Uniunea Arhitecţilor din România

Observatorul Urban Facultatea de Urbanism a UAUIM – secţia Amenajarea şi

Planificarea Peisajului

GGRRĂĂDDIINNII PPIIEERRDDUUTTEE

Catalog expoziţional

Proiect cultural finanţat de UAR prin OU, din fondul taxei timbrului de arhitectură

AUTOR ŞI COORDONATOR PROIECT CULTURAL:

conf. dr. arh. Cerasella Crăciun

ECHIPĂ IMPLEMENTARE PROIECT EXPOZIŢIONAL:

urb. peisag. Irina Ciobanu urb. Adrian Cioangher

urb. peisag. Andreea Bunea urb. peisag. Roxana Moldoveanu

ECHIPĂ REDACTARE, DOCUMENTARE ŞI CERCETARE – studenţi peisagişti ai SECŢIEI AMENAJAREA ŞI PLANIFICAREA

PEISAJULUI, din Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism

”Ion Mincu” Bucureşti:

Irina Luchian Iulia Sârb

Roxana Moldoveanu Andreea Bunea Irina Ciobanu

Eliza Georgescu Georgiana Bidu Cristian Minu Anca Ionescu

Mădălina Merluşcă

TEHNOREDACTARE, MACHETARE:

Drd.ing. Elena Dinu

Grădina Palatului Şuţu “Balul de la Şuţu, în casele unde a fost până mai deunăzi primăria centrală a Municipiului, în fata spitalului Colţea, era unul dintre cele mai pretenţioase baluri din vremea aceea, nu numai fiindcă acest Şuţu purta pe atunci titlul de Prinţ şi pe frontispiciul palatului avea zidit blazonul familiei, nu numai fiindcă ducea o viaţă cu adevărat princiara: avea atelaj scump cu cai frumoşi de rasă, cu trăsura deschisă sau în forma de landou, cu care apărea la şosea, cu arnăut la spatele trăsurii, cu livrea cu marca pe capra şi cu un câine de rasă la picioare; iar curtea palatului, mult mai mare şi cu mai multă vegetaţie ca astăzi, întreţinea un parc bine îngrijit, prin care se plimbau păsări exotice de tot felul, la care priveau mai toata ziua şi obişnuiţii trecători şi cei în trecere pentru prima oară pe strada aceea; era, ziceam, unul din cele mai pretenţioase baluri, nu numai pentru motivele de care pomenii, ci mai cu seamă pentru consideraţia că treceai drept om de lume, drept un arbitru al eleganţei şi al manierelor alese, dacă ai frecventat măcar o singură recepţie sau un bal la Şuţu, frecvenţă ce conta ca un titlu de aristocraţie.” Biciurescu Victor - Bucureşti şi bucureşteni de ieri şi de azi, Editura Paideia, Bucureşti, 2003, pag 50-51.

Proiectul Cultural „GRĂDINI PIERDUTE”, finanţat de

Uniunea Arhitecţilor din România prin „Observatorul Urban”, se înscrie în cercetările aplicate în domeniul istoric, urban şi peisagistic, concretizate printr-o suită de studii focalizate pe problematica acută a descreşterii suprafeţelor de spaţii verzi, cercetare realizată prin studiul arhivelor şi a planurilor istorice evolutive ale Municipiului Bucureşti, din trecut, până astăzi.

Cercetarea se bazează pe studii istorice ale unor grădini

dispărute total/parţial, evidenţierea extinderii şi descreşterii suprafeţei de spaţiu verde în ultimele decenii, studiul cartografic (în limita informaţiilor documentare, de arhiva), precum şi a fragmentelor de vegetaţie care s-au păstrat, prin analiza existentului în prezent.

Finalitatea cercetării este informarea, co-interesarea şi

responsabilizarea cetăţenilor în această problemă, atenţionarea administraţiilor locale şi centrale asupra agresivităţii şi diminuării cantităţii şi calităţii spaţiului verde din Bucureşti, precum şi radiografierea - în vederea unor propuneri viitoare - a unui sistem coerent metabolic al spaţiilor verzi.

Studiul poate sta la baza unor posibile viitoare legislaţii şi

metodologii de elaborare a documentaţiilor de urbanism de tip peisagistic, deocamdată inexistente în peisajul românesc.

Exemplele de grădini cercetate şi prezentate în proiectul-

expoziţional, au fost alese pentru că sunt reprezentative pentru tipologii diferite: grădina simbol, reprezentativă, publică/ semipublică/particulară, grădina monastica sau de loisir şi divertisment.

S-au propus spre cercetare grădinile din zona centrală actuală a

Municipiului Bucureşti: RAŞCA, UNIVERSALĂ / UNIVERSITĂŢII, BĂRĂŢIEI, DOMNEASCĂ, OTETELEŞANU, BLANDUZIEI, GRĂDINA CU CAI, UNION Şi GRĂDINA ŞUŢU.

Proiectul va fi continuat printr-o suită expoziţională pe tema

Grădinilor Pierdute, situate în arealul din vecinătatea zonei centrale a Municipiului Bucureşti, din zona metropolitană a capitalei şi prin extindere ulterioară în zona „vechiului ideal” propus de Centura Verde, în Judeţul Ilfov sau în alte zone ale ţării, unde există un mare număr de grădini istorice ale palatelor şi conacelor româneşti.

conf. dr. arh. CERASELLA CRĂCIUN

Coordonator Secţia Amenajarea şi Planificarea Peisajului,

din Facultatea de Urbanism, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” Bucureşti

Grădina “UNION” S-a întâmplat undeva între mandatul celui dintâi primar, Dimitrie Brătianu, de la 1866, şi finalul secolului al XIX - lea, pe locul unei grădini. Astăzi ne aminteşte de numele ei Sala Union a Cinematecii, care se află pe locurile vechii grădini, foarte iubită cândva de bucureşteni: ‘Grădina Union’. Ei bine, această grădină era locul preferat de mondenitatea anilor 1866 - 1880, inclusiv aceea de import, care se aduna să-l asculte pe foarte apreciatul cântăreţ popular I. D. Ionescu, pe amuzantul Fanelly şi surorile Mantens. Repertoriul cântăreţului nostru era desigur format atât din cântece inspirate din folclorul urban, dar şi lieduri la modă; a fost unul dintre primii “disseuri” moderni ai Bucureştilor. A fost apreciat chiar şi de Prinţul Gortchacoff, care alături de Baronul Jomini venea la 1877 în grădina Unionului. Aflată în preajma reşedinţei regale, ‘Grădina Union’ era foarte animată până târziu în noapte. Plan 1842 - Vladimir de Blaremberg

Planul Borroczyn de la 1852

‘La scăldat’ fotografie de epocă 1850-1860

Grădina “RAŞCA” “Pe la1870, în plină glorie, Grădina “Raşca” se afla pe locurile unde astăzi se ridică Facultatea de Arhitectura şi o parte a Universităţii, mai exact aripa Facultăţii de Matematică. A fost inaugurată la 1860 de cehul Hrstchka, romanizat “Raşca”, timp în care universitatea abia dacă era proiectată. Aici se produceau, la 1872, o fanfară militară şi orchestra operei, unde violonistul vienez Ludwig Wiest nu era doar un apreciat virtuoz, dar şi dirijor al orchestrei. Deşi iarna, grădina era preferată mai mult de clienţi germani. Pe aici au venit adesea Eminescu şi Vlahuţă. Amândoi îl ascultau pe Ludwig interpretând [...]. Tot aici se manifesta şi o trupă de varieteu, cu domnişoarele Beer, Gordon şi Fanelly, costumate în vivandiere şi cântând marşuri militare. [...] Grădina dispare treptat după moartea patronului ceh, către 1890 zona fiind deja ocupată de imobile şi străzi, între care Edgar Quinet. “

sursa ADRIAN MAJURU, S-A ÎNTÂMPLAT AICI - GRĂDINA RAŞCA, www.timeoutbucuresti.ro, 3 oct 2007

"Elitele vor tinde de asemenea către o individualizare a locurilor de petrecere. În secolul al XIX-lea, Grădina Raşca era locul nocturn de petrecere şi de etalare obligatorie în lumea bună. (...) În Grădina Raşca exista şi o scenă. Acolo s-au jucat numeroase piese de teatru, majoritatea străine. Caragiale a fost jucat cu “O noapte furtunoasă.” sursa OVIDIU DRAGHIA, GRĂDINI PUBLICE IN BUCUREŞTI , www.observatorcultural.ro

Grădina “UNIVERSALĂ” Zona Universităţii de astăzi era o parohie dezvoltată în jurul Bisericii Sf. Sava. Grădina Bisericii Sf. Sava era o grădină publică - simetrică, cu un ax de compoziţie ce corespundea cu axul bisericii. Grădina este strict legată de prezenţa Bisericii Sf. Sava - aflată în centrul compoziţiei şi nu se raportează la Colegiul Sf. Sava apărut după constituirea grădinii. În jurul anului 1930, ‘Grădina Universală’ ocupa locul pe care astăzi se află scuarul din faţa Teatrului Naţional. Împrejurul şi în interiorul acestei grădini se aflau construcţii destinate divertismentului public precum un circ.

sursa: www.bucuresti.cn “O altă grădină dispărută este aceea numită la vremea ei „Grădina Universală” unde se întâlneau „tinerii berbanţi”. Ea se afla în spatele unei statui evacuată şi ea din istorie, aceea a politicianului Ion C. Brătianu, din Piaţa Universităţii; exact în punctul unde se întâlnesc azi patru bulevarde: Carol I, Regina Elizabeta, Nicolae Bălcescu şi I. C. Brătianu. Grădina a dispărut când a fost trasat actualul Bulevard Carol I iar pe spaţiile rămase a fost ridicat Ministerul Domeniilor din vecinătatea Spitalului Colţea.”

Planul Grădinii Bis. Sf. Sava

- Borroczzin 1847

“GRĂDINA CU CAI” ‘Grădina cu Cai’ era situată în stânga râului Dâmboviţa, de o parte şi de alta a străzii cu acelaşi nume care se află cuprinsă între Splaiul M. Kogălniceanu şi B-dul Elisabeta (astăzi) . Între anii 1850 şi 1860, locul se definea ca un parc de distracţii structurat după standardele străine, dar având o puternică culoare autohtonă. Apariţia şi frecvenţa spectacolelor la teatrul Fontin, ca şi ambianţa generală, l-au făcut pe Nicolae Iorga să scrie: “Teatrul Fontin înfiinţa aici un adevărat Tivoli”. Faima spectacolelor, deşi nu beneficiau de cei mai buni interpreţi, i-a atras pe negustorii cu cheag, ca şi pe boieraşii doritori sa-şi subestimeze gustul burghez. In grădină, spre deosebire de cârciumile uneori sordide, se întâlneau - spun cronicarii vremii - “moftangii cu jachetă lungă şi pantaloni “neglije”, şi eleganţe în crinoline. Pe scena teatrului Fontin avea să-şi facă prezenţa Aristizza Romanescu şi deja celebrul de mai târziu Ion Ionescu de la Union. ‘Grădina cu Cai’ va pune temelia teatrului de vară Bucureştean. Intre 1860 şi 1865, în cuprinsul acestei grădini erau câteva pavilioane de scânduri, unde, vara se făceau băi calde, plătindu-se pentru baia obişnuită câte 2 sfanţi de persoană, iar pentru baia mare de două persoane, cate 6 sfanţi. După moda altor grădini centrale, cu reprezentaţii teatrale renumite s-a construit în această grădină o scenă unde se dădeau piese pentru gustul publicului de mahala, pe care jucau actori de mana a doua sau a treia, sau chiar tineri debutanţi care mai apoi au devenit protagonişti ai scenei teatrale române. Este cazul să amintim de Ştefan Iulian, care elev in clasa a V-a Liceului Matei Basarab, intr-o seara a debutat pe scena acestei grădini. După spusele lui Ioan Massoff, din cele auzite de la Paul Gasty, fost director al Teatrului Naţional şi marele actor Anestin, în situaţii mai grele a jucat pe scena acestei grădini.

Planul lui Cerkez – 1883

Plan 1938 - Ghidul Bucureştiului

Grădina “UNIVERSITĂŢII” “În anul 1928, Bulevardul Universităţii (Bd. Elisabeta astăzi) era mărginit de aliniamente de arbori de mici dimensiuni (posibil tei). Iluminatul era asigurat de corpuri de iluminat înalte cu braţ - de tip pendul. Partea carosabilă a bulevardului era împărţită de tramvai, trăsuri şi primele automobile”.

sursa: www.maerlant.be Plan 1871- Maior D. Pappasoglu În jurul anului 1930, Piaţa Universităţii beneficia de un bogat fond vegetal format din arbori şi arbuşti. Frontul drept al pieţei - vecin cu Palatul Şuţu - nu exista, permiţând Grădinii Universităţii să se continue cu cea a Palatului Şuţu.

sursa: www.bucuresti.cn Planul de sistematizare a grădinii Universităţii

Grădina DOMNEASCĂ Se ştie ca una din cele mai vechi grădini a Bucureştiul era cea aflata in interiorul curţii domneşti. „Nu ştim nici cum se va fi înfăţişat grădina palatului domnesc pe vremea lui Mircea Ciobanu. Pe la 1600 exista însă un corp de "grădinari domneşti" în frunte cu un vătaf. Dovadă este actul inedit din ultima parte a domniei lui Matei Basarab (1643-1654) dat de "Dobre uncheşul din oraş ot Bucureşti, fecioriul Mircii vatahului, carile au fost de grădinarii domneşti". Sub Matei Basarab, grădina curţii domneşti trebuie sa fi fost remarcabilă, deoarece doamna Elena, soţia voievodului, era o iubitoare de flori. La 10 februarie 1649 ea scria "la a noastră iubită bună priiatnică [prietenă], jupîneasa Catrina judeceasa", adică soţia judelui sau bargermeisfer- uhii din Braşov, rugînd-o "pentru rîndul sămenţilor de flori de tot fealiul, să ne dăruieşti dumneata şi noao de ce vor fi acolo la dumneavoastră". Dac[ nu ‚i le poate trimite imediat, să i le trimită "mai încolea, la vreame". La rândul ei, adaugă Elena, "domnia-mea încă voi fi bucuroasă, den ce va hi pohta dumnitale". De altfel, călătoru turc evlia celebi, care vede curtea domnească puţin mai târziu, sub Radu Leon, în 1666, spune că acolo "sunt grădini frumoase ;i împodobite". Sursa : Istoria Bucureştilor din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Constantin C. Giurescu, Editura pentru literatură Bucureşti 1966

Grădina “BLANDUZIEI” Numită la început Grădina Gagel mai apoi Edison şi în cele din urmă, prin 1890, Blanduziei, se afla pe locul unde se întretaie str. Academiei nr.7, cu str. Doamnei. Constantin Bacalbaşa ne spune că era una din grădinile centrale, renumită, unde în timpul verii se cânta o buna orchestră, si unde se serveau crenvurşti speciali, iar aproape de miezul nopţii se aduceau cornuri calde. După 1900, pe o scena construită în fundul grădinii, trupe române de operete şi comedii dădeau reprezentaţii, la care participarea masivă a cetăţenilor (preţurile fiind modeste) făcea ca grădina sa fie ocupată până la refuz. Pentru ilustrarea acestei afirmaţii, amintim reprezentaţia din 12 iunie 1903, când s-a jucat pentru a doua oară opereta în 3 acte “Sărmanul Jonathan” de Wittman şi Bauer, şi muzica de Milloker. (...) Se anunţa că în caz de ploaie, reprezentaţiile se vor da în sala Teatrului Edison din apropiere. Biletele se vindeau la magazinul G. Gebauer de pe Calea Victoriei, 60. În vara anului 1913, ‘Compania de Teatru, Revistă, Comedie şi Farsă’ condusă de artistul Gh. Niculescu – Buzău a dat o serie de spectacole vesele (...). Între anii 1916 – 1919 nu s-au mai dat spectacole, iar după aceea, de jur împrejurul ei s-au făcut construcţii (parter şi etaj) pe care le deţineau în bună parte – sub formă de birouri sau agenţii – remizerii bursei, unde se perfectau tranzacţiile diferitelor vânzări şi cumpărări de acţiuni, care au funcţionat până în 1947. În stânga intrării s-a clădit un restaurant mare care, în timpul verii, ocupa, cu mese, tot centrul fostei grădini (asfaltat acum), unde se serveau tot felul de băuturi, dar mai cu seamă o bere specială, aşa cum se servea la “Carul cu Bere” de pe Str. Stavropoleos sau la Berăria lui Ignat Mircea de pe Str. Academiei, colţ cu Bulevardul Elisabeta. Construcţiile de atunci există şi astăzi, dar grădina şi-a schimbat numele în Galeriile Blanduziei.” ursa George Potra, Din Bucureştii de ieri, vol. 1, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti 1990, pg. 306-307; sursa: Biblioteca Şuţu

Grădina “OTETELEŞEANU” “Grădina Oteteleşeanu se afla pe Calea Victoriei , în dreapta şi în spatele clădirii în care a locuit Ioan Otetelişanu (1795-1876), fost ministru de finanţe în vremea lui Cuza Vodă, care acumulase mai înainte, între 1838 şi 1841, o avere mare de pe urma contractului de exploatare a ocnelor de sare ale statului. Bogăţia mare permitea soţilor Otetelişanu să dea deseori dineuri şi recepţii la care era invitat ‘high-life-ul’ Bucureştilor şi despre care făcea bogate dări de seamă Claymoor (Mişu Văcărescu) în revistele şi ziarele de atunci în limba franceză , mai ales în ‘L’independance Roumaine’ şi în ‘La Roumanie Illustree’ . Neavând moştenitori, Ioan Otetelişanu şi soţia sa Elena (născută Filipescu) au lăsat, prin testament, întreaga avere Academiei Române, numind ca executor testamentar, pe Ion Kalinderu. După moartea lor, în casele ce le aveau la Măgurele (lângă Bucureşti) s-a înfiinţat o şcoală de fete, cu internat, unde a funcţionat mulţi ani ca director scriitorul Ioan Slavici, vechiul prieten al marelui nostru poet Mihai Eminescu. Clădirea din Calea Victoriei a fost închiriată şi transformată în Hotel Frascatti, iar în grădina de alături, cu faţa înspre Calea Victoriei s-a ridicat o construcţie cu terasă şi umbrare pentru ploaie şi soare, numită Terasa Otetelişanu* unde era cafenea, restaurant şi berărie. În această grădină mare şi răcoroasă, cu arbori bătrâni cânta orchestra condusă de L. Wiest [. . . ] Mai târziu, se făcuse teatru de vară unde nenumărate echipe susţineau spectacole dintre care menţionăm cele date de compania condusă de Constantin Grigoriu, care în vara anului 1913 a prezentat ‘Obor’, ‘Gara de Nord’, ‘Pericola’ şi ‘Voievodul ţiganilor’. În timpul iernii, pe un lac artificial se făcea patinaj şi tot aici aveau loc şi meciuri de hochei.” sursa: George Potra - “Din Bucureştiul de ieri”

"Curtea veche" ajunge la apogeu în epoca brâncovenească când Bucureştii devin singura capitală a Ţării româneşti (1662). Constantin Brâncoveanu a rezidit complet palatul şi i-a adăugat noi construcţii. Domnitorul a acordat o atenţie deosebita grădinii, care se întindea în partea de sud până la Dâmboviţa. Călătorul italian Anton Maria Del Chiaro consemna: "dinspre faţada principală se vede grădina. În formă pătrată este desenată după bunul gust italian. În mijlocul florilor aşezate în straturi, domnitorul Constantin Brâncoveanu şi-a clădit o loggia pentru a prânzi acolo încadrat de stâlpii şi portalurile sculptate în piatră". (www.metropotam.ro)

Grădina Bisericii “ BĂRĂŢIE ” Documente scrise “Dacă acum ne punem întrebarea unde s-ar fi putut afla această primă Bărăţie, ne răspunde Ionescu Gion în istoria sa dedicată oraşului Bucureşti, că aceasta se afla pe acelaşi loc unde se află şi Bărăţia de azi, anume în spatele fostului Palat Domnesc. Dorim să acceptam acest lucru ca foarte probabil, cu toate ca Gion nu îşi fundamentează prin nimic presupunerea. Când el adăuga însă, spunând despre catolici că aceştia ar fi avut tot acolo o frumoasă grădină, după moda italienească a secolului al XVII-lea, acest lucru nu este adevărat, deoarece aici autorul a confundat Târgovişte cu Bucureşti, după cum arăta studiul citatelor lui. Ar fi fost acolo probabil o curte, dar nici o grădină, nici măcar una după model.” Sursa CAROL AUNER - ISTORIA BĂRĂŢIEI DIN BUCUREŞTI, conferinţa ţinută de autor in plenul comunităţii din Bucureşti, la data de 1 mai 1904

[biserica] “ Aceasta se mai păstrează şi astăzi într-o variantă ridicată în prima parte a secolului al XIX-lea. Dar, în secolul al XVII-lea, în jurul Bărăţiei se afla şi o grădină frumoasă, cea dintâi care fusese desenată după principiile şcoalei italiene din Bucureştii de odinioară.” Sursa MAJURU A. - articol - UNDE NE SUNT PARCURILE SI GRĂDINILE (3) Planul de la 1871 - Maior D. Pappasoglu