţând, apa se dilata cu 9% fata de volumul iniţial.

De aceea gheaţă este mai uşoară decât apa şi se ridica la suprafaţă; rar un bazin

de apă îngheaţă până la fund. Gheaţă care-l acoperă este un bun izolator termic,

căci conductibilitatea termică a gheţii, ca şi a apei este foarte mică. Sub un

asemenea "cojoc" chiar şi iarna în Antarctica animalele marine nu suferă prea

mult de frig. În timpul iernii apele îngheaţă la suprafaţa, asigurând o

temperatură constantă (4 grade) în profunzime, loc unde se refugiază animalele.


A şasea anomalie este cea mai ciudată. Când sunt încălzite, toate

substanţele se dilată, iar la răcire se contractă. Şi apă se contracta datorită

frigului. Se contracta mereu când scade temperatura, dar la +4˚C se atinge limita.

De acum înainte apă începe să se dilate din nou, cu toate că temperatura scade.

De aceea apa are densitatea cea mai mare la +4˚C. Ca urmare, iarna, răcindu-se

până la +4˚C, ea coboară la fund şi aici se păstrează în decursul întregului sezon

rece (în bazinele cu apă dulce, căci sărurile marine

complica tabloul circulaţiei apei). Această anomalie

salvează viaţa tuturor vieţuitoarelor care iernează în

râuri, lacuri şi heleştee.

A şaptea anomalie: dintre toate lichidele, în afară

de mercur, apa are cea mai mare tensiune superficială.

De aceea picătura de apă tinde să se facă ghem. Picătura

de apă este strânsă ca într-un ambalaj în pelicula să

superficială. Aşadar, suprafaţa apei este întotdeauna

acoperită cu o peliculă foarte subţire alcătuită din

molecule. Apa are capacitatea de a forma o peliculã superficialã rezistentã. Pentru

a o rupe este necesară aplicarea unei forţe. Pe aceasta peliculă aleargă insectele de

apă, se agaţă larvele de ţânţari şi se târăsc melcii cu

cochiliile lor masive.

A opta anomalie : faptul că apa este cel mai bun

solvent. Ea dizolva foarte multe substanţe, rămânând inertă,

fără să se modifice sub acţiunea substanţelor pe care le

dizolvă Toate soluţiile din organismele vii sunt preparate pe

bază de apă. Toate plantele îşi extrag substanţele hrănitoare

din apa în care acestea sunt dizolvate. Însuşi solventul - apa

- poate fi utilizat în repetate rânduri. „Apa percepe sentimentele noastre “

În 1984, japonezul Masaru Emoto a avut ideea de a vedea dacă structura

cristalului de gheaţă depinde de tipul apei, deschizând, practic, o nouă ramură

de studiu. Cea mai surprinzătoare constatare a lui Emoto este capacitatea apei de

a memora şi reflecta informaţia din exterior. Japonezul a fotografiat moleculele de

apă îngheţate după ce le-a mărit de 500 de ori. În urma experimentelor sale, el a

ajuns la concluzia că apa ar fi un element viu, capabil să interacţioneze cu

ambientul şi cu entităţile vii. „Apa percepe sentimentele noastre, emoţiile,

cuvintele, rugăciunile, ascultă muzica şi reacţionează divers la aceşti stimuli, ca

şi când ar putea să-i aprecieze valoric “

În experimentele sale, Masaru Emoto a pus apă distilată în eprubete, după

care, în apropierea lor, diferite persoane au rostit cuvinte

frumoase şi blânde precum „mamă “, „iubire “, „înger “,

„mulţumire “. După ce a îngheţat apa din eşantioane, a

fotografiat cristalele de apă care luaseră forme superbe,

armonioase, geometrice. Acelaşi tip de apă a fost, după aceea,

supus unui „bombardament “cu vorbe dure sau negative de

genul: „război “, „moarte “, „sânge “, „demon “ „Hitler “,


34

cristalele obţinute părând să fi explodat, erau rupte şi strivite. Apa pură, tratată

cu vorbe bune ,Apa contaminată, tratată cu vorbe dure

II Apa – semnificaţii simbolice

Dicţionarul de simboluri reduce semnificaţiile simbolice ale apei la trei teme

dominante: origine a vieţii, mijloc de purificare şi centru de regenerescenţă.

Semnificaţii religioase

Apa este considerată purificatoare în majoritatea religiilor, incluzând

hinduismul, creştinismul, islamismul, iudaismul şi şintoismul. Spre exemplu,

botezul în bisericile creştine este făcut cu apă. În plus, o baie rituală în apa pură

este făcută celor decedaţi în mai multe religii, incluzând iudaismul şi

islamismul. În islamism, cele cinci rugăciuni zilnice, pot fi efectuate doar după

spălarea corpului cu apă curată.

Semnificaţii filosofice şi mitologice

Se crede adesea despre apă, că ar avea puteri spirituale. În mitologia celtică,

de pildă, Suliş este zeiţa locală a apelor termale; în hinduism, apa este

personificată ca o zeiţă sub numele de Ganga. De asemenea, diferiţi zei pot

patrona izvoarele, râurile şi lacurile. În mitologia romană şi greacă, Peneus a fost

un zeu - fluviu, unul dintre cele 3000 oceanide.

Apa este un element al nemuririi, al tinereţii veşnice şi al invincibilităţii:

un mit ilustrând această proprietate a apei este cel al scăldării eroului din

mitologia greacă Ahile în apele Stixului de către mama să, Thethis, ce dorea să-i

confere nemurire. Există şi în mitologia românească, precum şi în alte mitologii,

fântâni ale tinereţii „a căror apă oferă celui care o bea tinereţe veşnică.

Apa, ca element al vitalităţii, al regenerării şi al învierii: această

caracteristică este evidenţiată de basmele româneşti, unde întâlnim termenul, apă

vie „. Apă vie este apa pe care eroii de basm o beau pentru a-şi recăpăta energia şi

forţa, necesară în luptele epuizante contra duşmanilor.

Apa, ca element al metamorfozei: De această proprietate a apei este legat

mitul lui Narcis, erou al mitologiei greceşti. El a rămas îndrăgostit de chipul său,

privindu-l în unda unui lac şi vrând să se apropie de el, a căzut în apă şi s-a

înecat. Trupul său s-a metamorfozat sub proprietatea magică a apei, într-o

narcisă.

Apa, element al distrugerii: În toate mitologiile în care se întâlneşte potopul,

acesta este trimis de forţa divină, ca o pedeapsă pentru neascultarea muritorilor.

Apa poate avea şi un rol apocaliptic. În mitologia nordică, în ziua de Ragnarok,

şarpele Jorgmundgand se va ridica din ocean, mişcările sale îngropând sub ape

lumea oamenilor.

Apa, ca element transcendental: Luntraşul Charon, personaj aparţinând

mitologiei greceşti, era singurul navigator al râului Styx. Acest râu reprezenta

singura cale de trecere către tărâmul morţilor.

Apa, ca element al genezei: În concepţia multor popoare, dar şi în Biblie, se

susţine că omul a fost făurit din lut, adică din apă şi pământ, elemente ce

formează lumea însăşi. Astfel omul devine o miniatură a lumii prin armonizarea

apei cu pământul. Un alt mit al apei ca element al genezei este naşterea Afroditei


din mitologia greacă. Se spune că această zeiţă s-a născut din spuma mării şi din

sângele lui Uranus. Această geneză spectaculoasă pune în evidenţă caracterul pur,

sublim al elementului apă, Afrodita zeiţa iubirii, fiind un ideal al frumuseţii.

În filozofia clasică chineză, reprezenta matricea tuturor posibilităţilor de

existenţă, primul element şi cel mai bogat în reprezentări, simbolizând substanţa

primordială din care se nasc şi se întorc toate formele, prin regresiune sau

cataclism. Comparată sau asimilată lunii, apa, prin excelenţă fluidă, este

prototipul apei vieţii sau apei vii. Apa reuneşte formulele mitice ale aceleiaşi

realităţi metafizice şi religioase: în apă rezidă viaţa, vigoarea, eternitatea. Apă

purifică şi este purificatoare, are o valoare morală: ea devine substanţa însăşi a

purităţii, câteva picături de apă fiind suficiente spre a purifica o lume (de aici şi

simbolistica botezului)

Semnificaţii în arta plastică

Apa, ca sursă de inspiraţie, a marcat operele artiştilor plastici de-a lungul

timpurilor. Liniştită sau impetuoasă, clară sau tulbure, ea reprezintă, sufletul „şi

leagănul vieţii”. În operă supra-realistă a lui Salvator Dali, pictor spaniol, apa

este sursă de regenerare, oglindă a acţiunilor omului, esenţa tuturor viziunilor

durabile, omeneşti.

Simbolistica apei în literatura română

În poemul, Luceafărul „de Mihai Eminescu, marea este cea care simbolizează

geneza. În basmele populare româneşti, apa este cea care dă putere personajelor

principale, aflate în luptă cu zmeii, ce reprezintă răul. Astfel, Prâslea, eroul

basmului, Prâslea cel voinic şi merele de aur „reuşeşte să-l învingă pe zmeu, după

o luptă grea şi lungă, numai cu ajutorul fetei celei mai mici de împărat, care-i dă

apă. Şi în basmul popular, Greuceanu „eroul este salvat de corbul năzdrăvan

care-i aduce, apă dulce „adică apă vie.

În literatura românească, apa are şi simbol al purificării. Astfel, în nuvelă,

„Dincolo de nisipuri” de Fănuş Neagu, apa simbolizează puritatea. Atât pentru

săteni, cât şi pentru Şuştene, personajul principal al nuvelei, apa constituie

idealul dorit cu înfrigurare. Drumul în căutarea apei reprezintă drumul spre

ideal.. Şi în lirica contemporană, la Nichita Stănescu, în poezia „Emoţie de

toamnă”, între elementele cadrului natural se află şi cele patru elemente ale

universului: pământul, apa, aerul şi focul. Apa apare sugerată de substantivul –

„mare”.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

Iau cuvintele şi le-nnec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

Într-o dragoste mare”

Bianca Maria Marin,

Clasa a X-a D

Prof. coord. Senina Oancea


36

„Sunt atât de multe minuni în această lume, încât nu ne ajunge o eternitate

să le descoperim pe toate, să le admirăm frumuseţea şi măreţia.”

Turnul Eiffel

Mai mereu când auzim de

diferite oraşe, încercăm să le

asociem cu anumite lucruri

specifice ţărilor respective, de

exemplu, de fiecare dată când

mă gândesc la Milano, îmi vine

în minte cuvântul "modă". La

Tokio e sushi, la Londra e The

Queen, iar Parisul este ... "mon

amour"!

E umilitor pentru o

citadelă a atâtor întâlniri

culturale - a celor mai

ademenitoare cofetării, a celei

mai elegante şi mai rafinate

mulţimi cu eşarfe - să fie

încremenită într-un singur

reper! O, Paris, oraşul dragostei,

oraşul luminilor, un loc potrivit

pentru cei visători, romantici,

în special locul care face ca

acest oraş să primească titlul de

„Cel mai luminos-romantic

oraş”, este Turnul Eiffel.

O construcţie miraculoasă,

care „nu îţi va permite niciodată să te simţi singur”, o construcţie ce

stârneşte fluturaşi, cele mai sincere sentimente, chiar şi în cel mai

împietrit cuget. Şi totuşi, cum a luat naştere această frumuseţe?

Turnul Eiffel este o construcţie faimoasă pe schelet de oţel

din Paris ce măsoară 324 m înălţime. Turnul a devenit simbolul Franţei

cel mai răspândit la nivel mondial. A fost conceput de către Émile

Nouguier, Maurice Koechlin şi Stephen Sauvestre, angajaţi la Eiffel şi

http://ro.wikipedia.org/wiki/Schelet

http://ro.wikipedia.org/wiki/Paris

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Nouguier

http://ro.wikipedia.org/wiki/%C3%89mile_Nouguier

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Maurice_Koechlin&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Stephen_Sauvestre&action=edit&redlink=1


Co. Gustave Eiffel, iniţial reticent cu privire la proiect, a devenit ulterior

un mare susţinător al său şi a cumpărat brevetul. Turnul, care poartă

numele său, este una dintre principalele destinaţii turistice ale Parisului

şi lumii, cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual.

Structura a fost construită între anii 1887-1889 (după o tehnologie

descoperită de inginerul român Gheorghe Pănculescu) din fier forjat.

Aceasta urma să servească drept arc de intrare la Expoziţia Universală

(1889), un târg mondial ce sărbătorea centenarul Revoluţiei franceze. A

fost inaugurat la 31 martie 1889 şi deschis pentru public la 6 mai. 300

de muncitori au unit 18.038 de piese de oţel, folosind două milioane

jumătate de nituri. Cel puţin la începuturile sale, publicul a întâmpinat

cu multă reticenţă această construcţie, considerând-o inestetică. Astăzi însă

este considerat drept simbolul oraşului şi una dintre cele mai frapante

piese de artă arhitecturală din lume.

La început, Eiffel a

primit permisiunea de a lăsa

monumentul în viaţă timp de

20 de ani, dar ţinând cont că

oferea o serie de beneficii în

domeniul comunicaţiilor, s-a

renunţat la demontarea sa.

Turnul Eiffel este înscris

ca monument istoric din 24

iunie 1964 şi face parte din

patrimoniul mondial UNESCO

din 1991, împreună cu alte

monumente pariziene.

Aşa că, dacă aveţi

posibilitatea de a merge într-o

excursie în această fastuoasă

citadelă, nu ezitaţi să vizitaţi

acest monument, „plein d-

amour et romance”.

NNoonnaa AAnnddrreeeeaa GGaaiieeşş

CCllaassaa aa XXIIII--aa BB

http://ro.wikipedia.org/wiki/Gustave_Eiffel

http://ro.wikipedia.org/wiki/1887


http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Gheorghe_P%C4%83nculescu_(inginer)&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/Revolu%C8%9Bia_francez%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/31_martie


http://ro.wikipedia.org/wiki/6_mai

http://ro.wikipedia.org/wiki/Arhitectur%C4%83

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=24_iunie_1964&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=24_iunie_1964&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/wiki/UNESCO



38

Patagonia, ţinutul de la capătul lumii

În vorbirea populară există o zicală: ,,doar nu pleci în Patagonia”.

Patagonia reprezintă aşadar, un loc foarte îndepărtat unde este foarte greu

de ajuns şi, ca întotdeauna, înţelepciunea poporului român se dovedeşte

încă o dată.

Patagonia este o regiune din America de Sud, pe teritoriul statelor

Chile şi Argentina, fiind o zonă vastă de stepă de circa 900 000 km2. Este

o regiune formată din trei zone geografice: în vest se află Anzii Patagoniei

cu vârfuri de 3000-4000 m (vf. San Valentin 4058 m) acoperite de

zapadă, Podişul Patagoniei în centru şi est, cu vârfuri ce scad de la vest

către est până ce ajunge la abrupturile de la Oceanul Atlantic şi Ţara de

Foc. Actuala regiune sudică a statelor Argentina şi Chile şi-a primit

numele graţie navigatorului portughez Magellan (Fernao de Magelhaes),

care a numit-o Patagonia, după numele locuitorilor săi, patagonezii, „cei

cu tălpi mari”, ale căror urme se vedeau la tot pasul. Urmele se datorează

unor încălţări primitive pe care indienii Tehueiche le confecţionau din

piei de guanaco, o specie de lamă.

Patagonia se întinde pe 2000 de km, din nord, de la izvoarele

fluviului Colorado, până la Capul Horn, în sud. Partea sa vestică aparţine

statului Chile iar partea estică, de şes şi cea mai întinsă, Argentinei. De la

nord la sud, frontiera este alcătuită din gheţari alpini. Patagonia

argentiniană este o regiune puţin atractivă, cu stepe pustii bătute de

vânturi puternice. În schimb, pe coasta muntoasă din vestul Patagoniei, în

Chile, plouă abundent. Insulele şi versanţii montani sunt acoperiţi de

verdeaţă. Regiunea de nord-vest seamănă atât de mult cu peisajul din

Alpii europeni, încât este numită „Elveţia sud-americană”.

Mai spre sud, munţii de la graniţe sunt acoperiţi cu cele mai mari

întinderi de gheaţă după Antarctica. Căderile abundente de zăpadă au

creat aici mai multă gheaţă decât în Islanda. Astfel s-au format gheţari

gigantici care, cu timpul, alunecă la vale. Spre zona chiliană imensele

aisberguri cad în mare iar în partea argentiniană, gheţarii albaştri

alunecă spre câmpie, producându-se inundaţii.

Deşi este un ţinut foarte aspru, aici locuiesc circa 1,8 milioane de

locuitori, întinderile prăfuite din pampasul patagonian fiind patria

crescătorilor de vite călare, numiţi gauchos şi a fermelor de creștere a

animalelor ( vite şi oi) – estancias. Sunt în curs de dezvoltare extracţia

cărbunelui, a petrolului şi a fierului.

Prof. Maria Botezatu


Marea Piramidă-o minune stranie a lumii antice

Marea Piramidă de pe platoul din Gizeh are 148, 208 m, este

formată prin îmbinarea perfectă a 2.300.000 de blocuri de piatră de

câteva tone fiecare, blocurile fiind aşezate la un unghi de 60 de grade faţă

de sol. Unghiurile pe care le face baza piramidei pe sol sunt unghiuri

drepte, cu o eroare de 3 minute pe grad, colţurile pătratului bazei sunt

îndreptate spre cele

patru puncte

cardinale. Dublul

perimetrului bazei dă

valoarea unui minut

de grad pe meridianul

ecuator, înălţimea

piramidei înmulţită

cu 1 miliard

aproximează distanţa

medie de la Pământ

la Soare. Perimetrul

împărţit la dublul

înălţimii dă valoarea

pi, greutatea

piramidei înmulţită

cu o sută de miliarde

dă greutatea planetei

şi şirul acestor

ciudăţenii ar putea

continua. În interior se află o serie de galerii pe care istoricii le numesc

coridoare şi camere mortuare (fără a putea dovedi acest lucru, de fapt

piramida nu conţine nici o mumie). Modul în care au fost făcute galeriile

reprezintă o mare enigmă, deoarece nimeni nu poate explica cum se

asigura iluminatul în interior. Celelalte piramide prezintă în interior

urme groase de fum, provenite de la torţele care iluminau încăperile în

acea vreme. Pe pereţii culoarelor interioare din Marea Piramidă nu există

nici un fel de urmă de fum (deşi a fost scotocit peste tot, în speranţa de a

găsi urme de fum care ar putea oferi arheologilor posibilitatea de a estima

vechimea piramidei pe baza metodei cu radiocarbon).

Cum a fost construită Marea Piramidă? Simplu, răspund arheologii

clasici, deşi în perioada respectivă nu erau folosite în Egipt carele cu roţi,


40

sclavii egipteni au tras blocurile de piatră pe buturugi unse cu ulei şi le-

au pus la locul lor. O privire mai atentă ne arată că lucrurile nu stau atât

de simplu...Un plan înclinat pe care să poată fi târâte blocuri enorme de

piatră ar trebui să aibă cel puţin 6 kilometri, construcţia unei asemenea

rampe ar fi trebuit să fie la fel de problematică ca şi construcţia

piramidei. Forţa umană nu este suficientă, indiferent de numărul de

trăgători, să tragă un bloc de piatră de câteva tone pe un plan înclinat de

20 de grade.

Oricât ar părea de ciudat, marea enigmă a Marii Piramide de la

Gizeh abia acum vine. Cine a construit gigantica piramidă (până în

secolul XIX a fost cea mai înaltă construcţie din lume)? Evident, toată

lumea cunoaşte răspunsul: faraonul egiptean Khufu, care în greacă se

traduce prin Keops. De fapt evidenţele nu sunt atât de clare... Singura

referire la Khufu este o micuţă inscripţie scrijelită în interior, care

aminteşte de un oarecare Khufu. Acesta putea fi faraonul, putea fi marele

preot, sau putea fi pur şi simplu unul din muncitori. De

asemenea vechimea piramidei nu se cunoaşte. Învăţaţii Egiptului antic

spuneau că piramida a fost acolo dintotdeauna, prin celebra zicală „omul

se teme de Timp, dar Timpul se teme de Marea Piramidă". Cele două

piramide care o străjuiesc, cea a lui Kefren şi a lui Mikerinos nu sunt

altceva decât copii nereuşite ale acesteia.

Şi totuşi piramida există, poate fi văzută, pipăită, dar nimeni nu

poate spune cu certitudine CUM, DE CINE şi CÂND a fost construită.

Andrei Fânaru

Clasa a XII-a B


“Ceea ce este Sus este şi Jos... Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte

întregul Univers (Hermes Trimegistros)

Proporţia divină în arta autentică precucuteniană

Numărul de Aur

Numărul de aur, secţiunea de aur, segmentul de aur sau

proporţia divină reprezintă toate acelaşi lucru: cea mai

armonioasă împărţire (proporţionare) a figurilor geometrice.

Dacă (a + b) /a = a/b, atunci segmentul a+b a fost împărţit într-o

secţiune de aur cu simbolul Φ.

Raportul de aur este un număr iraţional şi poate fi calculat din ecuaţia:

Care conduce la:

Având ca rezultat:

Omul poartă în adâncul fiinţei sale tezaurul perfecţiunii, ordinii,

armoniei, proporţiei şi simetriei divine. Forma corpului uman este cea a

plenitudinii. Binele, Adevărul şi Frumuseţea dumnezeiască sunt plenar

încorporate în fiinţa să, structurată după divina Proporţie a Numărului de Aur.

Nu întâmplător populaţiile preistorice concepeau armonios formele riguroase ale

entităţilor divine tutelare, după forma şi asemănarea omului.

Cel mai cunoscut simbol al Numărului de Aur în corpul uman este

ombilicul, reflectare microcosmică a „Buricului Pământului”, a legăturii cu

transcendenţa divină. Ombilicul reprezintă centrul de greutate al corpului,

centrul de rezonanţă cu lumea misterioasă a macrocosmosului, a Soarelui. De aici

putem deduce şi bogăţia nesfârşită de simboluri armonice uraniene în strictă

rezonanţă cu plexul solar.


42

Centrul de forţă ombilicală este asociat cu misterul energiei vieţii, cu

principalul acumulator vital al omului. Ombilicul împarte armonios înălţimea

corpului în Raportul de Aur, iar fiecare din cele două lungimi rezultate se

împart la rândul lor (M/m=Φ). Numărul de Aur este luat în acest caz drept un

canon al Frumuseţii şi al Armoniei.

Spirala este un exemplu admirabil al perfecţiunii, ca expresie modelatoare a unei

Puteri Cereşti care impregnează armonic toate legităţile guvernante.

Spirala ADN-ului uman este un model miniatural al Divinei Proporţii sau

al Numărului de Aur (Φ=1,618...), o spiră completă care se înscrie perfect

Dreptunghiului de Aur fibonaccian. De aici se trage concluzia că ceea ce este în

Macrocosmos se găseşte miniatural – armonic şi în Microcosmosul fiinţei umane.

Spirală de Aur este forma ce asigură o adevărată “curgere” transformatoare

a energiei vitale, e antena captatoare a undelor armonice din Univers, ca forma

cheie a curgerii Universale.

Numărul de Aur şi spirala se regăsesc în numeroase “produse” ale civilizaţiei

Precucuteni – Cucuteni. Simetria perfectă a unor vase, spirala desăvârşit integrată,

proporţionalitatea anatomică a zeiţelor – toate corespund unui arhetip cosmic

imitat.

Numărul de Aur are valenţe rezonatorii şi în numerologia sacră (Seria lui

Fibonacci), întâlnită cu precădere în numărul tezaurelor statuare de la Isaiia şi

Poduri. Acolo unde Proporţia Divină exprimată prin Numărul de Aur nu

intervine în mod direct ca evidenţă măsurabilă prin intermediul pentagonului

sau al corpurilor şi formelor perfecte, frumuseţea artei autentice dezvoltată se

relevă prin fractalitate şi ordine.

Întrebuinţarea creatoare a structurilor geometrice incizate pe unele obiecte

precucuteniene, dublate de intuiţia şi inspiraţia şamanului, le făcea capabile să

susţină trăirea unei misterioase stări de uimire care se revelau printr-o savoare

estetică în faţa frumosului şi Armoniei divine.

Numărul de Aur se suprapune atât simbolurilor şi corespondenţelor, cât şi

rezonanţei metafizice a Numerelor. Microcosmosul uman, fiind o reflectare a

macrocosmosului, proporţiile se bazau pe rapoartele dintre numerele mici care

guvernează legile acordului şi ale rezonanţelor subtile.

Zeiţele de la Isaiia se încadrează perfect simetriei pentagonale (în zona

bazinului cu precădere) ca structură intimă a Proporţiei de Aur. Această structură

îmbina perfect regularitatea raţională a raporturilor dintre Numerele mici ale

Decadei pitagoriciene, corespunzătoare unor vibraţii morfice armonioase, cu

misterul iraţional şi cu armonia unificatoare a Proporţiei de Aur, o formulă

matematică a proporţiilor corpului omenesc armonios. Atenţia cea mai mare era

acordată zonei bazinului, legată de funcţia primordială a Zeiţelor.

Zona ombilicală a zeiţelor împarte înălţimea lor în Raportul de Aur în

timp ce zonă perineală împarte egal aceeaşi înălţime. De asemenea înălţimile

cadrului statuar al fiecărei Zeiţe erau alese de moderatorii precucutenieni astfel

încât raportul lor să fie foarte aproape de valoarea 1/Φ 2.


Teoria proporţiilor duce la înţelegerea principiului analizei şi al

corespondentelor din Univers, şi la convingerea că legile estetice ale idealului unic

al Frumuseţii se pot descoperi şi cunoaşte în mod obiectiv.

Arta autentică precucuteniană se dovedeşte a fi atât rezultatul inspiraţiei

divine, cât şi o ştiinţă a desăvârşirii prin simboluri plastice alese cu grijă şi nu

produsul fanteziei haotice a unor modelatori în lut care nu respectă nici un

canon sau regulă.

Sobrietatea zeiţelor exprimă admiraţia şi dorinţa de a pătrunde în tainele

universului şi efortul căutătorului spiritual de a ajunge la contemplarea Cerului

perfecţiunii divine.

Triunghiul se număra printre formele cele mai des întâlnite la aceste

populaţii străvechi. Este considerat a fi cea mai puternică formă pe care o cunoaşte

omul. Legile geometriei manifestate la nivelul triunghiului precum şi principiile

numerice care stau la baza acestuia au o semnificaţie cosmică dacă sunt aplicate

proceselor creatoare, evoluţioniste şi transformatoare.

Triunghiul cu vârful în jos reprezintă cele trei planuri de manifestare a

Creaţiei: planul fizic fiind simbolizat de vârful inferior al triunghiului, iar cel

emoţional şi mental de cele două vârfuri superioare. Numai structurile inferioare

sunt regenerative şi creează un câmp energetic conectat la vibraţiile subtile de

energie din macrocosm. Triunghiul cu vârful în jos mai reprezintă şi energiile

minţii concrete, ale trupului şi ale sufletului individual.

T riunghiul cu vârful în sus simbolizează energia masculină yang,

transcendenţa, expansiunea, fiind cunoscut în tradiţiile milenare ca Triunghiul

de Foc, dar şi Pământul, care se înalţă spre Cer. Este şi un simbol al energiilor

minţii abstracte, al înţelepciunii şi intuiţiei superioare, dar şi al sublimării

potenţialului vital creator al conştiinţei.

Cercul simbolizează fiinţa unică şi nemanifestată (Dumnezeu

Transcendent) care “îmbrăţişează”, protejează şi susţine fiinţa aflată pe calea

evoluţiei.

Sfera este imaginea perfecţiunii creaţiei divine. O putem defini ca fiind

fără de unghiuri, fără ruperi de ritm, în care totul este indestructibil, fără

început şi sfârşit Sfericitatea, planul circular au fost întotdeauna asociate

perfecţiunii Divinităţii, deplinului echilibru, aurului spiritual care are

echivalent în plan material Soarele şi înţelepciunea.

Ovoidul. Multe din vasele precucuteniene imită forma ovoidului,

simbolismul său spiritual al ovoidului având rezonanţe arhetipale cu Oul

Cosmic, cu Începutul Lumii. Este simbolul formei originare, principiul

universului din care a luat naştere Totul.

Ovoidul prinde viaţă din orice parte l-ai privi şi creează senzaţia

desprinderii de materialitate. Presupune o legătură subtilă cu principiul

omniprezenţei divine. Ovoidul este asociat şi cu Centrul ca focar din care purcede

mişcarea Unului către multiplu, a interiorului către exterior, a manifestatului

către nemanifestat. Aici se întorc şi se întâlnesc, în obârşia lor comună, toate

procesele şi toate fiinţele în căutarea unităţii lor. Orice sanctuar era investit cu


44

funcţia de centru, de „Axis Mundi”, ca punct de joncţiune a Cerului cu

Pământul. Tot în centrul lumii creşte şi Arborele Vieţii simbolizat de cultul

coloanei.

Punctul. Toate statuetele – zeităţi au reprezentat în zona centrală punctul

de inserţie al ombilicului ce e asociat cu centrul din care iradiază manifestare,

fiind în corespondenţă şi cu Focarul Centrului de Echilibru.

Procesul dinamicii Creaţiei Divine porneşte de la un punct central care

simbolizează începutul Creaţiei (nu cercul care simbolizează manifestarea duală.)

Ideea o găsim exprimată de Eminescu în Scrisoarea I:

„Dar deodat un punct se mişcă... Cel dintâi şi singur. Iată-l

Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!...

Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,

E stăpânul fără margini peste marginile lumii...”

Forma vaselor ceramice şi a statuetelor relevă un simbolism geometric

structurat pe proporţia de aur, ce le conferă frumuseţe şi valoare unică.

Concomitent prin cunoaşterea şi aprofundarea simbolisticii geometrice

cucutenienii intrau în rezonanţă cu energiile subtile divine, cu sferele de forţă şi

aspectele elevate sublime din macrocosmos.

Specificul cunoaşterii artistice, ca formă de expresie a comunităţii

preistorice, i-a adus artei autentice şi denumirea de “oglinda magică a realităţii”.

Bianca Maria Marin

clasa a X-a D

Prof. coord. Lenuţa Moldoveanu


„Un prieten este cineva care vine când toată lumea a plecat.”

What you need for a good friendship

Smiles and happiness

This will make the friendship last

Communication and respect

Will maintain the friendship

Missery and lies

Will tear it apart

Friendship

Some of them found gold

Some of them found fame

And another one is a billionare

But I found a thing that they don”t care

I found a friend.

With a true friend you can”t move the world

(with many it will be enough)

But it will help you to get through this world

Funny

A friend is like a thorn in your foot

And when it does, the pain it is the worse

part of it.

A friend will try to have fun with you

Or at least he will make fun of you.

A friend will try to buy you a (beer)juice

Using your money

A friend will try to play with you

This means to make you angry

And at the end, he will come with a:

"Dude it was only a joke!"

Prof . Mihaela Pandelaș


46

„Violenţa este ultimul refugiu al incompetenţei” (Isaac Asimov) A fi sau a nu fi… bullying?

Bullying-ul (în traducere din

limba engleză – agresiune sau

intimidare) reprezintă acele acte de

violenţă repetate de-a lungul

timpului, prin care un copil, un

grup de copii sau alte persoane se

folosesc de avantajul puterii fizice şi

a presiunii psihice exercitate asupra

persoanelor şi/sau copiilor mai slabi.

De asemenea, el se caracterizează

prin comportamentul sau atitudinea

de „intimidare” în mod repetat şi

intenţionat, ca modalitate de a

câştiga puterea asupra altei persoane.

Bullying-ul poate apărea în orice

mediu din societate, la şcoală,

biserică, la locul de muncă, la

domiciliu sau în cartiere, cu alte

cuvinte, în locurile unde oamenii

interacţionează între ei dar cel mai

uşor, această formă de violenţă se

poate observa în grupurile de copii.

Potrivit cercetătorilor, există trei forme de bullying:

•Fizică: forma cea mai cunoscută include lovirea, scuiparea, împingerea, luarea

prin forţă a obiectelor personale.

•Verbală: include tachinarea, insultarea, ameninţarea, rostirea numelui într-o

manieră deranjantă.

•Psihologică: implică răspândirea unor zvonuri adevărate sau false despre cineva,

manipularea relaţiilor sociale, izolarea socială a victimei. Izolarea se realizează

printr-o largă varietate de tehnici: bârfirea, refuzul de socializare cu victima,

intimidarea persoanelor care îşi manifestă interesul de a se apropia de victimă,

criticarea stilului de îmbrăcăminte a victimei sau a acesteia în general; se pot

include şi rasismul, religia, dizabilitatea, etc.

Aceste forme de intimidare se pot exprima în mod direct (de exemplu,

tachinarea, lovirea sau furtul) sau indirect (de exemplu, răspândirea zvonurilor

sau excluderea); băieţii sunt cel mai adesea agresori direcţi, în timp ce fetele, în

majoritatea cazurilor, sunt agresori indirecţi.

Cine sunt agresorii?


Copiii sau persoanele care sunt agresori (în limba engleză bullies) sunt de

fapt cei care vor să demonstreze, în forţă, din păcate, că au o bună stimă de sine,

că deţin controlul şi sunt superiori celorlalţi.

Familiile unde se foloseşte adesea

pedeapsa corporală, constituie un

mediu „prielnic” pentru dezvoltarea

comportamentelor deviante de tip

bullying. Se consideră că cei care

provoacă „bullying” sunt acele

persoane care nu primesc suficientă

atenţie, care doresc astfel să iasă în

evidenţă, să braveze şi acţionează în

consecinţă. Lipsa de afecţiune, de

aprobare, de îndrumare, lipsa iubirii,

neglijarea sunt factori facilitatori

pentru bullying. De cele mai multe ori, cei care hărţuiesc, au fost hărţuiţi sau

sunt ei înşişi hărţuiţi, de colegi, de familie. „Se spune că atunci când eşti

nefericit(ă), ai nevoie să vezi pe cineva mai nefericit(ă) decât tine.”

Cine sunt victimele?

Copiii sau persoanele care sunt victime (în limba engleză bullied) ale

hărţuirii, intimidării, abuzurilor, adică bullying-ului, sunt adesea sensibili,

retraşi, timizi, manifestă nesiguranţă, anxietate şi au o stimă de sine scăzută. Sunt

percepuţi ca incapabili de a se apăra, de a avea puncte de vedere personale, de a

argumenta. Părinţii copiilor care sunt agresaţi sunt adesea hiperprotectori sau

prea implicaţi în viaţa copiilor.

Implicaţiile bullying-ului:

Majoritatea oamenilor cred că acest fenomen este o parte normală a

copilăriei, spunând adesea „copiii sunt copii." Cu toate acestea, studiile arată că,

de fapt, bullying-ul poate avea consecinţe negative asupra victimelor, agresorilor şi

martorilor din punct de vedere şcolar, fizic, social, emoţional şi psihologic. Aceste

consecinţe pot fi pe termen scurt sau pe termen lung. De asemenea, climatul

general din şcoală poate fi afectat.

Copiii care sunt agresaţi percep şcoala ca pe un loc nesigur şi preferă să stea

acasă sau să chiulească, educaţia lor fiind afectată în mod negativ; ei sunt mai

predispuşi să sufere de tulburări de anxietate şi depresie, aceste tulburări

menţinându-se şi la maturitate. În plan social, victimele au puţini prieteni sau

deloc. Datorită nivelului înalt anxietate şi stimei de sine scăzute, este foarte greu

pentru ei să-şi facă prieteni. De asemenea, ceilalţi copii nu doresc să devină

prieteni cu victimele pentru a nu fi şi ei agresaţi.

Copiii care sunt agresori vor avea probabil probleme juridice sau penale ca

adulţi şi se vor confrunta cu mari dificultăţi în formarea şi menţinerea relaţiilor.

Există, de asemenea, consecinţe pentru copiii care sunt spectatori sau

martori la agresiune. Ei suferă de frustrare, teamă, stimă de sine scăzută şi o


48

pierdere a controlului. Ei pot simţi de asemenea, un imens sentiment de vinovăţie,

mai ales dacă nu intervin şi nu ajută victima.

Descoperă dacă eşti agresor!

Acum, că ştii ce este bullying-ul şi ai aflat care sunt consecinţele lui, este

momentul să afli dacă eşti agresor sau nu. Fă acest test pentru a afla. Răspunde cu

sinceritate la întrebări. Nu îţi face griji, te vom ajuta cu câteva sfaturi în cazul în

care descoperi că te comporţi ca un agresor.

Ai poreclit vreodată pe cineva?

Ai rănit vreodată pe cineva intenţionat?

Te foloseşti de faptul că eşti mai mare pentru a-i răni sau speria pe cei mai

mici?

Râzi sau critici pe cei care sunt diferiţi faţă de tine?

Ai ameninţat vreodată pe cineva?

Ai luat lucrurile cuiva fără să ceri voie?

Ai distrus bunurile sau ai intrat pe proprietatea cuiva?

Ai răspândit zvonuri sau ai bârfit pe cineva?

Ai exclus vreodată pe cineva din grupul tău de prieteni?

Te-ai simţit bine făcându-i pe alţii să se simtă prost?

Ai fost agresat şi tu la rândul tău şi simţi că eşti îndreptăţit să faci acelaşi

lucru?

Nu îţi pasă dacă acţiunile sau cuvintele tale îi afectează pe ceilalţi?

Dacă ai răspuns da la majoritatea întrebărilor, atunci te poţi considera un

tiran! Pentru a te ajuta să îţi schimbi felul de a fi, mai întâi trebuie să te gândeşti

la motivele pentru care faci aceste lucruri. Apoi, trebuie să faci unele alegeri care

te vor ajuta să ajungi pe drumul cel bun. Noi îţi oferim câteva sugestii:

♥ Înainte de toate, trebuie să vorbeşti cu un consilier şcolar despre problema

ta sau cu un profesor, părinte sau o altă persoană în care ai încredere.

♥ Vorbeşte cu cineva pentru a te descărca de toate sentimentele negative!.

♥ Spune “Îmi pare rău” celor pe care i-ai rănit!

♥ Implică-te în activităţi extracurriculare, înscrie-te într-un club, practică

un sport !

♥ Încearcă să devii prieteni cu elevii noi din şcoală. Ei nu ştiu că ai fost

un tiran în trecut!

♥ Fixează-ţi unele obiective pentru tine, cum ar fi: "Voi fi prietenos cu

Alex astăzi", "Nu îmi voi bate joc de nimeni în legătură cu hainele pe care le are",

etc.

♥ Dacă eşti agresat în familie, cere ajutorul unui adult de încredere!

Ştiu că la început îţi va părea dificil să te schimbi şi să începi să îi tratezi

pe ceilalţi cu respect şi bunăvoinţă. Fii răbdător cu tine iar pe zi ce trece vei

observa schimbarea pe care ţi-o doreşti!

Şi nu uita regula de aur: „Comportă-te cu ceilalţi aşa cum îţi doreşti să se

comporte ceilalţi cu tine!”

Prof. Cristina Romandaş


Free hugs

De ce nu ne-am opri pentru o zi din această rutină obsedantă, să lăsăm

măcar o zi la o parte şi să începem această „campanie” în vieţile noastre? Sunt

atât de mulţi oameni care îşi pun capăt zilelor pentru că nu se simt iubiţi,

acceptaţi, sunt bătrânei doritori de o îmbrăţişare caldă, dată cu dragoste… În

această lume mai este nevoie şi de dragoste, nu numai de ură, răutate, este nevoie

ca între noi să fie acceptaţi şi cei ce sunt mai „ciudaţi”, respinşi de toţi.

De ce nu am uita măcar pentru o zi de diferenţele dintre oameni şi am

începe să ne dăm FREE HUGS… să mergem pe stradă şi, măcar pentru câteva

secunde, să redăm zâmbetul unei bătrânele, să vedem cum îmbrăţişarea noastră

face ca în colţul ochiului plin cu riduri să cadă o lacrimă de fericire… De ce să

nu îmbrăţişăm un copil bolnav şi apoi să îl vedem zburdând de fericire pentru că

a simţit pentru puţin timp dragoste din partea altcuiva decât a familiei sale? De

ce să nu aducem puţină bucurie în sufletul rănit al unei persoane, să îi redăm

speranţa şi viziunea că încă mai există ceva frumos, bun în această lume?!

Pentru o zi, oamenii să zâmbească, să plângă de fericire, să spunem NU

răutăţii şi DA dragostei!, zâmbetelor, îmbrăţişărilor!

Nona Andreea Gaieş

Clasa a XII-a B


50

Lire et regarder pour apprendre la tolérance

D’habitude, la tolérance est invoquée comme le mot clé pour la

résolution de toute situation, la réponse à tous les conflits ou divergences.

L’ONU a même décidé que le 16 novembre soit la Journée internationale de

la tolérance, afin d’attester l’importance de cette valeur dans la société

moderne. Mais est-ce qu’on peut « devenir » facilement tolérants, est-ce

que c’est facile à apprendre la tolérance ?

Voila un morceau humoristique tiré de « Les aventures de Rabbi

Jacob » un film de Gérard Oury, qui nous montre que la tolérance

commence par la connaissance de l’autre.

Victor Pivert (Louis de Funès) riche industriel, roule sur les rue de

Normandie avec son chauffeur Salomon pour aller au mariage de sa fille.

Il est pressé et double, au-delà de la ligne blanche des files de voiture.

« Pivert : Mais qu’est-ce qu’il est fou dans la troisième file ? Vous avez

vu : c’est un Anglais. Anglais ! J’aime pas moi les Anglais. Vous aimez les

Anglais ?

Salomon : Ben oui.

Pivert : On n’est plus en France ici. Bon voila, maintenant on est derrière

un Belge.

Salomon : Pourquoi, les Belges non plus vous les aimez pas ?

Pivert : Ils nous polluent, les Belges. Regardez son pot : c’est un pot

belge…Tiens, je vais le doubler, e tripler ! (Il se trouve à coté d’une 2CV

conduite par un Français rondouillard.) Allons là, regardez, Salomon,

regardez : eh bien c’est propre, c’est net, c’est silencieux, il n’y a pas de

fumée. Eh, eh : c’est un Français ! Monsieur…

Le Français (agressif) : Dis donc toi, tu peux pas faire la queue, comme tout

le monde ! Abruti, crétin, cocu ! Andouille !

Pivert : Vous avez entendu, hein ? C’est ca, les Français !

Le Français : Faut pas te gêner…

Le gendarme : Hé, ho, c’est fini, oui ?

Pivert : Qu’est-ce qu’il y a, qu’est-ce que se passe encore ?

Le gendarme : Vous voyez bien : c’est un mariage.

Pivert : Justement, moi aussi je marie ma fille, alors laissez mois passer…

Vous avez vu la mariée ?

Le gendarme : Oui.


Pivert : Elle est noire. Elle est même pas café au lait. Elle est noire et il est

blanc.[…]

Salomon : En tout cas, c’est pas le cas de Monsieur que ca risquerait

d’arriver…

Pivert : Quoi donc ?

Salomon : Que Mademoiselle épouse un Noir.

Pivert : Qu’est-ce que ca veut dire ça ?

Salomon : Que Monsieur est peut-être un peut raciste.

Pivert : Raciste ! Moi, raciste ! Salomon ! Raciste ! Ah non, Dieu merci,

Antoinette épouse un Français, bien blanc, bien blanc….[…]

Salomon : Et son cheveu sur la langue…

Pivert : Il a un cheveu, mais est riche. Riche comme moi, et catholique

comme tout le monde.

Salomon : Pas comme tout le monde, Monsieur, parce que moi, par

exemple, je suis juif.

Pivert : Vous êtes juif ? Comment, Salomon, vous êtes juif ? Salomon est

juif….Oh !

Salomon : Et mon oncle Jacob, qui arrive de New York, il est rabbin.

Pivert : Mais il est pas juif ?

Salomon : Ah si !

Pivert : Pas toute votre famille ?

Salomon : Si.

Pivert : Ecoutez, ça fait rien, je vous garde quand même. »

Voici une une liste avec des filmes qui traitent le theme de

d’exclusion :

Intolerance de David Wark Griffith (1916)

Le dictateur (The great dictator) de Charles Chaplin (1940).

Le vieil homme et l'enfant de Claude Berri (1967).

Orange mécanique (A clockwork orange) de Stanley Kubrick (1971)

Monsieur Klein de Joseph Losey (1976)

Une journée particulière (Una giornata particolare) d’Ettore Scola (1977)

Le thé au harem d’Archimède de Mehdi Charef (1985).

La liste de Schindler (Schindler's list) de Steven Spielberg (1993)

La vie est belle (La vita e bella) de Roberto Benigni (1997)

Amistad de Steven Spielberg (1997)

Ma vie en rose d’Alain Berliner (1997)

Le pianiste (The pianist) de Roman Polanski (2001)

Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran de François Dupeyron (2003)


52

Persepolis de Marjane Satrapi, Vincent Paronnaud (2007)

Moi, raciste !? – Commission Européenne

Prof. Irina Botezatu


„Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci

gândurile cele mai profunde.” (Ludwig van Beethoven)

Muzica în viaţa noastră

Muzica este forma noastră de exprimare cea mai veche, mai veche decât

graiul sau arta. Începe odată cu vocea şi cu nevoia noastră copleşitoare de a

comunica unii cu alţii. Muzica ne emoţionează mult mai adânc decât cuvintele şi

ne face să reacţionam cu întreaga noastră făptură.

De când ne ştim pe pământ, muzica a fost un mijloc de influenţare a

comportamentului şi emoţiilor finite umane aşa cum o dovedesc atâtea date

istorice ce arata ca

numeroase civilizaţii

antice o foloseau, unele

considerând-o chiar ca

o ştiinţă sacră. În

perioada de început a

omenirii (protoistorie)

muzica avea funcţii

precum: de comuniune

cu Dumnezeu, magică,

taumaturgică (prin

muzică se alunga

spiritul rău) şi

iniţiatică, pentru că în

Grecia Antică muzica

ocupă un loc de seamă în mai toate formele de activitate ale societăţii. Ea se

înscrie printre obiectele de învăţământ cu mare pondere în formarea viitorului

cetăţean. Grecii considerau că muzica este o artă imitativă care era în stare să

reproducă caracteristici morale şi să le transmită auditorilor. Forţa lăuntrică a

muzicii este concepută de vechii greci ca putând influenta şi forma caracterele

umane (teoria etosului). De exemplu, în statul ideal al lui Platon, muzica îi

îndrumă pe tineri spre armonie şi frumuseţe spirituală. Aristotel dezvoltă ideile

lui Platon prin conceptul de catharsis, după el, muzica putând vindeca boli

mintale prin ascultatul unor melodii exaltante care creează o stare de extaz care

la rândul ei provoacă o dezlănţuire spirituală care restaurează balansul mintal.

Dar Aristotel recunoaşte şi funcţia muzicii ca pur divertisment, de exemplu pentru

relaxare după o zi grea de lucru. Filodemus în schimb considera că muzica nu

este altceva decât un lux. La fel ca şi mâncarea bună sau băutura bună, nu poate

decât să creeze o senzaţie de plăcere.

http://ro.wikipedia.org/wiki/Platon

http://ro.wikipedia.org/wiki/Catharsis

http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

http://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Extaz&action=edit&redlink=1

http://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Filodemus&action=edit&redlink=1


54

De-a lungul timpului muzica s-a perfecţionat, ea deţinând atât funcţie

intelectuala cât şi terapeutică şi educativă.

Funcţia terapeutică a muzicii a fost extrem de studiata de-a lungul

ultimelor decenii şi a continuat sa fie studiată. Aceste cercetări au permis sa se

pună în evidenţă că ascultarea anumitor teme muzicale ar putea avea importante

repercusiuni fiziologice si psihologice asupra organismului, în special la nivel

cardio-vascular, respiratoriu, muscular si neuro-vegetativ, confirmând astfel

folosirea seculara a acesteia. Ţinând cont de interacţiunea permanentă care exista

între psihicul nostru şi partea fizică a corpului, este uşor să înţelegem că percepţia

emoţională a sunetelor pe care le auzim poate avea repercusiuni pozitive sau

negative asupra echilibrului nostru biologic, adică asupra sănătăţii. De asemenea,

s-a descoperit că tempo-urile

rapide sau disonante accelerează

ritmul cardiac şi respiraţia,

făcând să crească presiunea

arterială, în timp ce tempo-urile

lente calmează ritmul cardiac şi

scad presiunea arterială. Încă

dinainte de ane naşte, anumite

zgomote interne, dar şi cele din

afară ,ne influenţează puternic.

Până în clipa în care începe să

vorbească, el învaţă totul pe plan

nonverbal, cu ajutorul silabelor, al

cântecelor, a ţipetelor – o muzică

primară ce ne ghidează întreaga

viaţă.

Rezultatele acestor numeroase studii medicale i-au permis muzicii sa devina o

disciplina terapeutica – muzicoterapia – care astăzi are locul său în aproape 400

de spitale franţuzeşti, în centre de îngrijire europene, ca terapie complementară,

uneori chiar exclusiv în cazul diverselor patologii grave când ea devine indicată.

Aici mai putem aminti şi de Africa, Asia i Australia unde şi astăzi, unele triburi

mai recurg la muzică şi dans pentru a trata suferinţele bolnavilor.

Datorită efectului său asupra sistemului nervos central, muzica este un

factor important care ajută la relaxare şi la reducerea stresului. Efectuând diverse

teste, medicii au descoperit că nivelul hormonilor stresului, adrenalina şi

cortizonul, pot fi coborâte cu 20% cu ajutorul unei muzici romantice.

Iniţial muzicoterapia a fost utilizată cu precădere în psihoterapie, dar aplicaţiile

terapeutice au fost extinse cu timpul. De muzică în scop terapeutic se foloseşte şi

învăţământul integrat din ţara noastră Muzica s-a dovedit deosebit de eficientă

pentru rezolvarea problemelor de comunicare. La copii care suferă de autism, de

exemplu, s-a constat că stimulii sonori diminuează anxietatea, ameliorează

comportamentul socio-afectiv, iar la copiii cu dificultăţi de vorbire muzica

contribuie la ameliorarea articulării cuvintelor.


Însă nu trebuie să limităm efectele benefice ale muzicii doar la copii cu

dizabilităţi, ci la toţii copiii. Valoarea terapeutică a muzicii rezultă din

multiplele influenţe pe care le are asupra psihicului uman, datorită complexităţii

fenomenului muzical. Ea declanşează procese afective dintre cele mai variate şi

neaşteptate, de la emoţia muzicală, cu o gamă largă de manifestare (bucurie,

trăire interioară, sentimentul armoniei, înălţare spirituală), până la descărcări

explozive de exaltare colectivă. Specialişti în domeniul muzicologiei, psihologiei,

pedagogiei, sociologiei au ajuns la concluzia că muzica contribuie la desăvârşirea

personalităţii, prin antrenarea în trăirile estetico-artistice a întregii fiinţe umane.

Muzica educă şi dezvoltă procese psiho-intelectuale, priceperi şi deprinderi,

gândire logică, atenţie distributivă şi concentrată, memorie, spirit de ordine şi

disciplină, motive puternice de acţiune sau inacţiune. Muzica are sarcina de a

satisface nevoia de frumos, de preţuire şi asimilare a valorilor culturale.

Cultivarea accesului copiilor către frumos trebuie eşalonat încă de la cea mai

fragedă vârstă. Pe baza

receptivităţii

analizatorului auditiv

se dezvoltă percepţiile şi

reprezentările.

Muzica este cea

care trezeşte şi întreţine

pe o durată mai mare

atenţia copiilor. Atenţia

concentrată şi atenţia

distributivă se dezvoltă

atunci când educatorul

solicită copiilor şi

executarea unor mişcări,

paşi de dans concomitent

cu intonarea melodiei.

Memoria se dezvoltă prin reflectarea experienţei anterioare, prin fixarea,

păstrarea, recunoaşterea şi reproducerea materialului sonor, a textului, a ideilor,

a stărilor afective sau a mişcărilor asimilate. Pe baza reprezentărilor sonore şi a

memoriei muzicale se dezvoltă imaginaţia şi, la acei copii cu înclinaţii deosebite

imaginaţia creatoare.

Muzicoterapia are, deci, un câmp de indicaţii extrem de vast, ce au în

comun o imposibilitate sau o mare dificultate de a comunica. Ea constituie un

plus deloc neglijabil la care trebuie să ne gândim mereu pentru a ne relaxa.

Deci nu neglijaţi importanta muzicii pe care o ascultaţi zilnic. Adaptaţi-o

la temperamentul vostru si la nevoile voastre emoţionale. Este simplu, natural si

fără nici un pericol. Vă va aduce o posibilitate în plus de a vă simţi bine sau mai

bine în mintea şi corpul dumneavoastră.

Prof. Alina Coitu


56

„Râsul este singurul medicament fără efecte secundare.”

Ştiaţi că…?

♥ 5% din canadieni nu ştiu

primele 7 cuvinte din imnul

naţional al Canadei, dar ştiu

primele 9 cuvinte din imnul

naţional al Statelor Unite ale

Americii.

7% din americani nu ştiu primele

9 cuvinte din imnul naţional al

Statelor Unite ale Americii, dar

ştiu primele 9 cuvinte din imnul

naţional al Canadei.

5% din canadieni nu ştiu primele

7 cuvinte din imnul naţional al Canadei, dar ştiu primele 9 cuvinte din imnul

naţional al Statelor Unite ale Americii.

7% din americani nu ştiu primele 9 cuvinte din imnul naţional al Statelor Unite

ale Americii, dar ştiu primele 9 cuvinte din imnul naţional al Canadei.

♥ Ceasul Găseşte butonul – Trebuie să apeşi un buton din

acelea mici şi galbene ca să se oprească din sunat (nu e mereu

acelaşi).

♥ Dacă mesteci gumă în timp ce tai ceapă nu îţi vor mai curge lacrimi!

♥ Bruce Lee era atât de rapid încât trebuia ca filmările să fie rulate cu

încetinitorul pentru a se distinge mişcările.

♥ Cel mai folosit cuvânt din lume este „ok", urmat de "Coca-Cola"

♥ Propoziţia: „The quick brown fox jumps over the lazy dog" foloseşte fiecare

literă a alfabetului.

♥ În războiul civil din SUA după o bătălie se afişau răniţii şi morţii? Când

armata nu avea pierderi se afişa „0 killed" (0 morţi) de acolo provine expresia

O.K.

♥ Mulţi hamsteri clipesc doar cu un ochi pe rând.

♥ În fiecare episod din „Seinfeld” apare un Superman pe undeva.

♥ Şobolanii se înmulţesc atât de repede încât în 18 luni, un cuplu de

şobolani poate avea mai mult de un milion de descendenţi.

http://www.haios.ro/listeaza_poza.php?lang=ro&id_joke=747&s=stiati


CUPRINS

Bianca Maria MARIN – eleva de aur a Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” 1

Rezultatele elevilor Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” la concursurile şcolare 6

Rezultatele sportive obţinute de elevii Colegiului Sportiv „Nadia Comăneci” 7

Existenţa 10

Portativul universului 11

Copilărie 12

Ce cred munţii despre stele ? 13

Pentru mama 14

Călătorie în lumea necuvântătoarelor 15

„Literatura ca răspuns la „teroarea istoriei” 17

Planningul familial în contextul civilizaţiei cucuteniene 20

Trecute vieţi de Doamne moldovene 25

Misterele Graalului 27

Sfântul Apostol Andrei 30

Apa- miracol al vieții 32

Turnul Eiffel 36

Patagonia, ţinutul de la capătul lumii 38

Marea Piramidă-o minune stranie a lumii antice 39

Proporţia divină în arta autentică precucuteniană-Numărul de Aur 41

What you need for a good friendship 45

A fi sau a nu fi… bullying? 46

Free hugs 49

Lire et regarder pour apprendre la tolérance 50

Muzica în viaţa noastră 53

Ştiaţi că…? 56

Colectivul de redacţie:

Director: prof. Aurica Nistor

Director adjunct: prof. Bogdan F. Romandaş

Elevi:

Nona Andreea Gaieş

Doina Mamaliga

Profesor coordonator:

Cristina Romandaş

„Înţelepciunea este folosirea corectă a cunoştinţelor” · obţinute în anul şcolar 2009...

Documents

Transcript of „Înţelepciunea este folosirea corectă a cunoştinţelor” · obţinute în anul şcolar 2009...