Enzimele (din limba greacă - zymosis - ferment) sunt proteine sau proteide fără de care celule vii nu pot înfăptui reacții complexe într-un timp scurt, la temperatura mediului înconjurător.Ele sunt substanțe care catalizează reacțiile biochimice din organism, avînd un rol esențial în biosinteza și degradarea substanțelor din materia vie, întîlnindu-se în toate organismele animale, vegetale și în microorganisme, mai fiind denumite din această cauză biocatalizatori.Fără enzime , procesele biochimice s-ar desfășura cu viteze foarte mici. Sunt numeroase boli metabolice, cauzate de absența unei enzime sau funcționarea proastă a unei enzime în corpul uman.

Fara ele fructele nu s-ar coace, semintele nu ar germina, nu am putea gandi, nu am putea digera alimentele si absorbi substantele nutritive prezente in acesteanzimele sunt implicate in mii de procese biochimice ce se desfasoara in organismul nostru.

In corpul nostru se gasesc aproximativ 2700 enzime diferite care impreuna cu coenzimele formeaza aproximativ 100000 de compusi ce ne ajuta sa vedem, sa simtim, sa auzim, sa digeram hrana si sa gandim.

Enzimele ajuta in lupta impotriva imbatranirii, obezitatii, colesterolului, ajuta sistemul imunitar, curata colonul, descompun grasimile, cresc inteligenta, detoxifiaza organismul, elimina bioxidul de carbon din plamani etc.

Enzimele nu pot distruge o celula vie dar pot descompune o celula moarta. Acest lucru se intampla datorita faptului ca o enzima nu poate traversa membrana celulara a unei celule vii dar atunci cand celula moare poate face acest lucru si astfel compusii prezenti in celula moarta pot fi reutilizati.

Desi enzimele se gasesc in cantitati mici acestea sunt foarte puternice si 30 de grame de pepsina pura pot digera aproximativ doua tone de albus de ou.

ALT (TGP) – alaninaminotransferaza sau transaminaza glutampiruvicaEste o enzima a carei valori pot varia in afectari hepatice, renale, boli cardiace etc. Cresteri

fiziologice usoare ale transaminazelor se produc si in cursul zilei, dar fara a depasi valorile

normale.

Transaminaza AST (TGO) - aminotransferaza aspartat sau Transaminaza Glutam OxalicaAceasta transaminaza este sensibila pentru afectiuile hepatice severe, crescand adesea

cand „ficatul sufera”.

TGO prezinta 2 tipuri (Izoenzime), TGO 1 specifica pentru suferinta muschiului inimii

(miocard – de exemplu infarctul miocardic), iar TGO 2 este sensibila in afectarea hepatica.

Transaminaza AST (TGO) – cresteriIn general cresterile AST apar in afectarea hepatica (steatoza sau ficat gras, hepatite virale,

hepatite toxice si alcoolice etc.). AST poate fi crescut si in lezarea miocardului, cum este

infarctul miocardic.

Atunci când celulele  hepatice sunt lezate, are loc creşterea nivelului seric al acestor enzime. În

general, celulele hepatice sunt lezate de afecţiuni inflamatorii şi infecţioase, ischemia sau diverse

toxice (medicamente, solvenţi, ciuperci, metale).

În hepatitele virale acute, fie că e dată de virusul A, B sau C enzimele, sunt eliberate în spaţiul

dintre celule, apoi trec în sânge. De obicei, ALT creşte mai mult decât AST. Creşterea acestor

enzime are loc precoce, imediat după injurie, înainte de creşterea bilirubinei sau a altor enzime

de colestază, dar nivelul seric al acestor enzime nu se corelează cu gradul de lezare celulară, din

acest motiv neputând fi factor de prognostic al bolii.

În hepatitele cronice virale B sau C, aminotranferazele au o creştere moderată (mai ales în tipul

B) sau pot fi în limite normale. ALT are tendinţa de a avea o valoare mai mare decât AST, dar

odată cu apariţia cirozei situaţia se inversează .În hepatitele cronice, ca şi în cirozele hepatice,

sindromului de hepatocitoliză i se asociază sindromul de inflamaţie mezenchimală, adică

creşterea γglobulinelor serice şi sindromul hepatopriv, exprimat prin alterarea funcţiei de

coagulare, scăderea albuminei serice, hipoglicemiei, creşterea amoniacului, a enzimelor de

colestază. Hepatitele autoimune, datorate apariţiei de autoanticorpi faţă de celulele hepatice se

însoţeşte de creşteri ale transaminazelor, dar şi ale enzimelor de colestază.

Ceea ce caracterizează hepatitele toxice, inclusiv cele medicamentoase sunt necrozele extinse

cu nivel mare al transaminazelor serice. În hepatitele alcoolice în general, AST este mai mare

decât ALT, atingând valori de 400 UI.CCl4, tricloretilena, fosforul galben, Amanita Phaloides sau

medicamente de genul tuberculostaticelor (izoniazida, rifampicina), paracetamolul, anestezice

(halotan) sau antiaritmice (amiodarona), pot afecta funcţiile hepatice, dar şi cele respiratorii sau

renale, producând insuficienţe de organ. Alcoolul, rifampicina şi alte medicamente, pot creşte

activitatea unor formaţiuni intracelulare (citocromul P450) şi mări riscul de hepatotoxicitate al altor

medicamente sau substanţe.

Afecţiunile vasculare ce scad perfuzia ficatului, insuficienţa cardiacă congestivă, infartul de miocard sau care cresc presiunea în vena cavă inferioară (pericardita constrictivă, sindromul Budd Chiari) pot produce necroza hepatocitelor.     AST au şi altă provenienţă în afara ficatului (muşchi cardiac şi muşchi striat, ceea ce explică creşterea lor în infartul miocardic, în sindromul de zdrobire musculară, mioziote, miopatii. În aceste afecţiuni cresc şi CBK şi CK, care au de asemenea provenienţă musculară, iar în infartul miocardic creşte troponina.

Unele teste de sange determina nivelul plasmatic al unor enzime si proteine care pot fi modificate in cazul unor afectiuni hepatice

Hepatita C este cel mai prompt diagnosticata atunci cand nivelurile

aminotransferazelor   (AST si ALT) sunt crescute si anticorpii anti-HCV sunt prezenti in sange

Hepatita acuta C este diagnosticata pe baza simptomelor (icter, oboseala, greata) asociate cu nivelul seric ALT crescut in sange (de obicei de 10 ori mai mare fata de normal) si prezenta anticorpilor anti-HCV sau aparitia noua a anticorpilor anti-HCV. Diagnosticul bolii acute poate pune probleme datorita faptului ca anticorpii anti-HCV nu sunt prezenti in 100% din cazuri, atunci cand pacientul se prezinta la medicul specialist datorita simptomelor. In 30-40% din cazuri, anticorpii anti-HCV nu sunt detectati decat dupa 2-8 saptamani de la debutul simptomelor. Hepatita virala C acuta poate fi, de asemenea, diagnosticata prin testarea ARN HCV (viremia), dar tendinta actuala este de a repeta testul pentru anticorpi anti HCV la o luna de la debutul bolii. 

 in hepatitele cronice nivelurile alanin si aspartat aminotransferazelor sunt crescute pana la de 20 de ori fata de limita superioara a normalului (in general sunt crescute de 5 ori fata de limita superioara a normalului); nivelurile de alanin aminotranferaza (ALT) sunt de obicei mai mari decat cele de aspartat aminotransferaza (AST), dar aceasta trasatura poate fi inversa in cazul cirozei. 

Unii pacienti cu hepatita virala C cronica au niveluri normale ale ALT, chiar cu ocazia mai multor testari. In aceste situatii, in care diagnosticul de hepatita C, este pus sub semnul intrebarii, diagnosticul trebuie confirmat prin testarea ARN HCV. Prezenta ARN HCV indica o infectie activa cu HCV in ciuda nivelurilor normale de ALT.

În stabilirea diagnosticului de hepatită C se pleacă de obicei de la transaminazele crescute, care pot (dar nu trebuie) indica o hepatită, fără însă să se poată spune despre ce tip de hepatită este vorba.