Notă informativa Suspendare despre igalitatea suspendarii a judecatorului d-lui Valeriu Doaga.docx

5
Notă informativă despre judecatorul a curții supreme d-lui Valeriu Doaga ,care a suspendat decizia(22.07.2015) revocabile ți care nu se supune nici unei căi de atac. Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 18 mai 2011 a fost admis spre examinare cererea introductivă depusă de S.R.L. „Ialoveni-Gaz” şi Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SA „Anchir", în calitate de administrator provizoriu al S.A. „Anchir” a fost desemnat ÎI „Selevestru Irina”. Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 01.03.2012 a fost intentată procedura de insolvabilitate în privinţa SA „Anchir” cu desemnarea în calitate de administrator al insolvabilităţii îi „Ion Cucereavîi”, fiind confirmat faptul supra îndatorii debitorului, unde s-a constatat insuficienţa masei debitoare pentru executarea creanţelor tuturor creditorilor, care la cel moment constituiau peste 80 mln lei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bender din 26.11.2013 în privinţa debitorului S.A. „Anchir” a fost încetată procedura de restructurare, cu aplicarea procedurii planului.În calitate de administrator al insolvabilităţii a fost desemnat ÎI „Bulgaru Igor". Datele reflectate în planul de restructurare al S.A “Anchir”conţine date false, este unul imperfect şi nu va soluţiona problemele creditorilor, deoarice în plan de restructurare sa indicat în calitate de asigurarea gajului fonduri fixe (bunuri mobile şi imobile) în valoare de circa 80 mln lei, însă în realitate conform

Transcript of Notă informativa Suspendare despre igalitatea suspendarii a judecatorului d-lui Valeriu Doaga.docx

Page 1: Notă informativa Suspendare  despre igalitatea suspendarii a judecatorului d-lui Valeriu Doaga.docx

Notă informativă despre judecatorul a curții supreme d-lui Valeriu Doaga ,care a suspendat decizia(22.07.2015) revocabile ți

care nu se supune nici unei căi de atac.

Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 18 mai 2011 a fost admis spre examinare cererea introductivă depusă de S.R.L. „Ialoveni-Gaz” şi Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SA „Anchir", în calitate de administrator provizoriu al S.A. „Anchir” a fost desemnat ÎI „Selevestru Irina”.

Prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 01.03.2012 a fost intentată procedura de insolvabilitate în privinţa SA „Anchir” cu desemnarea în calitate de administrator al insolvabilităţii îi „Ion Cucereavîi”, fiind confirmat faptul supra îndatorii debitorului, unde s-a constatat insuficiența masei debitoare pentru executarea creanțelor tuturor creditorilor, care la cel moment constituiau peste 80 mln lei. Prin hotărîrea Curţii de Apel Bender din 26.11.2013 în privinţa debitorului S.A. „Anchir” a fost încetată procedura de restructurare, cu aplicarea procedurii planului.În calitate de administrator al insolvabilităţii a fost desemnat ÎI „Bulgaru Igor". Datele reflectate în planul de restructurare al S.A “Anchir”conține date false, este unul imperfect și nu va soluționa problemele creditorilor, deoarice în plan de restructurare sa indicat în calitate de asigurarea gajului fonduri fixe (bunuri mobile și imobile) în valoare de circa 80 mln lei, însă în realitate conform raportului de evaluare efectuat de CNEJ de pe lîngă Ministerul Justiției al RM, prețul de evaluare a acestui gaj constituie circa 5 mln lei, iar prețul de piață – 3 mln lei. S.A “Anchir” nu a achitat creanțele, prevăzute în planul de restructurizare întărit de instanță de judecată, achitarea acestor creanțe conform planului de restructurizare nu va avea loc datorită nivelului scăzut de producere a cărămizii pe parcursul anului 2014 – 2015. S.A “Anchir” la situația de astăzi deține obligații de plată curente față de bugetul de stat. Achitarea acestor creanțe conform planului de restructurizare nu va avea loc datorită faptului că conform Raportului Financiar al S.A “Anchir” în procedura planului pe anul 2014 s-au înregistrat pierderi în suma 310 mii lei, în situația cînd era planificat profit de 23,5 mln.lei.

Așa fiind , de 24 martie 2015, S.R.L. „Ialoveni-Gaz" a înaintat cerere introductivă privind închiderea procedurii planului, intrarea în procedura falimentului şi lichidarea patrimoniului debitorului SA „Anchir”.

La 07 mai 2015 Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi a înaintat cerere introductivă privind închiderea procedurii planului, intrarea în procedura

Page 2: Notă informativa Suspendare  despre igalitatea suspendarii a judecatorului d-lui Valeriu Doaga.docx

falimentului şi lichidarea patrimoniului debitorului SA „Anchir”, invocînd neexecutarea planului de restructurare în termen.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 iulie 2015 au fost admise cererile introductive depuse de S.R.L. „Ialoveni-Gaz” şi Inspectoratul Fiscal de Stat Anenii Noi privind intentarea procesului de insolvabilitate cu aplicarea procedurii falimentului faţă de S.A.„Anchir”, ca rezultat al neexecutării planului procedurii de restructurare.

S-a dispus trecerea la procedura de faliment în vederea lichidării patrimoniului debitorului S.A. „Anchir”, adresa juridică r-ul Anenii Noi . s. Chirca. str. Păcii, c/f 1003600081665.

S-a dispus valorificarea şi lichidarea neîntîrziatâ dc către lichidatorul Jerebţov Anton a masei debitoare a SA ,Anchir”, în condiţiile cît mai avantajoase şi tn timpul cel mai potrivit, numai cu acordul expres al adunării creditorilor, In condiţiile Legii insolvabilităţii.

La 10 iulie 2015 în Curtea Supremă dc Justiţie a fost înregistrată cererea de recurs formulată de Constantin Sula, preşedintele Comitetului Creditorilor S.A. "Anchir". creditorul Nicolae Indoitu şi avocatul L.Leanca în interesele lui V.Hadjiu, administratorul debitorului declarată împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinâu din 08 iulie 2015.

Concomitent, recurenţii au solicitat suspendarea executării încheierii contestate cu recurs, pînă la examinarea cererii de recurs, în temeiul art. 8 alin. (2) al Legii insolvabilităţii.

În susţinerea demersului formulat, recurenţii a invocat că, executarea timpurie a încheierii contestate ar putea avea grave consecinţe pentru debitor ori la momentul actual S.A. „Anchir” nu-şi poate desfăşura activitatea în modul corespunzător, întîmpină dificultăţi deoarece s-a creat o situaţie de incertitudine la întreprindere în relaţiile cu agenţii economici parteneri, haos în rîndurile a peste 150 de salariaţi deşi în prezent debitorul respectă planul cu realizarea acestuia în termen.

Astfel la 20 iulie 2015 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a emis Închierea prin care se suspendă executarea încheierii Curţii de Apel Chişinău nr.2i-498/14 din 08 iulie 2015, în cadrul derulării procesului de insolvabilitate a S.A. ,,Anchir", pînă la judecarea recursului în Curtea Supremă de Justiţie.

Analizind actul de justiției sus numit ,conchidem că acesta este unul neîntemeiat și adoptat în pripă, contrar prevederilor legale și anume art. 435 alin. (8) CPC şi art. 8 alin.(2) Legii insolvabilităţii, deoarece:

a) Potrivit art. 8 alin.(2) Legii insolvabilităţii, recursul nu suspendă executarea hotărârilor şi a încheierilor instanţei de insolvabilitate, dar pot fi suspendate de instanţa de recurs la cererea motivată a recurentului.

Așadar,în sensul în care au fost invocate motivele în demersul de suspendare a executării încheierii contestate cu recurs,nu pot fi apreciate ca drept “cerere motivată a recuretului” ,ci fiind niște afirmați declarative și lipsite de suport juridic.

b) Instituția suspendării recursului reglementată de art.435 CPC se aplică în cazurile cînd se atacă cu recurs pe secțiunea a II (art.429-445 CPC)

Page 3: Notă informativa Suspendare  despre igalitatea suspendarii a judecatorului d-lui Valeriu Doaga.docx

se răsfrînge împotriva actelor de dispoziţie ale curţilor de apel în rezultatul examinării cauzelor civile în ordine de apel.

Astfel în cazul nostru este vorba de recurs pe secțiunea I (art.423-428 CPC), adică recursul împotriva încheierii primei instanţe și respectiv instituția suspendării recursului reglementată de art.435 CPC nu poate fi aplicat în speța data.

Mai mult ca atît încheierea Curţii de Apel Chişinău nr.2i-498/14 din 08 iulie 2015 nu este succeptibilă căilor de atac.

De rînd cu aceasta, este categoric necesar de menționat, că atît legislația de profil, cît și practica judiciară nu prevăd aplicarea instituției suspendării recursului reglementată de art.435 CPC în litigiile de insolvabilitate.

Suspendînd încheierea Curţii de Apel Chişinău nr.2i-498/14 din 08 iulie 2015 irevocabilă, după noi s-a încălcat principiul rex judecată , cea ce duce la încălcarea principiului securității raportului juridic prevăzută p.1.1 la protocolul 1 al Convenției Europene ale Drepturilor Omului.

Anexa :1.Incheierea CSJ din 22.07.15 cu privire la suspendarea încheierea Curţii de Apel Chişinău nr.2i-498/14 din 08 iulie 20152.Extras din Planul de redresare S.A. “Anchir” în procedura de insolvabilitate cu privire la graficul de plăți a datoriilor creditorilor.