NOŢIUNI GENERALE DE BIOFARMACIE

BIODISPONIBILITATEA MEDICAMENTELOR

Pentru tehnologia farmaceutică o importanţă deosebită reprezintă problemele legate de influenţa pe care o are forma farmaceutică asupra acţiunii terapeutice a substanţelor medicamentoase.

La început tehnica farmaceutică urmărea realizarea unor medicamente bine dozate într-o formă farmaceutică şi să fie cât mai uşor acceptate de bolnav.

Studiul acţiunii substanţelor medicamentoase în organism este reprezentat de o ramură a farmacologiei, farmacodinamia. Însă, transformările pe care o substanţă medicamentoasă le suferă de la administrare până la obţinerea efectului terapeutic şi eliminarea din organism sunt studiate de farmacocinetică.

Biofarmacia studiază relaţiile între proprietăţile fizice şi chimice ale substanţelor medicamentoase, a formelor farmaceutice şi efectele lor biologice observate după administrarea medicamentului, avându-se în vedere factorii fiziologici capabili să modifice răspunsul terapeutic al acestora.

Răspunsul terapeutic al substanţelor medicamentoase este influenţat de o serie de factori:

Tipul de formă farmaceutică; Parametrii fiziologici legaţi de vârstă, sex, stare patologică, motilitate intestinală etc.

Studiul biofarmaceutic al unui medicament se bazează pe numeroase teste efectuate " în vitro".

În terapie se folosesc substanţe medicamentoase care sunt condiţionate în diferite forme farmaceutice fiind administrate pe căi diferite. De la locul de aplicare substanţa medicamentoasă trebuie să străbată mai multe etape grupate în trei faze şi care reprezintă farmacocinetica substanţei: 1. faza biofarmaceutică - sau farmaceutică care constă în eliberarea substanţei

medicamenoase din forma farmaceutică, dizolvarea sa în lichidele biologice; 2. faza farmacocinetică în care este urmărită absorbţia, distribuţia, metabolizarea şi eliminarea substanţei medicamentoase la nivelul organismului;

3. faza farmacodinamică când obţinem răspunsul terapeutic rezultat în urma interacţiunii dintre substanţa medicamentoasă şi receptorii specifici din organism.

28

Factor esenţial în studiul biodisponibilităţii unui medicament îl reprezintă viteza de dizolvare a substanţei în lichidele biologice fiind în strânsă dependenţă cu viteza de absorbţie a substanţei respective. Ulterior se fac corelări ale datelor obţinute experimental cu cele de testare "in vivo".

În studiul biodisponibilităţii unui medicament se pot determina o serie de parametri caracteristici pentru fiecare tip de formă farmaceutică prin diferite metode matematice de calcul:

Concentraţia de substanţă activă în lichidele biologice; Constanta de dizolvare; Constanta de absorbţie; Coeficientul de repartiţie lipide - apă, măsură a lipofiliei sau hidrofiliei unei substanţe active; Timpul de înjumătăţire.

Raportul dintre concentraţia în sânge a unei substanţe active testate -c1 şi concentraţia în sânge a unei susbtanţe medicamentoase de referinţă - c2 reprezintă biodisponibilitatea substanţei active testate.

% biodisponibilitate = c1/c2 100

La preparatele parenterale biodisponibilitatea atinge valori de 100%, la soluţiile apoase administrate oral biodisponibilitatea este mai redusă faţă de soluţiile parenterale dar mai crescută faţă de formele farmaceutice solide (fig.nr.1)

soluţii apoase suspensii apoase

Viteza de pulberi biodisponibilitatea dizolvare capsule creşte scade comprimate

drajeuri

Fig.nr.1. Biodisponibilitatea preparatelor de uz intern

În studiul biodisponibilităţii unui medicament se ia în considerare bioechivalenţa şi rezultatele clinice ale tratamentului.

Echivalenţa medicamentelor compară un medicament cu altul ce conţine aceeaşi substanţă medicamentoasă cu anumite condiţii de calitate impuse.

Astfel, în studiul biodisponibilităţii medicamentelor întâlnim mai multe tipuri de echivalenţe între medicamente:

Echivalenţa chimică când două sau mai multe preparate farmaceutice conţin aceeaşi substanţă medicamentoasă şi sunt administrate identic(comprimate şi capsule).

29

Echivalenţa clinică sau terapeutică între două preparate farmaceutice apare când ele conţin aceeaşi substanţă medicamentoasă, au aceeaşi posologie, dau efecte terapeutice identice, măsurate printr-un răspuns farmacologic.

Echivalenţa farmacologică la două preparate farmaceutice care conţin substanţe medicamentoase diferite chimic dar care dau acelaşi răspuns farmacologic "in vivo".

Echivalenţa farmaceutică la preparatele farmaceutice formulate în aceeaşi formă farmaceutică, doze identice de substanţe active şi care răspund aceloraşi exigenţe legate de calitate.

Bioechivalenţa între două preparate farmaceutice când acestea conţin aceeaşi substanţă medicamentoasă, în concentraţii egale, permit trecerea substanţei în circulaţia sistemică cu aceeaşi viteză realizând concentraţii sanguine identice.

În prezent biofarmacia are foarte multe aplicaţii în alegerea substanţei medicamentoase în vederea condiţionării în forme farmaceutice cu o biodisponibilitate foarte bună:

Stabilirea stării fizice a substanţei - folosirea sa în forma amorfă, cristalizată sau polimorfă; Forma chimică în care substanţa medicamentoasă va fi adusă în preparatul farmaceutic - acid sau bază, sare, ester, eter, etc. Alegerea formei farmaceutice care să-i confere stabilitatea fizico-chimică cea mai bună substanţei active; Alegerea procedeului tehnologic de preparare.

Astfel, prin alegerea unor substanţe medicamentoase cu caracteristici fizico- chimice bine conturate, a unui proces tehnologic cu randament crescut tehnologia farmaceutică împreună cu biofarmacia reuşesc realizarea unui medicament de bună calitate.