Muzica romantica

Nasterea operei

Romantismul a luat nastere in Anglia, de unde s-a extins in Germania si Franta, apoi in intreaga Europa. Acest curent cultural s-a manifestat si in muzica, s-a ridicat impotriva rigorilor, a dogmatismului estetic, a ratiunii reci si a ordinii, propunandu-si sa iasa din conventional si abstract. Romantismul a sustinut manifestarea fanteziei si exprimarea sentimentelor, a originalitatii, spontaneitatii si sinceritatii emotionale, promovarea libertatii de expresie.

Caracteristici ale muzicii romantice

Lărgirea sferei tematice şi vibrantul suflu interior al muzicii romantice vor rupe echilibrul clasic al mijloacelor de exprimare. Ordinea şi simetria, proprii stilului clasic, sunt înlocuite cu o variată proporţionare a frazelor şi cu dese asimetrii. Schimbările frecvente de măsuri, ritmia foarte variată şi contrastele ritmice ascuţite dau o mai mare vitalitate ţesăturii sonore. Melodica se diversifică cu linii simetrice, provenite din cântecul popular sau din dans, dar şi cu desfăşurări libere de tipul recitativului sau arioso-ului operei. Numeroase cromatisme şi modulaţii, ca şi formule melodice necantabile de factură instrumentală, îmbogăţesc mult exprimarea muzicală, alături de dese ţesături modale descoperite în folclor, în cântecul vechi sau în cel exotic.

Armonia romantică lărgeşte conceptul tonalităţii, părăsind prezenţa tiranică a celor trei funcţiuni tonale în favoarea celor secundare, care diluează stabilitatea tonală. Desele acorduri pe treptele secundare, modulaţiile frecvente şi insolite, alteraţiile, armonia modală, toate conturează o mare diversitate în cadrul organizării tonale, până când armonia wagnerienă va marca criza tonalităţii. Din acest moment de diluare tonală, în cultura muzicală se va căuta o nouă modalitate de organizare sonoră, mergându-se până la anihilarea tonalităţii.

Limbajul romantic cunoaşte o mare varietate coloristică prin dezvoltarea şi diferenţierea elementelor de dinamică şi de agogică. Gama variată a diferenţierilor de nuanţă, cu contraste izbitoare, permanenta schimbare (gradată sau bruscă) a tempo-urilor şi alte procedee traduc un vibrant clocot, necunoscut clasicilor. Şi paleta timbrală îmbogăţeşte mijloacele de exprimare. Varietatea timbrelor orchestrei creşte nu numai prin folosirea unor instrumente noi sau prin valorificarea registrelor extreme, dar şi prin multiple şi variate combinări de timbruri instrumentale, care lărgesc paleta orchestrala.

Forme muzicale ale muzicii romantice instrumentale

Balada Rapsodia - Fantezie instrumentala, bazata predilect pe melodii populare. Liedul - Gen muzical vocal construit pe un text liric sau un poem literar,

acompaniat de pian. Impromptu - Fantezie liber compusa, pentru pian. Elegie Nocturna - Gen muzical instrumental foarte popular in perioada romantica. Baracola - Vechi cântec venetian al gondolierilor. Balet Uvertura - Piesă orchestrală care precedă o lucrare muzicală de mari proporţii

sau care constituie o lucrare independentă. Piesă instrumentală constituind partea introductivă a suitelor preclasice.

Simfonie - Forma cea mai importanta a compozitiilor orchestrale; deobicei compusa din 4 parti: prima in forma de sonata, ultima in forma de rondo, variatiune sau sonata; intre ele, o parte lenta (adagio, andante) şi o alta vivace (menuet, scherzo).

Suita - Succesiune de piese muzicale in acelasi ton, dar cu tacturi diferite.

Compozitori

Principali reprezentanţi ai romantismului în muzică:

Robert Schumann (1810-1856) - Mireasa din Messina Johannes Brahms (1833-1897) - Concertul pentru pian in Re minor Frédéric Chopin (1810-1849) - Nocturna nr 13 op 48 Hector Berlioz (1803-1869) - Simfonia fantastică Carl Maria von Weber (1786-1826) Franz Liszt (1811-1886) Richard Wagner (1813-1883) - Inelul Nibelungilor Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) - Lacul lebedelor, Spargatorul de nuci Franz Schubert (1797-1828) - Simfonia Nr.8 - Neterminata Giuseppe Verdi (1813-1901) - Aida Johann Strauss (fiul) (1825-1899) - Sange vienez; Vin, femei si cantec.