MOTO: „Omul se distinge de celelalte vietăţi deoarece utilizează el teroarea nu doar pentru a slăbi sau distruge moralul adversarului, ci pentru a submina ordinea socială şi a obţine, astfel, atingerea unor obiective cu caracter politic”.[ Bodunescu-Flagelul terorismului internaţional, Ed. Militară, Bucureşti, 1978, pag 195]

Deşi societatea se află la momentul actual într-un proces de tranziţie, sunt lucruri care vor rămâne probabil întotdeauna neschimbate. Atât crima cât şi pedeapsa cu moartea sau pedeapsa capitală, cum mai este numită, au existat încă din cele mai vechi timpuri.

Terorismul este astăzi o gravă ameninţare a păcii şi înţelegerii între popoare!  Este una dintre cele mai grave infracţiuni ce pune în pericol siguranţa şi viaţa cetăţenilor folosind violenţa ilegală împotriva ordinii de drept.

Prezenta lucrare va încerca să răspundă la următoarele întrebări: încalcă fenomenul terorist , prin natura sa criminală, drepturile omului? Ce ar putea face statul pentru a înlătura acest fenomen şi implicit riscurile la care sunt supuşi cetăţenii? Pentru a afla răspunsul, voi analiza fenomenul terorist, văzut ca un important factor destabilizator al societăţii.

„Dacă delictele luate în considerare de dreptul penal reprezintă o parte dintre violările normelor de connduită, alte infracţiuni – a căror repartiţie nu se stabileşte în faţa tribunalului –pun în discuţie ordinea publică şi coeziunea socială într-un mod la fel de ameninţător. Acesta este motivul pentru care crima poate fi inclusă într-un concept care o înglobează şi o depăşeşte: devianţa.”. [Albert Ogien, 2002, Sociologia devianţei, Iaşi: Polirom, pag 23]

E. Durkheim este cel care pune bazele sociologiei devianţei, şi aduce argumente foarte bune din mai multe lucrări etnografice, constatând prezenţa crimei în toate societăţile. El consideră crima ca fiind ceva normal deoarece este imposibilă o societate în care ar lipsi. Această teorie este contrazisă de Tarde, care nu consideră crima un fenomen normal al vieţii sociale.

Criminalul este individul care săvârşeşte infracţiunea cu un grad ridicat de pericol social, în special omorul, considerat de Tarde un parazit în cadrul societăţii, şi un inadaptat.

În cazul criminalului în serie, crimele se repetă cu o frecvenţă mai mare sau mai mică, şi continuă, până când asasinul este prins, sau până la moarte acestuia, şi de aceea multe ţări preferă să aplice pedepsească capitală. Această  pedeapsă a existat încă din cele mai vechi timpuri, dar în epoca modernă, este cosiderată a fi specifică doar ţărilor nedemocratice, deoarece Bisrica se opune aplicării acesteia.

În Europa nu mai există ţări în care să opereze pedeapsa capitală legală şi acest lucru se datorează legislaţiei Uniunii Europene. Spre exemplu, Turcia a fost obligată să renunţe la acest tip de pedeapsă, lucru necesar pentru aderarea la Uniunea Europeana. Pedeapsa cu moartea a fost legală în Europa doar în statele totalitare. De aceea, dupa trecerea la statele de tip democratic, acestea au hotărât abolirea pedepsei capitale, ultima ţară comunistă care a renunţat la ea fiind Polonia în 1999, care poate oricând sa o reintroducă, deoarece nu are specificat aşa ceva în Constituţie.

În ţara noastră, pedeapsa cu moartea are o istorie îndelungată. Este consemnată doar interzicerea pedepsei cu moartea nu şi prima pedeapsă cu moartea, de aceea putem deduce că a existat şi la noi în ţară, încă din Evul Mediu. Prima dată a fost interzisă în Constituţia din 1866, interdicţia fiind menţinută până în 1938, când a fost reintrodusă. Legea Fundamentală din 1938, de natura dictatorială, a fost mijlocul prin care a fost introdusă Dictatura Regală a lui Carol al II-lea.

După instaurarea regimului comunist la putere, aceştia abolesc această constituţie, considerată a fi de natură fascistă, dar menţin pedeapsa capitală printr-o lege specială. Un alt fapt interesant este că în 1957 a fost introdusă pedeapsa capitală pentru o pagubă economică mai mare de 100.000 de lei.

O altă parte deoesbit de interesantă este că regimul comunist nu avea stipulată în mod explicit în legislatie pedeapsa cu moartea pentru infracţiunile politice.Prin Decretul Lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990, pedeapsa capitală a fost abolita, atunci când s-a hotărât aplicarea sancţiunii de închisoare pe viaţă. Din acest motiv, s-a considerat că România a mai facut un pas spre democraţie.

Criminalii în serie sunt consideraţi incapabili de a mai fi reabilitaţi, lucru care ar trebui în mod normal să oblige statul la aplicarea pedeapsei capitale. Însă, de cele mai multe ori aceştia ajung în inchisoare, după ce au fost descoperiţi şi judecaţi, dar mulţi răman afară pe străzi continuând să omoare oameni nevinovaţi.

În primul rând, din punct de vedere economic, este mult mai eficientă eliminarea unui infractor periculos din societate decât încarcerarea acestuia. În închisoare, acel infractor consumă foarte mulţi bani cât şi hrană. Astfel, pe lângă faptul că acel om a făcut un rău societăţii, provoacă în continuare rău, aceasta trebuind să cheltuie cu el bani, bani pe care societatea nu şi-i va recupera niciodată (în cazul celor care sunt închişi pe viată, aceştia sunt inutili, ei fiind până la sfârşitul vieţii în grija societăţii).

Din punct de vedere psihologic, pedeapsa cu moartea ar trebui să descurajeze comiterea infracţiunilor. O pedeapsă capitală este mult mai înfricoşătoare decât o pedeapsă cu închisoarea (fie şi pe viaţă).

Din păcate însă, există nenumărate cazuri de evadări (în cazul pedepsei cu închisoarea pe viaţă), iar în astfel de cazuri evadatul ştie că oricum o pedeapsă mai mare de atât nu există. De asemenea, aceştia, dacă nu sunt bine-supravegheaţi, pot comite crime împotriva altor deţinuţi în închisori.

Cei care susţin pedeapa capitală consideră că infractorii deosebit de periculoşi  trebuie eliminaţi definitiv din societate, ei făcând rău chiar şi în închisoare.

Indiferent de motivaţie, forme sau manifestări, actele de terorism sunt considerate ca fiind de natură criminală. Şi mai mult decât atât, teroriştii sunt etichetaţi drept criminali în serie. Ca realitate socială, fenomenul terorist face parte din „acea categorie de criminalitate ce cuprinde fapte constând în săvârşirea unor acte de violenţă sau de ameninţare cu violenţa, menite să inducă o stare de panică în rândul opiniei publice, în scopul satisfacerii unor revendicări etnice, politice, ideologice, sociale, religioase ori de altă natură”. [Valerian Cioclei, 2007, Manual de criminologie, Bucureşti-C.H. Beck, pag. 191]

Prezenţa unor scopuri politice este cea care diferenţiază terorismul de celelalte acte criminale astfel, grupurile sau indivizii ce comit aceste acte teroriste urmăresc răsturnarea regimurilor politice în cele mai multe cazuri pentru a distruge ordinea publică, pentru a dezorganiza societatea. Terorismul este un fenomen negativ, o acţiune inumană premeditată, deseori sinucigaşă, ce contribuie întotdeauna la amplificarea neliniştii şi durerii comunităţilor.

Fenomenul terorist contemporan poate fi analizat din mai multe puncte de vedere. Mulţi specialişti consideră că dimensiunile regionale şi globale ale terorismului internaţional împreună cu instrumentele tehnice avansate sunt corelate cu procesele complexe de globalizare. Pe plan internaţional, dinamica schimbărilor politice, economice şi militare este rapidă şi imprevizibilă.

De-a lungul istoriei, nici poporul român nu a scăpat de actele teroriste îndreptate împotriva unor personalităţi precum Mihai Viteaazul, Tudor Vladimirescu, Armand Călinescu sau Nicolae Iorga.

Chiar dacă actele teroriste sunt îndreptate către un anumit stat, cetăţenii de pretutindeni  au de suferit!

Terorismul are caracter transnaţional dacă vizează marile oraşe ale lumii unde se află într-un procent ridicat oameni de diferite naţionalităţi deoarece devine în mod indirect o lovitură globală şi implicit presupune şi o răspundere globală. În mod clar, prin aceste acte teroriste sunt grav afectate drepturile omului. Astfel, „eforturile naţionale şi internaţionale de combatere a terorismului trebuie să respecte drepturile omului şi libertăţile fundamentale, dispoziţiile legii şi, unde este cazul, dreptul umanitar. Violenţa nu trebuie să fie îndreptată niciodată împotriva civililor, sub pretextul combaterii terorismului. Actelor teroriste nu trebuie să li se răspundă prin încălcarea drepturilor omului, iar lupta împotriva terorismului trebuie să se desfaşoare în conformitate cu dreptul internaţional

privind drepturile omului aşa cum este acesta stabilit de instrumentele internaţionale relevante. Drepturile omului, aşa cum sunt ele definite in aceste instrumente internaţionale, se aplica tuturor persoanelor, inclusiv celor care au comis sau sunt suspectate ca au comis acte teroriste.” [Ghidul privind abordarea comună împotriva terorismului, pag 1]

Indiferent de motivaţie sau scopuri, sunt drepturi care niciodată nu pot fi încălcate: dreptul la viaţă, dreptul la libertatea de gândire, dreptul de a nu fi supus torturii sau pedepselor crude etc. Cetăţeanul trebuie să se simtă întotdeauna apărat de instituţiile statului, care sunt obligate să intervină în situaţia încălcării drepturilor sale. Pentru ca acest lucru să se concretizeze, cetăţeanul trebuie să fie informat cu privire la mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru înlăturarea cauzelor şi efectelor nerespectării dispoziţiilor legale.

Deoarece în perioada modernă fenomenul terorist a suportat o creştere constantă, nu este exclus ca şi în statul român să aibă loc acest fenomen terorist. De aceea trebuie luate în considerare măsurile de combatere şi prevenire a terorismului şi informarea corectă a cetăţenilor privind drepturile omului. Şi pentru acest lucru, din anul 2000, România este parte la acorduri şi convenţii cu privire la cooperarea în lupta împotriva terorismului şi a altor infracţiuni grave.

Conform Eurobarometrului 66 valorile considerate de români ca fiind cele mai importante sunt drepturile omului, pacea şi respectarea vieţii umane.

 

Valorile importante pentru viaţa personală a românilor

 

 

 

 

Dacă cetăţenii români ar fi ţinta actelor teroriste le-ar fi încălcate drepturile iar statul ar

trebui să ia măsuri în această privinţă? Este închisoarea pe viaţă suficientă pentru pedepsirea teroriştilor?

La aceste întrebări românii sunt de părere că infracţionalitatea ar trebui pedepsită mai sever. 89% dintre români consideră că „există prea multă toleranţă astăzi, infractorii ar trebui pedepsiţi mai drastic”. Totodată sunt de părere că statul ar trebui să preţuiască viaţa cetăţenilor săi şi să pedepsească  orice încălcare a acestui drept de o manieră fermă si pe măsură. Doar astfel, statul ar arăta că ar respecta cel mai de preţ lucru al cetăţenilor acestuia: viaţa.

Biserica este cea care s-a opus constant pedepsei capitale, deoarece consideră că viaţa a fost dată omului de Dumnezeu, si doar Dumnezeu poate să ia viaţa cuiva. Astfel, în cazul în care un stat ar avea în legislaţie pedeapsa capitală, acesta ar fi Dumnezeul acelei regiuni de pe Pământ, atât timp cât are drept de viaţă asupra oamenilor care-l locuiesc. De asemenea, se consideră că acel om, în închisoare, poate regreta, existând destule cazuri în care criminali periculoşi-au găsit calea credinţei în închisoare. Lucrul acesta este privit însă cu scepticism de susţinătorii pedepsei capitale, aceştia susţinând că Biserica, mai ales cea Catolică, n-ar avea dreptul să se pronunţe în această privinţă atât timp cât ar avea pe conştiinţă atâţia „eretici” ai Evului Mediu.

Marele dezavantaj al pedepsei cu moartea îl constituie riscul condamnării unor persoane nevinovate. La momentul actual aproape nicio ţară europeană nu mai are în legislaţie acest tip de pedeapsă. Într-adevăr statul nu are dreptul să ia viaţa unui individ, însă teroriştii au dreptul să ia viaţa mai multor indivizi?

Din punctul meu de vedere, indiferent de pedeapsa aplicată teroriştilor, indiferent de statul victimă, pentru a reuşi în combaterea terorismului, pentru a oferi cetăţenilor dreptul natural la viaţă, la siguranţă, pentru a putea trăi în pace, există o singură soluţie: eliminarea cauzelor ce generează acest puternic şi periculos fenomen.