MOROMEȚII de Marin Preda

Viziunea despre lumeOpera lui Marin Preda, unitară sub raportul temelor şi al viziunii, constituie o nouă vârstă a romanului

românesc. Ca formulă estetică, Marin Preda se încadrează în realismul postbelic.Romanul „Moromeţii“, este o creaţie fundamentală în literatura noastră contemporană, pentru că

deschide o perspectivă inedită prozei de inspiraţie rurală, de observaţie socială, metodei de analiză psihologică, rolului centripet al protagonistului.

Încadrându-se în tematica rurală, ilustrată în literatura română prin romanele lui Liviu Rebreanu şi Mihail Sadoveanu, creația lui Marin Preda propune o viziune originală asupra lumii, aducând în prim-plan condiţia ţăranului în istorie.

Viziunea despre lume se conturează în această operă prin tematica abordată, prin perspectiva narativă, prin conflict, prin particularităţi de compoziţie, prin evenimentele prezentate şi mai ales, prin perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor.

„ Moromeții“ prezintă destrămarea – simbolică pentru gospodăria tradiţională - a unei familii de ţărani din Siliştea-Gumeşti, un sat din Câmpia Dunării.

Titlul aşază în centrul romanului tema familiei, însă evoluţia şi criza familiei Moromete sunt simbolice pentru transformările din satul tradiţional arhaic. Astfel că romanul unei familii este şi „un roman al deruralizării satului“, o frescă a vieţii rurale de dinaintea şi de după cel de-al Doilea Război Mondial. Tema timpului „viclean“, „nerăbdător“ , relaţia dintre individ şi istorie nuanţează tematica socială. Criticul Eugen Simion considera drept temă centrală a cărții „ libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei.“

Nicolae Manolescu, remarca în „ Arca lui Noe“ că proza lui Marin Preda ilustrează sfârşitul romanului doric prin „ renunţarea parţială la omnişcienţă“ , dând naştere unei obiectivităţi moderne. Astfel, perspectiva naratorului obiectiv este completată de cea a reflectorilor( Ilie Moromete în volumul I şi Niculae, în volumul al II-lea), ca si de cea a informatorilor( Al lui Parizianu, care informează despre vizita lui Moromete la băieţi, la Bucureşti).

Referitor la compoziția romanului, Marin Preda adoptă o viziune dominată de simetrie și de echilibru, acțiunea fiind consstruită în jurul unui personaj: Ilie Moromete în volumuI și Nicolae moromete în volumul al II - lea. Compoziția romanuluiRomanul „ Moromeții“ este alcătuit din două volume.

Primulvolum, publicat în 1955, cuprinde trei părți, inegale ca dimensiune. Prima parte, cea mai întinsă sub raport epic și cea mai concentrată în timp, prezintă întâmplări desfășurate de sâmbătă după-amiaza până duminică noaptea, respectiv de la întoarcerea familiei lui Moromete de la câmp, până la fuga Polinei cu Birică. Partea a doua, mai redusă ca dimensiune sub raport epic, se întinde pe parcursul a două săptămâni, de la plecarea lui Achim cu oile la București, până la serbarea școlară unde Niculaie ia premiul I. Cea de-a treia parte se derulează de la seceriș până la fuga lui paraschiv și a lui nilă la București.

Al doilea volum, apărut la 12 ani diferență fațăde primul , în 1967este structurat în cinci părți și se ilustrează modul cum comunitatea este afectată de război, felul în care familia moromeților este afectată de plecarea băieților, rolul pe care politicul îl are în destinul unei comunități rurale și în destinul indivizilor.

Compoziția primului volum utilizează tehnica decupajului, accelerarea gradata a curgerii timpului narațiunii.

Acțiunea romanului se desfășoară pe o perioadă de un sfert de veac, în Siliștea- Gumești, un sat din Câmpia Dunării și înfățișează destinul țăranului la confluența dintre două epoci istorice: înainte și după cel de-al doilea Război Mondial.

Viziunea despre lume este percepută în relație cu timpul. Astfel, incipitul romanului se realizează prin referire la tema timpului, care la început „se pare că(..) avea cu oamenii nesfârșită răbdare“, iar „ viața sescurgea fără conflicte mari. Verbul „ se pare“ sugerează iluzia unei vieți care s-ar putea derula la nesfârșit în tiparele modelului existențial patriarhal-arhaic. Finalul volumui I conferă simetrie volumului I al romanului readucând în discuție tema timpului care „ nu mai avea răbdare cu oamenii.“ Timpul viclean anunță o criză declanșată de evenimente istorice care vor supune satul unor transformări ireversibile: trei ani mai târzi, izbucnea cel de-al doilea Război Mondial.Timpul „ nu mai avea răbdare cu oamenii.“

Tema și viziunea despre lume este sunt puse în evidență și prin diferitele conflicte din sânul familiei moromeților cât și prin conflictul social-politic. Conflictele care organizează epicul în roman sunt concentrate în jurul lui Ilie Moromete şi evidenţiază personalitate acestuia. El este în conflict cu fiii cei mari(Paraschiv,

Achim şi Nilă), cu soţia sa Catrina, cu sora sa Guica(în primul volum), cu sistemul politic şi cu fiul său Niculae, ajuns activist (în al doilea volum).

Conflictul dintre tată și cei trei fii din prima sa căsătorie,este izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege lumea, de a înțelege importanța pământului în asigurarea bunăstării familiei. Pentru Ilie pământul însemna garanția libertății,a demnității umane. Achim, Paraschiv , interesați numai de bani și de plecarea la București pentru a avea o existență independentă, își disprețuiau tatăl fiindcă nu reușea, asemeni vecinului lor Tudor Bălosu, să se adapteze noilor relații capitaliste și să transforme în bani produsele economiei agrare. Un al doilea conflict este între Moromete și Catrina, care se teme că va rămâne pe drumuri, doarece soțul ei amână decizia de a-i trece casa pe numele ei așa cum promisese atunci când a vândut un pogon din lotul ei.

Nu putem vorbi despre viziunea despre lume fără a observa și perspectiva personajului Ilie Moromete asupra vieţii şi a întâmplărilor.

În familie, Moromete ocupă poziţia unui tată autoritar, care îi domină pe toţi chiar şi prin locul ocupat la masă: deasupra tuturor, pe prispă, „stăpânindu-i parcă cu privirea“. Scena cinei surprinde un moment din existența familiei tradiționale, condusă de untată autoritar, care cu fermitate şi, uneori, chiar cu agresivitate, pune capăt disensiunilor dintre membrii familie cu glasul lui „puternic şi ameninţător“ care-i face „pe toţi să tresară.

Pentru Ilie Moromete existenţa nu se reduce, ca pentru Ion al lui Liviu Rebreanu doar la a agonisi cât mai mult pământ şi la a-l munci. Raţional,acesta vrea să păstreze cele două loturi de pământ pentru că ele asigură libertatea şi stabilitatea familiei, dar mai ales pentru a-şi păstra libertatea spiritului , liniştea şi echilibrul său interior. Simplul fapt de a poseda pământ nu-i mai este de ajuns. O mare importanţă acordă el contemplării filozofice şi estetice a lucrurilor, a lumii văzute ca un spectacol, bucuriei, atât de rare, de a sta de vorbă cu un om deştept, în stare să glumească inteligent. Moromete are plăcerea vorbei. Petrecea seri lungi cu prietenul său Cocoşilă, discutând politică sau ascultându-l pe Niculae care citea cărţi.

Semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este și secvența în care este prezentată întâlnirea duminicală din poiana fierăriei lui Iocan, adevărata inimă a satului, locul de adunare a celor mai „deştepţi“ oameni din sat. Aici Moromete, Cocoşilă şi Dumitru lui Nae citesc ziarul şi comentează , cu umor şi ironie, politica. Moromete transformă istoria în „Comedia del’arte“. Aici îşi încrucişează săbiile cu prietenul său Cocoşilă, om deştept, în stare să glumească inteligent. Darul de a vedea dincolo de lucruri, fantezia, bucuria contemplaţiei, toate sunt dezvăluite de modul cum face lectura discursului regelui, în poiană. El explică şi interpretează realitatea şi, în acelaşi timp creează una nouă, echilibrată, liniştitoare, savuroasă. Moromete îi vrăjeşte pe toţi prin jocul montărilor falsificate.

În opinia mea, viziunea despre lume conturată în romanul „ Moromeții“ surprinde dramatica iluzie că viața își poate continua cursul în tiparele tradiționale, dar că istoria modifică și distruge tiparele existențiale, atât la nivelul existenței individuale, familiale, cât și la nivelul comunității rurale și al unei categorii sociale, aceea a țăranului. Monologul imaginar al lui Ilie Moromete adresat unui oarecare țăran din sat, reprezentant al noii ideologii socialiste, Bâznae scoate în evidență consecințele nefaste ale dispariției clasei țărănești, în condițiile transformărilor socialiste ale agriculturii. Atitudinea personajului este critică față de noua societate, care se întemeiază utopic pe anularea unei civilizații și a unui cod străvechi de comportament și de înțelepciune: „ Până în clșipa din urmă omul e dator să țină la rostul lui, chit că rostul ăsta cine știe ce s-o alege de el!(...) Că tu vii și-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și că trebuie să dispărem...Și de ce crezi că n-ai fi tu ultimul prost de pe lume și că mai degrabă tu ar trebui să dispari, nu eu?“