Descrierea CIP a bibliotecii nationale a Romniei ISARNICOLAEIstoria modern a romnilor - Partea I / Nicolae Isar, Ed. a Il-a rev. si adaug. - Bucuresti, Editura Fundaiei ROMNIA DE MINE, 2005 256 p., 20,5 cm. ISBN 973-725-239-X Partea I: 1774-l848. - 2005 - Bibliogr. ISBN 973-725-332-9 94(498)" 184871878"

Editura Fundaiei Romnia de Mine, 2005

Redactor: Octavian CHEAN Tehnoredactor: Magdalena ILIE Coperta: Stan BARON Bun de tipar: 20.07.2005; Coli tipar: 16 Format: 16/61x86 Editura si Tipografia Fundaiei Romnia de Mine Splaiul Independenei, Nr. 313, Bucuresti, S. 6, O. P. 83 Tel./Fax.: 316 97 90; www.spiruharet.ro e-mail: contact@edituraroinaniademaine.ro

UNIVERSITATEA SPIRUHARETProf.univ.dr. NICOLAE ISAR

ISTORIA MODERNA A ROMNILORPartea I: 1774 - 1848 Ediia a Il-a, revzut si adugit

EDITURA FUNDAIEI ROMNIA DE MINE Bucuresti, 2005

SUMAR

Cuvnt nainte..................................................................................... Introducere........................................................................................ 1. Consideraii privind periodizarea istoriei moderne a romnilor si coninutul cursului........................ 2. Problematica formrii si afirmrii naiunii romne 11 I.

7 9 9

Principatele Romne la sfrsitul secolului al XVIII-lea si nceputul secolului al XIX-lea (1774-l821).......................... 20 1.1. Evoluia statutului politic internaional al Principatelor Romne si miscarea de emancipare politic (1774l821).. 20 1.2............................................................................Esec ul politicii reformatoare a domnitorilor fanarioi si agravarea strii de decdere a Principatelor Romne (1774-l821).......................................................................... 37 Principatele Romne de la 1821 la 1829.............................. 48 II. l. Revoluia din 1821 condus de Tudor Vladimirescu si urmrile sale.................................................................... 48 11.2.......................................................................... Princi patele Romne sub domniile pmntene (1822-l828)........................................................................... 82 11.3.........................................................................Rzboi ul ruso-turc din 1828-l829 si urmrile sale pentru Principate; nsemntatea tratatului de la Adrianopol 93 Principatele Romne de la 1829 la 1848.............................. III.l. Geneza, coninutul si nsemntatea Regulamentelor Organice............................................................................... 111.2. Evoluii socio-economice n epoca Regulamentelor Oganice........................................... 111.3. Domniile regulamentare si miscarea de redesteptare naional (l834-l848)....................................................... Transilvania si alte provincii romnesti aflate sub stpniri strine (l784-l848)....................................... IV. l. nsemntatea si urmrile rscoalei din 1784 din Transilvania............................................................................ 97

II.

III.

97 109 119138

IV.

8

IV.2. Contextul afirmrii miscrii naionale n anii 1790-l791; Supplex Libellas Valachomm- actul fundamental al miscrii.... 138 IV.3. Societate si economie n Transilvania. Del Supplex la 142 1848.... IV.4. Reaciunea n Transilvania si efectele ei asupra miscrii naionale romnesti (1792-l830).................... 153 IV.5. Avntul miscrii naionale n Transilvania n perioada premergtoare revoluiei de la 1848....................... 156 IV.6. Situaia romnilor din alte provincii istorice si miscarea naional.......................................................................... 161 V. Revoluia de la 1848n rile Romne ........... 170 V.l. Contextul internaional si situaia specific a rilor Romne la 1848............................................................... 170 V.2. Miscarea revoluionar din Moldova (martie 1848) ... 173 V.3. Revoluia din ara Romneasc (iunie -septembrie 1848)... 178 V.4. Revoluia romnilor din Transilvania (1848-l849) .................................................................................................198 V.5. nsemntatea revoluiei de la 1848 pe teritoriul rilor Romne; semnificaia legturilor inter-romnesti si a mesajului pan-romnesc...................................................... 215

VI. Cultur si societate. De la iluminism la romantism (sfrsitul secolului al XVIII lea - 1848)............................... VI. l. Caracteristici generale si forme de exprimare................ VI.2. Biserica si Scoala - instituii fundamentale n miscarea de redesteptare naional................................ VI.3. Rolul disciplinelor umaniste si literaturii beletristice n edificarea identitii naionale......................... VI.4. Stiin si popularizare stiinific................. Bibliografie.........................................................................

217 217

223 235 248 251

CUVANT NAINTE

Ediia de fa reproduce, n mare, textul ediiei aprut n anul 2001 n Editura Fundaiei Romnia de Mine; bineneles, am suprimat o serie de fragmente, care ne-au prut n timp nesemnificative, si am ad ugat, n schimb, dou noi subcapitole. Trebuie s observm aici c n anii care s-au scurs de la apariia primei ediii au fost publicate multe lucrri importante de specialitate, pe care ediia de fa - si, respectiv, bibliografia de la sfrsit - nu le ncorporeaz; credem ns c aceste apariii nu schimb de fel linia general de interpretare a acestui curs, destinat cu prioritate tineretului studios. Oricum, dintre aceste lucrri, se cuvin menionate, pentru a fi puse n atenia domnilor studeni, cele dou impresionante volume din tratatul de istorie naional, aprute ntre timp, cuprinznd si problematica ce face obiectul cursului nostru, si anume: Istoria Romnilor. Voi. VI. Romnii ntre Europa clasic si Europa Luminilor (171l-l821), Editura Enciclopedic, Bucuresti, 2002, avnd coordonatori pe istoricii Paul Cernovodeanu si Nicolae Edroiu; Voi. VII, Tom I. Constituirea Romniei moderne (182l-l878), Bucuresti, 2003, sub coordonarea acad. Dan Berindei.

Autorul

INTRODUCERE l. Consideraii privind periodizarea istoriei moderne a romnilor si coninutul cursuluiPeriodizarea istoriei moderne a romnilor se raporteaz la date importante de istorie politic sau cultural, la date semnificative ncadrnd importante fenomene social-economice, curente cultural-ideologice etc. n mod deosebit, n periodizarea istoriei moderne a romnilor, accentul a czut, n ultimele decenii, pe definirea istoriei moderne ca epoc ncorpornd procesul formrii si afirmrii naiunii romne, formarea statului naional si desvrsirea unitii naionale. Cele mai multe opiuni din aceste decenii au plasat istoria modern n perioada 182l-l918 (ntre revoluia condus de Tudor Vladimirescu, ca simbol al redesteptrii naionale si realizarea desvrsirii unitii naionale). n ceea ce ne priveste, am pornit de la considerentul c epoca Luminilor, care coincide cu o etap definitorie a procesului de formare a naiunii romne, trebuie s fie ncadrat n istoria modern a romnilor. Este drept c revoluia din 1821 are semnificaii profunde n acest proces, ea trebuie socotit ns ca un rezultat al ansamblului evoluiei istorice pe multiple planuri din deceniile anterioare; sub acest raport, deci, a discuta despre limita de nceput a istoriei moderne a romnilor este, de fapt, a discuta despre termenii care marcheaz nceputul epocii Luminilor, n acest sens, avem n vedere un ansamblu de date n ordine social-politic si cultural: 1774, pentru Principatele dunrene, 1784 pentru Transilvania, 1780, ca nceput al Scolii Ardelene s.a. Raportndu-ne la anul 1774 avem n vedere o dat simbolic, trimind nu numai la pacea de la Kuciuk-Kainargi, cu urmrile sale pentru Principatele Romne, ci si la alte importante evenimente sau aspecte politice care au precedat aceast pace: participarea voluntarilor romni la lupta antiotoman n rzboiul din 1768l774, edificarea unui program de revendicri politice, prin elaborarea de memorii adresate marilor puteri n cadrul conferinelor de pace de la Focsani si Bucuresti din 1772, amplificarea spiritului Luminilor" n Principate si a influenei franceze n contextul acestor evenimente s.a. Ct priveste limita de sfrsit, 1918, anul nfptuirii Marii Uniri, ea este mai puin expus controverselor (desi unii autori duc epoca modern pn la 1938, 1944 sau chiar 1947!).

Nu trebuie pierdut din vedere si optica dup care putem elimina o discuie asupra diferitelor date-limit, prin definirea istoriei naionale pe secole: istoria romnilor n secolul al XVIIl-lea, al XIX-Iea, al XX-lea. Prima parte a cursului nostru priveste perioada dintre 1774 si 1848, inclusiv revoluia de la 1848, urmnd ca n cea de a doua parte s analizm perioada 1848-l878. Trebuie s precizm c, desi abordm n cadrul primei pri si problematica ultimelor trei decenii ale secolului al XVIIl-lea si a primelor dou decenii ale secolului al XIX-Iea, pn la 1821, accentul cursului, cu aceste dou pri, va cdea pe intervalul de timp ntre 1821 si 1878, n care se afl ncorporate momente si aspecte de seam ale miscrii de redesteptare naional, ale procesului de constituire a Romniei moderne. Insistena noastr asupra unor mari evenimente marcnd miscarea de redesteptare naional din perioada istoric ce face obiectul cursului - 1821, 1848, 1859 - poate prea suspect unora, n momentul de fa, cnd, la trecerea dintre milenii, dezideratul la ordinea zilei, pentru societatea romneasc, este integrarea n Comunitatea european (ntr-un fel, de fapt, a doua intrare a noastr n Europa dup aceea din secolul al XIXIea). Dar punctul nostru de vedere, cu care ne susinem orientarea cursului, destinat studenilor, vrea s fie clar: asa cum au inut s sublinieze si o serie de intelectuali de marc din zilele noastre, trebuie s intrm n Europa mpreun cu trecutul nostru istoric, deci cu personalitatea noastr, asa dup cum statele civilizate europene concep intrarea lor n Comunitate fr s renune la istoria si tradiiile lor istorice. Mai avem si o a doua motivaie pentru aceast orientare a cursului, legat de prima. Anume c n intervalul de timp care s-a scurs de la Revoluia din decembrie 1989, n Romnia, din pcate, ncercarea de rennoire n spirit modern, european, a mesajului istoric, a degenerat, adesea, n simplificri, mistificri si deformri grave, potrivnice adevrului istoric si contrar spiritului unei informri corecte a tineretului romn. Si din dorina acoperirii unor domenii rmase deficitare pn nu de mult - mitologie, mentaliti, via spiritual etc. - si a echilibrrii" preocuprilor n domeniul istoriei politice a romnilor s-a cultivat adesea n acest rstimp - intenionat sau nu - apatia pentru studiul istoriei politice naionale, cu momentele sale de vrf. Adesea, momente ca 1821, 1848, 1859 au fost abordate superficial, curite" de autenticitatea si gravitatea situaiilor n care au aprut, ele fiind plasate pe seama unor "mituri", a unor producii sau viziuni mentale tardive, a unui imaginar care transfigureaz sensul acestor evenimente . n sfrsit, nc ceva trebuie observat: nu am adoptat o manier eseistic n elaborarea acestui curs - cum se recomand cu insisten n ultima vreme -considernd c o asemenea manier este improprie unui manual univ ersitar de istorie care trebuie s ofere o schem sigur de date, jalonnd interpretri de rigoare, pe texte convingtoare, oferind astfel domnilor studeni posibilitatea de a-si contura ei nsisi, pe aceast baz, propriile eseuri".

10

2. Problematica formrii si afirmrii naiunii romnePerioada din istoria romnilor care face obiectul acestui volum este aceea n care ncadrm etapa decisiv a formrii naiunii romne si afirmrii sale, ntr-o prim faz, n context european. Este o perioad ndelungat n care se afirm trsturile specifice ale comunitii naionale, dup care, drept corolar al ei, se constituie statul naional romn. Aceast perioad din istoria romnilor corespunde extinderii si dezvoltrii miscrii de redesteptare naional pe cea mai mare parte a spaiului locuit de romni. Miscarea de redesteptare naional, n tot acest rstimp, s-a desfsurat n plan cultural si social-politic ntr-un flux continuu, parcurgnd momente si etape definitorii, toate avnd ca liant un element esenial care se afl la baza oricrei comuniti naionale: constiina naional. Nu este locul s facem aici o discuie special, cu caracter teoretic, asupra conceptelor cu care operm, constiin naional" si naiune", ci sunt necesare numai o serie de precizri privind coninutul procesului de formare si afirmare a naiunii romne. 2.1. Cum se stie, etapa definitorie a formrii naiunii romne corespunde epocii Luminilor, deci, intervalului de timp marcat de ultimele trei decenii ale secolului al XVIII-lea (dup unii autori, a doua jumtate a acestui secol) si primele trei decenii ale secolului al XIX-lea. Este intervalul de timp n care putem s vorbim de constiin naional la romni si de naiunea romn, acestea fiind atestate, n plan cultural si politic: n Transilvania, prin cunoscuta Renastere naional (miscarea de emancipare naional pornind de la Inochentie Micu, trecnd prin rscoala din 1784 si ajungnd la Supplex Libellus Valachorum, din 1791, si la Scoala Ardelean); n Principatele dunrene, prin lupta pentru scoal si cultur n limba naional, pe de o parte, prin miscarea de emancipare politic dintre 1774 si 1821 si, mai ales, prin revoluia de redesteptare naional din 1821, condus de Tudor Vladimirescu. O dat plasnd n epoca Luminilor etapa decisiv a formrii naiunii romne, nu pierdem din vedere c premisele sau rdcinile naiunii romne si, respectiv, ale constiinei naionale, sunt de constatat cu mult nainte de aceast epoc; n parte, n mod individual, elemente constitutive importante ale acestora s-au afirmat de-a lungul mai multor secole anterioare. Dintre toi factorii de constiin care apar cu mult nainte de epoca Luminilor, n planul ideilor, cei mai importani sunt cei subsumai conceptului de constiin de neam sau constiin etnic. Pe de o parte, constiina originii comune, n cazul de fa constiina originii romane (sau daco-romane) faciliteaz si constientizarea altor factori decurgnd din realiti obiective (constiina limbii comune, a credinei comune etc.), o 11

asemenea mbinare cu acesti ali factori de constiin dnd ceea ce unii exegei numesc constiin etnic - istoric. Pe de alt parte, pe baza ei, n primul rnd, se edific n epoca Luminilor constiina naional. De aici decurge si interesul cu care n istoriografia romn si cultura romn, n general, de-a lungul timpului, n majoritatea cazurilor, cnd a fost vorba de premisele istorice ale naiunii romne s-a fcut trimitere, nainte de toate, la constiina de neam pe care o afirm epopeea lui Mihai Viteazul si la ideile cronicarilor din secolul al XVII-lea atestnd aceast constiin. 2.2. Constiina de neam (sau constiina etnic) se afl la baza constiinei naionale, c onstituie un factor indispensabil al acesteia, dar nu trebuie identificat la propriu cu ea. n primul rnd, asa cum se stie. constiina naional, n sensul modern al cuvntului, apare o dat cu elaborarea si punerea n circulaie a conceptului de naiune romn". Or, acest fenomen se petrece n Transilvania spre jumtatea secolului al XVIII-lea, un asemenea concept fiind mai nti elaborat si pus n circulaie de ctre episcopul romn, greco-catolic, Inochentie Micu. Conceptul ne indic o comunitate naional evoluat, care se revendic de la aceeasi strmosi si, totodat, se defineste pe sine prin trsturi si nzuine specifice care o deosebesc de alte comuniti. El apare mai nti n Transilvania, cci realitile de aici - condiiile de asuprire naional la care sunt supusi romnii, poziia lor de "tolerai" la care ei sunt obligai - au facilitat procesul de adncire a individualizrii lor; este un proces care, de altfel, constituie o parte integrant a procesului mai general de difereniere pe care l genereaz iluminismul si pe care, n continuare, l va accelera n mod hotrtor Marea Revoluie Francez. Acesta se desfsoar pe ntreaga arie a Europei centrale si de sud-est, ncorpornd si rile Romne. Starea de inferioritate politic, resimit de toi romnii din Transilvania, indiferent de starea lor social si de confesiune, a fost de natur s determine fenomenul de solidaritate, care si gseste reflectarea n concepia nvatului episcop, Inochentie Micu, primul care formuleaz ideea de naiune n sensul modern al cuvntului, desprindu-se de noiunea medieval de naiune". Anume, el cere drepturi politice nu numai pentru categoriile sociale privilegiate, ci si pentru rnime, pentru plebe", pentru toi romnii aparinnd aceleiasi comuniti etnice, n concepia lui - cum scria savantul istoric D.Prodan naiunea, care trebuie s se ridice la cetenie, la numrarea ntre stri, la naiune politic, e una cu naiunea etnic. El n nici o formul nu separ, nicicnd, pe cei de jos din naiunea romn". Ideea de drepturi politice pentru membrii aceleasi comuniti etnice -n spe, a populaiei romnesti din Transilvania - este dus mai departe, pe linia unei definiii moderne a conceptului de naiune" de ctre miscarea Supplexului de la sfrsitul aceluiasi secol, al XVIII-lea. nainte ns de a-si gsi o afirmare hotrtoare, constiina naional a fost amplu implicat n desfsurarea marii rscoale rnesti din 1784 condus de Horea. 12

In cadrul miscrii Supplexului - actul fundamental al miscrii naionale a romnilor din Transilvania -, cerndu-se pentru romni o reprezentare proporional cu numrul lor n organele de conducere ale Transilvaniei, se considera ca un fapt de la sine neles aplicarea dreptului de cetenie" pentru toi romnii, inclusiv pentru plebe si fr deosebire de confesiune. n planul istoriografiei si lingvisticii, corifeii Scolii Ardelene - care nu sunt alii dect autorii Supplexului din 1791 -, pe urmele marilor cronicari din perioada anterioar, ale lui D. Cantemir n primul rnd, n condiiile luptei de emancipare naional, au dezvoltat ideile privind originea comun si continuitatea istoric, la aceast demonstraie adugnd elemente n plus, pe care nu le-am gsit la naintasi, anume, ndemnul la redesteptare, n numele originii latine, sentimentul mndriei si solidaritii naionale s.a. 2.3. n Principatele Romne dunrene, raporturile interetnice erau altele dect n Transilvania; exista aici, este drept, o minoritate greac n frunte cu Domnii venii din Fanar, care se bucura de privilegii si prioriti la ocuparea funciilor n stat, dar ea nu se revendica pe sine ca o naiune greac" conlocuitoare, privilegiat n raport cu romnii; aflai ntr-o inferioritate numeric absolut n raport cu romnii, numai individual, n sens politic, ei si susineau interesele n Principate, patria lor rmnnd Grecia, si se revendicau de la o naiune greac" al crui teritoriu naional recunoscut era al Greciei. Dovad c asa stteau lucrurile o constituie faptul c cei mai muli dintre demnitarii de origine greac n Principate sau titulari ai unor funcii modeste - domnitori, nali dregtori, nali ierarhi ai Bisericii, egumeni de la conducerea mnstirilor nchinate, dasclii din Academii - , o dat cu ncheierea mandatelor n funcii se retrag din Principate mpreun cu agoniseala lor, de obicei rentorcndu-se n patrie. Cei puini care rmn gsesc n mediul romnesc posibiliti de existen normal, unii dintre ei cum va fi, de pild, cazul lui C.Aristia - la exemplul cruia se refer cunoscutul exeget literar D.Popovici - aveau s-si nsuseasc n deplin constiin idealurile comunitii naionale romnesti. Asadar, n Principatele Romne, procesul de edificare a constiinei naionale a avut cu totul alte dimensiuni dect n Transilvania; aici, lupta avea s se duc mpotriva unui sistem de privilegii, conjugat cu dominaia Porii, si din care urma s rezulte, n primul rnd, restabilirea domniilor pmntene, dar si nlturarea supremaiei limbii si culturii grecesti. In contextul artat, ideea de "naiune romn", fie si cu sprijinul binefctor al dasclilor ardeleni, trecui n Principate, si-a croit aici drum, n mod firesc, cu un oarecare decalaj fa de Transilvania, pentru a o vedea afirmat cu o mai mare claritate la sfrsitul secolului al XVIII-lea si mai ales n primele decenii ale secolului al XIX-lea. n condiiile dominaiei strine, ea s-a afirmat n primul rnd pe plan cultural, n contextul luptei pentru scoal si cultur n limba naional; mai nti Seminarul de la Socola, nfiinat n 1803, apoi Scolile 13

naionale ntemeiate la Iasi si Bucuresti, sub conducerea lui Gh.Asachi si Gh.Lazr, au constituit un rezultat al curentului pentru scoal si cultur n limba naional, au dat expresie, cum apreciaz o serie de autori, constiinei naionale la sud si rsrit de Carpai, n ajunul revoluiei condus de Tudor Vladimirescu. n legtur cu rolul jucat de dasclii ardeleni trecui n Principate si cu influena Scolii Ardelene la sud si rsrit de Carpai, trebuie fcut o precizare. Rolul acestor factori n afirmarea constiinei naionale n Principate a fost deosebit de important, dar, asa cum s-a artat de mult vreme n istoriografia romn, cu referire, n primul rnd la Gh.Lazr, nu este vorba, nicidecum, de un desclecat cultural. Si aici, n Principate, exista un filon intern de afirmare a constiinei naionale pe linia ideilor care vi n de la cronicarii din perioada anterioar. Este semnificativ n aceast privin faptul c un Chesarie de Rmnic enun ideea descendenei latine, n prefeele la Mineele de Ia Rmnic, la o dat cnd nu ncepuse nc elaborarea lucrrilor de seam ale corifeilor Scolii Ardelene, asa dup cum, ntemeierea Scolii naionale de la Sf.Sava", sub conducerea lui Gh.Lazr, nu ar fi fost posibil fr sprijinul marilor boieri munteni, care se dovedeau convinsi de necesitatea unei asemenea scoli. Iluminismul si vdea si aici, la sud si rsrit de Carpai, consecinele pe trm practic, cultural; ideea luminrii prin scoal a celor muli se conjuga cu ideea redesteptrii naionale, n sensul c scoala pentru luminarea" celor muli nsemna scoal n limb naional, n limba marii majoriti a populaiei. 2.4. Trebuie spus c miscarea pentru emancipare politic din Principate, concretizat n elaborarea de importante proiecte de reforme, ncepnd din anii 1769-l772, s-a constituit ntr-o premis important a afirmrii constiinei naionale. Este o miscare reformatoare patronat de o elit constituit din mari boieri, crora N.Iorga nu le refuz spiritul national-patriotic (asa cum vom vedea si mai departe, ntr-un loc). Ins ar fi de observat c marii boieri munteni sau moldoveni, adepi ai nlturrii domniilor fanariote sau chiar ai eliberrii de sub dominaia otoman, sunt departe de a asimila concepia pe care o gsim la Inochentie Micu sau la corifeii Scolii Ardelene, dup care plebea" este parte component a naiunii romne. ngustimea viziunii asupra conceptului de naiune", dac este vorba de marii boieri, constituind, n Principate, elita politic conductoare, o vedem pn trziu; chiar si n anii 182l-l822, n diferite memorii sau proiecte de reforme aparinnd marilor boieri, desi constatm receptarea conceptului de naiune" sensul dat de ei acestuia se menine pe linia aceleiasi ngustimi de vederi. De pild, n memoriul atribuit lui Al.Villara, din seria la care ne referim, pledndu-se cu ardoare pentr u nlturarea sistemului domnilor fanarioi si revenirea la sistemului domniei pmntene,

14

se cere ca Domnul s se numeasc totdeauna dup alegerea naiunii, adic a clerului si a clasei boieresti (s.n., N.L), cum se fcea din vechime". 2.5. n plan politic, marea ruptur cu aceast viziune limitat survine n rstimpul revoluiei din 1821, condus de Tudor Vladimirescu, si ea aparine reprezentanilor altor categorii sociale dect ale marii boierimi. Pe linia definirii naiunii drept o comunitate naional din care fac parte nu numai clerul si clasa boiereasc", ci si cei de jos, marea majoritate a populaiei, rnimea (n termenii crturarilor ardeleni, plebea"), se nscriu apelurile lui Tudor Vladimirescu la unirea neamului", adresate boierilor si tuturor locuitorilor rii. Frailor ! - scrie el, n proclamaia adresat bucurestenilor, cu prilejul intrrii n Capital - aducei-v aminte c suntei pri ale unui neam [...], datorie netegduit avem s uit m patimile cele dobitocesti si vrajbile care ne-au defimat att, nct s nu fim vrednici a ne numi neam. S ne unim dar cu toii, mici si mari, si ca niste frai, fii ai unia maici, s lucrm cu toii mpreun, fiescare dup destoinicia sa, cstigarea si nasterea a doua a dreptilor noastre". Gsim n acest text, n esen, definiia naiunii romne", dat mai nti n Transilvania de Inochentie Micu: unirea tuturor locuitorilor care se revendic din aceeasi origine, indiferent de stare social si confesiune, ntr-o comunitate urmrind unele si aceleasi interese. Aceast nou viziune asupra conceptului de naiune", pe care o gsim la Tudor Vladmirescu, cum vom vedea mai pe larg la locul potrivit, capt un anumit grad de generalizare, constituindu-se ntr-un factor comun cu numeroase scrieri din perioada imediat urmtoare aparinnd unor crturari provenii, ca si Tudor Vladimirescu, din pturile largi ale societii. Ca si n cazul Transilvaniei, ncepnd mai ales din 1821, ideea naional se afirm n plan cultural, ntr-un proces continuu, pregtit mereu s se implice, la momentul potrivit, n plan politic. Conceptul nsusi de naiune" (naie"), cu semnificaia sa real, capt o larg circulaie de la aceast dat, conjugat cu o serie de alte concepte, n afara celui de unire a neamului": patrie, patriotism, redesteptare, renviere, cetenie, frie, frietate s.a. Apelul crturarilor la luminarea" celor muli, prin scoal, se va mpleti constant cu apelul la redesteptare naional. n raport cu aceste date, se poate spune c ideea naional sau constiina naional, n sensul modern al cuvntului, au o vechime apreciabil la romni -ca s nu mai vorbim de vechimea temeliei lor, constiina de neam. Ideea naional nu apare, cum afirm o serie de cercettori ca descoperire" tardiv a spiritului romantic de la 1848 si nici att de trziu, ntr-o etap n care ea ar fi de constatat numai o dat cu apariia statului naional. 2.6. Altfel spus, sub raport cronologic exist un decalaj ntre

etapa formrii naiunii romne si aceea a formrii statului naional romn; dac putem vorbi de la 1821 de existena naiunii romne, din aceast etap, cum am observat, constiina naional fiind atestat cu toat claritatea si n Principatele dunrene, 15

deci, pe cea mai mare cuprindere a spaiului locuit de romni, statul naional, n mprejurrile istorice date, se va constitui abia n 1859. Este drept c, cel puin n intervalul 182l-l848, aveau s se maturizeze acele instituii si domenii ale culturii care dau personalitate unei naiuni: scoal naional, istoriografie naional, literatur naional etc.; totodat, numai n acest interval, dup 1834, n epoca regulamentar, ideea nfptuirii statului naional devine un deziderat principal al miscrii de redesteptare naional, afirmarea acestei idei la 1848, iar apoi traducerea ei n via, prin nfptuirea Unirii Principatelor la 1859, venind ca un corolar al afirmrii naiunii romne, ca un factor decisiv de consolidare a ei si de afirmare pe plan internaional. Fr ndoial, asa dup cum constiina de neam" nu trebuie s se confunde cu ideea de naiune", tot astfel, aceasta din urm nu trebuie s se confunde cu ideea Unirii Principatelor sau a statului naional; ele sunt strict legate ntre ele n sensul c una o completeaz pe cealalt, o anticip sau o subnelege, ntr-o anumit etap a evoluiei istorice. Crturarii ardeleni, elabornd conceptul de naiune romn, aveau n vedere naiunea romn" din Transilvania ale crei drepturi politice ei le susin, dar si naiunea romn n general, n acest sens, cum se stie, ei fcnd istoria romnilor din toate provinciile locuite de romni. Ideea unirii tuturor romnilor ntr-un singur stat nu era explicit enunat, important era miscarea de redesteptare naional a romnilor la nivelul Transilvaniei, ea putnd oferi un model de aciune si pentru romnii din celelalte provincii istorice. La fel, n revoluia din 1821, condus de Tudor Vladimirescu, desi acesta enun ideea solidarizrii cu Moldova n vederea unei aciuni comune, ideea constituirii unui stat naional romn prin unirea celor dou Principate nu este enunat, accentul cznd pe unirea diferitelor categorii sociale ntr-o comunitate de interese, la nivelul populaiei rii Romnesti. Ideea de stat naional, altfel spus, ideea unitii politice, este mult mai nou dect ideile de neam" sau de naiune", ntre ali cunoscui exegei, marele istoric N.Iorga, fcnd istoria ideii unitii politic e la romni, considera c ideea statului naional, ca si la alte popoare (german, italian s.a.) ajunge la ordinea zilei n prima jumtate a secolului al XIX lea, mai exact n epoca Regulamentelor Organice, el aseznd istoria romnilor din aceast epoc sub semnul realizrii acestui deziderat. Altfel, fr a deveni fenomen de circulaie n gndirea politic, cererea de unire a Principatelor era formulat ntr-un proiect de reform, elaborat de un mare boier, nc din 1772, dar, efectiv, constatm transformarea acestei idei ntr-un deziderat al epocii ncepnd de la 1834, cnd un diplomat francez, baronul Bois-le-Compte, la captul unei anchete, putea s constate c ideea unirii celor dou Principate era expresia celei mai generale dorine". nainte de aceast dat, ideea unirii Principatelor era consemnat n textele Regulamentelor Organice, iar politica domnitorilor regulamentari avea s se 16

nscrie pe linia unei organizri identice a instituiilor si a dezvoltrii legturilor dintre cele dou ri, n 1847 hotrndu-se desfiinarea vmii dintre ele. n anii 1838-l839, nfptuirea statului naional devenea obiectivul principal al miscrii politice condus de f.Cmpineanu; proiectul era sortit esecului, dat fiind opoziia marilor puteri, inclusiv a puterilor occidentale. Se dovedea cu acest prilej, cum avea s se dovedeasc si cu altele, c n calea nfptuirii statului naional urmau s se afle mari obstacole, datorate dominaiei sau stpnirii strine, politicii de expansiune a marilor puteri n general. Tema aceasta, a vitregiei istoriei", luat n derdere n zilele noastre de unii istorici, plasat de ei n sfera unor lamentri sentimentale nejustificate, are un mare grad de adevr; orict de circumspeci am fi cu concluziile, c Unirea Principatelor nu s-a nfptuit cu un ceas mai devreme -cu cca.10-20 de ani nainte de 1859 -, asa dup cum Unirea cea mare, nu s-a putut nfptui cu multe decenii mai devreme, aceasta s-a datorat, n primul r nd, unor asemenea obstacole, legate de politica de expansiune a marilor puteri, de tendinele de dominaie si asuprire din afar. Deci, n concluzie, este firesc s vorbim de o etap a formrii si afirmrii constiinei naionale, a naiunii romne, care precede constituirea statului naional romn modern, n 1859, si, cu att mai mult, desvrsirea unitii naionale n 1918. Existena constiinei necesitii constituirii unui stat romnesc este atestat, nainte de 1 848, nu numai n Principatele Romne dunrene, ci si n Transilvania. O constata, de pild, n 1839, Felix Colson, celebrul colaborator al lui I.Cmpineanu, care fcea observaia c romnii ardeleni nutresc sperana de a se uni cu fraii lor din Moldo-Valahia'", ideea unirii rspndindu-se tot mai mult n rndurile lor. Iar un alt publicist francez, H.Desprez, n ianuarie 1848, n ajunul declansrii revoluiei, ntr-un cunoscut eseu publicat la Paris, n Revue des Deux Mondes'', n numele revoluionarilor romni, sublinia c miscarea naional romneasc const n activitatea politic a intelectualilor si scriitorilor din MoldoValahia, din Basarabia, din Transilvania si Bucovina, urmrind strngerea laolalt a celor 8 milioane de Romni, care au nfruntat pn n secolul al XVIII-lea crudele ncercri istorice". 2.7. Ideea unitii politice statale avea s fie afirmat cu toat vigoarea de N.Blceascu n binecunoscuta cuvntare inut de el la Paris, n faa celorlali tineri revoluionari romni, n noaptea de revelion 1846-l847, n care el definea unitatea naional ca el suprem al luptei patrioilor romni. inta noastr, domnilor, - sublinia Blcescu - socotesc c nu poate fi alta dect Unitatea naional a Romnilor. Unitate mai nti n idei si simiminte, care s aduc apoi cu vremea Unitatea politic (s.n., N.L), care s fac din munteni, din moldovani, din bneni, din cuo-vlahi, s fac un trup politic, o naie romneasc, un stat de seapte milioane de Romni [...]. Romnismul dar e steagul nostru, supt dnsul trebuie s chemm pe toi Romnii." 17

N.Blcescu se referea ntr-o asemenea apreciere la raportul constiin naional-stat naional, si formula apelul la luciditate si realism, la pregtirea viitoarei Uniri, prin clirea ideii n cugete, ceas cu ceas, prin nfptuirea unitii morale, care trebuia s precead momentul nfptuirii unitii politice. N.Blcescu, cunoscutul doctrinar al revoluiei de la 1848 din rile Romne, sesiza, de fapt, distana enorm ntre dou planuri: pe de o parte, planul subiectiv al constiinei necesitii unitii politice - tot mai mult implicat, pe msura trecerii timpului, n pturi mai largi ale societii - si planul obiectiv, al realitii concrete, plin de obstacole insurmontabile. Primul plan, cel al idealului, rmnea n sfera viitorului, cel al realitilor, aparinea prezentului, n faa obstacolelor innd de poziia potrivnic sau indiferent a marilor puteri europene, idealul trebuia acomodat, ntr-o msur sau alta, cu realitile momentului; patriotismul si spiritul de sacrificiu urmau s se mbine strns cu nelepciunea si realismul, cu luciditatea care separ utopia de posibilitatea real, atingerea scopului neexcluznd, defel, moderaia si compromisul programatic, acestea lsnd deschise viitorului toate sansele. Cum se stie, n ciuda luciditii fruntasilor politici romni si a realismului orientrii lor, conjunctura internaional - la 1848 a fost potrivnic nfptuirii dezideratului unitii naionale, aspiraiilor de emancipare politic, n general, ncercarea patrioilor romni de a atrage Poarta pe linia unei colaborri, n faa pericolului expansiunii Rusiei, a esuat; n conjunctura dat, fr sprijinul puterilor occidentale, Turcia nu va risca un rzboi cu Rusia, sub presiunea acesteia procednd ea nssi la intervenie militar n Principate. Soluia pentru moment rmnea n continuare aceeasi preconizat si nainte de 1848, dezvoltarea constiinei naionale, pregtirea unitii morale, pe temeiul creia avea s se nfptuiasc mai devreme sau mai trziu, n anumite mprejurri internaionale, si unirea politic statal. Acelasi N.Blcescu, n 1850, referindu-se la dimensiunea social a ideii naionale si la caracterul de proces continuu al devenirii naiunii romne sublinia: A crea o naie ! O naie de frai, de ceteni liberi, aceasta este, romni, sfnta si marea fapt ce Dumnezeu ne-a ncredinat-o". La aceast dat, n numele revoluiei viitoare, care urma s fie o revoluie a unitii naionale, subliniind relaia ntre latura social si naional n "mersul revoluiei romne", el completa deviza de la 1848, n forma: Dreptate - Frie - Unitate". Ceasul mult asteptat al unei conjuncturi internaionale favorabil Unirii Principatelor survenea peste mai muli ani, la sfrsitul rzboiului Crimeii. Rusia era nfrnt n acest rzboi - nfrnt pentru prima dat ntr-un rzboi cu Turcia -, alturi de aceasta din urm aflndu-se puterile occidentale, cu acest prilej protectoratul rus asupra Principatelor Romne fiind nlocuit cu garania colectiv a marilor puteri europene.

18

Trebuie subliniat c aceast conjunctur favorabil marcat de hotrrile Congresului de pace de la Paris din 1856 - si avea ns limitele sale; ea nu ducea de la sine la Unirea Principatelor, fi e si sub presiunea miscrii democratice europene, mari puteri ca Turcia si Austria dovedindu-se potrivnice Unirii. A fost necesar un mare efort de voin din partea patrioilor romni - aflai n emigraie sau n ar - , din partea poporului romn, n ansamblul su, pentru a demonstra Europei c nfptuirea unui stat romnesc la gurile Dunrii, cum se exprima un mare publicist francez, prieten al romnilor, Saint-Marc Girardin, era o soluie bun pentru romni, bun pentru turci, bun pentru Europa". n focul luptei pentru Unire, se afirmase din nou dimensiunea social a ideii de naiune, atunci cnd, de pild, G.Costaforu, profesorul de drept de la Sf.Sava", la 28 februarie 1857, n ziarul Timpul", aprut la Bucuresti, scria: Naiunea este puterea, naiunea este generalitatea tuturor membrilor din care se compune neamul, mpreunarea tuturor claselor, naiunea este totul". O dat cu nfptuirea Unirii Principatelor, naiunea romn si consacra existena pe plan european, si nscria numele pe harta naiunilor europene, asa dup cum statul naional romn si nscria numele, alturi de alte state europene, n istoria universal, n continuare, trebuia s se acioneze pe linia dimensiunii sociale a ideii naionale, prin reformele instituionale si social-economice, nfptuite n timpul domniei lui Al.I.Cuza, urmnd a se ntri att naiunea romna, ct si statul naional romn modern.

19

I. PRINCIPATELE ROMANE LA SFRSITUL

SECOLULUI AL XVIII-LEA SI NCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA (1774-l821) 1.1. Evoluia statutului politic internaional al Principatelor Romne si miscarea de emancipare politic (1774-l821)La sfrsitul secolului al XVIII-lea si nceputul secolului al XIXlea situaia politic a rilor Romne continu s se afle sub semnul evoluiei raporturilor internaionale, s fie determinat de politica de expansiune a marilor puteri si de interesele lor n Europa Central si de Sud-Est. Evoluia problemei orientale fusese marcat n cursul secolului al XVIII-lea de rzboaiele ruso-turce si ruso-austroturce, desfsurate n bun msur pe teritoriul rii Romnesti si Moldovei. Aceste rzboaie au avut importante urmri pentru romni si n afara lor este greu de neles istoria Principatelor Romne. 1.1.1. Primul dintre cele dou r zboaie de la sfrsitul secolului al XVIII-lea - cel din anii 1768-l774, ncheiat cu pacea de la KuciukKainargi - a fost deosebit de important pentru romni, att prin desfsurarea sa, ct si prin consecinele sale. In cursul anilor 1769-l774, n rstimpul desfsurrii acestui rzboi, sunt de remarcat cteva fapte politice deosebit de importante, viznd, deopotriv, perspectiva evoluiei statutului politic internaional al Principatelor, ct si perspectiva miscrii de emancipare politic din Principate. n primul rnd, s-au afirmat n acest rzboi dorina de libertate a romnilor si spiritul lor de sacrificiu. Cum se stie, alturi de Rusia, n sperana eliberrii de sub dominaia otoman, a avut loc o masiv participare a voluntarilor romni, numrul acestora pn la sfrsitul rzboiului, dup unele calcule, atingnd cifra de 12.000. Este vorba, dac avem n vedere aceast cifr, nu numai de marii boieri participani la rzboi, ci si de oamenii de rnd, acesti voluntari (panduri) aducndu-si contribuia la eliberarea rapid de sub ocupaia trupelor turcesti a Moldovei si rii Romnesti (fr Oltenia) pn la nceputul anului 1770. La sfrsitul anului anterior - n decembrie 1769 - se petrecuse un act remarcabil, anume eliberarea orasului Bucuresti, n primul rnd prin aciunea voluntarilor romni (detasamentul condus de polcovnicul Ilie Lpusneanu). Si tot la aceast dat, n decembrie 1769, cnd turcii ncercaser s recucereasc orasul Bucuresti, n lupta pentru eliberarea orasului, la Comana, n apr opierea Capitalei, cdea Prvu Cantacuzino, n20

timp ce orsenii si ranii din zon se rsculau mpotriva turcilor. Voluntarii romni au participat la numeroase alte btlii n cursul acestui rzboi (Focsani, Movila Rbiei, Cahul s.a.) aducndu-si sacrificiul de snge pentru eliberarea rii de sub dominaia turceasc. n cursul desfsurrii acestui rzboi s-a afirmat cu toat evidena opiunea elitei politice din Principate - marea boierime - pentru o alian cu Rusia, n scopul nlturrii dominaiei Porii, o dominaie care cunoaste la aceast dat - si va cunoaste n continuare, cel puin pn la 1821, - forme deosebit de apstoare. De la nceputul rzboiului, cei mai mari boieri ai rii, fraii Prvu si Mihai Cantacuzino, Dumitrache Ghica si Nicolae Dudescu, n ara Romneasc, s-au dovedit a fi adepi ai alianei cu Rusia; s-a alturat Rusiei, o dat cu declansarea rzboiului, si domnitorul rii Romnesti, Grigore al 11l-lea Ghica, care numea n naltele funcii ale statului pe marii boieri filorusi (n ordine, primii trei de mai sus, mare sptar, mare vistier, mare ban). Opiunea marii boierimi si a naltului cler pentru aliana cu Rusia s-a concretizat n mod deosebit prin constituirea unei delegaii care se deplaseaz la Petersburg, la curtea arinei Ecaterina a Il-a. n primvara anului 1770, primii mai nti de ministrul de externe rus, contele Panin, apoi de arin, delegaii romni au cerut independena deplin a Principatelor, ceea ce -observa N.lorga - pn atunci nu se rostise niciodat"; totodat, ca o garanie a strii de independen, mpotriva pericolului turcesc, au cerut protecia Rusiei, precum si dreptul constituirii unei armate naionale (n cazul rii Romnesti, o ostire de 20.000 oaste pmntean, spr e a se afla totdeauna ntru aprarea pmntului nostru"). La aceste cereri, arina, ca si nalii demnitari rusi, au rspuns pozitiv, fcnd promisiuni boierilor romni, ncurajndu-le speranele, iluzia independenei; o asemenea atitudine sublinia, cum ob serva N.lorga, caracterul perfid al diplomaiei ruse, elurile ei adevrate, expansioniste, fiind bine ascunse. Pe de alt parte, cererea boierilor romni viznd protecia Rusiei, dovedea credulitatea lor, tot dup expresia lui N.lorga; mai degrab era vorba nu att de lipsa de precauiuni, ct de unica alternativ pe care o aveau marii boieri, la aceast dat, n scopul nlturrii dominaiei otomane, asumndu-si riscurile: aliana cu Rusia mpotriva Turciei. S-a conturat n cursul acestui rzboi un mijloc important de aciune n lupta de emancipare politic dus de romni - apelul la istorie, invocarea ideii capitulaiilor, prin intermediul memoriilor si proiectelor de reforme adresate marilor puteri. Cum se stie, afirmarea acestui mijloc de aciune a fost prilejuit, n cursul anului 1772, de tratativele de pace de la Focsani si Bucuresti, cnd boierii romni au avut prilejul s prezinte memorii diplomailor strini, cu doleanele lor, susinute pe baza ideii vechilor capitularii ncheiate cu Poarta, acte care asigurau Principatelor Romne o autonomie deplin, proprie statelor care nu fuseser niciodat supuse prin fora armelor. 21

Proiectat n trecut pe un fond istoric confuz si greu verificabil, pus n circulaie n memoriile adresate diplomailor strini la 1772, ideea capitulaiilor avea s se constituie pentru o ndelungat vreme, timp de peste un secol, pn la cstigarea independenei depline, n 1877, ntro arm de lupt politic menit s pun n lumin aspiraiile de emancipare naional ale romnilor. Ar fi de adugat c, nu ntmpltor, ntr-unul din memoriile adresate diplomailor rusi, austrieci si prusieni la Congresul de la Focsani, pe lng nlturarea dominaiei otomane s-a formulat - pentru prima dat ntr-un asemenea act - si cererea de unire a Principatelor. Cum vom observa si mai departe, ideea capitulaiilor va fi amplificat n gndirea politic din primele decenii ale secolului al XlX-lea, ea fiind masiv vehiculat n acte politice, de felul me moriilor si proiectelor de reform, adresate marilor puteri, mult mai numeroase n aceast perioad, n scrieri politice si literare de tot felul s.a. S-au conturat n rstimpul desfsurrii acestui rzboi obiectivele miscrii de emancipare politic din Principate, sub conducerea marii boierimi, pe de o parte, pe linia unui program maximal, viznd realizarea independenei depline, pe de alt parte, pe linia unui program politic minimal viznd restabilirea instituiei domniei pmntene, obiectiv mai realist si care putea fi atins, la rndul su, n etape, pornindu-se de la lupta pentru stabilitatea instituiei pe durata unui numr ct mai mare de ani. Acest evantai de posibiliti n plan politic de la maxim la minim - a circumscris, ntr-un fel, exp eriena elitei conductoare din rstimpul rzboiului; spre sfrsitul acestuia, cnd se dovedea c Rusia nu-si putea ine promisiunile - n ciuda victoriilor sale - si nici celelalte mari puteri nu acceptau independena Principatelor, marii boieri, resemna i, si moderau cererile, insistnd numai pentru restabilirea instituiei domniei pmntene si a dreptului boierilor de alegere a domnului. Se stie c n ajunul ncheierii tratatului de pace care punea capt rzboiului, opiunile boierilor din ara Romneas c se ndreptau fie spre un domn ales dintre ei - un Stefan Prscoveanu -, fie spre restabilirea ca domnitor pe via a lui Grigore al Ill-lea Ghica, ceea ce Turcia, cu toat insistena Rusiei, nu va accepta. In orice caz, pe linia acestui program politic minimal, nainte de restabilirea domniei pmntene la 1 822, asa cum vom vedea, se va ajunge n 1802 la stabilirea instituiei domniei de sapte ani, menit s curme practica att de pgubitoare pentru ar a deselor - sau foarte deselor - schimbri de domnie. Un alt fapt care se poate desprinde din experiena politic a acestor ani - si pe care l vom observa si n deceniile urmtoare - const n tendina pe care o manifest elita politic din Principate, marea boierime si nalii demnitari, de reorganizare a instituiilor de stat n strns alian cu Imperiul arist si, totodat, n interesul ei. Acelasi mare istoric, la care ne-am referit, N.Iorga, semnala aceast tendin a pturii conductoare din Principate de a22

proceda - o dat cu emanciparea politic prin alian cu Rusia la o larg reorganizare intern instituional, n cadrul creia ea s-si menin si chiar s-si consolideze privilegiile, preponderena absolut n viaa de stat, att n raport cu boierii fanarioi, ct si n raport cu alte pturi ale boierimii autohtone; a fost observat aceast tendin att n demersurile delegaiei primit la Petersburg la jumtatea anului 1770, ct si, mai ales, n memoriile din anii 1772-l774 adresate n primul rnd Rusiei. Tendina la care ne referim va iesi n eviden si mai mult n frmntrile boierimii romne de la nceputul veacului al XIX-lea, va fi proiectat cu toat evidena n hatiseriful din 1802, n numeroasele memorii boieresti din anii 182l-l822 si, n final, se va concretiza n Regulamentele Organice, elaborate n rstimpul unei administraii ruse. n sfrsit, un fapt important care se desprinde din desfsurarea rzboiului din 1768-l774 - ca si din tratatul de pace care i-a pus capt -const n proiectarea mai clar, n contextul evenimentelor, a politicii externe a marilor puteri, viznd, nainte de toate, propriile lor interese: a Rusiei, pe de o parte, a celorlalte mari puteri, n afar de Turcia, pe de alt parte. n privina Rusiei, speranele elitei politice din Principate se vor dovedi n bun msur nselate. Rusia desfsurase prin agenii si, nc de la nceputul rzboiului, o vie propagand n Principate, pe linia apelului la comunitatea spiritual ortodox, menit s atrag populaia de partea sa; n scopuri de propagand circul n anii rzboiului scrieri si manifeste incitatoare - traduse n limba greac si romn -, chemnd populaia crestin la lupta pentru nlturarea dominaiei pgne. Dar rezultatul rzboiului pentru romni - pentru elita politic si mai ales pentru populaia de rnd - va fi cu mult sub asteptrile strnite de o asemenea propagand, si o asemenea nvtur va duce, n perioada urmtoare, la o mai mare deschidere a factorilor politici din Principate spre alte orientri si soluii, alturi de aliana cu Rusia. Pe de alt parte, desfsurarea rzboiului a proiectat mai clar politica echilibrului european practicat de alte mari puteri. Austria, Frana, Anglia, Prusia. Se dovedea mai mult dect n rzboaiele anterioare c Imperiul Otoman si datora n bun msur existena - de la aceast dat - sprijinului acestor mari puteri, interesate n stoparea expansiunii Rusiei n Europa si modificrii echilibrului european n favoarea sa. Pe msura desfsurrii operaiunilor militare, a victoriilor trupelor ruse, intervenia marilor puteri n sprijinul Turciei era tot mai clar: n iulie 1771, Austria ncheiase un tratat secret pentru ajutor militar, n schimbul cedrii Olteniei si a unei fsii pe linia Transilvaniei; Frana oferea Turciei un numr important de vase de rzboi si o echip de ofieri si ingineri; Prusia, sub conducerea lui Frederik al II-lea, la rndul ei, pentru evitarea unui conflict european si salvarea Turciei, n 1772 - n toiul evenimentelor - punea problema mpririi Poloniei, n virtutea principiului compensaiilor23

teritoriale. Totodat, cum am observat deja, Prusia si Austria, n cursul anului 1772, si ofereau mediaia n vederea ncheierii pcii, n cele din urm, sub aceast presiune, la sfrsitul unui rzboi victorios, Rusia avea s fac importante concesii, s se mulumeasc cu mult mai puine cstiguri teritoriale, dect cele scontate iniial, asa dup cum, ntr-o oarecare msur, din aceleasi m otive, avea s-si modereze preteniile si la captul rzboaielor viitoare purtate mpotriva Turciei. Evident, n raport cu sacrificiile fcute, cu nesfrsitele suferine pe care le-a adus pe pmnt romnesc, tabloul desfsurrii acestui rzboi rmne sumbru, asa dup cum sumbr rmne, n general, imaginea atitudinii fa de Principate a marilor puteri - tablou sau imagine pe care rzboaiele urmtoare le vor rennoi si pe care unele texte istorico-literare le vor transmite, n deceniile urmtoare, n culori deosebit de vii, asa cum vom vedea, ns, pe de alt parte, cum am vzut mai sus, desfsurarea acestui rzboi a pus n eviden o serie de trsturi si nvminte ale miscrii de redesteptare naional, pe care le vom ntlni n deceniile urmtoare, n rstimpul noilor rzboaie sau n intervalele de pace -motiv pentru care ne-am oprit aici mai mult asupra sa. Tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, ncheiat ntre Rusia si Turcia, la 10/21 iulie 1774, pe lng consemnarea cstigurilor teritoriale si economice ale Rusiei, n detrimentul Turciei, prin unele din prevederile sale avea dou importante urmri pentru romni: * n primul rnd, marca nceputul protectoratului rus asupra Principatelor Romne, aceasta n baza stipulaiilor din textul su, viz nd: dreptul Rusiei de a interveni n favoarea crestinilor din Imperiul Otoman, dreptul Rusiei de a nfiina consulate n Imperiul Otoman (consulii urmnd a-si exercita dreptul de intervenie n favoarea crestinilor, n conformitate cu art.XVI); n sfrsit , recunoasterea de ctre Poart a dreptului supusilor rusi de a se bucura de aceleasi privilegii ca supusii celorlalte puteri din Imperiul Otoman. * n al doilea rnd, tratatul stipuleaz obligaia Porii de a promulga un hatiserif garantnd vechile drepturi (privilegii) ale Principatelor Romne, ceea ce marca un nceput al edificrii statutului politic internaional al Principatelor Romne sub raportul prescrierii ntr-un act politic, cu valoare internaional, a acestor drepturi, precum si a obligaiilor sale fa de puterea suzeran. Hatiseriful elaborat de Poart la scurt timp dup ncheierea tratatului de pace, n acelasi an, 1774, constituind primul din seria actelor de privilegii acordate de Poart, si are nsemntatea sa, ca unul c are se constituie ntr-un rezultat - cum va fi si cazul hatiserifului din 1802 - nu numai al presiunii exercitat de Rusia asupra Porii - cu att mai puin al generozitii acesteia -ci si ntr-un rezultat, n bun msur, al misc rii politice de emancipare din Principate, al participrii romnilor la acest rzboi. Din pcate, prevederea care ar fi trebuit s fie cea mai important sub raportul obiectivelor programatice ale miscrii de emancipare politic,24

condus de marii boieri, stabilitatea instituiei domniei, cunoaste n textul hatiserifului un caracter foarte modest - mai ales n raport cu revendicrile formulate n memoriile din anii anteriori -, anume mazilirea domnilor numai pentru cazuri grave dovedite (cnd se va dovedi vreo vin a lor adevrat si cunoscut de toi"). Si asa, modest, aceast prevedere si-ar fi avut consecinele ei pentru evoluia politic a Principatelor Romne n deceniile urmtoare, dac ea ar fi fost respectat de Poart, ceea ce nu s-a ntmplat, asa dup cum nu vor fi respectate nici alte stipulaii ale hatiserifului, care prescriau vechi drepturi ale strii de autonomie, acceptate iniial de Poart: interzicerea turcilor de a poseda mosii n ar si restituirea bunurilor uzurpate; interzicerea negustorilor turci de a arvuni cu sila produsele locuitorilor (ceea ce, formal, nsemna un nceput de limitare a monopolului comercial al Porii); efectuarea proceselor dintre romni si turci n faa Divanului, iar nu a cadilor (judectorilor turci). n sfrsit, era consemnat n hatiserif, scutirea tributului pe timp de doi ani, menit s contribuie la refacerea economic a Principatelor. 1.1.2. Domnii numii de Poart, crora le revenea misiunea de a pune n aplicare dispoziiile hatiserifului erau: Alexandru Ipsilanti, n ara Romneasc, si Grigore al Ill-lea Ghica, acesta numit ostentativ de turci n Moldova, iar nu n ara Romneasc, unde fusese cerut ca domn de boieri. Dac primul, Alexandru Ipsilanti, va domni n anii 1774-l782, ntr-un interval de timp constituindu-se n cea mai ndelungat domnie a unui domn fanariot, n perioada care urmeaz, pn la 1821, contemporanul su din Moldova, Grigore al Ill-lea Ghica, va domni numai pn n 1777, la acea dat, cum se stie, n ciuda susmenionatei prevederi din hatiserif, el fiind asasinat din ordinul Porii (n primul rnd, ca urmare a protestului su la cedarea Bucovinei, Austriei, n 1775). Dar, mai ales, deasa schimbare a domnilor, din ordinul sultanului, n perioada care urmeaz, pn la 1802, dovedea nerespectarea prevederii din hatiserif, viznd stabilitatea domniei, cu toate c alte dou acte de privilegii -senedul din 1783 si hatiseriful din 1784 - rennoiau angajamentele Porii de a nu mazili pe domni dect n cazuri grave (numai pe baza unui semn evident de rzvrtire", cum menioneaz hatiseriful din 1784). n ceea ce priveste primul aspect la care ne-am referit, nceputul protectoratului rus asupra Principatelor, trebuie spus c n virtutea dispoziiei din tratatul de la Kuciuk-Kainargi, care ddea Rusiei dreptul de a nfiina consulate n Imperiul Otoman, n anul 1782 se nfiineaz consulatul Rusiei, activitatea consulilor rusi urmnd a contribui la cresterea influenei ruse n Principate. Dup aceast dat, succesiv, iau fiin: consulatul Austriei - n 1783, al Prusiei - n 1785, al Franei - n 1796 (recunoscut, n 1798); n sfrsit, al Angliei, abia n 1802. Rusia, avnd la dispoziie acest important instrument de exercitare a proteciei" sale care era consulatul, va continua s desfsoare o politic abil25

n realizarea propriilor scopuri; prin iniiative si proiecte ndrznee va ncerca n continuare s capteze interesul pturii conductoare din Principate, profitnd de miopia politicii Porii fa de aspiraiile de emancipare ale popoarelor crestine aflate sub dominaia sa. in 1782, arina Ecaterina, curn rezult dintr-o cunoscut scrisoare adresat mpratului Austriei, Josif al Il-lea, lansa ideea ntemeierii unui stat romnesc independent, cu numele de Dacia", care urma s fie condus de un principe ortodox suveran. Era un proiect menit s amgeasc spiritele, si pe care arina l relua la sfrsitul anului 1789, cu prilejul ofensivei trupelor ruse n Moldova, n condiiile desfsurrii rzboiului urmtor, ruso-austro-turc (de data aceasta, proiectul fiind enunat de Ecaterina a Il-a ntr-o scrisoare adresat regelui Prusiei). Cum indica adoptarea proiectului de ctre Consiliul imperial al Rusiei, n martie 1790, viitorul regat al Daciei, constituit prin unirea rii Romnesti cu Moldova, ar fi urmat s fie condus de marele duce Constantin sau de Potemkin. 1.1.3. Noul rzboi, din anii 1787-l792, de data aceasta un rzboi ruso-austro-turc, s-a aflat, ntr-o bun parte din rstimpul desfsurrii sale, sub semnul nelegerii dintre cele dou puteri - Rusia si Austria - pe seama mpririi Imperiului Otoman, implicit a stpnirii popoarelor aflate sub dominaie otoman. Dup intrarea n aciune a trupelor austriece, pn n toamna anului 1789, acestea cuceriser ara Romneasc si o bun parte a Moldovei, n noiembrie 1789, generalul Coburg intra n Bucuresti, ajutat de o serie de boieri n frunte cu loan Cantacuzino, primit de noul mitropolit, Cosma Popescu, precum si de cei mai muli dintre boierii adversari ai domnitorului Nicolae Mavrogheni, cel care ncercase, o dat cu nceputul rzboiului, s organizeze o oaste romneasc n sprijinul turcilor. ara era considerat anexat, un divan boieresc depunnd jurmnt de credin noului mprat Leopold al ll-lea (1790), n timp ce n Moldova, ocupat de trupe austriece pn la Siret, se instalase o administraie austriac, cu sediul la Roman si care era subordonat guvernmntului Galiiei. Concomitent, n zona de peste Siret se instalase administraia rus. mprirea Principatelor la aceast dat era o realitate si soarta lor, proiectat de cele dou mari puteri, cu ostile lor cuceritoare, prea pecetluit. Norocul romnilor la aceast dat a fost c izbucnirea Marii Revoluii Franceze si implicaiile ei pe planul relaiilor internaionale au rsturnat o asemenea perspectiv nefericit. Cum se stie, silit de frmntrile provocate de evenimentele din Frana, n ciuda unor succese militare rapide, n august 1791, Austria ncheie pace separat cu Turcia, la Sistov, restabilindu-se n raporturile dintre ele situaia anterioar. Rmas singur n lupt, Rusia a continuat cu succes operaiunile militare, cucerind cetile de pe Nistru si de la Marea Neagr, sub conducerea unor cunoscui strategi ca Suvorov si Cutuzov, trupele ruse trecnd apoi Dunrea. Dar, ca si n cazul Austriei, evenimentele 26

externe - revoluia francez, precum si izbucnirea revoluiei polone, n 1791 -silesc Rusia la nchei erea pcii cu Turcia. Prin pacea ncheiat la Iasi, n ianuarie 1792, desi renuna la o serie de teritorii pe care le avea n vedere iniial, Rusia ncorpora, totusi, teritoriul dintre Bug si Nistru, graniele ei ajungnd astfel n imediata vecintate a Moldovei; totodat, concomitent cu retrocedarea Principatelor Porii, erau rennoite clauzele anterioare privind statutul politic al acestora, spiritul tratatului de la Kuciuk-Kainargi si al hatiserifului din 1774 urmnd s marcheze n continuare acest statut. n privina implicrii romnilor n acest rzboi sunt de remarcat cteva serii de aciuni: pe de o parte, desi n proporii mult mai reduse - si datorit nvmintelor din rzboiul anterior - au participat la acest rzboi cteva mii de voluntari romni, n Moldova, subordonai feldmaresalului rus Rumianev, n timp ce n ara Romneasc ncercarea domnitorului Nicolae Mavrogheni de a organiza o oaste de voluntari romni n sprijinul turcilor era sortit esecului; pe de alt parte, n ara Romneasc, n condiiile ocupaiei trupelor austriece, cum am observat deja mai sus, opiunea elitei politice de la Bucuresti s-a ndreptat spre o alian cu Austria, n sperana eliberrii de sub dominaia otoman (n schimb, austriecii vdind, cu toat claritatea, tendina de anexiune). Deosebit de important a fost n acest context aciunea politico-diplomatic a boierilor romni prilejuit de Congresul de pace de la Sistov, deschis n mai 1791, cnd Divanul rii Romnesti a prezentat delegailor rusi si austrieci un important memoriu - cel mai important din cte fuseser elaborate pn atunci n Principatele Romne. Se cerea aici - la aceast dat, n condiiile apropiatei iesiri a Austriei din rzboi, printr-o pace separat -limitarea maxim a dominaiei otomane si protecia colectiv a celor dou mari puteri, Rusia si Austria. Apreciindu-se c sub regimul domnitorilor fanarioi, ara Romneasc si-a pierdut caracterul de ar vasal si ajunsese curat provincie turceasc", se cerea ca relaia cu Poarta s fie limitat numai la plata unui tribut (de 300.000 piastri, achitat prin intermediul ambasadorilor celor dou puteri la Constantinopol). De asemenea, se formulau alte cteva importante cereri, care se nscriau pe linia experienei politice anterioare: restabilirea alegerii domnului de ctre ar, din toate strile (strile boierimii, bineneles); retrocedarea vechilor ceti de la Dunre; desfiinarea monopolului turcesc; dreptul de organizare a unei ostiri naionale; interdicia, nu numai a Turciei, dar si a Austriei si Rusiei, de a staiona trupe n ar; respectarea neutralitii n caz de rzboi. Critica fcut domniilor fanariote n acest important document politic, de vdit influen francez, ca si importantele revendicri pe care le cuprindea, asa cum a observat Nicolae lorga, anticipau succesele miscrii de emancipare politic din prima jumtate a secolului al XIX-lea, trasau, de fapt, cu mai mult luciditate, obiectivele acesteia. Altfel, acest memoriu, pu rtnd27

data de JO/21 mai 1791 si redactat, foarte probabil, n numele boierilor munteni, de ctre sptarul loan Cantacuzino si mitropolitul Filaret al II-lea, rmnea - n vara anului 1791 - fr nici un rezultat, pacea de la Sistov, din august, iar apoi, cea de la Iasi, din ianuarie 1792, lsnd neschimbat starea Principatelor Romne. Tot anului 1791, din acest interval de timp, dup o ultim exegez, i-ar aparine si un faimos proiect de reforme, de vizibil influen francez, privind organizarea instituional, semnificativ intitulat, Plan sau o form de oblduire republiceasc -_aristodemocraticeasc - document atribuit eruditului boier loan Cantacuzino, dup ce mult timp fusese plasat n anul 1802 si atribuit unui alt personaj. n orice caz, indiferent de datarea lui, acest proiect era expresia unor poziii naintate pentru acea vreme n rndurile boierimii din Moldova. Se propunea aici nlocuirea vechii forme de conducere a statului, domnia, cu una nou, socotit mai potrivit, republica, n cadrul celor trei instituii fundamentale care urmau a realiza conducerea politic - Divanul mare, Divanul pravilnicesc si Divanul de jos -, existena acestuia din urm constituia un element nou n domeniul formelor de organizare politic a statului; acest divan urma s fie alctuit din deputaii cei trimisi din ar, ce nchipuiesc icoana unui norod slobod". 1.1.4. Asa cum am subliniat mai sus, Marea Revoluie Francez - cu implicaiile sale n planul relaiilor dintre marile puteri - a schimbat cursul evenimentelor n rstimpul rzboiului ruso-austro-turc din 1787-l792, anulnd planurile de anexiune a Principatelor de ctre cele dou mari puteri, Austria si Rusia. n continuare, dup data care marcheaz sfrsitul acestui rzboi, Principatele Romne se vor afla - ntr-un fel sau altul sub influena evenimentelor europene; dar mai ales, de la aceast dat, cu o evoluie vizibil, an de an, pn spre 1800, se constat ptrunderea ideilor Marii revoluii franceze n Principate, o dat cu ecoul evenimentelor din Frana. Asistm, de fapt, la acest sfrsit si nceput de veac, la trecerea influenei franceze n Principate ntr-o nou etap. Pe lng emigranii francezi, stabilii ca preceptori n casele boierilor sau cltorii francezi oca zionali, tot mai numerosi n ultimul deceniu, un rol deosebit n propagarea ideilor franceze n Principate va reveni consulilor stabilii la Bucuresti si Iasi, ncepnd din 1796. Dac activitatea consulilor francezi n Principate la sfrsitul secolului al XVIII-lea va fi de scurt durat, o dat cu declansarea expediiei lui Napoleon n Egipt ei fiind obligai s se retrag din posturi, nu este mai puin adevrat c n rstimpul rzboiului franco-turc (1798-l801) sperana eliberrii de sub dominaia otoman, cu ajutorul lui Napoleon, incit spiritele, att n rndurile grecilor, ct si ale romnilor, circulaia ideilor revoluionare franceze cptnd n aceste condiii noi valene. 28

Consulatele franceze aveau s fie restabilite dup ncheiere a tratatului de pace franco-turc de la Amiens (iunie 1802), sediul general al consulatului mutndu-se, din 1803, la Iasi, dat fiind nsemntatea pe care o capt capitala Moldovei, la aceast dat, n contextul relaiilor dintre marile puteri. Dac ncheierea tratatului de pace franco-turc a adus o profund dezamgire n rndul popoarelor asuprite si care si puneau sperana eliberrii n Napoleon, pe de alt parte, starea acestor populaii, inclusiv a celor din Principate, la nceput de veac, se agra va, pe msur ce Imperiul Otoman era subrezit si de puternice frmntri interne. 1.1.5. Tratatul franco-rus din 1802 garanta integritatea Imperiului Otoman, dar puterea central nu reusea s in n fru tendinele centrifugale din interior. Atacurile bandelor turcesti ale lui Pazvan-Oglu la nord de Dunre, cu precdere n Oltenia, determina, n prima jumtate a anului 1802, o masiv emigraie peste fruntariile rii Romnesti, cei mai muli dintre fugari stabilindu-se temporar n Brasov, asa cum vor face si mai trziu, n 1821, n alte mprejurri. De la Brasov, boierii refugiai adreseaz nenumrate memorii marilor puteri Rusiei si Austriei, dar si Franei - solicitnd ajutorul lor pentru nlturarea strii de anarhie din ar. Prin intermediul ambasadorului francez la Viena, printrun memoriu, boierii si clericii munteni refugiai n sudul Transilvaniei solicitau la aceast dat protecia lui Napoleon Bonaparte mpotriva turcilor. Concomitent, boierii munteni refugiai la Brasov se adresau pentru ajutor mpratului Francisk al Austriei si arului Rusiei. Efecte imediate urmau a avea solicitrile de ajutor adresate Rusiei, care, n virtutea calitii sale de putere protectoare, conferit de nelegeri anterioare, putea s-si exercite dreptul de intervenie n favoarea populaiilor crestine din Imperiul Otoman, n aceste mprejurri, pe de o parte, ca rezultat al aciunii hotrte a boierilor romni, de a solicita intervenia marilor puteri n sprijinul Principatelor, pe de alta, ca rezultat al presiunii exercitate de diplomaia rus, Poarta a fost obligat, n 1802. s emit cunoscutul hatiserif prin care erau rennoite obligaiile Principatelor fa de puterea suzeran. Acest hatiserif se constituia ntr-un important document politic, marcnd o nou etap n evoluia statutului politic internaional al Principatelor Romne. Principala prevedere din hatiserif - fixarea duratei domniei la sapte ani - se nscria pe linia unei vechi revendicri a boierilor romni, de nlturare a abuzurilor care decurgeau din deasa schimbare a domnilor. Alte puncte nscrise n hatiserif, viznd sfera relaiilor cu Poarta, priveau: libertatea comerului pentru Principate cu obligaia satisfacerii nevoilor Porii; reglementarea cantitii tuturor furniturilor ctre Poart si dreptul Principatelor de a discuta cererile Porii; asezarea birului n raport cu starea populaiei. O important prevedere din hatiserif viza o revendicare specific marilor boieri pmnteni, anume, prioritatea lor la ocuparea slujbelor publice si rezervarea exclusiv a administraiei scolilor si spitalelor.29

Asa cum s-a demonstrat, hatiseriful din 1802 nu s-a nscut dintr-o generozitate voluntar a sultanului, ci a fost rezultatul confruntrii celor doi factori mai sus menionai: aciunea boierilor romni, pe de o parte, presiunea diplomaiei rusesti, pe de alta. Evident, memoriile boierilor romni adresate Rusiei ofereau pretext si argumente pentru aciunea diplomaiei rusesti, care, la rndul ei, departe de a avea imbolduri ntr-o generozitate dezinteresat, urmrea propriile ei interese. Referindu-se la rolul jucat de aciunea boierilor n elaborarea hatiserifului din 1802, N. lorga sublinia, pe bun dreptate, c acesta s-a nscut din vechea constiin naional a boierilor romni", c n forma sa confuz, acest act de la 1802 nsemna o adevrat constituie a rilor romnesti cu dorinele artate de dnsele nsesi". De asemenea, marele istoric plasa momentul elaborrii hatiserifului din 1802 n ansamblul evenimentelor aflate sub influena Marii Revoluii Franceze, n acest sens scriind: Tot ce se petrecea n rile romne era ns n funciune de acea situaie internaional care evolua pe liniile trasate de revoluia francez". 1.1.6. In lumina prevederilor hatiserifului au fost numii ca domni, Constantin Ipsilanti, n ara Romneasc, Alexandru Moruzi, n Moldova. Cum vom vedea, nu le-a fost dat acestora s-si duc pn la capt domniile, nainte de termenul prevzut n hatiserif, n 1806, ei fiind destituii din ordinul sultanului, n ansamblul istoriei romnilor, ns, ne intereseaz mai puin domniile celor doi n intervalul 1802-l806, ci, n mod deosebit, mprejurrile demiterii lor, de ele fiind legat declansarea urmtorului rzboi ruso-turc, cel din 1806-l812, ncheiat cu tratatul de pace de la Bucuresti si cu rpirea Basarabiei de ctre Rusia. Destituirea de ctre sultanul Selim al Ill-lea era fcut sub influena lui Napoleon, cei doi fiind considerai ageni ai Rusiei, deci dusmani ai Turciei si, implicit, ai Franei. Din cte se stie, aprecierea aceasta era valabil n cazul lui Constantin Ipsilanti, incert n cazul lui Alexandru Moruzi. n general, nu numai declansarea, dar chiar desfsurarea si sfrsitul rzboiului din 1806-l812, stau ntr-un fel sub semnul politicii orientale franceze, pentru c, asa cum vom observa si mai departe, alta ar fi fost evoluia evenimentelor si chiar soarta Principatelor fr amestecul Franei n problema oriental si, mai ales, n final, fr declansarea rzboiului mpotriva Rusiei. Dup 1802, diplomaia francez si fixase ca unul din obiectivele principale realizarea alianei cu Turcia mpotriva Rusiei; aceast orientare era accentuat dup 1804, cnd Napoleon s-a proclamat mprat. Ct priveste Principatele Romne, de la nceput ele intrau n atenia mpratului francez ca obiect de compensaii teritoriale n tratativele cu alte mari puteri. Astfel se explic, de pild, propunerea lui Talleyrand, ministrul de externe francez, din octombrie 1805, ca Principatele Romne s fie anexate de Austria, Napoleon ncercnd s cointereseze aceast mare putere ntr-o alian menit s zdruncine cea de-a IlI-a coaliie european organizat mpotriva sa. Cum30

Austria a respins acest plan (planul Talleyrand''), ea frind orientat cu precdere n direcia aprrii intereselor sale din Italia si Germania, conflictul franco-austriac nu a putut fi evitat, el soldndu-se ns n favoarea lui Napoleon, prin victoria de la Austerlitz (decembrie 1805). Din 1806, n condiiile n care atragerea Austriei se dovedise inoperant, aciunea de apropiere de Turcia se intensific, Principatele Romne continund s fie subiectul principal al politicii de atragere a uneia sau alteia dintre marile puteri cu interese n Sud-Estul Europei. De la aceast dat, Napoleon se angajeaz s sprijine Turcia pentru pstrarea Principatelor Romne n faa presiunii Rusiei, dar, asa cum vom arta mai departe, nu peste mult timp, din 1807, pentru cointeresarea Rusiei ntr-o alian, nu va ezita s accepte ncorporarea Principatelor de ctre Rusia, n paguba Turciei. Din 1806, Napoleon trimitea la Constantinopol un nou ambasador, generalul Sebastiani, cruia i ncredina instruciuni precise n direcia realizrii alianei cu Turcia, n iunie 1806, cnd noul ambasador era primit la Constantinopol cu mare pomp de ctre sultan, spre indignarea ambasadorilor rus si englez, diplomatul francez ncredina sultanului scrisoarea lui Napoleon prin care acesta din urm era sftuit s-si consolideze stpnirea asupra Principatelor, si n acest scop. s destituie pe cei doi domni, considerai ageni ai Rusiei. Selim al III-lea, n august 1806, destituia pe cei doi domni, numind n locul lor, la recomandarea Franei, n Moldova, pe Scarlat Calimachi, iar n ara Romneasc, pe Alexandru Suu. Acesta este momentul cnd la Iasi, aciona n sensul realizrii alianei franco-turce si noul consul francez, Ch.Reinhard, diplomat cunoscut, instituit n funcie cu un titl u nou, de rezident", ceea ce putea s sugereze unor mari boieri romni ideea sprijinului pentru realizarea unui stat independent. Cum se stie. Rusia a reacionat n mod hotrt la destituirea domnilor de ctre sultan, aceasta constituind o grav nclcare a hatiserifului din 1802, care stipula domnia pe sapte ani si subnelegea destituirea n cazuri excepionale, numai cu acordul prealabil al Rusiei. Ambasadorul rus la Constantinopol, Italinschi, a adresat sultanului un protest vehement, iar acesta, sovitor, spre nemulumirea francezilor, a cedat, revocnd destituirea si ordonnd reinstalarea celor doi. Dar era prea trziu, ntre timp, din toamna anului 1806, trupele ruse, conduse de generalul Michelson, trecuser Nistrul, urmnd a ocupa mai nti Moldova, apoi ara Romneasc. Pe de alt parte, Napoleon, prin ambasadorii si, intervine hotrt n sprijinul sultanului, insistnd ca acesta s nlture pe domnii "trdtori" filo-rusi, ndemnndu-l s stpneasc cu orice pre" Principatele Romne, ncurajndu-l, deci, n declansarea rzboiului cu Rusia. Formal, la sfrsitul lunii decembrie 1806, Turcia declara rzboi Rusiei, la o dat cnd operaiunile militare erau deja ncepute. Moldova fiind deja ocupat de trupele nise fr o prealabil declaraie de rzboi. 31

O dat rzboiul declansat, Frana trimite n ajutorul Turciei tunuri si instructori militari; la rndul ei, Anglia intervine n sprijinul Rusiei. Mai mult. Anglia a recurs n primvara anului 1807 la o aciune militar direct mpotriva Turciei. Prin surprindere, o escadril englez, comandat de lordul Dukworth, n martie 1807, se deplaseaz n Marea de Marmara, cu intenia de a ataca de pe ap orasul Constantinopol, n timp ce ambasadorul englez n capitala Turciei, lordul Arbuthnot, d Turciei un ultimatum, cernd sultanului ntoarcerea armelor mpotriva Franei si intrarea n aliana cu Anglia si Rusia si, totodat, cedarea Principatelor Romne Rusiei. Dar n rstimpul scurt de cteva zile, n asteptarea rspunsului la ultimatum, cu o energie rar ntlnit, generalul francez Sbastian! a luat msuri rapide de aprare, salvnd capitala otoman, descurajnd pe englezi si obligndu-i s se retrag fr a da atacul proiectat. Napoleon, ns, nu a fost consecvent pe linia alianei cu Turcia; cu att mai mult, el nu avea s se simt angajat n respectarea alianei, cu ct, n mai 1807, sultanul Selim al III-lea, n urma unei revolte a ienicerilor fusese nlocuit cu un alt sultan (Mustafa al IV lea, la rndul su, nlocuit, n 1808, de Mahmud). Diplomaia plurivalent a Franei sub conducerea lui Napoleon, mobilitatea orientrilor, rapida lor schimbare, cnd spre o putere, cnd spre alta, n raport cu evoluia evenimentelor si complexitatea situaiilor, duplicitatea aciunilor si asigurarea alternativelor, toate acestea si-au dovedit eficacitatea n cursul desfsurrii rzboiului din anii 1806-l812. n 7 iulie 1807 avea loc celebra ntlnire de la Tilsit dintre Napoleon I si arul Rusiei, Alexandru I. Ea se inea la scurt vreme dup btlia de Friedland (iunie 1807), cnd trupele ruse fuseser nfrnte de cele franceze; ea se desfsura, totodat, pe fondul deteriorrii raporturilor Rusiei cu Anglia si Austria, celelalte dou mari puteri, cu roluri nsemnate n coaliiile antinapoleoniene. Tratatul ncheiat confer Franei rolul de mediator n relaiile dintre Turcia si Rusia; condiiile stipulate n el sunt favorabile Franei si Rusiei, pe de o parte, si defavorabile Turciei, pe de alta. n cazul n care Turcia accepta medierea Franei, drept recompens, aceasta din urm urma s primeasc de la turci cteva teritorii (Cattaro si insulele Ionice), iar arul s evacueze Principatele care rmneau Turciei (cu condiia ca acestea s nu fie ocupate de trupele turcesti dup retragerea trupelor ruse - ceea ce nsemna, de fapt, a le lsa tot Rusiei, innd cont de marea influen a consulilor si agenilor rusi n Principate); n cazul n care Turcia refuza medierea Franei, aceasta urma s fac cauz comun cu Rusia, mprind Imperiul otoman (cu excepia Constantinopolului si Rumeliei). O parte din teritoriile eliberate din peninsula Balcanic urmau a intra n stpnirea lui Napoleon, n timp ce Rusia si rezerva cucerirea Finlandei si Principatele Romne. Tratatul dintre cei doi a strnit indignarea Turciei, dar aceasta a fost silit s accepte alternativa mediaiei Franei, ale crei riscuri erau mai mici,

excluznd n orice caz perspectiva desfiinrii; riscurile existau si n aceast alternativ, ntruct, asa cum se stie, n discuiile de la Tilsit - si tratatul urmtor de la Erfurt va confirma aceste temeri - Napoleon l asigurase pe ar, verbal, c nu va ine la respectarea clauzei menionat n art.22, privind obligativitatea retragerii trupelor ruse din Principate, n timp ce arul si ddea acordul pentru anexarea de cte francezi a unor teritorii din peninsula Balcanic (Albania si Bosnia, pe lng teritoriul Dalmaiei, deja cucerit !). O dat acceptnd, sub ameninarea destrmrii, mediaia Franei, n spiritul clauzelor tratatului de la Tilsit, n august 1807, se ncheie armistiiul de la Slobozia, ntre Turcia si Rusia. Din partea lui Napoleon, a fost trimis aici colonelul Guilleminot. rusii fiind reprezentai de generalul S.Lascarov iar turcii de Calib-Efendi. Actul armistiiului s-a ncheiat, de fapt, dup discuii nversunate, turcii ncercnd s prelungeasc tratativele, si numai intervenia mediatorului francez, care amenina cu retragerea, punnd capt acestora, ntre altele, o dat cu ncetarea ostilitilor, armistiiul prevedea obligaia Rusiei de retragere a trupelor din Principate n timp de 39 de zile. Dar Rusia nu-si va retrage trupele, nerespectnd astfel armistiiul pe care, de fapt, arul nici nu l-a ratificat, diplomaia rus, prin noul ambasador trimis la Paris, insistnd pe lng Napoleon pentru respectarea nelegerii verbale de la Tilsit, n septembrie 1808, are loc noua ntlnire dintre Napoleon I si Alexandru I de la Erfurt, unde se ncheie un tratat secret de alian ntre cei doi, prin care, ntre altele, dorina Rusiei de ncorporare a Principatelor este satisfcut pe deplin. Frana se angaja s obin acordul Turciei pentru cedarea Principatelor pe cale pasnic, n caz de continuare a rzboiului ea angajndu-se s rmn neutr; n cazul n care Austria sau alt putere s-ar fi aliat cu Turcia, Frana urma s fac cauz comun cu Rusia. Ulterior, turcii resping cu perseveren amestecul francez n aceast privin si acuznd chiar atitudinea Franei; inevitabil, rzboiul ruso-turc este reluat mai ales din 1809, o dat cu declansarea noului rzboi franco-austriac, el desfsurndu-se cu succes n favoarea trupelor ruse; sub conducerea unor comandani de seam, cum au fost generalii Cutuzov, Bagration, Miloradovici s.a. trupele ruse obin numeroase victorii, n civa ani mpingnd linia frontului la sud de Dunre, pn la Rusciuk. Intre timp, n cursul anilor 1809-l811, relaiile franco-ruse, treptat, se deterioreaz, iar la nceputul anului 1812, n condiiile acestei deteriorri, asistm din nou la un veritabil spectacol al diplomaiei franceze, Napoleon ncercnd a reintra n rolul de aliat al Turciei mpotriva Rusiei (de data aceasta, declaraiile de prietenie ale Franei fiind primite cu nencredere!). 1.1.7. Contextul internaional n care, n cele din urm, ia sfrsit rzboiul niso-turc, prin pacea de la Bucuresti, din mai 1812, a fost deosebit de complex. Rusia era ngrijorat de iminenta declansare a campaniei lui Napoleon si era interesat s grbeasc ncheierea acestui rzboi, chiar cu preul unor33

apreciabile concesii, n raport cu victoriile pe cmpurile de btlie si cu inteniile iniiale de anexiune. Pe de alt parte, Turcia, la rndul ei, era epuizat de rzboi si, totodat, nencreztoare n perspectivele unei noi aliane cu Frana, dat fiind experiena amar pe care o acumulase n anii anteriori; hruit pe cmpurile de lupt, dar si de diplomaia francez n anii din urm, ea avusese prilejul s se conving de obstinaia cu care Rusia urmrea anexarea ambelor Principate si accepta ca pe o fatalitate ideea de a face unele concesii teritoriale minimale; se ncadra n aceast optic ideea ca, ntr-o conjunctur favorabil, la ncheierea pcii, s piard ct mai puin, dac nu se putea s nu piard nimic ! Este drept c, asa cum s-a artat, n mod amplu, n istoriografia romn mai veche sau mai nou, daca turcii nu s-ar fi grbit si ar fi tergiversat nc puin ncheierea tratatului de pace, ar fi existat posibilitatea ca rusii, sub presiunea declansrii rzboiului franco-rus, s renune la orice anexri teritoriale. A jucat un anumit rol n aceste mprejurri, asa cum se stie, aciunea unor diplomai ai Porii, angajai n tratativele de pace - ulterior, pedepsii ca trdtori -, care nu au informat la timp asupra evoluiei relaiilor franco-ruse si iminenei declansrii rzboiului franco-rus. Trebuie observat c, privit din perspectiva anilor 1807l808, a momentelor Tilsit" si mai ales Erfurt", si raportat la proiectele anexioniste ale autoritilor ruse din acesti ani, anexarea Basarabiei n 1812 a fost una minimal; ani de-a rndul, generalii si diplomaii rusi, precum si, poate, chiar unii mari boieri moldoveni, se obisnuiser cu ideea c la sfrsitul acestui rzboi Principatele Romne, n ansamblul lor, vor fi ncorporate Rusiei. Este convingerea pe care si un istoric rus, un secol mai trziu, o formula ntr-un mod care i se prea a fi normal pentru mentalitatea generaiei sale. Este vorba de istoricul si juristul Leon Casso, cel care, n 1912, un secol de la evenimentele n cauz, scria: mprejurrile ne-au silit, pn la sfrsit, s ne mulumim cu un cstig mult mai modest [...]Dar chiar si acest adaos ne-a fost folositor pentru urmtoarele motive: 1. El ne apropia de peninsula Balcanic; 2. Ne da putina s stm solid la Dunre pentru a ne putea ntinde n viitor mai departe n paguba Imperiului turcesc, potrivit politicii Ecaterinei a II a [...]. Dar. n afar de aceasta, cel mai esenial lucru n acest cstig a fost faptul c Rusia a anexat pentru prima dat supusii crestini ai Porii din Europa". Anexarea supusilor crestini" ai Porii de ctre Rusia, cum i se prea un secol mai trziu si autorului citat, era considerat de general ii si diplomaii rusi o binefacere" pentru crestinii ortodocsi scpai de dominaia pgnilor". Contribuia la o asemenea convingere si comportarea duplicitar a unei pri a elitei din Principate, n orice caz, cum am mai observat, comunitatea religioas ortodox juca un rol extrem de important n politica de expansiune a Rusiei si nu ntmpltor actul care voise s anticipe -n 1808 anexarea Principatelor fusese unul de organizare bisericeasc: anume, asezarea la conducerea Bisericii Ortodoxe din ambele34

Principate, n calitate de exarh, a unui cleric, romn de origine, adus de rusi, Gavril Bnulescu-Bodoni, precum si - mai ales subordonarea Bisericii Ortodoxe din Moldova Sinodului rus. Dac pentru autoritile ruse de la 1812 si chiar pentru unii istorici rusi de mai trziu, raptul teritorial din 1812 se constituia ntro modest" realizare a politicii rusesti de salvare" a crestinilor din Imperiul otoman, pentru romni - mai ales pentru cei din Basarabia - el constituia nceputul unui cosmar, al unui capitol din istoria romnilor plin de suferine, cruia, din pcate, i va fi dat s dureze pn n epoca contemporan. Care a fost rolul Franei si al lui Napoleon I n finalizarea rzboiului din 1806-l812 cu acest rapt teritorial nu este greu de precizat! n primul rnd, trebuie fcut o observaie de principiu: Napoleon I nu a rspuns aspiraiilor de emancipare politic din Principate, tratndu-le pe acestea, cum am vzut, ca obiect de compensaie teritorial n raporturile cu alte mari puteri, acceptnd, n cele din urm, n anii 1807-l808, anexarea lor de ctre Rusia, ns, pe un alt plan, mai general, acela n care ntmplarea decide soarta societilor si a indivizilor, Frana lui Napoleon I, fr s vrea, a anulat, ceea ce prea iminent, anexarea de ctre Rusia a ambelor Principate; aceasta, deoarece renunarea de ctre Rusia a anexrii integrale a Principatelor, o dat cu hotrrea de ncheiere a pcii, s-a datorat, cum am observat, presiunii exercitat asupra ei de ameninarea declansrii campaniei napoleoniene. Cu alte cuvinte, rzboiul declansat de Napoleon n 1812 a anulat un deznodmnt tragic pentru soarta Principatelor, asa dup cum, cu dou decenii n urm, Marea Revoluie Francez - cum am subliniat la locul potrivit - prin presiunea exercitat asupra celor dou puteri angajate n rzboiul contra Turciei, Rusia si Austria, anula anexarea Principatelor, ocupate de trupele acestor dou mari puteri. Ca si n 1792, acum, n 1812, Rusia era obligat de mprejurri neprevzute s renune la o bun parte din anexiunile teritoriale pe care victoriile mpotriva Turciei preau a i le asigura, ea fiind obligat s se mulumeasc cu anexarea numai a teritoriului din dreapta Nistrului (spre deosebire, totusi, de 1792, cnd anexase teritoriul din stnga fluviului). Dar, n afara acestui rol pozitiv, pe care, indirect si ntmpltor, Frana l-a avut n istoria politic a Principatelor Romne, sunt de reinut alte dou aspecte importante viznd rolul important pe care Frana l-a avut - n epoca lui Napoleon I - n privina influenei sale asupra Principatelor, n primul rnd, este cert c amestecul direct al Franei n problema oriental a lrgit aria contactelor franco-romne si a marcat o nou etap a influenei ideilor Marii Revoluii Franceze n Principate, toate acestea n ciuda politicii oficiale franceze si a atitudinii personale a mpratului francez, la care ne-am referit. In epoca napoleonian a crescut numrul francezilor ajunsi n Principate, unii dintre ei, ofieri si diplomai, angajai n misiuni politico-diplomatice din ordinul autoritilor franceze . Rolul consulatelor franceze n Principate a crescut, o dat cu restabilirea lor n 1803, unii dintre consulii francezi - un 35

Ch.Reinhard, la care ne-am referit, precum si alii dovedind un real interes pentru nelegerea aspiraiilor de emancipare politic ale romnilor. In general, prin scrierile lor despre romni - publicate sau rmase n manuscris -, precum si prin activitatea lor n Principate, fie c erau ofieri sau diplomai, emigrani stabilii temporar ca preceptori n casele unor mari boieri sau simpli cltori, cu toii au contribuit n mod apreciabil la rspndirea ideilor franceze n Principate; pe de alt parte, au contribuit la rspndirea cunostinelor despre romni n Occident. n al doilea rnd, chiar dac politica oficial francez sa nscris pe linia unei mari puteri cu interese expansioniste, nu este mai puin adevrat c amestecul Franei n chestiuni politice viznd Principatele - fie c era vorba de conservarea statutului lor politic sub suzeranitatea Porii, fie c era vorba de acceptarea anexrii lor de ctre Rusia - a strnit frmntri si sperane n rndurile elitei politice di n Principate, a contribuit, indirect, la amplificarea spiritului naional n aceste ri. Memoriile adresate lui Napoleon - mai ales n faza de nceput a rzboiului ruso-turc din 1806-l812 prin care autorii se adresau mpratului francez ca unui elibera tor", ca si apelurile franceze adresate romnilor pentru a rezista, fie n faa invaziei trupelor ruse, fie, dimpotriv, pentru a se altura Rusiei, nu puteau, la rndul lor, dect s contribuie la edificarea spiritului naional n Principate. Asemenea observaii trimit la rolul important pe care Frana, ntr-un fel sau altul, l-a avut n istoria romnilor, n rstimpul la care ne-am referit, observaii care se constituie n tot attea argumente ale interesului pentru cunoasterea acestui rol. Evident, evoluia istoric a Principatelor Romne la nceputul secolului al XIX- lea se afl sub semnul raporturilor cu marile puteri si analiza statutului lor politic internaional nu este posibil dect trimind, asa cum am fcut, mai ales la Turcia, Rusia si Frana; dar peste istoria determinat de deciziile marilor puteri, exist si o istorie mai puin evident, si care si are rolul su bine precizat n perspectiv istoric. Ne referim aici nu att la aciunea boierilor romni de elaborare de memorii si proiecte de reforme adresate marilor puteri, de care am amintit mai sus, ct la participarea voluntarilor romni la rzboiul din 1806-l812. Ca si n rzboaiele anterioare, contribuia voluntarilor romni a fost considerabil. O dat cu nceputul rzboiului, populaia din Bucuresti s-a ridicat n sprijinul trupelor ruse conduse de generalul Miloradovici pentru izgonirea trupelor turcesti conduse de Mustafa-Bairactar. In rstimpul anilor 1807-l811, voluntarii romni au participat la numeroase btlii, att pe teritoriul Olteniei (de pild, n 1809, la Cernei), ct si la sud de Dunre. La nceputul anului 1807, dup intrarea trupelor ruse n Principate, Constantin Ipsilanti revine la domnie, de data aceasta ca domn al Moldovei, ct si al rii Romnesti. Ini iativa sa de organizare a unei ostiri romnesti, din rstimpul celor cteva luni de domnie, 36

se baza pe adeziunea voluntarilor romni la lupta antiotoman, acestia nutrind sperana independenei, precum si pe sprijinul unei pri a boierimii romne. Cum se stie, n cursul acestui rzboi, n rndul voluntarilor romni s-a remarcat Tudor Vladimirescu, recunoscut, la sfrsitul acestui interval, drept comandir" al voluntarilor, o dat cu aceasta el intrnd n atenia autoritilor ruse de ocupaie, pe de o parte, a marii boierimi romne, pe de alta. O dat cu ncheierea tratatului de pace de la Bucuresti au fost rennoite prevederile hatiserifului din 1802 privind statutul Principatelor. Au fost numii ca domni, loan Caragea, n ara Romneasc, Scarlat Calimachi, n Moldova. Numai cel de-al doilea si va duce mandatul pn la termenul legal de sapte ani (1812-l819), I.Caragea avnd s fug din ar, cu un an mai devreme, salvndu-si viaa si imensa avere agonisit (1812l818). Cu succesorii acestora, n scurtul interval de timp pn la 1821, va lua sfrsit sistemul domniilor fanariote, dup aceast dat survenind importante modificri n evoluia statutului politic internaional al Principatelor, n dezvoltarea istoric a acestora, n general.1.2. Esecul politicii reformatoare a domnitorilor fanarioi si agravarea strii de decdere a Principatelor Romne (1774-l821)

Dintre numerosii domni din aceast perioad pentru usurarea memoriei, sunt de reinut, n primul rnd, domnii care succed principalelor acte internaionale ncheiate n acest rstimp; deci, dup tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, hatiseriful din 1802 si tratatul de pace de la Bucuresti. Ei sunt, de fapt, si cei mai importani, si anume: - dup tratatul de pace de la Kuciuk-Kainargi, Alexandru Ipsilanti (1774-l782), n Tara Romneasc; Grigore al Ill-lea Ghica (1774-l777), n Moldova; - dup hatiseriful din 1802, Constantin Ipsilanti n ara Romneasc (1802l806; 1807), Alexandru Moruzi (1802-l806) n Moldova; - dup tratatul de pace de la Bucuresti, din 1812, loan Caragea (1812-l818), n ara Romneasc, Scarlat Calimachi (1812-l819), n Moldova. n sfrsit, sunt de reinut ultimii domni fanarioi, Alexandru Suu (1818-l821), n ara Romneasc, Mihail Suu (1819-l821), n Moldova. 1.2.1. Cel mai important dintre toi acestia rmne Alexandru Ipsilanti.. care are, de fapt, domnia cea mai lung din tot acest interval. El este considerat de N. lorga drept unul dintre cei mai de seam despoi luminai" n rndul fanarioilor. Ca si contemporanul su moldovean, el avea misiunea s aplice dispoziiile prevzute de hatiseriful din 1774. n vremea lui, n conformitate cu dispoziiile hatiserifului, ara a simit o oarecare usurare, scutit fiind de bir pe primii trei ani; sub domnia lui au fost mai muli ani de stabilitate si liniste, dac nu chiar de bunstare, cum considera Dionisie37

Eclesiarhul. Acest domn, om nelept si cu minte nalt", cum l numeste acelasi cronicar, are cteva merite indiscutabile, n primul rnd a ncercat s realizeze o serie de importante reforme: * n domeniul justiiei: a elaborat un nou cod de legi, Provilniceasca condic, din 1780, menit s contribuie la o mai bun ndrumare a judectorilor; pentru prima dat a pus n discuie principiul separrii justiiei de administraie, nfiinnd tribunale judeene pentru judecarea proceselor civile, cu scopul de a nlocui treptat rolul ispravnicilor n administrarea justiiei; * n domeniul administraiei, de asemenea, a ncercat s aduc unele mbuntiri: a delimitat mai strict at