New Microsoft Word Document

1
CUM SE POATE REALIZA EMITEREA UNEI NOI DECIZII? Emiterea unei noi decizii de acreditare temporară se poate realiza, la cerere, numai după completarea documentaţiei necesare evaluării detaliate a măsurii de sprijin de către Comisia Europeană şi pentru perioada rămasă pentru încadrarea în perioada de acreditare temporară prevăzută. CE TREBUIE ACHITAT? Operatorii economici, persoane fizice şi juridice, solicitanţi ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin CV, care nu sunt titulari de licenţă de exploatare comercială a capacităţii de producere a E-SRE, şi operatorii economici care dezvoltă proiecte de centrale de producere a E-SRE cu putere instalată mai mare de 125 MW, supuşi evaluării detaliate a măsurii de sprijin şi notificării către Comisia Europeană, achită ANRE o contribuţie bănească pentru activitatea de analiză a documentaţiei primite în acest scop, al cărei nivel se aprobă anual de ANRE prin ordin, în condiţiile legii.

description

certificate verzi

Transcript of New Microsoft Word Document

Page 1: New Microsoft Word Document

CUM SE POATE REALIZA EMITEREA UNEI NOI DECIZII?

Emiterea unei noi decizii de acreditare temporară se poate realiza, la cerere, numai după completarea documentaţiei necesare evaluării detaliate a măsurii de sprijin de către Comisia Europeană şi pentru perioada rămasă pentru încadrarea în perioada de acreditare temporară prevăzută.

CE TREBUIE ACHITAT?

Operatorii economici, persoane fizice şi juridice, solicitanţi ai acreditării pentru aplicarea sistemului de promovare prin CV, care nu sunt titulari de licenţă de exploatare comercială a capacităţii de producere a E-SRE, şi operatorii economici care dezvoltă proiecte de centrale de producere a E-SRE cu putere instalată mai mare de 125 MW, supuşi evaluării detaliate a măsurii de sprijin şi notificării către Comisia Europeană, achită ANRE o contribuţie bănească pentru activitatea de analiză a documentaţiei primite în acest scop, al cărei nivel se aprobă anual de ANRE prin ordin, în condiţiile legii.