Adevaratele motive ale luptei surde intre crestini si musulmani. De ce se omoara de sute de ani aderentii celor doua religii

Cosmin Zamfirache,

Intre lumea crestina si islam exista un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Ostile ,,latinilor" si cele ale ,,sarazinilor" s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au facut ca cele doua lumi sa se infrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului sta in interese laice si in patimi umane.

In aparenta, cele doua religii, islamul si crestinismul, sunt asemanatoare. Sunt monoteiste, au chiar puncte de legatura, precum traditia abrahamica. Mai precis, crestinismul, mozaismul si islamul au ca punct de plecare personajul Avraam.  Toate aceste religii il recunosc ca parinte al celor care le-au intemeiat neamurile si, implicit, fundamentele religiei lor. Ismael, fiul lui Avraam, este considerat ,,parintele arabilor", iar Isaac - celalalt fiu un "parinte al evreilor", a fost acceptat mai apoi prin Vechiul Testament de catre crestini. Iisus este recunoscut ca mare profest de Islam, dar cu diferentele doctrinare de rigoare.  Toate cele trei religii au o carte fundamentala, care este un ghid religios, dar si comportamental. Cu toate acestea, intre popoarele Islamului si crestini au avut loc sute de razboaie sangeroase, de multe ori purtate in numele credintei si in numele lui Dumnezeu sau al lui Allah. Specialistii in istorie spun insa ca acest conflict rezida de fapt in motive mult mai pamantesti si care nu au legatura cu credinta sau ideologia. Din contra, razboaiele dintre Occidentul crestin si Orientul musulman au fost purtate pentru teritorii, bogatii si dorinta de

razboi si sange, ascunse dupa notiunea de "razboi sfant". Originea conflictului dintre islam si crestinism Evenimentele politice cheie in problematica conflictului dintre islam si crestinism sunt expansiunea araba si cruciadele. Desi initial parea ca cele doua sunt conectate, iar cruciadele sunt o revansa a Occidentului impotriva Orientului, noile studii arata ca de fapt atat cucerirea araba cat si Cruciadele s-au nascut independent si erau provocate de realitati sociale, economice si politice punctuale din Arabia si respectiv Vestul Europei. Expansiunea araba a inceput in secolul VII d. Hr., odata cu moartea profetului Mahomed, cel care prin invatatura sa daduse nastere Islamului.  El este cel care a unificat prin cucerire cele doua mari orase ale Peninsulei Arabice Mecca si Medina. In 632 locul ii este luat de primul calif Abu Bakr, socrul si unul dintre cei mai apropiati insotitori ai lui Mahomed. Beduinii arabi nu erau convertiti asa ca prima actiune a califului a fost unificarea rapida pe calea armelor a tuturor triburilor si regiunilor. A urmat apoi un val de cuceriri. Siria si Palestina, teritorii bizantine, crestine si mozaice au cazut in mainile arabilor. A urmat Egiptul, acolo unde inclusiv episcopii crestini copti au deschis portile razboinicilor arabi. A fost cucerita Africa de Nord si Persia. A urmat primul contact cu crestinii vestici. Razboinicul Tariq i-a batut pe vizigotii din Spania in 711 si a cucerit mare parte a teritoriului controlat de

acestia.

 Razboinici

arabi din perioada cruciadelor FOTO tumblr.com Tavalugul islamic parea de neoprit, indreptandu-se catre inima Europei. Armata lui Tariq a trecut Pirineii si s-a izbit de franci. In 732 francul Carol Martel era primul crestin care infrangea o armata islamica. Batalia a avut

loc la Tours iar expansiunea araba a fost stavilita in Europa. Razboaiele i-au adus insa pe musulmanii chiar si pana in inima Italiei in secolul VIII. Arabii au cucerit vremelnic inclusiv Sicilia si sudul Italiei. Au fost doua secole de razboi, cucerire, prada si moarte. A urmat o perioada de relativa liniste pana cand in secolul al XI lea razboiul dintre islam si crestinism s-a dezlantuit crunt din nou.  De aceasta data razboinicii veneau din Occident catre Orient, dar cu acelasi scop, cucerirea. Au fost aproape 200 de ani de razboi cu mici perioade de repaus. Au ramas in istorie sub numele de Cruciade, opt la numar, care au antrenat mii de razboinici,au adus moarte, jaf dar au schimbat si istoria lumii. Practic primele conflicte dintre lumea islamica si cea crestina au fost marcate de batalia de Yarmuk din 636, in care crestinii bizantini au fost batuti in Siria de armatele arabe, dar si de cea de la Tours din 732 dintre Tariq si francii lui Carol Martel care au oprit invazia araba. Apoi au urmat Cruciadele care au insemnat practic invadarea Orientului Apropiat, apartinand islamului de catre ostile crestine. Mai multi factori au dus la declansarea acestui conflict si la ciocnirea dintre cele doua lumi. Razboaie inventate ideologic In primul rand si la prima vedere, avem de-a face cu razboaie religioase. Pe de o parte raspandirea islamului prin cucerire si de cealalta parte raspandirea crestinismului tot prin cucerire. Mai mult decat atat ambele razboaie au fost puternic sustinute si justificate ideologic. Elita sau aristocratia araba, musulmana, spunea ca are ca misiune raspandirea cu orice pret a islamului in lumea cunoscuta si a folosit termenul de jihad, adica razboi sfant. ,,Exista posibilitatea ca mesajul ideologic al islamului sa fi fost interpretat de elita conducatoare cum ca expansiunea politica a statului islamic este o datorie religioasa esentiala. De aceea este posibil ca elita conducatoare sa fi initiat cucerirea araba, interpretand ca este o porunca divina", precizeaza istoricul si specialistul in cultura islamica Fred Donner de la Universitatea din Chicago in lucrarea sa " The Early Islamic Conquests".  Mai mult decat atat califii au predicat in randul populatiei aceasta interpretare, rezultand o fervoare mistica cu care luptau razboinicii arabi, care credeau ca fac voia divinitatii. Jihadul nu este insa unul dintre stalpii credintei musulmane. Asa cum arata si lectorul universitar doctor Silviana Rachieru, de la Universitatea de Istorie din Bucuresti, in articolul "Ce este Islamul si cum trebuie intelese conflictele istorice ale musulmanilor", jihadul nu apare in obligatiile unui credincios musulman, iar razboiul sfant nu este scopul principal al Islamului. Mai mult decat atat, jihadul major este cel dus cu sine insusi, pentru a respecta principiile islamice. Cu alte cuvinte, Islamul a fost reinterpretat pentru a se potrivi unei politici expansioniste. De cealalta parte, in lumea crestina, razboiul sfant a fost justificat chiar inainte de a incepe. Si asta in conditiile in care razboinicii nu-si gaseau loc in lumea crestina, fiindca una dintre prevederile decalogului este "sa nu ucizi".

O reprezentare a profetului Mahomed FOTO theexmuslim.com

 Si cum de multe ori Biserica depindea de protectia razboinicilor, a fost inventat "razboiul sfant,, si "soldatul lui Hristos" care, bineinteles, trebuia sa lupte cu paganii, furia lui razboinica fiind canalizata in afara lumii crestine. Astfel, Sfantul Augustin este cel care defineste primul "razboiul drept,,. Pentru autorul "Orasului Domnului", un razboi este drept daca indeplineste trei conditii: sa fie declarat si purtat de catre o autoritate legitima, sa aiba ca scop respingerea sau recuperarea unor bunuri si sa fie dus cu intentii cinstite", preciza profesorul de la Universitatea din Paris, Phillippe Contamine, in lucrarea sa, "Un razboi pentru Imparatia Cerurilor".  Mai mult decat atat, alte fete bisericesti importante au interpretat la fel ca elita musulmana legea crestina pentru a justifica razboiul in numele credintei. "Grigore cel Mare(papa intre ani 590 si 604) pare sa introduca o idee noua atunci cand, intr-una din scrisorile sale intrevede posibilitatea unui razboi misionar, cu scopul raspandirii crestinismului", adauga Contamine. Apoi, aparitia unei clase de nobili razboinici dornici de capatuiala si agresivi i-a facut pe clerici sa intensifice si mai mult legiferarea unui "razboi sfant" contra paganilor, iar pe cavalerii aventurieri sa-i transforme in "razboinicii lui Hristos". "Liber de vita christiana", a lui Bonizo de Sutri, a definitivat aceasta legiferare si chiar a servit drept baza ideologica pentru pornirea in Prima Cruciada. Mai tarziu, atat Papa Urban al II-lea, dar mai ales Sfantul Bernard, alimenteaza ideologic furia razboinica a crestinilor occidentali contra "paganilor" musulmani.

 

Sfantul Bernard FOTO calendarcatolic.ro De cealalta parte, in lumea musulmana, in timpul cruciadelor, jihadul a fost total desprins de forma sa ideologica initiala si folosit de dinastia Ayuybida din Siria ca forma de regrupare islamica si "razboi sfant", armat bineinteles. Apoi in secolele XIV-XV, jihadul a justificat ideologic intreaga cucerire otomana, indreptata impotriva lumii crestine. Expeditii de jaf si cucerire mascate de religie "Razboiul sfant" exista doar pe plan ideologic insa. Originel conflictului sunt mult mai telurice si tin, dupa cum arata specialistii, de expansiunea demografica, lupta pe resurse si avere. Cucerirea araba a fost in primul rand un proces de expansiune si cucerire a unui nou stat format. Unificarea triburilor arabe si aparitia unei credinte comune a permis cucerirea de teritorii mai bogate si altadata mul prea puternice pentru triburile disparate de beduini.  "Marea parte a elitei, Quraysh, Thaqlf si multi medinezi de asemenea ar fi putut dori expansiunea politica a granitelor noului stat pentru a asigura si mai bine, comertul pe rutele Arabiei dar si pentru capturarea de noi rute comerciale care s-au mutat catre nord.{...} si erau deasemenea si alte avantaje financiare pentru elite, oferite de expansiunea statala: achizitia de noi proprietati in regiunile cucerite, posibilitatea de a percepe taxe populatiilor cucerite, bogatii in aur si sclavi.", preciza Fred Donner. Aceeasi situatie a fost intalnita si in Europa in preajma cruciadelor mai ales. Nobilimea dorea teritorii noi, iar mirajul Orientului, descris de multe ori bombastic de pelerini, exercita o fascinatie aparte si promisiunea unei imbogatiri rapide si glorioase in numele Crucii. 

Sarja a cavalerilor Occidentali FOTO pinterest.com "Aspiratia la onoare, aventura si castig si pentru un numar redus si pamant au aparut deasemenea la cruciati.", preciza si  Jonathan Phillips, specialist in istoria cruciadelor in lucrarea sa " Holy Warriors: A Modern History of the Crusades". Totodata Europa la inceputul secolului al XI lea era plina de cavaleri ramasi fara mostenire, razboinici ratacitori si dezmosteniti care doreau sa se capatuiasca. Drept dovada stau si jafurile din drumul

cruciatilor catre Ierusalim, prin orasele Europei indreptate in special impotriva evreilor.  Totodata chiar si oamenii de rand visau la acest paradis al bogatiei cum era prezentat Orientul, iar legiuni de cersetori, oameni fara capatai si chiar copii au plecat disperati in cruciada, sa ucida pagani pentru salvarea sufletului dar mai ales pentru dobandirea de averi. Negustorii venetieni, genovezi si pisani, arata specialistii au fost cei mai castigati, deschizand noi antrepozite si rute comerciale care le-au inzecit castigurile. Cu alte cuvinte interesele comerciale si dorinta de imbogatire a elitelor dar si a maselor a stat la baza unui conflict, atent ,,ambalat,, ideologic si religios. Elementele turbulente trimise sa se razboiasca in alta parte Un alt motiv care a stat la baza pornirii razboaielor religioase a fost dorinta elitelor politice dar si ecleziastice de a scapa de turbulentii din zona. Cu alte cuvinte, papii si episcopii isi doreau ca briganzii si cavalerii ratacitorii care atacau la drumul mare civili dar care jefuiau si manastiri, sa-si gaseasca un alt camp de lupta. Iar paganii, pentru a caror ucidere le era promisa acestor seniori violenti viata vesnica si raiul, erau tinta indicata de acestia."Cruciadele au putut deci sa le ofere acestor luptatori fara ocupatie, chiar si unor tarani, posibilitatea de a-si imbunataao starea. De a agonisi o avere prin amparairea prazii si prin jaf; iar celor ce ramaneau acasa, printr-o mai corecta repartizare a bunurilor.  Poate ca, astfe, plecarea luptatorilor profesionisti, turbulenti si lacomi, sa fie permis si respectarea mai atenta a interdictiei Pacea lui Dumnezeu, impusa de Biserica pastrand linistea in Occident prin posibiloitatea ce li se oferea acestora de a-si consuma energia peste mari", scria Robert Delon in "Cruciadele". De cealalta parte in cazul expansiunii arabe, califii, doreau sa canalizeze energia razboinica a triburilor de beduini catre alte teritorii, pentru a stopa eternele razboaie interne. Totodata noi teritorii insemnau inmultirea prazii pentru beduinii care incepeau sa se sedentarizeze si sa creeze tot mai putine probleme, puterii centrale. Totodata expansiunea demografica in Arabia secolului al VII lea dar si cea din Europa Apuseana in secolul al XI lea au dus la plecarea catre alte zone pentru a-si cauta rostul. Va recomandam sa cititi si urmatoarele stiri: Liderul Al-Qaida nu recunoaste legitimitatea grupului Statul Islamic, dar este deschis pentru cooperare Ioan de Capistrano, sfant si inchizitor. Secretele duhovnicului lui Iancu de Hunedoara, omul care a propovaduit ultimele cruciade impotriva otomanilor