1. Conceptul întreprinderii de producție

Întreprinderea de producție – obiectul managementului tehnologic și operațional

Trăsăturile de bază ale întreprinderii de producție

Structura și conținutul sistemelor de producție

Conceptul de management tehnologic și operațional

1.1 Întreprinderea de producție – obiectul managementului tehnologic și

operațional

Întreprinderea reprezintă un agent economic care ocupă un loc important în crearea de

bunuri materiale, în executarea de lucrări și servicii, totodată fiind și utilizator de resurse.

Întreprinderea mai este definită ca o unitate economică care dispune de personalitate juridică,

fiind compusă dintr-un grup organizat de persoane care desfăşoară procese de muncă utilizînd

mijloace materiale (maşini, unelte, echipamente, materii prime etc), în vederea realizării de

produse şi servicii destinate vânzării pe piaţă şi obţinerii unui profit cît mai mare.

În cadrul oricărei economii, întreprinderea urmăreşte realizarea următoarelor obiective:

■ economic

■ social

Obiectivul economic se concretizează in:

- optimizarea permanentă a combinări factorilor de producţie utilizaţi în vederea obţinerii celor

mai bune rezultate economice cu costuri cît mai reduse şi avînd în permanenţă în vedere situaţia

pieţelor de aprovizionare şi desfacere;

- distribuirea veniturilor obţinute din procesul de producţie.

Obiectivul social este determinat de faptul că activitatea oricărei întreprinderi se

desfăşoară într-un context social dat. Rolul social al întreprinderii se manifestă:

□ faţă de salariaţi deoarece aceştia îşi consumă o mare parte din timpul lor în cadrul

întreprinderii, unde trebuie să existe condiţii favorabile, atît din punct de vedere al muncii

desfăşurate, cît, şi din punct de vedere al salarizării acestora. Prin măsurile întreprinse, managerii

trebuie să creeze condiţii favorabile pentru promovarea atît a personalului cît şi a tehnologiei.

□ faţă de consumatori, pentru care întreprinderea trebuie să producă cele mai bune produse şi

servicii cerute de către aceştia. Pentru aceasta întreprinderea trebuie să furnizeze o informaţie cît

mai completă şi obiectivă asupra produselor sale, prin politici de publicitate şi reclamă cît mai

adecvate. (Badea Florica. Managementul producției.)

Relațiile între factorii de producție și piață pot fi reprezentate prin următoarea schemă.

1

Combinații de Produse

factori

Finanțe

Figura 1. Relații între factorii de producție și piață

Sursa: Cotelnic A. Managementul activității de producție. Chișinău: Evrica, 2003, pag. 7.

În realizarea obiectivelor sale, întreprinderea îndeplineşte funcţii complexe, care grupează

activităţi omogene sau complementare ce au o anumită finalitate. Principalele funcţii sunt:

a) funcţia cercetare - dezvoltare

b) funcţia de producţie

c) funcţiunea comercială

d) funcţia de personal

e) funcţia financiar - contabilă

Figura ..... Funcțiile întreprinderii, relațiile dintre ele, relatiile cu mediul extern

http://www.creeaza.com/referate/management/PARTICULARITATI-IN-

MANAGEMENTU428.php

2

Factorul muncă

Factorul capital

Factorul material

Producția obținută

Piața

Funcția de producție, reprezintă ”ansamblul activităţilor de bază; auxiliare şi de servire,

prin care se realizează obiectivele din domeniul fabricării produselor, elaborării lucrărilor şi/sau

prestării serviciilor care fac obiectul de bază al organizaţiei". (Burduș E., p.199)

Activităţile componente ale funcţiunii de producţie sunt:

a) fabricaţia sau exploatarea, care constă în transformarea materiilor prime,

materialelor în produse, servicii, lucrări care fac obiectul de bază al întreprinderii;

b) întreţinerea şi repararea utilajelor în vederea menţinerii acestora în stare de

funcţionare, preîntâmpinarea şi evitarea pe cît posibil a efectelor uzurii fizice şi morale a

acestora;

c) transportul intern pentru asigurarea deplasării materialelor în cadrul

întreprinderii;

d) producţia auxiliară prin care se asigură condiţiile pentru buna desfăşurare a

fabricaţiei în cadrul întreprinderii.

1.2 Trăsăturile de bază ale întreprinderii de producție

O întreprindere de producţie se caracterizează prin trei trăsături de bază:

□ unitatea tehnico-productivă;

□unitatea organizatorico-administrativă;

□ unitatea economico-socială,

Unitatea tehnico-productivă este determinată de faptul că întreprinderea de producţie

dispune de un complex de factori de producţie, în anumite raporturi cantitative şi calitative, astfel

încît să fie realizat în condiţii de eficiență obiectivul stabilit de către aceasta. În cadrul acestei

trăsături de bază se evidenţiază două aspecte principale:

a) omogenitatea procesului tehnologic în toate subunităţile de producţie de bază

specializate în executarea anumitor produse sau componente ale acestora;

b) unitatea producţiei fabricate în întreprindere.

Pentru întreprinderile caracterizate prin omogenitatea procesului tehnologic, în cadrul

subunităţilor sale de producţie de bază, procesul tehnologic este asemănător, utilizându-se maşini

şi utilaje cu aceiaşi destinaţie tehnologică, muncitorii au aceiaşi profesie şi grad de calificare.

În cadrul celui de-al doilea aspect și anume al unităţii producţiei fabricate, o întreprindere

reuneşte subunităţi de producţie specializate în realizarea unui număr mic de produse sau

componente ale acestora.

3

Unitatea organizatorico-administrativă este dată de faptul că la înfiinţarea întreprinderii

se stabileşte pentru aceasta un sediu, un obiect al activităţi, o denumire, un complex de mijloace

de producţie, un personal şi o conducere proprie.

Prezenţa acestor elemente face ca întreprinderea sa aibă din punct de vedere organizatorico-

administrativ următoarele caracteristici:

□ poate decide asupra produselor sau serviciilor care pot fi oferite pe piaţă;

□ poate decide asupra activităţilor de management care vor fi utilizate;

□ poate decide asupra modului de utilizare a resurselor financiare şi a modului de împărţire a

profitului.

Unitatea economico - socială este dată de faptul că întreprinderea este organizată şi

funcţionează pe baza principiilor de rentabilitate şi de eficienţă economică.

Din acest motiv, o astfel de întreprindere se caracterizează prin următoarele:

□ indiferent de forma de proprietate, orice întreprindere are în dotare mijloace de producţie

proprii;

□ funcţionează pe baza strategiei şi tacticii stabilite de conducerea acesteia în vederea

realizări obiectivului propus;

□ poate fi desfiinţată, reorganizată sau poate să-şi modifice obiectul de activitate, denumirea

sau sediul, pe baza unor hotărîri ale organelor care au constituit-o;

□ îşi desfăşoară activitatea pe bază de autofinanţare;

□ trebuie să asigure cunoaştere temeinică a pieţelor de desfacere, în vederea realizării

integrale a producţiei. (Badea Florica. Managementul producției.)

Abordată ca un sistem, întreprinderea prezintă mai multe caracteristici, care trebuie

avute în vedere pentru a-i asigura funcționalitatea: (Zahiu L., Cotelnic A)

a) Întreprinderea este un sistem complex, deoarece include resurse umane, materiale și

financiare, fiecare dintre acestea fiind alcătuite dintr-o varietate de elemente.

b) Întreprinderea este un sistem social, întrucât în cadrul acesteia o componenta esentiala sunt

oamenii (conducatori si executanti) care actioneaza asupra celorlalte componente (resurse

materiale, energie, capacitati de productie, informatii) pentru a realiza obiectivele propuse.

c) Întreprinderea este un sistem economic, deoarece reunește resurse de diferite tipuri

urmărind valorificarea lor optimă;

d) Întreprinderea este un sistem deschis, în sensul că are schimburi permanente cu mediul de

afaceri.

4

e) Întreprinderea este un sistem organic adaptiv, în permanentă legătură cu mediul de care

este influențat, dar pe care îl și influențează, fapt care determină modificarea parametrilor

sistemului.

f) Întreprinderea este un sistem dinamic, deoarece își modifică starea în timp;

1.3 Structura și conținutul sistemelor de producție

Abordarea sistemică a întreprinderii presupune interacțiunea și interdependența dintre

elementele sale componente. Fiind judicios structurate și organizate, elementele sitemului

formează un tot întreg care-i asigură funcționalitatea.

Sistemele sunt caracterizate de trei elemente, și anume:

a) obiective;

b) sarcini;

c) funcții.

Obiectivul unui sistem este bine definit atunci cînd există un mijloc ce poate fi utilizat pentru

obținerea rezultatelor dorite.

Sarcina sistemului derivă din obiectivul sistemului, în sensul că un anumit obiectiv poate fi

atins prin realizare mai multor sarcini.

Funcția unui sistem este proprietatea acestuia de a transforma intrările în ieșiri și definește

modul cum se realizează sarcina. (Badea F)

Sistemul de producţie este unul din componentele principale ale întreprinderii de producție,

alături de sistemul informațional, decizional, contribuind la cristalizarea într-o structură unitară a

tuturor celorlalte sisteme, care contribuie la desfăşurarea proceselor economice şi sociale din

cadrul întreprinderii.

Producţia este activitatea socială în care oamenii cu ajutorul mijloacelor de producţie,

exploatează, şi modifică obiectul muncii în vederea realizării de bunuri materiale destinate

necesităţilor de consum.

Dezvoltarea producției în condițiile principiilor și regulilor economiei de piață necesită

definirea și analiza ei ca sistem, respectiv ca un proces sau procedeu destinat să transforme un set

de elemente intrări într-un set de elemente ieșiri.

Punctul de plecare în proiectarea și organizarea unui sistem de producție îl constituie

întotdeauna ieșirea din sistem, aceasta fiind obiectul sau scopul sistemului.

5

Structura unui sistem de producţie este formată dintr-un ansamblu de elemente care vor

acţiona astfel încât să fie asigurată funcţiunea principală de producţie - transformarea materiei

prime în produs finit.

Schema simplificată a structurii sistemului de producție este prezentată în figura .....

Figura .... Structura simplificată a unui sistem de producție

Sursa: Badea F., Managementul producției. București: ASE, 2001.

Considerînd subsistemul de fabricaţie ca fiind el însuşi un sistem, se poate evidenţia

pentru acesta o structură formată din patru subsisteme:

a) Subsistemul efector are funcţia de a realiza modificarea proprietăţilor obiectului muncii

prin combinarea nemijlocită a fluxurilor de materiale şi a celui de informaţie prin intermediul

fluxurilor de energie.

b) Subsistemul logistic realizează operaţii de transfer poziţional (transport) şi de transfer în timp

(depozitare).

c) Subsistemul de comandă realizează funcţia de transformare şi distribuţie a fluxurilor

informaţionale astfel încît prin realizarea unei interacţiuni coordonate a tuturor subsistemelor să

se îndeplinească funcţia generală a subsistemului.

d) Subsistemul de control are funcţia de a determina valorile realizate ale parametrilor ce definesc

calitatea pieselor, de a le compara cu valorile prescrise, de a stabili abaterile şi de a comunica

informaţiile rezultate sistemului efector.

6

Sistemul de producție are o structură complexă în care se delimitează următoarele

elemente componente: (Unguru I, p. 34)1) sarcina de muncă definește cantitativ și calitativ scopul (obiectivele) și funcțiile sistemului.

2) intrările în sistem: materiale, semifabricate, energie, combustibili, informații;

3) ieșirile din sistem: produse, lucrări, servicii, informații;

4) influiențele exterioare ale mediului înconjurător;

5) forța de muncă: personalul muncitor de execuție și de conducere;

6) mijloacele de muncă: mașini, utilaje, instalații, unelte;

7) metoda de muncă: modalitatea concretă de realizare a sarcinii de muncă. Metoda de muncă

în sistemul de producție este elementul central. Ea conține relațiile dintre forța de muncă și

mijloacele de muncă și asigură după un algoritm prestabilit o astfel de modificare a intrărilor

încît să se obțină ieșirile dorite (planificate) din sistem.

1.4 Conceptul de management tehnologic și operațional

Managementul tehnologic și operațional este o activitate complexă care încorporează în sine

managementul procesului de producție, care implică totalitatea activităților de pregătire, organizare și

control al transformării obiectului muncii într-un bun material, serviciu sau lucrare și managementul

operațional care implică realizarea funcțiunilor întreprinderii (cercetare - dezvoltare, de personal, de

producție, comercială, financiar-contabilă) în realizarea finalităților întreprinderii.

Obiectul de studiu al managementului tehnologic și operațional îl constituie producția,

sistemul de producție și operațiunile din cadrul întreprinderii de producție.

Identificăm managementul operaţional al producţiei, ca o componentă a managementului

întreprinderii, care reprezintă un proces de stabilire conştientă şi de atingere a obiectivelor

derivate cu ajutorul a cinci funcţii manageriale (previziune, organizare, coordonare, antrenare şi

control), utilizînd în mod eficient resursele informaţionale, umane, materiale şi financiare.

Din punct de vedere a obiectivelor și al desfășurării în timp, managementul operațional se

bazează pe managementul strategic și tactic, care asigur ă îndeplinirea obiectivelor unităţii în

condiţii de eficienţă economică.

7

Figura …. Locul managementului operațional în contextul managementului întreprinderii

Managementul operaţional al activităţii de cercetare - dezvoltare poate cuprinde activităţile

de:

- managementul general decizional al întreprinderii (risc şi incertitudine);

- proiectarea şi construcţia întreprinderii de productie;

- planul general de organizare a întreprinderii (zonare, felul clădirilor şi construcţiilor,

extindere viitoare, reţele de orice natură, etc.);

- managementul dezvoltării unui nou produs (pregătire, asimilare, proiectare, execuţie serie

zero sau a prototipului, pregătire materială şi organizatorică etc.

- activitatea de planificare a investiţiilor, dezvoltării, diversificării etc.

- activitatea de proiectare tehnologică (tehnologii noi avansate);

- activitate de inovare;

- activitatea de mecanizare, automatizare şi robotizare;

- activitatea de tipizare şi standardizare;

- activitatea de planificare a cercetării şi dezvoltării (strategie, tactică);

- activitate de aplicare a sistemelor informatice (baze de date).

În cadrul managementului operațional al producției, conducerea operativă cuprinde un

complex de activităţi legate de dirijarea nemijlocită a procesului de producţie. Funcţiile

conducerii în domeniul producţiei au denumiri speciale şi ele se numesc: programare, lansare,

controlul şi urmărirea realizării producţiei.

I. Elaborarea programelor de producţie, constituie primul subsistem al managementului

operaţional care cuprinde ansamblul de activităţi desfăşurate în scopul derivării obiectivelor

stabilite de către managementul tactic în domeniul funcţiunii de producţie, pe intervale de timp

reduse şi subunităţi structurale de fabricaţie.

8

Metodele, tehnicile şi instrumentele de elaborare a programelor de producţie, se aleg pe baza

analizei sarcinilor de producţie, a condiţiilor concrete de fabricaţie. Succesiunea elaborării

programelor este unică şi presupune trei etape, şi anume:

• elaborarea programului calendaristic (centralizator) la nivelul întreprinderii industriale;

• elaborarea programelor de producţie la nivelul secţiilor de fabricaţie;

• elaborarea programelor operative în cadrul secţiilor de fabricaţie.

II. Lansarea în fabricaţie, cel de al doilea subsistem component al managementului operaţional

al producţiei cuprinde ansamblul de activităţi necesare elaborării, multiplicării şi difuzării

documentelor economice la nivelul centrelor efectorii, potrivit programelor de producţie. Deci,

lansarea este activitatea prin care se elaborează documentaţia organizatorică ce însoţeşte

produsul şi care se trimite la executanţi.

III. Subsistemul de control al îndeplinirii programelor de producţie cuprinde ansamblul de

activităţi de culegere, transmitere, prelucrare a informaţiilor primare cu privire la desfăşurarea

procesului de producţie în scopul de a stabili gradul de îndeplinire a programelor, abaterilor faţă

de obiectivele stabilire, cauzele care generează ecartul între standarde şi performanţe, în scopul

actualizării prevederilor iniţiale. Acest subsistem asigură “feed-back-ul” şi are un rol activ asupra

managementului activităţilor de producţie.

Pentru conducerea operativă a procesului de producție, este necesar un ansamblu de

reglementări privind primirea, lansarea, prelucrarea comenzilor, întocmirea programelor,

repartizarea sarcinilor de producţie în timp şi spaţiu, pregătirea operativă a elementelor auxiliare

ale fabricaţiei, evidenţa şi controlul îndeplinirii sarcinilor, reglementarea procesului de producţie

în conformitate cu obiectivele iniţiale şi modificările ce se impun.

Managementul operaţional al activităţii comerciale include două subsisteme:

aprovizionare - desfacere, import-export și cuprinde următoarele activități:

- Aprovizionarea tehnico-materială; import;

- Gestiunea informaţiilor privind materiile prime şi materialele;

- Fundamentarea necesarului de materii prime şi materiale pentru anul de plan;

- Calculul necesarului de aprovizionat pentru anul de plan;

- Calculul necesarului de aprovizionat pe trimestre şi luni;

- Calculul normativelor de materiale;

- Evidenţa şi urmărirea derulării contractelor cu furnizorii;

- Urmărirea gradului de acoperire a necesarului de aprovizionat cu repartiţii şi contracte;

- Analize şi raportări privind aprovizionarea;- Desfacerea producţiei, export;

9

- Centralizarea şi evidenţa comenzilor primite de la beneficiari;

- Constituirea planului anual de livrări;

- Evidenţa şi urmărirea derulării contractelor cu beneficiarii;

- Elaborarea şi urmărirea graficelor de livrare corelate cu programele de producţie;

- Analize şi raportăriprivind desfacerea;

- Controlul şi optimizarea stocurilor;

- Urmărirea consumurilor de materiale;

- Gestiunea stocurilor de materii prime, materiale şi piese de schimb;

- Urmărirea stocurilor supranormative şi cu mişcare lentă;

- Gestiunea stocurilor de produse finite.

Managementul operaţional al activităţii de resurse umane are în componenţă subsistemele

forţa de muncă, şi consumul de manoperă şi aplicaţii:

- Elaborarea şi urmărirea planului de forţă de muncă;

- Evidenţa şi structura personalului;

- Calculul salarizării;

- Raportări statistice.

În concepţia modernă managementul operaţional al resurselor umane (pe lângă

subsistemele de mai sus) se are în vedere şi:

- formarea carierei şi promovarea personalului;

- activitatea de calificare;

- selecţia resurselor umane;

- activitatea de angajare şi încetare a angajării; -protecţia muncii;

- asigurări şi protecţie socială;

- activitate de promovare.

Managementul operaţional al activităţii financiar-contabile are în vedere următoarele aplicații:

- Elaborarea planului financiar;

- Elaborarea planului financiar pentru etapa defalcării pe trimestre a indicatorilor financiari;

- Elaborarea planului producţiei nete şi a indicatorilor costurilor de producţie;

- Contabilitatea mijloacelor fixe;

- Contabilitatea valorilor materiale;

- Contabilitatea salariilor;

- Contabilitatea cheltuielilor de producţie şi calcului costurilor de producţie realizate pe comenzi,

piese, produse etc.;

- Contabilitatea generală;

- Bilanţul contabil şi anexele la acesta.

10

11