Mybible Carte 6 Scrisa in Piatra

10

Transcript of Mybible Carte 6 Scrisa in Piatra

Scrisă în piatră!

#6

Introducere

Cu secole în urmă, Dumnezeu Şi-a scris Legea în piatră şi aşteaptă de la noi s-o păstrăm chiar şi astăzi. Este categoric adevărat că încălcarea Legii lui Dumnezeu atrage întotdeauna după sine consecinţe negative. Din moment ce delictele copleşeşc oraşele în care locuim, pentru ca să aducem pacea şi liniştea în ele logic că este nevoie să ascul-tăm de legile ţării. Acelaşi principiu se aplică Legii lui Dumnezeu - cele Zece Porunci - în vieţile noastre. Cele Zece Porunci nu au fost numite "cele zece sugestii", "cele zece recomandări" sau "cele mai importante zece idei". Şi pentru că sunt în joc atât de multe lucruri ar trebui să-ţi iei câ-teva minute şi să te gândeşti serios la responsabilitatea ta.

1

Scrisă în piatră !

1.Este adevărat că Însuş i Dumnezeu a scr is ce le Zece Porunci?"i-a dat (lui Moise) cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu." Tablele erau lucrarea lui Dumnezeu şi scrisul era scrisul lui Dum-nezeu, săpat pe table." Exodul 31:18; 32:16.

Răspundeţ i :Da, marele Dumnezeu din ceruri a scris cu degetul Său Cele Zece Porunci pe table de piatră.

2.Care este defini ţ ia păcatulu i dată de Dumnezeu?"Păcatul este fărădelege." 1 Ioan 3:4.

Răspundeţ i :Păcatul este încălcarea celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Şi din moment ce legea lui Dumnezeu este desăvârşită (Psalm 19:7)

cel puţin una din Cele Zece Porunci. Cele Zece Porunci arată întreaga "datorie a oricărui om." Eclesiastul 12:13. Toată datoria este descoperită. Nimic nu este omis.

3.De ce ne-a dat Dumnezeu Cele Zece Porunci?"Ferice de poporul care păzeşte legea!" Proverbele 29:18. "Fiule, nu uita învăţăturile mele, şi păstrează în inima ta sfaturile mele! Căci ele îţi vor lungi zilele şi anii vieţii tale, şi-ţi vor aduce multă pace." Proverbele 3:1, 2.

sase

2

Răspundeţ i :

A.Ca un ghid pentru o v iaţă fer ic i tă t ră i tă d in abundenţă .Dunmnezeu ne-a creat ca să ne bucurăm de fericire, pace, viaţă lungă, mulţumire, împlinire şi toate celelalte binecuvântări după

Legea lui Dumnezeu este harta drumului, drum care ne conduce spre a ajunge la adevărata fericire.

"deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Romani 3:20. "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege.

Să nu pofteşti!" Romani 7:7.

B.Ca să-mi arate d i ferenţa d int re b ine ş i rău .Legea lui Dumnezeu este ca şi o oglindă (Iacov 1:23-25). Îmi arată răul din viaţa mea la fel cum o oglindă îmi arată murdă-ria de pe faţă.

Speranţa pentru această generaţie care se scufundă se găseşte în Legea lui Dumnezeu. Ea îţi spune unde este limita peste care să nu treci.

"Domnul ne-a poruncit atunci să împlinim toate aceste legi...ca să Deuteronomul 6:24.

orânduirile Tale! Tu dispreţuieşti pe toţi cei ce se depărtează de orânduirile Tale, căci înşelătoria lor este zadarnică." Psalm 119:117, 118.

C.Ca să mă prote jeze de per ico le ş i t ragedi i .Legea lui Dumnezeu este ca o cuşcă mare de la Grădina Zoologi-că, ce ne protejează de animalele violente, distructive. Ne protejează de impuritate, falsitate, crimă, idolatrie, hoţie şi multe alte rele care ne distrug viaţa, pacea şi fericirea. Orice lege care este bună protejează, iar Legea lui Dumnezeu nuface excepţie

3

Notă Specia lă :Principiile veşnice ale Legii lui Dumnezeu sunt înscrise adânc în

Asta înseamnă bine înţeles, că nu putem găsi pacea adevărată decât dacă suntem dispuşi să trăim în armonie cu natura noastră lăuntrică, în care Dumnezeu a înscris aceste principii. Noi am fost creaţi ca să trăim în armonie cu ele. Când alegem să le ignorăm, rezultatul este întotdeauna tensiune, nelinişte şi tragediela fel cum, atunci când ignorăm legile circula-ţiei dăm de probleme grave.

4.De ce este aşa de importantă Legea lu i Dumnezeu pentru mine?

lege a slobozeniei." Iacov 2:12.

Răspundeţ i :Pentru că Cele Zece Porunci sunt standardul după care îi va jude-ca Dumnezeu pe oameni la judecata din ceruri. Cum evaluezi tu aceasta? Doar este o chestiune de viaţă şi de moarte!

5.Poate fi schimbată sau desfiinţată v reodată legea lu i Dumnezeu (Cele Zece Porunci)?"Este mai lesne să treacă cerul şi pământul decât să cadă o singură frântură de slovă din Lege." Luca 16:17. "Nu-Mi voi călca legământul, şi nu voi schimba ce a ieşit de pe buzele Mele." Psalm 89:34. "Lucrările mâinilor Lui sunt credincioşie şi dreptate; toate porun-cile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credin-cioşie şi neprihănire." Psalm 111:7, 8.

Răspundeţ i :Cu siguranţă că nu! Biblia este foarte clară cu privire la acest punct.

bat-o imediat atunci când Adam şi Eva au păcătuit, în loc să-L tri-mită pe Fiul Său ca să moară în locul păcătoşilor, pentru a plăti pedepsa pentru legea încălcată.

4

Acest lucru este însă imposibil, pentru că poruncile nu sunt legi în sensul unor reguli sau regulamente ce au fost legiferate. Ele sunt principiile descoperite ale caracterului sfânt al lui Dum-

Observaţi în tabelul de mai jos că Dumnezeu şi legea Sa au ace-leaşi caracteristici. Înţelegi ce înseamnă aceasta? Legea Celor Zece Porunci este caracterul lui Dumnezeu în formă scrisăscris pentru ca noi să putem înţelege. Este la fel de posibil să schimbi legea lui Dumnezeu, cum este po-sibil să-L scoţi afară din ceruri pe Dumnezeu şi să-L schimbi. Isus a venit să ne arate cum arată legea (care este modelul pentru o vieţuire dreaptă) trăită în corp omenesc.

De asemenea, nici legea Sa, pentru că este carcterul lui Dumne-zeu în limbaj uman.

DUMNEZEU ESTE

LEGEA ESTE

BUNĂ

SFÂNTĂ

DESĂVÂRŞITĂ

CURATĂ

DREAPTĂ

ADEVĂRATĂ

DUHOVNICEASCĂ

NEPRIHĂNITĂ

CREDINCIOASĂ

IUBIRE

NESCHIMBĂTOARE

VEŞNICĂ

Luca 18:19

Isaia 5:16

Mat ei 5:48

1 Ioan 3:2, 3

Deuteronomul 32:4

Ioan 3:33

Corinteni 10:4

Ieremia 23:6

1 Corinteni 1:9

1 Ioan 4:8

Iacov 1:17

Geneza 21:33

1 Timotei 1:8

Romani 7:12

Psalm 19:7

Psalm 19:8

Romani 7:12

Psalm 19:9

Romani 7:14

Psalm 119:172

Psalm 119:86

Romani 13:10

Matei 5:18

Psalm 111:7, 8

5

6.A desfiinţat Isus legea cât t imp a t ră i t a ic i pe pământ?"Să nu credeţi că am venit să stric Legea ... am venit nu să stric, ci să împlinesc. ... Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu va trece ce-rul şi pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege,

Matei 5:17, 18.

Răspundeţ i : Într-adevăr, nu! Domnul Isus a declarat clar că nu a venit să distru-gă legea, ci s-o împlinească (sau să o păstreze).

(Isaia 42:21) aratând-o ca pe un adevărat ghid pentru vieţuire. De exemplu, Domnul Isus a arătat spre porunca "să nu ucizi" condamnând astfel mânia (Matei 5:21, 22) şi ura (1 Ioan 3:15),

(Matei 5:27, 28). El a spus, "Daca Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15.

7.Vor fi sa lvaţ i oameni i care conşt ient vor că lca chiar ş i numai una d in porunci le lu i Dumnezeu?"Plata păcatului este moartea." Romani 6:23. "Dumnezeu va nimici pe toţi păcătoşii." Isaia 13:9. "Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate." Iacov 2:10.

Răspundeţ i :Nu, ci ei se vor pierde. Cele Zece Porunci sunt ghidul pe care tre-buie să-l folosim pentru a ne găsi calea spre Dumnezeu şi spre o vieţuire dreaptă. Dacă ignor chiar numai una din porunci, neglijez o parte din mo-delul divin, din planul divin. Dacă se strică numai una din verigile lanţului, întreaga folosinţă a lanţului este anulată. Biblia spune că atunci când călcăm conştient una din porunci, noi păcătuim (Iacov 4:17) pentru că refuzăm voia lui Dumnezeu în dreptul nostru. Numai cei care fac voia lui Dumnezeu pot intra în Împărăţia Ceru-rilor. Păcătoşii se vor pierde.

6

8.Poate c ineva să fie mântui t pr in respectarea leg i i?

Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Romani 3:20. "Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă şi aceasta nu vine dela voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni." Efeseni 2:8, 9.

Răspundeţ i :

Mântuirea este numai prin har, un cadou din partea Domnului Isus Hristos, iar noi primim acest dar prin credinţă şi nu prin fapte. Legea este doar o oglindă care ne arată păcatul din vieţile noastre.Curăţirea şi iertarea de păcate vine numai prin Isus Hristos.

9.De ce este atunci legea, absolut esenţ ia lă pentru desăvârş i rea caracteru lu i de creşt in?"Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om." Eclesiastul 12:13. "deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului." Romani 3:20.

Răspundeţ i :Pentru că întregul model, sau "întreaga datorie" pentru vieţuirea

La fel ca un băieţel de 6 ani care îşi face propriile lui reguli atunci când se măsoară şi îi spune mamei sale că el are 3 metri înălţime, propriile noastre standarde nu sunt niciodată sigure. Nu pot să ştiu dacă sunt păcătos decât dacă privesc cu atenţie standardul perfect: oglinda legii Sale. Milioane de oameni care au scos demoni, au profetizat şi au făcut multe lucruri minunate în numele lui Isus, se vor pierde (Matei 7:21-23) după modelul legii Sale.

toşi şi pierduţi. "Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui." 1 Ioan 2:3.

7

10.Ce- l a jută pe un creşt in cu adevărat convert i t să urmeze calea leg i i lu i Dumnezeu?"Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor." Evrei 8:10. "Pot totul în Hristos, care mă întăreşte." Filipeni 4:13. "Dumnezeu trimiţând pe Însuşi Fiul Său...pentru ca porunca Legii

Romani 8:3, 4.

Răspundeţ i :Hristos nu numai că iartă păcătoşii care se căiesc, dar El şi reface în ei chipul lui Dumnezeu. El îi aduce în armonie cu legea Sa prin puterea prezenţei Sale. Porunca "să nu" devine o promisiune că un adevărat creştin nu va fura, nu va minţi, nu va ucide, etc.,pentru că Isus trăieşte înlăuntru şi deţine cârma vieţii. Dumnezeu nu-Şi poate schimba legea, dar a prevăzut o clauză prin Isus, prin care schimbă păcătosul astfel ca el să se poată mă-sura cu această lege.

11.Nu este creşt inul care are credinţă ş i t ră ieşte sub har , l iber să calce or ice poruncă?"Căci păcatul [călcarea legii lui Dumnezeu] nu va mai stăpâni asu-pra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har. Ce urmează de aici? Să păcătuim [să călcăm legea] pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Nicidecum." Romani 6:14, 15.

noi întărim Legea." Romani 3:31.

Răspundeţ i :Nu! Scriptura ne învaţă chiar opusul. Harul este ca iertarea oferită de către guvernator prizonierului.Îl iartă, dar nu-i dă libertatea să calce nici măcar o singură lege din regulament. Persoanele iertate, ce trăiesc sub har au o dublă obligaţie de a asculta de lege. O persoană care refuză să păzească legea spunând că este sub

8

12.Sunt Cele Zece Porunci a le lu i Dumnezeu reafirmate în Noul Testamen t?

Răspundeţ i :

toarele versete.

LEGEA LUI DUMNEZEU ÎN NOUL TESTAMENT

LEGEA LUI DUMNEZEU ÎN VECHIUL TESTAMENT

1. "Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti." Matei 4:10.

1. "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine." Exodul 20:3

2. "Copilaşilor, păziţi-vă de idoli." 1 Ioan 5:21. "Astfel dar,

Dumnezeu, nu trebuie să cre-dem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintu-lui sau pietrei cioplite cu meşteşugirea şi iscusinţa omului." Fapte 17:29.

2. "Să nu-ţi faci chip cioplit, nicivreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pă-mânt, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilorîn copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al mii-lea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele." Exod 20:4-6.

3. "ca Numele lui Dumnezeu şi

rău." 1 Timotei 6:1.

3. "Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui." Exod 20:7.

4. "Căci într-un loc a vorbit ast-fel despre ziua a şaptea: Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui."

4. "Adu-ţi aminte de ziua de odih-

zile, şi să-ţi faci lucrul tău.Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului,

9 10

"Rămâne dar o odihnă [ca cea de Sabat] pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihneşte şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrărileSale." Evrei 4:4, 9, 10.

Dumnezeului tău: să nu faci nici

nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S-a odihnit: de aceea a binecuvântat Domnul ziua de

Exod 20:8-11.

5. "să cinsteşti pe tatăl tău şi pemama ta." Matei 19:19

5. "Cinsteşte pe tatăl tãu şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lun-gească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău." Exod 20:12.

6. "Să nu ucizi." Romani 13:9. 6. "Să nu ucizi." Exod 20:13.

7. "Să nu preacurveşti." Matei 19:18.

7. "Să nu preacurveşti." Exodul 20:14

8. "Să nu furi." Romani 13:9. 8. "Să nu furi." Exod 20:15.

9. "Să nu faci nici o mărturisire mincinoasă." Romani 13:9

9. "Sã nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău." Exod 20:16

10. "Să nu pofteşti." Romani 7:7.

10. "Să nu pofteşti casa aproa-pelui tău să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tău." Exod 20:17.

11

13.Sunt legea lu i Dumnezeu ş i legea lu i Moise una ş i aceeaşi lege?

Răspundeţ i :Nu, nu sunt la fel. Studiaţi cu atenţie următoarele note şi compa-raţii.Notă: Legea lui Moise a fost legea ceremonială, temporară a Vechiului Testament. Erau legi referitoare la preoţie, jertfe, darurile de mân-

Această lege a fost adăugată "până când avea să vină Sămânţa," şi această Sămânţă era Hristos (Galateni 3:16, 19).

Hristos. Când Domnul Hristos a murit, această lege nu îşi mai avea rostul, dar legea Celor Zece Porunci (Legea lui Dumnezeu) "sunt întărite pentru veşnicie." Psalmi 111:8. Că este vorba despre două legi ne arată foarte clar Daniel 9:10, 11.

Notă specială: Vă rog să notaţi faptul că legea exista de cel puţin tot atât timp de cât exista păcatul. Biblia spune, "unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege[sau păcat]." Romani 4:15. Deci legea lui Dumnezeu a existat de la început. Oamenii au călcat această lege (au păcătuit Ioan 3:4). Din cauza păcatului (încălcării legii lui Dumnezeu), s-a dat legea lui Moise (dată sau "adăugată" Galateni 3:16, 19) până avea să vi-nă Hristos ca să moară. Este vorba deci, despre două legi: legea lui Dumnezeu şi legea lui Moise.

12

LEGEA LUI MOISE LEGEA LUI DUMNEZEU

Numită "legea lui Moise" (Luca 2:22).

Numită "legea poruncilor, în orânduirile ei" (Efeseni 2:15).

Scrisă de Moise într-o carte (2 Cronici 35:12).

Aşezată lângă chivot (Deuteronomul 31:26).

S-a sfârşit la cruce (Efeseni 2:15).

Adăugată din pricina păcatului (Galateni 3:19).

Ne era potrivnică (Coloseni 2:14).

Nu judecă pe nimeni (Coloseni 2:14-16).

Pământească (Evrei 7:16).

N-a făcut nimic desăvârşit (Evrei 7:19).

Numită "legea Domnului" (Isaia 5:24).

Numită "Legea împărătească" (Iacov 2:8).

Scrisă de Dumnezeu pe piatră (Exodul 31:18 32:16).

Aşezată în chivot (Exodul 40:20).

Va exista întotdeauna (Luca 16:17).

Arată păcatul (Romani 7:7 3:20).

Nu este grea (1 Ioan 5:3).

Îi judecă pe toţi oamenii (Iacov 2:10-12).

Duhovnicească (Romani 7:14).

Desâvărşită (Psalmi 19:7).

14.Ce s imte ce l rău v i zav i de ce i care îş i t ră iesc v iaţa în conformitate cu Cele Zece Porunci a lelu i Dumnezeu?"Şi balaurul [diavolul], mâniat pe femeie [biserica], s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumne0zeu." Apocalipsa 12:17.

" Apocalipsa 14:12.

13

Răspundeţ i :Vrăjmaşul îi urăşte pe oamenii care păzesc Legea lui Dumnezeu, pentru că această lege este modelul unei convieţuiri drepte. Dacă te vei hotărî să urmezi modelul de vieţuire schiţat în Legea lui Dumnezeu, vei simţi cum mânia celui rău se va revărsa asupra ta, dintr-o dată şi cu toată furia. Nu este surprinzător că cel rău îi urăşte şi li se împotriveşte cu înverşunare tuturor celor ce respectă legea lui Dumnezeu. Este şocant şi uluitor să-i auzi pe conducătorii religioşi negând cererile obligatorii ale Celor Zece Porunci când, în acelaşi timp respectă tradiţiile omeneşti. Nu-i de mirare că Isus a spus, "Dar voi de ce călcaţi porunca lui Dumnezeu în folosul datinei voastre?" "Degeaba Mă cinstesc ei, învăţând ca învăţături nişte porunci omeneşti." Matei 15:3, 9. Şi David a spus, "Este vremea ca Domnul să lucreze: căci ei calcă Legea Ta." Psalmi 119:126. Creştinii trebuie să se trezească şi să restaureze legea lui Dumne-zeu la poziţia ei de drept. Este o nebunie din partea acestei generaţii nedisciplinate să pre-supună că pot încălca legile unui Dumnezeu viu fără să sufere consecinţele.

15. Eu cred că un creşt in t rebuie să ascul te de Cele Zece Porunci ş i mă rog ca Domnul Isus să mă ajute să îmi pun v iaţa în armonie cu aceste porunc i .

Răspundeţ i :Înt rebăr i de meditat

1. Nu ne învaţă Biblia că legea era (este) greşită?Nu. Biblia ne spune că oamenii greşeau. Dumnezeu a zis în Evrei 8:8 "căci ca o mustrare a zis El" ...Iar în Romani 8:3

legea. Problema este la fel întotdeauna. Legea este perfectă, dar oamenii greşesc sunt slabi. Aşa că Dumnezeu face ca Fiul Său să trăiască înlăuntrul poporului

(Romani 8:4) prin Domnul Hristos.

14

2. Galateni 3:13 declară că suntem răscumpăraţi de sub bleste-mul legii. Poţi explica?Plata păcatului este moartea (Romani 6:23). Domnul Hristos ''a gustat moartea pentru toţi.'' (Evrei 2:9). Astfel ne-a răscumpărat pe toţi de sub blestemul legii (moartea) şi ne-a dat în loc viaţă veşnică.

3. Nu ne învaţă Coloseni 2:14-17 şi Efeseni 2:15 că Legea lui Dum-nezeu s-a sfârşit la cruce?Nu, aceste două pasaje se referă la legea care conţinea decrete sau legea lui Moise, care era o lege ceremonială ce guverna siste-

Toate aceste ceremonii şi ritualuri erau umbra crucii şi s-au sfârşit odată cu moartea lui Hristos, aşa cum intenţionase Dumnezeu.Legea lui Moise ''a fost adăugată până când avea să vină Sămânţa'' iar această ''Sămânţă este Hristos'' Galateni 3:19, 16.

vorbeşte despre ea la mulţi ani după răstignire şi spune că ea este sfântă, dreaptă şi bună (Romani 7:7, 12).

4. Biblia spune ''dragostea este împlinirea Legii.'' Romani 13:10. De asemenea, Biblia ne porunceşte în Matei 22:37-40 să-L iubim pe Dumnezeu şi să ne iubim aproapele şi încheie cu aceste cu-vinte: ''În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Prooro-cii''. Înlocuiesc aceste porunci Legea celor 10 Porunci?

celor două porunci, la fel cum cele zece degete întregesc cele două mâini. Dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu vei păzi din plăcere primele patru porunci (care fac referinţă la Dumnezeu), iar dacă îţi iubeşti aproa-pele vei păzi cu bucurie următoarele şase porunci (care se referăla aproapele nostru). Să împlineşti legea din dragoste nu este o corvoadă, o muncă grea ci o plăcere (Psalm 40:8). Când iubim într-adevăr o persoană, devine o bucurie să îi îndepli-neşti cererile. Isus a spus: "Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele." Ioan 14:15.

15

Este imposibil să-L iubeşti pe Dumnezeu şi să nu respecţi porun-cile Lui, pentru că Biblia spune: "Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui. Şi poruncile Lui nu sunt grele" 1 Ioan 5:3. "Cine zice Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos şi adevărul nu este în el." 1 Ioan 2:4.

5. Nu ne învaţă 2 Corinteni 3:7 că legea scrisă şi săpată în piatră "era trecătoare"?Nu, versetul spune că strălucirea slujbei legii era trecătoare, nu legea. Citeşte din nou, cu atenţie, întreg pasajul din 2 Corinteni 3:3-9. Tematica acestor versete nu este îndepărtarea legii, ci mai degra-bă schimbarea locului legii; de pe "tablele de piatră" pe nişte "table care sunt inimi de carne". Sub slujba lui Moise, legea era pe piatră. Sub slujba Duhului Sfânt, prin Hristos, legea este scrisă în inimi (Evrei 8:10).

şită, când intră în inima elevilor.

inima creştinilor. Atunci, respectarea legii devine o plăcere şi o bucurie a vieţii, pentru că, creştinii Îl iubesc pe Dumnezeu şi îşi iubesc aproapele.

6. Romani 10:4 spune: "Hristos este sfârşitul legii". Deci legea nu mai există, nu-i aşa?"Sfârşit" în acest verset înseamnă scop sau obiect, la fel ca în ver-setul din Iacov 5:11.

acolo unde ei pot să găsească neprihănirea, acesta este scopul, ţelul, sfârşitul legii.

7. De ce aşa de mulţi oameni neagă cerinţele legii lui Dumnezeu?

împotriva lui Dumnezeu, căci, ea nu se supune Legii lui Dumne-zeu, şi nici nu poate să se supună. Deci, cei pământeşti, nu pot să placă lui Dumnezeu. Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhov-niceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui." Romani 8:7-9.

16

8. Au fost oamenii neprihăniţi din Vechiul Testament salvaţi prin lege?Nimeni n-a fost vreodată salvat prin lege. Toţi cei ce au fost salvaţi de-a lungul veacurilor au fost salvaţi prin har. Acest "har...ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii" 2 Timotei 1:9. Legea ne arată păcatul. Numai Hristos este cel ce ne poate salva. Noe a căpătat milă sau har (Geneza 6:8), Moise a căpătat milă (Exod 33:17), israeliţii în pustie au căpătat trecere sau milă de la Domnul (Ieremia 31:2), la fel Abel, Enoh, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif şi mulţi alţi oameni onorabili din Vechiul Testament au fost salvaţi "prin credinţă" aşa cum ni se spune în Evrei 11. Ei au fost salvaţi privind prin credinţă înspre crucea pe care avea să moară Salvatorul, noi suntem salvaţi privind înapoi la aceeaşi cruce. Legea este necesară, pentru că, la fel ca o oglindă ne arată "murdăria" din viaţa noastră. Fără lege, oamenii sunt păcătoşi, dar nu sunt conştienţi de acest lucru. Totuşi, legea nu are o putere salvatoare. Ea poate numai să ne arate păcatul. Numai Isus poate salva de păcat. Acest adevăr era cunoscut şi în timpurile Vechiului Testament. (Fapte 4:10, 12; 2 Timotei 1:9).

9. De ce să ne îngrijorăm cu privire la lege? Nu este conştiinţa un ghid sigur?Nu! De o mie de ori nu! Biblia ne vorbeşte de mai multe feluri de conştiinţe: conştiinţă rea, conştiinţă murdărită, conştiinţă tocită - nici una din acestea nu este de încredere. "Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte" Proverbele 14:12. Dumnezeu spune: "Cine se încrede în inima lui este un nebun."Proverbele 28:26.

Înt rebăr i test1. Cele Zece Porunci au fost scrise de către (1)_____ Dumnezeu._____ Moise._____ O persoană necunoscută.

2. După Biblie, păcatul este (1)

_____ Călcarea Legii lui Dumnezeu._____ Orice ni se pare rău.

Dumnezeu: (4)_____ Este un ghid perfect pentru a trăi fericit._____ La fel ca şi o oglindă, ne arată păcatul._____ Este o povară şi ne apasă._____ Mă poate proteja de rău._____ Are aceleaşi caracteristici ca şi Dumnezeu._____ A fost anulată în Noul Testament._____ Este un blestem.

4. Legea Celor Zece Porunci ale lui Dumnezeu (1)_____ S-a dat doar pentru timpul Vechiului Testament.

_____ Este absolut neschimbătoare.

_____ Voi menţine balanţa înclinată în favoarea faptelor bune._____ Îl voi iubi pe Dumnezeu, indiferent dacă voi păzi sau nu Cele Zece Porunci._____ Relaţia personală cu Isus mă va face ca din iubire faţă de El să păzesc toate poruncile Sale.

6. Oamenii sunt salvaţi prin (1)_____ Respectarea legii._____ Încălcarea legii._____ Numai prin Isus Hristos.

17

7. Creştinii cu adevărat convertiţi (1)_____ Respectă legea lui Dumnezeu prin puterea lui Isus.

_____ Consideră nenecesară păzirea poruncilor.

8. O persoană care trăieşte sub har (1)_____ Poate încălca Cele Zece Porunci, fără ca aceasta să însem-ne păcat._____ Este scutită de păzirea legii._____ Va păzi cu bucurie poruncile lui Dumnezeu.

9. Dragostea este împlinirea legii pentru că (1)_____ Dragostea îndepărtează legea._____ Dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele face o plăcere din păzirea legii._____ Dragostea este mai importantă decât ascultarea.

10. Legea lui Moise este (1)_____ Aceeaşi cu legea lui Dumnezeu._____ Legea ceremoniilor şi jertfelor, care arăta înspre Hristos şi a luat sfârşit la moartea Lui pe cruce._____ Încă obligatorie şi azi.

11. Oamenii care respectă Cele Zece Porunci (1)_____ Sunt cu toţii legalişti._____ Diavolul li se va opune cu înverşunare, căci cel rău Îl urăş-te pe Dumnezeu şi legea Sa._____ Sunt mântuiţi prin respectarea legii.

_____ Isus a călcat legea._____ Isus este exemplul uman perfect de respectare a legii._____ Isus a anulat legea._____ Isus a spus, "Dacă Mă iubiţi păziţi poruncile Mele."_____ Isus a revelat legea în măreţia ei şi a arătat cum ea acope-ră toate păcatele._____ Isus a spus că legea nu se poate schimba.

18