Ioan HumI

NOOSJURIDIC.VALORILE IDENTITARE-/\iN rnrA GLoBALtzLRrr)

- Culegere de studii -

Universul JuridicBucuresti,

-20r6-

Cuprins

Introducere .......................5

Partea intdicoN$TrrNTA $r NOOS JURrDrc. .................e

Postmodernismul, un alt pattern cultural............................. 1 iFenomenologia congtiinEei juridice ......................................20Dreptul natural, justl mlsurI a drepturilor omului ...........26Principiile si temeiul dreptului pozitiv....... .......36Ideea de absolut in lumea dreptului ...................47O perspectivd filosofico-juridicd asupra valorilor vieEii.......55Capcanele discriminlrii pozitive in raporr cu ordinea 9i

O fals5 probleml si o fals5 alternativd: morala salvlriiqi salvarea moralei ..........g1

Partea a douaVALORILE IDENTITARE iN TUMULTULGLOBALTZAnII ..........87

Identitate si globalizare............... ........................g9Statul si dreptul in procesul globalizdrii ............9g

1. Principiul identitar ca paradigmd a cunoasteriisociali ......g92. Valorile identitare faEI in fal5 cu globalizarea............10l3. Suveranitarea sratelor in orizonrul globaliz5rii.......... I0g4. Dreptul, intre globalizare si universaliz ar e ................ I L2

260 loan HumI

Partea a treiaUNIUNEA EUROPEANA. IDENTITATENATTONALA $r SUPRAETATrSM..... .......r27

Premise cll5uzitoare ....129

Europa, sub semnul unitdtii de destin .............133

Ideea european5 in modele istorice, proiecte si acgiunipolitice. Ideea europeani si ideea nagionald........................ I 36

Structuri europene protointegrative........... ......145

Coliziuni de viziune privind constructia europeani depAnI la momentul Maastricht ........I52Uniunea European5. Diferentele care o intemeiazl;i ojustific[...... .....;............. .................... t 84

Tratatul Amsterdam (TA): spre consolidarea sociali a

solidaritlqii europene... ...................202

Scurtd privire asupra cetlleniei Uniunii Europene ...........21 IFundamentul sistemului institutional comunitar ............. 2 I 5

Cronicl tfuzie la un esec previzibil: Tratatul de

instituire a unei Constitutii pentru Europa...... ..................225

Integrarea europeanl si logica extinderii: diversitateacare uneste ..,......,....,.,...233

Aderarea RomAniei la Uniunea Europeanl sau

reglsirea conditiei sale originare............... .......243

Crestinismul qi identitatea europeanil.............. ..................254

Postmodernismul,un alt pattern cultural.

Dreptul contemporan, luat in totalitatea articulagiilor sale

sistemice, vizeazd, o socialitate stAnd inerent sub semnul

direcgiei mondializatoare, pe alocuri mutagene, a umanitigii.Nu am putea surprinde coparticiparea sistemului iuridic la

acest proces si nici ecoul ce, la rAndu-i, il suportfi prin tran-zienta postmodernistl, dacI, pentru inceput, nu am arunca oprivire, fie gi grIbitS, asupra postmodernismului ca atare, pe

care il apreciem ca fiind un pattern cultural, apt, agadar, sImodeleze ansamblul fegomenelor sociosuprastructurale,inclusiv juridicitatea in ceasul istoric prezent. Creion6ndu-iconceptul, de care se leagd inqelegerea condiliei valorilor inlumea de azi, am putea urmdri, sperim, deplasdrile de accent

induse de postmodernism in raport cu modernitatea. Vominvoca in acest scop, aici nemijlocit pentru scontata luifuncgie ilustrativ5, cazul valorilor artistice qi al dinamicii lor.CAt priveste valorile juridice, principiile gi normele de drept,

impactul postmodernist al evoluliei lor are a fi descifrat pe

parcursul lucr5rii, urmdrindu-i consecin,tele, corelate cu

acelea politice gi morale, in cadrul mai larg al mondializdrii,dar gi in acela particular al construcgiei europene.

Universalitatea crealiei omenqti si constantele ei defi-

nitorii iau de fiecare datd intruchipdri istorice concrete.

Acestea exprim6 sintetic, in funcEie de mentalul fiec[rei epoci,

a viziunii ei dominante, ceea ce s-a numit spiritul veacului.El poate fi privit drept paradigma creativi a unei epoci,

exprim0nd deschiderea specific[ spre ceea ce este propriu

* Publicat in revista Ethos, Ed. Institutului European, Iagi, nr. 612012.

12 Ioan HumI

conditiei general-umane. Paradigma in cauzl concentteazdatAt elementele, fie ele si contradictorii, ale conceptiei despreIume, cAt si un sistem de reprezentlri, de predispozitii gi nE-zuinte, un orizont de asteptare punindu-gi pecetea pe ansam-blul cunoasterii stiintifice, al pllsmuirilor artistice, viziunilorreligioase si atitudinilor morale ale unei epoci, ca si pe men-talul ei juridic, cAt este el configurat de la un momenr dat.Incdt, lntre formele atat de diverse ale creagiei omeneqti se

instituie, in grade diferite de constientizate, vase comuni-cante, un transfer problematic prin sublimiri energeticecompensatorii, apt sd intretind o reactie ireductibild la exis-ten15 si la provoclrile ei, reacqie reglsitd - nu uniform, liniar,nu programatic clutat[ si neapdrat ideologizati - ln formedifuze, dar convergente, alcltuind trama gnoseologicd si atitu-dinalS pe care se construieste sincronizant intreaga bogltie a

manifestlrilor istorice .r.riir.. tn felul acesta, spiritul fiecereiepoci - ,,spiritul veacului" - , cu ce are el propriu, se reglsestein obiectivlrile reprezentative ale fieclrui segment, astfelindividualizat, al devenirii socioumane. Spiritul epocii esteimanenta care di unitate formelor culturii intr-un ceas dat alistoriei. Motiv pentru care il putem privi ca pe o structurigenerativi, exprimffnd ea lns5si o paradigml de substrat.

Dacd recunoasterea gi reconstituirea paradigmeicultural-spirituale a unei epoci este un demers inductiv,plecAnd de la identificarea manifestdrilor sale punctuale pe

diferite paliere ale existengei omenesti, in schimb, mani-festarea ei vizeazd o ontologie de sistem, de relativl auto-nomie functional5r legitimatd deductiv, desi nu dupd modelulplatonician ori hegelian al Ideii in sine si pentru sine.

De bund seamE, discontinuitatea ritmurilor si modelelorculturale, mutatia din tabla valorilor opereazd, pe fondul uneiinevitabile continuit[ti, nu o datE contestatd ideologic cuvehementd, dar capabili sd misoare abia ea, de la o generatie

Noos JURrDrc. vALoRILE IDENTITARE iN nala clonarzARu 13

Ia alta, schimbarea de opticl gi atitudine existential5 in raportcu cosmosul, cu natura, cu societatea qi ,,ceilal1i". Numaiachizigiile efective de cultur5 gi civilizagie, dincolo de oricepretins progres liniar, fac posibil[ schimbarea si ofer5, fie si

prin negatie, criteriul ei. Asa stau lucrurile gi cu postmoder-

nismul, pe care am inceput sd-l parcurgem si sd-l trlim si

care, in acelagi timp, ne invdluie indefinibil, ne modeleazE gi,

Ia rAndu-i, ,,ne trdieqte". Epoca modernitlgii gi-a creat propria-inegatie. Semnele schimbErii au fost anun[ate gi agteptate inclsub zodia ei. Filosofii culturii, moraliqtii si juristii, sociologii,istoricii, esteticienii 9i ceilalgi g0nditori atenli la tensiunileveacului au surprins ,,vuietul vremii" gi ,,trecerea" - care nupoate fi decfft o ,nagtere", nu un matricid - la postmodernism.

Ins[ ivirea postmodernismului nu ambitioneazl si fie,precum s-a observat, o migcare legitimatl in registrul progre-

sului, al novatiei istorice valoric-superioare, al unei ascen'

dente axiologice justificatl sau revendicatd ideologic sau

gratuit idealist. El nu se sustine si nu se afirmd in ordinea

istoricl a ascendengei calitative a ?roiectului uman avAnd la

bazd,forga negaliei, ci in migcarea mereu reluatl spre o expan-

siune existenliald in planurile multiple ale omenescului,

comparat cu sine insugi, nu cu modelele istorice. Postmo-

dernismul este migcarea ampl5 pe o orizontalitate derutantpolimorfX, derobati de obsesia progresului, marc0nd dimpo-trivd, cum s-a spus, iesirea din istorie. Ceea ce nu exclude unmeliorism, dar care, prin definigie, nu se revendici fioruluimetafizic, idealului purificator qi trdirii dramatice; el opereazS

in sfera valorilor mai puqin ,,tari", unde i;i afl5 calde refugiiindividualismul iontemplativist, impicat confortabil cu

lumea. Problematizarea existentei nu este, ca in rlstimpulRagiunii si al Luminilor, o asumare obsesivl a condigiei

umane, un tragic pariu existential; ea poarti in spatiuladaptdrii, al celebrdrii, fundate intr-o ,,metafizic5" imediat6,

14 Ioan Humi

pentru care subiectualitatea se poate suspenda intr'o realitate

virtual[, nemaifiind intemeiatr condl$onrrt pe rela$a cu

lumea obiectului. Ea dI sens lucrurilor dincolo de exigenqa

aristotelic[ a adecvlrii la ele, gtiind cd lumea este ceea ce

vede gi simte omul, avAnd o semnificatie atribuiti. Ca su-

biect care face din fiinga'i insusi criteriul adevlrului, binelui

gi frumosului, trlite acum ca valori ,slabe"r dar confortabile,

omul postmodern nu mai este cutreierat, parc5, de fervoarea

aproape misticd cu care erau ele asumate in modernitate. Inlocul unei fermitdEi maniheiste ce impirqea lucrurile inabsolut bune ori absolut rele, definitiv adevlrate ori definitivfalse, exclusiv frumoase ori exclusiv urAte, se infiripl un ori-

zofitalrelativit5lii valorilor, de extraclie utilitaristd nu o datI,

unde omul dI subiectivist misura lucrurilor in sensul par-

menidian originar, nu in acela al umanismului militantist de

mai tirziu.Pentru contextul, schigat, al acestor liniamente spirituale,

ca sI nu spunem pentru aceast[ stare de spirit proprie post-

modernismului in desf5gurare, devine simptomaticl relatia,

altfel dintotdeauna inefabil[, dintre gtiing[ 9i art5' Acum inslvasele comunicante ale interrelaliei lor antreneazd tepre-

zentdri, halo-uri psihoconceptuale, viziuni, stiri de spirit,

reaclii intelectuale ;i de triire de o spornicl acuitate, marcAnd

acea amintitl unitate paradigmatici specificd postmoder-

nismului. Cum se regdseqte aceasta in relalia muabili a celor

doud forme creative atdt de deosebite gi totu;i atet de reciproc

indatorate? Distinclia clasicd intre ragiunea discursiv5 a qtiin-

teirbazatd pe concept qi experiment, gi ,,raEiunea sensibil5" a

artei r[mdne cu necesitate operant5 in ultimi analizd, dar ea

men{ine o simplificare nu o datd reductiv5, ignorAnd faptul

esenlial cI ;i qtiin;a, gi arta exprimS, fiecare in ordinea qi inregistrul ei, aceeasi unitate a spiritului omenesc, nevoia etern[

de completitudine a Ideii cu Tr5irea, a ra[iunii discursive cu

Noos JURIDIC. vALoRILE IDENTITARE iN rala clonauzARtt 15

,,ratiunea inimii". Omul ca fiin{5 integrali se reglseste inunitatea sinteticl a reprezentdrilor sale despre lume si despre

ceilalti, reprezentlri pe care le diferenqiazl logic in idei si

concepte si psihologic-spiritual (inclusiv etic, estetic ;ireligios) in elementele atAt de diverse si bogate ale trdiriinemiilocite a vie,tii. in fapt, si unele, si celelalte sunt limbaie,

aparent refuz6ndu-se exclusivist, ale unitlgii de mesaj exis-

tenlial gi de asumare a lumii. Aceast[ unitate de mesai gi de

semnificagie, exprimind modul omenesc de raportare la lume

gi de valorizare omeneasci a datului ei neutral, este temeiulunitdgii formelor culturii gi creagiei qi, mai mult, sursa pro-

teismului lor; diversitatea se justifici gi se intreqine valoricnumai proiectatd in orizontul unitdqii definitoriu generative a

subiectualitltii umane institutive de sens. Astfel, incercAnd

un exemplu simplissim, o anume lungime de undl a luminii,suport in ordine fizicil a culorii genuine a unei petale, dibucuria esteticl a contempldrii; gi informatia receptatS, expli-

citatd stiingific, si transfigurarea ei esteticd stau deopotrivlsub semnul subiectualitlgii noastre, conditionat[ desigur de

datele primare ale existengei, c[rora le dd insi un sens:

gnoseologic, respectiv, estetic. De alt{el, in discursul fizicii ca

qtiintd, nu numai aici, existl un indelebil suport metafizic qi o

discretd mirare existenqiald. Fizica, in ordinea ei, in m5sura incare descifreazd discursiv tainele naturii, cu o forgl de aceeaqi

intensiune incifreazd necunoscutele ei, dAnd fior cosmic

sufletului nostru, indemnat sd impace rigoarea conceptului cu

metafora vieEii.

Unitatea formelor culturii, regisitl spontan ;i masiv indialogul postmodernist al artelor, plasat el insusi in cadrul

mai larg al dinamicii cunoasterii, a fost accentuat5 in moder-

nitatea deja crepuscularl a revoluqiei stiintifice a fizicii rela-

tiviste. Descoperirea electronului, la sfArgitul secolului

tul XIX-lea, conducea la ideea infinitului in profunzime a