Antropogeneza reprezintă un proces biosferic, poate cosmic, ce se desfăşoară continuu deja timp depeste 2 mln. de ani, de cand a apărut genul Homo. Evoluţia biologică, succedandu-se prin linia ascendentă Homohabilis - H. erectus - H. Sapiens şi evoluţia psiho-socială (psiho-culturală), s-a incununat cu trecerea biosferei intr-onouă fază, cand acest proces biosferic este dirijat sau depinde in mare măsură de raţiunea umană. Aceăstă fază(stare) din evoluţia biosferei a fost numită noogeneză (din gr. noos = raţiune, minte, şi genesis = naştere,geneză), ceea ce inseamnă că biosfera treptat se transformă in noosferă, care reprezintă veriga finală dinevoluţia vieţii.Noţiunea de noosferă (din gr. noos = raţiune, minte şi sferă), adică sfera raţiunii, a fost introdusă in 1927de matematicianul, filozoful şi teologul francez E. Le Roy in prelegerile sale ţinute la Colegiul Francez din Parisşi publicate in lucrarea „L'exigence idealistet et la fait d'evolution" („Exigenţa idealistă şi fapta evoluţiei", Paris,1927). Autorul tratează această noţiune ca o stare recentă, pe care o retrăieşte geologic biosfera, subliniind că el aelaborat concepţia dată impreună cu un alt mare savant francez - geologul, paleontologul, antropologul şi teologulP. Teilhard de Chardin (1881 - 1955), căruia de fapt ii aparţine intreaga doctrină (filozofie), argumentată logic,despre fenomenul noosferei.Teilhard de Chardin a descoperit in evoluţie Noogeneza, pe care a considerat-o ca un fenomem cosmic, cusemnificaţie majoră, poate unică. Nu ne putem imagina cosmogeneza fără a ajunge la viaţă şi viaţa fără a ajungela Spirit, deci nu ne putem imagina „săgeata evoluţiei” fără a ajunge la noogeneză. P. Teilhard de Chardin seintreba: „...cum să ne imaginăm o Cosmogeneză extinsă la Spirit, fără să te afli, in acelaşi timp, in faza uneiNoogeneze?” După autor, noogeneza incepe din momentul in care a apărut reflecţia, gandirea. Deoarece„gandirea nu poate fi asemuită decat cu naşterea Vieţii”.Deci, evoluţia biologică, inclusiv cea a omului, nu se poate opri. Misiunea de-a dreptul sacră a omuluieste de a conduce (canaliza) mai departe noogeneză, deoarece „noi ţinem evoluţia in mainile noastre: suntemresponsabili de trecut in faţa viitorului ei".Teilhard de Chardin ajunge la concluzia că prin om evoluţia a cucerit noi dimensiuni. Urmeazăascensiunea şi expansiunea de conştiinţă. Evul mediu şi chiar Renaşterea au tratat omul ca centru al Universului. Iatăcă Pierre Teilhard de Chardin descoperă o dimensiune a omului, cu mult mai reală: „Omul, săgeata ascensionalăa marii sinteze biologice". Omul constituind, pentru el insuşi, „ultimul născut", cel mai complicat şi cel mainuanţat dintre rosturile succesive ale Vieţii. Ar fi absurd ca lumea, după ce a ajuns la om, să se oprească.

Trebuie să existe o deschidere către inainte. „Viaţa trebuie să urce mai sus". Probabil către „supraviaţă”.Punand problema sacră a finalităţii evoluţiei, Teilhard de Chardin crede că „Evoluţia trebuie să culminezeintr-o conştiinţă supremă. Dar această Conştiinţă, tocmai pentru a fi supremă, nu trebuie să poarte in sine maximaperfecţiune a conştiinţei noastre, proiecţia iluminatorie a fiinţei asupra ei insăşi. A prelungi spre o stare difuzăcurba Umanizării constituie o eroare evidentă! Numai in direcţia unei Hyper-reflecţii, adică in direcţia unei Hyperpersonalizăriputem extrapola Gandirea. Altfel, cum ar putea ea să inmagazineze cuceririle noastre care se factoate in Reflexiv" (citat după Gh. Mustaţă şi M. Mustaţă, 2002). Ţinta către care tinde Viaţa in Evoluţie este unanumit Punct, aşa-numitul Punct Omega, in care se adună, „in deplinitatea şi integritatea sa, constituţia deconştiinţă degajată incetul cu incetul de Noosferă pe Pămant". Nu putem să nu fim de acord cu soţii Mustaţă, carenu consideră că prin Evoluţia Vieţii se ajunge la apariţia lui Dumnezeu, ci că „prin evoluţie spiritul creat tinde cătreSpiritul Necreat, către Dumnezeu”.Pentru a impăca spiritele in sens de discuţii, pentru a invita la gandire şi la pace, Teilhard de Chardinconsemnează: „In aparenţă, Pămantul Modern este născut dintr-o mişcare antireligioasă. Omul ajungandu-sesieşi. Raţiunea substituindu-se Credinţei. Generaţia noastră şi incă două generaţii inainte n-au auzit vorbindu-se decatde conflictul intre Credinţă şi Ştiinţă. In aşa fel incat, la un moment dat, se părea că cea din urmă trebuia săinlocuiască, fără drept de apel, pe cea dintai. Or, pe măsură ce tensiunea se prelungeşte, devine mai vizibil că,pană a urmă conflictul se va rezolva sub o formă absolut diferită de echilibru, nu prin eliminare au prindualitate, ci prin sinteză. După aproape două secole de lupte pătimaşe, nici Ştiinţa, nici Credinţa, nu au reuşit săse diminueze una pe alta, dimpotrivă, devine evident că una fără alta nu se vor putea dezvolta normal, şi aceastadin simplul motiv că aceeaşi viaţă le animă pe amandouă. Nici in elanul, nici in construcţiile ei, Ştiinţa nu poateajunge pană la capătul ei insăşi, fără să se coloreze de Mistică şi să se incarce de Credinţă".Incercări de a micşora hiatusul dintre religie şi ştiinţă o fac şi alţi savanţi şi teologi. O atenţie deosebităin acest sens merită cartea lui Alexandros Kalomiros „Sfinţii Părinţi despre originile şi destinele Omului şiCosmosului”, in care autorul insistă asupra ideii că Dumnezeu a creat Lumea in timp, pornind de la simplu lacomplex, de la inferior la superior, astfel avand loc o adevărată evoluţie a Creaţiei divine: „..Dumnezeu adeclanşat o evoluţie in timp... El n-a creat lumea in chip instantaneu, ci in şase ere consecutive, desfăşurand-o

astfel succesiv, creaturile cele mai desăvarşite fiind create in ultima zi". Al. Kalomiros consideră creaturaumană - pe Isus Hristos - ca fiind cea mai desăvarşită dintre toate vieţuitoarele.Al. Kalomiros incearcă să probeze că lumea şi omul au fost făcute de Dumnezeu. Insă Dumnezeu acreat lumea in aşa fel incat să evolueze şi să se poată desăvarşi. Crearea omului este o creaţie cu totul şi cu totulaparte...O contribuţie deosebită la dezvoltarea concepţiei despre Noosferă a avut-o in primul rand ilustrul naturalistenciclopedist rus (poate ultimul naturalist de talie mondială din sec. XX) Vladimir Ivanovici Vernadskii (1863 -1945), fondatorul doctrinei moderne despre biosferă, notstă in ultima sa lucrare ştiinţifico-filozofică. Acestarticol este intitulat cat se poate de modest: „Nescoliko slov o noosfere" („Cateva cuvinte despre noosferă").Referindu-se la rădăcinile ideii despre noosferă, Vernadskii constata că ele pornesc cam prin sec. XVII.De exemplu, Vernadskii arată că Buffon (1707 - 1873), in geniala sa lucrare „Istoria Naturală” (1748), vorbeadespre „Impărăţia Omului”, in care el trăieşte şi activează, menţionand, totodată, importanţa lui geologică. Buffona fost primul savant şi scriitor (poet), a scris cele mai radicale pagini intru susţinerea şi afirmarea ideii de progresuman, făcand apologia omului ca „stăpan al Universului”, şi ca „strălucit centru al lui”, ca fiinţă raţională şi activăcare modifică natura impunandu-i legi umane.Ca geolog şi geochimist, savantul rus V. I. Veraadskii, i-a imprimat teoriei despre noosferă (dansul s-ainspirat din concepţia lui Le Roy şi Teilhard de Chardin) un suflu biogeochimic, subliniind că „...in faţa ochilornoştri omul devine o imensă forţă geologică, tot mai puternică... In sec. XX omul a cunoscut şi a cuprins pentruprima dată intreaga biosferă" (aici Vernadskii a anticipat cu mult nu numai ideea despre forţa creatoare, dar şidistructivă a omului, care se manifestă in zilele noastre).Totuşi V. I. Vernadskii scrie cu mare entuziasm şi optimism despre noosferă: „Acum noi trecem printr-onouă schimbare geologică evolutivă. Păşim in noosferă... Este important că idealurile noastre democratice păşescin unison cu procesul geologic spontan, cu legile naturii, ele răspunzand noosferei. De aceea putem privi cuincredere in viitor. El este deja in prezent. Şi nu-1 vom scăpa din maini". Evident că acest optimism al luiVernadskii (alimentat parţial şi de victoria „raţiunii" asupra fascismului de la sfarşitul celui de-al doilea războimondial) esa realist, este un optimism la care nu putem să nu aderăm.Dar suntem indreptăţiţi să (ne) punem şi intrebarea perfect logică (cel puţin): cum va evolua incontinuare Homo sapiens sapiens? Se află această specie in veriga finală a evoluţiei spiţei hominienilor sau este

doar un stadiu evolutiv, o fază ce va conduce spre alte fiinţe raţionale, mai desăvarşite (cel puţin) din punct devedere biologic şi psiho-cultural? Să aibă dreptate Gh. Mustaţă şi M. Mustaţă care se intreabă: ce urmează -stagnare sau evoluţie? Desigur că este necesar să punem in discuţie sensul evolutiv pe care il are de urmat speciaumană de acum inainte. Această problemă incepe să-i frămante din ce in ce mai mult nu numai pe specialişti, cişi pe toţi interesaţii de cunoaşterea viitorului omenirii.După cum menţionează şi autorii citaţi, aşa-numiţii „pesimişti" consideră că H. sapiens se află in pericolde degradare din cauza progresului, civilizaţiei şi a medicinii. Ei consideră că prin incetarea acţiunii selecţieinaturale s-ar ajunge la acumularea de gene „rele" care ar produce tot mai frecvente fenomene patologice.Străduindu-ne să fim obiectivi, vom menţiona că in favoarea pesimiştilor există multiple argumente, care aralimenta cu prisosinţă cele mai fantasmagorice scenarii negativiste. Insă, nu trebuie să ignorăm axioma, conformcăreia: evoluţia lumii organice, din care face indubitabil şi omul, intreaga omenire, este un proces continuuascendent şi ireversibil. O impun chiar mecanismele evoluţiei. De aici urmează că evoluţia omului ca speciebiologică dar şi psiho-socio-culturală va continua, atingand noi culmi de perfecţiune iar perfecţiunea nu arelimite cat timp va continua insăşi evoluţia Universului, incepută odată cu producerea "Marii Explozii a PunctululuiSingular”. Optimismul lui Vernadskii, dar şi al multora dintre noi, coincide cu acelaşi optimism a lui Teilhard deChardin care vedea viitorul evoluţiei in contopirea oamenilor, in consolidarea lor intelectuală şi spirituală. Aceastăstare a lumii el a numit-o Punctul Omega - starea şi timpul victoriei Raţiunii, a Raţiunii Cosmice, a Supraraţiunii,care se va contopi poate cu insăşi noţiunea de Dumnezeu.Dar, nu toţi oamenii de ştiinţă sunt optimişti. Bunăoară, cunoscutul astrofizician russ (sovietic) V.Şklovskii consideră că pană in prezent in Univers au mai existat civilizaţii, dar numai pană la un timp. De fiecaredată dispăreau tocmai datorită Raţiunii; asigurand omului o mare putere a Raţiunii, la un moment dat civilizaţiarespectivă dispărea, fiindcă nu putea face faţă dificultăţilor care apăreau, dificultăţi generale, de fapt, tot de om. Dar,ca orice manifestare a capacităţii de adaptare, Raţiunea ii servea benefic pe purtătorii ei. ...Insă, negreşit, raţiunea işiserveşte benefic purtătorii numai pană la un timp... Este o argumentare cu destule elemente de credibilitate, deaceea nu avem nici un motiv s-o ignorăm. Inclinăm să aderăm la filozofia optimistă a lui Teilhard de Chardin-Vernadskii, sperand sincer că raţiunea va scoate omenirea dintr-un eventual impas. Credem in posibilitateacoevoluţiei benefice a Omului cu Natura.

Au dreptate Gh. Mustaţa şi M. Mustaţă, care, fără a fi pesimişti sau optimişti speculativi, ne cheamă săinţelegem că jocul reciproc, combinat, al selecţiei şi al adaptării, al persistenţei şi al modificării, desfăşurareareacţiilor dintre genotip şi mediul ambiant imping specia umană inainte, spre noi etape ale evoluţiei socio-umane.Dar să revenim la concepţia Noosferei. Majoritatea ne punem aceeaşi intrebare: oare intr-adevăr biosferaa făcut şi continuă să facă paşi siguri pe calea unde in relaţiile omului cu Natura domină Raţiunea? Căutandrăspunsul obiectiv (sau cel puţin plauzibil!), vom nota că n-ar trebui să fim dominaţi nici de spaima„armaghedonului ecologic" (iminenţa cataclismului global ecologic), dar nici de optimismului nesăbuit.Tot ce se produce in jurul nostru numai din vina noastră - explozia demografică, poluarea catastrofală aatmosferei, apelor, solului, pierderea capacităţii de tampon a biosferei, reducerea biodiversităţii, epuizarearesurselor naturale, etc. - dovedeşte că teoria despre noosferă formulată atat de elegant, logic şi optimist de cătrefondatorii ei (Le Roy, Teilhard de Chardin şi Vernadskii) rămane incă o teorie de perspectivă, un fel de visfrumos. Astăzi mai degrabă putem vorbi despre tehnosferă, in cel mai bun caz despre antroposferă, şi nicidecumdespre o epocă a noosferei, cu atat mai mult a logosferei. Căci noosferă, ca etapă logică a evoluţiei biosferei, faceabia primii paşi, foarte nesiguri. Să sperăm totuşi că aceşti paşi sunt intr-adevăr raţionali, bine gandiţi, deci sigurispre o viitoare maturitate... In acest sens dispunem de suficiente argumente obiective ca să fim optimişti. Şansele suntalimentate inclusiv de revoluţiile tehnico-stiinţifice, rolul cărora le sesizăm deja de la inceputul anilor '50 ai secolului trecut, datorită excepţionalelor descoperiri in domeniile ştiinţelor fundamentale: in fizică (energia atomică,termonucleară etc), chimie (reacţiile chimice in lanţ, marea industrie a maselor plastice, ingrăşămintele minerale, pesticidele, farmaceutica etc), in matematică (computerizarea, informatizarea, implementarea metodologiilor matematice in toate ştiinţele reale şi chiar umanistice etc), biologie (descoperirea structurii ADN-ului şi ARNului, biotehnologiile, ingineria genică etc. şi transgenică, ingineria mediului), medicină (combaterea maladiilor epidemice, primii paşi, cu mari speranţe, in prevenirea şi combaterea cancerului, HIV-SIDA, bolilor cardiovasculare, alergice, ereditare, interferonul, sinteza multor medicamente de maximă eficacitate etc).Evident că pe baza acestor descoperiri ştiinţifice se vor dezvolta noi tehnologii, noi industrii performante, dar şi noi mentalităţi, demne de calitatea noastră de Om.Alt pas important şi decisiv in direcţia consolidării noosferei l-a constituit prima revoluţie in mentalitateaomenirii de la sfarşitul sec. XX - inceputul Mileniului III, care deja se produce. Ne referim, in primul rand, la concepţia (noua filozofie globală) dezvoltării durabile, consfinţită in documentele Conferinţei ONU cu genericul„Mediu şi Dezvoltare”, de la Rio de Janeiro, Brazilia (4-11 iunie 1992), conferinţă care la sigur va rămane in istoria omenirii.

Ce inseamnă, de fapt, „Dezvoltarea durabilă” (sinonime: „dezvoltare susţinută”, „dezvoltare sustenabilă”, „ecodezvoltare” etc.)? Dezvoltarea durabilă reprezintă, in ultimă instanţă capacitatea societăţii umane de a-şi satisface cerinţele curente (ale generaţiei prezente), fără a compromite şansele de dezvoltare (la fel de reale, de durabile) şi ale generaţiilor viitoare. Astfel se fundamentează conceptele privind dezvoltarea care poate conduce la prosperitate, dacă: 1) se regenerează resursele naturale; 2) se protejează mediul; 3) se respectă normele, morale (ale ecoeticii).Paradigma dezvoltării durabile, problemă esenţială pentru intreaga omenire, se bazează pe extinderea continuă a opţiunilor individuale, principale fiind cele pentru o viaţă sănătoasă şi lungă, educaţie corespunzătoare şi un standard de trai decent. Pe langă aceasta, societatea trebuie să ofere oportunităţi de participare şi afirmare in viaţa politică şi de realizare a drepturilor omului, a libertăţilor individuale. Conceptul dezvoltării durabile prevede asigurarea unui echilibru dinamic dintre componentele Capitalului Natural (CN) care reprezintă sistemele ecologice naturale şi seminaturale, pe de o parte, şi Capitalul Sistemelor Socio-Economice (CSSE), reprezentat de aşezările umane, capitalul social, componentele subsistemului economic, pe de altă para Evident că CN constituie temelia CSSE. Această axiomă integrează dimensiunea umană a mediului şi se concentrează asupra relaţiilor dintre componentele CN şi CSSE.Documentul de bază ale Conferinţei de la Rio de Janeiro - „Planul de acţiuni la nivel mondial pentru mileniul III", cunoscut sub denumirea „Agenda 21”, cuprinde obligaţiile politice şi morale ale statelor in domeniul dezvoltării, al colaborării economice pe termen lung. Acest document dezvoltă ideile lansate in 1972, apoi in 1987 de către Comisia Mondială a ONU pentru Mediu şi Dezvoltare in Raportul „Viitorul nostru comun” („Our common future”), cunoscut şi sub denumirea „Raportul Brundtland”.Adoptarea şi promovarea principiilor „Agendei 21” este o datorie a tuturor statelor-membre ale ONU, majoritatea cărora au elaborat şi deja implementează strategiile naţionale respective (in 2000 Republica Moldova a elaborat „Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă: Moldova XXI”, aprobată prin decret prezidenţial şi hotărare de Guvern). Aceste strategii reprezintă documente oficiale complexe, o abordare care se identifică,se măsoară şi se descrie in parametrii de dezvoltare a sistemelor socio-economice, ţinandu-se cont de potenţialul CN şi de protecţia mediului inconjurător. Pentru statele cu economie in tranziţie, strategia dezvoltării durabilereprezintă opţiunea fundamentală care le oferă o şansă unică, dar reală pentru rezolvarea diferitelor probleme economice şi, de asemenea, in asigurarea funcţionării reale, durabile a Noosferei.

Noosfera ar fi un nor mare care înconjoară planeta ca şi atmosfera sau ionosfera. Acest nor sferic imaterial ar fi format din inconştientele umane emise de creierele drepte. Ansamblul ar forma un mare Spirit imanent, Spiritul uman global într-un fel. Astfel credem că ne imaginăm sau că inventăm lucruri pe care, în realitate, creierul nostru drept le ia pur şi simplu de acolo. Iar când creierul nostru stâng ascultă cu atenţie creierul drept, informaţia trece şi duce la o idee aptă să se concretizeze în fapte.Conform acestei ipoteze, un pictor, un muzician, un inventator sau un romancier n-ar fi decât nişte receptori radio capabili, cu creierul lor drept, să ia din inconştientul colectiv apoi să lase emisferele dreaptă şi stângă să comunice destul de liber ca să reuşească să pună în practică aceste concepte care se găsesc în noosferă