Nihilism si Carnaval: Miscarea DADA

Moto: “ Se poate picta cu ce doresti, cu pipe,

cu marci postale, cu carti postale si cu carti

de joc, cu bucati de musama, cu ziare, cu

hartie de tapet”

Guillaume Apollinaiere

Fara Dada arta contemporana ar fi aratat cu siguranta diferit. Dadaismul a

inventat toate tehnicile care au stat la baza stilurilor contemporane. Tehnicile

mixte, colajul (inventat de Gustav Klimt, a fost reinventat de dadaisti),

introducerea materialelor industriale in arta, extinderea abstractionismului in

literatura si film,arta vazuta ca viata de zi cu zi, performance-urile, au fost

experimentate prima data de dadaisti. Suprarealism, Constructivism,Pop Art, Op

Art, Coneptual Art, Minimalism, Punck, Rock – fara dada nu ar fi existat.

1. Inceputuri . Zurich, Cabaret Voltaire

1 februarie 1916, Zurich. Un joc haotic si halucinat, tripuri artistice rupte de tot

ce era inteles prin “arta”. Un grup de tineri liberi, nelinistiti, nihilisti, oarecum mistici au

incercat sa reconstruiasca (sau sa darame) estetica. Toate intalnirile de la Cabaret

Voltaire au stat sub semnul exhibitionismului, al creatiei haotice care rastoarna

valorile artistite. Indisciplinata, dominata de atitudini subversive in materie de arta,

miscarea dada si-a creeat propriul mit mai mult sau mai putin inteles si acceptat de

contemporani. “Pentru a intelege cum s-a nascut dada aste necesar sa va imaginati

pe de o parte, starea de spirit a unui grup de tineri in acel fel de inchisoare care era

Elvetia in epoca primului razboi mondial si, pe de alta parte, nivelul intelectual al artei

si literaturii pe vremea aceea. Desigur razboiul trebuia sa aiba un sfarsit si dupa

aceea noi am fi vazut si altele. Toate astea au cazut in acea semiuitare pe care

0

obisnuita o numeste istorie. Dar spre 1916-1917 razboiul parea ca n-o sa se mai

sfarseasca. In plus, vazut de departe, atat pentru mine cat si pentru prietenii mei, el

capata proportii falsificate de o perspectiva prea larga. De aici dezgustul si revolta.

Nu eram, hotarat, impotriva razboiului fara ca pentru asta sa cadem in facilele

retrageri ale pacifismului utopic. Noi stiam ca nu putea fi suprimat razboiul decat

extirpandui-se radacinile. Nerabdarea de a trai era mare, dezgustul se aplica tuturor

formelor de civilizatie asa-zis moderna, insesi bazelor acesteia, logicii, limbajului, iar

revolta lua chipuri in care grotescul si absurdul depaseau cu mult valorile estetice. Nu

trebuie uitat ca in literatura un sentimentalism invadator masca umanul si ca prostul

gust cu pretentii de elevare se insinua in toate sectoarele artei, caracterizand forta

burgheziei in tot ceea ce avea aceasta mai odios”1

Incurajati de spiritul reformator si de dorinta de creatie inovatoare care ii unea,

Hugo Ball, Emmy Hennings, Richard Huelsenbeck, Tristan Tzara, Hans Arp, Sophie

Taeuber, Hans Richter si Marcel Iancu au trasformat Cabart Voltaire de la Zurich

(care a fost cartierul lor general) in centrul exhibitionismului si al creatiei cercului

“dada”. De ce “dada”? Explicatiile difera. Se stie cu certitudine ca acest cuvant a fost

pentu prima data tiparit pe 15 iunie 1916. In romaneste inseamna pur si simplu Da,

Da. In franceza inseamna calut si manie. Germanii considera denumirea “ un semn

de naivitate stupida in asociatie – aducatoare de bucurie – cu caruciorul copiilor”2

Din aceste explicatii, care ii apartin lui Hugo Ball, traspare viziunea dadaista despre

lume: cum un singur cuvant are in functie de limba alt sens, tot asa “dadaismul vrea

sa deschida sertarele conventionale cu semnificatii si sa arunce continutul lor

alandala; el isi acorda dreptul de a descoperi noi straturi de sensuri si nonsensuri”3.

Gide, si alti contemporani i-au criticat fara mila, numid dadaismul “insignifiant absolut

definit de insasi balba din numele miscarii”4. Din “marele realism” al artelor secolului

XX, dadaistii se rup ghidati de legea intamplarii prin care incearca sa dizolve lumea

cliseelor care nu le spunea nimic. Ei cauta inceputul pur al existentei caruia nu-i

precede nicio conventie si incearca sa creeze opere capabile sa starneasca uimirea

copilareasca. Dada era impotriva frumusetii eterne, construita dupa canoane

standard, este impotriva regulilor care constrang existenta umana, impotriva vechii

logici si a imobilitatii gandirii, sau mai precis impotriva tuturor standardelor comune, 1 Mario de Micheli, Avangarda artistica a secolului XX, ed Meridiane, Bucuresti 1968, pp 140-141 apud Tristan Tzara intr-un interviu acordat Radiodifuziunii franceze in 19502 Werner Hofmann, Fundamentele artei moderne, ed Meridiane, Bucuresti 1977, p. 1593 Ibidem p. 159 apud Hugo Ball4 Claudiu Soare Ghidul Avangardei Europene, ed House of Guides, Bucuresti, 2004, p 54

1

universal-valabile. Nihilismul dada se manifesta la toate nivelurile creatiei si gandirii,

mult mai radical decat expresionismul sau alte incercari asemanatoare din secolul

XX. Dadaistii cauta o libertate deplina a individului, spontaneitate si tot ceea ce este

actual, nou, aleoatoriu. Da-da este un vehement “NU” impotriva a tot ceea ce era

acceptat pana atunci. Dada este de fapt un non.sens: negand intregul sistem de

valori, se neaga pe ea insasi ca valoare si ca functie. Atfel miscarea elimina creatia –

in sensul pur al cuvantului- reducandu-se la actiune pura. Actionau din inertie, fara

un scop prestabilit, fara a-si anticipa sau calcula rezultatele actiunii. Cereau multa

libertate, prin opozitie cu tot, pentru ca, orice era diferit de spiritul Dada era

constrangere. “Nici o robie,nici macar robia lui Dada asupra lui Dada. Cu fiecare clipa

pentru a trai, Dada trebuie sa distruga, pe Dada. Nu exista o libertate fixata pentru

totdeauna, ci un necontenit dinamism al libertatii, in care ea traieste negandidu-se

continuu la ea insasi”5 Dadaismul este deci actul extrem al antidogmatismului, dar nu

doar ca miscare artistia ci si ca mod de viata. Manifestarile grupului dadaist sunt voit

dezordonate, deconcentrate scandaloase. Pentru ca scandalul era modul preferat de

exprimare al dadaistilor. Prime “scandaluri” dada au inceput la Berlin. La Zurich, s-a

creeat mai mult poezie, iar reprezentantii curentului s-au limitat spatial, la Cabaret

Volaire. Aici, mai multi artisti care au raspuns anuntului dat in ziar de Hans Arp, au

fost intampinati pe 1 februarie 1918 de o sala unde peretii erau plini de tablourile lui

Marcel Iancu, iar Tristan Tzara facea spectacol recintand poezii de pe foi pe care le

tinea in buzunare. Arta dadaista nu era ceva definit, anuntat cu claritate, nu se stia

de unde pleaca si incotro se va indrepta. Dada si-a definit estetica pe parcurs, in

masura in care astazi se poate vorbi de o estetica dada. Se stia cu certitudine un

singur lucru: dada avea o baza centrata pe negatie. Negatia suprema. Incercand sa-

si organizeze creatia, membrii miscarii condusi de Tzara publica revista de litaratura

si arta: “DADA, Dada, Dada, Dada, Dada”. Autofinantata, revista nu s-a putut

mentine foarte mult. Au aparut doar doua numere care cuprindeau pe langa poeziile

lui Tzara, lucrari ale lui Hans Arp, Marcel Iancu, Luthy, Van Rees. Nota 18 despre

arta, publcata de Tzara pare un prim manifest dada: “Arta este in prezent singura

constructie implinita in sine, despre care nu se poate spune nimic, intr-atat este ea

bogatie, vitalitate, sens, intelepciune: a intelege, a vedea”6 Hans Arp creeaza

reliefuri din placi de lemn prinse cu suruburi si pictate, incearca sa introduca pentru

5 Mario de Micheli, op. cit. p. 1446 Marc Dachy Dada – Revolta Artei, Ed Univers, Bucuresti, 2007, p. 25 apud Tristan Tzara

2

prima data materialele industriale in arta, experimenteaza cu colaje din hartii sfasiate

dispuse pur aleatoriu pe care le numeste “poezie cu mijloace plastice”7. Incurajat de

experimentele lui Arp, Tzara ajunge la concluzia ca poezia trebuie scrisa tot

aleatoriu, prin colaj de cuvinte decupate din alte texte. Tristan Tzara pun astfel

bazele pictopoeziei. Opere plastice si literare in acelasi timp, pictopoeziile pun in

dificultate reflexele obisnuite de a citi un text si de a privi un tablou. “Pictopoezia nu e

pictura, pictopoezia nu e poezie, pictopoezia e pictopoezie” afirma Victor Brauner in

revista 75HP in octombrie 1924. Pictopoezia, inseamna, sa constientizezi de fapt un

orizont de asteptare care necesita depasirea dialectica (prin permanenta negare a

vointei dadaista) a oricarei dogme artistice. Toata creatia dadaista se bazeaza pe

experiment; un experiment greu de definit sau de incadrat in niste limite. Prea putin,

deocamdata.

2. Fototomontaje, performance - uri, politica: Dada in Germania

Hulsenbeck a adus modelul dadaismului elvetian de la Zurich si l-a implantat

spiritului berlinez treptat, in 1917 si 1918, prin activitatile sustinute la Club Dada. Cu

prijejul deschiderii Club Dada, este oganizata si o prima expozitie, iar Huelsenbeck

lanseaza primul manifest avangardist de la Berlin, in care autorul observa ca "arta

superioara trebuie sa reprezinte, printr-un continut constient, multiplele probleme ale

epocii. Artistii autentici vor fi aceia carora le singereazã miinile si inima"8. Germania

era intr-o situatie de criza, nimicita dupa razboi, greve generale, lupte interne intre

politicinei pentru preluarea puterii dupa abdicarea imparatului, foamete, razboi civil

pe strazi... O atmosfera prielnica pentru dezvoltatea unei arte bazata pe o doctrina

negativista, relaxata si amuzanta. Initial dadaistii berlinezi s-au dedicat literaturii, apoi

treptat au capatat coloratura politica si au castigat noi adepti.  “Ei si-au insusit un

manuchi de tactici inventate de recenta avangarda, acum redirectionata cu o furie

neastamparata impotriva civilizatiei care se autodistrugea si mai precis importiva

ipocritului ei cult al artei”9 S-au opus realitatii, pe care au luat-o peste picior cu afise

de propaganda, dadaistii berlinezi sustinand politica Gruparii “Spartacus” de

inspiratie comunista. Principiul dada Berlin a fost “anti-razboi”. Daca pana acum se

7 Edna Moshenson, catalogul expozitiei Suprarealismul, Muzeul de Arta Tel Aviv, 1998.8 Cf. Timothy Shipe, The International Dada Archive, http://www.lib.uiowa.edu/dada/archive.html 9 Julian Bell, Oglinda Lumii, ed Vellant, Bucuresti 2007, p 200

3

declarasera impotriva diverselor curente estetice sau idei ale istoriei de data asta

dadaistii se plaseaza intr-o oarecare masura de partea oamenilor. In Berlin oamenii

ieseau in strada si manifestau contra razboiului: arta dadaista face acelasi lucru. In

pictura de pilda (un mijloc de exprimare mai puin reprezentativ pentru dadaism). Otto

Dix, George Grosz, Kurt Schwitters si John Heartfield eliberati recent din armata s-au

alaturat misarii care incepea sa prinda aripi si au realizat lucrari cu tenta politica si un

mesaj puternic anti-razboi. Otto Dix, realizeaza nenumarate lucrari intr-o tehnica “de

fragmentare”, care asemeni manierei cubiste portiona subiectul reprezentat in

elementele sale componente incercand sa redea adecvat perspectiva oferita de

periscopul de trasnsee. Invalizi de razboi jucand carti, Negustorii de chibrituri,

Razboiul, Transeea sunt luari de pozitie implicite. Chiar daca Dix nu s-a considerat

niciodata un artist de atitudine politica, si nu s-a afiliat in mod oficial niciuneia dintre

miscarile de avangarda. Asocierea lui cu dadaismul a fost facuta de critica de arta,

probabil datorita mesajelor pe care le trasmitea prin intermediul operelor sale si a

colaborarii cu dadaistii. Cel care a folosit explicit arta pe post de arma politica a fost

George Grosz. Unul dintre co-fondatorii miscarii dada din Berlin, Grosz, prin

intermediul caricaturilor satirice a demascat racilele Republicii de la Weimar si a

lansat un avertisment asupra ascensiunii fascismului. Natura estetica a ramas

punctul forte al creatiilor sale, dar influentele anarhiste apar din ce in ce mai mult

odata cu eliberarea din armata si afilierea la miscarea dada . Gorsz a fost unul dintre

acei anti-artisti purtati prin tribunale, caruia i-au fost confiscate lucrarile si a fost

nevoit sa plateasca amenzi pentru “afronturi aduse moralei publice”10. Fara sa se

lase intimidat de masurile drastice luate de autoritati importiva sa, Grosz a continuat

sa se afiseze la Club Dada , unde combatea impreuna cu alti dadaisti conceptiile

artistice mic-burgheze si sa isi publice lucrarile satirice si ofensatoare de fiecare data

cand i se oferea o ocazie. “ La Berlin desenul necrutator al lui George Grosz a luat in

ras orice aspect al caracterului german pe care il celebrau expresionistii antebelici

( el insusi a urinat pe panzele lor, la mod propriu, in timpul unui spectacol de cabaret)

“11 Punctul forte al dadaismului berlinez nu a fost pictura. Cea mai importanta

contributie plastica a dadaistilor berlinezi a fost fotomontajul. Fotomontajul a fost

inventat de artistii dada din Berlin, in 1919, in incercarea de a crea o noua forma de

arta, bazata pe fotografie care sa poata inlocui usor pictura. Incercarea s-a deplasat

10 Cf George Grosz, George Grosz: An Autobiography, ed University of California Press, 200511 Julian Bell , op.cit. p. 201

4

intrucatva de ideea initiala, de a creea critica si satire social-politice spre o latura mai

comerciala, a publicitatii. William Rubin considera ca fotomotajul este o denumire

data ad-hoc, eronat, foto-colajului, deoarece imaginile nu erau montate intr-o camera

obscura si erau realizate din fotografii gata facute si re-asamblate.12 Gosz a

experimentat si el fotomontaje, insa fondatorul artei MERZ13 este Kurt Schwitters.

Intre 1918 si 1919, Scwitters a realizat primele sale colaje. Una dintre lucrari s-a

numint Tablou Merz – denumire care avea sa devina sinonima pentru intreaga sa

creatie. “Plecand de la juxtapunerea unor fragmente de realitate el a creeat o serie

de lucrari intense di tragice, adunand rebuturi si suprapunandu-le pe planul tabloului;

bucati de panza, frunze uscate, taieturi din ziare, pene si alte materiale serveau

pentru producerea aspectului mizer, dezordonat pe care il aveau uneori obiectele in

timpul primului razboi mondial” 14 Aceste fotomotaje, MERZ sunt expresia renuntarii

artistului la mijloacele de exprimare folosite pana atunci in arta. Arta devine un

proiect despre lume, care exprima viata. Artistii se folosesc de orice material care le

permita sa reprezinte ceea ce traiest, ceea ce simt si vad in jurul lor. Arta dada

“distrugea arta prin mijloace artistice” (Tzara). Amestecarea registrelor vietii cu cele

artistice a dus la un carnaval al operelor de arta apropiat pe undeva de limitele

absurdului. Frumusetea artei este o frumusete provocatoare, numai are nimic comun

cu ideea estetica de Frumos. Cea mai mare parte a acestor colaje, a fost adunata in

1920 in “Prima expozitie internationala Dada”, la Berlin. “ Incaparea era mare si plina

pana pa refuz. Nu stiai ce sa vezi mai intai, pentru ca nu se poate spune ca exista o

organizare. Erau acolo tablouri, fotomontaje, reliefuri, afise si placari dadaiste -

amestecate, aruncate la intamplare. De tavan era atarnata o papusa a unui ofiter

german cu cap de porc"15 Opele sunt expuse pe toata suprafata zidului, fara o

scenografie anume. Papusa cu cap de porc despre care vorbste Rubin, usor

stupefiat esre un simulacru de manechin, gri-verzui realizat de Schlichter si

Heartfield. Lucarea se numeste Arhanghel prusac si poarta la gat o pancarda cu

inscriptia “Spanzurat de revolutie” Lucrarile dada expuse aici propun o actiune de

tulburare, cu scopul de a pune in criza sistemul. Deja nicio opera numai are nimic in

comun cu tehnicile specific artistice, dadaistii se folosesc de materiale si tehnici

12 Cf. William Rubin Dada and Surrealism, ed. Thames and Hudson, Londra,1969 p. 42 ; David Evans si Sylvia Gohl, Photomontahe: A political Weapon, ed Gordon Fraser, Londra 1988 pp. 10-1613 Cuvantul fusese decupat dintr-un anunt al institutiei KOMMERZ – UND PRIVATBANK. Tabloul care a dat numele acestui stil a fost confiscate si pierdut in timpul celui de-al treilea Reich.14 Juan Eduardo Cirlot Pictura Contemporana, ed Meridiane, 1969, p 10215 William Rubin op.cit. p. 65

5

industriale, deseuri, alte opere de arta ( pe care nu le folosec conform metodelor

obisnuite). Fotocolaje, constructii polimaterialiste, fotografii, diverse asamblaje si alte

tipuri de lucrari experimetale care fac parte din aceasta prima expozitie internationala

Dada, transmit un singur mesaj “ Arta a murit”. Dadaistii au incercat, si in mare parte

au resuit sa darame sensurile artei, sa creeze un joc haotic din care s-au inspirat

foarte multi artisti contemporani. In incecarea lor de a face o opera de arta totala,

dadaistii, prin experimentele facute, au reusit sa puna bazele artei contemporane. In

afara de piesele experimentale, la Berlin s-au pus in practica primele performance-

uri. Inintial haotice si fara nici un sens, performace-ul a devenit un alt punct forte prin

care dadaistii berlinezi s-au facut remarcati. De la primele serate dada organizate in

Berlin, s-a ajuns la adevarate reprezentatii publice. Prin improvizatii si actiuni ilogice,

organizate in diferite spatii publice (cabarete, teatre, cinematografe) dadaistii

berlinezi faceau specatole bazate pe asaltarea verbala si si fizica a spectatorului.

Hueslsenbeck aparea costumat pe scena si tinea discursuri propagandistice si

moralizatoare, isi agresa publicul auditor, incerca sa manipuleze si sa indoctrineze

pe toata lumea cu noile idei dada. Baader , care fusese declarat nebun de politia din

Berlin, performa alaturi de Hueslsenbeck16. Performance Art este o arta conceptuala,

care include pictura, sculptura, dialog, poezie, dans orice isi doreste artistul sa puna

in scena. Nu are reguli. Este arta doar pentru ca artistul spune ca e arta. Un

experiment live cu o finalitate de cele mai multe ori nedeterminata. Numele de

performance a fost dat acestui tip de manifestare abia prin anii ’60 in Stalele Unite,

cand a capatat amploare. Fenomenul dada de la Berlin a ramas un caz izolat, cele

cateva performance-uri care s-au facut aici fiind foarte putin cunoscute si studiate.

Dadaistii germani au experimentat foarte mult, au fost permanent in cautarea acelei

opera de arta totale. Pe care nu au reusit sa o gaseasca fie pentru ca au fost anihilati

de noul regim, fie pentru ca si-au perdut sperantele. Au reusit sa traspuna in arta

imaginea dadaista despre fume, fragmentata. “ Contributia miscarii nu consta totusi

in aceasta, ci in dinamica ei deschizatoare de perspective, in placerea ei neortodoxa

de experimentare. Dada a aratat pe un front larg unde se afla posibilitatile creatoare

ale unei transformari a lumii, care pune facerea deasupra imitarii si producerea

realitatii mai presus de descrierea ei. O astfel de modificare a lumii nu gadeste in

categoriile inguste ale operei de arta sau chiar ale unei anumite categorii de

expresie: expresionismul ei este potential infinit; el se foloseste de toate claviaturile

16 Cf. Mel Gordon Dada Berlin: "A History of Performance (1918-1920)"; www.jstor.org

6

disponibile si permite sa se intrepatrunda in toate straturile posibile de material,

realitate si semnificatie. (...) In acest sens revolta antiestetica a dadaistilor a scos din

nou la iveala cauza prima a artei” 17

Miscarea dada s-a extins rapid in toata Europa si simlutan in Statele Unite.

3. Paris, New York si declinul dadaismului

Europa a fost multa vreme locul de nastere al noilor curente in arta. Parisul si

Berlinul inca isi mai disputau suprematia de cele mai efervescente centre culturale la

inceputul secolului XX si aici se intalneau tinerii artisti pentru a pune la cale revolutii

ce doreau sa reconstruiasca regulile esteticii. Dar revolutiile nu se manifestau numai

in cultura si prin 1914 chipul Europei se pregatea sa sufere niste schimbari majore.

Si chit ca arta si politica au mers de nenumarate ori mana in mana in cazul

dadaistilor acest lucru nu este valabil. Profund dedicati negarii oricaror reguli si mai

presus de toate mandrii de dispretul si neimplicarea lor in apele tulburi ale politicii

membrii grupului Dada se confrunta cu o Europa din ce in e mai ostila spiritului lor

liber.

Totusi nu dispera. Virusul frondei contaminase tineri din toata lumea iar tanara

America, neancorata de un trecut artistic imbacsit de pretentii ii astepta cu bratele

deschise. Imaginea Americii inceputului de secol XX se conforma intr-adevar mitului

de tara a tuturor posibilitatilor. Asemuita pe rand cu o oala clocotind de ingredientele

cele mai diverse, cu o salata a nationalitatilor, crezurilor si ideilor sau cu o pizza

multi- culturala America este locul in care Dadaismul capata noi forme si ajuta la

nasterea Suprarealismului.

Printre primii excentrici afiliati curentului Dada care au pus piciorul in Statele Unite

se afla si Arthur Cravan descris candva ca fiind : “poet, profesor, boxer, dandy,

provocator, falsificator, critic, marinar, cautator, cartofor, taietor de lemne, bricoleur,

hot, editor si sofer”.18 Personaj iesit din comun chiar si pentru un Dadaist, Cravan era

un irlandez nepot al lui Oscar Wilde, nonconformist pana in maduva oaselor.

Cunoscut drept poetul boxer sta la Paris o vreme unde, intre 1912 si 1915 publica

revista Maitenant (Acum). Framantat de razboi Parisul nu mai este un oras primitor

pentru boema artistica asa ca asemeni altor cunoscuti de-ai sai si Arthur Craven

17 Werner Hofmann, op. cit. p. 16418 Marc Dachy- op cit., paginile 66-67

7

pleaca in 1916 la Barcelona. In Catalunia Craven nu mai editeaza poezie si arta

avangardista ci in caliatte de director al Real Club Maritim ofera lectii de box. Ii scrie

prietenului sau Andre Level: “Daca am, poate, vreo cat de neinsemnata calitate de

poet, e tocmai datorita iubirilor nebune, dorintelor nemasurate: as vrea sa vad

primavera in Peru, sa ma imprietenesc cu o girafa, iar cand citesc in Petit Larousse

ca Amazonul, cu un curs de 6. 420 de km, este fluvial cu cel ami amre debit din

lume, lucrul acesta are un asemena effect asupra-mi ca nici nu pot sa-l exprim in

proza. Vedeti ca e mai bines a nu discutati cu mine, cu atat mai mult cu cat stiu

dinainte ca m-asteapta momente penibile si chiar suferinte, fiindca n-am bani. Ma voi

consola mereu gandindu-ma ca ma indepartez de cartierul Montparnasse, unde arta

nu mai traieste decat furturi, viclesuguri si combinatii, unde fuga e calculate, unde

tandretea e inlocuita de sintaxa si inima de ratiune si udne nici macar un artist nobil

nu mai respire si unde o suta de personae traiesc o noutate falsa.”19

Craven pleaca din Barcelona in 1916 dupa un controversat meci de box cu

campionul Jack Johnson, un sportiv american de culoare. Se imbarca pe o nava cu

destinatia New York unde calatoreste alaturi de revolutionarul rus Lev Trotki caruia ii

marturiseste “deschis ca prefera sa sparga maxilarele domnilor yankei decat sa rupa

coastele vreunui neamt.”20

La New York Cravan se intalneste cu Francis Picabia, refugiat aici din Barcelona

inca din vara lui 1915, ca si belgianul Marcel Duchamp. Grupul de expatriati este

primit cu caldura mai ales ca in urma Armory Show din 1913 unde Duchamp a

prezentat “Nud coborand scarile” numerosi pictori americani precum John Covert,

Joseph Stella si Morton Schamberg au fost influentati de stilul asa zis “avangardist

european”. Artistii mai aveau un aliat important in persoana lui Walter Stieglitz,

fotograf si amator de arta ce organiza periodic expozitii in Galeria sa “Photo-

Secession” de pe 291, Fifth Avenue, New York. In plus, mai putin constransi de

vechile reguli artistice decat aristocratii europeni numerosi dintre bogatii Americii sunt

dornici sa investeasca in arta moderna. Soarta avangardelor ar fi fost cu totul alta

fara sprijinul unor colectionari precum Joseph Arensberg sau Katherine Dreier. De

altfel, expozitia din 1926 din Brooklyn a colectiei Societatii Anonime alcatuita de

Duchamp pentru Katherine Dreier sta la baza celebrului Museum of Modern Art din

New York. 19 Marc Dachy- op. cit. pag. 6520 “Viata mea”-Lev Trotki, apud. Dachy, Marc- Dada, Revolta Artei, editura Univers, Bucuresti, 2007, pag. 67

8

Tot in SUA se consolideaza relatiile cu Man Ray, “ochiul Dada” care reuseste sa

dubleze calitatea de opera de arta a lucrarilor avangardiste prin fotografiile sale. Man

Ray apeleaza la avangarda si cand vine vorba de arta fotografica : face suprapuneri

fotografice, solarizari, se joaca cu umbrele obiectelor si experimenteaza cu

aerografia alaturi de amicul Duchamp.

La New York pune Marcel Duchamp la cale una dintre cele mai mari farse

asupra artei. Cumpara un pisoar de portelan pe care il trimite comitetului organizator

al expozitiei Artistilor Independenti, semnand “R. Mutt, 1917” si denumind obiectul

“Fantana”. Nici pe departe atat de liberi in gandire precum pretindeau membrii

comitetului, refuza, ingroziti obiectul in ciuda afirmatiei ca oricine platea taxa de 6 $

putea expune in cadrul expozitiei. Duchamp, multumit de rezultatele farsei sale nu

pierde timpul. Demisioneaza din comitet, al carui membru era si publica in al doilea

numar al revistei “The Blind Man” un lung editorial despre cazul R. Mutt, insotit de o

fotografie a “Fantanii” facuta de Stieglitz. In articol Duchamp declara: “Ca domnul

Mutt va fi fabricat ori nu fantana cu propriile-i maini n-are nici o importanta. El a

ALES-o. A luat un obiect din viata de zi cu zi, l-a pus intr-o situatie in care functia si

semnificatia lui utilitara trebuie sa fie uitate, sub un nou titlu si un nou punct de

vedere- si a creat o noua gandire asupra acestui obiect.”21 Totusi, cu “Fantana”

Duchamp se indeparteaza de Dada. “Dada era o negare si un protest. Asta nu ma

interesa in mod deosebit. Negarea individuala te face doar dependent de ceea ce

negi: o negare colectiva nu inseamna nimic. Dada se opunea formelor moarte, dar

poate ca se facea prea mult zgomot pentru ceva deja mort. Fanatana mea nu era o

negare: am incercat numai sa creez o noua idée pentru un obiect despre care toata

lumea credea ca stie ce e. Orice poate fi altceva, asta am vrut eu sa demonstrez.”22

Si cum farsa lui Duchamp nu era de ajuns, Craven pune la cale o conferinta la

care apare cat se poate de beat, spre deliciul audientei. In timpul discursului sau e

arestat de politisti, in aplauzele amicilor artisti care sunt convinsi ca un gest mai dada

de-atat nu se poate. E eliberat a doua zi si continua sa fie unul dintre cele mai

excentrice personaje din SUA pana la disparitia sa misterioasa in 1919, cu o barca,

in Golful Mexic.

Dar lumea avangardelor din New York nu e lipsita de probleme interne. Picabia,

care isi transplantase revista sa 391 pe celalalt mal al Atlanticului in 1917 considera

21 Marc Dachy, op. cit. , editura Univers, Bucuresti, 2007, pag. 7122 Ibidem, pag. 73

9

ca Duchamp et co. ii fac o concurenta necinstita prin al lor Blind Man. Asa ca ii

provoaca la un joc de sah, in urma caruia castigatorul ramanea unicul editor de

revista de avangarda din New York. Picabia ii da sah mat lui Duchamp. Acesta nu se

da batut si mai editeaza o revista, Rongwrong, care va trai doar o luna: mai 1917.

Culmea e ca tot o revista va marca sfarsitul Dadaismului la New York. In 1921

Duchamp si Man Ray ii scriu lui Tzara si il roaga sa le permita folosirea numelui de

Dada intr-un titlu pentru o publicatie. Tristan Tzara le raspunde: “Voi cereti voie sa va

numiti ziarul Dada. Dar Dada apartine tuturor.”23 Totusi cei doi publica in aprilie 1921

New York Dada dar in ciuda contributorilor faimosi revista nu se bucura de succes.

Societatea americana, consumatoare in masa de curente si mode se saturase de

anarhie si anti-arta. Dezamagiti, dadaistii se intorc pe batranul continent, la Paris.

La Paris se reunesc Tristan Tzara si Hans Arp, veniti de la Zurich, Man Ray si

Francis Picabia intors din America si Max Ernst, care se refugiase o vreme la Koln.

Se bucura de o primire entuziasta din partea grupului asociat lui Andre Breton si

jurnalului Litterature. Literature chiar publica o editie speciala dedicata Dadaismului,

intitulata “Douazecisitrei de Manifeste ale Miscarii Dada”. Si pentru o vreme

avangarda si Dadaistii prospera. Duchamp se intoarce si el din SUA si incepe sa

produca “ready made”-uri “asistate” printre care faimoasele Rrose Selavy si LHOOQ

dar in 1923 ia o pauza din viata artisitica si se dedica sahului. Picabia pune bazele

Teatrului Dada. Festivalul de Teatru Dada are loc in Paris in 1920, la Salle Gaveau in

Paris iar la Theatre de l’Oeuvre Picabia pune in scena spectacolul soc "Festival

manifeste presbyte", ajutat de Breton care apare costumat in om sandwich cu texte

absurde. Si Tzara isi vede un spectacol pe scena in 1923, la Theatre Michel: “Le

coeur a gaze”, costumele fiind semnate de rusoaica Sonia Delaunay, celebra

creatoare de moda avangardista.

Ruptura este insa inevitabila. O parte dintre artisti, in frunte cu Andre Breton nu

mai sunt de acord cu proclamatiile nihiliste si manifestarile anti-arta ale lui Tzara.

Deja in 1922 Breton scria : “Paraseste totul./ Paraseste Dada./ Paraseste-ti nevasta,

paraseste-ti amanta./ Paraseste-ti temerile si sperantele./ Planteaza-ti copii in coltul

23 Cf. Documents of Dada and Surrealism: Dada and Surrealist Journals in the Mary Reynolds Collection, The Arts Institute of Chicago

10

padurii./ Paraseste substanta pentru umbra.”24 Iar in “Journal de people” il critica pe

Tzara ca fiind un “impostor avid de publicitate.”

Breton considera ca Dadaismul insemna stagnare si alaturi de prietenii sai punea

bazele suprarealismului. Tzara nu se da batut desi noi conflicte au loc atunci cand

suprarealistii acorda o incarcatura politica falsului proces al politicianului si scriitorului

Maurice Barres. Dezamagit de pierderea aderentilor in Franta Tzara pleaca in

Austria, Cehoslovacia si Germania, in speranta ca va gasi noi adepti ai Dadaismului.

Dar Dadaismul incepuse sa se nege pe sine. La 22 mai 1922 Tzara conduce

inmormantarea Dadaismului in localitatea germana Weimar, unde avea loc un

festival al scolii Bauhaus. Tristan Tzara declara : Dada e nefolositoare, ca si toate

celelalte in viata…Dada e un microb virgin care penetreaza cu insistenta aerului in

toate acele spatii pe care ratiunea a esuat in a le umple cu cuvinte si conventii.” 25

Desi inmormantata de Tzara, Dada mai are cateva ultime zvacniri. In 1923, cand

Tzara isi prezinta spectacolul “Coeur a gaze” un Andre Breton isteric intrerupe

spectacolul si distruge o parte din decoruri. O manifestare suprarealista intr-un

context dada, care totusi creeaza numeroase discutii in cercurile artistice. Cu toate

acestea, dadaismul dispare pentru a face loc unei noi miscari de avangarda. Mai

puternic si poate ceva mai obraznic decat dadaismul suprarealismul reuseste sa-l

atraga in final de partea sa chiar si pe Tristan Tzara.

Avangarda a murit! Traiasca avangarda! Un sfarsit mai demn de atat, nici unul dintre

boemii promotori ai dadaismului nici ca si-a putut inchipui vreodata.

24 Hans Richter, Dada. Art and Anti-art (with postscript by Werner Haftmann), Thames & Hudson, London & New York, 2004, pag. 18925 Hans Richter, Dada. Op. cit. pag. 191

11

Bibliografie:

Lucrari Generale

Bell,Julian Oglinda Lumii, ed Vellant, Bucuresti 2007;

Cirlot, Juan Eduardo Pictura Contemporana, ed Meridiane, 1969;

Dachy. Marc Dada – Revolta Artei, Ed Univers, Bucuresti, 2007;

Grosz,George George Grosz: An Autobiography, ed University of California Press, 2005;

Hofmann,Werner Fundamentele artei moderne, ed Meridiane, Bucuresti 1977;

de Micheli, Mario Avangarda artistica a secolului XX, ed Meridiane, Bucuresti 1968;

Moshenson,Edna catalogul expozitiei Suprarealismul, Muzeul de Arta Tel Aviv, 1998;

Richter,Hans Dada. Art and Anti-art (with postscript by Werner Haftmann), Thames & Hudson, London & New York, 2004;

Rubin, William Dada and Surrealism, ed. Thames and Hudson, Londra,1969

Soare, Claudiu Ghidul Avangardei Europene, ed House of Guides, Bucuresti, 2004;

Articole:

Gordon, Mel Dada Berlin: "A History of Performance (1918-1920)"; www.jstor.org

Hoffman Irene - Documents of Dada and Surrealism: Dada and Surrealist Journals in the Mary Reynolds Collection, The Arts Institute of Chicago - http://www.artic.edu/reynolds/essays/hofmann.php

Shipe,Thimothy The International Dada Archive, http://www.lib.uiowa.edu/dada/archive.html

12