ART!ST ZIAR nr. 5 -...

4
8 8 Valeriu Tudose omul, profesorul, modelul sufletesc și spiritual al dascălului modern anul II, nr.VI septembrie-decembrie, 2014 Uite, și acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit, îi scânteiau privirile și era și el mișcat când ne spunea despre mărirea strămoșilor. Mihail Sadoveanu – Domnul Trandafir Valeriu Tudose este un om care s-a dedicat valorilor umane de mâine și care a ales să muncească educând copiii în același spirit, al prețuirii acestor valori. O minte luminată şi un suflet ales a constituit un model în viață pentru multe generații de elevi. Încep cu o scurtă incursiune în timp, în urmă cu 43 de ani, când domnul Tudose, se remarcă, alături de alte personalități ale învățământului ieșean, ca absolvent al Liceului Pedagogic din Iași, făcând parte din prima serie de învățători a acestei instituții. La fel ca orice dascăl debutant, care se adapta cerințelor vremurilor, s-a întors apoi, după absolvirea stagiului militar, pentru o perioadă de doi ani, în satul natal unde își începe cariera în cadrul învățământului simultan.(...) Prof. înv. primar Dorina Marin sumar: sumar: sumar: SERBĂRILE ȘCOLII SERBĂRILE ȘCOLII SERBĂRILE ȘCOLII Redacția ART!ST vă dorește o vacanță frumoasă și Sărbători Fericite! DUMINICĂ, 14 DECEMBRIE 2014 09:00 – ”Ziua cântului coral” - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord.: insp. prof. Florian Irina, dir. prof. Barnea Dana-Louise, dir.adj.prof. Amariței Nicoleta-Camelia LUNI, 15 DECEMBRIE 2014 15:00 – Concert caritabil - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord.: prof. Rusu Iustin, prof. Cohal Dragoș 16:00 – Audiția clasei de pian – Sala 38, Coord. prof. Șoltuz Carmen 16:00 – Serbare de Crăciun a clasei I B – Sala ”Matei Millo”, Coord. prof. Raduc Nona MARȚI, 16 DECEMBRIE 2014 12:00 – Spectacol coregrac susținut de elevii secției de Coregrae – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord.: prof. Falișteanu Rodica, prof. Țigănașu Cornelia, prof. Todi Cristina, prof. Neagu Ștefan, prof. Dumitru Celina, prof. Cotorobai Dorina, prof. Cotorobai Sergiu 12:00 – Audiția clasei de aut – Sala 38, Coord. prof. Cioată Valentina 14:00 – Audiția clasei de vioară – Sala 38, Coord. prof. Rotar Veronica 15:00 – Audiția clasei de pian – Muzeul Unirii Iași, Coord. prof. Ota Roxana 16:00 – Audiția clasei de violoncel – Sala 38, Coord. prof. Nedelcu Ioana 16:00 – Recitalul clasei de oboi – Sala”Matei Millo”, Coord. prof. Gorovei Ilie MIERCURI, 17 DECEMBRIE 2014 11:00 – Piesa de teatru ”Interesul poarta fesul”, prezentată de elevii clasei a XI-a F - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Moment artistic ”Crăiasa zăpezii”, prezentat de elevii clasei a IX-a F - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord. prof. Șfaițer Alice 14:00 – ”Italia, cultura e civilta” – Sala ”Matei Millo”,Coord. prof. Humă Carmen JOI, 18 DECEMBRIE 2014 16:00 – Recitalul catedrei de pian; Gala laureaților catedrei de pian; Carnaval – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord. prof. Șoltuz Carmen 19:00 – Spectacol coregrac – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord. prof. Todi Cristina 26 Noiembrie – 18 Decembrie 2014 – Expoziție prezentată de elevii secției Gracă, clasa a X, a XII – Muzeul, „Mihai Eminescu” Copou, Sala „Mihai Ursache”, Coord.: prof. Vînau Vicențiu Adrian 2 – 18 Decembrie 2014 – Vernisaj al secției de arte vizuale – Sala de expoziție a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă, Coord.: prof. Vînau Vicențiu Adrian, prof. Tudor Doina, prof. Grivincă Miea, prof. Cristescu Dumitru, prof. Vînau Ioan, prof. Carnariu Radu, prof. Amitroaiei Simona, prof. Panait Mihaela, prof. Crengăniș Constantin, prof. Gheorghe Gheorghiță Vornicu, prof. Meiu Valentin, prof. Prelipceanu Oana, prof. Mihailă Elena. 2 decembrie 2014 11.30-13.30 – Conferința “Efectul Segarcea versus educația adolescen- ților” și Funda Umană – simbol al solidarităiții cu persoanele infectate și afectate HIV/SIDA – concert caritabil, funda umană și conferință– Sala Atrium Palas, Coord.: Manuela Iftimoaei – director programe "Alături de Voi" Romania, Munteanu Mihaela – director dezvoltare și comunicare la Fundația "Alături de Voi" Romania, prof.înv.primar Marin Dorina, prof.înv.primar Spiridon Doina Serbările Școlii MIERCURI, 3 DECEMBRIE 2014 15:30 – Recital de pian în cadrul proiectului de parteneriat "Reverberene în timp" între Colegiul Naional de Artă "Octav Băncilă" și Muzeul "Mihail Kogalniceanu", Coord. proiect prof. Enoiu-Pânzariu Ioana JOI, 4 DECEMBRIE 2014 16:00 – Audiție de pian – Sala 38, Coord. prof. Toma Roxana 18:00 –“Prietenii Copiilor Speciali”– concert caritabil pentru copiii cu autism –Teatrul Luceafarul Iași, Coord.: Carmen Gherca – președinte FEDRA și președinte Ancaar Filiala Iași, Diaconiuc Raluca – ccorespondent la Societatea Romana de Radiodifuziune, Anghel Maura – redactor ziarul Evenimentul, prof.înv.primar Marin Dorina 18:30 – Concert susținut de ansamblul orchestral al Liceului de Muzica Larisa, Grecia, dirijor Cornel Buiuc – Sala de festivitaăți a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: dir.prof. Dana- Louise Barnea, dir.adj. Nicoleta-Camelia Amariței VINERI, 5 DECEMBRIE 2014 09:00 – Festivalul "Prietenii muzicii", Fundația "Pro piano" România, ediția a IV-a, Filiala Iași – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Șoltuz Carmen, prof. Ota Roxana 16:00 – Audiție de vioară – Sala 38, Coord.: prof. Munteanu Nina, prof. Iftimie Mariana SÂMBĂTĂ, 6 DECEMBRIE 2014 09:00 – Festivalul "Prietenii muzicii", Fundația "Pro piano" România, ediția a IV-a, Filiala Iași – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Șoltuz Carmen, prof. Ota Roxana DUMINICĂ, 7 DECEMBRIE 2014 09:00 – Festivalul "Prietenii muzicii", Fundația "Pro piano" România, ediția a IV-a, Filiala Iași – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Șoltuz Carmen, prof. Ota Roxana LUNI, 8 DECEMBRIE 2014 11:00 – Audiție de canto și muzică de cameră – Sala 38, Coord.: prof. Andriuță Iraida, prof. Onceanu Veronica MARȚI, 9 DECEMBRIE 2014 17:00 – Spectacol muzical în limba italiană "Giovani in concerto" – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord. prof. Humă Carmen MIERCURI, 10 DECEMBRIE 2014 12:00 – Recital instrumental – Sala ”Matei Millo” Coord.: prof. Guțan Andreea, prof. Iacob Lucian, prof. Moldoveanu Carmen, prof. Țimpau Marius, prof. Gavriș Vasile, prof. Sandu Florin, prof. Apostol Cornelia 17:00 – Concertul orchestrei mici – Sala de festivități a Colegiului Na- țional de Artă "Octav Băncilă”, Dirijor și coord. prof. Cohal Dragoș 18:00 – Concertul orchestrei mari – Sala de festivități a Colegiului Na- țional de Artă "Octav Băncilă”, Dirijor coord. prof. Ion Ciprian Popa Irina Pendefunda Elleny Romașcu Ruxandra Balan Ana Coșan Ilinca

Transcript of ART!ST ZIAR nr. 5 -...

Page 1: ART!ST ZIAR nr. 5 - clasa3bcolegiuldearta.weebly.comclasa3bcolegiuldearta.weebly.com/uploads/3/9/2/4/39243537/artst_ziar_nr._6.pdf · Carnaval – Sala de festivități a Colegiului

888

Valeriu Tudose omul, profesorul, modelul sufletesc și spiritual al dascălului modern

anul II, nr.VI septembrie-decembrie, 2014

Uite, și acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deosebit, îi scânteiau privirile și era și el

mișcat când ne spunea despre mărirea strămoșilor.

Mihail Sadoveanu – Domnul Trandafir

Valeriu Tudose este un om care s-a dedicat valorilor umane de mâine și care a

ales să muncească educând copiii în același spirit, al prețuirii acestor valori. O minte

luminată şi un suflet ales a constituit un model în viață pentru multe generații de elevi.

Încep cu o scurtă incursiune în timp, în urmă cu 43 de ani, când domnul

Tudose, se remarcă, alături de alte personalități ale învățământului ieșean, ca absolvent

al Liceului Pedagogic din Iași, făcând parte din prima serie de învățători a acestei

instituții. La fel ca orice dascăl debutant, care se adapta cerințelor vremurilor, s-a întors

apoi, după absolvirea stagiului militar, pentru o perioadă de doi ani, în satul natal unde

își începe cariera în cadrul învățământului simultan.(...)

Prof. înv. primar Dorina Marin

sumar:sumar:sumar:

SERBĂRILE ȘCOLIISERBĂRILE ȘCOLIISERBĂRILE ȘCOLII

Redacția ART!ST vă doreșteo vacanță frumoasă și Sărbători Fericite!

DUMINICĂ, 14 DECEMBRIE 201409:00 – ”Ziua cântului coral” - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord.: insp. prof. Florian Irina, dir. prof. Barnea Dana-Louise, dir.adj.prof. Amariței Nicoleta-CameliaLUNI, 15 DECEMBRIE 201415:00 – Concert caritabil - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord.: prof. Rusu Iustin, prof. Cohal Dragoș16:00 – Audiția clasei de pian – Sala 38, Coord. prof. Șoltuz Carmen16:00 – Serbare de Crăciun a clasei I B – Sala ”Matei Millo”, Coord. prof. Raduc NonaMARȚI, 16 DECEMBRIE 201412:00 – Spectacol coregrafic susținut de elevii secției de Coregrafie – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord.: prof. Falișteanu Rodica, prof. Țigănașu Cornelia, prof. Todi Cristina, prof. Neagu Ștefan, prof. Dumitru Celina, prof. Cotorobai Dorina, prof. Cotorobai Sergiu12:00 – Audiția clasei de flaut – Sala 38, Coord. prof. Cioată Valentina14:00 – Audiția clasei de vioară – Sala 38, Coord. prof. Rotar Veronica15:00 – Audiția clasei de pian – Muzeul Unirii Iași, Coord. prof. Ota Roxana16:00 – Audiția clasei de violoncel – Sala 38, Coord. prof. Nedelcu Ioana16:00 – Recitalul clasei de oboi – Sala”Matei Millo”, Coord. prof. Gorovei IlieMIERCURI, 17 DECEMBRIE 201411:00 – Piesa de teatru ”Interesul poarta fesul”, prezentată de elevii clasei a XI-a F - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Moment artistic ”Crăiasa zăpezii”, prezentat de elevii clasei a IX-a F - Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă",Coord. prof. Șfaițer Alice14:00 – ”Italia, cultura e civilta” – Sala ”Matei Millo”,Coord. prof. Humă CarmenJOI, 18 DECEMBRIE 201416:00 – Recitalul catedrei de pian; Gala laureaților catedrei de pian; Carnaval – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord. prof. Șoltuz Carmen19:00 – Spectacol coregrafic – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă", Coord. prof. Todi Cristina26 Noiembrie – 18 Decembrie 2014 – Expoziție prezentată de elevii secției Grafică, clasa a X, a XII – Muzeul, „Mihai Eminescu” Copou, Sala „Mihai Ursache”, Coord.: prof. Vînau Vicențiu Adrian2 – 18 Decembrie 2014 – Vernisaj al secției de arte vizuale – Sala de expoziție a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Vînau Vicențiu Adrian, prof. Tudor Doina, prof. Grivincă Miea, prof. Cristescu Dumitru, prof. Vînau Ioan, prof. Carnariu Radu, prof. Amitroaiei Simona, prof. Panait Mihaela, prof. Crengăniș Constantin, prof. Gheorghe Gheorghiță Vornicu, prof. Meiu Valentin, prof. Prelipceanu Oana, prof. Mihailă Elena.2 decembrie 201411.30-13.30 – Conferința “Efectul Segarcea versus educația adolescen-ților” și Funda Umană – simbol al solidarităiții cu persoanele infectate și afectate HIV/SIDA – concert caritabil, funda umană și conferință– Sala Atrium Palas, Coord.: Manuela Iftimoaei – director programe "Alături de Voi" Romania, Munteanu Mihaela – director dezvoltare și comunicare la Fundația "Alături de Voi" Romania, prof.înv.primar Marin Dorina,prof.înv.primar Spiridon Doina

Serbările Școlii

MIERCURI, 3 DECEMBRIE 201415:30 – Recital de pian în cadrul proiectului de parteneriat "Reverberene în timp" între Colegiul Naional de Artă "Octav Băncilă" și Muzeul "Mihail Kogalniceanu", Coord. proiect prof. Enoiu-Pânzariu IoanaJOI, 4 DECEMBRIE 201416:00 – Audiție de pian – Sala 38, Coord. prof. Toma Roxana18:00 –“Prietenii Copiilor Speciali”– concert caritabil pentru copiii cu autism –Teatrul Luceafarul Iași, Coord.: Carmen Gherca – președinte FEDRA și președinte Ancaar Filiala Iași, Diaconiuc Raluca – ccorespondent la Societatea Romana de Radiodifuziune, Anghel Maura – redactor ziarul Evenimentul, prof.înv.primar MarinDorina18:30 – Concert susținut de ansamblul orchestral al Liceului de Muzica Larisa, Grecia, dirijor Cornel Buiuc – Sala de festivitaăți a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: dir.prof. Dana-Louise Barnea, dir.adj. Nicoleta-Camelia AmarițeiVINERI, 5 DECEMBRIE 201409:00 – Festivalul "Prietenii muzicii", Fundația "Pro piano" România, ediția a IV-a, Filiala Iași – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Șoltuz Carmen, prof. Ota Roxana16:00 – Audiție de vioară – Sala 38, Coord.: prof. Munteanu Nina, prof. Iftimie MarianaSÂMBĂTĂ, 6 DECEMBRIE 201409:00 – Festivalul "Prietenii muzicii", Fundația "Pro piano" România, ediția a IV-a, Filiala Iași – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Șoltuz Carmen, prof. Ota RoxanaDUMINICĂ, 7 DECEMBRIE 201409:00 – Festivalul "Prietenii muzicii", Fundația "Pro piano" România, ediția a IV-a, Filiala Iași – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord.: prof. Șoltuz Carmen, prof. Ota RoxanaLUNI, 8 DECEMBRIE 201411:00 – Audiție de canto și muzică de cameră – Sala 38, Coord.: prof. Andriuță Iraida, prof. Onceanu VeronicaMARȚI, 9 DECEMBRIE 201417:00 – Spectacol muzical în limba italiană "Giovani in concerto" – Sala de festivități a Colegiului Național de Artă "Octav Băncilă”, Coord. prof. Humă CarmenMIERCURI, 10 DECEMBRIE 201412:00 – Recital instrumental – Sala ”Matei Millo”Coord.: prof. Guțan Andreea, prof. Iacob Lucian, prof. Moldoveanu Carmen, prof. Țimpau Marius, prof. Gavriș Vasile, prof. Sandu Florin, prof. Apostol Cornelia17:00 – Concertul orchestrei mici – Sala de festivități a Colegiului Na-țional de Artă "Octav Băncilă”, Dirijor și coord. prof. Cohal Dragoș18:00 – Concertul orchestrei mari – Sala de festivități a Colegiului Na-țional de Artă "Octav Băncilă”, Dirijor coord. prof. Ion Ciprian

Popa Irina

Pendefunda Elleny

Romașcu Ruxandra

Balan Ana

Coșan Ilinca

Page 2: ART!ST ZIAR nr. 5 - clasa3bcolegiuldearta.weebly.comclasa3bcolegiuldearta.weebly.com/uploads/3/9/2/4/39243537/artst_ziar_nr._6.pdf · Carnaval – Sala de festivități a Colegiului

Nr.crt.

Nume și prenume Premiul obțiunut Clasa Profesor îndrumător

1. Balan Ana Dumitra II 8 Cozma Georgiana

2. Miron Mădălina II 8 Cozma Georgiana

3. Colac Ioana II 9 Munteanu Emil

4. Misărciu Ana III 5 Cozma Georgiana

5. Hultoană Sabina III 6 Panţiru Crenguţa

6. Dăscălescu Ecaterina

III 8 Crupenschi Mihaela

7.

Drobotă Alexandra

III

9

Cozma Georgiana

8.

Șcheul Anca

III

10

Munteanu Emil

9.

Simon Bianca

III

10

Munteanu Emil

10.

Ştifii Luisa Evelina

III

10

Crupenschi Mihaela

11.

Calamaz Mălina

III

11

Axinte Petronela

12.

Tincu Iris

III

11

Crupenschi Mihaela

13.

Duca Daria

MENŢIUNE

5

Cozma Georgiana

14.

Ichim Andronache Ioana

MENŢIUNE

5

Panţiru Crenguţa

15.

Gârlea Eva Maria

MENŢIUNE

6

Cozma Georgiana

16.

Chiriac Ioana

MENŢIUNE

7

Crupenschi Mihaela

17.

Huşanu Olivia

MENŢIUNE

7

Axinte Petronela

18.

Năstase Stefana

MENŢIUNE

7

Crupenschi Mihaela

19.

Tarcan Delia

MENŢIUNE

7

Axinte Petronela

20.

Parasca Ioana Andreea

MENŢIUNE

9

Panţiru Crenguţa

21.

Drăgulănescu Ioana Dora

MENŢIUNE

10

Munteanu Emil

22.

Iacovenco Carolina

MENŢIUNE

10

Munteanu Emil

23.

Bărbăcuţă Ioana

MENŢIUNE

11

Crupenschi Mihaela

24.

Popa Irina

MENŢIUNE

12

Munteanu Emil

Vor kurzem wurde ich zu einem Probespiel eingeladen, infolgedessen ich angenommen wurde, die Kurse des Royal Conservatoire of Scotland aus Glasgow zu besuchen, alles nach einem langwierigen Registrierungsprozess: man soll seine persönlichen Daten auf einer Website einschreiben, außerdem braucht man ein M o t i v a t i o n s s c h r e i b e n , e i n Empfehlungsschreiben, einen Lebenslauf und vieles mehr.

Dieses Probespiel bestand aus einem kurzen Klaviervortrag, gefolgt von einem Interview mit dem Leiter der Klavierabteilung und einem anderen Lehrer. Man musste für den Klaviervortrag drei Musikstücke vorbereiten, aber man konnte auch einen auf den ersten Blick bekommen. Nach diesen Proben hat noch ein weiteres Interview gefolgt und ich wurde gebeten, noch einmal die Musikstücke vor der Kommission für Verdienst Stipendium zu spielen, unter der Leitung von Jeffrey Sharkey, dem ehemaligen Leiter der Klavierabteilung und dem Direktor des Konservatoriums.

Ich habe inzwischen erfahren, dass ich angenommen wurde, und in weniger als 24 Stunden habe ich die offizielle Bestätigung per E-Mail erhalten. Man hat mir auch mitgeteilt, dass ich eine Antwort von der Kommission für Verdienst Stipendien bis Weihnachten erhalten werde.

Es war ein einzigartiges Erlebnis. Ich hatte die Gelegenheit, mit offenen Armen in Glasgow empfangen zu werden und ich kann es kaum erwarten, mein Studium an dem Königlichen Konservatorium in Schottland zu beginnen.

Panainte Ana-Thea, XII A

L'homme a toujours cherché de sortir de son univers quotidien par des manifestations, coutumes ou traditions qui lui permettaient de rompre avec la monotonie de la vie ordinaire.

Les fêtes remontent donc fort loin et elles évoluent sans cesse, s'adaptant aux d i ffé ren tes condi t ions h is tor iques , religieuses ou économiques.

Mais, partout dans le monde, à l'occasion des fêtes d'hiver on rencontre la même joie, le même bonheur de se retrouver ensemble, le même plaisir de faire des cadeaux aux gens qu'on aime.

En France les deux principales fêtes d'hiver sont la Saint Nicolas et Noél. La Saint Nicolas est la fête préférée des enfants, Saint Nicolas étant d'ailleurs le patron des enfants.

Sa piété et sa charité legendaries l'ont rendu populaire en Grèce, en Russie, en France, en Belgique, en Allemagne, aux Pays-Bas.

En France, la Saint Nicolas est célèbre surtout dans le Nord et dans l'Est. Monté sur un âne ou un cheval, il visite les maisons où il y a des enfants, le soir du 5 décembre.

Le Saint dépose des cadeaux dans les souliers placés près de la porte ou de la cheminée et prend pour sa monture le foin ou les carottes mis là à cette intention. Il distribue aussi des friandises-des pains d'épice qui ont la forme du Saint Nicolas. En France, comme à peu près partout dans le monde, Noél reste une occasion de rencontre familiale joyeuse autour du sapin et de la surprise des cadeaux offerts. Chaque personne reste marquée par les Noéls de son enfance.

C'est pourquoi, il est fréquent qu'elle rêve de transmettre aux siens une partie du rituel qui l'avait émerveillée, par conséquent, à Noél, on voudrait le bonheur de tout le monde, la paix, l'harmonie on voudrait que Noél soit une fête de lumière. Noél signifie donc joie, gaité, bonheur, harmonie, ambiance familiale, chansons de Noél, mais aussi des plats spécifiques, d'autant plus qu'en France le repas est une chose sérieuse. Il véhicule des valeurs telles que: la convivialité, le partage et même un certain art de vivre. Le repas reste un moment convivial, celui où l'on se retrouve autour de la table et Noél reste d'autant plus un moment privilégié. Les Français sont célèbres dans ce sens par leur dessert de Noél-la bûche de Noél (en chocolat et en purée de marrons).

C'est un gâteau en forme de bûche, remplaçant la vraie-celle des chéminées. L'origine de ce dessert est la bûche que l'on allait chercher autrefois dans les bois, la veille de Noél et que l'on plaçait dans l'âtre de la cheminée. On plaçait autant de bûches dans l'âtre que les personnes habitant le foyer; elles devaient se consumer toute la nuit de Noél. La partie non consumée de la bûche posséderait des vertus magiques: protection contre l'incendie, la foudre. Cette coutume remonte peut-être aux feux de joie, allumés par les Celtes ou les Nordiques, pour fêter le solstice d'hiver. Aujourd'hui, dans cette vie déroulée en grande vitesse-"Où sont l e s n e i g e s d ' a n t a n ? " c o m m e n o u s demanderait François Villon, et où nous sommes si peu disponibles les uns aux autres, les fêtes d'hiver restent quand même un moment privilégié de retrouvailles, où les hommes se réunissent dans l'harmonie et la paix. Joyeuses fêtes !

Prof. Neculiţă Melania

Olimpiada Lectura ca abilitate de viaţă

Sâmbătă, 6 decembrie 2014, toți iubitorii de lectură, elevi și profesori, s-au întâlnit pentru a participa, în calitate de concurenți și evaluatori la Olimpiada de Lectură, un concurs care valorifică experienţele personale de lectură ale elevilor, punând accent pe gândirea autonomă, critică, v izând competen ţe le de comunica re ş i interelaţionare.

La Iași, această olimpiadă a debutat anul trecut și a avut ca obiectiv fundamental, așa cum sugerează și denumirea ei, cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi, dezvoltarea gândirii crit ice, flexibile și prospective, înţelegerea creativității ca resursă pentru propria dezvoltare, acceptarea dialogului și a comunicării interculturale, prin intermediul textului ficțional, nonficțional și multimodal. În regulamentul de organizare se precizează că aceasta „se adresează tuturor elevilor din gimnaziu şi liceu, capabili să folosească lectura în vederea dezvoltării personale. Concurenţilor li se evaluează competenţele de lectură, constând în înţelegerea textelor ficţionale, nonficţionale și multimodale, capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii.”

Olimpiada s-a desfăşurat pe patru niveluri de vârstă și de pregătire didactică, corespunzătoare învăţământului gimnazial şi liceal. Felul în care au fost formulate subiectele a încercat să dezvăluie multiplele posibilităţi de exploatare a ofertei textuale literare şi nonliterare în alte contexte decât cele oficiale, şcolare, să atragă atenţia asupra faptului că lecturarea nu presupune doar înţelegerea şi interpretarea dimensiunii estetice.

Textele propuse în toate subiectele etapei judeţene, atât cele literare cât şi nonliterare au presupus o anumită reflecţie asupra lumii şi condiţiei umane, o extindere a modalităţilor interpretative, o corelare cu contextele reale din viaţa fiecărui elev. Iată că această olimpiadă reuşeşte să ofere câteva răspunsuri provocărilor actuale ale sistemului educațional! De multe ori îi auzim pe elevii şi pe părinţii lor întrebându-se de folosul real al lucrurilor aflate pe băncile şcolii. Şi de fiecare dată o umbră de neîncredere spulberă din temelii idealurile şi finalităţile educaţionale, atât de „retoric” tratate în cărţile de didactică.

Acest concurs poate fi unul dintre răspunsurile care să-i facă să revină asupra concluziei lor eclesiastice. Pentru că se arată felul în care lecura poate orienta comportamentul elevilor, întru atingerea unor țeluri, poate dezvolta abilitățile de comunicare, sociale, de management al învățării și al informațiilor, abilitățile de autocunoaștere, de autoîngrijire, cognitive și practice.

E ceea ce a teore t iza t Fundaț ia International Child Developement Initiatives din Olanda prin abrevierea L.S.D.C. (Lifeskills developmentcycle).

Colegiul nostru a obțiunt și anul acesta premii importante și mențiuni, pe care le enumerăm în continuare în ordinea claselor. Îi felicităm şi suntem mândri că ne-au reprezentat atât de frumos!

Prof. Georgiana Cozma

Zulassung zum Königlichen Konservatorium in Schottland

LES FÊTES D'HIVER EN FRANCE

Page 3: ART!ST ZIAR nr. 5 - clasa3bcolegiuldearta.weebly.comclasa3bcolegiuldearta.weebly.com/uploads/3/9/2/4/39243537/artst_ziar_nr._6.pdf · Carnaval – Sala de festivități a Colegiului

Prof. înv. primar Dorina Marin

666 333

Fiind o minte deschisă spre inedit, absolvă în 1980 cursurile Facultății de Drept, dar optează pentru postul de inspector la învățământul primar în detrimentul unui post de jurist care i se oferise în aceeași perioadă.

Vremurile se schimbă, urmează perioada Revoluției din 1989, când revine la catedră, ca învățător la Școala ”Nicolae Tonitza” și apoi, începând cu anul 1992, ca profesor învățământ primar la Colegiul Na ț iona l de Ar t ă ”Oc tav Bănc i l ă” , implicându-se în activitatea didactică dar și în dotarea clasei cu materiale și mijloace didactice.

Dascăl dedicat și pasionat de catedră, domnul Valeriu Tudose este mereu iubit de elevii săi, reușind să fie urmat de aceștia pe tărâmul cunoașterii și să pășească cu încredere către performanțe, obținând rezultate excelente la concursuri naționale și la admiterea în liceele de prestigiu ale Iașului. Așa cum era și firesc, activitatea sa a fost recompensată de-a lungul timpului cu salarii de merit și cu Distincția ”Gheorghe Lazăr”.

Între anii 2002-2007 activează ca lector la Centrul de excelență de la Colegiul ”Costache Negruzzi” lucrând cu elevii supradotați la matematică și limba română. A avut o contribuție valoroasă la editarea unor planificări și programe școlare la debut de reformă în învățământ.

A contribuit în calitate de colaborator în Proiectele educaționale ”Creativitate și imaginație” și ”Super-Mate”, inițiate de Inspectoratul Școlar Iași pentru copiii supradotați. A participat activ la simpozioane și conferințe regionale și naționale. A îndrumat practica pedagogică a studenților de la Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității “Al. I. Cuza” Iași.

Domnul Tudose este profesorul care și-a transformat meseria în giuvaer și elevii în nestemate care strălucesc deja pe constelația lumii, mulți elevi de-ai dumnealui cântînd acum pe marile scene ale lumii (Viena, Londra, Milano, București, Iași) ca soliști sau ca membri în orchestră, ca medici, avocați sau profesori în țară și în străinătate.

Iubit și respectat de părinți și elevi totodată, păstrează legătura cu aceștia de-a lungul anilor, fiind ușor de regăsit, mândru și ușor nostalgic, la spectacolele Operei Române din Iași.

Datorită calităților sale de dascăl devotat care a ajutat la creșterea prestigiului școlii, preocupat de problematica școlii și inițiator al noului, ne facem datoria de onoare de a-i mulțumi pentru efortul depus la catedră și pentru emoțiile trăite de fiecare dată alături de elevii săi.

Întrucât cuvântul coregrafie este deseori eronat interpretat, cu trimiteri evidente spre baletul clasic, vom trece în revistă câteva caracteristici care o definesc şi particularizează, acest concept artistic implicând exprimarea prin plasticitatea corporală a tuturor stărilor şi trăirilor. Pentru că, prin toate mişcările corpului, atunci când sunt supuse unei minuţioase analize, descoperim reale combinaţii coregrafice.

Deşi această noţiune o regăsim şi în activităţile sportive, cum ar fi gimnastica, dansul sportiv şi de societate, mai nou şi în înotul subacvatic etc., subliniem totuşi faptul, că scopul principal al coregrafiei nu este cel competitiv, aşa cum este utilizat în domeniul sportiv, ci de producere a emoţiei artistice, fiind o activitate de creaţie. Însă caracterul fundamental al artei coregrafice este faptul că aceasta girează dialectica expresiei/impresiei într-o perspectivă de comunicare.

Datorită imixtiunilor produse prin integrarea diverselor stiluri de dans în familia coregrafiei, considerăm util să aruncăm o privire asupra acestui aspect, deoarece există mai multe clasificări ale sale. De la savoarea dansului de salon, a dansului sportiv, popular, de caracter, urban, clasic, modern, jazz, contemporan etc., aceste denumiri care separă stilistica şi conotaţia limbajului gestual al dansurilor, oferă însă o identitate proprie fiecăruia dintre ele.

Totuşi, este important să menţionăm faptul că au în comun denumirile fundamentale preluate din limbajul baletului clasic, motiv care le reuneşte sub cupola generoasă a coregrafiei. Conform clasificării realizate de F. Lombard în lucrarea Danses à vivre, Danses à voir, există danses à vivre, esenţial pentru a da un sens vieţii, pentru a experimenta şi pentru a comunica; danses à voir, care reprezintă creaţia unui coregraf şi danses mixtes care se trăiesc şi se văd. Însă, ar fi utopic să spunem că un stil de dans este mai bun, mai estetic, mai dificil sau mai facil, când însăşi finalitatea acestuia este diversă, acesta fiind adaptat şi utilizat în funcţie de conceptul regizoral. Pentru că arta coregrafică, prin stilurile sale de dans, atinge şi se mulează într-o manieră nonexhaustivă, organizând chiar şi diversitatea într-un limbaj unitar, recognoscibil pe întreg mapamondul. Totuşi, ar fi anevoios să realizăm o sinteză a caracteristicilor generale ale dansului, fără a cunoaşte noţiunile primare ale artei coregrafice, noţiuni care din lipsa de aprofundare a stilului practicat sau dintr-o superficială cunoaştere, sunt asociate doar baletului clasic. Deseori ignorate din cauza rigorii binecunoscute, acestea au o valoare determinantă, chiar dacă unii artişti cu parametri estetici proprii şi specifici epocii sau nivelului cultural scăzut, tind să detroneze valorile autentice, aruncând asupra lor vălul uitării, sub falsa motivaţie a inutilităţii.

Prof. drd. Cristina Todi

Agafiţei Ilinca-Teodora, VI D Hultoană Sabina-Maria, VI D

Din nou despre coregrafie...

În neoliticul îndepărtat, oamenii din peșteri dansau înainte şi după vânătoare pentru a nu fi bântuiţi de sufletul animalului sacrificat. Puţin mai târziu, dansul a devenit un mijloc prin care se eliberau de toate gândurile și apăsările vieții, pictând vase ori pietre cu momentele lor artistice. Chiar şi castelele medievale aveau dansatorii lor. Baletul clasic se dezvoltă după anul 1661, odată cu înfiinţarea primei Academii sub domnia lui Ludovic al XIV-lea. Readus în Europa cu stagiunile ruse ale lui Diaghilev, cunoaşte gloria şi aprecierea unanimă prin Anna Pavlova, balerina care a dansat până în ziua morţii sale. Aceasta a interpretat o mare diversitate de roluri, abordându-le cu uşurinţă, deşi pentru alți balerini acestea reprezentau un travaliu sisific. Dintre ele amintim doar: Lacul lebedelor –Odette-Odilla, Moartea lebedei, Esmeralda -Esmeralda, Pasărea de foc, Giselle-Giselle, Fiica Faraonului – Prinţesa, din Frumoasa din pădurea adormită –Zâna Liliac şi Aurora.

O altă mare balerină avea să devină stea la doar 16 ani. Aceasta a interpretat rolul Odette-Odilla din Lacul Lebedelor, araboaica din Spărgătorul de nuci şi Medora din Corsarul. Este vorba despre Olga Legnani, care a uimit întreaga lume cu tehnica sa desăvârşită impresionând şi revoluţionând totodată viziunea asupra virtuozităţii coregrafice. O nouă formă coregrafică se conturează sub inspiraţia marelui Nijinski, şi anume baletul neoclasic, urmat îndeaproape de epigonii acestuia care dezvoltă baletul modern cu toate formele sale. Baletul clasic românesc se pare că triumfă prin valoroasa balerină Alina Cojocariu, care, fiind angajată în anul 2008 la opera londoneză debutează cu două roluri memorabile: Giselle, din baletul cu acelaşi nume şi Aurora din Frumoasa din pădurea adormită, fiind răsplătită în anul 2013 cu titlul de Balerina secolului.

E rândul nostru să rămânem în istorie, sperând să ajungem pe cele mai înalte culmi ale artei coregrafice. Nimic nu ne va schimba elanul, chiar dacă suntem conştienţi că de pe trupul nostru vor curge râuri de sudoare, din ochi lacrimile vor încerca să ne estompeze zâmbetul, iar bătăturile vor încerca deseori să ne sfârtece sufletul. Noi vom continua un nou capitol din istoria baletului românesc, şi nu numai, influențând arta coregrafică.

Haideți să ne întoarcem în timp, pe 16 septembrie 2013! Aceasta a fost prima mea zi în această școală. Totul era nou pentru mine, căci intrasem în clasa a 5-a la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași. De atunci, a început pentru mine un adevărat traseu inițiatic. Întâi am învățat battement și plie, exerciții pe care noi le considerăm mama și tatăl baletului. Apoi ne-am împrietenit cu multe alte exerciții: jete, rond de jambe a terre și en l'air, fondu, frappe, adagio, grand battement... Totul era minunat, însă necesita foarte mult efort. Lucrurile se complicau, căci începusem să lucrăm pe pointe.

Îmi amintesc de primul meu spectacol. Aveam atâtea emoții și totuși abia așteptam să urc pe scenă! Când am început să dansez, toate emoțiile au dispărut. Au urmat concursurile, variațiile... Toate aceste lucruri au la bază studiul la bară. Nu poți descrie în cuvinte senzația pe care o ai atunci când te afli pe scenă; parcă plutești într-un vis, parcă totul dispare în jur și știi că acela este momentul tău, trebuie să dai tot ce ai mai bun, să transmiți bucuria pe care o simți tu și publicului care te privește.

„Baletul este simplu și logic”, spune tot timpul doamna noastră, prof Cristina Todi. El se găsește în fiecare mișcare a oricărui om. E mai mult decât o artă; e un stil de viață, o pasiune, un talent. Oricât talent ai avea, exercițiul zilnic este extrem de important. E o muncă grea, obositoare, însă este plină de surprize plăcute, reușite și bucurii.

Sunt în al doilea an de studiu. Fiecare zi e o descoperire. Voi continua să muncesc avându-le ca repere pe celebrele balerine Maya Plisetskaya, Anna Pavlova, Irinel Liciu și multe altele. Peste câțiva ani mă văd dansând pe diverse scene, interpretând roluri din balete pe care le-am văzut și le-am apreciat: “Giselle”, “Frumoasa din Pădurea Adormită”, „Spărgătorul de nuci”, „La Fille Mal Garde”, „Cenușăreasa”.

Pe parcursul acestor doi ani simt că am acumulat mult și am progresat, atât din perspectiva baletului, cât și ca om. Mă bucur că am ales să merg pe această cale și îmi voi continua drumul în pași de dans.

Modele și impulsuri coregrafice Baletul, poezia mişcării

Valeriu Tudose omul, profesorul, modelul sufletesc și spiritual al dascălului modern În spațiu Roman Abel

Nu am fost niciodată în spațiu dar am citit, m-am documentat și am descoperit multe lucruri interesante. Am aflat că Sistemul Solar are 9 planete: Mercur, Marte, Venus, Pământ, Jupiter, Saturn, Pluto, Neptun și Uranus. Toate aceste planete se învârt în jurul soarelui pentru că își ia lumină și căldură de la acesta. Soarele este de fapt o stea, dar foarte fierbinte.

În Univers sunt mii și mii de stele care nu se pot număra. Stelele formează diferite constelații pe cer, iar oamenii le-au asemănat cu diferite animale sau obiecte cum ar fi: Scorpionul, Hercules, Ursa mare și Ursa mică,etc.

Oamenii au putut zbura cu racheta chiar până la lună unde au aselenizat.Mi-ar placea și mie să ajung astronaut și să zbor în spațiu.

Jucăria mea preferată Buzilă Sabina

Aveam patru ani când am primit cadou un ursuleț de pluș. Era galben, un pic grăsuț și avea o hăinuță roșie pe care scria Winnie. Din acel moment l-am îndrăgit foarte mult. El este jucăria mea preferată și mă însoțește mereu, oriunde mă duc.

Într-o zi am ieșit cu prietena mea Maria la joacă. Deși jocurile erau distractive și amuzante, după un timp, mi s-a făcut tare dor de Winnie. Mi-am luat rămas bun de la Maria și am plecat acasă.

În camera mea, pe pat, mă aștepta tăcut Winnie. Atât de mult m-am bucurat când l-am revăzut!

Puiul de la geam Iacobitz Maya

Când m-am întors de la mare am găsit la geamul meu un cuib cu porumbei. Printre crenguțe și paie se zărea un puișor drăgălaș. L-am luat în mână și i-am atins ușor aripioarele. Era călduț cu toate că nu avea încă pene. L-am urmărit apoi cu drag în fiecare zi, i-am pus mâncare și apă.

Acum aștept deja să-și ia zborul. Poate că vara viitoare se va întoarce din nou la mine.

Pisica mea Popa Gabriela

Tocmai a fost ziua mea și mama mi-a dăruit un cadou frumos legat cu o fundă mare, roșie. Când l-am luat în brațe el s-a mișcat în interior și... parcă s-a auzit un mieunat. L-am deschis emoționată și înăuntru am găsit un pui de pisicuță!

-Mamă, mulțumesc! E frumoasă! De unde știai că îmi doresc una?

Are blana pufoasă și albă și fiindcă e atât de dulce am numit-o Princess Blanche.

-Îmi place numele pe care i l-ai dat, îmi spune mama.

A trecut o vreme și pisicuța mea a început să se acomodeze dar au început poznele: a murdărit covorul din sufragerie și apoi s-a jucat cu un ghem și a rasturnat vaza preferată a mamei, care s-a spart. Mama s-a supărat foarte tare.

-Mamă, mai dă-i o șansă! Se va schimba, o s-o învăț chiar eu. Te rog!

-Bine, dar numai una.Într-o zi a venit însă în vizită prietena mea

cu cățelul ei. Pisicuța mea s-a speriat atât de tare că s-a urcat pe perdelele preferate ale mamei pe care le-a rupt și le-a zgâriat. Mama era decisă să o alunge.

-Mamă, e pisicuța mea și o iubesc foarte mult, i-am zis eu disperată. Te rog nu o alunga !

Eu cred că frumusețea umană rămâne neîntinată, că elevii mei sunt oamenii viitorului, care se adaptează cu lejeritate vremurilor noi dar, în același timp, își păstrează candoarea fragilă a copilăriei. Iubesc animalele, se joacă, visează și, aici pot spune că mă consider norocoasă, pot reda toate acestea prin intermediul muzicii, al instrumentelor care prind viață, al desenelor, al mișcărilor grațioase, pentru că au suflet de artist și viața lor capătă puteri miraculoase prin intermediul artelor.

Gânduri de copil

De unde sunt eu? Sunt din copilaria mea. Sunt din copilaria mea ca dintr-o țară.

Antoine de Saint-Exupery

Trăim într-o eră dominată de tehnologia digitală. Jocurile în aer liber și-au pierdut farmecul de altădată și îmi pun adesea o mie de întrebări legate de preocupările copiilor din zilele noastre. Ce pasiuni au? La ce visează? Mai simt oare, cu aceeași intensitate, farmecul ascuns al ființelor sau lucrurilor care ne înconjoară? Și atunci le-am ascultat gândurile inocente...

Violoncelul Ivancia Vlad

A venit și ziua mult așteptată! De câtva timp mă tot gândesc la minunea pe care mi-au cumpărat-o părinții mei. O cutie din lemn, frumoasă, lăcuită, de culoare roșcată, ca o vulpe cu gât lung și cu o limbă neagră ce avea să vorbească. La atingerea cu arcușul coardele scoteau sunete ciudate, parcă mârâite. Mama mi-a spus că va trebui să mă împrietenesc cu el. Ei, da! Era o glumă, adică va trebui să studiez! Abia aștept să-i învăț tainele și să-mi devină acel bun prieten de care îmi tot spunea mama!

Vioara Anghel Călin

Studiez vioara încă de când eram la grădiniță. La început mi s-a părut foarte greu. Cu timpul m-am perfecționat. Acum sunt în clasa a III-a B și o dată cu vârsta au crescut și exigențele profesorilor. Sunt mândru că de curând am trecut la poziția a treia. Studiez gama Fa major cu schimb de poziții și fac multe exerciții tehnice. Pentru examenul final voi pregati un studiu de Dancla.

O carte minunată Vieriu Ilinca

Marin și Oana citesc o carte despre cai înaripați. În jurul lor prindeau viață: flori, libelule, păsări colorate și un căluț fermecat. Un fluturaș zbura din zori până pe înserat și o albină își urma neobosită regina.

-E minunată cartea! spune Marin. -E o carte de vis! adaugă Oana.

De prin văzduh imaginea căluțului pălește urându-le: -Noapte bună, copii!

Filele s-au terminat și copiii au mers la culcare dorindu-și ca și a doua zi sa descopere o nouă carte bună.Ce plăcut e să citești!

Prof. înv. primar Dorina Marin

Page 4: ART!ST ZIAR nr. 5 - clasa3bcolegiuldearta.weebly.comclasa3bcolegiuldearta.weebly.com/uploads/3/9/2/4/39243537/artst_ziar_nr._6.pdf · Carnaval – Sala de festivități a Colegiului

444 555

Unul dintre evenimentele cele mai așteptate deopotrivă de dascăli și învățăcei a fost, cu siguranță, Gala Olimpicilor, acolo unde am urmărit diverse trasee ale performanţei, grupate după principalele arii curr iculare: Limbă ş i comunicare , Matematică şi stiinţe, Om şi societate, Tehnologii, Arte, Educaţie fizică şi sport. Cea mai mare parte a timpului au vorbit politicienii… dar în pauze am fost reprezentați de cunoscuți elevi ai colegiului nostru, care au încântat auditoriul.Personal am fost impresionată de interpretarea lui Ilie Dragoş, care și-a reafirmat cunoscuta-i virtuozitate. Doamna inspector Camelia Gavrilă a condus întreaga acţiune, iar premiile pentru cei din domeniul muzical au fost înmânate de către doamna inspector Irina Florian. Te simţi bine când îţi auzi numele strigat printre performerii olimpici. Dar ca să ajungi acolo trebuie să munceşti cu multă pasiune, răbdare, să îţi deschizi mintea şi sufletul spre cunoaştere. S-a dorit ca efortul elevilor şi profesorilor să fie răsplătit tocmai prin organizarea acestei Gale. Eu am primit două cărţi pe care am încercat să le citesc, dar nu am înţeles prea mare lucru; aşa că mă voi reîntoarce la ele mai târziu. Pentru mine, studiul înseamnă prilej de desăvârșire personală, pentru că pe lângă cele 2,3 ore de pian , o zi obișnuită din viața mea de elev cuprinde și pregătirea pentru disciplinele de la cultură generală, la fel de importante și de dragi sufletului meu. Cât despre pian, mă concentrez pe pasajele mai dificile din punct de vedere tehnic, încerc să îmi întăresc pernuţele degetelor, pentru ca sunetele să iasă cât mai egale. Mă prinde foarte tare partea de interpretare, pentru care nu depun mare efort. Cele mai grele momente sunt cele dinaintea concursurilor când mă gândesc să-mi adun toate puterile şi să cânt fără greşelă. Dacă la mate sau română poţi să repari o greşeală, întorcându-te şi corectând-o, la muzică nu te mai poţi întoarce din drum. Cu ezitări sau nereuşite, trebuie să mergi înainte, cu capul sus, să îţi continui demersul muzical. Mintea şi degetele îţi pot juca feste, nu te ascultă atunci când ai nevoie mai mare. Te trezeşti că te împiedici la un pasaj foarte uşor, la care nu ai avut probleme niciodată. Aşa e la noi, muzicienii… ! Nu e un lucru care mă sperie, ci mă face să mă pregătesc din toate punctele de vedere: muzical, tehnic, interpretativ… şi sufleteşte ! Aceeaşi piesă cântată în mai multe rânduri, primeşte noi interpretări. Sunt mândră şi fericită că sunt elevă la Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă din Iaşi şi am posibilitatea să descopăr tainele muzicii alături de profesori minunaţi !

Am fost invitată în octombrie la Centrul Cultural "Jean Louis Calderon" din București să expun suita mea de tablouri care vibrau lumina începuturilor, așa cum o definește Vechiul Testament – Gates to Genesis. Culorile, însă, s-au dorit însoțite de versuri și armonii muzicale. Am fost copleșită de lumea care venise să mă audă și vadă: poeți, pictori, filosofi, muzicieni, actori, academicieni, ziariști și mulți alții… Vernisajul a fost deschis de pictorul și profesorul Florin Ioan Stoenescu; doamna profesor universitar Suzana Fântânariu-Baia a venit special de la Timișoara cu un studiu realizat după previzionarea lucrărilor mele la Iași și a dialogat cu poetul și filosoful Petru Solonaru asupra culorilor și simbolisticii. Actrița Doina Ghițescu a recitat versuri din ultimile mele volume apărute la editura Contact international, poeții Radu Cârneci și George Stanca au ținut să comenteze relația cuvânt-culoare, italienistul Geo Vasile a citit în italiană versuri semnate de mine, Florica Prevenda, Andana Călinescu și Elena Armenescu m-au înconjurat cu dragoste și, împreună am ascultat minunatul recital susținut de Walter Buchholtzer (ghitară) și Noelia Vasquez Ibanez (voce), studenți la Universitatea de Arte București. Interpretul și poetul Mihai Constantinescu mi-a dedicat la final câteva cântece, iar acad. Andrei Kozma m-a invitat în numele Uniunii Artiștilor Plastici din Sibiu să deschid o expoziție și acolo.

Nu-mi închipuiam că vor fi două până la urmă. În 14 noiembrie, președintele filialei UAP Sibiu, Ion Tămâian a vernisat la Galeria Universității "Lucian Blaga" tablourile mele - Anthropologos, apreciate de toți cei prezenți, profesori, studenți, invitați, rectorul universității, prof. Ioan Bondrea, prof. Eugen Dornescu, Prof. Corneliu Ioan Bucur și acad. Emilian Dobrescu sub bagheta prof. Francisc Szombatfalvi-Torok. Un program susținut de cvartetul Tromba Felix Quartet de de la Filarmonica din Sibiu a împlinit frumosul moment care a devenit preambulul noii mele expoziții din decembrie din frumoasa galerie a Liceului de Artă din localitate – La început a fost lumina, la vernisajul căreia au fost prezentate minunate expuneri realizate de prof. Marius David și directorul liceului, Eugen Dornescu în fața unui numeros public, recitându-se și versuri din cărțile mele. Profesorul și pictorul Dornescu m-a desemnat ca ambasador al artelor plastice între liceul din Sibiu și Colegiul Național de Artă "Octav Băncilă" din Iași pentru un schimb permanent de expoziții între elevi.

Prezența în premieră a expoziției de gravuri originale Rembrandt la Iași a constituit unul dintre evenimentele cele mai importante din sfera artelor plastice din luna trecută.De aceea ,fiecare secundă a zilei în care ştiam că aveam să descopăr miracolul rembrandtian mi s-a întipărit cu fiecare detaliu pe retina minţii mele. Am pornit spre şcoală. Iniţial, am vrut să mă opresc în staţia de tramvai dar, pentru că soarele începuse să strălucească, anunţând o zi superbă de toamnă târzie, am hotărât să merg pe jos. Vântul clătina frunzele copacilor, smulgându-le şi fluturându-le prin aer, preschimbându-le într-un covor cu străluciri stinse de roşu, galben şi arămiu.

Era o zi importantă pentru elevii clasei noastre. La sfârşitul orelor urma să mergem la Galeriile de artă Theodor Pallady şi Casa Pogor, unde erau expuse lucrarile lui Dragoş Pătraşcu şi ale lui Rembrandt van Rijn. Profesorii noştri de specialitate ne vorbiseră mult despre marii titani ai artelor plastice şi abia aşteptam să admir cu ochii mei ceea ce doar îmi imaginasem la clasă.Orele au zburat şi iată-ne pornind spre prima destinaţie: Galeria Theodor Pallady, unde era expoziţia "Călătoria" a lui Dragoş Pătraşcu. În mijlocul sălii era expusă o "instalaţie" care capta atenţia vizitatorilor. Era ca o dorinţă de a ieşi în evidenţă, de a evada din singurătate. Pe pereţi, lucrările în penson şi în creion erau pline de expresie,de personalitate, umbrite fiind de forţa creatorului. De fapt, totul era o călătorie, aşa cum se numea şi expoziţia, care pleacă de la creion, la culoare şi se termină cu sculpturile hiperrealiste.

Este o călătorie în fantastic şi, în acelaşi timp, într-un real comun. Când am ieşit din galerie, zgomotul străzii nu reuşea să se armonizeze cu sentimentele şi senzaţiile de care eram cuprinsă. Noroc că următoarea oprire era la Casa Pogor, "casa cu ferestre luminate " în care, cu ani în urmă, se întâlneau marile personalităţi V. Alecsandri, M. Eminescu, I. Creangă şi mulţi alţii şi dădeau glas operelor lor în cadrul societăţii literare "Junimea".

Intrând în sală, am fost pur şi simplu transportaţi într-o altă lume. În lumea lui Rembrandt. Era prima expoziţie de gravuri originale ale marelui artist şi, aşa cum sugera titlul acesteia, toate gravurile aveau tema "Scene biblice".

Lucrările îţi transmiteau cele mai ascunse emoţii şi cele mai înalte trăiri de ordin spiritual. Erau pline de lumină şi umbră. Parcă toate erau studii ale gesturilor şi expresiilor faciale, pline de spontaneitate.

Ştiind de la orele de specialitate că Rembrandt a creat remarcabile opere cu teme istorice, biblice şi mitologice, mi-a fost uşor să percep stilul unic şi sensibilitatea autorului, înţelegând mai bine ca niciodata de ce Rembrandt a fost denumit "un mare maestru al naraţiunilor prin imagini şi unul din marii interpreţi ai condiţiei umane".

Am ajuns acasă şi încă eram fascinată de ceea e văzusem şi trăisem. Eram înconjurată de lucruri atât de lipsite de expresivitate, încât, cu greu mi-am regăsit energia de care aveam atâta nevoie pentru a mă pregăti pentru examenul care se apropie...

Miercuri 10 decembrie 2014 orele 18,30. Sala de festivități a Colegiului Național de Artă ”O. Băncilă” din Iași, neîncăpătoare pentru publicul dornic să soarbă din roua muzelor, găzduiește concertul orchestrei simfonice a colegiului sub bagheta dirijorului Ciprian Ion. Protagoniști, trei tineri talentați ai prestigioasei școli muzicale ieșene. În deschidere, orchestra interpretează în primă audiție absolută uvertura Elysium ce aparține elevului de clasa a XI-a Andrei Virgil Popescu. Deși studiază vioara, cochetează cu ideea de a compune încă din clasa a V-a, dar neavând cunoștințele teoretice necesare se mulțumește cu improvizații la pian ce rămîn nescrise. Ca membru în cvartetul Stagione și în orchestra simfonică a colegiului cunoaște repertoriul cameral și simfonic ca interpret. În anii de liceu are încercări componistice camerale pentru formații inedite, tributare barocului instrumental, pe care le interpretează cu colegii în cadru restrîns. Începînd cu anul școlar trecut, îndrăznește să prezinte încercările sale profesorului Ciprian Ion de la catedra de compoziție-contrapunct a Universității de Artă ieșene, care, descoperindu-i instinctul componistic nativ deosebit, acceptă să-i urmărească creațiile. Uvertura Elysium în care realizează contraste expresive de scriitură păstrînd echilibrul formei, cu armonie clasică, polifonie imitativă și acompaniamente elaborate speculează posibilitățile expresive ale orchestrei prin efecte dinamice surprinzătoare ce slujesc dramaturgia textului muzical. Creativitatea tînărului autor se dezvăluie treptat realizând un impact major asupra auditorilor entuziasmați și încîntați să surprindă apariția unui nou talent componistic. În ultimul an de liceu la clasa de pian a profesoarei Petruța Ignat, obișnuit cu publicul ca urmare a numeroaselor recitaluri și concerte susținute pe diferite scene din România, Daniel Ropotă atacă cu curaj Imperialul de Beethoven. Cele 24 de premii obținute la olimpiade, concursuri naționale și internaționale i-au recompensat talentul, seriozitatea și munca tenace, calități apreciate și de artiștii din cele 10 țări europene și asiatice cu care a urmat cursuri de măiestrie interpretativă. Recitalurile sale ca membru al Fundației culturale Remember Enescu, stagiul instrumental susţinut la Academia de Muzicǎ Mozarteum din Salzburg determină ca, în semn de recunoştinţă şi de preţuire pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului şcolii ieşene prin rezultate de excepţie, să fie premiat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi în cadrul Festivalului Internaţional al Educaţiei. Debutează cu orchestra la 16 ani sub bagheta dirijorului Olivier Robe (Franţa) în concertul KV 37 de Mozart, continuă cu Grieg în două concerte dirijate de Ciprian Ion și Vlad Conta.

Cu impetuozitatea caracteristică vîrstei și necesară pentru a reda vigoarea dramaturgică a lucrării monumentale interpretate, Daniel Ropotă își etalează tehnica în pasajele de virtuozitate, dezvăluind și un vibrant lirism atunci cînd e necesar în concertul ce integrează instrumentul solist în simfonie. Înaltele standarde stilistice și expresive ale capodoperei beethoveniene sunt ținta talentatului interpret ce nu este lăsat de public să părăsească scena pînă nu acordă un bis. Recenta sa admitere la Conservatorul Regal din Manchester(UK) confirmă parcursul ascendent al carierei sale și-i deschide calea către scenele lumii. În penultimul an de liceu, Ana Maria Sandu de la clasa de vioară a profesoarei Irina Honciuc debutează în această seară ca solistă a orchestrei. Cele 17 premii obținute la olimpiade de interpretare violonistică dar și de teorie muzicală, la concursuri naționale și internaționale, precum și numeroasele recitaluri ca solistă sau ca membră a cvartetului Molto cantabile pe scenele țării au recomandat-o pentru cursurile de măiestrie interpretativă cu specialiști de prestigiu din România, Germania și Republica Moldova. Activitatea sa concertistică se îmbogățește ca membră a Fundaţiei Culturale Remember Enescu, a orchestrei de cameră și a celei simfonice a colegiului ieșean, a Orchestrei Naționale de Juniori înființată la București de maestrul Marin Cazacu. Diploma de excelență oferită în cadrul Galei excelenței în educație de către ISJ Iași este o recunoaștere a muncii și talentului tinerei. Ca toate lucrările compuse de Saint-Saëns pentru violonistul Pablo de Sarasate, concertul nr. 3 pentru vioară permite solistului să afișeze calități de virtuoz, dar și rafinament muzical. Pe măsura desfășurării concertului, Maria Sandu trece cu pasiune romantică de la exuberanță la blîndețe, creînd acea transparență caracteristică în finalul barcarolei. Cu o forță pe care nu o bănuiești sub aspectul fragil, interpreta domină cerințele tehnice, colorează subtil invențiile melodice făcînd față provocărilor interpretative prezente în concert, ceea ce-i aduce aprecierea publicului ce o răsplătește cu flori și ovații. Experimentatul dirijor Ciprian Ion conduce și stăpânește cu inteligență formația tinerilor făcând-o să intuiască timbralitatea uverturii, să sune ca o orchestră profesionistă în concertul beethovenian, implicată în dialogul cu soliștii sau preluînd rolul de lider în prezentarea temelor în dificila partitură orchestrală din finalul spectacolului ce nu ar fi fost posibil fără dedicata muncă a elevilor și a profesorilor lor.

Gala Olimpicilor ieşeni. Impresii CONCERT SIMFONIC Toamna în care Geneza a coborât pe simezeRembrandt la Iaşi

Radu-Ţaga Viviana-Maria,VA

Prof. dr. Cornelia Apostol

Romaşcu Ruxandra, VIII B

Pendefunda Elleny,VII B