Publicaţie de ecologie, turism şi cultură

Ecologia – o şansă pentru mileniul trei

Nr. 10 (260)

Alecu RENIŢĂ

Moldovenii nu au imunitate la minciună. Mai exact, majoritatea moldovenilor. Ziua în amiaza mare ei sunt prostiţi de o haită de râsuri, farisei, şarlatani, profitori sau „patrihoţi” fără să protesteze sau să-i pună pe fugă. Îi priveşti la câte un miting roşu de doi bani din Chişinău şi nu-ţi vine a crede că stau cu gura căscată în faţa unor mincinoşi nesimţiţi, pe care ar tre-bui să-i huiduiască, nu să-i asculte şi să-i ovaţioneze. E şi mai trist, când îi vezi pe moldoveni adunaţi cam cu forţa în Casa de cultură din satul lor ruinat şi ei îl ascultă hipnotizaţi pe câte un terchea-berchea „democrat sau liberal” din raion, Parlament sau Guvern, care minte de îngheaţă apele despre strădaniile partidului său de a ferici poporul cu gaze ieftine din Rusia cu condiţia, desigur, ca R.Moldova să stea sub masă în uniunea vamală a lui Putin. Sătenii necăjiţi, în loc să-i ceară socoteală demnitarului

pentru administrarea incompetentă a domeniului încredinţat, pentru batjocura de pensie de 700-800 de lei, ei îi mulţumesc risipitorului de bani publici, lui terchea-berchea că a ajuns şi în localitatea lor. Merită, cred, să mai menţionăm şi un alt aspect de la întrunirile colective: adeseori, comportamentul moldo-venilor mancurtizaţi la mitinguri, proteste sau adunări organizate de forţele antinaţionale, sfidează orice logică şi bun simţ. De exemplu: ei merg braţ la braţ cu indivizii raşi pe cap, care poartă steaguri roşii şi urlă într-o limbă străină, tocmai din rărunchi – Я за Молдову, я люблю Молдову! – fără să se întrebe cine sunt tipii şi când s-au îndrăgostit ei brusc de Moldova, dacă nu ştiu nici 4-5 cuvinte în limba ţării, pe care declară că o iubesc? Or, cum se face că la mitingurile comuniştilor, nici un îndrăgostit de Moldova, nu flutură Tricolorul şi nu vorbeşte măcar în faţa moldovenilor, în „moldoveneşte”? Mă rog, nu am cum să neg, avem gogomanii noştri, dar chiar să nu vadă ei în ce hal sunt folosiţi şi prostiţi?

Nu ascund că ceea ce aud şi văd în Chişinău în ultimele zile şi săptămâni îmi trezeşte îngrijora-rea şi chiar teama pentru viitorul republicii. Se cunoaşte că spaţiul informaţional al R.Moldova nu este protejat, că minciunile, dezin-formaţiile şi provocările mediatice de la Est, pătrund liber în casele şi minţile moldovenilor. Se văd cu ochiul liber planurile marionete-lor de la Tiraspol şi Comrat de a zgudui fragila stabilitate politică şi civilă din republică; coloana a cin-cea îşi mobilizează agenţii, „orto-docşii”, adepţii şi mancurţii pentru a stimula şi inflama nemulţumirile maselor şi aşa nemulţumite, de a crea dezordine şi instabilitate; oligarhii şi păpuşile lor politice fac înţelegeri ascunse şi calcule de viitor ca să fie siguri în care parte să încline balanţa şi evenimentele; cei de la guvernare, prin deciziile lor iresponsabile, – mă refer la concesionarea aeroportului şi situaţia de la Banca de economii – toarnă apă la moara tuturor forţelor antinaţionale interesate în prăbuşirea puterii actuale până

la Summitul de la Vilnius. Se fac eforturi enorme, ca şi în toamna anului 1999, de a stopa şi schimba orientarea R.Moldova de la cursul european, de la aderarea la Uniu-nea Europeană. Miza e uriaşă: e pentru prima dată după 27 august 1991, când Kremlinul îşi poate pierde servitoarea „credincioasă şi independentă” de pe malul Bâcu-lui, altfel la ce şi-ar fi bătut joc de biserică şi credinţă, deschizând frontul ruşinos pe tărâmul religiei şi ortodoxiei. Repet: miza e uriaşă – am pierdut 22 de ani în oscilaţii est-vest şi confruntări istovitoare – republica a fost adusă de comunişti şi neocumunişti la sapă de lemn şi singura ei salvare este Uniunea Europeană. Oricât de mare ar fi presiunea Moscovei şi a agenţilor ei de la Chişinău, acum totul depin-de de noi, de cei foarte mulţi, pe răspunderea cărora se află viitorul european al R.Moldova. Iată de ce este foarte şi foarte important ca să fim dublu şi triplu atenţi la minciuni, zvonuri şi provocări, la intenţiile forţelor antinaţionale de a declanşa „revoluţii de catifea” pe

tot teritoriul republicii, de a scoate lumea în stradă, de a genera dezor-dini în masă, de a nu respecta legea şi ordinea publică. La urma urmei, am răbdat în galoşi guvernarea agrarienilor roşii, am sorbit ani de zile din „înţelepciunea” lui San-gheli, Moţpan şi Ostapciuc, i-am dus în spate pe „democraţii” lui Lucinschi, am rezistat cu stoicism 8 ani de zile la mafia şi dictatura lui Voronin, ne-am convins 4 ani de zile ce înseamnă să conducă „ai noştri”, deci, ar fi în interesul republicii să mai răbdăm două luni de zile. Sunt sigur că avem cu toţii suficientă înţelegere şi răbdare în noi ca să nu participăm la „revo-luţiile de catifea” ale lui Voronin până la Summitul de la Vilnius. După Vilnius ne vom sfătui ce facem mai departe.

Să ţinem minte că partidul comuniştilor reprezintă o fabrică uriaşă de minciuni, în care zeci de mii de sclavi repetă minciunile „vojdiului” şi, să nu uităm, că min-ciuna este desertul cu otravă oferit gratis de comuniştii vechi şi noi, moldovenilor creduli.

Director: Alecu Reniţă

octombrie 2013

Minciuna, desertul cu otravă Foto: Alecu RENIŢĂ

Toamna pe drumurile Moldovei. Traseul Chişinău-Bălţi

Emoţie de toamnăde Nichita Stănescu

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,iau cuvintele şi le-nec în mare.Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare.

2

Octombrie 2013 DEsCopERĂ MolDovA!Dinu RUSU

Fie că sunt cocoţate pe deal sau stâncă, fie că „s-au aşezat comod” pe şes sau pe mal de apă, satele dintre Prut şi Nistru au ceva aparte, acel ceva care mereu „îţi face cu ochiul” şi te cheamă. Şi vor să le vezi o altă faţă decât cea cu noroiul pe ulicioare. Te îndeamnă să fii calculat, dar nu prea grăbit, să descoperi miracole, dar nu până la urmă, „să furi” cu ochiul frumuseţile din jur, dar să laşi şi pentru altădată.

Nimereuca, Cerlina, Vertiu-jeni, sate de poveste, situ-ate pe mal de Nistru, m-au

chemat pentru a doua oară. Pentru prima dată le-am admirat frumuseţea acum patru ani, în miez de vară. Vro-iam să revăd peisajele de aici inundate de culorile toamnei. Tabloul găsit la Nimereuca (raionul Soroca) e unul absolut încântător.

O iau la pas pe mal de Nistru. În bătrânul râu cerul se uită ca-ntr-o oglindă. Stâncile stau de veghe pe malul stâng, iar pe cel drept, la Nimereuca, căsuţe mici şi garduri tupilate, printre ele îşi face loc o mică biserică. Istoria sfântului locaş se pierde în negura timpurilor. Unii afirmă că bisericuţa ar fi chiar de pe timpul lui Alexandru cel Bun. De la începuturi aceasta a fost doar din lemn, iar, ulterior, pentru a o întări a fost adăugată piatră. Aici, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află Icoana făcătoare de minuni a Sfântului Grigore.

Cică toponimul Nimereuca ar fi pornit de la numele boierului Nemirca, care avea moşii în vremea marelui dom-nitor. O altă legendă spune că satul şi-ar fi „împrumutat” denumirea de la un cioban, care, ajuns cu turma pe malul Nistrului, a exclamat: „Am nimerit!”.

Curios e că Nimereuca apare în documentele vremii la 1436. Însă, exis-tă surse care afirmă că satul Nimereuca este atestat documentar la 1624.

Plin de istorie şi frumuseţe, satul Nimereuca, situat la 150 km de Chişi-nău, dă senzaţia unei călătorii în timp.

După ce povestisem cuiva despre această localitate de pe malul Nistru-lui – cât de încântătoare, dar şi cât de departe de civilizaţie este, am primit o replică interesantă, care cred că pune la ungher orice cârcotaş. „Dacă e frumos, ce mai contează! Cred că e minunat să faci parte dintr-un tablou rustic măcar o zi. Şi dacă ai împărţi camera cu oiţe sau văcuţe, şi dacă o fi opaiţ în loc de lumină electrică, şi dacă o fi un călcâi de mămăligă în loc de pâine graham… E fantastic!!!”, a exclamat el. Are dreptate omul! Ai venit să vezi viaţa la ţară, aşa cum e ea, cu bune, cu rele…

Şi apoi când observi peisajele de-a dreptul uluitoare, chiar că treci peste orice. Satele de pe mal de Nistru sunt adevărate oaze la văzul cărora nu ai cum să taci. De la Nimereuca până la Cerlina bătrânul Tiras e admirabil şi misterios. Ba se suceşte, ba se răsuceşte. Pe alocuri curge leneş, tăcut şi lent, apoi, pe neprins de veste devine grăbit şi gălăgios.

Ca să vezi frumuseţile trebuie să mergi încet, să urci şi să cobori de pe stânci, fără mare grabă, să ai răbdare şi să uiţi de măsura timpului. Ore bune am tot stat şi admirat tablourile pictate cu multă migală de către Cel de Sus.

De la Cerlina, Nistrul, privit de sus, e ca un şarpe. Cred că a privi aceste frumuseţi doar cu ochiul nu înseamnă aproape nimic, măsura, importanţa, valoarea lor trebuie trecută, în primul rând, prin filiera sufletului. Orice pas înseamnă o nouă privelişte, orice pas înseamnă o nouă exaltare, o nouă, dar aceeaşi replică: „Extraordinar!”.

Cerlina e o localitate „bătrână”, situată la 155 de km de Chişinău (M2). Unele documente spun că aceasta îşi porneşte istoria încă de pe la 1425, de pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Alte surse „întineresc” satul cu mai mult de un secol şi jumătate. Astfel, se spune că acesta este ates-tat documentar la 1598, pe timpul domniei lui Ieremia Movilă. Într-o altă sursă, satul Cerlina e din 1664, când în fruntea Ţării Moldovei era Eustratie Dabija.

Potrivit regretatului cercetător Ion Dron, toponimul Cerlina ar fi pornit de la numele personal (de familie Cerlen(a).

Dincolo de confuzii istorice, de legende, de poveşti, sunt vorbele sin-cere ale oamenilor de aici. Ţin la satul lor, găsesc cele mai frumoase epitete şi comparaţii pentru a-l descrie. Şi atunci nu mai rezist şi mai urc pe o stâncă şi admir peisajele „apucătoare” de inimă. Să le tot priveşti, iar sufletul să se bucu-re de „întâlnirea” cu cele mai frumoase şi deosebite privelişti ale Basarabiei.

Mai e de mers multişor până la Vertiujeni (raionul Floreşti). Alt drum decât cel pe jos nici nu e potrivit. Culori şi sunete pe mal de Nistru… Ici o frunză galbenă, colo câţiva norişori răzleţi.

Ba adie vântul, ba valurile-şi dansează valsul lor. Pe apa repede a Nistrului trec două lebede albe şi graţioase, iar câteva raţe sfidează zarea.

Aproape de Zăluceni (Floreşti) trei bărbaţi pescuiesc. Intru în vorbă. Îmi spun că deşi satul e unul pitoresc, e cam dat uitării. Satul aflat lângă Nistru are o istorie de aproape patru secole, fiind atestat la 1621 (în unele surse – cu trei ani mai târziu). Pe lângă faptul că e un sat pitoresc, Zăluceniul impresionează şi prin vechea biserică. Acest monument de arhitectură a fost ridicat la 1878 şi are hramul „Sfânta Treime”.

…Dealurile stâncoase străjuiesc malul drept al Nistrului, de parcă ar privi la spectacolul lanurilor din stânga bătrânului râu. Se lasă seara, iar eu ajung la Vertiujeni. Pe uliţele satului e puţină lume, dar toţi cei care-mi ies în cale mă salută (parcă aş fi de-al lor!). Mai stau de vorbă cu localnicii, măsor cu pasul mai tot satul, de la un capăt la altul. Apoi, mă întâlnesc cu mătuşa Pelaghia, cea care avea grijă ca nu cumva să mă rătăcesc şi să rămân pe drumuri noaptea.

E sâmbătă dimineaţă. Mai fiecare gospodar de la Vertiujeni se duce la moară. Unii pornesc la muncile câm-pului, alţii se pregătesc de-o nuntă sau de-un parastas. La ora matinală discut cu primăriţa de Vertiujeni, Ana Cerchez. Potrivit interlocutoarei mele, satul Vertiujeni are o istorie de peste trei secole şi jumătate, fiind atestat documentar la 1651. Toponimul autentic este Vârtejeni. S-ar putea ca în viitorul apropiat localitatea să revină la denumirea de odinioară.

Se spune că toponimul Vârtejeni ar fi pornit de la „vârtejul” (cotul) pe care-

l face Nistru aici sau de la vârtejurile din râu. Totodată, există versiune că denumirea localităţii vine de la numele unui boier al locului – Vertiug. După ce mi-a oferit aceste detalii, primăriţa a accentuat, ceea ce eu deja observasem: „Peste tot e frumos. Localitatea impre-sionează prin relieful ei, prin oamenii care ţin la tradiţii şi obiceiuri.”

Astăzi, ca odinioară, la Vertiujeni, de sărbători, se face joc. La fel, aici e păstrată tradiţia fanfarelor, iar în localitate sunt două (de maturi şi de elevi). Mai nou, Vertiujeniul e printre puţinele localităţi rurale care are lumi-nă stradală. Modernitatea îşi spune cuvântul şi atunci când vine vorba de denumirea străzilor. Astfel, artera principală poartă numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Alte străzi sunt: Tudor Scoarţă (personalitate locală), Independenţei, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, Cocoare-lor, Arborilor etc.

Şi dacă am aflat de străzi, atunci o iau spre Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Aici se află biserica „Acope-rământul Maicii Domnului”. Sfântul locaş de la Vertiujeni, monument de arhitectură, a fost ridicat la 1883 de către moşierul satului, Dimitrie Demi.

Cascadele de lângă pădurea de la Vertiujeni sunt fenomenale. Mai ales că am avut noroc şi în ziua întâlnirii noastre soarele jucăuş forma o mulţime de curcubeie pe apa care curgea grăbit spre Nistru. De la oamenii locului aflu că această apă, deşi rece, nu este bună de băut, deoarece conţine foarte mult calcar, în schimb, potrivit lor, este tămăduitoare. Sunt unii care o lasă să se limpezească, până la aşezarea totală a calcarului, apoi o beau pentru bolile de oase.

Impresionant este şi Monumentul Arheologic „Cetăţuia”. E adevărat că acesta ascunde multe enigme, or nici până astăzi nu a fost descoperit de ce poartă numele respectiv.

Am hălăduit pe dealurile Podiş, Caragina, Hârtop şi altele… Am privit cu admiraţie şi emoţie partea veche a satului Vertiujeni, un fel de amfiteatru, şi Nistrul – o oglindă a acestuia.

Sate pe mal de Nistru, sate bogate în fel de fel de frumuseţi. Ele ştiu să aştepte, ele ştiu să provoace, ele au ceva special pentru fiecare. Voi reveni să admir aceste peisaje feerice într-un alt timp, într-un alt anotimp.

Obstacolele ce-mpiedică dorinţa, devin elanuri ce te-mping spre împlinire. William Shakespeare

La Nistru, pe cărarea şarpelui

valsul Nistrului la Cerlina, soroca

Fântână în satul vertiujeni, Floreşti

spre Cerlina. vedere a satului Cuzmin Nistrul în apropriere de Zăluceni, Floreşti

3

Octombrie 2013

Anticiparea nenorocirilor viitoare atenuează sosirea lor, căci le vedem cu mult înainte de a veni. Cicero

GoNG!

Cu magnitudinea de 5.5 grade pe scara Rihter, cutremurul pe care l-am resimţit pe tot teritoriul R. Moldova în noaptea de 5 spre 6 octombrie 2013 ne-a mai „scuturat” parcă din indiferenţă şi zile bune ne-am tot inte-resat pe la vecini, colegi: „ai simţit cutremu-rul?”, „ai ieşit repede afară sau ai trecut sub tocul uşii?”, „ai actele la îndemână?”. Ne-am reamintit, cu toţii, cât de important este să fim pregătiţi, calmi şi să acţionăm corect în situaţii de risc.

Cutremurul, inclus de specialişti în cate-goria hazardelor (situaţiilor pre-dezastru) naturale, este generat de energia din interi-orul planetei. Chiar dacă în asemenea cazuri, ca şi în alte calamităţi, ne spunem, pentru sine, „facă-se voia Domnului”, pregătirea, informarea, reacţia corectă a noastră sunt extrem de importante şi decisive.

Inundaţii, secete, alunecări de teren, fur-tuni, cutremure, epidemii – sunt doar câteva dintre calamităţile (dezastrele) pe care le resimţim, cu periodicitate mai mare sau mai mică, pe teritoriul R. Moldova.

Risc de dezastre Situațiile critice determină oamenii să se

comporte complet diferit în cazuri de dezas-tru. Contrar părerii că instinctul de conservare acţionează rapid, majoritatea martorilor unui dezastru au reacţii neadaptate situaţiei. Dar nu toţi. Cei care au mai trecut prin astfel de experienţe sau cei care au fost antrenaţi pri-vind modul de comportare în astfel de situaţii se adaptează mult mai bine. Specialiştii cred că acest lucru se datorează faptului că, la nivel mintal, există un set de informaţii care sunt accesate imediat şi pot da o soluţie. Pentru ceilalţi, creierul trebuie să caute o soluţie, ceea ce face să reacţioneze mai lent sau deloc (în cazul în care nu au găsit o soluţie). Din aceste scurte considerente reiese importanţa instruirii oamenilor  privind respectarea nor-melor de comportament în caz de dezastru şi a  exersării acestora în mod periodic.

Dar, care ar putea fi factorii de stres spe-cifici situaţiilor de urgenţă? Să enumerăm pe cei mai importanţi dintre aceştia:

- presiunea timpului; - lipsa de informaţii veridice; - existenţa unor stări conflictuale; - diferite nivele ale suferinţei umane.

Pentru factorii de stres mai sus menţio-naţi, corespund mai multe  modalităţi de a reacţiona, după cum urmează (a nu se uita că aceste  reacţii trebuie considerate reacţii normale în situaţii anormale) — apatie, con-fuzie mentală, reacţii negândite, durere de cap, diaree, palpitate, senzaţia de teamă sau de vinovăţie, somnolenţă sau lipsa somnului, paralizia, iritarea, dificultăţi în conducerea mişcărilor. Din punct de vedere operativ, reacţiile de mai sus se pot clasifica şi   în modul următor: 10-30% reacţionează calm şi pot ajuta; 50-70% - apatici şi confuzi; 10-25% necesită tratament medical; 1% - panică sau căderi psiho-complexe.

Deseori, doar ajunşi în faţa pericolului iminent ne întrebăm dacă am fi putut preveni situaţia catastrofală. Fără îndoială, suntem vulnerabili în faţa forţelor dezlănţuite ale naturii. Valori cuprinse între două cifre ne arată cât de expuşi suntem înaintea diver-selor hazarde - pe o scară între 0 şi 1. Cifra 1 exprimă distrugerea totală a bunurilor şi pierderi totale de vieţi omeneşti în arealul aferent. Specialiştii afirmă că gradul de vul-nerabilitate este diferit în funcţie de modul de echipare şi de pregătire a populaţiei.

Măsurile preventive îşi dovedesc cel mai mult eficienţa atunci când implică participa-rea la toate nivelele începând de la comunita-tea locală prin intermediul guvernului naţio-nal şi până la nivelul regional şi internaţional. Dar cât suntem preocupaţi de prevenirea riscurilor? Cât suntem de pregătiţi, echipaţi? Cât de multe autorităţi au planuri de acţiuni pentru diminuarea consecinţelor?

„Reducerea riscului de dezastre este esenţială pentru majoritatea domeniilor de activitate, din orice ţară a lumii. Este un factor extrem de important, pentru a micşora pierderile de orice tip şi a creşte capacităţile şi posibilităţile de răspuns în caz de dezastru, în timp real, calm şi cu eforturi reduse”, este de părere dl Vasile Cernenchi, director exe-cutiv al Societății Crucea Roşie din Moldova. Organizaţia pe care o conduce este partener al UNICEF în implementarea unui proiect pilot în R. Moldova - în raioanele Ştefan Vodă şi Ungheni, privind reducerea riscului la dezastru. „Unul dintre rezultatele proiectului a fost elaborarea Raportului privind analiza riscurilor pentru ambele raioane. Pentru că populaţia locală, comunitatea, are un rol esenţial în acest proces complex, grupuri de lucru raionale, conduse de vicepreşedinții de raion, au participat activ la producerea aces-tui raport, la acumularea şi analiza datelor şi a riscurilor. Aceste rapoarte vor fi precedate de componentele privind reducerea riscuri-lor de dezastru, incorporate în Strategiile de dezvoltare socio-economică a fiecărui raion în parte. Asemenea analize ar trebui efectuate în toate raioanele, urmate de acţiuni concre-te, de informarea, de implicarea comunităţii”, menţionează Vasile Cernenchi.

Am citit cu interes descrierea situaţiei din fiecare localitate a raioanelor Ungheni şi Ştefan Vodă şi m-am convins de utilitatea unei asemenea analize pentru fiecare sat din R. Moldova. Chiar dacă, la început, analizând datele, am putea constata că din lideri, pe anumit segment, devenim codaşi. Planurile de acţiuni pentru prevenirea ris-cului de dezastre ne arată imaginea reală a situaţiei, ne deschid ochii asupra pericolelor care ne înconjoară şi ne determină să nu le mai ignorăm.

Pericol de inundaţiiCele mai „vulnerabile” localităţi din

raionul Ungheni spre exemplu, conform Raportului privind analiza riscurilor, sunt satele Măcăreşti (inclusiv satul Frăsineşti), Zagarancea, Petreşti (inclusiv satul Mede-leni), Floriţoaia Nouă, Mirceşti şi satul Poiana (comuna Boghenii Noi), Rădenii Noi şi Mănoileşti, oraşele Ungheni şi Corneşti. Tipul de risc - în special inundaţii şi alune-cări de teren.

„O treime din localităţile raionului se află în zone cu pericol de inundaţii. Pentru prima dată problema a fost studiată în 1997, de către Institutul de Proiectare a sistemelor de gospodărire a apelor „ACVAPROIECT”, care a venit şi cu propuneri privind măsurile de protecţie. Până în prezent, puţin ce a fost realizat. Motivul - lipsa de resurse financiare şi neconştientizarea importanţei problemei de către factorii de decizie. Ca localizare, cele 24 de comunităţi cu risc de inundaţii se află în bazinele a 6 râuri - Prut (11 localităţi), Şoltoaia (2 localităţi), Vladnic (4 localităţi), Varşavca (5 localităţi), Cula (1 localitate) şi Delia (2 localităţi). Actualmente, sunt evacu-aţi majoritatea locuitorilor din zonele de risc a localităţilor amplasate în bazinul Prutului.

Excepţie fac satele Măcăreşti, Frăsineşti şi or. Ungheni, în zonele de inundaţie a cărora continuă să locuiască un şir de familii”, se menţionează în raport.

Potrivit aceluiaşi document, starea digu-rilor este satisfăcătoare, cu excepţia celor din or. Ungheni şi s. Frăsineşti (primăria Măcăreşti), care necesită a fi ridicate şi con-solidate. În fiecare an, viiturile sezoniere spală malul Prutului la Frăsineşti, Buzdu-

ganii de Jos, Medeleni şi Sculeni, astfel că este imperativ de consolidat malurile râului.

Chiar dacă în ultimii zece ani în locali-tăţile raionului au fost construite peste 60 iazuri şi lacuri de acumulare, actualmente, din totalul de 135 bazine acvatice, nici unul nu are Titlul de Stat de folosire separată a apelor, nici „Planul măsurilor de protecţie civilă a obiectului acvatic”. Aceste documen-te, însă, stipulează o mulţime de momente importante, precum hotarele zonei de inundaţii; gradul de pericol şi prognoza posibilelor consecinţe negative cu pierderi umane şi materiale în urma viiturilor de primăvară-vară şi a distrugerii barajelor; schema de avertizare a populaţiei locale şi a serviciilor respective;planurile de evacuare a populaţiei, a animalelor şi a bunurilor de valoare; planul de interacţiune cu admi-nistraţia publică şi cu obiectele acvatice din reţeaua de lacuri. Oare în alte raioane situaţia este mai bună? Cât ne costă aseme-nea neglijenţe, în toate aspectele ce vizează gestionarea şi prevenirea situaţiilor de risc? Rămâne să aşteptăm răspuns de la autorităţi.

…şi alunecări de terenPe teritoriul raionului Ungheni, două

localităţi din trei sunt afectate de alunecări de teren, iar în 25 de localităţi procesul alu-necărilor are intensitate şi ocupă o suprafaţă considerabilă.

„Studii complexe asupra zonelor cu risc de alunecări au avut loc în anii 1971-1980. Rezultatele cercetărilor sunt actuale şi astăzi. În zonele de risc sunt amplasate peste 500 de case de locuit, drumuri naţionale şi locale, reţele inginereşti”, se arată în Raportul pri-vind analiza riscurilor în raionul Ungheni.

O preocupare de rang mondialÎn ultimele decenii, la nivel mondial,

diferitele calamităţi naturale au generat victime, au adus boli, sărăcie şi multe sufe-rinţe, au produs pagube materiale imense. În 1999, la Geneva, de la tribunele înalte ale Forumului internaţional dedicat reducerii riscului şi a dezastrelor, secretarul General al ONU a declarat: „Trebuie să trecem, în primul rând, de la o cultură a reacţiei la o cultură a prevenirii. Prevenirea este nu numai mult mai umană decât vindecarea; este şi mai ieftină. Este necesar să nu uităm că prevenirea dezastrelor este o obligaţie morală la fel de importantă ca şi reducerea riscului de război”.

Informaţie versus putereProiectul Reducerea Riscului de dezastru

şi pregătirea Răspunsului în caz de urgență în Republica Moldova a readus în faţa auto-rităţilor locale, dar şi a populaţiei, probleme vechi, dar, de multe ori, neglijate. După seria de întâlniri, consultări, instruiri, lucru practic în teren şi structurarea datelor în rapoarte speciale, putem afirma cu siguranţă că la Ungheni şi Ştefan Vodă situaţiile de risc au început a fi evaluate dintr-un unghi corect. Şi oamenii sunt mai informaţi despre riscurile, hazardele naturale la care fac faţă zi de zi. Iar un om informat, este mai sigur în oricare din demersurile sau cerinţele sale, este mai pregătit.

Apărarea împotriva riscurilor implică în primul rând cunoaşterea lor. Informându-vă, deveniţi mai puternici în faţa dezastrului natural.

Lilia CURCHI

Cum putem învinge forţele dezlănţuite ale naturii?

Ungheni şi Ştefan Vodă - două raioane în care se caută soluţii„Construirea unei culturi a preveni-

rii nu este uşoară. În timp ce costurile pentru prevenire trebuie achitate în prezent, beneficiile acesteia se observă în viitorul îndepărtat. În schimb, bene-ficiile nu sunt tangibile; acestea sunt dezastrele care nu au avut loc!” Kofi Annan, fost secretar general al Organiza-ţiei Naţiunilor Unite

Un „vecin“ cu... probleme

La marginea de Nord-Vest a satului Braicău din Donduşeni, pe câmpul însuşit nelegitim, cetă-ţeanul V. Cubei din or. Donduşeni a înfiinţat

o livadă de meri. Chiar dacă a încălcat buchia legii şi nici pomină de respectarea zonei de protecţie sanitară a localităţii, acesta continuă nestingherit să-şi vadă de „afacerea” iniţiată.

Digul natural, care proteja satul de apele meteorice acumulate pe acest câmp cu expoziţie nordică (spre sat), a fost distrus. „Gospodarul” din or. Donduşeni şi-a creat patru drumuri tehnologice şi locuri destinate pentru acces în livadă, astfel permanent fiind în pericol de inundaţii gospodăriile, fântânile învecinate şi traseul care traversează satul. După fiecare ploaie este înnămolit drumul, fântânile, se aduc prejudicii materiale şi morale considerabile.

Plus la toate, pe parcursul ultimelor doi ani prelu-crarea livezii cu preparate chimico-biologice se face cu mari încălcări. Iar noi, locuitorii din imediata vecinătate, suntem trataţi ca nişte indivizi fără drepturi elementare la o viaţă sănătoasă (aer, apă, linişte şi alte). Se stropeşte mecanizat pe orice timp, mirosul substanţelor folosite răspândindu-se în casele noastre, atât ziua cât şi noaptea. Soluţia pentru stropiri se face pe marginea drumului, lângă gospodării, în locul pe unde au loc cele mai peri-culoase scurgeri de apă poluată din livadă spre sat. De câteva ori mirosul toxic al preparatelor folosite ne-au scos din case. Am mers în grup la locul preparării soluţiei să constatăm ce preparate sunt folosite. Evident, nu am putut obţine nici un răspuns.

Nu se poate trece cu vederea nici faptul că deşeurile (crengile) rezultate din tăierea copacilor sunt îngră-mădite şi împinse cu tractorul în fâşiile forestiere care mărginesc livada, inclusiv în gunoiştea neautorizată de la colţ cu grădinile noastre, care urma să fie lichidată de către cetăţeanul din or. Donduşeni (lucru care nu s-a întâmplat nici până astăzi). Astfel, sunt distruse fâşiile forestiere şi poluat mediul în zonă.

Am anexat la această scrisoare, expediată şi în adresa Consiliului Raional Donduşeni, Centrului de Sănătate Publică Donduşeni, Inspectoratului Ecologic Donduşeni ş.a., mai multe imagini de la faţa locului, din ziua de 18 septembrie 2013, când a plouat şi, ca de fiecare dată, iar a spălat livada de noroi şi produse chimico-biologice. Şuvoiul, trecând peste traseu, s-a scurs în grădinile şi fântânile noastre.

Noi, subsemnaţii, considerăm că cetăţeanul V. Cubei din or. Donduşeni încalcă toate prevederile legii şi acti-vitatea acestuia trebuie stopată, cu întoarcerea câmpului în gestiunea administraţiei locale.

Rugăm mult autorităţile competente să intervină şi să ia măsuri pentru stoparea acestor abuzuri.

Grigore GaLEaRsCHI, Vitalie sCRIpnIC, anatol sCRIpnIC, Vladimir BRădUCEanU

şi Igor CEREsCU, donduşeni:

„Arde” Nisporeniul

Dragă redacţie,Nu mai putem respira, nici tolera. La Nisporeni, în

fiecare zi, se dă foc la containerele de gunoi din piaţa centrală a oraşului. Un fum gros, rezultat din arderea pungilor şi sticlelor din plastic, a fel de fel de resturi adunate de-a lungul zilei, ne acoperă în fiecare seară. Este inadmisibil şi strigător la cer. Oricât am intervenit, autorităţile competente se fac a nu vedea.

Sperăm că, după reflectarea fărădelegii în revista NATURA, responsabilii locali de la ecologie, medicina preventivă, poliţia etc. vor veni de hac acestei practici, vor aplica amenzi usturătoare, pentru a tăia definitiv gustul unor asemenea acţiuni ale aşa-zişilor „gospodari” şi administratori de pieţe.

nina Z., nisporeni

4

Octombrie 2013

Adevărul, pur şi simplu, este rareori pur şi nu este niciodată simplu. Oscar Wilde

ACTuAlITATEA

Otilia StRAtAN

Apariţie de zile mari la Editura „Şti-inţa”. Este vorba

despre „Atlasul zoologic”, care a văzut lumina tipa-rului anul acesta şi este, pe bună dreptate, cea mai mare realizare a anului în domeniul literaturii ecologice.

Am aflat mai multe detalii despre Atlas chiar din prima sursă, de la directorul editurii „Şti-inţa”, Gheorghe Prini. Ţine în mâini şi răsfoieşte cu mare grijă pagină cu pagină, de parcă ar avea în braţe un nou-născut. Or, are şi de ce. Anga-jaţii editurii, în frunte cu profesorul

universitar Tudor Cozari, au muncit luni în şir, iar produsul final a meritat aşteptarea. Cartea este un produs unic în spaţiul european – atlasul conţine 1300 de fotografii, toate aparţinând autorului, Tudor Cozari. Atlasul conţine informaţii şi imagini despre

600 specii de animale din R e p u b l i c a Moldova.

„E o nou-tate absolută această lucra-re. Toate atla-surile care au apărut până acum în lume sunt ilustrarte, în marea lor majoritate, cu

desene. Pe paginile acestui atlas găsim doar fotografii, realizate de-a lungul anilor de către Tudor Cozari. O muncă enormă, bineînţeles. Fotografiile au fost făcute în cadrul natural, iar colegii mei au muncit mult pentru a le decu-pa şi a le plasa la locul potrivit. Trei designeri şi paginatori au lucrat, zi de zi, timp de un an, pentru ca atlasul să aibă un aspect atât de funcţional, plă-cut şi atractiv”, spune Gheorghe Prini.

Premiu Naţional, în premieră, pentru cartea ecologicăColecţia naţională de carte „Diver-

sitatea, protecţia şi valorificarea lumii animale”, care include patru volume din seria Lumea animală a Moldovei, Atlasul zoologic şi Cartea pescarului, a obţinut Premiul Naţional 2013. Înalta distincţie de stat confirmă încă o dată valoarea conţinutului ştiinţi-fic, originalitatea fotografiilor, dar şi textul accesibil unui public larg, expus într-o manieră interesantă. „Cred că suntem unicii în spaţiul nostru, când un editor a luat premiul naţional. E o

realizare importantă. Avem şi premiul Academiei Române, tot pentru această apariţie, menţionează Gheorghe Prini. Dar Premiul Național a fost decernat nu unui om, ci unui colectiv de autori: Tudor Cozari,  Andrei Munteanu, Ion Toderaş, Marin Usatîi şi subsemnatul.”

Publicul larg caută cărţile ecologice pentru aspectul atractivGheorghe Prini spune că din anul

2000 editura pe care o conduce scoate de la tipar cărţi ecologice. Astfel, la „Ştiinţa” au apărut peste 100 de cărţi din domeniul ecologic. „Multe dintre aceste cărţi nu le poţi edita de unul singur pentru că ar costa foarte mult. De obicei, înaintăm proiecte pentru editare sau pentru a asigura şcolile şi bibliotecile publice cu cărţile solicitate.Banii vin de la Ministerul Mediului, prin Fondul Ecologic Naţi-onal, iar proiectul este implementat prin Ministerul Educaţiei. Din toate volumele colecţiei Lumea vegetală şi lumea animală a Moldovei, pe care le-am editat până acum, câte 1500 exemplare, au ajuns în şcoli”, explică directorul editurii.

Publicul larg din Republica Moldova, spune Gheorghe Prini, este prea puţin interesat de mediu, însă cărţile ecologice sunt cumpărate pentru aspectul atractiv. „Cărţile pe care le edităm au un aspect frumos, iar oamenii le plac şi, inconşti-ent, se apropie de natură”, spune acesta.

Directorul editurii „Ştiinţa” a venit şi cu o veste bună pentru cititorii revis-tei NATURA. „Ca şi în anii precedenţi, vom organiza în paginile revistei NATURA competiţii intelectuale, iar cei mai buni participanţi vor primi Atlasul zoologic”, a menţionat Gheor-ghe Prini. Urmăriţi revista NATURA şi veţi putea câştiga renumitul Atlas zoologic, care va completa, cum nu se poate mai bine, biblioteca dvs.

„AtLASUL zOOLOgIC”: un volum de excepţie

Elena SCOBIOALĂ

Emisii, poluanţi, schimbări climatice... Cât de mult ne gândim la calitatea aerului

pe care îl respirăm, a apei pe care o consumăm, a solului în care plantăm? Cât de mult ne afectează viaţa anumiţi factori de mediu? Unde putem găsi informaţii cu privire la acest subiect? Care sunt mijloacele de care dispunem - legi, instanţe? Cine este responsabil de garantarea dreptului la un mediu sănătos? Ce paşi se întreprind la nivel de ţară în acest sens?

Precum într-o piesă de teatru, fie-care are un rol important în asigurarea unui mediu mai curat – a unei vieţi mai sănătoase.

Astfel, în piesa pe care o numim „Protecţia mediului înconjurător”, actori în rolurile principale sunt: autorităţile statului, sectorul de afa-ceri, sectorul asociativ (organizaţii non-profit, sindicate, cluburi, mişcări ecologiste etc.), instituţii media, dar şi noi, cetăţenii conştienţi de necesitatea implicării în semnalarea problemelor de mediu.

Statul, reprezentat de autorităţi precum – Ministerul Mediului şi sub-diviziunile sale, autorităţile publice locale, are rolul cel mai semnificativ în toată „piesa”. Anume acest actor este responsabil de elaborarea actelor nor-mative, a cadrului legal, a realizării în practică a tuturor planurilor, progra-melor la nivel de stat, dar şi de respec-tarea angajamentelor internaţionale asumate prin semnarea Convenţiilor,

Acordurilor (precum este şi Convenţia privind accesul la informaţie, partici-parea publicului la luarea deciziilor de mediu şi accesul la justiţie). Statul prin instituţiile sale, trebuie să ne pună la dispoziţie informaţiile necesare, să ne ofere dreptul de a şti, dreptul de a participa şi de a ne apăra în instanţe.

Iar noi, de cealaltă parte, avem rolul de a pune în aplicare drepturile de care dispunem în viaţa reală, astfel încât acestea să nu rămână doar drepturi pe hârtie. Să ne expunem opinia şi îngrijo-rarea cu privire la problemele ecologice, să dăm alarma atunci când vedem peri-cole care ne pot afecta viaţa şi sănătatea, să urmărim deciziile luate de stat, să-i arătăm statului că nouă ne pasă.

O putem face căutând informaţie pe internet – pe paginile web oficiale ale instituţiilor (www.mediu.gov.md, www.inseco.gov.md) unde vom găsi rapoarte, mai vechi şi mai noi, cu date despre starea mediului, informaţii des-pre documente care se află în proces de elaborare şi consultare cu publicul larg. De asemenea, putem solicita informaţia de care avem nevoie adresând o cerere către primărie, consiliul raional, agen-ţie/inspecţie ecologică, alte instituţii subordonate autorităţii de mediu sau în adresa Ministerului Mediului, prin care putem solicita clarificări, detalii sau chiar putem contesta anumite decizii.

Nu este cazul să aşteptăm cu mâini-le în sân ca autorităţile să ne implice, este timpul să dăm dovadă de activism şi să reacţionăm la diverse evenimente. Rolul cetăţeanului este decisiv.

O piesă de teatru în care actorii îşi uită rolul şi replicile, niciodată nu va avea succes. Iar pentru ca piesa numită „Protecţia mediului înconjurător” să fie una de succes, este necesar ca toţi actorii să-şi înveţe textul şi să-şi joace rolul conştiincios.

Convenţia Aarhus în Moldova

Protecţia mediului: rolul cetăţeanului este decisiv

- Domnule conferenţiar Marian NICOLAE, sunteţi cadru didactic la Universitatea Bioterra Bucureşti şi totodată managerul proiectului „Împreună spre orizonturi verzi”. Ce include acest proiect?

- Proiectul face parte din „Progra-mul vizând educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului”, finanţat din Fondul European de Mediu şi înregistrat la Administraţia Fondului de Mediu din România.

Proiectul s-a derulat pe o perioadă de 2 ani (2011-2012), valoarea totală a proiectului fiind de 200.000 euro, din care aportul propriu a fost de 2%. Prin acest proiect Universitatea Bioterra a achiziţionat echipamente IT şi multi-media. Dar, lucrul cel mai important, a fost organizarea a trei acţiuni de ecologizare în zone de interes turistic, la care au participat circa 1500 de studenţi şi cadre didactice.

Prin aceste acţiuni au fost colectate materiale greu reciclabile (peturi din plastic, ambalaje metalice, cauciucuri uzate etc.), materiale predate la centre-le de colectare specializate.

O altă acţiune a proiectului a constat din reducerea amprentei de carbon prin încurajarea folosirii mijloacelor de transport ecologice, respectiv minibuse electrice alimentate de panouri solare fotovoltaice pentru transportul turişti-lor, promovarea mersului pe bicicletă şi a altor mijloace de transport alternative.

- Este greu să accesezi fonduri europene ?

- În general, orice lucru consistent se obţine cu greutate, principalul lucru este să fii hotărât în ceea ce faci. Îţi faci planul de atac: te informezi, îţi faci

echipă, eşti persuasiv cu conducerea instituţiei şi până la urmă răzbeşti… Nu degeaba se spune că norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi, nu ?

Apoi, derularea unui proiect îţi conferă şi multe experienţe plăcute: apare implicarea studenţilor, deplasări în teren, se leagă poveştile, se arhivează amintirile şi hârtiile (documentele) deo-potrivă, se „iţesc” prietenii… Important este ca după derularea acestor proiecte să rămână ceva în urmă: o atitudine pozitivă, o generare de emoţii creatoare, o transformare a indivizilor implicaţi, formarea unei gândiri „eco” la nivelul generaţiei tinere, care reprezintă terenul fertil pentru a rodi creativitatea.

- Ce recomandări aţi face par-tenerilor ecologişti din Republica Moldova pentru accesarea unor astfel de fonduri?

- Să se înarmeze cu mult tact şi răbdare. Accesarea fondurilor euro-pene nu e o treabă uşoară, implicând multă documentaţie (după unii, chiar birocraţie!). Trebuie căutaţi parteneri serioşi şi solvabili financiar, de preferat din Uniunea Europeană, mai ales în cazul proiectelor transfrontaliere.

La accesarea fondurilor contează mult experienţa beneficiarului în derularea proiectelor, dar şi aportul valoric al partenerilor, deoarece totul se cuantifică la calcularea punctajului final. Dacă la evaluare te plasezi în clasament pe un loc eligibil eşti fericit, începe munca.

Proiectul trebuie aşezat bine în matcă încă de la concepere, execuţia bugetară bine dimensionată, graficul de desfăşurare a activităţilor realist, deoarece pe parcursul derulării trebuie întocmite foarte multe notificări, acte adiţionale care generează muncă supli-mentară şi cheltuială de energie. Mai simplu spus, un munte de „maculatură”.

Este bine dacă există la nivel institu-ţional un departament dedicat proiecte-lor de accesare a fondurilor structurale/europene, cu personal care să aibă expe-rienţă în atragerea banilor europeni, persoane cu atribuţii decizionale şi care au argumente pertinente pentru motivarea colectivelor de lucru. Sunt folositoare şi trening-urile dedicate modalităţilor de accesare a fondurilor nerambursabile, fiindcă scurtează timpul căutărilor febrile neproductive.

Mi-ar face o deosebită plăcere ca în viitor să putem organiza acţiuni comu-ne de ecologizare prin colaborarea studenţilor Universităţii Bioterra cu tinerii de la Mişcarea Ecologistă din Moldova. De asemenea, am putea pune la dispoziţia colaboratorilor noştri, logistica şi experienţa noastră căpătată în accesarea unor astfel de fonduri.

Am putea păşi astfel împreună spre orizonturi verzi şi nu spre orizonturi… roşii.

Ştefan TERIŞ

„ÎMPREUNĂ SPRE ORIZONTURI VERZI”Interviu cu conf. univ. dr. Marian NICOLAE, managerul proiectului

Sunt cunoscute diferite metode de dezinfectare a apei. Una dintre ele este folosirea clorurii

de var de 10%: în lacurile cu suprafaţa mai mare de 5 ha, cu rata consumului specific de clor de la 3 până la 5 mg/l sau de la 3 până la 5 g/m3; cu hipoclorit de sodiu ce conţine 25% clor activ, cu consumul specific de introducere a clorului activ de la 0,05 - 0,1 până la 0,1- 0,2 g/m3 .

Dar să vedem care sunt dezavan-tajele acestei metode. Întâi de toate – complexitatea procesului şi necesitatea utilizării varului în cantităţi de trei ori mai mari decât cantitatea clorurii de var utilizată. În acelaşi timp, se reduce concentraţia de oxigen în apă, ceea ce sporeşte pierirea peştelui. Totodată, nu are loc, la nivelul necesar, profila-xia şi terapia viremiei de primăvară a crapului. Este dovedit că hipocloritul de sodiu posedă eficienţă redusă de profilaxie şi terapie a acestei boli.

Este cunoscută, de asemenea, şi metoda de tratare a proteozei peştelui cu preparatele: furazolidon şi carpovit sau biovit-120, nifulin. Dezavantajul constă în eficienţa redusă de tratament, nedezinfectarea apei în obiectele apli-cate. Dar şi din punct de vedere eco-nomic nu este rentabilă. Nici metoda profilaxiei şi tratării peştelui în iazuri cu utilizarea coloranţilor organici sinte-tici: verde de briliant şi cristal violet cu concentraţia de 0,15 -0,2 mg/1 sau 0,15 - 0,2 g/m3 nu este rentabilă. Practica a demonstrat acest lucru. Dezavantajul

acestei metode de tratare a peştelui constituie incapacitatea de a elimina pieirea în masă a peştilor. E ineficientă în profilaxia multor boli ale peştilor şi nu are capacitatea de a dezinfecta apa poluată cu reziduuri menajere şi comunale etc.

Invenţia noastră se referă la sanitaţia medicală şi veterinară, îndeosebi la metoda de dezinfectare a apei, pro-filaxia şi terapia patologiei peştilor în acvaculturi. Ce presupune această metodă? Ea include prelucrarea apei din acvaculturi cu anolit şi/sau cato-lit, obţinut prin metoda de activare electrochimică a soluţiei de clorură de natriu. Ce este nou? Se foloseşte un consum redus de anolit de la 33 până la 200 ori sau multiplicitatea sporită de dizolvare a lui de la 33 până la 200 ori, ţinând cont de regimul de tratare (bactericid, cu excepţia microbac-teriilor; contra agenţilor infecţioşi, viruşilor, micozelor (fungicid); contra tuberculozei. Prin această metodă se soluţionează o problemă ce demult îşi aşteaptă rezolvarea: stoparea pieirii în masă a peştilor, dezinfecţia apei, profilaxia şi terapia patologiei peştilor.

Mai mult decât atât: preparatul dezinfectant „ESAN”, că despre efectul lui miraculos este vorba, produs de AŞP „AZAT-SU” acţionează eficient asupra microorganismelor, distruge microbii patogeni, barează procesul de putrefac-ţie în bazinele acvatice şi elimină miro-sul neplăcut. Rezultatul este garantat.

afanasii spaTaREnCO

Invenţia merită atenţia

Soluţie ecologică pentru acvaculturi şi lacuri

Gheorghe Prini

5

Octombrie 2013

Ispita cuvântului

Otilia BRĂDUŢEANU, Edineţ

PustiuPustiu şi rece trece timpul, Necruţător, mereu grăbit, El s-a oprit doar pentru-o clipă – Atât cât ambii am iubit.

Atât cât n-am cerşit iubire, Săruturi şi îmbrăţişări, Cât n-a contat ce va fi mâine, Cât n-a durut ce a fost ieri.

Ne iartă, dragosteAzi cerul nu ne mai uneşte, Azi fiecare are cerul lui, Şi inima nu se grăbeşte...Aş dărui-o, dar n-am cui.

Aş împărți-o şi-aş uita Că mi-a aparținut odată... Atâta pace e-ntre noi Şi-o dragoste ce nu ne iartă.

Cu sufletul în palmăRidică-te din lacrimi,

biserică-a durerii Şi clopotul tristeţii preschimbă-l

în tăcere,Pereţii din tămâia oftatului zideşte, Dar nu strivi sub lespezi un dor

ce-nmugureşte.

Ridică-te din jale şi poate din necaz, Mâine va fi mai bine ,

ce n-a putut fi azi.Ridică-te din tină, din doliu

te ridică,Chiar dacă eşti azi slabă,Mâine vei fi voinică.Ridică-te din lacrimi.

Genunchii ţi-i îndreaptă.Prin luptă şi credinţă Izbânda

te aşteaptă.

Într-o zi...Dacă n-ar fi fost cuvinte,

şi nici umbre, şi nici vis,Te aflam printre luceferi,

te găseam în Paradis.Dacă n-ar fi fost oftatul,

şi nici lacrimi sau durere – Din privirea ta sublimă

îmi făceam marea avere. Dacă nu erai pe lume,

nici în iad sau Paradis,Aruncam inima-n țărnă,

să se sature de plâns.Dacă nu ştiam ce-i dorul şi trăiam

ca frunza-n vânt, Ajungeam negru tăciune sau

o apă şi-un pământ.

Dacă-ai uitat să mă iubeşti

Dacă-ai uitat să mă iubeşti, Lasă deschisă măcar uşa,Să vânturăm pe-ascuns cenuşaIubirii care a plecat.

Nu cântări doruri apuse, Nici te opri din calea ta, Nu potrivi măşti de pe-aiurea Şi nu cerşi iertarea mea.

Dacă-ai uitat să mă iubeştiŞi inima s-o porţi cu tine – Tu ai ales cărări străine Pe care n-ai să mă-ntâlneşti.

Rubrică îngrijită de Ionel CăpIţă

îMpREuNĂ!

Nu mă satur niciodată să învăţ acest alfabet măreţ al naturii. În fiecare zi caut să descopăr o literă nouă. Victor Hugo

Vraja lui Midas

S Natura aude numai glasul fap-telor şi nu vorbele înflăcărate despre grija faţă de ea.S O mică scânteie de neglijenţă şi

poate arde o pădure.

S Despre unele hotărâri referi-tor la ocrotirea izvoarelor se poate spune: „Apă bătută în piuă”.

Ion dIORdIEV

picături de rouă colbuită

Aurelian SILVEStRU

Ovidiu, poetul exilat din Roma şi lăsat să moară în pustietatea Sciţiei, poves-

teşte în Metamorfoze o legendă despre lăcomie…

El spune că odată, după o petrece-re cu multă băutură, învăţătorul lui Dionis, zeul vinului, a rămas în urma grupului de petrecăreţi şi s-a rătăcit. Supuşii lui Midas, regele Frigiei, l-au găsit într-o pădure şi l-au dus la curtea suveranului. Acesta l-a recunoscut şi l-a primit cu mare cinste, apoi, când Dionis pierduse deja speranţa de a-l revedea, s-a dus la el şi i-a spus:

–Ştiu bine că l-ai plâns pe învăţă-torul tău, crezându-l mort. Dar iată-l din nou în faţa ta nevătămat şi vesel!

Plin de recunoştinţă, zeul l-a îmbră-ţişat pe Midas şi l-a întrebat:

– Ce vrei să-ţi dau pentru această faptă?

Zgârcenia şi lăcomia regelui erau proverbiale, însă, cu cât mai multe comori aduna în jurul său, cu atât mai mare devenea şi setea lui nesăţioasă pentru ele. Acum se afla în faţa unui zeu atotputernic. Avea ocazia să-i ceară imposibilul. Şi el a cutezat…

– Ce-ar fi să-mi dai puterea magică de a preface în aur tot ce ating cu mâna?

– Vorbeşti serios? s-a mirat Dionis. Nu-i o alegere prea bună… Dar fie cum doreşti!

Triumfând de bucurie, Midas a făcut cale întoarsă, iar pe drum, ca să-şi veri-fice puterea, a rupt o crenguţă de stejar. Aceasta s-a preschimbat imediat în aur. Râzând în hohote, el a intrat călare într-un lan de grâu şi a cules un braţ de spice. Cât ai clipi din ochi, toate spicele s-au prefăcut în aur. A rupt un măr din pom şi mărul, de asemenea, a devenit de aur. Până şi apa cu care încerca să-şi spele mâinile se preschimba în picături de aur…

La palat, slugile îl aşteptau cu masa pusă. Regele s-a aşezat în capul mesei, dar, când s-a atins de bucate, ele s-au prefăcut în aur. Nimic nu putea duce la gură (nici vin, nici pâine), pentru că totul devenea în mâna lui un boţ de aur.

Abia atunci sărmanul rege şi-a dat seama că darul său era mortal şi că, în scurtă vreme, avea să moară de sete şi de foame. Speriat, Midas a alergat într-un suflet la Dionis şi l-a rugat:

– O-o, zeule atotputernic! Am fost nesăbuit când ţi-am cerut puterea cu care m-ai înzestrat. Dar am greşit! Dez-leagă-mă, te rog, de vraja asta!

Dionis a râs de spaima lui şi l-a tri-mis să facă o baie în râul din apropiere, salvându-l, astfel, pentru totdeauna de patima pentru comori şi aur…

Pe rege l-a salvat, dar n-a putut salva întreaga omenire, căci pretutindeni unde lăcomia a adulmecat mirosul de metale preţioase, omul lipsit de scru-pule a dat cu bâta în aproapele său…

Când Imperiul Roman şi-a consumat rezervele de aur şi nu mai avea cu ce-şi

plăti legionarii, împăratul Traian a năvălit în Dacia care pe atunci era una dintre cele mai bogate ţări din Europa. Cunoscând lăcomia romanilor, Decebal a adunat comorile din cetatea de scaun, a abătut albia unui râu de munte şi le-a ascuns într-o groapă adâncă, uriaşă peste care a pus la loc prundiş şi pietre, apoi a readus râul în albia sa, ferm con-vins că nici un străin nu-i va descoperi ascunzătoarea. Dar s-a găsit un trădător, pe nume Bicilis, care i-a vândut secretul.

Comorile furate din Dacia au stârnit la Roma un entuziasm de nedescris. Traian a organizat în capitala imperiu-lui sărbători care au durat 123 de zile! Nici un cetăţean al Romei, n-a plătit impozite pe parcursul unui an întreg!

Însuşind această lecţie, urmaşii de peste veacuri ai lui Decebal, în timpul primului război mondial, de teamă ca nu cumva armatele germane să pro-cedeze la fel ca romanii, au încărcat tezaurul ţării într-un eşalon şi l-au expediat în Rusia – ţară aliată care a garantat înapoierea comorilor la sfâr-şit de război. Dar…din ziua semnării acelui acord s-a scurs deja aproape un veac, iar aurul României încă nu a fost restituit de „prietenii-aliaţi”…

În anul 1492, descoperirea Americii a deschis o nouă filă în progresul Euro-pei. Pentru popoarele din continentul nou-descoperit, însă, acest eveniment a însemnat Apocalipsa. Invadatorii au şters de pe faţa pământului o întreagă civilizaţie, necunoscută şi neînţeleasă încă până în prezent.

Vestea că noul continent e plin de aur a stârnit o adevărată febră printre aventurieri. Unul din ei, pe nume Cortés, a fost primit în capitala aztecilor ca un semizeu. Localnicii l-au întâmpinat cu flori, l-au aşezat la masă, i-au oferit cadouri, iar el, văzând podoabele de aur pe care le purtau aborigenii, a ordonat conchistadorilor să-i jefuiască.

Aşa a început unul dintre cele mai nedrepte războaie din istoria umanităţii.

Rivalul lui Cortés, Francisco Pizarrò, l-a răpit pe regele azetecilor, cerând drept recompensă o încăpere plină până la tavan cu aur. Când băş-tinaşii au adus tot aurul cerut, el a pretins mai mult. Regele i-a amintit de onoare, dar conchistadorul demult nu mai era în armonie cu morala, aşa că, plin de ură, a izbit cu sabia în pieptul lui. Apoi, a năvălit pe străzile capitalei şi a dezlănţuit masacrul.

Oraşul avea palate cu ziduri aurite, statui şi zei turnaţi din aur. Văzând toate acestea, conchistadorii aveau să răspândească mai târziu zvonul despre un rege, El Dorado, care în fiecare dimineaţă făcea, chipurile, baie într-o cadă cu aur lichid.

În cele două zile, cât oamenii lui Pizarrò s-au îmbătat cu sânge şi cu aur, se spune că au pierit peste o sută de mii de aborigeni, iar pe parcursul tuturor ostilităţilor dintre azteci şi spanioli au fost ucişi peste două milioane de localnici!

Noi credem că istoria este morală.Întotdeauna, oare?Câţi oameni nevinovaţi mai trebuie

să moară, ca agresorii să se debaraseze odată pentru totdeauna de vraja prin care a trecut regele Midas?

Ludmila HÂRJĂU

„ Eu sunt copilulTu ţii în mâinile tale destinul meuTu determini în cea mai mare

măsură, dacă Voi reuşi sau voi eşua în viaţăDă-mi, te rog, acele lucruri careSă mă îndrepte spre fericire, Educă-mă, te rog, ca să pot fi O binecuvântare pentru lume.”

(Manie Gene Cole)

Probabil o să mă judecaţi aspru, dar eu cred că nu e la modă să fii profesor. Această

părere o împart cu mulţi tineri de vârsta mea. Nu e nici măcar una dintre cele mai căutate profesii. Mulţi dintre proas-peţii absolvenţi de liceu văd profesia de pedagog ca o ultimă soluţie, în caz că nu reuşesc să fie admişi la facultăţile cele mai căutate: economie, relaţii interna-ţionale, drept, informatică.

Nu mai eşti un Ion Creangă al satului, o carte deschisă, o enciclopedie vie, un om aşteptat cu sufletul la gură de zeci de copii. Eşti pur şi simplu un biet profesor, cu un salariu foarte mic, un om care a ales să educe şi să crească sute de copii.

Discutam la începutul toamnei cu o studentă a unei Universităţi Pedagogice care îmi spunea că... „doar la această universitate a mai putut fi acceptată cu notele pe care le aveam”. N-am zis nimic. M-am gândit doar că în 3-4 ani ar putea chiar ajunge profesoară. Asemeni ei, câţi or mai fi? Şi atunci ne întrebăm unde este calitatea învăţământului în această ţară?

Da, noi vrem profesori de calitate, noi vrem educaţie, dar cine să inves-tească în creşterea profesorilor? Nu au bani pentru a-şi cumpăra cărţi, nu au bani pentru a merge la cursuri de perfecţionare, nu au bani să investească în ei, atunci de unde am putea să cerem calitate, domnule?

Prin satele Moldovei încă mai lucrează zeci de profesori care de mult

timp au statut de pensionar. De ce încă mai vin la şcoală? Pentru că pensia e mică şi ar mai vrea un mic venit supli-mentar, pentru că dacă ar pleca, nu ar avea cine să-i înlocuiască.

Nu am nimic împotriva profesori-lor-pensionari, dimpotrivă, îi respect şi le admir curajul de a veni în faţa elevilor în fiecare zi, în ciuda faptului că obosesc mai repede şi pentru că e din ce în ce mai dificil să-i faci pe elevi atenţi şi curioşi, iar copiii vor metode noi, dinamice, colorate, vii...

Nu sunt profesoară, dar am fost elevă şi studentă. Am avut profesori care veneau şi ne dictau dintr-o carte oarecare, iar noi scriam ca roboţii, fără nicio logică, fără nicio implicare intelectuală. Nu asta îmi doream, îmi doream lecţii practice, îmi doream să văd cum se aplică tot ce scrie în acele cărţi…

Am avut şi profesori care făceau din fiecare lecţie o poveste, cu exemple, cu situaţii practice, adaptat conform vârstei noastre. Mi-aş dori foarte mult ca toţi profesorii să fie pentru elevi exemple de urmat, izvor de entuziasm şi pozitivism.

Fiecare din noi avem un profesor drag. Fiecare din noi mai ţinem în suflet amintirea orelor frumoase. Sau încă mai ascultăm povaţa lor.

Dragi elevi, ştiţi care ar fi cea mai mare răsplată pentru profesorii voştri?! Da, să învăţaţi. Şi încă ceva, peste ani, când n-o să mai fiţi elevi, să mergeţi să-i vizitaţi. Chiar dacă nu vă vor zice nimic, să ştiţi că se vor bucura mult că v-aţi amintit de ei.

Vreau să mulţumesc tuturor pro-fesorilor din această ţară, pentru că vin zi de zi la şcoală şi cresc generaţii de copii, pentru că de foarte multe ori sunt mame pentru copiii care au ramas singuri acasă, pentru că se pregătesc zi de zi, pentru că muncesc mult, având un salariu foarte mic.

Să trăiţi mulţi ani fericiţi, dragi profesori, să aveţi elevi din ce în ce mai buni, să aveţi întotdeauna deschiderea şi dorinţa de a învăţa ceva nou.

Voi construiţi viitorul acestei ţări, de aceea sunteţi sufletul viu al Moldovei!

Profesorilor...Semănători de luminăNimic mai sfânt, mai

drag, mai luminos purtăm prin lume

decât chipul celor care ne-au dat viaţă, părinţii noştri, dragi părinţi, alături de care rămâne pururi nelipsit şi chipul de icoană al primei noastre învăţătoare... Mereu-mereu în suflet îi purtăm pe acei care ne-au devenit ai doi-lea părinţi – bunii şi dragii noştri pedagogi. Ei au fost şi rămân acei care ne-au presărat drumul vieţii cu lumina cunoştinţelor, ca astfel să ne putem feri de nenorociri şi necazuri, odată pomenindu-ne faţă-n faţă cu bezna necunoaş-terii. Şi, pentru toată dragostea, dăruirea şi osteneala lor, pentru toate câte le-au făcut pentru noi, cu ce i-am putea mulţumi, cu ce le-am putea alina sufletul, decât cu dragostea, recunoştinţa şi neuitarea noastră?! Cu toţii am avut şi avem învăţători, dar nu toţi suntem învăţători... Da, sunt mulţi chemaţi, dar puţini aleşi. Plecăciunea frunţii noastre în faţa Dumneavoastră, iubiţi învăţători.

Orice vânturi neprielnice s-ar abate peste eul şi demnitatea domniilor voastre, aţi fost şi rămâneţi de-a pururi acea rază de lumină ce străbate întunericul. Sunteţi nucleul culturii, propovă-duitorii tradiţiilor, obiceiurilor şi

datinilor strămoşeşti. Dumnea-voastră sunteţi arhitecţii societă-ţii, acei care, ca nimeni poate, ştiu a modela sufletul omenesc. Cine dacă nu Dumneavoastră, peda-gogii noştri, picuraţi acel elixir al demnităţii în sufletul generaţiilor ce vin şi vin, acea Dragostea de Neam şi Ţară, de tot ce-avem mai Sfânt pe-acest pământ? Plecăciu-nea şi recunoştinţa noastră, bunii şi dragii noştri învăţători. Ne bucură nespus că suntem împre-ună în marea familie NATURA. Doar uniţi, doar împreună putem face şi viaţa mai bună. Luptând pentru ziua de azi şi de mâine, să ştiţi că izbânda ne aparţine. Lumina, pe care o semănaţi zi de zi, face să încolţească şi să crească cele mai frumoase sentimente în sufletul unei naţiuni. Dragostea, Credinţa, Neuitarea – aceste trăiri alese – Dumneavoastră le culti-vaţi, iubiţi învăţători, neuitaţii noştri pedagogi... şi tot Dumnea-voastră, vă rugăm să le primiţi şi cu ocazia acestui frumos prilej – Ziua Pedagogului. Mărturisim: chipul Dumneavoastră îl purtăm în suflet şi îl avem în faţă în toată Ziua... semănători de Lumină ce sunteţi. Să ne trăiţi şi pururi să fiţi iubiţi!

Cu mult respect şi cu toată dragostea, Revista naTURa

6

Octombrie 2013

Faima rugineşte dacă nu o cureţi prin muncă în fiecare zi. Nicolae Iorga

METRONOM

C o n c u r s !Cum se numesc râul şi locul din imagine (ce fenomen natural a avut loc aici, urmele căruia pot fi observate în fotografie)?Răspunsurile dvs. le aşteptăm până

la data de 3 noiembrie 2013. La concurs pot participa toţi citi-

torii revistei NATURA, indiferent de vârstă. Primele cinci persoane care

vor răspunde corect la întrebare vor primi, din banii redacţiei, 5 abona-mente la revista NATURA, pentru anul 2014, pentru rude, prieteni, cunoscuţi. De asemenea, 5 cei mai activi participanţi ai concursului, vor primi cadouri din partea redacţiei – seturi de cărţi, chipiuri, calendare etc.

Vă sugerăm ca în răspunsurile dvs. să urmaţi următoarea structură: Numele, prenumele dvs., adresa şi numărul de telefon; denumirea locu-lui/monumentului din concurs; adresa completă a celor 5 prieteni pe care doriţi să-i abonăm la revista NATURA.

Mult succes!

Răspunsul corect la imaginea publi-cată în numărul septembrie 2013 este: Râul Nistru, cu vedere a „potcoavei Nistrului”, la Mărcăuţi. Satul din „pot-coava Nistrului” se numeşte Molovata Nouă. Felicitări pentru Maria Luca din oraşul Ialoveni şi Mariei Tătaru din Mingir, Hânceşti, care au răspuns

corect şi exact la întrebarea concursu-lui. Felicitări şi pentru consecvenţă, pentru cunoaşterea patrimoniului naţional şi pentru fidelitatea pe care o manifestă revistei NATURA (un prieten fidel al revistei NATURA, cu siguranţă, recunoaşte toate locurile prezentate în concurs)! Cinci prieteni ai câştigătoarelor (conform listelor transmise împreună cu răspunsul) vor fi abonaţi la revista NATURA (pentru noiembrie-decembrie 2013).

“Să ne cunoaştem meleagul”

Totul în lume e toxic, importantă e doza. (Paracelsus) Nu chimia poluează – poluează omul! (Manual de chimie, clasa a X).

Substanţele chimice sunt pre-zente pretutindeni – şi am putea afirma că orice produs

reprezintă o substanţă chimică, având în vedere sensul tehnic al semnificaţiei, fiind compusă din materie sau gaz, în formă lichidă sau solidă, pur sau în amestec. Sunt substanţe chimice care există în mod natural şi substanţe chimice create de om pe cale artifici-ală. Unele substanţe sunt periculoase, altele mai puţin sau deloc. Gradul de pericol al substanţei chimice (atât naturale, cât şi artificiale) depinde de modul în care aceasta interacţionează cu corpul uman şi cu mediul încon-jurător (apa, aerul, plante, animale), cât şi de capacitatea de acumulare şi persistenţa în timp şi mediu. În mod deosebit anumite substanţe chimice periculoase se găsesc în componenţa produselor de uz curent, precum detergenţi, materiale de construcţii, echipamente electronice şi electrice, inclusiv jucării şi articole pentru copii.

Spune NU! – produselor ce conţin substanţe chimice periculoase„Eşti conştient? Fii şi informat

- citeşte eticheta!” şi „Spune NU! – produselor ce conţin substanţe chimice periculoase” sunt mesajele principale ale campaniei de informare naţionale cu genericul „SĂPTĂMÂNA SECURITĂŢII CHIMICE ÎN REPU-BLICA MOLDOVA”, care va cuprinde mai multe localităţi, precum: mun. Chişinău, oraşele Hânceşti, Anenii Noi, Ştefan Vodă, Drochia, Făleşti şi Râşcani. Campania de informare este realizată de către Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli UniAgroProtect, în parteneriat cu ONG „EcoContact” şi Ministerul Mediului al R. Moldova, în perioada de 21-27 octombrie 2013, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor societăţii civile în sprijinul implemen-tării abordării strategice în domeniul managementului internaţional al sub-stanţelor chimice (SAICM) în Repu-blica Moldova”, cu finanţare din partea Fondului SAICM QSP Trust Fund.

Obiective specifice ale Săptămânii Securităţii Chimice în Republica Moldova sunt:

1. Promovarea cunoştinţelor şi bunelor practici de prevenire şi elimi-nare a riscurilor asociate cu utilizarea substanţelor şi produselor cu conţinut de chimice periculoase;

2. Conştientizarea populaţiei asu-pra calităţii produselor alimentare şi jucăriilor, produse şi comercializate în Moldova;

3. Instruirea liderilor şi reprezen-tanţilor asociaţiilor obşteşti, întărirea capacităţilor ONG-urilor în domeniul securităţii chimice;

4. Sporirea nivelului de conştienti-zare a populaţiei, în special a generaţiei tinere în domeniul securităţii chimice şi managementului durabil al substan-ţelor chimice.

Campania de informare va atrage atenţia populaţiei asupra aspectelor siguranţei chimice în viaţa de zi cu zi, în scopul evitării sau reducerii consu-mului produselor cu conţinut de sub-stanţe chimice periculoase. De calitatea şi compoziţia unui produs depinde sănătatea şi siguranţa cetăţenilor, atât în cazul procurării şi utilizării produselor alimentare, cât şi a celor nealimentare. Produsele alimentare, jucăriile, apa-ratele electrocasnice, materialele de construcţie şi alte tipuri de produse care pot prezenta un potenţial pericol, tre-buie să respecte condiţiile de plasare pe piaţă, iar acestea urmează să fie ajustate standardelor UE, care indică măsurile de siguranţă speciale.

Atenţie la rechizite şi jucăriiSănătatea copiilor poate fi afectată

de mai mulţi factori: mediul încon-jurător şi modul de viaţă, calitatea produselor alimentare consumate (poluarea cu nitraţi, pesticide etc.), factorii de mediu, în special calitatea apei, calitatea aerului în zonele urbane, radiaţia electromagnetică, zgomotul etc., accesibilitatea serviciilor, inclusiv celor medicale. Fiecare poate avea un impact semnificativ negativ. Din păcate, cel mai puţin se atrage atenţia

asupra obiectelor de care copiii se folosesc zi de zi – rechizitele şcolare şi jucăriile, care, fiind de o calitate joasă sau având în componenţa sa produse sau materiale periculoase, pot cauza efecte negative imediate sau cu caracter de acumulare, influenţând sănătatea copiilor.

Analiza jucăriilor procurate în Moldova (cercetare efectuată în cadrul proiectului „Consolidarea Capacităţilor Societăţii Civile pentru susţinerea implementării SAICM în Republica Moldova”) a demonstrat şi confirmat datele obţinute în plan internaţional şi regional. Circa 30% din jucăriile testate conţin metale grele în concentraţii care depăşesc de zeci, iar uneori şi sute de ori limitele maxim admisibile.

În scop de analiză au fost procu-rate circa 50 de jucării - din centrele comerciale, pieţele angro şi gheretele din Chişinău. Jucăriile au fost trimise pentru XRF testare (metodă autorizată la nivel internaţional pentru identifi-carea substanţelor chimice în produse) în Filipine, în comun cu ONG IPEN/Eco Waste Coalition, Quezon City, Manila Metropolis, în cadrul Proiectu-lui regional IPEN/Eco-Acord. Analiza Fluorescenţă de raze X (XRF) este una dintre metodele moderne de investigare spectroscopică a materiei, în vederea obţinerii compoziţiei elementare. Cu ajutorul acestei metode pot fi analizate elementele de la beriliu (Be) până la uraniu (U).

Jucăriile au fost selectate astfel încât să cuprindă mărfuri pentru copii de diferite vârste şi să reprezinte majori-tatea ţărilor de origine/producătoare, care plasează jucăriile pe piaţa din Moldova. Astfel, au fost procurate jucării fabricate în China, Federaţia Rusă, Turcia, Belgia, Ucraina, Polo-nia, Malaysia şi Moldova, din diferite materiale: plastic, lemn, metal, hârtie, material sintetic, gumă, jucării electro-nice, vopsele, stilouri.

Rezultatele complete ale investigaţii-lor efectuate vor fi incluse într-o broşură tematică, care va fi distribuită în cadrul Săptămânii Securităţii Chimice.

Ești conștient? Fii și informat - citeşte eticheta!Pentru a evita pericolele cauzate de

substanţele chimice din diverse produ-se, venim cu o serie de recomandări generale:

• Asiguraţi-vă că aţi citit toate informaţiile de pe etichetă. Nu negli-jaţi instrucţiunile şi avertizările de pe ambalajul produsului, ele pot fi deci-sive în decizia de cumpărare;

• Căutaţi etichetele ecologice – diverse simboluri ce indică că pro-dusele respective afectează mai puţin mediul înconjurător, fiind fabricate în condiţii sigure din punct de vedere al protecţiei mediului;

• Fiţi conştienţi de recomandările privind măsurile de precauţie în cazul utilizării produselor cu conţinut de substanţe chimice periculoase - luaţi o atitudine serioasă dacă produsul procurat (detergenţii, materialele de construcţie, produsele de uz fitosani-tar etc.) este marcat cu simbolurile ce indică efecte iritante, corozive, pericu-loase pentru mediu etc.

• Mirosiţi produsele înainte de a le procura, cele cu miros pronunţat sau neplăcut pot prezenta un potenţial pericol pentru sănătate;

• Solicitaţi certificatele, autorizaţii-le sau rezultatele analizelor de labora-tor, dacă nu sunteţi siguri în calitatea mărfurilor propuse spre vânzare;

• Păstraţi bonul de casă, pentru a contesta ulterior, în caz de necesitate, calitatea produsului procurat.

O informaţie mai amplă privind Săptămâna Securităţii Chimice găsiţi pe pagina: www.uap.md/saicm/

FOTO 1. Set de insecte, procurate de la tarabă din stradă din sectorul Ciocana, ţara de origine - China:

• plumb – 2  624-2641 ppm, concentraţia depistată în insectele roşii şi galbene,

• antimoniu – 200-601 ppm, concentraţia în creştere depistată la insectele cele galbene şi albastre spre verzi şi portocalii.

FOTO 2. Set de indieni, pro-curat de la magazinul de jucării angro lângă piaţa centrală, ţara de origine - China:

• antimoniu - 1125-1429 ppm, concentraţia depistată în jucării

• arsen - 270-314 ppm,. concen-traţia depistată în jucării.

FOTO 3. Comercializarea jucă-riilor şi rechizitelor pentru copii în stradă, fără nici un document de însoţire (bd. Ştefan cel Mare, centrul capitalei!).

SĂPtĂMÂNA SECURItĂŢII CHIMICE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

21-27 OCTOMBRIE 2013

UNIAGROPROTECTUNIUNEA REPUBLICANĂ A ASOCIAŢIILOR

PRODUCĂTORILOR AGRICOLI

Jucării... toxice

Atenţie la jucării!

Material pregătit de UniAgroProtect şi EcoContact, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor societăţii civile în sprijinul implementării Abordării Strategice în domeniul Managementului Internaţional al Substanţelor Chimice în Republica Moldova”, finanțat de Fondul de Trust al Programului de Start Rapid.

Foto: A.R.

7

Octombrie 2013

Cine nu cade nu se poate înălţa. Lucian Blaga

sATulOxana

gREADCENCO,satul Găleşti,

străşeni

Satele moldovenești rămân pustii în septembrie. De la mic la mare, toată lumea e la strânsul roadei. Și microbuzul Chișinău-Gălești, altădată ticsit până la refuz, era aproape gol. Am admirat, preț de o oră, frumoasa toamnă de după geam. De jur-împrejur o explozie de roșu-galben, iar la orizont – fugurile minuscule ale oamenilor care strângeau roada.

Revista NATURA a ajuns în această lună în satul Găleşti, raionul Străşeni la invitația

bibliotecarei din sat, doamna Angela Roadideal, care păstrează cu grijă toate numerele revistei, iar datorită ei şi copiii din sat ne-au îndrăgit şi ne citesc.

Sat vechi de răzeșiGăleştiul

e s t e u n a d i nt re c e l e m a i v e c h i l o c a l i t ă ț i din raionul S t r ă ş e n i . Gazda noas-tră, Angela

Roadideal, deşi nu este originară din Găleşti, ne-a povestit pe îndelete istoria satului. Acesta a fost menționat documentar pentru prima dată în 1528 cu denumirea de Tutoveni. Istoria Găleştiului este strâns legată de dinastia boierilor Dicescu. Mai mulți descendenți ai dinastiei au ajuns nume mari ale secolelor trecute. Pavel Dicescu a absolvit Universitățile din Moscova şi Berlin, a lucrat judecător la Orhei, secretar gubernial, membru titular al Băncii Nobilimii, membru ales al Dumei de Stat a Rusiei. După ce s-a retras la moşia din Găleşti, acesta a construit un conac, o fabrică de cărămidă. S-a stins din viață în 1909 în Sankt-Petersburg, dar a fost înmormântat în cavoul familial din Găleşti. O altă figură importantă a fost Anastasia Dicescu, născută în 1887 la Găleşti. Aceasta a studiat la Conservatorul din Odesa şi Academia de Muzică din Roma. A fost directoare a Operei basarabene, directoare la Conservatorul „Unirea” din Chişinău, dar şi solistă a Operei din Cluj şi pro-fesoară la Academia Regală de Muzică din Bucureşti.

Biblioteca, a doua casăAm găsit-o pe doamna Angela

Roadideal printre mulţi pici. Deşi biblioteca aparţine întregii comuni-

tăţii, ea este „guvernată” la propriu de copiii din clasele primare, care, spune bibliotecara, sunt cei mai activi cititori. „Când veneau rar la bibliotecă, mer-geam eu la şcoală şi le citeam. Acum calcă pragul bibliotecii în fiecare zi. Uneori vin după cărţi, alteori doar să mai stăm de vorbă, să citim ghicitori şi să jucăm şah”, spune zâmbind Angela Roadideal.

Nu e greu să-ţi dai seama cât de mult o iubesc picii pe bibliotecară. O încon-joară şi aşteaptă să le citească ceva nou. „Avem calculator acasă, dar nu petre-cem mult timp pe Internet. Venim aici la bibliotecă şi citim împreună ghicitori. Cel mai mult îmi plac poveştile lui Ion Creangă, le-am citit pe toate”, spune Cătălin Erhan, elev în clasa a III-a.

Muzeu în devenireLa câțiva paşi de bibliotecă se

afla sala care găzduieşte muzeul localității. Muzeul se află, de aseme-nea, în grija doamnei Angela Roadi-deal. Îmi povesteşte cu emoție cât de mult înseamnă pentru ea biblioteca şi muzeul şi cât de mult a aşteptat să i se încredințeze această sarcină. „Am fost şomeră timp de peste 20 de ani şi am avut grijă de gospodărie, însă din-totdeauna mi-am dorit să ofer oame-nilor din Găleşti timpul şi dedicaţia mea. De doi ani pot zice că viaţa mea s-a schimbat, iar acum încerc să fac, împreună cu oamenii din localitate, cât mai multe pentru Găleşti”, spune bibliotecara.

Cea mai mare bucurie pentru doamna Angela sunt copiii care vin aproape zilnic şi viziteze muzeul. „Mă întreabă des dacă am mai adus piese noi şi le studiază cu interes. Cea mai interesantă piesă pentru ei este lupul care a fost găsit în apropierea satului, iar cu ajutorul primarului a fost împă-iat, fiind acum cea mai mare atracţie a muzeului”, spune aceasta.

Oamenii din sat au fost receptivi la apel, spune doamna Angela, şi au contribuit fiecare cu ce a avut în gospo-dărie. „Oamenii se despart cu greu de obiectele vechi de care îi leagă amintiri, dar îşi doresc ca ele să rămână pentru generaţiile care vin. Bătrânele, în special, au lăsat obiecte confecţionate manual, în speranţa că adolescentele din generaţiile viitoare vor dori să cunoască meşteşugul popular şi să-l transmită mai departe”, adaugă Angela Roadideal.

Corul, motivul care îi strânge grămăjoară pe artiștii satuluiDe mai bine de trei ani, artiştii din

Găleşti au un motiv care îi strânge grămăjoară. Este vorba despre corul, aflat în grija dirijoarei Maria Madan. Deşi sunt adânciți în nevoile cotidiene şi treburile gospodăriei, cei peste 40 de membri ai corului găsesc timp pentru repetiții.

Conducătoarea corului, Maria Madan, spune că acesta a devenit un mod de viaţă pentru majoritatea dintre membri şi că fără el viaţa în sat ar fi mai plictisitoare. „În total, avem 30 de femei şi 12 bărbaţi. Când suntem în prag de concerte, facem repetiţii de 4-5 ori pe săptămână. Vara, când avem de prăşit şi mai mult de lucru pe câmpuri, luăm o pauză”, spune zâmbind aceasta.

Oamenii din Găleşti spun că odată cu apariţia corului, viaţa satului a devenit mai interesantă. Nicio sărbă-toare din sat, dar şi din raion nu trece fără prezenţa corului. Formaţia artis-

tică, spune Maria Madan, a crescut în trei ani cât altele în zeci de ani. Aleg cu grijă repertoriul de la bătrânii satului, dar şi din cărţile de muzică, aşa încât să readucă publicului cântecele vechi, care sunt date uitării. Au obţinut de mai multe ori premiul I la concursu-rile raionale, fapt de care vorbesc cu mândrie. Mai mult de atât, artiştii din Găleşti au evoluat şi pe scena Sălii cu Orgă din Chişinău. „Evident că la sat e mai greu să desfăşori activităţi cultu-rale. Dar oamenii care iubesc muzica îşi găsesc timp. Trebuie să iubeşti mult muzica ca să laşi toate grijile gospo-dăriei şi să mergi la repetiţii”, adaugă altă doamnă.

De la 900 la 242 de eleviDacă în urmă cu 10-15 ani, pragul

gimnaziului îl treceau aproximativ 900 de elevi, numărul acestora la moment nu ajunge la 250. Profesorii nu pot decât să strângă din umeri, declarân-du-se neputincioşi în faţa fenomenului de migraţie, dar şi de scădere a demo-grafiei. În pofida acestui fapt, profeso-rii nu şi-au pierdut speranţa şi încearcă să ofere tot ce au mai bun elevilor, care, nu întârzie să aducă rezultate şi performanţe. Nadejda Popa este unul dintre puţinii profesori tineri care vin în fiecare zi în faţa elevilor, încercând să facă abstracţie de salariul mediocru şi de perspectivele nu prea străluci-toare pe care le are un tânăr specialist într-o localitate rurală din Republica Moldova. Spune că i-a fost greu, în special la început şi, mai ales, la orele cu elevii din clasele mai mari, însă „pofta vine mâncând”. „Elevii nu mai sunt aşa ascultători ca pe timpuri, dar dacă îţi faci meseria cu dedicaţie, elevii te îndrăgesc”, spune Nadejda Popa.

„Cultura a devenit o prioritate pentru satul Găleşti”Tudor Roadideal se află în funcţia

de primar al satului Găleşti de 2 ani. Era prins în grijile satului şi ale recol-tei, însă am reuşit „să-i fur” câteva minute, discutând despre problemele, dar şi speranţele pe care le are.

Cea mai mare problemă a satului, spune el, este aprovizionarea cu apă potabilă. Toate fântânile din Găleşti sunt poluate, iar în lipsa unui apeduct, oamenii sunt nevoiţi să consume apă care nu poate fi numită potabilă. „De-a lungul anilor au tot fost folosite pesti-cide care au ajuns în apele subterane. Am făcut mai multe analize, care au constatat că apa din niciuna dintre

fântâni nu poate fi băută. Sperăm că odată cu parafarea Acordului cu UE la Vilnius vor apărea mai multe fonduri pe care să le accesăm, să construim un sistem de canalizare, un apeduct, aşa încât oamenii din Găleşti să aibă acces la apă de calitate”, spune Tudor Roadideal.

Înainte de a ajunge în biroul pri-marului, oamenii din localitate l-au descris drept un mare promotor al culturii. „Bineînţeles că există şi alte probleme mai grave, dar dacă lucrurile în domeniul culturii încep să se mişte, şi atmosfera în sat e alta. Oamenii nu trebuie să-şi uite tradiţiile, trebuie să se întâlnească la evenimente culturale. Educaţia şi cultura sunt esenţiale. Pen-tru început am pus pe picioare corul. Lumea era interesată şi mai înainte, dar nu avea unde. Ulterior am cumpă-rat şi costume populare. Deocamdată nu avem o sală de festivităţi. Vara ne adunăm pe stadion, dar în timpul iernii nu avem unde. Următoarea mea dorinţă e să înfiinţăm o trupă de teatru. Au plecat mulţi peste hotare, dar printre cei rămaşi sunt oameni interesaţi de cultură. Nu putem să-i ignorăm”, menţionează primarul.

Vera Lungu: Croşetez pentru mine şi pentru urmaşii meiPe doamna Vera Lungu am cunos-

cut-o la centrul medical din Găleşti. Este originară din Făleşti, însă de aproape 40 de ani locuieşte în Găleşti. Schimbăm câteva vorbe şi mă invită să-mi arate munca de zeci de ani – feţe de masă, şerveţele, accesorii şi elemente de decor – toate croşetate de

ea. Spune că croşetează de la 10 ani şi nu şi-ar imagina viaţa de zi cu zi fără această ocupaţie. „Croşetez pentru mine, dar şi pentru urmaşii mei. Este o artă populară aproape de sufletul meu, îmi pare rău că tinerii nu au asemenea preocupări, dar dacă văd exemple şi oameni care îi inspiră – poate se „îmbolnăvesc” şi ei de această pasiune”, spune zâmbind doamna Lungu.

Spune că e complicat pentru ea să se despartă de lucrările la care munceşte luni în şir. „Am vândut articole. Nu pot să zic că moldovenii nu sunt interesaţi de lucrările confecţionate manual, dar lucrările evident că sunt foarte scumpe, iar oamenii noştri nu îşi permit. Am vândut însă articole mai mici, dar şi feţe de masă pentru turiştii străini. S-a întâmplat că şi vinificatorii autohtoni să solicite şerveţelele mele croşetate în stil naţional pentru degustări. În fiecare an particip la Eminesciană, o manifestare

frumoasă din Străşeni unde meşterii populari din tot raionul îşi expun lucră-rile”, povesteşte meşteriţa.

„Am crescut mulţi campioni la balconul casei mele”În casa doamnei Vera Lungu l-am

cunoscut şi pe soţul acesteia – Gheor-ghe Lungu. Despre el aflasem la şcoală, vorbisem cu elevii săi care au ajuns campioni naţionali, dar şi internaţionali la dame. Vorbeşte cu multă mândrie despre elevii săi care au obţinut rezultate frumoase pentru Republica Moldova la competiţiile internaţionale şi mă condu-ce să-mi arate locul în care petrece ore în şir cu discipolii. La balconul casei are

tot timpul o tablă de dame, dar şi cărţi din domeniu. Deşi în sat există o sală unde iubitorii de dame îşi dau întâlnire, orele de-acolo, spune antrenorul, nu sunt suficiente pentru a creşte campioni. „Uneori mă ocup cu un elev câte 4-6 ore pe zi, din timpul meu liber, bineînţeles. În 2011 Tania Gălescu a obţinut bronzul în Italia, Victor Lungu a devenit cam-pion european la dame, iar acum am discipoli mai mici care se antrenează serios, iar rezultatele nu întârzie să apară”, spune Gheorghe Lungu.

Îl întreb care e secretul, cum reuşeşte să provoace interes pentru acest sport în rândul tinerilor. Îmi zâmbeşte şi îmi spune: Foarte simplu. „Toţi vor să devină campioni, aşa se înscriu la antrenamen-te. Sportul mare nu se face doar în sala de antrenamente, trebuie să devină un mod de viaţă. Jocul de dame e simplu la reguli şi mişcări, dar foarte dificil la interpretări”, adaugă Victor Lungu.

Grădiniţa, a doua casă pentru copiii cu părinţi peste hotareTreci pragul grădiniţei şi parcă intri

într-o altă lume. Holurile curate-lună, desenele de perete, dulapurile şi patu-rile în miniatură în care îşi depănau visele copiii în timpul somnului de la prânz. Mergem în vârfurile degetelor, aşa încât să nu trezim din dulcea visare copiii şi ajungem în biroul directoarei instituţiei – Larisa Pahomi.

Nici doamna Larisa nu e originară din Găleşti, însă de ani buni are grijă de educaţia preşcolarilor. Aproape o sută de copii frecventează zilnic grădiniţa. „Mulţi dintre ei au părinţii peste hotare, iar grădiniţa le-a devenit a doua casă. Faţă de anii precedenţi, acum copiii se pot bucura de condiţii bune, iar părinţii au toată încrederea atunci când îi aduc aici”, spune Larisa Pahomi.

Sătenii m-au asigurat că în celelalte zile, când grijile câmpurilor sunt mai puţine, satul arată altfel. M-am ales şi cu o invitaţie la Hramul satului pe care, sper eu, să o onorez. Îi mulţumesc doamnei Angela Roadideal pentru invitaţie, iar dacă doriţi ca satul vostru să ajungă în paginile revistei NATU-RA, nu ezitaţi să ne scrieţi.

La găleşti, în mijloc de toamnă

Gheorghe lungu

vera lungu

Corul din Găleşti

Anglela Roadideal, cu micii cititori

Primarul Tudor Roadideal

8

Octombrie 2013 INvITATul DE oNoARE

Fiecare popor şi fiecare epoca stă pe umerii vremilor trecute. Mihai Eminescu

- Doamnă Mariana Şlapac, acti-vaţi în funcţii de colaborator ştiinţific principal la Institutul Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi consilier al Preşedintelui Academiei de Ştiinţe, Gheorghe Duca, în probleme de arhitectură, urbanism, design, heraldică, medalistică etc., dar totodată sunteţi Preşedinte al Comi-siei naţionale de heraldică pe lângă Preşedintele Republicii Moldova şi Preşedintele Consiliului naţional al monumentelor istorice pe lângă Minis-terul Culturii. Pe care dintre aceste domenii de activitate le consideraţi mai interesante?

- Toate domeniile sunt interesante

şi mă preocupă în aceeaşi măsură. Sunt cercetător ştiinţific de mai mulţi ani, ştiinţa este nu numai un lucru, dar şi un fel de hobby al meu. Este vorba de un spaţiu al frumosu-lui, al monumentelor, în special - al cetăţilor medievale. Am scris mai multe monografii dedicate cetăţilor medievale şi sunt fondatorul unei noi ştiinţe - castelologia compa-rată. Anul trecut, în Germania a apărut o monografie care, în limba română, s-ar numi “Castelologia comparată – o nouă disciplină in statu nascendi”. Încerc să pun bazele unei noi discipline, unei noi ramuri a istoriei comparative din domeniul arhitecturii fortificate, care are ase-mănări, influenţe, izvoare comune, căi de migraţie a unor modele - un domeniu extraordinar de interesant şi vast, care permite o nouă abordare în domeniul castelologiei.

- Ştiu că mergeţi degrabă să faceţi studii de documentare în Polonia. Am avut ocazia să văd cum polonezii îşi reconstruiesc castelurile cu bani euro-peni. Schimbul de experienţă va fi în acest domeniu?

- Castelul este o construcţie forti-ficată în care locuiau feodali, seniori, persoane nobile, iar cetatea - o con-strucţie în care e stabilită şi locuieşte garnizoana sau o construcţie care înconjoară o aşezare. Cetatea diferă de castel. Cetăţile din Moldova isto-rică sunt, în general, nişte puncte de sprijin militar şi sedii de staţionare a garnizoanelor.

Timp de cinci zile, vom face în Polonia studii de documentare în

probleme ce ţin de restau-rarea monumentelor. Ţările din Europa au o mare experi-enţă în acest domeniu şi noi trebuie să învăţăm de la ele. Vom vizita o serie de castele, palate şi şantiere care sunt în restaurare.

- Are Moldova monumente arhitecturale istorice cu care să ne mândrim în spaţiul European?

- Sigur. Este vorba de fortificaţii, construcţii de cult, biserici, capele, conace boiereşti, monumente arhe-ologice... Avem o listă destul

de mare de monumente, dar există probleme ce ţin de restaurarea, valori-ficarea şi conservarea lor. Cercetătorii se ocupă mai mult cu valorificarea monumentelor istorice din punct de vedere ştiinţific, studiază diferite materiale în arhive, biblioteci, pe teren şi aduc informaţii noi pentru publicul larg în ceea ce priveşte fişa de monument a fiecărui obiectiv isto-rico-arhitectural. Academia de Ştiinţe a editat recent o ediţie enciclopedică extraordinar de frumoasă – „Mănăstiri şi schituri din Republica Moldova”. La ea a lucrat un grup mare de specialişti în domeniile istoriei, arhitecturii şi chiar muzicologiei. Pentru mine, care am fost responsabilă de comparti-mentul „Arhitectura”, a fost o plăcere să lucrez. Timp de 12 zile, cu doi designeri, unul fiind din Canada, şi cu soţul meu Victor Şlapac, am vizitat 21 de mănăstiri istorice. Niciodată nu m-am gândit, deşi cunosc foarte multe mănăstiri, că, într-un timp foarte restrâns, poţi să le vezi pe toate, ele având statut de monument. Nu sunt mai puţin importante decât cele văzute în Franţa, Spania sau Polonia. Tuturor le recomand să meargă să vadă aceste monumente istorice.

Noi am început cu Mănăstirea Noul Neamţ, de la Chiţcani, care este fantastic de frumoasă. Puteţi s-o luaţi apoi spre Dobruşa, Cuşălăuca, Răciu-la, Vărzăreşti, Condriţa... Toate aceste mănăstiri mi se par foarte importante din punct de vedere arhitectonic. În anii următori voi publica câte un arti-col dedicat fiecărei mănăstiri. Despre Mănăstirea Noul Neamţ am publicat

un articol într-o culegere dedicată conferinţei organizată de Mitropolia Moldovei, la care am participat. Am folosit documente inedite din arhive, imagini de epocă... Iniţial, mănăstirea nu a fost în varianta de astăzi. Clo-potniţa mănăstirii este cea mai înaltă din Republica Moldova şi se spune că, atunci când timpul e frumos, din ea poţi vedea chiar şi oraşul Iaşi.

- Odată cu destrămarea imperiului sovietic, creştinii au cerut redeschide-rea mănăstirilor, au pus mână de la mână şi le-au restaurat în grabă, în lipsa specialiştilor restauratori, ceea ce, probabil, a diminuat din importanţa lor arhitecturală. Ori nu-i aşa?

- E un lucru bun deja că ele au fost reanimate, pentru că nu în toate statele post-sovietice s-a reuşit acest lucru. La noi, slavă Domnului, toate mănăstirile sunt reanimate. Urmează pasul urmă-tor - ca toate aceste perle de arhitectură medievală să fie readuse la frumuseţea iniţială. Pe mine, bunăoară, mă deran-jează că în unele biserici s-au făcut euro-reparaţii, cu geamuri termopan, cu folosirea unor cornişe din plastic, acoperământul turlelor - înlocuite cu altceva. De exemplu, acoperământul în formă de clopot apărea ca un bulb, din tablă foarte lucioasă de diferite culori. Înţeleg problemele financiare, dar e inacceptabil să schimbi modelul iniţial, gândit de un arhitect ilustru.

- Colaboraţi la acest capitol cu Mitropolia Moldovei?

- Da. Părintele Manole Brihuneţ este responsabil de sectorul arhitec-turii şi picturii la Mitropolia Moldo-

vei. Din iniţiativa dumnealui sunt organizate simpozioane cu scop de instruire a feţelor bisericeşti privind arhitectura şi restaurarea lăcaşelor sfinte. Degrabă va avea loc un alt simpozion şi eu voi interveni în faţa înaltelor feţe bisericeşti şi a preoţilor din teritoriu, ca dumnealor să ştie unde să ape-leze în cazuri concrete - că este la Ministerul Culturii o direcţie specială care poate să le ajute; că anumite modele şi materiale nu pot fi utilizate, pentru că ulterior pot duce la distruge-rea monumentului. Nu poţi acoperi biserica, de exemplu,

cu nişte plăci, cum este cazul Mănăs-tirii Suruceni, care are acoperişul din nişte plăci de tuf roz. Cred că cineva a făcut acest lucru cu bune intenţii, dar s-au pierdut toate decorurile iniţiale şi chiar au apărut probleme de umiditate.

Vreau să menţionez că atunci când am realizat lucrarea despre mănăstirile Moldovei, le-am inclus şi pe cele care aparţin Mitropoliei Basarabiei. Con-siliul Naţional al monumentelor isto-rice este deschis pentru reprezentanţii tuturor confesiunilor religioase, căci, dacă cineva profanează, bunăoară,

imaginea unei sinagogi este o pierdere pentru noi toţi.

- Din păcate, se face puţin pentru a readuce în patrimoniul nostru arhi-tectural şi cultural conacele boiereşti. Avem multe pe teritoriul republicii?

- Problema conacelor e mult mai dificilă decât cea a mănăstirilor. Avem multe, dar sunt într-o stare foarte deplorabilă şi necesită intervenţii grabnice. Nu demult am vizitat cona-cul din Hânceşti, unul dintre cele mai importante. Este groaznic, pentru restaurarea lui sunt necesare granturi europene. Are afectată nu numai par-tea exterioară - tencuiala, decoraţia -, dar şi toată structura lui.

Unul din scopurile călătoriei în Polonia este familiarizarea cu legislaţia polonezilor în domeniul patrimoniului cultural. Legislaţia noastră este în proces de constituire şi cred că, până la sfârşitul anului o să apară Legea monumentelor. Va fi o mare realizare a Ministerului Cultu-rii. Această lege ar trebui să prevadă şi pedeapsa celor care profanează monumentele, care le demolează şi construiesc în locul lor ce le trece prin cap. Nu vedeţi ce se face în zona istorică a oraşului? Marea majoritate

Mariana ŞLAPAC,colaborator ştiinţific principal la Institutul Patrimoniului Cultural al AŞM, consilier al Preşedintelui AŞM

“Marea mea dragoste este Cetatea Albă…”

Cetatea Albă. săpături arheologice

Cetatea Albă. sigiliu domnesc

spre zidurile cetăţii

9

Octombrie 2013

Eu îmi iubesc ţara, dar din iubirea mea face parte şi disperarea mea de a vedea ce trăim şi cum trăim. Octavian Paler

a proiectelor de construcţie nici nu trec prin Consiliul Naţional al monumentelor istorice. În Ţările Baltice, dacă deviezi de la proiectul de construcţie, a doua zi vine buldozerul şi demolează toată construcţia, iar cel vinovat plăteşte amenda, dar şi costul demolării.

E nevoie de mijloace financiare europene pentru restaurarea mai multor conace şi par-curi. Ştiu că deja se lucrează în acest domeniu. Avem conace destul de frumoase, precum conacul Donici sau cel de la Mândâc, a căror arhitectură concurează cu cea mai frumoasă arhitectură a Imperiului Rus din sec. XIX. Readuse la forma iniţială, ele ar constitui un punct de atracţie şi pentru turişti, şi pentru cetăţenii Republicii Moldova, care ar putea să arate copiilor lor cât de frumoasă este Republica Moldova.

- O mândrie aparte sunt cetăţile noastre medievale. Ce se face pentru restabilirea şi includerea lor în traseele turistice europene?

- Cetăţile sunt fortificaţii construite de domnitorii Moldovei, care au străjuit ţara în timpurile vitrege ale evului mediu, când, dacă vroiai să trăieşti, trebuia să te gândeşti la apărare. Moldova nu era apărată ca Europa Occidentală. Acolo, orice aşezare era închisă cu ziduri: oraşe-cetăţi. În Moldova erau cetăţi ca puncte de sprijin militar, unde staţionau garnizoanele situate pe linia Nistrului, a Dunării. Şi mai erau cetăţi în oraşe mari, pre-cum Cetatea de Scaun de la Suceava. Aceste cetăţi aveau funcţii pur militare, dar, în unele cazuri, şi administrative.

Avem pe teritoriul Republicii Moldova cetăţile mari, precum Cetatea Sorocii, Cetatea Orheiul Vechi, partea restabilită după varianta arheologică, Cetatea Tighina. Cetatea Tighina este extraordinară, a avut o cetate de pământ şi de lemn construită de domnitorii Moldovei şi reclădită apoi în piatră de către otomani, cu meşteri de şcoală bizantină, cu utilizarea forţelor de muncă locale, deci a moldovenilor. În cazul cetăţii bastionate s-a apelat la meşteri occidentali, în special - francezi şi englezi. Toată Europa a lucrat la această cetate: Turcia, Anglia, Franţa, Rusia şi, evident, Moldova.

- Specialiştii noştri se interesează de soarta cetăţii Tighina? Reprezentanţii regimului

separatist transnistrean le permit accesul acolo?

- Oricine poate vizita Cetatea Tighina. Noi avem nişte colaborări mai mult teoreti-co-ştiinţifice. A fost o tentativă de realizare a unui proiect mare de cercetare şi reabilitare a acestui complex extraordinar, cu utilizarea banilor europeni. Chiar a fost elaborat un proiect la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie şi prezentat în faţa mai multor ambasa-dori. Dar, problemele politice şi neînţelegerea cu demnitarii - nu cu specialiştii -, a oprit acest proiect. Sper ca acest proiect mare să fie pornit, căci acolo au interes şi turcii, şi suedezii (Karol al XXII), şi ruşii, şi ucrainenii, şi englezii, şi francezii, şi românii... Ar trebui de început cu sondaje arheologice: cine ştie ce găsim în pământ.

- În schimb, se pare că avem bune speranţe atunci când vorbim de cetatea Sorocii?

- Cetatea Soroca imită mai mult un castel medieval, un model renascentist de castel. E o cetate, care, anterior, era precedată de o fortificaţie de pământ şi lemn, construită de Ştefan cel Mare. Specialiştii sunt de părere că cetatea de piatră a fost construită apoi de feciorul său, Petru Rareş, cu ajutorul unor meşteri chemaţi din Transilvania, cu experi-enţă în Italia. Trecutul acestei cetăţi este foarte impresionant, dar au apărut şi multe legende, enigme, taine legate de ea.

Este îmbucurător faptul că în acest an au venit nişte bani europeni pentru restaura-rea acestei cetăţi. La Consiliul Naţional al monumentelor istorice a fost prezentat de două ori proiectul de restaurare, inclusiv a zonei aferente în care se preconizau şi cer-cetări arheologice. Cercetările arheologice deja s-au terminat, ştiu că s-au găsit lucruri interesante. Plus la asta, colectivul de autori a venit cu idei novatoare referitor la interi-orul cetăţii.

Există şi un proiect în colaborare cu cei mai buni specialişti din România, în frunte cu arhitectul Aurel Botez, mare expert în restaurările din România şi din alte ţări. Sosit la faţa locului, grupul lui a întocmit planul exact al cetăţii, cu o notă ahitectural-istorică şi recomandări. Dacă am fi obţinut un ase-menea proiect şi pentru cetatea Tighina ar fi fost minunat.

Este o etapă. Ar trebui să mai existe încă una, deoarece cetatea Soroca era înconjurată de o cetate bastionată, care nu mai există astăzi, dar nişte investigaţii arheologice foarte atente ar putea să descopere urmele, fragmentele acestei cetăţi bastionate şi poate în parcul din vecinătate s-ar putea de refăcut o porţiune a ei.

Apropo, puţini ştiu că şi la Chişinău am avut o cetate bastionată, construită de ruşi în zona circului şi a Bisericii „Constantin şi Elena” la sfârşitul sec. XVIII, în timpul unei operaţiuni militare între ruşi şi turci. Degrabă va avea loc simpozionul „Identităţile Chişinăului” şi una dintre concluziile acestui simpozion ar putea fi elaborarea unui proiect şi apelarea la mijloace financiare europene pentru a investiga zona dată şi a vedea ce fel de cetate a existat la Chişinău.

- A noastră a fost şi Cetatea Albă din oraşul Belgorod-Dnestrovsk de astăzi din Ucraina. În ce stare se află ea?

- Cetatea Albă este marea mea dragos-te. De două decenii, merg acolo în fiecare an. Prima mea monografie a fost dedicată cetăţilor şi se numea „Cetatea Albă. Studiu de arhitectură militară medievală”. Totuşi, anul trecut, ea a fost şi cea mai mare durere a mea. Am văzut că în interiorul acestei cetăţi s-au pornit nişte construcţii parazitare, chiar în nodul central, de intrare, al cetăţii, au început să construiască un WC modern, alipit zidului medieval – o construcţie foarte aiurită, o chestie comercială, care a stârnit reacţii dure şi din partea specialiştilor din Ucraina, a celor din Republica Moldova şi din România. Au fost apelate autorităţile, dar... banul dictează - o întreprindere „For-teţia” a închiriat cetatea. Cetatea arată dezas-truos, zidurile sunt într-o stare deplorabilă, în interior – diferite construcţii provizorii, corturi, scene...

În ultimul timp, mai multe organizaţii nonguvernamentale şi noi am contactat cele mai înalte autorităţi din Ucraina, inclusiv am scris o scrisoare şi şefului statului, şi Minis-trului Culturii, dar am rămas fără răspuns. Ministerul Culturii de la Kiev a avizat această construcţie parazitară şi încă o construcţie chiar în faţa cetăţii, care eclipsează faţada principală.

Din păcate, noi suntem foarte modeşti. În cazul dat, ne temem să stricăm relaţiile diplomatice cu Ucraina, dar ar trebui ca şi politicienii să reacţioneze cu glas tare atunci când sunt profanate monumente care aparţin nu numai Ucrainei, din punct de vedere isto-ric, dar şi Moldovei, şi României, Turciei, iar ca patrimoniu european – şi altor popoare. Cetatea Albă trebuie să fie inclusă în lista UNESCO.

- În faţa turiştilor, ghizii spun adevărul despre acest monument istoric?

- Când am început investigaţiile la Ceta-tea Albă, prin 1993, toţi ghizii foloseau o variantă oficială de text, aprobată de auto-rităţi. Existau afişe care spuneau că cetatea a fost construită pe timpul dlui Moldovan de către ucraineni şi ruşi. Cu timpul, ceva s-a schimbat, au apărut cărţi, articole. Există şi multă lume bună în zona ceea, lume sătulă de toate poveştile oficiale, interesată de adevărul istoric. Astăzi, ghizii reacţionează în dependenţă de grupul de turişti. Dacă e din Moldova, atunci folosesc variantă corectă… Faţă de mine ei spuneau varianta corectă, căci ştiau că eu investighez această fortificaţie. Am lăsat Muzeului de studiere a ţinutului natal din Belgorod-Dnestrovsk o carte despre istoricul cetăţii. În trei ani de zile, cartea a devenit ferfeniţă - a fost citită de toţi colaboratorii muzeului.

Ceva s-a schimbat. Nimeni astăzi nu infirmă că această cetate a fost construită de domnii moldoveni, că cea mai mare parte a fost construită sub domnia lui Ştefan cel Mare. Astăzi, totul evoluează şi minciuna nu mai ţine. Mai rău e atunci când se implică politi-cienii. Pentru noi, specialiştii, este important adevărul istoric, ştiinţific. Ne înţelegem foarte bine cu specialiştii din Ucraina, din România, din Rusia, din alte ţări.

Gheorghe BUdEanU

Ion Secrieru s-a născut la 5

iulie 1900 în satul Abaclia d i n j u d e ţu l Bender. Viaţa pe care a tră-it-o este puţin studiată. Nu se cunosc până în prezent zeci de file din biogra-

fia pământeanului nostru, care a fost un specialist de primă mărime în ştiinţa militară sovietică. Se spune, că pe lângă alte mari descoperiri făcute în domeniul artileriei, Ion Secrieru are o anumită contribuţie şi la elaborarea celebrei „Katiuşe”, arma secretă cu care ruşii au câştigat războiul cu nemţii.

Se cunoaşte că evenimentele tulburi din anul 1917 l-au prins pe tânărul Ion Secrieru în Transnistria, unde a absolvit Şcoala tehnică din oraşul Tiraspol. În 1919 a fost înrolat în Armata Roşie. În timpul Războiului Civil a luptat pe Frontul de Sud-Vest, apoi şi-a făcut studiile în şcolile militare din Kiev şi Moscova.

Înzestrat cu un talent înăscut, Ion Secrieru face o carieră ştiinţifică fulminantă, urcând treptele ierarhiei militare de la simplu ostaş până la general de armată. După absolvirea şcolilor militare, în cadrul Armatei Roşii a ocupat posturi militare de conducere: comandant adjunct şi comandant al Trenurilor blindate nr. 46, 33, 202 ş.a., şef adjunct şi şef al Consiliului Militar de Artile-rie. Studiază ştiinţa şi arta militară la Şcolile Superioare Militare din Petrograd şi Academia din Moscova. Este unul din puţinii specialişti militari sovietici, care s-a aflat într-o vizită de studii la unităţile puţin accesibile din Germania. Poate de aici i se trage şi acuzaţia falsă că ar fi fost recrutat în acea vizită de spionajul german. Oricum, mii de ofiţeri sovietici au fost împuşcaţi pen-tru „spionaj în favoarea Germaniei” fără să fi ajuns în Germania. NKVD-ul fabrica dosare pe conveier, fără ca acuzatul să aibă vre-o vină.

În 1930 Ion Secrieru susţine teza de doctor în ştiinţe tehnice şi în acelaşi an devine lector, apoi şi profesor la Academia Tehnică Militară. Ocupă în continuare pos-turi înalte de conducere în diferite oficii şi departamen-te militare ale Armatei Roşii. Este autor de manuale şi studii ştiinţifice de specialitate militară: „Aparatele de dirijare a tirului de artilerie”, „Teoria probabilităţilor”, „Teoria erorilor de suprafaţă şi spaţiu”. A fost decorat cu Ordinul Steaua Roşie (1936) şi Steagul Roşu de Muncă (1939).

În ajunul Războiului al Doilea Mondial şi în primul an al flagelului continental, regimul totalitar stalinist s-a aflat în continuă agonie politică şi militară. Pentru nereuşitele de pe front şi pentru proasta organizare în conducerea armatei putea fi bănuit oricine din liderii de partid, membrii guvernului şi comandanţii de armată. Astfel căzul bănuiala şi pe Ion Secrieru, pe atunci şef adjunct al Direcţiei Principale a Forţelor Armate Aeriene ale Armatei Roşii. În acea perioadă, declaraţi „duşmani ai poporului”, au avut de suferit mii de oameni nevinovaţi, specialişti în diferite domenii ale economiei, ştiinţei şi culturii, precum şi întreaga elită militară sovietică.

La 21 aprilie 1941, din ordinul lui Lavrentii Beria, generalul de armată Ion Secrieru a fost arestat, fiind acu-zat de implicare într-o conspiraţie militară şi de spionaj. La 28 octombrie 1941, fără proces de judecată, în deplină taină, Ion Secrieru, împreună cu alţi 20 de comandanţi de armată, au fost duşi departe de Moscova, împuşcaţi şi aruncaţi într-o carieră de nisip din preajma localităţii Barbiş din apropierea oraşului Kuibâşev de pe Volga. După moartea lui Stalin a fost reabilitat post-mortem.

Astăzi, în comuna Abaclia din raionul Basarabeas-ca, casa părintească a renumitului savant este transfor-mată în Muzeul memorial „Ion Secrieru”, drept cinstire a talentului său excepţional şi a descoperirilor făcute în ştiinţa militară.

Elena Secrieru, sora mai mică a savantului abacli-an, a predat toată viaţa limba şi literatura română la liceul din localitatea natală. Actualmente, pensionară, dumneaei îngrijeşte de muzeul în memoria fratelui Ion.

anatol Eremia, dr.hab.

Ion secrieruInginer militar, doctor în ştiinţe teh-

nice, profesor universitar, general de armată, şef adjunct al Direcţiei

Principale a Forţelor Armate Aeriene

ale Armatei Roşii. Arestat, torturat şi împuşcat de aco-liţii lui L. Beria în

1941.

Raşcov, Transnistria: Castelul Ruxandei în ruini

Elena secrieru, sora mai mică a savantului Ion Secrieru

Mănăstirea Chiţcani

10

Octombrie 2013 CAsA ŞI FAMIlIA TA

Borş ucrainean Ingrediente: la 5 litri de apă:-

500 gr carne de porc (costiţă de preferinţă), 3 cartofi mari, o sfeclă roşie mare, o ceapă uscată mare, 2 morcovi medii, 3 roşii medii, un ardei dulce bulgăresc, 250 gr varză (o pătrime de varză medie), o coadă mică de praz, o rădăcină de pătrun-jel, o lingură de masă de pastă de tomate, câte o legătură de mărar şi pătrunjel, un căţel de usturoi, 50 gr de slănină, 0,5 litri de borş acru, 2-3 frunze de leuştean, ulei, sare.

Mod de preparare: Se pun la fiert carnea şi rădăcina de pătrun-jel, tăiată cubuleţe. Se fierbe până e gata. Cartofii se taie cuburi şi se adaugă în bulion.

Separat, în tigaie prăjim în ulei sfecla tăiată pai, ceapa şi morcovul tăiate cubuleţe. Se prăjeşte până masa de legume obţine o nuanţă aurie. Adăugăm mai apoi pasta de tomate şi roşiile date prin răzătoa-re, fără pieliţă. Când masa de roşii devine mai consistentă, se adaugă un pahar de bulion şi ardeiul tăiat cuburi. Se înăbuşă 10 min la foc moderat. Se sărează după gust.

Când cartofii sunt aproape gata, adăugăm conţinutul din tigaie şi prazul tăiat felii.

La primul clocot se adaugă varza tăiată şi verdeaţa mărunţită (mărarul, pătrunjelul, leuşteanul). La necesitate se sărează.

Se lasă 5 minute să fiarbă, după care se adaugă o bucăţică de slă-nină pisată în piuă împreună cu usturoiul. Se mestecă şi imediat se stinge focul.

Bezele cu nuciIngrediente: 6 albuşuri, 300 gr

zahăr, 300 gr nuci, un pachet de zahăr vanilat, coaja rasă de la o lămâie.

Mod de preparare: Albuşurile se bat pe jumătate cu o priză de sare, apoi se adaugă zahărul şi zahărul vanilat şi se mai bat până se obţi-ne o spumă compactă. Se adaugă nucile măcinate şi coaja de lămâie. Se tapetează tava cu hârtie albă, se pune compoziţia într-un cornet şi se formează bezele (aşezaţi-le distanţat, cresc la copt). Se coc la foc mic.

Cartofi paneIngrediente: 2 cartofi mari, 2

ouă, 200 gr unt, pesmet, sare. Mod de preparare: Pui cartofii

la fiert cu tot cu coajă, apoi îi scurgi şi îi laşi să se răcească cât să îi poţi curăţa.

Îi cureţi de coajă şi îi tai cubu-leţe.

Baţi ouăle într-un castron, potri-veşti gustul de sare şi introduci cubuleţele de cartofi. Îi scoţi şi îi treci prin pesmet, apoi îi pui într-o tigaie cu unt la prăjit.

Îi întorci pe toate părţile, apoi îi aşezi pe farfurie.

Omul fericit este acela care stăpâneşte şi munca, şi dragostea. Sigmund Freud

LA PLĂCINTE,

ÎNAINTE!

Tufănelele sunt tot un fel de crizanteme care prezintă flori mai mici, de diferite

culori, grupate în buchete. Tufănelele se înmulţesc prin drajoni (lăstari ce pornesc din rădăcinile plantelor) sau prin despărţirea drajonilor de la planta mamă. Aceştia se plantează primăvara în grădină, după ce s-au înrădăcinat în ghivece sau răsadniţe.

Înmulţirea prin butaşi se face toamna, când plantele sunt înflorite. Se aleg exemplarele cele mai frumoase. Ele vor fi plantele mamă. Acestora li se îndepărtează tijele florale şi se scurtează tulpina la circa 10 cm.

Plantele mamă astfel pregătite se scot din pământ şi se plantează

în ghivece, ţinându-se peste iarnă în locuri răcoroase, cu temperatura de 5-8°. Din când în când se face udatul moderat. Către sfârşitul iernii (februarie, martie) se for-ţează plantele mamă în vederea emiterii drajonilor. Pentru aceasta, ghivecele respective se introduc în încăperi   calde (12-14°), luminoase şi aerisite. Când apar drajonii şi au o lungime de 8-12 cm, aceştia se detaşează de planta mamă. Dintr-un

astfel de drajon se fasonează un butaş lung de 6-8 cm (cu 4-5 frunze).

Butaşii se plantează în vederea înrădăcinării în cutii sau ghivece

umplute cu nisip sau cu un pământ uşor, deasupra căruia se aşează un strat de circa 2 cm nisip, în care se va înfige baza butaşilor. Printre măsurile care asigură buna lor înrădăcinare amintim: menţinerea unei tempera-turi de 15-20° şi stropirea lor zilnică.

După înrădăcinare, butaşii se repică la distanţe mai mari, în vede-rea unei mai bune dezvoltări. În aprilie-mai, butaşii înrădăcinaţi se plantează la loc definitiv, fie în

grădină la distanţa de 35-40 cm, fie în ghivece sau jardiniere (dacă se vor cultiva ca plante de apartament/balcon).

În general, cultura tufănelelor trebuie făcută într-un teren bine lucrat şi îngrăşat din toamnă. Este bine să se evite terenurile grele şi umede.

Privitor la lucrările de îngrijire din timpul vegetaţiei, prezentăm câteva amănunte şi anume: udatul este bine să se facă numai dimineaţa sau seara, pentru a se evita arsurile pe frunze, iar apa să se administreze la baza plantei. Cea mai bună apă este apa de ploaie.

Tricotarea unui obiect inclu-de o serie de operaţiuni care, prin ansamblul lor,

conduc la realizarea completă a obiec-tului respectiv. Printre acestea se enumeră:

1. Creşterea şi micşorarea numărului de ochiuriTricotarea după tipar ca şi tri-

cotarea diferitelor modele necesită creşterea sau micşorarea numărului

de ochiuri.Creşterea numărului de ochiuri

se poate realiza prin ridicarea firului orizontal dintre 2 ochiuri pe andreaua dreaptă. Se tricotează luându-l din spatele andrelei stângi (Fig. 16). Firul se suceşte ca să nu se formeze un gol. Acest procedeu se foloseşte la tricota-rea unor modele.

- Tricotarea primului şi a ultimului ochi de 2 ori, o dată luat din faţă şi o dată luat din spatele andrelei din mâna stângă (Fig. 17, a şi b), adică o dată lucrat pe dreapta şi o dată spre stânga. Acest procedeu se foloseşte când e necesar să se adauge câte un singur ochi de fiecare parte, după un anumit număr de rânduri, sau să se adauge ochiuri într-un rând, la anu-mite intervale.

- Executarea unui jeteu cu andreaua dreaptă se face printr-o mişcare din-

spre dreapta spre stânga, pe sub firul cu care se lucrează şi care se trece de la stânga spre dreapta. Apoi se tricotează ochiul următor.

- Tricotarea a 3 ochiuri în unul singur, se face astfel: se tricotează la început 1 ochi pe faţă, apoi fără să se scoată de pe andrea, se face un jeteu şi se tricotează din nou 1 ochi pe faţă. Cele 3 ochiuri obţinute se scot de pe andreaua din mâna stângă (Fig. 18)

- Montarea pe andrea a 2 sau

mai multe ochiuri din firul cu care se lucrează se vede în Fig. 19. Acest procedeu se foloseşte la lărgirea tri-cotului cu câteva ochiuri pe margini, după cerinţele tiparului şi la tricotarea butonierelor şi a tăieturilor pentru buzunare.

Micşorarea sau scăderea numă-rului de ochiuri se realizează prin:

- Tricotarea a 2 sau 3 ochiuri împre-ună, pe faţă sau pe dos, după cum cere

lucrul. Pentru aceasta se introduce andreaua de la dreapta spre stânga deodată în 2 sau 3 ochiuri, care se tricotează împreună.

- Tricotarea pe faţă a ochiului mărginaş şi a ochiului următor se face împreună şi se scot de pe andreaua stângă. Ochiul obţinut se trece din nou pe andreaua stângă şi se tricotează împreună cu ochiul următor. Operaţi-unea se repetă după cerinţele tiparului respectiv. Acest procedeu se aplică şi la încheierea ochiurilor.

2. Încheierea ochiurilorDupă terminarea tricotării este

necesar să se încheie ochiurile pentru ca să nu se deşire. În acest scop se tricotează astfel:

Se scoate ochiul mărginaş, iar ochiul următor se tricotează pe faţă şi apoi se trece prin ochiul mărginaş. În acest fel pe andreaua din mâna dreaptă

rămâne un singur ochi. Se tricotează pe faţă ochiul următor care se trece şi el prin ochiul aflat pe andreaua din dreapta. Operaţiunea se repetă până când pe andrea rămâne ultimul ochi, prin care se trece firul ce vine de la ghem, apoi firul se scoate de pe andrea, se înnoadă şi se rupe. “Tricotaje de mână”, ana pOpEsCU,

Ed. Tehnică, 1966(va urma)

Cum întreţii puloverele şi rochiile din

lânăPentru că e sezonul hainelor

călduroase, nu strică să ştim cum să le păstrăm într-o stare cât mai bună. Iată câteva trucuri verifi-cate, cu ajutorul cărora pulove-rele şi rochiile din lână vor arăta ca noi pentru mai mult timp! Lâna e unul dintre cele mai căldu-roase materiale, dar şi unul dintre cele mai delicate, având nevoie de o întreţinere atentă. Spală cu grijă hainele din lână groasă, astfel încât să nu se deformeze! Înainte de spălare, citeşte eticheta hainei şi respectă temperatura recomandată!

Pentru cele fără etichetă, reţine că temperatura de spălare trebuie să fie cât mai scăzută! Dacă vei folosi maşina de spălat automată, setează modul delicat şi un program de 30°C şi 30 de minute. Ideal ar fi să introduci hainele într-o faţă de pernă din aceeaşi culoare sau într-un săculeţ din pânză, pentru a le proteja cât mai bine.

Dar, dacă ai timp, ar fi de pre-ferat să le speli manual! Mai ales dacă vorbim despre hainele din lână mai subţire: nu le spăla niciodată în maşină, ci manual şi întotdeauna cu apă rece!

La final, le poţi pune într-un săculeţ de pânză, pentru a le stoarce la maşină, întrucât lâna reţine apa şi apa deformează haina. Usucă-le într-o poziţie orizontală, pentru a evita lărgirea! Apoi, pune-le într-un sac din plastic şi ţine-le 1-2 ore la frigider sau jumătate de oră la congelator. Vor arăta impecabil! Ca să te asiguri că nu-ţi arzi puloverul călcându-l, întoarce-l pe dos şi aşează deasupra o batistă umedă!

Regulile de aur ale bunicii(despre albuşuri)

• Pentru a păstra câteva zile albu-şurile de ou, turnaţi deasupra câteva picături de apă.

• Albuşul ouălor de raţă nu se foloseşte la prăjituri. Fiind prea gras, nu se bate spumă.

• Albuşul de ou se desparte uşor de gălbenuş, dacă oul spart e pus deasupra unui vas, într-o pâlnie. Albuşul curge în vas, gălbenuşul rămâne întreg.

• Albuşul de ou se bate perfect dacă folosiţi ouă ţinute la frigider, sparte şi despărţite cu grijă, astfel ca gălbenuşurile să nu pătrundă în albuş. Un vârf de cuţit de zahăr şi câteva picături de lămâie vor ajuta ca spuma să se bată mai repede.

• Când bateţi albuşul de ou, puneţi în el o lingură de apă rece. Din aceeaşi cantitate de ouă va ieşi o masă mai mare de albuş bătut.

• Spuma de albuş nu se lichefiază dacă punem în ea zahărul în două reprize: una când începem bătutul, cealaltă la final.

• Albuşurile folosite la cozonaci sau prăjituri trebuie bătute repede, ca spuma să crească. Dacă adăugăm în ea şi un pacheţel de zahăr vanilat şi un praf de sare, devine mai con-sistentă.

• Albuşurile nefolosite pot fi fre-cate spumă, amestecate cu dulceaţă sau gem şi apoi puse la gheaţă.

• După ce bateţi albuşurile spumă nu curăţaţi niciodată telul bătând cu el de marginea vasului. Spuma se va lăsa.

Învăţăm să împletim

Câteva operaţiuni de tricotare(Continuare. Început în Nr.2 / 2013)

Grădina cu flori

TUfănELE

11

Octombrie 2013 MEDICINA NATuRIsTĂ

Putem să muncim pe brânci. Putem să muncim până murim. Dacă nu muncim cu iubire, toată munca noastră este fără nici o valoare în ochii lui Dumnezeu. Maica Tereza

pagini organizate după formula as şi alte surse de

paraschiva MăMăLIGă

Mălaiul este un înlocuitor de nădejde al produselor de panificaţie, numit de specialişti „prietenul intestinului subţire”. Dispreţuit pe nedrept, acest medicament tradiţional aduce numai beneficii atât omului sănătos, cât şi celui care suferă de boli grave.

Un aliment tradiţional cum e mămăliga a fost de multe ori subiect de cercetare al

specialiştilor, fără a i se putea găsi o contraindicaţie. Fierturile de porumb au fost apreciate încă din vremea lui Columb, dar, ulterior, au ajuns să fie considerate hrana săracilor.

Studiile recente au scos în evi-denţă faptul că media de viaţă a triburilor amerindiene care se hră-neau cu porumb crud sau fiert era mult mai mare decât a altor comu-nităţi învecinate, cărora le lipsea din dietă acest aliment. Recent, s-a descoperit prezenţa în boabele de porumb a unor substanţe derivate ale acizilor arahidic şi palmitic, extrem de importante pentru sănătatea organismului. Aceşti acizi se absorb în intestin cu mare uşurinţă, fără a suferi transformări chimice decât în proporţie de 22-28%.

Ajunşi în sânge, se transformă în hidroxiacizi care vor purifica sângele de unele substanţe toxice. Efectul detoxifiant al substanţelor din porumb

uşurează efortul ficatului de neutrali-zare a substanţelor toxice, reducând considerabil riscul la insuficienţe şi ciroze hepatice. La populaţiile unde se consumă zilnic terci de mălai, inci-denţa bolilor hepatice este de 10 ori mai mică, iar copiii au o dezvoltare mai bună.

Cercetătorii endocrinologi con-sideră că un consum zilnic de mămăligă scade cu 60% riscul de boli psihice generate de disfuncţii tiroidiene. De asemenea, consumul de mămăligă reglează concentraţia de glucoză în sânge, fiind de folos diabeticilor. Reduce cantitatea de colesterol din sânge, scăzând astfel riscul de ateroscleroză şi, implicit, de infarct. Mai mult, banala mămă-ligă revitalizează funcţiile sexuale, în special feminine.

Rezultatele cercetărilor româneşti efectuate de antropologi în regiunea Bran-Rucăr (unde mămăliga e mai des pe masa românilor), arată că 9% din femeile de peste 65 de ani au avut o activitate ovariană foarte intensă, manifestată şi prin prelungirea vieţii sexuale chiar şi după vârsta de 72 de ani.

De asemenea, consumul de mămă-ligă este răspunzător şi de longevitate. Multă lume crede că mămăliga îngraşă. Ei bine, mămăliga moale are de patru ori mai puţine calorii faţă de pâine. Iar mămăliga vârtoasă are jumătate din caloriile pâinii. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au folosit mămăliga ca leac. De exemplu, doar pentru a evita pelagra, este suficient consumul zilnic de mămăligă cu o jumătate de litru de lapte şi un ou. Terapia a dat rezultate sute de ani.

Dulceag şi înmiresmat, dovleacul nu este doar leguma gustoasă care ne duce cu gândul la plăcintele aromate ale bunicii. El are o valoare nutritivă ridicată şi ajută organismul să traverseze cu bine anotimpul rece.

Ne scapă de insomnieDacă vi se întâmplă des să aveţi

nopţi albe, un pahar cu suc de dovleac este cel mai bun remediu.

Amestecaţi 50 ml suc de dovleac proaspăt, cu o linguriţă de miere de albi-

ne. Tratamentul are şi o reacţie secun-dară plăcută: puteţi scăpa de pungile de sub ochi, care apar în timpul somnului.

Reglează glicemiaBeta-carotenul are efecte antiinfla-

matoare şi antioxidante, diminuând posibilitatea apariţiei diabetului şi reglând valoarea glicemiei în sânge.

Consumul de carotenoizi scade riscul apariţiei hiperglicemiei, dar şi al cancerului pulmonar.

Alungă astenia de toamnăToate soiurile de dovleac au efec-

te uşor sedative asupra sistemului nervos şi sunt recomandate în dieta astenicilor. Consumând 50 de grame seminţe prăjite pe zi, ne asigurăm 300 miligrame de magneziu, doza zilnică recomandată de terapeuţi.

Previne cancerul100 grame de dovleac asigură apro-

ximativ 70 % din aportul zilnic nece-sar de vitamina A. Ea are rol esenţial în prevenirea cancerului, cataractei, aterosclerozei şi oferă organismului o

protecţie antioxidantă extraordinară. Ajută la menţinerea sănătăţii părului, a unghiilor şi a pielii.

Tratează arsurile şi acneeaMiezul dovleacului, de care sunt

prinse seminţele, este folosit, de sute de ani, în medicina populară, pentru tratarea rănilor, a eczemelor, arsurilor şi a acneei.

Extern, el mai este folosit şi pentru a scăpa de migrene, prin compresele cu suc de dovleac. Calmează foarte repede şi dă o senzaţie de linişte.

Atenţie! Dovleacul crud este con-traindicat persoanelor cu gastrită, cu ulcer gastric, dar şi cu diabet avansat. Persoanele care suferă de balonări şi cele care au fost diagnosticate cu afec-ţiuni cronice ale stomacului trebuie să folosească dovleacul cu precauţie.

„Seminţele sunt o sursă de energie”„Seminţele de dovleac au cele mai

puternice efecte terapeutice. Consu-mate crude cu miere, ajută la elimi-narea paraziților intestinali, desfundă vasele de sânge, stimulează activitatea rinichilor şi reglează colesterolul. Sunt bogate în proteine şi conţin fier, magneziu, fosfor şi zinc”.

Bătrânii foloseau ceaiul de mătase de porumb în infecţiile urinare. Iar studiile ulterioare au arătat că acest remediu are substanţele potrivite pentru tratarea cistitelor şi a calculilor renali. Ştiai însă că mătasea de porumb este soluţia şi pentru pierderea kilogramelor în plus? Află mai multe citind acest articol!

Mătasea de porumb este partea cea mai des utilizată de la această plantă în tratamentele naturiste, datorită compuşilor valoroşi.

Conţine potasiu, calciu, dioxid de siliciu, saponine, ulei volatil, alantoină, ceară, vitaminele C, E, K.

Toate aceste elemente fac ca măta-sea de porumb să fie apreciată şi reco-mandată în curele de detoxifiere, în tratamentul bolilor de inimă şi de ficat.

Numărul mare de antioxidanţi recomandă ceaiul din mătase de porumb şi în tratamentul cancerului.

Te scapă de kilogramele în plusObezitatea poate fi combătută

într-un mod sănătos tot cu mătase de porumb. Substanţele denumite muci-lagii au rolul de a absorbi surplusul de apă din organism.

Atenţie: ceaiul din mătase de porumb completează un regim ali-mentar echilibrat. Sunt necesare două-trei căni de ceai pe zi, băute încet, câte o înghiţitură.

Infuzia elimină pietrele la rinichiCa să beneficiezi de proprietăţile

curative, trebuie să culegi mătasea de porumb când boabele sunt încă lăp-toase, apoi s-o laşi să se usuce într-un loc ferit de soare.

Prepară o infuzie neîndulcită din două linguri de mătase de porumb uscată la 200 ml de apă clocotită şi lasă la infuzat aproximativ un sfert de oră.

Se consumă apoi câte o lingură cu ceai la fiecare două-trei ore, dacă ai pietre la rinichi sau suferi de cistită. Tratamentul durează până la vinde-care.

Se recomandă infuzia cu mătase de porumb şi în bolile de inimă, obezitate şi în edeme, pentru că „stoarce” apa în exces din ţesuturi.

De asemenea, licoarea ajută la tra-tarea afecţiunilor hepatice, deoarece împiedică acumularea grăsimilor în ficat.

Ceaiul reduce disfuncţiile hepato-biliare şi măreşte secreţia biliară, în caz de colecistită.

Calmează menstrele dureroaseSuferi lunar din cauza durerilor de

burtă şi a ciclului neregulat? Încearcă ceaiul din mătase de porumb.

Perioada menopauzei ţi-a dat peste cap întregul organism? Tot ceaiul de mătase de porumb te ajută.

Conţine vitamina K, indicată în hemoragii, tulburări de coagulare a sângelui şi în anemie.

De asemenea, vitamina E din măta-sea de porumb are proprietatea de a scădea din intensitatea tulburărilor menopauzei.

Prepară o infuzie dintr-o linguriţă cu vârf de plantă uscată la 250 ml de apă clocotită, lasă să stea câteva minute şi apoi bea ceaiul neîndulcit.

Consumă zilnic cel puţin două căni cu ceai, până când durerile dispar.

Leac pentru picioare umflateAfecţiune legată de nutriţie, care

se manifestă prin exces de acid uric în sânge, ce se depune pe articulaţii, guta poate fi îmblânzită cu acelaşi ceai de mătase de porumb.

Împotriva gutei, ascitei, afecţiunilor renale şi vezicale, dar şi a umflării picioarelor cauzate de boli cardiace se recomandă infuzia din mătase de porumb şi de cozi de cireşe. Ambele plante au acţiune diuretică foarte mare.

Ceaiul se prepară dintr-un amestec în părţi egale din mătase şi cozi de cireşe, o linguriţă de plante la 200 ml apă fierbinte, apoi se lasă la infuzat.

Bea două-trei căni de ceai pe zi.

C. Apreotesei din Cahul este curios să afle “Ce ar fi, de fapt, deochiul.” Pe cât de interesantă întrebarea, pe atât încă de enigmatică. Există cu adevărat deochiul sau este o invenţie pentru a explica anumite stări de rău?Din păcate, nu există o explicaţie

ştiinţifică a deochiului. Deochiul este o stare de fapt în care credem majorita-tea dintre noi, căci trebuie să recunoaş-tem, mulţi dintre noi la un moment dat am avut o stare de rău inexplicabilă, dureri de cap foarte mari, însoţite de stări de vomă, care nu cedează la tratamente cu medicamentaţie uzuală.

Ca şi o supoziţie a ceea ce ar putea fi acest deochi este aceea că ar fi o stare provocată de privirea admirativă sau invidioasă a unor persoane care fac asta voit sau fără să-şi dea seama, persoane care au un câmp energetic mai puternic şi, deci, care se spune că îţi fură din energia ta. Primul semn pe care începi să-l simţi este durerea de cap care se accentuează şi persistă, starea de lipsă de putere pe care o simţi, senzaţia de somn şi de căscat care te cuprinde, chiar dacă nu eşti obosit, stare de vomă, poate şi urechi înfundate, lipsa de concentrare etc., în general, stări care te dau cu adevărat peste cap şi se spune că pot duce chiar şi la moarte. Cu siguranţă, deochiul

este un lucru rău, iar singurul antidot care se ştie este acela al rugăciunii sau al descântecului.

Din bătrâni se spune că te poţi feri de deochi, dacă porţi cu tine o aţă roşie, o crenguţă de busuioc, o bijuterie de aur, un căţel de usturoi sau lenjeria pe dos. În diverse religii există amulete şi talismane care purtate, se spune că te pot feri de deochi (ochiul albastru, de exemplu).

În afară de Tatăl Nostru, un descântec de deochi cunoscut ar fi: „Fugi deochi dintre ochi, din gene, din sprâncene, din vârful nasului, din măduva oaselor, din creştetul capului şi du-te unde cocoşul nu cântă, unde popa nu toacă, acolo te-aşteaptă cu mesele întinse, cu făclii aprinse şi lasă-l/lasă-o pe (numele persoanei) curat/ă, luminat/ă, cum Dumnezeu l-a/a lăsat/-o, Amin!”.

Se spune că nu toată lumea are puterea însă, sau mai bine zis, darul, de a vindeca de deochi, căci la fel cum ai puterea de a deochia, la fel ai nevoie de puteri energetice de a descânta.

Se mai spune că dacă, totuşi, simţi că ai fost deochiat, un remediu pen-tru ca să scapi de acest simptom ar fi acelea de a te gândi un lucru fericit din viaţa ta, pentru a retrăi bucuria acelui moment şi a te încărca din nou de energie pozitivă.

Efectele miraculoase ale mămăligii

scapă de insomnie cu suc de dovleac

Mătasea de porumb elimină pietrele la rinichi

Revista scrisorilor de sănătate

“Ce este deochiul?“

12

Octombrie 2013

Clubul dietelor de slăbit

Merele te ajută să pierzi rapid

kilogrameleMerele, deşi au un conţinut scăzut de kiloca-

lorii, sunt o sursă bogată de vitamine şi minerale, motiv pentru care aceste fructe sunt ideale pen-tru a scăpa de kilogramele în plus. Specialiştii în nutriţie susţin că persoanele care urmează regimul de slăbit cu mere pot pierde în trei zile până la două kilograme, în două săptămâni – până la şase.

Ziua 1:Micul dejun constă în două mere. Acestea

trebuie mâncate pe stomacul gol. Tot la prima masă a zilei este indicat să beţi apă. Persoanele care obişnuiesc să bea cafea la prima oră a dimi-neţii vor opta pentru o ceaşcă mică înlocuind zahărul cu miere sau lapte.

La masa de prânz este indicat să mâncaţi un măr proaspăt şi 150 de grame de carne de pui. Carnea de pui se va mânca fiartă, nu prăjită sau făcută la grătar. După masa de prânz se recoman-dă şi un pahar de apă.

Cina constă într-un măr şi o salată de legume.

Ziua 2:La micul dejun se vor mânca două mere.La prânz este indicat un măr şi o salată de

morcovi cu salată verde, brânză slabă şi o roşie.La cină se recomandă două mere şi 150 de

grame de peşte la grătar sau la cuptor. Peştele va fi mâncat simplu, fără garnitură.

Ziua 3:La micul dejun se va servi un măr şi un san-

dwich, care va conţine o felie de pâine integrală, brânză slabă, o felie de pastramă şi o roşie.

Pentru masa de prânz se recomandă un măr şi o salată de legume: roşii, castraveţi, ardei, morcovi, porumb şi ceapă.

La masa de seară se vor mânca două mere.Ziua 4:La micul dejun veţi mânca un măr şi două

felii de pâine integrală cu unt.Prânzul presupune să mâncaţi un măr şi o

salată cu ton, în care veţi mai pune salata verde, porumb, roşie şi ceapă.

Cina constă într-un măr şi 150 de grame de piept de pui la grătar sau fiert.

Ziua 5:La micul dejun se recomandă un măr şi un

bol de lapte cu cereale integrale.La prânz veţi mânca un măr şi peşte la cup-

tor, la care veţi asezona legume.Cina constă în două mere.Ziua 6:La micul dejun este indicat să mâncaţi un

măr, un ou fiert şi o felie de pâine integrală.Prânzul constă într-un măr, 150 de grame de

pui fiert cu legume la cuptor. Puteţi opta pentru ardei, dovlecei, morcovi şi ceapă.

La cină se recomandă două mere.Ziua 7:La micul dejun este indicat să mâncaţi un

măr şi un sandwich făcut dintr-o felie de pâine integrală, brânză slabă în grăsimi, o felie de pastramă şi o roşie.

Prânzul constă într-un măr şi o salată de legume cu câteva cubuleţe de carne fiartă.

Cina presupune să mâncaţi un măr şi o salată cu ton, zeamă de lămâie, porumb, salată verde şi ceapă.

În a doua săptămână se vor respecta aceleaşi reguli.

Pentru ca regimul cu mere să aibă rezul-tatul dorit este indicat să beţi zilnic doi litri de apă. După fiecare masă se va bea câte un pahar de apă. Pe tot parcursul acestui regim este indicat să renunţaţi la băuturile carboga-zoase şi dulciuri. Ceaiurile, apa şi cafeaua, în cantităţi mici, sunt singurele lichide permise în acest regim.

Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să ştie că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vârf. Gabriel Garcia Marquez

FRuMusEŢE

Nici în puţinele ei clipe fericite din viaţă n-a visat să ajungă cândva în Italia. Dar cu atât mai mult, să devină pentru toţi seniora Adeli. Să se bucure de respect şi dragoste. Să-şi găsească alinare şi mângâiere în braţele unicei ei fiice, pe care a pierdut-o cu mulţi ani în urmă...

Paraschiva MĂMĂLIgĂ

Adelaida a fost răsfăţata familiei Achi-ruş. Pentru că era cea mai mică în familia lor numeroasă, pentru că

distanţa dintre ea şi penultimul dintre fraţi era de aproape 10 ani, pentru că se născuse dintr-o mare dragoste şi bucurie, după război, la câţiva ani după ce tatăl ei se întorsese viu şi nevătămat acasă. Mai bine zis, era un copil făcut la bătrâneţe, dorit şi aşteptat de toţi. Credeau atunci mătuşa Anghelina şi nea Constantin că anume Adeluţa va rămâne în casa părintească să le aline bătrâneţile.

...Dar n-a fost să fie. Obişnuită să i se permită totul, Adela când împlinise numai şaisprezece ani, fugi de acasă cu Ion Apietrii fără să-şi anunţe părinţii. Ajunsă prin Kazahstan, abia peste o jumătate de an se hotărî să le trimită o mică veste părinţilor: „Am mers împotriva voinţei voastre, dar mi-am urmat dragostea. Sunt fericită. Aşteptăm şi un copil. Vă rog, iertaţi-mă!” Când au primit scrisoarea, răvăşiţi de durere şi epuizaţi de atâta aşteptare şi gânduri negre în cumplitele nopţi nedormite, desigur că au iertat-o. Au întors acel pliculeţ mic de pe o parte pe alta tot citind adresa şi, uitându-se pe hartă, cam câte mii de kilometri distanţă să fie. Dar, la urma urmei, bine că e fericită, or mai câştiga bani şi poate s-or întoarce. Uşa casei le va fi totdeauna deschisă.

După aceea au mai urmat câteva răvaşe, pline de dragoste, dar şi regrete. Mare le-a fost bucuria când i-au anunţat că Adela a născut o fetiţă pe care au numit-o Angelica. Când nepoţica lor împlinise un anişor, corespondenţa s-a întrerupt brusc. Nu mai ştiau nimic nici de Adeluţa, nici de Ion... Au încercat să-i caute, dar de pe adresa veche le-a venit răspuns că nu mai locuiesc acolo. Să-i cauţi în toată Uniunea Sovietică însemna să cauţi un ac într-un car cu paie.

...Au tot aşteptat-o bieţii părinţi pe Adeluţa ani la rând. Măcar o veste să le dea, o carte poştală, un sunet de telefon... Nu poate să tacă

atâta timp Adeluţa dacă la ea e totul în ordine! Şi-au zis adeseori că i s-a întâmplat ceva. De fiecare dată când mergeau la biserică, se uitau nedumeriţi unul la altul, întrebându-se unde să aprindă lumânarea – la cei vii ori la cei morţi, să se roage pentru sănătate sau pentru odihna ei. ...Aşa şi n-au mai trăit momentul revederii, petrecându-se în lumea celor drepţi.

Astăzi cetăţenii noştri pleacă la câştig în Italia, Grecia, Spania, Portugalia, Germania... pe atunci nici vorbă de aşa ceva – nu puteai ieşi atât de simplu din URSS, aşa că majoritatea se orientau spre Kazahstan. Mulţi şi-au întemeiat familii şi s-au stabilit cu traiul acolo.

Nici prin gând să-i treacă lui Vasile Fraţimulţi că o va întâlni pe Adela, fosta lui colegă de şcoală, cerşindu-i o bucată de pâine la uşa bisericii. N-ar fi recunoscut-o în vecii-vecilor dacă ea nu l-ar fi rugat într-o română schimonosită s-o ajute. Ajunsese un om al străzii, fără casă, fără masă, desculţă în prag de iarnă, dezbrăcată şi lihnită de foame. I s-a făcut milă lui Vasile, şi ruşine, pentru halul în care era. Îi cunoştea pe părinţii ei, oameni dintr-o bucată, fraţii şi surorile, oameni gospodari şi respectaţi în tot satul. I-a propus să meargă la el, a găzduit-o într-o bucătărie de vară. Le ajuta în gospodărie, la vite şi în grădină. Drept răsplată, o asigurau cu hrană şi haine. Era foarte muncitoare, omenoasă şi bună la suflet. Dar, o mică poticnire în viaţă o determină să apuce calea greşită şi să rămână fără nimic...

După ce o născuse pe Angelica, se credea cel mai fericit om. Ea avea grijă de fetiţă, iar Ion muncea pe unde apuca ca să aibă de pâine şi lapte copilului, să plătească gazda. La început lucrurile mergeau strună. De la un timp, însă, Ion a început să bea. Îşi găsise nişte prieteni de pahar, pe care deseori îi invita şi acasă. Într-o seară, după ce au băut atât că nu mai ştiau ce fac, s-au încăierat la bătaie. Ion a luat cuţitul din mâna Adelei, care tocmai curăţa cartofi şi l-a înjunghiat mortal pe unul din amicii lui. Ceilalţi doi, beţi fiind, au şters putina. Speriată de moarte de ce s-a întâmplat, dar şi de ieşirile din fire ale lui Ion, gândindu-se şi la soarta Angelicăi, Adela hotărî să-l acopere cu orice preţ pe bărbatu-său. Pe loc se trezi din beţie şi Ion. Cutremuraţi de cele petrecute, primul gând fu cum să scape de cadavru. Şi cum trăiau la o margine de pădure, imediat îl puseră într-un sac şi pe un cărucior îl târâră în adâncul pădurii şi îl îngropară sub un copac. De-asupra puseră nişte crengi şi răsuflară uşuraţi.

La două zile după aceea crima se descoperi. Ion fu arestat, iar drept complice, şi Adela.

Ion primi 12 ani, iar nevasta lui, 5. Astfel micuţa Angelica nimeri la casa de copii. Astfel li se pierdu urma...

Când se eliberă, primul popas Adela îl făcu la casa de copii, însă mare îi fu nedumerirea şi supărarea când află că Angelica nu mai era acolo, fusese înfiată. Detalii nu i s-au spus, atât doar că nu mai este în ţară. De Ion nu ştia nimic, căci el fusese închis într-o închisoare pentru bărbaţi şi toată viaţa n-a mai dat de el. Să ape-leze la puţinii cunoscuţi pe care-i mai avea, nu se încumeta, îi era ruşine. Cu părinţii, fraţii şi surorile nu vroia să se răspundă, căci, se gândea ea, demult au uitat-o. Aşa că iar o apucă pe căi greşite. De singurătate, necaz şi durere începu să bea. Mai lucra cu ziua pe unde apuca, iar când nu avea nici de pâine, fura. Nu la mult timp nimeri iar pe mâna poliţiei, încasă 3 ani şi din nou se pomeni după zăbrele. Se gândea atunci că nu mai iese din puşcărie, că îi este totuna, că şi-a îngropat toată tinereţea, că la libertate oricum n-o aşteaptă nimeni. Unica speranţă pe care o avea era să-şi găsească fiica, cu orice preţ. De aceea a avut puterea să învingă toate greutăţile, să nu mai pună gram de băutură în gură, să muncească. Dar când a ieşit a doua oară din închisoare, era definitiv istovită şi bolnavă, că nu mai putea munci. Trăia doar din cerşit, dar era o cerşetoare cu evlavie şi respect faţă de oameni. Vroia ca niciodată să trăiască pentru a-şi găsi fiica, pe Angelica.

Dar asta s-a întâmplat mulţi ani mai târziu. Vă spuneam că o adăpostise la ei în familie un consătean, coleg de şcoală, care a adus-o la baş-tină, jurându-i că nu va scoate nimănui nici un cuvânt despre destinul ei. S-au bucurat nespus fraţii şi surorile, căci o credeau demult moartă. Casa părintească rămăsese pustie după moartea părinţilor şi pentru că fiecare avea cuibul său, iar Adela era mezina, au decis unanim ca ea să rămână în casa părintească. Astfel Adela se văzu stăpână la casa ei, îşi înjghebă o mică gospodă-rie cu ajutorul fraţilor şi cuminte îşi căuta de treburile casnice. Mergea în fiecare duminică la biserică, se ruga pentru odihna părinţilor, pentru sănătatea ei şi a celor apropiaţi şi de fiecare dată în faţa icoanei Maicii Domnului o ruga să facă o minune ca s-o găsească pe fiica ei, Angela. De trecutul ei nu mai vroia să-şi amintească, în el nu rămăsese decât Angela. Şi poate nu afla nimeni nimic, niciodată, dacă Maica Domnului nu ar fi auzit-o şi nu s-ar fi întâmplat minunea.

(va urma)

Sunt şi alte lucruri pe care bărbaţii le apreciază la femei în afara look-ului, a cupei de la sutien sau a lungimii fustei. Trăsăturile fizice nu mai sunt la fel de importante atunci când este vorba să se implice într-o relaţie serioasă.

Eşti o bună ascultătoareFără critici, comentarii şi „ţi-am spus eu”

atunci când în sfârşit discută cu tine despre problemele lui. Bărbaţii trebuie să „proceseze”  mai mult înainte să îşi deschidă sufletul şi să îţi vorbească, aşa că apreciază atunci când sunt ascultaţi.

SpontaneitateaLasă la o parte planificarea riguroasă de tip

„cincinal” şi lasă-te purtată de val din când în când. Spontaneitatea implică şi posibilitatea de a greşi, însă creşti mai mult în ochii lui atunci când îţi asumi riscuri şi admiţi posibilitatea să faci o alegere proastă.

Încrederea în sineO femeie care are încredere în ea însăşi este

un magnet ambulant pentru ambele sexe, nu doar pentru bărbaţi. Iubită şi invidiată, ea ştie ce are de făcut şi îşi cunoaşte potenţialul şi nu îi pasă de ceea ce cred alţii. Fii o femeie puternică.

Ştii să te bucuri de mâncareCine poate să le înţeleagă pe acele domnişoa-

re care mănâncă mai puţin decât o vrăbiuţă şi

ai căror ochi trişti devorează porţia de mâncare a celuilalt?

Mănâncă din tot ce pofteşti, cu măsură şi bucură-te de viaţă. Un stil de viaţă echilibrat îţi va permite să arăţi minunat şi să te simţi la fel.

NaturaleţeaO tipă „upgradată” din toate punctele de

vedere probabil că atrage multe priviri şi pri-meşte băuturi gratis… şi cam atât. Bărbaţii vor lângă ei femei adevărate care sunt în control şi ştiu ce vor. Dacă eşti altă persoană dimineaţa când te trezeşti faţă de cea care iese pe uşă, ai o problemă gravă.

Elena sTanCIU

Măşti cu fructe de toamnă

Mască cu gutui pentru tenul grasIa o gutuie bine coaptă, curăţ-o de coajă şi

dă-o pe răzătoarea mică. Combin-o cu puţină argilă până se obţine o pastă, pe care o vei întinde uniform pe ten. După 10-15 minute, îndepărtează mixtura, clătind din abundenţă cu apă călduţă.

Datorită efectului lor astringent şi puterea de destindere a pielii, gutuile nu sunt potrivite numai pentru tenul gras, ci şi pentru cel ridat.

Dacă ai tenul ridat, prepară-ţi singură loţiu-nea antirid: curăţă o gutuie şi pune cojile într-un borcan. Toarnă deasupra alcool alimentar, închide borcanul ermetic şi lasă la macerat 10 zile. Agită recipientul din când în când. La finalul celor 10 zile, strecoară amestecul şi aplică lichidul obţinut pe zonele cu riduri, sub formă de comprese.

Atenţie! Evită buzele şi zona ochilor!

Mască cu prune pentru tenul cu impurităţiScapă de tenul cu coşuri, puncte negre sau

pori dilataţi folosind masca cu prune, care are rol astringent şi acţiune purifiantă.

1. Cojeşte 2-3 prune, zdrobeşte miezul şi amestecă-l cu puţină argilă. Întinde pe ten şi după 5-10  minute îndepărtează, clătind din abundenţă cu apă călduţă.

2. Zona T se îngrijeşte cel mai bine cu o mască făcută din miez de prune zdrobit combinat cu ulei de migdale. Lasă să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte.

3. Dacă vrei să scapi de coşuri, ia 2-3 prune coapte şi amestecă-le miezul zdrobit cu un albuş de ou bătut spumă. Aplică masca în strat uniform, evitând zona ochilor.

Întâmplări adevărate

Seniora Adeli

5 lucruri pe care bărbaţii le iubesc la femei

13

Octombrie 2013 DEoCAMDATĂ…ENIGME

O minune: puterea atât de frageda a mugurului proaspăt învinge şi sparge scoarţa cea mai tare şi mai dură a unui arbore. Lucian Blaga

Inclus, şi el, pe lista celor mai bântuite castele ale Europei, Castelul Corvinilor este simbolul oraşului Hunedoara şi un exemplu important de arhitectură gotică din Transilvania. Cunoscut şi sub denumirea de Castelul Huniazilor, cetatea ridicată în secolul al XV-lea, de către Ioan de Hunedoara, se mândreşte şi cu numeroase legende. Cetatea avea dublu rol, atât strategic, cât şi de reşedinţă feudală. Din acest motiv, castelului i-au fost adăugate, în timp, camere de onoare precum şi noi turnuri.

Blazonul familiei nobiliare a Corvinilor prezintă un corb care ţine în cioc un

inel de aur. Regele Ungariei, Sigis-mund de Luxemburg, a avut un fiu nelegitim cu o româncă de o fru-museţe rară din Ţara Haţegului, dar, pentru a o proteja de necinste, regele i-a aranjat căsătoria cu Voicu, unul din bravii săi oameni de încredere.

În plus, i-a lăsat şi un inel pentru copil, ca acesta să poată fi recunoscut peste ani, când avea să vină la Curte. Legenda spune că, într-o zi, un corb ar fi furat inelul, iar tânărul Ioan de Hunedoara l-ar fi ucis cu o săgeată. Astfel, inelul a fost recuperat, iar regele, impresionat de cele întâm-plate, a decis să transforme imaginea

corbului în simbolul de blazon al familiei Huniazilor.

Despre fântâna din curtea interi-oară a castelului se spune că ar fi fost construită de trei prizonieri turci. Acestora li se promisese libertatea în schimbul construirii fântânii, dar după ce au muncit 15 ani pentru a găsi o sursă de apă potabilă, nu au mai fost

eliberaţi. Legenda este susţinută şi de inscripţia de pe fântână, care spune: „Cel care a scris această inscripţie este Hasan, care trăieşte ca rob la ghiauri, în cetatea de lângă biserică”. Din acest motiv, turiştii turci, şi nu numai, aruncă monede în apă, pentru a răsplăti cumva truda prizonierilor. De asemenea, sub Sala Cavalerilor, există o celulă în care se presupune că a fost ţinut închis Vlad Ţepeş, captiv multă vreme la curtea „rudelor” lui româneşti, devenite regi ai Ungariei. Legenda spune că, silit să mănânce şobolani, ca să supravieţuiască, şi-ar fi pierdut minţile, devenind... Dracula.

Pe lângă toate aceste poveşti, nume-roşi turişti sosiţi să viziteze castelul au surprins siluete fantomatice în foto-grafiile făcute în incintă. Publicate pe internet, fotografiile au făcut înconju-rul lumii şi au adus Castelul Corvinilor în topul celor mai bântuite castele din Europa. În plus, cu câţiva ani în urmă, nişte turişti au reuşit să îi păcălească pe paznici şi să rămână fără ştirea acesto-ra în castel, peste noapte. A doua zi, au ieşit din castel înspăimântaţi şi plini de răni şi vânătăi. Ei au declarat că peste noapte ar fi fost ţinuţi prizonieri de o fantomă foarte violentă, care i-ar fi lovit în mod repetat, provocându-le respectivele răni.

aurul lui ObrenoviciAtunci când Miloş Obrenovici

a fost înlăturat de la putere de dinastia rivală a Serbiei, Kara-georgevici, el a venit să se refu-

gieze în România, luând cu el şi aurul coroanei sârbe, pe care l-a îngropat cu ajutorul unor slujbaşi fideli, pe care îi luase în surghiun cu el. Din nefericire, oamenii care îngropaseră comoara au fost prinşi de haiducii ascunşi în munţii din zonă şi torturaţi bestial pentru a spune secretul comorii. Vajnici şi credincioşi, sârbii au răbdat supliciul şi au murit fără a trăda secretul. Au lăsat, în schimb, în urma lor un blestem asupra tuturor celor care vor încerca, vreodată, să găsească comoara. Localnicii din zona Mehedinţi cred că aurul ar fi ascuns undeva, pe un deal aflat în apropiere de izvorul râului Topolniţa. Cert este că toţi cei care au săpat în această zonă după comoară au fost loviţi de fulger. Se spune că aurul lui Obrenovici este apărat de un duh necurat, care eliberează furia cerurilor asupra tuturor celor ce râvnesc la comoara plătită cu sânge omenesc.

De sute de ani, persistă convingerea că între om şi reprezentarea sa există o legătură nevăzută, o legătură mistică. Imaginea unei persoane, ilustrată pe hârtie fotografică sau pe pânză, poate influenţa pozitiv destinul personajului, dar în aceeaşi măsură, poate avea un efect contrar, chiar periculos şi vătămător.

Se ştie că, în unele triburi afri-cane, există credinţa că apa-ratul fotografic fură sufletele.

Această idee a fost şi subiectul scena-riului unui film american. Personajul principal, un fotomodel de renume, cu o carieră strălucită, după ani de apariţii pe prima pagină a marilor reviste, a început să se simtă din ce în ce mai slăbită. Cu fiecare şedinţă foto, pute-rile sale scădeau tot mai mult, până ce tânăra a ajuns de nerecunoscut. Atunci, fotomodelul şi-a abandonat cariera şi s-a retras de pe scena publică, ferindu-se, îngrozită, de orice cameră foto. Totul s-a transformat într-o ade-vărată fobie, ceea ce a incitat şi mai mult curiozitatea jurnaliştilor. Într-o bună zi, ieşind pe poarta casei în care locuia, a nimerit într-o mare de papa-razzi. Zeci de reporteri o pândeau. Zeci de aparate foto s-au aţintit asupra ei şi bliţurile s-au declanşat la unison. În acel moment, tânăra a scos un ţipăt şi trupul ei s-a prăbuşit la pământ, fără suflare. Aparent fără motiv, a încetat din viaţă.

Deşi subiectul este unul fantezist, ideea care a stat la baza filmului este cât se poate de reală. Cercetările moderne au demonstrat faptul că imaginea fotografică sau portretul pe pânză al unei persoane, expuse privirilor, pot determina efecte nega-tive asupra modelului reprezentat, provocându-i chiar moartea. De fapt, explicaţia este cât se poate de simplă: conştient sau nu, privitorii captează, „fură” energiile modelului imortalizat.

În încercarea de a demonstra această teorie, cercetătorul în fenome-ne paranormale, bioenergoterapeutul rus Viktor Velisnski, a efectuat recent un experiment neobişnuit. Subiecţii au fost cinci pui de găină perfect sănătoşi, abia ieşiţi din găoace. Cer-cetătorul i-a marcat cu atenţie pe fie-care, pentru a nu se confunda unul cu celălalt şi i-a fotografiat pe rând. Foto-grafiile a patru pui le-a pus deoparte, iar seria de imagini care îl reprezentau

pe al cincilea „subiect” le-a împărţit mai multor persoane, cu rugămintea ca atunci când nu se simt bine, când au stări proaste sau probleme personale să se uite la fotografia puişorului şi, mental, să îi solicite ajutorul. Rezul-tatul a fost uluitor! Puterile puiului din fotografie slăbeau cu fiecare zi, pofta de mâncare îi scădea, somnul i-a pierit şi puiul a încetat chiar să se mai dezvolte. În tot acest timp, fraţii săi, ale căror fotografii nu fuseseră răspândite, erau perfect sănătoşi. „Acelaşi efect nefast se manifestă şi asupra subiecţilor umani, doar că amploarea este poate mai mică şi rezultatul mai puţin distructiv”, sus-ţine Viktor Velisnski. Chiar şi repre-zentarea artistică, pe pânză, a unui subiect uman poate schimba în mod fatal destinul modelului. Muzeografa Galeriei Tretiakov din Moscova, Tati-ana Iudkevici, povesteşte că în colecţia muzeului există zeci de portrete fai-moase, a căror istorie îngrozeşte până şi astăzi vizitatorii. „Băieţelul Vasia, care a servit drept model pictorului Vasilii Perov în tabloul „Troika”, după o serie de evenimente stranii, a murit din motive necunoscute, misterioase. De aceeaşi fatalitate au fost lovite şi femeile şi totodată muzele celebrului Picasso, două dintre ele s-au sinucis, două au înnebunit, iar cea de-a cincea a murit „din cauze naturale”. Ducesa de Alba, renumita doamnă a nobilimii spaniole, care a servit drept model pictorului Francisco Goya, a murit la trei ani după finalizarea portretului, la fel de misterios, la vârsta de doar 35 de ani. Aş putea da zeci de asemenea exemple”.

Experţii în arte plastice consideră că istoriile din spatele tablourilor nu reprezintă, probabil, decât o serie de evenimente care au coincis în mod nefast. Cert este faptul că, întâmplător sau nu, între modelele imortalizate şi reprezentările lor a existat o legătură tainică, o legătură care, de multe ori, le-a pecetluit destinele în mod fatidic, sfidând parcă legile raţiunii.

pietrele tămăduitoarePitagora, marele filosof al Greciei

antice, spunea că în natură nimic nu este de prisos, că tot ceea ce este viu se înrudeşte cu tot ce este neînsufleţit, influenţându-se reciproc, într-o armonie perfectă. Omul, cea mai vulnerabilă fiin-ţă de pe Pământ, căci nici o altă creatură nu este mai supusă atâtor boli, a căutat încă de la începutul existenţei sale să-şi găsească sprijinul şi alinarea în elemen-tele naturii. Din timpuri străvechi, pie-trele au fost socotite ca având proprietăţi miraculoase, adesea tămăduitoare, şi au fost folosite în ritualuri magice. Chiar şi în zilele noastre, se spune că anumite pietre atrag dragostea şi credinţa, înde-părtează energiile negative şi înlătură bolile, protejează organismul de radiaţi-ile electromagnetice, au un efect pozitiv la nivel mental, emoţional şi fizic.

În perioada creştinismului timpuriu, cele mai multe opere ale autorilor antici despre influenţa pietrelor enigmatice asupra organismului uman au fost distruse, întrucât Biserica le considera instrumente ale diavolului, roadele superstiţiilor păgâne. Cele mai vechi scrieri despre terapia cu ajutorul pietre-lor sunt cele în sanscrită, ce datează din secolul IV d.Hr., în care este descrisă legătura astrală a omului cu Universul şi cu elementele Pământului.

În religia budistă, există credinţa potrivit căreia cele nouă pietre (diaman-tul, rubinul, safirul, smaraldul, zirconul, topazul, crisoberilul, coralul şi onixul), purtate într-o anumită combinaţie, oferă oamenilor capacitatea de a transcende în planul astral, ajutându-i să comunice cu zeii. În perioada Evului Mediu, lumea creştină a devenit din nou interesată de puterea misterioasă a pietrelor. Medicii marilor imperii au început să studieze influenţa lor asupra organismului uman, iar astrologii au întocmit aşa-numitele calendare ale pietrelor, în care se făceau recomandări despre cum trebuie purtate pietrele şi în ce moment.

Anul 1641. Graniţa dintre Oceanul Indian şi Oceanul Atlantic. Capul Bunei Speranţe.

Valuri uriaşe loveau cu furie spumegândă corabia. Lemnul de stejar scrâş-

nea într-un vuiet sinistru, vela s-a smuls, iar catargul stătea gata să se prăbuşească. Pe punte, la proră, în bătaia vântului năprasnic, cu mâinile încleştate pe timonă, vajnicul căpi-tan de cursă lungă încerca în zadar să pătrundă cu privirea dincolo de furtuna ce se dezlănţuise nemilos. Stropii de apă grei şi reci ca gheaţa îi biciuiau chipul aspru, ars de soare. Corabia sa fusese deja condamnată de furtună, dar căpitanul, încrân-cenat, înfrunta val după val, într-o luptă pe viaţă şi pe moarte. „Chiar de ar fi să colind mările pe vecie, tot voi ajunge în port! Nici o urgie nu mă va putea opri”, striga. Secun-dul vasului, ce supraveghea pupa, izbucni: „Eşti nebun, ne vei ucide pe toţi! Te avertizez, întoarce acum sau vei muri!”. „Revoltă? Pe nava mea?”, tună căpitanul şi, scoţând pistolul de la centură, fără a clipi, îl împuşcă pe secund direct în piept. Marinarii încremeniră. Deodată, un fascicul de lumină tăie bezna, luminând puntea. Lângă căpitan apăru, de nicăieri, o siluetă stranie. „De acum, doar fierea amară îţi va sta pe masă în loc de vin şi fierul încins îţi va fi hrana!», rosti silenţios apariţia. „Nava ta va rătăci pe veci, blestemat să fii, căpitane Van der Decken! Urgisit să fii pentru totdeauna, să colinzi cele mai învol-burate ape, fără putinţa de a te odihni vreodată!”. Şi de atunci, „Olandezul zburător” străbate mările, intrând dintr-o furtună în alta, fără a putea acosta în vreun port. Marinarii, ca într-un joc frenetic, ridică şi coboa-ră velele, pregătindu-se iar şi iar de dezlănţuirea stihiilor.

Aceasta este legenda vasului „Olan-dezul zburător”, corabia ce cutreieră mările şi oceanele, semănând groază prin apariţia ei fantomatică. Există zeci de mărturii care atestă că vasul apare şi dispare din furtuni, aducând celor pe care îi întâlneşte nenorociri sau chiar moarte. Marinarii, oameni foarte superstiţioşi, susţin că povestea „Olandezului zburător” nu este deloc o legendă şi că vasul olandez şi căpi-tanul său au fost blestemaţi pentru

eternitate, pentru îndrăzneala de a se juca cu destinul şi de a sfida forţe nebănuite.

Poate că totul ar fi rămas o simplă poveste marinărească, dacă periodic, o corabie mâncată de vreme, cu velele putrezite, cu un echipaj fantomatic la bord, nu ar fi fost zărită, în nenumă-rate rânduri, timp de secole, în col-ţuri diferite ale mărilor şi oceanelor. În timpul celui de-al doilea război mondial, au fost înregistrate zeci de rapoarte ale ofiţerilor atât din cadrul forţelor navale aliate, cât şi din rân-dul celor germane, în care se făcea referire la o interceptare stranie: un vas abandonat, o corabie ce catego-ric aparţinea unor vremuri demult apuse. Nu puţini ofiţeri se hazardase-ră chiar să susţină că înfricoşătoarea apariţie nu era nimic altceva decât un vas fantomă. Se relata că, de îndată ce corabia apărea în raza vizuală, un sentiment de panică necontrolată punea stăpânire pe întregul echipaj. Toate aceste rapoarte detaliate au stârnit interesul şi celor mai sceptici oameni de ştiinţă. „Aşa-zisele mărtu-rii pot fi puse pe seama halucinaţiilor cauzate de epuizare fizică şi nervoasă la care ajungeau de foarte multe ori ofiţerii de marină militară”, susţin experţii. Explicaţiile lor, însă, rămân departe de a clarifica misterioasele apariţii maritime ce continuă să se arate şi în zilele noastre.

selecţie de Tudoriţa aLBU din revista formula as

Castelul Corvinilor din Hunedoara

portrete fatidice Olandezul zburător

14

Octombrie 2013 dRuMuRI PE APE

Şi tăcerea e un răspuns. Proverb românesc

„Dunăre, și Prut, și Jiu,/ ține-m-ați întruna viu./ Treceți peste viața mea/ un descânt de piatră grea...» Sunt versurile de început ale unei îndrăgite melodii folk compuse și interpretate de Doru Stăncules-cu, împreună cu Sorin Minghiat, la flaut. «Cântec între apele țării» este titlul acestui veritabil șlagăr. Între apele mari ale României mișcându-ne și noi, de o bucată de vreme, ne-am întâlnit cu Dună-rea, ne-am întâlnit cu Prutul - și nu numai -, iar acum a venit rândul Jiului. Vom coborî pe firul lui, fredonând în gând, poate de mai multe ori, și ultimele versuri ale cântecului: „Îneca-mi-ați îneca/ tot ce e pierirea mea./ Toată noaptea, toată partea/ din care pândește moar-tea./ Și să vă spălați pe față/ doar cu partea mea de viață...”

Mihai OgRINJI

Jiul este plin de viață, de la izvoare şi până la vărsare, dovadă fiind şi nenumăratele legende, doine, balade, cu care l-au dezmierdat prin veacuri românii care au trăit şi trăiesc prin preajma lui. Şi nu numai atât. Cu numele lui au fost botezate fabrici şi străzi, echipe de fotbal şi hoteluri, produse dintre cele mai diverse, ba şi un oraş cu o rezonanță specială în sculptura modernă, Târgu Jiu.

Nu este un râu prea mare, lun-gimea lui abia de-atinge circa 330 kilometri. După alții ar ajunge la 350 km. Ce mai contează? Străbate, totuşi, trei județe: Hunedoara, Gorj şi Dolj. „Începuturile” râului,care „taie” Oltenia de la nord la sud, se alcătuiesc din apele Jiului de Vest şi Jiului de Est. Primul dintre aceste pâraie izvorăşte din masivul Retezatul Mic, mai exact de sub muntele Oslea. O ia la vale, cum se spune, îndreptându-se spre est, în stânga fiind vegheat de Munții Retezat, iar în dreapta de Munții Vâlcan. După Câmpu lui Neag - prima aşezare ome-nească ce-i iese în cale - Jiul de Vest lasă în urma sa celebre centre miniere, pre-cum Uricani, Lupeni, Vulcan, ca, după 51 de kilometri, să facă joncțiunea, în apropierea oraşului Petroşani, cu Jiul de Est. Această a doua «rădăcină» a Jiului îşi are matca sub Vârful lui Pătru (2.130 m altitudine), culme din Munții Parâng.

Aici, la Petroşani, ne găsim în miezul Văii Jiului, şi nu numai la modul figurat. Din mijlocul acestei depresiuni, aproape de oriunde de pe cursul Jiului de Vest şi Jiului de Est, pornesc, pentru iubitorii înălțimilor montane, nenumărate şi fermecătoa-re poteci alpine. Poteci deosebit de atrăgătoare care duc fie spre crestele pomeniților masivi Retezat şi Vâlcan, fie spre cele din Şureanu şi Parâng. Nu de mulți ani, iubitorii sporturilor de iarnă - fiindcă tot se apropie vremea zăpezii - au la dispoziție şi moderne instalații de transport pe cablu spre pârtiile de la Straja şi Pasul Vâlcan. Între altele, în aceste două mici stațiuni montane turiştii dau cu ochii şi de câte un tun, ce aminteşte de luptele pe care le-au purtat pe aceste locuri armatele româneşti împotriva celor germano-

austriaco-ungare, în primul război mondial. La Straja, un zvelt schit de lemn - „prefațat” de un tunel de 50 metri, pe pereții căruia a fost zugrăvit calendarul ortodox - îndeamnă la liniştitoare clipe de reculegere...

Lăsăm în urmă Petroşaniul, capita-la Văii Jiului, cu o existență ce începe pe la anul 1640 - oraş avea să fie decla-rat aproape trei veacuri mai târziu, mai exact în 1930. Despre Jiu, însă, primele însemnări sunt mult mai vechi. Ele provin, se pare, de la Herodot, cu denumirea Rhabon. Ulterior, aveau să facă trimiteri spre acest curs de apă şi Strabon, şi Plinius cel Bătrân, Ptoleme-us din Alexandria fiind cel dintâi care schițează «fizionomia» râului. Mult, mult mai târziu, stolnicul Constantin Cantacuzino, un erudit al vremii sale, cu temeinice studii desăvârşite la Padova, conturează o hartă în care râul de care ne ocupăm apare cu denumirea care dăinuie şi astăzi. Se întâmpla asta pe la sfârşitul veacului al XVII-lea... Dar să ieşim din valea vremilor!

Jiul de Est, după ce străbate Petroşaniul, îşi contopeşte în scurt timp apele cu cele ale fratelui său, Jiul de Vest, spre a porni, cu forțe înstărite, spre asaltul zidurilor de piatră. Nu după mulți kilometri, Jiul va intra în cel mai sălbatec defileu din România. O cale de circa 33 de kilometri în care forța şi, de ce nu, geniul de artist al Jiului - mai cu seamă de sculptor şi pei-sagist -, a isprăvit, prin veacurile fără număr, o captivantă „operă” la scara de 1/1. Desigur, fără a-şi măsura puterea şi imaginația cu natura, omul şi-a pus şi el la bătaie întreaga vrere şi, nu de puține ori, un romantic şi înduioşător sacrificiu, acompaniind izbânda râului cu propriile isprăvi, care la prima vede-re înseamnă şoseaua şi calea ferată care se însoțesc de-a lungul acestui traseu de o frumusețe pe cât de ingenuă, pe atât de dârză. Tuneluri, poduri, viaducte, terasamente, o întreagă urzeală inginerească... Generațiile ceva mai „coapte” îşi mai amintesc şi astăzi, cu o insidioasă nostalgie, poate, de anii 1947-1948, când toată această zonă a însemnat un teribil şantier al „muncii voluntar-patriotice”,

tineretul de atunci scriind pe traseul Livezeni - intrarea în defileu, dinspre Valea Jiului - Bumbeşti (ieşirea spre dealuri şi spre câmpie) unul dintre bulversantele imnuri ale inocenței şi bunei credințe în anii de început - şi nu numai - ai unei epoci bolşevice ce avea să se dovedească una dintre cele mai criminale experiențe ale istoriei. Dar să mă ierte Dumnezeu, nici mafioții

globalizanți ai zilelor noastre nu se arată mai prejos față de înaintaşii lor internaționalişti...

Odată cu intrarea în Defileu, pe la Livezeni, pătrundem, de fapt, într-unul dintre cele mai tinere parcuri naționale din România, instituit ca arie protejată în anul 2005. Nu este nici prea cunoscut şi, normal, nici prea asaltat de turişti. Ultima noastră vizită s-a petrecut deunăzi, în cea din urmă duminică a lui Răpciune, când burhaiul - cum numea Sadoveanu „aburul cețos” ce se ridică din temeiul codrului spre cer, în zilele când ploile grăbit tomnatice sting fierbințeala verilor zblehuite - înnoadă rosturile cerului şi ale pământului într-un fel ce aminteşte, parcă, de începuturile lumii. Unele dintre fotografiile care ilustrează acest text relevă şi ele spec-taculosul fenomen.

Câteva cuvinte despre Parc: are o suprafață de 11.127 de hectare, în covârşitoare măsură întinzându-se în județul Gorj. În interiorul aces-tui areal protejat de lege nu există, practic, aşezări omeneşti, ceea ce i-a avantajat fauna circa (440 de specii de animale) şi flora (peste 700 de specii de plante), în rândul cărora se regăsesc şi prețioase endemisme. În alt plan, dar nu mai puțin valoros, situăm şi mânăstirea Lainici, pe care o găsim cam pe la jumătatea Defileului, chiar la marginea şoselei (aflată în lucru...). Este un aşezământ ale cărui începuturi datează din vremea lui Nicodim, cel care a ctitorit mult mai faimoasa mânăstire Tismana (secolul al XIV-lea), situată în partea vestică a județului Gorj. Nici acest lăcaş n-a avut o existență liniştită. Să amintim doar două momente cumplit de grele.

În anii primului război mondial, arma-tele germane au distrus mânăstirea, profanând biserica şi jefuind-o de tot ce avea mai de preț, inclusiv clo-potele. Apoi,în anii 1947-1948, când s-au realizat calea ferată şi şoseaua Bumbeşti-Livezeni, comuniştii au transformat sfântul lăcaş în dormitor pentru muncitori şi armată, ca după aceea să închidă de tot mânăstirea

Lainici. De-altfel, n-a fost singurul aşezământ religios din România care a trăit o asemenea dramă.

Nu părăsim Defileul Jiului fără a aminti şi de doi eroi ai acestor meleaguri, care şi-au sacrificat viața în primul război mondial. Este vorba de generalul Ioan Dragalina, rănit pe Valea Jiului - un monument în formă de cruce era dezvelit în 1927, chiar pe locul de unde avea să i se tragă sfârşitul vieții la începutul lui noiembrie 1916 - şi Ecaterina Teodoroiu, „Eroina de pe Jiu”, cea care a fost împuşcată în piept, în august 1917, pe frontul din Vrancea şi căreia i-au fost dedicate, ulterior, numeroase monumente. De altfel, unul dintre cele mai impresionante ansambluri ale sculpturii moderne este închinat tot celor care s-au sacri-ficat în marele război de întregire a neamului românesc.

La 7 noiembrie 1937, Constantin Brâncuşi se găsea la Târgu Jiu, asistând la inaugurarea uneia dintre capodope-rele sale, un portal din piatră pe care îl boteza-se „Unitatea celor opt regiuni”, cunoscut mai târziu sub denumirea „Poarta sărutului”. Fie-care din cei doi stâlpi ai porții era compus din câte patru blocuri, simbolizând câte o provincie românească. Generații la rând n-au ştiut că, de fapt, artistul avusese o concepție unitară pentru aceste monumente adunate sub simbolul „Calea eroilor neamului”. Un an mai târziu, în 1938, Brâncuşi lua parte la dezvelirea „Mesei apostolilor neamului”, căreia avea să i se spună „Masa tăcerii”, şi, mai apoi, a vestitei coloane pe care o gândise a fi „Coloana sacrificiului fără sfârşit”. Lucrată din fontă arămită, înaltă de 30 de metri, Coloana, care a făcut, în ultimii ani, obiectul unei ample restaurări, repre-zintă una dintre atracțiile irezistibile pentru toți cei care ajung la Târgu Jiu.

Aceste lucrări care au încolțit în imaginația genialului sculptor cu mult mai înainte - o primă variantă a „Coloanei infinitului”, cioplită în lemn, datează din 1918, iar scaunele, din 1928 - au fost închinate memoriei ostaşilor români căzuți în primul război mondial, suprema lor jertfă stând la temelia înfăptuirii, în 1918, a României Mari. De la inaugurarea ansamblului arhitectural - un ade-vărat apogeu al creației brâncuşiene - şi până astăzi, turişti şi specialişti din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii vin necontenit să admire şi să descifreze misterele, simbolistica, măreția acestor capodopere ale artei moderne.

Cine ajunge aici nu va pregeta nici o clipă să pornească şi spre Hobița, satul în care, la 21 februarie 1876, vedea lumina zilei cel care avea să trăiască o întreagă viață sub deviza: „Să creezi ca un Dumnezeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un sclav!”. Nu este departe. De la Târgu Jiu să fie vreo 24 km, pe care nici nu ştii când îi străbați, priveliştile acestui meleag, ce face parte din Oltenia de sub munte, încântându-ți ochii la tot pasul. De pe la mijlocul Peştişanilor, după o aruncătură de băț, cum se spune, intri în Hobița. Abia apuci pe o uliță, care nu anunță nimic special, şi dai de o casă din bârne groase de lemn, cu cerdac şi stâlpi crestați cu migală şi bucurie, parcă pentru o zi de dumi-nică. Prispa este de lut, şi tot lut pe jos este şi în camera care seamănă, în mod sigur, cu cea în care s-a născut cel ce avea să revoluționeze sculptura veacului trecut. Dacă ochii nu ți s-ar opri pe câteva fotografii - între care una ni-l înfățişează pe adolescentul Brâncuşi în mijlocul colegilor săi de la Şcoala de arte şi meserii din Craiova, şi o alta, în care are fața stăpânită deja de o barbă bogată, îmbrăcat în pantaloni bufanți şi cu o raniță în spate (nu-i lipseşte nici bastonul!),fotografie făcută în 1903, când pleca spre Paris - ai zice că te afli într-o modestă casă de țăran de odinioară. Un pat cu saltea umplută cu paie şi o masă de lemn lipită, pentru lumină vie, de geamul cu cercevele în formă de cruce, o lampă cu gaz agățată pe perete şi o icoană cu busuioc alături, tavan de scândură, sprijinit pe grinzi de care toamna se înşiră,în bună tradiție, gutui ori

ciorchini de struguri... Dintr-o astfel de casă, deloc umilă în vigoarea ei - o altă cameră expune şi ea crâmpeie țărăneşti ale începutului de veac XX-, dintr-o astfel de ogradă, în care îşi au locul lor şi două-trei acareturi, tipice universului rural, pleca în lume cel ce avea să dea gândului forme şi străfulgerări ale perfecțiunii divine...Poate, nu peste prea mulți ani, adevărata casă în care s-a născut Brâncuşi va fi reconstituită, iar ose-mintele genialului sculptor român vor ajunge să fie strămutate, con-form diligențelor care se întreprind, în Hobița gorjeană... Ar fi toate pe dorința şi sufletul lui Brâncuşi.

De la Tg. Jiu, Jiul - pe malul lui se întinde şi o parte din Parcul în care se găsesc „Poarta sărutului” şi „Masa tăcerii” - îşi îndreaptă apele spre Cra-iova. Până acolo se înşiruie localități rurale ce merită să fie cunoscute: Bâlteni, Plopşoru, Brăneşti, Țânțăreni, Ioneşti (ultima comună din județul Gorj, pe care o întâlneşte Jiul), dar şi oraşul Filiaşi, urmat de sate doljene precum Răcarii de Sus ori Almăj. De la Işalnița, suburbie a Craiovei, vestită cândva pentru serele de legume, Jiul ajunge în „Capitala banilor olteni”.

Cu o poziție favorabilă dezvoltării - la răscruce de drumuri comerciale -

Râul Jiu

Mănăstirea lainici

Târgu Jiu. Constantin Brâncuşi. Masa Tăcerii

15

Octombrie 2013 «NATuRA» lA DIspoZIŢIA DuMNEAvoAsTRĂ

Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare. Albert Camus

Scrisoarea lunii octombrie

Au luat sfârşit şi cele cinci runde ale concursului „Cine ştie câştigă”.

Până a trece la totaluri, menţionăm că la publicarea rezultatelor rundei a 3-a s-a comis o greşeală tehnică, fiind omis numele unei participante la concurs. Este vorba de Natalia Luca - ea a acumulat 21 de puncte la runda a 3-a. De asemenea, la runda 1 şi 2, o parte din răspunsuri au ajuns în cutia poştală a redacţiei îndată după expe-dierea numărului la tipar - la runda 1 - Valentin Baraliuc, Hădărăuţi, Ocniţa - 16 p.; la runda 2 - Clasa a VII-a A, LT ,,Emil Nicula”; Valentin Baraliuc, Hădărăuţi - câte 39 p.; Sabina Tcaci, Clocuşna; Natalia Luca, Ialoveni - 24 p.; Mihaela Strahoteanu, Larga Veche, Cahul - 19 p. Punctajul a fost luat în consideraţie la totalurile concursului.

Totalurile rundei 5:16 p. - Valentin Baraliuc, Hădă-

răuţi, Ocniţa; Ana Borş, Pepeni, Sângerei; Natalia Luca, Ialoveni; Ala Botnari, Chişinău.

Totalurile concursului:Locul I (premiu: set de rechizi-

te) - Valentin Baraliuc, Hădărăuţi, Ocniţa;

Locul II (premiu: umbrelă cu logo-ul revistei NATURA) - Natalia Luca, Ialoveni;

Locul III (premiu: abonament la revista NATURA pentru anul 2014) - Sabina Tcaci, Clocuşna, Ocniţa;

Premii de încurajare (set de carte şi chipiu) - Olga Bolşenco, Cobani, Glodeni; Doina Necula, Mereni, Anenii Noi.

Felicitări premianţilor, dar şi tuturor celor care au expediat răs-

punsuri la concursul „Cine ştie câştigă”!

Menţionăm că lista participanţi-lor, cu punctajul acumulat la fiecare rundă, poate fi consultată pe paginile revistei NATURA din reţelele de socializare – facebook.com/Natu-ra.md şi în Grupul Natura de pe odnoklassniki.ru

Revista NATURA oferă drept premiu un număr al revistei „Nati-onal Geopgraphic”. Pentru a câştiga revista, vă rugăm să expediaţi datele din talon la adresa redacţiei sau prin e-mail. Prin tragere la sorţi vom oferi 10 premii. Data limită de expediere a talonului – 3 noiembrie 2013. Câş-tigătorii vor fi anunţaţi în numărul octombrie al revistei NATURA.

Prin tragerea la sorţi, în baza taloa-nelor din numărul septembrie, câte un dicţionar au câştigat: Ana Morari, or. Sângerei, str. Basarabiei; Ala Botnari, Chişinău, str. Grenoble; Andreea Unti-lă, Ciocâlteni, Orhei; Natalia Cazacu, Hagimus, Căuşeni. Felicitări tuturor! Pentru a primi premiile, vă rugăm să veniţi la redacţie personal sau să delegaţi pe cineva dintre rude, prieteni.

ştie !câştigăCine

Nume, prenume_____________________________________Adresa___________________________________________Telefon, e-mail, blog____________

Câştigă o revistă

Nici nu mă mai ţin minte cum eram în copi-

lărie, sau poate... nici nu vreau să-mi aduc aminte. Când tata era plecat la muncă pe alte meleaguri, cică mai bogate, îi duceam dorul. Nerăbdarea mea, seara, izbucnea în lacrimi. Lacrimile propriului fiu: ce altă bogăţie mai de preţ a pierdut părintele meu în timp ce nu era lângă mine? Aşa au trecut câteva veri şi mi-au fost de ajuns să învăţ lecţiile dorului. Am crescut un pic şi tata s-a astâmpărat acasă. Credeam că am o copilărie fericită, că toate vor fi cum au fost înaintea plecării tatălui, că suferinţa aşteptării a fost un vis copilăresc, că acest vis e din vina micilor mele năzbâtii, dar nu a fost aşa. Nu după mult timp pleacă mama la câteva mii de km de casă. Coşmarul aşteptării a reînceput: săptămâni udate cu lacrimi, gânduri inspirate din întuneric, închidere în sine şi alte trăiri specifice copilului îndurerat. Copiii... poate că unii din ei vorbesc mai des cu DUMNEZEU decât cu părinţii lor!!! De la un timp nu mai puteam rezista durerea ce o purtam în suflet, de atunci am înce-put să-l descopăr pe DUMNEZEU. Tot timpul vorbeam cu EL, nu era o secundă să fiu singur acasă şi să nu am o conversaţie cu TATĂL. Gându-rile mele au început să se lumineze ca faţa LUI, iar eu am început să înţeleg unele lucruri care erau mai presus de sentimentul meu, ceea ce mă făcea să devin mai înţelept, mai matur, însă undeva încă mai zvâcnea dorul de mamă. Am început să împart bunurile mele cu semenii mei, ceea ce m-a lecuit de zgârcenie. Am început să-mi ajut aproapele şi să mă bucur de realizările lui, ceea ce m-a lecuit de invidie şi de egoism. Am început să-mi recunosc

greşelile, ceea ce m-a lecuit de orgo-liu. Am început să lupt, ceea ce m-a făcut să merg prin viaţă ca un adult, fără să mă diferenţiez de cei adulţi aproape cu nimic, doar prin faptul că arătam ca un copil. Am trecut altă etapă a vieţii, deveneam adolescent. În adolescenţă am început să mă integrez tot mai repede în societate, înţelegeam că ce am trăit până acum era doar partea teoretică a vieţii. Am văzut lucruri inexplicabile, am văzut: omor, trădare, sinucidere, ceartă, minciună, intrigi şi alte roade ale infernului. Aşa m-am îndepărtat puţin de DUMNEZEU, am început să urăsc, să mint, să mă cert... am simţit că am duşmani, am fost trădat, am fost certat, am fost minţit. Acum... cu DUHUL SFÂNT abia de mai vorbesc, dar văd că conversaţia mea cu EL are loc prin fapte, dacă merg pe drumul LUI culeg roadele LUI. Când am o greutate pe suflet plec în pădurea de peste drum, o cutreier zile întregi, îi cunosc fiecare floare, fiecare fir de iarbă, fiecare izvor, fiecare durere. Acum sunt matur, lacrimi nu mai am, mama încă nu a venit, iar dorul a devenit un obicei constant pentru sufletul meu, cred că la reîntoarcerea mamei eu tot voi aştepta pe cineva să vină acasă, voi aştepta cu aceiaşi durere. De când petrec mai mult timp în natură, o parte din durerea mea ce o port încă din frageda copilărie o asimilează florile, izvoarele, iarba, cântecul păsărilor... Stau şi mă întreb cine sunt eu? Cine sunt părinţii mei? Cine este DUMNEZEU? Oare nu suntem noi lacrimile izvorului care ne adapă zi de zi? Oare nu suntem noi florile, iarba? Oare cântecul păsărilor nu e sufletul nostru? Oare DUMNEZEU nu este VIAŢĂ?

Victor gOSAV, anul II, Jurnalism, USM

târgul devine, la mijlocul secolului al XV-lea, capitala administrativă a Olte-niei. Prin veacuri, oraşul oltean a jucat un rol important şi în istoria României. Astăzi, este unul dintre oraşele mari ale țării. Are Universitate, un teatru renumit şi case înălțate, în general, la începutul secolului al XIX-lea, într-o frumoasă arhitectură tradițională. Din Bănia Craiovei s-au ridicat mulți boieri de seamă ai vechii Valahii, cel mai cunoscut fiind Mihai Viteazul, care, devenind domnitor al Țării Româneşti, a reuşit, la 1600, să unească toate pro-vinciile istorice într-o singură țară.

Cei care ajung aici, în „inima” Olteniei, au ce vizita. În fața Muze-ului de istorie se găseşte o renumită biserică a Craiovei: Madona Dudu. Înăuntrul ei se află o icoană despre care se povesteşte că a făcut multe minuni pentru cei care au venit să i se roage la necaz. Icoana o înfățişează pe Maica Mântuitorului, de unde s-a dat şi numele sfântului lăcaş.

Craiova are, în general, câteva muzee deosebit de importante. Muze-ul de istorie deține mărturii unice des-pre existența primilor hominizi din Europa (cu 2 milioane de ani în urmă) şi primul (şi singurul) vas ceramic găsit intact în România, provenind din neolitic (o vechime de 5000 de ani). Tot aici se poate cunoaşte şi o microistorie a Olteniei. La rândul ei, Casa Băniei adăposteşte un cuceritor muzeu etnografic. Iubitorii frumo-sului vor ajunge, obligatoriu, şi la Muzeul de Artă (Palatul Mihail). El se găseşte în palatul unui craiovean - Constantin Mihail - atât de bogat, încât, cândva, a girat un împrumut bancar al României!

Piatra de temelie a edificiului era pusă în primul an al veacului al XX-lea. Planurile construcției aparțineau vestitului arhitect Paul Gottereau, iar meşterii şi materialele proveneau din străinătate: marmură de Carrara, oglinzi venețiene, cristal de Murano, mătăsuri de Lyon... Doar un singur lucru - care ține, poate, mai mult de legendă - n-a ieşit precum se anticipa-se: un acoperiş din monede de aur. Se spune că dorința ar fi fost realizabilă, cu condiția ca monedele să fi fost mon-tate pe cant!

Palatul - cu plan dreptunghiular, desfăşurat pe trei niveluri - se inaugura în 1908, la un an după stingerea din viață a ctitorului său. Nici unul dintre cei doi fii n-a avut urmaşi. În 1936, se petrecea moartea ultimului stăpân, Jean Mihail, o figură celebră şi datorită totalei identificări a existenței sale cu somptuosul edificiu.

După avataruri dintre cele mai zbuciumate - aici sunt găzduiți, în 1939, preşedintele Poloniei, Ignacy Moscicki, apoi Iosip Broz Tito, vreme de 5 săptămâni, dar şi Nicolae Ceauşescu, cândva şef al regiunii Oltenia - Palatul din Craiova devine, în 1954, Muzeu de artă. Aici se pot vedea lucrări ale valoroşilor pictori români, o expoziție de icoane, o alta de artă străină. Un loc aparte îl ocupă expoziția “Constantin Brâncuşi”. Pot fi admirate câteva lucrări în lemn, rea-lizate de părintele sculpturii moderne în perioada de tinerețe: Domnişoara Pogany, Sărutul, Coapsa, Cap de fetiță, Vitellius.

Jiul îşi vede mai departe de drum, grăbit să întâlnească Dunărea. Trece, mai întâi, prin satul Podari - aici s-a născut vestitul artist Tudor Gheorghe -, apoi prin Valea Stanciului şi Gân-giova, ca Bechetul să fie ultima aşezare omenească înainte ca Jiul, încărcat cu apele tuturor afluenților săi de pe stânga şi de pe dreapta, să se verse în valurile Danubiului, „fluviul rege al Europei”, cum l-a numit cândva împă-ratul Napoleon Bonaparte. Dunăre, şi Prut, şi Jiu...

Cicatricile de pe sufletPrimele lecţii de dor-primele lecţii de viaţă…

Un „Extra-curriculum” ecologic la Colegiul Politehnic din Chișinău

Abordarea ecologică a activităților noastre şi com-portamentul socio-ecologic

se impun tot mai mult ca o normă de conştiință şi cultură. Fundamentele acestui deziderat, e firesc să aibă începutul de pe băncile şcolii şi acest proces trebuie să continue toată viața.

Colegiul Politehnic din Chişinău, care pregăteşte tineri specialişti de cele mai diferite profesii, se îngrijeşte ca pe lângă programul curricu-lar să desfăşoare şi activități cu caracter social orientat. În frun-tea acestora se găsesc acțiunile de mediu ce formează matricea unui comportament inteli-gent. În acest scop am găsit bine venit să lansăm pentru tinerii noştri de la Colegiu Clubul „Turiştilor amatori”.

Aşa cum unul din obiectivele Clubului este şi Turismul ecologic şi cel rural, împreună cu colegii pro-fesori am invitat la această acțiune Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova şi Directorul revistei NATURA, dl Alecu RENIȚĂ.

În cadrul întrunirii dl Alecu RENIȚĂ a prezentat un colaj de foto-grafii ce oglindesc cele mai frumoase locuri ale republicii noastre, secvențe de la evenimentele istorice. În luarea sa de cuvânt dlui ne-a prezentat, în linii mari, tabloul ecologic al Țării, a vorbit tinerilor ce profesii noi apar şi ce perspective se deschid pentru ei pe parcursul implementării modelului de Dezvoltare durabilă, creării „econo-miilor verzi” şi menținerii Țării într-un aspect ecologic de nivel european.

Aduc cuvinte de laudă tinerilor care s-au pregătit cu mult suflet

pentru această întrunire: frumos a vorbit despre cetatea Soroca – Olga Secu, iar Lidia Leu – despre Chişinăul drag. Mariana Văraru a cântat cu emoţii Codrii Voievodali ai Moldovei. Ion Ştefan a amintit celor prezenţi despre necesitatea de a înălţa un monument în memoria celor deportaţi în Siberiile de gheață,

„Monumentul durerii”. Ion Arnăut a vorbit despre arhitectura Chişinăului şi marii lui arhitecți. Daniela Moroi şi Nadejda Trîmtă s-au îngrijit de prezența cântecului în pauzele din-tre discursuri. Irina Dubiţă a relatat despre genurile de turism şi perspec-tivele acestora în Republica Moldova, profesii ademenitoare pentru tineri.

Mulțumesc colegelor Ludmila Darie şi Lilia Fedosu – profesori de limbă şi literatură română pentru o bună organizare şi Svetlanei Frumu-sachi – metodist, lui Virgil Bantoş, şef secție educație, pentru susținere şi participare la acțiune.

Această acțiune se aliniază la multe altele, pe care conducerea Colegiului le promovează pentru o instruire complexă a tinerilor şi o implicare responsabilă în protecţia mediului ce ne înconjoară. Ludmila OsIpOV,

profesoară de limbă franceză, Colegiul politehnic din Chișinău

Mi n i ste -rul Mediului este profund î n d u r e r a t ş i e x pr i m ă

sincere condoleanţe familiei, rudelor şi prietenilor regretatului Ion Coteaţî, primul conducător al Comitetului de Stat pentru Ocrotirea Naturii al Republicii Moldova, care s-a stins din viaţă la 16 septembrie 2013.

În octombrie 1968, I.Coteaţî a fost numit Preşedinte al Comitetului de Stat pentru ocrotirea naturii, activând în această funcţie până în anul 1988.

Pe parcursul activităţii lui Ion Coteaţî în calitate de preşedinte al autorităţii de stat pentru protecţia mediului (1968-1988) a fost pusă baza legislativă în domeniul protec-ţiei mediului şi utilizării raţionale a resurselor naturale în Republica

Moldova. În această perioadă a fost creată prima rezervaţie silvică de stat „Codrii” (1971) şi primul sector rezervat ihtiologic „Golful Goianei” (1972), transformat în anul 1988 în rezervaţia „Iagorlâc”. Totodată, au fost instituite 582 de arii naturale protejate de stat pe o suprafaţă totală de peste 41mii ha. În anul 1976 a fost publicată prima ediţie a „Cărţii Roşii» a Repu-blicii Moldova, iar în iulie 1987 a fost adoptat Programul complex de durată privind ocrotirea mediului înconjură-tor şi utilizarea raţională a resurselor naturale în Republica Moldova.

Deplângem dispariţia lui Ion Coteaţî şi rugăm pe bunul Dumnezeu să-l primească în Împărăţia celor drepţi şi să-l odihnească în pace.

Gheorghe ŞaLaRU, Ministrul Mediului,

Colectivul Ministerului Mediului

In MEMORIaM Ion CoTEAŢî

16.11.1929 – 16.09.2013

Orice articol publicat în revista “NATURA” reflectă punctul de vedere

al semnatarului şi poate să nu coincidă cu cel al redacţiei.

Semnul “BP” consemnează materiale achitate din bani publici.

Adresa redacţiei: str. S. Lazo, nr.13, or. Chişinău, 2004, Moldova

tel./fax: 23-71-49 E-mail: natura@natura.md

Pagina WEB: http//www.natura.mdfacebook.com/Natura.mdTipar: Editura “Universul”

Tiraj: 10000 ex. Comanda: 1978

Colegiul redacţional:Alecu Reniţă (redactor-şef),

Lilia Curchi (redactor coordonator), Paraschiva Mămăligă (secretar),

Victor Luca (designer), Ionel Căpiţă, Dinu Rusu, Sânziana Pop,

directorul săptămânalului “Formula AS”, Cristian Lascu (redactor-şef “National Geographic” România), Mihai Ogrinji (redactor-şef “România Pitorească),

Lucian Reniţă (România), Vasile Şoimaru, Valentina Jamba,

Ioana Bobână, Vasile Mahu, Ludmila Hârjău, Oxana Greadcenco.

9 7 7 1 8 5 7 2 6 7 7 0 0

I S S N 1 8 5 7 - 2 6 7 7

Revista întregii familii

Foto: A.R.

Iurceni, Nisporeni. Crândul „de aur“

Abonează-te acum la revista NAtURA!

10101010 10

1010 10

101010

10

1010

10101010

10

1010

10

10

10

10

10

10

1010

1010

1010 10

101010

1010Înveţi lecţia dragostei de ţară1.

2. Afli totul despre locurile pito-reşti din ţară şi de peste hotare

3. Călătoreşti imaginar prin ţară şi prin lume

4. Admiri imagini color cu cele mai frumoase monumente ale naturii

5. Eşti informat despre problemele şi soluţiile ecologice

6. Afli cum semenii tăi se implică în luarea deciziilor de mediu

7. Descoperi cum poţi fi sănătos cu ajutorul naturii

8. Participi la concursuri naţionale şi internaţionale, câştigi premii

9. Primeşti gratuit ediţiile speciale editate de revista NATURA

10. Ai publicaţia ta de suflet.

Pentru anul 2014, preţurile de abonare au rămas aceleaşi. Vă puteţi abona la NATURA în orice oficiu poştal din R. Moldova, precum şi la distribuitorii autorizaţi de difuzare a presei.

Indice de abonare: persoane fizice - PM 67805, 12 luni - 60 leipersoane juridice - PM 67804, 12 luni - 108 lei

tombola 2014 - câştigă instituţiile cu cele mai multe abonamente!

Instituţia (şcoala, liceul, primăria etc.) care va perfecta cele mai multe abonamente la revista NATURA pentru tot anul 2014 (dovadă vor fi copiile abonamentelor, expediate la redacţie (prin poşta simplă sau electronică) va intra în concurs pentru următoarele premii:

100 de abonamenteMarele premiu - un tablou de mari dimensiuni (în imagine - un loc pitoresc din R. Moldova)

70 de abonamenteBanner-ul „Iubeşte NATURA” (în imagine - Orheiul Vechi)

50 de abonamente Colecţia „Jules Verne” - 40 de volume

25 de abonamenteO mini-bibliotecă - literatură artistică şi ecologică (15 titluri, Editura Ştiinţa şi altele)

15 abonamenteSetul de imagini „12 monumente ale naturii din R. Moldova”

10 abonamenteO mini-bibliotecă - literatură artistică şi ecologică (7 titluri, Editura Ştiinţa şi altele).

Revista NAtURA, un prieten fidel!

A început campania de abonare 2014!

Bun rămas, pădure tainică,Pace bună, sat iubit!

motive să te abonezi la revista NAtURA: