Noțiuni Introductive Privind Dreptul Comerțului Internațional.

DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL 2015

1 @luminița.tuleașcă

NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND DREPTUL COMERȚULUI

INTERNAȚIONAL

Secțiunea I

Cadrul general al desfăşurării comerţului internaţional

1. Afacerile intenaționale au dobândit un rol esențial în politicile naționale și se analizează pe

sectoare economice precise: piaţa bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor, din perspectivă globală,

dar şi din perspectiva principalelor pieţe ale lumii: piaţa Statelor Unite ale Americii, piaţa internă a

Uniunii Europene, piaţa asiatică ș.a.

Globalizarea activităţii comerciale, generată de economia expansionistă a Statelor Unite ale

Americii, a determinat mutații profunde pe plan economic, politic și juridic.

Se consideră că esenţa a ceea ce se întâmplă „este declinul continuu al semnificaţiei econo-

mice a frontierelor politice naţionale şi accelerarea fără precedent a interacţiunilor, relaţiilor,

economiilor, ajungându-se la punctul în care diferenţa dintre tranzacţiile interne şi externe devin

neimportante şi dispar.”1

Pe de altă parte, procesul globalizării este perceput ca fiind realizat ”printr-o serie de

mecanisme de armonizare a politicilor economice naţionale cu regulile regionale şi cele

internaţionale”2.

1 W. J. Beeman, I. Frank, New Dynamics in the Global Economy, New York, 1998, pp. 1-13; În acelaşi sens, M.

Moldovan, European Union in Globalization and regional integration, in: Exchange rate and Competitiviness in the

accession process to EU, Ed. Expert, 2006. 2 Aceeaşi opinie detaliată în E. Pelinescu, Romania in the context of globalization, regionalization and

convergence, Romanian Journal of European Affaires, vol. 7, nr. 1, Bucureşti, 2007.



2. La nivel european, procesul de globalizare, personalizat şi regionalizat, prin limitare

teritorială, a debutat în 1951 prin semnarea Tratatului Comunității Europene a Cărbunelui și

Oțelului (CECO)3,

urmat de Tratatul de la Roma de instituire a Comunităţii

Economice Europene (CEE) semnat la 25 martie 19574,

de Actul Unic European (AUE) semnat în 19865,

de Acordul privind Spaţiul Economic European semnat în 1992,

de Tratatul de la Maastricht privind instituirea Uniunii

Europeane (TUE) semnat la 7 februarie 1992 și prin care se stabileşte crearea unei uniuni

economice şi monetare, a unei pieţe comune, interne, caracterizată prin eliminarea între statele

membre a obstacolelor care stau în calea liberei circulaţii a mărfurilor, a persoanelor, serviciilor şi

capitalurilor.

Uniunea Economică şi Monetară (UEM) a avut la bază eforturi constante şi etape diferite:

Raportul Werner din 1979 privind crearea unei Uniuni Europene Monetare,

Crearea FECOM (Fonds Europeen de Cooperation Monetaire) în 3 aprilie 1973, ce

urma să se transforme în FME (Fonds Monetaire Europeen) după modelul FMI;

crearea în 1972 a sistemului european de schimb cunoscut sub numele: „Şarpele

monetar european”;

introducerea monedei de hârtie (construcţie teoretică): ECU (European Currency Unit)

prin crearea SME (Sistemul monetar european – 1979);

şi, în cele din urmă, adoptarea în 1989 a soluţiei înlocuirii monedelor europene cu o

monedă unică (introdusă din 1 ianuarie 1999)6.

Atribuirea de personalitate juridică Uniunii Europene prin art. 46 al Tratatului Uniunii

Europene astfel cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona7, permite amplificarea rolului

3 Tratatul CECO a avut o existență de 50 de ani și a încetat să-și producă efectele în anul 2002; acest tratat a fost

semnat în 1951 de Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxembourg. 4 Cunoscut sub denumirea de Tratatul de la Roma, Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene

(CEE) a intrat în vigoare la 1 iulie 1958; după TUE, CEE a fost redenumită Comunitatea Europeană (CE); În

aceeași zi, 25 martie 1957, a fost semnat și Tratatul care instituia Comunitatea europeană a energiei atomice (CEEA sau

EURATOM, în vigoare) motiv pentru care, cele două tratate, și cel privind CECO, sunt cunoscute sub denumirea de

Tratatele de la Roma. 5 Actul Unic European a fost semnat în două etape şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1987.

6 Detalii privind evoluţia Eurosistemului în: P. Maystadt, La gouvernance de l’eurosysteme, Discours pour

l’Universite du Luxemburg, Luxemburg, 15 noiembrie 2006, 16 p., afişat pe www.ena.lu; C. Păun, Realităţi juridice şi

perspective ale uniunii economice şi monetare, în RDC nr. 6/2005, p. 63. 7 Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007, publicat în JO UE 2007/C306/01 în 17 decembrie



său la nivel mondial şi o mai bună promovare a intereselor şi valorilor sale atât în domeniul

comerţului exterior şi al politicilor de dezvoltare, cât şi în ceea ce priveşte crearea normelor

internaţionale care reglementează mondializarea8.

3. La nivel mondial, organizaţiile internaţionale îşi înscriu demersurile în tendinţa generală,

respectiv promovarea principiilor globalizării economice mondiale prin armonizarea regulilor de bază

ale activităţii comerciale9.

Organizaţia Mondială a Comerţului (denumită în continuare OMC) a fost instituită în 1995 și

este succesoarea Acordului General pentru Tarife și Comerț – GATT.

Cu un număr de 161 de membri10

OMC are legitimitatea de a promova suprimarea

obstacolelor comerciale, de a elabora şi de a face respectate reglementările mondiale şi de a urmări

compatibilitatea lor cu cele adoptate de alte organizaţii multilaterale.

Organizaţia Mondială a Comerţului impune prin principiile sale:

ca ţările membre să nu facă nicio discriminare între partenerii comerciali acordându-le, în

mod egal, statutul celei mai favorizate naţiuni „most-favoured-nation”/MFN status care în

concepţia actuală a OMC reprezintă tratament nediscriminatoriu, iar nu preferenţial11

,

ca ţările membre să nu facă diferenţe între propriile bunuri şi servicii şi cele străine

acordându-le tratament naţional,

asigurarea predictibilităţii şi transparenţei desfăşurării activităţii comerciale în sensul că,

companiile străine, investitorii şi guvernele trebuie să fie încrezători că barierele

comerciale nu vor fi mărite în mod arbitrar;

creşterea competiţiei comerciale ca sursă a descurajării practicilor incorecte, încurajarea

reformelor economice şi a dezvoltării ş.a.12

Uniunea Europeană a jucat un rol major în crearea Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi

participă activ la activităţile acesteia.

2007, modifică Tratatul de la Maastricht (TUE) şi Tratatul de la Roma, care devine Tratatul privind

funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). 8 Le Traite de Lisbonne, Explique en 10 fisches, http://www.robert-schuman.e

u/doc/divers/lisbonne/fr/10fiches.pdf, p. 22. 9 Despre rolul Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) şi al Fondului Monetar Internaţional (FMI) în

contextul globalizării, în A. Fuerea, Drept comunitar al afacerilor, ed. a III-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul Juridic,

Bucureşti, 2007, pp. 17-22. 10

La 26 aprilie 2015. 11

Pentru detalii: www.wto.org. 12

Priciples of the trading system, World Trade Organisation, web site:

http://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/tif_e/fact2_e.htm .

http://www.wto.org/english/thewto_e/whatis_e/tif_e/fact2_e.htm



4. Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (denumit în continuare

TTIP)13

.

În iunie 2013, între guvernul Statelor Unite ale Americii și Uniunea Europeană prin Comisia

Europeană, au început negocierile privind TTIP.

Desigur, negocierile unui astfel de partenerit pot dura cîțiva ani14

. Impactul TTIP asupra

comerțului transatlantic va fi major, astfel încît toate rezultatele negocierilor vor fi aprobate de

Consiliul Uniunii Europene, respectiv toate cele 28 de guverne ale statelor membre ale UE, precum

și de Parlamentul european. Guvernele EU și Parlamentul european vor fi cele care vor decide

încheierea acestui Acord între UE și USA.

În aceste negocieri sunt implicați și:

Parlamentul European

Prin Grupul independent de consultanți TTIP sînt implicate

uniuni ale comerțului și oamenilor de afaceri

asociații ale consumatorilor, cele privitoare la

sănătate, protecția mediului ș.a.

Obiectivul principal al TTIP este extinderea comerțului transatlantic.

Pentru atingerea acestui obiectiv s-a convenit că este necesară reducerea barierelor de

reglementare din calea comerțului.

Barierele de reglementare se concretizează, în principal, în reglementarea diferită a acelorași

aspecte ale comerțului.

Prin TTIP se urmărește adoptarea unor măsuri de compatibilizare a reglementările UE și ale

Statelor Unite, cu menținerea aceluiași nivel de protecție a cetățenilor.

Se are în vedere armonizarea legislației americane și a celei europene prin găsirea unor soluții

de compatibilizare a acestor legislații foarte diferite, astfel încît operatorii economici să-și poată

desfășura activitatea comercială peste Atlantic, fără eforturi exagerate, cu reducerea costurilor

actuale.

Prin aceasta s-ar reduce birocrația și s-ar obține o mai bună coordonare între autoritățile de

reglementare ale UE și USA.

13

The Transatlantic Trade and Investment Partnership; pentru detalii privind acordul UE – USA, se vedea

website-ul: http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ttip/ 14

Pentru detalii privind stadiul negocierilor, a se vedea website-urile:

http://www.europarl.europa.eu/committees/en/inta/home.html# ; http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ttip/about-

ttip/process/

http://www.europarl.europa.eu/committees/en/inta/home.html

http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ttip/about-ttip/process/

http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/ttip/about-ttip/process/



Rezultatul va fi intensificarea comerțului, mai multe locuri de muncă, o mai bună creștere

economică și produse și servicii care vor fi în viitor la fel de sigure, sănătoase și ecologice ca și în

prezent.

5. Acordul privind comerțul cu servicii (TiSA -Trade in Services Agreement).

TiSA face parte din acordurile internaționale aflate în curs de negociere, și care se doresc să

modifice semnificativ principiile comețului internațional prin liberalizare piețelor și crearea unor

reglementări armonizate prin care să se eliminate barierele de acces pe piețele lumii, respectiv

legislația semnificativ diferită, birocrație, costuri.

Domeniul de interes al TiSA îl reprezintă comerțul cu servicii, respectiv liberalizarea

comerțului cu servicii în toate formele de manifestare a acestora: servicii de licențiere, servicii

financiare, telecomunicații, comerț electronic, servicii de transporturi, serviciile profesioniștilor care

se deplaseză temporar pestre graniță pentru a oferi servicii, respectiv serviciilor de afaceri.15

Negocierile pentru încheierea Acordului TISA au început în martie 2013, nefiind stabilit un

termen pentru finalizarea acestora; la negocieri participă un număr de 24 de membri ai OMC,

inclusiv UE cu cele 28 state membre16

, membri care dețin împreună 70% din piața mondială a

serviciilor; UE este reprezentată la negocieri de Comisia Europeană a cărui mandat a fost facut

public în martie 2015.

S-a arătat faptul că ”pentru UE, comerțul cu servicii are o importanță strategică. Sectorul de

servicii deține o pondere de aproximativ 75% în PIB-ul comunitar și o proporție și mai mare în

ocuparea forței de muncă, fiind principalul sector care contribuie la creșterea economică și la

crearea de locuri de muncă. Comerțul transfrontalier cu servicii reprezintă circa 30% din comerțul

total al UE, iar investițiile străine directe (ISD) în sectorul de servicii (care ar urma să fie acoperite

de viitorul Acord TISA) constituie aproximativ 70% din fluxurile de ISD și 60% din stocurile de

ISD la nivelul UE. Situația este similară în SUA, ca de altfel și în alte țări avansate participante la

negocieri.”17

Deși negocierile se poartă în fara OMC, acordul are la bază Acordul GATS (Acordul general

privind comerțul cu servicii)18

al OMC, convenit în urma finalizării Rundei Uruguay. Este

important de menționat că, în ideea ca acordul TiSA să fie inclus în GATS, toate ideile

15

A se vedea website: http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/tisa/ (ultima vizualizare în 3 mai 2015). 16

UE, SUA, Japonia, Noua Zeelandă, Norvegia Elveția, Islanda, Liechtenstein, Israel,Turcia, Australia, Canada,

Pakistan, Taiwan (China), Hong Kong (China), Coreea de Sud, Mexic, Panama, Paraguay, Peru, Columbia, Costa Rica,

Chile. 17

Agnes Ghibuțiu Miza negocierilor pentru convenirea unui acord plurilateral privind comerțul cu servicii:

Acordul Tisa, p.1., disponibil pe website:

www.iem.ro/fisiere/.../SINTEZA_Ghibutiu_miza-negocierilor-tisa.pdf 18

General Agreement on Trade in Services (GATS) - WTO - Organizația Mondială a Comețului.

http://ec.europa.eu/trade/policy/in-focus/tisa/

http://www.iem.ro/fisiere/.../SINTEZA_Ghibutiu_miza-negocierilor-tisa.pdf



fundamentale ale GATS se regăsesc în TiSA. Principiile de bază stabilite prin GATS și care au fost

menținute în TiSA se referă la scopul, definițiile, accesul pe piețe, tratamentul național și excepțiile

de la acesta.

Pe plan juridic, încheierea TiSA, va genera modificări ale reglementărilor existente.

Secțiunea II

Noțiunea, obiectul și definiția dreptului comerţului internaţional

1. Noţiune. Dreptul comerţului internaţional este o materie interdisciplinară ce conține norme

juridice specifice dreptul civil, dreptului comercial, dreptul internaţional privat, dar și dreptului

procesual civil.

Așadar, în dreptul comerțului internațional includem atît norme de drept substanţial, precum şi

norme de drept procesual, cu referire, în acest ultim caz, la arbitrajul comercial internaţional.

2. Obiectul dreptului comerțului internațional. Dreptul comerțului internațional

reprezintă un ansamblu de norme juridice ce reglementează activitatea comercială internațională,

raporturile juridice ce au în acelaşi timp caracter comercial şi internaţional, precum și

participanții la aceste raporturi juridice.

Dreptul comerțului internațional reglementează raporturile juridice ce se nasc în legătură cu

desfașurarea comerțului internațional, prin urmare este imposibilă ignorarea caracteristicii

comerciale a raporturilor juridice ce se nasc în legătură cu comerțul internațional, independent de

concepția adoptată de sistemele de drept naționale privitor la natura juridică a acestor raporturi.

Comercialitatea raporturilor juridice va fi determinată în funcţie de dispoziţiile sistemului

de drept ce îi este aplicabil – lex causae, stabilit conform normelor de drept internaţional privat ale

lex fori.

Astfel, pentru a se stabili caracterul civil sau comercial al unui contract, se va interoga lex

contractus - lege aleasă de părţile contractante în temeiul libertăţii lor de voinţă, iar în lipsa unei

asemenea alegeri, legea determinată prin utilizarea criteriilor oferite de normele conflictuale



obiective ale ţării forului. Cum s-a menționat în literatura de specialitate, ”calificarea comercialității

aparține dreptului intern al fiecărei țări și se face după criteriile proprii”19

.

Determinarea comercialității contractului se realizează prin aplicarea criteriilor oferite de una

dintre cele două concepții: obiectivă sau subiectivă, îmbrațișate de sistemele de drept.

Potrivit concepției obiective au caracter comercial actele, faptele și operațiunile calificate de

lege ca fiind comerciale.

În concepția subiectivă sunt comerciale toate actele, faptele sau operațiunile săvîrșite de

persoane ce au calitatea de comercianți sau profesioniști comercianți. Din această perspectivă,

comercialitatea actelor juridice este determinată de calitatea de comerciant a autorilor lor, calitate

care se dobîndește prin înregistrare într-un registru național profesional sau comercial.

În sistemele de drept naţionale în care nu este cunoscută dualitatea civil - comercial, se

apreciază că distincţia se va face având în vedere raporturile juridice la care participă consumatori,

respectiv contractele încheiate cu consumatorii.

În România, Codul civil în Cartea a VII-a privind dispoziţii de drept internaţional privat

conţine normele conflictuale generale aplicabile cînd legea română este lex fori.

În ceea ce priveşte internaţionalitatea raporturilor juridice, se impune a menționa că există

raporturi juridice care se nasc şi se consumă sub imperiul legilor naţionale, în interiorul unei singure

ţări, chiar dacă sunt în legătură cu comerţul internaţional.

Unele raporturi juridice cuprind un element „străin” sau de extraneitate fie în structura lor -

subiect, obiect-, fie prin circumstanţe legate de naşterea, modificarea sau stingerea acestor raporturi

juridice -locul încheierii contractului, locul executării contractului şi altele-. Acestea sunt raporturi

juridice ce interesează dreptul comerţului internaţional, deoarece conţin un element de extraneitate

suficient de caracterizant pentru a genera caracterul internaţional al acestora.

Așadar, internaționalitatea unui raport juridic este determinată de elemente de extraneitate

ce au capacitatea de a face ca actul sau faptul juridic să fie guvernat de cel puțin două sisteme de

drept, de a crea un conflict de legi.

19

O. Căpățînă, Brîndușa Ștefănescu, Tratat de drept al comerțului internațional, Vol. I, Partea generală, Ed.

Academiei R.S.R., București, 1985, p. 23.



Pentru determinarea caracterului internaţional al raporturilor juridice sunt utilizate

două criterii principale:

Criteriul subiectiv în temeiul căruia, raportul juridic va fi internaţional dacă

părţile contractante, persoane fizice sau juridice au domiciliul sau sediul situate în

state diferite în momentul încheierii contractului.

În literatura de specialitate există și opinia conform căreia ”naţionalitatea părţilor şi locul

încheierii contractului sunt insuficiente pentru a caracteriza internaţionalitatea, şi oferă exemplul

unui contract de vânzare de pepeni între un producător francez şi un comerciant italian stabilit la

Paris.”20

Criteriul obiectiv sau economic în temeiul căruia, raportul juridic va fi

internaţional dacă marfa, lucrarea, serviciul, bunul ce fac obiectul raportului

juridic se află în tranzit internaţional, aceasta presupunând ca în timpul executării

contractului, bunul, lucrarea, serviciul să treacă cel puţin o frontieră de stat.

Cod civil suplimentează criteriul subiectiv adăugând reşedinţa pentru persoane fizice şi

fondul de comerţ pentru persoane juridice ca şi criterii de determinare a internaţionalităţii unui

raport juridic comercial.

Jurisprudența a lărgit sfera acestui criteriu pentru a include contracte care "pun în cauză

interesele comerţului internaţional"21

; în acest sens, se exemplifică cu contracte de vânzare

încheiate între francezi în Franţa, dar având ca obiect mărfuri ce trebuiau transportate din

America în Franţa.

În cadrul acestui criteriu sunt incluse și contractele ”care, deşi de drept intern, se

integrează inseparabil într-o operaţie economică internaţională”22

, exemplificîndu-se cu un

contract încheiat în Franţa între doi francezi, din care unul rezida în Canada şi era mandatat

să asigure în Canada şi în Statele Unite vânzarea de conducte produse în Franţa23

.

20

Alina Oprea, Observaţii privind principiul autonomiei voinţei în dreptul

internaţional privat al contractelor, în RRDP nr. 5/2012, cu referire la P. Mayer, V. Heuze, Droit international prive,

7eme

ed., Montchrestien, 2001, p. 476, n° 700. 21

Hotărârile Mardele, Cass., 19 febr. 1930 şi Dambricourt, Cass., 27 ian. 1931, citate în B. Audit, Le droit

international prive en quete d’universalisme, Cours General (2001) a l’Academie de Droit International de La Haye,

RCADI, t. 305, n° 817, nota subsol 1, p. 681, apud. Alina Oprea, Observaţii privind principiul autonomiei voinţei în

dreptul internaţional privat al contractelor, op. cit. 22

Alina Oprea, Observaţii privind principiul autonomiei voinţei în dreptul

internaţional privat al contractelor, op. cit.. 23

C.Ap. Paris, 13 decembrie 1975, Menicucci, Revue d’Arbitrage, 1977, p. 147, notă Ph. Fouchard, Apud. Alina

Oprea, Observaţii privind principiul autonomiei voinţei în dreptul internaţional privat al contractelor, op. cit.



3. Definiția dreptului comerțului internațional. Din cele arătate anterior privind noțiunea și

obiectul dreptului comerțului internațional reies elementele prin intermediul cărora putem defini

dreptul comerțului internațional.

Dreptul comerţului internaţional este un ansamblu de norme juridice de drept privat

reprezintă un ansamblu de norme juridice ce reglementează activitatea comercială internațională,

raporturile juridice ce au în acelaşi timp caracter comercial şi internaţional, precum și

participanții la aceste raporturi juridice.

Elementele acestei definiții vor face obiectul analizei noastre prin studierea instituțiilor

dreptului comerțului internațional: activitatea comercială internațională, participanții la activitatea

comercială internațională, persoane fizice și persoane juridice, de cetățenie/naționalitate română

și străină, insolvența transfrontalieră, regimul juridic al investițiilor străine în România,

contractele comerciale internaționale, arbitrajul comercial internațional.

Noțiuni Introductive Privind Dreptul Comerțului Internațional.

Documents

Transcript of Noțiuni Introductive Privind Dreptul Comerțului Internațional.