DREPT COMERCIALCURSUL 6, SEMESTRUL II, ANUL III,

02.04.2015

Contractul de consignatie

Definiție, reglementare şi proba contractului de consignaţieContractul de consignaţie este un contract cu tradiţie, fiind reglementat pentru prima dată

prin Legea nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie. Legea nr. 178/1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie a fost abrogată de Codul civil, care dedică contactului de consignaţie un număr de 10 articole, respectiv de la art. 2.054 la art. 2.063.

Potrivit prevederilor art. 2.054 Noul Cod Civil , contractul de consignaţie este o varietate a contractului de comision care are ca obiect vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop. Se observă aşadar că legiuitorul califică contractul de consignaţie ca varietate a contractului de comision, cu specificarea că obiectul consignaţiei constă exclusiv în vânzarea bunurilor încredinţate în acest scop de către consignant. De altfel, în ceea ce priveşte regimul juridic al contractul de consignaţie, art. 2.054 alin. (2) noul cod civil prevede că acesta este guvernat de regulile exprese din secţiunea consacrată consignaţiei, de legea specială, precum şi de dispoziţiile privitoare la contractul de comision şi de mandat, în măsura în care acestea din urmă nu contravin regulilor exprese.

Faţă de aceste premise legale, în literatura de specialitate', contractul de consignaţie este definit ca „acel contract prin care o parte, numită consignant, încredințează celeilalte părți, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preț stabilit anticipat, cu obligația consignatarului de a remite consignantului prețul obținut sau de a-i restitui bunurile nevândute."

Din definiţia de mai sus rezultă caracterele juridice ale contractului de consignaţie. Astfel, contractul de consignaţie este un contract bilateral (sinalagmatic), un contract cu titlu oneros şi consensual.

Datorită particularităţilor sale, consignaţia este considerată o varietate a contractului de comision, cu specificul că ea priveşte actele de vânzare-cumpărare asupra bunurilor mobile. în ceea ce priveşte forma şi, implicit, proba contractului de consignaţie, art. 2.055 noul Cod Civil dispune: „contractul de consignaţie se încheie în formă scrisă. Dacă prin lege nu se prevede altfel, forma scrisă este necesară numai pentru dovada contractului" Aşadar, contractul de consignaţie rămâne un contract consensual, forma scrisă fiind cerută pentru proba iar nu pentru valabilitatea raporturilor juridice specifice consignaţiei.

Părţile contractului de consignaţiePărţile contractului de consignaţie sunt consignantul şi consignatarul. Prin contractul de

consignaţie, consignantul împuterniceşte consignatarul cu vânzarea anumitor bunuri mobile ale consignantului.

ConsimțământulConsimţământul părţilor se exprimă prin încheierea şi semnarea contractului de consignaţie.

Se admite totuşi că încheierea contractului poate fi şi tacită.Capacitatea părțilorConsignantul trebuie să aibă capacitatea cerută pentru încheierea actelor juridice, deoarece

vânzarea bunurilor se încheie pe seama consignantului. Consignatarul trebuie să aibă capacitate deplină de exerciţiu, pentru că încheie actele juridice în nume propriu.

Obiectul contractuluiContractul de consignaţie are ca obiect încheierea de către consignatar cu terţul a unor

contracte de vânzare-cumpărare pentru vinderea bunurilor ce aparţin consignantului. Se impune a fi reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile legii, doar bunurile mobile pot constitui obiect al contractului de consignaţie.

1

DREPT COMERCIALCURSUL 6, SEMESTRUL II, ANUL III,

02.04.2015

Efectele contractului de consignaţieFiind un contract sinalagmatic, contractul de consignaţie produce efecte juridice în sarcina

ambelor părţi contractante.Obligațiile consignantuluiPredarea bunurilor mobile ce urmează a fi vânduteConsignantul trebuie să predea consignatarului bunurile ce urmează a fi vândute în temeiul

contractului de consignaţie. în acest sens, art. 2.057 alin. (1) noul Cod Civil prevede: „consignantul va remite bunurile consignatarului pentru executarea contractului, păstrând dreptul de a inspecta şi controla starea acestora pe toată durata contractului”. Bunurile pot fi predate consignatarului toate odată sau treptat, prin note, facturi, procese-verbale de predare-primire sau prin orice alte mijloace.

Contactul de consignaţie nu este translativ de proprietate, în sensul că bunurile predate de către consignant nu trec în proprietatea consignatarului. Drept consecinţă, consignatarul păstrează dreptul de dispoziţie asupra bunurilor obiect al consignaţiei până în momentul în care consignatarul le vinde către terţ. Soluţia este prevăzută de art. 2.057 alin. (2) noul Cod Civil, potrivit căruia, consignantul dispune de bunurile încredinţate consignatarului, pe toată durata contractului.

În virtutea calităţii de proprietar şi a dreptului de dispoziţie, consignantul poate relua bunurile de la consignatar oricând, chiar în cazul în care contractul a fost încheiat pe durată determinată. în acest din urmă caz, consignantul va da consignatarului un termen rezonabil de preaviz pentru pregătirea predării bunurilor. în caz de opoziţie a consignatarului, consignantul poate ridica bunurile în temeiul unei ordonanţe preşedinţiale.

De asemenea, consignantul are dreptul să controleze şi să verifice bunurile încredinţate consignatarului şi va putea efectua inventarierea lor, iar în ipoteza în care consignatarul se opune, consignantul poate recurge la ordonanţa preşe-dinţială în condiţiile dreptului comun.

Tot în baza dreptului de dispoziţie, consignantul poate modifica oricând condiţiile de vânzare, dacă în contract nu se prevede altfel.

Codul civil reglementează şi regimul juridic al bunurilor tranzacţionate în regim de consignaţie în caz de insolvenţă a consignantului sau a consignatarului. Astfel, potrivit art. 2.057 alin. (4) noul Cod Civil, în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignantului, bunurile intră în averea acestuia, iar în cazul deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa consignatarului, bunurile nu intră în averea acestuia şi vor fi restituite imediat consignantului.

Plata remunerației cuvenite consignataruluiÎn schimbul încheierii contractelor de vânzare-cumpărare de către consignatar, consignantul

este obligat la plata unei remuneraţii. Regimul juridic al remuneraţiei consignatarului este consacrat în cuprinsul art. 2.058 noul Cod Civil Norma legală citată reglementează caracterul oneros al contractului de consignaţie. Mai exact, norma dispune: „contractul de consignație este prezumat cu titlu oneros, iar remunerația la care are dreptul consignatarul se stabileşte prin contract sau, în lipsă, ca diferența dintre prețul de vânzare stabilit de consignant şi prețul efectiv al vânzării”.

In spiritul acestor reglementări, contractul îşi păstrează valabilitatea chiar dacă nu este prevăzut preţul consignaţiei şi în astfel de situaţii consignatarul are dreptul numai la sumele adăugate la preţurile convenite, adică la diferenţa între preţul efectiv încasat şi preţul prevăzut în contractul de consignaţie sau în corespondenţele cu consignantul.

Dacă este stipulată în contract, remuneraţia poate fi fixă ori sub forma unui procent în raport cu preţul bunului sau cu cantitatea mărfurilor vândute. în cazul în care părţile nu au stabilit în contract preţul vânzării bunurilor în regim de consignaţie, atunci se prezumă că bunurile trebuie vândute la preţul curent, iar în lipsa înţelegerii părţilor cu privire la remuneraţie, aceasta se va stabili pe cale judecătorească. Soluţia este consacrată în mod expres de art. 2.058 alin. (2) noul Cod Civil care prevede că, dacă vânzarea s-a făcut la preţul curent, remuneraţia se va stabili de către instanţă,

2

DREPT COMERCIALCURSUL 6, SEMESTRUL II, ANUL III,

02.04.2015

potrivit cu dificultatea vânzării, diligenţele consignatarului şi remuneraţiile practicate pe piaţa relevantă pentru operaţiuni similare.

Rezultă aşadar că, indiferent de situaţie, consignatarul are dreptul la remuneraţie cu excepţia împrejurării în care părţile conferă consignaţiei caracter gratuit, prin stipularea expresă a unei clauze în acest sens.

Restituirea cheltuielilor făcute de consignatarCu prilejul realizării operaţiunilor de vânzare-cumpărare, consignatarul poate fi nevoit să

avanseze anumite cheltuieli. De asemenea, unele cheltuieli pot fi impuse de conservarea şi păstrarea bunurilor ce urmează a fi vândute. Tot astfel, în exercitarea mandatului de vânzare a bunurilor, consignatarul poate suferi anumite prejudicii.

Toate aceste reguli care privesc cheltuielile de conservare, vânzare şi executare a contractului de consignaţie sunt prevăzute de art. 2.059 noul Cod Civil Potrivit textului e lege menţionat, consignantul va acoperi consignatarului cheltuielile de conservare şi vânzare a bunurilor, dacă prin contract nu se prevede altfel. în cazul în care consignantul reia bunurile sau dispune luarea acestora din posesia consignatarului, precum şi în cazul în care contractul de consignaţie nu se poate executa, fără vreo culpă din partea consignatarului, acesta are dreptul să îi fie acoperite toate cheltuielile făcute pentru executarea contractului. Consignantul va fi ţinut de plata cheltuielilor de întreţinere şi de depozitare a bunurilor, ori de câte ori va ignora obligaţia sa de a relua bunurile.

Dacă potrivit împrejurărilor bunurile nu pot fi reluate imediat de consignant în caz de încetare a contractului prin renunţarea consignatarului, acesta rămâne ţinut de obligaţiile sale de păstrare a bunurilor, asigurare şi întreţinere a acestora până când acestea sunt reluate de consignant. Acesta are obligaţia să întreprindă toate diligenţele necesare reluării bunurilor imediat după încetarea contractului, sub sancţiunea acoperirii cheltuielilor de conservare, depozitare şi întreţinere [art. 2.059 alin. (4) noul Cod Civil].

Având în vedere că potrivit normelor legale contractul de consignaţie se completează cu regulile de la comision şi cu cele de la mandat, se pune problema dacă consignatarul beneficiază şi el de dreptul de retenţie asupra bunurilor pe care le deţine în regim de consignaţie pentru cazul neplăţii remuneraţiei de către consignant sau al nerestituirii cheltuielilor de conservare a bunurilor. Răspunsul este negativ şi este reglementat de art. 2.062 noul Cod Civil, care prevede că, în lipsă de stipulaţie contrară, consignatarul nu are un drept de retenţie asupra bunurilor primite în consignaţie şi a sumelor cuvenite consignantului, pentru creanţele sale asupra acestuia. Pentru cazul în care părţile au stipulat un drept de retenţie în contract, legea prevede că obligaţiile consignatarului privind întreţinerea bunurilor rămân valabile în caz de exercitare a dreptului de retenţie, dar cheltuielile de depozitare incumbă consignantului, dacă exercitarea dreptului de retenţie a fost întemeiată.

Obligațiile consignataruluiPăstrarea şi asigurarea bunurilorUna din obligaţiile principale ale consignatarului este aceea privind păstrarea şi conservarea

bunurilor primite de la consignant în vederea vânzării. Obligaţia de păstrare a bunurilor este prevăzută de art. 2.060 noul Cod Civil, potrivit căruia consignatarul va primi şi va păstra bunurile ca un bun proprietar şi le va remite cumpărătorului sau consignantului, după caz, în starea în care le-a primit spre vânzare. în temeiul acestei obligații, consignatarul răspunde pentru orice lipsă, pierdere sau deteriorare provenită din culpa sa ori a prepuşilor săi.

De asemenea, consignatarul va trebui să comunice consignantului viciile aparente sau ascunse ale bunurilor ce urmează a fi vândute. în cazul în care consignatarul nu comunică consignantului viciile aparente ale bunurilor, operează prezumţia că acestea au fost primite în bună stare.

3

DREPT COMERCIALCURSUL 6, SEMESTRUL II, ANUL III,

02.04.2015

Cu excepția stipulației contrare, cheltuielile de conservare a bunurilor sunt suportate de consignatar. în vederea păstrării şi conservării bunurilor în bună stare şi în ideea de a nu fi prejudiciat consignantul, consignatarul are obligația să asigure bunurile la o societate de asigurare agreată de consignant. Obligaţia privind asigurarea bunurilor obiect al contractului de consignaţie este prevăzută de art. 2.060 alin. (2) noul Cod Civil, care dispune: „consignatarul va asigura bunurile la valoarea stabilită de părţile contractului de consignaţie sau, în lipsă, la valoarea de circulaţie de la data primirii lor în consignaţie&"

Neîndeplinirea obligaţiei de asigurare a bunurilor atrage răspunderea consignatarului pentru pieirea bunurilor din cauze de forţă majoră ori din fapta terţului. In concret art. 2.060 alin. (3) noul Cod Civil prevede că acesta va fi ţinut faţă de consignant pentru deteriorarea sau pieirea bunurilor din cauze de forţă majoră ori fapta unui terţ, dacă acestea nu au fost asigurate la primirea lor în consignaţie ori asigurarea a expirat şi nu a fost reînnoită ori societatea de asigurări nu a fost agreată de consignant.

În executarea obligaţiei de asigurare a bunurilor tranzacţionate în regim de consignaţie, legea pune în sarcina consignatarului şi obligaţia de plată a primele de asigurare. Desigur că aceasta duce în cele din urmă la creşterea remuneraţiei cuvenite consignatarului cu echivalentul spezelor pe care le presupune asigurarea bunurilor deţinute de consignatar în vederea vânzării către terţi.

În cazul în care consignatarul omite încheierea unei poliţe de asigurare, consignantul va putea el asigura bunurile pe cheltuiala consignatarului.

Potrivit legii, asigurările sunt contractate de drept în favoarea consignantului, cu condiţia ca acesta să notifice asigurătorului contractul de consignaţie înainte de plata despăgubirilor. Aceasta înseamnă că la survenirea evenimentului asigurat, adică în momentul în care se produce pieirea totală sau parţială a bunurilor obiect al consignaţiei, despăgubirile de la asigurător vor fi încasate de către consignant.

Executarea mandatului dat de consignantPotrivit prevederilor art. 2.054 noul Cod Civil, contractul de consignație are ca obiect

vânzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului în acest scop. în consecință, consignatarul are obligația să execute însărcinarea primită, de a încheia anumite contracte de vânzare-cumpărare cu terții pentru vânzarea acestor bunuri '1. Consignatarul îşi va îndeplini mandatul privind vânzarea bunurilor în limitele stabilite de consignant prin contract.

Un element important de care trebuie să ţină seama consignatarul este preţul de vânzare al bunurilor. Fiind un aspect important al contractului de consignaţie, legiuitorul se preocupă de problema preţului vânzării bunurilor de către consignatar în cuprinsul art. 2.056 noul Cod Civil Norma citată prevede că preţul la care bunul urmează să fie vândut este cel stabilit de părţile contractului de consignaţie sau, în lipsă, preţul curent al mărfurilor de pe piaţa relevantă, de la momentul vânzării.

In calitatea lui de proprietar al bunurilor şi în virtutea dreptului de dispoziţie pe care îl are asupra bunurilor, consignantul poate modifica unilateral preţul de vânzare stabilit, iar consignatarul va fi ţinut de această modificare de la momentul la care i-a fost adusă la cunoştinţă în scris.

În lipsă de dispoziţii contrare ale contractului sau ale instrucţiunilor scrise ale consignantului, vânzarea se va face numai cu plata în numerar, prin virament sau cec barat şi numai la preţurile curente ale mărfurilor [art. 2.056 alin. (3) noul Cod Civil].

Consignatarul poate să vândă bunurile pe credit, dar numai dacă a fost autorizat în mod expres de către consignant prin contractul de consignaţie sau printr-un alt mijloc neechivoc în acest sens. Vânzarea pe credit a bunurilor în regim de consignaţie este reglementată de art. 2.061 noul Cod Civil Potrivit textului de lege menţionat, în cazul în care consignatarul primeşte autorizarea să vândă pe credit, în condiţiile în care părţile nu convin altfel, atunci el poate acorda cumpărătorului un termen pentru plata preţului de maximum 90 de zile şi exclusiv pe bază de cambii acceptate sau bilete la ordin.

4

DREPT COMERCIALCURSUL 6, SEMESTRUL II, ANUL III,

02.04.2015

Dacă nu se prevede altfel prin contract, consignatarul este solidar răspunzător cu cumpărătorul faţă de consignant pentru plata preţului mărfurilor vândute pe credit. Rezultă că în acest din urmă caz, când este împuternicit să vândă pe credit, consignatarul răspunde nu doar pentru încheierea contractelor de vânzare a bunurilor, ci şi pentru neplata preţului de către terţul căruia i-a acordat creditul.

Obligația de a da socoteala consignantului asupra îndeplinirii mandatuluiÎntrucât, consignatarul acţionează pe baza împuternicirii consignantului, el trebuie să-l

informeze pe consignant, la termenele stabilite în contract, cu privire la vânzările făcute, respectiv să arate bunurile vândute contra numerar şi cele vândute pe credit. în cazul în care în contract nu sunt prevăzute termenele de informare a consignantului asupra vânzărilor, consignatarul trebuie să facă aceste informări într-un termen rezonabil de la data la care acestea au fost solicitate.

De asemenea, consignatarul trebuie să remită consignantului, la termenele prevăzute în contract, sumele încasate cu titlu de preţ al bunurilor vândute, precum şi cambiile şi garanţiile primite de la terţul cumpărător.

Dacă în contract nu s-au stabilit condiţiile privind informarea consignantului şi nici consecinţele întârzierii restituirii sumelor de bani primite cu titlu de preţ al bunurilor vândute, atunci, în temeiul art. 2.054 noul Cod Civil, îşi vor găsi aplicare regulile de la mandat legiferate de art. 2.019-2.020 noul Cod Civil în acord cu textele legale menţionate, consignatarul este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită consignantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat consignantului. Tot astfel, în temeiul prevederilor art. 2.020 noul Cod Civil consignatarul datorează dobânzi pentru sumele întrebuinţate în folosul său începând din ziua întrebuinţării, iar pentru cele cu care a rămas dator, din ziua în care a fost pus în întârziere.

Se înţelege că în situaţia în care consignatarul nu reuşeşte să vândă bunurile, acesta este obligat să le restituie consignantului.

Încetarea contractului de consignaţieCauzele de încetare a contractului de consignaţie sunt reglementate de art. 2.063 noul Cod

Civil şi sunt asemănătoare cu cele ale mandatului. Potrivit textului de lege menţionat, contractul de consignaţie încetează prin revocarea sa de către consignant, renunţarea consignatarului, din cauzele indicate în contract, moartea, dizolvarea, falimentul, interdicţia sau radierea consignantului ori a consignatarului.

5