Nevroza la copiii

Nevrozele sunt afecţiuni psihogene care reprezintă expresia conflictului dintre Eu şi tendinţele sexuale ale Sinelui, care îi apar Eului ca fiind incompatibile cu integritatea sa şi exigenţele sale etice.

Pentru Freud nevroza infantilă este un complex nodal, în care se organizează viaţa pulsională a copilului. Diversele pulsiuni parţiale (orale, anale, falice) trebuie să se unifice în momentul Oedipului sub primatul pulsiunilor genitale. Dar refularea vine într-un prim timp să şteargă această preformă de organizare nevrotică şi doar reconstrucţia ulterioară de către adolescent şi apoi adult a trăirii fantasmatice a copilăriei mici va da semnificaţia de obicei traumatică pe care nevroza adultă o atribuie diferitelor evenimente ale copilăriei.

Cauzele nevrozelor la copii: există trei categorii de cauze: Declanşatoare: conflictul. Favorizante: ţin de condiţiile de mediu în care trăieşte

copilul. Aceste condiţii prin insuficienţa lor, cauzează o anumită epuizare a sistemului nervos central, creând condiţiile pentru posibilitatea decompensării nevrotice ale copilului.

Predispozante: ţin de constituţie (sensibilitate exagerată, copii timizi care se rănesc sufleteşte foarte uşor, copii cu leziuni encefalopatice).

Modul de manifestare a nevrozei, semnele sale sunt dependente de faza de dezvoltare în care se găseşte copilul. Este greu de stabilit momentul de debut al nevrozei deoarece unele simptome pe care le considerăm în timp ca expresia unei nevroze monosimptomatice, în anumite perioade au caracter fiziologic (enurezisul, balbismul). Putem vorbi despre nevroză numai atunci când dezvoltarea personalităţii copilului a atins un aşa nivel, încât este capabil să reacţioneze nu numai la tensiunea conflictuală dar şi să trăiească subiectiv această tensiune, să o interiorizeze şi să-şi elaboreze mecanisme de apărare împotriva ei. Aceste lucruri sunt posibile abia după şapte ani. La copil, spre deosebire de adult, tulburarea nevrotică nu constituie izvorul primar al suferinţei.

La rădăcina nevrozei se găseşte anxietatea, în special aceea care apare din conflictele violente din fantasma inconştientă şi din realitatea interioară personală a copilului.

Forme ale nevrozei:

La copii putem vorbi despre trei forme ale nevrozei: dereglările regimului de viaţă, deprinderile nevrotice şi nevrozele propriu zise.

1. Dereglările regimului de viaţă: Survin în domeniul activităţii instinctive, sub influenţa conflictelor şi a condiţiilor de viaţă nesatisfăcătoare. Aceste dereglări sunt:

a) Anorexia: reprezintă lipsa poftei de mâncare. Poate fi: Simplă: pierderea poftei de mâncare fără o cauză digestivă, este

o consecinţă a dereglării activităţii secretorii digestive sub influenţa stării de

tensiune negativă, apare ca expresie a unei stări tensionale subiacente. Mentală: pe fondul subnutriţiei cronice tulburarea psihică iniţială se

accentuează: pacientul devine apatic, depresiv, umil şi pierde controlul conştient asupra stării sale, fapt ce complică posibilitatea de redresare a funcţiei alimentare, are la bază o stare de conflictualitate, mai ales cu părinţii.

b) Bulimia: constă în exagerarea poftei de mâncare.Uneori vine după o stare de anorexie mentală, în faze mai grave de trecere a anorexiei mentale.

c) Constipaţia d) Diareea e) Vărsăturile

2. Deprinderile nevrotice : uneori tensiunea conflictuală duce la găsirea unor îndeletniciri cu ajutorul cărora copilul se degajează de tensiune.

Dureroase: caută prin deprinderi să-şi producă dureri, pentru rezolvarea unor conflicte. Caută astfel să scape de tensiunea produsă de starea de conflict ( tensiune subiacentă produsă de situaţiile normale de viaţă). De exemplu: onicofagia, scobitul în nas, muşcarea buzelor, smulgerea părului, frecarea unor leziune cutanate până la sângerare.

De plăcere: căutarea plăcerii, care vine să reechilibreze starea tensională. Exemplu: sugerea degetului, onanie.

3. Nevrozele propriu-zise: se manifestă diferit în funcţie de vârsta copilului.

A) La preşcolari: vorbim de aşa numitele stări prenevrotice. Aceste manifestări au un caracter paroxistic, constituind dezechilibre psihice de scurtă durată. Deşi există un anumit tip de organizare, ele nu pot fi denumite nevroze. Se corectează uşor şi nu necesită tratament.

Ele îmbracă următoarele forme: spasmul hohotului de plâns, crizele de furie, manifestările anxioase apar în special seara şi pot merge până la crize de panică şi pavor nocturn, starea de tensiune descărcându-se în vis, manifestările funcţional – isterice.

B) La şcolarul mic: nevrozele îmbracă următoarele forme: a)Ticurile :mişcări involuntare, neaşteptate, repetate la

intervale variabile şi care afectează una sau mai multe grupe de muşchi aflate în legătură funcţională. Apariţia ticului micşorează tensiunea, dar dă naştere la o stare de jenă legată de apariţia sa. Ticurile pot apărea fie în urma unor traume de natură psihologică, fie prin imitaţie, fie prin fixarea unor mecanisme de apărare.

b)Enurezisul: emisie de urină a cărei declanşare, involuntară şi inconştientă,are loc de cele mai multe ori în timpul somnului. Este o formă de apărare patologică, o modalitate prin care copilul încearcă inconştient să atragă atenţia anturajului asupra unei situaţii pe care nu o poate tolera.

c)Encoprezisul: lipsă de control a sfincterului anal la copilul mic, care se manifestă prin defecaţia în pantaloni la o vârstă la care deprinderea curăţeniei ar fi trebuit în mod normal să fie încheiată. Este deseori de gravitate redusă, trecătoare, şi poate fi vorba de reacţia provocată de intrarea la grădiniţă sau de naşterea unui frate sau a unei surori. Uneori copilul poate reacţiona în acest fel în cazul îmbolnăvirii grave sau a morţii cuiva apropiat.

d)Balbismul: este o deteriorare în fluenţa vorbirii caracterizată prin repetări frecvente sau prelungiri de sunete sau silabe. Copilul trăieşte dureros această disritmie, deoarece până la apariţia tulburării el îşi formase deja o relaţie cu lumea, relaţie pe care o vede acum clătinându-se.

e)Tulburările cardiace, respiratorii şi digestive: sunt cauzate de tensiuni conflictuale proiectate pe aparatul cardio-vascular, respirator sau digestiv.

f)Cefaleea: sau durerea de cap manifestată cronic este considerată un simptom a nevrozei infantile. Ea se rezolvă atunci când se descoperă starea de conflictualitate care a generat-o şi se soluţionează. 

La adolescenţi: tulburările nevrotice se suprapun, în mare măsură peste cele întâlnite la adult.

Analiştii susţin că în spatele nevrozei adultului se află întotdeauna o nevroză infantilă. Astfel, de exemplu, un copil mic care îndeplineşte toate cerinţele educaţiei sale şi nu se lasă dominat de viaţa fantasmatică şi de instincte, care este de fapt, după toate aparenţele, complet adaptat la realitate, şi în plus, vădeşte prea puţine semne de anxietate- un astfel de copil ar fi cu siguranţă nu doar precoce şi lipsit de farmec, ci şi anormal în cel mai deplin sens al cuvântului. Dacă acest tablou este completat de refularea extensivă a fantasmelor, care este o condiţie preliminară necesară dezvoltării de acest tip, am avea cu siguranţă motive să privim cu îngrijorare viitorul acestui copil. Copilul care s-a dezvoltat în acest fel suferă nu de o nevroză cu intensitate minoră, ci de o nevroză asimptomatică, care este o nevroză gravă. În mod normal, ar trebui să ne aşteptăm să vedem urme clare ale luptelor şi crizelor drastice prin care trece copilul în primii săi ani de viaţă.

Până la un anumit punct, copilul normal îşi manifestă făţiş ambivalenţa şi afectele, faptul că este supus imboldurilor instinctuale şi fantasmelor se vădeşte într-un mod ce poate fi recunoscut şi la fel o fac şi influenţele Supraeului său. El pune anumite obstacole în calea educaţiei sale şi nu este în nici un caz un copil totdeauna uşor de crescut. Dar dacă obstacolele pe care le pune în calea adaptării la realitate depăşesc o anumită limită şi anxietatea şi ambivalenţa pe care le resimte sunt prea mari, dacă dificulţăţile de care suferă şi care provoacă suferinţă mediului său sunt prea mari, atunci ar trebui să fie considerat un copil clar nevrotic. Totuşi o nevroză de acest tip poate fi deseori mai puţin gravă decât nevrozele acelor copii la care refularea afectelor a fost atât de zdrobitoare şi s-a produs atât de devreme, încât abia dacă se mai vede vreun semn de afectivitate sau anxietate.

Esenţiale pentru tratamentul tulburărilor nevrotice sunt: psihoterapia comportamentală, psihanalitică (restructurarea personalităţii, creşterea ego-ului, rezolvarea inconştientă a conflictelor-durata de doi sau mai mulţi ani cu o ritmicitate a întâlnirilor de trei ori pe săptămână), cognitivă (de scurtă durată, 5-20 de ore), familială, de grup şi intervenţia psihofarmaceutică simptomatică.

În tratament avem căteva metode disponibile: Uneori suntem capabili să modificăm mediul din imediata

apropiere oferind părinţilor acea înţelegere care să le permită să se descurce acolo unde eşuau, dar aceasta nu conduce la o încetare bruscă a simptomelor. Un mediu emoţional îmbunătăţit poate duce la o creştere a simptomelor, deoarece copilul mic are nevoie de spaţiu pentru punerea în act a monstrelor de fantasmă sau pentru descoperirea sinelui prin joc.

Există multe ameliorări care se pot obţine prin modificările obişnuite – trimiţând copilul într-o vacanţă, găsind şcoala potrivită, obţinând concediu pentru mama epuizată, cumpărând un câine.

Apoi, este întreaga problematică a oferirii de ajutor personal copilului.