Tema nr. 8 “NEOCLASICISMUL ECONOMIC” (marginalismul)

Planul lecţiei::

1.1. Geneza neoclasicGeneza neoclasicismului ismului economiceconomic..

2.2. Ideile de bazIdeile de bazăă a alele neoclasic neoclasicilorilor..3.3. ŞŞcoala psihologiccoala psihologicăă austriac austriacăă.. 4.4. ŞŞcoala matematiccoala matematicăă elve elveţţianianăă..5.5. Şcoala anglo-Şcoala anglo-americanamericană.ă.6.6. Şcoala de la Cambridge.Şcoala de la Cambridge.7.7. Meritele şi rătăcirile neoclasicilorMeritele şi rătăcirile neoclasicilor..

1. Geneza neoclasicismului economic

Neoclasicismul apare în a doua jumătate a XIX.

Se manifestă ca o doctrină neutră, cu scopul de a neutraliza contradicţiile crescînde între clasa muncitoare şi clasa capitaliştilor.

Condiţiile care au generat necesitatea apariţiei neoclasicismului :

● problema centrală a activităţii economice nu este acumularea capitalului ci desfacerea marfurilor.

● teoreticienii îşi schimbă preocupările din domeniul producţiei în cel al circulatiei.

● se accentuează lupta de concurenţă la fel ca şi problema rarităţii, ca trăsătură distinctivă a tuturor bunurilor economice.

2. Ideile de bază ale neoclasicilor

Trasaturile comune între liberalii clasici şi

neoclasici:

1. Recunoaşterea ordinii naturale

2. Principiul hedonist3. Proprietatea privata şi

libera concurenţă4. “Homo economicus”5. “mana invizibilă”6. Intervenţia minimă a

statului în economie7. Profitul-forţa motrice a

dezvoltării economice.

Diferente:

1. Obiectul de studiu - oamenii cu gusturile şi preferinţele lor

2. Societatea împărţită în consumatori şi producători

3. Teoria valoare-utilitate şi analiza categoriilor marginale: utilitate marginală, produs marginal, cost marginal, etc.

4. Dezideologizarea teoriei economice prin introducerea termenului de economics

3. Scoala psihologica austrica (şcoala de la Viena) - şcoala subiectivăCarl Menger (1840-1921) – fondatorul şcolii psihologice

Elaborează urmatoarele 3 teorii:Teoria bunurilor . Bunurile sunt nişte

produse care satisfac o anumită nevoie umană. Bunurile sunt economice şi libere (neeconomice).

Teoria valoare utilitate – valoarea unui bun depinde nu de munca incorporată ci de aprecierile subective ale indivizilor, de gusturile şi preferintele.

Teoria schimbului si a pretului spune ca preturile la care se vand bunurile sunt determinate de utilitatea marginala a acestora.

Utilitatea marginala este utilitatea cea mai mica a ultimei unitati dintr-un stok de bunuri omogene, care satisfce cea mai puţin intensă nevoie.

Eugen Bohm Bowerk (1851-1914)

Teoria deprecierii viitorului sau teoria dobanzii. Imparte bunurile în bunuri prezente care valoreaza mai mult ca acelasi si bun in viitor. Dobanda este diferenta dintre valoarea mai mare, pe care indivizii o acorda bunurilor actule, si valorea mai mica, acordata bunurilor viitoare, deci e o plata “asteptarii”capitalistului.

4. Scoala matemtica elvetiana (scoala de la Lausanne) Leon Walras (1834-1910) – fondatorul şcolii matematice

Împarte economia în 3 compartimente distincte: 1) economia pura, care foloseste metode matematice de

cercetare2) Economia aplicata, care are drept misiune studierea

procesului de producţie, a circulaţiei monetare şi a formelor de organizare a acestuia

3) Economia sociala, se preocupă de gasirea principiilor de echitate sociala.

Elaboreaza modelul “concurentei pure si perfecte”, un model ideal de formare a preţurilor bazat pe 5 premise:

- Atomicitatea pieţei- Omogenitatea produselor- Libera intrare pe piaţă- Mobilitatea factorilor de producţie- Transpartenţa pieţei.

“Teoria echilibrului general” – se stabileşte pe 3 pieţe principale: piata produselor, piata fortei de munca si piata capitalului. Echilibrul economic generl se stabileşte atunci cînd oferta este egală cu cererea pentru fiecare produs şi pe fiecare piaţă.

Interventia statului in acest proces este inutila

Vilfredo Pareto (1848-1923)

Consideră că economia are 2 forme:

- economie pura si- economie aplicata.

Este autorul teoriei despre curbele de indiferenţă.

Este autorul teoriei numite optimul lui Pareto care inseamnă o asemenea distributie a resurselor, cînd creşterea bunăstării cel putin unui individ nu contribuie la reducerea bunastării altor indivizi. Poate fi realizat doar in condiţiile concurenţei pure şi perfecte

4. Scoala anglo-americana Stanley Jevons (1835-1882)

Elaboreaza o teorie despre ciclurile economice de afaceri, denumita “teoria petelor solare” – crizele economice poarta un caracter ciclic din cauza unor perturbatii ale soarelui, care se repeta o data la 10 ani.

Independent de colegii sai elvetieni, ajunge la concluzia ca la baza valorii se afla urtilitatea.

Sarcina principala a economiei ca stiinta este gasirea modalitatilor de maximizare a utilizarii resurselor economice limitate

John Bates Clark (1847-1938)Contributia principala este

cercetarea fenomenului repartitiei veniturilor.

Lanseaza ideea ca la crearea valorii participa toti factorii de productie.

Teoria repartitiei formulata de Clark, demonstreaza ca fiecare factor de productie obtine acea parte din bogatia sociala, pe care el o creeaza el insusi. O asemenea abordare exclude ideea exploatarii muncitorilor de catre proprietarii factorului de productie capital.

Şcoala de la Cambridge Alfred Marshall (1842-1924)

Susţine ca economia politică este o ştiinţă care studiază, în acelaşi timp, atît bogăţia naţiunilor, cît şi comportamentul uman.

Studiază formarea preţurilor în condiţiile concurenţei imperfecte

Susţine înlocuirea termenului de economie politică cu economics

Elaborează “teoria pretului fara valoare” potrivit căreia preţul se stabileşte în funcţie de 3 factori:

a) Cheltuieli de producţie;b) Utilitatea marginală;c) Cererea şi oferta . Descoperă fenomenul de “perioada lunga” si

“ perioada scurta” de timp. Pe termen scurt pretul este influentat mai mult de utilitate, iar pe termen lung de costurile de productie.

Introduce noţiunea de elasticitate a cererii. Elborează o nouă teorie a salariului: salariul

depaşeste nivelul minimului mijloacelor de existenţă, ridicandu-se la înalţimea unui anumit confort.

6. Merite şi rătăciri ale doctrinei neoclasice

Merite: Schimbă obiectul de studiu

al teoriei economice, imbogaţind totodată ştiinţa economică cu un şir de noţiuni total noi

reorientează investigaţiile de la domeniul producţiei la domeniul circulaţiei

Eloborează un model de piaţă pură şi studiază mecanismul functionarii lui

Folosesc pe scară largă procedee matematice, imbogaţind intrumentul analitic al teoriei economice

Limite: Acordă o atenţie exagerată

microeconomiei şi statisticii, în detrimentul analizei macroeconomice

Scot din cîmpul de studiu problemele sociale şi politice

Absolutizand importaţa consumului şi a cererii, subapreciază rolul producţiei şi al ofertei.