Nr. () ianuarie 01 FONDAT ÎN ANUL 1994 FUNCŢIONARUL...

12
SUPLIMENT LA REVISTA „ADMINISTRAREA PUBLICĂ“ ZIAR BILUNAR EDITAT DE CĂTRE ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ Nr. 2 (543) ianuarie 2019 FONDAT ÎN ANUL 1994 FUNCŢIONARUL PUBLIC Cultura calității în activitatea Academiei Secția managemen- tul calității este structura funcțională a Academiei de Administrare Publică, având misiunea de asigurare a funcționalității sistemului de management al calităţii (SMC) în instituția noastră de învățământ superior. Realizarea acestei misiuni se face posibilă prin imple- mentarea prevederilor poli- ticii calității și a standardelor de calitate în domeniul ser- viciilor educaționale și ale cercetării. Având ca obiectiv fundamental al activității îmbunătățirea continuă a proceselor sistemice și operaționale întru sporirea performanțelor instituționale în vederea formării profesi- onale de calitate în dome- niul administrației publice, Secția managementul calității a Academiei asigură realizarea misiunii sale, pen- tru perioada anului 2019, prin planificarea și organiza- rea unei serii de activități ce țin de implementarea preve- derilor politicii în domeniul calității a Academiei. Pro- iectarea tuturor activităților va fi bazată pe necesitățile și așteptările relevante ale beneficiarilor serviciilor educaționale prestate de că- tre Academie (participanții la cursurile de dezvoltare pro- fesională, doctoranzii, utili- zatorii Bibliotecii științifice ș. a.) și altor părți interesate (autoritățile publice, parte- nerii de dezvoltare). Secția va exercita, în acest sens, rolul de legătură în colaborarea tuturor sub- diviziunilor structurale din cadrul Academiei (Consiliul calității, Comisiile de asigu- rare a calității, departamen- tele, catedrele ș. a.) în vede- rea îmbunătățirii continue a SMC. De comun cu condu- cătorii subdiviziunilor im- plicate în asigurarea calității proceselor operaționale, secția va înregistra, va ana- liza și monitoriza acţiunile corective necesare sporirii eficienței SMC. Una din- tre procedurile destinate identificării posibilităților de îmbunătățire a procese- lor și rezultatelor acestora este auditul intern. Secția managementul calității va coordona procesul de audit intern al SMC în cadrul Aca- demiei. Programul auditului intern pentru anul 2019 a fost aprobat prin Hotărâ- rea Consiliului calității din 27.12.2018. În vederea sporirii capacităților angajaților Aca- demiei în aspectele aferente managementului calității, secția va acorda suportul metodologic și informațional personalului administrativ, didactic și nondidactic al Academiei. În acest context, în colaborare cu Direcția ma- nagementul personalului și relații publice, secția va reali- za instruiri interne cu temati- ca respectivă. De asemenea, pe parcur- sul anului 2019, Secția mana- gementul calității va acorda suport permanent Consiliu- lui calității Academiei în ve- derea atingerii obiectivelor în domeniul calității stabilite. Liubovi PRODAN-ȘESTACOVA, doctor în științe economice, șef Secție managementul calității În nemarginea albului ghenar a dat de cifra care l-a marcat pe Aurel SÎMBOTEA- NU și l-a botezat cu lumina dintâi a Infinitului (26 : 2 + 6 = 8…) a anului 1949. De aici încolo anii/vârstele lui interi- oare pășesc pe urmele nu dintr-un capriciu, ci din nevoia sufletească a evoluției terestre. Condiția Domniei Sale cum este Ade- vărul de sine și de lume (dar și de Creatorul nostru…), soarta l-a purtat pe la toate școlile posibile și imposibile întru a-i deschide inima și mintea către cele necesare și ideale Omului și conștiinței de sine a acestuia. De unde și sentimentul propriei demnități de a le absolvi cu brio și de a încerca arta pedagogiei, a științelor, in- clusiv pe cea a administrării publice, de un grad sau altul dictat de moment. Dorul inițial de carte s-a transformat treptat într-o școală a vieții și într-o viață a școlii, așadar, cu de la sine putere. Minune care pe înce- tul a devenit a inimii avere. Orice detaliu, cu orice răsărit de soare și de clipă, te duce pe aripile amintirilor cum s-au zămislit necunoscutele povești ale existenței cu ră- dăcini în necesarele și neui- tatele activități ale creșterii și devenirii, ale revenirii și înnoirii. Mărturisirile de mai apoi te readuc Acasă, la pra- gul de unde ți-ai luat zborul în înalt, în căutarea propriei identități. Drumul rememorărilor oricât ar fi de întortocheat pe la popasuri, apar silue- tele/chipurile celor dragi fără de care cunoașterea de sine ar fi fost mult mai anevoioasă, mai puțin lumi- noasă, tradusă în cuvintele limbii materne. Dincolo de părinți și cunoscuți urmea- ză cei care te-au povățuit, te-au luat mai aproape de ei, te-au susținut și au vrut să-i însoțești în toate. Printre aceștia, desigur, e și men- torul tău deosebit, Mihail Platon care a jucat în viața ta profesională rolul de ca- talizator și de far, de direcție. Prin intuiție și protecție ai cunoscut și alte momen- te care recapitulate/recu- perate umple salba trăirilor de odinioară mai mult sau mai puțin strălucitoare, dar scumpe inimii pentru că au trecut prin tine, ai respi- rat cu aerul lor, ai trudit la constituirea unei biografii, inclusiv a celei proprii, de neuitat. Sângele apă nu se face, glăsuiește proverbul. Iar ce a spus poporul e sfânt, e de sus și de jos și pentru totdeauna. Pedagogia vieții și viața pedagogiei este însăși bi- ografia ta proprie cu filele zilelor albe, transparente, cu urcușuri și coborâșuri. Orice Tinerețea Pedagogului din Om Aurel SÎMBOTEANU la 70 de ani (Continuare în pag. 6)

Transcript of Nr. () ianuarie 01 FONDAT ÎN ANUL 1994 FUNCŢIONARUL...

Nr. 2 (543) ianuarie 2019 1
SUPLIMENT L A REVISTA „ADMINISTRAREA PUBLIC“ ZIAR BILUNAR EDITAT DE CTRE ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLIC
Nr. 2 (543) ianuarie 2019 FONDAT ÎN ANUL 1994
FUNCIONARULP U B L I C Cultura calitii
în activitatea Academiei Secia managemen-
tul calitii este structura funcional a Academiei de Administrare Public, având misiunea de asigurare a funcionalitii sistemului de management al calitii (SMC) în instituia noastr de învmânt superior. Realizarea acestei misiuni se face posibil prin imple- mentarea prevederilor poli- ticii calitii i a standardelor de calitate în domeniul ser- viciilor educaionale i ale cercetrii.
Având ca obiectiv fundamental al activitii îmbuntirea continu a proceselor sistemice i operaionale întru sporirea performanelor instituionale în vederea formrii profesi- onale de calitate în dome- niul administraiei publice, Secia managementul calitii a Academiei asigur realizarea misiunii sale, pen- tru perioada anului 2019, prin planificarea i organiza- rea unei serii de activiti ce in de implementarea preve- derilor politicii în domeniul calitii a Academiei. Pro- iectarea tuturor activitilor va fi bazat pe necesitile i ateptrile relevante ale beneficiarilor serviciilor educaionale prestate de c- tre Academie (participanii la cursurile de dezvoltare pro- fesional, doctoranzii, utili- zatorii Bibliotecii tiinifice . a.) i altor pri interesate (autoritile publice, parte- nerii de dezvoltare).
Secia va exercita, în acest sens, rolul de legtur în colaborarea tuturor sub- diviziunilor structurale din cadrul Academiei (Consiliul calitii, Comisiile de asigu-
rare a calitii, departamen- tele, catedrele . a.) în vede- rea îmbuntirii continue a SMC. De comun cu condu- ctorii subdiviziunilor im- plicate în asigurarea calitii proceselor operaionale, secia va înregistra, va ana- liza i monitoriza aciunile corective necesare sporirii eficienei SMC. Una din- tre procedurile destinate identificrii posibilitilor de îmbuntire a procese- lor i rezultatelor acestora este auditul intern. Secia managementul calitii va coordona procesul de audit intern al SMC în cadrul Aca- demiei. Programul auditului intern pentru anul 2019 a fost aprobat prin Hotrâ- rea Consiliului calitii din 27.12.2018.
În vederea sporirii capacitilor angajailor Aca- demiei în aspectele aferente managementului calitii, secia va acorda suportul metodologic i informaional personalului administrativ, didactic i nondidactic al Academiei. În acest context, în colaborare cu Direcia ma- nagementul personalului i relaii publice, secia va reali- za instruiri interne cu temati- ca respectiv.
De asemenea, pe parcur- sul anului 2019, Secia mana- gementul calitii va acorda suport permanent Consiliu- lui calitii Academiei în ve- derea atingerii obiectivelor în domeniul calitii stabilite.
Liubovi PRODAN-ESTACOVA,
managementul calitii
În nemarginea albului ghenar a dat de cifra care l-a marcat pe Aurel SÎMBOTEA- NU i l-a botezat cu lumina dintâi a Infinitului (26 : 2 + 6 = 8…) a anului 1949. De aici încolo anii/vârstele lui interi- oare pesc pe urmele nu dintr-un capriciu, ci din nevoia sufleteasc a evoluiei terestre. Condiia Domniei Sale cum este Ade- vrul de sine i de lume (dar i de Creatorul nostru…),
soarta l-a purtat pe la toate colile posibile i imposibile întru a-i deschide inima i mintea ctre cele necesare i ideale Omului i contiinei de sine a acestuia. De unde i sentimentul propriei demniti de a le absolvi cu brio i de a încerca arta pedagogiei, a tiinelor, in- clusiv pe cea a administrrii publice, de un grad sau altul dictat de moment.
Dorul iniial de carte s-a transformat treptat într-o coal a vieii i într-o via a colii, aadar, cu de la sine putere. Minune care pe înce- tul a devenit a inimii avere. Orice detaliu, cu orice rsrit de soare i de clip, te duce pe aripile amintirilor cum s-au zmislit necunoscutele poveti ale existenei cu r- dcini în necesarele i neui- tatele activiti ale creterii i devenirii, ale revenirii i înnoirii. Mrturisirile de mai apoi te readuc Acas, la pra- gul de unde i-ai luat zborul în înalt, în cutarea propriei identiti.
Drumul rememorrilor oricât ar fi de întortocheat pe la popasuri, apar silue- tele/chipurile celor dragi fr de care cunoaterea
de sine ar fi fost mult mai anevoioas, mai puin lumi- noas, tradus în cuvintele limbii materne. Dincolo de prini i cunoscui urmea- z cei care te-au povuit, te-au luat mai aproape de ei, te-au susinut i au vrut s-i însoeti în toate. Printre acetia, desigur, e i men- torul tu deosebit, Mihail Platon care a jucat în viaa ta profesional rolul de ca- talizator i de far, de direcie.
Prin intuiie i protecie ai cunoscut i alte momen- te care recapitulate/recu- perate umple salba tririlor de odinioar mai mult sau mai puin strlucitoare, dar scumpe inimii pentru c au trecut prin tine, ai respi- rat cu aerul lor, ai trudit la constituirea unei biografii, inclusiv a celei proprii, de neuitat. Sângele ap nu se face, glsuiete proverbul. Iar ce a spus poporul e sfânt, e de sus i de jos i pentru totdeauna.
Pedagogia vieii i viaa pedagogiei este însi bi- ografia ta proprie cu filele zilelor albe, transparente, cu urcuuri i coborâuri. Orice
Tinereea Pedagogului din Om Aurel SÎMBOTEANU la 70 de ani
(Continuare în pag. 6)
Comemorarea Victimelor Holocaustului
Cu prilejul Zilei Inter- naionale de Comemo- rare a Victimelor Holo- caustului, Preedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia de comemo- rare a celor ase milioane de evrei, exterminai în perioada celui de-al Doi- lea Rzboi Mondial, dintre
Întrevedere cu Misiunea OSCE/ODIHR
Propus pentru Premiul Nobel
Preedintele Parlamen- tului Andrian Candu a avut, recent, o întrevedere cu Misiunea OSCE/ODIHR de observare a alegerilor parlamentare din Repu- blica Moldova, condus de Mátyás Eorsi.
Discuiile au vizat aciunile întreprinse de autoriti pentru a asi- gura desfurarea unui proces electoral bine or- ganizat, conform stan- dardelor internaionale. Preedintele Parlamentu- lui a dat asigurri c efor- turile sunt îndreptate pen- tru ca alegerile s fie libere, corecte, transparente, s
Ion Lazarenco, primul om de pe glob care a reuit s traverseze înot cele apte strâmtori, din prima încercare, va fi propus de Guvern la Premiul Nobel pentru Pace. Decizia a fost anunat de premierul
Oficial
care 350 000 pe teritoriul Moldovei.
Acum 74 de ani, arma- tele sovietice au eliberat lagrul de concentrare Auschwitz, unde nazitii au exterminat cu cruzime milioane de oameni, iar aceast zi – 27 ianuarie – prin decizia Organizaiei Naiunilor Unite, a fost de- clarat Zi Internaional de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
Preedintele a men- ionat c tragedia Holoca- ustului a devenit simbol al tragediei i durerii, al cru- zimii necrutoare fa de viaa omului.
Respectând memoria, noi trebuie s privim spre viitor. Crime asemntoare Holocaustului nu trebuie s se mai repete. Este dato- ria noastr comun i, fr exagerare, este cea mai im- portant i actual sarcin a comunitii mondiale”, a subliniat eful statului.
Preedintele a inut s menioneze faptul c, spre regret, i astzi ne con- fruntm cu încercri de a dezbina societatea pe motive naionale, rasiale i religioase, cu manifes- tri de antisemitism, ru- sofobie, agresivitate fa de alte popoare, culturi i
tradiii. „Suntem obligai s contracarm aceste ameninri. S aprm îm- preun pacea i libertatea oamenilor, dreptul statului i al popoarelor la propria cale de dezvoltare”, a de- clarat Igor Dodon.
Preedintele a amintit c în timpul vizitei în Statul Israel, în luna decembrie 2018, a primit numeroase adresri din partea evreilor, originari din Moldova, care au rugat s contribuim la amenajarea teritoriului pe care se afl cimitirul evre- iesc din Bli i vor fi depu- se toate eforturile pentru înfptuirea lucrrilor.
reflecte voina cetenilor i s fie recunoscute atât la nivel naional, cât i internaional. Andri- an Candu a precizat c reprezentanii Parlamen- tului sunt deschii pentru a oferi informaiile nece- sare misiunilor de obser- vatori i a rspunde la în- trebrile lor.
„Un proces electoral li- ber i corect va consolida încrederea cetenilor în instituiile statului. Vom atepta raportul final al misiunii de observatori a OSCE i recomandrile for- mulate pentru a ine cont de ele la îmbuntirea
legislaiei”, a menionat Preedintele Parlamentu- lui.
Misiunea de observare a alegerilor a Biroului pen- tru Instituii Democratice i Drepturile Omului al OSCE i-a început activita- tea în ara noastr pe data de 16 ianuarie 2019. Aces- ta este al 14-lea scrutin pe care misiunea ODIHR îl monitorizeaz în Republi- ca Moldova.
x x x Vicepreedintele Parla-
mentului Republicii Mol- dova, Valeriu Ghilechi, a fost reales în funcia de
Preedinte al Comisiei din cadrul Adunrii Parlamen- tare a Consiliului Europei pentru Alegerea Judec- torilor CEDO. Parlamen- tarii APCE i-au reiterat sprijinul pentru deputatul moldovean, care a deinut aceast funcie i în sesiu- nea de anul trecut.
Pavel Filip, în timpul între- vederii cu sportivul, care prin înot promoveaz pa- cea i unitatea. Pavel Filip i-a oferit în dar tricolorul i l-a decorat cu Diploma de Onoare a Guvernului. De asemenea, premierul a în- aintat candidatura lui Ion Lazarenco pentru a fi de- corat cu Ordinul Republicii.
Pavel Filip a apreciat, în special, faptul c, dei este stabilit de mai muli ani în Irlanda, Ion Lazarenco în- totdeauna a arborat dra- pelul Republicii Moldova,
fiind un ambasador al rii noastre peste hotare. Con- form unui sondaj realizat în Irlanda, peste 350 mii de oameni au aflat despre Re- publica Moldova, urmare a performanelor sportivu- lui.
„Eu cred c faptele dumneavoastr vorbesc de la sine, iar noi suntem obligai s-i apreciem pe cei care aduc plusvaloare rii. De fapt, primul mesaj pe care trebuie s-l promo- veze fiecare dintre noi, este cel de apreciere a Republi-
cii Moldova. Poate s nu ne plac conducerea rii, dar ara suntem obligai s o iubim”, a subliniat premie- rul.
Ion Lazarenco a fost de- clarat trei ani consecutiv „Cel mai bun înottor al Ir- landei”, devenind i prima persoan de pe glob care a traversat din prima în- cercare cele apte strâm- tori. În anul 2018, sporti- vul a fost desemnat „Omul Anului” de ctre Asociaia Mondial de Înot în Ape Deschise.
FUNCIONARUL PUBLIC
Modernizarea serviciilor guvernamentale
Catedra tiine administrative V invit s participai la Conferina tiinific Internaional
„Contribuia tinerilor cercettori la dezvoltarea administraiei publice”, ediia a V-a, 1 martie 2019
Scopul manifestrii este de a susine i încuraja dezbaterea academic, precum i de a crea reele de cercetare la nivel naional i internaional între tinerii cercettori – studeni, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice debutante sau specialiti interesai de subiectele conferinei.
În cadrul conferinei vor fi abordate probleme teoretice i practice privind: - organizarea i funcionarea autoritilor administraiei publice; - reforma administraiei publice în contextul integrrii europene; - dezvoltare i democraie participativ în Republica Moldova; - politicile publice ca instrumente ale dezvoltrii i democratizrii; - transformri i provocri în Europa de Est; - transparena i integritatea în administraia public; - formarea i dezvoltarea profesional a funcionarilor publici; - descentralizarea financiar în activitatea administraiei publice locale; - relaii de gen în societatea post-industrial; - e-guvernare, e-participare, e-democraie.
Limbi de lucru: român, englez, rus. Informaii suplimentare la tel. 022-73-71-14
Secretarul general- adjunct al Guvernului, Adrian Ermurachi, a avut, recent, o întrevedere cu reprezentanii Bncii Mon- diale, în cadrul creia au fost discutate mai multe chestiuni ce vizeaz e- transformarea guvernrii pe parcursul anului 2019.
Discuiile s-au axat pe subiectul cooperrii în do- meniul asistenei tehnice i implementrii proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”. În con- text, a fost realizat o re- trospectiv a rezultatelor obinute în primele 6 luni de implementare a proiec- tului. Astfel, pân în pre- zent a fost lansat procesul de reinginerie a 3 servicii:
eliberarea permisului de conducere, determina- rea gradului de dizabilita- te, acordarea alocaiei de omaj. De asemenea, a fost
elaborat studiul de fezabili- tate pentru identificarea ca- nalelor optime de prestare a serviciilor la nivel local.
Proiectul vine s spo- reasc accesibilitatea, eficiena i calitatea livrrii serviciilor guvernamentale,
scopul fiind eliminarea me- todelor învechite sau co- masarea mai multor servicii în unul. Acesta va permite, de asemenea, sporirea ac-
cesului la serviciile publice la nivel local prin canale di- gitale, reducerea timpului i numrului de documente solicitate.
Secretarul general-ad- junct a subliniat importana proiectului în contextul
reformei administraiei pu- blice, menionând c acest proiect va oferi servicii mai calitative i mai eficiente.
Pentru a asigura im- plementarea Proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, Banca Mondial va acorda un îm- prumut în valoare total de 20 milioane de dolari pentru perioada 2019– 2023. Suma va fi destina- t modernizrii serviciilor publice, prin reingineria i digitalizarea proceselor operaionale, astfel încât acestea s fie mai accesibile pentru ceteni.
Serviciul de pres al Guvernului
Pe 25 ianuarie curent, în Republica Moldova a fost dat startul oficial campaniei electorale pentru alege- rile Parlamentului Republicii Moldova din 24 februa- rie 2019. Pentru alegeri, Comisia Electoral Central a înregistrat 11 concureni electorali în circumscripia naional, dintre care 10 partide politice i un bloc elec- toral (înc 4 dosare urmeaz s fie examinate pân la 1 februarie).
La rândul lor, consiliile electorale ale circumscripiilor electorale uninominale au înregistrat 305 concureni electorali (pân la 1 februarie vor fi examinate înc 54 de dosare).
Pentru referendumul din aceeai zi privind reducerea numrului de deputai de la 101 la 61 i opinia alegtori-
lor cu privire la rechemarea deputailor de ctre ceteni au fost înregistrate 5 partide politice.
Comisia Electoral Central cheam la o campanie electoral în condiii de concuren egal, cu informarea obiectiv a alegtorilor asupra proceselor electorale, cu respectarea demnitii participanilor în campanie, într- un climat de încredere i respect reciproc.
Funcionarii electorali sunt îndemnai s-i realizeze competenele, i de aceast dat, într-o manier legal, corect i profesionist i s întreprind toate msurile necesare pentru asigurarea unui proces electoral liber i corect.
Serviciul de pres al CEC
Alegerile parlamentare - 2019
Nr. 2 (543) ianuarie 20194 Administraia public central
Agenia Servicii Publice este o instituie public, fondat de Guvern în 2017, prin reorgani- zarea Î.S. „Centrul Resurselor Informaionale de Stat „Registru”, cu ulterioara absorbie a Î.S. „Camera Înregistrrii de Stat”, Î.S. „Cadastru”, Serviciului Stare Civil i Camera de Liceniere i a devenit funcional începând cu data de 23 august 2017. Prin urmare, toate serviciile prestate de cele cinci entiti, au trecut în competena ASP. Despre principalele obiective realizate în cadrul ageniei relateaz Olesea GARTEA, specialist în comunicare ASP.
Una dintre funciile de baz ale Ageniei Servicii Pu- blice constituie implemen- tarea principiului „ghieului unic” la prestarea serviciilor publice în cadrul centrelor multifuncionale.
În acest sens, pe parcursul anului 2018, Agenia Servicii Publice a lansat 38 de Centre multifuncionale cu 100% acoperire teritorial. 34 sunt amplasate în centrele raio- nale, inclusiv în UTA Ggu- zia, unul - în municipiul Bli i trei - în capital. Reeaua de centre multifuncionale creat are scopul de a oferi servicii moderne i de înalt calitate persoanelor fizice i juridice pe baza mecanismu- lui „ghieului unic”. În cadrul oficiilor, cetenii pot solicita peste 100 de servicii publice. Acestea vizeaz înregistra- rea i evidena populaiei, starea civil, înregistrarea i licenierea unitilor de drept, înregistrarea i evaluarea bu- nurilor imobile, precum i alte servicii din domeniile de competen ale Ageniei.
Toate Centrele multi- funcionale ale ASP dispun de o infrastructur modern i sunt dotate cu echipament tehnic performant. În interi- or sunt trei zone de baz: zona de ateptare i infor- mare, cea de autoservire i zona de prestare a servicii- lor. Fluxul de persoane este gestionat prin intermediul sistemului „Rând electronic” care ofer prioritate servicii- lor de urgen, persoanelor cu dizabiliti, mamelor cu copii pân la 3 ani, dar i per- soanelor în etate.
Odat cu lansarea Cen- trelor multifuncionale, în fiecare oficiu activeaz câte un registrator din dome- niul înregistrrii i licenierii unitilor de drept, ceea ce creeaz condiii prielnice mediului de afaceri. Pân atunci eliberarea licenelor
se fcea la un singur oficiu, în Chiinu, iar înregistrarea persoanelor juridice doar în zece subdiviziuni teritoriale.
În urma deschiderii Cen- trelor multifuncionale, tim- pul pentru perfectarea unui document s-a redus la jum- tate fa de vechiul sistem. Implementarea ghieului unic, optimizarea procesului de interaciune, sistemul de programare electronic la servicii prin intermediul pa- ginii web a Ageniei, utiliza- rea rândului electronic dar i
faptul c toate serviciile sunt prestate într-un sediu unic, au redus considerabil din timpul de ateptare al ceteanului care nu mai este nevoit s se deplaseze la mai multe instituii pentru a obine un anumit document.
În scopul sincroni- zrii activitii centre- lor multifuncionale cu autoritile publice locale la nivel de primrii, s-au orga- nizat întruniri cu toi primarii i secretarii Comisiilor locale. Astfel, pentru reprezentanii APL a fost stabilit un program de audien separat care asi- gur o conlucrare eficient cu centrele multifuncionale i nu afecteaz regimul de pri- mire a cetenilor.
Totodat, în anul 2018, ASP s-a ocupat de optimiza- rea proceselor de prestare a serviciilor publice, dar i de implementarea serviciilor noi. A fost exclus un numr impuntor de acte care ante-
rior erau obligatorii la solicita- rea serviciilor i pentru care cetenii achitau taxe. De ase- menea, a fost exclus nece- sitatea prezentrii unor acte justificative, dac informaia se regsete în registrele de stat.
În domeniul examinrii i documentrii conductorilor de vehicule i cel al identific- rii i înmatriculrii mijloacelor de transport a fost exclus obligativitatea prezentrii cazierului contravenional i copia actului de identitate.
Datorit optimizrii proceselor în activitatea ageniei, cetenii economi- sesc atât timp, cât i bani. De exemplu, doar în urma ex- cluderii necesitii prezent- rii cazierului contravenional la perfectarea serviciilor pre- state de Agenia Servicii Pu- blice, cetenii au economisit peste 600 mii de lei.
Printre serviciile de baz, pe care le ofer ASP, se num- r evidena i documentarea populaiei. Pe parcursul anu- lui 2018 au fost perfectate peste 900 de mii de docu- mente. Circa 475 de mii din- tre acestea sunt paapoarte, iar peste 233 de mii - buleti- ne de identitate. La capitolul documentarea i calificarea conductorilor auto, au fost implementate un ir de mo- dificri. A fost extins valabi- litatea probei teoretice cu calificativul „Admis” de la 90 de zile calendaristice pân la un an.
În ceea ce privete me- diul de afaceri, pe lâng serviciile prestate anterior de Camera înregistrrii de stat i Camera de liceniere, ASP-ului i-au revenit i alte atribuii. Printre acestea se numr: eliberarea certifica- telor de clasificare a structurii de primire turistic, elibe- rarea autorizaiilor pentru tranzit, import, export, reex- port al mrfurilor strategice, înregistrarea organizaiilor necomerciale, acordarea serviciilor de terminologie i lingvistice.
Un alt punct important, care vizeaz dezvoltarea me- diului de afaceri, a fost lan- sarea Ghieului unic pentru eliberarea actelor permisive în data de 9 iulie 2018. Ac- tualmente, prin intermediul Sistemului de gestionare i eliberare a actelor permisive pot fi solicitate online 29 de documente de la 6 autori- ti emitente. Astfel, agentul economic depune doar o cerere online i se prezint o singur dat la sediul autori- tii emitente pentru ridica- rea licenei sau autorizaiei.
În ceea ce privete pro- iectele pe care urmeaz s fie desfurate în anul 2019, ASP i-a propus s simplifice i mai mult procesele de prestare a serviciilor publice în cadrul centrelor multifuncionale. Totodat, urmeaz s fie op- timizat lista serviciilor i cre- area unui nomenclator nou. De asemenea, este planifi- cat modernizarea parcului auto pentru examinarea vii- torilor oferi.
Tot în anul curent, ur- meaz s fie creat un sistem informaional nou pentru ac- tele de stare civil. Pe lâng acestea, ne dorim s dezvol- tm i s modernizm Call- Centrul instituiei, astfel ca cetenii s poat primi cât mai rapid toate informaiile legate de serviciile noastre.
Serviciile publice mai aproape de ceteni
FUNCIONARUL PUBLIC
Nr. 2 (543) ianuarie 2019 5Programul bunelor practici locale
Cooperarea interco- munitar, ca un factor de dezvoltare durabil local i regional, devine tot mai pronunat urmare a imple- mentrii noilor forme i idei inovative. Astfel, mai multe comuniti din raioanele Cahul i Cantemir au creat, recent, dou grupuri de ac- iune local (GAL), numite „Colinele Tigheciului” i „Va- lea Halmagei”. Acestea pre- vd stabilirea mai multor parteneriate, menite s îm- bunteasc nivelul de trai i infrastructura din localit- ile implicate. Grupurile au fost prezentate la conferina cu genericul „Parteneriate durabile pentru dezvol- tarea comunitilor rurale din raioanele Cahul i Can- temir”, care a avut ca scop promovarea abordrii LEA- DER în regiunea de sud.
Prezent la eveniment, Marina Albu, preedintele asociaiei „Reeaua Naional LEADER în Repu- blica Moldova”, a menionat c Reeaua LEADER, cre-
at în ultimul timp în ara noastr, are deja un plan de activitate bine definit, cu perspective de dezvoltare, precum i condiii de ade- rare a GAL-urilor la reeaua naional
La rândul su, Irina Neneric, manager al
Asociaiei GAL „Stejarii Ar- gintii” din judeul Iai, Ro- mânia, a împrtit din experiena activitilor GAL- urilor de peste Prut i efec- tele activitii Federaiei Naionale a GAL-urilor din România, oferind sugestii
practice referitor la leciile învate în procesul de im- plementare LEADER în ara vecin.
Evenimentul a finali- zat cu semnarea Acordu- rilor teritoriale de parte- neriat i oficializarea celor dou GAL-uri. Astfel, 47 de
instituii private i publice, dar i persoane fizice din 12 localiti ale raionului Can- temir au aderat la GAL-ul „Colinele Tigheciului”, care urmeaz s reprezinte inte- resele a 23 265 de ceteni. Ali 34 de membri, repre-
zentând aceleai sectoare din opt localiti rurale ale raionului Cahul, au aderat la GAL-ul „Valea Halmagei”, cu o populaie de 17 096 de locuitori.
În cadrul edinei, GAL- urile nou-constituite i-au ales organele de conducere: Consiliul de Administraie, Comisia de selecie a proiec- telor, Comisia de audit.
Constituirea celor dou GAL-uri în Regiunea de Dezvoltare Sud a fost po- sibil graie implementrii proiectului „Dezvoltarea comunitilor rurale prin prisma abordrii LEADER i a Grupurilor de Aciune Local”, implementat de Asociaia „Pro Cooperare Re- gional, Bli” în parteneriat cu CRAION CONTACT-Ca- hul, cu suportul financiar al Fundaiei Elveiene HEKS.
Ion DOMENCO
Asociere pentru aciuni comune i eficiente
Toi cetenii satului Costeti, raionul Ialoveni, au acum posibilitatea s vi- zioneze în direct pe pagina primriei cum se iau deci- ziile la nivelul legislativu- lui local. Iar pentru a ridica nivelul de transparen, în comunitate au fost instalate apte camere video, site-ul primriei a fost moderni- zat, iar funcionarii publici au fost instruii cum s-i fac transparent activita- tea de fiecare zi. În context, primria a fost echipat cu camere foto i video, laptop, scaner i alte acce- sorii, fiind modernizat i actualizat pagina oficial a instituiei publice. Aceste obiective prioritare pentru primria satului Costeti au fost realizate ca urmare a implementrii proiectu- lui „Sporirea transparenei responsabilitii guvernrii locale i a participrii pu- blicului în satul Costeti”, în cadrul Programului Bunelor
practici susinut financiar de Consiliul Europei.
Primarul satului, Natalia Petrea, menioneaz despre necesitatea implementrii acestui proiect: „Practica este inovatoare din considerentul c prin intermediul transmi- siunilor live a evenimentelor locale i a edinelor Consi- liului local atât cetenii din sat, cât i diaspora sunt mai aproape de localitatea lor i pot participa online la proce- sul decizional.
Urmare, s-a îmbuntit imaginea primriei Costeti ca promotor al transparenei în administraia public loca- l prin emisiunile tv, radio i buletinele informative. Respectiv, a crescut i ac- tivismul cetenilor. Unele propuneri concrete ale lo- cuitorilor s-au transformat în proiecte, desfurate de primrie împreun cu cetenii, precum aprovizio- narea cu ap potabil a unor sectoare din sat, construcia
i reparaia unor poriuni de drum, construcia a 5 par- curi de odihn i agrement i a Complexului turistic- sportiv. O iniiativ de mare importan social a venit din partea cetenilor pri- vind înfiinarea Centrului de zi i de plasament pentru
persoanele în etate. Acum aici zilnic sunt întreinute i îngrijite câte 20 de persoane, iar 7 persoane fr adpost sunt plasate în Centru per- manent.
„Transparena activitii administraiei publice este unul din principiile de baz în activitatea noastr i tre-
buie s fie un obiectiv per- manent, de aceea noi vom continua s spunem pe diferite ci cetenilor ce facem, cum facem ca s cu- noasc toate oportunitile i provocrile în dezvolta- rea comunitii noastre. Acum dezvoltm trei pro- iecte cu Centrul Contact. În dezvoltarea procesului de transparen suntem asistai,
de asemenea, de USAID în cadrul Programului Co- munitatea mea, unde satul Costeti va beneficia timp de 5 ani de asisten în diverse domenii de îmbuntire a activitii primriei”, susine primria Natalia Petrea.
Ion AXENTI
FUNCIONARUL PUBLIC
Un Laudaio sentimental M uitam în ochii pro-
fesorului, aa, precum s-au uitat mii de studeni pân la mine. i totui, m uitam altfel. Cutam s-i îneleg emoiile, sentimentele pe care, la sigur, le avea. Dar tia, ca întotdeauna, s i le stpâneasc.
Era momentul, când rectorul Academiei, Oleg BALAN, ddea citirii discur- sului de elogiere, al acelui Laudaio cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa al Academiei de Ad- ministrare Public prorec- torului Aurel SÎMBOTEANU, doctor, confereniar univer- sitar. Rectorul a accentuat faptul c Aurel Sîmboteanu s-a învrednicit de acest titlu pentru merite deosebite în
Curriculum vitae te fixeaz doar într-un contur anu- me, într-un con de umbr care te lumineaz dinun- tru ca o ninsoare cu vise i amintiri, ca o mrturisire in- terminabil în faa propriilor amintiri i a destinului tu personal intim legat de cel al neamului la rscruce, la cumpna anilor.
Omul dintr-o bucat, Omul potrivit la locul po- trivit. Ascensiunea vizibil i invizibil trece prin clipe- le tale, prin vmile lor care trebuie pltite la timp, iar uneori cu vârf i îndesat. Studiile i funciile de orice rang, inclusiv de stat, cer mult druire, cunotine, abiliti, rezisten mo- ral, probitate civic i tiinific, înelepciune pedagogic fr de care micarea înainte pe spi- rala dialectic a profesiei îmbriate este anevoioa- s. Bucuria împlinirilor nu vine din senin, ci doar în urma unor mari eforturi complexe, salvatoare, în- temeietoare, furitoare de caracter i de competene, de credine i de cutri în linia evoluiei fireti, ascensionale, atitudinal-
(Sfârit. Început în pag. 1)
personale, socioumane, naionale i universale.
Modestia i echilibrul în toate umple cu de la sine cupa bucuriei i druirii dezinteresate scopului co- mun urmrit cu tot focul ne- vzut al inimii i cu toat res- ponsabilitatea contiinei i demnitii umane de sine. Toate fac Una doar atunci când armonizeaz perfect, când ideile i sentimentele acioneaz i lucreaz firesc i dumnezeiesc întru cauza plenar i fundamental a sufletului, jinduind conto-
pirea absolut cu acesta, cu infinitul de bine i de frumos universal i general- omenesc/românesc dinspre Armonie i reverie deplin i senin.
Oriunde ar fi activat (în coal, în alte locuri,
cum sunt instituiile de învmânt superior, ca Universitatea de Stat din Moldova i Academia de Administrare Public...) etc., dl Aurel Sîmboteanu a de- monstrat o înalt disciplin de munc i o pregtire pro- fesional ideal, dovedind prin cuvânt i fapt c Dom- nia Sa este Omul potrivit la locul potrivit. coala de toa- te rangurile l-a gsit întot- deauna pregtit s fac fa cerinelor vremii. Colegii de breasl cu care a activat i activeaz au doar cuvinte
de bine la adre- sa Dumnealui. De asemenea, i despre lu- crrile lui din domeniul ad- ministrrii pu- blice care sunt originale i pro- funde, necesa-
re specialitilor i tinerelor generaii, studenilor, mas- teranzilor, doctoranzilor etc.
La acest popas aniversar cunoscutul savant, cadru universitar i om de tiin are cu ce se mândri, rezulta- tele activitii sale nobile de
decenii înscrise pe rbojul anilor sunt îmbucurtoare, ele denot faptul c Dom- nia Sa a trit o via intens i rodnic sub toate aspec- tele socioumane i familiale, c via neamului su con- tinu prin nepoeii cu care Cel de Sus l-a înzestrat întru împlinirea mirean deplin. Ce alt fericire i responsabi- litate uman mai mare i-ar dori o inim de Om i un Om de tiin, un cadru universi- tar de elit?!..
Muli ani, domnule pro- rector Aurel Sîmboteanu! Adevrul s v aib întot- deauna printre susintorii i promotorii lui de ndejde, printre cluzele lui univer- sitare naionale. Iar aminti- rile s v aduc ori de câte ori memoria v va purta pe drumurile vieii numai clipe de neuitat din activi- tatea îndelungat creia i-ai consacrat tot talentul i devotamentul unimii mre i îndrzne de a merge îna- inte i de a iubi fierbinte, cu toat suflarea, profesia alea- s dintr-un îndemn interior o dat i pentru totdeauna!..
S nu v uite nicicând tinereea Pedagogului din Om!...
Tudor PALLADI
dezvoltarea tiinei adminis- trative autohtone, el fiind, practic, unul dintre fonda- torii instituiei, activând aici din anul 1994. De aseme- nea, Domnia sa este unul dintre primii cercettori i autori de manuale în dome- niul administraiei publice din republic, publicând peste 70 de lucrri tiinifice, inclusiv 6 manuale i mono- grafii.
Evenimentul s-a produs în cadrul Conferinei tiini- fico-practice cu participare internaional cu genericul „Teoria i practica adminis- trrii publice” din 19 mai 2017. Era un moment cul- minant, un total al activitii tiinifice i pedagogice al savantului pân la acel mo-
ment. i nici atunci când fusese decorat cu medalia ,,Pentru distincie în munc” i ordinul ,,Gloria Muncii” nu avusese atâtea emoii…
Nu poate fi trecut cu ve- derea faptul c Aurel Sîm- boteanu este reprezentan- tul Academiei, care deine acest titlu onorific, de rând cu primul preedinte al Re- publicii Moldova, Mircea Snegur, regretatul Mihail Platon, primul rector al Aca- demiei de Administrare Pu- blic, Americo Ramos dos Santos, Preedinte al Com- paniei portugheze CESO CI, i Burhanettin Uysal, fondator i primul rector al Universitii Karabuk din Turcia.
M-au impresionat atunci cuvintele spuse de proasp- tul Doctor Honoris Causa. Aurel Sîmboteanu a adus
sincere mulumiri Senatului i tuturor cadrelor didactice din Academie pentru onoa- rea acordat. ,,Pe de alt parte, sunt contient de ma- rea responsabilitate de care trebuie s dau dovad în activitatea mea ulterioar”, a spus prorectorul Academiei.
Dac ar fi s-l caracteri- zm pe savantul i profeso- rul Aurel Sîmboteanu prin- tr-un singur cuvânt, acest cuvânt, fr îndoial, ar fi munca.
Precum ranul îi ar p- mântul în sperana înmulirii seminei, tot astfel cerce- ttorul rstoarn brazdele tiinei…
Zi de zi, an de an, la aceeai or matinal Aurel Sîmboteanu se prezint la birou. Din cele auzite i
(Continuare în pag. 7)
Tinereea Pedagogului din Om Aurel SÎMBOTEANU la 70 de ani
FUNCIONARUL PUBLIC
Nr. 2 (543) ianuarie 2019 7Aniversri
citite în ajun, bine plm- dite i rstlmcite apoi, îi schieaz gânduri i idei pentru viitoarele lucrri tiinifice, pentru prelegerile în faa studenilor.
Împtimit de tiina administraiei, nu obosete s demonstreze în orice au- ditoriu, c succesul i pros- peritatea unui stat depinde, în primul rând, de adminis- trarea lui eficient.
Or, Aurel Sîmboteanu muncete nu pentru un interes pur personal, nu pentru distincii i onoruri. Pentru el munca este un
(Sfârit. Început în pag. 6) efort firesc. Aceast calitate vine, probabil, din moi- strmoi. Pentru c atunci când ranul observ o par- cel de pmânt nearat, ne- aprat revine i duce lucrul la capt. Tot astfel când i omul de tiin, atunci când observ într-un text tiinific o not fals, neaprat re-
Un Laudaio sentimental vine. O dat, de dou, de zece ori pân când gsete varianta potrivit. În calitate de preedinte al Consiliului tiinific al Academiei, Aurel Sîmboteanu îi îndeamn i pe colegi s procedeze la fel.
Dar cel mai important lucru pentru Domnia sa este ca rezultatele cercetrilor tiinifice efectuate s dea rod, s fie aplicate în activi- tatea practic a autoritilor publice, ca acestea s admi- nistreze eficient. Iar discipo- lii si s obin succese.
Acum, la aceast aniver- sare septuagenar, îl vedem în plin for i energie cre- atoare.
La mai mult i la mai mare!
Sergiu VLDIC
Sunt sigur c exprim opinia tuturor celor care îl cunosc pe dom- nul Aurel Sîmboteanu, i anume - c acesta este un om integru, erudit i competent, responsabil i cu un spirit deosebit de discipli- n: caliti care i-au adus stima deplin a colegilor i studenilor.
La muli ani, domnule prorector! S împrii mereu lumin i cumsecdenie tuturor celor
care v înconjoar! Andrei GROZA
Faptele sunt msura valorii umane. O personalitate este re- cunoscut pentru calitile sale materializate prin fapte utile i necesare comunitii.
La etapa de constituire a Academiei de Administrare Public s-a fcut simit necesitatea unor personaliti cu competene în domeniul organizrii studiilor în vederea formrii funcionarilor publici. La apelul conducerii Academiei de a se implica în orga- nizarea procesului de instruire a rspuns omul care întrunea aceste cerine, cu experien administrativ i cu competene necesare, dl Aurel Sîmboteanu.
i în ultimii ani, când în Academie s-a simit necesitatea unui specialist i organizator al procesului tiinifico-didactic, dl Aurel Sîmboteanu a fost cel care a rspuns la apel i care i în prezent valorific capacitile intelectuale i organizaionale în procesul administrativ-didactic i de promovare a bunei imagini a Academiei. Muli ani, domnule profesor!
Ion DULSCHI
Fidel propriilor convingeri, cu o mare dorin de pro- gres personal, profesorul Aurel Sîmboteanu este una dintre personalitile care a reuit s se afirme în comunitatea acade- mic prin spirit, voin, hrnicie i cinste.
Exigent fa de sine dar i fa de cei cu care colaborea- z. Tezele de masterat sau doctorat la care este conductor tiinific se bucur de aprecieri excelente din partea specialitilor recunoscui în domeniu.
Preocupat de problematica administrrii publice, a publicat numerose lucrri tiinifice, cu scopul de a extinde i aprofunda cunoaterea tiinific de care avem mare nevoie în aceast pe- rioad de transformri în societatea moldoveneasc.
V doresc la muli ani, cu sntate i bucurii, alturi de cei dragi!
Angela ZELENSCHI
Destinul a vrut s-l întâlnesc în via pe Domnul Aurel Sîmboteanu, persoana care întrunete cele mai alese caliti care trebuie s caracterizeze Omul în adevratul sens al cu- vântului, persoan pentru care am un profund sentiment de admiraie, recunotin i respect! Atunci când m gândesc la înelepciune, onestitate, responsabilitate, corectitudine, disci- plin, m gândesc la Dumnealui, cel care deja de 22 de ani mi-a fost i îmi este Învtor!
Aurelia EPORDEI
Aproape de un sfert de veac îl cunosc pe Omul, Profesorul, Conductorul i Colegul Aurel Sîmboteanu, de la care iau în permanen lecii de via, de profesionalism, de atitudine exi- gent (întâi de toate, fa de sine) i un înalt grad de responsabi- litate pentru ceea ce faci.
Inteligen clasic, rar întâlnit în zilele noastre, înelepciune bazat pe experiena anilor i munca zilnic, cu druire, din su- flet constituie temelia realizrilor frumoase ale Domniei Sale.
Muli ani înainte i mult sntate pentru noi împliniri! Ludmila ANDRIEVSCHI
Profesor prin vocaie i manager de succes, dl Aurel Sîmbo- teanu a cucerit culmi înalte obinând frumoase rezultate pe trâm profesional. Elaborarea i publicarea numeroaselor lu- crri fundamentale în domeniul teoriei i practicii administrrii publice, instruirea i ghidarea numeroilor discipoli: personal didactic, cercettori tiinifici, funcionari publici demonstreaz dedicaia i apartenena sa trâmului educaional i tiinific.
La muli ani, stimate Domnule profesor! V dorim sntate i activitate prodigioas, putere de munc i de creaie!
Rodica SOBIESCHI-CAMERZAN
FUNCIONARUL PUBLIC
Parc fotovoltaic la Criuleni
Anul 2019 va fi pentru raionul Criuleni unul deo- sebit în domeniul eficienei energetice. În cadrul vi- zitei de lucru a delegaiei Ageniei de cooperare eco- nomic internaional a Ministerului Comerului al
Republicii Populare Chine- ze a fost semnat Acordul de finanare a construciei Parcului fotovoltaic în oraul Criuleni în sum total de 3,7 mln. de euro. Este cea mai mare investiie chinez în domeniul energeticii nu
doar în raionul Criuleni, dar i în Republica Moldova. Pentru implementarea aces- tui proiect-pilot, primria oraului Criuleni a reparti- zat un teren de 8 hectare. La semnarea Acordului au fost prezeni Denis Tumuruc, ef-adjunct, Departamentul politici energetice din ca- drul Ministerului Economiei i Infrastructurii, Vitalie Ve- rebceanu, vicepreedintele raionului Criuleni, Dumitru Simon, primarul oraului Criuleni, Iurie Procofiev, viceprimar, i Igor Zanoa- ga, consultant din cadrul Ageniei pentru Eficien Energetic.
Dup cum ne-a informat
vicepreedintele raionului, Vitalie Verebceanu, în pre- zent se lucreaz asupra ela- borrii proiectului i perfec- trii documentaiei tehnice pentru construcia Parcului fotovoltaic cu o capacita- te de 2,8 MW/or, care ur- meaz s fie dat în folosin pân la sfâritul anului cu- rent. Conform calculelor prealabile, Parcul fotovoltaic va aduce raionului Criuleni un venit anual de circa 5 milioane de lei. V. Verebcea- nu menioneaz c aceti bani vor fi alocai pentru implementarea diverselor proiecte sociale în ora i în localitile raionului.
Ion VLADIMIR
În implementarea Proiectului „Energie i Biomas” s-au încadrat ac- tiv autoritile publice lo- cale. Astfel, în perioada 2011- 2018, 265 de coli, grdinie de coopii, centre comunitare, spit- ale, alte instituii publice au înlo- cuit înclzirea pe crbune i gaze cu cea pe biomas. 70 din- tre ele au obinut acces la ap cald produs de ener- gia solar.
Raionul Cueni se numr printre raioanele cu cele mai multe sisteme de înclzire pe biomas, instalate în cadrul Proiect- ului „Energie i Biomas”. 12 instituii publice din 7 sate i din oraul Cueni au trecut la energia verde datorit asistenei Uniunii Europene. Grdinia de copii din satul Cârnenii Noi a fost prima instituie din raion înclzit cu en- ergie din biomas. „Ante- rior, cldura era asigurat de sobe cu crbuni sau de reouri electrice. Era cald doar în slile de joc, corido- arele i grupurile sanitare rmânând neînclzite. Aa în grdini a aprut muce- gaiul i umezeala. Noul sistem de înclzire a adus
cldur în toate spaiile grdiniei. Efectul se vede pe faa copiilor, rcelile, practic, au disprut”, spune
primria satului, Parasco- via Antoniuc.
Proiectul „Energie i Biomas” a stimulat i Parteneriatele public-pri- vate ca mecanism de asigu- rare cu energie termic a instituiilor publice, în care partenerii privai îi asum toate lucrrile de operare a centralelor, asigurare cu biocombustibil i livrare a agentului termic, iar partenerul public achit volumul de energie livrat, conform facturii emise în baza indicaiilor contoare- lor de energie termic.
„Proiectul „Energie i
Biomas” din Moldova este o istorie de succes care demonstreaz înc o dat cum sprijinul oferit
de Uniunea European creeaz noi oportuniti i îmbuntete cali- tatea vieii cetenilor. De mai bine de 7 ani, Uniu- nea European investete mult „energie” în dez- voltarea sectorului bioma- sei în Republica Moldova. Prin acest proiect, a fost creat, într-un timp foarte scurt, un sector economic nou, care a adus noi locuri de munc, iar populaia s-a transformat din con- sumator în productor de energie”, a declarat Peter Michalko, Ambasador, eful Delegaiei Uniunii Euro-
pene în Republica Moldova. În ansamblu, ca rezul-
tat al implementrii Proi- ectului „Energie i Biomas”,
aproximativ 200. 000 de oameni au acces la ener- gie accesibil i curat produs în Republica Moldova.
La final de mandat, a fost elaborat un Plan
de asigurare a durabilitii pentru activitile lansate pe parcursul celor dou etape de derulare a Proi- ectului „Energie i Biomas”. Astfel, pentru buna funcionare a centralelor termice cu ardere a com- bustibilului din biomas solid i a colectoarelor solare pentru înclzirea apei calde menajere, comunitile beneficiare au fost încurajate i asistate în semnarea contractelor de mentenan cu companii specializate în gestionarea sistemelor de producere a energiei verzi.
Proiectul a dezvoltat un soft de monitorizare la distan a centralelor ter- mice pe biomas instalate în instituiile publice, trans- mis în gestiune Ageniei pentru Eficien Energetic.
Energia regenerabil – istorii de succes
Proiectul „Energie i Biomas”, finanat de Uniunea European i implementat de Programul Naiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), i-a încheiat activitatea, dup un mandat de 7 ani. Despre rezultatele înregistrate în cadrul acestui proiect ne relateaz Inga PODOROGHIN, specialist comunicare PNUD Moldova
FUNCIONARUL PUBLIC
Nr. 2 (543) ianuarie 2019 9
situaie, consultându-ne cu constenii, am hotrât c soluia este una – comasa- rea acestor dou instituii. Am elaborat un proiect de reparaie capital i reutilare a cldirii gimnaziului dup
Administraia public local
Cooperarea comunitar a devenit o bun practic de guvernare local în comuna Fundurii Vechi, raionul Glodeni, despre care ne relateaz primarul Emilia VIERU, absolven- t a Academiei de Administrare Public.
Complexul educaional grdini - gimnaziu din Cruzeti, mun. Chiinu, este o idee inovativ, dar i o provocare pentru întregul sistem educaional al rii în contextul politicii de aa- zisa optimizare a sistemului ce se confrunt cu fenome- nul exodului tot mai extins al populaiei i reducerea numrului de copii i elevi. Primria Cruzeti a gsit o soluie optim pentru a pu- tea salva coala i grdinia din localitate, ce puteau fi în- chise, prin comasarea aces- tor dou instituii, deschi- zând complexul educaional grdini - gimnaziu.
- Situaia era, într-adevr, critic. Copiii se aflau în dou cldiri vechi, fr cele mai elementare condiii, unde se fcea focul în sobe cu crbune i totuna iarna era frig. Iar cldirea gimnaziului era mare i prea spaioas pentru numrul redus de elevi, mrturisete primarul de Cruzeti, Violeta Crudu. i atunci cutând ieire din
Cooperarea comunitar – comunitate prosper
necesitile elevilor i ale copiilor. Astfel, la primul etaj a fost amplasat grdinia, iar la etajul al doilea clasele gimnaziale. Proiectul a cos- tat circa 2 milioane de lei, cu suportul financiar al Fondu- lui de Investiii Sociale din Moldova, al mun. Chiinu i bugetului local. Ca rezultat, cei 114 elevi i 75 de copii din Cruzeti beneficiaz de cele mai bune condiii într- o cldire nou i modern. Astfel, cei 189 de copii din comunitate îi pot desfura în continuare activitatea, în siguran, aproape de cas, lucru cel mai important pen- tru noi. La fel, îi continu activitatea în localitate i cei peste 30 de angajai: profe-
sori, educatori, personal au- xiliar.
Primria Violeta Crudu consider c aceast prac- tic constituie cu adev- rat o soluie pentru multe localiti din ara noastr, afectate grav de fenome- nul migraiei i care sunt în situaia de a fi închise. Co- masarea a dou instituii im- portante pentru o localitate - coala i grdinia - poa- te cu adevrat contribui la meninerea acestora, chiar dac numrul copiilor este în descretere. Astfel, sunt crea- te i servicii mai bune, deoa- rece investiia în generaia în cretere este cea mai impor- tant.
i pentru prima dat srbtorile de iarn au avut pentru copiii i elevii din Cruzeti acel farmec de poveste pe placul lor, care a fost completat de cadourile pregtite, în premier, de primrie pentru toi copiii i elevii.
Complexul educaional grdini - gimnaziu Complexul educaional
grdini - gimnaziu din Cruzeti, mun. Chiinu, este o idee inovativ, dar i o provocare pentru întregul sistem educaional al rii în contextul politicii de aa- zisa optimizare a sistemului ce se confrunt cu fenome- nul exodului tot mai extins al populaiei i reducerea numrului de copii i elevi. Primria Cruzeti a gsit o soluie optim pentru a pu- tea salva coala i grdinia din localitate, ce puteau fi în- chise, prin comasarea aces- tor dou instituii, deschi- zând complexul educaional grdini - gimnaziu.
- Situaia era, într-adevr, critic. Copiii se aflau în dou cldiri vechi, fr cele mai elementare condiii, unde se fcea focul în sobe cu crbune i totuna iarna era frig. Iar cldirea gimnaziului era mare i prea spaioas pentru numrul redus de elevi, mrturisete primarul de Cruzeti, Violeta Crudu.
i atunci cutând ieire din situaie, consultându-ne cu constenii, am hotrât c soluia este una – comasa- rea acestor dou instituii. Am elaborat un proiect de reparaie capital i reutilare a cldirii gimnaziului dup necesitile elevilor i ale copiilor. Astfel, la primul etaj a fost amplasat grdinia, iar la etajul al doilea clasele gimnaziale. Proiectul a cos- tat circa 2 milioane de lei, cu suportul financiar al Fondu- lui de Investiii Sociale din Moldova, al mun. Chiinu i bugetului local. Ca rezultat, cei 114 elevi i 75 de copii din Cruzeti beneficiaz de cele mai bune condiii într-o cldire nou i modern. Da- torit acestui proiect cldirea gimnaziului a fost reparat, termoizolat, modernizat. Dac înainte era frig iarna, inclusiv din cauza sistemului de înclzire, acum acesta a fost schimbat, fiind instala- te calorifere conform stan- dardelor. Astfel, cei 189 de
copii din comunitate îi pot desfura în continuare acti- vitatea, în siguran, aproape de cas, lucru cel mai impor- tant pentru noi. La fel, îi con- tinu activitatea în localitate i cei peste 30 de angajai: profesori, educatori, perso- nal auxiliar.
Primria Violeta Crudu consider c aceast practi- c constituie cu adevrat o soluie pentru multe localiti din ara noastr, afectate grav de fenomenul migraiei i care sunt în situaia de a fi închise. Comasarea a dou instituii importante pentru o
localitate - coala i grdinia - poate cu adevrat contribui la meninerea acestora, chiar dac numrul copiilor este în descretere. Astfel, sunt crea- te i servicii mai bune, deoa- rece investiia în generaia în cretere este cea mai impor- tant.
i pentru prima dat srbtorile de iarn au avut
pentru copiii i elevii din Cruzeti acel farmec de poveste pe placul lor, care a fost completat de cadourile pregtite, în premier, de primrie pentru toi copiii i elevii.
Vlad IONACU
FUNCIONARUL PUBLIC
Nr. 2 (543) ianuarie 201910 Frumoas-i limba ce-o vorbim
Cuvântul rumânesc voi cu sensul de 1) rând de împleti- tur din pa¬pur sau nuiele, într-o leas sau în pereii unui ptul de pstrat porumb sau 2) fâie de pmânt arabil, a stat la baza cuvintelor rumâ- neti voinic, voier/boier, voie- vod, numelor de familie Voicu, Voiculescu, Voinea, Voinescu, Voineanu .a.m.d., denumirii statului antic Voinicia (în limba greac/elen - Fenici), nume- lui legendarei psri Voinica (în limba greac Fenix).
Aadar, cuvântul voi, cu sens de fâie, de rând împletit din ceva a existat din cele mai vechi timpuri, adic a fcut parte de la începutul începu- turilor din limba rumân. Tot din cele mai vechi timpuri, participanii la btlii, la rz- boaie, brbaii tineri, sntoi i puternici, de regul aezai
în rânduri, în voiuri erau nu- mii voieri, voinici. Muli dintre ei, pentru vitejia de care au dat dovad, au fost supranumii Voinea, Voicu, Voica, Voinices- cu, Voichia, Voineanu, Voicu- lescu . a. m. d. Supranumele voinic este atestat în mai mul- te izvoare vechi scrise în limba greac inventat, numai c în acestea, cuvântul popular, rumânesc este scris în forma foinic.
Astfel, Voinic/Foinic a fost numele întemeietorului statu- lui antic Voinicia/Foinicia (nu Fenicia, cum ne spun unii isto- rici - n.n.), amplasat pe coasta rsritean a Mrii Meditera- ne, care a existat între secolele XIII i VIII î.e.n. i în care a fost inventat unul dintre primele alfabete sonore. Tot Voinic/ Foinic a fost i numele unuia dintre învtorii legendarului Ahile, care împreun cu aces- tea a participat la asedierea, apoi cucerirea Troiei.
Fiecare voi sau voiurile erau conduse de conduc- tori numii voievozi (voi-vod), unde cuvântul vod însemna cap, conductor care prove- nea de la alt cuvânt rumânesc – a vedea. Adic cel care vede înainte, care prevede, care conduce. Cuvântul voievod este atestat pentru prima dat în lucrarea împratului Rumâ- niei (Imperiul Roman de Rs- rit sau cum îi zic unii – Bizan), Constantin al VII-lea Portirogi-
netul (anii 905 – 959) „Despre administraia imperiului”.
Ceva mai înainte, la mij- locul sec. al IX-lea, crturarii Chiril i Metodiu, cei care au inventat alfabetul i limba sla- von, au luat i au pus la baza acestuia/acesteia limba po- pular, limba rumân. Unele cuvinte rumâneti au fost in- cluse în forma care se utilizau în viaa de toate zilele {plug, steag, snop . a.), altele au fost puse la baza formrii altor cu- vinte slavone. Astfel, în baza cuvântului voi, care se utiliza mai mult ca termen militar, au fost formate cuvintele voin, voina care înseamn lupttor, soldat i corespunztor bt- lie/rzboi.
Aici, credeam necesar de a atrage atenia la faptul c cuvântul rzboi din limba ru- mân tot îi trage rdcinile din cuvântul voi, i c DEX-ul limbii romane induce în eroa- re atunci când afirma c aces- ta provine din slavon de la rzboi.
Astfel, cuvântul rzboi în limba rumân are sensurile de 1) lupt armat între oameni i 2) covor mare de perete. În pri- mul caz, cuvântul voi (rând de oameni) împreun cu un alt cuvânt rumânesc a rzui care înseamn i a se râde unul de altul, a se izbi unul de altul, a se omorî, a format cuvântul rumânesc rzboi. în acel de-al doilea caz voiurile, rândurile,
numai c rânduri din fire de lân sau alte materiale de diferite culori rzuite, adic izbite unele de altele, aezate prin izbitura unele lâng alte- le, formau un câmp, un covor colorat compus din diferite fi- guri, diferite rânduri, numit în popor rzboi.
De la vechiul, rumânescul voier provine i cuvântul boier.
Voierii, lupttorii, soldaii, dar mai degrab conductorii de voi, fiind numii adminis- tratori ai anumitor localiti, mai ales ai unor mici orae au început a fi numii boieri, situa- ie cunoscut în acea perioad când unele litere din cuvintele limbii populare, limbii rumâne erau transcrise în alt limb al- tfel. De exemplu, litera trecea în s (tefan în Stefan), e în (en- ciclopedie - niklopedia) .a., la fel, i litera v a trecut în b adic cuvântul voier a devenit boier. Atât istoriografia slav, cât i cea rumân, pân în prezent, nu au o explicaie cât de cât acceptabil, care ar fi originea acestui cuvânt.
Cuvântul boier a fost utili- zat multe secole la rând atât la rumâni cât i la rudele lor care au fost slavizate, devenind bulgari, sârbi, rui, . a. m. d.
Aa dar, calea parcurs de la cuvântul rumânesc voi la cuvintele rumâneti voinic, voievod, boier, la cuvintele sla- ve voin, voina a fost destul de lung încât s-a reuit a fi uitat. Mai mult, s-a fcut totul ca s se cread c situaia a fost alta.
Andrei GROZA, prim-prorector
Semantica cuvântului voi
Baze de date EBSCO accesibile pentru utilizatorii AAP Începând cu data de 1
ianuarie 2019, Academia de Administrare Public ofer acces deschis la bazele de date EBSCOhost, baze de date academice, multidisci- plinare, cu text integral. Cu- prinde mii de reviste cu text integral i furnizeaz informa- ii dintr-o larg varietate de discipline de studiu impor- tante, precum administrare, drept, economie, manage- ment, sociologie, politologie, relaii internaionale, tehno- logii informaionale etc. Abo- narea bazelor de date EBSCO s-a efectuat în parteneriat cu Consoriul Resurse Electroni-
ce pentru Moldova (REM) cu susinerea financiar a pro- iectului ,,Servicii de suport pentru reeaua de biblioteci: modernizarea bibliotecilor din Armenia, Moldova i Bela- rus prin dezvoltarea persona- lului de bibliotec i reforma- rea bibliotecilor” (LNSS).
EBSCOhost este un ser- viciu de referine online ac- cesibil prin Internet, ce ofer acces la o colecie de baze de date. Documentele sunt dis- ponibile în format PDF, pot fi accesate, descrcate, salvate pe platforma EBSCOhost.
Pe platforma EBSCOhost web pot fi accesate urmtoa-
rele baze de date disponibi- le: Academic Search Premier, Business Source Premier, ERIC, GreenFILE, Library, Informa- tion Science & Technology Abstract, MasterFILE Premier, Newspaper Source, Regio- nal Business News, Research Starters - Sociology, Research Starters - Business.
Accesul este disponibil pentru toi utilizatorii din ca- drul instituiei, din interiorul sediului acesteia, pe baza adreselor de IP. Utilizatorii din instituiile abonate la baze de date EBSCO prin intermediul Anelis Plus vor putea accesa platforma EBSCOhost i de la
distan, folosind conturile de acces mobil.
Academia de Administra- re Public beneficiaz de plat- forma EBSCOhost pân pe 31 decembrie 2019. Accesul este liber din interiorul sediului instituiei prin reeaua de IP- uri fixe ale Academiei: http:// search.ebscohost.com
Contul de acces mobil se obine printr-o solicitare adresat Bibliotecii tiinifice AAP la adresa biblioteca@ aap.gov.md.
Rodica SOBIESKI-CAMERZAN,
FUNCIONARUL PUBLIC
Nr. 2 (543) ianuarie 2019 11Îndrumar pentru funcionarul public
Autoritile administraiei publice locale sunt constituite pentru a reprezenta i a satisface interesele generale ale locu- itorilor unitii administrativ-teritoriale. Dar aceasta în niciun caz nu înseamn c alesul local trebuie s monopolizeze pu- terea. Poporul poate i trebuie s participe la rezolvarea pro- blemelor de importan deosebit pentru localitate.
Principiul consultrii cetenilor este unul dintre princi- piile de baz ale administrrii publice locale, stipulat în art. 109 al Constituiei Republicii Moldova. Conform art. 8 (2) al Legii privind administraia public local nr. 436-XVI din 28.12.2006, „...în problemele de interes local care preocup o parte din populaia unitii administrativ-teritoriale, pot fi organizate cu aceast parte consultri, audieri publice, con- vorbiri în condiiile legii.” Din cele expuse, putem conchide c principiul consultrii cetenilor în problemele locale de interes deosebit se bucur de o reglementare legal, deci au- toritile reprezentative i executive ale administraiei publice locale sunt obligate s-l respecte.
Formele de consultare a cetenilor pot fi diferite, dar au un singur scop – participarea publicului la procesul decizional.
Dintre formele cel mai des utilizate de ctre autoritile administraiei publice locale pot fi menionate: referendu- mul local; adunrile generale; audierile publice; sondajele de opinie; pota civic; panourile informaionale; mijloacele de informare în mas etc.
Audierile publice sunt un element nou în viaa public din Republica Moldova, de aceea propunem nite sugestii pri- vind procedurile de iniiere i desfurare a lor.
Ce sunt audierile publice? Audierile publice reprezint un instrument democratic
pentru realizarea autonomiei locale i constau în consultarea cetenilor privind problemele de interes public, în vederea identificrii celor mai stringente probleme sociale. Audierile publice reprezint un tip special de întâlniri cu cetenii i sunt adecvate pentru problemele majore ce in de politica public local.
Continum prezentarea Ghidului practic „Instrumente de bun guvernare la nivel local” cu tematica forme- lor i metodelor de consultare a cetenilor în procesul decizional.
Implicarea publicului în procesul decizional
Scopul audierilor publice este ca funcionarii publici i oficialii alei s asculte cetenii. Nu este un forum pentru dez- bateri cu cetenii. Audierea pu- blic nu este doar o simpl întâl- nire public. Este un eveniment public foarte special, în cadrul cruia administraia public lo- cal trebuie s asculte cetenii într-un mod bine organizat.
La audierea public nu se adopt decizii, ci se ascult atent fiecare cetean care do- rete sa fie auzit, pentru o reflectare ulterioar asupra celor spuse.
Ce probleme pot fi supuse unor audieri publice? Audierile publice sunt recomandate pentru problemele
majore din comunitate. Aceste probleme majore sunt de aa natur, încât necesit deliberri profunde din partea oficiali- lor alei i a funcionarilor publici, ca s se ia ulterior o decizie.
Exist probleme care pot trezi reacii divergente, puterni- ce, chiar de natur emoional, din partea cetenilor.
Printre problemele majore care pot fi supuse audierilor publice pot fi menionate:
- elaborarea planurilor de dezvoltare strategic; - elaborarea i aprobarea bugetelor locale; - ajustarea taxelor locale; - stabilirea tarifelor pentru serviciile comunale; - stabilirea graficelor pentru serviciile comunale; - alte probleme importante pentru satul, comuna, oraul,
municipiul, raionul respectiv. Pentru desfurarea audierilor publice, întâi de toate
este necesar de a stabili clar problema pe care autoritatea public o va supune audierii. Identificarea problemelor poate fi efectuat în cadrul unor edine de lucru ale apa- ratului primriei, la atelierele de planificare strategic, la e- dinele consiliului local.
Ne scriu cititorii
Stimat redacie a ziaru- lui „Funcionarul Public”. Am hotrât s v scriu i s-mi exprim opinia referitor la parteneriatul public-privat, despre care am citit în ul- timele numere ale ziarului Academiei, care promovea- z Ghidul practic pentru funcionarii publici „Instru- mente de bun guvernare la nivel local”. Trebuie s v spun, c este binevenit aceast prezentare a ghidu- lui în paginile ziarului, care sunt ca nite lecii necesare pentru a ne îmbunti lucru nostru, a-l face mai eficient. De ce m refer anume la par- teneriatul public-privat. Fi-
Parteneriatul public-privat are viitor indc el are un rol important în strategia de dezvoltare i consolidare a localitilor, în primul rând, prin suplinirea bugetelor locale, crearea no- ilor locuri de munc pentru localnici. Din practica pro- prie pot spune c datorit suportului financiar din par- tea agenilor economici din localitate, la vre-o 150 de mii de lei anual, putem soluiona anumite probleme sociale ale satului. Îns eu a vrea s accentuez un alt aspect important - atragerea inves- titorilor atât din ar, cât i de peste hotare. Dar pentru a avea rezultate bune sunt necesare anumite condiii
- ca localitatea s aib o in- frastructur bine dezvoltat: drumuri, apeduct, canaliza- re, dup cum am constatat, fiind în vizite de serviciu în mai multe ri europene, fr a mai spune c am fcut studii în Frana i am studiat politicile administrrii pu- blice locale de acolo. Dac sunt toate condiiile, pe care le-am menionat, se poate de stabilit un parteneriat public-privat cu un investi- tor, cruia autoritatea publi- c local îi d în arend un imobil unde s deschid o afacere. Desigur, c mai este de lucrat în aceast privin i din punct de vedere legis-
lativ. Dar, în fond, asta ar fi, în opinia mea, calea sigur de dezvoltare i consolidare a localitilor rurale, adic par- teneriatul public-privat are viitor i acest viitor poate s reflecte bunstarea noastr de mai departe. A fi bucu- ros dac i ali primari i-ar expune punctele de vedere asupra acestei probleme i, în general, asupra instru- mentelor de bun guvernare la nivel local, cum s le facem mai pe îneles, mai eficiente.
Alexei BUSUIOC, primar de Capaclia,
Cantemir
ECHIPA REDACIONAL: ADRESA
NOASTR:
Mun. Chiinu, str. Ialoveni, 100. Ziarul apare de dou ori pe lun. Indice 67919. Coli de tipar 1,5. Tiraj: 300. Dat la tipar 29.01.2019
E-mail: [email protected]
publicaie a Academiei de Administrare Public
Abonarea 2019 Continu abonarea pentru anul 2019 la revista tiinifico-metodic trimestrial „ADMINISTRAREA PUBLIC”
i la ziarul „FUNCIONARUL PUBLIC,” publicaii ale Academiei de Administrare Public.
Revista „Administrarea Public” apare trimestrial. Costul unui abonament:
3 luni - 42 lei; 6 luni - 84 lei; 1an - 168 lei. Indice potal: 76957
Ziarul „Funcionarul Public” apare de 2 ori pe lun. Costul unui abonament:
3 luni - 39 lei; 6 luni - 78 lei; 1 an - 156 lei. Indice potal: 67919
Mihai MANEA - ef secie Ion AXENTI - secretar responsabil Sergiu VLADÎCA - redactor Marina PASTUH - redactor - designer
S-au încheiat srbto- rile de iarn de stilul nou i cel vechi, care consfinesc i promoveaz tradiiile i obiceiurile populare, lsa- te din moi strmoi întru perpetuarea neamului. Cu atât mai interesant i de unicat, am spune noi, este tradiia mai puin obinui- t din localitatea igneti, raionul Streni. În ajun de sfântul Vasile (stil vechi) , administraia public local vinde satull la licitaie. Este o licitaie simbolic ce vine
s evidenieze adevraii gospodari ai satului, care tiu s le pun pe toate la cale, s uneasc comunita- tea. Satul poate fi cumprat doar de un localnic, iar cine d mai mult, devine pentru un an de zile stpânul lo- calitii. În ajun de Sfântul Vasile, seara se adun tot satul în centru, tinerii încing hore, dup care stpânul satului se urc pe scena im- provizat, mulumete pen- tru încrederea acordat i anun c vinde satul unui alt gospodar pentru anul în
curs i cine d mai mult ace- la devine urmtorul stpân al satului
Anul acesta licitaia a fost câtigat de agricultorul Va- leriu Popa: „Am cumprat satul cu 6.000 de lei ca s nu pierdem tradiia satului i s o ducem mai departe, tine- retul care rmâne s respec- te i ei tradiia noastr”.
Valeriu Popa a preluat dreptul simbolic de a se numi stpânul satului pen-
tru un an de zile, de la con- steanul su, Ion Bidiniuc, care a deinut acest titlu în 2018 care îi spune punctul de vedere referitor la aceas- t tradiie: „Muli particip la licitaie, c este o onoare s fii stpânul satului pen- tru un an de zile, dar cine pltete mai mult acela cumpr satul. În ani trecui, unii l-au cumprat în ruble, alii în euro, noi în lei i uite aa”. a spus locuitorul satu- lui igneti, Ion Bidiniuc.
Localnicii se mândresc cu aceast tradiie, nemai-
Sat scos la licitaie întâlnit prin alte localiti. Suntem un sat unic, cultural care mai promovm ace- le valori, tradiii lsate din neam în neam. Prin aceea c se transmite tafeta de stpân al satului în fiecare an, anume în zilele srbto- rilor de iarn, când se adun acas toi cei plecai din sat, e ca i o datorie sfânt de a transmite tuturor tradiiile i obiceiurile noastre, spun ei.
„Banii care sunt luai din vânzarea satului se achit muzicanii pentru serile în care se organizeaz joc în centrul satului. Ne strduim s o pstrm pentru binele localitii noastre, cci astfel localitatea noastr va fi cu- noscut i de alte localiti”, afirm primarul satului ig- neti, Valentina aca.
Atmosfera a fost încin- s în acest an de interpreii Cornelia i Marcel tefne.
Cornelia a venit la ig-
neti din România. Ea spune c a rmas impresionat de tradiiile localnicilor.
Pe la miezul nopii flcii, împreun cu unii gospo- dari se aduna in patru cete i merg cu uratul de la cas la cas, adunând banii gos- podarului, pe care îi întorc gospodarului.
Tradiia neordinar de la igneti, nu numai c este o mândrie a satul, dar atra- ge i muli turiti. Dup cum i-a exprimat impresiile tu- rista din România, Adriana Scripcariu:
„Urmrim împreun tra- diiile frumoase i unice de aici, i ne strduim ca s-i încurajm pe localnici de a menine i a perpetua aces- te tradiii atât de frumoase i impresionante.. Încercm s artm cât mai mult româ- nilor despre ce se întâmpl aici i s apropriem oamenii de fraii lor de peste Prut”.
Vlad CHIRIAC
Anunuri de publicitate în ,,Funcionarul Public”
Ziarul ,,Funcionarul Public” plaseaz anunuri publicitare.
Anunurile pot fi publicate în orice ediie a ziaru- lui la un pre convenabil.
Cu ,,Funcionarul Public” anunul dumneavoas- tr va pleca în autoritile publice centrale i în pri- mriile oraelor i satelor Moldovei.
Pentru detalii: tel: (+373) 28 40 78 [email protected]