CULTURA MUZICALA IN EVUL MEDIU

Conceptia medievala asupra frumosului a fost reprezentata de filosofia crestina, pastrand

idei si solutii din Antichitate, carora li s-a schimbat semnificatia sau le-au fost adaugate elemente

noi. In ceea ce priveste viziunea muzicala, in aceasta perioada gasim doua stiluri conceptuale

importante, fiecare reprezentand cele doua Imperii Romane, de Rasarit si de Apus.

Imperiul Roman de Rasarit

In privinta muzicii, conceptiile au ramas, in mare, aceleasi, Noua Roma, asa cum era numit

Bizantul, a pastrat traditia artei grecesti pastrandu-se modurile diatonice, cromatice si

enarmonice utilizate in Antichitate, precum si conceptia despre numere si proportii. Motivatia

pastrarii traditiilor elene este mai usor de inteles daca precizam un mic amanunt: limba oficiala a

Imperiului Roman de Rasarit era cea greaca. Muzica bizantina este prima de tip crestin, preluand

din practica ebraica genuri de recitare, cantarile responsoriale (doua grupuri care canta

alternativ), antifonice (care contin scurte exclamatii) si ecfonetice (cu accente). Cantecul bizantin

cunoaste trei mari perioade de creatie si notatie. Prima dintre acestea este cea paleo-bizantina ,

psalmul, imnul si cantecul spiritual. Piesele aveau o forma arhitecturala bine stabilita, alcatuita

din inceput, recitare melodica, opriri si terminare printr-o formula specifica . A doua perioada

este cea medio-bizantina si se remarca prin semne neumatice si hirnomice care ofereau

informatii despre inaltimea notelor si ritm. Aceste semne sunt atribuite lui Ioan Cucuzel si aratau

sensul melodiei, intervalele melodice asociate cu durate si accente, semne agogice si pentru

modulatie. A treia si ultima perioada se numeste neo-bizantina si reflecta schimbarile datorate

evolutiei teoretice la nivel muzical, dar si conceptiei muzicale a vremii.

Imperiul Roman de Apus

Marea schisma din anul 1054 i-a impartit pe crestini in doua tabere: ortodoxi si catolici,

cele cand apar primele genuri muzicale doua religii stand la baza formarii celor doua Imperii

Romane. Ca urmare, au rezultat si doua stiluri muzicale principale: bizantin (Imperiul Roman de

Rasarit) si gregorian (Imperiul Roman de Apus). Aceasta din urma reprezenta muzica romano-

crestina si este usor de recunoscut datorita formei de cantec monodic (pe o singura voce)

barbatesc, a intonatiei strict vocale a imnurilor. Ca si muzica bizantina, si cantecul gregorian

cunoaste trei etape. Prima este numita ambroziana, dupa numele lui Ambrozie din Milano, un

episcop care a trait in secolul VI. Imnurile compuse de acesta sunt simple ca melodie, au un mers

treptat, fara salturi intervalice importate si pastreaza un ritm poetic uniform. Unificarea

modurilor melodice utilizate de Ambrozie s-a facut in timpul Papei Grigorie cel Mare (sec. VI),

rezultand un gen muzical numit cantec gregorian si o culegere liturgica numita Antifonar. A

doua etapa este cea gregoriana, caracteristicile sale principale fiind ritmul aproximativ egal in

care se succed sunetele, de natura prozodica (accentele coincideau cu cele ale versificatiei), care

beneficia de opriri care aveau o durata mai mare decat cea normala, procedeu cunoscut sub

numele de intarziere a vocii .Daca initial muzica era monodica (pe o singura voce), mai tarziu ea

a devenit polifonica (pe mai multe voci). Ritmul ramane totusi nemasurat, avand la baza o durata

determinata (doime, nota intreaga etc.) stabilita ca etalon. A treia etapa este cea a polifoniei

medievale (sec. XI-XVI) si cuprinde perioadele Ars Antiqua, Ars Nova si Renasterea.

La inceput muzica era fara ritm in acceptiunea moderna a cuvantului, se canta la unison

si nu avea un centru tonal de gravitatie. Maniera aceasta de cantare a durat aproximativ cinci mii

de ani, mai precis pana la sfarsitul primului mileniu crestin, cand in muzica de cult isi face

aparitia cantarea pe doua si pe trei voci in cvinte, cvarte si octave paralele. Noua forma de cant

armonic este atribuita calugarului Hucbald, precum si lui Guido d' Arezzo, acestia doi fiind cei

care au notat astfel de tehnici corale .

Cu muzica ce a urmat aparitiei crestinismului, lucrurile au devenit din ce in ce mai clare

si s-au conturat cu pregnanta genurile si stilurile impuse in creatia compozitorilor fiecarei epoci.

La aceasta a contribuit, in special perfectionarea notatiei muzicale, operata cu precadere in vestul

Europei.