Norma juridica. Trasaturi. Definitie. Structura. Clasificare. Actiunea în timp si spatiu a normelor juridice.

                    NOŢIUNEA DE NORMĂ JURIDICĂ. TRĂSĂTURI.

          Norma juridica este celula de baza a dreptului, expresia materiala a 939i82j acestuia. Dreptul nu ar putea fi conceput în lipsa normei juridice, nu ar avea niciun fel de finalitate practica.

          În doctrina¹, norma juridica a fost definita astfel: o regula generala si obligatorie de conduita, al carei scop este acela de a asigura ordinea sociala si care poate fi adusa la îndeplinire pe cale statala, în caz de nevoie prin constrângere.

          Dupa cum se observa, caracteristicile definitorii ale normei juridice (de exemplu rolul de a garanta si proteja ordinea sociala) sunt aceleasi cu cele ale dreptului, astfel cum le-am punctat în cursul anterior, lucru perfect normal, dat fiind ca între drept si norma juridica exista un raport întreg - parte. Or, o parte a unui întreg va prezenta întotdeauna caracteristicile generale ale acelui întreg. Pentru a scoate în evidenta mai bine aceasta relatie, vom analiza trasaturile normei juridice, astfel cum au fost identificate în doctrina:

1.     Caracter impersonal si general - pentru ca norma juridica sa se poata adresa fiecarui membru al sociatatii, pentru a putea deci constitui etalon de conduita, ea trebuie sa "se adreseze difuz si impersonal destinatarilor sai"².

2.     Caracter tipic - aceasta trasatura decurge din cea anterioara. Rolul normelor juridice (ca si al dreptului, dupa cum am mai precizat) este de a trasa un tipar general de conduita, în domeniul pe care-l reglementeaza.

3.     Implica un raport intersubiectiv - în sensul ca niciodata o norma juridica nu va reglementa pornind de la ideea ca prevederile ei vor fi aplicabile "în vid", unui cerc de persoane strict determinat, persoane care nu vor suferi niciun fel de influenta sau interventie din partea restului societatii. Niciodata norma juridica nu-si va privi destinatarii ca pe o masa statica. "Norma juridica nu este doar o precriptie general abstracta, ea imagineaza omul în raport cu semenii sai"³.

4.     Caracter obligatoriu - daca normele de drept nu ar fi obligatorii, atunci existenta dreptului si a ordinii de drept ar fi doar un exercitiu

de imaginatie si de oratorie. Ce-ar însemna pentru societate ca interdictia de a trece pe rosu la semafor sa fie doar o dispozitie facultativa?! Ar mai asigura o astfel de norma protectia pietonilor sau a soferilor?

RAPORTUL JURIDIC 1.Notiunea de raport juridic:Definitie : Este un raport reglementat de norma de drept, raport in care subiectii umani sau partile se manifesta ca titulare de drepturi si obligatii prin exercitarea carora serealizeaza finalitatea normei, al carei respectare este asigurata ori prin vointa partilor,ori prin forta coercitiva a statului. In realitatea existentei sale raportul juridic existanumai ca raport juridic concret:civil, penal, administrative, de dreptul muncii, financiar,de dreptul familiei, etc.Trebuie subliniat faptul ca, nu orice raport sau relatzie sociala este si una juridica,sunt juridice nu mai acele raporturi sau relatii care sunt cuprinse in sfera unor reglementari ale dreptului. Asadar prin cuprinderea acestora in prevederile unor norme dedrept, relatiile sau raporturile sociale dobandesc un contur specific, devenind mai apoi un“raport juridic”.In concluzie, raportul juridic este un raport sau o relatie sociala reglementata prinnorma juridica(1).Intre norma juridica si raportul juridic pot exista 3 situatii de determinare, si anume:a) – norma judica poate transforma raporturile sociale nejuridice in raporturi juridice;b) –poate creea un raport juridic a carui aparitie nu a fost una spontana in viatasociala decat in virtutea aparitiei si a prevederii normei juridice ( acest lucru estevalabil in cadrul raporturilor de drept administrative si financiar);c) –nu creeaza in mod direct anumite rapoarte juridice, ba mai mult, unele normeimpiedica aparitia unor noi raporturi juridice.2. Permisele raportului juridic: Pentru ca un raport juridic sa se nasca sis a se desfasoare este nevoie sa existeunele conditii (premise)obligatorii. Aceste conditii sunt:-n o r m a   j u d i c a - s u b i e c t e d e d r e p t - f a p t e l e

j u r i d i c e Norma juridical reprezinta conditia fundamentala pentru nasterea unui raport juridic. Fara norma juridica nu se poate vorbi de un raport juridic, intrucat norma juridica este cea care defineste, precizeaza, capacitatea subiectelor care intra intr-un raport juridic ca urmare a existentei unor fapte juridice.Norma juridica nu poate fi viabila, aplicabila decat in cadrul unui raport juridic.

Continutul raportului juridic:

Desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor subiectelor intr-un raport juridic concret determinat, care sunt prevazute in norma juridical.Observatie:-Orice raport juridic este format din drepturile si obligatiile partilor ( subiectilor);-Subiectele raportului juridic sunt legate intre ele prin drepturi si obligatiicorelative;-In raporturile juridice este concretizata atat conduita posibila, cat sic ea datorata, prevazute explicit in normele juridice;-In explicarea continutului raportului juridic trebuie sa operam cu doua categorii juridice distincte:dreptul subiectiv si obligatia juridical a ) D r e p t u l s u b i e c t i vreprezinta facultatea juridical individuala, corespunzatoareunei persoane fizice sau persoane juridice aflate intr-un raport juridic strictdeterminat. Mai concret, dreptul subiectiv desemneaza pozitia pe care se situeazaun subiect determinat intr-un raport juridic determinat.5.

 Pozitia poate insemna:- posibilitatea subiectului de a avea o anumita atitudine fata de dreptul sau;- posibilitatea subiectului de a solicita o atitudine si o conduitacorespunzatoare din partea celuilalt subiect care sa asigure satisfacereadreptului sau;- posibilitatea subiectului de a cere apararea dreptului sau de catre organellestatului, atunci cand dreptul sau a fost nesocotit de subiectul obligat;b)Obl igat ia   juridicadesemneaza datoria pe care un subiect al raportului juridic oare fata de celalt subiect al raportului juridic. Aceasta inseamna o conduita, uncomportamen impus persoanei obligate de catre norma juridica, in corelatie cudreptul subiectiv.Exemplu:In cadrul raportului juridic de vanzare-cumparare, vanzatorul este obligat sa predea, obiectul vandut, iar cumparatorul este obligat a plati pretul obiectuluicumparat.

Faptul juridic:

1. Faptul juridic 1.1.Notiune si reglementarePrin fapte juridice se înteleg evenimentele si actiunile omenesti care produc efecte juridice, adica creeaza, modifica sau sting raporturi juridice.În sens restrâns, faptul juridic desemneaza evenimentele materiale, adica acelea care se produc indiferent de vointa omului , care produc însa efecte juridice , cum sunt nasterea, si decesul persoanei fizice, faptele naturale care constituie firta majora, scurgerea termenului prevazut de lege pentru stingerea dreptului material la actiune , precum si faptele voluntare ale persoanelor fizice si juridice , savârsite fara intentia de a produce efecte juridice , dar car potrivit legii genereaza asemenea efecte. Aceste fapte voluntare pot fi licite, cum ar fi gestiunea intereselor altei persoane, si ilicite , cum este faptul cauzator de prejudiciu, adica delictul civil.În sensul larg, faptul juridic desemneaza atât faptul juridic în sens restrîns , cât si actul juridic.Prin urmare, fapta ilicita, cauzatoare de prejudiciu, poate fi definita ca orice fapta prin care, încalcându-se o norma juridica, se cauzeaza o paguba unui drept subiectiv civil sau unor interese apartinând altei persoane.Fapta delictuala poate consta fie într-o actiune, fie într-o abstentiune (omisiune sau inactiune). Astfel, distrugerea unor bunuri sau comiterea unui accident rutier care are drept urmare vatamarea corporala a unei persoane, constituie fapte ilicite comisive.Dimpotriva, faptul de a nu fi luat toate masurile pentru paza unui animal care i-a produs altuia un prejudiciu, constituie o fapta delictuala omisiva, comisa printr-o inactiune.Fapta ilicita poate fi comisa, asa cum am mai precizat, fie cu intetie, fie din culpa.Intre fapta ilicita si culpa exista urmatoarele distinctii:- fapta poate fi ilicita, dar savarsita fara culpa. Asa fiind, desi ea a produs un prejudiciu nu va antrena raspunderea civila delictuala pentru ca lipseste vinovatia (de exemplu, fapta a fost comisa in legitima aparare);- exista unele cazuri speciale in care raspunderea civila este angajata numai pe simplul temei al existentei

obiective a faptei ilicite aflate in raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, fara a mai fi necesara dovedirea vinovatiei autorului faptei.Pot exista insa situatii in care desi fapta a cauzat un prejudiciu altei persoane, raspunderea nu poate fi angajata intrucat caracterul ei ilicit a fost inlaturat de anumite imprejurari.Cauzele care înlatura caracterul ilicit al faptei Asemenea imprejurari care constituie cauza de inlaturare a caracterului ilicit al faptei cauzatoare de prejudiciu sunt:A).Legitima apararePrin legitima aparare se intelege orice actiune savarsita in scopul de a respinge orice atac al unei persoane care ar putea cauza prejudicii .O persoana care produce prin fapta sa alteia un prejudiciu este considerata in legitima aparare daca atacul respins are urmatoarele caractere:a. - este material, direct, imediat si injust (deci lipsit de temei, care prezinta un pericol iminent nu o simpla amenintare);b. - este indreptat impotriva unei persoane sau a drepturilor acesteia ori impotriva unui interes general, obstesc;c. - pune in pericol grav viata sau integritatea corporala a celui atacat ori interesul general;d. - apararea celui ce comite fapta este proportionala cu gravitatea pericoluluiindus de atac .Daca legitima aparare a depasit dimensiunile atacului, ea poate constitui doar o circumstanta atenuanta, care nu mai exonereaza pe cel ce a comis-o de raspundere civila.B) Starea de necesitateO fapta cauzatoare de prejudiciu este considerata a fi fost comisa intr-o asemenea imprejurare, daca prin ea s-a urmarit salvarea vietii, integritatii corporale sau a sanatatii altuia, ori ocrotirea unui interes general, care nu puteau fi altfel proteguite.Nu se apreciaza ca fiind stare de necesitate daca faptuitorul si-a dat seama ca produce urmari vadit mai grave decat acelea ce s-ar fi produs daca pericolul nu era inlaturat .C) Indeplinirea unei activitati impuse ori permise de lege,

sau a ordinului superiorului. Fapta comisa in asemenea circumstante nu are un caracter ilicit, deoarece a fost impusa ori permisa de un comandant al legii, superior intereselorparticulare infrante. Este spre exemplu, fapta pompierului care pentru a patrunde intro locuinta sa stinga un incendiu, distruge usile de le intrare.Executarea ordinului superiorului inlatura caracterul ilicit al faptei daca el nu este vadit ilegal sau abuziv si nici modul de executare nu a fost nelegal.D) Exercitarea unui drept.

clasificarea faptelor juridice în sensul restrâns sau propriu al cuvântului, acţiunile omeneşti săvârşite fară intenţia de a produce efecte juridice, izvoare de raporturi obligaţionale, sunt de două feluri: fapte licite şi fapte ilicite.Faptele juridice licite sunt acţiuni omeneşti săvârşite fară intenţia de a da naştere la raporturi juridice de obligaţii, care totuşi produc asemenea efecte în puterea legii, fară ca prin ele să se încalce normele de drept în vigoare.Faptele juridice ilicite sunt acţiuni omeneşti săvârşite fară intenţia de a da naştere la raporturi juridice de obligaţii, care totuşi produc asemenea efecte în temeiul sau puterea legii, împotriva voinţei autorului lor, şi prin care se încalcă normele de drept sau bunele moravuri. Această ultimă definiţie este una esenţialistă care nu oferă o lămurire a temei faptelor juridice ilicite.

Răspunderea juridică

1.Noţ iunea  răspunderi i   juridiceRăspunderea ca şi noţiune, are un conţinut complex, tratat pe larg, din diferite perspective, în cadrul mai multor ştiinţe, în încercarea de a clarifica şi a aprofunda câte ofaţetă a acestui concept.Răspunderea juridică reprezintă, alături de răspunderea morală, spre exemplu,unul dintre tipurile de răspundere socială, poate cel mai important. Pentru uzul studenţilor din anul I, vom încerca să facilităm apropierea de instituţia răspunderii juridice, urmândca, pentru aprofundare, cititorii sa fie îndrumaţi spre tratele fundamentale în domeniu1.Răspunderea, ca si responsabilitatea, sunt noţiunifilozoficeal căror conţinut s-acircumscris, de cele mai multe ori, cu ajutorul noţiunilor deliber arbitru

,discernământ siliberate. Altfel spus, responsabilitatea unui individ sau tragerea lui la răspundere pentruanume fapta nu se poate concepe decât in condiţiile in care acesta a acţionat liber si indeplina cunoştinţa de cauza.Dintr-o perspectivaistorica,s-a studiat sorgintea si evoluţia răspunderii juridiceevidenţiindu-se rolul răspunderii juridice si al sancţiunii administrate de stat in rupereacercului v ic ios a l răzbunăr i i , ca metoda pr imi t iva de t ragere la răspundere socia la . Momentul in care s-a statuat dreptul exclusiv al statului de a utiliza forţa si de a executasancţiunea este considerat momentul naşterii răspunderii juridice.O alta abordare a răspunderii o propunesociologia. Astfel, s-a dezvoltat noţiuneade răspundere socială ca răspundere a individului in faţa societăţii din care face parte pent ru  pre judic i i le  aduse  aces te i   soc ie tă ţ i .  Răspunderea  ş i  sancţ iunea  apar  ca  douăipostaze ale aceluiaşi fenomen. Răspunderea politica, răspunderea morala, răspunderea juridica sunt tipuri de răspunderea sociala. Dreptul societăţii si al statului de a impunerăspunderea juridica si de a aplica sancţiunea a fost justificat prin interesul societăţii de ase apăra împotriva acelora cere o vătăma.

4.Condiţ i i le  răspunderi i   juridice

Răspunderea jur id ică , în or icare d in formele sa le , se concre t izează dacă sunt îndeplinite câteva condiţii referitoare la fapta ilicită, la rezultatul vătămător, la legăturacauzala dintre faptă şi rezultat şi la subiectul răspunderii juridice, respectiv la capacitateasa de a răspunde ş i la v inovăţ ia sa . In p lus es te necesar să nu in tervină n ic i una d incauzele exoneratoare de răspundere.Fapta ilicită,sau conduita ilicită reprezintă fundamentul obiectiv răspunderii  jur id ice , în l ipsa unei exter ior izăr i a re le i in tenţ i i , răspunderea jur id ică nu se poate materializa, gândul vinovat poate determina eventual, răspunderea morală, ca formă arăspunderii sociale.

 

(minoritatea, iresponsabilitatea, beţia involuntara) sau voinţa acestuia (eroarea de fapt,constrângerea fizica sau moravurile), altele justifică fapta (starea de necesitate, legitimaapărare), în vreme ce altele afectează legătura cauzală dintre faptă şi rezultatul vătămător (cazul fortuit).Constituie cauze care înlătură caracterul penal al faptei: legitima apărare, starea denecesitate, constrângerea fizică şi morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia totalăinvoluntară, minoritatea şi eroarea de fapt16.In  mater ia  c iv i lă ,   în  dreptul  munci i17sau   în  dreptul  adminis t ra t iv  mai   suntconsiderate cauze exoneratoare de răspundere exercitarea unui drept, fapta unui terţ saufapta victimei, îndeplinirea unei îndatoriri legale sau ordinul legal dat de o autoritatecompetentă (ordinului de serviciu)18.Minorulsub 14 ani nu poate răspunde juridic. Minorul peste 14 ani răspunde din punct de vedere c iv i l , a lă tur i de reprezentantul său legal , păr in te sau tu tore , în cazul răspunderii delictuale, nu însă şi în cazul răspunderii contractuale19.In materia dreptuluimuncii, minorul poate răspunde de la vârsta de 15 ani, când poate deveni salariat, cuacordul reprezentantului legal. In domeniul dreptului penal, minorul răspunde daca aîmplinit vârsta de 16 ani, iar dacă are peste 14 ani, răspunde numai dacă i s-a doveditdiscernământul. Motivaţia pentru care legea apără de răspundere juridică persoaneleminore este că aceste persoane nu au dezvoltat discernământul necesar.Iresponsabilii, persoane alienate sau debile mintal, nu pot încheia acte juridice şinu răspund  pent ru pre judic i i le cauzate pr in fapta propr ie d in ace laş i mot iv , a l l ipse i discernământului necesar. Lipsa discernământului se traduce în imposibilitatea persoaneide a-şi da seama de semnificaţia faptei sale sau de a-şi dirija voinţa.Beţia involuntaraintervine în situaţia în care discernământul autorului faptei esteafectat de ingerarea sau inhalarea unei substanţe alcoolice, halucinogene etc., independentde voinţa lui.16A se vedea C.pen., art. 44-51.17

S. Ghimpu, A. Ţiclea, op.cit., p.567.18L.Pop, op.cit., p.361.19Idem, p.172.10

 Constrângerea fizicăsaumoralăsunt cauze ce exonerează de răspundere  juridică atunci când, fiind exercitată asupra autorului faptei, acesta nu le-a putut rezistasau nu le-a putut înlătura.Legitima apărareînlătură răspunderea penală sau contravenţională atunci cândse stabileşte că autorul a săvârşit fapta ilicită ca răspuns la un atac material, direct imediatşi injust îndreptat împotriva sa, ori a altei persoane. Pentru a se putea invoca legitimaapărare, este obligatoriu ca atacul să provină de la o persoana fizica responsabilă. In cazcontrar, s-ar putea invoca, eventual, starea de necesitate. Legitima apărare, înlăturândcaracterul ilicit al faptei, înlătură şi răspunderea de natură civilă20.Starea de necesitateintervine atunci când autorul faptei ilicite este ameninţat el,o a l tă persoană , sau bunur i le aces tora , de un per icol grav ş i iminent , care nu poate f i înlăturat altfel. Aflat în starea de necesitate, făptuitorul îşi dă seama de rezultatul fapteisa le i l ic i te , dar î l accepta , în dor in ţa de a sa lva o va loare mai impor tantă decât cea a  prejudiciului cauzat. Starea de necesitate produce efecte atât în ramura penală, cât şi înramura civilă.Cazul fortuitexonerează de răspundere deoarece reprezintă o circumstanţă care,alăturându-se actului făptuitorului, determină caracterul ilicit al acestuia sau rezultatulvătămător. Este cazul tractoristului care, arând, descoperă un obuz rămas îngropat dintimpul războiului, obuz care explodează, rănind o altă persoană sau distrugând un bunmaterial. Este, de asemenea, cazul persoanei care administrează alteia o substanţă toxicădintr-un flacon pe care fusese aplicată din eroare eticheta cu numele unui medicament. Inasemenea cazuri, deşi vătămarea produsă se înscrie printre urmările acţiunii sau inacţiuniifăptuitorului, totuşi, acest rezultat nu-

i poate fi imputat din punct de vedere subiectiv,fiind străin de conştiinţa lui şi datorat unei împrejurări imprevizibile21. In ambele cazurieste vorba de o cauză străină, neimputabilă, aşa cum prevede şi C.civ., art. 1082 şi urm22.20Liviu Pop, op.cit., p. 36321C. Bulai, B.N. Bulai, op.cit., p.26022A se vedea C.civ. „Art. 1082 Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentruneexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afarănumai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză străină, care nu-i poate fi imputată.Art. 1083 Nu poate fi loc la daune-interese când, din o forţă majoră sau din un caz fortuit, debitorul afost poprit de a da sau a face aceea la care se obligase, sau a făcut aceea ce-i era poprit.”11

 Forţa majorăa fost considerată, în dreptul civil român clasic, sinonimă cu cazulfortuit23.In prezent, se consideră că forţa majoră reprezintă un fenomen natural sau socialexterior, extraordinar, de nebiruit, care exclude în întregime angajarea răspunderii, dacă afost cauza exclusivă a prejudiciului24.Dis t inc ţ ia  d in t re ce le  două prez in tă   in teres  dacă avem  în  vedere  că ,   în  dreptul   p e n a l ,   d o a r   c a z u l   f o r t u i t  î n l ă t u r ă   c a r a c t e r u l   p e n a l   a l   f a p t e i ,   i a r ,   î n   l a t u r a   c i v i l ă , răspunderea contractuală este înlăturată, în funcţie de contract, fie doar de forţa majoră,fie atât de forţa majoră cât şi de cazul fortuit.Eroarea de faptexonerează de răspundere atunci când făptuitorul nu cunoaşteexistenta unei împrejurări de care depinde caracterul ilicit al faptei. Aşa cum arata prof.C. Bula i , „nu exis tă e roare în caz de îndoia lă (dubiu) . Nu poate f i cons idera tă eroare incapacitatea sau neglijenţa profesională care a dus la greşeala de calcul sau la

aplicareagreş i tă  a  unui  procedeu  ş t i in ţ i f ic   în  exerc i ta rea  unei  profes i i   sau  meser i i   ( inginer , farmacist, medic chirurg etc.) fiindcă în astfel de cazuri există obligaţia legală pentru ceiîn cauză de a cunoaşte realitatea”25.Eroarea de dreptconstă în necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a unei normede drept. Daca această eroare poartă asupra unei norme de drept penal, ea nu înlăturăcaracterul penal al faptei.26Alătur i  de  aces te  cauze  care  exclud  exis tenţa   răspunder i i  jur id ice ,  mai  pot interveni si alte circumstanţe care deşi nu afectează temeiul obiectiv sau subiectiv alrăspunderii juridice, totuşi împiedică pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti în sensulafirmării vinovăţiei făptuitorului. Spre exemplu, fie ca e vorba de un proces civil, penal,sau de altă natură, prescripţia răspunderii sau a dreptului la acţiune, împăcarea părţilor sau retragerea acţiunii/plângerii pot împiedica tragerea la răspundere a autorului fapteiilicite, datorită trecerii unei perioade de timp prea îndelungate de la data încălcării normei23Gh. Boboş, op.cit., p.276.24L.Pop, op.cit., p.37025C. Bulai, B.N. Bulai, op.cit. p.27426Idem, p.275.12

   jur id ice – în cazul prescr ip ţ ie i răspunder i i sau a dreptulu i la ac ţ iune – or i da tor i tă relaţiilor dintre făptuitor şi persoana prejudiciată, în celelalte cazuri.

S9.

S10. FORMELE SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

I. SOCIETĂŢILE DE PERSOANE

În societăţile de persoane (societatea în nume colectiv şi societatea în comandită simplă),

ceea ce interesează este încrederea dintre asociaţi, calităţile acestora şi nicidecum capitalul

aportat. Sunt considerate în doctrină ,,societăţi închise”, din cauza numărului mic de asociaţi

(minim doi), şi a caracterului intuitu personae, ei fiind de obicei membrii unei familii sau

persoane ale căror relaţii se bazează pe încredere.

Societatea în nume colectiv (S.N.C.)

Capitalul social. Legea nu prevede o valoare minimă a capitalului social la societăţile de

persoane, dar acesta trebuie să existe la momentul constituirii societăţii, pentru a putea

dobândi personalitate juridică. Este fracţionat în părţi sociale, numite în doctrină părţi de

interese, care nu sunt în principiu transmisibile şi nici negociabile. La constituirea capitalului

social al societăţilor de persoane este admis orice tip de aport : numerar, în natură ( bunuri

imobile şi bunuri mobile ), în creanţe.

Răspunderea asociaţilor. Asociaţii de la S.N.C. răspund nelimitat şi solidar. Răspunderea

este nelimitată, în sensul că pentru datoriile societăţii ei răspund şi cu bunurile proprii, cu

patrimoniul propriu. În cazul în care patrimoniul societăţii se dovedeşte insuficient pentru

acoperirea creanţelor, creditorii societăţii pot urmări bunurile proprii ale asociaţilor.

Răspunderea este solidară în sensul că poate fi urmărit un singur asociat pentru plata întregii

datorii.

Asociaţii au posibilitatea să invoce beneficiul de discuţiune, în temeiul căruia pot cere

creditorilor să urmărească întâi societatea şi, numai dacă aceasta nu plăteşte, să se îndrepte şi

împotriva lor.

Conducerea, administrarea şi controlul. Conducerea societăţii se realizează de către toţi

asociaţii, neexistând obligaţia legală de a se constitui Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA).

Hotărârile se adoptă, de regulă, pe principiul majorităţii, existând însă şi operaţiuni pentru

care se cere unanimitate de voturi.

S.N.C. este administrată de către unul sau mai mulţi administratori, persoane fizice sau

juridice, asociaţi sau neasociaţi. Tot aceştia sunt cei care reprezintă societatea în raporturile

cu terţii, inclusiv cu autorităţile publice.

Controlul activităţii economico-financiare se realizează de către asociaţi, dar poate fi

încredinţat şi unuia sau mai multor cenzori.

Dizolvarea societăţii se datorează atât unor cauze generale, comune oricărei forme de

societate comercială, (falimentul societăţii, expirarea termenului pentru care s-a constituit

societatea, imposibilitatea realizării obiectivului societăţii), cât şi pentru cauze specifice

societăţilor de persoane (decesul, punerea sub interdicţie, falimentul unuia dintre asociaţi,

atunci când numărul asociaţilor este insuficient sau când nu s-a prevăzut în actul constitutiv

continuarea activităţii cu moştenitorii).

Societatea în comandită simplă (S.C.S.)

Presupune două categorii de asociaţi: asociatul comanditar şi asociatul comanditat.

Asociatul comanditar este cel care deţine puterea de comandă, finanţează operaţiunile

societăţii, însă nu coordonează activitatea acesteia. Asociatului comanditat îi revin

prerogativele de administrare şi de reprezentare a societăţii. Asociatul comanditat răspunde

nelimitat şi solidar pentru obligaţiile societăţii, pe când cel comanditar răspunde în limita

aportului la capitalul social.

Toate celelalte precizări de la S.N.C sunt valabile şi la S.C.S.

II. SOCIETĂŢILE DE CAPITAL

Elementul esenţial al societăţilor de capital (societatea pe acţiuni şi societatea în

comandită pe acţiuni), îl reprezintă capitalul aportat de către acţionari, şi nicidecum

încrederea dintre aceştia sau calităţile lor.

Societatea pe acţiuni (societatea anonimă)

Constituirea societăţii pe acţiuni. Se constituie pe baza unui contract de societate şi a unui

statut de funcţionare, legea permiţând şi întocmirea unui singur înscris, numit act constitutiv,

care să le cuprindă pe amândouă.

Specific societăţii pe acţiuni este constituirea acesteia în două moduri:

1. Prin subscripţie instantanee (simultană), la fel ca orice formă de societate comercială,

membrii fondatori formând capitalul social prin aporturi în numerar, în natura şi în creanţe.

2. Prin subscripţie publică pe baza unui prospect de emisiune.

Acţionarii. Societatea pe acţiuni este destinată exploatării unor capitaluri mari, unor

afaceri de mare anvergură, şi, prin urmare, şi numărul acţionarilor ar trebui să fie mare. Cu

toate acestea, în prezent, legea prevede un număr minim de doi acţionari. Ei răspund în limita

aportului la capitalul social subscris.

Capitalul social. Se formează pe baza aporturilor acţionarilor, aporturi ce pot fi în natură,

în numerar şi în creanţe (la S.A. constituită prin subscripţie publică nu se acceptă aportul în

creanţe). Legea prevede o valoare minimă a capitalului social de 90.000 RON. Acesta trebuie

să fie vărsat la constituirea societăţii în proporţie de 30% din valoarea capitalului social

subscris de fiecare acţionar, urmând ca diferenţa să fie achitată în termen de 12 luni pentru

aporturile în numerar şi de 2 ani pentru aporturile în natură.

Capitalul social este fracţionat în acţiuni ce reprezintă titluri transmisibile şi negociabile,

atât pe pieţe organizate (Bursa de valori), cât şi pe pieţe neorganizate (extrabursiere), mai ales

atunci când acţiunile nu sunt cotate la bursă. Ele se pot transmite prin acte inter vivos

(vânzare, donaţie), şi prin acte mortis causa (testament). Valoare minimă a unei acţiuni este

de 10 RON.

Sunt două categorii de acţiuni:

- acţiuni nominative (în cuprinsul lor este înscris titularul)

- acţiuni la purtător (simpla deţinere valorează titlu de proprietate)

Acţiunile conferă anumite drepturi titularilor lor: dreptul la vot în AGA, dreptul de a încasa

dividende, dreptul de a li se rambursa valoarea nominală în cazul dizolvării societăţii.

Conducerea societăţii este realizată de către AGA, ce poate fi ordinară şi extraordinară.

Administrarea societăţii se realizează în sistem unitar, prin Consiliul de Administraţie şi

directori, sau în sistem dualist, prin Consiliul de supraveghere şi Directorat. Atunci când legea

permite, poate să existe şi un singur administrator, persoană fizică sau juridică, acţionar sau

nu.

Controlul activităţii economico-financiare este efectuat obligatoriu de către cenzori,

aceştia funcţionând în număr de minim 3 şi tot atâţia supleanţi, întotdeauna în număr impar.

Cenzorii pot fi acţionari, mai puţin cenzorul extern independent, ce trebuie să fie expert

contabil.

Dizolvarea S.A. se produce atât din cauze generale, comune fiecărei forme de societate,

sau din cauze specifice: scăderea capitalului social sub limita minimă admisă de lege şi

necompletarea sa în termen, scăderea numărului asociaţilor sub limita prevăzută de lege şi

necompletarea sa în termen de 9 luni.

Societatea în comandită pe acţiuni (S.C.A.)

Are cel puţin un acţionar comanditat şi unul comanditar, în rest păstrează toate

caracteristicile S.A.

III. SOCIETĂŢILE MIXTE

Societăţile mixte împrumută trăsături atât de la societăţile de persoane, cât şi de la cele de

capital.

Societatea cu răspundere limitată (S.R.L.)

Constituirea societăţii se face pe baza unui contract de societate şi al unui statut de

funcţionare, iar în cazul SRL cu unic asociat, doar pe baza unui contract de societate.

Asociaţii. Fiind o societate mixtă ce împrumută trăsături şi de la societăţile de persoane,

asociaţii trebuie să se bazeze pe încredere şi pe calităţile lor, iar legea prevede şi un număr

maxim de asociaţi: 50. Răspunderea lor este limitată la valoarea aporturilor.

Capitalul social se formează pe baza aporturilor în numerar şi în natură, cele în creanţe

fiind interzise la SRL. Valoarea minimă a acestuia este de 200 RON. Capitalul social subscris

trebuie să fie integral vărsat la constituirea societăţii. Fracţiunile de capital social se numesc

părţi sociale, nu sunt negociabile şi nici liber transmisibile, pentru cesionarea lor fiind

necesară respectarea dispoziţiilor legale, a celor ale actului constitutiv şi ale AGA.

Conducerea societăţii este încredinţată AGA care ia decizii pe baza principiului majorităţii.

Administrarea revine unuia sau mai multor administratori numiţi prin actul constitutiv sau

aleşi de către AGA din cadrul societăţii sau al persoanelor din afara acesteia.

Controlul activităţii economico-financiare se face fie de către cenzori (obligatoriu în cazul

în care numărul asociaţilor este mai mare de 15), fie de către asociaţii care nu deţin funcţia de

administrator.

Dizolvarea se datorează unor cauze generale sau specifice: falimentul, retragerea sau

excluderea unui asociat atunci când nu se doreşte continuarea societăţii în forma de SRL cu

unic asociat.

Societatea cu răspundere limitată cu unic asociat

Legea reglementează şi societatea unipersonala în cazul societăţii cu răspundere limitată.

Unicul asociat poate fi o persoană fizică sau juridică şi este necesar să nu mai deţină această

calitate în altă societate cu unic asociat.

Asociatul unic exercită atribuţiile AGA şi poate fi şi administrator.

S12. Notiunea de capital in sens general, cuprinde totalitatea surselor de finantare aflate la dispozitia unu 434f54e i agent economic care doreste sa organizeze o activitate economica si sa desfasoare in continuare o activitate economica.

Felurile capitalului

1) Capitalul propriu in functie de natura agentului economic poate fi: capital social si capital individual.

Capitalul social initial sau de pornire este egal cu valoareanominala a actiunilor si partilor sociale subscrise si varsate; valoarea aportului in natura (pamant, constructii, tractoare si masini, animale, stocuri Je materii prime, utilaje etc.) precum si din numerar (banilichizi).

Capitalul de exploatare este eel pe care agentul economic il utilizeaza in vederea continuitatii activitatii desfasurate si poate fi format din capital propriu, atras si imprumutat.

2) Dupa forma de proprietate capitalul poate fi: privat sipublic. Capitalul privat de asemenea poate fi:

- capital privat al persoanelor fizice;

- capital privat al persoanelor juridice;

- capital privat al statului.

In majoritatea tarilor dezvoltate capitalul privat al statului se gases_te intr-o proportie mica. In fostele tari socialiste (unde capitalul era majoritar de stat) care se afla in perioada de tranzitie catre economia de piata o buna parte din capital apartine inca statului. Odata insa cu accelerarea procesului de privatizare, capitalul privat al statului scade.

Capitalul public apartine institutiilor centrale de stat sauautoritatilor locale si poate fi:

- capitalul public de interes national;

- capital public de interes local.

3) Dupa modul in care se formeaza si se dobandeste capitalul unui agent economic poate fi: capital propriu si capital strain.

Capitalul propriu se formeaza din resursele proprii ale proprietarilor. Capitalul strain se formeaza din imprumuturileacordate pe termen scurt, mijlociu sau lung si din sursele atrase temporar in circuitul financiar de la: furnizorii de materii prime, materiale etc.; de la salariati pana la plata salariilor; de la bugetul de stat pana in momentul achitarii impozitelor catre stat; de la organismele de protectie sociala; asigurari sociale etc.

4) Dupa comportamentul in exploatare capitalul oricarei tip de unitate patrimoniala este de doua feluri: capital fix si capital circulant.

S13. Notiunea de patrimoniu social este distincta de notiunea de capital social.

Patrimoniul, in acceptiunea sa civila, desemneaza un ansamblu de drepturi si obligatii cu valoare economics, care

apartin societatii comerciale.

Capitalul social nu reprezinta altceva, decat expresia valorici a aporturilor asociatilor.

Asadar, patrimoniul societatii comerciale este o universalitate juridica (un ansamblu de drepturi si obligatii), care nu

este contrazisa nici in cazul in care admitem ca in sfera acestuia intra, inclusiv, bunurile in raport cu care se exercita

conduita asociatilor ori a tertilor.

In al doilea rand, patrimoniul societatii comerciale are o existenta mult mai palpabila, decat capitalul social, care nu are

o existenta reala.

In al treilea rand, capitalul social are o structura stabila, fixa, in timp ce, patrimoniul societatii se modifica. prin natura

sa, in functie de rezultatele activitatii desfasurata de societatea comerciala in discutie.

O asemanare izbitoare intre capitalul social si patrimoniul societatii comerciale se remarca dm punct de vedere al

rolului acestora, ambele constituind gajul general al creditorilor societatii, cu precizarea ca, patrimoniul societatii

reprezinta o veritabila garantie a creditorilor,

in cazul in care societatea comerciala nu-si respecta obligatiile asumate

S14.

S15.

S16. Lichidarea societatilor principale

Cele trei etape care trebuie urmate în vederea închiderii unei afaceri în România, adică a lichidării

acesteia sunt următoarele: dizolvarea, lichidarea şi, abia apoi, radierea societăţii comerciale.

Schematic, operaţiunile sunt următoarele:

Dizolvarea voluntară a societăţii comerciale

Întocmirea şi redactarea procesului-verbal de lichidare (pentru capitalul social şi activele – bunurile de

inventar + stocul de mărfuri) al societăţii comerciale

Întocmirea bilanţului de lichidare

Lichidarea societăţii comerciale şi menţionarea acesteia in Registrul Comerţului

Radierea societăţii comerciale din Registrul Comerţului.

Operaţiunile de mai sus se vor realiza la Oficiul Registrului Comerţului, cu mici excepţii. Pe parcursul

acestora, se vor publica cel puţin două hotărâri ale Adunării Generale a Asociaţilor (AGA) societăţii

comerciale. Aceste hotărâri AGA vor fi însoţite de către un proces-verbal semnat şi ştampilat

(conţinând contorul de cuvinte în temeiul căruia se va efectua calculul taxei de publicare în Monitorul

Oficial). Acest contor poate fi obţinut din proprietăţile documentului în format electronic, realizat în

orice program tip MS Word sau Open Office, care va fi copiat (cu “print screen” sau în altă modalitate)

în corpul procesului-verbal de contorizare. Această contorizare se va descrie în text în modul următor:

“Subsemnaţii …, în calitate de asociaţi ai … S.R.L., declarăm că Hotărârea Adunării Generale a

Asociaţilor din data de … conţine un număr de … semne (caractere fără spaţii), respectiv … semne

(caractere + spaţii)”.

Etapa dizolvării voluntare a societăţii comerciale va fi finalizată prin numirea unui lichidator (care preia

drepturile şi obligaţiile administratorilor al căror mandat încetează).

Noul lichidator numit va întocmi procesul-verbal de lichidare sub forma unui înscris sub semnătură

privată, care va conţine modul de împărţire a capitalul social (de la data înregistrării dizolvării), activele

– bunurile de inventar ale societăţii comerciale – către fiecare dintre asociaţi. De asemenea, se va

decide situaţia stocului de mărfuri – se va împărţi între asociaţi, se vor transfera către o altă persoană

juridică (agent economic) sau se vor casa bunurile respective (prin proces-verbal de casare distinct).

De asemenea, de la Monitorul Oficial se va obţine, de fiecare dată, pentru trecerea în etapa următoare

a procedurii, o copie a publicării hotărârii AGA în ediţia scrisă, Partea a IV-a.

După întocmirea bilanţului de lichidare, acesta va fi mai întâi înregistrat la Administraţia Finanţelor

Publice de Sector, înainte de a fi depus la Oficiul Registrului Comerţului.

O dată cu depunerea bilanţului de lichidare, se vor depune şi certificatul de înregistrare al societăţii

comerciale obţinut de la Oficiul Registrului Comerţului, împreună cu toate anexele sale (obţinute la

data înmatriculării societăţii comerciale).

De asemenea, la data solicitării radierii societăţii comerciale din Registrul Comerţului, se va depune la

dosar şi un certificat de atestare fiscală (de la Administraţia Finanţelor Publice de Sector) din care va

rezulta că la data resceptivă (cea a aprobării bilanţului de lichidare), societatea comercială respectivă

nu înregistrează datorii către bugetul de stat, către bugetele locale sau către bugetul asigurărilor

sociale de stat.

Toată această procedură, în 3 etape, poate dura între 3 luni şi 6 luni, în funcţie de situaţia concretă a

fiecărei societăţi comercaiale în parte.

S17. Comerciantii - persoane fizice  sau juridice ce se ocupa cu comertul

S 18. Fondul de comertReprezinta un bun unitar caracterizat prin reunirea elementelor necorporale si a unor elemente corporale ce apartin unui comerciant, permitandu-i acestuia sa-si dezvolte clientela. 

S19. Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile: a) insolventa este prezumata ca fiind vadita atunci cand debitorul, dupa 30 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de unul sau mai multi creditori; b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei.

Clasificare: ?

S 21. Definiţia ceculuiLegea 59/1934 nu dă o definiţie a cecului. Ea reglementează însă elementelececului , care pot s ta la baza unei def in i ţ i i : “cecul es te un înscr is pr in care o  persoană, numită trăgător, dă ordin unei bănci la care are un disponibil bănesc,numită tras, să plătească, la prezentarea titlului, o sumă de bani altei persoane,numită beneficiar, la un anumit loc şi la o dată prestabilită”.Din această definiţie rezultă că cecul este un instrument de plată care pune înlegătură în procesul creării sale, la fel ca şi cambia, trei persoane:

♦Trăgătorul/emitentul/creatorul titlului care dispune efectuarea unei plăţi;♦Trasul/banca care primeşte ordinul de a plăti o sumă de bani determinată;♦Beneficiarul/purtătorul titlului/o terţă persoană care încasează la scadenţă sumaindicată prin înscris.

IV. CONDIŢIILE DE VALABILITATE A CECULUIPrecizări prealabileAvând caracter formal, cecul trebuie să îmbrace forma scrisă şi să cuprindămenţiunile obligatorii prevăzute de lege.În pr iv in ţa condi ţ i i lor de fond, legea nu cupr inde d ispozi ţ i i spec ia le . În consecinţă, condiţiile de fond cerute pentru emiterea cecului sunt cele din dreptulcomun.Forma scrisă a ceculuiCondiţia formei scrise a cecului rezultă din dispoziţiile legale, care se referăla “textul înscrisului”.Î n s c r i s u l   c e c u l u i   e s t e   t i p ă r i t   s u b   f o r m a   u n u i  f o r m u l a r   t i p i z a t .   B a n c a eliberează formularele în carnete de cecuri de 25, 50 sau 100 de file.Emiterea cecului constă în completarea formularului de către trăgător cumenţiunile cerute de lege şi semnarea înscrisului.F o r m a   g e n e r a l ă   a   c e c u l u i   e s t e   p r e z e n t a t ă  î n   a n e x a   n r .   1 ,   c u   t o a t e componentele obligatorii ale unui cec.5

 Menţiunile obligatorii ale ceculuiCecul trebuie să cuprindă, conform legii (art. 1 şi 3) următoarele elementeobligatorii:♦ Denumire cec, care trebuie trecută în textul titlului pentru a atrage atenţiaasupra semnificaţiei juridice a înscrisului şi exprimată în limba folosită pentruredactarea acestui înscris.D e n u m i r e a   d e   c e c   t r e b u i e   s ă   f i g u r e z e   î n t o t d e a u n a  d e a s u p r a   s e m n ă t u r i i t răgătorulu i , în textu l ordinului de a p lă t i

pr in formula consacra tă : “plă t i ţ i în schimbul acestui cec...”.Lipsa denumirii de cec atrage după sine nulitatea instrumentului.♦Mandatul (ordinul) necondiţionat de a plăti o sumă de bani.Înscrisul trebuiesă cuprindă ordinul trăgătorului adresat trasului (băncii) de a plăti beneficiaruluisuma de bani menţionată în titlul de valoare.O r d i n u l   d e   a   p l ă t i   d a t   d e   t r ă g ă t o r   t r a s u l u i  t r e b u i e   s ă   f i e   c l a r ,   p r e c i s   ş i n e c o n d i ţ i o n a t .   O r d i n u l   n e co n d i ţ i o n a t   t r e b u i e   s ă   p r i v e a s c ă   o   s u m ă   d e   b a n i determinată care trebuie menţionată în cifre cu indicarea monedei în care se va face plata. Orice condiţii, limitări sau contraprestaţii, care se adaugă ordinului de a plăti, pe cec, duc la nulitatea acestuia.Potrivit legii, în înscris nu poate fi menţionată dobânda. Orice stipulaţie în acestsens se socoteşte nescrisă (art. 7 din lege).♦ Numele trasului.Înscrisul trebuie să arate pe cel care, în calitate de tras, vatrebui să plătească suma de bani menţionată în titlul de valoare. Cum calitatea detras o poate avea numai o societate bancară în înscris va fi menţionată denumirea(firma) societăţii bancare plătitoare a cecului.Indicarea numelui t rasului es te obl iga tor ie . Lipsa aces te i menţ iuni duce la nulitatea cecului.♦ Locul unde trebuie făcută plata.Înscrisul trebuie să indice locul unde trasulva face plata. În absenţa unei atare menţiuni, locul plăţii va fi locul menţionat lângădenumirea t rasului . Dacă lângă denumirea t rasului se menţ ionează mai mul te locuri, cecul este plătit la primul loc arătat. Dacă în înscris nu este menţionat niciun loc, cecul este plătit la locul unde trasul are principalul centru de activitate.Locul/locurile unde se va face plata va fi denumitadresă/adrese.Adresa trebuiesă conţină locul geografic încadrat într-o unitate administrativ-teritorială existentăîn prezent – judeţ, municipiu, oraş, comună – identificată prin denumirea acesteia,însoţită de denumirea exactă a străzii şi a numărului, eventual codul poştal şi alteelemente de identificare care să permită localizarea neechivocă.♦ Data şi locul emiterii cecului.Cecurile vor purta menţiuni clare privind ziua,luna şi anul emiterii pentru a permite:Calcularea de tras a termenului de prezentare la plată, termen după expirareacăruia posesorul decade din drepturile sale; Constatarea capacităţii legale a trăgătorului în momentul aplicării semnăturiisale pe înscris.Data emiterii trebuie să fie unică, posibilă şi certă. Locul emiterii trebuie săf igureze a lă tur i de da ta emi ter i i cecului . Dacă înscr isu l nu menţ ionează loculemi ter i i , l egea consideră că cecul a fos t semnat la locul a ră ta t lângă numele trăgătorului.♦Semnătura trăgătorului.

Semnătura va trebui să fie autografă, manuscrisă şiredactată cu pixul sau cu stiloul, cu cerneală de culoare neagră sau albastră, lasfârşitul textului cecului. Ea trebuie să cuprindă numele şi prenumele sau firmatrăgătorului, aşa cum se află ele înregistrate în acte. Legea consideră ca valabilă şisemnătura în care prenumele este prescurtat sau arătat numai prin iniţiale (art. 11).Din cele arătate, rezultă că cecul nu cuprinde două dintre menţiunile obligatoriiale cambiei.Astfel, legea nu cere indicarea în înscris a numelui şi prenumelui beneficiaruluic e c u l u i .   A c e a s t ă   m e n ţ i u n e   a r e   c a r a c t e r  f a c u l t a t i v ,   i a r   n u   o b l i g a t o r i u .   C e c u l nominat iv la ordin ara tă numele benef ic iarulu i , pe când cecul fără menţ iune  privind persoana beneficiarului este considerat cec la purtător (art. 5 din lege).Apoi, cecul nu cuprinde scadenţa obligaţiei de plată. Acest lucru se explică prinfaptul că, potrivit legii, cecul este plătibil “la vedere”, adică la prezentarea titlului.De aici rezultă şi funcţia cecului de instrument de plată; cu excluderea funcţiei deinstrument de credit. Orice altă menţiune cuprinsă în înscris cu privire la scadenţăeste considerată nescrisă.C o n s e c i n ţ e l e   n e r e s p e c t ă r i i   c e r i n ţ e l o r   l e g a l e  p r i v i n d   m e n ţ i u n i l e obligatorii ale ceculuiTitlul căruia îi lipseşte unul dintre elementele esenţiale nu va fi socotit cec,este sancţionat prin nulitate, afară de cazurile când legea dispune altfel. Deci, titlulnu are valoarea unui cec, ci a unei simple obligaţii putând fi folosit ca mijloc de probă.În absenţa menţiunii privind locul plăţii sau locul emiterii cecului, legeaoferă anumite remedii, pentru salvgardarea valabilităţii titlului.