STÂLPII ISLAMULUI

Cuvântul arab islam înseamnă pace sau supunere1. Astfel numele religiei o prezintă ca

pe un cult al păcii şi al toleranţei şi se referă la supunerea faţă de Dumnezeu. Fathi Yakin

spune că faptul că „Islamul este religia lui Allah face din el cel mai potrivit sistem de

organizare a aspectelor vieţii omului”2. Coranul afirmă în versetul 19, surata (capitolul) 3:

„Religia, în ochii lui Dumnzeu este de fapt islamul...”3.

Islamul este o religie universală, şi denumirea lui este a oricărei religii adevărate4.

Coranul afirmă unitatea fundamentală a neamului omenesc: toţi oamenii au o natură identică5,

creată de Dumnezeu (7, 171). O tradiţie (hadit) spune explicit: „Toţi oamenii sunt egali, ca

dintâi din pieptenele ţesătorului; nici o deosebire nu este între un alb şi un negru, între un

arab şi un nearab, decât măsura în care ei se tem de Dumnezeu”. Allah este divinitatea

supremă, universală, nu doar a arabilor.

Islamul este într-un mod plastic imaginea unui sclav – rob care se supune în totalitate

stăpânului său. Astfel, un credincios islamic este numit musulman, care în arabă înseamnă

„unul care se predă – supune lui Dumnezeu”. Acest dumnezeu, acest stăpân este Allah,

dumnezeul unic. Ca şi creştinismul şi iudaismul, islamul propovăduieşte o religie monoteistă,

cu un singur Dumnezeu, care este Unic6. Diferenţa o face credinţa într-un Dumnezeu unic dar

care exclude Trinitatea. Indiferent de originea etnică, musulmanii fac parte dintr-o comunitate

musulmană, cunoscută ca fiind „umma”. Este asemănător oarecum cu conceptul de Biserică

Universală.

În aproape două secole de la apariţia sa în secolul VII, islamul s-a răspândit din zona

de origine, Arabia, în Siria, Egipt, Africa de Nord, Spania, Persia, India. În secolele următoare

Islamul s-a răspândit şi în Balcani şi la nord de Balcani. Islamul este considerată religia cu cea

mai rapidă răspândire în lume. În timpul invaziilor turco-tatare, islamul a prins rădăcini şi la

noi în ţară. A rămas totuşi izolat în anumite zone cu influenţă mai puternică a culturii turco-

tătare.

1 Philippe Gaudin, Marile Religii, traducere de Sanda Aronescu, Editura Lider & Editura Orizonturi, Bucureşti, 1995, pagina 1242 Fathi Yakin, Ce înseamnă apartenenţa mea la Islam, traducere de Cherim Enghin, Fundaţia Taiba, Tipografia Boltibrom (fără an), Constanţa, pagina 323 Philippe Gaudin, operă citată, pagina 1254 Idem, pagina 1275 Fathi Yakin, operă citată, pagina 26 Idem, pagina 4

Deşi într-un sens istoric musulmanii datează începuturile religiei lor încă din timpul lui

Mahomed, în secolul VII, într-un sens religios ei văd această religie identică cu monoteismul

adevărat pe care profeţii de dinaintea lui Mahomed, precum Avraam (Ibrahim), care era

musulman, Moise (Musa) şi Iisus (Isa), l-au răspândit. Urmaşii acestora şi ai altor profeţi se

crede că au greşit în propovăduire, însă Dumnezeu, în mila Sa, l-a trimis pe Mahomed să

cheme din nou omenirea la adevăr. Mântuitorul nostru Iisus Hristos se regăseşte în credinţa

musulmană, însă numai ca un profet, mai mare decât cei dinaintea lui, dar mai mic decât

Mahomed – cel din urmă şi cel mai mare profet.

Sistemul de credinţă şi fundamentele civilizaţiei islamice au fost stabilite de

Mahomed, prin Coran, concretizarea cuvântului lui Allah, şi tradiţie (hadith), comportamentul

şi spusele Profetului transformate în legi pentru credincioşi. Ca şi alte religii, ritualul

musulman este strâns legat de credinţa într-un Dumnezeu atotputernic.

Potrivit tradiţiei islamice, supunerea faţă de Dumnezeu se manifestă prin respectarea unui set de principii, obligaţii religioase impuse, 'ibadat, numite al-arkan, adică stâlpi, pe care fiecare musulman, care speră să scape de judecata lui Allah, trebuie să-i îndeplinească. Eşecul în a îndeplini aceste obligaţii este un păcat grav, necredinţă, kufr, iar cei care nu recunosc aceşti stâlpi, nu pot fi consideraţi musulmani. Obligaţiile religioase sunt impuse credincioşilor ca indivizi, dar şi comunităţii în ansamblu7. Aceşti stâlpi sunt fiecare descrişi în parte în anumite porţiuni ale Coranului şi se practicau încă de pe vremea în care Mahomed era în viaţă. Deşi aceste practici au avut precedent în religia iudaică şi cea creştină, precum şi în alte religii răspândite la vremea aceea în Arabia, luate împreună, ele constituie baza islamului

Daca as scrie ca Hristos a venit pe lume ca noi sa avem Liturghie, ca noi sa mergem macar duminica de duminica la Liturghie, nu cred ca as gresi.

Iti dadeam ceva mai in urma exemplul mamei disperate din cauza infometarii copiilor sai.  Iti pot vorbi si de o disperare a lui Dumnezeu, Care Se vede tradat in planul Sau de a iubi, de a darui. O disperare care merge pana la moarte si pana la inviere. O disperare gingasa, tainica, care nu vine sa-ti puna cutitul la gat, ci vine sa te invite la un dram de nebunie impletit cu un dram de sfintenie.

Tot ce am spus mai sus poate fi recapitulat intr-un singur cuvant "Liturghie". Se cuvine sa intelegi pentru inceput ca fara Liturghie nimeni, dar nimeni nu va descoperi pe Hristos, nu va sti ce este rugaciunea sau postul, nu se va mantui in final.

De ce? Ar fi cel putin doua motive: Hristos nu e teorie, ci Dumnezeu 7 Henri Lammens, Islamul. Credinţe şi instituţii, traducere, prefaţă şi aparat critic de Ioan Feodorov, Grupul editorial Corint, Bucureşti, 2003, pagina 69

facut Om; apoi ar fi si raspunsul omului, dragostea si jertfa lui. Cand vei ajunge ziua in care vei intelege ca Hristos este Om exact langa tine, exact la acei cativa milimetri de tine, atunci ii vei cere nu doar ajutorul si iertarea pe care oricum ti le ofera din momentul in care te-ai botezat. ii vei cere un semn al acestei Iubiri, ii vei cere sa-ti daruiasca mai mult decat imbratisarea si mangaierea Lui. Iar El iti va oferi, deja iti ofera Trupul si Sangele Lui.

Mai mult nu poate oferi, iar omul nu poate cere mai mult. Tot ce a fost de oferit, de daruit a fost pus in jocul vietii, al vesniciei noastre. Iar Liturghia este locul in care se „joaca" aceasta mereu repetabila scena a mantuirii noastre: duminica de duminica este o Liturghie la care Hristos ofera, Se ofera. Ca actorii au murit sau au dat bir cu fugitii este o problema ce o vom lamuri imediat.

Iti spuneam ca Domnul Liturghiei nu este o teorie. Buddha a lasat o seama de precepte care sa canalizeze viata ucenicilor sai; la fel au facut toti intemeietorii de religii. Dar crestinismul, fiind singura religie in care nu omul cauta pe Dumnezeu ci Acesta vine in cautarea omului, atunci si relatia cu El va trebui sa fie ceva mai diferita. Hristos nu iti ofera o teorie, ci Iubirea ce merge pana la capat; iti ofera Trupul Lui. Iar tu trebuie sa-I raspunzi, sa dai un semn de viata, sa admiti ca nu poti ramane nemuritor si rece in fata acestui Dar. Desi pare pueril, acest raspuns incepe cu mersul la Liturghie (nu accept formula „mersul la biserica"!) duminica de duminica.

In orice manastire se savarseste cate o Liturghie nu doar duminica, ci absolut in fiecare zi. Calugarii au devenit indragostiti de Liturghie. Care sa fie motivul? Au cunoscut acea prezenta a lui Hristos de care am scris; au iubit nebuneste pe Cel mereu iubitor si simt nevoia de a trai cea mai sfanta si desavarsita rugaciune aBisericii Ortodoxe: Liturghia. Exact aceleasi cuvinte, exact aceleasi acte, exact aceeasi forma; Liturghia nu se schimba absolut deloc.