Neo-retorica

( din: “Iniţiere în semiotica generală” – Jean-Marie Klinkenbgerg )

Retorica clasică – scurtă privire istorică

Retorica s-a născut în lumea elenă a sec.V î.e.n. La început a fost o artă exclusiv judiciară. Conflictele aveau să fie rezolvate de acum înainte în faţa unei instanţe recunoscute de către toată lumea, nu numai de către persoanele implicate.

Retorica deci era o practică judiciară, un proces mediator între elementele conflictului; în curând, alte două dimensiuni o vor completa: dimensiunea filosofică şi cea literară.

Obiectul acestei discipline este discursul.

Discursul şi imaginea trebuie să:

Intereseze – DOCERESeducă – DELECTAREConvingă - MOVERE

Etapele discursului

Retorica clasică distingea 4 ( sau 5 etape ) în producerea unui discurs.

1. INVENTIO ( atenţie, cuvântul nu se traduce prin „invenţie”, el semnifică mai degrabă descoperire, găsire )

- Stadiul căutării argumentelor sau probelor, adică: definiţii, căutarea antecedentului şi secventului, a termenului opus etc

2. DISPOSITIO

- Ordonarea argumentelor unele faţă de celelalte, în funcţie de reguli diferite: reguli logice ( particularul înaintea generalului sau invers ) reguli psihologice. Ex: când un elev se duce acasă cu notele, cum o să le arate

părinţilor? Va începe cu nota cea mai mică pt a termina cu cele mari, sau invers?

Reguli sociologice

1

3. ELOCUTIO

- Stadiul în care se găseşte forma argumentelor: ce cuvinte vor fi alese? Ce stil va fi adoptat?

- Elocutio asumă studierea stilurilor şi a conotaţiilor, a figurilor de stil- Constă în alegerea între mai mulţi semnificanţi posibili.

Ex: ca să semnalăm că interlocutorul nostru nu gândeşte prea repede, am putea spune: „ Fie, mai explic o dată...”, dar şi: „Ai mintea astupată, sau ce?”. Evident că efectul pragmatic al celor două formulări va fi diferit.

4. ACTIO

- Producerea concretă a discursului în faţa destinatarului său: vocea, gestica, fizionomia vor contribui la eficacitatea mesajului oral

Teoriile clasice identificau şi o a cincea subdiviziune a retoricii, anterioară cronologic lui actio:

5. MEMORIA

- Memoria era fundamentală, tehnicile mnemotehnice s-au perfecţionat şi nu şi-au pierdut legimitatea până la descoperirea tiparului

EXEMPLU: ETAPELE DISCURSULUI

Ca dovadă că aceste etape pot fi aplicate cu uşurinţă unor producţii contemporane, voi da drept exemplu conceperea unei campanii publicitare, care constituie un discurs în sens retoric.

Campanie publicitară pt produse congelate

INVENTIO: ce argumente voi selecta pt promovarea produsului? Pot să insist asupra comodităţii şi rapidităţii preparării, dar şi asupra gustului produsului.

DISPOSITIO: voi arăta sau voi numi întâi produsul şi îi voi prezenta calităţile după aceea? Sau voi arăta mai întâi anumite efecte ale produsului – încântarea consumatorului, de exemplu – pentru a numi abia apoi produsul responsabil de aceste efecte?

ELOCUTIO: ce cuvinte s-ar potrivi mai bine pt a da formă acestor argumente? Mă voi folosi de un discurs tehnic, sau, dimpotrivă, mă voi folosi de termeni uzuali în menaj? Şi care vor fi sunetele, imaginile care vor însoţi cuvintele?

ACTIO: în ce interval orar de audienţă s-ar putea înscrie cel mai bine secvenţa?

2

Genurile discursului

( valabile atât pentru retorica tradiţională, cât şi pentru neo-retorică )

Tip de discurs

Act social Criteriu de pertinenţă

Tehnică discursivă

Temporalitate

Judiciar Acuzare, apărare Verosimilul Entimema Trecut

Deliberativ Acţiune Utilitatea Exemplul Viitor

Epidictic Elogiu, critică Frumosul Amplificarea Prezent

1. DISCURSUL JUDICIAR

- Vizează actele de acuzare şi de apărare.- Criteriul său este verosimilul. Exemple:

a) e verosimil că X a comis această crimă, a fost văzut în apropierea cadavrului, iar sângele victimei a fost găsit pe pantalonii săib) nu e verosimil să fi copiat la examen, pe motiv că nu am fost prezent

- Se raportează la acte din trecut, acuzarea şi apărarea nu ar avea sens decât în raport cu fapte a căror existenţă trebuie stabilită

- Mencanismul principal al acestui tip de discurs este entimema ( termenul care desemnează un silogism incomplet ), adică proba raţională este stabilită printr-un raţionament de tip silogistic. Ex: cel care a comis actul y este cel care era interesat de actul y; dar şi x are acest interes; deci x a comis y

x a comis y

- Exemplu: rechizitoriul, pledoaria

2. DISCURSUL DELIBERATIV

- Îndeamnă la acţiune- Criteriul său este utilitatea ( acţionăm în funcţie de un anumit interes )- El se raportează la viitor şi are drept mecanism exemplul ( nu putem fi determinaţi să

acţionăm decât dacă ne reprezentăm manifestările particulare ale utilităţii )- Exemplu: discursul politic

3

3. DISCURSUL EPIDICTIC

- Urmăreşte elogiul sau critica- Criteriul său este frumosul- El se raportează la prezent şi are drept mecanism principal amplificarea- Exemplu: oraţia funebră

Renaşterea retoricii

( începutul anilor `60 ai secolului XX )

Retorica nu a fost abandonată de-a lungul istoriei. În funcţie de epoci, a cunoscut statute diferite. A oscilat constant între o concepţie socială şi o concepţie formalistă. A renăscut spectaculos în secolul XX. Este focalizată pe mecanismele discursului social ( argumentarea prin legătura cauzală, mijloc/scop etc ) şi îşi are geneza în filosofia dreptului şi spaţiul de manifestare în propaganda politică, publicitate, controversa juridică.

Sub regimurile democratice retorica se manifestă ca artă a argumentaţiei. Această nouă retorică poartă amprenta celor două orientări de mai sus ( socială şi

formalistă ), există deci două neo-retorici ( le-am putea numi retorica argumentării şi retorica figurilor ). Opoziţia între aceste două neo-retorici poate fi considerată din trei puncte de vedere: după obiectele de care se ocupă, după conceptele centrale şi după statutul lor epistemologic. ( vezi tabel de mai jos )

Asemănări: - Ambele retorici sunt discipline care studiază discursul. - Ca discipline pragmatice, ambele au ca principiu fundamental pe cel al cooperării

( P. Grice ) şi al raţionalităţii ( A. Kasher )- Ambele au plasat în centrul preocupărilor lor tehnici de mediere- Ambele se bazează pe existenţa varietăţilor semiotice şi îşi extrag eficacitatea din

corelaţiile existente între repartizarea acestor varietăţi şi diferite stratificări sociale- Cele două neo-retorici se opun retoricii antice în acelaşi mod în care se opun ştiinţa şi

tehnica. Noile retorici analizează a posteriori faptele de limbă degajând reguli fundamentale de generare.

4

Tabelul deosebirilor

Prima retorică A doua retoricăObiecte de care se ocupă - se ocupă cu studiul

mecanismelor discursului social general şi eficacitatea sa practică. Această retorică intenţiona să ocupe locul lăsat liber de logică, aceasta din urmă formalizându-se atât de pronunţat încât risca să piardă orice contact cu realitatea practică.Domenii de aplicabilitate: în special propaganda politică sau comercială, controversa juridică sau discuţia filosofică.

-s-a dezvoltat datorită lingviştilor stimulaţi de cercetarea structurilor lingvistice specifice literaturii. Această cercetare a dat naştere unei discipline numită „poetică”.- s-a consacrat studiului lui elocutio

Concepte centrale scheme sau procese generale ale argumentaţiei.

figurile, mai ales figurile semantice

Statut epistemologic se ocupă de obiectele comune; ia în calcul numai ce este identic şi respinge în afara câmpului de interes ceea ce este excepţional.

se ocupă mai întâi de ceea ce se manifestă ca excepţional; respinge faptul banal

5