Nicolae Costenco

Viata si opera literara

S-a nascut la 21 decembrie 1913 la Chisinau. Ramanand fara tata, a fost crescut de bunicii Gheorghe si Libeada din comuna Cihoreni, judetul Orhei . A studiat la liceul B.P. Hasdeu din Chisinau si la Universitatea din Iasi. A debutat in 1932, reusind sa lanseze pana la 1940 volumele.Poezii (1937), Ore (1939), Cleopatra (1939). A publicat in revista Viata Basarabiei , al carei redactor a fost, proza si eseistica pe teme literare. La 25 iunie 1941 a fost deportat in Extremul Orient, ca unul care nu privea cu ochi buni limba scriitorilor de peste Nistru, proaspat inscaunati pe atunci la Chisinau. A scris si in exil. In 1956 a fost reabilitat. A continuat sa scrie proza (romanul Severograd, 1963, si cartea de nuvele Norocul omului, 1965), a plasmuit o drama (Serghei Lazo, 1967), a activat in domeniul traducerii artistice, dar in primul rand s-a manifestat ca poet. Principalele carti de versuri:Poezii alese (1957), Poezii noi (1960), Versuri (1963), Mugur, mugurel (1967), Poezii si poeme (1969), Euritmii (1990), Elegii pagane (1998). Pentru cartea din 1983 s-a invrednicit de Premiul de Stat al Republicii Moldova (1988). S-a stins din viata la 29 iulie 1993 la Chisinau.

Creatia lui Nicolai Costenco de pana la 1940 este alimentata de motive din viata satului, poetul afirmandu-se ca rapsod al pamantului natal si al taranului care il fertilizeaza. Sub aspect artistic el este un traditionalist aflat sub influenta folclorului tohton, a lui Eminescu si Cosbuc. Datinile, obiceiurile, credintele, eresurile satului basarabean si in mod deosebit chipurile oamenilor de la coarnele plugului sunt evocate cu dragoste, in mod pictural, impresionant. Se afirma de asemenea ca poet al iubirii (Cleopatra, Zamfir si Doina), al trecutului indepartat (Constan tin haiducul). Anotimpul cel mai des intalnit in poezia de inceput a lui Nicolai Costenco este in consens cu viata omului de la tara toamna. Una aducatoare de rod, de vreme ce gradinile rimeaza cu suspinele, iar copacii cu saracii.

Atmosfera e dezolanta. Interogatiile si exclamatiile retorice exprima o stare sufleteasca apasatoare ca cea din finalul poezieii Toamna: Zarea de funingini au umplut-o ciorile/ Si mahaiesc cu mana ciunta morile./ Pe vetre bujorii, garoafele, gheorghinele/ Au murit si nu le-am auzit suspinele... . In varianta din culegerea Elegii pagane versurile acestea lipsesc, in locul lor gasim insa cateva randuri la fel de deprimante: Toamna a venit si-au scartaiat pe deal morile/ Si-au cobit pe crangi o noapte-ntreaga ciorile./ Razoarele cu trandafiri si gherghine/ S-au prapadit fara veste si fara suspine...

E o stare din care poetul ar vrea sa evadeze pentru a se salva de tristete si necaz: In cusca pieptului numai inima ca o pasare calatoare/ Se zbate si acuma, ca n-a putut sa zboare . (In varian sa din cartea Elegii pagane e schimbat si finalul: In cusca pieptului s-a zbatut inima, ca o pasarica/ Mica, mica si care mai-mai n-a murit de frica. Dar si intr-o atare stare de spirit Nicolai Costenco ramane poet al taranului si al pamantului. Lucrul taranului e sfant,/ Fiind blagoslovit de soare,/ Pus cu-ndarjire in pamant/ In rauri de sudoare . Am citat din poezia Lucrul taranului in care de la batran la plod/ Asteapta nopti si zile/ Sa vada inmiitul rod/ Al brazdelor copile . Se aduna roada bogata, poetul exprima bucuria prin exclamatii retorice, prin versuri scurte, printr-o versificatie perfecta: Des vrafuite, stranse-n pod/ Uscatele graunte,/ E vremea-ntregului norod/ De cumatrii, de nunti.Fidel adevarului esential, Nicolai Costenco nu se limiteaza la cantarea belsugului. Si mai amare zile nu-s,/ Cand seceta apasa./ Un blestem pe pamant si sus / Stau mortii-ntinsi pe masa. Nici urma de idila: Taranii merg cu trupul frant,/ Cu ochii storsi de viata:/ Chinuitorul lor pamant/ S-acum ii strange-n brate.Caracterul realist al viziunii poetului asupra vietii se vadeste lesne si in poezia Satului moldovenesc. Autorul e predispus liric, e gata sa se daruie fratilor: Imi vine larg plamanii/ Sa mi-i deschid cat zarea,/ Sa-ntind, cum isi intinde/ Unduitoarea mare/ De paine leganatul/ Spic plin, sa-l dau la frati. Dar atmosfera satului, recreata de altfel in chip maiestrit ( Cobora in sat Batranul/ Tot fumega in vale/ Prin oale fara funduri/ Ce-s puse la cotlon./ Tizicul molcom arde/ Sub oala cu sarmale/ In frunze verzi de poama,/ Sub streasna de sopron ), il determina sa consemneze antagonismul vietii: Nu-i susur de cismele?/ E lapte muls in doniti!/ In costirete tipat./ Boi rag la adapat./ La bogatani ii masa/ Cu zvon de blide, solniti,/ Cei bieti pentru-o fasula/ Cu lingura se bat.

In panza poeziei incape o frantura de poveste populara, prin noapte se-aude-o doina veche/ si scartaie-o vioara , dar nici vorba de viziune simplificatoare asupra realitatii, de vreme ce in final acel tacut si negru nour pare o aratare straina , pe care o du lauca/ O hamaie, si o cearta,/ Strident, o cucuveauca .O adevarata bogatie de amanunte si detalii, expresii populare, metafore insolite (cerul e policandru/ De schija cu luceferi ) si, in chiar ultimul vers, un simbol o cucuveauca , expresie a prevestirii de rau, fac din poezia Sat moldovenesc o plasmuire artistica vie, memorabila.Dar nici critica, facuta cu mijloace lirice, a regimului burghe zo-mosieresc, nici compromisurile ideologice din 1940-1941 (poezii despre Lenin si chiar despre comunism) nu l-au salvat de exilul politic. Totusi, mai curios dintre toate cate i s-au intamplat poetului e ca si in exil a continuat sa scrie despre Lenin, partid, prietenia popoarelor, temele predilecte fiindu-i insa Moldova natala si vigoarea sufleteasca, unica in stare sa invinga vicisitudinile vietii.Din 1956 incepe epoca deplinei maturitati creatoare a poetului. Ca o arma trebuie sa fie/ A Moldovei noastre poezie! exclama Nicolai Costenco. Ascutisul talcului in teaca/ Infrumusetata il imbraca/ Cu-al vorbelor izvod in floare/ Si-al chipurilor pietre rare.../ Ca otelul in statornicie / Pavaza frumosului sa fie!/ Ca o aschie din soare rupta,/ Cu-ntunericul mereu la lupta! (Poezia Moldovei).