Ca s poat prelua aerul din atmosfer i s procure organismului oxigenul, ca s poat elimina din organism bioxidul de carbon n exces, rezultat din arderi, ca s poat s regleze centrul respirator din creier, n sfrit, ca s poat echilibra presiunea atmosferic cu cea intern, aparatul respirator i-a dezvoltat cteva organe i subaparate, din care fiecare are funcii deosebite, contribuind ns toate la complexul de fenomene mecanice, ventilatorii, chimice i fizice care constituie respiraia.

Astfel, aparatul respirator este format din ci aeriene superioare (nasul, faringele i laringele) i ci aeriene inferioare (traheea, bronhiile i alveolele pulmonare).

Primul aparat prin care trece aerul inspirat este nasul, care are un rol foarte impo

rtant n prepararea" aerului ce trebuie s ajung n plmni nclzit, uor umezit i lipsit de impuriti, indiferent de faptul c in atmosfer aerul poate s fie foarte rece sau foarte cald, uscat sau foarte umed, plin de impuriti sau microbi.

Cavitile nasului sunt cptuite cu o membran (mucoas) bogat n vase de snge, care joac rolul unui radiator. n drumul de la nri pn la amigdale aerul poate s se nclzeasc cu aproape 30. Numeroase glande mucoase, comunicarea cavitilor nazale cu ochii (lacrimile se scurg n nas; cnd plnge, omul trebuie s-i sufle nasul), precum i alte mecanisme asigur permanenta umezire a aerului.

Astfel nclzit i saturat cu vapori de ap, aerul este adus la temperatura i umiditatea necesare unei bune funcionri a ntregului aparat respirator.

Nasul joac i rol de filtru eficace; perii dispui la intrarea nrilor, firioarelor fine de pe suprafaa mucoasei, precum i mucusul secretat rein particulele de praf i microbii, purificnd aerul inspirat. Mucoasa tuturor cilor aeriene pn la alveole este acoperit cu cili, nite firioare fine, dispuse ca un covor, care sunt animate de o micare vibratil continu de la interior spre exterior, n ritm de 12 micri pe secund, aidoma unui lan de gru btut de vnt.

Covorul de cili deplaseaz lama subire de mucus care l acoper i care fixeaz" corpurile strine fine (pulberi, praf, microbi, secreii patologice), eliminnd-o cu o for de nenchipuit: 1 cm de cili vibratili ridic n fiecare minut 6 grame cu 1 mm, putnd s urneasc chiar o greutate de 360 grame.

Este de la sine neles ct de importante sunt aceste sisteme de purificare", dac ne gndim c omul inspir n fiecare minut cteva milioane de particule de praf. Numai briza de zi care bate dinspre mare spre uscat este lipsit de praf. In schimb, chiar pe crestele munilor ptrund la fiecare inspiraie 10 000 de particule, iar n aerul din ora numrul acestora ajunge la 5 miliarde, ceea ce face ca un locuitor din mediul urban s introduc n aparatul su respirator, n cursul vieii, aproximativ 50 kg de praf (echivalentul unui sac cu ciment), cantitate care este pn la de zece ori mai mare In profesiunile n care inhalarea pulberilor este mult mai accentuat (mineri, mturtori, cioplitori n piatr, fochiti, muncitori la sablaj sau cu ciment).

Odat cu praful ptrund n nas i microbi. Firioarele i mucusul (care este antiseptic) rein i omoar microbii; nasul este astfel prima i cea mai eficace barier natural mpotriva infeciilor, filtrnd i steriliznd considerabil aerul care trebuie s ajung n plmni. Nasul regleaz reflex reacia aparatului respirator fa de aerul atmosferic. Se desprinde .n concluzie cit este de important inspirarea aerului pe nas" i nu pe gur, unde lipsesc aparatelor de nclzire, de umezire i de purificare a aerului.

Din nas aerul trece prin faringe, aflat n regiunea n care calea respiratorie se desparte de cea digestiv, acolo unde cavitatea nazal comunic cu cavitatea bucal. ntre faringe i trahee, la captul superior al acesteia se afl un aparat format din cartilaje, oscioare i muchi, laringe, care se astup cu un cpcel, cnd nghiim i se deschide cnd respirm. Prevzut cu corzi fine, dispuse in calea curentului aerian, laringele s-a adaptat i s-a specializat, fiind organul vocii, emind prin vibraia corzilor sunetele care caracterizeaz vocea uman.

Sub laringe se afl un tub lung de 15 cm, format din inele cartilaginoase, denumit trahee. La partea inferioar, cam n dreptul inimii, traheea se bifurc n cele dou bronhii principale, care la rndul lor se ramific aidoma unui arbore n aproape 25 de milioane de rmurele din ce n ce mai nguste, pn la un diametru de jumtate de milimetru. Toate aceste canale i canalicule sunt cptuite cu o membran fin, mucoasa, care cuprinde n grosimea ei glande ce secret mucus i care este acoperit cu cilii care au fost menionai, iar peretele canalelor conine fibre musculare, ce permit s se mreasc sau s se micoreze calibrul acestor conducte.

Contracia spastic de mai scurt sau de mai lung durat a acestor fibre musculare, provocat de o hipersensibilitate a acestora, determin o nchidere temporar total sau parial a cilor de conducere a aerului, fiind una din cauzele declanrii unei crize de astm bronic.

Ca perii unei pensule, fiecare rmuric se ramnific n 1520 de ramuri, ce se termin n nite cmrue, alveolele pulmonare, care prin aezarea lor au aspectul unor numeroase boabe de struguri pe un ciorchine. Canalele aeriene, din ce n ce mai fine i mai nguste (bronhii, bronhiole) i alveolele

formeaz estura fin a plmnului, un organ ca un burete, aezat n cavitatea toracic i avnd un schelet de fibre elastice, plin cu aer i vase de snge. Privind o conopid ne putem imagina structura plmnului, cu ramurile de bifurcare i alveolele n numr de aproximativ 400 de milioane de bobite nu mai mari dect o gmlie de ac.

n pereii alveolelor se gsesc vase capilare de snge. Se nelege c dilatarea accentuat a acestor cmrue i a canalelor care se deschid n ele (eforturi sportive prelungite, sufltori n sticl sau instrumente muzicale, tuse violent prelungit) poate s provoace ruperea pereilor alveolelor, confluarea acestora i constituirea unor cmrue mari, unor bule, unui emfizem, stare patologic n care plmnul este umflat, hiperdestins.

Plmnul drept (format din trei lobi) i plmnul stng (format din doi lobi) sunt nvelii de o dubl foi subire, pleura. n mod normal aceste foie sunt aderente, una nvelind plmnul, cealalt cptuind faa intern a toracelui; ele fac ca plmnii s fie solidari n micri cu toracele i diafragma

Prin dilatarea toracelui (operaie pe care o fac muchii inspiratori i contracia diafraginului care coboar), plmnii se umfl ca nite foaie i aerul atmosferic ptrunde n alveolele destinse (inspiraia), iar prin ngustarea toracelui i ridicarea boitei diafragmului, aerul este dat afar din plmni (expiraia).

O dat cu cile aeriene se ramific i arterele pulmonare (care aduc de la inim la plmni sngele ncrcat cu bioxid de carbon) i venele pulmonare (care duc de la plmni spre inim sngele ncrcat cu oxigen). i vasele de snge se despart n milioane de rmurele; mpreun cu ramurile terminale ale arborelui respirator se ramific n vase capilare sangvine, care mbrac cele aproape 400 de milioane de alveole, aa nct fiecare spaiu aerian alveolar se afl ca ntr-un coule constituit dintr-o fin mpletitur a reelei vasculare. Prin pereii alveolelor i vaselor capilare se face schimbul de gaze dintre aerul atmosferic i snge. Globula roie din snge se plimb n jurul unei alveole timp de o secund, n care, pe de o parte fixeaz oxigenul din aerul atmosferic inspirat n alveol, spre a-1 duce la esuturi, iar pe de alt parte descarc bioxidul de carbon (rezultat din arderile din organism) n aerul din alveol, care urmeaz F fie eliminat prin expiraie n atmosfer. Acest schimb ntr-un sens i n altul este asigurat de cele 400 de milioane de alveole, a cror suprafa desfurat se cifreaz la 400 metri ptrai ntr-o inspiraie profund.

Plmnii sunt umplui de obicei cu 3 litri de aer, la care se mai adaug 0,5 litri la o inspiraie obinuit, ceea ce face ca n permanen s fie primenit 1/6 din aerul pulmonar. In repaus omul ventileaz pe minute 8 litri de aer, la o activitate sedentar 16 litri, n mers 24 litri, la un efort (alergare) 50 litri. ntr-o zi ventileaz 24 000 litri de aer, volum care variaz cu activitatea i tipul constituional. La un efort mediu pot fi ventilai 3,5 litri de aer ntr-o inspiraie, iar la un efort mare,

cu antrenament 5,5 litri. Cele mai mari ventilaii sunt atinse de sportivii care fac canotaj. Respiraia se adapteaz nevoilor de oxigen ale organismului. Ori de cte ori acestea sunt crescute (activitate muscular crescut, efort, febr, unele boli), frecvena respiraiei crete.

In sistemul nervos central i anume n bulb se afla centrul nervos care comand i regleaz micrile respiraiei prin nervii ce se distribuie n musculatura toracelui, motorul acestor micri. La acest centru vin impulsuri care l excit sau l deprim i de la el pleac spre muchii respiratori comenzi pentru accelerarea sau ncetinirea ni iscrilor respiratorii. Prin voin micrile respiratorii pot i accelerate sau ncetinite, dar n realitate centrul respirator este excitat de unii factori, printre care cei chimici (O i.CO2) sunt cei mai importani. Bioxidul de carbon din snge, ntr-o anumit concentraie, este excitantul fiziologic al respiraiei, un adevrat hormon respirator.

Introducnd numai oxigen n sngele unui animal, micrile respiratorii nceteaz, deoarece musculatura toracelui nu mai primete comenzi de la centrul respirator, care este lipsit de CO2, excitantul lui natural.

Read more: http://articole.famouswhy.ro/aparatul_respirator_si_fiziologia_respiratiei/#ixzz1wx5bgCas

Atletismul pretinde in cadrul diverselor sale probe

existenta la un nivel foarte ridicat a tuturor calitatilor motrice ale sportivului si in acelasi timp dezvolta calitatile motrice necesare oricarui ramuri sportive :viteza este s 828d31i olicitata si dezvoltata in cadrul probelor de sprint , forta in cadrul aruncarilor, rezistenta in probele de alergari pe distante lungi, detenta, indemanarea si supletea in cadrul sariturilor si aruncarilor. Sistemul nervos si neuromuscular al atletului trebuie sa asigure un randament crescut in probele de viteza , aparatul circular si respirator sa asigure in permanenta cantitati suficiente de mari de oxigen in probele de semifond si fond , avand asigurate aceste premise fiziologice si biochimice , atletii pot realiza performante mari. Dat fiind aspectul deosebit de variat ale efortului specific diferitelor probe, o sistematizare a cerintelor si solicitarilor fata de organismul atletului este dificila si include riscul de a nu corespunde intru totul fiecarei probe incluse intr-o categorie sau alta. De fapt, fiecare proba isi are specificul ei privind parametrii principali ai efortului la care se adauga durata unitara, densitatea

Principalele aspecte fiziologice in alergarile de viteza

Alergarile de viteza, denumite si 'probe de sprint ', in acceptiunea moderna, probele de 100,200.300 si 400 m garduri pentru barbate si 100, 200 si 400 m plat si 100m garduri pentru femei. Datele recente ale fiziologiei si biochimiei efortului sportive stabilesc limitele efortulor de intensitate

maximala in jur de 15 secunde, fapt ce ne oblige sa includem in grupa eforturilor maximale numai probele de 100 m plat si 100-110 m garduri in timp ce celelalte probe de viteza 200 si 400 m raman din punct de vedere al intensitatii probe de intensitate submaximala. Caracteristica fiziologica si biochimica comuna tuturor acestor probe este aceea ca de se realizeaza in cea mai mare parte in conditii anaerobe, substratul energetic al lucrului mechanic fiind asigurat din descompunerea enzimatica a substantelor fosfatmacroenergetice ( ATP creatinfosfat ) si din glicoliza anaeroba. In timpul alergarii de viteza, atletul contracteaza, deci o insemnata datorie de oxygen. Care procentual este mai mare in probele scurte, pe cand in cifre absolute este mai ridicata in cele lungi. Din cele expuse rezulta ca performanta sportive in aceste probe se coreleaza mai putin cu eficienta aparatelor circulator si respirator, si depinde in special de starea functionala si eficienta aparatului neuromuscular si sistemului nervos central , care prin mobilitatea sa functionala ridicata asigura, alternanta rapida a excitatiei si inhibitiei aparatului locomotor (contradictie-relaxare ) ceea ce in ultima instanta se concretizeaza in calitatea motrica de baza a alergatorului pe distante scurte de viteza. In probele de garduri tehnica corecta a trecerii depinde de coordonarea perfecta a miscarilor realizate prin intermediul sistemului nervos central. Selectia tinerilor pentru aceste probe si antrenarea lor in continuare trebuie sa tina seama in primul rand de aceste insusiri ale aparatului neuromuscular, stiut fiind ca viteza este calitatea motrica greu de dezvoltat la care dispun de un tip metabolic aerob inadecvat probele de sprint. Deoarece in ultimii ani, fiziologia si biochimia au dezvaluit aspecte noi ale metabolismului anaerob, in cadrul alergatorului de viteza diferentiem doua subgrupe: : :

a) probele de viteza efectuate in conditii anaerobe alactacide

b) probele de viteza efectuate in conditii anaerobe lactacide

a) probele de viteza anaerobe alactacide (100m plat baieti si fete; 100 m garduri fete, 110 m garduri baieti )

probele de viteza din aceasta subgrupa sunt cele mai scurte si mai intense, energia necesara lucrului mechanic efectuat fiind asigurata din descompunerea enzimatica a ATP-ului fara a rezulta acidul lactic. In momentul parasirii blocurilor de start lucrul mechanic prestat este deosebit de mare iar viteza de inaintare depaseste in mod frecvent 10 m/s , blocarea toracelui asigura punctual fix articulatiei scapulohumerale, utilizarea bratelor in vederea inaintarii fiind astfel inlesnita modificarea respiratiei .

Atletii bine adaptati acestui gen de effort nu respire deloc in timpul probei, alergand cu toracele blocat in inspiratie. Rezervele ATP sunt suficiente acoperirii integrale a cheltuielilor energetice, efortul depus integral pe seama energocenezei de ATP fiind de intensitate maximala. Cantitatea de

oxygen necesara arderilor interne liberatoare de energie nu parvine organismului in timpul efortului, acesta fiind depus in conditii de datorie de oxygen, lichidabila in perioada de restabilire care incepe imediat dupa terminarea probei. Tinand seama de faptul ca revenirea nu se realizeaza in mod uniform, in primele doua minute respiratia fiind mai intense, apoi saczand parallel cu revenirea , lichidarea datoriei de oxygen si linistirea respiratiei in aceste probe se obtin dupa 10-15 minute . mentionam ca o alergare incordata, pe langa rezultatul mai slab duce la un consum crescut de energie, deci la o datorie mai mare de oxygen care solicita un timp mai indelungat pentru a fi achitata. Spre deosebire de respiratie, care in timpul alergarii a scazut la zero activitatea aparatului cardiovascular este marcata printr-o intensificare considerabila, fata de repaus. De fapt, atat respiratia cat si circulatia se intensifica ' in trepte ' cu modificarea circulatiei cu mult inaintea startului datorita urmatorilor factori :

-reflexe conditionate, declansate de apropierea orei concursului, vederea stadionului, vederea concurentilor etc

-incalzirea inainte de proba, cu cateva minute sau secunde, inainte de startul propriu-zis, alergatorii emotive prezinta o crestere marcata a frecventei cardiace si a tensiunii arteriale pe care noi o punem in legatura cu 'teama' de pierdere a startului. Imediat dupa terminarea probei spre deosebire de respiratie, activitatea aparatului cardiovascular marcheaza o tendinta de revenire, actiunea factorilor declansatoriai intensificarii ei (emotia, efectul de pompa musculara ). Revenirea la nivelul de repaus se obtine odata cu linistirea respiratiei adica la 10-12 minute dupa effort.

Sistemul nervos, cel neuromuscular si glandele cu secretie interna sunt intens solicitate inaintea si in timpul alergarilor de viteza alactacida. Sistemul nervos central al alergatorului de viteza trebuie sa fie caracterizat in general de o mare energie a proceselor de excitatie si inhibitie corticala, de echilibrul perfect si in special de o mare mobilitate functionala a acestora, ele determina frecventa cat mai ridicata a trimiterii impulsurilor spre muschi, realizand viteza crescuta in contractia si relaxarea lor alternative, rapida , conditie de baza si cheia succesului in aceste probe. Insusirile functionale ale sistemului neuromuscular sunt si ele determinante pentru eficacitatea sportive. Cromaxia musculara scurta, buna excitabilitatea fibrelor musculare fazice, perioada de latenta mica si regularitatea secusei musculare reprezinta indicii fiziologici pretiosi in selectie si apoi in controlul medico-sportiv al alergatorilor de viteza pe distante scurte.

Continutul crescut in ATP si fosfocreatina precum si bogatia fibrelor fazice in echipaj enzymatic corespunzator sunt si ele hotaratoare in privinta rezultatului. Solicitarea muschilor fiind intensa, dar de scurta durata , oboseala musculara este redusa, refacerea functionala a aparatului locomotor dupa effort realizandu-se pe baza unei circulatii locale abundente in termen de 15-20 minute.

b) probele de viteza anaerobe lactacide 400 m plat baieti si fete si 400 m garduri. Probele de viteza cu o durata intre 15-60 secunde cuprind distantele de 200m,300m,400m si 500 m plat, 400m garduri.

Producerea acidului lactic la atletii fruntasi poate fi deosebit de masiva, ajungand la 3g/sec. in proba de 400m garduri, efectuata in 50 de secunde, la terminarea cursei atletul are in sange circa 150g de acid lactic, ceea ce echivaleaza cu o crestere de 20 de ori a lactacidemiei fata de normal.

Prin alaturarea glicozei anaerobe procesele metabolice alactacide ale substantelor fosfatmaeroenergetice, furnizarea energiei anaerobe poate fi prelungita cu inca 45 decunde.

Viteza de inaintare fiind ceva mai mica la 400 metri decat la 100 si 200 metri nu mai este imperios necesara blocarea completa si permanenta a toracelui in timpul alergarii, atletul efectuand cateva respiratii, nu prea ample, pe parcursul probei. Imediat dupa terminarea cursei atletul realizeaza un debit respirator foarte ridicat (80-100 l/min) timp de 2-3 minute, ca apoi, incetul cu incetul ventilatia pulmonara sa scada.

In comparatie cu alergarile de 100 m si 150m, precum si 110 metri garduri, considerate de noi eforturi maximale, in care modificarile circulatiei sunt de nivel submaximal in timpul si imediat dupa probele de 400 metriplat si garduri etichetele ca eficienta de intensitate submaximala, modificarile circulatiei tind sa atinga un nivel maximal. Frecventa cardiaca depaseste de obicei cifra de 180 de batai/minut. Revenirea la normal a circulatiei dupa acest gen de effort se realizeaza in 15-30 minute. Durata mai mare a acestor probe determina o solicitare mai insemnata a sistemului nervos central si neuromuscular. Proba de 400 metri garduri reclama o coordonare neuromusculara foarte buna si un echilibru de aterizare. La sportivii insuficinti pregatiti sau in conditii grele de concurs, mai ales dupa 400 metri plat sau garduri apare uneori un symptom de supraincordare a sistemului nervos, manifestat sub forma migrenei de effor