Figuri de Stil

Epitetele sunt cuvinte care exprimă însușiri deosebite ale unui obiect sau ale unei acțiuni, așa cum se reflectă în simțirea și în fantezia scriitorului. De cele mai multe ori adjectivele devin epitete. După partea de vorbire ale cărei însușiri le determină, avem epitete:

epitete ale substantiveloro  Ziua era mohorâtă, dar la lumina dulce a mestecenilor îmi plăcea să stau. epitete ale verbeloro Durduind soseau călării ca un zid înalt de suliți.o Pădurea lin suspină.După așezarea epitetului, avem:  epitet postpus (după cuvântul determinat)o Umplu aerul văratic de mireasmă și răcoare.o Ieși Zamfira-n mers isteț / Frumoasă ca un gând răzleț. epitet antepus (înaintea cuvântului determinat)o Vesela verde câmpie acu-i tristă.o Lin viorile răsună.După numărul cuvintelor, avem: epitete simpleo Fumuri albe se ridică. epitete dubleo Gânditoare și tăcută lunca-n cale-i se oprește. epitete multiple o În mine încolțește un sentiment amar și dârz, încruntat și nemilos

Metafora (gr. metaphora=transport, transfer) este o figură de stil prin care semnificația obișnuită a unui cuvânt sau a unei expresii este înlocuită cu o alta semnificație, pe baza unei comparații subînțelese. Prin generalizare, se poate spune că limbajul figurat este metaforic.

Prin metaforă are loc transferul unei noțiuni abstracte în planul concret printr-o comparație prescurtată.  Cuvântul-imagine înlocuiește cuvântul-obiect al unei comparații, renunțând totodată la cuvintele care leagă cei doi termeni ai comparației (ca, cât, precum, ca, asemenea, astfel etc)

Metafora poate fi întemeiată pe analogie, pe o personificare, pe sinestezii, pe simbol, pe antiteză, pe alegorie, pe ironie, pe hiperbolă, pe metonimie, pe sinecdocă, pe interogație.

Metafore plasticizante și metafore revelatorii

Metafora plasticizantă (rândunelele de pe firele de telegraf, niște note pe un portativ) nu sporește semnificația faptelor, are rolul de a plasticiza (concretiza) o faptă sau un termen prin altul, dar nu pentru a îmbogăți conținutul, ci pentru a reda ceea ce cuvintele descriptive nu pot descrie în întregime. Exista situații când pentru a descrie ceva ar fi necesare o serie de cuvinte din limbajul concret, urmate de specificări diverse pentru a cuprinde în întregime esența care se dorește a fi redată. Metafora plasticizantă are rolul de a face inutilă această înșiruire infinită de cuvinte.

Metafora revelatorie (în Miorița moartea este a lumii mireasă, iar moartea sao nuntă) sporește semnificația faptelor la care se referă. Ea scoate la iveală ceva ascuns despre faptele despre care face vorbire (în exemplu anterior din Miorița, metafora scoate în evidență o latură ascunsă a faptului moartea). 

Exemple de metafore

Părea că printre nouri s-a deschis o poartăPrin care trece albă regina nop ț ii  moartă. (Eminescu)

Leoaică tânără, iubireami-a sărit în față. (N. Stănescu - Leoaica tânără iubirea)

Că vinovat e tot făcutul, Și sfânt -doar nunta, începutul. (Ion Barbu - Oul dogmatic)

În șirul vieții nostru întreg, se face seară. (T. Arghezi - Toamna de suflet)

Și s-o vezi înconjurată de un roi de pierde vară. (M. Eminescu)

Gura ta sub firișoare-iPafta cu mărgăritare. (T. Arghezi) 

Pe mișcătoarele cărăriCorăbii negre duce. (M. Eminescu)

Vedea, ca-n ziua cea de-ntâi,Cum izvorau lumine. (M. Eminescu)

Este-n noi o spaimă care ne doboarăbate vânt din lucruri poate dinadins,sufletu-i o luntre spre odinioarăcarnea dulce vâslă, ochiul necuprins. (Mircea Dinescu - Poezii)

Mi-e sufletul o mare ce clocotă-n apus. (Ion Vinea)

Din vârf de munți amurgul suflăcu buze roșiiîn spuza unor noriși-ațâțăjeraticul ascunssub vântul lor subțire de cenușă... (L. Blaga)  

Comparația (lat. comparatio="asemănare") este o figură de stil care constă în punea în paralel a doi termeni, pe baza unor asemănări, pentru a scoate în evidență caracteristicile unuia dintre ei.

Cuvintele folosite între termenul comparant și cel comparat sunt:

prepoziții și locuțiuni prepoziționale: asemenea, la fel ca (cu), ca (și), cât (și), aidoma locuțiuni conjuncționale: ca și cum, ca și când, după cum, astfel că, cu chip că, fără (ca) să adverbe: ca, asemenea, precum, cât, cu cât, cât și, din cât, cum, parcă, de parcă, ca și, decât verbe: a asemăna, a părea, a semăna, a vedea, a avea aerul, a face, a ziceExemple de comparații

Ea era faimoasă ca umbra unui gândÎntre ape, numai ea era pământ. (N. Stănescu - Evocare)

Și e liniște pe dealuriCa-ntr-o mănăstire arsă. (Coșbuc)

Și de-a soarelui căldurăVoi fi roșie ca mărul. (M. Eminescu - Floare albastră)

Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri. (Eminescu - Trecut-au anii)

Soarele rotund și palid se prevede printre noriCa un vis de tinerețe printre anii trecători. (Alecsandri - Iarna)Degetele: ca viermu ș ii

Pielea: pielea corcodușii. (Arghezi - Fătălaul)

Ostenit, din aripi bateCa un vis pribeag, un graur. (Goga)

Pământul e de drumuri plin ca un nebun de zdrențe. (Ion Vinea)

Ce e val, ca valul trece. (Eminescu)

Totul tace, căci durerea este mută ca un gând. (Eminescu)

Te-am învățat iubirea, semețul zbor în slavă,Să pier ca scorpionul de propria-mi otravă. (V. Voiculescu)

Că te iubesc nu-ți fie teamăTe voi atrage vamă după vamăUnul în altul ne vom pierdePrecum coroanele-s pădurea verde. (Ioan Alexandru - Iubire)

Asta-i dragostea noastră din tinerețe pe care i-am păstrat-o ca pe un ban bun.(Sadoveanu) 

Tipuri de comparații

simple, complexe, narative, înlănțuite, plasticizante, hiperbolice, redundante, ironice, revelatorii, antitetice, mitologice

Personificarea - se atribuie fiintelor necuvântatoare, lucrurilor, elementelor naturii, unor idei abstracte însusiri sau manifestari omenesti.

o "Împarat slavit e codrulo Neamuri mii îi cresc sub poale."      ("Povestea codrului", de

Mihai Eminescu)

Aliteraţia - Procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete în cuvinte care se succedă. „Care vine, vine, vine calcă totul în picioare”;

In cazul asonantei se repeta aceeasi vocala accentuata. Termenul de asonanta este adesea folosit pentru a denumi rima imperfecta.

"Toate pasarile dorm,Numai una n-are somn." (In gradina lui Ion – din folclor)

(L. Blaga); "Doamne, Doamne, mult zic Doamne,Dumnezeu pare ca doarme."