Introducere

În zilele noastre, turismul a devenit o componentă distinctă a economiei, cu o prezenţă tot

mai activă în viaţa economică şi socială, cu o participare semnificativă la progresul general şi nu

în ultimul rând, ca promotor al globalizării şi factor al dezvoltării durabile.

Prin potenţialul său, atât natural cât şi antropic, zona Munţilor Apuseni, se impune pe plan

naţional şi internaţional, aflându-se în acelaşi timp printre principalele zone turistice ale României

unde se poate practica turismul speologic.

România este înzestrată cu o mare varietate de atracţii turistice. Însă eu m-am oprit asupra

Munţilor Apuseni, pentru a evidenţia potenţialul speologic şi cum ar putea fi valorificat acesta.

Prezenta lucrare, cu titlul „Munţii Apuseni – studiul potenţialului turistic speologic şi al

valorificării acestuia”, urmăreşte să prezinte potenţialul turistic speologic, valorificarea lui la ora

actuală, cât şi strategii de dezvoltare în această zonă evidenţiind punctele tari, punctele slabe,

oportunităţile şi ameninţările pe care le prezintă în acest moment zona studiată, evidenţierea bazei

tehnico – materiale şi a ofertei de servicii în Munţii Apuseni. De-a lungul lucrării am încercat să

evidenţiez cele mai importante aspecte care contribuie la dezvoltarea turismului speologic pe plan

intern.

În vederea obţinerii informaţiilor necesare întocmirii acestei lucrări, a fost necesară

preluarea informatiilor de pe site-urile oficiale ale primăriilor din cele şase judeţe (Alba, Arad,

Bihor, Cluj, Hunedoara, Sălaj) pe care se întind Munţii Apuseni. Atât metodologia cât şi baza

teoretică a lucrării o constituie lucrările fundamentale ale cercetătorilor, unele site-uri web de pe

Internet specializate pe speologie cât şi de alte elemente care stau la baza dezvoltării turismului în

zona de studiu (circulaţie turistică, infrastructură, politici şi strategii de dezvoltare).

Prezenta lucrare este structurată pe şapte capitole, ce încearcă să prezinte faptul că

potenţialul turistic speologic nu este suficient dezvoltat necesitând de un management adecvat

zonei, de o putere economică şi de o strategie bine pusă la punct, în vederea amenajării şi

reamenajării spaţiilor subterane existente cât şi demararea unor noi proiecte în obţinerea unor

venituri complementare dar şi ridicarea nivelului de trai.

5

Cronologia cercetărilor şi metodologia

Cei care au atras mai întâi atenţia lumii învăţate asupra interesului general ce prezintă

domeniul subteran, au fost preistoricii şi paleontologii, cercetători ai depozitelor pline de comori

ştiinţifice ce alcătuiesc soclul cavernelor. S-a simţit imperioasă nevoia determinării originii şi

vârstei acestor depozite, şi astfel aceşti specialişti, ajutaţi de geologi, au fost ademeniţi să studieze

grotele mai de aproape din punct de vedere al constituţiei lor fizice şi al istoriei lor geologice.1

Istoria cunoaşterii carstului din Munţii Apuseni – extrem de îndelungată şi de bogată în

semnificaţii – se suprapune doar în ultima perioadă cu cea a cercetărilor sale ştiinţifice.

Descinderea „omului de Vârtop” sau a „familiei din Ciur – Izbuc” în lumea subterană sunt

două dovezi incontestabile ale prezenţei omului în carst încă în urmă cu circa 15 000 – 20 000 de

ani. Ulterior, această interacţiune s-a multiplicat şi diversificat, aşa cum o demonstrează şi

vestigiile paleontologice păstrate în galeria post – sifon din Topliţa de Vida sau cele din peştera

Meziad, Igriţa, Fânaţe sau Devenţului, fără a fi, desigur, vorba de cercetare ştiinţifică, cel puţin în

accepţiunea atribuită astăzi termenului.2

Peştera a fost una dintre confortabilele locuinţe ale oamenilor paleolitici. Abia în Evul

Mediu are loc vizitarea peşterilor, deoarece se considera că ele adăpostesc fiinţe demonice.

Denumiri de peşteri din Munţii Apuseni care dovedesc acest lucru: Zmeilor, Drăcoaia, Zânelor,

Balaurului etc.

Intrat, încă de la mijlocul secolului al XIX-lea în atenţia cercetătorilor, carstul Apusenilor a

oferit, prin problematica sa inedită , un vast şi inepuizabil domeniu de investigaţie ştiinţifică.

Pornindu-se de la studierea suportului litologic al reliefului de disoluţie, s-a continuat cu

descifrarea genezei şi evoluţiei formelor carstice, pe areale din ce în ce mai largi, până la nivelul

grupelor montane.

Secolul XIX este marcat pe plan speologic printr-o intensificare a activităţilor explorative

impulsionate de interesul ştiinţific din ce în ce mai mare acordat peşterilor. În lucrările cu profil

geologic (mineralogie, paleontologie), arheologic, geografic şi biologic care tratează diferite

perimetre ale ţării sunt descrise în mod regulat peşterile din regiune.

În 1836 J. Wastler publică la Cluj hărţile peşterilor Fânaţe, Scărişoara, Onceasa, Ferice şi

Meziad, F. Posepny – unul dintre precursorii teoriei hidrotermale în geneza peşterilor- care în

1871 publică hărţile peşterilor din zona Băiţa Bihor, L. Roediger în 1880 (P. Igriţa), G. Hazai în

1 RACOVIŢĂ, Emil, Speologia. O ştiinţă noua a străvechilor taine subpământeşti, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963, p. 25-26;2 COCEAN, Pompei, Munţii Apuseni. Procese şi forme carstice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000, p. 9;

6

1887 (P. Măgura), respectiv G. Téglás care în 1891 publică hărţile peşterilor din regiunea

Hunedoarei.

Lucrarea de căpătâi a secolului al XIX-lea este însă fără îndoială studiul realizat de către

celebrul geograf austriac Adolf Schmidl: Das Bihargebirge an der Grenze von Ungarn und

Siebenburgen apărută în 1863 la Viena. Materialul documentar care stă la baza lucrării a fost

obţinut în perioada 1858-1862 în cadrul unei expediţii multidisciplinare de mare anvergură,

organizată de Academia de Ştiinţe din Viena în Munţii Bihor, Pădurea Craiului şi Codru Moma.

În 1920 Emil Racoviţă întemeiază Institutul de Speologie din Cluj. Cercetările, având cu

precădere un caracter biospeologic, au fost însoţite de observaţii privind conformaţia, hidrologia şi

microclima cavităţilor investigate în perioada interbelică, informaţiile fiind publicate în două

volume apărute la Paris sub titlul „Ennumeration des grottes visitees”.

În anul 1957, este descoperită de către speologul clujean Béla Bagaméri în Munţii Pădurea

Craiului, Peştera Vântului, cea mai lungă peşteră a ţării. Ca urmare a entuziasmului generat de

posibilităţile deschise prin descoperirea acestei mari peşteri, pe 6 februarie 1966 este fondat la

Cluj primul club de speologie din România: Clubul Speologilor Amatori, având ca scop principal

explorarea, cartarea şi protejarea peşterii.

În cursul unei mari expediţii desfăşurate în 1858-1962 sub conducerea geografului vienez

Adolf Schmidl, Gheţarul de la Scărişoara (Munţii Bihor) a făcut obiectul unei explorări mult mai

minuţioase decât de obicei. Dar cavitatea era cunoscută de foarte mult timp, căci ea se deschide la

suprafaţă printr-un aven care măsoară în partea lui superioară până la 60 m în diametru.

De la data descoperirii Peşterii Vântului până în prezent, 108 cluburi de speologie cu peste

10 000 membrii au făcut posibilă descoperirea, explorarea şi adesea cercetarea ştiinţifică a peste

12 600 de peşteri. Peşterile sunt inventariate într-un sistem unic si original denumit Cadastrul

peşterilor din România, formând o importantă bază de date, găzduită de Institutul de Speologie

"Emil Racoviţă" cu girul membrilor Federaţiei Române de Speologie.

În noiembrie 1990, în bazinul superior al Barcăului (zona Tusa), Munţii Plopiş, o echipă a

clubului „Z” Oradea condusă de I. Kiss a descoperit, într-o tură de prospecţiune, 3 noi cavităţi

dintre care se remarcă Peştera de la Izvorul Barcăului, fiind exploatată pe circa 30 metri până în

dreptul unui sifon.

Din punct de vedere metodologic, pentru atingerea obiectivelor propuse au fost utilizate

mai multe metode cantitative de cercetare şi studiere a speologiei.

Metoda geografică a fost utilizată în primul capitol al lucrării şi urmăreşte aspectele

spaţiale legate de poziţia geografică, suprafaţa şi forma arealului.7

Metoda cartografică a fost utilizată atât în primul capitol pentru a evidenţia poziţia zonei de

studiu dar şi în capitolul cinci pentru identificarea peşterilor importante din zonă.

Metoda statistică a fost utilizată pentru întocmirea graficelor, iar programele care au fost

utilizate în realizarea graficelor, respectiv a hărţilor sunt Microsoft Excel şi Adobe Ilustrator.

Dificultatea a constat în faptul că Zona Munţilor Apuseni se întinde pe porţiuni de teritoriu

din şase judeţe şi că datele oficiale comunicate se referă strict la judeţe în integralitatea lor, motiv

pentru care a fost necesară culegerea datelor pe fiecare comună şi oraş în parte de la Direcţiile

Judeţene de Statistică Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Sălaj.

Capitolul 1. Cadrul natural al Munţilor Apuseni

8

Catena carpatică face parte din ramura principală a Alpilor şi se dezvoltă pe teritoriul ţării

noastre ca o buclă înnodată la nord de Maramureş şi la sud de Banat.

O jumătate a buclei are forma unui arc de cerc şi este alcătuită din două ramuri: Carpaţii

Orientali şi Carpaţii Meridionali. Cealaltă parte aparţine Munţilor Occidentali care prin câteva

verigi vechi se leagă de partea de nord a Carpaţilor Orientali. Cuprinşi între valurile de coline ale

Transilvaniei şi Câmpia Tisei, Munţii Apuseni constituie veriga care închide spre apus arcul

Carpaţilor româneşti. Ei apar ca o insulă muntoasă de formă aproape rotundă, ocupând o suprafaţă

de cca. 20.000 km2.

Diversitatea peisajelor şi variatelor obiective turistice semănate pe tot întinsul acestor

munţi se datorează marilor frământări geologice pe care le-au suferit în trecut. Ramul carpatic

apusean prezintă caractere comune celorlalte catene carpatice româneşti. Partea centrală este

reprezentată printr-un nucleu cristalin întins ( Muntele Mare, Munţii Gilăului), în care complexele

de roci se suprapun în condiţii anormale după suprafeţe scurte şi lipsite de sedimentar. Pe acest

fundament vechi s-au păstrat în depresiuni largi conglomerate vulcanice, şisturi, calcare şi

dolomite permo-mezozoice.

În partea de sud se întind Munţii Metaliferi, născuţi dintr-un braţ puternic de mare;

formează un brâu lat înconjurător şi marginea zonei centrale cristaline cu Gilău, Bihor, Zarand.

Depozitele acestei catene suportă o mulţime de petice, mărturii ale unei pânze tectonice de

desprindere şi de alunecare. De-a lungul timpului au suportat o serie de rupturi ( falii), utilizate de

vulcani sau folosite ca zone de sedimentare terţiară ( Brad, Zlatna, Roşia Montană).

Munţii Apuseni în partea de nord se ascund sub depozitele tinere, din care apar ici colo

sâmburi vechi de cristalin ( Plopiş, Meseş, Preluca, Lăpuş), care stabilesc legătura cu nordul

Carpaţilor Orientali.

1.1. Poziţia geografică a Munţilor Apuseni

Grupa montană a Munţilor Apuseni este situată în partea central-vestică a ţării, constituind

sectorul nordic al Carpaţiilor Occidentali. Limitele Munţilor Apuseni nu sunt totdeauna pregnante

nici din punct de vedere morfologic, nici geologic. O limită tranşantă este cea sudică, unde defileul

Mureşului separă aproape pe întreaga lui lungime elemente diferite: la nord formaţiunile alpine ale

Munţilor Apuseni, cu relief de culmi domoale străpunse de aparate vulcanice şi mase de calcare,

ceea ce introduce în relief o anumită dinamică; la sud, formaţiunile prealpine ale Munţilor Poiana

Ruscă, cu relief monoton de platforme de eroziune şi culmi omogene. La vest, limita Munţilor 9

Apuseni este dată de Depresiunea Colinară a Transilvaniei. Latura nordică este uşor de trasat

deoarece Depresiunea Şimleu nu pătrunde adânc în interiorul munţilor, iar Munţii Plopiş şi Meseş

se termină spre ea destul de brusc. Structural rămâne desigur incertitudinea limitei, deoarece

formaţiunile terţiare ale depresiunii maschează în bună măsură formaţiunile metamorfice ale

munţilor ce se continuă spre nord-est, ieşind din loc în loc la zi. Latura estică este şi ea uşor de

trasat, căci munţii se termină abrupt spre depresiunile periferice – Huedin, Turda şi Câmpia

Mureşului. O singură dificultate o creează golful adânc al Depresiunii Iara, care însă poate fi

înglobată în cadrul zonei muntoase.

Fig. 1. Poziţia geografică în cadrul judeţelor a Munţilor Apuseni, (Preluat după: www.parcapuseni.ro)

1.2. Cadrul natural

Resursele turistice naturale sunt cele care, de-a lungul anilor s-au păstrat într-o formă sau

alta, neatinse de activităţile umane. Prin specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice

naturale reprezintă pe de o parte, atracţii turistice, pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte ele

pot fi valorificate direct în activitatea de turism ca "materie primă".

10

Munţii Apuseni oferă resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief,

condiţii climatice, râuri, lacuri, ape subterane, vegetaţie şi faună, etc. Teritoriul acestor munţi

dispune de un fond bogat şi foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului său

geografic cu importante atribute definite de număr şi densitate relativ mare şi de valenţe estetice,

ştiinţifice, recreative şi educative superioare. Aceste valenţe au făcut ca zestrea naturală a

teritoriului, valorile sale originare, să reprezinte şi principalele elemente de atragere şi reţinere a

turiştilor. Principalul element atractiv îl constituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată şi

de particularităţile celorlalţi factori geografici, climă, reţea hidrografică, vegetaţie, faună.

1.2.1. Alcătuirea geologică

Munţii Apuseni sunt rezultatul mai multor cicluri tectonice din care ultimul, ciclul alpin,

este bine conturat şi definit. Soclul cristalin cuprinde formaţiuni aparţinând la cele trei cicluri

distincte: ciclul prebaikalian, reprezentat prin serii mezometamorfice; ciclul baikalian, reprezentat

prin serii epimetamorfice; ciclul hercinic, reprezentat prin serii epi- şi anchimetamorfice. În

Apuseni aria cristalină este reprezentată printr-un bloc central în Munţii Bihorului şi în ansamblul

Gilău Muntele Mare. Dar aria cristalină apare şi în Munţii Zarandului local în Codru Moma cât şi

în masivele din Munţii Apuseni (Meseş, Plopiş-Muntele Seş) – roci şisturi cristaline şi blocuri

granitoide. Zona cristalino – mezozoică are o largă răspândire în partea central sud – estică,

respectiv în Munţii Bihorului şi în Trascău în care se remarcă prezenţa îndeosebi a calcarelor şi a

dolomitelor care generează relieful carstic al Apusenilor, găsite şi în Munţii Pădurea Craiului,

Codru Moma.

Aria vulcano – sedimentară mai este întâlnită şi în sudul Apusenilor, respectiv în

perimetrul Metaliferilor unde structura geologică este mai complexă şi unde întâlnim atât corpuri

subvulcanice cât şi roci sedimentare sau metamorfice dar şi efuziuni de lave cu aparate vulcanice

de tip con dar şi cu lave bazice care au dus la formarea bazaltelor cu un relief foarte spectaculos

respectiv relieful de orgi şi coloane bazaltice (Detunata Flocoasă şi Detunata Goală).

Structura geologică a rocilor metamorfice se remarcă prin existenţa pânzelor de şariaj

respectiv pânza de codru încalecă peste autohtonul de Bihor. Unităţile şariate apar în diverse

unităţi morfologice, separate de depresiuni cu formaţiuni neogene, continuitatea lor este întreruptă,

legăturile trebuind să fie reconstituite pe baza corelărilor stratigrafice şi faciale.

1.2.2. Relieful

11

Munţii Apuseni au o suprafaţă de circa 5200 km2, o înăltime medie de 700 m şi înălţime

maximă de 1849 m, ei reprezentând unitatea cea mai mică a Carpaţilor româneşti din toate

punctele de vedere. Înfăţişarea reliefului actual al Munţilor Apuseni este rezultatul unei evoluţii

îndelungate, în care eroziunea a fost intensă, iar la acţiunea ei a contribuit reţeaua hidrografică

veche, eroziunea glaciară şi eroziunea normală mai recentă.

Spre deosebire de restul Carpaţilor, Munţii Apuseni nu au păstrat pe seama reliefului

urmele glaciaţiei cuaternare. Căldările glaciare sau văile cu tăietură în U lipsesc pe crestele

montane. Întinderea glaciaţiei carpatice în Apuseni este susţinută numai de prezenţa faunei

glaciare relicte, identificată în peşteri de Emil Racoviţă, şi de existenţa gheţarilor şi a gheţii fosile

din peştera Scărişoara. Munţii Apuseni, urmare a extensiunii şi grosimii formaţiunilor

carstificabile (calcare mezozoice), se caracterizează printr-un relief carstic foarte diversificat, atât

exocarstic, cât mai ales endocarstic. Se remarcă: Peştera Vântului, la Şuncuiuş (cea mai lungă din

România, având peste 32 km ); Avenul din Stanu Foncii, situat în Bazinul Văii Roşia, format

dintr-o succesiune de verticale, în care s-a coborât până la adâncimea de 339 m, cursul subteran

cel mai lung (Valea Topei, cu izbucul Aştileu, în linie dreaptă, între insurgenţă şi resurgenţă,

lungimea fiind de peste 11 km ), toate în Munţii Pădurea Craiului, unde au fost identificate, de

altfel, peste 70 de avene şi 260 de peşteri. De asemenea, o semnificaţie deosebită o au peşterile cu

gheaţă (în număr de patru), apoi Peştera Urşilor (de la Chişcău), precum şi unele peşteri cu urme

de picior, puse pe seama omului de Neanderthal, de acum aproximativ 15 000 ani, între acestea

înscriindu-se peşterile Ciur-Izbuc, din bazinul Văii Roşia şi Gheţarul Vârtop, din Bazinul

Gârdişoarei. Foarte cunoscute sunt, de asemenea, izbucul intermitent Călugări (Platoul Vaşcău) şi

izbucurile Bujor (intermitent) şi Feredeu (Valea Poşaga, afluent pe stânga Arieşului).

Se înscrie drept cel mai variat potenţial turistic, prezentând interes prin valoarea sa

peisagistică, cât şi prin posibilităţile de acces, de desfăşurare a activităţilor turistice şi de

amenajare pentru turism.

Munţii Apuseni îşi impun frumuseţea cadrului natural luat în ansamblu, remarcabil pentru

frumuseţea peisajelor sale. Sub acest aspect, cea mai interesantă este zona carstică a Munţilor

Bihor care, prezintă cea mai spectaculoasă, interesantă şi originală zonă carstică din ţara noastră,

similară sau superioară unor zone carstice consacrate din Europa. Ea întruneşte cele mai

reprezentative formaţiuni carstice de suprafaţă (doline, văi carstice, izbucuri, ponoare, sorburi etc.)

şi de adâncime (peşteri, avene), unele din ele comparabile cu formaţiuni similare din alte părţi ale

lumii, multe dintre aceste formaţiuni reprezentând de altfel, obiectivele turistice majore ale

Munţilor Apuseni, printre ele evidenţiindu-se:12

• chei pitoreşti şi impresionante, precum sunt cele de pe Valea Gârda Seacă (cheile Gârda

Seacă, Cerbului, Tăuzului, Brusturului, Sohodolului, Gârdişoara), de la Coiba Mică, pe valea

Ordâncuşa, valea Arieşului Mare (cheile Mândruţului), Albacului, sau de la Zugăi şi Valea

Stearpă;

• peşteri de mărimi diferite, cu formaţiuni spectaculoase sau elemente de interes ştiinţific

printre care: peşterile Gheţarul Scărişoara şi Vârtop, peşterile de pe Valea Gârda Seacă sau din

apropierea ei, Coiba Mare, Coliba Ghiţului, Şura, Peştera cu Apă de la Faţa Bălăcenii, izbucul

Şura Apei, pe Valea Ordâncuşa (pe Zgurăşti) Peştera lui Ionele, Peştera Urşilor etc;

• izbucuri pe valea Gârda Seacă (izbucul Tăuzului, Coliba Ghiobului, Gura Apei);

• cascade şi praguri pitoreşti, pe valea Gârdişoara şi Arieşul Mic (cascada Vârciog);

• ponoare, doline, lapiezuri în depresiunea închisă, ocoale, în împrejurimile cătunelor

Gheţari şi Ocoale, şi pe platoul carstic Scărişoara.

Relieful carstic reprezintă aspecte pitoreşti în perimetrul Muntele Mare, unde pot fi

admirate zonele de defileu de pe cursul mijlociu al Arieşului, cheile Poşăgii, Pociovaliştei,

Runcului, Ocolişelului, Sagagelei, etc. renumitele izbucuri Feredeu şi Bujori de pe valea Poşaga,

cascadele şipote şi izbucul de pe valea Arieşului, în aval de comuna Sălciua, precum şi masivul

calcaros Scărişoara - Băiloaia, cel mai interesant sector al acestor munţi.

Munţii Trascău sunt prezenţi în teritoriu cu formaţiunile calcaroase din versantul sudic al

masivului Bedeleu, peşterile Huda lui Papară şi Zmeilor, cheile Morilor, Ponorului, Bulzului şi

cascadele de pe văile Poienii.

Munţii Metaliferi, care prezintă aspectele lor cele mai impunătoare în sectoarele cu relief

carstic alcătuit din abrupturi spectaculoase create de văi sau vârfuri izolate. Astfel atrag atenţia

abrupturile din Muntele Găina, abrupturile calcaroase din dreapta Arieşului Mic şi Muntele

Vulcan, lapiezuri, doline, peşteri (Ştiubeni, Leleşti şi „La Cârja”), izbucuri, rezervaţia naturală

Dealul cu Melci, cascada Nemeş, întâlnite tot în acest masiv.

Pitorescul cadrului natural al zonei este sporit şi de peisajele create de celelalte formaţiuni

geologice aflate în alcătuirea munţilor ce străjuiesc Valea Arieşului, reţinând atenţia în mod

deosebit „clăile” vulcanice ce domină formele în general montane ale ramurii estice (munţii

auriferi) a Munţilor Metaliferi, printre care Poieniţa, Detunatele (Goală şi Flocoasă), Vâlcioiu şi

Gemenele. În morfologia de detaliu chiar şi unele roci sedimentare din alcătuirea acestor munţi au

generat forme ce se impun în peisaj (stânci abrupte, vârfuri ascuţite, mici creste) cum ar fi Margaia

de lângă Lupşa, Negrileasa, Culmea Mogoşului din Munţii Trascău.

13

Frumuseţile peisagistice constituie de asemenea o însemnată bogăţie a Munţilor Apuseni,

acestea găsindu-se în marea majoritate a zonelor de văi sau de culmi montane (Munţii Bihor în

zona Vârtop, comuna Arieşeni, Muntele Mare, Munţii Trascău). De la platoul Muntelui Găina se

zăresc în depărtare şesurile Aradului, extremităţile vestice ale Munţilor Apuseni, pădurile de molid

şi de brad de la Dragu, Culmea Bihorului învecinat, cu cei 1848 m ai săi, fermecătoarea vale a

Crişului Alb cu satele ei, forma piramidală a Măgurei, Vârful Strâmba, masivul pleşuv al

vulcanului şi în ultimul plan, dar nu mai puţin însemnată, Detunata, cu coloanele ei de bazalt,

monument al naturii.

1.2.3. Clima

Clima Munţilor Apuseni este determinată de altitudine şi poziţia geografică în drumul

circulaţiei maselor de aer vestice, astfel, clima Munţilor Vlădeasa este tipică de munte, în general

rece şi umedă pe culmile înalte, cu atenuare treptată spre poale. Etajarea pe verticală se manifestă

în toţi factorii determinanţi ai climei. Temperatura este în medie de 2 ۫C în masivele Bihor şi

Vlădeasa. Nebulozitatea creşte cu altitudinea şi în mod corespunzător precipitaţiile. În general

acestea sunt abundente din cauza vântului dominant de vest care vine încărcat cu vapori de apă

depuşi pe prima stavilă întâlnită în cale, Munţii Apuseni. Aşa se face că aici, la altitudini sub 1800

m, precipitaţiile ating 1400 mm, (Stâna de Vale este considerată a fi "polul" precipitaţiilor din

România), cantitate ce nu se găseşte în alte părţi din ţară ,decât la munţi ce depăşesc 2000 m.

Relieful joacă un rol important în determinarea climatului, mai ales în zonele carstice. Din

cauză că văile sunt adesea închise, sau există platouri cu relief şters, scurgerea aerului rece, de

seară, nu se face normal; el se acumulează astfel pe fundul depresiunilor închise unde are loc o

stratificare termică, temperatura aerului crescând cu înălţimea.

Munţii Vlădeasa oferă turiştilor şi perioade favorabile pentru vizitare. Astfel, luna mai este

deosebit de frumoasă prin claritatea atmosferei, deşi există riscul furtunilor bruşte sau chiar al unor

perioade ploioase mai îndelungate. Iunie este în general ploios, iulie schimbător, cu perioade

frumoase dar şi cu furtuni violente.

În general perioada de vreme bună se plasează în august şi septembrie, spre mijlocul lunii

septembrie intervenind de obicei o perioadă de timp rău, chiar cu zapadă, după care urmează o

îndelungată perioadă de timp frumos, în toată luna octombrie. Este perioada ideală pentru vizitat

peşteri şi pentru amatorii fotografi, care vor găsi o claritate a atmosferei neîntâlnită vara, la care

se adaugă bogăţia şi armonia de culori ale pădurilor de foioase.14

1.2.4. Hidrografia

Hidrografia se constituie ca resursă naturală de importanţă turistică ridicată, impunându-se

prin elementele estetice pe care le introduce în peisaj, prin aspectele ştiinţifice complexe ce le

prezintă sau prin posibilităţile oferite pentru practicarea de activităţi de recreere şi de agrement

nautic. Astfel, atât Arieşul cât şi afluenţii săi, prezintă văi pitoreşti marcate cu sectoare de chei sau

defilee spectaculoase, întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importantă reţea

de drumuri feroviare şi poteci care asigură accesul în versanţii munţilor, în toate direcţiile, ele

alcătuind de altfel şi principala reţea de trasee turistice.

Pentru balneoturism în sezonul estival funcţionează ca bazine, complexele lacustre de la

Turda, Cojocna, Ocna-Dejului, Băiţa-Gherla etc. O atracţie deosebită o constituie numeroasele

fenomene hidrologice din zonele carstice. Dirijate în subteran prin sorburi şi ponoare (frecvente în

platourile carstice Scărişoara, Gheţari şi Ocoliş), apele străbat distanţe mari în interiorul calcarelor

şi reapar la suprafaţă prin guri de peşteră, izvoare carstice sau izbucuri puternice (ex.: izbucurile

Coteţul Dobreştilor, Tăuţ şi Gura Apei).

În peisajul teritoriului există o serie de lacuri antropice, unele amenajate la începutul

secolului pentru asigurarea apei necesare exploatărilor minere. Este vorba de cele 9 lacuri realizate

în perimetrul comunei Roşia Montană cu o suprafaţă însemnată, de 6,4 ha, dintre care cel mai

mare este Lacul Mare – 2,5 ha. Lacul Mihoieşti amenajat la confluenţa Arieşului Mare cu Arieşul

Mic este alt lac de acumulare antropic, ce prinde contur în peisajul pitoresc al Văii Arieşului.

1.2.5. Vegetaţia, fauna şi solurile

În afara frumuseţilor create de apă şi de piatră, Munţii Apuseni adăpostesc şi aspecte de

viaţă deosebite. O mare bogătie şi varietate de plante sunt ocrotite în rezervaţiile naturale din

Cheile Turzii (Allium obliquum care nu mai creşte nicăieri în Europa Centrală, Ephedra distachya,

care creşte obişnuit în nisipurile dobrogene, Ferula sadleriana, unică în ţara noastră, etc.), şi de la

Şesul Craiului de pe masivul Scărişoara (amestec interesant de plante nordice şi sudice, plante

endemice, precum şi originala întâlnire a cinci specii de conifere: molidul, bradul alb, pinul,

ienupărul comun şi ienupărul târâtor).

Alte atracţii floristice ale Munţilor Apuseni sunt: liliacul sălbatic (Syringa josikaea) care

împodobeşte zăvoaiele văii Someşului şi Crişurilor, tulichina galbenă (Daphne blagayana) de la 15

Vidra, laurul (Ilex aquifolium) din Munţii Codru – Moma, albumeala (Leontopodium alpinum),

care creşte la numai 560 m altitudine, poieni de narcise (Narcisus stellaris).

Bogăţia de păduri care îmbracă Munţii Apuseni până la 1500 m, adăposteşte urşi, lupi,

mistreţi, râşi, căprioare etc. În pâraiele de munte abundă păstrăvii, iar în golurile subterane şi-au

găsit adăpost nenumărate animale mărunte: insecte, păianjeni, viermi, răcuşori etc. care, deşi

nespectaculoase, au adus în toată lumea faimă peşterilor din Munţii Apuseni.

În cea mai mare parte a acestor locuri sunt întâlnite argiluvisolurile (cenuşii şi brun-

roşcate), care apar în etajul pădurii, brune şi brun-acide (climat umed şi răcoros), solurile

podzolice şi spodosolurile.

Capitolul 2. Cadrul socio – economic al Munţilor Apuseni

16

Munţii Apuseni sunt un proces străvechi, început din perioada preistorică. Vestigii ale

locuirii paleolitice cavernicole au fost identificate în peşterile de pe Crişul Repede, din nord-estul

Munţilor Pădurea Craiului, ca şi pe Crişul Alb, în depresiunea Gurahonţ, o reţea densă de aşezări

neolitice valorificând apoi potenţialul climatic şi vegetal al acestor munţi de altitudine modestă,

aşa după cum atestă vetre ale culturilor succesive Criş, Tisa, Decea Mureşului ş.a.

Locuirea a rămas permanentă şi în timpul trecerii spre epoca metalelor, pe parcursul căreia

populaţia şi aşezările au devenit mai numeroase, pentru ca în perioada geto-dacă reţeaua de

localităţi şi de cetăţi întărite (Şimleu, Porolissum, Potaissa, Roşia Montană, Germisara ş.a.) să

atingă o dezvoltare redutabilă chiar şi pentru incursiunile romane la nord de Dunăre.

Pe fondul nivelului economic al ariei montane valorificate deja prin agricultură, prin

exploatarea lemnului, ca şi prin metalurgia aurului şi a fierului, administraţia romană a introdus

elementele de progres şi siguranţă ale unei reţele de circulaţie densă şi durabilă, controlată prin

castre militare, şi ale devenirii urbane (construcţii de locuinţe, amenajarea drumurilor intravilane,

aducţiuni de apă, terme ş.a.), intensificând, desigur, valorificarea resurselor naturale.

Întreaga reţea de aşezări a rămas funcţională şi după retragerea administraţiei romane,

constituind temeiul material al formării etnice şi al primelor formaţiuni politice locale româneşti,

mult anterioare penetraţiei maghiare, aşa după cum o dovedeşte, spre exemplu, cetatea de la

Cladova (în sud-vestul Munţilor Zarandului, sub culmea Capul Vancului). Năvălirile şi apoi

administraţia sistematică de dominaţie din timpul stăpânirilor succesive maghiară, austriacă şi

austro-ungară nu au putut modifica structura etnică a populaţiei din aria montană, şi astăzi integral

sau majoritar românească.

Ariile cele mai populate sunt Ţara Moţilor, partea nordică a Munţilor Gilăului (platforma

Mărişel) şi depresiunile intramontane, indiferent de dimensiunile lor şi de altitudinea la care se

află. Deosebit de interesantă este locuirea risipită specifică pe plaiuri, mai ales în Ţara Moţilor,

unde din micile nuclee care concentrează câteva case („crânguri”) şi până la cele mărginaşe,

vecine cu codrii şi stâncăriile, fiecare gospodărie poartă în sine istoria acestor comunităţi umane

vechi, perfect integrate în natura locurilor, cu ritmurile agricole adaptate celor naturale, cu

activităţi şi anexe gospodăreşti care pot susţine şi azi o subzistenţă economică de tip autarhic, cu

mai multe generaţii sub acelaşi acoperiş şi cu micile cimitire ale familiilor în ocolul pământului

moştenit. Satele acestea risipite constituie şi aria celei mai înalte locuiri permanente din Carpaţii

româneşti. Uneori permanentizarea aşezărilor risipite s-a datorat roirilor din depresiunile adiacente

de pe latura estică. Spre exemplu, satele din depresiunea Iara – Hăjdate şi-au format, în timp, câte

o anexă pastorală iniţial temporară, apoi permanentă, supranumită „munte”, de la folosinţa 17

muntelui ca păşune (Filea – Muntele Filii, Băişoara – Muntele Băişorii, Săcele – Muntele

Săcelului ş.a.).

Văile râurilor, chiar în sectoare mai largi, sunt locuite predominant răsfirat şi numai în

depresiunile mai mari gospodăriile se concentrează iar satele sunt adunate. Gradul de urbanizare

este redus, oraşele fiind puţine şi de talie mică (Brad, Abrud, Câmpeni, Zlatna, Nucet etc.). Chiar

dacă fiecare deţine şi o funcţie industrială, nu reuşesc să polarizeze satisfăcător mediul rural,

populaţia gravitând spre oraşele mari din exterior.

2.1. Aşezările omeneşti

Particularităţile morfologice ale Munţilor Apuseni au permis o populare mult mai intensă a

acestora, comparativ cu alte regiuni montane din ţară. În zona Munţilor Apuseni trăiesc

aproximativ 674.600 locuitori, reprezentând circa 3% din populaţia ţării. Densitatea medie de 60

locuitori/km² este mare având în vedere că este vorba despre o zonă montană.

Regiunea Munţilor Apuseni prezintă, sub aspectul populaţiei şi aşezărilor omeneşti,

deosebiri evidente faţă de celelalte compartimente ale Carpaţilor Româneşti. Aici se grupează

1266 localităţi, repartiţia acestora fiind diferenţiată, depresiunile din interior – Brad, Zlatna,

Câmpeni, formează adevărate nuclee de concentrare a populaţiei. Densitatea satelor la 100 km²

este superioară mediei pe ţară: 7,9 sate la 100 km², faţă de 5,5 sate/ km², medie pe ţară, dar apar

diferenţieri anuale. Astfel în Munţii Meseş, Plopiş, Trascău şi Codru – Moma densitatea satelor

este redusă, satele fiind cantonate mai ales în depresiuni, pe când în Munţii Metaliferi,

Depresiunea Brad, Ţara Moţilor, întâlnim cea mai mare densitate a satelor din ţară 22,3 sate/ km².3

Condiţiile climatice şi de relief au permis dezvoltarea aşezărilor omeneşti la altitudini peste

1000 metri. În Munţii Apuseni se află localiatatea situată la cea mai mare altitudine din România,

satul Petroasa din comuna Horea, situat la 1560 metri. Satele Ocoale şi Gheţar din comuna Gârda

sunt situate la 1350 metri. Tot în Apuseni se află şcoala situată la cea mai mare altitudine, este

vorba despre şcoala din satul Patrahaiteşti, comuna Arieseni situată la 1250 metri. În judeţul Alba

există 3200 gospodării situate la altitudini de peste 1000 metri.

Caracteristică pentru Munţii Apuseni este predominanţa satelor mici şi foarte mici, există

348 sate cu o populaţie sub 100 locuitori din care 42 sate au sub 20 locuitori. Şi locaţiile urbane

situate în interiorul regiunii muntoase (Brad, Zlatna, Câmpeni, Abrud, Nucet, Vaşcău, Baia de

3 BOJAN, Dorina, Turism Cultural – etnografic în Munţii Apuseni, Editura Didactică Militans Casa Corpului Didactic, Oradea, 2009;

18

Arieş, Geoagiu) sunt toate oraşe mici sub 10.000 locuitori, mai puţin oraşul Brad care înregistra în

anul 2001 aproximativ 17.000 de locuitori.

În Munţii Apuseni predomină tipul de sat risipit cu grad mare de dispersie, distanţa dintre

gospodării fiind, în medie, cuprinsă între 100 şi 300 metri. Prezenţa cătunelor şi crângurilor este

specifică Munţilor Apuseni.

2.2. Activităţile economice

Deşi cea mai mare parte a populaţiei este rurală, foarte mulţi săteni nu sunt agricultori ci au

fost, din generaţie în generaţie, mineri, muncitori forestieri, meşteşugari iar mai târziu constructori

pe şantierele hidroenergetice şi muncitori în industria de transformare. Agricultura este tipic

montană, bazată pe culturi puţine (cartof, cânepă, ovăz, secară, dar şi grâu şi pomi fructiferi, în

depresiuni) şi pe creşterea animalelor, în special a bovinelor. O menţiune specială este necesară

pentru pomicultura şi viticultura din unele arii marginale, tipică fiind podgoria de la poalele

Munţilor Zarandului (Măderat – Şiria – Covăsinţi – Ghioroc – Miniş – Păuliş). 

Între activităţile industriale, cele din industria extractivă au antrenat efective însemnate de

forţă de muncă (minereuri auro-argintifere, sulfuri complexe – Zn, Pb, Cu, minereuri de bismut şi

molibden în Munţii Metaliferi, minereuri de vanadiu şi nichel în Munţii Zarandului, bauxită în

Munţii Pădurea Craiului, calcar – pentru materiale de construcţie în Munţii Pădurea Craiului şi în

Munţii Trascău, granit şi granodiorit pe valea Mureşului, calcare policrome (marmoră) în Munţii

Codru – Moma, andezit în Munţii Bihor, Munţii Metaliferi şi pe valea Crişului Alb, travertin în

Munţii Metaliferi, argile refractare în Munţii Pădurea Craiului, cărbune brun în depresiunea Brad –

Săcărâmb ş.a.).

Industria de prelucrare este reprezentată, pe lângă treapta de concentrare a produselor de

extracţie – la Zlatna, Baia – de – Arieş, Zam, Gura Barza ş.a., de unităţi specializate în construcţii

de maşini – utilaj minier, la Crişcior, în prelucrarea lemnului – cherestea, la Vaţa – de – Jos,

combinat la Cîmpeni, în fabricarea sticlei, la Pădurea Neagră, în îmbutelierea apelor minerale – la

Boholt, în industria textilă (iniţiată pentru ocuparea forţei de muncă feminine) – la Brad şi

Cîmpeni. Un procent nesemnificativ de forţă de muncă a fost antrenat în servicii, în oraşe şi în

câteva staţiuni climatice şi balneare.

Capitolul 3. Potenţialul turistic al Munţilor Apuseni

19

Numeroase studii care au avut în vedere valenţele turistice ale Munţilor Apuseni au

apreciat această regiune a României ca o zonă clasică de turism internaţional sau ca o zonă

turistică de valoare absolută.4

Într-o accepţiune generală, potenţialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul

elementelor naturale economice şi cultural – istorice, care reprezintă anumite posibilităţi de

valorificare turistică, ce dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi constituie o premisă pentru

dezvoltarea activităţii de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potenţialului turistic, în

măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul

unor amenajări complexe poate determina o activitate de turism şi includerea acelui teritoriu în

circuitul intern şi internaţional.

În perioada actuală, când turismul a devenit o activitate de mare importanţă socială,

economică şi, chiar politică, atât pe plan naţional cât şi internaţional, necesitatea cunoaşterii

potenţialului turistic, a valorificării lui raţionale se impune din ce în ce mai mult. Activitatea

turistică este susţinută de potenţialul turistic, cu cele două componente ale sale: potenţialul natural

reprezentat de atracţii legate de relief, climă, hidrografie, vegetaţie şi faună şi potenţialul antropic

reprezentat de creaţiile de natură umană.

Munţii Apuseni reprezintă una dintre cele mai importante regiuni turistice ale României, în

care atracţiile naturale sunt completate de bogăţia elementelor antropice. Reprezentând creaţia

umană, resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice, culturale, economice, cât şi

elementele materiale spirituale tradiţionale ale oamenilor, manifestate de-a lungul timpului, într-o

îmbinare armonioasă cu natura.

În zona Munţilor Apuseni se află un tezaur imens de vestigii arheologice, monumente

istorice de arhitectură sau de artă, cat şi un patrimoniu inestimabil care atestă evoluţia şi

continuitatea de muncă şi de viaţă pe aceste meleaguri, dezvoltarea culturii şi artei poporului

român. Tot acest fond cultural, etnografic şi istoric constituie o parte însemnată a ofertei turistice

potenţiale şi o componentă a imaginii turistice naţionale şi internaţionale a Munţilor Apuseni.

Vocaţia turistică a Munţilor Apuseni este dată, în mod particular, de modul da a fi a

locuitorilor. Frumuseţea fizică, înţelepciunea nativă, deschiderea sufletească, dorinţa de a

comunica, generozitatea şi plăcerea de a primi oaspeţi sunt câteva din însuşirile locuitorilor din

Apuseni, cu impact imediat asupra turiştilor străini.

4 COCEAN, Pompei, Potenţialul economic al carstului din Munţii Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1984, p. 105;

20

Determinarea potenţialului turistic prin metode cantitative a preocupat pe mulţi specialişti,

rezultatele fiind de un real ajutor acţiunilor de sistematizare turistică a teritoriului, de amenajări şi

dotări corespunzătoare valorii potenţialului respectiv.

În acest sens potenţialul turistic trebuie cercetat prin prisma celor două componente ale

sale: componenta naturală, reprezintă prin peisaje spectaculoase, configuraţia variată a reliefului,

condiţiile climatice favorabile (frecvenţa redusă a fenomenelor negative, absenţa temperaturilor

excesive), valoarea terapeutică şi abundenţa unor factori naturali, (ape minerale şi termominerale,

nămoluri curative, topoclimat şi microclimat, faună şi floră, etc) iar componenta antropică,

reprezintă prin vestigii ale civilizaţiilor ce s-au succedat pe teritoriul României din vremuri

imemorabile, monumente şi obiecte de artă laice sau religioase, muzee şi colecţii muzeale,

elemente de etnografie şi folclor de mare frumuseţe şi originalitate, realizări actuale de prestigiu

etc.

Într-o accepţiune generală, potenţialul turistic al unui teritoriu este definit ca ansamblul

elementelor naturale economice şi cultural – istorice, care reprezintă anumite posibilităţi de

valorificare turistică, ce dau o anumită funcţionalitate pentru turism şi constituie o premisă pentru

dezvoltarea activităţii de turism. Un teritoriu interesează sub aspectul potenţialului turistic, în

măsura în care acesta oferă resurse turistice naturale sau antropice, a căror valorificare, pe fondul

unor amenajări complexe poate determina o activitate de turism şi includerea acelui teritoriu în

circuitul intern şi internaţional.

Ţinându-se seama de amplasarea şi concentrarea spaţială a obiectivelor turistice, de

valorificarea şi funcţionalitatea potenţialului turistic în ţara noastră, s-au folosit următoarele trepte

taxonomice:

- obiectivul turistic, reprezentat de o singură unitate cu caracter turistic, al cărei potenţial constituie

o valoare de atracţie;

- localitatea sau centrul turistic, reprezentată de o aşezare în care sunt mai multe obiective

turistice, constituind un punct de atracţie al turiştilor;

- complexul turistic, corespunde unei grupări de mai multe obiective turistice sau a unei suprafeţe

restrânse, în care se concentrează câteva localităţi, centre turistice, sau obiective turistice izolate;

- arealul turistic, reprezentat de o suprafaţă nu prea întinsă, în care se includ mai multe obiective

turistice izolate sau mai multe complexe turistice, iar când este situat în jurul unui centru urban

constituie o zonă turistică periurbană;

- regiunea sau zona turistică, este o categorie cuprinzătoare, reprezentată de un teritoriu întins,

caracterizată de o concentrare evidentă a obiectivelor turistice.21

3.1. Potenţialul natural al Munţilor Apuseni

Potenţialul natural reprezintă prin peisaje spectaculoase configuraţia variată a reliefului,

condiţiile climatice favorabile (frecvenţa redusă a fenomenelor negative, absenţa temperaturilor

excesive), valoarea terapeutică şi abundenţa unor factori naturali, (ape minerale şi termominerale,

nămoluri curative, topoclimat şi microclimat, fauna şi flora, etc.).

Resursele naturale turistice sunt cele care de-a lungul anilor s-au păstrat într-o formă sau

alta neatinse de activităţile umane. Prin specificul, conţinutul şi valoarea lor, resursele turistice

naturale reprezintă, pe de o parte, atracţii turistice, pretabile pentru vizitare, iar pe de altă parte ele

pot fi valorificate direct în activitatea de turism ca “materie primă”.

Munţii Apuseni oferă resurse turistice naturale prin componentele sale legate de: relief,

climă, râuri, lacuri, ape subterane, vegetaţie, faună, ş.a. Teritoriul acestor munţi dispune de un

fond bogat şi foarte variat de resurse naturale, componente ale peisajului său geografic cu

importante atribute definite de număr şi densitate relativă mare şi de valenţe estetice, ştiinţifice,

recreative şi educative superioare. Aceste valenţe au făcut ca zestrea naturală a teritoriului să

reprezinte principalele elemente de atragere a sa şi de reţinere a turiştilor.

Principalul element atractiv îl constituie relieful, valoarea sa turistică fiind amplificată de

particularităţile celorlalţi factori geografici cum ar fi clima, hidrografia, vegetaţia şi fauna.

Relieful Munţilor Apuseni se înscrie drept cel mai variat potenţial turistic, prezentând

interes prin valoarea sa peisagistică, cât şi prin posibilităţile sale de acces, de desfăşurare a

activităţilor turistice şi de amenajare pentru turism. Munţii Apuseni îşi impun frumuseţea cadrului

natural luat în ansamblu, remarcabil pentru frumuseţea peisajelor sale. Sub acest aspect cea mai

interesantă este zona carstică a munţilor Bihor care reprezintă cea mai spectaculoasă, interesantă şi

originală zonă carstică din ţara noastră, similară sau superioară unor zone carstice din Europa. Ea

întruneşte cele mai reprezentative formaţiuni carstice de suprafaţă: doline, văi carstice, ponoare,

izbucuri, etc. şi de adâncime (peşteri, avene) unele dintre ele comparabile cu alte formaţiuni

similare din alte părţi ale lumii reprezentând de altfel, obiectivele turistice majore ale Munţilor

Apuseni evidenţiindu-se: chei pitoreşti impresionante precum sunt cele de pe Valea Gârda Seacă

(Cheile Gârda Seacă, Tăuzului, Cerbului, Sohodolului, Gărdişoara), de la Coiba Mică, valea

Ordâncuşa, valea Arieşului Mare (Cheile Mândruţului), Albacului sau de la Zugăi pe valea

Stearpă.

22

Peşterile reprezintă resursa turistică de bază a carstului din Munţii Apuseni din următoarele

motive: numărul lor este extrem de ridicat pentru o suprafaţă relativ puţin extinsă a carstului (peste

2 peşteri/ km²); bogăţia în speleoteme (unul dintre elementele mult căutate de turişti) a multor

peşteri; resursele turistice a numeroase peşteri derivă din spectaculozitatea şi monumentalitatea

peisajelor subterane (galerii cu peste 100 m înălţime, hornuri şi cascade, meandre şi terase de

eroziune etc.); un număr de patru peşteri din Munţii Bihorului beneficiază de un atribut turistic

cert prin prezenţa în galeriile lor a unor acumulări masive de gheaţă (Peştera Gheţarul de la

Scărişoara, Gheţarul Focul Viu, Gheţarul de la Bârsa şi Avenul Borţig se individualizează în

context zonal şi naţional ca obiective turistice de valoare deosebită); numeroase peşteri conservă

în mediul lor subteran vestigii paleontologice (urme şi schelete de urşi de cavernă), precum şi

dovezi ale unor raporturi de interacţiune cu factorul antropic (unelte, vase, vetre, amprente

plantare etc.). În prima categorie se impun a fi menţionate Peştera Urşilor de la Chişcău, Peştera

Măgura, Peştera Fânaţe, Peştera Zmeilor de la Onceasa, Peştera Coiba Mare etc., iar în cea de – a

doua, Peştera Ciur – Izbuc, cu peste 200 de paşi ai omului preistoric.

Izbucuri pe valea Gârda Seacă: izbucul Tăuzului, Gura Apei, coliba Ghiobului. Cascade

şi praguri pitoreşti pe valea Gărdişoara şi Arieşul Mic (Cascada Vârciog), Ponoare, doline,

lapiezuri apar în depresiunea închisă, ocoale, în împrejurimile cătunelor Gheţari şi Ocoale, şi pe

platoul carstic Scărişoara.

Relieful carstic reprezintă aspecte pitoreşti în perimetrul Muntele Mare, unde pot fi

admirate defileul de pe cursul inferior al Arieşului, cheile Posagii, Pociovaliştei, Runcului,

Ocolişelului, Sagagelei, renumitele izbucuri Feredeu şi Bujori de pe valea Posaga, cascadele,

şipote şi izbucul de pe valea Arieşului şi masivul calcaros Scărişoara – Băiloaia, cel mai interesant

sector al acestor munţi.

Munţii Trascău sunt prezenţi în teritoriu cu formaţiunile calcaroase din versantul sudic al

masivului Bedeleu, peşterile Huda lui Papara şi Zmeilor, cheile Morilor, Ponorului, Bulzului şi

cascadele de pe valea Poienii.

Pitorescul cadru al zonei este sporit şi de peisajele create de celelalte formaţiuni geologice

aflate în alcătuirea munţilor ce străjuiesc valea Arieşului, reţinând atenţia în mod deosebit “clăile”

vulcanice ce domină formele în general montane ale ramurii estice (munţii Auriferi) a munţilor

Metaliferi printre care Poienuţa, Detunatele, Vălcioiu şi Gemenele. În morfologia de detaliu chiar

şi unele roci sedimentare din alcătuirea acestor munţi au generat forme ce se impun în peisaj:

stânci abrupte, vârfuri ascuţite, mici creste, cum ar fi Margaia de lângă Lupşa, Negrileasa, culmea

Mogoşului din munţii Trascău. 23

Frumuseţile peisagistice constituie o mare bogăţie în Munţii Apuseni, acestea găsindu-se

în marea majoritate a zonelor de văi sau de culmi montane: munţii Bihor în zona Vârtop, comuna

Arieşeni, Muntele Mare, Munţii Trascău. De la platoul muntelui Găina se zăresc în depărtare

şesurile Aradului, extremităţile vestice ale munţilor Apuseni, pădurile de molid şi de brad de la

Dragu, culmea Bihorului învecinat (1848m) fermecătoarea vale a Crişului Alb cu satele ei, forma

piramidală a Măgurei, vârful Strâmba şi Detunata cu coloanele ei de bazalt fiind declarat

monument al naturii.

Clima este un alt element de atracţie turistică ce reprezintă particularităţile climatului

deoarece favorizează desfăşurarea de activităţi turistice pe parcursul întregului an. Zona Munţilor

Apuseni are un climat continental moderat cu particularităţi determinate de poziţia sa, fiind sub

directa influenţă a maselor de aer umed şi răcoros dinspre vest peste care se suprapun influenţe

sudice şi sud-vestice care aduc în tot timpul anului mase de aer cald de origine tropicală. Apar şi

influenţe climatice nordice şi nord-estice purtătoare a unor mase de aer rece, de origine polară şi

arctică.

În acest cadru cea mai mare parte a Apusenilor, are temperatura medie anuală de 6º C. În

funcţie de regimul termic se constată: zile de iarnă cu temperatura maximă sub 0º C, în depresiuni,

în intervalul noiembrie – martie (35 zile) şi octombrie – aprilie (70 zile), în zona înaltă a Munţilor

Bihor; zile cu îngheţ se produc în intervalul septembrie – aprilie pe văile râurilor, uneori şi în

august – iulie, la mare altitudine; zile de vară cu temperatura maximă de 25º C apar numai în

bazinele inferioare ale râurilor în perioada martie – septembrie (80 zile). Numărul lor scade odată

cu altitudinea, până la o zi sau deloc (peste 1599m).

Datorită influenţei circulaţiei vestice umezeala aerului are valori medii de 75 – 85 %.

Nebulozitatea cea mai accentuată (7 zecimi) se înregistrează în Munţii Bihor şi Muntele Mare

corespunzător umezelii de 85%. În zona înaltă, zonele cu cer acoperit sunt mai numeroase, în timp

ce zilele cu cer senin se remarcă mai ales spre estul teritoriului. Precipitaţiile sunt abundente în

zona Munţilor Apuseni, variind de la 1400 mm, în vest, pe culmile înalte ale Bihorului şi Muntele

Mare până la circa 1100 m, la Arieşeni – 800 m şi Avram Iancu – 650 m şi mai puţin de 800 m

spre vest.

Maximul pluviometric se înregistrează în lunile mai, iunie şi iulie, iar cele mai mari

cantităţi de precipitaţii cad în februarie şi martie. Ninsorile cad timp de 50 – 60 zile în munţi şi de

20 – 30 zile în depresiuni şi văi. Stratul de zăpadă durează 150 zile pe an în zona montană înaltă şi

30 – 50 zile în vale. În zona de munte stratul de zăpadă este stabil din luna decembrie până în

martie.24

Regiunile cele mai favorabile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt înălţimile de

peste 900 metri, stratul de zăpadă atinge 30 – 40 cm. Vântul este adaptat liniilor mari ale reliefului,

astfel în zona montană predomină circulaţia vestică, la Câmpeni, direcţiile dominante sunt cele de

sud – vest, vest şi nord – est.

Particularităţile climatului creează ambianţa pentru activitatea de turism, dar constituie în

acelaşi timp şi un important factor natural de cură (climatoterapie); se disting trei tipuri de

bioclimat: excitant – solicitant de câmpie, sedativ – indiferent de deal şi podiş, tonic – stimulent de

munte. Unele din aceste trei tipuri se constituie în factori indispensabili practicării turismului

(zăpadă pentru practicarea sporturilor de iarnă) reprezentând în acelaşi timp şi un important

potenţial turistic, interesând activitatea turistică atât în sezon, cât şi în eztrasezon.

Elementele hidrografice se constituie ca resurse naturale de importanţă turistică ridicată,

impunându-se prin elementele estetice pe care le introduc în peisaj prin aspectele ştiinţifice

complexe ce le prezintă sau prin posibilităţile oferite pentru practicarea de activităţi de recreere şi

de agrement nautic.

Astfel, atât Arieşul, cât şi afluenţii săi prezintă văi pitoreşti marcate cu sectoare de chei sau

defilee spectaculoase întrerupte de bazine sau lunci. În lungul acestor văi este o importantă reţea

de drumuri feroviare şi poteci care asigură accesul în munţi, în toate direcţiile, alcătuind principala

reţea de trasee turistice.

Pentru balneoturism funcţionează ca bazine complexele lacustre de la Turda, Cojocna,

Ocna – Dejului, Băiţa – Gherla. O atracţie deosebită o constituie fenomenele hidrologice din

zonele carstice. Dirijate în subteran prin sorburi şi ponoare (Scărişoara, Gheţari şi Ocoliş), apele

străbat distanţe mari în interiorul calcarelor şi ies la suprafaţă prin guri de peşteră, izvoare carstice

sau izbucuri puternice (Coteţul Dobreştilor, Tăutul şi Gura Apei).

În peisajul teritoriului există o serie de lacuri antropice unele amenajate la începutul

secolului al XX – lea pentru asigurarea apei necesare exploataţiei miniere. Este vorba de cele 9

lacuri amenajate în perimetrul comunei Roşia Montană cu o suprafaţă de 6,4 ha dintre care cel mai

mare este Lacul Mare de 2,5 ha.

Vegetaţia. În Munţii Apuseni apar toate etajele şi subetajele de vegetaţie. Vegetaţia

subalpină se întâlneşte insular în Curcubăta Mare şi Muntele Mare, limita ei inferioară coborând

până la 1560 m. Asociaţiile de tufărişuri apar în alternanţă cu pajiştile alpine. Tufărişurile sunt

formate din jneapăn, ienupăr pitic, arin de munte, smârdar. Gramineele alcătuiesc în special

pajiştile: părusca, iarba vântului, firuţa şi mai multe dicotiledonate. Etajul molidului este întâlnit în

Munţii Bihorului şi Muntele Mare, limita inferioară fiind cuprinsă între 1550 m şi 1230 m. 25

Pădurile de molid îmbracă versanţii abrupţi ai acestor munţi coborând uneori spre văi.

Elementul principal este molidul, la care se adaugă bradul, fagul şi arinul alb.

Subetajul molidului se află în etajul pădurilor de foioase cu mai multe etaje. Pădurile de

răşinoase şi de fag apar între 1200 şi 900 m. Speciile caracteristice sunt fagul şi bradul, la care se

adaugă frasinul, tisa, molidul, carpenul, paltinul de munte, teiul şi alunul. Pădurile de fag ocupă

cea mai mare parte de pădure din bazinul Arieşului.

Pajiştile secundare foarte răspândite în Munţii Metaliferi, Trascău şi în depresiuni ocupă

azi locul fostelor păduri de fag defrişate şi aparţin formaţiei de păiuşcă cu diverse specii. Subetajul

gorunului este dezvoltat la poalele muntelui Mare, Trascău şi în regiunile deluroase limita

superioară fiind la 700 – 900 m. Speciile întâlnite în aceste păduri sunt stejar, gârniţă, fag, carpen,

frasin.

Vegetaţia luncilor este deosebită faţă de cea a etajelor de vegetaţie străbătute de râuri,

factorul hotărîtor putând fi inundaţiile periodice, dar şi apropierea apelor freatice. Speciile

lemnoase caracteristice luncilor sunt: plopul, salcia, răchita, aninul negru, iar din cele ierboase:

rogoz, stânjenel de baltă şi se întâlnesc în bazinele râurilor Arieş, Arieşul Mic, Abrud, Poşaga,

Ocoliş, Iara.

Vegetaţia de mlaştină cunoscută sub numele de “molhas” provenită din graiul moţilor este

prezentă în Vârful Căpăţânii din Muntele Mare şi este formată din muşchi, fanerogame, merişor,

roua cerului. Potenţialul natural generat de vegetaţie completează gama atracţiilor proprii altor

compartimente naturale din cadrul peisajelor geografice.

Din punct de vedere turistic fauna prezintă importanţă mai mult prin valoarea sa

cinegetică. Fauna de mare interes vânătoresc se concentrează în unităţile montane: urs, mistreţ,

cocoş de munte, cerb, etc., dar şi în pădurile de deal şi câmpie: căpriorul.

În pădurile de foioase păsările au reprezentanţi tipici: ierunca, piţigoiul, mierla, buha. În

făgete trăiesc: şoarecele gulerat, viezurele, ursul brun, lupul, jderul, cerbul, mistreţul, iepurele şi

veveriţa. Căprioara este mai des întâlnită în pădurile de stejar decât în făget, iar păsările sunt

numeroase aici: sturzul de vâsc, potârnichea, ciocârlia de pădure, graurul, ghionoaia sură.

O atracţie deosebită în bazinul Arieşului o constituie fauna piscicolă care cuprinde mai

multe specii de peşti, cu o zonalitate bine evidentiaţă: zona păstrăvului ocupă o bună parte din

bazinul Arieşului şi principalii săi afluenţi Arieşul Mic, Bistra, Lupşa, (urcă până la 1400 – 1500

m şi coboară până la 600 m); zona lipanului şi moioagei se găseşte pe cursul superior al Arieşului;

predominante sunt specii ca lipanul şi mreana de munte sau moioaga; zona scobarului ocupă o

bună parte din cursul inferior şi mijlociu al Arieşului, iar speciile dominante sunt scobarul şi 26

cleanul; zona cleanului suprapusă cursului inferior al Arieşului şi este dominată de specia

cleanului.

Rezervaţii naturale

Pentru a se păstra nealterată frumuseţea lor, o parte din monumentele naturii sunt ocrotite

de lege spre a putea fi transmise în cât mai bună stare generaţiilor care vor urma, chiar în condiţiile

puternicelor influenţe pe care le exercită omul.

Ocrotite şi declarate monumente ale naturii sunt plante ca: floarea de colţ întâlnite pe

stâncile calcaroase din Munţii Bihor, Muntele Găina, Muntele Mare şi Munţii Trascău; strugurele

ursului de la Scăriţele – Bălioara; pinul de pe stânca din albia Arieşului de la Sălciua; ”fagul

împaratului” de la Baia de Arieş; frasinul de la Aiton având vârsta de circa 300 ani şi

circumferinţa de 7 m. În cadrul faunei sunt declarate monumente ale naturii acvilele, corbii,

păsările insectivore.

În Munţii Apuseni se individualizează o serie de rezervaţii naturale de mare interes cu

regim special de vizitare, dar cu mare atractivitate pentru turişti.

Rezervaţii geologice

Dealul cu melci se află în vestul comunei Vidra, reprezentând un celebru recif de cochilii

de melci de mare, cu întindere apreciabilă, cu o variaţie a speciilor de animale şi marea diversitate

a organismelor. Forma dominantă o reprezintă melcul Acteonella cu speciile Gigantea şi Lamavka

cenura, circa 100 000 de exemplare acumulate într-un spaţiu restrâns în cretacicul superior.

Detunata Goală şi Detunata Flocoasă (24 ha) constă în prezenţa faimoaselor coloane de

bazalt, de formă prismatic hexagonală. Aflate în Munţii Metaliferi, aceste vârfuri deja modeste ca

altitudine reprezintă puncte de puternică atracţie pentru iubitorii naturii.

Complexul carstic Scărişoara (200 ha) – accesul în această peşteră se face printr-un aven

care dă într-un sistem de galerii etajate de 2 500 m lungime şi o denivelare de 220 m.

Rezervaţii botanice

Rezervaţia naturală de la Scărişoara – Bălişoara – zona ocrotită este situată în partea

superioară în masivul Muntelui Mare unde cresc smocurile de ierburi ţepoase, însoţite de plante

saxofile. În această subasociaţie regională se remarcă arginţica, precum şi strugurii ursului sau

după numele dat de localnici sarbazele.

Rezervaţia Căpăţâna – se află pe culmile largi dintre Balomireasa si Muntele Mare, unde se

găsesc cele mai înalte tinoave din ţară, numite de moţi “molhasuri”. Situată la 1600 m, rezervaţia

este formată din muşchii Sphagnum şi Holitrichum cu mai multe specii de Vaccinum şi pâlcuri de

pinus mugo, alge, în varietăţi de forme noi.27

Rezervaţia Negrileasa este formată din poienile de narcise care apar în masiv.

Rezervaţiile forestiere

Pădurea de larice de la Vildom este situată la poalele Munţilor Trascău la sud de Arieş.

Laricele apare în locurile luminate, în pâlcuri sau arborete destrămate şi se întâlneşte în cadrul

etajului fagului.

Rezervaţii mixte

Cheile Turzii (125 ha) reprezintă o uriaşă spintecătură în bara de calcare jurasice, la

jumătatea culmii Petreştilor. Râul Hăşdate coboară de la 460 m, cât are la intrarea în cheie până la

420, la ieşire realizând astfel o pantă medie de 13 m/km. Flora din Cheile Turzii cuprinde rarităţi

remarcabile, nu numai pentru România, ci şi pentru Europa, cum ar fi o plantă specifică de usturoi

care constituie faimă cheii, această plantă găsindu-se numai in Turkestan.

Zona Munţilor Apuseni dispune de o mare varietate de factori naturali care prezintă o mare

importanţă în turism: pesşteri, avene, ape minerale, lacuri şi nămoluri terapeutice, plante

medicinale, factori climatici, rezervaţiile naturale.

3.2. Potenţialul antropic al Munţilor Apuseni

Reprezentând creaţia umană, resursele turistice antropice sunt rodul eforturilor tehnice,

culturale şi economice, cât şi elementele spirituale şi tradiţionale ale oamenilor de pe văile ce

străbat Munţii Apuseni manifestate de-a lungul timpului într-o îmbinare armonioasă cu natura. În

zona Apusenilor există un imens tezaur de vestigii arheologice, monumente istorice, de arhitectură

şi de artă, precum şi un impresionant patrimoniu care atestă evoluţia si continuitatea în muncă şi

de viaţa în aceşti munţi, dezvoltarea culturii şi artei poporului român.

Între componentele resurselor antropice turistice ale zonei munţilor Apuseni, cele mai

reprezentative sunt:

vestigiile arheologice legate de geneza poporului român şi paternitatea sa pe aceste

meleaguri: cetăţile dacice, ruine ale unor cetăţi milenare, s.a.;

monumente istorice, de arhitectură şi de artă cu valoare de unicat: bisericile şi

mănăstirile cu fresce interioare, bisericile şi cetăţile ţărăneşti fortificate,

monumentele istorice din principalele oraşe – vechi capitală sau oraşe medievale;

muzeele şi casele memoriale cum ar fi muzeele judeţene şi orăşeneşti;

28

mărturiile civilizaţiei şi culturii populare: elemente de etnografie şi folclor,

arhitectură şi tematică populară tradiţională, creaţia artistică: meşteşuguri, artizanat,

ceramică, port popular, folclor literar, muzical şi etnografic;

satele turistice care prin specificul lor, originalitatea şi valoarea turistică, cultural –

istorică, prin ambianţa placută a cadrului natural şi bogăţia resurselor naturale pot

să se constituie ca un produs turistic inedit satisfăcând o gamă variată de motivaţii

în turismul intern şi internaţional;

resursele turistice legate de activitatea economică care includ la rândul lor lucrări

inginereşti şi arhitectonice cu o valoare turistică inedită cum sunt barajele şi

acumulările de apă de interes hidroenergetic, hidrocentralele şi alte obiective

economice;

elemente de arhitectură populară întâlnite la bisericile şi casele din lemn specifice

Ţării Moţilor, zonei Buciumului şi a mocănimii din Muntele Mare şi la unele

construcţii tehnice (piue de apă sau mori) întâlnite în mare număr pe văile din

Munţii Metaliferi, Muntele Mare. Toate casele de pe cursul superior şi mijlociu al

Arieşului se caracterizează prin monumentalitate datorită acoperişului lor ţuguiat şi

mai înalt făcut din şindrilă şi paie;

portul popular, deosebit de pitoresc, purtat în mod frecvent, în special în zona

Ocoliş - Sălciua şi în Lupşa sau în toată zona cu ocazia târgurilor şi sărbătorilor;

elemente de artă populară caracterizate prin simplitate, sobrietate şi funcţionalitate

specifice Ţării Moţilor, este vorba în special de obiectele executate din lemn

(tulnice, fluiere, doniţe, ciubere), unelte cu decoraţii ornamentale, sumane, ţesături,

pieptare ornate cu piele, unelte din metal cu ornamentaţii.

Manifestări folclorice care prezintă interes sunt datinile şi obiceiurile tradiţionale ce se ţin

la date calendaristice fixe, anuale, săptămânale, sau cu diferite alte ocazii, mai cunoscute fiind cele

de pe Muntele Găina (iulie), Poiana Călineasă (14 iulie), Poiana Negrileasă şi Sălciua de Jos,

Lupşa şi Câmpeni;

monumente şi locuri legate de trecutul istoric al locuitorilor Ţării Moţilor, foarte

numeroase şi importante fiind cele care amintesc de luptele duse de iobagi

împotriva împilării sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan, de eroica luptă a lui

Avram Iancu împotriva exploatării austro-ungare sau cea a Ecaterinei Varga,

supranumită şi „Doamna Munţilor”;

29

monumente de arhitectură religioasă, remarcabile prin valoarea artistică şi

vechimea lor, prezente în majoritatea localităţilor din teritoriu.

Amintim de asemenea muzeele etnografice şi memoriale valoroase prin bogăţia, valoarea şi

autenticitatea exponatelor; un element antropic deosebit de complex, specific zonei studiate, se

referă la faptul că meleagurile Munţilor Apuseni păstrează urme de străveche locuire, prin

numeroasele mărturii arheologice. Astfel în peşterile de la Sohodol (Lucia Mare şi Lucia Mică), de

lângă Sălciua (Poarta Zurcilor din Masivul Bedeleu) şi din Cheia Turzii au fost descoperite urme

datând din paleolitic. În aceeaşi cheie se mai află „Peştera Calastur”, situată la cea mai mare cotă,

„Peştera Morarilor” la 660 m şi „Peştera Binder” la 520 m care au fost populate de către omul

primitiv în paleoliticul mijlociu.

30

Capitolul 4. Infrastructura turistică şi serviciile din Munţii Apuseni

4.1. Unităţile de cazare

Infrastructura de cazare este o componentă esenţială a amenajării turistice a spaţiului

geografic. Constituie factorul decisiv în atragerea fluxurilor turistice, în menţinerea acestora la

destinaţie pe o perioadă determinată şi în consumul produsului turistic (constând din atractivităţi

turistice, amenajări şi servicii turistice) la destinaţie.

Reţeaua de cazare este destinată satisfacerii nevoii de odihnă a turiştilor şi cuprinde:

hoteluri, moteluri, hanuri, vile sau case de odihnă, cabane turistice, popasuri turistice, campinguri,

tabere pentru copii şi tineret.

Baza de cazare a Munţilor Apuseni, deşi oarecum proporţional distribuită în zonă nu se

ridică nici ca număr de locuri şi nici sub aspectul gradului de confort, la nivelul potenţialului

turistic. Din punct de vedere administrativ, unităţile de cazare sunt răspândite în cele şase judeţe

pe care se întind Munţii Apuseni: Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Sălaj. Cele mai

reprezentative unităţi de cazare ale Munţilor Apuseni sunt pensiunile urmate de cabane. În sectorul

montan analizat există şi vile, case de vacanţă, hoteluri, însă, capacitatea cea mai mare de cazare o

deţin pensiunile cu 57%, urmate de cabane care deţin 29% din baza totală de cazare.

Fig 2. Unităţile de cazare din Munţii Apuseni

31

4.2. Unităţile de alimentaţie publică

Reţeaua de alimentaţie publică asigură satisfacerea nevoilor de hrană şi divertisment, atât

pentru turişti cât şi pentru rezidenţi. Alimentaţia alături de cazare reprezintă un segment de bază al

ofertei turistice care contribuie în mare măsură la calitatea şi imaginea generală a ofertei. Tipul şi

profilul unităţilor de alimentaţie, confortul şi serviciile oferite, calitatea preparatelor, au o pondere

însemnată în alegerea pe care o face turistul.

În Munţii Apuseni repartiţia numărului de locuri la mese în unităţile de alimentaţie publică

pe judeţe se prezentă astfel: judeţul Alba – 351 locuri, judeţul Arad – 756 locuri, judeţul Bihor –

6156 locuri, judeţul Cluj – 1194 locuri şi judeţul Hunedoara – 858 locuri. Dintre unităţile de

alimentaţie publică în aceasta zonă predomină restaurantele cu 61%, urmate de baruri cu 28%, de

braserii cu 7% iar restul de 4% fiind ocupat de alte unităţi de alimentaţie publică.

Fig 3. Unităţile de alimentaţie publică din Munţii Apuseni

Infrastructura de cazare şi alimentaţie publică este mult mai dezvoltată în zona Munţilor

Apuseni, unde în ultimii ani au fost înfiinţate importante staţiuni turistice, cu numeroase pensiuni

rurale (ANTREC) în localităţile Gârda, Arieşeni, Albac,Vîrtop, Padiş, Ic Ponor, etc.

32

4.3. Baza tehnico – materială de agrement

În zona Munţilor Apuseni baza de agrement cuprinde domeniul schiabil, mijloacele de

transport pe cablu şi traseele turistice.

Domeniul schiabil din Munţii Apuseni cuprinde pârtiile din zonele Arieşeni, Stâna de Vale

şi Baişoara.

Domeniul Schiabil repartizat pe judeţe în zona Munţilor Apuseni

Nr. Judeţul Suprafaţa domeniului

schiabil (ha)

Număr pârtii Lungime (km)

1 Alba 3,0 1 20,8

2 Bihor 1,6 1 11,2

3 Cluj 9,8 3 68,0

Total zonă 14,4 5 100,0

Sursa S. C. Telefericul S. A. Braşov

Domeniul schiabil repartizat pe staţiuni şi localităţi/centre

Nr. Staţiuni şi localităţi Suprafaţa

domeniului

schiabil (ha)

Număr pârtii Lungime (km)

1 Băişoara 6.6 2 1,05

2 Fântânele 3.2 1 1,31

3 Arieseni 3.0 1 0,74

4 Stâna de Vale 1.6 1 0,55

Total zonă 14.4 5 3,65

Sursa: S. C. Telefericul S. A. Braşov

Pârtia de schi Arieşeni – Vârtop este situată la nivelul pasului Vârtop din Munţii Apuseni,

la Izvoarele Arieşului Mare, este acoperită cu zăpadă din noiembrie până în aprilie. Ea reprezintă

atracţia oricărei categorii de schiori, de la avansaţi (una cu grad ridicat de dificultate care are 1340

metri lungime si alta cu un grad mai mic de dificultate cu 1000 metri lungime şi 90 metri lăţime)

33

la începători (cu o lungime de 450 metri lungime si o lăţime de 50 metri). Aceste pârtii au fost

omologate în anul 2003, fiind dotate cu nocturnă şi teleschi.

Pârtia de schi de la Stâna de Vale este situată la o altitudine de 1102, are 550 metri

lungime şi un grad mediu de dificultate.

Pârtia de schi de la Băişoara are o lungime de 1034 metri, este dotată cu nocturnă pe toată

lungimea ei făcând astfel posibilă practicarea ski-ului şi după lăsarea întunericului.

Mijloace de transport pe cablu

În Munţii Apuseni se constată lipsa unor instalaţii de capacitate mare cum ar fi telecabina,

telegondola, sau telescaunul, precum şi dotarea necorespunzătoare sau lipsa totală a dotărilor în

majoritatea masivelor. Staţiunea Băişoara este dotată cu mijloace de transport pe cablu cu o

lungime de aproximativ 1, 2 km. Alte staţiuni din Apuseni dotate cu mijloace de transport pe cablu

sunt Stâna de Vale, pârtia de schi Vârtop.

Instalaţii de transport pe cablu în Munţii Apuseni

Judeţul Alba Bihor Cluj

Staţiunea/Localitatea Arieseni – Vârtop Stâna de Vale Băişoara

Masivul montan Bihor Vlădeasa Băişoara

Anul dării în

folozinţă

1994 1987 1979

Lungime pe

orizontală

717 550 1005

Lungime pe

Înclinat

750 557 1035

Diferenţa de nivel 818 84 247

Tip vehicul 65 ag./1 persoane 63 ag./ 2 persoane 70 ag./2 persoane

Număr locuri 65 126 140

Capacitate orară –

număr persoane

720 1000 600

Durata de parcurs

(min.)

5 4 7

34

Viteza de exploatare

(m/s)

25 25 25

Altitudine etaj

inferior/etaj superior

1185/1400 1090/1172 1252/1500

Proprietar Privat Privat Privat

Sursa: S. C. Telefericul S. A. Braşov

Trasee turistice montane

Traseele turistice montane reprezintă o formă foarte populară şi foarte des întâlnită de

turism activ în zona Munţilor Apuseni, ca urmare a potenţialului deosebit prezentat de zonă şi a

accesibilităţii traseelor pentru turiştii de toate vârstele şi categoriile.

În zona Munţilor Apuseni sunt înregistrate şi marcate 69 de trasee turistice (vezi anexa 1),

pentru diferite tipuri de excursii sau forme de turism cum sunt: drumeţiile de vară şi de iarnă,

alpinismul şi speoturismul.

Turismul în Munţii Bihor şi Vlădeasa prezintă aspecte particulare faţă de celelalte masive

montane din ţară; aici se îmbină în mod fericit posibilităţile turismului auto cu drumeţia. În

general, pentru practicarea drumeţiei nu există probleme în ce priveşte dificultatea traseelor, din

cauza reliefului domol, şters, dar în schimb se ridică numeroase probleme de orientare tocmai din

cauza reliefului puţin pregnant şi a topografiei haotice pe care o determină carstul.

Traseele turistice ale Munţilor Pădurea Craiului au fost împărţite în două categorii – cele

situate în vestul masivului şi cele situate în est. Linia de demarcaţie o constituie pârâul Mniera,

orientat nord – sud şi prelungirea meridianului lui spre sud. În acest fel pentru sectorul estic au fost

separate traseele care duc spre obiectivele turistice de la Aştileu – Pusta Călăţea, Gălăşeni, defileul

Crişul Repede şi împrejurimi, Peştera Bătrânului, zona Damiş şi zona Meziad. Traseele marcate, la

care se adaugă şi câteva sectoare lipsite de semne, se afla numai în sectorul estic. Sectorul vestic

cuprinde restul traseelor turistice nemarcate, dar care urmează drumuri uşor de parcurs.

Culmea Zarandului ( care începe lângă Şiria cu vârful Curcubăta şi se continuă spre est, cu

vârfurile Highiş, Drocea, până în Măgura Ciunganilor) şi văile ce coboară spre nord ( Nadăşu,

Cigheru, Chisindia etc.) sau sud ( Cladova, Şoimoş, Milova, Bârzava, Troaş etc), reprezintă zone

de un real interes turistic, favorabile drumeţiilor.

În împrejurimile Munţilor Codru – Moma se pot face o serie de excursii interesante spre

zona carstică Tinoasa, Vârful Izoi, Valea Rujii şi spre platoul carstic al Vaşcăului. Un traseu

interesant prin Munţii Codru – Moma se desfăşoară pe valea Finişului, unde se poate folosi şi o

35

cale ferată îngustă. Acest traseu permite vizitarea interesantei polii carstice a Brătcoaiei, ca şi

ruinele cetăţii Finiş.

Alpinismul. Datorită existenţei numeroaselor abrupturi, Munţii Apuseni oferă alpiniştilor

largi posibilităţi de activitate. În primul rând, se remarcă o serie de chei cum ar fi, de pildă, Cheia

Turzii ( Munţii Trascăului) unde se pot practica trasee alpine cu diferite grade de dificultate.

Activitatea de alpinism în Cheia Turzii a început acum un secol, mai precis primii paşi s-au făcut

la 11 ianuarie 1891. Alpinismul se mai practică în Cheia Mănăstirii dar e posibil ca şi în alte zone

ale Trascăului sa se facă alpinism, cele mai favorabile fiind Cheia Turenilor, Cheia Râmeţului,

Cheia Întregaldelor, Cheia Ampoiţei, Colţii Trascăului, Piatra Cetii, versantul vestic al Bedeleului,

Ardaş – Cheia etc.

Speoturismul este practicat doar acolo unde peşterile sunt amenajate special pentru turişti,

cum sunt: Peştera Urşilor, Scărişoara, Vadu Crişurilor, Meziad.

4.4. Transporturile

Transporturile au rolul de a asigura accesul turiştilor în zona de destinaţie turistică şi

reprezintă prima formă de consum turistic, prestaţie de altfel indispenasabilă pentru desfăşurarea

unei activităţi turistice. În România, datorită creşterii circulaţiei turistice spre locurile alese drept

destinaţie este necesară o dezvoltare puternică atât a căilor de comunicaţie cât şi a infrastructurii

tehnice. În dezvoltarea călătoriilor turistice, un loc important este ocupat de reţeaua rutieră

deoarece prin repartiţia ei există tot mai multe posibilităţi de acces automobilistic la obiectivele de

interes turistic.

Munţii Apuseni sunt străbătuţi de o reţea densă de drumuri modernizate, naţionale şi

internaţionale (E60, E79) care facilitează accesul la obiectivele turistice naturale şi antropice din

zonă.

Transporturile pe căi ferate din zona Munţilor Apuseni ocupă şi ele un loc important în

desfăşurarea activităţii turistice, astfel căile ferate, de pe văile Arieşului şi Ampoiului ca şi

magistralele ce înconjoară masivul, precum şi o bogată reţea de drumuri forestiere şi poteci

marcate completează infrastructura generală. Pe lângă căile de transport sus menţionate un rol

foarte important pentru turismul internaţional îl reprezintă transporturile aeriene datorită

aeroporturilor din apropierea masivului, de la Oradea, Arad şi Cluj – Napoca.

4.5. Servicii complementare36

Dintre serviciile complementare din zona Munţilor Apuseni cele mai importante sunt:

serviciile de informare a clientelei turistice, serviciile intermediare (rezervări, închirieri), servicii şi

activităţi turistice cu caracter special (expoziţii, simpozioane, festivaluri), servicii şi activităţi

turistice cu caracter sportiv, servicii diverse.

Serviciile de informare a clientelei turistice sunt întâlnite în toate cele şase judeţe pe care

se întind Munţii Apuseni, acestea îndeplinind funcţia de informare propriu-zisă a turiştilor dar şi

de sfătuitor ai acestora.

Serviciile turistice cu caracter cultural-educatic şi recreativ cuprind spectacolele,

manifestările folclorice, etno – culturale, vizitarea caselor memoriale, expoziţiilor, muzeelor etc.

De exemplu, dintre manifestările etno – culturale din această zonă amintim Târgul de fete de pe

Muntele Găina, menţionată pentru prima dată la 1816. Această manifestare are loc într-o poiană de

pe Muntele Găina la o altitudine de 1467 metri.

În majoritatea ţărilor cu activitate turistică dezvoltată, ponderea încasărilor din servicii

complementare se ridică la 40% pe când în ţara noastră, ponderea lor în totalul încasărilor este

numai de 20-25%, demonstrând existenţa unor mari rezerve de diversificare a lor şi implicit de

sporire a aportului la dezvoltarea turistică.

Capitolul 5. Turismul speologic în Munţii Apuseni37

5.1. Turismul speologic – formă a turismului

Pornind de la rolul tot mai important al turismului în viata economică şi socială, internă şi

internaţională, a creşterii exigenţelor turiştilor şi a preocupărilor specialiştilor în domeniu de a se

apropia cât mai mult de cerinţele acestora, are loc o intensificare a eforturilor de creare de noi

produse, între acestea situându-se şi turismul speologic. În acelaşi timp acesta răspunde unui

deziderat fundamental al evoluţiei contemporane, reprezentat de dezvoltarea durabilă.

Turismul speologic poate fi definit ca o formă de turism, practicat în scopul vizitării unor

monumente ale naturii – şi anume peşterile – într-o formă organizată, în scopuri ştiinţifice şi/sau

agrementale.

Speologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul peşterilor. Această ştiinţă este relativ nouă şi

are ca obiective principale înţelegerea forţelor care au stat la originea formării şi dezvoltării

peşterilor dar şi a formelor de viaţă din peşteri. Pentru a fi interesat de speologie nu ai nevoie de

pregătire ştiinţifică sau experienţă, e suficient să ai spirit de observaţie şi o curiozitate inteligentă.

În istoria ştiinţei aceştia au fost adeseori factorii decisivi în descoperirea de noi cunoştinţe şi

fenomene. Cursurile subterane de apă şi hidrologia epocilor trecute pot fi regăsite cu uşurinţă în

meandrele şi configuraţia galeriilor de peşteră. Formaţiunile subterane, mineralele dezvoltate

acolo, atrag atenţia mineralogilor şi nu în ultimul rând a fotografilor, care pot captura pe peliculă

frumuseţea acestor locuri.

Exploratorii subteranului iubesc frumuseţea şi asprimea acestor locuri ca şi provocarea

explorării lor. Plăcerea de a fi în natură, împreună cu un profund respect pentru conservarea naturii

subterane, pot ajuta speologul în acumularea de noi cunoştinţe despre peşteri. În momentul când se

descoperea o intrare în subteran ea era botezată peşteră – dacă golul era orizontal, sau aven – dacă

acesta era vertical.5

Peştera este o cavitate, o scobitură naturală subterană, adâncă şi vastă, formată prin

dizolvarea unor roci solubile de către apele de infiltraţie. Mai simplu: apa a scobit în peretele

stâncos, zi de zi, timp de sute de mii de ani, înaintând în acest tunel natural milimetru cu

milimetru, până când a găsit “ieşirea”.

În perioada contemporană, peştera a oferit omului diferite modalităţi de utilizare şi anume:

posibilitatea cercetării ştiinţifice şi a explorărilor, prin descoperiri noi în domeniul

geologiei, speologiei, paleontologiei, antroplogiei sau microbiologiei;

5 Povară, Ioan, Goran, Cristian, Gutt, F. Walter – Speologie. Ghid practic, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1990;38

utilizarea mediului subteran ca factor natural terapeutic în ameliorarea sau

vindecarea unor boli;

utilizarea în scop turistic, realizându-se amenajări specifice de vizitare în peşterile

cu concreţiuni stalactitice şi stalagmitice;

utilizarea în scop recreativ prin organizarea, în unele din cavităţile mai mari,

amenajate, a unor concerte de muzică clasică sau alte evenimente culturale;

utilizarea în scop economic: pentru captarea de izvoare de apă subterană, pentru

alimentarea cu apă a unor localităţi şi ca depozite pentru diferite categorii de

deşeuri.

5.2. Speologia în România

Relieful endocarstic grupează toate formele de relief carstic situate sub scoarţa topografică,

la diferite adâncimi situate în interiorul maselor calcarose sau dolomitice. Practic domină

accentuat formele de eroziune care generează goluri subterane de diferite forme şi dimensiuni,

unele dintre acestea având statut de peşteră. Pe lângă formele de eroziune în cazul endocarstului

sunt prezente şi formele de acumulare rezultate prin precipitare, totalitatea acestora reprezintă

speleotermele.

În România calcarele care sunt cele mai pretabile pentru formarea peşterilor totalizează

circa 2% din suprafaţa ţării însă formaţiunile carstificabile ajung până la circa 20% din teritoriu.

Din acest motiv avem de aface cu peşteri în formaţiuni vulcanice dezvoltate (ex: Peşterea Luanei

care este vulcano-carstică), criocarst, halocarst. În România endocarstul este mai slab reprezentat

în comparaţie cu alte arii calcaroase din Europa cum sunt Dinaricii cu coasta Dalmată, Pirineii,

Alpii.

În România s-au identificat circa 13 000 de goluri subterane din care 8000 constituie

peşteri, însă aceste cifre sunt orientative întrucât criteriile de separare sunt de multe ori subiective,

iar pe de altă parte nu sunt cunoscute toate peşterile.

Peşterile din România se caracterizează printr-o mare diversitate atât din punct de vedere al

dimensiunii lor cât şi sub aspectul valorificării peisagistice, astfel un prim criteriu de clasificare îl

reprezintă lungimea totală a peşterii, lungime care poate fi de la câteva sute de metrii uneori chiar

mai puţin până la lungimi de zeci de km. Astfel, în Romania cea mai lungă peşteră cunoscută până

în prezent este Peştera Vântului din Munţii Pădurea Craiului din Apuseni cu peste 75 km de

galerii. De regulă peşterile lungi deţin peste 10 km de galerii, în această categorie intrând Peştera 39

Topolniţa (Podişul Mehedinţi), Peştera Zăpolie, Peştera Pârâul Hodobanei, Peştera Neagră

(Apuseni), dar şi Peştera Izvorul Tăuşoarelor din Munţii Rodnei.

La polul opus se situează peşterile foarte mici unele din ele sculptate şi în alte roci precum

conglomerate ca în Peştera Bucşorului din Bucegi sau Peştera Luanei din Călimani săpată în

formaţiuni vulcanice. În această categorie a peşterilor mici intră şi o serie de peşteri din Dobrogea

Centrală, asa cum e cazul cu peştera de la Gura Dobrogei.

Un alt criteriu de clasificare al peşterilor îl reprezintă numărul etajelor astfel cele mai

numeroase sunt peşterile dispuse pe un singur nivel, caz în care unele goluri subterane sunt foarte

înalte, continuându-se spre suprafaţă cu avenuri, de regulă aceste peşteri au înălţimi de câţiva zeci

de metri. Mult mai spectaculoase sunt însă peşterile în care golurile sunt situate pe mai multe

nivele sau etaje, astfel sunt frecvente situaţiile în care se cunosc doua sau trei etaje ca în Peştera

Meziad, Urşilor, Scărişoarei toate din Apuseni.

Peşterile pot fi clasificate şi din punct de vedere hidrologic întâlnindu-se peşteri umede,

semiumede şi uscate. De regulă peşterile umede sunt active din punct de vedere carstic, cel mai

adesea fiind vorba despre peşteri care adăpostesc şi formaţiuni concreţionare, dimpotrivă peşterile

uscate sunt lipsite de apă şi şi-au încheiat ciclul de activtate carstică, ca exemplu peşterile din

Dobrogea Centrală cum sunt Gura Dobrogei sau Peştera Liliecilor. Peşterile semiumede sunt

semiactive din punct de vedere carstic, iar unele dintre ele nu prezintă formaţiuni concreţionare ci

doar alterări ale materialului de pe pereţii peşterilor, cum e Peştera din Rarău.

În România se întâlnesc şi peşteri speciale, o primă categorie fiind cea care conservă în

interior corpuri relicte de gheaţă. Menţionăm peşterile din Apuseni, cea mai cunoscută fiind

Peştera Scărişoara cu o sală numită Emil Racoviţă care conservă formaţiuni stalactitice şi

stalagmitice din gheaţă. Acesteia i se adaugă alte două peşteri: Peştera Bârsa şi Focul Viu. Tot în

categoria peşterilor speciale intră şi cele din Dobrogea de Sud care reprezintă o particularitate

deosebită în sensul în care principalele galerii sunt invadate de ape marine, iar în golurile

subterane lipseşte oxigenul, motiv pentru care în aceste peşteri s-au descoperit o serie de forme

primitive de gheaţă cu unele organisme inferioare unice în lume, amonte de Lacul Mangalia.

Valoarea peisagistică a peşterii este oferită însă de prezenţa speleotermelor care reprezintă

totalitatea formaţiunilor carstice rezultate prin precipitare. În această categorie se încadrează:

stalactite şi stalagmite, apoi prin unirea acestora rezultă coloane, se adaugă apoi formele mai fine

cum sunt de tipul lumânărilor, macaroanelor. Prin precipitare rezultă o serie întreagă de forme

divers colorate de tipul draperiilor, baldachinelor sau a unor forme zoomorfe sau antropomorfe. În

peşterile de mare valoare acestor forme li se adaugă formele de amănunt de tipul coralitelor, apoi 40

de tipul heligtitelor şi formaţiuni încadrate în categoria anthodite. Aceste forme sunt cristalizări în

forme diferite de corali, de flori ş.a.m.d., asa cum e cazul cu Peştera Cioaca cu Brebenei, din

Mehedinţi (aproape de Baia de Aramă).

În peşteri pot să apară însă şi forme sculpturale de tipul alveolelor sau a lighenelor care în

momentul în care sunt pline cu apă formează aşa numitele gururi. Dintre peşterile din România

care sunt cu forme de acumulare menţionăm: Peştera Urşilor, Peştera Meziad, Peştera Muierii

(Munţii Căpăţânii), Peştera Ialomicioarei din Bucegi, Peştera Cioclovina şi Peştera Şura Mare

(Munţii Şureanu), Peştera Munticelu (din zona Cheile Bicazului) etc.

În concluzie, endocarstul cel mai tipic este cel al Carpaţilor Occidentali, aria carstică

numărul unu din Romania, fiind caracteristică Munţilor Apuseni, respectiv în Pădurea Craiului,

Munţii Bihor, Munţii Codru – Moma, Munţii Trascăului.

Urmează apoi aria carstică din Munţii Banatului în special în Munţii Aninei şi în Munţii

Semenic, cu extensiuni până spre defileul Dunării până în Munţii Locvei şi Almăjului. Acestora li

se adaugă periferia nordică a Meridionalilor, începând din Munţii Coziei prin Munţii Căpăţânii şi

Munţii Vâlcan până în Munţii şi Podişul Mehedinţi şi apoi în Munţii Cernei. O altă zonă carstică

este cea de la marginea Depresiunii Haţeg în special din partea de nord-vest a Munţilor Şureanu.

În Orientali cele mai importante arii carstice sunt cele din sinclinalele Rarăului şi

Hăşmaşului, dar cu extensii în Munţii Rodnei sau din aria carstică din Munţii Bucegi şi Munţii

Piatra Craiului.

Relieful carstic propriu-zis se dezvoltă doar pe calcare şi dolomite, însă forme de relief

asemănătoare apar şi în cazul altor roci carstificabile precum: gresii şi marne calcaroase, apoi

gipsuri şi sare, loessuri şi depozite loessoide, aglomerate vulcanice sau gheaţă. Totalitatea

formelor rezultate poartă denumirea de pseudocarst, în care se pot identifica: halocarstul – format

pe gipsuri şi sare, vulcanocarstul – format pe aglomerate şi formaţiuni vulcanice, criocarstul –

format pe forme în gheaţă, clastocarst - format pe loessuri şi depozite loessoide.

5.2.1. Speologia în Munţii Apuseni

Speologia este ştiinţa pluridisciplinară care se ocupă cu studiul complex al peşterilor. Are

drept scop explorarea şi cercetarea peşterilor, în contextul mai larg al mediului carstic sau

paracarstic, proiecţia acestora şi găsirea eventualelor posibilităţi de valorificare a lor. În activitatea

41

speologică se manifestă doua tendinţe: speologia ştiinţifică şi speologia explorativă (sportivă sau

de amatori). (I. Povară)

Munţii Apuseni se prezintă ca un mozaic petrografic, unde spre deosebire de celelalte

regiuni muntoase ale ţării, raportul dintre elementele litologice este mult mai favorabil rocilor

carstificabile. Astfel suprafaţa totală a carstului munţilor dintre Mureş şi Barcău a fost multă

vreme considerată ca atingând 1047 km², ceea ce reprezintă 23,8% din suprafaţa carstului din

ţara noastră şi 6,7% din suprafaţa întregii regiuni montane a Apusenilor.

În Munţii Apuseni erau înregistrate la data de 1 ianuarie 2000 un număr de 3960 de peşteri

şi avene. Repartiţia peşterilor pe grupe montane este următoarea: Munţii Bihorului – 1300 peşteri,

Munţii Pădurea Craiului – 1308 peşteri, Munţii Metaliferi – 576 peşteri, Munţii Trascăului – 321

peşteri, Munţii Codru – Moma – 170 peşteri, Munţii Zarandului – 138 peşteri, Masivul Vlădeasa –

56 peşteri, Munţii Gilăului – 26 peşteri, Munţii Meseş – 17 peşteri şi Munţii Plopiş – 19 peşteri.6

Repartizarea peşterilor pe masive montane este neuniformă, identificându–se cu greu o

interdependenţă între suprafaţa totală a grupelor montane şi cea a carstului din interiorul lor.

Densitatea variază aşadar de la o grupă montană la alta. Astfel, dacă în munţii Gilău,

Meseş şi Plopiş întâlnim densităţi cuprinse între 0,4 – 0,7%, în Munţii Codru – Moma se ajunge la

1,09 peşteri/km². Valorile acestui indicator cresc în Munţii Pădurea Craiului (3,08 peşteri/km²),

pentru ca în Munţii Trascău – Metaliferi să atingă 3,45. Valorile maxime le întâlnim în masivul

Vlădeasa de 5,7 peşteri/km², respectiv în Munţii Bihor de 6,5 peşteri/km².

Densitatea variază şi în cadrul aceleaşi zone carstice, întâlnindu-se areale cu o densitate a

cavităţilor subterane, gen Groapa de la Bârsa cu peste 7 peşteri/km², iar altele cum ar fi Platoul de

la Scărişoara – Ocoale, densitatea nu depăşeşte 2 peşteri/km².

Mai concludentă decât numărul peşterilor este în aprecierea gradului de endocarstificare al

unei regiuni luarea în considerare a lungimii galeriilor de peşteră, pentru Munţii Apuseni valoarea

medie depăşeşte 300 m galerii/km², fiind de asemenea, cea mai ridicată din carstul ţării noastre. Şi

în acest context se înregistrează diferenţele notabile între lungimea peşterilor din diferitele regiuni

carstificabile. Astfel, peşterile din Munţii Plopiş, Meseş, Zarand, Metaliferi şi Trascău au o

dezvoltare medie cuprinsă între 37 şi 70 m, în vreme ce cavităţile subterane din Munţii Pădurea

Craiului, Bihorului sau Masivul Vlădeasa se înscriu cu valori cuprinse între 150 – 200 m.

6 COCEAN, Pompei, Munţii Apuseni. Procese şi forme carstice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2000, p. 165 – 166;

42

Fig 4. Repartiţia numărului de peşteri pe masivele montane din Munţii Apuseni,

Realizat de Găinariu Mihaela – Camelia, (Preluat după Pompei Cocean)

5.3. Munţii Apuseni – potenţialul turistic speologic

În acţiunea de valorificare turistică complexă a unui teritoriu, o mare importanţă revine

procesului de estimare valorică a potenţialului, respectiv de obţinere a unei expresii cantitative a

acestuia.7 Aceasta are menirea de a reliefa resursele turistice ale teritoriului, în cazul de faţă al

Munţilor Apuseni, precum şi de a face posibilă elaborarea unei strategii de valorificare şi

exploatare economică în funcţie de particularităţile resurselor respective.

Ţinând cont de faptul că potenţialul turistic al carstului din Munţii Apuseni este constituit

din obiective aparţinând cadrului natural s-a ajuns la delimitarea următoarelor zone turistice,

prezentate în continuare pe principalele grupe montane.

Munţii Pădurea Craiului sunt apreciaţi ca având cea mai mare suprafaţă de calcare din

ţară. În acest masiv se disting mai multe zone cu potenţial speologic:

Zona Defileului Crişului Repede este accesibilă prin calea ferată Oradea – Cluj (staţiile

CFR Vadu Crişului, Şuncuiuş, Peştera) sau prin ramificaţia rutieră din DN 1, de la Topa de Criş,

reprezintă din punct de vedere turistic zona cu potenţialul cel mai reprezentativ din Munţii Pădurea

Craiului. Din punct de vedere al afinităţilor zonei pentru anumite forme de turism, ea prezintă

condiţii favorabile pentru practicarea speoturismului. Această zonă se desfăşoară în partea central

– nordică a grupei montane şi beneficiază în perimetrul ei de obiective de vârf, respectiv Peştera

Vântului situată în versantul stâng al Crişului Repede, amonte de Şuncuiuş. Defileul Crişului

7 COCEAN, Pompei, Potenţialul economic al carstului din Munţii Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1984, p. 113;

43

Repede cuprinde un complex de obiective cu funcţionalitate unică cum sunt Peştera Vadu Crişului,

Peştera de la Casa Zmăului, care, datorită concentrării spaţiale şi relaţiilor poziţionale favorabile

se constituie ca un ansamblu turistic unitar, a cărui valorificare trebuie privită global şi nu pe

obiective izolate.

Alte peşteri care aparţin acestei zone şi prezintă o importanţă deosebită sunt: Peştera

Moanei, Peştera Bătrânului, Peştera Izbândiş.

Zona Văii Iada se desfăşoară sub forma unei fâşii de-a lungul a circa 43 km, care

urmăreşte versanţii şi Valea Iadei, între confluenţa cu Crişul Repede şi staţiunea Stâna de Vale.

Importanţa acestei zone este asigurată de prezenţa calcarelor care se impun aici prin ponderea de

participare la constituirea ofertei turistice. Astfel, în împrejurimile satului Remţi se dezvoltă o arie

carstică cu numeroase peşteri, printre care Peştera din Valea Leşului care a fost declarată

monument al naturii. Un potenţial pozitiv favorabil îl prezintă şi Peştera cu Apă de la Bulz (posedă

speleoteme, cascade, lacuri, hornuri, etc.), Peştera de sub Peretele Cornului.

Zona Albioara – Şoimuş se desfăşoară în bazinul superior al Văii Roşia, respectiv a

afluenţilor ei: Albioara, Şoimuş, Meziad. La nord – vest de Stâna de Vale se află Peştera Meziad,

interesantă prin relieful subteran pe care îl oferă.

Zona Văii Vida cuprinde partea de vest a carstului din Munţii Pădurea Craiului. Se extinde

în bazinul mijlociu si cel superior al Videi, într-o zonă carstică puternic împădurită cu fag şi

cvercinee. Se remarcă Peştera de la Cubleş care este dezvoltată pe calcare cretacice, Peştera din

Mina Cerbului.

Munţii Bihorului sunt cei mai întinşi munţi ca suprafaţă şi cei mai înalţi din Munţii

Apuseni, (1849 m în Vf. Curcubăta Mare). Datorită numărului mare de obiective s-au delimitat

mai multe zone:

Zona Padiş – Cetăţile Ponorului prezintă potenţialul cel mai ridicat din întreaga regiune

turistică a Apusenilor. Se desfăşoară în partea centrală a Munţilor Bihorului, ocupând bazinul

endoreic Padiş – Cetăţile Ponorului, Valea Galbenei şi carstul din bazinul Bulzului.

Zona Padiş se află în ramura nordică a Munţilor Bihor şi cuprinde Peştera Padiş, Peştera

Roşie, Peştera Şura Boghii, etc. Peşterile din zona Padiş sunt căutate în special pentru podoabele

lor: stalactite, stalagmite, baldachine, coloane, draperii, fiind întâlnite şi peşteri cu gheaţă.

În zona Groapa de la Barsa ce ocupă bazinul depresionar de provenienţă carstică, dezvoltat

la sud de Vârful Bălăleasa, pe o suprafaţă de circa 2,5 km² este întâlnit un adevarat complex

subteran, format din peşterile Zăpodie, Peştera Neagră şi Peştera Gheţarului Bârsa. Însuşirile

turistice ale acestor peşteri sunt variate: speleoteme, lacuri subterane, cascade (pentru Zăpodie – 44

Peştera Neagră) sau gheaţa cu întregul ei complex de forme pentru peşterile Gheţarul Focul Viu şi

Gheţarul Bârsa.

Zona Cetăţile Ponorului este bogată în formaţiuni carstice şi cuprinde peştera cu acelaşi

nume, respectiv, Peştera Cetăţile Ponorului. Aceată zonă cuprinde fenomene carstice ce prezintă

un potenţial turistic deosebit: Peştera de la Căput, Peştera Cetăţile Ponorului. Valenţele turistice

ale Cetăţilor Ponorului sunt date atât de dimensiunile apreciabile ale formelor de suprafaţă cât şi

de grandoarea golului subteran dezvoltat pe circa 3,5 km, cu înălţimi de peste 100 m, şi cu un râu

subteran, care formează nu mai puţin de 14 lacuri.

Zona Scărişoara – Casa de Piatră se individualizează în partea de de sud – est a carstului

din Munţii Bihorului, respectiv în bazinul văii Gârdişoara. În cadrul acestei zone se

individualizează zona Scărişoara şi zona Casa de Piatră.

Zona Scărişoara reprezintă un areal carstic a cărui funcţionalitate derivă din aşezarea

relativ grupată a obiectivelor şi din accesibilitatea lor. Gheţarul de la Scărişoara reprezintă cel mai

important şi bine cunoscut element al sistemului carstic Scărişoara care se desfăşoară în cuprinsul

platoului carstic cu acelaşi nume şi include, de asemenea, Peştera Pojarul Poliţei, Peştera Poarta

lui Ionele.

Zona Casa de Piatră cuprinde sectorul văii Gârda, în amonte de confluenţa cu Ordâncuşa,

respectiv bazinul văii Gârdişoara. Atracţii turistice în zona Casa de Piatră: Peştera Coiba Mare,

Peştera Hoanca Apei, Peştera Gheţarul de la Vârtop.

Zona Valea Sighiştel – Valea Crăiasa cuprinde bazinele superioare şi de mijloc ale celor

două văi, respectiv cumpăna de ape dintre ele. Bazinul Văii Crăiasa participă cu două obiective,

respectiv Peştera Fagului, descoperită în anul 1973 şi Peştera Urşilor de la Chişcău, descoperită în

anul 1975. Aceasta din urmă a intrat în exploatare turistică, prin amenajări moderne, în luna iulie

1980, fiind vizitată în cursul unui an, respectiv 1981, de 283 727 persoane, depăşind cu mult

estimările iniţiale.

Zona defileului Someşului Cald cuprinde obiectivele din carstul bazinului hidrografic cu

acelaşi nume, începând cu Cetăţile Rădesei (o peşteră de 450 m lungime) şi continuând cu

peşterile Onceasa, Pepii, Alunului.

Zonele carstice ale Munţilor Trascău sunt reprezentate prin multitudinea de chei cu pereţii

verticali, care ascund peşteri mici şi mijlocii.

Zona Belioara – Bedeleu cuprinde obiective turistice situate de o parte şi de alta a

defileului Arieşului, respectiv: Peştera Huda lui Papară, Peştera Poarta Zmeilor. Obiectivul de vârf

45

rămâne Peştera Huda lui Papară care prezintă un potenţial de poziţie favorabil datorită situării la 4

km de şoseaua Turda – Câmpeni, pe Valea Oncăşeştilor.

Munţii Metaliferi prezintă potenţial speologic în zona Geoagiu şi zona Băiţa. Zona

Geoagiu se desfăşoară în limitele celor trei masive carstice mai importante din bazinul Văii

Geoagiu – Pleaşa Mare, Pleaşa Ardeului şi Cetăţuia. Sunt întâlnite obiective carstice: Peştera

Copta Sârbilor, Peştera de la Cetăţuia, Peştera cu Zid, etc.

Zona Băiţa grupează obiectivele din masivele carstice Peştera, Măgura Crăciuneşti,

Măgura Băiţei. Demne de semnalat sunt cele 14 peşteri din Măgura Crăciunşti şi Măgura Băiţei. În

zona Munţilor Metaliferi menţionăm ca obiective carstice izolate peştera de la Prihodişte.

Fig.5. Peşteri din Munţii Apuseni, (Preluat după www.carpati.org)

În Munţii Codru – Moma zona calcaroasă se prezintă prin platouri carstice mai puţin

împădurite ciuruite de doline şi lapiezuri. Aici se remarcă două zone turistice carstice:

Zona Ponoare – Călugări reprezintă arealul carstic cu cele mai cunoscute fenomene

carstice din Platoul Vaşcău: Peştera Câmpenească

46

Zona Moneasa sau a depresiunii de eroziune fluviatilă cu acelaşi nume ocupă partea de sud

– est a ramei calcaroase prelungită aici de la Dumbrăviţa de Codru. Dintre obiectivele naturale

merită menţionate peşterile: Peştera cu Apă de la Moară, Peştera Valea Morii, Peştera Liliecilor,

etc.

Peşteri amenajate în scop turistic

Dintre peşterile din Munţii Apuseni amenajate în scop turistic, în afara Peşterii Urşilor,

unde începând cu 2007, traseul turistic a fost construit din grunduit şi vopsit, prevăzut cu

balustrade metalice şi Peşterii Vadu Crişului, unde pe şinele de metal au fost amplasate dale de

beton, iar vechile balustrade din fier beton care nu mai prezentau siguranţă au fost înlocuite cu

balustrade metalice din inox, amenajările în celelalte peşteri sunt prioritar pe bază de lemn, ceea ce

contravine Standardelor Internaţionale de Amenajare a Peşterilor.

Nr. crt. Denumire Judeţ Tip amenajare

1 Peştera Urşilor Bihor Electrificat

2 Peştera Vadu Crişului Bihor Electrificat

3 Peştera Meziad Bihor Neelectrificat

4 Peştera Ungurului Bihor Electrificat

5 Peştera Gheţarul de la Scărişoara Alba Electrificat

6 Peştera Poarta lui Ionele Alba Neelectrificat

Sursa: ISER – „ Institutul de Speologie Emil Racoviţă”

În ultimii ani, au fost derulate importante proiecte internaţionale pentru amenajarea de

peşteri, însă rezultatele acestora s-au concretizat doar în materiale promoţionale, panouri şi centre

de informare, site-uri pe internet etc.

5.4. Peşteri protejate din Munţii Apuseni

Pe teritoriul României sunt întâlnite un număr de 132 de peşteri protejate iar în cadrul

Munţilor Apuseni numărul lor este de 45 (vezi anexa 2 şi anexa 3). Cele mai multe peşteri

protejate din zona Apusenilor se găsesc în cadrul judeţului Bihor (26 de peşteri). Aici este întâlnită

zona Carstică Ic Ponor care are o suprafaţă de circa 5000 ha şi beneficiază de un regim special de

protecţie datorită importanţei ştiinţifice dar şi valorii peisagistice deosebite, aceasta adăposteşte

47

Sistemul Hidrocarstic Ponor cu Peştera Piatra Altarului, Peştera Rece, Peştera cu Oase, Peştera

Poarta Alunului, Peştera Diaclaza, Peştera Ponorul Mare.

Judeţul Cluj cuprinde 3 peşteri protejate insă doar Peştera Vârfuraşu este o peşteră cu

valoare excepţională, care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, este reprezentativă

pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional. Peştera Mare de pe Valea Firii din acelaşi

judeţ este o peşteră de importanţă naţională care se distinge prin mărime, raritatea resurselor şi

prin potenţialul turistic.

Judeţul Alba cuprinde un număr de 14 peşteri care au fost declarate monumente ale naturii,

fiind incluse în lista peşterilor protejate din România, dintre care amintim, Peştera Huda lui Papară

care adăposteşte formaţiuni carstice deosebite fiind cea mai lungă peşteră din Munţii Trascăului ce

găzduieşte cea mai mare hibernaculă de lilieci din România, Peştera Gheţarul de la Scărişoara care

adăposteşte cel mai mare gheţar subteran din România. Peştera Gheţarul de la Vârtop este

cunoscută sub mai multe denumiri şi este locul unde s-a găsit cea mai veche urmă a omului de

Neanderthal din România. Peştera Pojarul Poliţei este considerată ca având cele mai diverse

speleoteme din România, fiind una din cele mai frumoase peşteri declarată monument al naturii,

accesul fiind închis total vizitării.

În cadrul judeţului Arad, la fel ca şi în cadrul judeţului Cluj au fost declarate monumente

ale naturii trei peşteri dintre care doar Peştera din Valea Morii este in aria montană apuseană.

Judeţul Hunedoara cuprinde zece peşteri protejate însă doar Peştera Cizmei se găseşte pe

aria Munţilor Apuseni. Aceasta este declarată rezervaţie naturală şi este dezvoltată pe versantul

drept al Cheilor Ribicioarei şi adăposteşte formaţiuni stalagmitice, depozite paleofaunistice şi

desene rupestre neolitice.

48

Capitolul 6. Valorificarea potenţialului turistic speologic

în Munţii Apuseni

În acţiunea de valorificare a speologiei din zona Munţilor Apuseni o importanţă deosebită

o prezintă câteva aspecte, respectiv, gradul de punere în valoare a obiectivelor turistice

(valorificarea peşterilor), drumurile de acces şi baza de cazare a turiştilor.

Elementul principal al atragerii turiştilor într-o zonă care prezintă potenţial turistic îl

reprezintă gradul de punere în valoare a obiectivelor turistice. Astfel, o peşteră cu amenajări

interioare care este electrificată şi accesibilă tuturor turiştilor va determina un flux mai mare de

turişti decât una care este accesibilă doar speologilor cu echipament şi cu pregătire adecvată.

Din acest punct de vedere, potenţialul turistic speologic al Munţilor Apuseni se află într-un

stadiu incipient de afirmare, lucru reflectat şi din faptul ca, din numărul mare de peşteri cu un

bogat potenţial turistic foarte puţine sunt amenajate şi introduse în circuite turistice. Dintre

peşterile introduse în circuite turistice amintim: Peştera cu Apă de la Bulz, Peştera de la Faţa Apei,

Peştera cu Apă din Valea Leşului, Peştera Urşilor, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Peştera

Meziad, etc.

Foarte importante sunt drumurile de acces spre peşteri deoarece facilitează afluxul

turiştilor până în apropierea obiectivelor, fiind strâns legate de dezvoltarea transporturilor auto.

O situaţie relativ favorabilă se întâlneşte în ceea ce priveşte drumurile de acces secundare,

reprezentate prin drumuri forestiere, poteci şi cărări utilizate de populaţia crângurilor situate pe

platourile şi versanţii carstificaţi. Pentru turismul de drumeţie, aceste drumuri cu marcaje pot

conduce turiştii în toate zonele carstice ale Apusenilor.

Baza de cazare reprezintă elementul infrastructurii turistice direct implicat în procesul de

valorificare şi rentabilizare a activităţilor turistice. Ea asigură realizarea consumului turistic, a

indicatorului cel mai expresiv al eficienţei valorificării potenţialului turistic.

Pentru reintegrarea peşterilor în circuitul turistic se impun însa unele amenajări. Astfel,

abordările contemporane care vizează păstrarea mediului subteran cât mai intact, în acelaşi timp în

care se urmăreşte şi îmbunătăţirea experienţei vizitatorilor, ar putea duce la o serie de amenajări:

49

realizarea unor forme de divertisment (înregistrări video şi audio, holograme, un

sistem de iluminat alternant care să creeze un joc de lumini şi umbre pentru a spori

misterul etc.);

amenajarea mai multor tipuri de trasee, în funcţie de pregătirea fizică a vizitatorilor

sau de timp;

creşterea nivelului de cunoaştere, prin abordarea unor aspecte educaţionale;

în acelaşi timp trebuiesc realizate şi luate măsuri pentru siguranţa turiştilor.

Trebuie asigurat un ghidaj profesional, în care ghidul să aibă inclusiv cunoştinţe de

prim ajutor. La grupurile mai mari de vizitatori şi în perioadele cu afluenţă mare de

turişti se va asigura şi asistenţa Serviciului Salvaspeo.

realizarea de trasee turistice subterane cu acces sigur şi facil, care să pună în

valoare aspectele cele mai interesante ale peşterilor şi să permită efectuarea de

vizite în condiţii de maximă siguranţă a turiştilor şi ghizilor;

alegerea traseului, soluţiile proiectate şi materialele utilizate să nu afecteze

patrimoniul speologic, în special habitatul şi fauna existentă;

realizarea unui iluminat discret şi eficient, care să pună în valoare atât arhitectura

galeriilor, cât şi elementele peisajului subteran (forme de excavare, speleoteme,

elemente simbol ale fiecărei galerii în parte);

posibilitatea montării şi la nevoie a demontării facile (pentru reabilitare,

reamenajare etc.) a amenajărilor şi instalaţiilor realizate în peşteri, fără a deranja

mediul subteran.

Din analiza fenomenului turistic la nivelul întregului carst al Munţilor Apuseni, se desprind

câteva concluzii deosebit de importante care se pot constitui ca probleme ce trebuiesc rezolvate

pentru ca acest tip de valorificare să atingă parametrii pe care mărimea potenţialului turistic al

regiunii îl reclamă. Deoarece faţă de numărul mare de obiective cu un bogat potenţial turistic, doar

câteva sunt exploatate, se impune atât o modernizare a exploatării acestor obiective ( Peştera

Gheţarul de la Scărişoara, Peştera Vadu Crişului, Peştera Meziad), cât şi includerea, prin

amenajări adecvate şi a altor obiective în circuitul turistic (de exemplu Peştera Pojarul Poliţei care

nu poate fi vizitată de turişti, aceasta se află în custodia Clubului de speologie Sfinx din Gârda de

Sus).

În ceea ce priveşte promovarea, peşterile din Munţii Apuseni sunt mult mai bine

cunoscute decât cele din partea de sud-vest, în mare parte şi datorită numeroaselor proiecte

internaţionale care s-au derulat în această zonă.50

6.1. Analiza ciriculaţiei turistice din Munţii Apuseni

Circulaţia turistică este cea care reflectă atât modul cât şi nivelul prin care este valorificat

potenţialul turistic al unei zone.

Pentru analiza circulaţiei turistice din zona Munţilor Apuseni s-a realizat un grafic cu

sosirile şi înnoptările turiştilor folosind date din anul 2009, respectiv, 2010.

Din graficul de mai jos se poate observa că numărul de înnoptări ale turiştilor prezintă cele

mai mari valori în zona montană din judeţul Bihor, valori ce au fost înregistrate în anul 2009, de

924 680 turişti faţă de anul 2010 când numărul acestora a fost cu peste 100 000 de turişti mai mic.

Cel mai mic număr de înnoptări s-a înregistrat în zona Apuseană cuprinsă în judeţul Sălaj

de 55 835 turişti, valoare înregistrată în anul 2009. În anul 2010 s-a observat o uşoară creştere a

numărului de înnoptări faţă de anul precedent, respectiv de 62 836.

În ceea ce priveşte sosirile turiştilor cele mai mari valori le prezintă zona cuprinsă în

judeţul Cluj, remarcându-se valori mai mari în anul 2009 faţă de anul 2010. Numărul cel mai mic

al sosirilor se remarcă în aceeasi zonă în care au fost înregistrate şi cel mai mic număr de

innoptări, respectiv Sălaj.

Grafic 4. Sosiri şi înnoptări ale turiştilor în zona Munţilor Apuseni, Sursa INSSE

51

Pentru relansarea turismului speologic trebuiesc luate măsuri, în special pentru

modernizarea produsului turistic oferit, pentru ca acesta să ajungă în viitor la standardele cerute de

piaţa internaţională, iar circulaţia turistică să înceapă un curs ascendent.

Capitolul 7. Strategii de dezvoltare a turismului speologic

în Munţii Apuseni

Turismul este la nivel mondial o ramură economică în creştere şi conduce, în ţările care îl

promovează, la creşterea economică. Pe baza condiţiilor naturale şi antropice existente, în

România există posibilitatea de a dezvolta turismul la nivelul unui important sector economic, cu

efecte pozitive asupra veniturilor şi pieţei forţei de muncă.

Munţii Apuseni deţin un valoros şi bogat potenţial turistic speologic care reprezintă una

dintre cele mai preţioase resurse ale regiunii.

Principalele obiective ale unei strategii la nivel regional privind dezvoltarea turismului

speologic, vizează:

valorificarea potenţialului speologic al Munţilor Apuseni şi crearea unei oferte

competitive pe piaţa naţională şi internaţională;

îmbunătăţirea amenajărilor existente pentru peşterile deja intrate în circuitul turistic şi

amenajarea de noi peşteri;

stimularea circulaţiei turistice;

ridicarea nivelului pregătirii profesionale a persoanelor implicate;

intensificarea acţiunilor de promovare a peşterilor turistice.

7.1. Analiza SWOT

Analiza SWOT este o tehnică întrebuinţată pentru stabilirea poziţiei turismului, în cazul de

faţă, al turismului speologic, pe piaţa naţională şi internaţională, precum şi măsurile care trebuiesc

întreprinse în vederea menţinerii şi creşterii competitivităţii.

Metodologic, analiza SWOT presupune parcurgerea unor etape structurate prin punerea în

evidenţă a punctelor tari şi cele slabe, în raport cu oportunităţile şi ameninţările mediului extern.

7.1.1. Puncte tari ale turismului speologic din Munţilor Apuseni

52

Zona Munţilor Apuseni prezintă un potenţial ridicat de dezvoltare a turismului speologic

prin prezenţa numărului mare de peşteri.

Peştera Urşilor de la Chişcău este singura din Munţii Apuseni dar şi din România

amenajată la nivelul standardelor internaţionale, însă mai sunt câteva, Peştera Gheţarul de la

Scărişoara, Peştera Vadu Crişului care au amenajări destul de bune însă nu la nivel internaţional.

Munţii Apuseni dispun de sisteme de iluminat în câteva din peşterile intergrate în circuitul

turistic: Peştera Vadu Crişului, Peştera Urşilor, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Peştera

Ungurului.

La fel ca şi ghizii din muzee, ghizii din peşteri trebuie să vegheze la integritatea

exponatelor naturii, să explice valoarea lor estetică, dar şi adevărul ştiinţific întreg. Peşterile care

nu au ghizi sunt totuşi în grija cercurilor de speologi amatori din zona respectivă. Aceştia

veghează neîncetat ca nu cumva fragilele frumuseţi şi delicata faună cavernicolă să fie distruse de

turişti cu voie sau fără voie.

7.1.2. Puncte slabe ale turismului speologic Munţilor Apuseni

Implicarea redusă a agenţiilor de turism în promovarea potenţialului turistic speologic,

colaborarea defectuoasă a factorilor implicaţi în fenomenul turistic, incapacitatea de a demara un

proces masiv de ridicare a standardelor de cazare, necesar pentru a putea concura cu succes pe

piaţa internaţională;

Oferta de servicii turistice este foarte puţin diversificată şi necoroborată cu preţul şi

calitatea serviciilor turistice prestate.

Peşterile turistice din Munţii Apuseni nu au amenajate centre de vizitare şi spaţii de cazare

în apropierea cavităţii decât la Peştera Urşilor, însă la un nivel inferior faţă de cel existent pe plan

internaţional.

Puţine peşteri au ghizi care să stea la îndemâna vizitatorilor, să dea explicaţiile necesare şi

să îndemne la protecţia podoabelor concreţionare din galerii.

7.1.3. Oportunităţi (avantaje) de dezvoltare a turismului speologic în Munţii Apuseni

Domeniul subteran prezintă o serie de oportunităţi care reprezintă măsuri de valorificare a

potenţialului speologic, respectiv, îmbunătăţirea structurii de acces atât pentru peşterile amenajate

cât şi pentru peşterile neamenajate sau pentru cele propuse pentru amenajare.

53

Pentru dezvoltarea turismului speologic ar trebui luate măsuri cu privire la îmbunătăţirea

amenajărilor interioare şi exterioare, imbunătăţirea serviciilor de animaţie şi a celor oferite de

ghizi dar şi înfiinţarea şi extinderea punctelor de informare turistică.

Activităţile de turism din cadrul peşterilor ar trebui promovate iar principalele peşteri ce au

caracter turistic ar trebui făcute cunoscute publicului larg prin elaborarea programelor de

dezvoltare pe acest domeniu.

Alte oportunităţi pentru dezvoltarea turismului speologic în zona Munţilor Apuseni ar

trebui să aibă în vedere creşterea calitativă şi cantitativă a promovării turistice – producerea şi

distribuirea de materiale publicitare şi de promovare.

Promovarea Munţilor Apuseni ca regiune turistică unitară cu ofertă diversă şi obiective

turistice de marcă prin valorificarea potenţialului turistic al regiunii şi prin îmbunătăţirea şi

dezvoltarea activităţilor de marketing şi promovare. Pe plan regional trebuie luate în considerare

elementele care particularizează zona, obiectivele cele mai cunoscute iar pe plan naţional şi

internaţional se vor promova prioritar aceste elemente de particulariatate prin crearea unor oferte

turistice complexe, originale, atractive, competitive, vizată deopotrivă de cererea turistică internă

cât şi de cea internaţională.

7.1.4. Riscuri (ameninţări) ale turismului speologic în Munţii Apuseni

Domeniul subteran, respectiv, peşterile reprezintă spaţii fragile care pot fi distruse în

câteva minute însă refacerea lor necesită mii de ani. Acesta este puternic influenţat de amenajarea

interioară dar şi de numărul vizitatorilor.

Din cauza numărului mare de vizitatori este influenţat mediul subteran prin creşterea

temperaturii dar şi prin modificarea concentraţiei de dioxid de carbon care provoacă distrugerea

speleotemelor. De asemenea acesta poate fi distrus şi prin imbrăcăminte şi incălţăminte care

determină introducerea de microorganisme în peşteră ce determină schimbarea faunei subterane

dar şi schimbări ale formaţiunilor din peşteră, acestea din urmă fiind provocate în timp.

Domeniul subteran mai poate fi distrus şi de amenajările interioare cum ar fi utilizarea

sistemelor de iluminare ce provoacă creşterea temperaturii dar şi distrugerea speleotemelor.

54

Concluzii

Zona Munţilor Apuseni se remarcă printr-un potenţial turistic speologic de o mare

complexitate şi de o valoare turistică deosebită, astfel relieful endocarstic cel mai tipic este cel al

Carpaţilor Occidentali, fiind caracteristică Munţilor Apuseni, respectiv în Pădurea Craiului, Munţii

Bihor, Munţii Codru Moma şi Munţii Trascăului. În această zonă sunt întalnite peşteri unice, de

exemplu este întâlnită cea mai lungă peşteră din România, Peştera Vântului care poartă acestă

denumire datorită curenţilor de aer care se formează la intrarea în peşteră.

Din punct de vedere al repartiţiei peşterilor pe masivele montane din Apuseni realizată de

Cocean Pompei cele mai multe peşteri sunt întâlnite în masivul Pădurea Craiului care este urmat la

mică distanţă de Masivul Bihor.

Potenţialul turistic al carstului din Munţii Apuseni este constituit din obiective care aparţin

cadrului natural astfel pentru analiza acestuia s-a considerat utilă alegerea unor unităţi teritoriale

realizându-se o clasificare a zonelor cu potenţial speologic pe principalele grupe montane.

Pentru Munţii Pădurea Craiului s-au analizat zonele carstice din Defileul Crişului Repede,

aceasta fiind şi cea mai reprezentativă pentru acest masiv, zona Văii Iada şi zona Albioara –

Şoimuş.

Zonele turistice din cadrul Munţilor Bihor care au fost analizate sunt în număr de patru,

însă potenţialul cel mai ridicat din întreaga regiune a Apusenilor este reprezentată de zona Padiş –

Cetăţile Ponorului. În funcţie de potenţialul turistic speologic din Munţii Trascăului a fost

delimitată zona Belioara – Bedeleu care cuprinde Peştera Huda lui Papară, Peştera Poarta Zmeilor.

Munţii Metaliferi prezintă potenţial speologic doar în zona Geoagiu şi zona Băiţa. Zona

Geoagiu se desfăşoară în limitele celor trei masive carstice mai importante din bazinul Văii

Geoagiu – Pleaşa Mare, Pleaşa Ardeului şi Cetăţuia.

Zonele turistice din cadrul Munţilor Codru – Moma cuprinde două zone carstice, respectiv

Zona Ponoare – Călugări şi Zona Moneasa care prezintă potenţial şi datorită apelor termominarale.

Pe teritoriul acestui masiv sunt întalnite o serie de peşteri protejate, cele mai multe astfel de

peşteri fiind neelectrificate şi interzis accesul turiştilor iar altele sunt pentru cercetări ştiinţifice.

În cadrul valorificării turistice speologice a zonei de studiu prezintă importanţă drumurile

de acces, baza de cazare dar şi modul în care sunt puse în valoare obiectivele turistice, astfel baza

de cazare cuprinde aproximativ toate unităţile de cazare însă specifice sunt pensiunile cu cel mai

55

mare procent, urmate de cabane, iar baza de alimentaţie publică este reprezentată în cea mai mare

parte de restaurante.

Baza tehnico – materială de agrement joacă un rol important în procesul de valorificare

cuprinzând domeniul schiabil, mijloacele de transport pe cablu şi traseele turistice, astfel domeniul

schiabil este întâlnit doar în patru staţiuni (Băişoara, Fântânele, Arieseni şi Stâna de Vale) unde

sunt întâlnite şi instalaţiile de transport pe cablu.

Circulaţia turistică din Munţii Apuseni, comparativ cu anul 2009, a înregistrat o vizibilă

scădere, astfel pentru relansarea turismului speologic trebuiesc luate măsuri, în special pentru

modernizarea produsului turistic oferit pentru ca acesta să ajungă în viitor la standardele cerute de

piaţa internaţională, iar circulaţia turistică să înceapă un curs ascendent.

Zona Munţilor Apuseni necesită o serie de strategii bine puse la punct prin evaluarea

principalelor carcateristici pozitive şi negative pentru dezvoltarea turismului speologic pe baza

unei analize SWOT pentru a putea atrage un număr mare de turişti.

În concluzie, complexitatea şi valoarea turistică a Munţilor Apuseni constituie un element

deosebit de important în promovarea activităţilor turistice, aceştia păstrând cele mai importante

resurse carstice subterane – peşterile – fiind aria carstică numărul unu din România.

Bibliografie

56

BERINDEI, I. O., POP, Gr. P., Judeţul Bihor, Editura Academiei Republicii Socialiste

România, Bucureşti, 1972;

BENIUC, Mihai, Munţii Apuseni, Editura Meridiane, 1966;

BLAJ, Gh., SZANTO, Şt., CHIRA, I., Bihor. Monografie. Editura Sport – Turism,

Bucureşti, 1979;

BLEAHU, M., DECU, V., NEGREA, ŞT., PLEŞA, C., POVARĂ, I., VIEHMANN, I.,

Peşteri din România, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976;

BLEAHU, Marcian, BORDEA, Sever, Bihor – Vlădeasa. Ghid turistic, Editura pentru

turism, Bucureşti, 1974;

BOJAN, Dorina, Turism Cultural-etnografic în Munţii Apuseni, Editura Didactică Militans

Casa Corpului Didactic, Oradea, 2009;

BORDEA, Sever, Munţii Pădurea Craiului – ghid turistic, Editura Sport – Turism,

Bucureşti, 1978;

BUCUR, I.I., BALINCA, Constantin, BEDELEAN, Horea, BENEA, Marcel, CHIRA,

Carmen, CODREA, Vlad, FILIPESCU, Sorin, FORRAY, L. Ferenc, GÁL Ágnes, POPA,

Mirela Violetta, SĂSĂRAN, Emanoil, TANŢĂU, Ioan, Repere geologice în Apuseni şi

sud-vestul Carpaţilor Meridionali. Ghid de teren., Editura Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca, 2008;

COCEAN, Pompei, Peşterile României: potenţial turistic, Editura Dacia, Cluj Napoca,

1995;

COCEAN, Pompei, Munţii Apuseni. Procese şi forme carstice, Editura Academiei

Române, Bucureşti, 2000;

DIMITRESCU, Radu, Muntele Mare. Studiu geologic şi petrografic, Anuarul comitetului

de stat al geologiei, Bucureşti, 1966;

FICHEUX, Robert, Les Monts Apuseni (Bihor) – Vallées et aplanissements, Editura

Academiei Române, Bucureşti, 1996;

HUBART, Jean-Marie, Altfel spus...eseu speologic, Editura Cercul Speologic Studenţesc

„Emil Racoviţă”, Casa de Cultura a Studenţilor, Cluj, 1991;

GRUESCU, I. S., GRUMĂZESCU, Cornelia, Judeţul Hunedoara, Editura Academiei

Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1970;

IANOVICI V., BORCOŞ M., BLEAHU M., PATRULIUS D., LUPU M., DIMITRESCU

R., SAVU H., Geologia Munţilor Apuseni, Editura Academiei Republicii Socialiste

România, Bucureşti, 1976;57

ILIE, Mircea, Munţii Apuseni, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1957;

IONAŞ, Letiţia, TULAI, Laurean, BELDEANU, Grigore, FLOREA, Iosif, GÎRJOABĂ,

Ilarie, MORAR, Ioan, PITICĂ, Maria, POPA, Ioan, Sălaj. Monografie. Editura Sport –

Turism, Bucureşti, 1980;

LASCU, Cristian, Ghidul peşterilor din România, Editura House of Guides, Bucureşti,

2006;

LUDUŞAN, Nicolae, HANCIU, Melania, HANCIU, Ioan – Ştefan, MUNTEANU,

Marian, Geografia judeţului Alba, Editura Aeternitas, Alba – Iulia, 2003;

MĂHĂRA, Gheorghe, POPESCU – ARGEŞEL, Ion, Munţii Trascăului – ghid turistic,

Editura Imprimeriei de Vest, Oradea, 1993;

MORARIU, T., SOROCOVSCHI, V., Judeţul Sălaj, Editura Academiei Republicii

Socialiste Socialiste România, Bucureşti, 1972;

MORARIU, T., SAVU Al., Judeţul Cluj, Editura Academiei Republicii Socialiste

România, Bucureşti, 1970;

MUNTELE, Ionel, IAŢU, Corneliu, Geografia turismului: concepte, metode şi forme de

manifestare spaţio-temporală, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006;

NEGUCIOIU, Aurel, TEODOR, Pompiliu, EDROIU, Nicolae, Cluj. Monografie, Editura

Sport – Turism, Bucureşti, 1980;

ORGHIDAN, Traian, NEGREA, Ştefan, RACOVIŢĂ, Gh., LASCU, C., Peşteri din

România – Ghid turistic, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1984;

POP, Grigor P., Carpaţii şi Subcarpaţii României, Editura Presa Universitară Clujeană,

Cluj-Napoca, 2000;

POVARĂ, Ioan, GORAN, Cristian, GUTT, F. Walter, Speologie – Ghid Practic, Editura

Sport – Turism, Bucureşti, 1990;

RACOVIŢĂ, Emil, Speologia o ştiinţă nouă a străvechilor taine subpământeşti, Editura

Ştiinţifică, Bucureşti, 1963;

SIMIONESCU, I., Prin munţii noştri, Editura pentru turism, 1973;

ŞERBAN, Mihai, VIEHMANN, Iosif, COMAN, Dan, Peşteri din România, Editura

Meridiane, Bucureşti, 1961;

ŞTEFAN, Titus – Sever – Dan, Munţii Zarandului – ghid turistic, Asociaţia turiştilor

montani, Editura Multimedia, Arad, 2000;

VELCEA, Valeria, VELCEA, Ion, MÎNDRUŢ, Octavian, Judeţul Arad, Editura

Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1979;58

VIEHMANN, Iosif I., Curs de speologie generală, Editura Presa Universitară Clujeană,

2000.

Bibliografie on – line

http://www.snsro.ro/ - Societatea Naţională de Speologie;

https://statistici.insse.ro/shop/ - Institutul Naţional de Statistică;

http://www.primariaarad.ro/ - Site-ul Primăriei Municipilului Arad;

www.apulum.ro – Site-ul Primăriei Municipiului Alba;

http://www.cjbihor.ro/ - Portalul judeţului Bihor;

http://www.iser.ro/ - Institutul de Speologie “Emil Racoviţă”.

Anexe

Anexa 1. Trasee marcate în Munţii Apuseni

59

60

61

62

63

Sursa: www.welcometoromania.ro

Anexa 2. Lista peşterilor protejate din Munţii Apuseni

NR. JUDEŢUL SIT

EXOCARSTIC

DENUMIRE PEŞTERĂ

PROTEJATĂ

DENUMIRE

SECTOR

1 ALBA Sistemul Vânătare

–Huda lui Papară

Peştera Vânătările

Ponorului

2 ALBA Huda lui Păpară Galeria activă

3 ALBA Sistemul carstic

Ocoale – Gheţar

Peştera Gheţarul de la

Scărişoara

Zonă turistică

4 ALBA Peştera de la Gheţarul

Vârtop

5 ALBA

Sistemul Coibe

Coiba Mare

6 ALBA Coiba Mică

7 ALBA Hodobana

8 ALBA Hoanca Apei

9 ALBA Peştera Pojarul Poliţei

10 ALBA Peştera de sub Zgurăşti zona intrării

11 ALBA Peştera Poarta lui Ionele

12 ALBA Valea Albacului Peştera Dârninii

13 ALBA Sistemul Lucia

Mică – Lucia Mare

Peştera Lucia

14 ALBA Peştera de la Groşi

15 ARAD Peştera din Valea Morii

16 BIHOR Gheţarul Focul Viu

17 BIHOR Cetăţile Ponorului Zonă turistică

18 BIHOR Cetăţile Rădesei

64

19 BIHOR Peştera Ferice (Ferice

Plai şi Hoanca)

20 BIHOR Complexul carstic

Groapa lui Doboş

– Ciur - Topliţa

Peştera Ciurului Ponor

21 BIHOR Peştera Ciurului Izbuc

22 BIHOR Peştera Osoiu

23 BIHOR Peştera Urşilor – Chişcău Zonă turistică

24 BIHOR Peştera Valea Leşului

25 BIHOR Peştera Vântului

26 BIHOR Peştera lui Micula

27 BIHOR Peştera Gălăşeni

28 BIHOR Peştera Meziad Situri

arheologice

29 BIHOR Peştera Vacii

30 BIHOR Peştera Grust (Gruieţului) Zonă turistică

31 BIHOR Peştera Igriţa

32 BIHOR Peştera Farcz

33 BIHOR Peştera Topliţa

34 BIHOR Peştera Smeilor de la

Onceasa

35 BIHOR Complexul carstic

din Valea

Ponorului

Peştera Ponorul Mare

36 BIHOR Peştera Altarului

37 BIHOR Peştera Rece Sector

postsifon

38 BIHOR Peştera Diaclază

38 BIHOR Peştera Poarta Alunului Sector final

40 BIHOR Peştera cu Oase

41 BIHOR Sistemul carstic

Peştera Cerbului

Peştera Cerbului Galeria

Helictitelor

42 CLUJ Peştera Vârfuraşu

43 CLUJ Peştera Humpleu Peştera Mare (de pe

Valea Firei)

Sectorul

intrare activ

65

44 CLUJ Peştera din Piatra

Ponorului

45 HUNEDOARA Peştera Cizmei

Sursa: www.snsro.ro

Anexa 3. Harta Peşterilor protejate din zona Izvoarele Arieşului

Preluat după www.euromax.ro

66