Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale · 2019. 4. 24. · -Maher...

1

Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale

PUBLICAŢIE LUNARĂ-BILINGVĂ DE ANALIZĂ GEOPOLITICĂ

2

3 Din partea editorului

- Constantin IACOBIȚĂ

5 Noi suntem NATO

- Dorel-Gheorghe CĂPRAR

7 Occidentul apropiat- mijlo-ciu s i î ndepa rtat

- Dumitru CHICAN

9 Despre pacea afghana . Acord sau armistit iu?

- Dumitru CHI-CAN

11 Platoul Golan: de la „retragerea totala ” la „suveranitatea totala ”

- Dumitru CHICAN

14 Hezbollah: î ntre pumnul lui Nasrallah s i ca lca iul lui Ahile

- Lamia FOUAD

16 Despre Orientul Mijlociu s i arhitectura sa de securitate

- Dumitru CHICAN

18 Federat a Rusa la patru ani de ra zboi sirian: î ntre doctri-na s i strategie

- Dinu COSTESCU

20 Dosarul palestinian, î nco-tro?

- Maher NABOULSI

22 Sperant ele pierdute ale malaysienilor s i Clenciul 22 al coalit iei Pakatan Harapan

- Murray HUNTER

25 Japonia – un gigant econo-mic aparent neî nsemnat

- Masahiro MATSUMURA

28 Modernizarea informat ii-lor î n Primul Ra zboi Mondial: Informat iile Militare î n Cam-pania din Palestina, 1917*

- James NOONE

* Mențiune: Articolul este publi-cat în limba engleză, din dorința de a oferi cititorilor textul origi-nal

CUPRINS Pulsul Geostrategic, Nr.273, Aprilie 2019

II. SECURITATEA EURO-ATLANTICĂ

III. SITUAȚIA INTERNAȚIO-NALĂ

I. EDITORIAL

IV. MILITAR – INFORMAȚII MILITARE

3

Pulsul Geostrategic, Nr.273, Aprilie 2019 www.ingepo.ro

Din partea editorului

Constantin IACOBIȚĂ

S coala Nat ionala de Studii Politice s i Administrative a ga zduit, in data de 1 aprilie 2019, o masa rotunda organizata de Centrul de Studii Isra-eliene „Theodor Herzl” al Faculta t ii de S tiint e Politice din cadrul SNSPA

si dedicata temei „Israelul contemporan, î ntre istorie s i geopolitica ”.

Invitatul principal la acest eveniment a fost ambasadorul statului Israel î n Roma nia, ES David Saranga.

La discut ii, moderate de conf. univ. dr. Liliana Popescu, prorector (relat ii internat io-nale) al SNSPA, au mai contribuit, î n calitate de vorbitori: conf. univ dr. Cristian Pa r-vulescu, decanul Faculta t ii de S tiint e Politice din cadrul SNSPA; prof. univ. Liviu Rot-man, directorul Centrului „Theodor Herzl”; dr. Dan Korn, profesor de onoare al SNSPA s i fost membru al Knesset-ului. Audient a a inclus specialis ti î n domeniul rela-t iilor internat ionale, student i, etc.

Ambasadorul David Saranga, care a vorbit î ntr-o roma na de invidiat ata t î n cadrul expunerii (libere) ca t s i al dialogului cu participant ii la masa rotunda s i cu audient a, s i-a î nceput prezentarea expuna nd contextul regional s i principalele amenint a ri, din perspectiva israeliana .

Relevant pentru î ntreaga dezbatere, ambasadorul Saranga a t inut sa sublinieze ca orice discut ie privind Israelul ar trebui sa fie mai mult deca t despre „problema pa-lestiniana ”.

Ori, as a cum chiar da nsul a admis mai ta rziu, iar prof. univ. Liviu Rotman a avertizat la î nceputul intervent iiei sale, „problema palestiniana ” s-a afirmat s i consolidat ca tema principala de discut ie. Mai mult, aceasta a constituit un catalizator pentru schimburi de idei s i pozit ii î ntre cei patru vorbitori s i membrii audient ei, precum s i î ntre aces tia din urma .

Din perspectiva observatorului s i sub rezerva subiectivismului personal inerent, discut iile au evident iat, printre altele:

deschidere s i onestitate remarcabile din partea ambasadorului statului Israel, care, î n mod evident, a vorbit s i din perspectiva personala , inclusiv, s i mai ales, î n abordarea sa privind „problema palestiniana ”;

cons tientizarea unanima a nevoii s i stringent ei unei solut ii comun agreate. Ple-ca nd, printre altele, de la reafirmarea faptului ca istoria nu poate fi schimbata , vorbi-torii s i audient a au abordat diverse posibile opt iuni/solut ii - doua state, un singur stat, o confederat ie, ment inerea status quo, etc. A reiesit un cvasi-consens pentru so-

EDITORIAL

Motto: “Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii”—I.L.Caragiale

4

www.ingepo.ro Pulsul Geostrategic, Nr.273, Aprilie 2019

lut ia doua state, chiar daca a fost admisa complexitatea s i dificultatea sarcinii detali-erii (cont inutului) acesteia. Pe de alta parte, au fost evocate curente de opinie, î n ta-ba ra israeliana , î n favoarea unei „non-solut ii”. La fel, s-a fa cut trimitere la un nivel semnificativ de preferint a /presiune (tot î n taba ra israeliana ) pentru ama narea unei solut iona ri;

o propunere a administrat iei Trump privind solut ionarea „problemei palestinie-ne” a fost considerata fa ra s anse reale de reus ita , chiar daca nu i se cunoas te, î nca , cont inutul. Motivele invocate au fa cut trimitere la fiecare din cele trei pa rt i – propu-na torii solut iei (administrat iaTrump), partea palestiniana s i partea israeliana . Fat a de partea americana a reies it un nivel redus de î ncredere, ata t î n ceea ce prives te ca-pacitatea de a formula s i promova o solut ie viabila , ca t s i din perspectiva conducerii curente. Taba ra palestiniana a fost caracterizata ca fiind, din principiu, opusa orica -rei init iative apart ina nd administrat iei americane, divizata s i fa ra o perspectiva pozi-tiva î n privint a succesiunii la conducerea Autorita t ii Palestiniene (î n locul lui Mahmoud Abbas).

Ca t despre partea israeliana , pe la nga aspectele expuse mai sus au mai fost enume-rat i, ca factori relevant i - rezultatul probabil defavorabil (din perspectiva unei solut ii doua state) al alegerilor pentru cel de al 21-lea Knesset (planificate pentru 9 aprilie 2019) s i lipsa de activism a componentei de origine araba a societa t ii israeliene (participare redusa la vot, cu efecte directe asupra s anselor de impunere a unui gu-vern mai larg, eventual - s i optim - de uniune nat ionala ).

Alegerile pentru cel de al 21-lea Knesset au reconfirmat pozit ia dominanta a forma-t iunii condusa de premierul Benjamin Netanyahu, ceea ce î i asigura acestuia din ur-ma pa rghiile necesare forma rii viitorului guvern. La fel, au reconfirmat nivelul sca zut de participare a minorita t ii arabe (circa 50%, cu 13 puncte sub nivelul de participa-re la alegerile anterioare), ceea ce a dus la sca derea numa rului de locuri î n legislativ.

Prin urmare, s i as a cum Ambasadorul David Saranga prognoza, subliniind ca este un punct de vedere personal, s ansele s i perspectiva unei schimba ri - î n privint a sta-tus quo-ului - se anut a reduse, respectiv, î ndepa rtata .

Dezbaterea nu s-a î ncheiat, neapa rat, cu concluzii, î nsa a oferit participant ilor, s i î n special student ilor prezent i, cel put in doua idei/deziderate majore, expuse direct s i explicit de ca tre conf. univ dr. Cristian Pa rvulescu, respectiv Ambasadorul David Sa-ranga:

identificarea s i dezvoltarea unui partener de dialog, acolo unde se considera ca nu exista unul, î nsa se dores te suficient depa s irea impasului s i rezolvarea probleme-lor;

activismul/participarea civica s i politica , individuala s i colectiva , ca modalitate s i instrument de promovare s i obt inere a liberta t ilor s i drepturilor vizate.

5


Dorel-Gheorghe CĂPRAR,

Preşedintele Comisiei pentru apărare, ordi-ne publică şi siguranță națională, Camera De-

putaților

I n dinamica de securitate actuala Roma nia se prezinta ca un partener de î ncredere ata t la nivel regional, ca t s i aliat, fiind un pilon geopolitic s i geostrategic devotat eforturilor de asigurare a stabilita t ii, securita t ii s i prosperita t ii. Odata cu ade-rarea la Aliant a Nord-Atlantica , Roma nia s i-a luat un angajament pe care î l respecta cu fermitate, iar asta zi t ara noastra are un rol esent ial î n securitatea regionala s i transatlantica prin aportul la misiunile din Afganistan, Kosovo s i Irak, prin contribut ia la stabilitatea s i regiunii Ma rii Negre, precum s i prin alocarea a 2% din PIB pentru apa rare – o parte im-portanta fiind dedicata proiectelor de î nzestrare majore, o manifestare a voint ei de a sust ine concret spat iul aliat.

Roma nia dezvolta permanent relat ia transatlanti-ca , aceasta fiind o condit ie esent iala pentru securi-tatea s i stabilitatea spat iului euro-atlantic, iar Parla-mentul, inclusiv prin Comisia pentru apa rare, ordi-ne publica s i sigurant a nat ionala din Camera Depu-tat ilor contribuie la promovarea relat iei bilaterale roma no-americane. Una dintre dimensiunile acestei relat ii a fost materializata î n luna aprilie a acestui an prin organizarea, ala -turi de Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Marshall” s i extensia locala a acestuia, Asociat ia Alumnilor „George C. Marshall” - Roma nia, a conferint ei „Eastern European Security Threats. The Romanian Strategic Outpost”.

Trebuie ment ionat faptul ca Centrul European pentru Studii de Securitate „George C. Mar-shall” este un proiect de succes

al parteneriatului americano-german, dezvoltat s i sust inut de ca tre Departamentul Apa ra rii al Statelor Unite ale Americii s i Ministerul Federal German al Apa ra rii. Misiunea acestuia este de a crea un mediu de securitate mai stabil prin promovarea institut ii-lor s i relat iilor democratice, î n special î n domeniul apa ra rii, prin promovarea unei coopera ri active î n spectrul securitar, dar s i prin consolidarea partene-riatelor durabile î ntre state.

Centrul „George C. Marshall” a format s i formeaza specialis ti î n apa rare, securitate s i relat ii internat io-nale, componente cheie î n buna funct ionare a struc-turilor de profil s i a asigura rii spat iului aliat. Roma -nia are aproape 600 de absolvent i ai diferitelor cursuri organizate de Centru, fiind al doilea stat ca reprezentare î n acest format. As a cum a subliniat fostul secretar american al apa ra rii, James Mattis, cu ocazia î mplinirii a 70 de ani de la lansarea Planu-lui Marshall, unul dintre principalele beneficii ale Centrului European pentru Studii de Securitate este ret eaua de specialis ti formata din absolvent i, care î s i î mpa rta s esc resursele la nivel global s i sprijina factorii de decizie pentru a asigura furnizarea secu-rita t ii.

Conferint a „Eastern European Security Threats. The Romanian Strategic Outpost” a fost organizata s i din perspectiva necesita t ii de a revitaliza asocia-

SECURITATEA EURO-ATLANTICĂ

6


t ia absolvent ilor din Roma nia - care are o istorie de 20 de ani, s i de a o sust ine ca platforma de dezbate-re. Aceasta poate beneficia de expertiza ret elei nat i-onale, formata din cei care au servit t ara î n diferite-le institut ii din spectrul apa ra rii s i al diplomat iei, dar s i de viziunea actualilor reprezentant i, viitori lideri ai structurilor dedicate securita t ii. I ntr-o lume î n care se exprima diferit i promotori ai insecurita t ii, am creat un spat iu pentru dezbateri strategice, con-ferint a aborda nd teme relevante precum politicile de apa rare UE s i NATO, provoca rile flancului estic, construirea rezilient ei prin securitatea cibernetica etc.

Dezbaterile au constituit o oportunitate extraordi-nara pentru ca expert i î n domeniul securita t ii s i al relat iilor internat ionale sa î mpa rta s easca diferite puncte de vedere s i sa construiasca relat ii s i punt i interinstitut ionale. Articularea provoca rilor de se-curitate î ntr-un spat iu lipsit de constra ngeri politi-ce, creat ca tribuna neutra s i platforma a discut iilor libere - î n spiritul promovat de Centrul „George C. Marshall” - dovedes te ca ideile pot deveni solut ii atunci ca nd sunt expuse argumentat s i coalizeaza

reprezentant i ai diferitelor institut ii.

Evenimentul a reprezentat o ocazie de reafirmare a relat iei transatlantice s i a Parteneriatului Stra-tegic Roma nia-SUA, factor cheie î n definirea pro-filului statului roma n ca aliat NATO. Analiza amenint a rilor regionale s i î nt elegerea flancului estic a evident iat important a planifica rii s i pre-ga tirii viitorului strategic al Roma niei î n primul ra nd prin prisma parteneriatul roma no-american, cu dezvolta ri s i responsabilita t i comu-ne.

Roma nia s-a conturat ca lider regional din per-spectiva asigura rii securita t ii s i proiecta rii stabi-lita t ii dincolo de granit ele aliate, î nsa doar î m-preuna cu statele membre NATO s i partenerii sa i putem construi un mediu de securitate stabil s i rezilient s i un viitor sigur.

7


Ambasador prof. Dumitru CHICAN

I n zilele de 24 – 25 februa-rie, stat iunea turistica egipteana Sharm El-Sheikh (de la Marea Ros ie) a ga zduit primul summit „istoric” al s efilor de state s i guverne ai t a rilor membre ale Uniunii Europene s i ale Ligii Arabe. Desfa s urat sub semnul sloganului „Sa in-vestim pentru stabilitate”, evenimentul a fost, mai degraba , un prilej pentru fiecare din tabere-le europeana s i orientala araba sa -s i prezinte propriile î ngrijora ri s i preocupa ri nu ata t fat a de problemele interne - care nu sunt put ine- ca t legate de realt ionarea î ntre cele doua arii vecine de la nordul s i din sudul Mediteranei. Eterna chestiune a conflictului, sau, mai degraba , a „conflictelor” care macina regiunea Orientului Mijlociu a fost doar unul din punctele î nscrise pe agenda de lucru a reuniunii.

Faptul ca summitul arabo-european a avut loc la put ina vreme dupa conferint a pentru securita-te de la Munchen s i î n contextul unei dinamici accelerate a contactelor s i demersurilor de secu-ritate europene s i euroatlantice a prilejuit o re-torica î n care sintagma „Orientul Mijlociu” a fost

rostita s i scrisa î n mod repetat cu o insistent a deosebita . Mai mult, a determinat pe unii comen-tatori s i analis ti sa se î ntrebe, s i chiar sa î ntrebe de ce se vorbes te stereotip doar despre „Orientul Mijlociu” (î nsot it sau nu de calificativele „mare” sau „nou”) s i nu se discuta , buna oara , s i despre un „Occident apropiat”, sau „mijlociu”, sau „î ndepa rtat” ca paradigme care, privite prin pris-ma intereselor geopolitice ale lumii arabe, ex-prima o foarte evidenta realitate a zilelor noas-tre.

Abordarea unor asemenea nedumeriri s i inte-rogat ii nu este, î n definitiv, un simplu exercit iu de imaginat ie, î n ma sura î n care ea se justigica prin imaginea pe care Occidentul o ofera con-temporaneita t ii sale - un Occident î n care zidul coeziunii s i consensului este afectat de fisuri vi-zibile ce fragmenteza ansambul nu numai din punct de vedere geopolitic ci s i prin disfunct iuni-le s i clivajele conceptuale care, raportate la geo-grafia politica a Orientului Mijlociu, permit sa se vorbeasca despre existent a celor trei segmente pe care le-am notat drept titlu al ra ndurilor de fat a . Ne afla m, de fapt, î n fat a unor schimba ri majore ca t prives te configurat ia s i distribut ia echilibrelor î ntre marile puteri ale lumii, s i ale lumii occidentale, cu deosebire. S i poate ca deta-liile acestor schimba ri se rega sesc î ntr-un proces

de eroziune s i nu î ntr-o faza de sim-ple fisuri produse î n strucura mono-litica a construct iei Vestice care ar sust ine realitatea discursului despre, cel put in, un „Occident mijlociu” s i un „Occident î ndepa rtat”, considerate astfel prin raportare la pozit ia pe ca-re Orientul arab o det ine î n dinamica globala a lumii de dupa cel de-al doi-lea Ra zboi Mondial s i, mai cu seamma , de dupa ca derea zidului din Berlin.

Circumscrisa acestui cadru geopoli-tic, ideea de „Occident Extrem” sau

SITUAȚIA INTERNAȚIONALĂ

8


„I ndepa rtat” se refera la propensiunea izolat ionista a Statelor Unite ale Ame-ricii, sau la ceea ce ar putea fi numit „protect ionismul Trump”, subsumat conceptului de „America first”. Ar fi superficial sa se creada ca este vorba, î n acest caz, de o simptoma pasagera sau de manifestarea unui puseu teme-ramental. Direct ia pe care evolueaza administrat ia Donald Trump este, dim-potriva , reflectare a unei viziuni politi-ce comprehensive ale ca rei ra da cini filosofice sunt ada nc î mpla ntate î n pro-funzimea culturii americane.

Pe de alta parte, atunci ca nd vorbim de un „Occident Mijlociu” avem î n vedere Europa Occi-dentala sau, mai degraba , o orientare condusa de Germania, î n tandem cu Frant a s i, î ntr-o oareca-re ma sura, Italia - noul concept de Mitteleuropa. Acesta este caracterizat, î n primul ra nd, de pro-fundele frict iuni s i distorsiuni existente î ntre „axa” Berlin-Paris, de o parte, s i Statele Unite, de cealalta parte, disensiuni care acopera numeroa-se s i importante probleme ale lumii globale con-temporane î ntre care, spre exemplificare, se re-ga sesc schimba rile climatice, constra ngerile im-puse schimburilor comerciale, aborda rile referi-toare la relat iile cu Rusia sau la tratatul nuclear î ncheiat cu Iranul. Expresiv, î n aceeas i ordine de idei, este s i recentul tratat semnat de cancelarul Angela Merkel s i pres edintele Emmanuel Ma-cron, ca react ie la sfida rile venite din partea ad-ministrat iei Trump la adresa nu numai a Frant ei s i Germaniei, ci a î ntregii Uniuni Europene, pe fondul presiunilor exercitate de Donald Trump pentru sporirea cheltuielilor de finant are a NA-TO.

Revenind la summitul de la Sharm El-Sheikh care, as a cum spuneam, a fost precedat de reuni-unile de la Vars ovia s i Munchen - unde init iator s i dominant a fost „Occidentul I ndepa rtat” repre-zentat de SUA -, î nta lnirea „istorica ” de la Marea Ros ie a fost, se poate spune, una î ntre Orientul Mijlociu s i „Occidentul Mijlociu” reprezentat de Europa.

Este interesant de meditat asupra unei perspec-tive posibile creata de retragerea americana de pe fronturile Orientului Mijlociu s i, prioritar, din

cel al ra zboiului civil sirian. Va dori „Occidentul Mijlociu” sa „umple” vidul la sat de plecarea ame-ricanilor, sau va fi vorba de ceva mai mult deca t o simpla „ocupare a vidului”, anume de angaja-rea celor doua „Occidenturi” î n relat ii de concu-rent a s i competit ie strategica pentru gestionarea s i influent area evolut iilor globale la nivelul Ori-entului Mijlociu, cu Mashrequl s i cu Maghrebul sa u? Semnalele existente par a î nclina balant a î n favoarea celei de-a doua alternative, iar un exemplu î n acest sens este oferit de dosarul libi-an, î n care controlul asupra acestei t a ri s i a re-surselor sale convent ionale de energie este re-vendicat de Frant a s i Italia, spre a nu mai vorbi de competit ia existenta de mai mult timp î ntre Marea Britanie s i Federat ia Rusa (pentru a ace-eas i miza libiana ). Am mai aminti, î n aceeas i or-dine de idei, declarat iile pe care s efa diplomat iei europene, Federica Mogherini, le fa cea la Bruxel-les, la 4 februarie, î n cadrul reuniunii ministeria-le prega titoare a summitului europeano-arab: „daca vom act iona î mpreuna (arabii s i Uniunea Europeana ), vom realiza reconcilierea î n Siria, î n Yemen, î n Libia s i î n î ntreaga regiune a Orientu-lui Mijlociu”. I naltul demnitar bruxellez nu a ra-tat ocazia, î n acelas i cadru, pentru a vorbi despre solut ionarea problemei palestiniene pe baza teo-riei „celor doua state”, pe care, dupa cum se s tie, administrat ia Trump o dezavueaza î n favoarea propriei s i deocamdata confuzei „afaceri a seco-lului”.

Va fi î n ma sura Orientul Mijlociu arab s i diplo-mat ia sa sa exploateze cu inteligent a fisurile ac-tuale ale „Occidenturilor” Mijlociu s i I ndepa rtat?

9



Dupa 17 ani de ra zboi î n Aghanistan, la 21 de-cembrie 2018, pres edintele american Donald Trump anunt a intent ia de a retrage juma tate din numa rul soldat ilor aflat i pe frontul unui conflict care, declans at de fosta administrat ie George W.Bush, sub argumentul luptei globale î mpotri-va fenomenului jihadist – terorist, s-a transfor-mat cu rapiditate î ntr-un costisitor ra zboi de uzura a ca rui finalitate - din perspectiva ecuat iei î nvins i-î nvinga tori a fost, vreme de doua decenii, î nva luita î ntr-un con de umbra .s i de incertitu-dini.

Oficial, expedit ia militara americana î n Afganis-tan s-a î ncheiat î n ianuarie 2014, dar a fost vor-ba, î n realitate, de o î ncheiere fragmentara , î n ma sura î n care cca. 14.000 de soldat i continua sa fie prezent i pentru operat iuni militare (î n teatrul de ra zboi al Afganistanului). I n prezent, campa-nia din aceasta t ara asiatica este contabilizata drept cel mai lung ra zboi din istoria implica rilor militare externe ale Statelor Unite s i care, dupa calcule estimative, s-a soldat cu cu cca. 40.000 de mort i.

Este cadrul î n care, dupa î ndelungi s i dificile tatona ri, americanii s i insurgent ii islamis ti Tali-bani au ca zut de acord sa se as eze la masa dialo-gului politico - militar s i sa sust ina , î n acelat i timp, un indispensabil proces de negociere inter-afgana fa ra de care orice acord de pace care ar fi realizat î ntre insurgent i s i coalit ia internat ionala condusa de SUA nu va apropia orizonutul pa cii interne s i nici durabilitatea necesara pe plan in-tern pentru reconstruct ie, stabilitate s i pace. Problema spinoasa care, î n prima vara acestui an, continua sa puna sub semnul î ntreba rii spe-rant ele î ntr-o pace afgana credibila are la origini refuzul insurgent iulor islamis ti de a antama ne-gocieri cu guvernul de la Kabul condus de pres edintele Ashraf Ghani, pe care Talibani î l eti-cheteza drept „marioneta a americanilor”. Aceas-ta eticheta a fost pusa , de altfel, s i fostului s ef al statului afghan Hamid Kharzai care, î n prezent,

este element activ al opozit iei politice, anti-islamista din t ara .

Mai multe runde de negocieri mediate au avut loc î n capitala qatareza Doha (aici rebelii dispun de un sediu de reprezentare), unde americanii au fost reprezentat i de diplomatul Zalmay Khali-lzad, î nsa fa ra un rezultat concret; totodata , la Moscova s-au desfa s urat, la init iativa Federat iei Ruse, consulta ri interne ale opozit iei afgane.

I nca din faza premerga toare a procesului de negociere a pa cii, actorii principali, respectiv re-belii Talibani s i Statele Unite ale Americii, au convenit asupra a doua principii fundamentale, numite, dupa o mai veche tradit ie tactica , „linii ros ii” pe care nici una dintre pa rt i nu are latitu-dinea sa le î ncalce prin nerespectare. Pentru in-surgent ii islamis ti, o asemenea interdict ie preve-dea ca nici o runda de negocieri nu era accepta-ta ata ta vreme ca t americanii nu se vor fi retras pî na la ultimul soldat de pe teritoriul Afganista-nului. De partea cealalta , americanii condit ionau negocierile de includerea î n procesul negocieri-lor a guvernului oficial de la Kabul. Aceste doua bariere au putut sa fie depa s ite, î n cele din urma : partea americana a ra spuns afirmativ revendica -rii privitoare la retragerea prezent ei militare din Afganistan, î n condit ii de comun acord stabilite, accepta nd, î n acelas i timp, ca guvernul de la Ka-bul –proamerican- sa nu fie parte la negocieri s i urma nd sa fie informat periodic cu evolut ia pro-cesului de negociere. La ra ndul lor, insurgent ii s-au angajat sa ra spunda ferm condit iei americane ca nici o prezent a terorist-islamista a grupa rilor Al-Qaida s i „Statul Iislamic” sa nu mai fie accep-tata pe teritoriul Afganistanului.

Problemele prioritare î nscrise pe agenda trata-tivelor, respectiv realizarea unei î nceta ri a focu-lui pe perioada negocierilor s i antamarea viito-rului politic al Afganistanului, nu au condus, deo-camdata , la rezultate palpabile s i durabile.

I n ce ma sura exista o perspectiva reala pentru pacificarea Afganistanului? Ra spunsul la aceasta î ntrebare poate fi exprimat î n put ine cuvinte: o deschidere a drumului ca tre semnarea unui ca-

10


dru juridic al pa cii va fi posibila doar cu î ndepli-nirea a doua condit ii prioritare. S i este vorba, î n primul ra nd, de convenirea unui acord de î nceta-re a focului, dupa cum este vorba de cerint a ca negocierea s i semnarea unui acord sau tratat de pace sa nu fie rezultat al ceea ce vor conveni americanii s i insurgent ii, ci un document la a ca -rui negociere s i semnare sa fie cooptate ata t gu-vernul de la Kabul, ca t s i toate fort ele politice reprezentative ale opozit iei de pe es ichierul af-ghan.

Afganii care au fost ga zduit i la Moscova, la î nce-putul lunii februarie, au reprezentat mis carea insurgenta islamista s i î nalt i responsabili politici socotit i a avea mai multa influent a î n societatea etnica s i tribala deca t guvernul pres edintelui As-hraf Ghani.

Este o realitate ca proiectul american de elimi-nare a mis ca rii Talibane s-a soldat cu un es ec. I n acelas i timp, nu poate fi negat faptul ca , de la in-tervent ia militara î n Afganistan au fost î nregis-trate s i realiza ri î n diverse segmente ale statului s i societa t ii afgane, î ncepa nd cu î nla turarea regi-mului radical conservator s i promotor al islami-za rii t a rii dupa paradigmele impuse de dreptul canonic islamic. I n aceeas i ordine de idei trebuie ment ionat ca femeile s i-au reca pa tat dreptul la munca , educat ie s i activitate î n viat a publica , in-clusiv î n structurile puterii legislative, juridice, legislative, administrative s i culturale. S-au fa cut, totodata , pas i deloc neglijabili î n ceea ce prives te libertatea de exprimare s i independent a presei, Afganistanul dispuna nd, î n prezent, de numeroa-se canale private de televiziune, radio s i mijloace scrise de informare î n masa .

Asta zi, dupa seria celor 40 de ani de ra zboi care le-a î nsa ngerat t ara, o buna parte a populat iei afgane s i, mai ales, ta na ra generat ie, se opune manierei confuze s i secretomaniei î n care se des-fa s oara contactele americano-afghane. Aceasta din teama ca o putere prea la rgita s i compromi-suri prea generoase care ar putea fi fa cute rebe-lilor Talibani ar cont ine pericolul virtual ca isla-mis tii sa î ncerce o revenire la acelas i model de guvernare pe care l-au practicat, ceea ce, la ra n-dul sa u, ar putea sa conduca la mis ca ri de opozit ie s i la izbucnirea unui nou conflict civil î n aceasta t ara .

La provoca rile inerente pe fondul ca rora se des-fa s oara contactele americano-afgane (lipsa unui consens privitor la acceparea guvernului Ghani ca parte la niegocierile de pace, numeroasele dezacorduri î ntre insurgent i s i celelalte fort e de pe es ichierul politic afgan, sau chiar î n interiorul format iunilor s i grupurilor de opozit ie) se adau-ga un risc nu mai put in amenint a tor pentru dez-noda ma ntul procesului de pace: pripeala. I n 2001, fostul pres edinte Bush a luat decizia de intervent ie î n Afganistan pe fondul emotivita t ii provocate de atacurile teroriste de la New York, iar prega tirea s i declans area operat iunilor mili-tare s-au fa cut î ntr-un ritm foarte stra ns, cu o graba care n-a avut alta justificare deca t dorint a de ra zbunare a lui Georgre W. Bush. Asta zi, Do-nald Trump ar putea sa treaca prin aceeas i expe-rient a , apa sa nd pedala de viteza a tratativelor mai mult deca t ar putea accepta celelalte pa rt i. Aceasta inclusiv din perspectiva viitoarelor ale-geri prezident iale americane, la care Donald Trump va dori sa candideze penru un nou man-dat î n Biroul Oval s i unde un avans substant ial pe calea ca tre pacea afgana ar putea sa fie consi-derat un atu important. Numai ca o asemenea graba ar fi la fel de pa gubitoare ca s i î n cazul lui George W. Bush, dat fiind ca este put in probabil ca profundele probleme acumulate î n aproape doua decenii de ra zboi sa fie solut ionate î n ca te-va luni de negocieri. Secretarul de Stat Mike Pompeo a acordat mediatorului Zalmay Khali-lzad un interval de 6 luni pentru a ajunge la un acord de pace complet s i durabil. Ori, o aseme-nea graba este de natura sa genereze suspiciuni de partea afgana , precum s i preocupare din par-tea altor actori statali – Pakistanul, Federat ia Ru-sa , Iranul, India, cu deosebire - care au avut un cuva nt de spus pe parcursul ra zboiului s i care doresc sa aiba un rol î n configurarea Afganista-nului post-conflict.

Ra ma ne de va zut daca negociatorii - indiferent de care parte a mesei de negocieri s-ar afla - vor î nt elege valoarea pe care, î n cazul pa cii pentru Afganistan, o are vechiul dicton „mai bine mai ta rziu deca t niciodata ”.

11



Rezumat

La 21 martie, odata cu anunt area de ca tre pres edintele Donald Trump a deciziei de recu-noas tere deplina a suveranita t ii israeliene asu-pra Podis ului sirian Golan, ocupat î n urma cu 52 de ani, administrat ia a fa cut î nca un pas impor-tant î n direct ia ruperii totale a orica rei continui-ta t i a politicii tradit ionale. Politica tradit onala la care se face referire este cea promovata anterior de Statele Unite fat a de conflictul arabo-israelian s i de regiunea Orientului Mijlociu. Ultimele de-mersuri î ntreprinse, î n calitate de mediator, de ca tre Casa Alba , s-au î ncheiat î n anul 2010. Intra-rea î n stare de latent a a init iativelor s i demersu-rilor de pace a fost definitiv confirmata odata cu declans area, î n prima vara anului 2011, a revol-telor siriene care aveau sa duca la lungul s i dis-truga torul ra zboi civil din aceasta t ara .

Ra ndurile de fat a î s i propun sa ofere un me-mento istoric al „problemei Golan”, începând cu anul 1967 ca nd, î n urma „ra zboiului de s ase zile” din iunie, Platoul Golan a fost ocupat de armata israeliana . De-a lungul celor opt ani de ra zboi sirian, suprapus cu ascensiunea fenomenului te-rorist islamist î n regiunea Mesopotamiei irakie-ne s i Levantului, situat ia din regiune a cunoscut evolut ii s i reconfigura ri fundamentale. I ntre acestea, se cuvin ment ionate: preluarea sub con-trolul opozit iei siriene s i islamiste a regiunii de sud s i sud-vest a Siriei; expansiunea influent ei

teritoriale s i militare iraniene î n Siria s i, implicit, î n zona adiacenta a liniei de demarcat ie din Pla-toul Golan. Aceasta expansiune a fost perceputa de Israel ca o amenint are existent iala pentru propria securitate s i pace, î n condit iile î n care prezent a militara alogena implicata î n criza siri-ana s-a extins pa na î n zona oras ului Quneitra, adica î n zona de dezangajare stabilita î n 1974, î n urma unor intense contacte desfa s urate de fostul s ef al diplomat iei americane, Henry Kissinger. I n acest context, î n 2014 a avut loc s i retragerea din zona tampon a fort elor ONU de supervizare a armistit iului israeliano-sirian (UNDOF), des-fa s urate dupa ra zboiul din octombrie 1973.

Anexarea şi negocierile de pace

La 14 decembrie 1981, Knessetul israelian a adoptat as a-numita „Lege Golan” prin care teri-toriul sirian cucerit î n iunie 1967 era trecut sub suveranitate, jurisdict ie s i administrat ie israelia-na . Dupa numai trei zile, la 17 decembrie 1981, Consiliul de Securitate al ONU adopta Rezolut ia 497, prin care comunitatea internat ionala res-pinge acest act de anexiune a ceea ce documen-tele ONU desemneaza prin sintagma „I na lt imile siriene Golan”. Consiliul de Securitate respingea cu acest prilej s i „ocuparea de teritorii prin fort a ”, considera nd, î n consecint a , ca decizia is-raeliana este nula s i neavenita , cera nd Israelului sa se retraga la frontierele existente la 4 iunie 1967, î n conformitate cu rezolut iile internat io-nale nr. 242 (1967) s i 338 (1973). Din suprafat a totala a Platoului Golan, de 185.000 km², Israelul a ocupat s i, ulterior, anexat o suprafat a de 1.200 km².

Dupa mai multe tentative es uate de lansare a unui proces de negocieri politice î ntre Israel s i Siria, abia î n 1991 pres edintele american George Bush, secondat de secretarul de stat James Ba-ker, au reus it sa demareze as a numitul „proces Madrid” pentru pacea dintre Siria s i Statul Israel. I n cadrul acestui proces de pace au avut loc mai multe runde de negocieri, pe care presa s i co-

12


mentatorii le-au caracterizat drept un „dialog al surzilor”. Aceasta sintagma a fost utilizata dato-rita lipsei de flexibilitate s i de maleabilitate fat a de ideea compromisului, care a caracterizat ata t pozit ia regimului sirian condus de pres edintele Hafez Al-Assad, ca t s i cea a guvernului de la Tel Aviv, î n frunte cu fostul premier Yitzhak Shamir. Venirea la conducerea cabinetului israelian a lui Yizthak Rabin, î n 1992 a adus un plus de dina-mism, concretizat, la 24 august din acelas i an, printr-o noua s edint a de negocieri desfa s urate la Washington. I n cadul acestor negocieri, delegat ia siriana a prezentat un „memorandum de obiecti-ve s i principii”, construit pe exprimarea explicita a revendica rii siriene de „retragere totala a Isra-elului din I na lt imile Golan, ocupate î n iunie 1967”, doleant a pe care partea siriana o va sust ine fa ra modifica ri pe tot parcursul rundelor ulterioare de tratatative. Singurul demers pozi-tiv î nregistrat î n acest sens a fost acordul pa rt ii israeliene privind retragerea „din” anumite teri-torii ale Golanului. Dupa venirea la Casa Alba a lui Bill Clinton, secretarul de stat Warren Chris-topher va î ntreprinde, î n luna august 1993, un turneu î n regiunea Orientului Mijlociu, pentru î nta lniri s i discut ii cu premierul Rabin s i cu pres edintele Hafez Al-Assad. Partea israeliana s i-a ara tat disponibilitatea de a negocia o retragere din Golan, cu condit ia ca aceasta sa fie urmata , sub garant ie americana , de î ncheierea unui tra-tat de pace, dupa precedentul oferit de Acorduri-le israeliano-egiptene de la Camp David, din 1979. Condit ia impunea inclusiv stabilirea de relat ii politico-diplomatice î ntre Tel-Aviv s i Da-masc. De partea cealalta , Hafez Al-Assad a oferit un ra spuns pozitiv, cu amendamentul, î nsa , de garantare a retragerii totale a Israelului din Pla-toul Golan, adica pa na la frontiera existenta la 4 iunie 1967. I n cartea sa de memorii „Romanul pierdut”, fostul ministru de externe s i vice-pres edinte al Siriei, Farouk Al-Sharaa, relateaza ca , la condit ia siriana , premierul Rabin s i-a ex-primat acordul asupra unei retroceda ri in inte-grum a Golanului ocupat, dacă, în schimb, Israelul va primi garant ii de securitate. Asasinarea lui Yizthak Rabin, î n 1995, s i preluarea s efiei guver-nului de ca tre Blocul Likud, î n frunte cu Benja-min Netanyahu, au fa cut ca î nceputurile î ncura-jatoare ale acordului dintre Rabin s i Hafez Al-

Assad sa fie date uita rii.

De la Netanyahu la Yehud Barak

Sub mandatul din perioada 1996-1999 al lui Benjamin Netanyahu î n fruntea cabinetului isra-elian, traiectoria negocierilor s i demersurilor de pace s-a deplasat dinspre Statele Unite ca tre Co-munitatea Europeana . Emisarul special, Miguel Angel Moratinos, a desfa s urat mai multe serii de contacte oficiale cu statele beligerante Israel s i Siria, î n paralel cu cele confident iale desfa s urate la Washington, cu Administrat ia americana s i cu evrei influent i din mediile politice s i financiar-economice din America. Cu toate acestea, negoci-erile au fost soldate doar cu schimburi de mesaje de buna intent ie î ntre premierul israelian s i pres edintele Hafez Al-Assad. Adjudecarea, î n 1999, a fotoliului de prim-ministru de ca tre Ye-hud Barak a î nsemnat s i cristalizarea unor in-tent ii de reluare a negocierilor „din punctul î n care acestea fusesera suspendate”. Rezultatele concrete s-au la sat s i de aceasta data as teptate - punctul de conflict fiind reprezentat de incapaci-tatea pa rt ilor de a ra spunde la o î ntrebare cruci-ala : ce fel de retragere israeliana va avea loc? Una part ala s i selectiva , as a cum sugerau israeli-enii, sau una totala , as a cum cereau sirienii? I n memoriile sale, fosta s efa a diplomat iei america-ne, Madeleine Albright, relateaza ca ra spunsul prezentat de partea israeliana sub denumirea de „retragere totala ” î n schimbul pa cii, a fost, de fapt, „o retragere totala ... cu pa strarea de ca tre Israel a unor port iuni din Podis ul Golan. React ia lui Hafez Al-Assad a fost laconica : „As adar ei (israelienii) nu doresc pacea. S-a sfa rs it”. La put ina vreme, Hafez Al-Assad î nceta din viat a , iar procesul de pace a fost dat uita rii definitiv... pa na ca nd, la 21 martie 2019, chestiunea Gola-nului era readusa î n actualitate prin decizia ame-ricana de recunoas tere a suveranita t ii totale a Israelului asupra acestui teritoriu. De la „retragerea totala ”, la „suveranitatea totala ”.

Decizia lui Donald Trump – o surpriză?

Pentru premierul Netanyahu, decizia lui Donald Trump a fost „un miracol dumnezeiesc” s i un „pret ios dar cu ocazia sa rba torii Purim

13


(iudaica )”. Jubilarea premieru-lui este de î nt eles mai ales î n contextul î n care recunoas terea americana a suveranita t ii depli-ne a Israelului asupra Golanului sirian intervenea la mai put in de trei sa pta ma ni pa na la alege-rile anticipate din aceasta luna . Ada ugata la „darurile anterioare” primite din partea administrat iei Trump - recunoas terea Ie-rusalimului drept capitala a Israelului s i mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv î n „oras ul sfa nt” –, a fost apreciata de numeros i comenta-tori ca un ajutor pret ios acordat lui Benjamin Netanyahu pentru obt inerea unui al cincilea mandat î n fruntea guvernului israelian. Dar o asemenea decizie - care, oricum, nu era o priori-tate deosebita pentru partea israeliana -, nu este ata t de surpinza toare pe ca t se lasa sa se î nt elea-ga . Orice observator atent al evolut iilor de pe es ichierul Orientului Mijlociu nu ignora ca pasul lui Donald Trump nu face deca t sa î ncununeze un lung s ir de demersuri s i presiuni exercitate nu doar de Israel, ci s i de marile grupuri de lob-by evreiesc din Statele Unite, pentru a accelera oficializarea unei asemenea hota ra ri a adminis-trat iilor de la Washington. Sub cupola ONU, fosta reprezentanta a Statelor Unite la organizat ia mondiala , Nikky Halley, sust inea deschis, chiar î n cadrul Aduna rii Generale, dreptul Israelului la suveranitate deplina asupra Golanului deja ane-xat.

Dar, cum î n politica nu exista acte de caritate s i nici „miracole divine”, „cadourile” fa cute de Do-nald Trump trebuie sa aiba un pret . Donald Trump nu î s i ascunde dorint a fierbinte de a rea-liza ceea ce niciun precursor al sa u nu a reus it, s i anume sa intre î n istorie ca realizator al pa cii î ntre israelieni s i palestinieni, prin mult-promovata „afacere a secolului”, despre care se va putea vorbi cel mai probabil, dupa alegerile anticipate din luna aprilie. Fat a de generosul sprijin primit, Netanyahu va trebui sa se arate darnic, la ra ndul sa u, prin concesii care sa î l apropie pe protectorul s i aliatul sa u de piedesta-ul aduca torului de pace î n lumea Orientului Mij-lociu.

Între dreptul internaţional şi „God and my right”

As a cum era de preva zut, deci-zia pres edintelui Donald Trump de recunoas tere a unui status-quo cu care nici logica dreptului s i nici comunitatea internat io-

nala nu au fost de acord a sta rnit numeroase proteste, contestat ii s i declarat ii de condamnare. Cinci state europene membre ale Consiliului de Securitate s i ale Uniunii Europene – Frant a, Ger-mania, Marea Britanie, Polonia s i Belgia au adop-tat, la 26 martie, o declarat ie comuna de nerecu-noas tere a legalita t ii s i validita t ii ma surilor adoptate î n ultima vreme î n relat iile dintre Sta-tele Unite s i Israel. Siria a cerut convocarea de urgent a a Consiliului de Securitate, Organizat ia Coopera rii Islamice a emis o declarat ie de pro-test s i lista ar putea continua. Ceea ce au î n co-mun toate aceste react ii se rega ses te î n laitmoti-vul pe temelia ca ruia sunt construite s i argumen-tate „î nca lcarea de ca tre pres edintele Trump a principiilor de drept internat ional, a rezolut iilor pertinente ale Consiliului de Securitate s i Aduna -rii Generale a ONU s i a principiului de inadmisi-bilitate a acapara rii de teritorii stra ine prin re-cursul la fort a ”. Cu deosebire sunt evocate rezo-lut iile 242, 338 s i 497, care au fost considerate referint e juridice axiale pentru orice demers vi-za nd solut ionarea conflictului arabo-israelian s i reinstaurarea stabilita t ii, securita t ii s i pa cii du-rabile î n aceasta parte a lumii.

Realitatea istorica arata , î nsa , adeva rul ca boga-tul inventar de decizii, rezolut ii s i declarat ii ale comunita t ii internat ionale nu a fost, vreme de peste o juma tate de secol, nici respectat s i nici implementat, devenind, mai degraba , un fundal decorativ pentru retorica politicianista . Erodat de vreme s i acoperit de pulberea istoriei irosite, dreptul internat ional pare a fi î nlocuit, progresiv s i ofensiv, de un alt fel de abordare conceptuala a jusitit iei s i a ordinii internat ionale, î n care ve-nerabilul gentleman numit „drept internat ional”, este trimis la pensie s i î nlocuit cu formula mai profitabila a vechilor monarhi anglo-saxoni, imi-tat i de regii latini, care domneau conduca ndu-se dupa doua principii: divinitatea s i dreptul perso-nal al monarhului, el î nsus i cu descendent e î n

14


voint a transcendentala . „God and my right”, pe malurile Tamisei, a devenit „Dieu et mon droit” pe malurile Senei s i a ajuns pe malurile Potoma-cului sub forma simplificata de „Eu, dreptul meu s i America î nainte de orice”.

O formula care, pornind de la vechea sintagma „tot i suntem egali, dar unii sunt mai egali deca t ceilalt i”, risca sa sa aiba consecint e de care nici lumea s i regiunile ei conflictuale nu au nevoie.

I n fond, decizia lui Donald Trump - ca act suve-ran de voint a - nu schimba cu nimic din caracte-rul sirian al teritoriului Golan. Dar, î n acelas i timp, ea bareaza drumul ca tre o sperata pace î n regiune. Ca ci, de vreme ce Golanul nu va mai fi, din perspectiva israeliana s i americana , un „teritoriu ocupat”, ci un „pa ma nt israelian”, se va putea pretinde ca nu mai exista nici teritorii ocu-pate care as teapta sa fie retrocedate.

Lamia FOUAD, Beirut

Dupa o lunga s i tulbure vacant a politica , la sfa rs itul lunii ianuarie, eternul premier libanez Saad Al-Hariri a la sat ca pe cos ul Seraiului din Beirut sa se ridice spre cer coloana de fum alb care aducea libanezilor mult as teptata veste „Habemus papam” care, î n graiul de la t ara cedri-lor se traduce prin „avem guvern”.

Reus ita lui Hariri nu se datoreaza unei concordii brus te s i miraculoase a mozai-cului de fort e politice, confesionale, eco-nomice s i de veleitari aspirant i la moli-ciunea fotoliilor ministeriale s i dornici sa porneasca la lupta pentru edificarea nou-lui Liban „pentru tot i libanezii”.

Acel „Deus ex machina” care a fa cut po-sibila ies irea la suprafat a a viet ii interne libaneze, tot mai mult amenint ata de ha-os s i de colaps, poarta numele de Hassan Nasrallah. Pe la nga profesiunea de „lider al rezistent ei” s i de secretar general al format iunii politico-militare numita „Partidul lui lui Dumnezeu” (un Dumne-

zeu de confesiune duodecimana s iita ), Hassan Nasrallah are s i statutul de posesor al pumnului care, fie fluturat deasupra turbanului negru, fie tra ntit pe catifeaua verde pe care se joaca viito-rul s i destinul Libanului, hota ra s te status quo-ul acestei t a ri pe termene medii sau lungi, î n funct ie de evolut iile tarabei politice regionale s i nu numai. Libanul are un guvern pentru ca as a au vrut Hassan Nasrallah s i comanditarii sa i din acelas i invincibil „front al î mpotrivirii s i rezis-tent ei”.

Se s tie, î nsa , s i cei dinta i care s tiu sunt libanezii, ca un asemenea statu-quo s i, cu ata t mai mult, un status quo permanent al Hezbollahului s i al „rezistent ei” sale nu este pe placul tuturor celor care, din varii motive, pe care nu le mai amintim aici, nu privesc cu ochi buni tendint ele autocrati-ce ale format iunii libaneze. Iar î n existent a for-mat iunii lui Nasrallah este va zuta ma na lunga a regimului teocratic din Teheran, fapt afirmat î n-ca de la î nceputul acestui an de ca tre s eful diplo-mat iei americane, Mike Pompeo.

De altfel, î n contextul criticilor virulente aduse predecesorului sa u, Barack Obama, pentru poli-tica sa orientala , candidatul la prezident iale s i, apoi, pres edintele Donald Trump, s i-a fa cut un titlu definitoriu al politicii sale externe s i de se-curitate din opozit ia fat a de Republica Islamica Iran s i de extensiile sale regionale. Un loc de frunte pe aceasta lista revine format iunii libane-ze condusa de s eicul Hassan Nasrallah, care a fost î nscrisa pe lista organizat iilor teroriste ela-borata de ca tre Departamentul de Stat î nca din

15


1997 s i face parte, î n acelas i timp, din primele cinci grupa ri considerate a se afla î n avangarda crimei organizate transnat ionale. Potrivit procu-rorului general al SUA, Jeff Sessions, dezmem-brarea s i lichidarea acestor organizat ii constituie o prioritate externa a administrat iei Trump.

Daca , prin tradit ie, inamicii Iranului s i ai filiale-lor sale regionale s i-au concentrat atent ia s i poli-ticile aproape exclusiv asupra potent ialului s i activita t ilor cu caracter militar ale format iunii Hezbollah, î n ultimul timp s i, mai ales, dupa im-plicarea acestei grupa ri î n ra zboiul civil sirian, ala turi de armata loiala a regimului din Damasc, o atent ie sporita este acordata unui alt aspect î n care adversarii regionali s i internat ionali va d veriga s ubreda s i un sensibil „ca lca i al lui Ahile” din edificiul institut ional al partidului libanez pro-iranian s i anume acela care se refera la sur-sele de finant are ale partidului.

Daca se au î n vedere ca teva puncte de reper ca-re compun identitatea partidului Hezbollah s i, cu deosebire, dimensiunea s i influent a acestuia pe es ichierul intern libanez, se va ajunge lesne la concluzia realista ca realizarea tuturor acestor misiuni s i act iuni, inclusiv a celor aflate la limita legii sau î n afara acesteia, presupune asigurarea unor surse consistente s i permanente de posibi-lita t i logistice s i financiare. I n mod normal, aces-te surse ar depa s i posibilita t ile unei simple for-mat iuni politice care, declarativ, militeaza pen-tru un Liban democratic s i prosper s i î s i sust ine programul la examenul urnelor de vot.

Se poate spune ca format iunea î n discut ie este privita ca un veritabil stat î n stat. Argumentul este sust inut de esent a î nsa s i a ideologiei s i doc-trinelor sale fundamentale, de structurile sale institut ionale s i operative supradimensionate, de volumul larg al activita t ilor cu caracter social, caritabil, educat ional, sanitar pe care Hezbollah le desfa s oara pentru a-s i ment ine un nivel cores-punza tor de popularitate s i simpatie a unei bune pa rt i a libanezilor (nu numai a coreligionarilor musulmanilor s iit i) s i, nu î n ultimul ra nd, de complexitatea s i densitatea activita t ilor militare, de informat ii s i de alta natura , desfa s urate î n arealul regional s i î n alte zone, chiar foarte î nde-pa rtate î n geografia globala .

Nu este – s i nu a fost niciodata – un secret fap-

tul ca , î nca de la nas terea sa, î n anul 1985, fi-nant area, echiparea s i dotarea „Partidului lui Dumnezeu” au avut drept sursa Iranul. Odata cu intrarea î n noul secol XXI, î nsa , format iunea a init iat s i a desfa s urat un efort amplu, complex s i dinamic, de asigurare, sporire s i diversificare prin fort e proprii a resurselor financiare, econo-mice s i materiale. I n acest sens, unul dintre pri-mele poiecte puse î n practica a fost crearea unei economii proprii, paralela cu cea a statului liba-nez, concurent iala î n raport cu aceasta s i sust inuta de act iuni transfrontaliere s i transcon-tinentale – î ndeosebi î n Africa s i America de Sud. Aceste act iuni s-au circumscris, mai degraba , cri-mei organizate: spa larea banilor, traficul cu stu-pefiante, activita t i s i afaceri î n domeniul imobili-ar etc.

Se poate spune ca , î n prezent, Hezbollah dispu-ne de cinci surse principale de asigurare a resur-selor financiare s i logistice s i acestea sunt urma -toarele: institut ia Ghidului Spiritual Suprem al regimului iranian, Ali Khameney, statul/guvernul iranian, imperiul economic constituit s i gestionat de Gardienii Revolut iei, forurile cleri-cale, prin colectarea daniilor religioase (zaka t, î n scriptura coranica , khum, î n limba farsi) s i redi-rect ionarea unui cuantum procentual ca tre „revolut ia din exterior” s i propriile afaceri eco-nomice s i comerciale desfa s urate î n interiorul Libanului.

Des i nu exista date certe privind nivelul buge-tului annual al partidului, estima ri mai recente arata ca acesta este constituit, î n procent de 70-80%, din surse iraniene, echivala nd, î n termini nominali, cu cca. 700 milioane dolari, la care se adauga veniturile obt inute din economia parale-la proprie s i din activita t i ilegale.

I n luna octombrie 2018, administrat ia Donald Trump a adoptat as a-numita „Lege pentru pre-venirea Finant a rii Internat ionale a Hezbollah”, prin care se urma res te izolarea organizat iei de mediul sistemului financiar internat ional s i iden-tificarea s i izolarea persoanelor, guvernelor s i agent iilor stra ine care sunt implicate î n sust ine-rea format iunii s iite sau î n activita t ile desfa s ura-te de aceasta s i care intra sub incident a legis-lat iei de combatare a crimei organizate.

Din aceasta perspectiva , se pune î ntrebarea da-

16


ca sanct iunile economico-financiare s i energeti-ce pe care America le aplica î mpotriva regimului iranian pot afecta fluxul de finant are dinspre Te-heran ca tre sudul Libanului. I n principiu, ma su-rile ordonate de pres edintele Donald Trump au potent ialul de a perturba fluxul finant a rii, dar nu sunt put ini analis tii care nu î mpa rta s esc aceasta opinie. Ata ta vreme ca t Hezbollahul nu este izo-lat de ambientul sa u confesional s iit, este dificil de presupus ca sanct iunile americane vor avea un impact serios asupra Hezbollahului libanez. S i chiar lua nd î n considerat ie posibilitatea ca prin sanct iunile americane sa fie barate canalele s i sursele internat ionale de finant are, acestea nu î s i vor face efecul dorit de Donald Trump deca t î ntr-un ritm lent s i greu de controlat. I n plus, Hezbollahul are o structura umana profund atas ata liderului Hassan Nasrallah s i Ghidului Suprem Ali Khameney, iar acest lucru va permi-te, î n condit iile es ichierului politico-economic al Libanului, o intensificare s i o amplificare a acti-vita t ilor „paralele” pe care nici statul libanez s i nici penalita t ile regionale sau internat ionale nu o vor putea stopa prea cura nd.

Nu trebuie ignorate nici alte doua aspecte im-portante din acest punct de vedere. Este vorba, î n primul ra nd, de faptul ca puternicele comuni-ta t i s iite din Liban, Siria s i Irak ra ma n atas ate principiului velayat-e-faqih, liderului Iranian Ali Khameney s i, implicit, francizelor regionale ira-niene, inclusiv Hezbollahul. I n al doilea ra nd, fondurile pe care î nsa s i institut ia Ghidului s i cea clericala iraniana le poseda s i le gestioneaza , î n afara sistemului financiar nat ional s i internat io-nal, sunt de ordinul zecilor de miliarde de dolari s i ele pot fi transferate pe ca i obscure din care nu lipses te nici procedeul gent ilor transmise „din ma na î n ma na ”. S i î ntr-un caz s i î n cela lalt, fluxul sust inerii financiare nu va putea fi stopat î n ma sura dorita .

I n concluzie, se poate afirma ca ma surile res-trictive adoptate sau avute î n vedere de adminis-trat ia Trump sunt de natura sa complice situat ia financiara a Hezbollahului, dar nu sunt suficiente pentru a î nfra nge aceasta entitate din punct de vedere economico-financiar.


MENA: O istorie divizată

De la emanciparea sa de sub dominat ia otoma-na , la sfa rs itul primului Ra zboi Mondial s i de la procesul de aparit ie a statelor nat ionale inde-pendente, regiunea Orientului Mijlociu s i a Nor-dului arab African (MENA), conceptul tradit ional de „patrie araba ” (Al-Watan Al-Arabiy) a fost transerat la periferia discursului politic, spre a fi utilizat, cel mai adesea, ca anexa decorativa a re-toricii despre unitatea araba . Locul sa u a fost ocupat de lexemul qutr, cu sensul literal de pro-vincie, ridicat s i el, la rangul semantic de „t ara ”, din nevoia conformita t ii cu situat ia existenta î n geografia politica fa ra mit ata a corpusului arab. Intereseaza mai put in daca aceasta mixtura lexi-cala a fost determinata de motive ideologice s i circumstant e politice s i de securitate. Istoria a consemnat un adeva r de neta ga duit s i anume acela ca , î n ultimul secol, Orientul Mijlociu, cu Mashreq-ul s i cu Maghrebul sa u, a fost, cu rarisi-me s i scurte sincope, un areal al instabilita t ii acute, al conflictelor intra s i inter-arabe, cu per-manenta absent a a pa cii regionale s i cu ingerint e externe repetabile s i ofensive. Rivalitatea ideolo-gica î ntre regimurile nat ionaliste, ava nd î n frun-te Egiptul s i unionismul lui Gamal Abdel Nasser s i cele conservatoare, plasate î n umbra Arabiei Saudite s i a wahhabismului religios rigorist, s-au ada ugat cauzelor care, ani de-a ra ndul, au descu-rajat orice tentativa serioasa a comunita t ii arabe de a-s i constitui propriul sistem de securitate. Lucrurile aveau sa cunoasca schimba ri dramati-ce abia dupa ce ra’isul (pres edintele) egiptean Anwar Al-Sadat a evadat din frontul „solidarita t ii” s i „coeziunii”arabe”, î ncheind pri-ma pace oficiala s i juridica î ntre arabi s i evrei s i dupa ce, î n urma cu patru decenii, î n Iran revo-lut ia islamica din 1979, simultana cu invazia so-vietica î n Afghanistan, a provocat o brutala des teptare din letargia tradit iei s i a inert iei. Acesta des teptare i-a determinat pe liderii regio-nali sa abordeze febril o chestiune practic negli-

17


jata î n totalitate de-a lungul deceniilor trecute s i anume imperativul de creare a unui sistem de apa rare s i securitate colectiva care sa fie, î n ace-las i timp, s i izvor de securitate pentru fiecare „provincie” araba î n parte. Desigur, Liga Satelor Arabe, creata î n 1945, are la temelia sa suficiente documente - î ncepa nd cu î nsa s i Carta Funda-mentala a organizat iei - care stipuleaza , printre misiunile sale, apa rarea colectiva a statelor membre s i nu poate fi trecut cu vederea ca , î n probleme ale pa cii, ra zboiului, securita t ii s i sta-bilita t ii, Liga s-a mobilizat î n numeroase ra nduri – î n conflictul arabo-israelian s i palestiniano-israelian, î n Yemen, Sahara Occidentala , î n dispu-ta dintre Iran s i Emiratele Arabe Unite, legata de suveranitatea asupra a trei insule din Golful Ara-bo-Persic (Abu Mussa, Marele s i Micul Tomb), pa na la evolut iile contemporane din statele afec-tate de „prima vara araba ”. Din pa cate, eforturile organizat iei au fost prea put in sau deloc fruc-tuoase. Drept consecint a , regiunea Orientului Mijlociu s i Africii de Nord nu dispune de un sis-tem coerent de securitate regionala s i nici nu exista semnale credibile ca acest lucru ar fi dorit altfel deca t la nivelul declarat iilor de buna -intent ie. Mai mult, la disensiunile politice se ada-uga ascensiunea rivalita t ilor interreligioase î ntre sectele musulmane, î ntre musulmani s i non-musulmani, î ntre sunnism s i s iism, sau ostili-ta t ile î ntre comunita t i s i familii tribale, cum ar fi cele din Iraq, Libia, Siria s i Yemen. Iar toate aces-tea constituie un factor dinamic de aprofundare a clivajului, a crizei identitare s i a traumelor so-ciale s i institut ionale, ata t la nivelul statal, ca t s i la cel al societa t ii.

Lumea Orientului Mijlociu a tra it, vreme de de-cenii, o lunga serie de conflicte, ingerint e, revo-lut ii, ra sturna ri de regimuri politice, intervent ii militare de pedepsire s i brutalita t i irat ionale ale fenomenului jihadist terorist. S i fiecare t ara s i societate araba s i-a tra it propriile crize, î nchise î n carapacea singura ta t ii s i a orgoliilor, ava nd diverse consecint e care pot fi lesne constatate ca t prives te s ansele de securitate durabila s i de î ncredere î n ziua de ma ine.

Primăvara arabă: preambul la noul MENA?

„Ordinea araba ”, î nt eleasa ca sistem, nu s i-a ga -

sit, î n toata istoria moderna , o expresie pragma-tica funct ionala deca t î n latura sa teoretica ideo-logica numita fie panarabism, fie nat ionalism arab, fie unitate araba . Sintagma a dispa rut oda-ta cu epuizarea ideologiilor s i intereselor care i-au dat nas tere. Lumea araba , ca entitate identita-ra pentru sine s i prin sine, a fost s i ra ma ne mai degraba un exercit iu retoric dincolo de care se descopera realitatea î n act iune. Iar aceasta î n-seamna fragmentarea corpusului arab î n nat io-nalisme supralicitate s i aflate î n relat ii concu-rent iale, individualiste s i prea put in legate de ideea unita t ii s i unicita t ii „nat iunii arabe”. Orien-tul Mijlociu arab este o lume dominata de un multipolarism î n care nat ionalismul î ngust s i izolat ionist exprima scindarea. Egiptul lui Anwar Al-Sadat a î ncheiat pacea cu Israelul nu consul-ta ndu-se cu „marea familie araba ”, î n cadrul or-ganizat iei comune numita Liga Araba , ci cu s a-hins ahul iranian Reza Pahlavi s i cu fostul lider al regimului comunist de la Bucures ti. I n 1993 s i 1994, Organizat ia de Eliberare a Palestinei s i Re-gatul Has emit al Iordaniei s i-au negociat, fiecare, propriile aranjamente de pace cu Israelul, î n afa-ra orica rui castru arab de ata tea ori invocat ca simplu exercit iu de oratorie. I n 2000, Arabia Sa-udita s-a dorit a fi unicul campion al pa cii arabo-israeliene, avansa nd propria „init iativa araba de pace” care nu a avut nicio urmare s i enumera rile ar putea continua.

Metaforica „prima vara araba ” a constituit, pen-tru î ntregul areal arab al Orientului Mijlociu s i Nordului African un punct istoric de cotitura , dar s i de dezla nt uire a unui amenint a tor anotimp al haosului politic, al dezastrului economico-social s i al sfa ra mit a rii - care pare definitiva - a ceea ce a î nsemnat idea de identitate araba comuna . De-zintegrarea sistemica a „noii ordini orientale” pare a se impune, tot mai mult, ca noua normali-tate a acestei regiuni sensibile a lumii contempo-rane. Pra bus irea î n serie a mai multor regimuri politice a avut consecint e dezastruoase nu nu-mai î n interiorul statelor care au cunoscut „schimbarea de girueta ”, dar care nu au reus it sa umple î n planuri alternative vidul creat, ci s i asu-pra relat iilor s i a parteneriatelor inter-arabe. Pe malul apusean al Golfului Arabo-Persic, conflic-tele post-prima va ratice, orgoliile de liderism re-

18


gional sau conflictele ideologice de extract ie doc-trinara religioasa s-au materializat î n distruge-rea de facto a organizat iei sub-regionale arabe - Consiliul de Cooperare al Golfului. I n Egipt, pute-rea a redevenit o posesiune a institut ei militare iar Siria a ca zut victima ra zboiului civil. Conflic-tul a destra mat orice punte de comunicare cu restul comunita t ii arabe, î n vreme ce, din ace-leas i calcule conjuncturale, statele regionale s i-au orientat atent ia ca tre parteneriate cu actori din afara lumii arabe: Siria-Iran, Siria-Federat ia Rusa , Arabia Saudita -Egipt – acestea din urma legate de conexiunea americana . I n acelas i timp, Orientul Mijlociu a devenit, tot mai mult s i mai virulent, un es ichier de confruntare î ntre marile puteri globale. Gama formelor/domeniilor inclu-de: aranjamente politice; domeniul militar s i de securitate, prin dependent a tot mai accentuata de livra rile de material militar de ca re marile puteri; domeniul aranjamentelor de securitate, prin orientarea ca tre aliant e extraregionale, pre-cum ideea crea rii unui NATO arab; reorientarea ca tre normalizarea relat iilor cu inamicul israeli-an de pa na mai ieri, cu acceptarea, la schimb, a unor „afaceri ale secolului” ga ndite î n cancelarii stra ine pentru o as a-zisa solut ionare a proble-mei palestiniene considerata a fi, pa na la „prima vara araba ”, „cauza cauzelor” pentru mo-tivarea solidarita t ii s i a act iunii arabe comune”.

*

I ncerca nd o definire a ordinii arabe s i a arhitec-turii sale de securitate din zilele noastre, putem afirma, fa ra teama de a gres i, ca aceasta se afla , pur s i simplu, î ntr-o faza de pra bus ire libera î n gol.

Revolut iile arabe, fenomenul extremismului terorist-islamist, disolut ia î nsa s i a doctrinei isla-mice ca fort a catalizatoare a coeziunii s i solidari-ta t ii arabe sunt tot ata t ia factori care determina put inele „state regionale puternice” sa se orien-teze, unilateral, ca tre intervent ii militare s i ali-ant e cu alte puteri non-arabe. Intervent iile mili-tare ale Arabiei Saudite î n Bahrein s i î n Yemenul transformat î n teatru al unui „ra zboi prin inter-pus i” cu o alta putere regionala - Iranul - in-gerint ele stra ine, regionale s i extra-regionale î n conflictele s i crizele aflate î n curs de desfa s urare

au devenit, deja, caracteristici simptomatice pentru noile realita t i strategice ale MENA. S i poate pa rea paradoxal - fa ra î nsa a fi - faptul ca a aceasta expansiune a noilor actori regionali este construita pe temeliile ascunse ale unor crize sociale interne care, pe termen mai lung sau mai scurt, pot avea consecint e letale tocmai asupa emblemei orgolioase de mare putere regionala . Inegalita t ile sociale, deteriorarea grava a echili-brului î n ceea ce prives te distribuirea resurselor nat ionale s i a s anselor de acces ca tre viitor, mar-ginalizarea tinerei generat ii, s omajul obnubilat prin recursul la importul fort ei de munca , izola-rea de ritmurile culturale s i civilizat ionale ale lumii moderne, barierele sociale, spirituale s i materiale ridicate de regimuri pe drumul tranzit iei ca tre post-modernism, sunt tot ata tea verigi s ubrede nu numai pentru securita t ile nat ionale arabe , ci s i pentru securitatea colecti-va a ceea ce, î nca , inert ial, se mai numes te „Middle East and Northern Africa”.

Dinu COSTESCU

La 30 septembrie 2015, î ntr-un moment î n care situat ia pe frontul ra zboiului civil sirian atinsese o faza critica pentru armata loiala regimului, agent iile ruse s i internat ionale de presa infor-mau despre faptul ca , la cererea regimului din Damasc, armata rusa , cu o avangarda operativa a aviat iei de bombardament, intrase î n act iune î n Siria, ala turi de fort ele lui Bashar Al-Assad. Act i-unile vizau terorismul reprezentat, din punctul de vedere oficial al Moscovei s i Damascului, de opozit ia siriana s i de format iunile jihadiste din siajul ideologic al ret elei Al-Qaida. I n scurt timp de la intervent ia militara ruseasca , echilibrul de fort e s i avantaje pe front a fost refa cut î n favoa-rea guvernului sirian, salvat, astfel, de la o pra -bus ire inevitabila s i readus pe o pozit ie ofensiva , soldata cu reinstaurarea controlului sa u asupra complexului strategic s i tactic al frontului.

I n condit iile î n care, pe fondul evolut iilor din Ucraina s i Crimeea, relat iile dintre Federat ia Ru-sa s i comunitatea occidentala erau puternic ten-

19


sionate, iar economia nat ionala s i nivelul de trai al populat iei diminuau semnificativ efectul sanct iunilor internat ionale, au fost fires ti î ntre-ba rile pe care analis tii, comentatorii s i cercurile politice s i le-au pus î n lega tura cu motivele reale care l-au determinat pe pres edintele Vladimir Putin sa angajeze Rusia î ntr-o aventura militaris-ta riscanta . Ra spunsurile cele mai frecvente care s-au dat s-au referit fie la dorint a Kremlinului de a face din Siria o „moneda de schimb” cu Occi-dentul, de tipul „Siria contra î nchiderii dosarului ucrainean”, fie la exploatarea intervent iei pentru a abate atent ia opiniei publice din interior de la degradarea accentuata a condit iilor de trai, fie, î n sfî rs it, la tradit ia lega turilor bilaterale vechi s i consistente dintre fosta URSS s i Siria aflata sub conducerea lui Hafez Al-Assad, tata l s i mentorul actualului s ef al statului sirian, Bashar Al-Assad.

I n aceeas i luna , de la tribuna Aduna rii Generale a ONU, Vladimir Putin adresa comunita t ii inter-nat ionale chemarea la cooperare s i chiar la o ali-ant a multistatala de lupta î mpotriva terorismu-lui islamist, inclusiv prin acordarea de sprijin multinat ional regimurilor de la Bagdad s i Da-masc. Sprijinul era destinat contracara rii s i eli-mina rii amenint a rilor radicale reprezentate de format iunile qaidiste Jabhat Al-Nusra, î n Siria s i Statul Islamic din Irak s i Siria, devenit, ca teva luni mai ta rziu, Califatul Statul Islamic. Cu acelas i prilej s i î n exercit iul sa u retoric, Vladimir Putin condamna „exportul democrat iei occidentale” considerat de pres edintele rus drept unul din principalii factori destabilizatori ai Orientului Mijlociu s i, ipso facto, element de facilitare a as-censiunii s i disemina rii institut ionalizate a peri-colului extremist salafist. As a cum s-a putut con-stata la vremea respectiva s i ulterior, campania rusa anti-terorista s-a transformat, î n scurta vre-me, î ntr-un ra zboi î mpotriva opozit iei siriene. Aceas-ta transformare a ada ncit disensiunile s i lipsa de î ncredere a Occidentului s i Statelor Unite, î n mod special, î n intent iile reale ale conducerii de la Moscova. O oferta a lui Vladimir Putin de a tri-mite la Washington o delegat ie condusa de pre-mierul Dmitri Medvedev s i de a primi la Mosco-va o delegat ie americana la acelas i nivel, pentru discutarea s i convenirea unei î ncheieri rapide a

ra zboiului sirian, nu a avut efectul scontat. Par-tea americana a fost de acord cu participarea doar la eventuale convorbiri militare tehnice, pentru stabilirea unor aranjamente de evitare a incidentelor aviatice î ntre SUA s i Federat ia Rusa , î n spat iul aerian sirian.

Motivele care au determinat angajarea militara a Rusiei î n ra zboiul civil sirian sunt, cu certitudi-ne, mult mai complexe s i mai profunde deca t ce-le vehiculate î n media s i î n comunicatele oficiale destinate consumului public.

Trimiterea armatei ruse î n Siria, pentru salva-rea de la pra bus ire a regimului Bashar Al-Assad s i schimbarea radicala a evolut iei ra zboiului ci-vil, a avut rolul politic de a demonstra ca statul nat ional rus a rena scut pe ruinele fostei Uniuni Sovietice, ca din punct de vedere economic s i al abilita t ilor s i capacita t ilor militare este o mare putere globala s i ca , grat ie acestei renas teri, Fe-derat ia Rusa are potent ialul de a influent a s i ori-enta echilibrul de fort e î n zone geografice de im-portant a strategica , as a cum este arealul Orien-tului Mijlociu. Indirect, dar vizibil, politica exter-na a Moscovei s i relat ionarea cu comunitatea oc-cidentala au revenit la regulile jocului din vre-mea Ra zboiului Rece, transpuse sub forma de retorica a democrat iei s i de autovictimizare, ca pretext pentru escaladare. Primele manifesta ri de experimentare a cestei „renas teri” s-au con-cretizat prin campaniile ruses ti î n Georgia s i î n estul s i sud-estul Ucrainei. I n aceeas i direct ie se î nscriu re-militarizarea ruseasca masiva a Ma rii Negre, adoptarea, î n 2013, a „Planului de Apa ra-re a Federat iei Ruse”, reconstituirea Fort ei Ope-rative Permanente î n Marea Mediterana , o inten-sificare accelerata a cres terii capabilita t ilor mili-tare sofisticate s i adoptarea politicii de avertiza-re s i amenint are la adresa altor state din vecina -tatea mai apropiata sau mai î ndepa rtata a „spat iului vital” al Federat iei Ruse. Modernizarea s i la rgirea capacita t ilor de operare ale portului sirian Tartous s i î nfiint area bazei militare aerie-ne ruse de la Hmeimim, î n sud-estul oras ului-port Latakia, cu termen nelimitat de folosire ex-clusiva , se circumscriu noii strategii de apa rare susment ionata .

*

20


Experient a intervent iei ruse î n conflictul intern din Siria trebuie privita s i ca expresie a Moscovei de a sust ine un multilateralism global. I n acest sens, Federat ia Rusa dores te sa aiba un aport considerabil î n abordarea s i gestionarea marilor probleme ale lumii contemporane s i viitoare. S i daca Vladimir Putin a reus it sa faca din regiunea Orientului Mijlociu un partener ca utat, aceasta se datoreaza î n buna ma sura caracterului prag-matic s i non-ideologic al politicii regionale pro-movata de Moscova.

Ra ma ne de va zut daca , ata t Federat ia Rusa , ca t s i Statele Unite vor dovedi ca dispun de o strate-gie vizionara , care sa depa s easca „dosarul local” al ra zboiului sirian s i conflictele mozaicate ale regiunii Orientului Mijlociu. De asemenea, ra ma -ne de va zut daca , ata t Moscova, ca t s i Washingto-nul vor fi tras î nva t a mintele rat ionale din criza siriana pentru ca, î n perspectiva , sa se ga seasca un modus operandi î n care ra zboiul rece s i ame-nint area cu un ra zboi fierbinte sa nu mai faca parte din recuzita de ma ine a actorilor globali ai lumii multipolare.

Maher NABOULSI

Prin anunt ul sa u din decembrie anul trecut, pri-vind retragerea celor cca. 2000 militari ameri-cani din Siria „pa na la lichidarea ultimelor ra -ma s it e ale Statului Islamic”, pres edintele Donald Trump deschidea un nou s antier aglomerat cu constructori de supozit ii s i scenarii privitoare la consecint ele pe care decizia sa le va avea asupra crizei din Siria s i, prin ricos eu, asupra climatului general din regiunea Orientului Mijlociu. „Eu nu dau î napoi!” mai spunea Donald Trump, pentru a risipi î ndoielile scepticilor. Dar a dat! De la „retragerea imediata ” s-a trecut la „retragerea ca t mai cura nd posibil”, care s-a transformat s i ea î n „retragerea î n ca teva luni” s i, apoi, î ntr-o „retragere part iala ” care a î nsemnat ment inerea î n Siria a unui numa r de 200 de militari ameri-cani, anunt ata tot de Donald Trump la 21 februa-rie, pentru ca, la 23 februarie, numa rul soldat ilor ment inut i sine die sa creasca la 400. I ntre timp,

Administrat ia de la Washington a î ncercat sa convinga aliat ii europeni sa participle la consti-tuirea unei fort e de ment inere a pa cii, cu un efec-tiv de 1.000 de persoane, care sa asigure pro-tect ie pentru fort ele kurde aliate pe frontul anti-terorist jihadist. Europa nu a ra spuns. Cu un re-zultat incert s-a soldat s i ideea de creare a unei zone tampon cu o profunzime de pa na la 30 km de-a lungul frontierei Siria-Turcia, configurata s i controlata de cartografii s i de soldat ii lui Recep Tayyip Erdogan. Pa na la î nceputul prima verii, nici aceasta idee nu s i-a ga sit calea ca tre materi-alizare.

Cei 2000 de militari, redus i la 400 s i apoi la nu-mai 200, care vor mai avea de as teptat î ntoarce-rea ca tre casa , sunt amplasat i la Est de Eufrat, la frontiera imaginara unde se î nta lnesc zonele de control kurde, siriene s i turces ti, precum s i la baza Al Tanf situata pe latura sudica a unghiului format de frontierele Siria-Iordania s i Siria-Irak.

Pentru pres edintele turc Recep Tayyip Erdo-gan, decizia de retragere a prezent ei militare americane din Siria a fost receptata ca un semnal ca americanii au î ntors, sau au intent ia sa î ntoar-ca definitiv pagina conflictului intern sirian. Drept pentru care, Erdogan a ales sa recurga la o combinat ie complicata de manevre – de la presi-uni politice, pa na la operat iile militare „Scutul Eufratului” s i „Ramura de ma slin” s i la mobiliza-rea pentru o ofensiva î n zona oras ului s i distric-tului Idlib. Ofensiva a avut ca scop stra pungerea decisiva s i deschiderea unui cap de pod durabil î n regiunea situata la est de fluviul Eufrat, care sa asigure Ankarei, pe termen lung, un rol con-sistent î n evolut iile siriene s i regionale. Pe fon-dul ezita rilor succesive ale pres edintelui Donald

Siria: baza americană Tanf

21


Trump, liderul de la Ankara a fost nevoit sa î nt e-leaga s i sa accepte ca tot ceea ce nu a reus it sa realizeze î n prezent a americanilor va fi mai greu, daca nu imposibil de realizat î n absent a acesto-ra. Init iind o î nta lnire tripartita la Moscova a mins trilor de Externe din Turcia, Federat ia Rusa s i Iran, Erdogan a sperat ca , î n perspectiva pleca -rii americanilor, î l va putea convinge pe Vladimir Putin sa -i sust ina planurile privitoare la aranja-mentele post-conflict î n estul Eufratului s i de-a lungul frontierei cu Siria, adica î n teritoriul con-trolat de etnia kurda pe care Erdogan o conside-ra , prin tradit ie, o „amenint are existent iala ” la adresa unita t ii teritoriale s i securita t ii nat ionale a Turciei.

Reuniunea ministeriala la nivelul diplomat ilor-s efi ai celor trei aliat i s-a î ncheiat printr-un con-sens formal asupra principiilor discursive, fa ra ca segmentul pragmatic s i al detaliilor sa se ridi-ce la î na lt imea as tepta rilor bas kanului Erdogan. Nu s-a putut ajunge la un consens nici î n ceea ce prives te soarta oras ului strategic Manjib, unde, cu lumina verde de la Moscova s i cot la cot cu iranienii s i kurzii, regimul lui Bashar Al-Assad a declans at o cursa pentru recucerirea acestui am-plasament (pe care, deja, î l controleaza ). Pentru a umple paharul obsesiilor turces ti, adminis-trat ia americana a cerut foarte ra spicat aliatului de la Bosfor sa se abt ina de la orice act indezira-bil î mpotriva kurzilor s i sa nu execute nicio act iune militara la Est de Eufrat deca t cu î ns ti-int area s i cu acordul prealabil al Washingtonu-lui.

Cu toate acestea s i spre deosebire de partea americana care, comparativ cu revendica rile tur-ces ti privind controlul î n zonele kurde, nu a ac-ceptat deca t organizarea de patrule comune tur-co-americane de supraveghere a neutralita t ii acestei zone, aliatul rus s i-a dat acordul de prin-cipiu asupra instituirii zonei de securitate, î n condit ii similare cu stipulat iile unui mai vechi acord (Acordul de la Adana) convenit la 20 oc-tombrie 1998 î ntre Siria, condusa de Hafez Al-Assad s i Turcia. Aceasta alternativa nu este agreata de partea americana .

Sinuozita t ile s i serpentinele create de cerint ele Turciei s i de divergent ele dintre pozit iile aceste-ia s i cele americane, pe de o parte, s i î ntre Fede-

rat ia Rusa s i Statele Unite, pe de alta parte, nu sunt deca t o parte componenta a unei competit ii complicate s i acerbe pentru influent a s i pentru distribuirea noilor roluri „post-americane” î ntre actorii implicat i pe es ichierul crizei siriene. Ad-ministrat ia de la Washington este preocupata sa -s i asigure o pozit ie decisiva î n trasarea viitoarei ha rt i a influent elor dupa retragerea militara din Siria, î n condit iile î n care doua linii ros ii guver-neaza interesele s i demersurile americane. Este vorba, î n primul ra nd, de recunoas terea s i accep-tarea, voita sau nu, de ca tre planificatorii s i deci-dent ii de la Casa Alba a „status quo-ului rusesc” instituit î n Siria s i, î n al doilea ra nd, este vorba de insistent a cu care Donald Trump se preocupa de consacrarea, cu acordul tacit al lui Vladimir Putin, a rolului pe care Israelul trebuie sa -l poata juca, fa ra piedici, î n Siria. Rolul Israelului presu-pune combaterea prezent ei militare iraniene î n Siria s i î mpiedicarea orica rei apropieri a efecti-velor iraniene la mai put in de 60 kilometri de linia de demarcat ie din Platoul Golan. Dar, la aceste doua coordonate se adauga alte doua ele-mente variabile, nesigure s i schimba toare. Unul se refera la refuzul categoric de ca tre SUA a ori-ca rui rol s i a orica rei prezent e a Iranului î n Siria sau la reducerea la maximum a acestui rol, ga-rantat de Federat ia Rusa s i limitat, cel mult, doar la relat ii cu guvernul sirian, care sa nu aiba nici un grad de nocivitate pentru interesele de secu-ritate ale statului israelian. Cel de-al doilea se refera la Turcia ca reia administrat ia de la Was-hington nu î i respinge un rol s i o prezent a pe es i-chierul sirian, cu condit iile fundamentale ca An-kara sa î nceteze intent iile belicoase î mpotriva etnicilor kurzi, pe de o parte s i sa ra ma na un membru activ s i fidel al axei americano-atlantice.

Din perspectiva celor de mai sus, se poate spu-ne ca dosarul sirian se ga ses te, î n continuare, î ntr-un ta ra m al nisipurilor mis ca toare, de sub care poate sa reizbucneasca la suprafat a fie cu-noscutele idei ale scinda rii teritoriale s i confesi-onale, fie sca nteile unor noi incendii care sa î n-depa rteze perspectivele pa cii s i linis tii ca tre Si-ria s i ca tre renas terea sa din cenus a .

22


Murray HUNTER

Opozit ia malaysiana a avut nevoie de mai bi-ne de o generat ie ca sa poata ra sturna guver-nul condus de Organi-zat ia Nat ionala Unita

Malaysiana (ONUM)/Barisan Nasional (BN).

I n moscheile, cafenelele s i piet ele malysiene predomina o atmosfera de sperant a s i schimba-re, de ca nd Dr. Mahathir Mohamed l-a demis din funct ia de vice-premier pe Anwar Ibrahim (1998).

Demonstrat iile organizate de Anwar Ibrahim s i sust ina torii sa i dupa demitere au dus la forma-rea mis ca rii Reformasi. Mis carea Reformasi a militat init ial î n favoarea demisiei lui Mahathir s i pentru a pune capa t corupt iei s i nepotismului. Ulterior, mis carea s i-a extins agenda incluza nd o serie de politici populiste care se pronunt au î n favoarea schimba rii. Acest moment de sfidare a luat sfa rs it odata cu arestarea lui Anwar Ibrahim de ca tre fort ele speciale, î n septembrie 1998, du-pa î ncheierea unor demonstrat ii î n fort a pe stra -zile capitalei Kuala Lumpur. I ncepa nd cu acea data , numele lui Anwar Ibrahim a devenit sino-nim cu reforma malaysiana . Evenimentele au dat nas tere Partidului „Keadilan Rakyat” (PKR) s i campaniei cunoscuta sub numele de „Eliberat i-l pe Anwar”.

Anwar a reus it sa creeze o coalit ie formata din ONG-uri s i partide de opozit ie, care sa lupte î m-potriva guvernului condus de Mahathir s i BN, la timp pentru alegerile din 1999. Lupta din timpul alegerilor a fost acerba , populat ia ajunga nd sa creada ca , î ntr-o buna zi, opozit ia va reus i sa ra s-toarne guvernul condus de BN, care se afla la pu-tere din 1957.

Mis carea Reformasi a î nta mpinat, la ra ndul ei greuta t i, î nsa retragerea de la putere a lui Ma-hathir î n 2003, a condus, î n cadrul alegerilor din

2004, la ca s tigul ra suna tor al succesorului sa u, Ahmad Badawi. Badawi a promis sa adopte schimbarea, sa reduca nivelul corupt iei, puna nd bazele unei platforme pentru reforma sociala , adepta a ideologiei Islam Hadhari (islam social, moderat). Sprijinul considerabil al electoratului a ca rui î ncredere î n BN rena scuse a asigurat, la alegeri, î nla turarea aproape î n totalitate a fort e-lor de opozit ie. Popularitatea lui Balawi a avut un efect deprimant asupra opozit iei, determi-na nd-o ca, pentru o perioada de timp, sa renunt e la lupta .

Cu toate acestea, perioada de grat ie pe care po-porul i-a acordat-o lui Balawi a luat sfa rs it, fiind î nlocuita de gafe s i scandaluri. Acestea au luat amploare s i datorita influent ei bloggerilor s i me-diei alternative, care î l ironizau pe Balawi s i î i expuneau stilul de viat a extravagant.

Opozit ia a profitat de populat ia dezama gita pentru a prinde putere s i a ca s tiga de partea sa, î n cadrul alegerilor din 2008, un numa r suficient de guvernorate, aspect care a generat cres terea considerabila a numa rului de reprezentant i î n Parlamentul Federal. Ca s tigul opozit iei î n state precum Kedah, Penang, Perak, s i Selangor i-a de-terminat pe mult i sa creada ca aceasta ar putea prelua s i Guvernul Federal.

Folosind drept scuza activitatea slaba ca premi-er a lui Badawi, la nivelul anului 2009, Dr. Ma-hathir Mohamed a î ntreprins demersuri de î nlo-cuire a acestuia din funct ie, sprijinind candidatu-ra lui Najib Razak. Acesta din urma a promovat conceptul de Satu Malaysia (1Malaysia/Malaysia Unita ) care promova echilibrul etnic, unitatea nat ionala s i conducerea eficienta . Conceptul a fost primit foarte bine la î nceput, considerat ca fiind foarte atractiv. I n timp, î nsa , s-a dovedit lip-sit de substant a . Secretele lui Najib, printre care afacerea submarinului „Scorpion” s i asasinarea lui Shaariibuugiin Altantuyaa au ies it la iveala , sla bindu-i autoritatea s i diminua ndu-i imaginea

* „Catch 22”, deseori tradus „Clenciul 22”: trimitere la romanul satira cu acelas i titlu scris de Joseph Heller s i publicat î n 11 noiem-brie 1961

23

de politician respectat.

Campania alegerilor din 2013 s-a disputat î ntre cele doua coalit ii majoritare - BN, condusa de Najib Razak s i Pakatan Harapan, condusa de An-war Ibrahim. La acea vreme, opozit ia a obt inut mai multe voturi populare deca t coalit ia aflata la guvernare.

Pe durata alegerilor, comunitatea resimt ea ae-rul schimba rii. Anwar a profitat de acest lucru modela ndu-s i discursul electoral. Acesta a acu-zat coalit ia de guvernare ca transporta munci-tori stra ini care sa voteze î n favoarea BN, din Sabah, î n peninsula , prin intermediul unor avi-oane fantoma apart ina nd companiei aeriene Air Asia. Aceste afirmat ii au iritat electoratul, care a pornit atacuri î mpotriva as a numit ilor alega tori fantoma . Aceste acuzat ii nu au putut fi dovedite nici î n ziua de azi, fiind utilizate cu scopul con-vingerii populat iei ca opozit ia a fost neî ndrepta -t ita . Anwar Ibrahim a anunt at victoria partidului sa u î nainte de rezultatul alegerilor, î n as a fel î n-ca t sa evident ieze ca acestea au fost fraudate.

I n 2015, platforma jurnalistica on-line Sarawak Report, alături de cotidianul The Sunday Times au fa cut publice date referitoare la „scandalul 1Malysia Development Berhad” (1MDB). Infor-mat iile î l incriminau pe Najib Razak s i î l caracte-rizau drept „cel mai mare escroc”. Najib a î nchis sectoare semnificative ale mass media locale s i a demis Procurorul General, î nainte ca acesta din urma sa emita acuzat ii la adresa sa.

Mahathir a mobilizat din nou fort e, î n vederea destituirii lui Najib Razak. Acesta a creat Parti-dul Pribumi Bersatu Malaysia (PPBM) cu ajuto-rul unui numa r de politicieni care au pa ra sit ONUM s i s-au ala turat coalit iei Pakatan Harapan, condusa de rivalul sa u Anwar Ibrahim.

Alegerile din 2018 au î nsemnat competit ia din-tre Mahathir s i Najib î n urma ca reia ata t analis tii politici, ca t s i publicul larg au crezut ca Najib va ra ma ne la putere. Procesul electoral pa rea sa fie î nsot it de un sentiment de apatie s i dezama gire, î nsa prezent a la vot a fost de 82%, aproape la fel de ridicata ca la alegerile din 2013. Pakatan Ha-rapan l-a î nvins pe longevivul Najib Razak. Po-pulat ia, pla cut surprinsa a sa rba torit î n strada . Mult i malaysieni considerau ca vor avea parte de schimbarea s i de reformele mult dorite.

Pakatan - Clenciul 22

I nfra ngerea suferita de guvernul condus de BN a evident iat varietatea electoratului malaysian. Grupuri de alega tori au decis sa pa ra seasca BN invoca nd motive diverse. Etnicii acestui stat au va zut, î n eliminarea BN, finalul unei ere caracte-rizata drept era „apartheid” s i momentul î n care tot i ceta t enii ar urma sa aiba drepturi egale. Acest principiu a stat s i la baza uneia din „promisiunile” PH din campania electorala . La polul opus, populat ia din mediul urban, clasa muncitoare s i clasa de mijloc tra iesc cu sperant a ca Dr. Mahathir va scoate t ara din „mizeria” î n care se afla . Totus i, alega torii din zonele rurale ale Ma

Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale · 2019. 4. 24. · -Maher...

Documents

Transcript of Moto:“Opiniile sunt libere, dar nu şi obligatorii” I. L. Caragiale · 2019. 4. 24. · -Maher...