ÎN EDITURI BRAȘOVENE - revista-astra.ro iu-Ciprian... · PDF filedistilează o...
4
JurnAlul Cuvintelor tăCute de Lăcrămioara Stoie (libris editorial, Brașov, 2017) Cine ar fi crezut că tăcerile unei femei încap în 78 de poeme! Cine ar fi crezut că în 96 de pagini putem avea acces la „scrumul gândurilor” unei femei și la hieroglifele pe care, într-un an, le poate grava, acolo, „lumina ascuțită a neasfințitelor tăceri” (pag. 80)! Și asta cu atât mai mult cu cât nu vorbim de ceea ce poate oferi „bordelul întâmplării” (pag. 81), ci de ceea ce o operație pe suflet, fără anestezie, cu o tăcere epuizată care taie răsuflarea, poate arăta. Vor- bim de nuanțe, de sinceritate lucie, de tot ce există „din- colo de sârma ghimpată a obișnuinței” (pag. 35) și de „reținerile noastre fosforescente” (pag. 37) și pe care o fe- meie, care cunoaște toate straturile și vârstele feminității, le poate dezvălui. Și asta nu e deloc de colo, mai ales dacă semnatara volumului este și o cunoscută și incisivă literată! Așa că… să aflăm ce se întâmplă în interiorul tăcerii! În primul rând, trebuie spus că aceste „cuvinte tăcute”, deși sunt cuvintele în care devenim doar gânduri (pag. 42), nu sunt doar capsule pentru netrăit și neîmplinit. Deși sunt cuvinte nespuse, adică neexprimate, ele găzduiesc viață multă, augmentată („mesajul tău / un pocnet de armă”, pag. 24), pentru că în ele este dorință, câteodată singurătate, altădată teamă, nostalgie, vise, bucurie („gân- durile mele – mugurii magnoliei aprinși”, pag. 19) ș.a.m.d.. Pe scurt, ca purtătoare ale tăcerii, aceste cuvinte iau culori diferite, după cum această stare de suflet se plasează fie mai aproape de a fi, fie mai aproape de a nu fi, fie chiar în plin mix dilematic hamletian. Întâlnim, pe de o parte, tratată reușit și poetic, tăcerea ca liniște, introspecție, pace, o tăcere protectivă, plasare voită departe de frigul de orice fel „pe o planetă / unde co- pacii cresc fără durere” (pag.7). Aici nespusul este, în fapt, uneori, inefabilul, „sâmburele de aur al tăcerii” (pag. 48), o grație din care ai putea dori să nu ieși. Pe această parte solară a tăcerii cuvintele sunt tainice, tăcerea are substanța căutării perfecțiunii (pag. 14), amintirile („ce am mai de preț”, pag. 61) străbat în tropot liniștea (pag. 23), legă- mântul tăcerii poate fi abandonat și gura se poate umple de „aroma cuvintelor proaspete” (pag. 27). De cealaltă parte, totul este mai nuanțat și se proiec- tează în afară, astfel că avem tablouri cu „bice de ploaie” (pag. 63), cu săgeți ale ploii (pag. 26), cu „cuvinte troie- nite” (pag. 86). Există o anume incomunicabilitate agra- vată de răceala burgului săsesc (amestec de Brașov și Sibiu), de orgoliu și chiar de vinovăție (paginile 63 și 54). Aici, în esență, tăcerea e o față a lucidității, chiar o ipostază a morții, timpul e asupritor, iar „cătușele toamnei” și „carcera întunericului” (din care nu poți voi decât să evadezi, pag. 74) măresc suferința de a fi. De aceea putem vorbi de „ho- hotele tăcerii” (pag. 69) chiar dacă „am înghesuit întregul trecut / într-un cuvânt tăcut” (pag. 72). Pe această parte dureroasă a tăcerii îți dorești să te uite propriile gânduri (pag. 9) pentru că vârsta, oboseala, singurătatea nu te mai lasă să fugi, iluziile dor și trupul este el însuși adormit și tăcut. Mai mult, fantomele iubirilor bântuie, cuvintele tă- cute „dau ocol” ca „un roi de viespi”, iar „limbile viperelor neadormite fac pielea tăcerii vărgată” (pag. 31). Așa că e obligatoriu un spațiu neutru sau măcar de intersecție, de sinteză, între cele două extreme ale tăcerii, un loc al recuperării, al timpului regăsit (nu întâmplător Proust dă motto-ul volumului), unde reținerile, indife- rența, timpul din trup să fie minate, chiar dacă asta ar însemna să mai înghesui în „sertarul cu incertitudini” (pag. 32) încă una. Această zonă de amestec și de nuanțe nu e doar creația unui mecanism de apărare a eului ci, în principal, este urma elenului vital bergsonian, acel Eros pus în fața lui anatos, stăvilar și chemare. Merită, astfel, să rupi „centura de siguranță / a tăcerii”, să deschizi „anto- logia cuvintelor prohibite” (pag. 64), să eliberezi „vorbele târâte / în lesa prea scurtă” (pag. 71), să vindeci „visureala înțărcată” (pag. 38) făcând din nou visul luntre și punte între eurile posibile (pag. 40). Atâta timp cât privirile pier- dute ale iubitului mai pot fi culese (pag. 17), el mai poate fi întors din uitarea de sine, dorul este încă animalul de companie (pag. 32) și „fantoma verii pierdute” (pag. 66) pare-o urgență… lucrurile și viața mai sunt posibile, tăcerea așternută între sine și sine și între sine și celălalt poate fi risipită! Am numărat peste optsprezece poeme cu o carnalitate eruptivă, înduioșătoare, resemnată totuși, ținută ascunsă, dar de o frumusețe aparte. În toate aceste poeme e ceva adolescentin, o temperatură asemenea (poate datorată inversei crize de involuție), o nesiguranță care 102 ASTRA / 1-2, 2017 http://www.revista-astra.ro/literatura/ Noi apariții LAURENȚIU - CIPRIAN TUDOR ÎN EDITURI BRAȘOVENE
Transcript of ÎN EDITURI BRAȘOVENE - revista-astra.ro iu-Ciprian... · PDF filedistilează o...
Jurnalul cuvintelor tăcute
de Lăcrămioara Stoie
(libris editorial, Brașov, 2017)
Cine ar fi crezut că tăcerile unei femei încap în 78 depoeme! Cine ar fi crezut că în 96 de pagini putem avea accesla „scrumul gândurilor” unei femei și la hieroglifele pecare, într-un an, le poate grava, acolo, „lumina ascuțită aneasfințitelor tăceri” (pag. 80)! Și asta cu atât mai mult cucât nu vorbim de ceea ce poate oferi „bordelul întâmplării”(pag. 81), ci de ceea ce o operație pe suflet, fără anestezie,cu o tăcere epuizată care taie răsuflarea, poate arăta. Vor-bim de nuanțe, de sinceritate lucie, de tot ce există „din-colo de sârma ghimpată a obișnuinței” (pag. 35) și de„reținerile noastre fosforescente” (pag. 37) și pe care o fe-meie, care cunoaște toate straturile și vârstele feminității,le poate dezvălui. Și asta nu e deloc de colo, mai ales dacăsemnatara volumului este și o cunoscută și incisivă literată!Așa că… să aflăm ce se întâmplă în interiorul tăcerii!
În primul rând, trebuie spus că aceste „cuvinte tăcute”,deși sunt cuvintele în care devenim doar gânduri (pag. 42),nu sunt doar capsule pentru netrăit și neîmplinit. Deșisunt cuvinte nespuse, adică neexprimate, ele găzduiescviață multă, augmentată („mesajul tău / un pocnet dearmă”, pag. 24), pentru că în ele este dorință, câteodatăsingurătate, altădată teamă, nostalgie, vise, bucurie („gân-durile mele – mugurii magnoliei aprinși”, pag. 19) ș.a.m.d..Pe scurt, ca purtătoare ale tăcerii, aceste cuvinte iau culoridiferite, după cum această stare de suflet se plasează fie maiaproape de a fi, fie mai aproape de a nu fi, fie chiar în plinmix dilematic hamletian.
Întâlnim, pe de o parte, tratată reușit și poetic, tăcereaca liniște, introspecție, pace, o tăcere protectivă, plasarevoită departe de frigul de orice fel „pe o planetă / unde co-pacii cresc fără durere” (pag.7). Aici nespusul este, în fapt,uneori, inefabilul, „sâmburele de aur al tăcerii” (pag. 48),o grație din care ai putea dori să nu ieși. Pe această partesolară a tăcerii cuvintele sunt tainice, tăcerea are substanțacăutării perfecțiunii (pag. 14), amintirile („ce am mai depreț”, pag. 61) străbat în tropot liniștea (pag. 23), legă-mântul tăcerii poate fi abandonat și gura se poate umplede „aroma cuvintelor proaspete” (pag. 27).
De cealaltă parte, totul este mai nuanțat și se proiec-tează în afară, astfel că avem tablouri cu „bice de ploaie”(pag. 63), cu săgeți ale ploii (pag. 26), cu „cuvinte troie-nite” (pag. 86). Există o anume incomunicabilitate agra-vată de răceala burgului săsesc (amestec de Brașov și Sibiu),de orgoliu și chiar de vinovăție (paginile 63 și 54). Aici,în esență, tăcerea e o față a lucidității, chiar o ipostază amorții, timpul e asupritor, iar „cătușele toamnei” și „carceraîntunericului” (din care nu poți voi decât să evadezi, pag.74) măresc suferința de a fi. De aceea putem vorbi de „ho-hotele tăcerii” (pag. 69) chiar dacă „am înghesuit întregultrecut / într-un cuvânt tăcut” (pag. 72). Pe această partedureroasă a tăcerii îți dorești să te uite propriile gânduri(pag. 9) pentru că vârsta, oboseala, singurătatea nu te mailasă să fugi, iluziile dor și trupul este el însuși adormit șităcut. Mai mult, fantomele iubirilor bântuie, cuvintele tă-cute „dau ocol” ca „un roi de viespi”, iar „limbile viperelorneadormite fac pielea tăcerii vărgată” (pag. 31).
Așa că e obligatoriu un spațiu neutru sau măcar de intersecție, de sinteză, între cele două extreme ale tăcerii,un loc al recuperării, al timpului regăsit (nu întâmplătorProust dă motto-ul volumului), unde reținerile, indife-rența, timpul din trup să fie minate, chiar dacă asta arînsemna să mai înghesui în „sertarul cu incertitudini”(pag. 32) încă una. Această zonă de amestec și de nuanțenu e doar creația unui mecanism de apărare a eului ci, înprincipal, este urma elenului vital bergsonian, acel Erospus în fața lui anatos, stăvilar și chemare. Merită, astfel,să rupi „centura de siguranță / a tăcerii”, să deschizi „anto-logia cuvintelor prohibite” (pag. 64), să eliberezi „vorbeletârâte / în lesa prea scurtă” (pag. 71), să vindeci „visurealaînțărcată” (pag. 38) făcând din nou visul luntre și punteîntre eurile posibile (pag. 40). Atâta timp cât privirile pier-dute ale iubitului mai pot fi culese (pag. 17), el mai poatefi întors din uitarea de sine, dorul este încă animalul decompanie (pag. 32) și „fantoma verii pierdute” (pag. 66)pare-o urgență… lucrurile și viața mai sunt posibile,tăcerea așternută între sine și sine și între sine și celălaltpoate fi risipită! Am numărat peste optsprezece poeme cuo carnalitate eruptivă, înduioșătoare, resemnată totuși, ținută ascunsă, dar de o frumusețe aparte. În toate acestepoeme e ceva adolescentin, o temperatură asemenea (poatedatorată inversei crize de involuție), o nesiguranță care
102 ASTRA / 1-2, 2017http://www.revista-astra.ro/literatura/
Noi aparițiiLAURENȚIU - CIPRIAN TUDOR
ÎN EDITURI BRAȘOVENE
31 iulie:Layout 1 31.07.2017 12:51 Page 102
Noapte pe iarbă(detaliu)
31 iulie:Layout 1 31.07.2017 12:51 Page 103
distilează o poezie și un rafinament de borangic. Este atâtapresimțire a fericirii, atâta pasiune și voluptate în uneledin poemele acestea, încât recitirea vine automat.
Cele 78 de poeme ale Lăcrămioarei Stoie, simple, con-centrate (doar sunt fructe ale tăcerii!), adesea picturale,sunt poeziile unui observator, ale unui spectator, aparentdetașat, în fapt, însă, venite dintr-o privire neîmblânzită,dintr-o curgere invers în ciuda modei kitsch (paginile 17,37), în ciuda falsului și trucării (pag. 20), ele cheamă la„orbita miracolului”, la „șoldurile dimineții”, la strălucireadintr-al nouălea cer!
Între lumi. convorBiri cu nicolae Steinhardt
de Nicolae Băciuț
(libris editorial, Brașov, 2016)
Acum cinci ani, într-o zi de 14 undrea, lansam la Brașov,cu ocazia centenarului nașterii marelui eseist, critic literarși gânditor Nicolae Steinhardt, volumul Între lumi. Con-vorbiri cu Nicolae Steinhardt, de Nicolae Băciuț, aflat,atunci, la a V-a ediție. Îmi amintesc și acum de bucuriaacelei întâlniri, la care, alături de autor, au fost prezenți șiscriitorii Daniel Drăgan și Ovidiu Moceanu. Primul po-
vestise despre întâlnirile cu Steinhardt petrecute fie la Be-clean pe Someş (cu aerul lor semidizident), fie la Bistriţa,fie în „pustia verde” a Rohiei. Tot el ne adusese aminte că,în timpurile acelea, în anii optzeci (în care se petrec și con-vorbirile lui Nicolae Băciuț), revistele culturale nu aveauvoie să publice feţe bisericeşti, aşa că trebuiau fie inventatetot felul de artificii (de pildă, revista „Astra” nu îl publicape monahul Nicolae, ci pe „bibliotecarul de la Rohia”!),fie ce apărea (cu greutate) era ciuntit. Lămuritoare a fostatunci și intervenția prof. univ. dr. Pr. Ovidiu Moceanupe care, în 1988 (pag. 100), Nicolae Steinhardt îl consi-dera o „speranţă”. Părintele profesor accentua în acea zilipsa de înţelegere completă şi adâncă a lui Nicolae Stein-hardt de către cea mai mare parte a intelectualilor de azi,cărora le lipseşte tocmai cheia acestei înţelegeri: perspectivavieţuirii creştine. Acest lucru, spunea domnia sa, face cael să fie înţeles doar cultural, în afara orizontului spiritualfără de care, până la urmă, şi perspectiva culturală rămânetrunchiată.
Am făcut această introducere și pentru că ce s-a petrecut/ spus atunci are valabilitate și azi, dar și pentru că, fiindun admirator a lui Nicolae Steinhardt, m-am bucurat săregăsesc această carte și să scriu, măcar acum, despre ea. Elimpede că această reeditare, a șaptea (m-a lămurit NicolaeBăciuț), este nu doar cea mai completă, dar, de departe,
Noi apariții
104 ASTRA / 1-2, 2017http://www.revista-astra.ro/literatura/
Asp
halt
Abs
olu
te
31 iulie:Layout 1 31.07.2017 12:51 Page 104
este și cea mai elegantă, cea mai aproape de frumusețeageometrică pe care o au răspunsurile acestui om de spirit.Sunt sigur că nici un om de cultură care se respectă nu varata acest volum, în primul rând pentru că nu mai existădecât două cărţi de interviuri cu monahul senin de la Rohia(cea provocată de Ioan Pintea şi cealaltă a lui Zaharia Sân-georzan), iar în al doilea rând pentru că acest volum estenu doar un document important (recompus și salvat), darși o carte ca o după-amiază de duminică: aşezată, calmă,luminoasă şi cu un anume gust de netimp.
În fapt, această carte este o corespondență dintre unpoet optzecist și cel care, într-o lume normală, ar fi putut,prin inteligența și anvergura personalității sale, să facă la Rohia un alt Păltiniș, deși, după cum spunea Ioan Pin-tea, „la Rohia nu s-a urmărit niciodată un model și o cale elitistă” ci „o cale a îmbrățișării spiritualului prin partici-parea celorlalți, mulți și feluriți” (pag. 111). De altfel, în-
suși Steinhardt, deși recomanda învățarea limbilor greacăși latină de către copii (pag. 56), spunea despre perfor-manțele culturale urmărite de către Constantin Noica:„mai degrabă aș pune accentul pe isprăvi de caracter, deținută (cum îmi place a zice), de etică artistică și umană”(pag. 20).
Experiența culturală și de interogator a lui Nicolae Bă-ciuț se vede în felul întrebărilor la care îl supune pe evreuldevenit un veritabil kalos gheron. Poetul-redactor este unintervievator iscusit, ponderat, dar și îndrăzneț. Astfel,
aflăm despre copilăria gânditorului, despre școală, prieteni,despre scris și despre confrații săi (la pagina 66 se discutăchiar și despre Mircea Cărtărescu!), despre dragoste și fe-meie, curaj și virtuți, curaj și literatură, critică, viața literarăa tinereții sale, despre ucenicul cel bun și despre ce poaterata un tânăr scriitor ș.a.m.d.. Ce spune despre lașitateaOccidentului (paginile 36 și 37) este, azi, foarte actual,aidoma este radiografia pe care o face vieții literare a acelorani cu clicile și dogmatismele ei (paginile 41, 63, 65). Încontrapondere, Steinhardt ne readuce aminte, reluândideea lui Maiorescu și formula lui Păstorel Teodoreanu,că „scrisul este boerie” și că trebuie să manifestăm, prinviața și arta noastră, „libertate, autenticitate și toleranță”(pag. 65)!
Închei subliniind că Steinhardt se poate constitui într-unmodel viabil pentru omul de cultură, pentru creatorul deazi. Să nu uităm că Noica propunea, pentru cultura română,
modelul Cantemir (o întâlnire fericită între idio-matic șiuniversal); eu cred, pe o aceeași logică și pe o ace-eașinevoie, că putem vorbi și despre modelul Steinhardt: osurâzătoare și consistentă întâlnire între cult şi cultură, uncult viu, neprăfuit, lucrător, unit şi ridicat dintr-o cultură-artă a vieţii, amestec de seninătate, curaj şi libertate. Mo-delul acesta, desprins din lecţia Steinhardt, este un fel devară boierească fără margini în care, de pildă, muzicabizantină poate întâlni nostalgiile celeste ale barocului.
ASTRA / 1-2, 2017http://www.revista-astra.ro/literatura/
105
Noi apariții
Jeu
x d‘
amou
r V
II
31 iulie:Layout 1 31.07.2017 12:51 Page 105
