SERIAL Fabuloasa istorie a Jocurilor Olimpice. Editia din 1900: Amatorism la umbra turnului Eiffel

Adrian Epure,

Jocurile Olimpice din 1900 au fost doar un punct pe agenda Expozitiei Universale gazduite de Paris, un eveniment emblematic al ,,Belle Epoque". Intrecerile sportive au durat cinci luni, iar unii campioni au trait pana la finalul vietii cu impresia ca au castigat niste concursuri oarecare, nicidecum probe olimpice.

,,Weekend Adevarul" prezinta saptamanal, intr-un amplu serial, istoria Jocurilor Olimpice. Astazi vom trece in revista editia din 1900. Succesul editiei inaugurale din 1896 a determinat Grecia sa ridice pretentia ca intrecerile olimpice sa se desfasoare numai pe teritoriul vechii Elade, precum competitiile din Antichitate. Congresul Comitetului International Olimpic desfasurat gazduit in 1897 de orasul Le Havre a oferit insa Parisului sarcina de a gazdui cea de-a doua editie a Jocurilor Olimpice moderne, in conformitate cu dorinta exprimata de Pierre de Coubertin inca din 1894. In ciuda faptului ca demersul baronului francez a fost sustinut si de presedintii Felix Faure si Emile Loubet, pentru capitala Frantei prioritara era organizarea Expozitiei Mondiale, Jocurile Olimpice fiind doar o anexa a acesteia. Astfel, editia din 1900 a fost una atipica, plina de neajunsuri. Probele sportive s-au intins pe o perioada de cinci luni si jumatate, intre 14 mai si 28 octombrie si nu au existat festivitati de deschidere si de inchidere.

Centralizarea rezultatelor a durat ani de zile

De fapt, nici macar nu s-a folosit titulatura de Jocuri Olimpice, intrecerile purtand denumirea de "Concours internationaux d'exercices physiques et de sport" ("Concurs international de exercitii fizice si sport"), in timp ce in presa vremii au aparut relatari despre "Campionatele Internationale", "Grand Prix-ul Expozitiei Mondiale" sau "Campionatele Mondiale de la Paris". Nu s-au acordat medalii, ci diverse obiecte, precum cupe, papusi sau...umbrele! Spre deosebire de editia din 1896, femeile au avut voie sa participe la competitii. In total, au fost prezenti la Paris 997 de sportivi din 24 de tari, dintre care 22 de femei si 975 de barbati, care s-au intrecut in 95 de probe din 19 discipline sportive: atletism, canotaj, cricket, croquet, ciclism, scrima, fotbal, golf, gimnastica, iahting, natatie, pelota basca, polo, rugby, echitatie, tenis, tir, tir cu arcul, tir cu coarda. Scrima s-a desfasurat la Tuilleries, gimnastica la Vincennes, ciclismul in Parc des Princes, iar atletismul in Bois de Boulogne. La sfarsitul Jocurilor, a fost greu de stabilit care dintre probe s-a desfasurat oficial si care a avut un caracter demonstrativ, iar evidenta si centralizarea rezultatelor s-a putut intocmi numai dupa eforturi care au durat ani de zile. De fapt, cei mai multi dintre sportivi habar n-au avut ca au participat la Jocurile Olimpice! De exemplu, Margaret Ives Abbott a decedat in anul 1955 fiind convinsa ca a castigat la Paris un oarecare turneu de golf, cand ea a fost de fapt prima campioana olimpica din istoria Statelor Unite ale Americii.

Atletul de ocazie Theato si petele de noroi

Proba de maraton s-a organizat chiar pe strazile Parisului, dar traseul nu a fost marcat, astfel ca majoritatea atletilor s-au ratacit. Invingator a fost, in mod evident, un localnic, Michel Theato, care cunostea la perfectie orasul. Anterior, americanul Arthur Newton sustinuse ca el castigase maratonul, nestiind ca gresise de fapt traseul. Furios, Newton si alti doi sportivi au contestat victoria lui Theato, sustinand ca acesta a utilizat mai multe scurtaturi. Singurul lor argument a fost acela ca Theato si un alt sportiv francez erau singurii competitori care nu aveau pete de noroi pe haine. Comitetul International Olimpic a confirmat victoria lui Theato 12 ani mai tarziu. Culmea e ca Theato nu era nici macar francez, el fiind nascut in Luxemburg, fapt care s-a descoperit cateva decenii mai tarziu. Totusi, medalia a ramas in palmaresul Frantei, sefii olimpismului mondial considerand ca el a concurat pentru tara sa adoptiva.

Minerva Amsterdam si campionul anonim

O alta intamplare inedita s-a petrecut la canotaj, la 26 august. Echipajul olandez Minerva Amsterdam de 2 plus 1 avea nevoie urgenta de un carmaci, intrucat batavii au considerat ca cele 60 de kilograme ale titularului Hermanus Brockmann i-ar fi dezavantajat in finala. A fost ales un baiat din public, iar echipajul a reusit sa castige cursa. Baiatul s-a pozat alaturi de invingatori, dupa care a disparut. Nimeni nu a reusit sa afle vreodata cine era sau ce varsta avea, dar se banuieste ca baiatul n-avea decat sapte sau opt ani.

Un lucru e cert insa, baiatul din Parisul anului 1900 este cu siguranta cel mai tanar campion olimpic din istorie. Oficial, numele unui sportiv grec este consemnat in dreptul recordului celui mai tanar medaliat olimpic din toate timpurile. In 1896, la Jocurile Olimpice de la Atena, Dimitrios Loundras avea 10 ani si 218 zile cand a cucerit medalia de bronz la gimnastica, in proba pe echipe. Intrecerile de croquet au aliniat la start doar jucatori francezi, dar parizienii nu s-au inghesuit sa le urmareasca. Ca sa fim sinceri pana la capat, a fost vandut un singur bilet, care a fost cumparat de un gentleman englez, ce a calatorit special de la Nisa pentru a vedea competitia. Tot in 1900 a fost organizata si o demonstratie de tuns caini in Bois de Boulogne, care a tinut doua ore si a fost castigata de un francez care a tuns 17 catei din rasa pudel. Practicantii acestui ,,sport" doreau ca aceasta proba sa devina olimpica. Comitetul a respins insa categoric posibilitatea. Toate acestea l-au facut pe Pierre de Coubertin sa exclame, dupa cativa ani: "Este un miracol in sine faptul ca olimpismul a trecut cu bine peste aceasta editie".

Alvin Kraenzlein: patru medalii de aur si un pumn in nas

La atletism, americanii s-au impus in majoritatea probelor, iar Alvin Kraenzlein si Walter Tewksbury au devenit

campioni la patru si, respectiv, doua probe. Kraenzlein s-a impus la 60 metri, 110 metri, 220 metri garduri si saritura in lungime. Acest record nu a fost niciodata doborat si sansele ca el sa fie egalat sau depasit sunt extrem de reduse. De remarcat si unul dintre primele gesturi nesportive. Americanul Myer Prinstein a refuzat sa concureze duminica si a pierdut astfel titlul la saritura in lungime, in favoarea conationalului Kraenzlein, desi el era evreu, iar Alvin crestin! Suparat, i-a tras invingatorului un pumn in nas chiar inaintea festivitatii de premiere.

Charlotte Cooper, prima campioana olimpica

Englezoaica Charlotte Cooper a devenit prima femeie campioana olimpica, ea castigand turneul de tenis, dupa ce a invins-o in finala pe frantuzoaica Helene Prevost, scor 6-1, 6-4. Cooper este o adevarata legenda a sportului alb, datorita celor 11 finale pe care le-a disputat la Wimbledon, in perioada 1895-1912, dintre care a castigat cinci. N-avea sa fie singura victorie de la Paris pentru Charlotte, deoarece alaturi de Reginald Doherty, si-a adaugat si titlul la dublu-mixt. Charlotte Reinagle Cooper avea sa joace tenis si dupa editia pariziana a intrecerilor olimpice, ea incheindu-si cariera abia in 1920, la 50 de ani.

George A. Plagino, olimpicul cu sange albastru

George A. Plagino (1876-1949), primul roman care a participat la Jocurile Olimpice, a avut o poveste de viata fabuloasa. Nepot al fanariotului Aicachi Plagino, a beneficiat de o mostenire uriasa. Tatal sau, Alexandru, ginere al domnitorului Barbu Stirbey, detinea aproape 60.000 de hectare de teren arabil si padure in judetul Vrancea. Centrul se afla la Dumbraveni, localitate care se numea pe atunci Plaginesti, dupa numele familiei. Mosierii beneficiau si de o cale ferata proprie care ajungea pina in apropierea conacului. George a fost un copil nelegitim, mama sa fiind Wilhelmina Siefert, slujnica boierului Plagino. Dupa moartea sotiei sale, Elena, in 1894, la insistentele batranului Aicachi, Alexandru Plagino s-a casatorit cu Wilhelmina Siefert, iar prin acest act  l-a legitimat si pe George care, dupa 18 ani de incertitudini, si-a capatat toate drepturile ce i se cuveneau. Si-

a petrecut tineretea la Paris, dupa moda vremii.  Fiind pasionat si de vanatoare, George A. Plagino n-a ezitat sa se inscrie la Jocurile Olimpice. In nume personal, pentru ca Romania n-avea inca un Comitet Olimpic. Dupa trei zile de competitie, in care a concurat impotriva francezilor si a britanicilor, Plagino a incheiat pe locul 13, dintr-un total de 31, cu 11 talere din 20 nimerite, si a primit din partea organizatorilor, drept trofeu, o placa din argint. La Paris, sub steagul Romaniei au mai fost prezenti Printul George Bibescu, fiul fostului domnitor al Tarii Romanesti, Gheorghe Bibescu, in calitate de membru al Comitetului Olimpic International, si Horia C.A. Rosetti, arbitru la turneul de scrima. Pe langa tir, Plagino a mai practicat cu succes echitatia si automobilismul.

Casatorit cu doamna de onoare a Reginei Maria

In 1907, Plagino s-a casatorit cu Nicola "Colette" Lahovary, viitoarea doamna de onoare a Reginei Maria a Romaniei. Sotia sa, distinsa cu Steaua Romaniei pentru "devotamentul din timpul razboiului mondial", a fost cea care l-a purtat pe brate pe Regele Mihai inainte de botezul acestuia. Ulterior, in decembrie 1908, la Londra, George A. Plagino a devenit al doilea roman cooptat ca membru al Comitetului Olimpic International, fiind retras din functie de catre autoritatile comuniste in februarie 1948. A detinut functii de conducere in cadrul miscarii sportive din Romania, fiind vicepresedinte al Comitetului Olimpic Roman (1923-1940), presedinte al Uniunii Federatiilor Sportive din Romania (1933-1940), respectiv presedinte al Federatiei Romane de Tir (1934-1940). De asemenea, George Plagino a intrat si in politica, devenind senator din partea Partidului Conservator (1930-1940).

Masacrul de la probele de tir

Editia din 1900 a fost singura care a gazduit o proba proba de tir asupra... porumbeilor. De fapt, au fost doua probe, una la care inscrierea costa 20 de franci si alta la care participantii trebuiau sa scoata din buzunare 200 de franci. Obiectivul fiecarui participant in cadrul acestui eveniment sangeros, dar foarte popular in epoca, sters ulterior din clasamentele olimpice oficiale, a fost de a ucide cat mai multe pasari cu pusca de vanatoare. Porumbeii erau adusi in fata fiecarui participant si eliberati treptat. Daca tragatorul rata doua pasari succesiv, era eliminat. Trofeul de 20.000 de franci revenea celui care impusca mai multi porumbei. Castigatori au fost australianul Donald Mackintosh (22 de porumbei in proba de 20 de franci) si belgianul Leon de Lunden (21 de porumbei in proba de 200 de franci). Peste 300 de porumbei au fost sacrificati, starnind proteste ample din partea iubitorilor din animale. In cele din urma, astfel de masacre au devenit interzise incepand cu anul 1921.